Orașele cresc, resursele de apă scad: ce spun prognozele WEI+
Urbanizarea are un impact semnificativ asupra resurselor de apă potabilă, influențând atât cantitatea, cât și calitatea acesteia. Indicele WEI+ (Water Exploitation Index plus) măsoară consumul de apă ca procent din resursele de apă dulce regenerabile disponibile într-o anumită zonă și perioadă. Acesta este un indicator important pentru evaluarea stresului asupra resurselor de apă, în special în zonele urbane din România, multe aflate într-o constantă expansiune.
Indicele WEI+ este esențial pentru dezvoltarea durabilă a orașelor, deoarece măsoară consumul total de apă ca procent din resursele de apă dulce regenerabile disponibile pentru un anumit teritoriu și perioadă. Acest indice ajută la identificarea zonelor cu stres hidric și la evaluarea impactului activităților umane asupra corpurilor de apă iar utilizarea lui este crucială pentru asigurarea unei gestionări durabile a resurselor de apă și pentru protejarea mediului înconjurător în contextul urban.
Ignorarea indicelui WEI+ în prognoză poate avea consecințe semnificative pentru dezvoltarea durabilă a orașelor:
Stres hidric crescut: Fără monitorizarea consumului de apă în raport cu resursele disponibile, orașele pot experimenta perioade de stres hidric sever, afectând atât populația, cât și ecosistemele locale
Planificare ineficientă a resurselor: Lipsa datelor precise despre utilizarea apei poate duce la o planificare ineficientă a resurselor, ceea ce poate agrava problemele de aprovizionare cu apă în perioadele de secetă sau de cerere crescută
Impact negativ asupra mediului: Fără o gestionare adecvată a resurselor de apă, poate crește riscul de degradare a corpurilor de apă, afectând biodiversitatea și calitatea apei
Vulnerabilitate la schimbările climatice: Orașele care nu iau în considerare indicele WEI+ pot fi mai vulnerabile în fața efectele schimbărilor climatice, cum ar fi secetele prelungite sau inundațiile, deoarece nu au strategii adecvate de adaptare.
Scala de Valori a Indicelui WEI+
0-20%: Stres scăzut asupra resurselor de apă. Utilizarea apei este sustenabilă și nu există riscuri semnificative de deficit de apă.
20-40%: Stres moderat asupra resurselor de apă. Utilizarea apei este semnificativă, dar gestionabilă. Este necesară o monitorizare atentă.
40-60%: Stres ridicat asupra resurselor de apă. Utilizarea apei este aproape de limitele sustenabilității, iar riscul de deficit de apă este considerabil.
Peste 60%: Stres sever asupra resurselor de apă. Utilizarea apei depășește capacitatea de regenerare a resurselor, ducând la probleme grave de deficit de apă
Impactul indicelui WEI+ asupra dezvoltării urbane este semnificativ, mai ales în contextul impactului schimbărilor climatice la nivel mondial, în Uniunea Europeană și în România.
La nivel global
Încălzirea globală intensifică stresul hidric, afectând disponibilitatea resurselor de apă dulce. Indicele WEI+ măsoară consumul de apă ca procent din resursele regenerabile disponibile, iar valori peste 20% indică stres hidric. La nivel global, multe regiuni se confruntă cu secete prelungite și fenomene meteorologice extreme, ceea ce agravează problemele de aprovizionare cu apă. Acest lucru afectează dezvoltarea urbană, deoarece orașele trebuie să implementeze măsuri de conservare și gestionare eficientă a apei pentru a face față cererii crescute.
În UE, indicele WEI+ este utilizat pentru a monitoriza și gestiona resursele de apă la nivel de bazin hidrografic. Deși captările de apă au scăzut cu 15% între 2000 și 2019, zonele afectate de stres hidric au rămas relativ stabile. Încălzirea globală exacerbează aceste probleme, cu secete și inundații mai frecvente și severe3. Orașele europene trebuie să adopte strategii de adaptare, cum ar fi infrastructura verde și tehnologiile de economisire a apei, pentru a asigura dezvoltarea durabilă.
România se confruntă cu un deficit de apă, iar indicele WEI+ indică o presiune semnificativă asupra resurselor de apă. Încălzirea globală agravează această situație, cu secete mai frecvente și variabilitate climatică crescută. Orașele românești trebuie să implementeze măsuri de gestionare eficientă a apei, cum ar fi modernizarea sistemelor de irigații și promovarea utilizării apei reciclate, pentru a face față cererii crescute și pentru a proteja resursele de apă
Țara noastră are un indice WEI+ de peste 20%, ceea ce indică un deficit semnificativ de apă. Aceasta este una dintre cele mai mari valori din Uniunea Europeană, alături de Cipru și Malta .
Studii de caz în România: Cluj-Napoca și Bistrița
Pentru a face o prognoză a valorii indicelui WEI+ în orașe precum Cluj-Napoca și Bistrița în funcție de creșterea populației cu 10% avem nevoie de următorii factori:
Colectarea datelor actuale: Se adună date despre consumul actual de apă și resursele regenerabile disponibile pentru orașe
Estimarea creșterii populației: Calcularea noului număr de locuitori pentru orașele menționate (populația actuală + 10%)
Proiectarea consumului de apă: Se estimează noul consum de apă, ținând cont de creșterea populației. Estimarea consumului mediu de apă de 78 m³ pe an pentru o locuință cu 3 persoane se traduce în aproximativ 26 m³ pe persoană pe an. Aceasta este echivalentă cu aproximativ 71 litri pe persoană pe zi.
Conform studiilor, consumul mediu de apă în zonele urbane variază între 70 și 140 de litri pe persoană pe zi. Estimarea ta de 71 de litri pe persoană pe zi se încadrează în acest interval, ceea ce o face realistă și corectă pentru un oraș. Acest interval este susținut de diverse studii care clasifică consumul urban de apă în diferite categorii, inclusiv consumul scăzut (mai puțin de 70 de litri), mediu (70-140 de litri) și ridicat (peste 144 de litri). În analiza curentă, am utilizat o estimare medie de 71 de litri per persoană per zi, deoarece se încadrează în intervalele studiate.
Calculul WEI+ pentru Cluj-Napoca, 2024
1. Consumul total de apă:
71 metri cubi/persoană/an ×327,091 persoane =23,222,461 metri cubi/an
2. Resursele regenerabile disponibile:
100,000 metri cubi/zi×365 zile =36,500,000 metri cubi/an
Un indice WEI+ de 63.63% indică un stres hidric sever pentru Cluj-Napoca. Aceasta înseamnă că utilizarea resurselor de apă este nesustenabilă și este necesară o intervenție urgentă pentru a reduce consumul și a proteja resursele de apă.
Calculul WEI+ pentru Cluj-Napoca cu creștere de 10% a populației
O creștere de 10% a populației de 327,091 persoane înseamnă o nouă populație de 359,800 persoane.
Un indice WEI+ de 69.99% indică un stres hidric sever pentru Cluj-Napoca. Aceasta înseamnă că utilizarea resurselor de apă este nesustenabilă și este necesară o intervenție urgentă pentru a reduce consumul și a proteja resursele de apă.
O creștere anuală de 6% a Indecelui WEI Plus (Water Exploitation Index Plus) pentru Cluj-Napoca indică o creștere semnificativă a consumului de apă în raport cu resursele de apă dulce disponibile și un risc de deficit de apă. În scenariul în care consumul de apă continuă să crească, Cluj-Napoca ar putea să se confrunte cu perioade de deficit de apă, mai ales în perioadele de secetă sau în sezonul cald.
Calculul WEI+ pentru Bistrița , 2024
1. Consumul total de apă:
71 metri cubi/persoană /an X 94.569 persoane = 6.715,399 metri cubi /an
2. Resursele regenerabile disponibile (valoare teoretică avănd în vedere suprafața orașului și lungimea rețelei de distribuție a apei potabile către populație cu viitoare extinderi )
50.000 metri cubi/zi X 365 zile = 18.250,000 metri cubi /an
Un indice WEI+ de 36.79% indică un stres hidric semnificativ pentru Bistrița. Aceasta înseamnă că utilizarea apei este aproape de limitele sustenabilității, iar măsurile de gestionare eficientă a apei devin esențiale pentru a preveni problemele legate de aprovizionarea cu apă.
O creștere de 10% a populației de 94,569 persoane înseamnă o nouă populație de 104,025 persoane;
Consumul total de apă:
71 metri cubi / persoană/an X 104,025 persoane =7.385,755 metri cubi /an
Un indice WEI+ de 40.47% indică un stres hidric sever pentru Bistrița, înseamnand faptul că utilizarea resurselor de apă este nesustenabilă și este necesară o intervenție urgentă pentru a reduce consumul. O creștere anuală de 3,6% - 4% a Indicelui WEI + pentru Bistrița indică o creștere moderată a consumului de apă în raport cu resursele de apă dulce disponibile.
Ce soluții avem?
Pentru Cluj-Napoca
Gestionarea eficientă a apei pluviale: Implementarea sistemelor de colectare și reutilizare a apei pluviale pentru irigații și alte utilizări non-potabile.
Tehnologii avansate de monitorizare: Utilizarea tehnologiilor inteligente, cum ar fi contoarele de apă și sistemele de monitorizare în timp real, pentru a detecta și reduce pierderile de apă.
Reglementări stricte: Introducerea reglementărilor stricte privind utilizarea apei și promovarea echipamentelor eficiente din punct de vedere al consumului de apă.
Soluții pentru Bistrița
Modernizarea infrastructurii de apă: Investiții în modernizarea rețelelor de distribuție pentru a reduce pierderile de apă și a îmbunătăți eficiența.
Promovarea utilizării eficiente a apei: Campanii de conștientizare pentru populație privind economisirea apei și utilizarea eficientă a resurselor.
Reutilizarea apei: Implementarea sistemelor de reciclare a apei pentru uz industrial și agricol.
Infrastructură verde: Dezvoltarea infrastructurii verzi, cum ar fi grădinile de ploaie și acoperișurile verzi, pentru a reduce scurgerea apei și a îmbunătăți reîncărcarea acviferelor.
Un model de urmat este Danemarca care a pus în aplicare strategii de conservare pentru a păstra apele subterane și a reduce cererea de apă. Conform principalelor companii de distribuție a apei din Danemarca, consumul casnic este de doar 106 litri pe persoană pe zi. O combinație între educația în domeniul conservării și creșterea gradului de conștientizare a problemelor de mediu, precum și creșterea prețurilor la apă au fost instrumente extrem de eficiente pentru reducerea consumului de apă. Contorizarea gospodăriilor este obligatorie, iar „contoarele inteligente/smart meters” sunt foarte răspândite, permițând citirea acestora de la distanță și contribuind, în același timp, la supravegherea de către serviciile publice a pierderilor potențiale de apă din rețea.
Un alt aspect la fel de important al gestionării durabile a apelor subterane este minimizarea pierderilor de apă în rețeaua de distribuție care furnizează apă consumatorilor. În Danemarca, nivelul național al pierderilor nerecuperabile de apă este de 6,3 %. Acest rezultat a fost obținut prin gestionarea eficientă a activelor rețelei de distribuție, reabilitarea planificată și introducerea zonelor de contorizare districtuale. Acest lucru a permis, de asemenea, gestionarea avansată a presiunii din rețea, evitând scurgerile induse de presiune și ducând la economii de energie.
Pe baza cazului danez, utilizarea durabilă a apelor subterane necesită o serie de acțiuni coordonate de-a lungul întregului ciclu de producție a apei potabile. Aceasta implică extragerea doar a cantității necesare de apă, fără consum abundent sau pierderi.
Schimbările climatice nu mai sunt un avertisment abstract, ci o realitate concretă - Raport European State of Climate
Din anii 1980, Europa s-a încălzit de două ori mai repede decât media globală, devenind astfel continentul cu cea mai rapidă încălzire de pe Pământ. Valurile de căldură devin tot mai frecvente și mai intense, iar sudul Europei se confruntă cu secete extinse. Ghețarii din toate regiunile Europei continuă să se topească. S-au observat schimbări în tiparul precipitațiilor, inclusiv o creștere a intensității celor mai extreme evenimente. Raport European State of Climate ne oferă o privire de ansamblu asupra impactului schimbărilor climatice asupra continentului nostru.
Din anii 1980, Europa s-a încălzit de două ori mai repede decât media globală, devenind astfel continentul cu cea mai rapidă încălzire de pe Pământ. Valurile de căldură devin tot mai frecvente și mai intense, iar sudul Europei se confruntă cu secete extinse. Ghețarii din toate regiunile Europei continuă să se topească. S-au observat schimbări în tiparul precipitațiilor, inclusiv o creștere a intensității celor mai extreme evenimente. Acest lucru poate duce la inundații sporite și este probabil că a contribuit la unele dintre cele mai catastrofale evenimente din 2024.
Raportul European State of the Climate (ESOTC) 2024 atrage atenția la faptul că anul trecut a fost unul extrem unde efectele schimbărilor climatice au fost resimțite pe deplin în Europa. Printre punctele cheie se numără:
Europa a înregistrat cel mai călduros an, cu al doilea cel mai mare număr de zile cu stres termic dar și zile/nopți tropicale, înregistrat vreodată.
Pentru regiunea europeană și pentru Marea Mediterană, temperatura anuală la suprafața mării a fost cea mai ridicată înregistrată vreodată. A fost, de asemenea, cel mai cald an înregistrat pentru lacurile europene.
Ghețarii din Scandinavia și Svalbard au înregistrat cele mai mari rate anuale de pierdere de masă. Deopotrivă, acestea au înregistrat cea mai mare pierdere de masă orice regiune glaciară la nivel global.
În septembrie, incendiile din Portugalia au ars aproximativ 110.000 ha (1100 km²), reprezentând aproximativ un sfert din totalul European în 2024.
Europa s-a confruntat cu cele mai extinse inundații din 2013
Anul a înregistrat o proporție record de generare a energiei electrice din surse regenerabile, de 45%.
Orașele europene au devenit mai reziliente, iar eforturile continue pot debloca un potențial și mai mare pentru a face față în mod eficient provocărilor climatice.
În Europa de Est s-au înregistrat temperaturi anuale record, iar în sud-estul Europei a avut loc cel mai lung val de căldură înregistrat vreodată.
Valurile caniculare și secetele din Europa de Sud-Est
După o primăvară cu noi recorduri de temperaturi (mai ales pentru lunile Aprilie și Mai) , vara anului 2024 a adus șase valuri de căldură, inclusiv cel mai lung și al doilea cel mai sever val de căldură înregistrat în regiune. Gravitatea și clasificarea valurilor de căldură se bazează pe anomalia de temperatură, durata și suprafața afectată. Pe baza acestor criterii, cel mai sever val de căldură înregistrat în sud-estul Europei a avut loc în iulie 2007, când un val de 10 zile cu o anomalie medie de temperatură de 9,7°C a afectat 72% din regiune. În 2024, cel mai sever val a durat 13 zile, cu o anomalie de 9,2°C și a afectat 55% din regiune. Acesta a fost unul dintre anii cu mai multe valuri de căldură care au avut loc vara și la începutul toamnei, cu două în iunie (fiecare de 5–6 zile) și trei în august (fiecare de 5–8 zile). În cele 97 de zile dintre 1 iunie și 5 septembrie, au fost înregistrate 43 de zile cu valuri de căldură. În august, au existat perioade de doar trei zile între valurile de căldură.
Europa a înregistrat precipitații sub media normală începând din primăvară, iar această tendință s-a accentuat pe timpul verii datorită valurilor de căldură. Precipitațiile au crescut la începutul lunii septembrie, însă condițiile de secetă au persistat.
Serviciul de Management al Situațiilor de Urgență Copernicus (CEMS) – Observatorul European al Secetei – a emis avertizări pe tot parcursul verii privind condiții persistente și stabile de secetă în sudul și estul Europei.„Indicele de secetă”, o măsură a severității fenomenului, a arătat că sud-estul Europei a înregistrat cele mai uscate condiții estivale din ultimii 12 ani. Mai multe lacuri au avut niveluri de apă sub medie comparativ cu vara lui 2023, iar debitele medii ale râurilor în timpul verii au fost „remarcabil” sau „excepțional de scăzute” în 35% dintre râuri, în special în sud-est.
Incendiile de vegetație - O problemă pentru Europa de Sud, Est și România
Incendiile de vegetație sunt influențate de o serie de factori, atât naturali, cât și antropici, inclusiv tipul și structura vegetației, umiditatea, topografia și vântul. Creșterea frecvenței și intensității incendiilor extreme de vegetație pot duce la distrugerea habitatelor și la deteriorarea calității aerului. În ultimii ani, verile europene au înregistrat un potențial crescut de incendii de vegetație, cu un număr tot mai mare de incendii extinse și o prelungire a perioadei din an în care au loc acestea.
În 2024, nivelurile de pericol de incendiu în timpul verii au fost în general medii până la ușor peste medie în cea mai mare parte a Europei. Incidente grave au fost înregistrate în septembrie, datorită unei combinații de condiții uscate, ariditate prelungită și vânturi puternice, în special în Portugalia și în unele părți ale Spania. Sud-estul Europei s-a confruntat, de asemenea, cu un pericol de incendii peste medie în iunie și august din cauza temperaturilor extreme.
O intensificare a activității incendiilor de vegetație a avut loc în iulie și august în zona Balcanilor și Carpaților, unde România Bulgaria și România au înregistrat un număr peste medie de incendii. În septembrie, când suprafața arsă de la începutul anului până în prezent pentru Europa a fost sub medie, un număr de incendii mari au fost declanșate într-o perioadă scurtă în Portugalia, cu aproximativ 110 000 ha arse într-o săptămână.
Starea tot mai precară a ghețarilor Europeni
Toți ghețarii analizați au suferit o reducere semnificativă a suprafeței între anii 1970 și 2015/2016.
Sursa datelor: Raportul European State of the Climate (ESOTC) 2024
Cea mai mare pierdere:
Sarenne, Franța: -93% între 1971–2015
Cavagnoli, Elveția: -83% între 1973–2015
Alte pierderi importante:
Paradies (Elveția): -61%
Wurten (Austria): -60%
Rochemelon (Franța): -57%
Haute Arolla (Elveția): -44%
Schwarzenstein (Austria): -32%
Gurgler (Austria): -30%
Pierderi mai mici, dar tot semnificative:
Talèfre (Franța) și Umbal (Austria): -22%
Aceste date subliniază o retragere masivă a ghețarilor europeni în ultimele decenii, un efect clar al creșterii temperaturilor. Unii ghețari au pierdut până la 93% din suprafață față de anii 1970. Acest fenomen contribuie la pierderea surselor de apă dulce în regiunile alpine și pot avea impact asupra ecosistemelor montane și ale activităților economice locale (turism, agricultură ș.a).
Orașele și zonele urbane din Europa, printre cele mai afectate de efectele schimbărilor climatice
Fenomenele meteorologice extreme reprezintă riscuri tot mai mari pentru mediul urban, infrastructură și serviciile pe care le susțin. Aici sunt necesare măsuri urgente, în special privind riscurile de inundații.
În România anul trecut am observat episoade alarmante în această privință, un exemplu clar fiind perioada 30-31 august 2024, unde sud-estul României a fost lovit de precipitații intense datorate unui ciclon extratropical. Acesta fost produs cantități mari de precipitații, care au dus la inundații. În doar 24 de ore, cantitatea de precipitații a atins 100 mm în multe localități din zona litoralului Mării Negre. Conform Administrației Naționale „Apele Române” au fost raportate valori cumulate ale precipitațiilor de 225,9 mm la Mangalia, 145 mm la Agigea și 118 mm la Tuzla.
În 2024, furtunile și inundațiile au afectat aproximativ 413000 de persoane, provocând pierderea a cel puțin 335 de vieți. Pagubele provocate de furtuni și inundații în Europa pe parcursul anului se estimează că au costat cel puțin 18 miliarde euro. Anul trecut debitele râurilor din 30 % din rețeaua hidrografică europeană au depasit pragul „ridicat” de inundație și 12% pragul „grav” de prag de inundație.
Pe măsură ce provocările climatice cresc, orașele conduc acțiunile la nivel global, devenind centre de inovație și transformare. Găzduind aproximativ 55% din populația lumii și fiind responsabile pentru 70% din emisiile de carbon, zonele urbane reprezintă un factor major al degradării mediului. În Europa, însă, aproximativ 70% dintre eforturile de reducere a schimbărilor climatice și 90% dintre cele de adaptare au loc în mediul urban, poziționând orașele ca lideri-cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice. Orașele europene s-au angajat, de asemenea, să reducă emisiile de carbon cu 55% până în 2030 și să atingă neutralitatea emisiilor (emisii net-zero) până în 2050.
Orașele joacă un rol esențial în implementarea măsurilor de adaptare, care trebuie să țină cont de condițiile și vulnerabilitățile locale. În 2022, au fost raportate aproximativ 19.000 de acțiuni de adaptare, vizând în principal nevoile din sectoare cum ar fi: apă (17%), clădiri (13,6%), mediu (11,7%), terenuri (10,8%), agricultură (9,3%) și sănătate (7,6%).
“Schimbările climatice nu mai sunt un avertisment abstract, ci o realitate concretă” - Dr. Bogdan Antonescu
Raportul Copernicus confirmă că anul trecut a fost cel mai călduros an înregistrat în Europa. Anul 2024 a fost un an marcat de valuri de căldură extreme, secete persistente, topirea accelerată a ghețarilor, incendii devastatoare și inundații catastrofale. Aceste fenomene fără precedent arată că schimbările climatice nu mai sunt un avertisment abstract, ci o realitate concretă care deja ne afectează viața de zi cu zi. Gândiți-vă numai la valurile de căldură prelungite de la început verii din România sau la inundațiile din august și septembrie tot de la noi din țară. Totuși, raportul evidențiază și progrese semnificative. Astfel, 2024 a marcat o proporție record (45%) de energie electrică generată din surse regenerabile, iar multe orașe europene și-au sporit reziliența la dezastre climatice, după cum arată și datele recentului raport EMBER. Cu toate acestea, creșterea frecvenței de apariție, a intensității și duratei fenomenelor meteo extreme arată clar că impactul schimbărilor climatice devine tot mai vizibil, mai periculos, punând la încercare societățile și economiile europene. Aceste semnale climatice documentate anual în numeroase rapoarte europene dar și globale nu mai pot fi ignorate, iar în contextul politic actual cere o acțiune politică coerentă bazată pe știință.
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.
Soarele ia locul cărbunelui: energia solară propulsează lumea spre o eră electrică curată
În 2024, sursele de energie cu emisii scăzute de carbon au generat 40,9% din electricitatea globală, depășind pentru prima dată pragul de 40%. Energia solară a crescut cu 29%, adăugând 474 TWh – cel mai mare salt anual din istorie – și a devenit principala sursă nouă de electricitate la nivel mondial.
În 2024, sursele de energie cu emisii scăzute de carbon au generat 40,9% din electricitatea globală, depășind pentru prima dată pragul de 40%. Energia solară a crescut cu 29%, adăugând 474 TWh – cel mai mare salt anual din istorie – și a devenit principala sursă nouă de electricitate la nivel mondial. Cererea globală de electricitate a crescut cu 4%, influențată de valuri de căldură, ceea ce a dus inclusiv la o creștere de 1,4% a generării pe bază de combustibili fosili. Totuși, 96% din creșterea cererii (excluzând temperaturile) a fost acoperită de electricitate curată.
Energia regenerabilă a depășit pentru prima dată 40% din electricitatea globală
Raportul EMBER publicat în 8 Aprilie 2025 semnalează că energia solară a devenit motorul tranziției energetice globale, atât generarea, cât și instalarea de noi capacități au atins recorduri în 2024. Producția de energie solară și-a menținut ritmul accelerat de creștere, dublându-se în ultimii trei ani și adăugând mai multă electricitate decât orice altă sursă în această perioadă. În ciuda progresului surselor regenerabile, în 2024 cererea de electricitate a avansat mai rapid, depășind ritmul de creștere al electricității curate. Tehnologii în expansiune, precum inteligența artificială, centrele de date, vehiculele electrice și pompele de căldură contribuie deja la creșterea cererii globale. Totuși, principalul motiv al creșterii accelerate a cererii în 2024, comparativ cu 2023, a fost utilizarea mai intensă a aparatelor de aer condiționat în timpul sezonului cald. Acest factor a fost, de asemenea, responsabil pentru creștere a generării din surse fosile, chiar daca aceasta a fost una modestă.
UE a demonstrat că o transformare profundă a sectorului energetic este realizabilă și benefică. În 2024, emisiile din sectorul energetic al UE au scăzut la 585 de milioane de tone de CO2 (MtCO2), sub jumătatea vârfului înregistrat in 2007.
În ultimii cinci ani, producția de cărbune a scăzut cu 182 TWh (-40%), Austria, Suedia și Portugalia renunțând complet la cărbune, în timp ce țări cu un aport important al cărbunelui în mixul energetic, precum Germania sau Coreea de Sud, au înregistrat închideri semnificative de centrale.
În același timp, producția de gaze a scăzut în fiecare dintre ultimii cinci ani, iar în 2024 era cu 139 TWh (-24%) mai mică decât în 2019. Reducerea utilizării de gaze a consolidat securitatea energetică a blocului, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina și al volatilității prețurilor la gaze înregistrată în ultimii trei ani. Producția de energie pe bază de combustibili fosili în UE se află acum la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani (793 TWh). Motorul principal al acestei evoluții a fost creșterea semnificativă a producției de energie eoliană și solară. Ponderea energiei eoliene și solare în mixul energetic al UE a crescut de la 17% în 2019 la 29% în 2024, cu o creștere a producției de energie eoliană cu 113 TWh (+31%) și a celei solare cu 179 TWh (+143%).
Situația din România
Sursa: InfoClima, prelucrare date rapoarte de monitorizare a pieței ANRE
Energia produsă din cărbune a înregistrat o scădere vizibilă și în România. Dacă în anul 2022 această sursă acoperea 18,38% din necesarul de energie, în anul 2024 ponderea sa a scăzut la doar 12,83%. În același interval, energia fotovoltaică a înregistrat o creștere, cu un avans de 0,6% în contribuția sa la mixul energetic național.
Conform datelor furnizate de Transelectrica, puterea instalată netă în centrale eoliene a crescut de la 2.966 MW în decembrie 2022 la 3.035 MW în decembrie 2024 (menționând că în anul 2023 nu a fost instalat niciun MW suplimentar). În aceeași perioadă, capacitatea instalată în centralele fotovoltaice, dispecerizabile, a crescut de la 1.307 MW la 1.763 MW, dintre care 143 MW au fost adăugați în anul 2023 și 213 MW în anul 2024.
Sursa: InfoClima, prelucrare date rapoarte de monitorizare a pieței ANRE
Pe de altă parte, în România s-a înregistrat o creștere semnificativă a segmentului prosumatorilor. Numărul acestora a crescut de la 110.355 la finalul anului 2023 (cu o putere instalată de 1.442 MW) la 198.756 prosumatori și o capacitate totală instalată de 2.376 MW la data de 31 decembrie 2024.
Contribuția prosumatorilor este una relevantă, întrucât aceștia contribuie direct la reducerea necesarului de energie din rețea prin autoconsum. În prezent, autoritățile nu dispun de date centralizate privind cantitatea totală de energie utilizată pentru autoconsum de către prosumatori. Singura informație disponibilă este cea referitoare la energia livrată efectiv în rețea, care, raportată la producția totală de energie electrică la nivel național, reprezintă puțin peste 1% la nivelul anului 2023.
Explozia energiei fotovoltaice și eoliene
Sursa: EMBER
Datele prezentate de autorii studiului indică faptul că producția de energie solară s-a dublat în ultimii trei ani, depășind 2000 TWh. Astfel, energia solară a fost, pentru al treilea an consecutiv, cea mai mare sursă de noi capacități de producție de electricitate la nivel global (+474 TWh) și, pentru al 20-lea an consecutiv, cea mai rapidă sursă de creștere (+29%).
Peste jumătate (53%) din creșterea producției solare în 2024 a avut loc în China, unde expansiunea generării de energie curată a acoperit 81% din creșterea cererii de electricitate. Ritmul accelerat al creșterii solare globale este de așteptat să continue, 2024 stabilind un nou record de instalare anuală – de peste două ori mai mult decât în 2022. Capacitatea solară globală a ajuns la 1 TW în 2022 după decenii de creștere, dar a atins 2 TW doar doi ani mai târziu, în 2024.
