Vulcanii europeni tot mai activi din Islanda și Italia – Motive de îngrijorare pentru climă?

Potrivit cercetătorilor există aproximativ 1.500 de vulcani potențial activi în întreaga lume. Cei mai mulți sunt concentrați în jurul Oceanului Pacific unde formează Cercul de Foc al Pacificului, o potcoavă cu o suprafață de aproximativ 40.000 km, unde se află 75% din vulcanii activi. În Europa, Islanda alături de Italia reprezintă polii vulcanilor activi de pe continentul nostru, iar in ultimii ani activitatea acestora a fost tot mai pronunțată.

---

Ce sunt vulcanii și cum pot erupțiile vulcanice de mare amploare să influențeze clima?

Activitatea vulcanică a creat peste 80% din suprafața terestră. Un vulcan poate fi descris ca o deschidere în crusta terestră prin care rocile topite, gazele fierbinți și alte materiale ies la suprafață. În interiorul unui vulcan activ se găsește o cameră în care se acumulează rocă topită, numită magmă. Presiunea din interiorul camerei cu magma determină deplasarea magmei prin canale din rocă care ajunge la suprafață. Odată ce magma ajunge la suprafață, aceasta este cunoscută sub numele de lavă.

Unele erupții vulcanice sunt explozive, în timp ce altele apar sub formă de un flux lent de lavă. Erupțiile pot surveni printr-o deschidere principală în vârful vulcanului sau prin deschideri care se formează pe marginile vulcanului. Ritmul și intensitatea erupțiilor, precum și compoziția magmei, determină forma vulcanului.

Vulcanii sunt întâlniți atât pe uscat, cât și pe fundul oceanului. Atunci când vulcanii erup pe fundul oceanului, deseori creează munți subacvatici și lanțuri muntoase, pe măsură ce lava eliberată se răcește și se întărește. Dar erupțiile vulcanice de mare amploare pot influența și clima.

Cum influențează erupțiile vulcanice climă pe termen scurt, mediu și lung

Gazele și particulele de praf injectate în atmosferă în timpul erupțiilor vulcanice pot influența clima. Chiar dacă vulcanii se află în locuri specifice pe Terra, efectele lor pot fi distribuite global deoarece gazele, praful și cenușa ajung în atmosfera înaltă și pot circula global.

În timpul erupțiilor vulcanice, cantități uriașe de gaze vulcanice, aerosoli și cenușă sunt injectate în stratosferă (stratul din atmosferă cuprins între 10-50 km). Particulele mai mari de cenușă au un efect de scurtă durată asupra climei deoarece majoritatea acestor particule cad din atmosferă în câteva ore sau zile de la o erupție și sunt depozitate pe sol. Cenușa sau praful vulcanic eliberat în atmosferă în timpul unei erupții absoarbe radiația solară și cauzează o răcire temporară.

Particulele mici de cenușă pot forma un nor în zona joasă a atmosferei (troposferă) care umbrește și răcește zona aflată sub el pentru o perioadă de timp. Dar cele mai mici particule de praf ajung în stratosferă și sunt capabile să călătorească distanțe foarte mari. Aceste particule mici sunt atât de ușoare încât pot rămâne în stratosferă timp de luni întregi, blocând lumina solară și cauzând răcire. Norii de cenușă vulcanică se pot răspândi pe suprafețe mari, transformând lumina zilei în întuneric și reducând semnificativ vizibilitatea. Aceste sunt adesea însoțiți de tunete și fulgere.

În cazuri extreme, acești nori de cenușă vulcanică pot provoca "ierni vulcanice". Un astfel de exemplu este erupția din 1815 a vulcanului Mount Tambora din Indonezia, cea mai mare erupție din istoria măsurătorilor. Atunci temperature medie globală a scăzut cu până la 3°C provocând condiții meteorologice extreme în întreaga lume timp de trei ani. Ca rezultat al cenușii vulcanice eliberate în urma erupției vulcanului Mount Tambora, America de Nord și Europa au experimentat în anul precedent erupția – 1816 "Anul fără Vară", marcat de recolte slabe, foamete și boli.

După ce sunt eliberate în atmosferă, emisiile sulfuroase se transformă în aerosoli de sulfat, care pot rămâne acolo de la câteva luni până la un an. Acești aerosoli au capacitatea de a reflecta radiațiile solare, reducând astfel cantitatea acestora care ajunge la suprafața Pământului, de a influența formarea ozonului și, prin urmare, de a reduce temperatura medie globală la suprafața Pământului.

Dacă gazele vulcanice precum dioxidul de sulf pot cauza răcire globală, dioxidul de carbon, un gaz cu efect de seră, are potențialul de a favoriza încălzirea globală. Acest lucru a determinat încălzirea globală în perioadele mai îndepărtate din istoria Pământului, când vulcanii au emis cantități mari de gaze cu efect de seră.

De-a lungul secolului trecut, erupțiile vulcanice au determinat o scădere a temperaturii medii la suprafața terestră de până la 0.5°C pentru perioade cuprinse între 1-3 ani. Un exemplu elocvent este erupția vulcanului Mount Pinatubo pe 15 iunie 1991, una dintre cele mai mari erupții ale secolului al XX-lea. Erupția a injectat în stratosferă un nor de dioxid de sulf cunoscut sub numele de norul Pinatubo, acesta a fost cel mai mare nor de dioxid de sulf observat vreodată în stratosferă de la începutul observațiilor satelitare. Ca urmare, a avut un impact semnificativ asupra climei și a răcit suprafața Pământului timp de trei ani după erupție.

Dioxidul de carbon (CO2) este un gaz cu efect de seră și este principalul gaz responsabil pentru schimbările climatice. În timp ce dioxidul de sulf eliberat în erupțiile vulcanice contemporane a cauzat uneori răcire globală detectabilă a atmosferei inferioare, dioxidul de carbon eliberat în erupțiile vulcanice contemporane nu a cauzat niciodată încălzire globală detectabilă a atmosferei. În 2010, activitățile umane au fost responsabile pentru aproximativ 35 gigatone de emisii de CO2. Studiile și măsurătorile realizate până în prezent cu privire la emisiile globale de dioxid de carbon indică faptul că vulcanii eliberează mai puțin de 1% din dioxidul de carbon eliberat în prezent de activitățile umane.

Erupțiile vulcanice foarte mari pot injecta cantități semnificative de CO2 în atmosferă. Spre exemplu, erupția vulcanului Mount St. Helens din 1980 a eliberat aproximativ 10 milioane de tone de CO2 în doar 9 ore. Cu toate astea, societatea are nevoie azi de doar 2,5 ore pentru a emite aceeași cantitate. În timp ce erupțiile explozive mari precum aceasta sunt rare și apar la nivel global o dată la câțiva ani, emisiile antropice sunt neîncetate și cresc în fiecare an.

Cum putem măsura efectele acestor erupții?

Oamenii de știință monitorizează îndeaproape vulcanii în special pe cei aflați în apropierea unor centre populate. Vulcanii semnalează iminența unei erupții. Semnele de avertizare includ mici cutremure, bombarea părților laterale ale vulcanului și creșterea emisiilor de gaze. Niciunul dintre aceste semne nu înseamnă neapărat că o erupție este iminentă, dar pot ajuta oamenii de știință să evalueze starea vulcanului atunci când magma se acumulează. Cu toate acestea, este imposibil să spunem exact când, sau dacă, un vulcan va erupe.

Impactul și magnitudinea erupțiilor vulcanice pot fi reconstituite folosind documente istorice care acoperă câteva sute de ani sau arhive naturale cum sunt inelele de creștere a arborilor, carotele de gheață, sedimentele marine și lacustre care se întind pe perioade mai lungi de timp.

Prin analize chimice detaliate asupra unei carote de gheață lungi de 3.400 de metri extrase din Antarctica s-a realizat o istorie a marilor erupții vulcanice din ultimii 11.000 de ani. S-au găsit urme a 426 de erupții vulcanice care au avut loc atât în Emisfera Nordică, cât și în cea Sudică. Pentru perioada mai recentă verile excepțional de reci înregistrate în Europa (și în alte regiuni) în anii 1816, 1601, 1453, 1109, 574 și 541 au precedat erupții vulcanice majore.

Un istoric al celor mai violente erupții din Europa

Recenta erupție a Etnei (Sursa Reuters)

În Europa, printre cele mai violete erupții vulcanice cu consecințe devastatoare asupra societății și mediului se numără erupția vulcanului Etna, care deține unul dintre cele mai lungi înregistrări documentate ale activității vulcanice din lume. Rămâne unul dintre cei mai activi vulcani din lume și în prezent. Înregistrările istorice ale activității vulcanului Etna datează din 1500 î.Hr. Erupție din 1169 a dus la moartea a 15.000 de persoane; cinci secole mai târziu, o altă erupție a dus la moartea a 20.000 de persoane.

Vezuviu, un stratovulcan caracterizat prin erupții explozive, situat la est de orașul Napoli, Itali, este cunoscut în istoria recentă datorită erupției din anul 79 AD, care a acoperit sub cenușă și rocă orașele romane Pompei și Herculaneum, și a dus la moartea aproximativ 16.000 de oameni.

În prezent, Vezuviul se numără printre cei mai periculoși vulcani din lume, deoarece aproximativ 3 milioane de oameni locuiesc în apropierea acestuia.

Erupția de la începutul acestui an în sud-vestul Islandei, în apropiere de orașul pescăresc Grindavik, care a fost evacuat. (Sursa BBC)

Pe 14 aprilie 2010, vulcanul islandez Eyjafjallajökull a erupt pentru a doua oară în decurs de două luni, după 200 ani de adormire. Erupția a provocat o coloană de cenușă care a fost injectată în stratosferă un nor de cenușă ce a fost transportat de vânt în Europa de Nord și de Vest. Norul a perturbat transportul aerian cauzând o catastrofă comercială în Europa.

Ciomadul, craterul care găzduiește acum Lacul Sfânta Ana și turbăria Mohoș, este cel mai recent vulcan din regiunea României, cunoscut pentru erupțiile sale explozive. Cercetările indică faptul că prima erupție a avut loc acum 51.000 de ani în regiunea turbăriei Mohoș, iar cele mai recente erupții s-au produs acum 29.600 de ani în zona actuală a Lacului Sfânta Ana.

Hartă a celor mai activi vulcani la nivel global (Sursa Nationa Geographic)

În viitor ne putem aștepta la erupții vulcanice în zonele unde aceștia sunt activi, dar și acolo unde sunt inactivi. Stratovulcanii sunt considerați cei mai periculoși, deoarece erupțiile lor se pot întâmpla fără avertisment, sunt explozive și eliberează cantități masive de material, inclusiv curgeri pricolastice (curenți rapizi de gaze fierbinți și materii vulcanice). Posibilitatea erupțiilor vulcanice poate fi prevăzută, atunci când vulcanologii au acces la istoricul activității vulcanului, folosesc instrumentele adecvate pentru monitorizarea regiunii și dispun de suficiente date pentru a studia comportamentului acestuia.

Există diverse semnale care pot indica intensificarea activității vulcanice, precum creșterea frecvenței cutremurelor, emisii de aburi și gaze (fumarole), sau formarea de noi deschideri în crusta terestră. Cu toate astea, chiar și cu ajutorul tehnologiei avansate, estimarea exactă a magnitudinii unei erupții rămâne o provocare.

Modelele matematice pot simula modul în care sistemul climatic reacționează la erupțiile vulcanice, acestea fiind similare cu cele folosite pentru a înțelege reacția la modificările gazelor cu efect de seră, însă mecanismele implicate sunt diferite.

---

Dr. Aritina Haliuc

Cercetatător postdoctoral (Environnements et Paléoenvironnements Océaniques et Continentaux), Universitatea din Bordeaux, Franța.

Domenii de cercetare:

Paleoclimatologie, Climatologie istorică, Schimbările climatice și impactul acestora asupra mediului și societății.

---

Cum percep bucureștenii astăzi Sistemul de Garanție-Returnare?

Studiu: Recepția și percepția Programului de Garanție – Returnare în București

Peste 55% dintre bucureșteni au aderat la Sistemul de Garanție–Returnare (SGR) și peste 60% dintre ei au declarat că sunt familiarizați cu acesta, arată un studiu realizat pe un eșantion reprezentativ de consumatori*. Dintre aceștia, mai mult de 35% returnează constant ambalajele SGR la punctele special amenajate, 57% au făcut asta de cel puțin trei ori până în prezent. 

În continuare, însă, 30% dintre locuitorii din București întâmpină dificultăți când încearcă să returneze un ambalaj, lucru care a făcut ca încrederea în program să scadă. Atât la nivel local, cât și național, există o acceptare generală a SGR, însă și o nevoie de o abordare mai atentă și personalizată în gestionarea și îmbunătățirea sistemului, astfel încât să inspire încredere și participare constantă în rândul tuturor consumatorilor din România.

---

Familiarizarea bucureștenilor cu Sistemul de Gararanție – Returnare (SGR)

57.8% dintre locuitorii Capitalei au aderat la Sistemul de Garanție – Returnare, arătând o acceptare semnificativă a programului. În contrast, aproximativ 42% au optat să nu participe la acesta, evidențiind o diversitate de poziții în rândul comunității bucureștene.

Majoritatea consumatorilor bucureșteni sunt familiarizați cu SGR. Datele arată că nivelul de notorietate al acestui sistem în rândul populației din Capitală este destul de ridicat – peste 64% dintre bucureșteni îl cunosc în prezent, în timp ce doar 35.4% nu sunt familiarizați cu el.

Dintre participanți la acest studiu, aproximativ 36.5% adoptă o practică constantă și responsabilă de reciclare, implicându-se activ în procesul de reintroducere a materialelor reciclabile în fluxul economic și ecologic. În contrast, majoritatea – 63.5% din acest eșantion, nu adoptă aceeași abordare, indicând o absență sau o participare sporadică în eforturile de reciclare. Această discrepanță în comportamentul de reciclare reflectă diferențe semnificative în gradul de conștientizare și de angajamentul față de practici sustenabile. Asta sugerează nevoia unei și mai mari educații și implicări sociale în promovarea și facilitarea unei culturi a reciclării mai extinse și mai integrate.

Totuși, lucrurile stau mai bine în privința reciclării sporadice. Mai mult de jumătate, adică 57.8%, dintre locuitorii Capitalei au declarat că au reciclat ambalajele de cel puțin trei ori de la implementarea programului. În același timp, aproximativ 42.2% nu au raportat o astfel de activitate.

În procesul de reciclare, adesea problemele devin evidente. 30% dintre bucureșteni au întâmpinat dificultăți în timpul utilizării Sistemului de Garanție – Returnare, în timp ce peste 60% au avut noroc să nu se confrunte cu astfel de inconveniențe. Printre plângerile exprimate se numără imposibilitatea reciclării unui număr considerabil de ambalaje și insuficienta instruire a personalului. Numeroși locuitori au spus că în timpul interacțiunilor cu vânzătorii, aceștia nu au putut oferi explicații satisfăcătoare pentru defecțiunile echipamentelor sau au afirmat că nu dispun de spațiu suficient de depozitare.

Legat de încrederea în SGR, sentimentele sunt împărțite în rândul locuitorilor din Capitală. Conform sondajului, aproape 36% au exprimat foarte puțină încredere, în timp ce peste 35% au afirmat că au mare încredere în acest sistem. În același timp, aproximativ 15% au menționat că au o încredere mică, iar peste 14% au declarat că au foarte mare încredere în acest sistem.

Aceste cifre dezvăluie o perspectivă complexă asupra modului în care cetățenii percep eficacitatea și fiabilitatea Sistemului de Garanție – Returnare. În lumina plângerilor legate de lipsa spațiului de depozitare și lipsa instruirii personalului, este evident că există o legătură între aceste dificultăți și nivelurile variate de încredere în sistem.

---

SGR: Cum arată implicarea la nivel național și în București

Atunci când comparăm datele între nivelul de țară și nivelul specific Bucureștiului, observăm unele diferențe și similarități în ceea ce privește aderarea și percepția față de SGR.

La nivel de țară, conform unui studiu Kantar, peste 50% dintre consumatorii români au aderat până în prezent la SGR. Acest lucru indică o acceptare semnificativă a programului la nivel național. Totuși, în București, procentul este mai ridicat, unde peste 55% dintre locuitori au aderat la SGR, indicând o implicare puternică în cadrul Capitalei.

În ceea ce privește frecvența returnării ambalajelor SGR, la nivel de țară, aproximativ 25% returnează constant ambalajele, iar 58% au returnat ambalaje de cel puțin trei ori până în prezent. În București, aproximativ 35% returnează constant ambalajele la punctele de colectare, iar 57.8% au înapoiat containere SGR de cel puțin trei ori.

Cu toate astea, încrederea în SGR pare să fie variabilă. La nivel național, peste 70% dintre respondenți îl consideră cea mai bună soluție pentru colectare și reciclare, în timp ce în București, 35% au foarte puțină încredere în program, iar doar 14% au foarte mare încredere. Această discrepanță arată că există încă provocări legate de imaginea programului și de încerederea pe care cetățenii – atât din țară cât și din Capitală – o au în SGR. 

Pe de altă parte, nivelul de notorietate al SGR în rândul populației este ridicat atât la nivel de țară, cât și în București. La nivel național, 96% dintre români cunosc sistemul în prezent, iar în București, 64.6% sunt familiarizați cu acesta.

Prin urmare, deși există o acceptare generală a SGR la nivel național și local, există și o nevoie de o abordare mai atentă și personalizată în gestionarea și îmbunătățirea acestui sistem, astfel încât să inspire încredere și participare constantă în rândul tuturor consumatorilor din România.

Sursa: RetuRO

---

De la vorbe la fapte: Câte ambalaje au fost colectate de la începutul anului 2024 în București? Dar la nivelul țării?

Bucureștiul și-a consolidat poziția ca lider în colectarea de ambalaje în primele trei luni din 2024. Luna ianuarie a fost un început promițător, iar februarie și martie au adus salturi impresionante în eforturile de reciclare. 

În ianuarie, Bucureștiul a colectat un total de 433.627 de ambalaje, inclusiv ambalaje de plastic, metal și sticlă. Asta reprezintă aproximativ 23.4% din totalul ambalajelor colectate la nivel național în aceeași perioadă. Februarie a adus un avans semnificativ, cu Bucureștiul contribuind cu aproximativ 24.5% din totalul ambalajelor colectate în țară, iar în martie, orașul a contribuit cu aproximativ 23.4%.

Cifrele detaliate pentru ambalajele SGR colectate în București între ianuarie–martie

• În ianuarie, la nivelul municipiului București au fost colectate aproape 10.900 kg de plastic din ambalaje SGR, 911 kg din ambalaje de metal, peste 9.300 kg din sticlă. Asta dintr-un total pe țară de 55.787 kg de plastic colectat, 4.214 kg din metal și 27.179 din sticlă, conform RetuRO.

• În februarie, în București au fost colectate aproape 130.000 kg de plastic, aproape 12.500 kg de metal și peste 194.000 kg de sticlă, dintr-un total pe țară de 507.735 kg de plastic, 46.805 kg de metal și peste 512.000 kg de sticlă.

În martie, la nivelul municipiului București au fost colectate aproape 398.000 kg de plastic, 50.710 kg de metal și aproape 742.000 kg de sticlă, dintr-un total pe țară de 1.696.457 kg de plastic, 225.572 kg de metal și peste 2.494.000 kg de sticlă, conform echipei SGR.

---

SGR, de aici, încotro?
Bonus: exemple de bune practici din alte țări

Scopul SGR este de a recicla în fiecare an, aproximativ 7 miliarde de ambalaje de băuturi. La nivel declarativ, în iunie 2023, când sistemul nu era pus în funcțiune, 6 din 10 români se arătau dornici să-și recupereze, odată cu returnarea ambalajului, garanția plătită odată cu fiecare băutură achiziționată. 

În lumina datelor care evidențiază atât succesele, cât și provocările Sistemului de Garanție –Returnare (SGR) în România, este esențial să ne uităm la exemplele altor țări pentru a găsi soluții viabile și inspirație pentru îmbunătățirea acestui program.

Un exemplu notabil este cel al Suediei, unde Sistemul de Depozit și Returnare este extins la o varietate mai largă de produse, inclusiv conserve. Prin oferirea unor sume mici de rambursare pentru fiecare ambalaj returnat, acest sistem a generat o cultură puternică a reciclării și a contribuit la menținerea unui mediu mai curat.

În Danemarca, un alt exemplu de succes este implementarea unui sistem de returnare a ambalajelor cu depozit, care a reușit să atingă rate ridicate de colectare și reciclare a sticlelor și cutiilor. Prin facilitarea accesului la puncte de colectare și oferirea unei rambursări a depozitului, acest program a stimulat participarea activă a consumatorilor și a redus impactul asupra mediului.

Pot fi luate în considerare măsuri pentru extinderea SGR către un spectru mai larg de produse, asemănător modelului suedez, care acoperă o varietate mai largă de ambalaje. Prin includerea altor tipuri de ambalaje în sistemul de depozit și returnare, se poate încuraja o reciclare și o gestionare mai eficientă a deșeurilor la nivel național.

De asemenea, se poate lua în considerare extinderea rețelei de puncte de colectare și facilitarea accesului la acestea, asemenea practicii din Danemarca, pentru a face procesul de returnare mai convenabil și accesibil pentru toți consumatorii.

În plus, o mai mare transparență și comunicare din partea autorităților și a companiilor implicate în SGR ar putea îmbunătăți înțelegerea și încrederea consumatorilor în acest sistem, similar cu ceea ce se întâmplă în unele țări europene unde comunicarea eficientă și educația continuă a publicului sunt prioritare.

Prin adoptarea și adaptarea unor astfel de practici și măsuri, România ar putea să-și consolideze și să-și îmbunătățească Sistemul de Garanție – Returnare, asigurându-se că acesta contribuie la promovarea unei economii circulare și la protejarea mediului înconjurător într-o manieră eficientă și sustenabilă.

---

Daria Bratu

Este doctorandă la Facultatea de Geografie, Universitatea din București și masterandă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Pasionată de studiul schimbărilor climatice și de jurnalismul de mediu, cu accent pe prevenirea și promovarea practicilor ecologice

---

* Studiul a fost realizat de Daria în luna martie, pe un eșantion de 1.020 persoane cu domiciliul în București printr-un chestionar aplicat la punctele de colectare SGR din fiecare sector. Dintre respondenți, 313 au avut peste 60 de ani, în timp ce 301 între 31 și 45 de ani. În plus, 234 de persoane au avut între 46 și 60 de ani, iar 171 de persoane între 18 și 30 de ani. 573 de persoane au fost de sex feminin și 446 de sex masculin.

Cum poate o strategie de infrastructură verde să îmbunătățească viața în orașe?

Conceptul de „strategie pentru infrastructura verde” – deși cunoscut în multe colțuri ale lumii –  este puțin folosit în România. Unul dintre primele proiecte de la noi care propun o strategie pe termen lung pentru spațiile verzi se întâmplă în Brașov.  

Strategia verde e un cumul de programe, proiecte sau ghiduri pentru grădini private, spre exemplu, propuse pentru următorii 20 ani pentru dezvoltarea rețelei de spații verzi a unui oraș, așa cum propune și administrația Brașovului. Aceasta ia în calcul, printre altele, legislația națională a spațiilor verzi sau directivele UE legate de infrastructura verde. Majoritatea orașelor noastre nu au, însă, aceste strategii, deși este urgent să le implementăm pe termen lung.  

---

Deși obligate de lege, orașele din România nu au o strategie pentru infrastructura verde

În prezent, orașele din România se confruntă cu o serie de provocări privind planificarea și gestionarea infrastructurii verzi urbane. Majoritatea administrațiilor locale se confruntă cu lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung privind dezvoltarea și managementul spațiilor verzi urbane tocmai pentru că nu au fost elaborate studii și strategii care să ofere o imagine de ansamblu asupra evoluției sistemelor verzi urbane.

Legea spațiilor verzi prevede că municipiile trebuie să aibă un „recensământ” al suprafețelor pe care le administrează, precum și date despre calitatea și accesibilitatea lor. Apoi, ar trebui să elaboreze o strategie și un plan de acțiune pentru conservarea și dezvoltarea spațiilor verzi, prin transformarea unor terenuri abandonate sau de altă natură. 

Plan general - Strategia de infrastructură verde a mun. Brașov (Autori: Vladimir Boc, Christian Voinescu, Ana Vița, Anca Strugariu, Bogdan Mihalache, Iustina Tudor)

Deși marile orașe din țară au realizat în ultimii ani registrul spațiilor verzi existente, majoritatea covârșitoare a orașelor din România care au peste 100.000 de locuitori nu au strategii de dezvoltare a rețelei verzi, chiar dacă sunt obligați prin lege. 

De asemenea, Strategia Europeană privind Biodiversitatea pentru anul 2030, elaborată în 2020, prevede ca toate orașele cu peste 20.000 de locuitori să elaboreze planuri ambițioase de înverzire urbană.

Așadar, se impune ca administrațiile publice locale să înceapă, în cel mai scurt timp, prin direcțiile de Urbanism și de Mediu, elaborarea unor studii și strategii pentru dezvoltarea și gestionarea infrastructurii verzi urbane. Acest pas ar contribui semnificativ la conservarea resurselor existente, dar și la crearea unei viziuni coerente privind dezvoltarea rețelei verzi în următoarele decenii și la o mai bună valorificare a beneficiilor oferite de spațiile verzi.

---

Ce este de fapt infrastructura verde și de ce sunt importante strategiile?

Infrastructura verde urbană include totalitatea spațiilor verzi publice și private, indiferent de gradul de amenajare al acestora. Sunt cuprinse parcuri, grădini publice și scuaruri, aliniamentele stradale, pădurile urbane, parcurile dendrologice și grădinile botanice, parcurile sportive, cimitirele, grădinile private. Un rol ecologic și social important în joacă și infrastructura verde-albastră, care cuprinde zonele umede, lacurile și cursurile de apă, dar și infrastructura verde-galbenă în cadrul căreia regăsim spațiile de producție, precum grădinile de legume sau livezile. 

Conform Comisiei Europeane, infrastructura verde este “un instrument testat cu succes în asigurarea unor beneficii ecologice, economice și sociale, prin soluții naturale”. Biroul European de Mediu definește infrastructura verde ca fiind o “rețea interconectată coerentă şi durabilă, cu caracteristici regionale ale peisajului, arii naturale și spații deschise în teritoriu, oferind o gamă largă de beneficii ecologice".

