Aprilie 2024 - Al 11-lea ceas climatic și încă un avertisment

Aprilie 2024 devine a unsprezecea lună consecutivă ce sparge recordurile anterioare ale lunilor respective

Astfel, temperatura medie în aprilie 2024 la nivel global a fost de 15,03°C, cu 0,14°C mai mare decât recordul anterior din aprilie 2016 (Figura 1). Figurile 2 și 3 de mai jos prezintă evoluția anomaliilor temperaturii medii globale zilnice și lunare față de perioada de referință 1991-2020. Pentru aprilie 2024 anomalia a fost de 0,67°C. Mai mult decât atât s-au înregistrat noi recorduri și la temperaturile medii ale apei la suprafața mărilor, mai ales Marea Neagră, Caspică și zona de est a Mediteranei.

---

Vești îngrijorătoare cu fiecare lună ce trece

Fig. 1 - Evoluția zilnică a temperaturii medii globale (°C). Evoluția temperaturii zilnice globale pentru intervalul 1940-2023 este reprezentată cu gri, evoluția pentru 2023 cu portocaliu, iar cu roșu este reprezentate evoluția pentru 2024 (ianuarie-aprilie). Media pentru perioada de referință 1991-2020 este reprezentată cu gri deschis. Sursa datelor: ERA/ECMWF via Copernicus Climate Change Service (C3S)

Fig. 2 - Anomalia temperaturii față de perioada de referință 1991-2020 (diferența față de media perioadei de referință). Cu roșu este reprezentată evoluția temperaturii în intervalul ianuarie-aprilie 2024, iar cu portocaliu evoluția pentru anul 2023. Fiecare an din intervalul 1940-2022 este reprezentat cu gri Linia punctată separe valorile cu abateri pozitive (mai cald decât media 1991-2020) de cele negative (mai rece decât media 1991-2020). Sursa datelor: ERA/ECMWF via Copernicus Climate Change Service (C3S).

Fiecare lună începând cu iunie 2023 a fost stabilit un nou record pentru temperatura medie la nivel global (Figura 3), remarcabil fiind recordul din septembrie 2023, unde am observat o diferență mare de 0.93°C dintre temperatura medie a lunii septembrie 2023 și valoarea medie pentru această lună în perioada 1991-2020 (perioada de referință) la nivel global.

Fig. 3 - Anomalia temperaturii față de perioada de referință 1991-2020 (diferența față de media perioadei de referință). Cu roșu este reprezentată evoluția temperaturii lunare în intervalul ianuarie-aprilie 2024, iar cu portocaliu evoluția pentru anul 2023. Fiecare an din intervalul 1940-2022, temperatura medie lunară este reprezentat cu gri. Sursa datelor: ERA/ECMWF via Copernicus Climate Change Service (C3S).

Fig. 4 -  Distribuția anomaliilor temperaturi pentru aprilie 2024 față de perioada de referință 1991-2020. Cu albastru sunt reprezentate

Anomaliile negative (mai rece decât media pentru aprilie 1991-2020) iar cu roșu anomaliile pozitive (mai cald decât media pentru aprilie 1991-2020). Sursa datelor: ERA/ECMWF via Copernicus Climate Change Service (C3S).

De notat este faptul că recordurile succesive stabilite în perioada Iunie-Decembrie 2023 au avut diferențe de valori cu mult mai mari decat recordurile perioadei Ianuarie-Aprilie 2024. Practic, prin comparație cu a doua jumătate lui 2023, perioada Ianuarie-Aprilie 2024 este mai apropiată de valorile normale ale ultimelor decenii. Dar devine din ce în ce mai greu de definit acest “normal” în condițiile în care avem o încălzire globală relativ rapidă. Perioada anterioară când au fost observate astfel de recorduri pentru câteva luni a fost 2015-2016, o perioadă în care am avut un “super” El Niño .

Un eveniment El Niño am avut și în intervalul 2023-2024, dar este clar că recordurile pe care le observăm în prezent nu pot fi atribuite în totalitate acestui eveniment care ține de variabilitatea naturală. Emisiile de CO2 sunt principala cauză a acestor recorduri. 

La nivelul Europei, cele mai mari anomalii ale temperaturii în luna aprilie au fost observate în partea de est a Europei (Figura 4).