Integrarea energiei solare cu soluții de stocarea în baterii devine esențială pentru a continua creșterea/dezvoltarea acestui sector
Unul din cele mai mari dezavantaje ale energiei fotovoltaice este considerat caracterul său intermitent (energia este produsă doar cât este soare pe cer). Astfel rolul acesteia în mixul energetic poate varia considerabil pe parcursul zilei în piețele cu o pondere ridicată. În cele mai însorite momente ale zilei, energia solară fotovoltaică devine rapid principala sursă de electricitate în țări precum Chile și Țările de Jos, înainte de a scădea din nou odată cu apusul soarelui.
Această variabilitate poate limita valorificarea completă a avantajelor oferite de energia electrică ieftină în orele de vârf ale producției solare. Bateriile sunt în acest context una din soluțiile esențiale pentru a menține beneficiile generării din orele de vârf. Acestea pot stoca electricitatea produsă ziua și elibera surplusul în rețea atunci când prin natura lor panourile fotovoltaice nu produc pe timpul nopții. Astfel prețul bateriilor este un element central în creșterea generării solare.
Datele arată o scădere a prețului pentru baterii
Studiul EMBER arată că atât tehnologia de stocare a energiei în baterii, cât și panourile fotovoltaice, a cunoscut reduceri rapide de costuri în ultimul deceniu. Prețul mediu al pachetelor de baterii litiu-ion a scăzut la 115 USD/kWh în 2024, o reducere de 20% față de anul precedent și cu 84% mai mic decât costul mediu de acum un deceniu. Odată cu scăderea prețurilor, instalările anuale de capacitate de stocare în baterii au crescut considerabil, cu o rată medie de 67% pe an în ultimii zece ani. În 2024 au fost instalate 69 GW de capacitate de stocare în baterii – aproape suficient pentru a dubla capacitatea totală, care era de 86 GW în 2023.
Scăderea de 20% a costului pachetelor de baterii în 2024 reprezintă cea mai mare reducere procentuală într-un singur an din 2017 încoace și cea mai mare reducere absolută din 2019. Aceste reduceri de costuri au fost determinate de economiile de scară, pe măsură ce capacitatea de producție a crescut, dar și de adoptarea mai largă a unor chimii de baterii mai ieftine, precum litiu-fier-fosfat (LFP), care elimină necesitatea utilizării nichelului și cobaltului. De asemenea, costurile materialelor au scăzut după o creștere temporară a prețurilor litiului în 2022.
România a conștientizat necesitatea investițiilor în capacități de stocare a energiei, astfel că, pe parcursul anului 2024, capacitatea instalată la nivel de sistem energetic în baterii a crescut de la 16,2 MW (14 MWh) la 137 MW (269 MWh). În sprijinul acestei direcții strategice, Ministerul Energiei a lansat două apeluri de proiecte, unul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și celălalt din Fondul pentru Modernizare. În cadrul apelului finanțat din PNRR, au fost deja semnate mai multe contracte de finanțare, marcând un pas important în dezvoltarea infrastructurii naționale de stocare a energiei. În acest sens, obiectivul asumat de România prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) prevede dezvoltarea unor sisteme de stocare cu baterii care să atingă, până în 2030, o capacitate instalată de cel puțin 1,2 GW, echivalentă cu aproximativ 2,4 GWh de energie stocată.
Pe de altă parte, pe lângă proiectele gestionate la nivelul Ministerului Energiei, există apeluri de proiecte gestionate și de alte autorități, în acest sens avem exemplu prosumatorilor, unde Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), sprijină investițiile în soluții verzi prin intermediul programului Casa Verde Fotovoltaice. Acest program a vizat pentru anul 2024 finanțarea alături de sistemele fotovoltaice, și instalarea de baterii pentru stocarea energiei.
Suplimentar acestui apel de proiecte, în cursul anului 2025 este planificat un apel de proiecte dedicat exclusiv instalării de baterii la prosumatorii care dețin deja sisteme fotovoltaice, dar care în prezent nu beneficiază de această facilitate. Inițiativa are ca scop eficientizarea utilizării energiei regenerabile produse la nivel individual.
Este energia regenerabilă pe punctul de a începe era declinului combustibililor fosili?
În 2024, sectorul energiei regenerabile, în special energia solară, a crescut rapid—mai repede decât cererea globală de electricitate—semnalând un punct de cotitură în care generarea pe bază de combustibili fosili ar putea începe să scadă. Deși a existat o ușoară creștere a energiei din surse fosile datorate schimbărilor de temperatură, regenerabilele au acoperit cea mai mare parte a creșterii cererii. Energia solară a fost motorul principal, extinzându-se la nivel global și devenind mai economică datorită ieftinirii stocării cu baterii.
În România există un interes real pentru dezvoltarea capacităților de producție a energiei din surse regenerabile. Programele de finanțare gestionate de Ministerul Energiei reflectă acest interes crescut, prin numărul ridicat de proiecte depuse și sprijinul acordat investitorilor. Prima licitație organizată în cadrul schemei de Contracte pentru Diferență (CfD), desfășurată la sfârșitul anului trecut, s-a bucurat de un succes considerabil, demonstrând încrederea pieței în acest mecanism de sprijin. În prezent, Ministerul Energiei se pregătește să lanseze cea de-a doua licitație CfD. Cele doua licitații împreună vizează sprijinirea dezvoltării a până la 5 GW de capacități de energie regenerabilă, un pas esențial pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare și tranziție energetică.
Alexandru Ciocan
Este absolvent al Facultății de Energetică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București și deține un doctorat în științe inginerești, obținut în co-tutelă cu IMT Atlantique (Nantes). Și-a început cariera profesională în cercetarea științifică, lucrând timp de peste nouă ani în domeniul energiilor regenerabile, al hidrogenului și al bateriilor cu litiu. În prezent, Alexandru face parte din echipa Energy Policy Group, după ce anterior a lucrat timp de doi ani la Ministerul Energiei.
Dincolo de mituri și legende populare - Ce trebuie să știm despre turbării și rolul acestora în lupta împotriva schimbărilor climatice
Astăzi, de ziua internațională a Pământului, reamintim că restaurarea și protejarea turbăriilor poate sprijini atât lupta împotriva schimbărilor climatice, cât și dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.
Turbăriile sunt recunoscute la nivel global ca importante rezervoare naturale de carbon, având un rol crucial în combaterea schimbărilor climatice. În România, percepțiile asupra acestor ecosisteme variază – de la resurse exploatabile la zone periculoase sau chiar locuri cu valoare turistică. Aceste viziuni reflectă relația complexă dintre oameni și natură, influențată de educația ecologică și gradul de informare. Astăzi, de ziua internațională a Pământului, reamintim că restaurarea și protejarea turbăriilor poate sprijini atât lupta împotriva schimbărilor climatice, cât și dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.
Turbăriile – soluții locale pentru probleme globale
Într-o lume confruntată cu schimbările climatice, pierderea biodiversității, deșertificare și poluare, ecosistemele naturale sunt mai importante ca niciodată. Acestea susțin viața pe Pământ, au un rol crucial în menținerea echilibrului natural iar deteriorarea lor ar putea avea consecințe semnificative pentru întreaga omenire.
În 2019 ONU facea un apel important declarand perioada 2021-2030 ca Deceniul Restaurării Ecosistemelor, unde restaurarea acestora ar putea duce la eliminarea a până la 26 gigatone de gaze cu efect de seră din atmosferă. Apelul global vizează protejarea și refacerea ecosistemelor degradate pentru a preveni crizele climatice și pierderea biodiversității. În Europa, Legea restaurării naturii este un pas esențial în acest sens, completând inițiativele ONU și servind drept model pentru alte regiuni. Prin aplicarea ei, țările UE pot contribui semnificativ la conservarea mediului și educarea publicului.
În Europa, țări precum Albania, Croația, Republica Moldova, Polonia și Slovacia din Estul Europei, alături de state nord-vestice și nordice precum Irlanda, Germania, Olanda și Austria se confruntă cu o problemă gravă: degradarea accentuată a turbăriilor. Degradarea ecosistemelor de turbărie a fost accelerată de activități antropice intense. Printre acestea se numără transformarea zonelor mlăștinoase în terenuri agricole, crearea canalelor de drenare pentru extinderea suprafețelor forestiere și suprapășunatul. De asemenea, apariția speciilor invazive și extragerea turbei au contribuit semnificativ la deteriorarea acestor ecosisteme. Această problemă a început în perioada socialistă prin aplicarea unei viziuni economice bazate pe exploatare intensivă. Chiar dacă regimurile politice au evoluat cu timpul, indiferența generalizată față de protecția mediului a perpetuat această situație până în prezent.
Pe plan mondial, turbăriile sunt recunoscute ca zone vitale pentru combaterea schimbărilor climatice. Aceste ecosisteme joacă un rol esențial în stocarea carbonului și conservarea biodiversității unice. În România, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a identificat 204 turbării degradate, majoritatea fiind situate în lanțul carpatic și în depresiunile intramontane.
Molhașurile de la Izbuce (județul Cluj) – rezervație naturală botanică, integrată Parcului Natural Apuseni. În prim plan, exemplare de bumbăcăriță (Eriophorum vaginatum). Sursa: NWPEAT, 2024
Tinovul Stampei (județul Suceava) – singura turbărie din țară cu statut de protecție RAMSAR Sursa: NWPEAT, 2022 (stânga)
Din nefericire, doar una dintre aceste turbării beneficiază de protecție internațională – Tinovul Poiana Stampei, inclus în lista zonelor umede de importanță internațională, Ramsar. Însă, 45 dintre ele au fost supuse unor intervenţii de restaurare, între anii 2021-2024, prin Programul „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice şi Ecosisteme” (RO-Mediu). Acest efort reprezintă o încercare concretă de angajament a României în lupta împotriva schimbărilor climatice la nivel european.
Cum sunt percepute turbăriile în România? De ce ne temem de o oportunitate?
Datorită unicității acestor ecosisteme, deseori aflate în zone izolate, turbăriile sunt percepute și asociate cu o aură de mister și teamă. Toate aceste trăiri sunt influențate de o combinație de factori socio-culturali, printre care dezinformarea, percepții culturale sau chiar legende locale. Rezultatele cercetării întreprinse de colectivul proiectului „Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest” (NWPEAT), publicate parțial într-un ghid de restaurare al turbăriilor (2024), au consemnat slaba informare a publicului larg privind beneficiile turbăriilor. Această lipsă de cunoștințe se reflectă în percepții ambivalente și complexe, nu numai în rândul populației generale, dar și printre factorii de decizie. Comunitățile locale, autoritățile locale și oamenii de știință au opinii diferite despre turbării.
Rezultatele încrucișate ale datelor obținute prin aplicarea unui set de instrumente calitative (18 interviuri semi-structurate, 150 chestionare, analiza a 13 politici) au evidențiat câteva perspective de raportare la turbării:
Din perspectivă științifică, turbăriile sunt recunoscute pentru valoarea lor ecologică și biodiversitatea unică pe care o adăpostesc. Aceste ecosisteme joacă un rol esențial în combaterea schimbările climatice prin stocarea carbonului, reglarea bugetului hidric și conservarea biodiversității. Această viziune este în principal susținută de oamenii de știință avizați, dar și parțial de unii cetățeni, cu un grad de informare mai ridicat.
În rândul comunităților locale și al autorităților locale, valorificarea economică a turbăriilor este adesea prioritarǎ faţǎ de valoarea ecologicǎ. Aceastǎ abordare utilitaristǎ se datorează unei cunoaşteri limitate a beneficiilor ecologice ale acestor ecosisteme. Însă, există o categorie de respondenți care apreciază serviciile culturale ale turbăriilor, inclusiv potenţialul turistic şi educaţional asociat lor, în prim plan remarcându-se un demers comunitar mai nuanțat.
Pentru a menţine serviciile ecosistemice furnizate de turbării, este nevoie atât de intervenţii de restaurare cât şi de tehnologii inovative pentru monitorizarea eficientă a acestor zone umede. Cu toate acestea, suprapunerea cu zone naturale protejate poate crea reticenţe în implementarea acţiunilor necesare. Prin implicarea activă în acţiuni voluntare sau proiecte locale dedicate restaurării și conservării zonelor umede se demonstrează deschidere spre educație și conştientizare asupra impactului negativ al activităților antropice asupra mediului natural.
Factori ce condiționează modul în care percepem ecosistemele de turbărie
În România, conservarea zonelor umede se confruntă cu o serie de factori politici, economici, sociali, tehnologici, legislativi și ecologici, care influențează gestionarea și protecția acestor ecosisteme.
Rolul autorităților în gestionarea conservării zonelor umede este esențial, necesitând un cadru legislativ coerent. Totodată, acestea sunt responsabile pentru managementul unor zone umede, mai ales dacă beneficiază de statut de protecție, dar nu au un caracter exclusivist, așa cum de multe ori este perceput de către cetățeni. Gestionarea eficientă combină restaurarea cu tehnologii moderne. Oamenii de știință susțin necesitatea lucrărilor de restaurare și o monitorizare continuă, dar autoritățile și locuitorii nu sunt informați despre procesul de restaurare ecologică. Ba mai mult, obținerea unor avize pentru realizarea unor intervenții de restaurare este un proces birocratic îndelungat.
Legislația europeană are un impact pozitiv, dar ambiguitățile pot genera bariere în conservare. Compensarea proprietarilor prin subvenții este o soluție, iar proprietarii de zone umede și turbării pot accesa subvenții APIA, deși această oportunitate nu este suficient mediatizată. Regimul de proprietate privată impune, la rândul lui, anumite limitări, dar există un potențial de utilizare durabilă și valorificare turistică a terenurilor. Finanțarea activităților de conservare, implicit de restaurare, depinde de regimul de proprietate, iar lipsa reglementării legale din cauza inexistenței unei cadastrări a acestor terenuri blochează orice tip de investiție.
Educația și conștientizarea sunt esențiale pentru succesul conservării. Comunitățile locale atribuie turbăriilor valori mistice, iar opiniile variază de la indiferență la admirație. Educația ecologică poate contribui la conștientizarea beneficiilor turbăriilor.
Potecă tematică în cadrul Tinovului La Poduri (județul Cluj) Sursa: NWPEAT, 2024
Tinovul La Poduri (județul Cluj) Sursa: NWPEAT, 2024
Mituri și legende asociate turbăriilor din România
Percepute frecvent ca și arii restrictive, cu utilizare minimă, turbăriile și mlaștinile, în general, sunt uneori asociate cu mituri și legende care au consolidat statutul lor de zone care trebuie evitate. Cele mai multe legende fac referiri la decese, pierderi sau rătăciri ale persoanelor care s-au apropiat de aceste teritorii. Mlaștina de la Iaz, comuna Plopiș, județul Sălaj, are asociată o legendă despre decesul unei ciobănițe, care apoi a speriat întreaga comunitate.
Unul din amfitrionii locali, domnul Alexandru Bodea relata: „Legenda spune că aici s-a înecat o păstoriţă cu turma ei. Într-o zi, turma speriată a intrat direct în mlaştină, iar ciobăniţa a intrat şi ea după turmă. Mlaştina a înghiţit atât fata cât şi turma. Oamenii din sat au venit, tineri şi bătrâni, să caute trupul fetei măcar. Nu l-au găsit, deşi căutările au durat mai multe zile. Au venit şi bătrâni cu cârje, care după o săptămână de stat cu picioarele în apa mlaştinii au simţit că picioarele nu-i mai supără. Atunci şi-au dat seama că apa este bună pentru tratarea unor boli”
În cazul mlaștinii de la Peșteana, comuna Densuș, județul Hunedoara, numit de localnici și „Lacul fără fund”, legenda confirmă dispariția multor animale care se apropiau de ea. De altfel, hidronimul de Lacul fără fund se întâlnește în mai multe zone ale țării, fiind asociat cu existența unor lacuri a căror adâncime ipotetic mare a dus frecvent la cazuri de dispariții sau înec: comuna Șirineasa, satul Valea Alunișului (Vâlcea) comuna Tomești (Harghita), comuna Chiojdu și comuna Mânzălești (Buzău), satul Băgău, comuna Lopadea Nouă (Alba), etc.
Indiferent de locație, de cele mai multe ori, tâlcul legendelor este asociat morții sau pierderii unor obiecte de valoare. Educația ecologică și conștientizarea de către publicul larg a beneficiilor pe care le dețin zonele umede, cu precădere turbăriile, pot schimba, în timp, aceste conotații negative, transformându-le în locații mai prietenoase cu beneficii economice dar și pentru climă.
Răzvan-Horațiu BĂTINAȘ
Este lector în cadrul Departamentului de Geografie Fizică şi Tehnică din cadrul Facultaţii de Geografie a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Principalele preocupări de cercetare sunt legate de domeniul hidrologiei, turismului şi calităţii mediului. A activat în diverse proiecte şi contracte de cercetare cu tematică pe domeniul conservării naturii, calității apei, amenajării teritoriale și urbane. Este o persoană sociabilă, cu afinităţi pentru natură, fotografie, sport şi activităţi în aer liber. Director de proiect al proiectului Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest (NWPEAT)
Ana-Maria POP
activează ca cercetător științific în cadrul Centrului de Geografie Regională, Facultatea de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj- Napoca. Este pasionată de explorarea relației dintre oameni, comunitățile locale și mediul lor de viață, fie el natural sau construit, și se regăsește într-o căutare permanentă de noi instrumente, tehnici și metode pentru a surprinde cât mai bine percepțiile, atitudinile și comportamentele comunităților locale.
DELTA-Hub: Știință și Educație pentru Viitorul Deltei Dunării
DELTA-HUB este un proiect de cercetare Orizont Europa făurit pentru înțelegerea și protejarea unui ecosistem unic, amenințat de schimbările climatice și intervențiile umane. Recunoscută ca Rezervație a Biosferei UNESCO, Delta Dunării este un sanctuar al biodiversității și o destinație ideală pentru turismul lent și responsabil. De aceea, merită toată atenția noastră pentru a o înțelege și proteja.
DELTA-HUB este un proiect de cercetare Orizont Europa dezvoltat pentru înțelegerea și protejarea unui ecosistem unic, amenințat de schimbările climatice și intervențiile umane.Dacă ar exista un spațiu natural emblematic pentru România și în lume, acesta ar fi, fără îndoială, Delta Dunării. Deși Carpații ne definesc geografic și istoric, lanțuri muntoase similare sau mai impunătoare există și în alte părți. Delta Dunării este însă unică: este cea mai întinsă și mai bine conservată deltă din Uniunea Europeană, aproximativ 80% din suprafața sa păstrându-și caracterul natural, ferită de intervenții antropice majore.
Cazul curios și norocos al conservării deltei
Conservarea Deltei se datorează, parțial, și unui context istoric aparte. Căderea regimului comunist în 1989 a stopat planurile faraonice de desecare și transformare a Deltei în poldere agricole, un proiect ce ar fi distrus ecosistemul și ar fi transformat pescarul în țăran și delta în Bărăgan. Deși unele lucrări au fost demarate, producând răni ce se văd din sateliti -poldere nerentabile economic precum Sireasa, Pardina, planul nu a fost dus la capăt.
Această soartă fericită contrastează cu destinul altor mari delte europene ale râurilor Ron, Rin, Pad sau Ebro, care au fost aproape în totalitate îndiguite, desecate și transformate în terenuri agricole. Aceste intervenții le-au diminuat drastic biodiversitatea, atractivitatea turistică și, crucial în contextul actual, reziliența la schimbările climatice.
Desecarea zonelor umede și redarea lor în agricultură, duce la tasarea solului organic și oprește procesul natural de înălțare prin depunerea de sedimente. Astăzi, Delta Padului, de exemplu, se află în medie la 2m sub nivelul mării, fiind protejată artificial de diguri – o soluție vulnerabilă pe termen lung, așa cum ne amintește tragedia uraganului Katrina din New Orleans din delta Mississippi în urma căruia 1400 persoane au decedat din cauza ruperii unui dig și a condus la părăsirea a unui sfert de milioan de locuitori ai orașului în anii următori.
Delta noastră, formată printr-un echilibru delicat între debitul fluvial, aportul de sedimente și acțiunea valurilor Mării Negre, prezintă o arhitectură de o diversitate extraordinară: rețele complexe de gârle, canale care alimenteaza lacuri și conectează brațe principale; grinduri maritime de nisip, câmpuri de dune (Letea, Caraorman) mărginite de stejari seculari, plaje sălbatice întinse pe zeci de km, și cele mai mari întinderi compacte de stuf din lume – confirmat de Guinness World Records.
Recunoscută ca Rezervație a Biosferei UNESCO, Delta Dunării este un sanctuar al biodiversității și o destinație ideală pentru turismul lent și responsabil. De aceea, merită toată atenția noastră pentru a o înțelege și proteja.
O Deltă Sub Presiune: Amenințările Actuale
În ciuda aparențelor, Delta Dunării se confruntă cu provocări majore, accentuate în era schimbărilor climatice:
Creșterea Nivelului Mării Negre: Nivelul mării a crescut deja cu aproximativ 20 cm în ultimele decenii, iar prognozele indică o creștere suplimentară de 0.5 - 1 metru până în 2100. Aceasta este o amenințare existențială, având în vedere că înălțimea medie a Deltei este de doar 60 cm, iar peste 80% din teritoriu se află sub cota de 1 metru. Riscăm inundarea permanentă a unor suprafețe vaste și salinizarea terenurilor și apelor dulci. Într-un articol anterior am detaliat cauzele aici.
Reducerea Aportului de Sedimente: Barajele de pe Dunăre (în special Porțile de Fier I și II), deși esențiale pentru energia României, au redus drastic aportul de sedimente către Deltă – cu până la de trei ori. Aceste sedimente sunt vitale pentru înălțarea naturală a Deltei, contracarând tasarea solului și creșterea nivelului mării. Lipsa lor accelerează eroziunea costieră, problemă agravată de dragajele pentru navigație (ex. Sulina) care elimină sedimentele din sistemul litoral. În interiorul Deltei, decolmatarea canalelor, deși vitală pentru menținerea circulației apei și oxigenării, are un efect secundar: sedimentele rezultate pot grăbi colmatarea lacurilor, pentru că apa aduce cu ea sedimente care se decantează în apele liniștite ale lacurilor. Această realitate ne indică faptul că sedimentele reprezintă o resursă importantă, a cărei gestionare inteligentă este crucială.
Pentru a asigura un viitor durabil Deltei, guvernanța trebuie să se bazeze pe date științifice riguroase, integrate cu expertiza instituțiilor, părților interesate și tuturor actorilor cheie. Această colaborare este esențială pentru a identifica soluții raționale, informate de știință și de funcționarea naturală a ecosistemului.
Deciziile de management luate fără o perspectivă pe termen lung și o abordare sistemică pot agrava situația actuală. Aceste aspecte evidențiază importanța crucială a unui model sedimentar, pe care îl vom dezvolta în cadrul proiectului Delta-Hub. Abordarea provocărilor complexe ale Deltei necesită o înțelegere detaliată a proceselor specifice și utilizarea de instrumente avansate de prognoză și management.
Proiectul DELTA-Hub se bazează pe trei piloni principali:
Tehnologie de Top ca să ținem Delta sub Lupă:
Vedem Delta din Satelit: Folosim date de la sateliți ca să urmărim cum se mișcă apa, cum arată vegetația, cât de curată e apa, cum se schimbă forma Deltei și cum se transportă sedimentele pe zone mari.
Senzori Avansați pe Teren: Punem în Deltă senzori de ultimă generație (optici, acustici) care măsoară cu precizie curenții, cât de mult sediment cară apa, cât de tulbure e si cum se misca substratul.
Digitalizarea Deltei: Construim un model virtual detaliat al Deltei Dunării, practic, un "geamăn digital". Acesta va permite crearea unor simulări și predicții legate de schimbarea climei, creșterea nivelul mării, mișcarea sedimentelor, impactul unor potențiale construcții). Așa vedem dinainte cum ar afecta acești factori apa, sedimentele, sarea, animalele și plantele și cum se schimbă coasta, practic un management eficient bazat pe știință.
Modelul hidro-sedimentar complex, aflat în dezvoltare pentru Delta Dunării, este construit pe platforma Mike21 (DHI) și beneficiază de o bază extinsă de date de teren, incluzând batimetrie și măsurători de nivel. Suntem recunoscători studenților Razvan Dogaru și Otilia Cotilin de la Facultatea de Geografie a Universității din București pentru contribuția lor la acest proiect.
2. Creștem o Nouă Generație de Experți:
Avem o problemă cu oamenii pricepuți: Ne lipsesc specialiști ce pot lucra eficient cu date satelitare complexe și date ale modelelor, folosind limbaje de programare.
Master Special pentru Deltă: O să deschidem un master nou la Universitatea din București, unde tinerii vor învăța tot ce trebuie despre cum să gestionăm zonele de coastă și Delta. Așa formăm specialiștii de care are nevoie România.
Învățăm prin Practică: O să organizăm școli de vară, ieșiri pe teren și cursuri practice, cu ajutorul altor centre din Europa, pentru studenți și tineri cercetători.
3. Lucrăm Împreună și Comunicăm ce Descoperim:
Colaborăm cu experti: Vrem să strângem legăturile între Universitatea din București, institutele noastre de cercetare și cei mai buni experți din lume când vine vorba de delte.
Datele sunt pentru toată lumea: Vom face în așa fel încât oricine este interest să poată avea acces la datele și rezultatele cercetării noastre.
Ce descoperim, punem în practică: Vrem ca rezultatele cercetării să ajungă direct la cei care iau decizii și se ocupă de Deltă. Așa îi ajutăm să aleagă cele mai bune metode de gestionare, bazate pe ce am descoperit noi.
Un Angajament pe Termen Lung
DELTA-Hub reprezintă un angajament pe termen lung pentru viitorul Deltei Dunării. Ne dorim ca acest hub să devină un punct de referință pentru excelență științifică, inovația tehnologică și colaborarea în slujba protejării acestui patrimoniu natural unic.
Pe viitor vom populariza progresul proiectului DELTA-Hub prin canalele de comunicare ale Universității din București și pe platformele de social media dedicate, care vor fi lansate în curând.
Vă invităm să vizitați Delta Dunării practicând un turism responsabil și respectuos față de natură. Valoarea sa naturală merită descoperită și, mai ales, protejată pentru generațiile viitoare.
Proiectul “DELTA-HUB: River Delta Science, Education and Modeling Hub” își propune să dezvolte un centru de excelență pentru cercetarea de vârf și educația în domeniul mediilor deltaice. Este implementat în perioada martie 2025 – februarie 2030, finanțat de către Uniunea Europeană prin Programul Horizon Europe și implementat prin European Research Executive Agency (REA) în cadrul Programului HORIZON-WIDERA-2023-TALENTS-01 ERA-Chair
Acest proiect a fost dezvoltat de Dr. Florin Zăinescu împreună Florin Tătui de la Facultatea de Geografie, Universitatea din București si a beneficiat de un sprijin valoros din partea de la Stațiunea de Cercetari Marine și Fluviale de la Sfântu Gheorghe. Un colaborator deosebit de important este profesorul Edward Anthony, cercetător cu o experiență vastă în problemele deltelor din Asia, Africa și America de Sud.
Iarna 2024-2025 - Anomalii, recorduri și semnale de luat în seamă
În România, după două luni consecutive (decembrie și ianuarie) cu temperaturi mult peste medie, februarie a adus un contrast termic accentuat, cu valori sub cele normale. Aceste fluctuații extreme ilustrează complexitatea și impredictibilitatea tot mai mare a sistemelor climatice în contextul încălzirii globale, subliniind necesitatea urgentă a acțiunilor climatice concertate la toate nivelurile societății.
Iarna 2024–2025 se înscrie în tendința îngrijorătoare de încălzire globală, fiind a doua cea mai caldă iarnă din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o anomalie termică de +0,72°C la nivel global și +1,46°C în Europa față de perioada de referință 1991–2020. La nivel regional, continentul european a fost caracterizat de deficite semnificative de precipitații și distribuții neuniforme ale umidității atmosferice și a solului. În România, după două luni consecutive (decembrie și ianuarie) cu temperaturi mult peste medie, februarie a adus un contrast termic accentuat, cu valori sub cele normale. Aceste fluctuații extreme ilustrează complexitatea și impredictibilitatea tot mai mare a sistemelor climatice în contextul încălzirii globale, subliniind necesitatea urgentă a acțiunilor climatice concertate la toate nivelurile societății.
Figura 1 - Evoluția anomaliei temperaturii la nivel global pentru iarna din emisfera nordică între 1980 și 2025. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF.