Ghid privind managementul sustenabil al grădinilor private - Strategia de infrastructură verde a mun. Brașov
(Autori: Vladimir Boc, Christian Voinescu, Ana Vița, Anca Strugariu, Bogdan Mihalache, Iustina Tudor)

Astfel, putem spune că infrastructura verde urbană cuprinde totalitatea spațiilor verzi de diferite suprafețe și cu funcțiuni distincte care formează o rețea, care dacă este planificată strategic și gestionată într-un mod sustenabil poate oferi beneficii multiple comunităților locale.

Studiile și strategiile privind infrastructura verde urbană sunt importante pentru că pot contribui semnificativ la creșterea calității vieții locuitorilor din orașe prin valorificarea și maximizarea beneficiilor pe care spațiile verzi existente și cele potențiale le pot oferi. Discutăm în primul rând de beneficii de mediu pe care vegetația și spațiile verzi le oferă comunităților locale și turiștilor, precum ameliorarea microclimatului urban, reducerea poluării, conservarea și protejarea biodiversității, dar și de beneficii socio-economice, precum crearea de spații recreative multifuncționale, interconectate prin trasee pietonale sau rețele de piste velo. 

---

Cine trebuie să dezvolte, să finanțeze și să implementeze strategia?

Strategiile de infrastructură verde sunt elaborate, de regulă, de către echipe de specialiști în peisagistică și în domenii conexe planificării sistemelor verzi urbane. Aceste echipe multidisciplinare ar trebui să cuprindă experți în peisagistică, horticultură, urbanism, sociologie, GIS (sisteme informaționale geografice), ecologie, printre altele. 

Raza de deservire a spațiilor verzi (stânga-prezent; dreapta-impactul implementării strategiei) - Strategia de infrastructură verde a mun. Brașov (Autori: Vladimir Boc, Christian Voinescu, Ana Vița, Anca Strugariu, Bogdan Mihalache, Iustina Tudor)

Inițiativa demarării și implementării strategiilor de infrastructură verde și contractarea unei echipe de specialiști aparține autorităților locale, respectiv compartimentelor de mediu din cadrul primăriilor. Pentru a asigura implementarea strategiilor pe termen mediu și lung – de regulă pentru 20 ani – este recomandată elaborarea unor rapoarte anuale, în care să fie implicate echipele de proiectanți care au realizat strategia de infrastructură verde.

Există mai multe tipuri de surse de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii verzi. Forma de finanțare depinde de anvergura proiectelor, dar și de bugetele autorităților locale. În cazul orașelor mari (cu peste 200.000-300.000 locuitori), care dispun de bugete consistente, o parte din proiecte pot fi finanțate din bugetele locale ale primăriilor. Însă, în majoritatea orașelor, fondurile europene, fondurile norvegiene sau bugetul de stat reprezintă principala sursă de finanțare. De asemenea, sponsorizările din parte fundațiilor sau a mediului de afaceri pot reprezenta o sursă complementară de investiții.

---

Cum contribuie infrastructura verde la bunăstarea noastra? Studiu de caz: Brașov

Strategia de infrastructură verde a Brașovului cuprinde un plan de acțiune pe 20 ani, iar o parte din proiectele cuprinse sunt deja în curs de implementare. Pe de altă parte, pentru a asigura continuitatea implementării proiectelor și programelor, este esențială întocmirea unor rapoarte anuale care să prezinte stadiul în care se află acestea. Astfel, spre exemplu putem carta spațiile publice unde s-a intervenit în combaterea speciilor de plante invazive. 

Ca în majoritatea orașelor României și în Brașov aceste plante de origine străină, provenind în mare parte de pe alte continente se extind necontrolat, distrugând arii din ce in ce mai mari, prin câștigarea luptei pentru apă, nutrienți și lumină în detrimentul speciilor native, care sunt mai sensibile. Programul de combatere a speciilor de plante invazive poate și trebuie început imediat, cu înlăturarea acestora din spațiile publice și apoi cu refacerea ariilor deteriorate. 

Alt program care poate fi demarat mai repede este cel prin orice parcare colectivă nou înființată va trebui sa cuprindă arbori și arbuști în interiorul parcajelor, nu doar în perimetral acestora. Un altul ar fi înființarea unei pepiniere municipale, prin care să se producă local materialul dendro-floricol necesar în amenajările publice. 

Pentru alte situri se vor realiza întâi concursuri internaționale de proiectare, cum este spre exemplu cazul platformei Rulmentul, un fost sit industrial, ce conține un patrimoniu arboricol valoros și care se învecinează pe latura sa lungă cu Timișul Sec, râul uitat al Brașovului. La tema de concurs pentru acest proiect se lucrează în prezent. Alte programe care ar trebui să fie vizibile în anii următori vizează creșterea suprafețelor acoperite cu arbori în parcările publice și semi-publice, completarea aliniamentelor stradale discontinue și amenajarea unor perdele forestiere de protecție în zona periferică de sud a orașului. 

Realist vorbind, ne putem aștepta la un impact semnificativ al strategiei din Brașov după 8-10 ani. 

---

Când ne putem aștepta la mai multă infrastructura verde în alte orașe? 

La nivel național, în ultimii ani au existat mai multe dezbateri și conferințe privind infrastructura verde urbană, inițiate atât de reprezentanți ai mediului academic, ai ONG-urilor, dar și de asociațiile profesionale din peisagistică, urbanism, arhitectură, geografie, cât și de administrațiile publice centrale și locale. 

Din păcate însă, măsurile concrete la nivelul orașelor sunt în continuare deficitare. 

Pajiștea Petricani; Foto: Alex Busuioceanu

Există numeroase proiecte de conservare a naturii, amenajări peisagistice și intervenții punctuale privind infrastructura verde – precum grădini comunitare, acoperișuri verzi, pajiști urbane – în multe orașe din țară. Printre acestea putem menționa inițiativa Asociației Parcul Natural Văcărești de a declara noi arii naturale protejate urbane în București, cum ar fi Valea Saulei, Pajiștea Petricani, zona umedă situată la nord-vest de Lacul Morii și Pădurea Băneasa. Aceste arii pot contribui atât la conservarea biodiversității urbane, cât și la crearea unor noi spații recreative în marile orașe.

Intervențiile punctuale se referă la amenajarea unor grădini comunitare gândite pe principiul rotației culturilor, unele dintre acestea fiind propuse în proximitatea blocurilor de locuințe colective din cartierele dormitor bucureștene sau chiar pe acoperișurile acestora. 

Alte intervenții punctuale se referă la amenajarea unor pajiști melifere, care au rolul atragerii biodiversității. Astfel de intervenții au fost implementate în ultimii ani în perimetrul și în vecinătatea Parcului Natural Văcărești. Instalațiile permanente sau temporare cu jardiniere plantate cu o diversitate relativ mare de specii de plante pot reprezenta o soluție pentru zonele dens construite din centrele marilor metropole.

Totuși, lipsește în continuare trasarea unei viziuni coerente pe termen mediu și lung, care să ofere o imagine de ansamblu privind evoluția și dezvoltarea rețelelor verzi în timp spre beneficiul locuitorilor.

---

Vladimir Boc

Vladimir Boc este inginer peisagist (2010), doctor în Horticultură (2018) și cadru didactic la specializarea Peisagistică, Facultatea de Horticultură, USAMV București (din 2013). Este preocupat de evaluarea, planificarea, proiectarea și managementul infrastructurii verzi urbane. Din 2008 a realizat peste 100 de studii și proiecte și a obținut 8 premii naționale și internaționale în peisagistică, activând atât în mediul academic, cât și în sectorul privat. Din 2021, este ambasador al Pactului Climatic European în România, iar din 2024, este Președinte și cofondator al Societății pentru Înverzire Urbană.

---

Christian Voinescu

Christian Voinescu este absolvent al specializării Peisagistică a Facultății de Horticultură din cadrul USAMV București (2011). Din 2012 activează în orașul său natal, Brașov. Ca inginer peisagist se implică în proiectarea spațiilor publice, realizează acțiuni de plantare pe terenuri degradate și inserează vegetație în situri dragi lui, spre exemplu în Curtea Honterus. Ca anteprenor proiectează și înființează numeroase grădini în Brașov și în împrejurimi. În timpul liber devine explorator velo al peisajului urban, incluzând  în turele sale și vizite la locul faptei, urmărind evoluția arborilor și a arbuștilor plantați de el în oraș.

Aprilie 2024 - Al 11-lea ceas climatic și încă un avertisment

Aprilie 2024 devine a unsprezecea lună consecutivă ce sparge recordurile anterioare ale lunilor respective

Astfel, temperatura medie în aprilie 2024 la nivel global a fost de 15,03°C, cu 0,14°C mai mare decât recordul anterior din aprilie 2016 (Figura 1). Figurile 2 și 3 de mai jos prezintă evoluția anomaliilor temperaturii medii globale zilnice și lunare față de perioada de referință 1991-2020. Pentru aprilie 2024 anomalia a fost de 0,67°C. Mai mult decât atât s-au înregistrat noi recorduri și la temperaturile medii ale apei la suprafața mărilor, mai ales Marea Neagră, Caspică și zona de est a Mediteranei.

---

Vești îngrijorătoare cu fiecare lună ce trece

Fig. 1 - Evoluția zilnică a temperaturii medii globale (°C). Evoluția temperaturii zilnice globale pentru intervalul 1940-2023 este reprezentată cu gri, evoluția pentru 2023 cu portocaliu, iar cu roșu este reprezentate evoluția pentru 2024 (ianuarie-aprilie). Media pentru perioada de referință 1991-2020 este reprezentată cu gri deschis. Sursa datelor: ERA/ECMWF via Copernicus Climate Change Service (C3S)

Fig. 2 - Anomalia temperaturii față de perioada de referință 1991-2020 (diferența față de media perioadei de referință). Cu roșu este reprezentată evoluția temperaturii în intervalul ianuarie-aprilie 2024, iar cu portocaliu evoluția pentru anul 2023. Fiecare an din intervalul 1940-2022 este reprezentat cu gri Linia punctată separe valorile cu abateri pozitive (mai cald decât media 1991-2020) de cele negative (mai rece decât media 1991-2020). Sursa datelor: ERA/ECMWF via Copernicus Climate Change Service (C3S).

Fiecare lună începând cu iunie 2023 a fost stabilit un nou record pentru temperatura medie la nivel global (Figura 3), remarcabil fiind recordul din septembrie 2023, unde am observat o diferență mare de 0.93°C dintre temperatura medie a lunii septembrie 2023 și valoarea medie pentru această lună în perioada 1991-2020 (perioada de referință) la nivel global.

Fig. 3 - Anomalia temperaturii față de perioada de referință 1991-2020 (diferența față de media perioadei de referință). Cu roșu este reprezentată evoluția temperaturii lunare în intervalul ianuarie-aprilie 2024, iar cu portocaliu evoluția pentru anul 2023. Fiecare an din intervalul 1940-2022, temperatura medie lunară este reprezentat cu gri. Sursa datelor: ERA/ECMWF via Copernicus Climate Change Service (C3S).

Fig. 4 -  Distribuția anomaliilor temperaturi pentru aprilie 2024 față de perioada de referință 1991-2020. Cu albastru sunt reprezentate

Anomaliile negative (mai rece decât media pentru aprilie 1991-2020) iar cu roșu anomaliile pozitive (mai cald decât media pentru aprilie 1991-2020). Sursa datelor: ERA/ECMWF via Copernicus Climate Change Service (C3S).

De notat este faptul că recordurile succesive stabilite în perioada Iunie-Decembrie 2023 au avut diferențe de valori cu mult mai mari decat recordurile perioadei Ianuarie-Aprilie 2024. Practic, prin comparație cu a doua jumătate lui 2023, perioada Ianuarie-Aprilie 2024 este mai apropiată de valorile normale ale ultimelor decenii. Dar devine din ce în ce mai greu de definit acest “normal” în condițiile în care avem o încălzire globală relativ rapidă. Perioada anterioară când au fost observate astfel de recorduri pentru câteva luni a fost 2015-2016, o perioadă în care am avut un “super” El Niño .

Un eveniment El Niño am avut și în intervalul 2023-2024, dar este clar că recordurile pe care le observăm în prezent nu pot fi atribuite în totalitate acestui eveniment care ține de variabilitatea naturală. Emisiile de CO2 sunt principala cauză a acestor recorduri. 

La nivelul Europei, cele mai mari anomalii ale temperaturii în luna aprilie au fost observate în partea de est a Europei (Figura 4).

---

Noi recorduri și la temperaturile medii ale apei la suprafața mării

Aceste recorduri nu sunt observate doar în atmosferă deoarece temperatura medie a apei la suprafața mării a ajuns la noi valori record (Figura 4 și 5). În acest caz avem o perioadă de 13 luni cu recorduri ale temperaturii apei la suprafața mării (Figura 6). Astfel temperatura apei la suprafața mării în aprilie 2024 a fost de 20,04°C. 

Fig. 5 - Evoluția zilnică a temperaturii medii a apei la suprafața mării la nivel global (°C). Evoluția temperaturii zilnice globale pentru intervalul 1940-2023 este reprezentată cu gri, evoluția pentru 2023 cu portocaliu, iar cu roșu este reprezentate evoluția pentru 2024 (ianuarie-aprilie). Media pentru perioada de referință 1991-2020 este reprezentată cu gri deschis. Sursa datelor: ERA/ECMWF via Copernicus Climate Change Service (C3S)

Fig. 6 - Anomalia temperaturii apei la suprafața mării față de perioada de referință 1991-2020 (diferența față de media perioadei de referință). Cu roșu este reprezentată evoluția temperaturii în intervalul ianuarie-aprilie 2024, iar cu portocaliu evoluția pentru anul 2023. Fiecare an din intervalul 1940-2022 este reprezentat cu gri Linia punctată separe valorile cu abateri pozitive (mai cald decât media 1991-2020) de cele negative (mai rece decât media 1991-2020). Sursa datelor: ERA/ECMWF via Copernicus Climate Change Service (C3S).

Valurile de căldură marine reprezintă o problemă climatică majoră, iar acestea există și în Marea Neagră unde a crescut atât numărul cât și durata lor începând cu 1985. Odată cu creșterea temperaturii medii globale, crește și temperatura oceanelor și a mărilor. Astfel crește și probabilitatea de apariție formare a valurilor de căldură marine. Ecosistemele marine se pot adapta în anumite limite de temperaturi, însă nu se pot adapta în cazul fenomenelor extreme cum sunt valurile de căldură marine.

Este important să vedem cum va evolua temperatura medie globală în următoarele luni pe măsură ce El Niño slăbește și apar condițiile de La Niña. Într-un comentariu recent pentru Nature, Dr. Gavin Schmidt (NASA) preciza:

„Dacă anomalia nu se stabilizează până în august – o așteptare rezonabilă bazată pe evenimentele anterioare de El Niño – atunci lumea va intra într-un teritoriu necunoscut”.

Fig.7

Fig. 8 -  Distribuția anomaliilor temperaturii apei la suprafața mării față de perioada de referință 1991-2020, unde putem observa valori extreme pentru Marea Neagră,Marea Caspică și estul Mediteranei.

Deja putem observa în Europa efectele schimbărilor climatice în creșterea temperaturilor și creșterea frecvenței de apariție a fenomenelor meteorologice extreme. Ce putem facem în prezent să implementăm măsuri eficiente pentru a reduce emisiile gazelor cu efect de seră și pentru a asigura un viitor durabil pentru generațiile viitoare.

---

Dr. Bogdan Antonescu

Este fizician specializat în fizică atmosferei, interesat de istoria, climatologia, procesele fizice și impactul fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este lector în cadrul Facultății de Fizică (Universitatea din București) și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. În prezent conduce proiectul “Extreme weather events in the future climate of Romania” (ClimExRo) care își propune, printre altele, să aducă cercetările din mediul academic mai aproape de public. Mai multe detalii despre acest proiect puteți găsi pe pagina proiectului— https://www.climex.ro/

---

China versus restul lumii în cursa pentru dominația energiei solare

Poate fi China prinsă din urmă în acest domeniu și unde sunt celelalte mari economii în această cursă?

În anul 2023 China a implementat o capacitate solară de 216.9 gigawați (GW), depășind astfel întreaga capacitate de 175.2 GW instalată până în prezent în Statele Unite. Această realizare reprezintă un moment semnificativ și subliniază o mare discrepanță în adoptarea energiei solare între cele mai importante două economii ale planetei, dar și restul marilor actori economici.

---

Este China deja o super-putere în acest domeniu?

În 2024 prognozele indică faptul că statul chinez își va menține poziția de lider mondial în domeniul extinderii energiei solare prin instalarea a peste 100 GW de capacitate fotovoltaică nouă, reprezentând aproape jumătate din totalul global. Asta în vreme ce restul lumii va instala în jur de 120 GW de capacitate fotovoltaică nouă, iar acest lucru înseamnă că în anul 2024 aproape o instalare de panouri solare din două, va avea loc în China, consolidându-și astfel poziția în fruntea lumii în domeniul energiei regenerabile, cu o marjă semnificativă.

Top 5 națiuni în producția de energie solară în 2023:

1.       China — 609 GW

2.      Statele Unite — 161 GW

3.       Japonia — 90 GW

4.      Germania — 81,7 GW

5.       India — 73,31 GW

De ce este China un lider detașat în industria fotovoltaică?

• Reușita Chinei este mai degrabă rezultatul strategiei sale economice și nu un demers legat de angajamentele pentru combaterea schimbărilor climatice.

• Dominanța Chinei în industria solară nu este un fenomen recent, ci rezultatul unei planificări strategice și al unor investiții constante.

• Punctul de cotitură a avut loc la începutul anilor 2000, când China a țintit poziția de lider mondial în domeniul energiilor regenerabile.

• Angajamentul a fost vizibil sub forma politicilor guvernamentale, a stimulentelor financiare și a strategiilor agresive de expansiune.

• Cu o piață internă vastă, producătorii chinezi pot produce panouri solare și componente în cantități enorme, reducând astfel costurile de producție.

Creșterea impresionantă a Chinei în domeniul energiei eoliene și solare, precum și a vehiculelor electrice, are la bază capacitatea sa de a fabrica la scală largă (peste 80% din capacitatea globală de producție solară în perioada 2023-2026), fiind al 3-lea stat din lume ca suprafață totală cu un potențial calitativ ridicat, precum și abilitatea de a aloca fonduri în mod competitiv. Pe de altă parte, în ciuda realizărilor sale impresionante în domeniul energiei regenerabile, China rămâne unul dintre cei mai mari poluatori din lume.

Paradoxul ultimelor decenii — Inventat în SUA, made in China

Competiția dintre China și Statele Unite în domeniul energiei solare este marcată de rolul de lider pe care îl joacă ambele țări și de punctele lor forte diferite. China s-a impus ca o putere globală în producția de panouri solare și componente, dominând acest sector datorită capacităților sale masive de fabricație și mărimii economiei sale.

În schimb, Statele Unite, deși cu un potențial solar ridicat, s-au concentrat mai mult pe inovație tehnologică și cercetare, contribuind constant la progrese în domeniul tehnologiilor solare, al stocării energiei și al integrării în rețea, rămânând astfel înn urma Chinei. Recent, companiile americane au excelat în producerea de panouri solare cu eficiență ridicată și tehnologii solare de ultimă generație. Texas ocupă locul doi, după California, în ceea ce privește capacitatea de stocare a bateriilor.

În 2023, Statele Unite au realizat progrese semnificative în sectorul energiei solare, aliniindu-se cu obiectivul administrației Biden de a atinge o rețea 100% curată până în 2035. Anul trecut, panourile fotovoltaice (PV) au reprezentat aproximativ 46% din noua capacitate de generare a energiei electrice din Statele Unite, comparativ cu 4% în 2010. Relocarea producției de panouri fotovoltaice cu siliciu cristalin în Statele Unite până în 2035 ar putea reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 30% și consumul de energie cu 13% față de nivelurile din 2020, potrivit cercetatorilor de la Universitatea Cornell.

Unde sunt celelalte mari economii în această cursă?

• Japonia ocupă locul trei la nivel mondial, cu o capacitate totală instalată de energie fotovoltaică de 84.91 GW la finalul anului 2022. De asemenea, niponii își îndreaptă eforturile către dezvoltarea unor tehnologii solare avansate, precum energia solară spațială (SBSP) și celulele solare flexibile de ultimă generație.

• India are un potențial bogat, cu aproximativ 5.000 de trilioane kWh de energie care ajung anual pe suprafața sa. La nivel global, India se află pe locul cinci în ceea ce privește energia solară, cu o capacitate totală de energie fotovoltaică (PV) ce a crescut de 30 de ori în ultimii 9 ani și se ridică la 73,31 GW în decembrie 2023. Potențialul de energie solară al Indiei este estimat la 748 GWp, conform estimărilor Institutului Național de Energie Solară (NISE).

• Germania, cea mai mare economie din Europa, se situează pe locul patru în ceea ce privește capacitatea solară instalată. Federația industriei solare din Germania (BSW) a anunțat recent că în 2023 au fost instalate aproximativ 14 GW de capacitate nouă, ducând la o capacitate solară cumulată de 81,7 GW. Pe fondul războiului dintre Rusia și Ucraina, Germania își propune să accelereze proiectele de energie eoliană și solară pentru a reduce dependența externă de energie.

• Europa, cu o cotă de piață de 17,6%, a avut o evoluție cu suișuri și coborâșuri. Germania, Italia și Olanda au înregistrat creșteri importante în ceea ce privește noile instalări, în timp ce Spania și Portugalia par să stagneze, iar Franța a redus numărul de GW instalați comparativ cu anul 2022.

• America Centrală si de Sud, condusă în principal de Brazilia, a crescut cota de piață de la 6% la 8%. Brazilia și Mexic și-au dublat cantitatea de GW instalată din 2022 până în 2023. În schimb, Chile a instalat doar jumătate din energia solară în 2023 comparativ cu 2022

Orientul Mijlociu și Africa de Nord - Posibili actori determinanți în viitor?

Regiunea MENA (Middle-East & North Africa) deține aproximativ 50% din rezervele globale de petrol iar emisiile relativ scăzute și costurile economice vor menține MENA ca ultimul furnizor de petrol și gaze naturale din mixul energetic global.

În contrast, conform Agenției Internaționale a Energiei Regenerabile, costurile de producție a energiei solare în regiunea MENA sunt de cinci ori mai mici decât media globală. De exemplu, proiectul solar Al Shuaiba de 600 MW din Arabia Saudită a primit cea mai mică ofertă LCOE (cost mediu al energiei electrice) de 0,0104 USD per kWh.

Puncte forte ale regiunii MENA

1. Resurse solare și eoliene bogate: Regiunea MENA beneficiază de o cantitate semnificativă de lumină solară și vânt, făcând din energia solară și eoliană surse de energie promițătoare. Investițiile în proiecte de energie solară și eoliană pot contribui la reducerea dependenței de combustibilii fosili și la diversificarea mixului energetic.

2. Poziție strategică: Regiunea MENA este situată convenabil între Europa, Asia și Africa, ceea ce o face un hub ideal pentru exportul de energie regenerabilă. Acest lucru poate contribui la securitatea energetică globală și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

3. Accesul la capital/finanțare cu costuri reduse: Țările din Golful Persic, exportatoare de energie, găzduiesc unele dintre cele mai mari fonduri suverane de investiții (SWFs) din lume. Aceste fonduri abordează riscul și randamentul din perspectiva generațiilor viitoare, ceea ce le permite să aloce capital către domenii emergente ale tehnologiilor cu emisii reduse de carbon. Spre deosebire de firmele cu capital privat sau investitorii corporativi, SWFs nu sunt presate să ofere profituri rapide investitorilor lor, astfel multe dintre aceste fonduri investesc activ în tehnologii noi, cu emisii reduse de carbon.

4. Cooperare regională: Cooperarea regională între țările din MENA este esențială pentru a dezvolta o piață regională de energie regenerabilă și pentru a depăși provocările comune.
   
   — Emiratele Arabe Unite: Au investit masiv în proiecte de energie solară și au devenit un lider global în acest domeniu.

   — Maroc: A dezvoltat un plan ambițios de energie regenerabilă care vizează creșterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic național la 52% până în 2030.

   — Egipt: Găzduiește unul dintre cele mai mari parcuri solare din lume, Benban Solar Park, care are o capacitate de 1,65 GW.

Pentru regiunea MENA, marea provocare este cea economică si nu cea climatică, strategia lor fiind de a combina atât energia regenerabilă, cât și cea provenită din combustibilii fosili decarbonizați.

Eforturile globale de decarbonizare pot debloca vaste oportunități strategice și pot poziționa MENA în centrul unei economii de energie verde în plină dezvoltare. Inițiative pilot au prins deja contur în regiune, precum fabrica de hidrogen verde din Neom, demonstrând oportunitatea de a reproduce astfel de proiecte ale pionierilor din zonă.

În ceea ce privește piața americană, aceasta trebuie să depășească provocări precum integrarea în rețea și inconsecvențele politicilor pentru a ține pasul cu ritmul Chinei.

Este important de remarcat că atât China, cât și Statele Unite, împreună cu alți jucători majori precum UE și India, joacă un rol crucial în stimularea adoptării energiei solare la nivel global și în tranziția către un viitor energetic mai sustenabil.

---

Dr. Mădălina Nechifor

Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iași.  Principalul obiect de studiu îl reprezintă energia regenerabilă solară. Proiectul dezvoltat de Mădălina - "Acoperișul tău Solar"  este o inițiativă care dorește să crească conștientizarea publică a efectelor benefice utilizării de panouri solare, și a energiei regenerabile în general. Cred în acțiuni imediate, focusate, pentru a sensibiliza publicul cu privire la unele dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă societatea actuală.

---

De Paște putem reduce risipa alimentară cu beneficii pentru mediu și pentru bugetul personal

Paștele care bate la ușă se va traduce în mese îmbelșugate și cu multe posibile resturi alimentare, care ar putea fi evitate. Risipa alimentară nu înseamnă pierderi numai pentru mediul înconjurător, ci și pentru fiecare dintre noi.

Conform Eurostat, România este pe locul 9 în Europa la risipă alimentară, iar 95% din risipa alimentară a țării derivă din orașe. Asta în contextul în care 60% din familiile de la sate abia își permit o masă pe zi, iar aproximativ 5 milioane de români trăiesc în risc de sărăcie.

