Vlad Zamfira 5/29/25 Vlad Zamfira 5/29/25

Raport OMM 2025-2029 - Noi recorduri globale de temperaturi iminente până la finalul deceniului

Acest raport este emis anual de către Organizația Meteorologică Mondială (OMM) și oferă o sinteză a predicțiilor climatice globale anuale și decenale, iar cele mai recente date arată o prognoză îngrijoratoare în ceea ce privește creșterea temperaturileor medii globale.

Punctele cheie:

Căldura extremă devine normalul. În fiecare an din 2025-2029, temperatura medie globală este prognozată cu 1,2 – 1,9 °C peste nivelul pre-industrial (1850-1900).  
Relevanță: Aceste proiecții climatice arată că limitele istorice ale climei (Figura 1) sunt depășite în mod constant, ceea ce confirmă urgența politicilor climatice. 
Impactul așteptat: Mai multe valuri de căldură severe, creșterea cererii de energie pentru răcire, risc crescut de mortalitate asociată căldurii și productivitate agricolă afectată în zonele sensibile la stres termic.
Pragul-limită de 1,5 °C va fi depășit temporar. Sunt 86 % șanse ca cel puțin un an din intervalul 2025–2029 să depășească pragul 1,5 °C și 70 % șanse ca media celor cinci ani să depășească acest prag.  
Relevanță: 1,5 °C este reperul-cheie al Acordului de la Paris iar o depășire a acestuia reduce sub sentimentul de „siguranță” climatică și socio-economică care există sub acest prag. 
Impact așteptat: Creștere frecvenței, intensității și duratei fenomenelor extreme (precum ploile torențiale, secete, incendii), presiunii asupra asiguratorilor și a planurilor de adaptare urbană.
Foarte probabil un nou record absolut. Există 80 % șanse ca unul dintre anii 2025-2029 să fie cel mai cald din istorie (peste recordul din 2024) și chiar 1 % șanse ca un an să atingă +2 °C.  
Relevanță: Recordurile de temperatură sunt indicatori clar ai schimbărilor climatice ceea ce pune presiunea pentru acțiune. 
Impact așteptat: Topirea accelerată a gheții, afectarea lanțurilor de aprovizionare (agricultură, transport) și costuri economice mai mari asociate fenomenelor extreme.
Tendința pe termen lung rămâne (încă) sub 1,5 °C. Media pe decenii nu a depășit pentru moment limita Acordului de la Paris.  
Relevanță: Acest lucru arată clar că reducerea emisiilor poate încă stabiliza climatul pe termen lung dacă ritmul de reducere se intensifică rapid. 
Impact așteptat: Menține oportunitățile pentru investiții către o „tranziție justă” și pentru planuri de adaptare calibrate la un scenariu < 1,5 °C pe termen lung.
El Niño/La Niña neutru în ansamblu. Modelele indică condiții amestecate sau neutre în Pacific, fără un singur tip ENSO dominant.  
Relevanță: ENSO influențează are o influneță globală, iar neutralitatea complică prognozele sezoniere, necesitând planuri mai flexibile. 
Impact așteptat: “Volatilitate climatică” în care unele regiuni pot alterna rapid între secetă și precipitații excesive, afectând agricultura și gestionarea resurselor de apă.
Arctica se încălzește de ~3,5 ori mai repede.
Iernile arctice 2025-2029 vor fi, în medie, cu 2,4 °C mai calde decât perioada 1991-2020.
Relevanță: Acest fenomenul este un semnal de alarmă pentru stabilitatea circulațiilor atmosferice globale. 
Impact așteptat: Topirea permafrostului emite suplimentar metan (un gaz cu efect de seră), creșterea nivelul mărilor sau o posibilă modificare a traiectoriile curenților-jet, (ceea ce poate aduce episoade extreme de frig sau căldură la latitudinile medii).
Gheața arctică continuă să scadă. Se prevăd pierderi suplimentare în martie în mările Barents, Bering și Okhotsk.  
Relevanță: Gheața marină are un impact asupra energiei solare absorbite de Oceanul Arctic, iar dispariția ei accelerează încălzirea regională.
Impact așteptat: Deschidere mai lungă a rutelor de transport polar, impact asupra habitatelor pentru fauna arctică și feedback climatic pozitiv prin scăderea albedoului.
Schimbări în distribuția precipitațiilor: Mai umed decât normal în Sahel, nordul Europei, Alaska și Siberia; mai uscat decât normal în Amazon;
Relevanță: Distribuția precipitațiilor determină securitatea alimentară și disponibilitatea apei. 
Impact așteptat: Pentru Sahel și Nordul Europa – potențial agricol mai bun, dar cu risc de inundații. Pentru Amazon stres hidric sporit care înseamnă un risc crescut de incendii forestiere și pierdere de biodiversitate.

Graficul ilustrează evoluția temperaturii medii globale și a populației de-a lungul ultimilor 500.000 de ani, evidențiind în același timp cât de stabilă a fost clima în perioada care a permis dezvoltarea civilizației noastre.

Istoricul climatic al acestui deceniu - Un semnal de alarmă

Anul 2024 a fost cel mai cald an din istoria observațiilor meteorologice. Conform setului de date ERA5 furnizate de Copernicus Climate Change Service, în 2024 temperatura medie la nivel global a fost de 15,1°C, ceea ce înseamnă o diferență 1,6°C față de perioada de referință 1850–1900. Astfel, 2024 este primul an din istoria observațiilor meteorologice când temperatura medie globală depășește pragul de 1.5°C stabilit prin Acordul de la Paris din 2015. Comparativ cu recordul anterior stabilit în 2023, anul 2024 a fost cu 0,12°C mai cald. Începând cu luna iunie, fiecare lună a anului 2023 a fost mai caldă decât luna corespunzătoare din orice an anterior (1940–2022), iulie și augustul fiind cele mai calde înregistrate vreodată.

Raportul OMM reconfirmă faptul că 2024 acest fapt, setul de date indicând către o temperatură medie globală aproape de suprafață estimată la 1,55 °C ± 0,13 °C peste nivelul de referință din perioada 1850–1900. Temperaturile aproape de suprafață în 2024 au fost mai ridicate decât media pe termen lung aproape peste tot pe uscat, cu anomalii termice deosebit de mari în regiunile tropicale, America de Nord, Africa de Nord, Europa și părți din Asia.

În perioada 2020–2024, anomaliile pozitive au fost răspândite pe scară largă, cu excepția Pacificului tropical estic și a unor părți din America de Sud, Australia și India. Aceste anomalii au fost cele mai pronunțate la latitudinile înalte din emisfera nordică, în special în Arctica, și au fost în general mai mari pe uscat decât pe ocean, cu excepția Pacificului de Nord. Această perioadă a fost marcată de condiții La Niña timp de trei ani consecutivi.

De asemenea, recenta iarnă se înscrie în tendința îngrijorătoare de încălzire globală deoarece temperatura medie în Europa pentru sezonul de iarnă 2024–2025 a fost cu 1,46°C mai ridicată decât cea a perioadei de referință. Acest indicator plasează iarna recent încheiată pe poziția a doua în clasamentul celor mai calde ierni înregistrate vreodată în Europa, la egalitate cu iarna 2015–2016 (cu o diferență foarte mică de 0,01°C). În același timp această valoare este doar cu puțin mai mare decât anomalia temperaturii pentru iarna 2022–2023 și 2023–2024 (locul 1,44°C) și cu 1,38°C mai scăzută decât valoare recordul înregistrat în iarna 2019-2020, când temperatura medie a fost cu 2,84°C peste temperatura medie a perioadei de referință. Cert este faptul că aceste anomalii termice se înscriu într-un context global alarmant.