Temperaturi extreme pentru Ianuarie si Februarie
Temperatura medie în Europa pentru sezonul de iarnă 2024–2025 a fost cu 1,46°C mai ridicată decât cea a perioadei de referință (Figura 2). Acest indicator plasează iarna recent încheiată pe poziția a doua în clasamentul celor mai calde ierni înregistrate vreodată în Europa, la egalitate cu iarna 2015–2016 (cu o diferență foarte mică de 0,01°C). În același timp această valoare este doar cu puțin mai mare decât anomalia temperaturii pentru iarna 2022–2023 și 2023–2024 (locul 1,44°C) și cu 1,38°C mai scăzută decât valoare recordul înregistrat în iarna 2019-2020, când temperatura medie a fost cu 2,84°C peste temperatura medie a perioadei de referință.
Aceste anomalii termice se înscriu într-un context global alarmant. Anul 2024 a fost oficial cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice, cu temperatura medie globală de 15,1°C, reprezentând o creștere de 1,6°C față de perioada preindustrială 1850–1900. Aceasta marchează un moment istoric deoarece 2024 a fost primul an când temperatura medie globală a depășit pragul critic de 1,5°C stabilit prin Acordul de la Paris.
Figura 2 - Evoluția anomaliei temperaturii la nivel European pentru iarna din emisfera nordică între 1980 și 2025. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF
Unde am avut extreme? Distribuția spațială a anomaliilor temperaturii
La nivel global, cele mai mari anomalii pozitive de temperatură s-au înregistrat în regiunile arctice și subarctice, în special în Alaska, Quebec și zona centrală a Siberiei (Figura 3). O altă regiune cu temperaturi mult peste medie a fost zona estică a Himalayei și Platoul Tibetan. În același timp, mai multe regiuni au înregistrat anomalii negative de temperatură, cum ar fi centrul și estul Statelor Unite, Peninsula Arabică sau nordul Chinei. În schimb, America de Sud, Africa și Australia au înregistrat în general temperaturi peste medie.
Figura 3 - Distribuția anomaliei temperaturii medii globale pentru iarna 2024-2025 la nivel globale și în Europa față de perioada de referință 1991–2020. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF
În Europa, temperaturile pentru iarna 2024-2025 au fost peste media 1991–2020 în aproape toate regiunile, singurele excepții fiind anumite zone din Islanda și extremitatea nordică a Franței (Figura 3). Cele mai mari anomalii pozitive s-au înregistrat în nord-estul Europei, în regiunea Alpilor și în jurul Mării Adriatice.
O iarnă cu 2 fețe în România
Conform caracterizărilor climatologice realizate de Administrația Națională de Meteorologie, Decembrie 2024 a înregistrat o temperatură medie națională de 2,7°C (+2,5°C față de perioada 1991–2020), poziționându-se pe locul 10 în topul celor mai calde luni decembrie din 1901-2024. Valorile au variat de la peste 6°C în sudul litoralului și 4–6°C în Dobrogea și Delta Dunării, la sub -6°C pe crestele montane înalte, continuând tendința de încălzire observată în ultimele două decenii. Ianuarie 2025 a menținut aceeași temperatură medie de 2,7°C, dar cu o abatere mai mare (+4,2°C față de perioada 1991–2020), ocupând locul 5 în ierarhia istorică.
Luna ianuarie s-a remarcat prin temperaturi maxime record (până la 20,7°C la Pătârlagele) și număr redus de zile cu îngheț. Variația regională a fost pronunțată, de la 4–6°C în Dobrogea la sub -4°C pe crestele montane. Februarie 2025 a adus o răcire bruscă, cu o medie națională de -0,9°C (-1,9°C sub normală). Contrastele regionale au fost accentuate: de la +2,2°C la Moldova Veche la -11,7°C la Vf. Omu, cu zone extracarpatice centrale și estice între -4°C și 0°C. Această răcire a contrastat puternic cu tendința de încălzire a lunii februarie din ultimii ani.
O iarnă cu deficit major de precipitații pentru Europa
Iarna 2024–2025 a fost caracterizată de un deficit semnificativ de precipitații pentru majoritatea Europei. Regiunile predominant colorate în nuanțe de portocaliu și roșu indică anomalii negative de până la -8 mm/zi (Figura 4). Excepții notabile cu surplus de precipitații (evidențiate în albastru) au fost observate în nordice Europei, precum și în părți din Italia și Franța. Umiditatea relativă la suprafață prezintă o distribuție mai complexă și contrastantă (Figura 4). Regiunile nordice și vestice ale Europei au înregistrat în general valori peste medie (evidențiate în albastru), în timp ce anomalii negative semnificative (evidențiate în roșu intens) se observă în regiuni extinse din Europa de Est, inclusiv România, precum și în sud-estul Spaniei.
Amplitudinea anomaliilor variază între -25% și +25%, reflectând fluctuații substanțiale ale umidității atmosferice. În ceea ce privește umiditatea solului la adâncimea de 0–7 cm, distribuția spațială prezintă similarități cu distribuția umidității relative, dar cu diferențe regionale importante (Figura 4). Se remarcă anomalii negative severe în Peninsula Iberică, nordul Africii și sud-estul Europei, unde deficitul ajunge până la -28%. În contrast, Scandinavia și părți din Europa Centrală prezintă anomalii pozitive moderate. Această distribuție neuniformă a umidității solului are implicații directe asupra ecosistemelor și agriculturii regionale.
Figura 4 - Anomaliile în precipitații (mm/zi), umiditatea relativă la nivelul solului (%)și umiditatea volumetrică a solului (%) pentru iarna 2024-2025 față de perioada de referință 1991-2020. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.
Ciclurile Milanković: Ce legătură are mișcarea Pământului cu schimbările climatice?
Acțiunile noastre sunt responsabile pentru schimbările climatice iar acest fapt se poate observă în recordurile recurente de temperaturi globale, frecvența fenomenelor extreme ș.a. Însă ce se întâmplă dacă adăugăm la această ecuație și factori macro cum ar fi fluctuațiile mișcării Pământului pe orbita lui în jurul Soarelui și impactul pe termen lung asupra condițiilor climatice? Ciclurile Milanković nu explică încălzirea globală actuală, care are loc mult mai rapid și este legată de activitatea umană. Însă aceste cicluri determină modificări naturale ale climei pe termen lung cum ar fi perioadele glaciare și interglaciare și pot avea efecte semnificative dar diferite în ambele emisfere ale planetei noastre.
Privită inițial cu scepticism în lumea științifică, teoria lui Milanković argumentează cum fluctuațiile mișcării Pământului pe orbita lui în jurul Soarelui au un impact pe termen lung asupra condițiilor climatice. Dar pot acestea explica încălzirea actuală a planetei?
Teoria lui Milanković
Existența noastră pe Pământ este profund influențată de o serie de evenimente ciclice, care au o periodicitate mai mare sau mai mică. Dacă pe cele cu o perioadă mai mică le putem admite prin măsurători directe, de exemplu anotimpurile, cele care se desfășoară pe perioade foarte lungi de timp pot fi validate doar prin modele matematice și alte instrumente științifice. Un exemplu cat se poate de relevant este Milutin Milanković, astronom, matematician și climatolog de origine sârbă, care în urma cu aproximativ un secol a emis ipoteza că modificarea poziției Pământului în mișcarea de revoluție în jurul Soarelui influențează clima pe termen lung, fiind un factor care provoacă cicluri climatice majore, cum ar fi erele glaciare. Teoria lui a fost publicată în anul 1941 în Royal Serbian Academy Special Publication sub titlul "Kanon der Erdbestrahlung und seine Anwendung auf das Eiszeitenproblem". Dar și teoria lui Milanković, ca multe altele, a fost privită inițial cu o doză de scepticism și chiar ignorată de cercetători timp de circa trei decenii. Până când au fost efectuate studii pe baza de sedimente, datate în urmă cu 450.000 ani, prelevate de pe fundul oceanului din emisfera sudică și astfel au fost evidențiate cicluri de 23.000, 42.000 și 100.000 ani. Așa a fost identificată o legătură între aceste cicluri și mișcările Pământului pe orbita sa în jurul Soarelui, fapt care a confirmat teoria lui Milanković, iar aceasta a revenit în actualitate și chiar a devenit fundamentul cercetărilor climatice.
Ce argumentează această teorie?
Milutin Milanković a analizat modul în care variațiile a trei tipuri de mișcări ale Pământului pe orbita lui în jurul Soarelui influențează cantitatea de radiație solară care ajunge la straturile superioare ale atmosferei terestre și a observat anumite ciclicități. Aceste variații ciclice minore în forma orbitei (excentricitatea), oscilația Pământului (oblicitatea) și unghiul de înclinare (precesia) provoacă fluctuații de până la 25% a cantității de radiație solară primită la latitudini între 30 și 60 de grade atât în emisfera boreală, cât și în cea australă. Ceea ce induce, precum butterfly effect din chaos theory, o modificare majoră a climei Pământului pe intervale de zeci de mii și până la sute de mii de ani.
Dar ce reprezintă acești trei factori la care face referire Milanković? Fluctuația excentricității orbitei se referă la variația formei orbitei Pământului în jurul Soarelui, pentru că aceasta, evident, nu rămâne constantă. Atunci când valoarea se apropie de 0 vorbim despre o formă aproape circulară a orbitei, iar când valoarea tinde către 1 atunci orbita se alungește. Variațiile sunt cuprinse în intervalul 0,0034 (un cerc aproape perfect) la 0,058 (forma ușor eliptică), într-un ciclu de 100.000 ani. În prezent, excentricitatea Pământului scade foarte lent, adică orbita se apropie de o formă mai circulară.
Credit: NASA/JPL-Caltech
Un al doilea factor menționat de Milanković în studiul său este oblicitatea, adică unghiul sub care axa Pământului este înclinată față de planul orbital. Acest unghi variază între 22,1 grade și 24,5 grade într-un ciclu de 41.000 ani. În prezent oblicitatea Pământului este de 23,45 grade și a variat între 22,25 grade și 24,5 grade în ultimii un milion de ani. Dar cum ne influențează aceste fluctuații ale oblicității? Un unghi mai mic înseamnă mai puține diferențe între anotimpuri și reciproc pentru un unghi mai mare, consecință valabilă în ambele emisfere ale Pământului, atât în cea boreală, cât și în cea australă.
Credit: NASA/JPL-Caltech
Ce de-al treilea factor pe care l-a luat în calcul Milanković este precesia, mai ludic spus clătinarea axei de rotație a Pământului precum un titirez, mișcare care descrie un cerc complet într-un ciclu de 26.000 ani. Clătinarea este cauzată de forțele mareice datorate influențelor gravitaționale ale Soarelui și ale Lunii care determină ca Pământul să se bombeze la ecuator, afectandu-i astfel rotația. Însă cum resimțim aceste efecte ale precesiei axei Pământului? În principal vorbim despre contraste diferite între anotimpuri în cele două emisfere. În prezent trecerea la periheliu, adică poziția de pe orbită cea mai apropiată de Soare, are loc în jurul datei de 3-5 ianuarie atunci când Pământul se află aproximativ 147,1 milioane de km față de Soare. Astfel verile din emisfera sudică sunt mai fierbinți, iar variațiile între anotimpuri în emisfera nordică sunt mai moderate. Însă ne aflăm la jumătatea unui ciclu de precesie și asta înseamnă că aceste condiții se vor inversa treptat în cele două emisfere ale Pământului. Ce înseamnă aceasta?
Credit: NASA/JPL-Caltech
În emisfera nordică diferența dintre anotimpuri va fi din ce în ce mai extremă, iar în emisfera sudică variațiile sezoniere vor fi mai moderate decât în prima jumătate a ciclului actual de precesie a axei de rotație a Pământului. Dar nu numai că Pământul se clatină pe axa sa de rotație, dar întreaga sa orbită se clatină! Este vorba despre precesia apsidală datorată, în principal, influențelor lui Jupiter și Saturn.
Pot explica ciclurile Milanković încălzirea actuală a Pământului?
Răspunsul este firește negativ, asta deoarece teoria savantului sârb nu poate explica toate schimbările climatice din ultimii 2,5 milioane de ani, ea funcționând pentru scări lungi de timp. Prin urmare, nu poate explica nici încălzirea globală care a început din perioada pre-industrială (anii 1850 – 1900), un interval mult prea scurt de timp, de aproximativ 175 de ani. Mai mult, observațiile satelitare ale NASA au demonstrat chiar că în ultimele patru decenii radiația solară a fost în scădere. Conform multor studii, marea majoritate a climatologilor pun încălzirea globală pe seama activităților umane, unde principalul factor este creșterea aportului de dioxid de carbon în atmosfera Pământului cauzată de arderea combustibililor fosili. Astfel, de la începutul erei industriale, concentrația de dioxid de carbon în atmosfera Pământului a crescut de la 280 ppm (părți pe milion) la 421 ppm, ultima estimare NASA fiind realizată în anul 2023. Asta înseamnă că dintr-un milion de molecule de aer, 421 sunt molecule de dioxid de carbon.
În concluzie, acțiunile noastre sunt direct răspunzătoare pentru încălzirea globală a planetei. Interesant este că dacă am presupune că acestea nu există, ca urmare a pozițiilor orbitale actuale ale Pământului în cadrul ciclurilor Milanković, menționate mai sus, planeta ar trebui să se răcească, nu să se încălzească.
Cristian Omăt
este fizician la Institutul Astronomic al Academiei Române, doctorand în Astronomie și Astrofizică la Facultatea de Fizică (Universitatea București) și inginer în electronică (Universitatea Politehnică București). Are expertiză în domeniul asteroizilor potențiali periculoși (PHA), Space Surveillance and Tracking și în privința impactului mega-constelațiilor de sateliți.
Revoluția Energiei Solare: Trenduri și Previziuni pentru 2025
Analizând rapoartele Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) și concluziile summit-urilor recente, se observă un interes tot mai mare pentru dezvoltarea energiei solare la nivel global. În special, raportul EMBER indică o creștere semnificativă a ponderii energiei solare în mixtul energetic global, susținută de investiții record și subvenții guvernamentale. Summit-urile internaționale, precum Forumul Economic Mondial de la Davos și COP29, au pus un accent deosebit pe accelerarea tranziției energetice, iar numeroase țări și-au anunțat noi planuri de investiții în energie regenerabilă. Cu o combinație de politici de sprijin, avansuri tehnologice și cerere crescută, sectorul energiei solare este pregătit să joace un rol esențial în tranziția energetică globală, iar acest an poate fi unul determinant.
Analizând rapoartele Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) și concluziile summiturilor recente, se observă un interes tot mai mare pentru dezvoltarea energiei solare la nivel global. În special, raportul EMBER indică o creștere semnificativă a ponderii energiei solare în mixtul energetic global, susținută de investiții record și subvenții guvernamentale. Summit-urile internaționale, precum Forumul Economic Mondial de la Davos și COP29, au pus un accent deosebit pe accelerarea tranziției energetice, iar numeroase țări și-au anunțat noi planuri de investiții în energie regenerabilă. Cu o combinație de politici de sprijin, avansuri tehnologice și cerere crescută, sectorul energiei solare este pregătit să joace un rol esențial în tranziția energetică globală, iar acest an poate fi unul determinant.
2024 - Un an spornic pentru industria energiei solare. Continuă trendul și în acest an?
Anul 2024 a marcat un punct de cotitură în sectorul energetic global, cu energia solară și cea eoliană depășind pentru prima dată producția din combustibili fosili în Uniunea Europeană. Conform raportului EMBER, sursele regenerabile au generat 30% din electricitatea globală în 2023, iar în UE, energia solară a contribuit cu 11% la producția totală de electricitate în 2024, depășind cărbunele, care a scăzut sub 10% pentru prima dată.
În 2023, energia solară a fost cea mai rapidă sursă de energie în creștere la nivel global, adăugând de peste două ori mai multă electricitate nouă decât cărbunele. Această tendință a continuat în 2024, cu o creștere semnificativă a capacității solare instalate, în special în China, care a contribuit cu 51% la creșterea globală a energiei solare și cu 60% la cea a energiei eoliene. Conform Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), energia regenerabilă va acoperi 50% din cererea globală de electricitate până în 2030, cu o capacitate nouă de 5.500 GW adăugată între 2024 și 2030, aproape triplând capacitatea actuală.
În primele luni ale anului 2025, trendul pozitiv continuă. Prețurile panourilor solare din Europa au crescut cu 20%, semnalând o cerere tot mai mare. Franța a adoptat un pachet de legi care exonerează autoconsumul colectiv de taxa pe accize pentru proiectele de până la 1 MW, facilitând tranziția energetică. De asemenea, cercetătorii au dezvoltat o celulă solară perovskit inversată cu C60 stabilizat, atingând o eficiență record de 25,6%. Un alt factor important este reducerea costului nivelat al energiei (LCOE) pentru energia solară la scară de rețea, care va scădea cu 2% global, ceea ce va face investițiile în acest sector și mai atractive. În paralel, Uniunea Europeană a inițiat acțiuni legale împotriva a opt state membre care întârzie implementarea noilor reguli de autorizare a proiectelor regenerabile, un semnal clar pentru accelerarea proceselor administrative.
Potrivit EU Market Outlook, piața energiei solare din UE va continua să crească rapid între 2022 și 2025, cu rate anuale de 18-20%, puțin peste estimările anterioare. În scenariul mediu, capacitatea solară va crește cu 162,7 GW, ajungând la 327,6 GW până la finalul lui 2025. Astfel capacitatea solară a UE se va dubla în patru ani, față de 164,9 GW în prezent. De asemenea, țintele energetice solare stabilite de statele membre pentru 2030 (335 GW) ar putea fi atinse cu cinci ani mai devreme. În scenariul cel mai optimist capacitatea totală ar putea ajunge la 371,5 GW în 2025, iar chiar și în cel mai pesimist scenariu, UE ar adăuga 105,2 GW, atingând 270 GW de energie solară operațională.
Tendințele pieței și impactul global
Raportul IEA subliniază că energia solară devine din ce în ce mai competitivă, în special datorită avansurilor tehnologice și subvențiilor guvernamentale. Spre exemplu, în SUA, subvențiile federale și inițiativele statale au contribuit la accelerarea adoptării energiei solare, iar India a anunțat noi obiective ambițioase pentru extinderea capacităților solare în următorii cinci ani. În plus, Forumul Economic Mondial de la Davos și COP29 au evidențiat necesitatea accelerării tranziției energetice, iar numeroase țări și-au anunțat planuri de investiții masive în energie regenerabilă.
UE și SUA pregătesc noi pachete de subvenții pentru energia solară, în timp ce Asia își intensifică eforturile pentru a reduce dependența de combustibilii fosili. Companiile private își sporesc investițiile în tehnologii emergente, precum panourile solare cu eficiență ridicată, bateriile avansate de stocare și rețelele inteligente. Aceste inovații ar putea face energia solară mai accesibilă și eficientă, determinând o creștere accelerată a adoptării acestora.
UE: Prognoză regională (2025 – 2034)
Valoarea pieței în 2024: 63,1 miliarde USD
Valoarea estimată a pieței în 2034: 127,3 miliarde USD
Rata anuală compusă de creștere (CAGR) 2025-2034: 7,1%
Segmentul panourilor montate la sol: Creștere anuală (CAGR 2025-2034) de peste 7%
Segmentul off-grid: Creștere anuală (CAGR 2025-2034) de peste 9,5%
Germania: Dimensiunea pieței în 2024 este estimată la 18,4 miliarde USD
Preturile panourilor solare din Europa cresc cu 20%
Prețurile panourilor solare în Europa au crescut pentru prima dată în ultimele luni, cu peste 20%. Această majorare a prețurilor este influențată de mai mulți factori, printre care creșterea costurilor materiilor prime, perturbările din lanțul de aprovizionare și cererea ridicată pentru energie regenerabilă. În plus, politicile europene care încurajează tranziția către surse de energie verde au condus la o cerere sporită pentru panouri solare, contribuind astfel la creșterea prețurilor. Bart Wansink, CEO al platformei europene Search4Solar, declara recent că prețurile ar putea continua să crească în următoarele săptămâni.
Search4Solar a primit actualizări de preț de la 10 producători anonimi, care arată o creștere semnificativă. Prețurile modulelor TOPCon, utilizate în proiecte rezidențiale și comerciale, au crescut la aproximativ 0,10 €/W, față de 0,07 €/W în octombrie. Wansink a menționat că panourile solare PERC, inclusiv modelele de 400W, sunt încă la aproximativ 0,077 €/W - 0,08 €/W. Totuși, acestea devin mai greu de găsit, deoarece producătorii își îndreaptă atenția către tehnologii mai eficiente. Aceasta ar putea duce la creșterea prețurilor pentru alternative odată ce stocurile actuale se epuizează. Se așteaptă creșteri suplimentare de preț, deoarece producătorii refuză să vândă în pierdere. În prezent, unii furnizori încă oferă panouri la 0,08 €/W, dar aceste prețuri vor crește cu 15%.
Franța scutește autoconsumul colectiv de taxa pe accize pentru capacități de până la 1 MW. O veste bună pentru clienții celor 700 de proiecte active de autoconsum colectiv din Franța: prin adoptarea legii bugetului pe 2025, aceste proiecte sunt acum scutite de taxele pe accize pentru electricitate. Conform articolului 21 al legii, proiectele de autoconsum colectiv de până la 1 MW, atât rezidențiale, cât și comerciale, nu mai sunt supuse taxelor pe accize. Exonerarea este aplicabilă retroactiv de la 1 ianuarie 2025 și este valabilă până la 1 ianuarie 2027. Această măsură economisește până la 33,7 €/MWh pentru consumatorii din comunitățile energetice și crește atractivitatea proiectelor de energie regenerabilă.
Un grup internațional de cercetători a creat o celulă solară perovskit inversată cu o eficiență record de 25,6%. Acest progres a fost posibil prin îmbunătățirea stratului de transport al electronilor (ETL) cu C60 (fulerenă), stabilizat cu un aditiv special. Celulele solare perovskite inverse folosesc o structură „p-i-n”, unde stratul care colectează găurile (p) este la bază, iar cel care transportă electronii (n) este deasupra. Pentru a îmbunătăți stabilitatea C60 și a simplifica procesarea acestuia, cercetătorii au folosit aditivul TPDI-BTI, reducând astfel costurile de fabricație.
Celula optimizată a atins cea mai mare eficiență pentru această tehnologie și a demonstrat o stabilitate excelentă: a rezistat 1.800 de ore sub iluminare continuă și 700 de ore la temperaturi ridicate.
Potrivit BloombergNEF, costul nivelat al energiei (LCOE) pentru energia solară și stocarea bateriilor la scară de rețea va continua să scadă în 2025. Se estimează că LCOE pentru parcurile solare fixe va scădea la 0,035 $/kWh, iar costul pentru stocarea va scădea cu 11%. LCOE pentru energia solară la scară de utilitate se va reduce cu 2%, de la 36 $/MWh în 2024 la 35 $/MWh în 2025. Până în 2035, LCOE ar putea scădea la 25 $/MWh, o reducere de 31%.
Este 2025 un an propice pentru investiții în energie solară?
Analizând rapoartele Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) și concluziile summit-urilor recente, se observă un interes tot mai mare pentru dezvoltarea energiei solare la nivel global. Raportul EMBER indică o creștere semnificativă a ponderii energiei solare în mixtul energetic global, susținută de investiții record și subvenții guvernamentale.
Multe companii din sectorul privat își intensifică, de asemenea, investițiile în tehnologiile emergente, precum panourile solare cu eficiență ridicată, bateriile avansate de stocare și rețelele inteligente. Aceste inovații ar putea face energia solară mai accesibilă și eficientă, determinând o creștere accelerată a implementării acestora.
Prin urmare, anul 2025 pare a fi un an ideal pentru investiții în energia solară, atât din punct de vedere tehnologic, cât și financiar. Într-un context favorabil de reglementări, finanțare și inovare, energia solară ar putea înregistra un nou record în ceea ce privește capacitatea instalată și rentabilitatea investițiilor. Cu o combinație de politici de sprijin, avansuri tehnologice și cerere crescută, sectorul energiei solare este pregătit să joace un rol esențial în tranziția energetică globală.
Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iași. Principalul obiect de studiu îl reprezintă energia regenerabilă solară. Proiectul dezvoltat de Mădălina - "Acoperișul tău Solar" este o inițiativă care dorește să crească conștientizarea publică a efectelor benefice utilizării de panouri solare, și a energiei regenerabile în general. Cred în acțiuni imediate, focusate, pentru a sensibiliza publicul cu privire la unele dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă societatea actuală.
Mai avem unde schia în România pe viitor?
Iernile din România au devenit din ce în ce mai blânde iar drept urmare cantitățile de zăpadă observate au avut de suferit. Zonele montane sunt și ele afectate iar în cadrul acestui material examinăm cum și cât, punând apoi întrebarea ce se va întâmplă cu zonele noastre schiabile, un sector important pentru turism și economiile locale a multor regiuni.
Iernile din România au devenit din ce în ce mai blânde iar drept urmare cantitățile de zăpadă observate au avut de suferit. Zonele montane sunt și ele afectate iar în cadrul acestui material examinăm cum și cât, punând apoi întrebarea ce se va întâmplă cu zonele noastre schiabile, un sector important pentru turism și economiile locale a multor regiuni.
Cum afectează schimbările climatice iernile și căderile de zăpadă?
În urmă cu doar câteva decenii, în multe regiuni din România zăpada își găsea locul în peisaj săptămâni întregi. Astăzi, însă, când ne uităm pe fereastră într-o zi obișnuită de iarnă, s-ar putea să vedem mai degrabă un cer plumburiu și temperaturi pozitive (dacă nu chiar record), decât ninsori abundente sau strat de zăpadă. De unde vine această schimbare? Faptul că iernile sunt tot mai lipsite de zăpadă poate fi explicat prin combinație dintre variabilitate naturală și schimbări climatice. Astfel, există procese fizice și mecanisme care pot modifica temperaturile și cantitatea de precipitații la nivel regional și la nivel global.
Toate aceste fluctuații, deși naturale, pot face ca iarna să fie uneori mai aspră sau mai blândă, fără a reflecta neapărat trendul general de încălzire pe termen lung. Cu toate acestea, dovezile științifice arată că deși variabilitatea naturală joacă un rol important, schimbările climatice antropice au un impact semnificativ asupra asupra iernilor. Prin arderea combustibililor fosili și defrișarea pădurilor eliberăm în atmosferă cantități uriașe de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră. Aceste gaze funcționează ca o “pătură” în jurul Pământului, împiedicând parțial radiația termică emisă de suprafața Pământului să se piardă direct în spațiu ducând astfel la creștere temperaturii medii globale. O consecință a creșterii temperaturii medii globale este aceea că sezonul rece devine tot mai scurt, iar episoadele cu ninsoare sunt mai scurte.
Așadar este firesc în continuare să ne întrebăm cum se face că, după un ianuarie cu temperaturi record la nivel global, ajungem totuși să ne trezim la mijlocul lunii februarie cu ninsori care dus la un strat consistent de zăpadă. Conform Copernicus, ianuarie 2025 a fost cel mai caldă lună ianuarie la nivel global, cu o temperatură medie de 13.23°C cu 0.79°C mai mare decât media pentru luna ianuarie din perioada de referință 1991-2020 și cu 1.75°C față de perioada preindustrială (1850- 1900).
Într-o lume ce se încălzește treptat, iarna nu dispare. Aici și dinamica atmosferei joacă un rol major: dacă masele de aer polar sunt aduce de circulația atmosferei către spre sud, atunci în Europa de Est, de exemplu, putem observa un val de frig și ninsori, chiar dacă restul continentului rămâne la temperaturi peste media obișnuită pentru acea perioadă. În același timp, o atmosferă mai caldă reține mai multă umiditate. Această umiditate se transformă apoi în precipitații sub formă de ploaie (când temperaturile sunt mai ridicate) sau sub formă de ninsoare (când temperaturile scad sub pragul înghețului). În plus, pe măsură ce temperatura la suprafața mărilor și oceanelor crește, crește și cantitatea umiditate și energie disponibilă pentru amplificându-le severitatea fenomenelor care produc de exemplu ninsori abundente.
Privind în ansamblu, iernile se încălzesc și se scurtează, iar din ce în ce mai puține regiuni ajung să experimenteze frig extrem. Cu toate acestea, fiindcă un aer mai cald poate reține mai multă umezeală, furtunile cu ninsori au șanse mai mari să se formeze și să fie mai intense în zonele unde încă este suficient de frig.