Un alt studiu arată cum cheltuim pe hrană aproximativ 40% din venituri şi aruncăm 33-50% din ea. Practic, din trei plase de cumpărături, cel puțin una este irosită. Cum putem reduce această risipă de sărbători și de ce contează?

Cam ce aruncăm la gunoi? 

În România tindem să aruncăm atât mâncarea gătită, cât și alimentele proaspete, precum legume și fructe.

Cea mai mare cantitate de risipă din UE a avut loc în cazul fructelor și legumelor (27% și respectiv 20%), urmate de cereale (13%), carne (10%) și cartofi (10%). Privind țările membre separat, Germania, Franța și Italia contribuie cel mai mult la crearea deșeurilor alimentare, dar imaginea este diferită atunci când valorile sunt defalcate pe cap de locuitor. Germanii și francezii rămân astfel sub media UE, în timp ce, de exemplu, Cipru, Portugalia, Belgia și Danemarca o depășesc.

În 2020 în UE aproximativ 59 de milioane de tone de alimente au fost irosite (adică 131 kg de persoană), din care 53% pot fi atribuite gospodăriilor. Urmează sectorul de producție (30%), restaurantele și furnizorii de servicii alimentare (9%) și alte segmente de distribuție de alimentară (7%). Mai mulți factori pot juca un rol în formarea deșeurilor alimentare precum:

1. Cumpărăturile și gătitul necorespunzător planificate;

2. Aspectele estetice (de exemplu, fructele deteriorate);

3. Porțiile standardizate în restaurante, și în cazul cateringului, numărul de angajați estimat necorespunzător; 

4. Supraproducția; 

5. Deteriorarea produsului sau a ambalajului, precum și „conservarea calității”; 

6. Interpretarea greșită a datelor de expirare (Best before sau best by). A se consuma până la…” pe alimente este despre siguranță – alimentele pot fi consumate până la această dată, dar nu după, chiar dacă arată și miros bine. „A se consuma de preferință înainte de….” se referă la calitate – Produsele alimentare pot fi consumate în siguranță după depășirea datei menționate, cu condiția ca instrucțiunile de depozitare să fie respectate și ca ambalajul să nu fie deteriorat, deși gustul și textura lor ar putea începe să se altereze.

Portofelele noastre și mediul ar câștiga prin reducerea risipei alimentare

Potrivit unei simulări, dacă UE ar reduce risipa alimentară cu 41% până în 2030, emisiile de gaze cu efect de seră ar putea fi reduse cu până la 108 milioane de tone. Există mai multe soluții pentru această problemă, cum ar fi cumpărăturile și planificarea conștientă sau donarea surpluslui.

Totuși, cea mai eficientă metodă de a evita risipa este să cumpărăm mai puțin. Avem obiceiul de a cumpăra foarte multe produse, în special înainte de sărbători, deși magazinele se redeschid uneori chiar și în prima sau a doua zi de Crăciun sau de Paște.

Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene a studiat efectele reducerii risipei alimentare în UE până în 2030 și îndeplinirea Obiectivelor ONU de durabilitate (Obiectivul 12). Au fost folosite trei scenarii diferite unde reducerea a fost de 12%, 23% și 41% (fără a face distincție între deșeurile alimentare comestibile și necomestibile). Pentru că majoritatea deșeurilor provin de la gospodării, reducerea de aici are cel mai mare impact asupra imaginii de ansamblu. Conform rezultatelor simulărilor, gospodăriile din UE ar putea economisi între 220 și 720 € în medie anual. Un alt beneficiu este că, în funcție de scenariu, am putea reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu până la 108 milioane de tone.

Simularea arată că, dacă risipim mai puțin, scade și nevoia de cumpărare, ceea ce se reflectă și în prețuri mai scăzute. Privind întreaga listă de produse alimentare, în cel mai optimist scenariu scăderea  ar fi în jur de 1%. Totuși, dacă ne uităm individual la rezultate, am putea observa o reducere de preț cu aproximativ 4% în cazul legumelor.

Sursă grafic: Food Waste Combat

Care este impactul sistemului alimentar asupra climei?

Nimănui nu-i place să arunce mâncarea, mai ales de sărbători – însă ajungem s-o facem, majoritatea, sub o formă sau alta. Știm că nu e bine, dar poate că nu ne-am gândit la efectele undă pe care le are.

Sistemul alimentar cuprinde diverse etape: producție, transport, comerț, consum și managementul deșeurilor. Toate depind de numeroase resurse precum apa (70% din apa dulce este folosită în agricultură), pământ, minerale, energie regenerabilă, dar și combustibili fosili. Folosind aceste resurse, lanțul de producere și aprovizionare cu alimente creează aproximativ 26% din totalul de emisii antropogenice de gaze cu efect de seră (GES).

Această estimare include emisiile provenite din agricultură în cadrul fermei, emisiile generate de exploatarea și schimbarea terenurilor (spre exemplu prin defrișare), precum și cele din activitățile realizate pre- și post-producție (precum producerea îngrășămintelor, pesticidelor și a furajelor, dar și prelucrarea, depozitarea, refrigerarea, transportul, sau gestionarea deșeurilor).

Producerea alimentelor au nevoie de pământ, pe care, prin urmare, îl folosim inutil într-o anumită măsură, deoarece este posibil să nu consumăm nici măcar alimentele produse pe el. Și alimentele aruncate, în descompunere, contribuie la emisiile de metan — ceea ce crește efectul de seră (și, prin urmare, efectul schimbărilor climatice). 

Dacă risipim mai puțin, cererea de alimente va fi mai mică, producția pentru aprovizionarea populației poate fi gestionata mai bine, iar reducerea producției scade și emisiile de gaze cu efect de seră.

Reducerea risipei alimentare poate duce, de asemenea, la prețuri mai mici la alimente și la exporturi mai competitive. Mai puțină risipă poate poate ajuta și fermierii, companiile, consumatorii să economisească bani, iar impactul asupra mediului asociat producției, procesării și transportului alimentelor va fi mai mic.

Ce soluții avem la îndemână?

Risipirea alimentară poate fi ușor redusă dacă acordăm atenție câtorva lucruri mărunte. Pe site-ul Centrului Comun de Cercetare, soluțiile sunt clasificate în șase grupuri:

1. Recomandări și instrumente pentru gospodării (de exemplu, rețete pentru utilizarea alimentelor rămase)

2. Mentoring pentru gospodării (de exemplu, pregătire practică în bucătărie)

3. Campanii locale de creștere a atenției (media, evenimente)

4. Programe educaționale, evenimente școlare (cum ar fi programul Kitchen Adventure )

5. Conștientizarea și la unitățile de catering (de exemplu, punerea la pachet a alimentelor rămase)

6. Programe naționale de prevenire a risipei alimentare

Strategia „De la fermă la mâncare” (Farm to fork) își propune să reducă amprenta asupra mediului și a climei a sistemului alimentar al UE și să permită o dietă sănătoasă și durabilă. Trebuie să ne transformăm sistemul alimentar, deoarece acum are nevoie de multe resurse naturale, poate afecta biodiversitatea și poate avea efecte negative asupra sănătății (subnutriție sau chiar supranutriție).

Supranutriția e la fel de problematică în momentul de față, și nu neapărat pentru că oamenii mănâncă prea mult, ci pentru că în multe locuri, mâncarea sănătoasă nu e accesibilă (preț și/sau oferta) — un fenomen denumit de experți  “deșerturi alimentare” (food deserts). Strategia dorește să ofere alimente suficiente, hrănitoare și accesibile, ținând cont de aspectele de durabilitate. Scopul este, de asemenea, reducerea la jumătate a utilizării agenților de protecție a plantelor și a îngrășămintelor, și creșterea suprafețelor cultivate ecologic.

Inteligența artificială ne poate fi de folos și în reducerea risipei alimentare. Clienții (de exemplu, ai restaurantelor, hotelurilor etc.) își pot monitoriza și eficientiza managementul deșeurilor cu ajutorul camerelor și cântarelor, oferind astfel date despre cantitatea și tipul excedentului. În clădirile de birouri mai mari este posibil să fie monitorizat și ceea ce angajații aruncă la gunoi și, în funcție de asta, oferta restaurantului poate fi ajustată (de exemplu, o felie mai mică de tort, un amestec de salată asamblat individual).

În Franța, în 2016, o nouă lege a stipulat ca magazinele mai mari nu pot arunca alimente nevândute, ci trebuie să le doneze. După aceea, au fost luate mai multe măsuri împotriva risipei alimentare, cu scopul de a o reduce cu 50% până în 2025. În Londra, The Felix Project folosește voluntari pentru a ajuta la livrarea alimentelor primite — astfel că în 2021 au distribuit 30 de milioane de comenzi.

În Ungaria, în 2022, au fost luate măsuri sporite pentru marii comercianți. Pentru că scopul e să se asigure că produsele aflate aproape de data de expirare ajung la cei din categorii vulnerabile și nu la gunoi, supermarketurile sunt obligate să ofere alimentele către organizații nonprofit cu cel puțin 48 de ore înainte de finalul termenului de valabilitate. Programul Élélmiszer Egyesület economisește anual hrană în valoare de 2,7 milioane de euro pentru cei nevoiași prin colectarea zilnică a produselor care se apropie de data de expirare sau cu ambalaje defecte de la magazine și producători. De la înființare, organizația de caritate a economisit peste 100 de milioane de kg de surplus, în mare parte prin munca voluntarilor - aceste donații ajută 250.000 de oameni în circumstanțe dificile în fiecare an.

În România avem o rețea de bănci de alimente care colectează și redistribuie donații alimentare de la companii (retaileri) către ONG-uri cu programe sociale din zone precum Brașov, Cluj, Timișoara, Constanța, Oradea sau București. Între iunie-septembrie 2020 au reușit să salveze de la risipă, spre exemplu, peste 700 de tone de lapte școlar și să îl distribuie prin întreaga rețea de beneficiari. Momentan, rețeaua băncilor de alimente din România colaborează cu peste 120 de companii și au reușit să redistribuie, împreună, aproape 18.000 de tone de alimente către 650 de ONG-uri. Echipa rețelei a calculat aproape 35.900.000 de porții donate, care valorează peste 180.000.000 lei.

Aceste exemple arată că reducerea risipei alimentare este un obiectiv realizabil, care poate aduce beneficii mediului, climei, portofelului și conștiinței noastre.

---

*Notă: acest material a fost editat de echipa InfoClima pe baza materialului despre risipă alimentară de pe platforma Masfelfok și în colaborare cu Lorena Axinte.

---

Raport Copernicus: Date sumbre pentru Europa în 2023

Fenomene extreme alimentate de schimbările climatice au dus la pierderi materiale de miliarde de euro în Europa

Raportul anual privind climatul Europei 2023 al Agenției Europene Copernicus a fost publicat recent. Îngrijorător este faptul că anul trecut peste 150 de persoane și-au pierdut viața datorită fenomenelor extreme iar pagubele economice în 2023 în Europa au ajuns la 13,4 miliarde de euro, din care 81% sunt legate de inundații.

---

„Criza climatică este cea mai mare provocare a generației noastre. Costul acțiunii în domeniul climei poate părea ridicat, dar costul inacțiunii este mult mai mare. După cum arată acest raport, trebuie să valorificăm știința pentru a oferi soluții pentru binele societății", a declarat secretarul general al OMM, Celeste Saulo.

Harta fenomenelor extreme în decursul anului 2023 în Europa. Observăm că incendiile de vegetație (exacerbate de caniculă și secete) au fost principala problemă în Peninsula Iberică, caniculă în Franța iar inundații în zona de centru, sud-est și Balcani.

Potrivit raportului, principalele concluzii sunt următoarele:

• TEMPERATURĂ: Temperatura medie în Europa în 2023 a fost cu 2,6 °C peste cea din perioada preindustrială, ceea ce indică faptul că în Europa a fost deja depășită limita de 1,5 °C stabilită de tratatul de la Paris. În 11 din cele 12 luni ale anului 2023, temperatura medie în Europa a fost mai mare decât valorile normale.

• PLOI: În 2023, precipitațiile în Europa au fost relativ mai mari cu aproximativ 7% față de valorile normale.

• NINSORI: Numărul de zile cu zăpadă în Europa a fost mai mic față de media anuala. În Alpi, în timpul iernii, doar trei localități au avut mai multe zile cu zăpadă,în timp ce majoritatea au avut mult mai puține decât media ultimelor decenii.

• CALOTE GLACIARE:  Ghețarii din Alpi au pierdut 10% din volumul lor în ultimii doi ani iar din 1976, un volum total de 850 km3 de gheață a calotelor din Europa a fost pierdut.

• Regiunea care cuprinde Marea Barents și Svalbard a fost una cu cele mai drastice creșteri de temperaturi medii anuale de pe planetă

• NIVELUL OCEANULUI PLANETAR La nivel global, o reducere medie de aproximativ 14 m în grosimea gheții a fost observată de la înregistrările prin satelit începute  în 1976, iar ghețarii au contribuit cu aproximativ 1 mm pe an la creșterea nivelului mediu global al mării în ultima deceniu. În 2023, aceasta a atins un maxim de 1,7 mm din cauza pierderii record de masă a ghețarilor la nivel global.

• VALURI DE CALDURA MARINE: Temperatura la suprafața mării în toate mările europene și în Marea Mediterană a fost mult peste prețurile normale. În mai multe mări europene, temperatura medie anuală a mării a fost cea mai ridicată înregistrată vreodată.

• INCENDII DE PĂDURE: Incendii de pădure de mari proporții au fost multe și în 2023, în special în Iberia, Sicilia și Grecia. 5.000 km, cât Londra, Paris și Berlin la un loc, arși în sezonul de incendii din 2023. Potrivit raportului, în Evros, în perioada iulie- august 2023 am avut cel mai mare incendiu de pădure înregistrat vreodată în Uniunea Europeană.

• FURTUNI PUTERNICE: Aceste fenomene extreme au afectat aproximativ 550,000 persoane in UE

• INUNDAȚII: Inundațiile au fost, de asemenea, foarte răspândite, aproximativ 1,6 milioane de persoane fiind afectate de inundații în 2023.

O treime din râurile Europene au depășit pragul ridicat de inundație iar 16% pe cel sever

Regiunile afectate de incendii, inclusiv zona Balcanilor și a României

• FATALITĂȚI: 63 de persoane și-au pierdut viața în furtuni, 44 în inundații și 44 în incendii de pădure.

• PIERDERI ECONOMICE: Pagubele economice în 2023 în Europa au ajuns la 13,4 miliarde de euro, din care 81% sunt legate de inundații.

• ENERGIE - În 2023, o proporție record din producția efectivă de energie electrică în Europa a fost produsă din surse regenerabile din surse regenerabile, de 43%, față de 36% în 2022

---

Situația din România

Comparativ cu celelalte regiuni ale Europei, în estul României au fost observate cele mai mari anomalii ale temperaturii în 2023, între 2-2,5°C față de perioada de referință 1991-2020. De asemenea pentru cea mai mare partea a teritoriului României, 2023 a fost cel mai cald an începând cu 1950. În ceea ce privește abaterile lunare ale temperaturii, lunile aprilie-iunie au fost caracterizare de temperaturi mai scăzute decât cele ale perioadei de referință 1991-2020. Celelalte luni au avut anomali pozitive ale temperaturii medii dintre care se remarcă recordul de temperatură din ianuarie 2023. 

Pentru majoritatea Europei, cu excepția regiunilor nordice, au fost observate cel puțin câteva zile cu stres termic intens, cele mai multe zile (60-80 fiind observate în sudul Europei). La pentru cazul zilelor cu stres termic foarte intens, cele mai multe (până la 80 de zile) find observate în sudul Spaniei. În sudul României, aproximativ 30 de zile au fost caracterizare de stres termic intens. 

Cu excepția regiunilor montane, în 2023 în România a crescut durata de strălucire a Soarelui. În regiunea de sud și de est fiind observată o creștere de până la 6% față de media 1991-2020. De asemenea, în 2023 acoperirea noroasă a scăzut în România cu până la la 6% față de media 1991-2020. 

În ceea ce privește regimul precipitațiilor, acesta a fost deficitar pentru aproape întreg teritoriul României în 2023, cu regiuni sud-estul Românii fiind caracterizate de valori de abateri negative “excepționale” față de perioada 1991-2020.

---

Dr. Bogdan Antonescu

Este fizician specializat în fizică atmosferei, interesat de istoria, climatologia, procesele fizice și impactul fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este lector în cadrul Facultății de Fizică (Universitatea din București) și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. În prezent conduce proiectul “Extreme weather events in the future climate of Romania” (ClimExRo) care își propune, printre altele, să aducă cercetările din mediul academic mai aproape de public. Mai multe detalii despre acest proiect puteți găsi pe pagina proiectului— https://www.climex.ro/

---

---

Castorii: Un inginer necesar pentru o stare mai bună a naturii?

Castorii — un posibil aliat pentru asigurarea unui ecosistem umed rezilient

Castorii sunt o specie cheie în cadrul ecosistemelor naturale fiind supranumiți ingineri ai naturii pentru ingeniozitatea prin care construiesc un mozaic de habitate care rețin apă și extind zonele umede. Deși barajele lor par să incomodeze la prima vedere, prezența lor este extrem de importantă când avem de-a face cu furtuni , ploi torențiale sau perioade de secetă.

---

Pe scurt despre importanța castorilor

Barajele și canalele create de castori măresc capacitatea de stocare a apei și produc o scurgere mai lentă a apei care este extrem de importantă atât în caz de furtuni sau ploi abundente precum și în timpul secetelor când apa care se eliberează mai lent din barajele castorilor. Asta va permite un flux constant de apă, inclusiv în pâraiele care în ultimii ani se usucă. Din păcate, castorii au dispărut de pe teritoriul țării noastre în secolul XIX din cauza braconajului excesiv. Totuși, între 1998–2003 am reintrodus în România brebul, castorul eurasiatic – 182 de indivizi  pe râurile Olt, Mureș și Ialomița. Acest proces de reintroducere a avut un mare succes și la noi în țară numărul castorilor estimându-se că în  2009–2013 aveam circa 1.500 de indivizi.

---

Cine sunt castorii de fapt?

Ne-am întâlnit adeseori cu acest personaj faimos în diverse povești sau desene animate de când eram copii. Când ne gândim la un castor, mintea noastră deja începe să-i schițeze foarte repede conturul: dinții lunguieți și puternici care fac posibilă modelarea copacilor; coada lată acoperită de solzi care ne indică faptul că este un animal acvatic, membrele scurte și puternice adaptate atât pentru uscat cât și pentru apă. Este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari rozători după capibara din America de Sud. Era totuși o vreme, pe timpul erei glaciare, Pleistocen, când au existat două specii – Castor leiseyorum; Castoroides ohioensis – mult mai mari decât castorul din zilele noastre, lungi de aproximativ doi metri.

---

Importanța castorului în natură 

După mai multe studii, castorul este considerat o specie cheie în lanțul trofic, datorită stilului său de viață și a acțiunilor lui în modelarea acestui stil natural. O specie cheie ’keystone’ asigură un echilibru ecologic. Astfel, prin tăierea copacilor și a arbuștilor de diferite dimensiuni, castorul contribuie indirect la disponibilitatea nutrienților în natură prin acest lemn mort care nu se mai regăsește atât de frecvent în zilele noastre, din cauza exploatării intensive a pădurilor. 

Dar scopul castorului este să ofere adăpost familiei în vizuini subacvatice prin construirea de baraje pe râuri sau pe diverse bazine acvatice. Prin realizarea acestor îndiguiri, ei creează un mozaic de habitate – un amestec de zone umede, pajiști deschise, iazuri, lemn mort și arbuști. 

Un alt aspect interesant ar fi această capacitate unică a castorilor de a-și modifica mediul în care trăiesc prin construirea activă de baraje, diguri. Acestea sunt construite pentru a menține un anumit nivel al apei ridicat și constant, lucru care le permite să se miște mai rapid și mai sigur, ei fiind mai agili în mediul subacvatic decât pe uscat. Astfel, ei oferă un acces sigur și rapid al hranei, precum și a materialelor de construcții, dar și o protecție a intrărilor în vizuina acestora. Activitatea castorului poate avea un impact direct și indirect asupra altor organisme din ecosisteme.

---

Castorul ca inginer al naturii care ajută în fața schimbărilor climatice

Castorul este supranumit „inginerul ecosistemelor” pentru ingeniozitatea prin care construiește acest mozaic de suprafețe naturale, unde reține apa și extinde zonele umede, atât de necesare în condițiile actuale ale schimbărilor climei și secetelor prelungite. 

Deși la prima vedere, barajele și canalele create de castori par să incomodeze, acestea măresc capacitatea de stocare a apei în iazuri și produc o scurgere mai lentă a apei. Canele ridică astfel pânza freatică și tot odată are loc o resuscitare a izvoarelor subterane. În caz de furtuni sau ploi abundente, riscul inundațiilor poate fi atenuat, acolo unde există acestea.

În timpul secetelor, apa stocată de barajele poroase ale castorilor se eliberează lent, ridicând tot odată nivelul apei crescând rezistența mediului la riscurile aferente acestor perioade. Menținerea constantă a debitului de apă în perioada secetoasă oferă un refugiu nevertebratelor și un potențial semnificativ al recolonizării post-secetă.

Calitatea apei dintr-o zonă populată cu castori poate crește, datorită îmbunătățirii nutrienților. De asemenea acest mozaic duce la creșterea biodiversității oferind un habitat bogat pentru insecte, pești, păsări, lilieci și amfibieni. Somonul, spre exemplu, se dezvoltă mai bine și mai repede acolo unde sunt castorii prezenți; de asemenea și o serie de mamifere, plante, nevertebrate se bucură de ceea ce le oferă castorii.

---

Castorii în România – de la braconaj la reintroducerea speciei

Situația castorului eurasiatic, brebul, în zona țării noastre, a fost similară cu populațiile din alte regiuni ale Europei și nu numai. Din cauza braconajului excesiv, acesta a dispărut de pe teritoriul țării noastre în secolul XIX, rămânând în urmă doar o gamă de toponime date de români din diferitele regiuni ale țării, precum: breb, breboaia, brebeni, brebina, brebenei, bibor, biber, biborțeni. Considerăm că în anul 1823 a fost ucis ultimul breb din țările Române, undeva în zona Moldovei vechi, unde avem astăzi județul Caraș-Severin. 

Printr-un proiect de colaborare dintre Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) și Ministerul Mediului din Germania, între 1998–2003 am reintrodus în România brebul, castorul eurasiatic – 182 de indivizi  pe râurile Olt, Mureș și Ialomița. Acest proces de reintroducere a avut un mare succes și la noi în țară – această specie s-a împrăștiat natural pe râuri și afluenții acestora și a ocupat tot mai multe teritorii noi. 

În perioada următoare, între anii 2009–2013 am estimat 1.500 de indivizi, și peste 1.200 de indivizi prezenți pe cursul râului Olt și afluenții acestuia. În 2011 aflăm, pentru prima dată, de prezența castorului eurasiatic în Delta Dunării.

---

Castorii în Europa

Prezent încă din preistorie, castorul european sau castorul eurasiatic, cunoscut sub denumirea de breb, Castor fiber, este o specie înrudită cu castorul nord-american, Castor canadensis. Brebul este cel mai mare rozător semiacvatic atât din Europa, cât și din Asia. Acesta a fost foarte multă vreme vânat pentru blană și castoreum – o secreție parfumată provenită din glandele castorului – până aproape de extincție. Castoreum este substanța cu care ei își marchează teritoriile și care conține mosc, un compus folosit în industria parfumurilor. Rolul său este de a fixa și de a menține diferite esențe sau parfumuri.

În 1900, numărul exemplarelor a scăzut considerabil regăsindu-se aproximativ 1.200 de indivizi în întreaga regiune a Europei și a Asiei. După acest declin devastator, au existat diverse campanii de reintroducere a brebului în zonele originale din arealul de răspândire a acestei specii. 

Acum poate fi întâlnit într-un număr foarte mare din Franța până în China și Mongolia. Datele indică o creștere semnificativă a populației castorilor eurasiatici de peste 1.200.000 de indivizi. Populația a crescut în acest deceniu cu 178.000, deci 17% în 6–8 ani. Efectivul cel mai numeros al castorului eurasiatic s-a remarcat în zona europeană a Rusiei, Suedia, Polonia și Letonia.

---

Castorul devenit un personaj negativ în comunitățile locale și soluții de coexistență

Dinamica populației castorului eurasiatic a adus multe beneficii întregului ecosistem, dispersându-se pe distanțe vaste cucerind teritorii noi și readaptându-se la zonele unde cândva era teritoriul lui. Situația se schimbă când populația crește necontrolat și antropizarea mediului natural duce la limitarea spațiului utilizat de castori, astfel că aceștia sunt obligați să urmeze alte cursuri, ajungând în orașe și sate. 

Ajungând atât de aproape de oameni se nasc conflicte între aceștia, deoarece afectează interesele locale. Printre acestea se înregistrează o serie de pierderi la nivelul culturilor agricole, forestiere și pomicole. De asemenea, un alt aspect îl reprezintă terasamentele sau drumurile care în fața inundațiilor provocate de castori atrag o serie de pagube. Toate acestea generează costuri financiare și pagube sub diverse forme de pierderi: în agricultură, silvicultură și infrastructură. 

Să nu uităm și că, pentru unele comunități, râurile și pârâiele sunt drumuri, iar barajele construite de castori devin bariere rutiere. Pe măsură ce structurile se înmulțesc, mai mult teren este inundat și poate fi mai puțină apă dulce de băut în aval. Dar există și alte efecte: animalele participă într-o buclă: schimbările climatice deschid peisajul castorilor, ale căror iazuri conduc la o încălzire suplimentară, ceea ce atrage și mai mulți indivizi din specie.

---

Natura ne învață de nevoia unui echilibru

Aceste probleme legate de conflictele dintre castori și oameni nu sunt noi. Prin ameliorarea acestor pagube, prin protejarea culturilor agricole, a arborilor cu o importanță economică, protejarea digurilor pot echilibra balanța, pentru o coexistență prielnică om-natură. În situațiile mai critice în care regăsim castori în zone neprielnice pentru ei, dar care au un impact economic esențial pentru noi, atunci se poate aplica realocarea indivizilor într-o arie mai naturală. 