Recordurile de temperatură vor continua să fie doborâte, iar efectele (ploi intense, secete, valuri de căldură, topirea gheții) vor fi tot mai vizibile. Reducerea rapidă a emisiilor și adaptarea infrastructurii rămân cele mai sigure căi de limitare a impactului.

Dr. Bogdan Antonescu

este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.

Vlad Zamfira 5/6/25 Vlad Zamfira 5/6/25

Circulația meridianală din Atlantic – o componentă critică a schimbărilor climatice ce ar putea afecta și România

În următorii ani slăbirea circulației oceanice meridianale din Atlantic (Atlantic Meridional Overturning Circulation - AMOC) va conduce, în România, la ierni și veri mai calde. Cantitățile de precipitații vor scădea semnificativ vara și vor prezenta o creștere modestă pe termen mai lung, de câteva decenii, simulările realizate cu modele de circulație generală a atmosferei și a oceanului indică faptul că o slăbire pronunțată a AMOC conduce la o răcire extinsă la scara întregii emisfere nordice și la o încălzire restrânsă în Atlanticul de Sud.

În următorii ani slăbirea circulației oceanice meridianale din Atlantic (Atlantic Meridional Overturning Circulation - AMOC) va conduce, în România, la ierni și veri mai calde. Cantitățile de precipitații vor scădea semnificativ vara și vor prezenta o creștere modestă pe termen mai lung, de câteva decenii, simulările realizate cu modele de circulație generală a atmosferei și a oceanului indică faptul că o slăbire pronunțată a AMOC conduce la o răcire extinsă la scara întregii emisfere nordice și la o încălzire restrânsă în Atlanticul de Sud.

Este schimbarea climatică reversibilă?

Prin activitatea umana, în ultimul secol și jumătate au fost emise în atmosferă cantități mari de gaze cu efect de seră precum Dioxidul de Carbon (CO2). Astfel, concentrația acestora în atmosferă a atins în ultimii ani niveluri semnificativ mai mari decât oricând în ultimii 800.000 ani.

Figura 1 Evoluția concentrației de CO2 (în părți per million - ppm) din atmosferă în ultimii 800.000 ani, derivată dintr-un sondaj în calota glaciară din Antarctica. Maximele și minimele marchează ciclurile glaciare, Pe parcursul acestor cicluri concentrația de CO 2 nu a depășit 300 ppm. Creșterea din ultimii 60 ani este de 100 de ori mai mare decât cele precedente, naturale, care nu au fost influențate de activitatea umană. Sursa NOAA

Una dintre consecințele creșterii concentrației gazelor cu efect de seră o reprezintă încălzirea globală manifestată în ultimul secol, aceasta fiind însoțită de multe alte modificări profunde înregistrate în atmosferă, ocean, biosferă, criosferă, cum sunt schimbarea distribuției de precipitații, intensificarea fenomenelor extreme, topirea unor părți din calotele glaciare. Încălzirea globală și manifestările asociate acesteia contribuie la ceea ce numim schimbare climatică, un proces aflat în desfășurare. Amplitudinile tot mai mari ale fluctuațiilor asociate acesteia reprezintă amenințări tot mai mari. În principiu, aceste modificări destabilizatoare pentru societate ar putea fi inversate prin eliminarea unor cantități importante de gaze cu efect de seră din atmosferă. Însă, poate în contradicție cu ce ne-am aștepta, o astfel de reducere nu implică o revenire totală la condițiile climatice care au precedat încălzirea globală. Motivul pentru această ireversibilitate a unor modificări este legată de punctele critice, acestea fiind atribute ale componentelor climatice critice. Una dintre cele mai importante componente critice este AMOC - Circulația meridianală din Atlantic.

Ce sunt punctele critice climatice și de ce trebuie să fim atenți la AMOC?

Fig. 2 Reprezentare conceptuală a unei tranziții critice. Dacă bila albastră din stânga este împinsă spre dreapta cu o forță relativ mică, ea nu va depăși punctul de maxim dintre gropi și va rămâne în apropierea stării de echilibru inițiale. În schimb, dacă aceeași bilă este împinsă suficient de puternic înspre dreapta, atunci ea va depăși punctul de maxim și va trece rapid și ireversibil în gropa din dreapta, unde se va afla într-o nouă stare de echilibru, semnificativ diferită de cea inițială. În mod analog, încălzirea globală poate “împinge” sistemele climatice critice peste punctele lor de prag.

Punctele critice sunt valori de prag asociate unor sisteme, prin a căror depășire se pot declanșa transformări semnificative care se autoperpetuează, cu impact la scară cvasi-globală. Astfel de procese pot fi rapide și ireversibile. Această ultimă proprietate reflectă faptul că transformarea declanșată prin depășirea unui punct critic nu poate fi inversată. Autoperpetuarea poate fi generată de un lanț cauzal închis (feedback pozitiv), prin care este amplificată modificarea inițială, care a condus la depășirea valorii de prag. Depășirile de puncte critice pot avea consecințe severe de natură climatică, ecologică, socială, economică. Părțile din sistemul climatic al Pământului care prezintă astfel de puncte de prag, sunt denumite componente critice. Printre acestea se numără Pădurea Amazoniană, calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica și AMOC.

Circulația meridianală din Atlantic - AMOC este o circulație oceanică care, în mod simplificat poate fi descrisă ca având forma unei elipse extinse în plan vertical-meridianal în Atlantic, determinată în primul rând de densitatea apelor de suprafață din nordul acestui bazin (Fig. 4, cadranul din dreapta, celulă colorată în galben și roșu). Densitatea depinde de temperatură și salinitate.

Figura 4 Circulația Meridianala din Atlantic. Vedere simplificată de deasupra oceanului (stânga) și vedere în secțiune verticală-meridianala în oceanul Atlantic (dreapta) derivată dintr-o simulare cu model de la Geophysical Fluid Dynamics Laboratory

Figura 5 - Evenimente climatice Dansgaard-Oeschger reflectate în variații ale temperaturii desupra Groenlandei (linie albastră) și a Antarcticii (linie roșie). Informații obținute din sondaje în aceste calotele glaciare au evidențiat creșteri rapide de temperatură (de până la 10°C în doar un deceniu), marcate cu numere întregi, în ordine crescătoare înspre trecut. Rapiditatea creșterii temperaturii este reflectată și de direcția cvasi-verticală de-a lungul căreia a evoluat temperatura pe parcursul desfășurării evenimentelor Dansgaard-Oeschger.

Partea de suprafață a AMOC, care include și Curentul Golfului, transportă apă caldă și sărată din Atlanticul Tropical spre polul nord (în Fig. 4, cadranul din stânga, bandă roșie). În parcursul spre nord, apa relativ caldă cedează căldură atmosferei de deasupra, care este relativ rece, răcindu-se în mod semnificativ. Astfel, când ajunge la latitudini mari în Atlanticul de nord, apa este relativ rece și sărată. Ambii factori, temperatura și salinitatea, contribuie în mod convergent la creșterea densității apei la suprafața oceanului, aceasta devenind mai mare decât densitatea apelor de adâncime. Această diferență pe verticală de densitate generează mișcarea descendentă a apelor de suprafață spre niveluri de adâncime (~3000 m), de unde se îndreaptă spre sud (Fig. 4, cadranul din stânga, bandă albastră). În emisfera sudică acestea revin la suprafață. Astfel, această circulație în plan vertical, în sensul acelor de ceasornic, formează AMOC (Fig. 4, cadranul din dreapta, celulă roșie). Sub această circulație meridianală se observă o celulă în care apa circulă în sens invers acelor de ceasornic (Fig. 4, cadranul din dreapta, celulă albastră). Circulația în această celulă de adâncime este determinată de apele de densitate mare formate în apropierea Antarcticii, în Marea Weddell.