În aceste condiții mai avem unde schia în România?
Pentru a putea răspunde la această întrebare am pornit de la evoluția stratului de zăpadă între 1991 și 2020 pentru câteva stațiuni de schi: Azuga, Sinaia, Predeal/Clăbucet, Bușteni, Bâlea Lac, Vatra Dornei și Semenic. Pentru început, am adâncimea zilnică medie a stratului de zăpadă pentru intervale de zece ani 1991-2000 (curba albastră), 2001-2010 (curba verde) și 2011-2020 (curba roșie). Pentru toate stațiunile analize, cu excepția celor de la Vatra Dornei și Bâlea Lac, se poate observa o scădere a stratului mediu de zăpadă pentru perioada 1991-2000 comparativ cu perioadele recente. Pentru intervalul 1991-2000, cele mai mare strat de zăpadă a fost observat la Bușteni (aproximativ 0,7 m în februarie) și Sinaia (aproximativ 0,6 m în februarie). Pentru toate stațiile grosimea anuală medie a stratului de zăpadă este în descreștere (linia roșie punctată) cu excepția stațiunii Bâlea Lac unde tendința de scădere este mai puțin accentuată.
Azuga
Sursa foto: Climatebook
Sinaia
Sursa foto: Climatebook
Predeal/Clăbucet
Sursa foto: Climatebook
Bușteni
Sursa foto: Climatebook
Bâlea lac
Sursa foto: Climatebook
Vatra Dornei
Sursa foto: Climatebook
Semenic
Sursa foto: Climatebook
Dacă ne gândim la zilele reci de iarnă ca la o resursă limitată, fiecare grad în plus peste zero face diferența între o pârtie bună de schiat și una pe care zăpada se topește rapid.
În ultimii ani, iernile din România se caracterizează tot mai des prin temperaturi mai ridicate, ceea ce înseamnă că zăpada naturală nu mai este la fel de previzibilă și nici suficient de consistentă (așa cum putem vedea din graficele de mai sus) pentru a susține un sezon lung de schi. Alternativa o reprezintă instalațiile de producere a zăpezii artificiale. Ceea ce înseamnă pârtiile să rămână accesibile chiar și atunci când ninsorile naturale întârzie sau sunt insuficiente. Totuși, pentru ca investiția într-o astfel de tehnologie să fie cu adevărat eficientă, e necesar și un management atent al pârtiilor.
De pildă, bătătorirea profesională a zăpezii – procesul prin care stratul de zăpadă este nivelat și compactat – poate prelungi durata de viață a stratului de zăpadă și îl face mai rezistent în fața oscilațiilor de temperatură. În plus, zonele împădurite din apropierea pârtiilor pot juca un rol important. Arborii și vegetația mențin protejează zăpada de vânt sau de soarele puternic, prelungind astfel perioada în care condițiile de schi sunt bune. Cu alte cuvinte, pădurile din jurul stațiunilor nu sunt doar un decor frumos, ci și un „scut” natural pentru zăpada de pe pârtii.
Pentru cei care nu sunt neapărat pasionați de sporturi de iarnă, toate acestea pot părea detalii tehnice fără prea mare miză. Însă, dacă privim imaginea de ansamblu, un sezon de schi asigurat și stabil contribuie la economia locală, aducând turiști. De asemenea, existența unor zone montane bine întreținute și protejate înseamnă un mediu mai sănătos pentru toți, localnici și vizitatori deopotrivă. Prin urmare, aceste soluții pentru susținerea pârtiilor în fața schimbărilor climatice devin importante nu doar pentru iubitorii de schi, ci și pentru bunăstarea comunităților locale și pentru conservarea echilibrului natural.
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.
Graficele din cadrul acestui material au fost furnizate de experții din cadrul platformei Climatebook.gr
Raportul EMBER - Tranziția energetică în prim plan dar ce se întâmplă în România?
Tranziția nu se referă doar la atingerea unor ținte – aceasta este necesară pentru un aer mai curat, o mai mare independență energetică, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, și un viitor mai durabil pentru toată lumea. Povestea Europei arată că, investind în surse regenerabile, combustibilii fosili pot deveni marginali și ne putem astfel îndrepta către o lume alimentată cu energie abundentă, depășind penuria generată de conflictul din Ucraina.
Raportul publicat de EMBER demonstrează faptul că tranziția energetică este în plină desfășurare, prezentând o analiză amănunțită a transformării sectorului energetic european, subliniind pașii cruciali necesari pentru a menține această direcție. Tranziția nu se referă doar la atingerea unor ținte – aceasta este necesară pentru un aer mai curat, o mai mare independență energetică, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, și un viitor mai durabil pentru toată lumea. Povestea Europei arată că, investind în surse regenerabile, combustibilii fosili pot deveni marginali și ne putem astfel îndrepta către o lume alimentată cu energie abundentă, depășind penuria generată de conflictul din Ucraina.
În timp ce majoritatea statelor europene urmăresc renunțarea la combustibilii fosili, observând o reducere pentru al cincilea an consecutiv a producției de energie pe bază de gaz natural, România se situează în contra-curent, propunând-și în fapt o creștere a producției. Argumentul de bază al acestei abordări este de a facilita tranziția de la cărbune la energia regenerabilă, gazul fiind considerat doar un combustibil de tranziție. Observăm că la nivel european, producția de energie solară a depășit producția de energie din cărbune. Deși acest lucru este remarcabil, trebuie menționat, însă, că o comparație între o sursă intermitentă de energie și una convențională prezintă limitări, fiind necesară analiza unor componente suplimentare precum flexibilitatea, capacitatea instalată și disponibilitatea.
Situația României
La nivel național, România se află într-o situație similară cu trendul European. În 2023, producția de energie eoliană a depășit producția de energie pe bază de cărbune (14,1% eolian, respectiv 13,4% cărbune). Datele pentru ultimele două luni ale anului 2024 nu au fost încă publicate, însă premisele indică menținerea acestui trend. În cinci dintre primele zece luni ale anului 2024, producția eoliană a fost superioară celei pe bază de cărbune, iar ultimele două luni sunt, din punct de vedere climatic, favorabile energiei eoliene. Pe parcursul anului 2024, cărbunele a avut un aport crescut doar în sezonul cald, când producția eoliană este de obicei redusă. În plus, seceta a limitat producția de energie hidro, iar producția nucleară a fost afectată atât de o revizie programată, cât și de avarii, despre care se presupune că au fost cauzate de nivelul redus al apei necesare procesului de răcire.
La 1 ianuarie 2024, capacitatea instalată în România era de 2760 MW pentru cărbune, 3095 MW pentru eolian și 1853 MW pentru solar. Pe parcursul anului au fost puși în funcțiune încă 70 MW în eolian și 310 MW în solar. De asemenea, aportul prosumatorilor a crescut cu 950 MW, ajungând la 2337 MW, deși o mare parte din producția acestora nu este contorizată și prin urmare nu apare în statistici, explicând parțial ponderea relativ redusă a energiei solare pentru anul 2023 de doar 1,88%.
Deși România dispune de o capacitate instalată de 2760 MW pe bază de cărbune, în 2024 această valoare nu a fost niciodată atinsă, producția fiind limitată la maximum 1400 MW. În același timp, România a fost nevoită să importe masiv energie pentru a-și acoperi necesarul. Deși nu există informații oficiale care să explice această situație, cea mai probabilă cauză este costul ridicat de producție, importurile fiind mai ieftine decât producția internă pe bază de cărbune.
Una dintre constatările studiului EMBER care poate ar trebui să se reflecte în politicile de la București este faptul că, la vârf de producție, energia solară o acoperit pentru peste 70 de zile peste 80% din consum în țări precum Ungaria (peste 7 GW instalați în PVs) și Olanda (peste 27 GW instalați în PVs).
Tranziția energetică - un obiectiv din ce în ce mai important
Concluziile analizei EMBER sunt aliniate cu acțiunile EPG de promovare a necesității de decarbonizare, susținute de analize bazate pe exemple și modele de bune practici. Aceste demersuri urmăresc încurajarea tranziției către un sector energetic românesc cu emisii reduse, care să asigure securitate în exploatare și un cost al energiei cât mai competitiv. Bineînțeles că tranziția de la combustibili fosili la surse de energie regenerabilă este un proces complex care presupune reducerea treptată a anumitor activități (ex. mineritul și activităților conexe) dar în același timp oferă premisele unor noi oportunități de business prin deschiderea unor noi lanțuri valorice de producție aferente tehnologiilor curate (un bun exemplu în acest sens sunt contractele semnate de Ministerul Energiei pentru fabricile de panouri fotovoltaice).
În ceea ce privește utilizarea cărbunelui, EPG apreciază că autoritățile ar trebui să își concentreze atenția mai mult pe noile investiții în capacitați mai curate și să își respecte angajamentele asumate la nivel european. Nu doar că producția pe bază de cărbune este din ce în ce mai puțin competitivă, dar fără o predictibilitate a calendarului de tranziție nu va fi posibilă pregătirea și reconversia muncitorilor din sectorul cărbunelui. Este important de menționat că deși tranziția energetică se află încă într-o fază incipientă, progresul obținut până acum oferă motive de speranță și determinare.
În cazul României, această tranziție, sprijinită semnificativ de fondurile europene, ar trebui să constituie un catalizator pentru modernizarea sectorului energetic. O gestionare eficientă a acestor resurse ar facilita integrarea unui aport mai mare de energie regenerabilă, iar odată cu avansul digitalizării rețelelor, acestea ar putea răspunde mai eficient provocărilor viitoare.
Alte puncte cheie
1. Analiza EMBER arată că energia solară generează mai multă energie electrică în UE decât cărbunele pentru prima dată în 2024. Energia regenerabilă a reprezentat aproape JUMĂTATE din mixul de energie electrică anul trecut, în timp ce energia fosilă a scăzut la un minim istoric
2. Raportul constată că 16 țări din UE vor genera mai mult de 10% din energia lor electrică din energie solară în 2024, cu Grecia si Spania lideri europeni.
3. În 5 ani de Green Deal al UE, energia eoliană și solară a economisit UE 59 MILIARDE de euro în importurile de combustibili fosili. Fără noile capacități solare și eoliene adăugate începând cu 2019, UE ar fi trebuit să ardă încă 92 de miliarde de metri cubi de gaze fosile și 55 de milioane de tone de cărbune.
„Combustibilii fosili își pierd controlul asupra energiei din UE. La începutul „European Green Deal” în 2019, puțini au crezut că tranziția energetică a UE ar putea ajunge unde este astăzi; energia eoliană și solară împing cărbunele la margine și forțează gazul în declin structural. Deși tranziția la electricitate în UE a avansat mai rapid decât se aștepta cineva în ultimii cinci ani, rămân multe provocări. Producția trebuie să fie accelerată, în special în sectorul eolian, care s-a confruntat cu provocări unice și cu un decalaj tot mai mare în ceea ce privește producția. Cu toate acestea, realizările din ultimii cinci ani ar trebui să insufle încrederea că, printr-un un efort și un angajament continuu, provocările pot fi depășite și se poate realiza un viitor energetic mai sigur.” Dr. Chris Rosslowe, analist EMBER
Alexandru Ciocan
Este absolvent al Facultății de Energetică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București și deține un doctorat în științe inginerești, obținut în co-tutelă cu IMT Atlantique (Nantes). Și-a început cariera profesională în cercetarea științifică, lucrând timp de peste nouă ani în domeniul energiilor regenerabile, al hidrogenului și al bateriilor cu litiu. În prezent, Alexandru face parte din echipa Energy Policy Group, după ce anterior a lucrat timp de doi ani la Ministerul Energiei.
Mihnea Cătuți
Mihnea este Director de Cercetare al Energy Policy Group (EPG), un think tank independent din România. Aria sa de expertiză acoperă politicile climatice, industriale și energetice ale Uniunii Europene, precum și tranziția climatică a Europei de Sud-Est. Este de asemenea Asociat Senior al Programului pentru o Economie Curată al E3G, concentrându-se pe tranziția industrială. În trecut, Mihnea a fost Cercetător Asociat în cadrul CEPS, unde a condus munca privind viitorul hidrogenului în Uniunea Europeană și Lector Asociat în politici publice al University of York. Mihnea este absolvent al University of Bristol, deține un masterat în politici publice europene de la University of York și Central European University și este în procesul de a finaliza un doctorat în guvernanța politicilor energetice și climatice ale UE la University of York.
În ce parte a Pământului, dar și României ne-am putea muta ca să simțim mai puțin efectele schimbărilor climatice?
Evenimentele meteorologice extreme, care cresc în frecvență din cauza schimbărilor climatice, afectează diferite regiuni ale planetei la diferite niveluri, precum și adaptabilitatea societăților locale. Astfel răsare întrebarea – în ce țări ar trebui să „scăpăm” sau mai realistic vorbind, unde am resimți cel mai puțin efectele schimbărilor climatice?
Evenimentele meteorologice extreme, care cresc în frecvență din cauza schimbărilor climatice, afectează diferite regiuni ale planetei la diferite niveluri, precum și adaptabilitatea societăților locale. Astfel răsare întrebarea – în ce țări ar trebui să „scăpăm” sau mai realistic vorbind, unde am resimți cel mai puțin efectele schimbărilor climatice?
Pe baza unui indice global de adaptare, România se află pe poziția 79 (vulnerabilitate) și 84 (grad de pregătire) din 182 de țări analizate. Vecinii unguri se află pe locul 34 din 182, în timp ce Austria se află pe 7.
Indicele de țară ND-GAIN sintetizează vulnerabilitatea unei țări la schimbările climatice și la alte provocări globale, în combinație cu disponibilitatea acesteia de a-și îmbunătăți rezistența. Scopul său este de a ajuta guvernele, întreprinderile și comunitățile să prioritizeze mai bine investițiile pentru un răspuns mai eficient la provocările globale imediate care urmează.
Vulnerabilitatea măsoară expunerea, sensibilitatea și capacitatea de adaptare a unei țări la impactul negativ al schimbărilor climatice. ND-GAIN măsoară vulnerabilitatea globală luând în considerare vulnerabilitățile din șase sectoare esențiale pentru viață – alimente, apă, sănătate, servicii ecosistemice, habitat uman și infrastructură.
Gradul de pregătire măsoară capacitatea unei țări de a mobiliza investițiile și de a le transformă în acțiuni de adaptare. ND-GAIN măsoară nivelul general de pregătire prin luarea în considerare a trei componente – pregătirea economică, pregătirea pentru guvernanță și pregătirea socială.
Pe baza indicelui de adaptare al Inițiativei de adaptare globală Notre Dame, România se află pe poziția 79 (vulnerabilitate) și 84 (grad de pregătire) din 182 de țări analizate. Vecinii din Ungaria se află pe locul 34, în timp ce Austria se află pe 7. Diferentele par foarte mari pentru 3 tari Europene separate de doar cateva sute de km distanta.
Încă avem o fereastră pentru limitarea temperaturilor prin respectarea țintelor climatice. Opțiunile de mitigare și adaptare sunt disponibile, capitalul și tehnologiile necesare există, însă lipsesc în multe cazuri acțiuni eficiente, reale și rapide. Mutarea (sau migrarea?) cu siguranță nu va compensa asta pentru majoritatea populației. Sunt tot mai multe inițiative ce ar indica, pe viitor, o posibilă mutare către Marte, dar cum rămâne cu regiunile planetei care găzduiesc umanitatea?
Într- un interviu, cercetătorii au răspuns la întrebarea din ce în ce mai presantă – care este cel mai sigur loc de pe Pământ în ceea ce privește criză climatică? Răspunsurile acestora au surprins. Prima reacție a majorității oamenilor la această întrebare ar fi să ia în considerare efectele climatice – cum ar fi creșterea nivelului mării, inundațiile, incendiile de vegetație, valurile de căldură și secetele – și unde este cel mai puțin probabil să apară. Disponibilitatea actuală, predictibilă a resurselor naturale, cum ar fi apa dulce, este, de asemenea, importantă, astfel încât localizarea geografică nu este o problemă de neglijat. Potrivit cercetătorilor, regiunea Great Lakes este cea mai promițătoare de pe continentul nord-american. Însă răspunsul real depinde de ceea ce fac oamenii dintr-un anumit loc – și societatea în ansamblu – pentru a aborda schimbările climatice.
Cel mai sigur loc este acolo unde există un efort conștient de a atenua schimbările climatice și de a construi societăți și așezări rezistente cu ajutorul unor politici puternice.
Cum definim un loc „sigur climatic”?
Locația geografică joacă, fără îndoială, un rol important în modul în care o regiune este expusă adversităților climatice și efectelor schimbărilor climatice. În cazul climei, cele mai sigure regiuni din punct de vedere geografic ar fi cele cu vreme blândă unde:
Perioadele cu vreme blândă sunt frecvente;
Cercetătorii de la Universitatea Princeton și NOAA au efectuat un studiu privind distribuția teritorială a numărului de zile cu vreme blândă și modificările acesteia. Vremea blândă, nu prea caldă, nici prea rece, nici prea umedă sau ploioasă, adică pur și simplu plăcută, a fost caracterizată de următoarele valori:
— temperatura maximă zilnică este între 18 și 30 °C;
— precipitaţiile zilnice nu depăşesc 1 mm;
— temperatura punctului de rouă (când aerul devine săturat la presiune constantă) este de 20 °C.
Pe baza rezultatelor lor, numărul de zile blânde va scădea semnificativ la tropice, precum și în regiunile subtropicale și va crește ușor la nord de subtropicale (emisfera nordică) și la sud (emisfera sudică) în zona temperată (de exemplu, o mare parte din Europa, cu excepția Mediteranei). O schimbare a numărului de zile blânde este așteptată nu numai la sfârșitul secolului, ci în acest deceniu. Este extrem de important să cunoaștem cât mai precis efectele fiziologice ale schimbării în ceea ce pot fi numite perioade „plăcute”, de exemplu asupra sănătății mintale sau a programelor de agrement.
Riscul de evenimente meteorologice extreme este scăzut
Există, de asemenea, diferențe regionale semnificative în ceea ce privește frecvența cu care apar evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi uraganele, incendiile forestiere sau valuri de căldură, inundații fulgerătoare – rezultate ale schimbărilor climatice.
Deși noi, în inima Europei, nu suntem la fel de pregătiți pentru tornade ca mulți rezidenți americani, în iunie 2021 mai multe persoane au murit și zeci de mii au rămas fără curent din cauza unei tornade devastatoare în Republica Cehă, așa că ceea „ce ne așteaptă?” e o întrebare importantă. Incendiile forestiere nu sunt un fenomen nou în regiunea mediteraneană, dar în august 2021 au avut o intensitate termică de patru ori mai mare decât recordul anterior . (insert link infoclima 2023)
În țara noastră, frecvența valurilor de căldură (insert link infoclima) de lungă durată și periculos de cald este în creștere, în timp ce iernile încălzite (Insert link) reprezintă un risc pentru agricultură și nici nu suntem scutiți de pagubele cauzate de lipsa de apă și de surplusul de apă. (Insert articol valuri de căldură, grindină etc)
Locația sa fie cu mult deasupra nivelului mării
Deși efectele schimbărilor climatice sunt vizibile în fiecare zi în țara noastră, creșterea nivelului mării nu reprezintă o amenințare directă pentru Bazinul Carpatic. Pe de altă parte, în cazul orașului Veneția, Țărilor de Jos sau țărilor insulare mici, de exemplu, adaptarea este inevitabilă. În unele cazuri, nu mai este posibil să gășiți o soluție la nivel local, singura opțiune este să emigrezi.
Pe lângă caracteristicile geografice, mulți alți factori determină cât de afectată este o regiune de criză climatică și ce oportunități sunt disponibile pentru adaptare. Impactul social și economic influențează semnificativ, de asemenea, măsura în care nevoile umane de bază, cum ar fi accesul la apă potabilă curată, sunt îndeplinite. Mai mult, în lumea globalizată, problemele aflate departe de locul în care trăim pot afecta, de exemplu, aprovizionarea sigură cu alimente.
Pe hârtie, aceste țări pornesc dintr-o poziție mai bună
Din punct de vedere geografic, unele regiuni au, fără îndoială, avantaje în ceea ce privește severitatea schimbărilor climatice. Potrivit unui studiu publicat în revista Sustainability, Nouă Zeelandă, Islanda, Regatul Unit, Australia și Irlanda pornesc din cel mai bun loc în funcție de locația geografică.
Cercetarea a luat în considerare „capacitatea de transport” a țării date, adică care este proporția de teren agricol în raport cu populația sau dacă cetățenii au acces la mare. Un alt aspect important a fost cât de izolată este o țară de efectele instabilității economice și sociale ale țărilor vecine, precum și de potențialul de energie regenerabilă, care este o măsură importantă a independenței energetice.
Pe lângă faptul că unele regiuni încep cu avantaje din punct de vedere geografic în ceea ce privește severitatea schimbărilor climatice, posibilitățile și etapele efective de atenuare (atenuare) și adaptare (adaptare) sunt decisive în problema securității climatice.
Pe baza indicelui de performanță al schimbărilor climatice (CCPI) , definit pentru a măsura performanța atinsă în atenuare, danezii, suedezii, norvegienii și britanicii sunt în frunte. La calculul indicelui trebuie avute în vedere rezultatele obținute în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, introducerea energiilor regenerabile și utilizarea lor eficientă din punct de vedere energetic, precum și introducerea unor politici ecologice.
În timp ce Australia se află într-o poziție fericită pe baza caracteristicilor sale geografice, ea este deja împinsă cu mult în urmă în indicele CCPI, pe locul 55 din 63 de țări clasate.
Importanța măsurilor de răspuns poate fi deja observată în concluziile celui mai recent raport IPCC privind vulnerabilitatea. În cercetările anterioare, la determinarea impactului așteptat al schimbărilor climatice într-o regiune, expunerea și sensibilitatea grupului și sectorului social investigat (de exemplu, turism sau producție de energie) au fost luate în considerare în descrierea efectelor așteptate. Impactul așteptat și adaptabilitatea au determinat vulnerabilitatea unei zone.
Evaluarea complexă a riscurilor utilizată în cel mai recent raport, care se concentrează pe adaptarea la climă, ia deja în considerare răspunsurile sociale și economice reale la schimbările climatice.
Cum stăm în România?
Este dificil de anticipat modul în care anumite regiuni din România vor fi afectate de schimbările climatice. Nu trebuie să uităm că în cazul schimbărilor climatice nu vorbim de prognoze ci proiecții în care considerăm anumite scenarii (e.g., scenarii privind concentrațiile gazelor cu efect de seră). Cu toate acestea, există o serie de factori pe care îi putem lua în considerare atunci când evaluăm impactul potențial al schimbărilor climatice asupra diferitelor regiuni din România. Știm că schimbările climatice pot duce la creșterea nivelului mării crescând astfel riscul de inundații și ducând la eroziuni în zonele de coastă.
Prin urmare, regiunile și orașe situate de-a lungul coastei Mării Negre, cum ar fi Constanța, pot fi vulnerabile la creșterea nivelului mării. Schimbarea regimului precipitațiilor poate influența disponibilitatea apei. Unele regiuni, cum ar fi de exemplu bazinul Dunării, pot fi mai susceptibile la modificări ale resurselor de apă deoarece se modifică atât precipitații cât și cantitățile de apă rezultate din topirea zăpezii.
Un impact important al schimbărilor climatice este asupra agriculturii. În acest caz, regiunile cu practici agricole diversificate din Banat și Moldova sunt mai bine poziționate pentru a face față condițiilor în schimbare. Însă pentru regiunea Moldovei se anticipează că crește numărul furtunilor cu grindină de mari dimensiuni și a celor care produc vânt intens. Această creștere va fi observată pentru întreg teritoriul României, dar regiunea de nord-est a României va înregistra potenția creșterea cea mai mare. Pentru regiunea de sud a României este proiectată o creștere numărului, duratei și intensității valurilor de căldură.
Proiecțiile climatice indică Oltenia, Muntenia, și Dobrogea ca regiuni în care vor fi observate secete mai frecvente și mai severe. Ceea ce înseamnă că Transilvania și Munții Carpați, regiuni în care proiecțiile climatice indică temperaturi mai blânde în comparație cu zonele joase, ar putea fi regiunile în vom resimți cel mai puțin efectele schimbărilor climatice. Este important de menționat că acestea sunt considerații generale bazate pe proiecții climate, dar factorii locali, cum ar fi infrastructura, condițiile socio-economice și planificarea urbană, ar trebui, de asemenea, luați în considerare atunci când decidem unde să locuim.
Locul sigur este cel în care construim o societate rezilientă climatic
Vulnerabilitatea la schimbările climatice este, prin urmare, mult mai mult decât locația geografică. Indicele ND-GAIN al Inițiativei Globale de Adaptare Notre Dame poate fi utilizat pentru a determina cât de vulnerabilă este o țară și cât de pregătită este să devină rezistentă la riscurile cauzate de schimbările climatice.
În metodologia utilizată pentru calcularea indicelui, riscul include numărul de populație și infrastructuri critice expuse riscului climatic. Cuantifică adaptabilitatea și sensibilitatea populației la diverse fenomene meteorologice extreme.
De exemplu, atunci când se determină sensibilitatea la secetă, măsura în care sectoarele economice se bazează pe industriile mari consumatoare de apă (agricultură, transport pe apă, minerit, utilități publice) este un aspect important. Pentru clasificarea finală, pe lângă evaluarea nivelului de risc, este posibil să fie evaluat nivelul de pregătire al țării date pentru efectele schimbărilor climatice – cât de pregătită este din punct de vedere economic, guvernamental și social.
De exemplu, chiar și fără efectele schimbărilor climatice, Japonia este expusă în mod regulat la dezastre naturale, dar conform indicelui ND-GAIN, se află pe locul 17 din toate țările lumii. Acest lucru se datorează faptului că țara are un istoric dovedit de adaptare.
Ungaria se află în prezent pe locul 50 din 182 de țări clasate, în timp ce vecină Austria se află pe locul 7.România se află pe locul 74- De ce?
Există diferențe semnificative în ceea ce privește nivelul de pregătire între regiunile individuale. Potrivit unei analize bazate pe o bază de date care clasifică cele mai populate 100 de orașe din Statele Unite cele mai vulnerabile orașe sunt cele mai puțin pregătite pentru efectele unui eveniment extrem cauzat de schimbările climatice.
La sfârșitul zilei, nu toată lumea are resursele și mijloacele pentru a se muta într-o locație sigură pentru climă, iar oamenii nu pot fi forțați să-și părăsească țara de origine doar pentru a scăpa de consecințele crizei climatice și de mediu.
Fereastra este încă deschisă pentru a menține gradul de încălzire la un nivel mai sigur prin respectarea țintelor climatice. Opțiunile de atenuare și adaptare sunt disponibile, capitalul și tehnologiile necesare sunt, de asemenea, disponibile, lipsesc doar acțiuni eficiente, reale și rapide. Mutarea cu siguranță nu va compensa asta pentru mase.
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.
2024 - Cel mai cald an din istoria măsurătorilor și primul în care este depășit pragul de 1,5°C
Conform setului de date ERA5 (LINK) furnizate de Copernicus Climate Change Service, în 2024 temperatura medie la nivel global a fost de 15,09°C, ceea ce înseamnă o diferență 1,6°C față de perioada de referință 1850–1900. Astfel, 2024 este primul an din istoria observațiilor meteorologie când temperatura medie globală depășește pragul de 1.5°C stabilit prin Acordul de la Paris din 2015.
Anul 2024 a fost cel mai cald an din istoria observațiilor meteorologice. Conform setului de date ERA5 (LINK) furnizate de Copernicus Climate Change Service, în 2024 temperatura medie la nivel global a fost de 15,09°C, ceea ce înseamnă o diferență 1,6°C față de perioada de referință 1850–1900. Astfel, 2024 este primul an din istoria observațiilor meteorologie când temperatura medie globală depășește pragul de 1.5°C stabilit prin Acordul de la Paris din 2015. Comparativ cu recordul anterior stabilit în 2023, anul 2024 a fost cu 0,11°C mai cald. Începând cu luna iunie, fiecare lună a anului 2023 a fost mai caldă decât luna corespunzătoare din orice an anterior (1940–2022), iulie și augustul fiind cele mai calde înregistrate vreodată.
Alte seturi de date dezvoltate de diferite organizații științifice au confirmat acest record pentru 2024 (Figura 1). Cea mai mare încălzire de 1,6°C (față de perioada de referință 1850–1900) apare în setul de date Berkeley Earth, iar cea mai mică încălzire de 1,34°C în setul de date NOAA.