Uneori răspunsul stă sub ochii noștri – ca de fiecare dată natura ne învață ceea ce noi uităm. În acest caz, ne referim la importanța creșterii controlate a populației de castori. Mulți factori naturali intervin pentru menținerea unui echilibru între dimensiunea unei populații și numărul de indivizi. Interacțiunea dintre specii poate influența procesele ecosistemului și, în cele din urmă, acestea pot provoca schimbări la nivel de biodiversitate. Astfel, un aspect foarte esențial este implementarea unor strategii în monitorizarea dinamicii creșterii al numărului de castori. 

---

Carla Culda

Este biolog cu o dorință activă de a descoperi, de a înțelege și de a cunoaște în general viul. În prezent este doctorandă la Facultatea de Medicină Veterinară, Cluj-Napoca la departamentul de Parazitologie și Boli Parazitare.

Carla își derulează activitatea științifică în Insulele din Galapagos reprezentând subiectul tezei sale de doctorat în această zonă. Prin acest proiect își propune împreună cu profesorul coordonator și colaboratorii din Galapagos să intervină în procesul de salvare a unei specii endemice, leul de mare din Galapagos.

Un martie și început de primăvară cu un nou record de temperaturi

Temperatura medie globală pentru luna martie 2024 a atins o valoare de 14.14°C, cu 0.72°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.1°C mai mare decât recordul anterior din martie 2016, conform datelor Copernicus. Situația devine una îngrijorătoare, mai ales în contextul în care iarna ce a trecut a fost una a recordurilor de temperatură și un început îngrijorător pentru 2024.

Mai mult decât atât, Martie 2024 devine parte a unui trend în care temperaturi record au fost înregistrate începând cu iunie pentru fiecare lună a anului 2023, continuând și la începutul lui 2024. Practic, luna martie devine a zecea lună consecutivă ce sparge recordurile anterioare ale lunilor respective.

De asemenea, temperatura medie a apei la suprafața mării între 60°S–60°N pentru februarie a ajuns la un nou nivel record de 21.07°C — cu 0.55°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.18°C mai mare față de recordul anterior, din februarie 2016 (Figurile 3 și 4). Acest indice este unul căruia trebuie să îi acordăm mai multă atenție, deoarece valurile de căldură marine (inclusiv în Marea Neagră) reprezintă încă o amenințare discutată în cadrul unui material anterior.

Fig.3

Fig.4

1 Aprilie a venit cu o “glumă” nu tocmai bună, aducând temperaturi extreme pentru această perioada a anului, când în mai multe orașe precum Craiova, Cluj, Bacău temperaturile au depășit 25°C, iar în cazuri precum Buzău, Iași, Tulcea și București Filaret au fost foarte aproape de 30°C, conform arhivei ANM.

Ziua de 1 aprilie adus temperaturi extreme în Europa Centrală, de est și Sud-Est dar și mare parte a peninsulei Italiei, Turcia și zona Levantului (sursa)

---

Dr. Bogdan Antonescu

Este fizician specializat în fizică atmosferei, interesat de istoria, climatologia, procesele fizice și impactul fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este lector în cadrul Facultății de Fizică (Universitatea din București) și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. În prezent conduce proiectul “Extreme weather events in the future climate of Romania” (ClimExRo) care își propune, printre altele, să aducă cercetările din mediul academic mai aproape de public. Mai multe detalii despre acest proiect puteți găsi pe pagina proiectului— https://www.climex.ro/

---

Raport IPCC: Zeci de mii de specii afectate și aflate în fața unui risc de dispariție în următoarele decenii

Schimbările climatice cauzează tot mai multe pierderi ireversibile, atât în ecosistemele terestre, de apă dulce, cât și în cele de coastă și oceane deschise, arată un raport al Grupului interguvernamental de experți în evoluția climei (IPCC). Amploarea acestora este tot mai mare, astfel încât aproximativ jumătate din speciile evaluate la nivel global s-au deplasat spre poli sau pe uscat – spre altitudini mai mari. Chiar dacă multe specii migrează și își schimbă calendarul sezonier, sute dintre ele sunt pierdute din cauza magnitudinii extremelor de căldură, atât pe uscat, cât și în adâncul oceanelor.  

---

Cum vor fi afectate natura și beneficiile pe care le oferă oamenilor de niveluri mai ridicate de încălzire?

Ecosistemele lumii de pe uscat, în apă dulce și în ocean oferă o gamă largă de servicii esențiale oamenilor. Ele produc alimentele pe care le consumăm și oxigenul pe care îl respirăm. Ne filtrează apa, reciclează nutrienții și ajută la limitarea încălzirii globale prin stocarea unor cantități mari de carbon. În plus, ele răcoresc aerul și oferă spații „verzi” sau „albastre” precum parcuri și lacuri pentru distracție, aventură și relaxare, îmbunătățindu-ne astfel sănătatea și bunăstarea mentală. Pe scurt, ecosistemele sănătoase sunt esențiale pentru supraviețuirea umană și fac Pământul trăibil.

Schimbările climatice – cu evenimentele sale cu debut lent, cum ar fi creșterea nivelului mării și acidificarea oceanelor și creșteri în extreme – afectează drastic și progresiv biodiversitatea și ecosistemele lumii noastre. Temperaturile în creștere și evenimentele extreme, cum ar fi secetele, inundațiile și valurile de căldură, expun plantele și animalele la condiții climatice neexperimentate de cel puțin zeci de mii de ani. 

Creșterile observate ale frecvenței și intensității lor încep să depășească capacitatea multor specii de a se adapta. Pe baza observațiilor sporite și a unei mai bune înțelegeri a proceselor, știm acum că impactul schimbărilor climatice asupra naturii este mai mare decât a fost evaluat anterior. Impactul de astăzi apare mult mai repede, este mai perturbator și mai răspândit decât ne așteptam acum 20 de ani. 

Știm și că schimbările climatice adaugă puternic și chiar amplifică ceilalți factori de stres: multe dintre ecosistemele lumii noastre se confruntă deja cu o criză de biodiversitate din cauza impactului uman, cum ar fi defrișarea, poluarea, pescuitul excesiv și schimbarea utilizării terenurilor. Pentru numeroase ecosisteme, impactul schimbărilor climatice reprezintă un stres suplimentar și chiar o povară mortală, în funcție de nivelul de încălzire globală.

---

Impactul asupra unor ecosisteme este aproape ireversibil

Impactul asupra unor ecosisteme se apropie de ireversibilitate – spre exemplu impactul schimbărilor hidrologice care rezultă din retragerea ghețarilor, sau modificări în unele ecosisteme montane și arctice, determinate de dezghețul permafrostului. 

Aciditatea oceanelor, creșterea nivelului mării sau scăderile regionale în precipitații sunt de asemenea atribuite schimbărilor climatice cauzate de om, arată raportul IPCC. Schimbarea climei a contribuit și la deșertificarea terenurilor și a accelerat degradarea lor, în special în zonele de coastă joasă, în deltele râurilor, în zone uscate și în zone de permafrost. Aproape 50% din zonele umede de coastă s-au pierdut în ultimii 100 de ani, ca urmare a combinației dintre efectele presiunilor umane localizate, creșterii nivelului mării, încălzirii și evenimentlor climatice extreme.

Impactul evaluat pe termen lung va fi mult mai mare decât ce putem observa în prezent, în 127 de paliere identificate ca riscuri-cheie, care vor afecta atât oamenii cât și fauna sălbatică. Riscurile legate de climă pentru sistemele naturale și umane sunt mai mari pentru încălzire globală de 1,5°C decât în prezent (1,1°C), dar mai mică decât la 2°C. 

---

Zeci de mii de specii afectate și aflate în fața unui risc de dispariție în următoarele decenii

Raportul arată și că sute de specii locale sunt deja extincte, din cauza extremelor de căldură, chiar dacă acestea migrează și încearcă să fie reziliente, schimbându-și, spre exemplu, calendarul sezonier. Nu este suficient pentru a face față schimbărilor climatice. Într-un interval de creștere a temperaturii între 1,5°C și 2°C, riscurile de extincție pentru specii locale din hotspoturi de biodiversitate se vor dubla, cel puțin, de la 2%. Dacă ne uităm la intervalul 1,5°C – 3°C, riscurile cresc de cel puțin 10 ori. 

În ecosistemele terestre, de la 3 până la 14% din zecile de mii de specii evaluate se vor confrunta probabil cu un risc foarte mare de dispariție la o creștere a temperaturii de 1,5 °C. Procentul poate urca la 18, în cazul în care temperatura va crește cu 2°C, la 29% în cazul unei creșteri de 3°C, cu 48% în cazul în care am ajunge la 5°C.

Potrivit acestui raport, daunele și pierderile din sfera biodiversității, precum și transformarea ecosistemelor sunt deja printre riscurile cheie pentru fiecare regiune, iar acestea vor deveni din ce în ce mai precare, odată cu creșterea temperaturilor. Riscul disproporționat mai mare include ecosistemele arctice, regiunile uscate, state insulare mici în curs de dezvoltare și țările cel mai puțin dezvoltate.    

În acest context, la o încălzirea globală de 3°C, riscurile suplimentare în multe sectoare și regiuni vor crește ireversibil. De exemplu, va fi un risc foarte mare de extincție pentru speciile endemice – iar despre endemism vorbim atunci când o specie de organisme se răspândește doar pe o anumită suprafață geografică restrânsă, bine definită, precum o insulă, o pădure, un lac sau o altă zonă, unde rolul său este foarte important. 

 În ecosistemele marine și de coastă, riscurile în pierderile de biodiversitate variază între cele de tip moderat și cele de tip foarte mari, în intervalul cteșterii de temperatură 1,5°C – 2°C. Se estimează, spre exemplu, că recifele de corali vor intra într-un declin de până la 70-90% la o astfel de creștere de temperatură. În același scenariu, mai mulți ghețari din toată lumea, aflați la altitudini mai joase și-ar pierde mare parte din suprafață sau ar începe să dispară într-un interval de câteva decenii sau secole.   

Dacă vorbim despre plante, raportul arată că schimbările climatice vor reduce și habitatul pentru specii protejate. 

Mai departe, o încălzire globală de 4°C va face ca impactul proiectat asupra sistemelor naturale să includă extincția a aproximativ 50% din speciile marine tropicale. Astfel, întregul complex ecologic (biomul) se va deplasa pe 35% din suprafața terestră globală.

---

Nu mai putem să ne bazăm doar pe natură și refacerea ei; Avem nevoie de dezvoltare durabilă

Experții IPCC arată că acțiunile și soluțiile care protejează natura sunt relativ ieftine în multe părți ale lumii, deoarece nu se bazează pe utilaje complexe sau pe dezvoltarea unei infrastructuri extinse. Orașele, spre exemplu, pot fi răcorite prin parcuri și iazuri, prin ecologizarea străzilor și a acoperișurilor și pereților clădirilor.

Fermierii pot crește reziliența afacerilor în fața schimbărilor climatice prin diversificarea culturilor și a animalelor, prin plantarea de arbori și tufișuri pe câmpuri pentru umbră și gunoi organic (agricultura agroecologică), prin creșterea sănătății solului (mai multă materie organică a solului) și prin combinarea culturilor, animalelor și elementelor naturale, cum ar fi copacii și tufișurile.

Dar nu ne mai putem baza doar pe reziliența naturii, care e afectată pe toate palierele explicate mai sus. Avem nevoie de o gamă largă de acțiuni care reduc drastic emisiile de gaze cu efect de seră induse de om; dar și de o gamă la fel de largă de acțiuni care transformă modul în care ne trăim viețile și pun societatea umană pe calea dezvoltării durabile. 

Experții IPCC precizează că dezvoltarea durabilă este fundamentală pentru a permite acțiunile climatice – pentru că fără cunoștințe, venituri suficiente, sprijin guvernamental și o șansă echitabilă de participare la procesele de luare a deciziilor, multe comunități umane nu vor putea contribui la reducerea emisiilor, să se adapteze la schimbări sau să-și protejeze natura locală (esențială și pentru calitatea vieții lor).

---

Drd. Carla Andreea Culda

Este biolog cu o dorință activă de a descoperi, de a înțelege și de a cunoaște în general viul. În prezent este doctorandă la Facultatea de Medicină Veterinară, Cluj-Napoca la departamentul de Parazitologie și Boli Parazitare.

Carla își derulează activitatea științifică în Insulele din Galapagos reprezentând subiectul tezei sale de doctorat în această zonă. Prin acest proiect își propune împreună cu profesorul coordonator și colaboratorii din Galapagos să intervină în procesul de salvare a unei specii endemice, leul de mare din Galapagos.

Valorificarea ligninei – sau cum să înlocuim combustibilii fosili cu Cenușăreasa biomasei

Dacă ar fi să aruncăm o privire asupra celor mai folosite medicamente la scară globală, ne-ar fi destul de greu să găsim unul care să nu conțină compuși aromatici, obținuți prin conversia petrolului, ca materie primă, deși suntem din ce în ce mai conștienți cum consumul de combustibili fosili afectează pe termen lung mediul înconjurător și influențează schimbarea climei.

În acest context, ce bine ar fi dacă ar exista o rezervă naturală de unități aromatice, pe care s-o putem valorifica după bunul plac, fără consecințe usturătoare pentru planetă. Chiar o avem — se numește lignină și intră în compoziția plantelor, conferindu-le rezistență la diferiți factori de stres. 

Lignina e și o Cenușăreasă a biomasei obținute din plante: e adesea considerată un deșeu și arsă pentru producerea de energie în alte procese industriale. Ea are, însă, super-puteri: Se transforma în medicamente, substanțe organice scumpe sau asfalt pentru drumuri județene, cum s-a întâmplat deja în Timiș.

---

Ce este lignina? 

Lignina este considerată cel mai abundent rezervor de unități aromatice din natură, și al doilea cel mai des întâlnit biopolimer din natură, după celuloză.

Dacă pentru celuloză și hemiceluloză oamenii de știință au fost ingenioși și au găsit deja direcții de exploatare (cum ar fi producerea de bioetanol sau de ambalaje biodegradabile, cu impact redus asupra mediului), lignina e un fel de Cenușăreasă a biomasei obținute din plante, la propriu: e de multe ori arsă și folosită ca sursă de energie pentru valorificarea celorlalte componente ale peretelui celular, ceea ce e un pic contraintuitiv, din mai multe puncte de vedere: Ne-am dori să nu folosim lignina ca rezervor de dioxid de carbon, care să accentueze efectul de seră; de asemenea, avem la îndemână o resursă valoroasă, și am putea depune eforturi conștiente pentru a-i recunoaște adevăratul potențial.

---

Cu o asemenea resursă, am putea renunța la combustibilii fosili pentru obținerea de polimeri, medicamente sau intermediari în sinteza chimică?

Nu chiar; natura ne oferă lignina — materia primă —, dar nu și rețeta, pas cu pas, prin care să obținem bioplastic, medicamente sau substanțe organice scumpe și complicate. De asemenea, lignina e un polimer recalcitrant. În structura ei, unitățile aromatice se înlănțuiesc ca mărgelele pe un lanț, un lanț greu de rupt exact în bucățile de care avem nevoie.

S-a și investit mult în modalități de valorificare a combustibililor fosili, ceea ce face ca în multe cazuri, obținerea unui compus de interes să fie mai avantajoasă din punct de vedere economic, pornind tot de la combustibilii fosili ca materie primă, deși într-un colț al minții ne recunoaștem că asta nu e o strategie sustenabilă pe termen lung. 

---

Cum putem găsi căi originale de acces la substanțele dorite, pornind de la lignină? 

Există ciuperci sau bacterii care acționează ca foarfeci în miniatură, capabile să taie lignina în bucăți mai mici, mai ușor de folosit ca piese de puzzle pentru obținerea substanței dorite.

Ce facem cu bucățile mai mici de lignină, dacă suntem încă departe de compusul țintă? Putem să mai scotocim un pic prin arsenalul de microorganisme care pot prelucra derivați de lignină, s-ar putea să găsim unele ale căror căi metabolice acționează ca un fel de pâlnie, preluând diferite bucăți de lignină și transformându-le selectiv într-un intermediar valoros. 

Unele microorganisme sunt și mai sârguincioase, și nu numai că pot prelucra aceste bucăți de lignină, ci le transformă și în produși de acumulare valoroși, cum ar fi trigliceridele sau polihidroxialcanoații, utilizabili pe post de bioplastic.

---

Cum ne-au luat-o niște ciuperci și bacterii înainte în valorificarea ligninei? Ce au ele și noi nu? 

Anumite ciuperci și bacterii au un arsenal de enzime capabile de degradarea ligninei (laccaze, peroxidaze, 𝛃-eteraze), și de a transforma, astfel, un polimer complicat într-un amestec de fragmente mai micuțe, oxigenate în diferite măsuri.

Alte microorganisme s-au adaptat la prezența atâtor fragmente aromatice în mediul înconjurător și și-au dezvoltat, în timp, căi metabolice prin care le pot prelua din mediu, transforma în intermediari metabolici cheie și folosi ca sursă de carbon. Unele sunt mai pretențioase, și preferă un anumit intermediar aromatic pe care să-l treacă prin tot felul de transformări, astfel încât să-l adapteze propriilor nevoi.

Altele se mulțumesc și cu un meniu mai divers de fragmente de lignină. Acestea ar putea fi puncte-cheie în strategiile de valorificare a ligninei pe cale biologică — pentru că nu ar fi nevoie de o etapă intermediară în care fragmentele de lignină să fie convertite în mâncarea preferată a micoorganismului. Toate aceste transformări utile sunt mediate de enzime, iar enzime avem și noi în organism, dar specifice pentru alte substraturi, deci nu am rămas chiar în urma microorganismelor la capitolul de valorificat materii prime. 

Enzimele sunt proteine care acționează ca acceleratori ai reacțiilor chimice. Fără ele, viața nu ar fi posibilă. Sunt din ce în ce mai investigate și ca variante alternative de catalizatori, mai prietenoase cu mediul decât catalizatorii pur chimici, pentru că își manifestă activitatea în mediu apos, în condiții blânde, și pot fi atât de selective în privința substanței transformate încât să nu accepte ca substrat o substanță în care nu le convine orientarea în spațiu a unei singure legături chimice. 

---

Există situații în care bacteriile sau ciupercile nu ne pot ajuta în obținerea compușilor doriți? 

Sigur. Au evoluat de-a lungul a mii sau sute de mii de ani, unele dintre ele fără să știe că undeva, într-o făbricuță, X încearcă să obțină substanța Y, s-a împotmolit la etapa Z și are nevoie de ele într-un scop anume. 

Le putem face mai cooperante modificându-le genetic: putem să le convingem să prefere ca sursă de carbon un anumit derivat de lignină, în defavoarea altora. Putem să le deturnăm metabolismul, introducând sau ștergând gene neesențiale pentru supraviețuire, astfel încât pâlnia ce conectează materia primă, cu care se hrănește microorganismul, cu produsul finit să se îngusteze și mai mult, spre un singur produs, mai ușor de izolat decât acul în carul cu fân (produsul dorit dintr-o mare de produși obținuți).

Se poate merge și mai departe în încercarea de a exploata un microorganism pe post de făbricuță care să producă o substanță de interes, lucru demonstrat într-un studiu în care din genomul unei bacterii s-au scos 300 de gene nenecesare în sinteza compusului țintă. Cheia e, probabil, să ajungem la microorganismul respectiv înainte ca el să-și pună întrebări legate de ce ar vrea să facă în viață — să fii părintele autoritar care îi impune un parcurs anume.  

---

Se folosește undeva în lume lignina ca rezervor aromatic, pentru obținerea unui produs util sau încă sunt teorii? 

În prezent, vanilina este unul dintre singurii compuși aromatici obținuți la scară industrială din biomasă.

Totodată, ea reprezintă compusul de aromă produs în cantitatea cea mai mare în lume. Este constituentul principal al aromei naturale de vanilie, dar mai puțin de 1% din producția mondială de vanilină provine din orhideea de vanilie (Vanilla planifolia), pentru că această plantă trebuie polenizată manual pentru a produce cantități semnificative de vanilină. 

Obținerea vanilinei din lignină prezintă o serie de avantaje. Facilitează exploatarea tuturor fracțiilor din biomasa lignocelulozică — nu doar a celulozei și a hemicelulozei —, conducând la o bioeconomie circulară.

De asemenea, având în vedere faptul că lignina poate fi izolată din scoarța copacilor sau din deșeuri agricole, nu ar exista o competiție pentru terenuri agricole, acestea putând fi în continuare folosite pentru creșterea plantelor de cultură.

Nu în ultimul rând, optând pentru lignină ca materie primă, se poate ajunge la o reducere de până la 90% a emisiilor de carbon, comparativ cu cazul vanilinei obținute din precursori petrochimici.

Deși nu s-a investit suficient în dezvoltarea de procedee de obținere a vanilinei din biomasă, competitivitatea economică a vanilinei produse din lignină e susținută de faptul că intensitatea aromei sale e de 1,2 ori mai mare decât cea a vanilinei obținute din precursori petrochimici. 

Compania norvegiană Borregaard produce vanilină folosind ca materie primă lemnul de molid, încă din 1962. Nu pare o strategie durabilă tăierea de copaci pentru a obține arome pentru prăjituri, dar accentul este pus pe păduri gestionate în mod sustenabil — pentru a asigura creșterea cantității de biomasă disponibile, sunt mereu plantați copaci noi.  

---

Care este relația României cu utilizarea ligninei ca resursă?

Încercările de valorificare a lignocelulozei sunt abordate mai degrabă la scară de laborator, în cadrul studiilor doctorale, și nu urmăresc neapărat ‘spargerea’ ligninei în bucăți mai mici, care să poată fi transformate mai departe în compuși aromatici utili. Unele studii se axează mai degrabă pe delignificare, adică valorificarea unor deșeuri agricole lignocelulozice în condiții compatibile cu mediul, având ca scop obținerea de fibre primare de celuloză, care să poată fi apoi folosite ca ambalaje pentru industria alimentară.

Alte studii trec în revistă metode de fracționare a ligninei, dar se concentrează pe caracterizarea produșilor obținuți sau pe cuplarea ligninei cu alți compuși, pentru a-i crește versatilitatea. 

Lignina folosită într-un proiect pilot, în compoziția unui drum județean din Timiș. Sursă foto: Forestmania.ro

Un proiect inedit la noi în țară, din 2022, a folosit lignina pentru stabilizarea și reabilitarea ecologică a unui drum județean dintr-o comună din județul Timiș, tehnologie testată deja cu succes în Norvegia.

Pe baza asemănărilor structurale dintre lignină și bitum — structură macromoreculară, foarte ramificată, cu unități aromatice—, și din dorința de reducere a amprentei de carbon și a consumului de energie implicate în producerea de bitum noi, lignina a fost investigată și ca biomaterial bun oentru infrastructura rutieră, sub formă de liant.

Studiile din laborator au arătat că folosirea ligninei în locul lianților tradiționali conduce la îmbunătățirea rezistenței la îmbătrânire și la temperaturi extreme a asfaltului. Folosirea ligninei în acest context a fost mai intens studiată în Europa de Nord și în China.   

---

De ce ne-am dori să înlocuim niște strategii bine bătute în cuie de obținere a compușilor aromatici cu unele noi? 

Pentru că ne dorim să ajungem la un consum cât mai redus de combustibili fosili și pentru că ar fi un dublu câștig: am putea să valorificăm un polimer natural, considerat deseori un deșeu și ars pentru producerea de energie utilizabilă în alte procese industriale (pentru tranziția la o economie/biorafinărie circulară); am putea să recunoaștem adevăratul potențial al Cenușăresei. 

---

Care ar fi provocările pe care le-am putea întâlni în drum? 

Ar fi nevoie de investiții serioase pentru punerea la punct a unui proces industrial avantajos de obținere a compușilor aromatici, pornind de la lignină, și de o schimbare a perspectivei, astfel încât atunci când avem la îndemână biomasa ca resursă, să ne setăm pe o abordare de tipul lignin first, și nu pe tentative de a salva ce a mai rămas din lignină, după ce am valorificat celuloza. 

S-ar putea să nu putem porni din start de la un proces 100% verde, să fie nevoie și de etape chimice pe traseu, dar un proces chemoenzimatic tot ar fi mai avantajos (din punctul de vedere al impactului asupra mediului înconjurător) decât arderea ligninei sau decât un proces pur chimic de valorificare. 

Competitivitatea economică a unei abordări biologice de valorificare a ligninei s-ar putea să scârțâie la început, și să fim tentați să ne întoarcem pe vechile căi de obținere a tot ce se poate din combustibili fosili — pe criteriul prețului mai redus și a căilor de acces deja bine cunoscute către produsul țintă. 

S-ar putea să nu putem construi din start o pâlnie perfectă, care să ne conducă de la bucăți de lignină strict la compusul util și să ne prindem puțin urechile în procesul de separare al compusului util din amestecul de reacție. 

De asemenea, procesul de adaptare a microorganismelor implicate în natură în utilizarea ligninei la condițiile industriale ar putea fi unul de durată. În primă fază, procesul poate părea un standard nerealist de atins pentru un microorganism — nu orice bacterie sau ciupercă poate să se califice ca potențial transformator de lignină. Printre cerințele pe care ar trebui să le îndeplinească microorganismul ideal, se numără specificitatea pentru fluxul de lignină țintă, posibilitatea de manipulare genetică, toleranța la stres și posibilitatea ca acesta să fie domesticit  pentru utilizarea în bioreactoare.

---

Anca Elena Anghel

Anca-Elena Anghel face doctoratul la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică, la Universitatea Babeș-Bolyai.  

Cum influențează vremea, condițiile meteo și poziția geografică calitatea aerului?

Într-o lume în continuă schimbare, calitatea aerului și condițiile meteorologice devin tot mai relevante în discuțiile despre sănătatea umană și starea mediului înconjurător. Variabilitatea meteorologică și schimbările climatice au un impact semnificativ asupra calității aerului, influențând dispersia poluanților, nivelurile de poluare atmosferică, calitatea vieții oamenilor precum și bunăstarea ecosistemelor.

Prin analizarea modului în care vremea și condițiile meteo dintr-un loc afectează calitatea aerului subliniem mai jos importanța adoptării unor abordări interdisciplinare și a unei cooperări internaționale pentru a aborda aceste provocări, în contextul schimbărilor climatice.