Fig.6 Reprezentare schematică a celor două stări de echilibru ale AMOC. În cadranul de sus AMOC este activă (linie roșie), iar circulația din celulă de adâncime este restrânsă (linie albastră); în cadranul de jos AMOC este oprită iar celulă de adâncime se extinde spre suprafață (linie albastră).

Importanța deosebită a acestei circulații oceanice, atât din punct de vedere socio-economic, cât și științific, rezultă din cel puțin patru considerente:

AMOC a jucat un rol central în schimbările climatice bruște din trecut. Analize ale datelor care reflectă variații climatice din trecutul apropiat și îndepărtat indică faptul că AMOC a jucat un rol central în schimbările climatice din trecut. Cele mai spectaculoase schimbări climatice bruște din ultimii 120.000 ani, cunoscute ca evenimente Dansgaard-Oeschger, au constat încălziri de până la 10 ℃ manifestate în doar câteva decenii, pe parcursul ultimei perioade glaciare (Fig. 5) Acestea sunt proeminente în reconstrucția temperaturii deasupra Groenlandei (creșterile cvasi-verticale ale curbei albastre din Fig. 5, marcate cu numere întregi). Mai multe studii indică faptul că AMOC a jucat un rol central în manifestarea evenimentelor Dansgaard-Oeschger.
AMOC poate suferi tranziții ireversibile rapide între starea activă și cea oprită. Studii teoretice și simulări realizate cu modele indică faptul că AMOC are două stări stabile (una în care circulația este activă și alta în care este oprită), între care poate suferi tranziții bruște, în mod analog cu comportamentul bilei din Fig. 2. În prezent AMOC este în starea activă, însă dacă densitatea apelor de suprafață din Atlanticul de Nord scade sub o valoare de prag, circulația meridianală din Atlantic va intra într-un proces ireversibil înspre starea în care este oprită (Fig. 6). Astfel de tranziții s-au manifestat în mod recurent în trecut.
Variațiile AMOC au un impact cvasi-global semnificativ. AMOC transportă spre nord o cantitate de căldură de 50 de ori mai mare decât energia folosită de societatea umană, în aceeași unitate de timp. Prin căldura transferată, fluctuațiile intensității AMOC modifică temperatura apei de la suprafața oceanului. Prin intermediul influenței asupra atmosferei, aceste variații de temperatură influențează condițiile climatice la scară globală, în mod eterogen, însă semnificativ. De exemplu, simulările realizate cu modele de circulație generală a atmosferei și a oceanului indică faptul că o slăbire pronunțată a AMOC conduce la o răcire extinsă la scara întregii emisfere nordice și la o încălzire restrânsă în Atlanticul de Sud (Fig. 7, cadranul din dreapta). Impactul aceleiași slăbiri asupra câmpului global de precipitații este proeminent în zona tropicală, incluzând anomalii negative (pozitive) localizate la nord (sud) de ecuator (Fig. 7, cadranul din stânga). Anomalii negative semnificative sunt anticipate în sectorul Atlantico-European.

Fig.7 Impactul slăbirii circulației meridianale din Atlantic. Anomalii ale temperaturii aerului la suprafața Pământului (cadranul din dreapta, ◦C) și de precipitații (cadranul din stânga, mm/zi) rezultate dintr-o simulare a slăbirii circulației meridianale din Atlantic. Anomaliile care nu sunt semnificative statistic sunt marcate cu alb

Conform unor studii recente, pentru teritoriul României slăbirea acestei circulații oceanice va genera în următorii ani încălzire iarna și vara. Cantitățile de precipitații vor scădea semnificativ iarna și vor crește moderat vara.

Temperaturile pe timpul verilor din România sunt pozitiv corelate cu Oscilația Multidecenală din Atlantic (Atlantic Multidecadal Oscillation-AMO), un mod de variabilitate al circulației meridianale din Atlantic. Simulările realizate cu modele climatice indică de asemenea că o slăbirea pronunțată a acestei circulații oceanice conduce la o reducere a Productivității Primare Nete (cantitatea de Dioxid de Carbon transformată de ecosisteme în materie organică prin fotosinteză, excluzând cantitatea din acest gaz eliberată de acestea) pe teritoriul României, în toate anotimpurile. O scădere a productivității primare nete este asociată cu o scădere a biodiversității, a producției agricole și a celei de material lemnos. De asemenea, o astfel de reducere poate afecta negativ industria piscicolă. Astfel, slăbirea circulației meridianale din Atlantic poate afecta securitatea alimentară.

4. AMOC este vulnerabilă în fața încălzirii globale. Încălzirea globală generează topirea parțială a gheții marine din zona Arctică și a calotei glaciare din Groenlanda. Apa proaspătă rezultată ajunge în Atlanticul de Nord unde scade densitatea apelor de suprafață, ceea ce este de așteptat să conducă la slăbirea intensității AMOC. Datele de observație indică faptul că încălzirea globală a contribuit la slăbirea circulație meridianale din Atlantic încă de la sfârșitul secolului 19 . Faptul că încălzirea globală poate slăbi AMOC, lasă deschisă posibilitatea ca scăderea intensității acestei circulații oceanice să devină suficient de pronunțată încât aceasta să depășească un punct critic, peste care AMOC intră într-un proces ireversibil de oprire. Un astfel de colaps al AMOC ar reprezenta o provocare fără precedent pentru societatea umană și ar avea un impact devastator asupra acesteia și asupra multor ecosisteme marine și terestre. O întrebare fundamentală legată de schimbarea climatică, de mare actualitate, este cât de departe este starea actuală a AMOC de punctul critic?

Impactul cvasi-global al AMOC se extinde și asupra altor componente critice, cum sunt pădurea Amazoniană, calota glaciară din Groenlanda și partea de vest a calotei din Antarctica. Astfel, o eventuală depășire a punctului de prag al circulației meridianale din Atlantic poate “împinge” și alte componente critice peste punctele lor de prag, cu impact global catastrofal. O astfel de cascadă de depășiri de puncte critice reprezintă probabil cel mai dezastruos scenariu privind evoluția schimbării climatice.
Dinamica neliniară, impactul cvasi-global al AMOC și influență acesteia asupra altor componente critice fac din circulația meridianală oceanică din Atlantic o componentă centrală a sistemului climatic, de importanță științifică și socio-economică deosebită.

Ce știm despre evoluția recentă și starea actuală a AMOC?

Pentru a estima evoluția intensității AMOC în ultimul secol sunt necesare măsurători sistematice realizate în Atlantic, cu acoperire spațială și temporală relativ mare. Însă, astfel de măsurători directe s-au realizat numai pe parcursul ultimilor două decenii. Extinderea restrânsă în timp a acestora nu permite detectarea fără echivoc a unei eventuale slăbiri persistente a intensității AMOC, sub acțiunea încălzirii globale. Totuși, informații despre circulația meridianală din Atlantic pot fi obținute în mod indirect, analizând date de observație de temperatură a apei oceanice de suprafață, care se extind înapoi în timp până la mijlocul secolului 19. Acestea indică faptul că intensitatea AMOC prezintă o tendință de slăbire care a început să se manifeste la sfârșitul secolului 19. Până în anul 2016 slăbirea AMOC față de perioada preindustrială este de ~22%.