Această abatere a temperaturii medii globale pentru 2023 de 1,48°C (conform datelor ERA5) nu ar părea, la prima vedere, a fi una foarte mare. Dar la fel ca în cazul unui organism cuprins de febră unde fiecare zecime de grad contează și în cazul temperaturii medii globale orice creștere este importantă mai ales pentru că ne duce mai aproape de la limita 1,5–2,0°C stabilită prin Acordul de la Paris.
Dincolo de a fi un simplu prag „psihologic”, depășirea valorii de 1,5°C are consecințe importante pentru sistemul climatic. Trebuie să remarcăm de asemenea că pragul stabilit prin Acordul de la Paris se referă la o încălzire pe termen lung mai degrabă decât la un an anume. Asta datorită faptului că ceea ce se întâmplă într-un anumit an poate include pe lângă încălzirea din cauze antropice (schimbări climatice cauzate de om) și variații climatice naturale pe termen scurt.
Depășirea valorii de prag de 1,5°C în 2024 reprezintă un momentul semnificativ și subliniază necesitatea de a continua monitorizarea atentă a tendinței pe termen lung. Pe măsură ce temperatura medie globală crește, depășirea pragului de 1,5°C într-un singur an devine un semnal critic care, deși nu marchează încă o trecere permanentă peste acest nivel, indică un viitor în care astfel de valori ar putea fi tot mai frecvente. În contextul obiectivelor Acordului de la Paris, ceea ce contează cu adevărat nu este neapărat un singur record anual, ci menținerea pe termen lung a temperaturilor peste acest praguri ceea ce pot declanșa efecte climatice ireversibile. De aceea, chiar și în fața unor depășiri temporare, e crucial să ne concentrăm pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și pe dezvoltarea unor politici și tehnologii care să ne mențină, în mod sustenabil, sub acest prag.
Figura 1 - Evoluția temperaturii medii globale între 1850 și 2024 așa cum este indicată de diferite seturi de date: HadCRUT5, NOAAGlobalTemp, GISTEMP, ERA5, and Berkeley Earth.
Fiecare lună a anului 2024 din ianuarie până în iunie a fost mai caldă decât luna corespunzătoare din anii anterior (1940–2023) (Figura 2). Iar temperaturile medii lunare din perioada iulie-decembrie au fost foarte apropiate de valorile record in 2023.
Figura 2 - Temperatura medie globală lunară între ianuarie 1940 și decembrie 2024 reprezentată ca o serie de timp pentru fiecare an. Sursa datelor: ERA5 via CS3/ECMWF
Majoritatea zilelor anului 2024 au avut temperaturi mai ridicate față de media 1991–2020 (Figura 3). Iar față de perioada preindustrială (1850–1900), 2023 a fost primul an în care anomalia temperaturii pentru fiecare zi a fost de cel puțin 1.25°C (Figura 4).
Aproximativ trei sferturi din zilele anului 2024 au avut anomalii mai mari de 1.5°C (iar 8-10 februarie anomalia fost mai mare de 2°C). Anul 2023 (anul în care a fost stabilit recordul precedent pentru temperatura medie globală) a avut aproximativ 50% din zile cu anomali mai mari de 1.5°C.
Figura 3. Distribuția anuală (1940–2024) a anomaliilor temperaturii medii globale față de perioada de referință 1991–2020. Pentru comparație sunt prezentare separat și distribuțiile anomaliilor temperaturii pentru 1940, 1980, 2020 și 2024.
Figura 4. Distribuția anuală (1940–2024) a numărului de zile cu anomalii al temperaturii medii globale față de perioada de referință 1991–2020 mai mari de 1°C
Stresul termic în 2024 în România
Acest record al temperaturii medii globale din 2024 are și un impact în viața de zi cu zi. În Figura 5 este reprezentată distribuția stresului termic în România în 2024 și cum a evoluat stresul termic față de perioada de referință 1991-2020.
Figura 5. Distribuția stresului termic în România în 2024 (stânga, număr de ore cu stress termic) și diferența față de perioada de referință 1991–2020. Stresul termic a fost definit pe baza Universal Thermal Climate Index ca stres termic cauzat de frig (sus) și stres termic cauzat de căldură (jos).
Pentru a înțelege mai bine aceste hărți, trebuie să știm că stresul termic nu depinde doar de temperatura aerului, ci și de umiditate, radiația solară și viteza vântului, factori care se regăsesc într-un indicator numit Universal Thermal Climate Index (UTCI). Practic, UTCI ne spune cum resimte organismul temperatura din mediul înconjurător, nu doar cât indică termometrul ci luând în considerare și umiditatea, radiația solară și vântul. În 2024, perioadele cu stres termic cauzat de frig (temperaturi resimțite mai mici −13°C UTCI) sunt mai rare decât în trecut, mai ales în zonele de câmpie și de sud, unde s-au înregistrat mai puțin de 200–300 de ore cu frig intens. Față de perioada de referință (1991–2020) în majoritatea regiunilor a scăzut semnificativ numărul de ore cu frig intens.
În schimb, numărul de ore cu stres termic cauzat de căldură (temperaturi resimțite mai mari de 26°C UTCI) a fost 800–900 de ore în sud, în unele regiuni din sud și vest crescând cu aproximativ 16 zile față de perioada de referință. Aceste schimbări se înscriu într-o tendință mai largă de încălzire globală și subliniază necesitatea măsurilor de adaptare (de exemplu, asigurarea apei potabile în perioade caniculare, protecția persoanelor vulnerabile) și de reducere a factorilor care contribuie la schimbările climatice (reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, conservarea pădurilor).
Fenomenele extreme din România din 2024
Figura 6. Distribuția fenomenelor extreme în România în 2024 conform datelor furnizate de European Severe Weather Database.
În 2024, au fost raportate în România 1140 evenimente meteorologice extreme dintre care:
706 cazuri cu vânt intens,
235 de cazuri cu grindină de mari dimensiuni și
199 cazuri cu precipitații intense.
Aceasta reprezintă o scădere a numărului de evenimente raportate față de 2023 când a fost stabilit recordul de 1724 evenimente. Cu toate acestea, scăderea din 2024 nu trebuie interpretată ca o întrerupere a tendinței generale de intensificare a fenomenelor extreme asociate schimbărilor climatice. Variabilitatea de la un an la altul este firească, fiind influențată de factori precum circulația atmosferică, temperatura mării sau configurația zonelor de presiune. Deși în 2024 s-au înregistrat mai puține raportări de vânt intens, grindină de mari dimensiuni și precipitații intense, este important să urmărim evoluția pe termen lung, care indică, la scară globală și regională, o creștere a frecvenței și severității acestor evenimente meteo. În plus, efectele schimbărilor climatice pot modifica nu doar numărul de astfel de fenomene, ci și localizarea lor geografică și perioada în care se manifestă, motiv pentru care monitorizarea continuă și măsurile de adaptare rămân esențiale.
Tot în ceea ce privește fenomenele meteorologice intense, anul 2024 reprezintă o premieră pentru România, deoarece pentru prima dată au fost realizat un studiu de atribuire pentru un eveniment cu precipitații intense. Este vorba de evenimentul cu precipitațiile intense din sud-estul României din 30-31 august 2024. Conform studiului de atribuire realizat de o echipă internațională de la ClimaMeter (inclusiv cercetători din România) schimbările în precipitațiilor care au generat inundațiile din România din 30-31 august pot fi atribuite schimbărilor climatice cauzate de activitatea umană, în timp ce variabilitatea naturală a climei a avut probabil un rol modest.
Ce ne așteaptă în continuare?
Este important să acordăm atenție noului record al temperaturii medii globale din 2024. Însă este și mai important să analizăm tendința de creștere pe termen lung a temperaturii medii globale din cauze antropice. O analiză realizată de Berkeley Earth a arată că dacă tendința de încălzire din ultimii 40 de ani va continua, atunci în jurul anului 2032 (nu foarte departe) va fi atins pragul de la 1.5°C, iar în jurul anului 2057 va fi atins pragul de 2,0°C (este vorba de trendul pe termen lung și nu de ani individuali). Aceasta înseamnă că avem nevoie de acțiuni urgente și susținute pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pentru a încetini astfel ritmul încălzirii globale.
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.
12 puncte climatice cheie ale anului 2024
2023 se încheia cu știrea că devenise cel mai cald an din istoria măsurătorilor doar pentru ca 2024 să doboare acel record și să aducă noi provocări legate de climă la nivel global dar și regional precum am observat în România. Fenomenele tot mai extreme cer soluții într-un context social, economic și geopolitic din ce în ce mai tulbure exacerbat de faptul că timpul rămas la dispoziție pare tot mai limitat.
2023 se încheia cu știrea că devenise cel mai cald an din istoria măsurătorilor doar pentru ca 2024 să doboare acel record și să aducă noi provocări legate de climă la nivel global dar și regional precum am observat în România. Fenomenele tot mai extreme cer soluții într-un context social, economic și geopolitic din ce în ce mai tulbure exacerbat de faptul că timpul rămas la dispoziție pare tot mai limitat. Între trimp, marile puteri nu grăbesc procesul de eliminare a combustibililor fosili, limitarea încălzirii globale la 1,5°C devine tot mai urgentă, în condițiile în care am depășit deja 1,2°C, iar vremea continuă să se încălzească. Nu sunt vești îmbucurătoare, dar nici surprinzătoare pentru cercetători, iar o recapitulare a informațiilor științifice credem că e utilă pentru explicarea lumii în care trăim.
Pe de altă parte, sunt și câteva vești bune din barca tranziției energetice – numărul prosumatorilor a crescut, capacitatea eoliană și solară e în plină expansiune, iar miniștrii energiei și climei din grupul țărilor G7 au convenit să elimine treptat, până în 2035, utilizarea energiei pe bază de cărbune în cazul în care emisiile nu sunt captate.
Ce înseamnă depășirea pragului critic al climei și de ce măsuri avem nevoie pentru limitarea lui?
Pământul a depășit la începutul acestui an 1,5 °C de încălzire globală față de nivelurile preindustriale, potrivit datelor furnizate de Serviciul Național de Meteorologie din Marea Britanie. Acesta este un prag critic despre care oamenii de știință din domeniul climei avertizează de mult timp că ar putea aduce efecte ireversibile dacă ar fi depășit.
Deși acest lucru este cu siguranță un motiv de îngrijorare, nu înseamnă că toate speranțele sunt pierdute. O acțiune colectivă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră poate limita încălzirea la 1,5°C în total. Cu toate astea, fereastra de oportunitate se micșorează din ce în ce mai repede. Despre ce înseamnă depășirea acestui prag, efectele pe care le observăm deja și acțiunile urgente necesare pentru a evita cele mai grave scenarii privind schimbările climatice vorbim aici.
Acordul de la Paris din 2015 a stabilit ca obiectiv limitarea încălzirii globale la 1,5°C față de nivelurile preindustriale. Acest lucru s-a bazat pe dovezi științifice care arată că o încălzire peste 1,5°C agravează semnificativ riscurile legate de schimbările climatice.
O iarnă a recordurilor temperatură și un început îngrijorător pentru 2024
Conform datelor furnizate de Copernicus, temperatura medie globală pentru luna februarie 2024 a atins un nou record de 13.54°C, cu 0.81°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.12°C mai mare decât recordul anterior din februarie 2016
Alte recorduri de temperatură pentru luna februarie:
Figura 1 - Evoluția temperaturii medii globale între 1940 și 2024. Sursa datelor: ERA5 | C3S/ECMWF
Austria: a fost cea mai caldă lună februarie din ultimii 257 ani cu 5,5°C peste media perioadei 1991-2020
Cehia: a fost stabilit un nou record pentru februarie cu 2,o°C mai mare decât precedentul record
Elveția: temperatura pentru luna februarie a fost cu 4,7°C mai mare decât valorile normale pentru această lună
Germania: februarie 2024 a fost cel mai cald februarie începând cu 1881; valorile fiind apropiate de recordul pentru luna martie
Polonia: un nou record a fost atins pentru luna februarie cu anomalii între 3,5 și 7,5 °C față de perioada 1991-2020
Ungaria: temperatura pentru luna februarie a fost cu în 2024 cu 7°C mai mare decât media 1991-2020 (valoarea fiind apropiată de recordul pentru luna martie)
Temperatura medie globală pentru luna martie 2024 a atins o valoare de 14.14°C, cu 0.72°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.1°C mai mare decât recordul anterior din martie 2016, conform datelor Copernicus. Situația devine una îngrijorătoare, mai ales în contextul în care iarna ce a trecut a fost una a recordurilor de temperatură și un început îngrijorător pentru 2024.
Mai mult decât atât, Martie 2024 devine parte a unui trend în care temperaturi record au fost înregistrate începând cu iunie pentru fiecare lună a anului 2023, continuând și la începutul lui 2024. Practic, luna martie devine a zecea lună consecutivă ce sparge recordurile anterioare ale lunilor respective, conform analizei realizate de Dr. Bogdan Antonescu.
Cum influențează vremea, condițiile meteo și poziția geografică calitatea aerului?
Într-o lume în continuă schimbare, calitatea aerului și condițiile meteorologice devin tot mai relevante în discuțiile despre sănătatea umană și starea mediului înconjurător. Variabilitatea meteorologică și schimbările climatice au un impact semnificativ asupra calității aerului, influențând dispersia poluanților, nivelurile de poluare atmosferică, calitatea vieții oamenilor precum și bunăstarea ecosistemelor.
Prin analizarea modului în care vremea și condițiile meteo dintr-un loc afectează calitatea aerului subliniem mai jos importanța adoptării unor abordări interdisciplinare și a unei cooperări internaționale pentru a aborda aceste provocări, în contextul schimbărilor climatice.
Aici am publicat și o analiză a stării poluării aerului în trei orașe mari din România (București, Cluj, Iași), ce oferă o imagine a dinamicii poluării urbane și a impactului acesteia asupra sănătății locuitorilor și mediului înconjurător.
Promovarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile reprezintă un pilon important în eforturile de reducere a poluării și a dependenței de combustibili fosili. Aceste tehnologii oferă soluții sustenabile și eficiente pentru producerea de energie, reducând emisiile de gaze cu efect de seră și alte poluante în atmosferă. - Alexandru Luchiian
Cum putem dezvolta industria românească până în 2050?
Industria prelucrătoare a contribuit cu 16,5 % la valoarea adăugată brută (VAB) națională în 2021. Această ramură din economie angajează aproximativ o cincime din totalul forței de muncă active. Pentru a ne asigura că aceste contribuții și locuri de muncă rămân stabile, sau chiar pot crește, e necesar să avem o strategie clară a tranziției industriale care profită din plin de oportunitățile de finanțare existente la nivel European pentru România.
Industria Românească trebuie să ajungă la emisii zero până în 2050. În acest context producția de oțel primar, de ciment, și de chimicale (mai ales îngrășăminte) vor trebui să se transforme cel mai profund. Întârzierea reformelor și finanțării necesare pentru a moderniza industria Românească poate amenința profitabilitatea produselor industriale și în acest mod, contribuția la bugetul național și locurile de muncă existente.
În calitate de stat membru al UE cu venituri mai mici, România beneficiază, de asemenea, de acces la finanțare, cum ar fi Fondul de modernizare și Fondul de coeziune, care pot finanța decarbonizarea industrială și pot contribui la crearea de noi piețe pentru produsele industriale ecologice. România poate beneficia, de asemenea, de o bogată experiență internațională în ceea ce privește modelele de afaceri în domeniul infrastructurii, instrumentele de finanțare și mecanismele de creare a pieței pentru decarbonizarea industriei, care sunt testate și puse în aplicare în întreaga Europă și în întreaga lume. —Luciana Miu
Cum poate o strategie de infrastructură verde să îmbunătățească viața în orașe?
Conceptul de „strategie pentru infrastructura verde” – deși cunoscut în multe colțuri ale lumii – este puțin folosit în România.
Strategia verde e un cumul de programe, proiecte sau ghiduri pentru grădini private, spre exemplu, propuse pentru următorii 20 ani pentru dezvoltarea rețelei de spații verzi a unui oraș, așa cum propune și administrația Brașovului. Aceasta ia în calcul, printre altele, legislația națională a spațiilor verzi sau directivele UE legate de infrastructura verde. Majoritatea orașelor noastre nu au, însă, aceste strategii, deși este urgent să le implementăm pe termen lung.
Deși obligate de lege, orașele din România nu au o strategie pentru infrastructura verde
În prezent, orașele din România se confruntă cu o serie de provocări privind planificarea și gestionarea infrastructurii verzi urbane. Majoritatea administrațiilor locale se confruntă cu lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung privind dezvoltarea și managementul spațiilor verzi urbane tocmai pentru că nu au fost elaborate studii și strategii care să ofere o imagine de ansamblu asupra evoluției sistemelor verzi urbane.
Legea spațiilor verzi prevede că municipiile trebuie să aibă un „recensământ” al suprafețelor pe care le administrează, precum și date despre calitatea și accesibilitatea lor. Apoi, ar trebui să elaboreze o strategie și un plan de acțiune pentru conservarea și dezvoltarea spațiilor verzi, prin transformarea unor terenuri abandonate sau de altă natură.
Distribuția cazurilor cu grindină cu diametrul mai mare de 2 cm (stânga) și cu diametrul mai mare de 5 cm (dreapta) pentru perioada istorică 1971–2000 (primul rând). Culorile reprezintă numărul de cazuri pe an. Distribuția cazurilor cu grindină pentru două scenarii climatice RCP4.5 (rândul 2) și RCP8.5 (rândul 3) pentru intevalul 2071–2100. Pentru cele două proiecții climatice culorile reprezintă schimbarea procentuală față de prioada de referință 1971–2000. Figura este adaptată după Figura 2 din Rädler et al. (2019)
Începutul verii acestui an a adus grindina ce a afectat multe județe din România precum Harghita, Covasna, Bistrița Năsăud și Iași (Răducăneni), provocând pagube însemnate la nivel local. Analiza proceselor fizice care duc la apariția grindinei ne permit să prognozăm că schimbările climatice și încălzirea climei vor duce la o posibilă schimbare a furtunilor cu grindină. Astfel, datorită încălzirii atmosferice, respectiv umidității crescute, în viitor vom observa în general mai puține furtuni cu grindină, dar când acestea se vor produce grindina va fi de mari dimensiuni.
Un studiu recent indică faptul că frecvența furtunilor, inclusiv a celor care produc grindină, este așteptată să crească în Europa până în 2100, datorită instabilității atmosferice în creștere. Simulările numerice realizate de cercetători sugerează că furtunile cu grindină de mari dimensiuni (diametrul mai mare de 2.5 cm) vor deveni mai frecvente în majoritatea regiunilor din Europa.
Pentru România proiecțiile pentru cele două scenarii climatice (RCP45 și RCP8.5) arată că pentru grindina cu diametrul mai mare de 2.5 cm va fi observată mai frecevent in nordul și nord-estul României (o crestere cu 20–40% pentru scenariul RCP4.5 și o creștere cu 40–80% pentru RCP8.5 față de perioada istorică 1971–2000). O distribuție asemănătoare este proiectată și pentru cazurile cu grindină mai mare de 5 cm (o crestere cu 40–80% pentru scenariul RCP4.5 și o creștere cu 80–160% pentru RCP8.5 față de perioada istorică 1971–2000).
Studiu: Care sunt zonele favorabile verilor calde și secetoase din România?
România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Existența Mării Negre și, mai ales, întinderea Munților Carpați induc o serie de particularități în condițiile climatice predominante. Date recente arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală.
Tendința vine în special în ultimele două decenii și știm că viitoarele valuri de căldură vor dura mai mult și vor avea temperaturi mai ridicate. Asta arată un nou raport — că la scară globală există o creștere clară a numărului de nopți și zile calde și o scădere a numărului de nopți și zile reci.
Principalele constatări ale acestui studiu indică faptul că temperaturile extreme regionale din România urmează aceeași cale ca și cele observate la scară continentală și globală, și anume temperaturile extreme de vară au devenit mai frecvente și intensitatea lor a crescut, mai ales în ultimele două decenii.
Creșterea frecvenței și amplitudinii temperaturilor extreme de vară, în România, a avut loc în același timp cu o tendință generală de uscare, în special în partea de est a țării. Totuși, modificările valurilor de căldură în România prezintă și o componentă decenală/multidecadală, ceea ce este în acord cu studiile anterioare la nivel european, precum și la scări spațiale mai regionale, care au arătat că temperatura de vară este puternic influențată de Oscilația Atlantică Multidecadală.
Valurile de căldură și impactul lor asupra sistemului de energie
Valurile de căldură recente ne-au făcut să ținem mult mai mult timp aerul condiționat deschis, iar asta a dus la pene de curent în mai multe orașe din țară. Asta ne-a amintit că sistemul energetic nu este suficient de flexibil ca să se adapteze cererii noi, crescute, și că folosim prea puțin energia regenerabilă, față de potențialul României de producție.
Observăm că în timpul iernii producția de energie este mai mare decât consumul, România fiind un exportator net de energie în acest anotimp, însă vara rolurile se inversează și suntem nevoiți să cumpărăm de la țările vecine. Această discrepanță are loc din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii care scad atât nivelele de apă, cât și puterea curenților de aer, astfel că producțiile turbinelor hidroelectrice și eoliene sunt modeste.
Ce soluții am avea pentru rețele mai solide pe timp de caniculă?
Investiții în infrastructură – Transelectrica va dubla capacitatea transfrontalieră de import/export a energiei electrice cu țările vecine, de la 3370 MW în prezent la 7050 MW în 2030, precum și o sumedenie de modernizări ale liniilor electrice de înaltă tensiune.
Tranziția către energie curată și constantă
Colaborarea consumatorilor prin ajustarea comportamentului
Integrarea eficientă și digitalizarea prosumatorilor
Care este impactul extremelor temperaturii asupra populației din Europa și România?
Schimbările climatice sunt asociate cu o creștere a frecvenței și a intensității fenomenelor meteorologie extreme. Europa se încălzește de două ori mai repede decât media globală iar asta înseamnă o creștere a impactului valurilor de căldură și a perioadelor cu temperaturi ridicate și implicit o creștere a mortalității și morbidității. Impactul se traduce, conform unui studiu recent, în mii de decese pe întregul continent.
Aceste schimbări ar putea duce la provocări fără precedent pentru sistemele de sănătate. Asta se va întâmpla mai ales în timpul valurilor de căldură, când ratele mortalității sunt așteptate să crească odată cu temperatura medie globală, conform cercetării, în toate regiunile Europei. La ce ne putem aștepta până în 2050?
O analiză recentă a ciclonului extratropical Boris, care a provocat inundații devastatoare în Europa Centrală și de Est cu ramificații și în România, confirmă ceea ce specialiștii din întreaga lume avertizează de ani de zile: schimbările climatice influențate de activitatea umană duc la schimbări în caracteristicile fenomenelor meteorologice extreme.
Pe 30 și 31 august 2024, sud-estul României a fost lovit de precipitații intense unei zone cu presiune scăzută cvasi-staționară (ciclon extratropical) situată deasupra Mării Negre. Acest ciclon a fost produs cantități mari de precipitații, care au dus la inundații.
În doar 24 de ore, cantitatea de precipitații a atins 100 mm în multe localități din zona litoralului Mării Negre. Conform Administrației Naționale „Apele Române” au fost raportate valori cumulate ale precipitațiilor de 225,9 mm la Mangalia, 145 mm la Agigea și 118 mm la Tuzla.
Aceste fenomene (inclusiv cele de tip ciclon extratropical) devin din ce în ce mai frecvente și mai intense. Raportul IPCC (AR6) subliniază clar că valurile de căldură, furtunile violente și precipitațiile extreme devin o „nouă normalitate” în multe regiuni ale globului, inclusiv în Europa. Studiul realizat și publicat recent de ClimaMeter arată că aceste schimbări nu sunt doar fluctuații naturale ale climei.
Astfel, în cazul precipitațiilor extreme asociate cu ciclonul extratropical Boris, variabilitatea climatică naturală a jucat un rol minor, încălzirea globală provocată de activitatea umană fiind principalul factor.
Raportul Starea Climei - România 2024
Raportul ”Starea Climei - România 2024” reprezintă un efort coordonat al unei echipe de 21 de oameni cu scopul de a scoate în prim plan cele mai relevante și actuale date despre schimbările climatice, evoluția fenomenului și proiecțiile de viitor. Dincolo de comunicarea acestor argumente, raportul își propune să:
Aducă în prim-plan importanța experților și a argumentelor științifice atunci când discutăm despre schimbările climatic
Deschidă o platformă de dialog și contribuții științifice pentru cercetătorii șiexperții din România sub forma unei contribuții actualizate anual, cu accent pe România
Prezinte în detaliu evoluția la zi a fenomenelor meteo și climatice, a politicilor publice, a măsurilor de adaptare și reziliență, atât pe plan European, cât și specific pentru Români
Să încurajeze un dialog public deschis, bazat pe date empirice relevante, între cercetători, experți, comunicatori, autorități publice, actori privați și publicul larg despre schimbările climatice și acțiunile de adaptare și mitigație a acestora.
Raportul ”Starea Climei - România 2024”, nu este un demers exhaustiv, acoperind în detaliu doar o parte din domeniile și direcțiile cheie. În acest sens, raportul este o invitație pentru alți cercetători și experți de a se alătura echipei actuale de cercetători pentru a lărgi acoperirea raportului și a deschide noi capitole ale acestuia. Dr. Bogdan Antonescu. Contribuțiile experților și munca celorlalți membri ai echipei sunt ghidate de credința că schimbările climatice sunt o realitate pe care nu o putem evita iar argumentele bazate pe date și expertiză constituie o fundație indispensabilă oricărei acțiuni climatice de succes. Am dori să încurajăm cititorii acestui raport să îl folosească ca un instrument pentru a răspunde la întrebări, pentru a pregăti materiale media sau științifice, pentru a susține cu argument științifice o cauză sau o politică publică, și nu în ultimul rând pentru a susține un dialog public informat și cu implicarea cercetătorilor.
Sărbătorile de iarnă: Mai avem zăpadă în orașele noastre de Crăciun?
Pentru mulți dintre noi, ninsoarea din zilele de Crăciun este un element definitoriu al sărbătorilor de iarnă. Dar parcă avem din ce în ce mai puține ninsori comparativ cu deceniile anterioare nu doar în ziua de Crăciun, dar în general în timpul iernii. Dacă această observație este corectă, atunci ar trebui să existe o schimbare pe termen lung în grosimea stratului de zăpadă pentru diferite regiuni
Pentru mulți dintre noi, ninsoarea din zilele de Crăciun este un element definitoriu al sărbătorilor de iarnă. Dar parcă avem din ce în ce mai puține ninsori comparativ cu deceniile anterioare nu doar în ziua de Crăciun, dar în general în timpul iernii. Dacă această observație este corectă, atunci ar trebui să existe o schimbare pe termen lung în grosimea ❄️ stratului de zăpadă ❄️pentru diferite regiuni.
Schimbările pe termen lung în grosimea stratului de zăpadă, pot fi analizate folosind diferite seturi de date, cum ar fi observațiile realizate în timp real la stațiile meteo, date furnizate de modele numerice climatice sau date de reanaliză bazate pe observații și modelare numerică. Astfel, pentru a înțelege schimbările prezente și viitoare în grosimea stratul de zăpadă din România, am folosit un set de date de reanaliză (i.e. o combinație de observații în timp real și modele numerice) și o serie de proiecții climatice pentru diferite scenarii. Setul de date folosit furnizează informații despre grosimea stratului de zăpadă și alți indicatori legați de zăpadă, fiind destinat în special pentru a sprijini sectorul turismului. Aceste date sunt esențiale pentru a înțelege impactul schimbărilor climatice asupra activităților turistice de iarnă, cum ar fi schiul sau drumețiile, și contribuie la planificarea sustenabilă a acestor activități.
Rezultatele privind evoluția numărului de zile pe an cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm au fost sintetizate în graficele interactive de mai jos. Figura 1 și 2 prezintă numărul de zile pentru fiecare județ pentru perioada istorică (1986–2005) și pentru trei scenarii climatice (i.e., RCP2.6, RCP4.5, RCP8.5) pe termen scurt (2021–2040). Pentru a înțelege mai bine schimbare, este reprezentată diferența dintre numărul de zile cu strat de zăpadă peste 30 cm pe termen scurt și numărul de zile din perioada istorică. Valorile cu roșu indică o scădere în viitor a numărului de zile cu strat de zăpadă. Datele sunt de asemenea stratificate pe trei intervale 0–500 m, 500–1000 m și peste 1000 m pentru a furniza mai multe detalii pentru diferite regiuni. În Figura 2, sunt reprezentate același date însă pentru scenarii climatice pe termen mediu (2041–2060).