---

Importanța calității aerului și impactul factorilor externi 

Calitatea aerului se referă la gradul de puritate a aerului din mediul înconjurător și este influențată de prezența și concentrația diferiților poluanți atmosferici. Impactul schimbărilor meteorologice și al poluării asupra calitatii aerului este semnificativ asupra sănătății umane și a mediului înconjurător și poate avea consecințe pe termen lung:

Sănătatea noastră

Poluarea aerului poate cauza o serie de afecțiuni respiratorii și cardiovasculare precum astmul, bronșita, bolile pulmonare cronice, bolile de inimă și chiar cancerul pulmonar. Existența poluanților atmosferici, cum ar fi particulele ultrafine (PM2.5 sau PM10), ozonul (O3) la nivelul solului și dioxidul de azot (NO2) poate crește riscul de deces prematur și poate afecta calitatea vieții.

Schimbările meteorologice extreme, cum ar fi valurile de căldură și furtunile, pot provoca accidente, răni și decese, în special în rândul populațiilor vulnerabile, cum ar fi copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu afecțiuni de sănătate preexistente.

Mediul înconjurător

Poluarea aerului poate avea efecte nocive asupra ecosistemelor terestre și acvatice, provocând scăderea biodiversității, deteriorarea habitatelor naturale și afectarea ciclurilor ecologice. Schimbările meteorologice extreme precum secetele, inundațiile și incendiile forestiere pot duce la pierderea de vegetație, degradarea solului, contaminarea resurselor de apă și pierderea habitatelor naturale.

Economia și societatea

Impactul asupra sănătății umane și a mediului înconjurător poate avea consecințe economice semnificative, prin costurile asociate îngrijirii medicale, absenteismul la locul de muncă și scăderea productivității.

Poluarea aerului și fenomenele meteorologice extreme pot afecta și sectoarele economice precum agricultura, turismul, transportul și industria, având un impact negativ asupra creșterii economice și a bunăstării sociale.

---

Vremea și poluarea aerului: o perspectivă detaliată

Cum influențează condițiile meteorologice nivelul de poluare?

Condițiile meteorologice influențează nivelul de poluare prin impactul lor asupra dispersiei, transportului și acumulării poluanților în atmosferă. Iată câteva moduri în care aceste condiții meteo afectează nivelul de poluare:

Inversiuni termice

În timpul inversiunilor termice, stratul de aer cald este blocat de un strat de aer mai rece și mai dens situat deasupra sa. Acest lucru împiedică aerul contaminat (mai cald) să se ridice și să se disperseze, conducând la acumularea de poluanți la nivelul solului și la creșterea nivelurilor de poluare.

Viteza și direcția vântului

Viteza și direcția vântului determină modul în care poluanții sunt transportați în aer liber. Vânturile puternice pot dispera poluanții și pot curăța zonele poluate, reducând nivelurile de poluare într-o anumită zonă. În schimb, vânturile slabe pot duce la stagnarea poluanților și la acumularea lor într-o anumită zonă, crescând nivelurile de poluare.

Umiditatea atmosferică

Umiditatea atmosferică poate afecta nivelul de poluare prin influențarea formării aerosolilor și a particulelor fine. În general, umiditatea ridicată poate contribui la scăderea nivelului de poluare prin captarea și eliminarea poluanților din atmosferă. Cu toate acestea, în anumite condiții, umiditatea ridicată sau ceața poate favoriza și formarea particulelor fine lichide care captează și particulele PM2.5 sau PM10, ceea ce poate crește nivelul de poluare.

Sursă: Clujul în ceață, foaiatransilvania.ro

Precipitațiile

Precipitațiile, cum ar fi ploaia și zăpada, joacă un rol important în curățarea atmosferei de poluanți. Acestea pot spăla particulele (PM2.5 și PM10) sau gazele nocive din aer și le pot transporta la sol sau în apă, reducând astfel nivelurile de poluare aeriană.

Fenomenele meteorologice extreme

Evenimente precum furtunile de praf, incendiile forestiere sau uraganele pot afecta semnificativ calitatea aerului prin eliberarea de particule și gaze nocive în atmosferă într-un timp foarte scurt.

---

Legătura dintre fenomene meteorologice extreme și calitatea aerului

Legătura dintre fenomenele meteorologice extreme și calitatea aerului este complexă și poate avea efecte semnificative asupra nivelului de poluare și, implicit, asupra sănătății umane și a mediului înconjurător. Iată cum aceste fenomene meteorologice extreme pot influența calitatea aerului:

Incendiile Forestiere 

Incendiile forestiere eliberează cantități mari de particule fine(PM2.5 si PM10) și gaze toxice în atmosferă, cum ar fi dioxidul de carbon (CO2), monoxidul de carbon (CO), ozonul (O3) și compuși organici volatili (COV-uri).

Aceste particule și gaze pot avea un impact semnificativ asupra calității aerului în zonele afectate, crescând nivelurile de poluare și afectând sănătatea populației locale.

Dacă aceste incendii cuprind și așezări omenești, hale sau orice construcție care să cuprindă mase plastice, vopseluri sau cauciucuri, nivelul de poluanți degajat în aer crește exponențial

Toate rețelele private care măsoară pulberea în suspensie au detectat fumul incendiului devastator din California:

Furtunile de praf

 Furtunile de praf transportă particule fine și alte materiale aflate în suspensie, care pot avea un impact negativ asupra calității aerului.

Nivelurile ridicate de particule fine din aer pot duce la iritații ale căilor respiratorii, dificultăți de respirație și alte probleme de sănătate, în special pentru persoanele cu afecțiuni respiratorii preexistente.

Furtunile de praf pot avea o amploare atât de mare încât să fie vizibile din satelit și praful poate fi transportat mii de kilometri (din Nordul Africii în Europa)

Uraganele și ciclonii tropicali

Uraganele și ciclonii tropicali pot elibera cantități semnificative de apă însoțite de vânt puternic într-un timp foarte scurt, ceea ce poate duce la inundații și distrugeri materiale.

 În urma acestor fenomene meteorologice, pot fi eliberate poluanți acumulați în sol și apă, precum și alte substanțe nocive din surse industriale afectate, crescând astfel nivelul de poluare din aer.

Căderi bruște de temperatură sau schimbări bruște de vreme

Schimbările bruște de temperatură pot afecta calitatea aerului prin generarea de inversiuni termice, care pot duce la acumularea poluanților la nivelul solului și la creșterea nivelului de poluare.

În plus, aceste schimbări bruște pot influența și activitatea industrială, producția de curent electric și traficul rutier, ceea ce poate duce la creșterea emisiilor de poluanți atmosferici.

Fenomenele meteorologice extreme pot avea un impact semnificativ asupra calității aerului, prin eliberarea de poluanți în atmosferă și prin influențarea dispersiei și acumulării acestora. 

Premierul Prayuth Chan-Ocha, le-a cerut cetăţenilor din capitala Thailandei, Bangkok, să stea în case deoarece nivelul de poluare din aer a atins nivele deosebit de periculoase în oraş. Sursa: zf.ro

---

Factori de risc și grupuri vulnerabile

Identificarea populațiilor și regiunilor vulnerabile la schimbările meteorologice și poluare este crucială pentru elaborarea și implementarea unor politici eficiente de protecție a sănătății și mediului înconjurător.

Populația urbană

Locuitorii din orașe sunt adesea expuși la niveluri mai ridicate de poluare aeriană din cauza traficului intens, a activităților industriale și a utilizării extinse a combustibililor fosili.

În plus, infrastructura urbană poate face ca aceste zone să fie mai vulnerabile la efectele fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi inundațiile și caniculele (infrastructura de canalizare depășită sau formarea de insule de căldură din cauza lipsei de spații verzi).

Copiii și vârstnicii

Copiii și persoanele în vârstă sunt mai vulnerabile la efectele poluării aerului și ale schimbărilor meteorologice din cauza sistemelor lor imunitare mai slabe și a susceptibilității crescute la afecțiuni respiratorii și cardiovasculare.

De asemenea, aceste grupuri pot avea dificultăți în reglarea temperaturii corpului lor în timpul valurilor de căldură sau în climatul extrem, crescând riscul de probleme de sănătate asociate cu vremea.

Populația rurală

Locuitorii din zonele rurale pot fi expuși la poluanți aerieni datorită activităților agricole (de exemplu, arderea resturilor agricole) și a utilizării anumitor practici agricole care pot elibera poluanți în atmosferă (ierbicidarea).

În plus, aceste comunități pot fi mai vulnerabile la efectele fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi secetele sau inundațiile, care pot afecta producția agricolă și pot duce la insecuritate alimentară.

Comunitățile vulnerabile

Persoanele cu venituri reduse, minoritățile etnice și alte comunități marginalizate sunt adesea concentrate în zone cu niveluri mai ridicate de poluare și cu resurse limitate (așezări în vecinătatea gropilor de gunoi).

Aceste grupuri pot avea acces limitat la servicii de sănătate și de adaptare la condiții meteorologice extreme, ceea ce poate agrava impactul asupra sănătății și a resurselor lor.

Zonele de coastă sau deltă

Acestea sunt vulnerabile la creșterea nivelului mării, fenomene meteorologice extreme precum furtunile tropicale și schimbările climatice, care pot afecta calitatea aerului și mediul înconjurător (populația din zona litoralului românesc sau din Delta Dunării).

Regiunile de coastă sau deltă pot fi expuse la poluarea aeriană provenită din surse maritime, cum ar fi traficul maritim și activitățile industriale de la țărm (portul maritim, santierul naval, rafinăriile petroliere).

Identificarea acestor populații și regiuni vulnerabile este esențială pentru dezvoltarea și implementarea politicilor și programelor care să reducă impactul schimbărilor meteorologice și al poluării asupra sănătății și mediului înconjurător, precum și pentru asigurarea unei distribuții echitabile a resurselor și a sprijinului pentru comunitățile afectate.

---

Strategiile pe termen lung și măsurile de diminuare

Monitorizarea și evaluarea calității aerului în funcție de condițiile meteorologice

Monitorizarea și evaluarea calității aerului în funcție de condițiile meteo este crucială pentru înțelegerea interacțiunilor complexe dintre poluare, vreme și poziționarea geografică și pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de gestionare a calității aerului.
Iată câteva aspecte cheie legate de acest proces:

Rețele de monitorizare a calității aerului

Instituțiile guvernamentale și organizațiile de mediu implementează rețele extinse de stații de monitorizare a calității aerului în diferite regiuni, pentru a colecta date despre nivelurile de poluare și condițiile meteorologice locale.

Aceste stații utilizează instrumente specializate pentru a măsura concentrațiile de poluanți atmosferici, precum și parametri meteorologici relevanți, cum ar fi vântul, temperatura și umiditatea.

Analiza datelor meteorologice și de poluare

Datele colectate de stațiile de monitorizare sunt analizate pentru a identifica modele și tendințe în nivelurile de poluare și condițiile meteorologice.

Analiza acestor date poate dezvălui corelații între schimbările meteorologice, cum ar fi inversiunile termice sau vânturile slabe, și creșterea nivelurilor de poluare.

Modelarea calității aerului

Utilizarea modelelor informatice avansate permite prognozarea și simularea calității aerului în funcție de condițiile meteorologice anticipate și de emisiile de poluanți.

Aceste modele iau în considerare influența factorilor meteorologici asupra dispersiei și transportului poluanților și pot fi utilizate pentru a evalua scenarii și opțiuni de gestionare a poluării.

Avertizări și sisteme de informare publică

Bazându-se pe datele monitorizate și pe rezultatele modelării, instituțiile pot emite avertizări și informații publice referitoare la calitatea aerului și condițiile meteorologice.

Aceste avertizări pot ajuta la informarea publicului și la luarea de măsuri de protecție adecvate, cum ar fi reducerea expunerii la aerul poluat în timpul zilelor cu niveluri ridicate de poluare.

Colaborare și schimb de informații

Este importantă colaborarea între diferitele organizații guvernamentale, instituții de cercetare, sectorul privat și publicul în general pentru a asigura colectarea, analiza și interpretarea adecvată a datelor despre calitatea aerului și condițiile meteorologice.

Schimbul de informații și expertiză poate contribui la dezvoltarea unor strategii și politici mai eficiente pentru gestionarea calității aerului în contextul schimbărilor meteorologice.

Implicarea societății civile

Fotografii cu evenimente meteo izolate sau chiar materiale video pot reprezenta o sursă de informații valoroasă pentru a corela și înțelege efectul locației geografice, condițiilor meteo asupra calității aerului

De asemenea, colectarea de date (open data) cu ajutorul echipamentelor low-cost sau realizate de amatori poate reprezenta un punct de plecare pentru comparații și integrări de date având o viziune deschisă despre știință și implicarea civică (citizens science).

Prin monitorizarea și evaluarea constantă a calității aerului în funcție de condițiile meteorologice, se poate obține o înțelegere mai profundă a dinamicii poluării atmosferice și se pot dezvolta măsuri adecvate pentru protejarea sănătății umane și a mediului înconjurător.

---

Implementarea politicilor de mediu pentru reducerea poluării și adaptarea la schimbările climatice

Implementarea politicilor de mediu pentru reducerea poluării și adaptarea la schimbările climatice este esențială pentru protejarea sănătății umane și a mediului înconjurător. Aceste politici ar trebui să fie integrate, coerente și să urmărească atingerea unor obiective clare și cuantificabile. Iată câteva aspecte cheie care ar trebui luate în considerare în implementarea acestor politici:

Promovarea transportului sustenabil: Încurajarea utilizării mijloacelor de transport nepoluante, cum ar fi transportul public, bicicletele și vehiculele electrice și dezvoltarea infrastructurii pentru transportul alternativ și îmbunătățirea accesibilității acestora pentru populație.

Conservarea și protejarea ecosistemelor naturale: Crearea și gestionarea ariilor protejate și a zonelor verzi urbane pentru conservarea biodiversității și a habitatelor naturale; Implementarea practicilor agricole sustenabile pentru reducerea defrișării, a degradării solului și a emisiilor de gaze cu efect de seră din agricultură.

Adaptarea la schimbările climatice: Dezvoltarea planurilor de adaptare la schimbările climatice la nivel local, regional și național, care să abordeze riscurile climatice actuale și viitoare, cum ar fi inundațiile, secetele și creșterea nivelului mării.

Educație și conștientizare: Susținerea proiectelor comunitare ce au că scop implicarea civică în probleme de mediu prin monitorizarea deșeurilor, calității aerului sau calității apelor locale; Încurajarea unor comportamente responsabile și eco-friendly, cum ar fi utilizarea transportului public, carpooling-ul, evitarea folosirii vehiculelor cu motor în timpul zilelor cu niveluri ridicate de poluare și reducerea consumului de energie; Ghiduri și aplicații care să ofere informații în timp real despre calitatea aerului și condițiile meteo locale, inclusiv avertismente și recomandări privind măsurile de protecție împotriva poluării.

Carpooling. Sursa: Medium

Colaborare și parteneriate: Implicarea tuturor actorilor relevanți, inclusiv guvernele, sectorul privat, societatea civilă și comunitățile locale, în dezvoltarea și implementarea politicilor de mediu.

Reducerea emisiilor de poluanți: Stabilirea și aplicarea unor standarde stricte privind emisiile pentru diferite sectoare, precum industria, transportul, agricultura și producția de energie.

---

Promovarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile pentru reducerea poluării și a dependenței de combustibili fosili

Promovarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile reprezintă un pilon important în eforturile de reducere a poluării și a dependenței de combustibili fosili. Aceste tehnologii oferă soluții sustenabile și eficiente pentru producerea de energie, reducând emisiile de gaze cu efect de seră și alte poluante în atmosferă. Iată câteva modalități de promovare a acestor tehnologii:

Stimulente financiare: Guvernele și organizațiile pot oferi stimulente financiare sub formă de subvenții, scutiri de taxe, credite fiscale sau scheme de tarifare avantajoase pentru instalarea și utilizarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile.

Dezvoltarea infrastructurii: Investițiile în dezvoltarea infrastructurii necesare pentru implementarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile, cum ar fi rețelele inteligente, stațiile de încărcare pentru vehicule electrice și parcurile eoliene și solare, pot facilita adoptarea acestor tehnologii.

Educație și conștientizare: Promovarea educației și conștientizării publicului cu privire la beneficiile și importanța tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile poate stimula cererea și adoptarea acestor soluții.

Parteneriate public-private: Colaborarea între sectorul public și cel privat pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor de energie curată poate accelera adoptarea și extinderea acestor tehnologii.

Cercetare și inovare: Investițiile în cercetare și dezvoltare pentru îmbunătățirea eficienței, a performanței și a competitivității tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile sunt esențiale pentru avansarea acestor soluții și pentru reducerea costurilor asociate.

Politici și reglementări: Implementarea politici și reglementări care promovează utilizarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile, cum ar fi standardele obligatorii pentru emisiile de poluanți, obiectivele de energie regenerabilă și taxele de carbon, poate contribui la creșterea cererii pentru aceste tehnologii.

---

Exemple de bune practici

Experiențele și rezultatele din regiunile afectate de poluare aeriană și condiții meteorologice extreme pot oferi o înțelegere mai profundă a impactului acestor fenomene asupra sănătății umane, mediului și economiei. Iată câteva exemple relevante:

China: Regiunile urbane din China, cum ar fi Beijingul și Shanghai-ul, au fost afectate de poluarea aeriană severă din cauza emisiilor ridicate de la industrie și transport. Fenomene meteorologice extreme, cum ar fi furtunile de praf și inversiunile termice, agravează adesea problemele de calitate a aerului. Autoritățile chineze au implementat măsuri pentru reducerea poluării, inclusiv închiderea uzinelor poluante și promovarea tehnologiilor curate.

India: Regiunile dens populate din India, cum ar fi Delhi și Mumbai, se confruntă cu probleme grave de poluare aeriană, amplificate de condițiile meteorologice, precum inversiunile termice și caniculele. Poluarea aeriană severă afectează sănătatea populației, contribuind la creșterea bolilor respiratorii și cardiovasculare. India a introdus diverse măsuri, inclusiv restricții de trafic și promovarea transportului public nepoluant.

California, SUA: Regiunea Calitatea Aerului din California se confruntă cu poluare atmosferică ridicată din cauza traficului intens, a industriei și a condițiilor meteorologice, cum ar fi inversiunile termice. Aceste fenomene au dus la creșterea numărului de zile cu calitate aeriană proastă, cu impact asupra sănătății publice și a economiei locale. Autoritățile californiene au introdus reglementări stricte pentru reducerea emisiilor de poluanți.

Australia: În timpul sezonului de incendii forestiere din Australia, care a fost intensificat de condițiile meteorologice extreme și de schimbările climatice, regiunile urbane și rurale au fost afectate de poluarea aeriană masivă. Emisiile provenite din incendii au dus la creșterea nivelurilor de particule fine în aer, afectând calitatea aerului și sănătatea populației. Autoritățile australiene au implementat măsuri de gestionare a incendiilor și de protecție a sănătății publice.

---

Inițiative de succes în reducerea poluării

Există numeroase proiecte și inițiative de succes în întreaga lume care vizează reducerea poluării și adaptarea la schimbările climatice. Iată câteva exemple semnificative:

Promovarea transportului durabil: Proiectele care încurajează utilizarea transportului public, a bicicletelor și a vehiculelor electrice contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluării atmosferice. O inițiativă notabilă este "Copenhagenize", care a transformat Copenhaga într-un oraș prietenos pentru bicicliști și a redus dependența de automobile.

Energii regenerabile: Investițiile în energii regenerabile, precum energia eoliană și solară, au dus la reducerea emisiilor de carbon și a poluării atmosferice. Proiecte majore, cum ar fi parcurile eoliene din Marea Nordului și parcurile solare din SUA și China, demonstrează potențialul acestor tehnologii pentru generarea de energie curată și durabilă.

Reîmpădurirea și conservarea habitatelor naturale: Proiectele de reîmpădurire și conservare a ecosistemelor naturale au un impact semnificativ asupra absorbției de carbon și a biodiversității. Inițiative precum "Trillion Trees Campaign" și "Great Green Wall" vizează plantarea de miliarde de arbori pentru a contracara defrișarea și degradarea habitatelor.

Sursa: National Geographic

Agricultura durabilă: Promovarea practicilor agricole durabile, cum ar fi agricultura regenerativă și permacultura, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la conservarea solului și a resurselor de apă și la îmbunătățirea rezilienței agriculturii la schimbările climatice.

Infrastructură verde: Dezvoltarea infrastructurii verzi, cum ar fi acoperișurile verzi, grădinile urbane și parcurile publice, contribuie la îmbunătățirea calității aerului, la reducerea efectului insulei de căldură și la creșterea biodiversității urbane.

Gestionarea resurselor de apă: Proiectele de gestionare durabilă a resurselor de apă, cum ar fi sistemele de reciclare a apelor uzate și restaurarea ecosistemelor acvatice, contribuie la conservarea resurselor de apă și la adaptarea la schimbările climatice, în special în regiunile afectate de secetă.

---

Perspective viitoare

Necesitatea unor abordări interdisciplinare:Subliniind necesitatea unor abordări interdisciplinare și a unei cooperări internaționale în abordarea problemelor legate de calitatea aerului în contextul variabilității meteorologice este esențială pentru a face față provocărilor complexe și interconectate legate de mediu și sănătatea umană. Iată de ce este importantă această abordare:

Înțelegerea complexității problemei: Problemele legate de calitatea aerului și variabilitatea meteorologică sunt complexe și interconectate, implicând aspecte legate de știința atmosferică, sănătate publică, economie, urbanism și multe altele. Abordările interdisciplinare permit o înțelegere mai profundă și cuprinzătoare a acestor probleme și pot ajuta la identificarea celor mai eficiente soluții.

Evaluarea impactului asupra sănătății umane: Colaborarea între cercetătorii din domeniul științelor atmosferice și experții în sănătate publică este crucială pentru evaluarea impactului poluării atmosferice asupra sănătății umane. Astfel, se poate dezvolta o înțelegere mai completă a legăturii dintre calitatea aerului, variabilitatea meteorologică și efectele asupra sănătății umane.

Dezvoltarea de politici eficiente: Abordările interdisciplinare pot contribui la dezvoltarea de politici și reglementări mai eficiente pentru gestionarea calității aerului și adaptarea la schimbările meteorologice. Implicarea factorilor de decizie din domenii diverse, precum guvernele, organizațiile neguvernamentale și sectorul privat, este esențială pentru implementarea și monitorizarea acestor politici.

Cooperare internațională pentru soluții globale: Problemele legate de calitatea aerului și schimbările climatice nu cunosc granițe naționale și necesită o abordare globală și cooperare internațională. Schimbul de informații, tehnologii și bune practici între țări poate contribui la identificarea soluțiilor comune și la accelerarea progresului în direcția unei gestionări mai eficiente a calității aerului.

Promovarea educației și conștientizării: Abordările interdisciplinare pot juca un rol important în promovarea educației și conștientizării publicului cu privire la impactul calității aerului și variabilității meteorologice asupra sănătății umane și a mediului înconjurător. Educația și conștientizarea pot mobiliza acțiuni la nivel individual și colectiv pentru a reduce poluarea și a proteja mediul.

---

Alexandru Luchiian

A lucrat nouă ani în automatizări industriale (fabrici, rafinării, CET-uri,power plant-uri). De cinci ani lucrează în domeniul IT ca specialist pe sisteme inteligente. Este fondatorul mai multor proiecte de mediu printre care : Strop de aer (www.stropdeaer), Strop de roua (www.stropderoua) , SpotFire (www.spotfire.ro). Ambasador Calitatea Aerului - OpenAQ

---

Panourile solare și sistemele de irigație – Revoluție în SUA și India- Vis în România

Energia solară este una curată, ecologică, însă, de obicei, necesită extinderi considerabile de teren. India, a cincea economie a lumii dar totodată unul din cei mai mari emițători de GES, caută noi modalități de a își maximiza potențialul energetic în paralel cu o accelerare a tranziției sale energetice. Astfel răsare întrebarea -- putem combina potențialul canalelor de irigație cu cel al panourilor solare? Iar România, țară unde teoretic sunt planificate reconstrucții extensive ale sistemului său de irigații, ar putea lua exemplu?

---

Un colos economic în căutarea de soluții energetice mai verzi

Economia Indiei este deja una din cele mai mari ale planetei iar populația sa, una aproape de 1,4 miliarde de oameni, necesită cantități enorme de energie. În același timp sectorul agricol constituie aproape o cincime din PIB-ul său.

Sursa foto

India a găsit o soluție alternativă de a transforma canalele de apă în „rețele luminoase” de panouri solare. Datele Băncii Mondiale arătau că în 2014 ~ 37% din agricultura Indiei era aprovizionată de irigații iar în prezent această pondere ar fi la aproximativ jumătate, arătând un progres notabil în ultimul deceniu. 

Capacitatea instalațiilor solare cumulate din India se ridica la ~37 GW până la sfârșitul primului trimestru al anului 2020 însumând 9,8% din capacitatea totală de energie. În același timp însă ~62% din energia Indiei era produsă în termocentrale  (53,3% cărbune, ~7% metan ș.a), în ușoara scădere față de anul 2019 unde ponderea era de 63.1%. Progresul în domeniul energiei solare în ultimii 3 ani a fost unul remarcabil, ajungând la 15,9% din capacitatea totală iar până în 2030 iar obiectivul Indiei este să ajungă la generarea 500 GW din resurse regenerabile, 280 GW fiind de natură solară.

Deja regiunile Rajastan și Gujarat sunt în topul național al producției de energie electrică solară. De asemenea în Gujarat există o rețea de canale de 80.000 km. Conform estimărilor locale, chiar dacă doar o treime din această rețea de canale este utilizată pentru instalarea de centrale fotovoltaice solare, se pot genera până la 18.000 MW de energie, ceea ce va permite, de asemenea, economisirea a 90.000 de acri de teren. (~ 37000 ha). Beneficiile parcurilor solare montate deasupra canalelor nu se limitează doar la producția locală de energie și economisirea terenului. În primul rând, parcurile solare pot fi construite mult mai rapid decât centralele convenționale pe bază de cărbune sau gaze. În plus, acoperirea canalelor contribuie la reducerea evaporării apei, ceea ce duce la disponibilitatea crescută de apă pentru agricultură și consum uman.

Totodată, nu doar apa poate beneficia de panourile solare de deasupra, ci și panourile solare beneficiază de prezența apei sub ele. Curentul apei contribuie la menținerea temperaturii panourilor la un nivel mai scăzut, ceea ce îmbunătățește eficiența acestora cu cel puțin 2,5-5%.

---

Care sunt impedimentele?