Consistent cu această estimare, o combinație a mai multor reconstrucții ale evoluției AMOC pe parcursul ultimului mileniu indică faptul că intensitatea acesteia este la cel mai scăzut nivel din ultimul mileniu. În linie cu acest nivel scăzut al intensității AMOC, analize distincte ale datelor de temperatură și salinitate indică faptul că AMOC se îndreaptă spre un punct critic peste care oprirea circulației este ireversibilă și că aceasta poate avea loc oricând începând de acum până la sfârșitul acestui secol. Mai mult, un studiu recent indică faptul că punctul critic al AMOC a fost deja depășit.

În contrast cu rezultatele analizelor de date observaționale, simulărilor realizate cu modele de circulație generală indică o modestă scădere a intensității AMOC, cuprinsă în intervalul 17-55%, manifestată până la sfârșitul acestui secol, în scenariul unor creșteri semnificative ale emisiilor de gaze cu efect de seră generate de activitatea umană. În plus, modele sugerează că AMOC este departe de punctul sau critic și că nu va suferi un colaps abrupt înainte de anul 2100. Aceste diferențe legate de AMOC, între rezultatele analizelor de date și simulările realizate cu modele de circulație generală ar putea fi explicate prin faptul că în cadrul acestora din urmă stabilitatea AMOC este supraestimată. Totuși, este crucial să micșorăm aceste incertitudini legate de starea actuală și de evoluția viitoare a circulației meridianale din Atlantic.

Dacă AMOC se oprește, poate fi repornită?

Conform studiilor stiințifice, în situația în care AMOC este “împinsă” de încălzirea globală peste punctul ei critic, circulația oceanică va intra într-un proces ireversibil de slăbire întins pe parcursul a câtorva decenii, încheiat cu un colaps al acesteia. Este important de subliniat încă o dată că pe parcursul unei astfel de tranziții se vor genera modificări climatice profunde, la scară globală.

Având în vedere că starea în care AMOC este oprită este una de echilibru stabil, este de așteptat că această va rămâne în aceea stare pe termen lung. O repornire a circulației nu este exclusă, însă, dacă va avea loc, se va întinde pe decenii sau secole.

Ce este de făcut în legătură cu potențialul colaps al AMOC?

Chiar dacă probabilitatea de a depăși punctul critic ar fi mică, având în vedere că un potențial colaps al AMOC ar reprezenta un dezastru la scară globală, singura opțiune responsabilă a factorilor de decizie ar trebui să fie cea de a proteja populația. Altfel spus, nu este necesar că probabilitatea de manifestare a unui dezastru să fie 100% pentru a se lua măsuri de protecție a societății. Atât timp cât investigațiile științifice au identificat un risc plauzibil pentru populație, factorii de decizie trebuie să ia măsuri adecvate.

În legătură cu AMOC și cu alte componente critice, cea mai eficientă modalitate de a minimiza riscul este de stopa cât mai curând folosirea combustibilului fosil și despăduririle. Trebuie avut în vedere că și dacă astăzi s-ar atinge obiectivul de a opri emisiile de gaze cu efect de seră, încălzirea globală va stagna doar peste câțiva ani, perioadă în care riscul de a fi depășite puncte climatice critice rămâne. În plus, eliminarea emisiilor va conduce la minimizarea impactului creșterii nivelului oceanului planetar și al fenomenelor extreme (precum unde de căldură, inundații, secete, incendii etc.), consecințe distincte de cele generate de depășirea de puncte critice climatice.

Prevenirea colapsului circulației meridianale ar trebui sa fie o prioritate în legatură cu securitatea climatică

6 puncte de reținut despre AMOC și schimbările climatice

Schimbare climatică nu este în totalitate reversibilă. Dacă sub acțiunea factorului antropic (creșterea concentrației gazelor cu efect de seră din atmosferă) sunt depășite puncte critice, se declanșează transformări climatice ireversibile, care pot fi și rapide.
Circulația meridianală din Atlantic este o componentă climatică critică. Sub influența încălzirii globale, aceasta poate depăși punctul său critic, peste care se va slăbi în mod ireversibil, până la oprire.
Studii recente bazate pe date observaționale indică faptul că starea actuală a circulației meridianale din Atlantic nu este departe de punctul critic și că acesta poate fi depășit oricând pe parcursul acestui secol. Mai mult, un studiu sugerează că punctul critic a fost deja depășit. Totuși, există încă incertitudini în legătură cu momentul depășirii punctului critic.
Dacă circulația meridianală din Atlantic se va opri, o eventuală repornire a acesteia se va realiza în decenii sau chiar secole.
Chiar dacă există incertitudini în legătură cu momentul depășirii punctului critic, având în vedere că opririrea circulației meridianale din Atlantic va genera un dezastru la scară planetară, factorii de decizie trebuie să ia măsuri pentru protejarea societății.
Riscul climatic legat de puncte critice lipsește din evaluările referitoare la schimbarea climatică, ceea ce implică faptul că amenințarea legată de aceasta este subestimată și reprezintă un risc major de securitate pentru societatea umană.

Mihai Dima

Profesor la Facultatea de Fizică a Universității din București. Autor a numeroase articole științifice referitoare la mecanismele fizice ale schimbărilor climatice, publicate în cele mai prestigioase reviste pe plan internațional. A fost președinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice și secretar de stat pentru cercetare științifică și inovare, director al Școlii Interdisciplinare de Studii Doctorale a Universității din București. În prezent este ambasador științific al Fundației Humboldt, din Germania.

Vlad Zamfira 1/15/25 Vlad Zamfira 1/15/25

În ce parte a Pământului, dar și României ne-am putea muta ca să simțim mai puțin efectele schimbărilor climatice?

Evenimentele meteorologice extreme, care cresc în frecvență din cauza schimbărilor climatice, afectează diferite regiuni ale planetei la diferite niveluri, precum și adaptabilitatea societăților locale. Astfel răsare întrebarea – în ce țări ar trebui să „scăpăm” sau mai realistic vorbind, unde am resimți cel mai puțin efectele schimbărilor climatice?

Pe baza unui indice global de adaptare, România se află pe poziția 79 (vulnerabilitate) și 84 (grad de pregătire) din 182 de țări analizate. Vecinii unguri se află pe locul 34 din 182, în timp ce Austria se află pe 7.

Indicele de țară ND-GAIN sintetizează vulnerabilitatea unei țări la schimbările climatice și la alte provocări globale, în combinație cu disponibilitatea acesteia de a-și îmbunătăți rezistența. Scopul său este de a ajuta guvernele, întreprinderile și comunitățile să prioritizeze mai bine investițiile pentru un răspuns mai eficient la provocările globale imediate care urmează.

Vulnerabilitatea măsoară expunerea, sensibilitatea și capacitatea de adaptare a unei țări la impactul negativ al schimbărilor climatice. ND-GAIN măsoară vulnerabilitatea globală luând în considerare vulnerabilitățile din șase sectoare esențiale pentru viață – alimente, apă, sănătate, servicii ecosistemice, habitat uman și infrastructură.
Gradul de pregătire măsoară capacitatea unei țări de a mobiliza investițiile și de a le transformă în acțiuni de adaptare. ND-GAIN măsoară nivelul general de pregătire prin luarea în considerare a trei componente – pregătirea economică, pregătirea pentru guvernanță și pregătirea socială.