Figura 1. Schimbarea față de perioada istorică (1986–2005) a numărului de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm pentru diferite scenarii climatice pe termen scurt (2021–2040).
Figura 2. Schimbarea față de perioada istorică (1986–2005) a numărului de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm pentru diferite scenarii climatice pe termen mediu (2041–2060).
Figura 3 și 4 conțin același tip interactiv de analiză ca în Figura 1 și 2, însă de data acesta datele nu mai sunt analizate la nivel anual ci pentru perioada 22 decembrie–4 ianuarie. Acest interval a fost definit astfel pentru a încă fi reprezentativ perioadei Crăciunului.
Figura 3. Numărul de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm între 22 decembrie și 4 ianuarie pentru perioada istorică (1986–20055) și pentru diferite scenarii pe termen scurt (2021–2040).
Figura 4. Numărul de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm între 22 decembrie și 4 ianuarie pentru perioada istorică (1986–20055) și pentru diferite scenarii pe termen mediu (2041–2060).
Dar a înțelege cum a evaluat grosimea stratului de zăpadă strict în ziua de Crăciun, putem folosi setul de date ERA5-Land furnizat de Copernicus Climate Change Service (C3S). Am analiza evoluția stratului de zăpadă patru orașe mari din România — București, Cluj, Iași și Timișoara — din ziua de 25 decembrie pentru intervalul 1950–2023. Rezultatele sunt sintetizate sub forma unor infografice de sezon, în care „personajul principal” este un om de zăpadă a cărui înălțime crește sau scade în funcție de grosimea stratului de zăpadă centimetrii (Figurile 5–8).
La București grosimea stratului de zăpadă nu a depășit 5 cm în ultimii 10 ani. Iar din acești 10 ani, doar jumătate au fost ani cu zăpadă, o schimbare majoră comparativ cu deceniile anterioare. O schimbare asemănătoare este observată și pentru Timișoara. La Iași și Cluj, deși mai norocoase în deceniile trecute (’60–’80), au arătat și ele o reducere a grosimii stratului de zăpadă în ultimii ani.
Figura 5. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru București.
Figura 6. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru Timișoara.
Figura 7. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru Timișoara.
Figura 8. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru Cluj.
Această analiză, realizată pentru doar patru orașe și doar pentru ziua de Crăciun, ne oferă o imagine simplificată despre modificările în grosimea stratului de zăpadă. De asemenea este important de subliniat că vremea de Crăciun este un fenomen local și care poate varia mult de la o regiune la alta. De asemenea, natura nu urmează un manual fix, iar fluctuațiile anuale sunt perfect normale. Însă atunci când analizăm un interval mai lung, cum este 1950–2023, se conturează un trend care ne arată că iernile devin mai blânde sub influența temperaturilor mai ridicate.
Temperatura medie globală a crescut cu aproximativ aproximativ 1.4°C față de perioada preindustrială (1850–1900), iar acest lucru poate însemna ierni mai blânde, cu temperaturii de Crăciun mai ridicate în prezent și cu schimbări în distribuția precipitațiilor, comparativ cu deceniile anterioare. Astfel, în loc să avem un strat consistent de zăpadă (așa cum eram obișnuiți) și temperaturi scăzute, avem o vreme mai blândă și fără zăpadă sau chiar cu ploi în timpul sărbătorilor. Iar tendința pentru următoarele decenii este către ierni din ce în ce mai blânde.
Chiar dacă ne confruntăm cu o tendință generală de încălzire, acest lucru nu înseamnă că iernile vor dispărea cu totul sau că vom rămâne fără episoade de vreme extremă. În continuare, pot apărea ninsori abundente și viscole în toate zonele României, inclusiv în cele de câmpie, nu doar în regiuni montane. Unele studii științifice indică faptul că schimbările climatice influențează curgerea la scară mare în atmosferă care are un rol important în producerea fenomenelor extreme din timpul iernii.
Pe scurt, legătura se poate explica astfel: încălzirea accentuată din regiunile Arctice, determinată de creșterea concentrației de gaze cu efect de seră, reduce diferența de temperatură dintre zona rece de la nord și zona mai caldă de la sud. În mod normal, curentul jet – un „râu” de aer care circulă la altitudine mare – acționează ca o barieră între masele de aer foarte rece și cele calde. Când diferența de temperatură dintre nord și sud scade, curentul jet devine mai slab, fapt care permite aerului polar să coboare mai spre sud. În astfel de situații, putem avea ierni cu episoade de frig intens, ninsori abundente și viscole.
Alte studii, bazate pe simulări numerice, care arată că atunci când gheața marină din Arctica se retrage (adică se reduce suprafața acoperită cu gheață), efectul asupra curentului jet este foarte mic. Cu alte cuvinte, deși topirea gheții marine din zona arctică poate să pară un factor major, nu toate cercetările confirmă aceeași amploare a influenței sale asupra curentului jet și a fenomenelor meteo extreme din timpul iernii.
Cert este că discuțiile științifice legate de legătura dintre încălzirea globală și fenomenele extreme din timpul iernii continuă. Efectele nu sunt simple și pot varia în funcție de regiune și de alți factori climatici. Cu toate acestea, este clar că schimbările climatice nu exclud apariția unor episoade de vreme extremă.
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.
Politicile climatice în România - o privire de ansamblu pentru anul 2024
În ciuda lacunelor încă existente, politicile climatice în România au avut un progres semnificativ în ultimii ani, în special prin transpunerea și implementarea legislației europene adoptate ca parte a Pactului Ecologic European. Principalul obiectiv al UE este atingerea neutralității climatice până în 2050, iar toate statele membre trebuie să adopte măsurile necesare. Deși a înregistrat unele progrese notabile, guvernanța politicilor climatice în România rămâne deficitară și ar trebui întărită prin mecanisme și aranjamente instituționale dedicate.
România şi-a manifestat clar preocuparea şi angajamentul politic privind schimbările climatice globale prin ratificarea Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) încă din 1994 şi Protocolul de la Kyoto la UNFCCC în 2001. Cu toate acestea, acțiunea climatică în România avea să accelereze odată cu aderarea la Uniunea Europeană, care la momentul extinderii către statele fost comuniste în 2004 și 2007 era în plin proces de definire a unor obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) și de adoptare a mai multor directive și regulamente pentru stabilirea mecanismelor prin care aceste vor fi atinse.
În ciuda lacunelor încă existente, politicile climatice în România au avut un progres semnificativ în ultimii ani, în special prin transpunerea și implementarea legislației europene adoptate ca parte a Pactului Ecologic European. Principalul obiectiv al UE este atingerea neutralității climatice până în 2050, iar toate statele membre trebuie să adopte măsurile necesare. Deși a înregistrat unele progrese notabile, guvernanța politicilor climatice în România rămâne deficitară și ar trebui întărită prin mecanisme și aranjamente instituționale dedicate.
Emisiile de gaze cu efect de seră - sectoare și evoluție
România a înregistrat progrese însemnate privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră comparativ cu 1990. Conform datelor prezentate în Strategia pe termen Lung (STL) a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, nivelul emisiilor din 2019 era cu 70% mai redus comparativ cu nivelul anului 1990. Acest lucru se datorează însă în principal reducerii activității industriale ca urmare a tranziției de la o economie centralizată la una de piață. O parte însemnată a industriei prelucrătoare s-a închis la scurt timp după căderea regimului comunist, dovedindu-se necompetitivă și pe măsură ce ajutoarele de stat au fost reduse treptat.
Acest lucru a dus de asemenea la retragerea mai multor capacități de producție a energiei electrice care deserveau industria energo intensivă. Aflată sub incidența unui preț european al carbonului, sectorul producției de energie electrică a înregistrat reduceri notabile în ultimii ani. Creșterea capacităților de energie regenerabilă simultan cu adoptarea unui calendar de reducere treptată a lignitului va duce la o decarbonizarea progresivă a sectorului. Între timp, cu excepția unor măsuri de creștere a eficienței energetice, industria energo intensivă nu a demarat o transformare profundă, necesară pentru înscrierea acesteia pe o traiectorie către neutralitate climatică
Figura 1. Evoluția emisiilor și absorbțiilor agregate de GES (emisii nete) per sector (în kt CO2-eq), 1989-2019
Un efect similar s-a înregistrat în agricultură, odată cu închiderea cooperativelor agricole de producție și retrocedarea terenurilor. În schimb, emisiile aferente sectoarelor încălzirii și răcirii clădirilor (+9%), precum și cel al transporturilor (+40%) sau managementul deșeurilor (+19%) au înregistrat creșteri progresive ale emisiilor pe măsură ce restricțiile cu privire la consumul energetic al acestor sectoare impuse de sistemul comunist au fost eliminate și nivelul de trai a crescut, în special după anul 2000 (Figura 1).
Aceste tendințe evidențiază dificultatea și particularitatea României și altor state est-europene în reducerea emisiilor aferente acestor sectoare, spre diferență de statele vest-europene aflate în plin proces de decarbonizare, în special în sectoarele clădirilor și transporturilor. Conform LTS, în 2019, aproximativ 68% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră au fost emisii de CO2, urmate de CH4 cu 20% și N2O cu aproximativ 10%. Restul de gaze cu efect de seră (GES) precum HFC, PFC, SF6 au contribuit cu aproximativ 2% la totalul emisiilor (Figura 2).
Figura 2. Emisii de GES per tip de gaze (cota procentuală din total). Sursa: INEGES 2021 (Raportul inventarului național - NIR și Format comun de raportare - CFR)
Politici Europene
Pactul Ecologic European (European Green Deal), lansat în 2019, are ca unul dintre obiectivele centrale atingerea neutralității climatice în Uniunea Europeană până în anul 2050 – ceea ce înseamnă reducerea dramatică a emisiilor de gaze cu efect de seră în toate activitățile economice și eliminarea emisiilor reziduale prin măsuri de captare a carbonului (e.g., împăduriri sau tehnologii de tip carbon capture and storage). Ținta de net-zero a devenit obligatorie prin Legea Europeană a Climei, adoptată în anul 2021, care a introdus și obiectivul de decarbonizare pe termen scurt (2030): reducerea emisiilor de GES pentru UE la un nivel de 55% în comparație cu emisiile anului 1990. În februarie 2024, Comisia Europeană a recomandat statelor membre asumarea unei ținte de reducere a emisiilor pentru 2040 de 90% față de nivelul anului 1990. Noua Comisie Europeană va înainta în acest sens o propunere legislativă de adoptare a acestei ținte, însoțită de cadrul necesar de politici publice.
Politicile climatice ale României sunt și azi în principal determinate de legislația europeană din domeniu.
Regulamentul privind Guvernanța Uniunii Energetice
Stabilește coordonarea obiectivelor strategiei privind uniunea energetică, formată din cinci dimensiuni: decarbonizare, eficiență energetică, securitate energetică, piața internă a energiei și cercetare, inovare și competitivitat
Impune statelor membre să elaboreze planuri naționale integrate privind energia și clima pentru perioada 2021-2030 și, ulterior, la fiecare 10 ani. De asemenea, statele membre trebuie să pregătească și să raporteze Comisiei Europene strategii de reducere a emisiilor pe termen lung cu o perspectivă de 30 de ani.
Planurile trebuie revizuite periodic și monitorizate prin rapoarte bienale privind progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare. Planurile impuse de acest regulament au devenit principalele instrumente prin care România își dezvoltă strategia de atenuare a schimbărilor climatice
Legea Europeană a Climei
Stabilește prin lege obiectivul de atingere a neutralității climatice în Uniunea Europeană și o țintă intermediară de reducere netă a emisiilor cu 55% până în 2030 comparativ cu 1990. Regulamentul mai impune și un obiectiv de creștere a capacității de absorbție a emisiilor de carbon în sectoarele acoperite de LULUCF și de atingere a emisiilor net-negative după 2050
Înființează un Organism European Științific pentru Schimbările climatice care furnizează analiză și sfaturi bazate pe dovezi științifice și întărește prevederile cu privire la adaptarea la schimbările climatice
Deși țintele stabilite prin lege sunt la nivel European, ele ghidează revizuirea legislației europene relevante și, implicit, afectează traiectoria de decarbonizare a României care trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor europene comune
Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii
Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii este principala politică de reducere a emisiilor de GES și reprezintă cea mai mare piață a carbonului la nivel mondial. Emițătorii activi în sectorul producției de energie, cel industrial și aviația internă trebuie să obțină certificate de emisii echivalente nivelului lor de emisii de dioxid de carbon. Majoritatea acestor certificate se comercializează prin licitații publice sau prin tranzacții bilaterale între companii. Prin controlarea lichidității pieței de certificate, decidenții pot impune un calendar de reducere treptată a emisiilor prin stabilirea numărului de certificate eliberate anual, ritmul în care cantitatea de certificate noi este redusă și momentul în care nu mai sunt introduse certificate noi în sistem. În ultimele două decenii sistemul a fost constant revizuit și adaptat pentru a-i crește eficacitatea și pentru a-l transforma într un mecanism credibil pentru guverne și companii
Pentru a face față calendarului de decarbonizare, România împreună cu alte state central și est europene beneficiază în mod extraordinar de alocări suplimentare (clauza de solidaritate) și prin rezervarea unei cantități de certificate din valoarea cărora este finanțat Fondul de Modernizare. Din cele două mecanisme România va beneficia de aproximativ 21 de miliarde de euro până în 2030 (la un preț de €90/tonă), la care se adaugă alți 5,4 miliarde din veniturile provenite din licitațiile de certificate, pe care România le cheltuie momentan prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM)
Prin ultima revizuire a Directivei ETS, calendarul de reducere de emisii în sectoarele acoperite de sistem a fost accelerat pentru a atinge 61% până în 2030 (care include și extinderea sistemului pentru a acoperi transportul maritim) și a fost stabilit că din 2039 lichiditatea din piața primară de certificate va ajunge la zero. Simultan, vor fi eliminate treptat alocările gratuite de care beneficiau industriile considerata cu risc de „carbon leakage” până în 2034. Asta înseamnă că productorii de oțel, ciment, chimicale, aluminiu, etc. vor trebui să suporte prețul complet al emisiilor lor, cu scopul de a îi determina să își decarbonizeze producția înainte de 2040
Planul Social pentru Climă
Pentru a mitiga impactul introducerii unui nou sistem ETS pentru clădiri și transportul rutier asupra gospodăriilor și microintreprinderilor vulnerabile și a se asigura că tranziția climatică va fi echitabilă și inclusivă, UE a creat Fondul social pentru climă (FSC). Pentru accesarea fondurilor aferente acestuia, România trebuie să elaboreze un Plan Social pentru Climă care să ofere estimări cu privire la impactul stabilirii prețului carbonului asupra gospodăriilor vulnerabile, a microîntreprinderilor vulnerabile și a utilizatorilor de transport vulnerabili, astfel încât să asigure încălzirea, răcirea și mobilitatea la prețuri accesibile
Aflat în coordonarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, planul trebui adoptat până în iunie 2025. Acesta poate include măsuri cum ar fi renovarea clădirilor, investiții în electrificarea încălzirii, integrarea generării și stocării energiei din surse regenerabile, informare și acțiune de creșterea conștientizării publice, sporirea accesului la vehicule cu emisii scăzute, și infrastructură pentru mobilitatea durabilă. Pe termen scurt, planurile pot include sprijin direct pentru venit gospodăriilor vulnerabile și utilizatorilor de transport vulnerabili, pentru a reduce impactul creșterii prețurilor combustibililor pentru transportul rutier și pentru încălzire.
Elaborarea acestui plan reprezintă o șansă unică pentru România pentru a identifica potențialul efect regresiv al unor politici climatice și adresarea acestora. Astfel, pot fi adoptate nu doar măsuri bine țintite pentru reducerea emisiilor ci și creșterea acceptabilității cetățenilor pentru politicile climatice.
Regulamentul privind partajarea eforturilor (ESR)
Regulamentul acoperă principalele surse de emisii care nu sunt acoperite de ETS, în special cele aferente transporturilor, clădirilor, agriculturii, deșeurilor și industriei de mici dimensiuni. Astfel, acesta acoperă aproximativ 60% din emisiile europene. Reducerile de emisii trebuie atinse prin ținte naționale care iau în considerare capacitatea diferită a statelor membre de implementa măsuri costisitoare în aceste sectoare. Astfel, prin aplicarea unor criterii economice, României i-a fost stabilită o țintă semnificativ mai redusă comparativ cu alte state Europene
Contribuția României pentru atingerea țintei precedente de -30% emisii până în 2030 comparativ cu 2005 a fost de doar 2%. Acest lucru i-ar fi permis României chiar să își crească emisiile comparativ cu nivelul anului 2000, riscând să decupleze traiectoria emisiilor din aceste sectoare de trendurile europene. Prin revizuirea țintei colective europene la -40% până în 2030, noul obiectiv al României de reducere a emisiilor este de -12,7%, comparativ cu -50% pentru Suedia și Finlanda.
România nu a adoptat încă o lege națională a climei, deși la data scrierii acestui articol o propunere de lege se află în procesul legislativ din Parlamentul României. Deși nu este obligatorie conform legislației europene, o lege cadru a climei ar putea îmbunătăți guvernanța climatică la nivel național prin impunerea unui proces de planificare mai riguros, a unei mai bune consultări a comunității științifice și a cetățenilor, precum și prin creșterea predictibilității pentru mediul de afaceri.
Inițiativa legislativă pentru o lege cadru a climei în România care să integreze planificarea sectorială și legiferarea la nivel național a obiectivelor de reducere de emisii a fost modificată și reintrodusă în procesul legislativ, acoperind în prezent doar înființarea unui Consiliu Științific privind Schimbările Climatice.
Cu toate acestea, ca și celelalte state membre ale Uniunii Europene, România a elaborat și aprobat o Strategie pe Termen Lung pentru Reducerea Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (STL, 2023), prin care sunt prezentate măsurile pentru atingerea angajamentelor de reducere a emisiilor conform cu Acordul 7 de la Paris și cu obiectivul european de neutralitate climatică până la mijlocul secolului. Astfel, prin STL, România și-a asumat, în scenariul cel mai ambițios de decarbonizare (RO Neutră), o reducere a emisiilor nete de GES cu 78% în 2030 față de nivelul din anul 1990 – și o reducere de 67%, fără a lua în calcul emisiile absorbite în atmosferă prin măsuri de LULUCF.
Remarcabil însă, cea de-a doua versiune preliminară a Planului Național Energie-Schimbări Climatice (PNIESC), pusă în consultare publică de către Ministerul Energiei în septembrie 2024 (PNIESC, 2024), indică un nivel mai ridicat de ambiție privind țintele de reducere a emisiilor de GES decât STL (2023) și anume 85% pentru emisiile nete de GES până în 2030 față de emisiile anului 1990 (Figura 3). Totodată, PNIESC relevă o țintă de reducere a emisiilor cu 96% în 2040 și cu 105%9 în 2050 față de emisiile de GES din 1990.
Figura 3. Țintele și traiectoria estimată privind reducerea emisiilor nete de GES. Sursa: PNIESC (2024, 63)
Pe lângă Strategia pe Termen Lung (LTS) și Planului Național Energie-Schimbări Climatice (PNIESC), România a adoptat de asemenea o serie de alte documente strategice pentru a ghida procesul de tranziție, printre care:
Nivelul de coordonare în vederea implementării acestor politici s-a îmbunătățit prin crearea în 2022 a Comitetului Interministerial privind schimbările climatice (CISC), care funcționează la Centrul Guvernului și stabilește prioritățile anuale în materie de schimbări climatice și tranziție energetică. Adoptarea Strategiei de adaptare la schimbările climatice pentru 2022-2030 reprezintă de asemenea un progres notabil, atât prin măsurile propuse dar mai ales prin evidențierea modului prin care variabilitatea climei, în mod deosebit prin frecvența și intensitatea fenomenelor meteorologice extreme, precum și schimbările climatice, reprezintă provocări fundamentale cu care se confruntă România. Documentul propune mai multe acțiuni în sectoare cheie, cum ar fi agricultura, unde ar fi necesară o diversificare a soiurilor și adaptare a soiurilor în funcție de noile condiții climatice.
Strategia mai subliniază că în ceea ce privește domeniul transporturilor, vorbim inclusiv de o infrastructură adaptată la noile realități climatice. Diferite materiale care sunt folosite, de exemplu, în infrastructură rutieră, care să reziste la temperaturi mai înalte pe timp cu verii. Cu privire la sectorul clădirilor rezidențial, devin din ce în ce mai esențiale măsuri pentru sporirea confortului termic în prin izolare și ventilare. Cu toate acestea, procesul de elaborare a politicilor climatice rămâne unul reactiv, adesea în trena obiectivelor europene.
În plus, procesul de implementare poate fi considerat lacunar, iar autoritățile publice nu dispun de resursele necesare pentru elaborarea viziunii strategice și monitorizarea progresului. Cu excepția instituțiilor responsabile pentru elaborarea documentelor strategice impuse de legislația europeană, cum ar fi Planului Național Integrat pentru Energie și Climă, Strategia de Renovare pe Termen Lung și Strategia pe termen Lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, sectoare cum ar fi cel al transporturilor, industrial, agricol sau al gestionării deșeurilor încă nu dispun de un planuri clare de reducere a emisiilor.
Posibilă comasare a ministerului energiei cu cel al economiei- Ce spun experții
Recent a fost adusă în discuție o potențială comasare a ministerului energiei cu cel al economiei, considerată de experți în domeniu ca fiind una nepotrivită datorită următoarele motive:
Ministerul Energiei a devenit o instituție cheie a dezvoltării economice a României. În contextul economic și geopolitic actual, ministerul are un rol crucial de menținere a securității energetice în peisajul regional volatil. Securitatea energetică este o dimensiune fundamentală a securității naționale.
Ministerul Energiei a angajat cele mai semnificative fonduri europene în calitate de autoritate de management, proiecte a căror continuitate poate fi amenințată prin inutile și prelungite complicații administrative cauzate de comasare.
Negocierile directe cu instituțiile europene necesită menținerea unei autorități cu competențe deja formate și recunoscute.
O comasare în actualele condiții de incertitudine politică va afecta bunul mers al instituției în mijlocul iernii, în condițiile în care ministerul este acționar principal al companiilor critice pentru funcționarea sistemului energetic național și pentru asigurarea nevoilor de bază ale populației. Impactul asupra consumatorului de energie este cel mai bine gestionat de către o autoritate dedicată. Drept urmare Ministerul Energiei ar trebui consolidat prin dobândirea de atribuții de tranziție energetică și atenuarea schimbărilor climatice.
Politici Naționale și o privire spre viitor - cum pot fi îmbunătățite politicile climatice în România
României îi lipsește în continuare o viziune națională integrată și coerentă privind reducerea emisiilor de GES în întreaga economie. Inițiative cum ar fi raportul lansat de Administrația Prezidențială „Limitarea schimbărilor climatice și a impactului lor: o abordare integrată pentru România” oferă o imagine de ansamblu al nevoilor naționale de gestionare a schimbărilor climatice, conținând și soluții echilibrate în acest sens, însă acesta nu poate suplini rolul documentelor programatice adoptate prin hotărâri de guvern împreună cu planuri de acțiune stabilite la nivel executiv.
Pe lângă conformarea cu obiectivele europene, revizuirea cadrul de politici climatice din România va fi influențată în perioada următoare și de procesul de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În recomandările formulate ca parte a acestui proces, României îi sunt recunoscute meritele pentru reducerea impresionantă în anii 90. Însă, deoarece acestea au încetinit în ultimii ani, sunt necesare acțiuni suplimentare pentru reducerea progresivă a consumului de combustibili fosili, reducerea consumului de energie, electrificarea transporturilor și a clădirilor.
României îi este recomandat să își îmbunătățească structura de guvernanță climatică și să legifereze o țintă de reducere, preferabil printr-o lege a climei care ar putea înființa și un consiliu științific consultativ. România ar mai trebui de asemenea să reducă subvențiile directe și indirecte pentru consumul de combustibili fosili prin adoptarea unui plan de reducere graduală a subvențiilor, mai ales că nu sunt țintite bine către consumatorii vulnerabili, să regândească anumite scheme de sprijin pentru tranziție, să elimine barierele pentru renovare și rezolvarea sistemelor centralizate și să conserve capacitatea de absorbție de carbon a pădurilor. Nu în ultimul rând, România ar trebui să înregistreze progrese în înțelegerea impactului socio-economic al politicilor climatice și să își dezvolte reziliență față de impactul temperaturilor ridicate și a fenomenelor meteo extreme având în vedere schimbările deja notabile ale climei îla nivel național.
Ca parte a eforturilor de aliniere cu obiectivele europene de decarbonizare, dar și a dezideratului de aderare la OECD, România va trebui să transpună și implementeze mai multe politici relevante în următorii ani. Transpunerea și implementarea ETS 2 constitute unul dintre cei mai importanți pași. Extinderea aplicabilității unui preț al carbonului este esențială pentru decarbonizarea sectoarelor clădirilor și transporturilor. Un preț aplicat emisiilor de carbon poate de asemenea compensa subvențiile încă existente pentru combustibilii fosili și crea condițiile propice pentru electrificarea graduală a economiei. Această tranziție trebuie făcută însă cu înțelegerea posibilului impact socio-economic și prin elaborarea unor măsuri de atenuare, mai ales prin adoptarea Planului Social pentru Climă. Pentru susținerea decarbonizării sectoarelor ETS, care se confruntă cu un calendar accelerat de creștere a prețului carbonului, sunt necesare scheme dedicate de sprijin și dezvoltarea infrastructurii pentru energie electrică, hidrogen și dioxid de carbon.
Întărirea rețelelor de energie electrică este de asemenea esențială pentru a crește nivelul de electrificare al sectoarelor transporturilor și clădirilor și pentru a permite astfel reducerea treptată a consumului de combustibili fosili. România ar trebui de asemenea să adopte măsuri concrete pentru creșterea capacității de absorbție a pădurilor și a altor terenuri, multe aflate în degradare.
Buna coordonare a tuturor acestor măsuri necesită o îmbunătățire a cadrului de guvernanță a politicilor climatice în România. Adoptarea unei legi cadru a climei ar putea avea o contribuție decisivă pentru acest demers, prin stabilirea unor obiective clare și obligatorii de reducere a emisiilor pe termen scurt și lung la nivel național, introducerea unor instrumente de planificare la nivelul întregii economii și sectoriale, creșterea capacității de planificare strategică și modelare prin crearea unei structuri dedicate, clarificarea responsabilităților instituționale, înființarea unui organism consultativ științific independent, implementarea unui mecanism clar de monitorizare și verificare a progresului și, nu în ultimul rând, asigurarea unei implicări inclusive și transparente a tuturor părților interesate
Dr. Mihnea Cătuți - Director cercetare la Energy Policy Group
În cadrul EPG, Mihnea Cătuți coordonează strategia de cercetare cât și alte activități ale asociației. Aria sa de expertiză acoperă politicile climatice, industriale și energetice ale Uniunii Europene, precum și tranziția climatică a Europei de Sud-Est. Este de asemenea Asociat Senior al Programului pentru o Economie Curată al E3G.
COP 29 — Un final cu puține realizări, amânări și multe rămase pentru Brazilia în 2025
COP 29 organizat în acest an la Baku s-a încheiat cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Sloganul de început — În solidaritate pentru o lume verde — a arătat ceva diferit, în contextul în care finanțarea adaptării și mitigării efectelor schimbărilor climatice, un punct cheie al acestei conferințe, din nou s-a dovedit a fi un efort timid și insuficient în față provocărilor la nivel global, mai ales al statelor vulnerabile, pentru următoarele decenii.
COP 29 organizat în acest an la Baku s-a încheiat cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Sloganul de început — În solidaritate pentru o lume verde — a arătat ceva diferit, în contextul în care finanțarea adaptării și mitigării efectelor schimbărilor climatice, un punct cheie al acestei conferințe, din nou s-a dovedit a fi un efort timid și insuficient în față provocărilor la nivel global, mai ales al statelor vulnerabile, pentru următoarele decenii.
Contextul este unul cât se poate de relevant și de critic datorită faptului că cel mai probabil 2024 va fi cel mai cald an din istoria măsurătorilor temperaturilor la nivel global. Schimbările climatice nu doar că sunt aici, ne afectează din ce în ce mai mult iar timpul rămas pentru acțiuni decisive globale, unde COP-urile ar trebui să fie precum un vârf de lance, devine din ce în ce mai limitat.