Ca și în cazul panourilor solare amplasate pe sol sau pe acoperișuri, este necesară curățarea regulată a panourilor, deoarece producția de energie electrică scade atunci când se acumulează praf pe suprafața lor. Întreținerea și operarea proiectelor situate deasupra canalelor reprezintă o provocare semnificativă, deoarece necesită construirea de rampe pentru a permite accesul și curățarea acestora.

Configurația sinuoasă a canalelor poate impune unele restricții. Pentru a maximiza captarea energiei solare, panourile ar trebui să fie aliniate spre sud, însă direcția canalului nu poate fi schimbată la nevoia instalației solare.

De asemenea, panourile solare pot deveni un obstacol pentru activitățile de întreținere a canalelor sau pentru îndepărtarea nămolului, iar în multe cazuri, copacii de-a lungul canalelor trebuie tăiați pentru a asigura o zonă fără umbre.

---

Panourile solare instalate pe canalele de apă par a fi o soluție potrivită. De ce nu sunt ele mai des adoptate?

Conform unor studii se estimează că acoperirea canalelor din California cu panouri solare ar putea produce cantitatea de energie necesară pentru a alimenta Los Angeles pentru o mare parte a anului.

Acest studiu realizat de Universitatea din California, Merced, sprijină această idee, calculând că acoperirea celor 6.437 de kilometri de canale din California cu panouri solare ar putea economisi aproximativ 240 miliarde de litri de apă și, în plus, ar putea genera o capacitate de 13 gigawați de energie electrică. Această producție ar fi suficientă pentru a alimenta întregul oraș Los Angeles de la începutul anului până în octombrie.

Statul a investit 20 de milioane USD din fonduri publice pentru a transforma proiectul pilot într-o colaborare tripartită între sectoarele privat, public și academic. Aproximativ 2,6 kilometri de canale, cu lățimi variind între 6 și 33 m, vor fi echipate cu panouri solare la o înălțime cuprinsă între 1,5 și 4,5 m deasupra solului.

---

Este România fiabilă pentru acest tip de tehnologie? Putem învață din experiență Indiei și noi?

Resursele României sunt destul de modeste, având la data de 20.10.2023 canale de irigații operaționale însumând 2,703.72 km, conform ANIF.

În martie 2024, vor începe lucrările la Canalul Siret-Bărăgan, pentru încă 35 de kilometri. Guvernul român ar putea utiliza această nouă invenție pentru a revitaliza canalul Siret-Bărăgan. Ingineria nu este atât de complexă nici măcar atunci când vine vorba de construirea acestor canale solare. Acestea pot fi realizate utilizând un schelet de oțel care se întinde peste un canal și apoi pot fi acoperite cu panouri solare. India a calculat pentru construirea unei porțiuni de 25 de mile (aprox. 40km) un cost de aproximativ 14 milioane de dolari.

La data de 24 iunie 2021, în sediul MADR (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale), a avut loc o întâlnire care a reunit profesori de la Facultatea de Energetică a Universității Politehnica București, conducerea integrală a ANIF (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare) și reprezentanți ANIF din județele cu infrastructură de irigații, experți din SNIF (Sistemul Național de Îmbunătățiri Funciare), ministrul Agriculturii și specialiști din cadrul ministerului.

Subiectul discuției a fost proiectul pilot privind implementarea sistemelor de irigații care utilizează energia fotovoltaică, acest proiect putând fi instalat atât pe canalele de irigații, cât și pe terenurile neproductive.

In cadrul planului RePowerEU pentru 2023 a fost propusă instalarea unei capacități totale de 130 MW pentru producerea de energie electrică din energie solară cu tehnologie fotovoltaică flotantă pe infrastructura sistemelor de hidroameliorații administrate de ANIF.

Perspectiva viitoare pare optimistă, însă nu datorită susținerii guvernamentale la nivel național sau european. TMK Hydroenergy Power, în colaborare cu Innovation Norway, dezvoltă pe lacul Grebla primul sistem plutitor de producere a energiei solare, cu o capacitate de producere de peste 1 milion de kilowați pe an. Această inițiativă va conduce la o diminuare anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră cu mai mult de 300 de tone de dioxid de carbon.

Cantitatea de energie electrică furnizată de panourile solare „plutitoare” vs. terestre + diferențele de costuri

Cercetătorii de la Institutul Copernicus din cadrul Universității Utrecht din Olanda, au concluzionat că centralele fotovoltaice plasate în largul mării ar putea avea o productivitate mai mare decât cele așezate pe uscat, în urma unei simulări care a comparat un proiect din Marea Nordului cu un sistem tradițional amplasat pe un câmp de testare fotovoltaic în aer liber din Utrecht.

În cadrul simulării, panourile solare amplasate pe sol au generat 1.192 kWh anual pentru fiecare kilowatt instalat. În același context, sistemul plutitor a obținut o productivitate mai mare, ajungând la 1.346 kWh, ceea ce reprezintă o creștere de 12,96%. De asemenea, cercetătorii au observat că iradierea globală orizontală (GHI) - adică cantitatea totală de radiație solară primită pe o suprafață orizontală - a fost cu 8,54% mai mare în cazul sistemului plutitor.

Atunci când comparăm cele două tipuri de panouri solare, se observă că toate dezavantajele panourilor solare plutitoare, cum ar fi intermitența accesului sau poluarea (inclusiv emisiile de gaze cu efect de seră) asociate cu extracția și producția materialelor utilizate pentru construcția lor, corespund și panourilor solare terestre.

În schimb, avantajele panourilor solare plutitoare nu pot fi atribuite celor terestre. Acestea reprezintă, în esență, o versiune mai avansată a celor terestre. Cu toate acestea, dacă ne concentrăm asupra aspectului costurilor, trebuie menționat că instalarea panourilor solare plutitoare este mai costisitoare decât instalarea celor terestre. Estimările arată că, costul de instalare al panourilor solare plutitoare este cu aproximativ 10% până la 15% mai mare decât cel al panourilor solare terestre, din cauza necesității de a produce flotoare suplimentare.

Însă în ceea ce privește costurile de operare și întreținere, surprinzător, ele sunt foarte asemănătoare. Chiar dacă există costuri suplimentare asociate cu activități precum accesul la panourile solare plutitoare amplasate la distanță mare de mal sau efectuarea de lucrări preventive la ancorații și la liniile de ancorare, aceste costuri suplimentare sunt compensate de eliminarea necesității întreținerii gardurilor, precum și de întreținerea vegetației, care este adesea necesară în cazul panourilor solare terestre pentru a le menține reci.

O tehnologie pentru prezent cu potențial pe viitor?

Astăzi, eficiența panourilor solare, adică proporția de energie din lumină solară care poate fi transformată în energie electrică, se situează în general între 15% și 20%. Dacă un panou solar cu o eficiență inițială de 20% atinge temperaturi de 45°C sau 55°C, eficiența sa scade în intervalul de la 18% la 18,8%, respectiv, de la 17% la 18,2%.

Acesta este contextul în care apare conceptul de panouri solare plutitoare. Observând că panourile solare de pe uscat nu funcționează la potențialul lor maxim din cauza temperaturilor ridicate, oamenii de știință au propus folosirea apei ca agent de răcire pentru a menține temperaturile panourilor solare la nivele mai scăzute. Acest lucru ajută la prevenirea pierderilor de energie cauzate de temperaturile ridicate.

Datorită stadiului său incipient, tehnologia panourilor solare plutitoare actuale implică un cost inițial de instalare mai ridicat. Cu toate acestea, atunci când evaluăm impactul său pe termen lung în reducerea pierderilor de energie cu până la 15%, pe o durată de viață a panourilor solare de 25 de ani, parcul fotovoltaic plutitor devine de fapt o opțiune mai rentabilă. Se poate argumenta că avantajele sale depășesc cele ale panourilor solare terestre.

Prin urmare, guvernele la nivel național dar și Uniunea Europeană la nivel regional ar trebui să ia în considerare includerea tehnologiei panourilor solare plutitoare în mixul lor energetic și să o integreze în strategiile de tranziție către sursele regenerabile de energie.

---

Dr. Mădălina Nechifor

Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iași.  Principalul obiect de studiu îl reprezintă energia regenerabilă solară. Astfel proiectul dezvoltat de Mădălina - "Acoperișul tău Solar"  este o inițiativă care dorește să crească conștientizarea publică a efectelor benefice utilizării de panouri solare, și a energiei regenerabile în general. Cred în acțiuni imediate, focusate, pentru a sensibiliza publicul cu privire la unele dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă societatea actuală.

---

O iarnă a recordurilor temperatură și un început îngrijorător pentru 2024

Anul 2023 a marcat un moment semnificativ în contextul schimbărilor climatice, fiind stabilit un nou record pentru temperatura medie globală. Creșterea concentrațiilor gazelor cu efect de seră, El Niño împreună cu alți factori care țin de variabilitatea naturală și de activitatea antropică au făcut ca 2023 să fie cel mai cald an din istoria observațiilor meteorologice. Conform datelor, luna februarie a acestui an a fost cea mai caldă din istoria măsurătorilor în România dar și alte țări europene.

Temperaturi record au fost înregistrate începând cu iunie pentru fiecare lună a anului 2023. Iar acest trend continuă și în 2024 (Figura 1). 

Conform datelor furnizate de Copernicus, temperatura medie globală pentru luna februarie 2024 a atins un nou record de 13.54°C, cu 0.81°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.12°C mai mare decât recordul anterior din ianuarie 2016 (Figura 2 și 3).

Fig.2

Fig. 3

De asemenea, temperatura medie a apei la suprafața mării între 60°S–60°N pentru februarie a ajuns la un nou nivel record de 21.06°C, cu 0.59°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.27°C decât recordul anterior din februarie 2016 (Figura 4 și 5).

Fig.4

Fig.5

Aceste recorduri ale temperaturii medii globale pentru ultimele nouă luni (iunie 2023 - februarie 2024) sunt încă un semnal clar de alarmă cu privire la schimbările climatice și impactului acestora asupra mediului și societății. O creștere „mică” a temperaturii medii globale are un impact și asupra diferitelor elemente ale sistemului climatic  al Pământului. Sistemul climatic este un sistem complex și interactiv format din cinci componente: atmosfera (aerul), hidrosfera (apa), criosfera (gheața și permafrostul), litosferă (suprafața terestră) și biosfera (organismele vii). Ne putem gândi la sistemul climatic ca fiind într-o stare de echilibru. Sistemul climatic este însă influențat de diferiți factori externi precum radiația solară sau activitățile umane. 

O creștere a temperaturi medii globale ca urmare a activtăților umane poate duce la perturbare acestei stări de echilibru pentru diferite componente ale sistemului climatic, ceea ce atrage după sine o creștere a impactului și a riscului. Din această perspectivă, Acordul de la Paris din 2005 a stabilit ca obiectiv pe termen lung o limitare a încălzirii globale sub 2°C.

În cazul unei creșteri a temperaturii medii globale cu 2–3°C (o creștere probabilă ținând cont de politicile actuale) vom asista la:

• Dispariția ghețarilor montani
  

• Înverzirea Sahelului
  

• Dispariția pădurii amazoniene

Pentru valori mai mari de 4°C ale creșterii temperaturii medii globale: 

• Colapsul Circulației Meridianale din Atlantic (AMOC) care duce la o răcire a regiuni de nord a Atlanticului, iar structurile de vreme din Europa și America de Nord ar fi perturbate. 

• Colapsul permafrostului devine probabil, ceea ce poate duce la o creștere a temperaturii medii globale cu 0.2–0.4°C;

• Pădurea boreală dispare treptată în regiunii sudice și se extindere către nord cu impact asupra biodiversității și comunităților locale.  

Așadar mesajul este unul cât se poate de clar: Este astfel nevoie de politici și acțiuni concrete și susținute la nivel global pentru a aborda această problemă urgentă ce poate avea consecințe grave pe termen scurt, mediu și lung.

---

Dr. Bogdan Antonescu

Este fizician specializat în fizică atmosferei, interesat de istoria, climatologia, procesele fizice și impactul fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este lector în cadrul Facultății de Fizică (Universitatea din București) și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. În prezent conduce proiectul “Extreme weather events in the future climate of Romania” (ClimExRo) care își propune, printre altele, să aducă cercetările din mediul academic mai aproape de public. Mai multe detalii despre acest proiect puteți găsi pe pagina proiectului— https://www.climex.ro/

---

În fața schimbărilor climatice, femeile sunt mai vulnerabile

Că vorbim de dezastre naturale, de migrație climatică, de expunerea în fața unor valuri de căldură, femeile – mai ales cele din țări subdezvoltate și sărace, dar și din Europa – sunt mai vulnerabile. Asta, arată studiile, vine în spinarea secolelor de discriminare, de privare de drepturi și de inegalitate între sexe. Schimbările climatice nu fac decât să adâncească aceste diferențe.

---

Un raport european referitor la impactul schimbărilor climatice asupra populațiilor vulnerabile din țările în curs de dezvoltare arată că în raport cu bărbații, femeile sunt mai afectate de schimbări climatice, de muncile agricole pe care le desfășoară, dar și de discriminarea cu care se confruntă când vine vorba de accesul la servicii de sănătate a reproducerii, de educație și formare profesională, dar și de participare în procesul decizional.

80% dintre persoanele strămutate ca urmare a schimbărilor climatice sunt femei și copii, conform aceluiași raport – categorii care sunt mai vulnerabile în fața efectelor negative ale schimbărilor climatice. 

Sursă foto: UN

Situația strămutării este cu atât mai dificilă când lor li se încalcă adeseori  drepturile fundamentale – fiind victime ale traficului de persoane și ale exploatării sexuale, apoi plasate în adăposturi nesigure și supraaglomerate. Femeile întâmpină dificultăți mai mari, inclusiv un risc mai ridicat de a-și pierde viața în dezastre naturale.

Atingerea egalității de gen și combaterea schimbărilor climatice – acestea sunt două dintre cele 17 obiective globale de dezvoltare durabilă adoptate de Organizația Națiunilor Unite pentru perioada 2016 - 2030. La prima vedere diferite, aceste două obiective sunt strâns legate, deoarece schimbările climatice adâncesc inegalitatea socială și economică veche de secole dintre cele două sexe.

Tot ele sunt, de asemenea, un motor al inegalităților în materie de sănătate. Femeile sunt mai vulnerabile la schimbările climatice din cauza fiziologiei mai fragile, a venitului mediu mai mic, a poziției de dependență în societate, a activităților specifice de îndeplinire a sarcinilor familiale etc. La nivel mondial, dezastrele naturale, cum ar fi seceta, valurile de căldură, inundațiile și furtunile ucid mai multe femei decât bărbați – femeile tinere fiind afectate în mod special.

Gradul de toleranță la căldură al femeilor este unul mult mai scăzut comparativ cu cel al bărbaților. Valurile de căldură, de exemplu – perioade de mai multe zile cu temperaturi ridicate ale aerului, care devin tot mai frecvente pe fondul schimbărilor climatice –, pot provoca perturbări ale ciclului menstrual. Acest lucru este cu siguranță observat de multe femei din sud-estul Europei (mai ales în țări precum România și Bulgaria) și în timpul verii, în parte datorită condițiilor socio-economice.

Perioadele extreme de căldură sunt, de asemenea, asociate cu o creștere a mortalității care la femei se dovedește a fi mai mare decât la bărbați în toate grupele de vârstă. Potrivit unui studiu publicat în 2012, care a analizat rezultatele mortalității cauzate de valurile de căldură în nouă orașe europene ce au inclus Londra, Paris și Roma, decesele femeilor au fost semnificativ mai mari. Este interesant faptul că această observație se aplică în Europa, în timp ce mai multe studii din SUA și Australia au constatat că bărbații sunt mai predispuși să moară în timpul valurilor de căldură decât femeile. Cercetătorii dau exemplu majoritatea timpului pe care bărbații îl petrec la muncă sau socializând în aer liber în SUA, precum și, în parte, izolarea socială cu care se confruntă mulți bărbați în vârstă din această țară.

---

Proporția de bărbați și femei afectați de impactul schimbărilor climatice, inclusiv: decesul și rănirea din cauza condițiilor meteorologice extreme, insecuritatea alimentară, bolile infecțioase, bolile mintale și sănătatea reproductivă și maternă precară. Sursa datelor: Global Gender and Climate Alliance (2016). Analiză suplimentară realizată de Carbon Brief.

De ce sunt femeile mai expuse în fața valurilor de caldură?

Toleranța mai scăzută la căldură a femeilor se explică prin faptul că acestea au o temperatură a corpului și a pielii mai ridicată și sunt mai puțin tolerante la căldură decât bărbații. În țări precum India – unde încă sunt delimitări stricte în cadrul gospodăriilor, dar și mediilor de lucru între munca bărbaților și cea a femeilor –, desfășurarea unei activități în aer liber sau în interior precum gătitul, dar și purtarea anumitor haine de către femei (India se mândrește cu o industrie de țesut foarte bună, deoarece îmbrăcămintea națională este adaptată la condițiile climatice ale țării), pot spori și mai mult impactul negativ al vremii calde.

Deosebit de sensibile la căldură sunt femeile însărcinate, din cauza riscurilor legate de deshidratare. Căldura extremă este, de asemenea, asociată cu rezultate adverse la naștere, cum ar fi nașterea prematură, greutatea mică la naștere, nașterile de copii morți și mortalitatea infantilă ridicată. Nou-născuții și copiii mici sunt, de asemenea, foarte sensibili la temperaturile ridicate ale aerului, deoarece capacitatea lor de a-și regla temperatura corpului este limitată.

În mod tradițional, în varii zone ale Africii, Asiei dar si Europa, femeile asigurau și încă asigură apa pentru familie și sunt expuse unui risc crescut de a contracta boli transmise pe calea asta. Secetele sunt asociate cu mai mult timp petrecut în căutarea surselor de apă și mai puțin timp pentru alte activități. S-a estimat că, în timpul sezonului secetos în zonele cu deficit de apă, 30% sau mai mult din cheltuielile zilnice de energie ale femeilor din India sunt cheltuite pentru a aduce apă. 

Munca manuală asociată cu aducerea apei expune femeile la riscul de deteriorare cumulativă a coloanei vertebrale și a gâtului, ceea ce duce la dureri cronice. Parcurgerea unor distanțe lungi în căutarea apei (o situație din păcate încă întâlnită, mai ales în multe zone rurale ale României) crește expunerea la stresul termic și pune în pericol siguranța femeilor din cauza riscului de infracțiuni violente. Lipsa apei potabile și a unei infrastructuri sanitare adecvate reprezintă, de asemenea, provocări grave pentru sănătatea femeilor, în special în timpul menstruației și al sarcinii, când igiena are o importanță deosebită.

---

Impactul dezastrelor naturale

Femeile se confruntă cu o mortalitate disproporționată în timpul dezastrelor naturale de origine meteorologică, iar în cazul supraviețuitorilor, speranța de viață este redusă. Uneori, chiar și diferențele culturale și purtarea de îmbrăcăminte tradițională pot fi un factor – de exemplu, potrivit unui studiu realizat despre Bangladesh, așteptările culturale ca femeile să poarte sari (o rochie lungă care poate restricționa mișcarea) pot îngreuna scăparea femeilor de inundații. Un alt studiu, tot în Bangladesh, a constatat că, după o inundație din 1998 în Dhaka, femeile au fost mai puțin predispuse decât bărbații să își părăsească locuințele pentru a căuta îngrijiri medicale. Cercetătorii sugerează că acest lucru este poate fi legat de normele culturale care le împiedică pe femei să își părăsească locuințele fără un însoțitor de sex masculin.

Ca urmare a dezastrelor meteorologice, femeile și fetele (în special cele care trăiesc în condiții socio-economice mai sărace) sunt expuse unui risc mai mare de violență fizică, sexuală și domestică. Un studiu realizat în Noua Zeelandă a constatat că cazurile de violență domestică au crescut după inundațiile din 2004. Un studiu pentru ActionAid Bangladesh a observat, de asemenea, o creștere a violenței împotriva femeilor după inundațiile din 2007.

Femeile pot fi separate de familie, prieteni și alte comunități de sprijin și evită adesea adăposturile de teama abuzurilor. Femeile sărace, singure, în vârstă, adolescentele și femeile cu handicap sunt adesea cele mai expuse riscului, deoarece au mai puține resurse personale, familiale, economice și educaționale la care să apeleze pentru protecție, asistență și sprijin. Aceiași factori de risc sunt corelați cu un risc mai mare de tulburări de dispoziție, cum ar fi depresia și anxietatea, de care femeile suferă în general mai des decât bărbații. 

Conform aceluiași studiu de la ActionAid, emeile sunt mai predispuse să își piardă locul de muncă și le este mai greu să se redreseze din punct de vedere economic și financiar după dezastre. Adesea, locurile de muncă disponibile sunt doar în construcții și în recuperarea post-dezastru, care sunt domenii dominate în mod tradițional de bărbați.

---

Femeile însărcinate și nou-născuții sunt primii expuși riscurilor pentru sănătate cauzate de inundații

Inundațiile sunt asociate cu un risc crescut de naștere prematură și de greutate mică la naștere la nou-născuți, fenomene observate după uraganul Katrina din 2005 și inundațiile din Dakota de Nord din 1997. Inundațiile le expun pe femeile însărcinate la un risc crescut de expunere la toxine de mediu și la mucegaiurile din mediul înconjurător, acces redus la alimente și apă sigure, stres psihologic. 

Alte riscuri pentru mame sunt anemia, eclampsia (o afecțiune acută care pune în pericol viața femeii însărcinate, caracterizată prin crize tonico-clonic, care implică pierderea cunoștinței și căderea în comă) și avortul spontan.

---

Siguranța și securitatea alimentară

Femeile sunt sensibile la efectele schimbărilor climatice asupra siguranței și securității alimentare din cauza nevoilor sporite în timpul menstruației, sarcinii și alăptării. Aceste deficiențe nutriționale pot fi exacerbate de practicile culturale predominante care acordă prioritate nutriției copiilor și bărbaților în vârstă. Malnutriția, cu anemia care decurge din aceasta, este foarte răspândită în rândul femeilor și copiilor din India.

Deficitul de micronutrienți este asociat cu deficiențe cognitive, cum ar fi atenția redusă, memoria slabă, probleme emoționale și comportamentale și percepția senzorială afectată.

În țările cu economii emergente femeile sunt principalele producătoare agricole, responsabile pentru producerea a 60-80% din alimente. Mijloacele lor de trai și nutriția sunt amenințate atunci când condițiile climatice în schimbare reduc randamentele și compromit culturile. India este cea mai mare țară agrară și aici se așteaptă ca sectorul agricol să sufere cele mai mari pierderi din cauza încălzirii globale, ceea ce va afecta direct bunăstarea socio-economică a femeilor.

---

Femeile vor fi mai afectate în viitor și de migrațiile cauzate direct sau indirect de schimbările climatic

Până la jumătatea acestui secol, conform diferitelor estimări, se așteaptă între 25 de milioane și 1 miliard de migranți climatici din cauza secetelor, furtunilor, inundațiilor, creșterii nivelului mării etc., dezastre legate de schimbările climatice.

O analiză a 130 de studii evaluate de colegi a constatat că femeile și fetele se confruntă adesea cu riscuri de sănătate disproporționat de mari din cauza impactului schimbărilor climatice, în comparație cu bărbații și băieții. Conform analizei, 68% (89) din cele 130 de studii au constatat că femeile sunt mai afectate de impactul schimbărilor climatice asupra sănătății decât bărbații. 

Acestea au rate de deces mai mari în cazul valurilor de căldură (cu exemple din Franța, China și India) și al ciclonilor tropicali din Bangladesh și Filipine. În multe regiuni ale lumii, femeile sunt mai predispuse decât bărbații să sufere de o sănătate mintală precară, de violență din partea partenerului intim și de insecuritate alimentară în urma unor fenomene meteorologice extreme. Cu toate acestea, în unele cazuri, bărbații se pot confrunta cu un risc mai mare. 

---

Mai mult de două treimi din studii arată că femeile se confruntă cu riscuri mai mari pentru sănătate din cauza schimbărilor climatice 

De exemplu, potrivit lui Kim Van Daalen, doctorand în sănătate publică globală la Universitatea din Cambridge, „acest lucru are mai mult de-a face cu rolurile societale decât cu diferențele fiziologice...schimbările climatice exacerbează inegalitățile existente, fie că este vorba de inegalități de gen sau de altă natură”.

Creșterea participării femeilor la dezbaterea schimbărilor climatice, inclusiv în calitate de lideri, este esențială pentru limitarea acestor discrepanțe evidențiate în acest articol, în viitor. 

Marlene Kanga, fost președinte al Federației Mondiale a Organizațiilor de Inginerie, susține că doar o abordare inclusivă a schimbărilor climatice – una care include mai multe voci ale femeilor – poate aduce mai repede schimbările de care avem nevoie.

---

Acest subiect a fost abordat inițial de către colegii noștri de la Climateka.bg (materialul lor publicat aici)

---

Cum dezvoltăm orașe durabile de 15 minute?

Orașele în care trăim ocupă 2% din suprafața terestră, în timp ce găzduiesc 50% din populația lumii. Ele sunt responsabile de 75% din consumul global de energie, de 80% din emisiile de CO2 și dețin 80% din PIB-ul global.

Estimările arată că până în 2050 aproape 70% din populație va trăi în ele. Totodată, orașele au un impact major asupra vieții locuitorilor acestora, dar și asupra ecosistemelor naturale, astfel că e important ca dezvoltarea lor să fie una sustenabilă – adică să ne putem acoperi nevoile prezente fără să punem în pericol nevoile generațiilor viitoare de a-și asigura traiul.

Sunt orașele de 15 minute o soluție viabilă?

---

Ca acest lucru să se întâmple, ne uităm la 3 categorii principale:

●     Oameni – pentru a fi sustenabil, un oraș trebuie să aibă un impact social pozitiv, să ia în considerare sănătatea locuitorilor și toate clasele sociale.

●     Planetă – orașele sustenabile nu numai că nu afectează mediul încojurător, ba chiar au un impact pozitiv asupra lui.

●     Profit – aspectul economic nu poate fi neglijat, pe termen lung orașele nu pot fi sustenabile dacă nu se pot susține financiar.

---

 Ce sunt orașele de 15 minute

Pentru a ajunge la orașele sustenabile menționate anterior, modelul orașelor de 15 min poate fi o soluție.

Este un concept simplu, un termen concis și ușor de reținut, care reprezintă un set de principii după care ar trebui construite orașele.