Pe baza indicelui de adaptare al Inițiativei de adaptare globală Notre Dame, România se află pe poziția 79 (vulnerabilitate) și 84 (grad de pregătire) din 182 de țări analizate. Vecinii din Ungaria se află pe locul 34, în timp ce Austria se află pe 7. Diferentele par foarte mari pentru 3 tari Europene separate de doar cateva sute de km distanta.

Încă avem o fereastră pentru limitarea temperaturilor prin respectarea țintelor climatice. Opțiunile de mitigare și adaptare sunt disponibile, capitalul și tehnologiile necesare există, însă lipsesc în multe cazuri acțiuni eficiente, reale și rapide. Mutarea (sau migrarea?) cu siguranță nu va compensa asta pentru majoritatea populației. Sunt tot mai multe inițiative ce ar indica, pe viitor, o posibilă mutare către Marte, dar cum rămâne cu regiunile planetei care găzduiesc umanitatea?

Într- un interviu, cercetătorii au răspuns la întrebarea din ce în ce mai presantă – care este cel mai sigur loc de pe Pământ în ceea ce privește criză climatică? Răspunsurile acestora au surprins. Prima reacție a majorității oamenilor la această întrebare ar fi să ia în considerare efectele climatice – cum ar fi creșterea nivelului mării, inundațiile, incendiile de vegetație, valurile de căldură și secetele – și unde este cel mai puțin probabil să apară. Disponibilitatea actuală, predictibilă a resurselor naturale, cum ar fi apa dulce, este, de asemenea, importantă, astfel încât localizarea geografică nu este o problemă de neglijat. Potrivit cercetătorilor, regiunea Great Lakes este cea mai promițătoare de pe continentul nord-american. Însă răspunsul real depinde de ceea ce fac oamenii dintr-un anumit loc – și societatea în ansamblu – pentru a aborda schimbările climatice.

Cel mai sigur loc este acolo unde există un efort conștient de a atenua schimbările climatice și de a construi societăți și așezări rezistente cu ajutorul unor politici puternice.

Cum definim un loc „sigur climatic”?

Locația geografică joacă, fără îndoială, un rol important în modul în care o regiune este expusă adversităților climatice și efectelor schimbărilor climatice. În cazul climei, cele mai sigure regiuni din punct de vedere geografic ar fi cele cu vreme blândă unde:

Perioadele cu vreme blândă sunt frecvente;
Cercetătorii de la Universitatea Princeton și NOAA au efectuat un studiu privind distribuția teritorială a numărului de zile cu vreme blândă și modificările acesteia. Vremea blândă, nu prea caldă, nici prea rece, nici prea umedă sau ploioasă, adică pur și simplu plăcută, a fost caracterizată de următoarele valori:
— temperatura maximă zilnică este între 18 și 30 °C;
— precipitaţiile zilnice nu depăşesc 1 mm;
— temperatura punctului de rouă (când aerul devine săturat la presiune constantă) este de 20 °C.
Pe baza rezultatelor lor, numărul de zile blânde va scădea semnificativ la tropice, precum și în regiunile subtropicale și va crește ușor la nord de subtropicale (emisfera nordică) și la sud (emisfera sudică) în zona temperată (de exemplu, o mare parte din Europa, cu excepția Mediteranei). O schimbare a numărului de zile blânde este așteptată nu numai la sfârșitul secolului, ci în acest deceniu. Este extrem de important să cunoaștem cât mai precis efectele fiziologice ale schimbării în ceea ce pot fi numite perioade „plăcute”, de exemplu asupra sănătății mintale sau a programelor de agrement.
Riscul de evenimente meteorologice extreme este scăzut
Există, de asemenea, diferențe regionale semnificative în ceea ce privește frecvența cu care apar evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi uraganele, incendiile forestiere sau valuri de căldură, inundații fulgerătoare – rezultate ale schimbărilor climatice.
Deși noi, în inima Europei, nu suntem la fel de pregătiți pentru tornade ca mulți rezidenți americani, în iunie 2021 mai multe persoane au murit și zeci de mii au rămas fără curent din cauza unei tornade devastatoare în Republica Cehă, așa că ceea „ce ne așteaptă?” e o întrebare importantă. Incendiile forestiere nu sunt un fenomen nou în regiunea mediteraneană, dar în august 2021 au avut o intensitate termică de patru ori mai mare decât recordul anterior . (insert link infoclima 2023)
În țara noastră, frecvența valurilor de căldură (insert link infoclima) de lungă durată și periculos de cald este în creștere, în timp ce iernile încălzite (Insert link) reprezintă un risc pentru agricultură și nici nu suntem scutiți de pagubele cauzate de lipsa de apă și de surplusul de apă. (Insert articol valuri de căldură, grindină etc)
Locația sa fie cu mult deasupra nivelului mării
Deși efectele schimbărilor climatice sunt vizibile în fiecare zi în țara noastră, creșterea nivelului mării nu reprezintă o amenințare directă pentru Bazinul Carpatic. Pe de altă parte, în cazul orașului Veneția, Țărilor de Jos sau țărilor insulare mici, de exemplu, adaptarea este inevitabilă. În unele cazuri, nu mai este posibil să gășiți o soluție la nivel local, singura opțiune este să emigrezi.
Pe lângă caracteristicile geografice, mulți alți factori determină cât de afectată este o regiune de criză climatică și ce oportunități sunt disponibile pentru adaptare. Impactul social și economic influențează semnificativ, de asemenea, măsura în care nevoile umane de bază, cum ar fi accesul la apă potabilă curată, sunt îndeplinite. Mai mult, în lumea globalizată, problemele aflate departe de locul în care trăim pot afecta, de exemplu, aprovizionarea sigură cu alimente.

Pe hârtie, aceste țări pornesc dintr-o poziție mai bună

Din punct de vedere geografic, unele regiuni au, fără îndoială, avantaje în ceea ce privește severitatea schimbărilor climatice. Potrivit unui studiu publicat în revista Sustainability, Nouă Zeelandă, Islanda, Regatul Unit, Australia și Irlanda pornesc din cel mai bun loc în funcție de locația geografică.

Cercetarea a luat în considerare „capacitatea de transport” a țării date, adică care este proporția de teren agricol în raport cu populația sau dacă cetățenii au acces la mare. Un alt aspect important a fost cât de izolată este o țară de efectele instabilității economice și sociale ale țărilor vecine, precum și de potențialul de energie regenerabilă, care este o măsură importantă a independenței energetice.

Pe lângă faptul că unele regiuni încep cu avantaje din punct de vedere geografic în ceea ce privește severitatea schimbărilor climatice, posibilitățile și etapele efective de atenuare (atenuare) și adaptare (adaptare) sunt decisive în problema securității climatice.

Pe baza indicelui de performanță al schimbărilor climatice (CCPI) , definit pentru a măsura performanța atinsă în atenuare, danezii, suedezii, norvegienii și britanicii sunt în frunte. La calculul indicelui trebuie avute în vedere rezultatele obținute în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, introducerea energiilor regenerabile și utilizarea lor eficientă din punct de vedere energetic, precum și introducerea unor politici ecologice.

În timp ce Australia se află într-o poziție fericită pe baza caracteristicilor sale geografice, ea este deja împinsă cu mult în urmă în indicele CCPI, pe locul 55 din 63 de țări clasate.