Angajamentele concrete
COP29 s-a încheiat cu un acord de finanțare în valoare de 300 de miliarde USD, un compromis de ultim moment pentru a evita prabusirea negocierilor repetate. Tarile vulnerabile cu economii emergente au descris aceasta suma ca una insuficienta si ca o “insultă”, sustinand că nu le-a oferit resursele vitale (estimate la 1 trilion USD) de care aveau nevoie pentru a aborda cu adevărat complexitatea crizei climatice.
“Acest nou obiectiv financiar este o poliță de asigurare pentru omenire, în contextul înrăutățirii impactului climatic asupra fiecărei țări. Dar, ca orice poliță de asigurare, aceasta funcționează numai dacă primele sunt plătite integral și la timp. Promisiunile trebuie să fie respectate, pentru a proteja miliarde de vieți. Acest acord va menține creșterea boom-ului energiei curate, ajutând toate țările să beneficieze de beneficiile sale uriașe: mai multe locuri de muncă, o creștere mai puternică, energie mai ieftină și mai curată pentru toți.
Am avut nevoie ca aceasta să fie o COP favorabilă - o COP care să contribuie la transpunerea promisiunilor COP28 în rezultate reale pentru a proteja oamenii, prosperitatea și planeta.” declara Simon Stiell, secretar executiv ONU Climate Change, la finalul discutiilor.
Țările participante au ajuns la un acord cu privire la normele unei piețe globale pentru cumpărarea și vânzarea de credite de carbon, despre care susținătorii susțin că va mobiliza miliarde de dolari în noi proiecte pentru a contribui la combaterea încălzirii globale.
La COP 29 grupul G20 și-a reafirmat angajamentul ferm față de multilateralism subliniind “rolul dezvoltării durabile în cele trei dimensiuni ale sale - economică, socială și de mediu - ca principiu director al cooperării pentru oameni, planetă și prosperitate, cu obiectivul final de a depăși provocările noastre colective.” În punctul 49 de asemenea se menționa sprijinul pentru “punerea în aplicare a eforturilor de a tripla capacitatea de energie regenerabilă la nivel mondial și dublarea ratei medii anuale globale de îmbunătățire a eficienței energetice la nivel mondial prin obiectivele și politicile existente, să sprijine în mod similar punerea în aplicare în ceea ce privește alte tehnologii cu emisii zero și reduse”.
Factorul American - Ce va aduce o a doua administrație Trump plan intern și internațional
Un al doilea mandat Trump s-ar concentra pe reducerea și demontarea reglementărilor și politicilor deja în vigoare. În campania lui Trump, atât știința, cât și necesitatea unei politici climatice au fost puse sub semnul întrebării în mod repetat. Trump a numit IRA (Inflation Reduction Act) și multe dintre politicile existente „o înșelătorie verde”. Oficiali și consilieri ai campaniei par să sugereze că Trump ar reduce într-adevăr o mare parte din reglementările existente și ar facilita creșterea producției de combustibili fosili. Subvențiile pentru vehicule electrice, centralele electrice și limitele pentru poluarea cu metan sunt considerate a fi deosebit de vulnerabile sub o președinție Trump. Aceeași abordare ar fi probabil adoptată și în politica climatică internațională, făcând cooperarea constructivă cu China și alți mari poluatori mai dificilă.
Acest fapt nu va opri complet tranziția verde, dar o va încetini considerabil, având și implicații asupra politicii globale privind clima. De asemenea, politicile depind de echilibrul de putere din Congres (pe care Republicanii îl vor controla), deoarece măsura în care un președinte în funcție poate schimba politici depinde decisiv de componența acestuia.
Ca cea mai mare economie a planetei SUA reprezintă un actor esențial pe scena internațională și diplomatică mai ales în contextul efectelor globale ale schimbărilor climatice. Rămâne de văzut ce angajamente vor fi luate de către noul președinte american iar dacă acesta va decide din nou să retragă SUA din Tratatul Climatic de la Paris.
Dincolo de Petrol și Gaze — O alianță ce prinde contur cu greu după Dubai
Anul trecut la COP 28, Spania, Kenya și Samoa s-au alăturat “Alianței Dincolo de petrol și gaze" (Beyond Oil and Gas Alliance — BOGA), în timp ce Australia și Norvegia se angajează să pună capăt finanțării internaționale a combustibililor fosili. Fondat de Costa Rica și Danemarca, grupul include, de asemenea, Portugalia, Franța, Suedia, Insulele Marshall și Vanuatu. BOGA este o recentă alianță internațională a guvernelor si stakeholder-ilor care lucrează împreună pentru a facilita tranziția către renunțarea la producția de petrol și gaze. Alianța își propune să atragă atenția cu privire la problema eliminării treptate a producției de petrol și gaze naturale în cadrul dialogurilor internaționale privind clima (precum COP), să mobilizeze acțiuni și angajamente și să creeze o comunitate internațională de practici în acest domeniu.
De asemenea, BOGA anunțau recent că acordă fonduri în valoare inițială de 1 milion de dolari pentru „a sprijini Kenya și Columbia în planificarea unei tranziții corecte, gestionate și ordonate pentru a renunța la dependența de petrol și gaze naturale”.
Pacea la nivel global — Un obiectiv vital pentru funcționarea mai bună a conferințelor COP
Din păcate, în momentul de față situația diplomatică și contextul geopolitic la nivel global fac foarte dificilă ajungerea la un consens asupra a orice. Natura efectelor schimbărilor climatice și impactul lor la nivel global fac cu atât mai dificilă stabilirea unor ținte globale comune cu angajamente concrete. Avem un conflict între țările cu economii dezvoltate și cele cu economii emergente, care în multe cazuri sunt și cele mai vulnerabile în fața schimbărilor climatice. Un exemplu foarte clar este Alianța Insulelor Stat (AOSIS) din Pacific și Caraibe, unde chiar existența pe termen lung a unor state precum Tonga, Samoa, Haiti ar putea fi în pericol, în vreme ce economiile acestor state nu pot face față costurilor adaptării și mitigarii. De altfel au fost din ce în ce mai multe cereri de revizuire a emisiilor istorice — Marea Britanie a fost de multe ori menționată în acest context, datorită trecutului sau colonial.
Tensiuni semnificative există în momentul de față între marile economiii și blocuri comunitare — SUA (unde va începe un al doilea mandat Trump) și UE pe de o parte iar China, Federația Rusă, grupul țărilor arabe pe cealaltă. În mod îngrijorător, în ultimii 10 ani la nivel global, numărul conflictelor militare majore este în continuă creștere (Războiul din Ucraina, Gaza, multiple state africane etc.).
Într-un material anterior am documentat cum infrastructura militară și războaiele sunt mari poluatori trecuți cu vederea iar conform unei estimări din 2022, armatele din lume produc cel puțin 5,5% din emisiile de gaze cu efect de seră — mai mult decât amprenta totală a Japoniei. Un lucru este cert: fără un context geopolitic mai favorabil unde marile economii (SUA, UE, China, India, Federația Rusă) să poată coopera în mod deschis, misiunea COP devine una extrem de dificilă.
COP29 a demonstrat progrese în domenii precum finanțarea și piețele de carbon, subliniind în același timp provocările persistente în ceea ce privește obținerea unor angajamente globale unificate și realizabile. COP30 va trebui să abordeze aceste lacune pentru a menține ritmul.
Vlad Radu Zamfira
Master of Arts Archaeology & History (MA), Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland). Subiecte: COP & istoricul acestuia, politici globale, în USA & EU referitoare la schimbările climatice și impactul acestora. Politici sustenabile în Scoția legate de industria berii, whisky-ului și producerea de energie regenerabilă. Arheologie costieră și impactul schimbărilor climatice asupra comunităților respective.
Cum evităm scăderea eficienței panourilor solare datorate zăpezii?
Pe măsură ce iarna se instalează și zăpada începe să acopere peisajul, mulți proprietari cu panouri solare recent instalate se întreabă dacă sistemul lor va continua să producă electricitate. O întrebare care predomină este: funcționează panourile solare atunci când sunt acoperite cu zăpadă?
IÎncă suntem în iarnă iar în unele regiuni ale țării, mai ales cele muntoase, zăpada încă acoperă peisajul. Mulți proprietari cu panouri solare recent instalate se întreabă dacă sistemul lor va continua să producă electricitate. O întrebare care predomină este: funcționează panourile solare atunci când sunt acoperite cu zăpadă iar temperaturile sunt scăzute?
Cum afectează iarna și sezonul rece performanța panourilor solare?
Iarna și sezonul rece aduc provocări semnificative pentru performanța panourilor solare, însă acestea nu devin neapărat inutilizabile. Există câțiva factori-cheie care influențează eficiența acestora:
Reducerea duratei zilei și intensitatea luminii solare — Iarna, zilele sunt mai scurte, iar soarele este poziționat mai jos pe cer, ceea ce reduce cantitatea de lumină solară care ajunge la panouri. De asemenea, norii, ceața și vremea capricioasă pot bloca razele solare, diminuând producția de energie.
Efectele temperaturii scăzute — Paradoxal, temperaturile scăzute pot îmbunătăți performanța panourilor solare, deoarece eficiența celulelor fotovoltaice crește la temperaturi mai mici. Panourile funcționează mai bine în condiții de frig decât în căldura extremă, cu condiția ca suprafața lor să fie curată și fără obstacole.
Căderile masive de zăpadă — Zăpada poate bloca panourile solare, împiedicând accesul luminii. Totuși, dacă sunt înclinate corespunzător, zăpada poate aluneca de pe ele. În plus, razele solare reflectate de stratul de zăpadă pot contribui la creșterea performanței prin efectul de reflexie.
Căderile masive de zăpadă – impediment real sau problemă gestionabilă?
Dacă locuiți într-o zonă cu ierni grele și vă gândiți să instalați un sistem de panouri solare, sau aveți deja unul, iată câteva recomandări pentru a asigura eficiența și performanța acestuia:
Ajustați unghiul panourilor: Înclinați panourile la un unghi mai mare pentru a maximiza expunerea la soare și pentru a permite zăpezii să alunece, prevenind acumularea acesteia. În general, panourile solare ar trebui înclinate la un unghi egal cu latitudinea minus 15 grade. De exemplu, dacă locuiți la o latitudine de 40 de grade, panourile ar trebui înclinate la 25 de grade (40-15=25). Aceasta va maximiza expunerea panourilor solare la soare în lunile de iarnă.
Curățați panourile regulat: Înlăturați zăpada, gheața și resturile care pot bloca lumina solară și reduce eficiența sistemului. Curățarea periodică în lunile de iarnă este esențială. În zonele rezidențiale, zăpada poate fi îndepărtată manual cu instrumente speciale care nu zgârie suprafața.
Aplicați straturi anti-reflexive: Straturile speciale reduc efectele reflexiei cauzate de zăpadă, sporind cantitatea de energie generată de panouri.
Optați pentru micro-invertoare: Aceste dispozitive individuale, care transformă energia de curent continuu în curent alternativ, îmbunătățesc eficiența generală a sistemului și reduc impactul negativ al zăpezii sau umbrei pe panourile afectate.
Alegeți sisteme montate pe sol: În zonele cu zăpadă abundentă, sistemele montate pe sol pot fi mai practice decât cele de pe acoperiș, datorită unghiurilor mai flexibile și accesibilității mai bune pentru curățare și întreținere.
Sisteme de încălzire: Unele panouri sunt dotate cu mecanisme de degivrare, similare celor folosite la parbrizele mașinilor.
Un exemplu de așa nu: Straturile de zăpadă împiedică o bună funcționare a panourilor fotovoltaice
În România, zonele montane și submontane, precum și cele din nordul țării, sunt cele mai expuse la căderi masive de zăpadă și furtuni severe. Printre acestea se numără:
Carpații Orientali și Meridionali: Zonele de la altitudini mari, precum cele din județele Brașov, Harghita, Suceava și Alba, pot avea probleme din cauza iernilor grele.
Maramureș: Este o regiune cu potențial solar decent, dar expusă la ninsori abundente.
Nordul Moldovei: Județele Botoșani și Iași pot fi afectate de viscol și strat gros de zăpadă. Aceste regiuni au, de regulă, un potențial solar mai scăzut iarna comparativ cu sudul sau Dobrogea, dar prin soluții tehnice și întreținere, impactul poate fi diminuat.
Ce tipuri de panouri solare funcționează mai bine pe timp de zăpadă?
În condiții de ninsoare, este important să alegeți panouri solare concepute să reziste zăpezii grele și să îmbunătățească producția de energie chiar și atunci când sunt acoperite cu zăpadă. Avand in vedere acest lucru aceste tipuri de panouri ar fi recomandate:
Panouri cu putere mare: Panourile cu o putere mai mare, precum cele de 400W+, sunt ideale. Acestea mențin eficiența chiar și în condiții de lumină scăzută, specifice lunilor de iarnă.
Panouri complet negre: Panourile cu suprafețe închise la culoare, precum cele de 375W complet negre, absorb mai multă căldură, ceea ce ajută la topirea mai rapidă a zăpezii.
Panouri cu sticlă dublă: Panourile cu dublu strat de sticlă sunt mai robuste și pot suporta greutatea zăpezii fără să se crape. De asemenea, facilitează alunecarea zăpezii.
Panouri eficiente PERC sau HJT: Panourile cu tehnologie PERC (Passivated Emitter Rear Cell) sau HJT (Heterojunction Technology) oferă o performanță mai bună în temperaturi scăzute și în condiții de lumină slabă.
Panouri cu strat anti-zăpadă: Căutați panouri dotate cu straturi anti-reflexive și rezistente la uzură, care împiedică acumularea de zăpadă și murdărie.
Exemple de bune practici in acest caz: Scandinavia și Canada
În mod surprinzător, țări recunoscute pentru iernile lor grele, precum Norvegia, Suedia și Canada, au reușit să depășească provocările climatice și să valorifice cu succes energia solară. Acest lucru demonstrează că tehnologia și strategia adecvată pot transforma chiar și cele mai dificile condiții meteorologice într-un avantaj.
Sursa: IEA
Deși Scandinavia are zile extrem de scurte în timpul iernii, țările din această regiune au găsit metode eficiente pentru a maximiza producția de energie solară:
Captarea luminii difuze: Panourile solare utilizate în Norvegia și Suedia sunt proiectate să capteze lumina difuză, chiar și atunci când cerul este acoperit de nori. Această tehnologie permite producerea de energie chiar și în condiții de iluminare redusă.
Reflexia zăpezii: Zăpada joacă un rol neașteptat în îmbunătățirea performanței panourilor solare. Reflexia zăpezii crește cantitatea de lumină captată de panouri, compensând astfel lipsa soarelui direct.
Sisteme de degivrare și monitorizare inteligentă: În Suedia, multe parcuri fotovoltaice din nordul țării sunt dotate cu sisteme de degivrare, care împiedică acumularea zăpezii pe panouri. În plus, tehnologiile de monitorizare inteligentă permit ajustarea în timp real a unghiului panourilor pentru a optimiza producția de energie.
Canada, o țară cu ierni aspre și temperaturi foarte scăzute, se numără printre liderii în utilizarea energiei solare, mai ales în regiuni precum Alberta:
Număr ridicat de zile însorite: Alberta, de exemplu, beneficiază de un număr mare de zile însorite chiar și pe timpul iernii, ceea ce face ca energia solară să fie o sursă viabilă de energie regenerabilă.
Unghi optim al panourilor: În Canada, panourile solare sunt instalate cu un unghi special conceput pentru a permite zăpezii să alunece și pentru a maximiza captarea luminii solare în lunile de iarnă.
Infrastructură de întreținere robustă: Parcurile solare din Canada sunt dotate cu structuri rezistente la temperaturi extreme și greutatea zăpezii. În plus, procesele de curățare și întreținere sunt integrate pentru a preveni acumularea zăpezii pe termen lung.
Parc fotovoltaic în Kingston, ON, Canada
Lecții pentru România
Experiența Scandinaviei și Canadei arată că iarna nu trebuie să fie un obstacol major. România, având un potențial solar bun în regiuni precum Dobrogea sau Oltenia, ar putea adopta următoarele măsuri:
Optimizarea designului panourilor: Unghiuri mari și structuri rezistente la vânt și zăpadă.
Tehnologii moderne: Implementarea sistemelor automate de curățare și încălzire.
Monitorizare constantă: Utilizarea senzorilor pentru a detecta acumularea zăpezii și ajustarea funcționării sistemului.
Prin adaptarea infrastructurii și utilizarea tehnologiilor avansate, energia solară poate rămâne o soluție viabilă chiar și pe timp de iarnă, chiar și în regiunile cu zăpezi abundente.
Alegerea unor panouri solare și a unui sistem de montaj adecvat pentru regiunile cu ninsori abundente este crucială pentru maximizarea producției de energie și protejarea panourilor. Este recomandat să optați pentru panouri cu o capacitate mare de rezistență la încărcătura de zăpadă, capabile să suporte greutatea zăpezii și gheții. Panourile monocrisaline sunt preferate, deoarece au o performanță mult mai bună în condiții reci și cu zăpadă, comparativ cu cele policristaline.
Cunoașterea metodelor de prevenire a acumulării de zăpadă și gheață pe panourile solare este esențială pentru menținerea eficienței acestora și maximizarea producției de energie pe timpul iernii. Metode eficiente, precum ajustarea unghiurilor de înclinare, utilizarea sistemelor de încălzire și aplicarea straturilor anti-zăpadă, pot ajuta la menținerea panourilor curate și funcționale în condiții de ninsoare.
Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iași. Principalul obiect de studiu îl reprezintă energia regenerabilă solară. Proiectul dezvoltat de Mădălina - "Acoperișul tău Solar" este o inițiativă care dorește să crească conștientizarea publică a efectelor benefice utilizării de panouri solare, și a energiei regenerabile în general. Cred în acțiuni imediate, focusate, pentru a sensibiliza publicul cu privire la unele dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă societatea actuală.
Schimbările climatice sunt cât de poate de reale și o problemă la nivel global dar și în România
În ultimii ani dezinformările privind știința din spatele schimbărilor climatice au căpătat amploare mai ales în sfera on-line, acest fapt având consecințe vizibile în discursul public dar și cel politic. Consensul oamenilor de știință este cât se poate de clar: schimbările climatice și efectele acestora ne afectează pe toți, situația se poate înrăutăți însă printr-un efort colectiv putem combate acesta fenomen în puținul timp rămas.
În ultimii ani dezinformările privind știința din spatele schimbărilor climatice au căpătat amploare mai ales în sfera on-line, acest fapt având consecințe vizibile în discursul public dar și cel politic. Consensul oamenilor de știință este cât se poate de clar: schimbările climatice și efectele acestora ne afectează pe toți, situația se poate înrăutăți însă printr-un efort colectiv putem combate acesta fenomen în puținul timp rămas.
Schimbările climatice au afectat puternic România în ultimii ani
Evoluția temperaturilor și a valurilor de căldură în România
Datele privind evoluția valurilor de căldură în România și Europa de est în ultimii aproximativ 70 de ani indică o creștere semnificativă din punct de vedere statistic atât a duratei cât și a frecvenței valurilor de căldura pentru perioada 1950-2023. Majoritatea regiunilor au înregistrat o creștere a duratei valurilor de căldura între 10 și 15 zile, în timp ce sud-vestul și estul țării (în apropierea Mării Negre) înregistrează o creștere mai mare de 25-30 zile în decursul în ultimilor 74 de ani.
În perioada 31 mai - 31 iulie 2024, România a fost lovită de cel mai lung și intens val de căldură din istoria recentă. În aceste 62 de zile, 46 au înregistrat condiții de val de căldură, reprezentând 75% din întreaga perioadă.
Doar în acest an primul val de căldură a avut loc între 31 mai și 13 iunie 2024, înregistrat la stația meteorologică București Filaret, și a durat 14 zile, cu o intensitate cumulată de 114,04°C. Al doilea val, desfășurat între 16 și 21 iunie, a avut o intensitate de 115,34°C și a durat 16 zile. Cel mai intens val de căldură a fost înregistrat între 6 și 21 iulie, cu o intensitate cumulată de 152,02°C, un record pentru ultimii 130 de ani. În lunile iunie și iulie 2024, au fost înregistrate 57 de zile cu temperaturi maxime zilnice de peste 30°C, 28 de zile cu temperaturi de peste 35°C și 6 zile cu temperaturi de peste 40°C la stația București Filaret.
Aceste valori sunt fără precedent în peste 130 de ani de observații la această stație. Valul de căldură din a doua jumătate a lunii iulie a afectat toată țara, cele mai ridicate temperaturi fiind înregistrate în regiunile extracarpatice. Pe 16 iulie 2024, la 24 de stații meteorologice s-au înregistrat temperaturi de peste 40°C, iar pe 17 iulie la 17 stații. În perioada 1-18 iulie 2024, la 26 de stații s-a egalat sau depășit temperatura maximă absolută lunară, cu exemple precum Botoșani (+39,4°C) și Târgu Mureș (+39,0°C).
Vara 2024 a fost cu 0,69°C peste media perioadei de referință 1991-2020, depâșind recordul stabilit în vara anului 2023 (0,66°C). În Europa vara anului 2024 a fost deasemenea una record cu 1,51°C față de media 1991-2020 (recordul anterior - 1,34°C - fiind din 2022).
Ciclonul Extratropical Boris - Un semnal de alarmă pentru Europa
O analiză recentă a ciclonului extratropical Boris, care a provocat inundații devastatoare în Europa Centrală și de Est cu ramificații și în România, confirmă ceea ce specialiștii din întreaga lume avertizează de ani de zile: schimbările climatice influențate de activitatea umană duc la schimbări în caracteristicile fenomenelor meteorologice extreme.
Pe 30 și 31 august 2024, sud-estul României a fost lovit de precipitații intense unei zone cu presiune scăzută cvasi-staționară (ciclon extratropical) situată deasupra Mării Negre. Acest ciclon a fost produs cantități mari de precipitații, care au dus la inundații.
În doar 24 de ore, cantitatea de precipitații a atins 100 mm în multe localități din zona litoralului Mării Negre. Conform Administrației Naționale „Apele Române” au fost raportate valori cumulate ale precipitațiilor de 225,9 mm la Mangalia, 145 mm la Agigea și 118 mm la Tuzla.
Aceste fenomene (inclusiv cele de tip ciclon extratropical) devin din ce în ce mai frecvente și mai intense. Raportul IPCC (AR6) subliniază clar că valurile de căldură, furtunile violente și precipitațiile extreme devin o „nouă normalitate” în multe regiuni ale globului, inclusiv în Europa. Studiul realizat și publicat recent de ClimaMeter arată că aceste schimbări nu sunt doar fluctuații naturale ale climei.
Verile calde și secetoase din România - O problemă din ce în ce mai pronunțată
România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Existența Mării Negre și, mai ales, întinderea Munților Carpați induc o serie de particularități în condițiile climatice predominante. Date recente arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală.
Tendința vine în special în ultimele două decenii și știm că viitoarele valuri de căldură vor dura mai mult și vor avea temperaturi mai ridicate. Asta arată un nou raport — că la scară globală există o creștere clară a numărului de nopți și zile calde și o scădere a numărului de nopți și zile reci.
Pe parcursul deceniului 2011–2020, zonele cele mai favorabile pentru apariția fenomenelor de secetă sunt situate în principal în partea de vest și în partea de sud-est a țării. Cel mai mare număr de veri secetoase pe deceniu s-a înregistrat pe parcursul acestui deceniu (adică 2011–2020), cu până la șase veri uscate pe deceniu în toată partea de vest a țării și în partea de sud-est, conform analizelor realizate de Dr. Viorica Nagavciuc.
Furtunile violente cu grindină
La începutul acestei veri grindina a afectat multe județe din România precum Harghita, Covasna, Bistrița Năsăud și Iași (Răducăneni), provocând pagube însemnate la nivel local. Analiza proceselor fizice care duc la apariția grindinei ne permit să prognozăm că schimbările climatice și încălzirea climei vor duce la o posibilă schimbare a furtunilor cu grindină. Astfel, datorită încălzirii atmosferice, respectiv umidității crescute, în viitor vom observa în general mai puține furtuni cu grindină, dar când acestea se vor produce grindina va fi de mari dimensiuni.
Furtunile care produc grindină sunt fenomene severe cu impact mare, după cum se poate urmări în figura de mai jos. Spre deosebire de temperatură, pentru grindină nu avem observații pentru o perioadă suficient de mare de timp astfel încât să putem construi un trend. Din măsurătorile realizate la stațiile meteo știm că temperatura medie globală a crescut cu aproximativ 1.1°C față de perioada pre-industrială (1850–1900).
Distribuția cazurilor cu grindină cu diametrul mai mare de 2 cm (stânga) și cu diametrul mai mare de 5 cm (dreapta) pentru perioada istorică 1971–2000 (primul rând). Culorile reprezintă numărul de cazuri pe an. Distribuția cazurilor cu grindină pentru două scenarii climatice RCP4.5 (rândul 2) și RCP8.5 (rândul 3) pentru intevalul 2071–2100. Pentru cele două proiecții climatice culorile reprezintă schimbarea procentuală față de prioada de referință 1971–2000. Figura este adaptată după Figura 2 din Rädler et al. (2019)
Problema miturilor despre schimbările climatice
Schimbările climatice sunt o temă din ce în ce mai prezentă în societatea de azi. În jurul acestui fenomen complex s-au creat multe confuzii, ceea ce a dus la creșterea gradului de scepticism al oamenilor. Așadar, revizitam câteva din cele mai vehiculate mituri despre schimbările climatice, impactul și efectele acestora.
Mitul 1: Schimbările climatice nu au nicio influență asupra fenomenelor meteorologice extreme
Deși este adevărat că niciun eveniment meteorologic singular nu poate fi atribuit în totalitate schimbărilor climatice, dovezile științifice arată că schimbările climatice cresc frecvența, intensitatea și durata fenomenelor meteo extreme. De exemplu, așa cu este indicat în ultimul raport IPCC, creșterea temperaturilor globale duce la valuri de căldură mai intense, ploi mai abundente. Studiile de atribuire, care analizează rolul schimbărilor climatice asupra un evenimente specifice, oferind dovezi științifice că multe dintre fenomenele extreme recente sunt influențate semnificativ de activitățile umane. De exemplu, la sfârșitul lunii august (30–31 august) și la mijlocul lunii septembrie (15–17 septembrie, ciclonul extratropical Boris) 2024, o serie de evenimente cu precipitații extreme au afect sud-estul României. Studii de atribuire (LINK1, LINK2) realizate de ClimaMeter imediat după încetarea acest evenimente au arătat că schimbările climatice au jucat un rol important în apariția evenimentelor, iar variabilitatea natură un rol relativ modest.
Mitul 2: Vremea rece dovedește că încălzirea globală nu este reală
Creșterea temperaturii medii globale nu înseamnă că nu vom mai avea ninsori și vreme specifică iernii. Schimbările climatice nu elimină vremea rece, ci are un impact asupra structurilor de vreme la scară mare și, în anumite cazuri, pot intensifica anumite extreme. De exemplu, perturbările vortexului polar, probabil legate de încălzirea Arcticii, pot face ca aerul rece să ajungă în regiuni precum America de Nord sau Europa. În același timp, încălzirea globală se referă la tendința pe termen lung de creștere a temperaturii medii globale, nu la absența zilelor reci. Datele colectate la globale arată în mod constant această tendință de încălzire, chiar dacă regional există perioade caracterizate de temperaturi scăzute.
Mitul 3: Evenimentele meteo extreme sunt naturale și au avut mereu această frecvență
Fenomenele meteorologice extreme au existat dintotdeauna, nimeni nu contestă acest lucru. Însă frecvența, intensitatea, durata și impactul lor sa schimbat din cauza schimbărilor climatice. Astfel, schimbările climatice modifică caracteristicile fenomenelor cu are eram obișnuiți. Observațiile științifice confirmă că valurile de căldură, precipitațiile intense, perioade cu secetă și furtunile devin mai intense și mai frecvente în multe părți ale lumii din cauza activităților umane. De exemplu, studiile arată că probabilitatea apariției unor evenimente extreme cu temperaturi foarte mari a crescut semnificativ, transformând un eveniment care înainte era observat odată la 100 de ani într-unul care se întâmplă acum o dată la 10 ani sau chiar mai des. Aceste schimbări sunt în concordanță cu proiecțiile modelelor climatice și cu datele observaționale.