Pe foarte scurt, acest model presupune să ai acces la toate serviciile de bază și nu numai, precum: magazine, parcuri, școli și grădinițe, etc. într-un timp scurt, la mai puțin de 15 min de mers pe jos sau cu bicicleta/trotineta.

În anumite țări, precum Olanda, Danemarca sau Elveția orașele de 15 min se numesc pur și simplu orașe, iar cele care nu respectă acest principiu sunt orașe subdezvoltate. Mai mult, dacă ne uităm la cartierele comuniste din anii 70’-80’, am putea să îl numim chiar modul tradițional de a construi un oraș.

---

Care sunt principiile după care se ghidează fondatorul orașelor de 15 min, Carlos Moreno?

1. Ecologie – pentru un oraș verde și sustenabil;

2. Proximitate – să locuiești la distanță redusă de toate celelalte activități;

3. Solidaritate – să creeze legături între persoane;

4. Participare – cetățenii ar trebui să fie implicați în planificare.

În astfel de orașe, prioritizarea modalităților de transport este inversată față de cea actuală. Dacă în momentul de față mașina personală stă la baza transporturilor și a modului în care proiectăm și construim orașele, în orașele de 15 min acestea ar fi pe ultimul plan.

• Pietonii & Micromobilitatea – reprezintă cea mai importantă categorie, fiind cei mai vulnerabili participanți la trafic. Mare parte din drumurile zilnice sunt pe distanțe mici, care sunt viabile pentru mersul pe jos sau pentru opțiunile pe 2 roți. În România, spre exemplu, distanța medie zilnică parcursă în orașe este de sub 6 km, o distanță ce poate fi acoperită ușor pe 2 roți în mai puțin de 30 min.

• Transportul în comun – după pieton, această categorie reprezintă o importanță puternică deoarece poate transporta cel mai eficient un număr mare de persoane. Așa cum îi spune și numele, acest mod de transport ar trebui să fie comun. În orașele sănătoase este cel mai popular mod de a te deplasa din punctul A în B. Oferă mai puțină flexibilitate – având trasee prestabilite, însă este foarte eficient pentru distanțe medii sau lungi.

• Autovehicule de tip sharing - sunt situații în care avem nevoie de mașină pentru transport, iar sistemele de sharing ajută la creșterea numărului de utilizatori pe vehicul și scade dependența de un vehicul personal.

• Mașinile personale – acestea ar trebui să se afle pe ultimul loc în lanțul trofic al mobilității, când sunt anumite categorii de trasee care nu pot fi parcurse cu celelalte moduri de transport. Prin prioritizarea celorlalte modalități scade numărul de mașini, astfel că străzile rămân mai libere pentru utilizatorii care au cu adevarat nevoie de acest mod de transport.

---

Sursă ilustrație: Tree Hugger

De ce am vrea orașe de 15 minute?

Orașele în care te poți deplasa pe jos sunt mai bune pentru:

●     Oameni și sănătatea lor: întrucât există, conform studiilor, o corelare directă între numărul de pași și obezitate. Unul dintre ele arată și că orașele care sunt mai prietenos create pentru pietoni au și rata de obezitate mai mică. În Romania, mai multe surse arată că rata obezității este între 20 si 25% – aceasta crescând de la 13,8%, cât era în 1997.

●     Mai puțină poluare fonică – „Cities aren’t loud cars are loud”. Mașinile sunt foarte zgomotoase, motiv pentru care multă lume prefera să meargă în natură să se deconecteze și să găsească liniste. Cea mai mare parte din zgomot vine din frecarea anvelopelor cu partea carosabilă.  Astfel, limitarea vitezei la 30km/h scade puternic nivelul de zgomot. Într-un oraș liniștit oamenii sunt mai productivi și mai sănătoși din punct de vedere mental.

●     Siguranța oamenilor – Incidentele și accidentele în trafic se produc în primul rând din cauza infrastructurii. Orașele prietenoase cu pietonii și-au dat seama că oamenii sunt oameni și vor face greșeli, astfel că infrastructura are rolul de a crea un mediu în care nu poți greși.

●     Șoferi – Elimini traficul pentru ca oamenii care nu vor nepărat să conducă să aibă opțiuni viabile. Astfel, străzile devin mai libere și numărul de șoferi frustrați scade. În acest moment, viteza medie în București este de 17km/h – în comparație, un oraș ca Amsterdam care pune mașina personală pe ultimul loc oferă o experiență mai bună pentru șoferi, cu străzi mai libere și cu o viteză medie de 42km/h.

●     Afaceri – ești mult mai predispus să te oprești la un magazin atunci când mergi pe jos sau cu bicicleta, decât atunci când treci repede cu mașina. Studiile arată că pe străzile în care au fost prioritizați pietonii veniturile afacerilor locale au crescut peste așteptări.

---

 Cine are de pierdut în astfel de orașe?

Unul dintre efectele tranziției către orașele de 15 minute este scăderea dependenței de mașini – lucru ce afectează direct un sector care susține, în anumite orașe, o parte semnificativă din piața de muncă.

Însă mașinile sunt sinonime cu libertatea? Nu chiar. Libertatea înseamnă să ai opțiuni.

Freiburg, spre exemplu, este un oraș care și-a păstrat infrastructura de tramvai, și deși 80% din oraș a fost doborât în timpul războaielor, pentru a-l reconstrui, autoritățile au ales să păstreze același mod în care era și înainte și nu să urmărească trendul anilor 50’ - 70’ de dezvoltare în jurul mașinilor.

Unii spun „păi și cum îmi fac cumpărăturile altfel, dacă nu cu mașina — am de cărat baxuri de apă și mâncare pentru o familie întreagă”. Pentru asta există, spre exemplu, soluția de cargo bike. O cultură sănătoasă de biciclete este una în care oamenii folosesc cargo bikes și în care găsești ușor pe stradă oameni care merg cu copiii pe bicicletă, care cară cumpărături sau chiar mobilier.

---

Natura administrativă a orașelor mari

Bucureștiul este un oraș al contrastelor, iar lucrul acesta este valabil și la nivelul transportului. Sunt trasee unde ai acces ușor la metrou, tramvai sau autobuz – care sunt separate de trafic, ceea ce le face predictibile și de multe ori varianta cea mai rapidă. 

În același timp, sunt și multe alte trasee unde pentru a ajunge din A în B singura variantă folosind transportul în comun presupune schimbatul a 3 linii. Transferul în sine nu este o problemă, dacă este implementat corect. În cazul Bucureștiului, însă, transferurile, inlcusiv la metrou îți adaugă adesea minute bune la timpul total, și pot varia destul de mult, de la 1 min la 10+.

În alte țări precum Japonia sau Elveția transferurile nu sunt o bătaie de cap și este comun să întâlnești așa numitele cross platform transfers care durează sub 1 minut – cobori din metrou sau din tren și pe partea cealaltă a aceluiași peron așteaptă în stație conexiunea dorită. Practic, doar traversezi peronul pe care ai ajuns deja.

În momentul de față, fiecare sector reface străzi conform deciziilor interne, neavând o strategie la nivelul întregului oraș. Un exemplu sunt locurile de parcare marcate cu culori diferite și cu sisteme diferte de taxare, în funcție de sectorul în care te afli. Problema asta o vedem nu numai la nivelul Bucureștiului, ci în general la nivelul întregului aparat administrativ – lipsa de comunicare sau comunicarea defectuoasă.

Pentru ca astfel de sinergii să se întâmple și în București este nevoie de o strategie la nivelul întregului oraș, gândită de Primăria Generală împreună cu primăriile de sector, pentru a găsi cele ma bune variante.

---

Lipsa infrastructurii prietenoase și statutul — printre motivele pentru care mulți români aleg mașina

Statisticile din ultimii ani arată că mai mult de jumătate dintre români preferă maşina personală, atât în mediul urban (52,1%) cât şi în mediul rural (48,8%) și doar 5,3% preferă bicicleta. Transportul în comun este preferat de 32% dintre participanții la studiu.

Lipsa infrastructurii adecvate pentru transportul public, calitatea deficitară a majorității mijloacelor de transport și lipsa conexiunilor eficiente pentru a ajunge într-un timp suficient de convenabil la destinație sunt principalele motive pentru care românii să prefere utilizarea mașinii personale, chiar și pe distanțe scurte. 

Pe de altă parte statutul este un alt motiv important pentru care românii merg cu mașina, pentru că în România transportul în comun este asociat cu venituri mai mici și categorii vulnerabile ale populației (bătrâni, elevi etc.), spre deosebire de țări ca Elveția, unde toate categoriile sociale folosesc transportul în comun cu încredere.

---

Soluții rapide pentru orașe prietenoase cu pietonii 

Conceptul presupune implementarea temporară de modificări cu mobilier urban sau marcaje pentru a testa configurații noi ale străzilor. Pe perioada de test se poate cere feedback de la utilizatori și se pot urmări indicativi relevanți pentru a decide dacă modificarea temporară se poate transforma într-una permanentă și sub ce formă.

Acest concept a fost implementat cu succes în orașe precum Londra, Paris, Toronto, iar în câțiva ani aceste orașe au devenit mai prietenoase pentru oameni.

Prin această metodă se pot transforma străzile cu o investiție minimă și fără lungi așteptări decizionale, așa cum este cazul la proiectele definitive. Conversia anumitor benzi auto în unele dedicate transportului în comun și/sau pentru biciclete este una dintre variantele de transformare.

Un exemplu pentru acest caz poate fi Splaiul Unirii, un bulervard din București unde există bandă specială pentru autobuz, dar aceasta este plină de autovehicule personale, o situație întâlnită în mai multe orașe din România. O soluție ar putea fi amplasarea de ghivece cu plante care sa delimiteze banda, iar banda sa fie împărțită atât de autobuze cât și de biciclete. În timp, dacă schimbarea primește un feedback pozitiv de la cetățeni, transformarea ar putea deveni una permanentă, cu refacerea carosabilului.

---

Soluții pe termen mediu sau lung

Așa cum am menționat anterior, statutul pe care îl oferă mașina este o componentă importantă în decizia românilor de a alege această metodă de transport.

Un factor este infrastructura și vehiculele în sine – investiția în refacerea liniilor de tramvai și înlocuirea vehiculelor, pentru a asigura un transport sigur și lin. Ca și context, la sfârșitul anului 2022, 78% din tramvaie își depășiseră durata de viață, arată informațiile furnizate de STB S.A.

Dacă ne inspirăm de la orașele exemplare pentru transportul în comun, ce mai putem face este să instalăm semafoare inteligente care pot detecta autobuzele/tramvaiele și pot acorda prioritate automat pentru acestea. Soluția este cu atât mai eficientă dacă este combinată cu benzi sau culoare dedicate transportului în comun.

---

Dalia Stoian

Este Project Director Solutii Sustenabile la EFdeN. Dalia este absolventă a Facultății de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica București. În calitatea de coordonator al departamentului de Instalații Electrice și Automatizări al EFdeN, Dalia a participat la cea mai importantă competiție globală de case solare ce a avut loc în 2018 în Dubai — Solar Decathlon Middle East. În calitate de Project Manager al EFdeN VATRA, a coordonat echipa României pentru a 3-a participare EFdeN la olimpiada caselor solare, la ediția Solar Decathlon Europe 21/22, în Germania, unde echipa EFdeN a obținut 3 premii (Locul 1 la Condiții de Confort, Locul 3 la House Functioning, Locul 1 la Public's choice).

Claudiu Butacu

Fondator EFdeN, inginer de profesie și ONG-ist la suflet, Claudiu este motivat de sustenabilitate și de crearea de locuințe accesibile, bazate pe energie regenerabilă. Crede că doar educația poate genera schimbare. De aceea, prin colaborare atât cu sectorul privat, cât și cu cel public, el a reușit dezvoltarea de strategii-pilot de energie regenerabilă, precum și de soluții pentru orașe inteligente, pentru a combate provocările globale de mediu.  

Mineritul asteroizilor, o opțiune viabilă pentru viitorul planetei?

Exploatarea resurselor din spațiu este o idee mai veche, însă mai actuală ca niciodată. De la an la an epuizăm din ce în ce mai repede resursele anuale ale planetei, în 2023 “reușind” performanța ca la puțin peste jumătatea anului (2 august) să consumăm toate resursele naturale regenerabile pentru anul 2023. Prin urmare, găsirea unor surse alternative provenite din exploatarea altor corpuri (precum asteroizii) din Sistemul Solar a devenit o idee intens dezbătută în cercurile științifice la nivel mondial. Recent un asteroid de mărimea unui zgârie-nori a trecut la mai puțin de 2,7 milioane de kilometri de Pământ.

Așadar, contrar mesajului filmului “Don’t look up?” ne putem uita sus către corpurile cerești pentru resurse și cât de fezabilă ar fi o astfel de soluție, mai ales în viitorul apropiat?

---

În ultimii ani asistăm la un avânt tehnologic fără precedent în domeniul spațial. Astfel, cercetătorii și-au pus întrebarea dacă resursele extraterestre ar putea contribui la menținerea capacității planetei noastre de a mai susține umanitatea pe termen lung. În teorie, răspunsul este afirmativ, însă punerea în practică este delicată. Asta deoarece există numeroase provocări tehnice, economice și chiar etice în privința exploatării altor corpuri din Sistemul Solar. Iar costurile unor astfel de misiuni spațiale, precum și impedimentele legate de mineritul, extragerea și aducerea acestor resurse pe Pământ sunt încă la cote ridicate.

Ce corpuri ar merita explorate pentru extragerea resurselor?

Fig.1: Distribuția asteroizilor în Sistemul Solar. Credit foto: NASA/ McREL

Deoarece satelitul natural al Pământului și planetele telurice din Sistemul Solar nu sunt atât de atractive în privința exploatării resurselor, cercetările s-au îndreptat către asteroizi, corpuri primordiale ale Sistemului Solar ale căror orbite se află mai ales între Marte și Jupiter. Conform datelor centralizate în timp real de către NASA, numărul asteroizilor cunoscuți din întreg Sistemul Solar este 1.327.790 de exemplare, corpuri de mai mari sau mai mici dimensiuni. Astfel, cel mai mare asteroid este Ceres care măsoară 940 km în diametru, în timp ce cele mai mici astfel de corpuri nu depășesc 1 m în diametru. Și chiar dacă numărul acestora este impresionant, marea majoritate a asteroizilor sunt de mici dimensiuni, iar masa cumulată a tuturor acestor corpuri nu depășește masa Lunii. Conform analizelor spectrale efectuate de către astronomi, asteroizii pot conține o varietate de resurse, inclusiv metale de bază ori din categoria celor prețioase, precum și compuși organici. Prin urmare, mineritul și aducerea acestor resurse pe Pământ ar putea fi o soluție de luat în calcul deoarece ar reduce dependența de resursele naturale existente și aflate in continuă scădere. Însă această activitate implică și dezvoltarea de tehnologii avansate pentru a ajunge la asteroizi, a extrage resursele și a le transporta pe Terra, o adevărată provocare pentru știința actuală.

Din multitudinea aceasta de asteroizi, cei mai adecvați explorării sunt cei din apropierea Pământului, mai exact cei din categoria NEA (Near Earth Asteroids) care provin din centura de asteroizi sau din alte zone ale Sistemului Solar și care se deplasează pe orbite aflate în proximitatea orbitei Pământului. Asteroizii cunoscuți au fost centralizați în baza de date Minor Planet Center (MPC) susținută de IAU (International Astronomical Union) și NASA.

Dintre aceștia se pot califica pentru misiuni de explorare cei care, în urma analizelor spectrale, au demonstrat o abundență de resurse de interes pentru umanitate.

Un alt criteriu este acela al mărimii asteroidului pentru ca o astfel de misiune să poată ajunge la sol și să înceapă activitatea de minerit. Evident că mai sunt o serie de criterii specifice, ceea ce restrânge din ce în ce mai mult numărul candidaților pentru activitățile de exploatare. Mai trebuie menționat că pentru a determina de pe Pământ proprietățile fizice ale unui asteroid se utilizează spectroscopia și determinarea culorii, ceea ce împreună cu depărtarea acestuia față de Soare ne oferă informații clare despre compoziția și locul de proveniență. Mărimea asteroidului se poate determina prin studiul radiației termice în spectrul infraroșu, iar pentru a afla perioada de rotație a unui asteroid, dar și forma ori structura sa internă, se utilizează fotometria, adică studiul variației de strălucire.

Fig. 2: Numărul total al asteroizilor NEA cunoscuți, grupați în funcție de dimensiuni. Grafic: JPL/ Caltech/ NASA

---

Ce tipuri de resurse sunt prezente în compoziția asteroizilor

În general asteroizii sunt alcătuiți din metal și rocă, iar aceștia sunt clasificati în trei mari categorii:

— metalici (parțial topiți și care conțin olivină, rocă vulcanică – piroxen și metale)
— primitivi (conțin materiale organice, carbon și silicați)
— bazaltici (fragmente ale unor corpuri mari ce conțin bazalt, olivina și metale)

Însă interesul este ridicat mai ales pentru materialele rare (prețioase) cruciale pentru tehnologiile terestre, precum celule de combustie și semiconductori. Pe Pământ, rezervele actuale de metale rare sunt gestionate doar de câteva țări care pot introduce vulnerabilități în lanțul de aprovizionare la nivel mondial, astfel renunțarea la această dependență suscită un interes major. De asemenea, unii asteroizi mai conțin apă, in diferite forme, un element esențial pentru misiunile spațiale cu echipaj uman sau chiar pentru colonizarea planetei Marte.

Totuși, cea mai bună metodă de analizare a compoziției asteroizilor este evident cea prin prelevare directă de probe din sol, asta deoarece stratul de praf de la suprafață asteroizilor (regolit) și care s-a format în urma impacturilor dintre ei este un factor care induce o incertitudine în determinarea precisă de la distanță a compoziției. De asemenea, în urma ciocnirilor, unii asteroizi chiar au fost dezintegrați, însă fragmentele rezultate au rămas împreună pe traiectorie și s-au ”sudat” în timp datorită forțelor de atracție, astfel unii asteroizi se remarcă printr-o structura poroasă (rubble pile).

Asteroizii pot fi clasificați în anumite clase taxonomice, pe baza modului cum reflectă lumina Soarelui în intervalul de lungimi de undă 0,45 – 2,45 micrometri. Practic se studiază spectrul asteroidului, în diferite lungimi de undă. Taxonomia actuală a asteroizilor, denumită taxonomia Bus-DeMeo clasifica asteroizii prin corelarea observațiilor din spectrul infraroșu apropiat (Near Infrared) cu cele din spectrul vizibil.

Primele misiuni de exploatare a resurselor extraterestre

De-a lungul ultimelor decenii au fost efectuate o serie de cercetări cu privire la determinarea compoziției acestor asteroizi, studiile fiind realizate prin detecție de la distanță ori prin analizarea meteoriților proveniți din anumiți asteroizi, iar în ultimii ani chiar prin probe prelevate de pe suprafață asteroidului și aduse pe Pământ. La acest capitol trebuie menționate cele două misiuni Hayabusa ale agenției japoneze JAXA, care au adus mostre de pe asteroidul 25143 Itokawa in anul 2010 și de pe asteroidul 162173 Ryugu in 2020.

Fig. 3: Comparație a dimensiunii asteroidului 101955 Bennu. Credit foto: NASA

Lansată pe 8 septembrie 2016, misiunea OSIRIX-REx (Origins, Spectral Interpretation, Resource Identification, Security, Regolith Explorer) a fost destinată studierii asteroidului 101955 Bennu, prelevarea unor probe de sol de pe suprafață acestuia și apoi reîntoarcerea pe Pământ. În 20 octombrie 2020 sonda a ajuns pe suprafața asteroidului Bennu și a început operațiunea de colectare a probelor, în punctul denumit “Nightingale” (Privighetoarea).

Pe 24 septembrie 2023, la o distanță de peste 100.000 km față de Pământ, sonda americană a ejectat capsula cu probele preluate de pe asteroidul Bennu, această reintrând în atmosfera terestră, fiind apoi recuperată din deșertul Utah (SUA) de către cercetători.

Sondă spațială OSIRIX a fost redirecționată pe o nouă traiectorie pentru misiunea de studiere a asteroidului (99942) Apophis care la 13 aprilie 2029 va trece la o distanță extrem de mică față de Pământ. Catalogat că fiind un asteroid de dimensiuni mari, 340 metri diametru, Apophis se va apropia până la 31.000 km de suprafață Terrei, o distanță chiar mai mică decât cea a orbitelor sateliților geostaționari (aproximativ 36.000 km). Iar distanța mică (sub valoarea de 0,1 distanțe lunare) și dimensiunile mari ale lui Apophis îl vor face vizibil pentru aproximativ 2 miliarde de oameni din vestul Europei și nordul Africii.  

Beneficiile exploatării resurselor extraterestre, în special vorbind despre mineritul asteroizilor, sunt de neconstestat. Cu toate acestea, studiile privind viabilitatea economică a unor astfel de misiuni nu ne oferă un orizont de timp până când aceste planuri vor deveni realitate. Chiar dacă misiunile Hayabusa și OSIRIX au demonstrat că acest lucru este posibil, costurile acestor misiuni raportate la cantitățile infime de probe prelevate și aduse pe Pământ, nu dovedesc că mineritul asteroizilor ar fi o soluție viabilă din punct de vedere economic cu tehnologia actuală.  

Din perspectiva etică, exploatarea resurselor din spațiu și implicit mineritul asteroizilor va exacerba și mai mult discrepanțele între țări, la nivel mondial. Asta deoarece costurile unor astfel de misiuni sunt prohibitive pentru marea majoritate a națiunilor de pe Pământ, doar câteva state fiind capabile financiar să investească în mineritul asteroizilor. Iar în urma acestor campanii, aceste state vor deveni din ce în ce mai bogate. De asemenea, aducerea pe Pământ a unor metale rare va genera o depreciere a valorii acelorași exploatate pe Pământ, asta în detrimentul unor națiuni din Africa direct dependențe de aceste resurse. Prin urmare, decizia de exploatare a resurselor din spațiu ar trebui reglementată la nivel mondial pentru ca nicio națiune să aibă de suferit, iar discrepanța dintre bogăție și sărăcie să devină și mai mare.

---

Cristian Omat

Doctorand în Astronomie și Astrofizică la Facultatea de Fizică (Universitatea București) și inginer în electronică (Universitatea Politehnică București). Cercetări în domeniul asteroizilor potențiali periculoși (PHA) și cu privire la impactul mega-constelatiilor de sateliți.

---

Veneția — O comoară amenințată de schimbările climatice

"Nivelul mării este în creștere aproape peste tot pe Pământ. Nu numai că nivelul mării crește, dar se întâmplă din ce în ce mai repede" declara Michael Oppenheimer, om de știință climatică și membru al panoului IPCC, atrăgând atenția la un prim exemplu chiar în Europa. 

În prezent Veneția, una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, a cărei prosperitate vine din negoțul maritim din vechi timpuri, se scufundă anual cu aproximativ 1 mm din cauza proceselor naturale. Asistăm la o creștere a nivelurilor mărilor, vedem emergența unor furtuni și inundații din ce în ce mai grave, iar poluare rezultată din gestionarea defectuoasă a maselor de turiști și vaselor de croazieră îngreunează situația. Riscăm să pierdem Veneția?

---

Poziționarea geografică – O problemă din start?

Datele istorice ne arată că orașul Veneția a fost fondat în Martie 421 iar Republica Venețiană a fost formată în anul 697 în zona de nord est a Peninsulei Italiei, în regiunea Veneto. Veneția propriu-zisă, Padova și alte așezăminte lagunare au format una din cele mai formidabile republici ale mileniului trecut ce a rezistat până în 1797. Înainte de aceasta spre sfârșitul prăbușirii imperiului Roman și în perioada tulbure ce a urmat după, zona joasă din NE penisulei era frecvent amenințată de invadatori reprezentând un mare pericol pentru populațiile locale ce și-au găsit adăpost în pletora de insule de-a lungul coastei Venețiene.

De-a lungul timpului orașul Venețian a beneficiat de avantajele strategice aduse de urbanismul său aproape unic, unde în loc de străzi erau mici canale navigabile, iar portul său era unul din cele mai mari și dezvoltate ale mileniului trecut. Însă în prezent ne găsim în situația în care dacă acțiuni rapide nu vor fi luate de autoritățile locale și naționale, atunci riscăm să pierdem treptat o comoară culturală nu doar a Italiei ci a întregii lumi iar generații de venețieni ar putea avea de făcut alegeri dificile în ceea ce privește o posibilă relocare a acestora către alte regiuni mai ferite.

Efectul schimbărilor climatice – O fereastră “artistică” în trecutul Veneției

Impactul schimbărilor climatice poate fi analizat prin mai multe metode – analize bio-chimice, studiul inelelor copacilor, studiul nucleurilor de gheață din ghețari, date înregistrate ale nivelurilor apelor, temperaturilor, toate pot contribui la crearea unui “tablou climatic”.

Oamenii de știință analizat marcajele mareeice din numeroase picturi precum aceasta a lui Canaletto și le-au comparat cu măsurători ale locațiilor respective din Veneția în prezent (sursa)

Însă avem și câteva metode mai creative, iar operele de artă ale secolelor trecute pot oferi câteva indicii prețioase legate de trecut. Spre exemplu, expertul climatic Dario Camuffo a folosit picturile artistului venețian Canaletto (1696-1768)  dar și Veronese (1528-1588) și Bellotto (1722-1780) pentru a găsi indicii cu privire la creșterile nivelului mării în Veneția, pentru că măsurătorile oficiale există doar din anul 1872. Cercetările sale au arătat că, de la mijlocului secolului 18 până în prezent, nivelul ar fi crescut cu ~61 cm, foarte mult ținând cont că apele canelelor venețiene au în prezent o adâncime medie de aproximativ 1-1.5m (Grand Canal/Marele Canal principal 5m)

Un alt indicator este prezenta algelor, vizibile în multe picturi ale lui Canaletto. Acest lucru i-a permis lui Camuffo să facă mai multe măsurători (creșterea nivelului Mării Adriatice, rata de adaptare sub apă a clădirilor Venețiene și alți factori) din diferite opere de artă, apoi să compare rezultatele sale cu nivelurile găsite pe aceleași clădiri din Veneția de astăzi.