Importanța măsurilor de răspuns poate fi deja observată în concluziile celui mai recent raport IPCC privind vulnerabilitatea. În cercetările anterioare, la determinarea impactului așteptat al schimbărilor climatice într-o regiune, expunerea și sensibilitatea grupului și sectorului social investigat (de exemplu, turism sau producție de energie) au fost luate în considerare în descrierea efectelor așteptate. Impactul așteptat și adaptabilitatea au determinat vulnerabilitatea unei zone.

Evaluarea complexă a riscurilor utilizată în cel mai recent raport, care se concentrează pe adaptarea la climă, ia deja în considerare răspunsurile sociale și economice reale la schimbările climatice.

Cum stăm în România?

Este dificil de anticipat modul în care anumite regiuni din România vor fi afectate de schimbările climatice. Nu trebuie să uităm că în cazul schimbărilor climatice nu vorbim de prognoze ci proiecții în care considerăm anumite scenarii (e.g., scenarii privind concentrațiile gazelor cu efect de seră). Cu toate acestea, există o serie de factori pe care îi putem lua în considerare atunci când evaluăm impactul potențial al schimbărilor climatice asupra diferitelor regiuni din România. Știm că schimbările climatice pot duce la creșterea nivelului mării crescând astfel riscul de inundații și ducând la eroziuni în zonele de coastă.

Prin urmare, regiunile și orașe situate de-a lungul coastei Mării Negre, cum ar fi Constanța, pot fi vulnerabile la creșterea nivelului mării. Schimbarea regimului precipitațiilor poate influența disponibilitatea apei. Unele regiuni, cum ar fi de exemplu bazinul Dunării, pot fi mai susceptibile la modificări ale resurselor de apă deoarece se modifică atât precipitații cât și cantitățile de apă rezultate din topirea zăpezii.

Un impact important al schimbărilor climatice este asupra agriculturii. În acest caz, regiunile cu practici agricole diversificate din Banat și Moldova sunt mai bine poziționate pentru a face față condițiilor în schimbare. Însă pentru regiunea Moldovei se anticipează că crește numărul furtunilor cu grindină de mari dimensiuni și a celor care produc vânt intens. Această creștere va fi observată pentru întreg teritoriul României, dar regiunea de nord-est a României va înregistra potenția creșterea cea mai mare. Pentru regiunea de sud a României este proiectată o creștere numărului, duratei și intensității valurilor de căldură.

Proiecțiile climatice indică Oltenia, Muntenia, și Dobrogea ca regiuni în care vor fi observate secete mai frecvente și mai severe. Ceea ce înseamnă că Transilvania și Munții Carpați, regiuni în care proiecțiile climatice indică temperaturi mai blânde în comparație cu zonele joase, ar putea fi regiunile în vom resimți cel mai puțin efectele schimbărilor climatice. Este important de menționat că acestea sunt considerații generale bazate pe proiecții climate, dar factorii locali, cum ar fi infrastructura, condițiile socio-economice și planificarea urbană, ar trebui, de asemenea, luați în considerare atunci când decidem unde să locuim.

Locul sigur este cel în care construim o societate rezilientă climatic

Vulnerabilitatea la schimbările climatice este, prin urmare, mult mai mult decât locația geografică. Indicele ND-GAIN al Inițiativei Globale de Adaptare Notre Dame poate fi utilizat pentru a determina cât de vulnerabilă este o țară și cât de pregătită este să devină rezistentă la riscurile cauzate de schimbările climatice.

În metodologia utilizată pentru calcularea indicelui, riscul include numărul de populație și infrastructuri critice expuse riscului climatic. Cuantifică adaptabilitatea și sensibilitatea populației la diverse fenomene meteorologice extreme.

De exemplu, atunci când se determină sensibilitatea la secetă, măsura în care sectoarele economice se bazează pe industriile mari consumatoare de apă (agricultură, transport pe apă, minerit, utilități publice) este un aspect important. Pentru clasificarea finală, pe lângă evaluarea nivelului de risc, este posibil să fie evaluat nivelul de pregătire al țării date pentru efectele schimbărilor climatice – cât de pregătită este din punct de vedere economic, guvernamental și social.

De exemplu, chiar și fără efectele schimbărilor climatice, Japonia este expusă în mod regulat la dezastre naturale, dar conform indicelui ND-GAIN, se află pe locul 17 din toate țările lumii. Acest lucru se datorează faptului că țara are un istoric dovedit de adaptare.

Ungaria se află în prezent pe locul 50 din 182 de țări clasate, în timp ce vecină Austria se află pe locul 7.România se află pe locul 74- De ce?

Există diferențe semnificative în ceea ce privește nivelul de pregătire între regiunile individuale. Potrivit unei analize bazate pe o bază de date care clasifică cele mai populate 100 de orașe din Statele Unite cele mai vulnerabile orașe sunt cele mai puțin pregătite pentru efectele unui eveniment extrem cauzat de schimbările climatice.

La sfârșitul zilei, nu toată lumea are resursele și mijloacele pentru a se muta într-o locație sigură pentru climă, iar oamenii nu pot fi forțați să-și părăsească țara de origine doar pentru a scăpa de consecințele crizei climatice și de mediu.

Fereastra este încă deschisă pentru a menține gradul de încălzire la un nivel mai sigur prin respectarea țintelor climatice. Opțiunile de atenuare și adaptare sunt disponibile, capitalul și tehnologiile necesare sunt, de asemenea, disponibile, lipsesc doar acțiuni eficiente, reale și rapide. Mutarea cu siguranță nu va compensa asta pentru mase.

Dr. Bogdan Antonescu

Vlad Zamfira 10/3/24 Vlad Zamfira 10/3/24

Cum influențează activitatea Soarelui clima Pământului?

Pe baza studiilor efectuate în ultimele trei secole s-a constatat că activitatea solară influențează climatul planetei noastre și pe noi deopotrivă. În ce măsură? Este greu de stabilit cu exactitate, însă este esențial să cunoaștem aspectele relevante despre activitatea solară, înaintea unor concluzii. Furtuni solare extreme precum cea din 1859 iar mai recent din 1989 arată că acestea pot avea un impact uriaș asupra rețelelor de energie, telecomunicație ce pot avea efecte economice semnificative.

Pe baza studiilor efectuate în ultimele trei secole s-a constatat că activitatea solară influențează climatul planetei noastre și pe noi deopotrivă. Activitatea solară influențează grosimea stratului de ozon, ecosisteme și organismele vii de pe Terra. În ce măsură? Este greu de stabilit cu exactitate, însă este esențial să luăm în considerare câteva aspecte relevante despre activitatea solară și ciclurile solare, înaintea tragerii unor concluzii. Furtuni solare extreme precum cea din 1859 iar mai recent din 1989 arată că acestea pot avea un impact uriaș asupra rețelelor de energie, telecomunicație, monitorizare a climei ce pot avea efecte economice semnificative. Anul acesta activitatea solară a fost una notabilă, unde am putut observa apariția mai multor aurore boreale, cea mai notabilă fiind în luna mai.

Cum monitorizăm activitatea solară și de ce ar putea fi important pentru climă?

Principalii indicatori ai activității solare sunt numărul de pete apărute pe suprafața Soarelui, radiația solară și numărul de erupții. Un ciclu solar este determinat de câmpul magnetic al Soarelui care se inversează o dată la aproximativ 11 ani, ceea ce înseamnă că în acest moment ne aflăm în cel de-al 25- lea ciclu solar. Ciclul solar actual a debutat în decembrie 2019, după o perioada de minim solar cu peste 100 zile fără nicio regiune activă.