Fiecare dintre noi poate contribui la reducerea riscurilor asociate cu schimbările climatice. Poate că în acest moment nu te simți afectat în mod direct de încălzirea globală, însă trebuie să știi că schimbările climatice nu se limitează la temperaturi ridicate. Consecințele negative afectează și producția de alimente, sănătatea publică și biodiversitatea. Astfel, subiectul schimbărilor climatice ne privește pe toți. Fiecare persoană poate contribui la limitarea încălzirii globale pe viitor.
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.
Energia solară în Europa — Semne promițătoare în 2024
În Europa observăm o creștere a capacității de generare de energie regenerabilă, în timp ce încălzirea și transportul rămân neschimbate.
Germania adaugă 7,55 GW capacitate solară în prima jumătate a anului 2024, în vreme ce Portugalia și Spania stabilesc noi recorduri de generare a Energiei Solare. Până în 2024, România a înregistrat progrese notabile în domeniul energiei solare, însă ritmul de creștere rămâne sub potențialul țării.
În prima jumătate a anului 2024, ponderea energiei regenerabile în generarea și consumul de energie electrică a crescut constant în Europa. În Germania, Grupul de Lucru pentru Statistici Energetice Regenerabile al Agenției Federale de Mediu (AGEE- Stat) a evaluat datele care arată că energia regenerabilă reprezintă aproximativ 57% din consumul total de energie electrică, o creștere semnificativă față de anii precedenți. Comparativ cu prima jumătate a anului 2023, generarea de energie regenerabilă a crescut cu 9%, ajungând la aproximativ 147 terawatt-oră (TWh).
Energia eoliană continuă să dețină cea mai mare pondere în generarea de energie regenerabilă cu 51%, urmată de fotovoltaice cu 24%, biomasă cu aproximativ 15% și hidroenergia cu 8%
Generarea de energie eoliană a beneficiat de condițiile meteo mai favorabile, înregistrând o creștere de 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Pe de altă parte, expansiunea sectorului fotovoltaic a compensat lipsa de soare din primul trimestru, rezultând într-o creștere de 13% a generării de energie solară. În ciuda rolului semnificativ al energiei regenerabile în generarea de energie electrică, prezența sa în sistemele de încălzire și transport rămâne limitată. Energia regenerabilă a generat 111 TWh de energie electrică în prima jumătate a anului 2024, însă căldura totală furnizată de surse regenerabile a scăzut cu 7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Datele AGEE-Stat relevă că 21,9 TWh de energie de transport au provenit din surse regenerabile în prima jumătate a acestui an, o creștere de 3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Utilizarea energiei electrice regenerabile în transport a crescut cu 16% datorită creșterii numărului de vehicule electrice, în timp ce utilizarea biocombustibililor a rămas stabilă. Potrivit Agenției Federale de Mediu Germane, energia electrică regenerabilă utilizată în transport reprezintă aproape 3% din consumul de electricitate verde al Germaniei, cu aproximativ 30% utilizată în transportul feroviar și 30% în transportul rutier.
Investiții importante în Germania - 7,55 GW capacitate solară în prima jumătate a anului 2024
Conform PV International, Germania a adăugat 7,55 GW de capacitate solară nouă în prima jumătate a anului 2024, o creștere semnificativă față de aproximativ 6,26 GW în aceeași perioadă a anului trecut. Aceasta reflectă un angajament continuu al Germaniei de a-și extinde infrastructura energetică solară, contribuind la reducerea dependenței de sursele convenționale de energie. Până la sfârșitul lunii iunie 2024, capacitatea solară cumulată în Germania a ajuns la 90,2 GW, distribuită pe aproximativ 4,25 milioane de sisteme solare. Această expansiune subliniază poziția Germaniei ca lider european în adoptarea energiei solare, sprijinită de politici guvernamentale favorabile și investiții continue în tehnologii inovatoare.
Un aspect notabil al dezvoltării energiei solare în Germania este inovația tehnologică. Pe acoperișul Centrului Helmholtz pentru Cercetare în Energie Solară (ISFH) din Germania, au fost instalate și conectate module solare care formează o rețea de sub-rețele. Componentele electronice integrate în aceste module permit controlul și monitorizarea fiecărui modul în funcție de condițiile variabile de radiație, asigurând în același timp accesibilitatea întregului sistem pentru operatorii de rețea.
Această inovație vizează integrarea invertoarelor și tehnologiei digitale direct în modulele solare, ceea ce ar putea spori fiabilitatea sistemelor solare, crește eficiența și reduce costurile de producție. Comunicarea wireless și configurațiile flexibile ale rețelei fac instalarea rapidă și simplă, contribuind la reducerea costurilor pentru producția în masă. Noile capacități solare, împreună cu implementarea acestor tehnologii avansate, reprezintă un semn clar că Germania își intensifică eforturile de a reduce dependența de gazul rusesc, o măsură esențială în contextul geopolitic actual.
Portugalia și Spania: Noi recorduri în generarea energiei solare
Portugalia și Spania au continuat să înregistreze progrese semnificative în domeniul energiei solare, stabilind noi recorduri de producție în iulie 2024. Conform prognozelor energetice AleaSoft, prețurile energiei electrice în toate marile piețe europene au crescut în a doua săptămână a lunii iulie, iar această creștere a fost însoțită de o creștere a producției de energie solară. În Spania, producția zilnică de energie solară a atins un nou record de 208 GWh pe 12 iulie, în timp ce Portugalia a stabilit propriul record pe 13 iulie, cu 23 GWh.
Aceste realizări subliniază potențialul solar ridicat al acestor țări, dar și angajamentul lor față de extinderea utilizării energiei regenerabile. Deși producția solară a crescut semnificativ, ritmul de creștere al capacităților solare în Spania și Portugalia rămâne sub cel al Germaniei. Cu toate acestea, Spania continuă să fie un actor important în utilizarea surselor de energie regenerabilă, contribuind la reducerea emisiilor de carbon la nivel european.
Franța a înregistrat o creștere a producției de energie solară de 16% în săptămâna a doua din iulie 2024, atingând un record de producție zilnică pentru luna iulie (121 GWh pe 8 iulie). Deși Franța a avut o creștere notabilă a producției solare, capacitatea sa totală și viteza de instalare a noilor capacități solare sunt mai mici decât cele ale Germaniei.
Italia a înregistrat o creștere a producției de energie solară de 12% în aceeași perioadă din iulie 2024. Italia a fost un pionier al energiei solare în Europa, dar ritmul său de creștere a capacității solare noi și de producție este mai scăzut decât în Germania, fiind influențat și de politici energetice care au variat de-a lungul anilor. Spania a înregistrat o creștere de 5,7% a producției solare și a stabilit un record zilnic de producție solară (208 GWh pe 12 iulie 2024).
Prăbușirea pieței menține prețurile la polisiliciu la niveluri scăzute
Pe piața globală de polisiliciu, material esențial pentru producția de panouri solare, prețurile au rămas la un nivel scăzut în ultima perioadă, reflectând o situație complexă în industria energiei solare. Conform datelor furnizate de OPIS, prețul global al pieței de polisilicon (GPM) a fost evaluat la 22,567 USD per kilogram, neschimbat față de săptămâna precedentă. Cu toate că stocurile de polisilicon spot au fost aproape epuizate timp de două luni, producătorii nu au redus încă producția, ceea ce menține prețurile la un nivel scăzut.
Această situație a fost determinată și de scăderea producției de produse solare din patru țări din Asia de Sud-Est, ceea ce a redus cererea globală de polisilicon. În China, prețul siliciului monocristalin a rămas stabil în această săptămână la 33 RMB pe kilogram (4,54 USD), marcând a șasea săptămână consecutivă de stabilitate. De asemenea, capacitatea de producție a lingourilor de polisilicon în afara Chinei și a țărilor din Asia de Sud-Est este așteptată să crească semnificativ în următorii ani, ceea ce ar putea influența prețurile globale ale polisiliconului.
România: Semnale încurajatoare însa mult potențial neexploatat în domeniul energiei solare
În contextul acestor evoluții la nivel european, este esențial să examinăm și situația din România. Până în 2024, România a înregistrat progrese notabile în domeniul energiei solare, însă ritmul de creștere rămâne sub potențialul țării. În 2023, România a avut o capacitate instalată de aproximativ 1,5 GW de energie solară, ceea ce reprezintă o creștere modestă față de anii anteriori. Ponderea energiei solare în mixul energetic național rămâne relativ mică, iar țara se confruntă cu provocări legate de infrastructura energetică și politicile de susținere a energiei regenerabile.
Cu toate acestea, România are un potențial solar considerabil, în special în regiunile sudice și de est ale țării. Pentru a atinge obiectivele de energie regenerabilă stabilite pentru 2030, România va trebui să accelereze investițiile în energia solară și să îmbunătățească cadrul legislativ care să susțină tranziția energetică. Una dintre provocările majore pentru România este necesitatea de a atrage investiții străine și de a dezvolta parteneriate public-private pentru a finanța proiectele de energie solară. De asemenea, implementarea de proiecte de energie solară la scară largă și integrarea acestora în rețelele naționale sunt esențiale pentru a asigura stabilitatea și securitatea energetică pe termen lung.
Comparativ cu alte țări europene, precum Germania sau Spania, România are încă un drum lung de parcurs în ceea ce privește adoptarea energiei solare. Cu toate acestea, potențialul ridicat și angajamentele asumate în cadrul Pactului Verde European oferă o perspectivă pozitivă pentru viitorul energiei solare în România.
Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iași. Principalul obiect de studiu îl reprezintă energia regenerabilă solară. Proiectul dezvoltat de Mădălina - "Acoperișul tău Solar" este o inițiativă care dorește să crească conștientizarea publică a efectelor benefice utilizării de panouri solare, și a energiei regenerabile în general. Cred în acțiuni imediate, focusate, pentru a sensibiliza publicul cu privire la unele dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă societatea actuală.
Furtunile severe din România în contextul schimbărilor climatice
Furtunile severe, cele care produc grindină de mari dimensiuni, vânt intens și tornadele, sunt fenomene meteorologice extreme care au un impact major asupra infrastructurii, agriculturii și asupra comunităților din România. Observațiile istorice și previziunile climatice indică o creștere a frecvenței de apariție și intensității acestor fenomene în următoarele decenii, în contextul schimbărilor climatice.
Furtunile severe, cele care produc grindină de mari dimensiuni, vânt intens și tornadele, sunt fenomene meteorologice extreme care au un impact major asupra infrastructurii, agriculturii și asupra comunităților din România. Observațiile istorice și previziunile climatice indică o creștere a frecvenței de apariție și intensității acestor fenomene în următoarele decenii, în contextul schimbărilor climatice.
În perioada 1940-2023, s-a observat o creștere a orelor cu condiții favorabile pentru furtuni severe în toată țara, în special în partea de est. Fenomene precum grindina de mari dimensiuni și vânturile intense devin tot mai frecvente. În zonele urbane mari, furtunile pot provoca daune importante infrastructurii și vehiculelor, iar în zonele agricole pot distruge culturile, afectând grav economia locală. Previziunile pentru viitorul apropiat (2025-2050) și pentru sfârșitul secolului (2071-2010) indică o intensificare a acestor fenomene, în special în nordul României, unde riscul de grindină și furtuni violente este așteptat să crească semnificativ.
Aceste schimbări sunt atribuite în principal creșterii umidității atmosferice, ceea ce contribuie la o mai mare instabilitate atmosferică. Impactul social și economic al acestor furtuni poate fi devastator, cu costuri ridicate pentru repararea construcțiilor afectate, și pierderi semnificative în agricultură și infrastructură. În plus, creșterea urbanizării și modificările în utilizarea terenurilor, cum ar fi irigarea, pot exacerba frecvența acestor fenomene. Pentru a atenua aceste riscuri, este esențial ca România să adopte măsuri adecvate, inclusiv consolidarea infrastructurii, dezvoltarea unor sisteme eficiente de avertizare timpurie și educarea publicului despre măsurile de siguranță în fața fenomenelor meteo extreme. Fără acțiuni decisive, țara se va confrunta cu consecințe semnificative asupra mediului, economiei și societății în general
Ce sunt furtunile severe și de ce vorbim despre acestea?
Furtunile severe sunt sisteme atmosferice care pot genera fenomene meteorologice extreme, inclusiv tornade, grindină de mari dimensiuni, precipitații și vânt intens, și descărcări electrice atmosferice. Aceste furtuni pot avea un impact devastator asupra comunităților, provocând distrugeri de infrastructură, întreruperi ale alimentării cu energie electrică, și chiar pierderi de vieți omenești. Grindina mare poate distruge culturi agricole și poate avaria vehicule și acoperișuri, în timp ce tornadele pot (în cazurile extreme) distruge complet infrastructura (e.g., case, căi ferate). Precipitațiile intense pot duce la inundații rapide, afectând drumurile și proprietățile și punând în pericol viețile oamenilor. Trăsnetele reprezintă un pericol suplimentar, putând provoca incendii de vegetație și pierderi de vieți omenești (în prezent, România are una dintre cele mai mari rate de decese provocate de trăsnete din Europa după Bulgaria și Republica Moldova)
Condițiile pentru apariția furtunilor - 1940-2023
În general, tendințele pentru România indică o interacțiune complexă între creșterea instabilității atmosferice și creșterea inhibiției convective (care împiedică dezvoltarea furtunilor), ceea ce ar putea duce la un număr mai mic de furtuni, în ciuda unei atmosfere mai instabile. Analiza condițiilor de mediu care susțin apariția furtunilor cu descărcări electrice între 1940 și 2023 folosind setul de data ERA5, arată că cele mai multe ore (>200 ore în medie pe an, Figura 1a) cu astfel de condiții sunt înregistrate în vestul și centrul României. Zonele cele mai puțin expuse la furtuni cu descărcări electrice sunt în partea de est și în zona de litoral al României (<100 de ore în medie pe an).
Între 1940 și 2023, numărul orelor cu condiții pentru furtuni însoțite de descărcări electrice a crescut pe întreg teritoriul României. Cea mai mare creștere (6 ore în 10 ani, Figura 1c) a fost observată în partea de est a României, unde creșterea este și semnificativă din punct de vedere statistic. Furtunile severe (asociate cu grindină de mari dimensiuni și vânt intens) au o probabilitate mai mare de apariție (>25 de ore pe an, Figura 1b) în toate regiunile țării cu excepția unei părți din estul României. Începând cu 1940 a crescut numărul de ore cu condiții pentru apariția furtunilor severe pe întreg teritoriul României (Figura 1d)
Figura 1. Distribuția numărului de ore cu condiții pentru apariția furtuni însoțite de descărcări electrice și a furtunilor severe (furtuni care pe lângă descărcări electrice pot să producă grindină de mari dimensiuni, vânt și precipitații intense) în România între 1940 și 2023: (a) și (b) numărul mediu anual (ore pe an) și (c) și (d) schimbarea în numărul mediu anual (ore în 10 ani). Punctele indică regiunile în care creșterea este statistică din punct de vedere statistic
Pentru a înțelege tendințele pe termen lung (1950-2021) pentru furtunile care produc grindină de mari dimensiuni (≥2 cm) și foarte mari dimensiuni (≥5 cm) o echipă de cercetători de la European Severe Storms Laboratory au realizat recent un studiu bazat pe modele avansate de regresie logistică aditivă, date reanalizate și observații istorice (Battaglioli et al. 2023). Au putut astfel estima probabilitatea de apariție a acestor fenomene și schimbările pe termen lung. În Europa, a fost observată o creștere semnificativă a frecvenței grindinei de mari dimensiuni (dar și a descărcărilor electrice), în special în nordul Italiei, unde grindina foarte mare a devenit de trei ori mai frecventă decât în anii 1950.
Această creștere este în mare parte atribuită creșterii umidității la nivelul straturilor inferioare ale atmosferei,
ceea ce a condus la o creștere a valorilor pentru CAPE4 pentru formarea furtunilor severe. Studiul subliniază că aceste schimbări climatice au avut un impact semnificativ asupra intensificării fenomenelor meteorologice extreme în Europa. Atât în cazul grindinei mari, cât și al grindinei foarte mari, regiunea de sud-est a României are cel mai mare număr mediu de ore pentru perioada 1950-2021 (Figura 2a și 2b). Deși distribuția numărului mediu anual de ore cu grindină este similară pentru ambele tipuri de grindină, analiza tendințelor arată diferențe. În mod specific, se observă o tendință de creștere a grindinei mari în majoritatea regiunilor din România, cu excepția sudului țării (Figura 2c). În cazul grindinei foarte mari, tendința este crescătoare pe aproape întreg teritoriul României (Figura 2d)
Figura 2. Distribuția numărului mediu anual de ore per 5 ani cu (a) grindină de mari dimensiuni (> 2 cm) și (b) foarte mari dimensiuni pentru intervalul 1950-2021 pe baza setului de date dezvoltat de Battaglioli et al. (2023). De asemenea este reprezenta și trendul (număr de ore per 10 ani) pentru (c) grindină de mari dimensiuni și (d) grindină de foarte mari dimensiuni. Scara de culori este definită separat pentru fiecare dintre cele patru hărți
Previziuni climatice privind furtunile severe
Studiile recente, cum ar fi cele realizate de Púčik et al. (2017) și Rädler et al. (2019), oferă o înțelegere aprofundată a modului în care diferite scenarii climatice pot influența condițiile de mediu care susțin apariția furtunilor severe în Europa. Púčik et al. (2017) au analizat schimbările condițiilor de mediu care susțin apariția furtunilor severe din Europa, utilizând un ansamblu de 14 modele regionale climatice și două scenarii climatice (i.e., RCP4.5 și RCP8.5). Rezultatele indică o creștere a frecvenței de apariție a mediilor instabile în Europa centrală, în special în scenariul RCP8.5 până în 2100, determinată de valori mai mari ale umidității în regiunile joase ale atmosferei.
Pentru România, previziunile climatice indică
4 CAPE (Convective Available Potential Energy) este o măsură utilizată în meteorologie pentru a cuantifica cantitatea de energie potențială disponibilă pentru convecție atmosferică, adică procesul prin care aerul cald se ridică și se răcește. CAPE este un indicator important pentru dezvoltarea furtunilor convective creșterea frecvenței de apariție a mediilor care susțin apariția furtunilor severe, în special în cazul scenariului RCP8.5 (Figura 3). Conform acestor previziuni climatice ne putem aștepta la mai multe fenomene meteorologice extreme în viitorul apropiat în special în jumătatea de nord a României
Figura 3. Distribuția numărului mediu de zile cu condiții pentru furtuni (a) pentru perioada istorică 1971-2020 și previziunile (schimbarea pentru numărul anual de condiții pentru furtuni) pentru 2021-2050 (b) și (c) și pentru 2071-2100 (d) și (e). Au fost utilizate două scenarii climatice RCP4.5 (b) și (d) și RCP8.5 (c) și (e). Figura este adaptată după Figura 12 din Púčik et al. (2017)
Condițiile de mediu în care se dezvoltă furtunile severe din Europa au fost analizate și de Rädler et al. (2019) care au arătat că există o creștere semnificativă a frecvenței furtunilor cu descărcări electrice în special în nordul și estul Europei. Pentru România, această creștere este statistic semnificativă pentru scenariul climatic RPC 8.5 în special pentru jumătatea de nord a țării până la sfârșitul secolului. Apariția furtunilor cu grindină de mari dimensiuni și vânt intens sunt anticipate să crească chiar mai mult decât în cazul furtunilor cu descărcări electrice, probabilitate pentru apariția grindinei de mari dimensiuni crescând cu 40-80% în Europa centrală și de est până la sfârșitul secolului. Pentru România, previziunile climatice indică o creștere semnificativă a condițiilor pentru grindină de mari (>2 cm) și foarte mari dimensiuni (>5 cm) pentru întreg teritoriul, dar în particular pentru nord-estul României (Figura 4). Cercetătorii anticipează că furtunile cu vânt intens (>25 m s-1) vor fi observate mai frecvent în sudul României.
Figura 4. Distribuția mediilor care susțin apariția furtunilor cu grindină de mari dimensiuni (a)-(c) pentru grindină cu diametrul mai mare de 2 cm și (d)-(f) pentru grindină cu diametrul mai mare de 5 cm. (a) și (d) prezintă distribuția evenimentelor cu grindină (evenimente pe an) pentru perioada 1971-2020. Schimbarea procentuală față de perioada istorică este prezentată în (b) și (e) pentru scenariul RCP45, iar în (c) și (f) pentru scenariul RCP85. Figura este adaptată după Figura 2 din Rädler et al. (2019)
Rezultatele acestor studii indică o creștere a frecvenței și intensității furtunilor severe în Europa centrală și de est, determinată de creșterea umidității în regiunile joase ale atmosferei. În contextul României, aceste previziuni sugerează o creștere semnificativă a riscului de evenimente meteorologice extreme. De asemenea, există variații regionale notabile, cu un impact mai pronunțat în jumătatea de nord a țării și o creștere a frecvenței grindinei de mari dimensiuni și a vânturilor intense în diverse zone. Aceste studii subliniază necesitatea unei pregătiri adecvate pentru a gestiona riscurile meteorologice viitoare și pentru a adapta strategiile de reducere a emisiilor gazelor cu efect de seră, luând în considerare diversitatea climatică și geografică a României
Impact și consecințe
Furtunile severe, cum ar fi tornadele, precipitațiile intense și grindina de mari dimensiuni, prezintă un risc major pentru mediu, societate și economie. Previziunile climatice indică o creștere a frecvenței acestor fenomene în România, în special între 2025 și 2050, subliniind necesitatea înțelegerii și gestionării impactului lor viitor.
Impactul în mediul urban
În orașele mari, grindina de mari dimensiuni poate provoca daune semnificative clădirilor, autovehiculelor și altor proprietăți. Acoperișurile clădirilor, ferestrele și fațadele vor fi expuse riscului de distrugere, ceea ce va genera costuri ridicate pentru reparații și înlocuiri. Autovehiculele parcate în aer liber vor suferi avarii considerabile, afectând proprietarii și companiile de asigurări. Vântul intens, asociat furtunilor severe, poate avea un impact devastator asupra infrastructurii urbane. Clădirile înalte, stâlpii de electricitate, panourile publicitare și alte structuri pot fi avariate sau distruse de vânturile puternice. De asemenea, vântul intens poate smulge copaci din rădăcini, provocând blocaje de trafic și deteriorarea rețelelor de transport public. Aceste probleme vor genera perturbări semnificative în viața cotidiană a locuitorilor și vor afecta activitățile economice. În plus, grindina și vântul intens pot deteriora rețelele de utilități publice, cum ar fi cele de alimentare cu apă, gaz și energie electrică. Companiile vor trebui să investească în reparații și în consolidarea infrastructurii pentru a preveni daunele viitoare
Impactulul social și economic
Furtunile severe pot provoca daune majore infrastructurii, inclusiv clădirilor, drumurilor, podurilor și rețelelor de electricitate. Tornadele și vânturile intense pot distruge infrastructura, iar grindina poate deteriora acoperișurile și ferestrele. Costurile de reparație și reconstrucție pot fi extrem de ridicate, afectând bugetele locale și naționale. Agricultura este una dintre cele mai vulnerabile sectoare în fața furtunilor severe. Grindina și precipitațiile intense pot distruge culturile și plantațiile, ducând la pierderi de producție și la reducerea veniturilor pentru fermieri. În plus, eroziunea solului și poluarea apelor pot avea efecte pe termen lung asupra productivității agricole. Furtunile severe pot întrerupe activitățile economice prin distrugerea infrastructurii și a facilităților de producție. Transportul de bunuri și persoane poate fi afectat, iar întreprinderile pot suferi pierderi financiare semnificative din cauza opririi activităților. Aceasta poate avea efecte în cascadă asupra economiei naționale.
Pe lângă influența climei în schimbare, există o serie de alți factori care pot contribui la creșterea frecvenței de a apariție a furtunilor. Extinderea zonelor urbane înseamnă schimbări în modul de utilizare a terenurilor, acestea având un impact asupra creșterii frecvenței de apariție a furtunilor (de ex., Haberlie et al., 2015). De exemplu, irigarea, ca răspuns la perioadele cu secetă, influențează frecvența furtunilor prin modificarea microclimatului local, crescând conținutul de umiditate din sol și atmosferă, ceea ce poate favoriza formarea furtunilor. Aceste modificări pot duce la o instabilitate mai mare a atmosferei și, în funcție de condițiile specifice și climatul regional, pot duce la creșterea frecvenței de apariție a furtunilor (de ex., DeAngelis et al., 2010). Astfel, în zonele cu agricultură intensă cum ar fi sudul României, aceste modificări ale climatului local pot fi mai pronunțate ceea ce va crește probabilitatea de apariție a furtunilor. Pentru a face față acestor provocări, este esențial ca România să adopte măsuri de adaptare și reducere a riscurilor, inclusiv întărirea infrastructurii, dezvoltarea de sisteme de alertă timpurie și educarea populației cu privire la măsurile de siguranță în caz de fenomene meteo extreme.
Ce e de făcut? Soluții și recomandări
Strategiile actuale legate de impactul furtunilor severe în contextul schimbărilor climatice se concentrează pe consolidarea infrastructurii critice, dezvoltarea capacităților de monitorizare și avertizare timpurie, precum și pe educarea și conștientizarea publicului, așa cum indică strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023-2030 și strategia națională de reducere a riscurilor de dezastre 2024-2035
Cu toate acestea, pentru a îmbunătăți răspunsul național la aceste fenomene, se impun mai multe direcții:
Consolidarea infrastructurii de monitorizare și a bazelor de date prin dezvoltarea unei baza de date naționale privind fenomenele meteorologice extreme. Aceasta ar trebui de altfel să fie o prioritate. O parte din fenomenele extreme (de ex., grindină de mari dimensiuni, vânt intens) care trebuie să fie incluse într-o astfel de bază de date la nivel național există în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie. Dar această bază de date nu este în prezent accesibilă pentru mediul academic. În plus, această bază de date trebuie extinsă să includă mai multe fenomene extreme precum și informații privind impactul social și economic al acestor (de ex., estimări ale pagubelor, numărul victimelor). Există deopotrivă posibilitatea de a crea o rețea de observatori voluntari pentru a raporta fenomenele meteorologice extreme care putea îmbunătăți considerabil acuratețea și acoperirea raportărilor.
Îmbunătățirea cercetărilor climatologice și meteorologice prin fenomenele extreme și impactul schimbărilor climatice asupra acestora. De exemplu, sunt necesare studii detaliate pentru a proiecta rezultatele modelelor climatice la scară redusă pentru diferite regiuni ale României pentru a înțelegere mai bine impactului asupra infrastructurii construite și pentru îmbunătăți cunoștințele privind riscurile asociate fenomenelor meteorologice extreme. La o mai bună înțelegere a riscurilor contribuie și studiile detaliate în teren privind pagubele produse de fenomenele meteorologice extreme. Pe lângă analiza riscurilor, aceste studii oferă date esențiale și pentru evaluarea eficacității politicilor de reducere a riscului de dezastre.
Îmbunătățirea educației publice privind fenomenele meteorologice extreme. Extinderea campaniilor de sensibilizare și educare, inclusiv pentru zonele rurale și comunitățile vulnerabile, împreună cu dezvoltarea de campanii dedicate sectorului industrial și privat, va contribui semnificativ la reducerea riscurilor și la creșterea rezilienței în fața fenomenelor meteorologice extreme.
Furtunile convective severe, cele care produc tornadele, grindina de mari dimensiuni, vânturile intense și precipitațiile extreme, au un impact semnificativ asupra infrastructurii, agriculturii și comunităților. Studiile indică o creștere a frecvenței și intensității acestor fenomene în viitor, în special în contextul scenariilor climatice cu emisii ridicate de gaze cu efect de seră. Vulnerabilitatea față de aceste fenomene va fi mai ridicată în anumite regiuni din România, cum ar fi nord-estul țării.
Pe termen lung, schimbările climatice vor continua să amplifice riscurile asociate furtunilor convective severe din România, ceea ce va necesita soluții de adaptare și investiții semnificative în infrastructura de monitorizare și avertizare timpurie. Impactul social și economic al acestor furtuni va fi din ce în ce mai mare, și România va avea nevoie de politici integrate de reducere a riscurilor și de educare a publicului. În absența unor măsuri adecvate de adaptare și reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, România se va confrunta cu o creștere semnificativă a frecvenței și intensității fenomenelor meteorologice extreme, cu consecințe semnificative asupra mediului, economiei și societății.
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.