---

Maree, furtuni, inundații

Aqua alta reprezintă un fenomen natural specific zonei Veneției caracterizat prin inundațiile sezoniere. Acesta a avut loc dintotdeauna, iar localnicii s-au obișnuit, însă pe măsură ce vedem efectul tot mai pronunțat al schimbărilor climatice acest fenomen poate contribui la apariția unor inundații și mai violente pe masură ce vedem furtuni din ce în ce mai pronuntațe, unde volumul de precipitații într-un interval scurt de timp poate duce la inundații puternice. 

Astfel de inundații au avut loc in noiembrie 1927, Decembrie 1933, Martie 1964, Februarie 1974, Noiembrie 1996, Noiembrie 2001, Octombrie și Noiembrie 2012.

În 2019 Veneția a suferit a doua cea mai catastrofală inundație din istoria sa recentă, nivelul apelor ajungând la 1,87 m. Costurile au fost enorme, iar autoritățile au putut oferi doar despăgubiri în valoare de 5000 euro pentru gospodării individuale și 20,000 pentru afaceri. Primarul Veneției de atunci Luigi Brugnaro declara atunci o stare de dezastru și că “acestea sunt efectele schimbărilor climatice”.

---

Turismul în masă, un alt pericol pentru Veneția

Multe orașe europene se confruntă cu dificultăți din ce în ce mai mari în privința gestionării numărului tot mai mare de turiști ce le trec pragul. Barcelona, Florența, Edinburgh, Bruges dar și Veneția sunt câteva exemple unde autoritățile locale au fost nevoite să ia măsuri precum introducerea unor taxe la hoteluri si de turism in general.

Una din concluziile secțiunii dedicate Veneției a unui recent raport UNESCO preciza că:

“regretă faptul că realizările raportate în ceea ce privește punerea în aplicare a deciziilor anterioare ale Comitetului și a recomandărilor misiunii nu reflectă un nivel semnificativ de progres în abordarea problemelor persistente și complexe legate, în special, de turismul în masă, de proiectele de dezvoltare și de schimbările climatice, care cauzează deteriorarea și pagube structurilor clădirilor și a zonelor urbane, degradând identitatea culturală și socială a locației și amenințând integritatea atributelor și valorilor sale culturale, de mediu și peisagistice; consideră, prin urmare, că locația continuă să se confrunte cu un pericol constatat și potențial din cauza amenințărilor individuale și a impactului cumulativ al acestora care, împreună, au efecte dăunătoare asupra caracteristicilor inerente ale Veneției”

Sursa

Veneția este unul din cele mai vizitate orașe ale Europei – între 2017 și 2019 a fost vizitată, anual, de peste 5 milioane de oameni. Turismul este una din principalele surse de venit, însă acesta vine la rândul său cu un cost. Infrastructura orașului este una veche, iar suprafața sa totală (maritimă și terestră) de  ~410 km2 este una relativ mică.  Drept urmare an de an, Veneția trebuie să acomodeze valuri de turiști într-un oraș deja cu o densitate semnificativă a populației  (~630 locuitori/km2). Una din marile probleme cu care Veneția s-a confruntat de-a lungul anilor a fost acomodarea supervaselor de croazieră, a aglomerării și poluării cauzate de acestea. Răspunsul comunităților locale a fost o campanie intitulată “no grande navi” (“nu vaselor mari/fără vase mari”), care a devenit realitate pentru câțiva ani, însă în vara lui 2021 vasele de croazieră s-au întors.

Printre principalele argumente împotriva acestor vase de croazieră au fost:

• Pericolul derivat din tranzitul navelor – care deplasează mii de tone de apă pe măsură ce trec – asupra unor țesături urbane străvechi, fragile și delicate și asupra lagunelor;

• Riscurile, în general subestimate, pentru sănătatea publică: Traficul de croazieră este cea mai mare sursă de poluare a aerului din Veneția (date Arpav): conținutul de sulf al combustibilului folosit în timpul navigației, de exemplu, este de 1,5 %. Ca o comparație, cel din motorină mașinilor noastre este de 1.500 de ori mai mic.

• Poluarea electromagnetică cauzată de radarele care sunt aprinse constant (plus vibrațiile constante cauzate de nave);

• Poluare fonică;

• Poluare asociată cu potențiale scurgeri de combustibili, incendii ș.a.m.d.

Mai putem vizita Veneția în 2100?

Datele ne arată că nivelul Marii Adriatice ar putea crește cu aproximativ 17 cm până în 2050, iar unele scenarii pesimiste indică posibilitatea că în 2100 această creștere să continue până la 120 cm,  o situație catastrofală pentru regiune. Reducerea traficului maritim este văzută ca o măsură imediată de mitigare și adaptare, una care însă ar putea avea consecințe economice pe termen scurt și mediu. 

Pe de altă parte implementarea unor bariere mecanice pentru protejarea Veneției și a zonei lagunare ar putea avea efecte pe termen lung asupra habitatelor naturale, florei și faunei. Cert este că acum vedem că Veneția, un oraș care nu ar exista și nu poate trăi fără apă, este constant amenințat de această sursă inițială a bogăției și unicității sale.

Ce soluții sunt?

Cel mai mare vas de croazieră construit vreodată, Icon of the Seas, a avut recent călătoria sa inaugurală. Acesta este de cinci ori mai mare decât Titanicul și poate găzdui 7,600 de pasageri și 2,000 de membri ai echipajului. Compania ce deține acest vas declara că aceasta este cea mai sustenabilă ambarcațiune de acest tip asta în timp ce numeroase orașe europene încearcă deja să reducă numărul anual al vizitelor vaselor de croazieră. Așadar, aceste vase sunt o problemă la nivel global unde trebuie găsite soluții cât mai eficiente. Veneția și acțiunile factorilor de decizie locali ne pot oferi câteva indicii în această direcție.

O alternativă găsită de autoritățile locale a fost crearea și dezvoltarea unui alt port menit să preia aceste vase plus cele de transport de mărfuri. Redirecționarea către porturile aflate în vecinătate din Ravenna și Trieste de asemenea a fost o soluție propusă, iar pentru vasele de croazieră de dimensiuni mai mici portul Marghera (zona industrială) a fost găsită ca alternativă aflată mai aproape de Veneția. Concret, acest lucru reduce nivelul poluării în zona lagunară a Veneției, dar și riscurile de pagube materiale asociate cu acestea. 

O altă soluție propusă și în alte mari orașe turistice ar fi o promovare mai mare a călătoritului în luni în care nu se înregistrează volume mari de turiști, pentru a preveni supra-aglomerările pe care le putem observa mai ales în timpul verii.

MOSE – Scutul împotriva mareelor și inundațiilor?

Încă din anii ’80 autoritățile Italiene au dorit crearea unui sistem de bariere retractabile pentru a proteja Veneția și zona aferentă de efectele mareelor și furtunilor. Proiectul a fost denumit MOSE (Modulo Sperimentale Elettromeccanico) și a durat decenii pentru a fi construit, acesta fiind finalizat și testat în 2020. Pe data de 3 Octombrie era prognozat un val mareeic foarte ridicat de ~135 cm peste nivelul normal, iar sistemul MOSE reușise cu success să adăpostească Laguna Venețiană de efectele acesteia. Însă la doar două luni distanță, din cauza unei prognoze eronate, barierele nu au fost ridicate, ceea ce a expus orașul unei furtuni puternice ce a provocat pagube. 

Principalele griji legate de sistemul MOSE sunt că pe termen lung ar putea afecta habitatele naturale prin aceste separări forțate, chiar și temporare, dintre zona lagunară venețiană și Marea Adriatică. Dispute deja au răsărit între comercianți și autoritățile locale. Apoi,  există și teama că gradul de creștere al nivelului marilor ar putea întrece cu mult capacitățile tehnologice și economice existente, în cazul în care efectele schimbărilor climatice nu sunt diminuate conform prevederilor tratatului de la Paris.

Alte măsuri luate:

• Mai multe proiecte de regenerare urbană, conservare de patrimoniu și coeziune socială sunt în desfășurare. 

• A fost construită o barieră specifică pentru a proteja Bazilica San Marco, iar "ridicarea întregii insule San Marco" este planificată.

• Interzicerea accesului navelor mari pe canalul Bazinul San Marco - Giudecca este încă în vigoare. În zona Marghera au fost construite trei debarcadere temporare pentru navele mari de pasageri, iar în Chioggia este în curs de amenajare un debarcader suplimentar.

• Autoritatea portuară a lansat o competiție deschisă pentru propuneri și proiecte legate de construcția și gestionarea punctelor de acostare în afara lagunei, care pot fi utilizate de navele de pasageri de peste 40.000 de tone brute și de navele de containere utilizate pentru transportul transoceanic.

• Continuă intervențiile de redresare după mareea excepțională din noiembrie 2019. În timp ce sistemul de prevenire a riscurilor se îmbunătățește, au fost înregistrate evenimente de maree maree înaltă mai frecvente și cu magnitudine mai mare (la 22 noiembrie 2022, s-a înregistrat cel mai înalt nivel al Mării Adriatice din istorie)

• Un "Plan de acțiune pentru energie durabilă și climă" pentru orașul Veneția este în curs de finalizare și va fi trimis Centrului Patrimoniului Mondial înainte de finalizarea sa.

• Ca urmare a interzicerii construirii de noi instalații de depozitare a gazului petrolier lichefiat (GPL), au fost emise reglementări legale pentru a oferi compensații pentru proiectele deja autorizate.

---

2023 - Cel mai cald an din istoria măsurătorilor și un mare semn de alarmă

Anul 2023 a fost cel mai cald an din istoria observațiilor meteorologice. Conform setului de date Copernicus ERA5, în 2023 temperatura medie la nivel global a fost de 14,98°C, mai mare cu 1,48°C față de perioada de referință 1850–1900. Comparativ cu recordul anterior stabilit în 2016, anul 2023 a fost cu 0,17°C mai cald. Începând cu luna iunie, fiecare lună a anului 2023 a fost mai caldă decât luna corespunzătoare din orice an anterior (1940–2022), iulie și augustul fiind cele mai calde înregistrate vreodată.

---

Figura 1. Temperatura medie globală lunară între ianuarie 1940 și decembrie reprezentată ca o serie de timp pentru fiecare an. Sursa datelor: ERA5 via CS3/ECMWF

Figura 2. Distribuția anuală (1940–2023) a anomaliilor temperaturii medii globale față de perioada de referință 1991–2020.  Pentru comparație sunt prezentare separat și distribuțiile anomaliilor temperaturii pentru 1940, 1980 și 2023.

Alte seturi de date dezvoltate de diferite organizații științifice au confirmat acest record pentru 2023. Cea mai mare încălzire de 1,54°C (față de perioada de referință 1850–1900) apare în setul de date Berkeley Earth, iar cea mai mică încălzire de 1,34°C în setul de date NOAA.

Această abatere a temperaturii medii globale pentru 2023 de 1,48°C (conform datelor ERA5) nu ar părea, la prima vedere, a fi una foarte mare. Dar la fel ca în cazul unui organism cuprins de febră unde fiecare zecime de grad contează și în cazul temperaturii medii globale orice creștere este importantă mai ales pentru că ne duce mai aproape de la limita 1,5–2,0°C stabilită prin Acordul de la Paris.

Dincolo de a fi un simplu prag „psihologic”, depășirea valorii de 1,5°C are consecințe importante pentru sistemul climatic. Trebuie să remarcăm de asemenea că pragul stabilit prin Acordul de la Paris se referă la o încălzire pe termen lung mai degrabă decât la un an anume. Asta datorită faptului că ceea ce se întâmplă într-un anumit an poate include — pe lângă încălzirea din cauze antropice — și variații climatice naturale pe termen scurt (așa cum vom vedea în continuare). Chiar și așa, atingerea unor valori foarte apropiate de acest prag în 2023 reprezintă (încă) un semnal de alarmă. 

Majoritatea zilelor anului 2023 au avut temperaturi mai ridicate față de media 1991–2020 (Figura 2). Iar față de perioada preindustrială (1850–1900), 2023 a fost primul an în care anomalia temperaturii pentru fiecare zi a fost de cel puțin 1°C (Figura 3).

Aproximativ 50% din zilele anului 2023 au avut anomalii mai mari de 1.5°C (iar pentru două zile din noiembrie anomalia fost mai mare de 2°C).

Anul 2016 (anul în care a fost stabilit recordul precedent pentru temperatura medie globală) a avut aproximativ 20% din zile cu anomali mai mari de 1.5°C.

La nivel global cele mai multe regiuni au fost mai calde decât perioada de referință (1999–2020). Cu excepția unor regiuni din nord, temperaturile din Europa au fost de asemenea mai ridicate (Figura 4). În Figura 4 pot fi observate și câteva regiuni cu anomali relativ mari de temperaturi — peste 2°C — cum ar fi nordul Italiei, sudul și estul României, nordul Bulgariei, partea de est a Ucrainei și regiunea de nord-est a Turciei.

Figura 3. Distribuția anuală (1940–2023) a numărului de zile cu anomalii al temperaturii medii globale față de perioada de referință 1991–2020 mai mari de 1°C.

Figura 4. Anomalia temperaturii în 2023 față de perioada de referință 1991–2020. Scara de culori este diferită pentru fiecare dintre cele trei hărți din figură.

---

Conținutul de căldură al oceanului a ajuns la noi valori record în 2023

Figura 5. Conținutul de căldură al oceanului (în Zetta Joule, ZJ) din stratul 0–2000 m pentru intervalul 1960–2023 față de perioada de referință 1981–2010

Conținutul de căldură al oceanului a ajuns în 2023 la 286 ZJ (Zetta Jouli, față de perioada de referință 1981–2010 Fig. 5). Acesta este un indicator mai bun al schimbărilor climatice decât temperatura medie globală.

În Figura 5, valorile pozitive ale conținutului de căldură al oceanului începând cu 1998 reprezintă o creștere a cantității de energie termică stocată în straturile superioare ale oceanului (0–2000 m).

Pe măsură ce gazele cu efect de seră rețin mai multă căldură în atmosfera Pământului, oceanul acționează ca un rezervor de căldură, absorbind o parte semnificativă din excesul de căldură.

---

Concentrațiile gazelor cu efect de seră au fost în creștere și în 2023

Figura 6. Concentrația lunară a dioxidului de carbon (sus, exprimată în părți per milion) și a metanului (jos, exprimată în părți per miliard) din atmosferă între ianuarie 2003 și decembrie 2023 (media pe coloană obținută din date satelitare).

Concentrațiile gazelor cu efect de seră au ajuns la noi valori record în 2023 din cauza contribuțiilor antropice — de exemplu utilizarea de combustibili fosili, utilizarea terenurilor și agricultură (Figura 6).

Concentrația medie anuală a dioxidului de carbon (CO2) a ajuns în 2023 la 419 părți per milion (ppm), o creștere cu 2.4 ppm (+/- 0.4 ppm) față de 2022. CO2 este responsabil pentru aproximativ 42% din creșterea temperaturilor la nivel global față de perioada preindustrială (1850–1900).

Concentrația de metan (CH4) a crescut cu 11 părți per miliard (+/- 3 ppb) în 2023 față de 2022 ajung la 1902 ppb.  CH4 este responsabil pentru aproximativ 28% din creșterea temperaturilor la nivel global. Potrivit Copernicus, concentrația de CO2 din atmosferă din 2023 a fost cea mai mare din ultimii cel puțin 2.000.000 de ani, iar cea de CH4 cea mai mare din ultimii 800.000 ani. 

Ce a dus la aceste recorduri din 2023?

Estimările realizate de patru grupuri de cercetare la începutul anului 2022 (înainte de colectarea datelor) indicau pentru 2023 o abatere a temperaturi medii globale între 1,17 și 1,22°C față de perioada pre-industrială. Aceste estimări, după cum am văzut mai sus, au fost mai mici decât observațiile pentru 2023. Însă, aceste estimările indicau totuși o creștere față de 2022. O creștere inevitabilă, deoarece pe termen lung creșterea concentrațiilor gazelor cu efect de seră (dar și răcirea datorată aerosolilor atmosferici, ambele contribuții antropice) determină schimbări ale temperaturii medii la nivel global. Dar creșterea temperaturii medii globale nu are numai cauze antropice, ci are și cauze naturale cum ar fi, de exemplu, fenomenul cvasiperiodic El Niño/La Nina.

El Niño/La Niña, apare ca urmare a interacțiunii ocean-atmosferă în regiunea Oceanul Pacific iar efecte sunt globale. Perioadele cu El Niño sunt perioadele în care temperatura medie globală tinde să fie mai ridicată comparativ cu anii fără El Niño. În iulie 2023, NOAA declara începutul fazei El Niño și indica posibilitatea unui El Niño moderat către intens. Astfel, anul 2023 a fost un an record ca urmare a încălzirii globale la care s-a adaugat contribuția El Niño. Dacă ne uităm la anii anteriori cu El Niño vom vedea că El Niño 2023 a avut evoluție similară cu El Niño 1997 și 201. Dar 1997 și 2015 nu au fost ani record, însă anii următori (1998 și 2016) au fost. Este clar deci că au exisat și alte cauze care au contribuit la recordul din 2023. Acestea pot fi ( am scris într-un articol anterior pentru InfoClima):

(a) scădere concentrațiilor de aerosoli rezultați din transportul maritim;

(b) apropierea de un nou maxim al ciclului solar;

(c) erupția vulcanului Hunga-Tonga Ha’apai din ianuarie 2022;

(d) reducerea cantității de praf transportată din Sahara către Atlanticul de Nord.

---

Cum va fi anul 2024?

Au fost realizate până în prezent trei estimări ale creșterii temperaturii medii globale în 2024 față de perioada preindustrială: Met Office (Marea Britanie), Dr. Gavin Schmidt (NASA, SUA), și Carbon Brief. Aceste estimări arată că anul 2024 ar putea fi mai cald decât 2023 cu o abatere de 1,45–1,48°C față de perioada (1880–1899). Deja avem la inceputul lui 2024 noi recorduri de temperatura in luna ianuarie, datele MET Office din Marea Britanie avand o citire manuală la Achfary, un sit din nord-vestul Scoției, cu o temperatură de 19,9 °C (28/01/2024), stabilind provizoriu un nou record de temperatură maximă în Marea Britanie pentru aceasta luna.

Însă trebuie subliniat că datele anului 2023 necesită în continuare un studiu amănunțit pentru a face estimări cat mai precise pentru 2024.

Este important să acordăm atenție noului record al temperaturii medii globale din 2023. Însă este și mai important să analizăm tendința de creștere pe termen lung a temperaturii medii globale din cauze antropice. O analiză realizată de Berkeley Earth arată că dacă tendința de încălzire din ultimii 40 de ani va continua, atunci în jurul anului 2032 (nu foarte departe) va fi atins pragul de la 1.5°C, iar în jurul anului 2057 va fi atins pragul de 2,0°C (este vorba de trendul pe termen lung și nu de ani individuali). Aceasta înseamnă că avem nevoie de acțiuni urgente și susținute pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a încetini ritmul încălzirii globale. 

*Notă: Ce se poate întâmpla cu planeta în cazul creșterii temperaturii globale și cum ne poate afecta societatea am documentat pe larg aici.

---

Bogdan Antonescu

Este fizician specializat în fizică atmosferei, interesat de istoria, climatologia, procesele fizice și impactul fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este lector în cadrul Facultății de Fizică (Universitatea din București) și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. În prezent conduce proiectul “Extreme weather events in the future climate of Romania” (ClimExRo) care își propune, printre altele, să aducă cercetările din mediul academic mai aproape de public. Mai multe detalii despre acest proiect puteți găsi pe pagina proiectului— https://www.climex.ro/

---

Cât plastic poartă Dunărea noastră?

Un studiu recent coordonat de Asociația Mai Mult Verde în cadrul programului Cu apele curate ne arată cum Dunărea transportă anual, în medie, aproape 100 de tone de plastic. Este cel mai extins studiu de acest fel din țara noastră, realizat în cinci sezoane diferite, pe trei secțiuni ale Dunării. De la folii subțiri la capace sau resturi de electrocasnice — toate probele indică nevoia de o monitorizare extinsă a cursului fluviului, precum și de o evaluare a impactului deșeurilor asupra biodiversității.

---

Poluarea apelor – o problemă globală

Poluarea cu plastic a oceanului planetar reprezintă una dintre cele mai grave probleme de mediu la nivel global, organismele internaționale estimând că până în anul 2050 este posibil să avem în ape mai mult plastic decât pește. Odată ajuns în apă, plasticul se descompune foarte încet, desfăcându-se în bucăți mici, cunoscute sub numele de microplastic – dimensiuni de maximum 5 mm. 

Potrivit unui studiu complementar desfășurat de asociațiile Mai Mult Verde și Global Water Partnership România în cadrul programului Cu Apele Curate, 100 de tone de plastic sunt transportate anual de Dunăre, fluviul care adună aproape tot ce curge prin țara noastră. 

Până la Dunăre și pe lângă ea, curgerile de apă sau lacurile de orice fel acumulează cantități imense de plastic, iar asta duce la distrugerea biodiversității acvatice, scăderea drastică a calității apelor din care ne alimentăm și deteriorarea peisajului. 

Programul Cu Apele Curate vizează atât poluarea istorică, prin acțiuni de colectare a plasticului deja existent în albia fluviului, cât și măsuri de prevenire și combatere a deversărilor viitoare. Pentru a lupta cu un debit de 150 kg/zi de deșeuri din plastic, sunt necesare acțiuni extinse și menținerea lor pe termen lung, în tot bazinul Dunării și al afluenților săi, atât în România cât și în țările riverane.

Sursă foto: Cu Apele Curate / Facebook

Ce ne arată studiul despre cantitățile de microplastic pe care Dunărea îl poartă anual?

Raportul prezintă rezultatele celui mai extins studiu privind determinarea cantităților de particule de materiale plastice (microplastic și macroplastic) din aluviunile transportate de apele Dunării pe teritoriul României. 

În medie, sectorul românesc al Dunării transportă anual 48,5 tone de microplastic și tot cam pe-atâta macroplastic. Particule cu dimensiuni cuprinse între 5 mm - 2,5 cm — macroplasticul — se macină în timp sub influența materialelor organice din apă și se transformă în microplastic, micile particule care devin greu de văzut cu ochiul liber. Cel mai mare flux anual a fost regăsit la stația de prelevare Moldova Veche: între 93 și 100 tone de material plastic anual, dintre care 46-51 tone/an micro, 47-49 tone/an macro. În stațiile Gruia și Isaccea, transportul anual este mai scăzut de aproximativ 3-4 ori.

---

Materiale regăsite în probe: 

Macroplasticul a fost identificat în general la suprafața apei. Au fost identificate, printre altele, fragmente de folii subțiri sau ultrasubțiri, semitransparente și/sau poroase, fibre, granule. 

Analiza particulelor a condus la identificarea, în toate cele trei stații de prelevare, a polietilenei (52-86%) — polimerul cel mai popular din mai toate ambalajele, și polipropilenă (12-26%) — material folosit, spre exemplu, în lumea mobilei, dar și a industriei de materiale plastice, în general. Izolat au fost identificați, printre altele, și polistirenul cu 1% și 13%, în probele prelevate de la Isaccea și Moldova Veche, precum și fragmente și fibre de celuloză, în stația de la Isaccea (vară) și Moldova Veche. Poliuretanul — pe care-l găsești, spre exemplu, în buretele cu care speli vasele — a fost identificat izolat în stația Isaccea, iarna.

---

Tipurile de plastic care se repetă: 

• Polietilena, prezentă în toate probele, în proporție de 52-86%, identificată în toate probele — este în majoritatea ambalajelor alimentare și produselor de uz casnic precum pungile și recipientele;

• Polipropilena, prezentă în majoritatea probelor, în proporție de 12-26% — se regăsește în compoziția materialelor utilizate la obținerea unor produse precum capace, dopuri, electrocasnice, bare sau țevi.

---

Recomandări în urma studiului

Probele prelevate de la suprafața apei au arătat concentrații mai mari de materiale plastice. În general, la adâncime s-au obținut concentrații de microplastic mai mari decât cele de macroplastic, asta însemnând că particulele mici se fixează pe roci, minerale, floră și faună. 

Pentru probele de la Isaccea prelevate de la suprafața apei, se pot observa valori mai mari ale concentrațiilor de plastic (micro sau macro) în zonele de mal, comparativ cu cele din canalul navigabil. Pentru probele de la Gruia și Moldova Veche, valori mari se observă și în canalul navigabil la adâncimea de 3-3,6 m. 

Bazinul Porțile de Fier I și II servește ca un rezervor de acumulare, cel puțin temporar, pentru particulele de MiPs și MaPs transportate pe Dunăre până la intrarea în România. 

Având în vedere că valorile randamentului de transport anual al particulelor de plastic depind de debitul apei purtătoare și că anul 2022, în care au fost prelevate și analizate 80% dintre toate probele studiate, a fost un an secetos, cu debite sub medie, rezultatele studiului recomandă efectuarea unor măsurători similare în condiții de inundații cu debite semnificative, precum și creșterea numărului de măsurători pe secțiunile monitorizate. 

Altfel spus, este nevoie de o monitorizare continuă, de mai multe ori pe an, cu un număr mai mare de măsurători pe principalele secțiuni dintre afluenți, pentru a identifica evoluția dinamică a prezenței particulelor de microplastic în apa Dunării, a surselor acestuia și a măsurilor de ameliorare.

---

*Notă: Studiul a fost inspirat de un raport anterior de monitorizare a două secțiuni ale Dunării pe teritoriul Austriei, respectiv la Aschach / Austria Superioară și Hainburg / Austria Inferioară.

Alte studii derulate pe teritoriul României au scos în evidență poluarea cu microplastic în lacuri și râuri inclusiv în sedimentul prelevat din Dunăre și Marea Neagră. Derularea studiului din România a fost asigurată de GWP România în parteneriat cu Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ), Universitatea Dunărea de Jos Galați (UDJG) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). 

De asemenea, a beneficiat de consultanță din partea ROMEXIM București, privind selectarea locurilor de prelevare a probelor de aluviuni, și a Universității de Resurse Naturale și Științe ale Vieții Viena / University of Natural Resources and Life Sciences Vienna (BOKU), pentru procesarea matematică a datelor experimentale. Programul Cu Apele Curate implică și implementarea unor soluții pe termen lung pentru a scădea cantitatea de deșeuri din Dunăre (de ex: bariere plutitoare), precum și sprijinirea comunităților învecinate Dunării în a deveni ambasadorii locali ai fluviului.

Dacă vrei să iei legătura cu unul dintre autorii studiului, scrie-ne la contact@infoclima.ro.

---