Fig.1: Variația numărului de pete solare pe parcursul celor 25 de cicluri solare. Sursa: Space Weather Prediction Center (NOAA)

Ce sunt petele solare?

Acestea sunt regiuni mai întunecate (implicit mai reci) care apar în fotosferă (stratul vizibil al Soarelui) asociate cu o activitate magnetică intensă. În ciuda unor informații alarmiste, din figura 2 se observă clar că nu ne aflăm deloc în ciclul cel mai abundent în pete solare, numărul acestor fiind relativ moderat față de ciclurile 3, 8 și 19, chiar și alte cicluri mai apropiate de anii noștri. Iar după cum reiese din predicțiile Space Weather Prediction Center (NOAA), în luna iulie 2025 va avea loc vârful acestui ciclu, atunci când se estimează un număr de 115 (+- 10) pete solare. Prin urmare, consensul general este că Ciclul 25 va fi unul de intensitate medie și foarte asemănător cu Ciclul 24. Însă față de prognoza de la începutul acestui ciclu s-a constatat că avem o activitate mai intensă cu peste 30%, la aproximativ jumătate din ciclu.

Fig 2: În 9 decembrie 2019, la începutul Ciclului 25, NOAA a făcut predicția că maximul activiatii solare va fi atins în luna iulie 2025, atunci când vor fi vizibile 115 (+/- 10) pete solare pe suprafața Soarelui. Sursa: Space Weather Prediction Center (NOAA)

Fig. 3: Variația fluxului solar de la Ciclul 24 la Ciclul 25. Sursa: Space Weather Prediction Center (NOAA)

Un alt indicator important al activității solare este cel al emisiei radio, mai exact cel al radiației cu lungimea de undă de 10,7 cm. Acest indicator este strâns corelat cu numărul de pete solare. Conform figurii 3, fluxul solar este în creștere, ceea ce indică clar că nu am ajuns încă în faza de maxim al activității solare din Ciclul 25.

Radiația solară este mai concret radiația electromagnetica emisă de Soare, care trecând prin atmosfera Pământului, o parte este absorbită încălzind aerul, iar o parte este împrăștiată de aer, vapori de apă, praful din atmosferă (radiația solară difuză), însă cea mai mare parte ajunge la suprafața Pământului (radiația solară directă).

Cel de-al treilea factor care caracterizează activitatea solară, erupțiile (din cromosferă și coroana solară) generează ejecțiile coronare de masă (CME). Acestea sunt nori uriași de plasmă ejectați de Soare împreună cu câmpul magnetic aferent. Aceste ejecții coronale de masă pot lovi planeta noastră cu viteze uriașe de până la 2500 km/s perturbând câmpul magnetic terestru. Un efect este producerea de aurore polare generate de coliziunea particulelor încărcate energetic (vânt solar), provenite din plasmă emisă de către Soare cu câmpul magnetic al Pământului. Când acestea ajung în apropierea Pământului, particulele sunt deviate de câmpul magnetic care reacționează ca un scut. Acestea pătrund totuși în atmosfera superioară pe la poli, acolo unde se închid liniile de câmp magnetic. După pătrundere, particulele încărcate din vântul solar interacționează cu atomii și moleculele din atmosfera terestră, eveniment care are loc în partea de jos a termosferei, imediat după Linia Karman (aproximativ 100 km altitudine). În acea zona se află preponderent atomi de oxigen și azot, iar în funcție și de altitudine se produce emisia de lumina verde (100-300 km) sau roșu (peste 300 km). Această din urmă poate fi uneori vizibilă și de la latitudini mai joase, cazul României, precum în evenimentele recente din noiembrie 2023, mai 2024 și august 2024.

Cea mai violentă furtună solară de când se fac măsurători asupra Soarelui a avut loc între 1-2 septembrie 1859. În urma unor ejecții coronale de masă uriașe ce au ajuns în numai 18 ore pe Pământ, în acea noapte aurorele polare au putut fi observate pe întreg globul, indiferent de latitudinea geografică iar evenimentul a avut un efect devastator asupra sistemelor de telegraf.

Și astfel ne putem pune întrebarea: ce s-ar întâmpla în zilele noastre dacă am asista la o nouă Superfurtună solară?

Dependența noastră de sistemele de comunicații prin satelit și alte sisteme care s-ar putea prăbuși în urma unui eveniment de o astfel de intensitate reprezintă un scenariu deloc de neglijat.

Care ar fi impactul activității solare asupra planetei noastre?

În primul rând aceste aspecte ale vremii spațiale produc efecte nedorite asupra:

sistemelor de comunicații prin satelit
sistemelor de poziționare globală
în alimentarea cu energie electrică
în comunicațiile radio
în mișcarea sateliților pe orbitele din jurul Pământului

În urma cercetărilor s-a stabilit că în perioada de maxim a activității solare, atmosfera înaltă a Pământului își dublează temperatura față de perioada de minim. De asemenea, activitatea solară influențează grosimea stratului de ozon, precum și sistemul pluviometric și organismele vii de pe Terra. În prezent, activitatea solară este monitorizată în permanență de o rețea de sateliți și observatoare spațiale dedicate pentru obținerea de alerte în timp real și o acuratețe mai mare a predicțiilor.

La sol există observatoare dedicate geomagnetismului, ionosferei și activității solare. Altă consecințe ale activității solare sunt observate la nivelul magnetosferei și ionosferei, cele mai comune efecte fiind observate asupra comunicațiilor radio pe unde scurte. Prin urmare este deosebit de importantă monitorizarea activității solare pentru obținerea alertelor.

Dar de ce este deosebit de importantă studierea și monitorizarea vremii spațiale? Un răspuns la această întrebare ar fi incidentul din 4 februarie 2022, atunci când la o zi după lansarea pe o orbită intermediară la 210 km altitudine, 38 de sateliți Starlink au fost distruși în urmă unei furtuni geomagnetice cauzată de o ejecție din coroana solară. Vântul solar generat a interacționat cu câmpul magnetic al Pământului ceea ce a condus la o creștere de 20 – 30% a densității de particule la altitudinea respectivă. Acest incident a arătat clar că prognozele precise ale vremii spațiale și o colaborare mai strânsă între industria aerospațială și cea meteorologică sunt vitale pentru succesul misiunilor.

Un alt eveniment major care a afectat populația în mod direct a fost furtuna geomagnetică din 13 martie 1989. Severitatea acesteia a generat o întrerupere de nouă ore a sistemului de transport al energiei electrice al Hydro-Quebec (Canada). Aceasta a generat perturbări majore și în rețeaua electrică a Statelor Unite ale Americii. În urmă acestui eveniment, compania a conceput o serie de strategii de atenuare a efectelor, iar la nivel global au fost create o serie de standarde de protecție ale rețelelor electrice împotriva efectelor furtunilor geomagnetice. Cu toate că vremea spațială poate afecta direct anumite aspecte ale vieții, aceasta nu are o influență imediată asupra climei. Oceanul planetar este un imens acumulator de energie care face că efectele ciclului solar să nu influențeze imediat modificarea climei.

Încălzirea globală nu are o legătură directă cu activitatea actuală a Soarelui, ci mai degrabă este o consecință a unor cicluri solare mai vechi. Este o reacție în lanț, deoarece de-a lungul anilor ghețarii au început să se topească ceea ce a generat modificarea albedo-ului planetei, permafrostul s-a topit și acum vorbim despre emisii de metan în atmosfera, activitatea vulcanică s-a intensificat în ultimii ani, plus mulți alți factori interconectați.

Toți aceștia sunt câțiva dintre factorii principali, dar nu și singurii, care conduc la modificarea temperaturii planetei Pământ. Modelele climatice care încearcă să facă predicții asupra modificărilor climatice sunt foarte complicate și în plus există și unele divergente asupra interpretării datelor istorice. În prezent există sateliți meteo care pot măsură cu mai multă acuratețe valorile parametrilor atmosferici și oceanici pentru a contribui la perfecționarea modelelor climatice globale.

Cristian Omat

Doctorand în Astronomie și Astrofizică la Facultatea de Fizică (Universitatea București) și inginer în electronică (Universitatea Politehnică București). Cercetări în domeniul asteroizilor potențiali periculoși (PHA) și cu privire la impactul mega-constelatiilor de sateliți.

Vlad Zamfira 4/25/24 Vlad Zamfira 4/25/24

Raport Copernicus: Date sumbre pentru Europa în 2023

Raportul anual privind climatul Europei 2023 al Agenției Europene Copernicus a fost publicat recent. Îngrijorător este faptul că anul trecut peste 150 de persoane și-au pierdut viața datorită fenomenelor extreme iar pagubele economice în 2023 în Europa au ajuns la 13,4 miliarde de euro, din care 81% sunt legate de inundații.

Fenomene extreme alimentate de schimbările climatice au dus la pierderi materiale de miliarde de euro în Europa

„Criza climatică este cea mai mare provocare a generației noastre. Costul acțiunii în domeniul climei poate părea ridicat, dar costul inacțiunii este mult mai mare. După cum arată acest raport, trebuie să valorificăm știința pentru a oferi soluții pentru binele societății", a declarat secretarul general al OMM, Celeste Saulo.

Harta fenomenelor extreme în decursul anului 2023 în Europa. Observăm că incendiile de vegetație (exacerbate de caniculă și secete) au fost principala problemă în Peninsula Iberică, caniculă în Franța iar inundații în zona de centru, sud-est și Balcani.

Potrivit raportului, principalele concluzii sunt următoarele:

TEMPERATURĂ: Temperatura medie în Europa în 2023 a fost cu 2,6 °C peste cea din perioada preindustrială, ceea ce indică faptul că în Europa a fost deja depășită limita de 1,5 °C stabilită de tratatul de la Paris. În 11 din cele 12 luni ale anului 2023, temperatura medie în Europa a fost mai mare decât valorile normale.
PLOI: În 2023, precipitațiile în Europa au fost relativ mai mari cu aproximativ 7% față de valorile normale.

NINSORI: Numărul de zile cu zăpadă în Europa a fost mai mic față de media anuala. În Alpi, în timpul iernii, doar trei localități au avut mai multe zile cu zăpadă,în timp ce majoritatea au avut mult mai puține decât media ultimelor decenii.

CALOTE GLACIARE: Ghețarii din Alpi au pierdut 10% din volumul lor în ultimii doi ani iar din 1976, un volum total de 850 km3 de gheață a calotelor din Europa a fost pierdut.
Regiunea care cuprinde Marea Barents și Svalbard a fost una cu cele mai drastice creșteri de temperaturi medii anuale de pe planetă
NIVELUL OCEANULUI PLANETAR La nivel global, o reducere medie de aproximativ 14 m în grosimea gheții a fost observată de la înregistrările prin satelit începute în 1976, iar ghețarii au contribuit cu aproximativ 1 mm pe an la creșterea nivelului mediu global al mării în ultima deceniu. În 2023, aceasta a atins un maxim de 1,7 mm din cauza pierderii record de masă a ghețarilor la nivel global.
VALURI DE CALDURA MARINE: Temperatura la suprafața mării în toate mările europene și în Marea Mediterană a fost mult peste prețurile normale. În mai multe mări europene, temperatura medie anuală a mării a fost cea mai ridicată înregistrată vreodată.
INCENDII DE PĂDURE: Incendii de pădure de mari proporții au fost multe și în 2023, în special în Iberia, Sicilia și Grecia. 5.000 km, cât Londra, Paris și Berlin la un loc, arși în sezonul de incendii din 2023. Potrivit raportului, în Evros, în perioada iulie- august 2023 am avut cel mai mare incendiu de pădure înregistrat vreodată în Uniunea Europeană.
FURTUNI PUTERNICE: Aceste fenomene extreme au afectat aproximativ 550,000 persoane in UE
INUNDAȚII: Inundațiile au fost, de asemenea, foarte răspândite, aproximativ 1,6 milioane de persoane fiind afectate de inundații în 2023.

O treime din râurile Europene au depășit pragul ridicat de inundație iar 16% pe cel sever

Regiunile afectate de incendii, inclusiv zona Balcanilor și a României

FATALITĂȚI: 63 de persoane și-au pierdut viața în furtuni, 44 în inundații și 44 în incendii de pădure.

PIERDERI ECONOMICE: Pagubele economice în 2023 în Europa au ajuns la 13,4 miliarde de euro, din care 81% sunt legate de inundații.
ENERGIE - În 2023, o proporție record din producția efectivă de energie electrică în Europa a fost produsă din surse regenerabile din surse regenerabile, de 43%, față de 36% în 2022

Situația din România

Comparativ cu celelalte regiuni ale Europei, în estul României au fost observate cele mai mari anomalii ale temperaturii în 2023, între 2-2,5°C față de perioada de referință 1991-2020. De asemenea pentru cea mai mare partea a teritoriului României, 2023 a fost cel mai cald an începând cu 1950. În ceea ce privește abaterile lunare ale temperaturii, lunile aprilie-iunie au fost caracterizare de temperaturi mai scăzute decât cele ale perioadei de referință 1991-2020. Celelalte luni au avut anomali pozitive ale temperaturii medii dintre care se remarcă recordul de temperatură din ianuarie 2023.

Pentru majoritatea Europei, cu excepția regiunilor nordice, au fost observate cel puțin câteva zile cu stres termic intens, cele mai multe zile (60-80 fiind observate în sudul Europei). La pentru cazul zilelor cu stres termic foarte intens, cele mai multe (până la 80 de zile) find observate în sudul Spaniei. În sudul României, aproximativ 30 de zile au fost caracterizare de stres termic intens.

Cu excepția regiunilor montane, în 2023 în România a crescut durata de strălucire a Soarelui. În regiunea de sud și de est fiind observată o creștere de până la 6% față de media 1991-2020. De asemenea, în 2023 acoperirea noroasă a scăzut în România cu până la la 6% față de media 1991-2020.

În ceea ce privește regimul precipitațiilor, acesta a fost deficitar pentru aproape întreg teritoriul României în 2023, cu regiuni sud-estul Românii fiind caracterizate de valori de abateri negative “excepționale” față de perioada 1991-2020.

Dr. Bogdan Antonescu

Este fizician specializat în fizică atmosferei, interesat de istoria, climatologia, procesele fizice și impactul fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este lector în cadrul Facultății de Fizică (Universitatea din București) și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. În prezent conduce proiectul “Extreme weather events in the future climate of Romania” (ClimExRo) care își propune, printre altele, să aducă cercetările din mediul academic mai aproape de public. Mai multe detalii despre acest proiect puteți găsi pe pagina proiectului— https://www.climex.ro/

Featured