---

Noi recorduri și la temperaturile medii ale apei la suprafața mării

Aceste recorduri nu sunt observate doar în atmosferă deoarece temperatura medie a apei la suprafața mării a ajuns la noi valori record (Figura 4 și 5). În acest caz avem o perioadă de 13 luni cu recorduri ale temperaturii apei la suprafața mării (Figura 6). Astfel temperatura apei la suprafața mării în aprilie 2024 a fost de 20,04°C. 

Fig. 5 - Evoluția zilnică a temperaturii medii a apei la suprafața mării la nivel global (°C). Evoluția temperaturii zilnice globale pentru intervalul 1940-2023 este reprezentată cu gri, evoluția pentru 2023 cu portocaliu, iar cu roșu este reprezentate evoluția pentru 2024 (ianuarie-aprilie). Media pentru perioada de referință 1991-2020 este reprezentată cu gri deschis. Sursa datelor: ERA/ECMWF via Copernicus Climate Change Service (C3S)

Fig. 6 - Anomalia temperaturii apei la suprafața mării față de perioada de referință 1991-2020 (diferența față de media perioadei de referință). Cu roșu este reprezentată evoluția temperaturii în intervalul ianuarie-aprilie 2024, iar cu portocaliu evoluția pentru anul 2023. Fiecare an din intervalul 1940-2022 este reprezentat cu gri Linia punctată separe valorile cu abateri pozitive (mai cald decât media 1991-2020) de cele negative (mai rece decât media 1991-2020). Sursa datelor: ERA/ECMWF via Copernicus Climate Change Service (C3S).

Valurile de căldură marine reprezintă o problemă climatică majoră, iar acestea există și în Marea Neagră unde a crescut atât numărul cât și durata lor începând cu 1985. Odată cu creșterea temperaturii medii globale, crește și temperatura oceanelor și a mărilor. Astfel crește și probabilitatea de apariție formare a valurilor de căldură marine. Ecosistemele marine se pot adapta în anumite limite de temperaturi, însă nu se pot adapta în cazul fenomenelor extreme cum sunt valurile de căldură marine.

Este important să vedem cum va evolua temperatura medie globală în următoarele luni pe măsură ce El Niño slăbește și apar condițiile de La Niña. Într-un comentariu recent pentru Nature, Dr. Gavin Schmidt (NASA) preciza:

„Dacă anomalia nu se stabilizează până în august – o așteptare rezonabilă bazată pe evenimentele anterioare de El Niño – atunci lumea va intra într-un teritoriu necunoscut”.

Fig.7

Fig. 8 -  Distribuția anomaliilor temperaturii apei la suprafața mării față de perioada de referință 1991-2020, unde putem observa valori extreme pentru Marea Neagră,Marea Caspică și estul Mediteranei.

Deja putem observa în Europa efectele schimbărilor climatice în creșterea temperaturilor și creșterea frecvenței de apariție a fenomenelor meteorologice extreme. Ce putem facem în prezent să implementăm măsuri eficiente pentru a reduce emisiile gazelor cu efect de seră și pentru a asigura un viitor durabil pentru generațiile viitoare.

---

Dr. Bogdan Antonescu

Este fizician specializat în fizică atmosferei, interesat de istoria, climatologia, procesele fizice și impactul fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este lector în cadrul Facultății de Fizică (Universitatea din București) și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. În prezent conduce proiectul “Extreme weather events in the future climate of Romania” (ClimExRo) care își propune, printre altele, să aducă cercetările din mediul academic mai aproape de public. Mai multe detalii despre acest proiect puteți găsi pe pagina proiectului— https://www.climex.ro/

---

Raport Copernicus: Date sumbre pentru Europa în 2023

Fenomene extreme alimentate de schimbările climatice au dus la pierderi materiale de miliarde de euro în Europa

Raportul anual privind climatul Europei 2023 al Agenției Europene Copernicus a fost publicat recent. Îngrijorător este faptul că anul trecut peste 150 de persoane și-au pierdut viața datorită fenomenelor extreme iar pagubele economice în 2023 în Europa au ajuns la 13,4 miliarde de euro, din care 81% sunt legate de inundații.

---

„Criza climatică este cea mai mare provocare a generației noastre. Costul acțiunii în domeniul climei poate părea ridicat, dar costul inacțiunii este mult mai mare. După cum arată acest raport, trebuie să valorificăm știința pentru a oferi soluții pentru binele societății", a declarat secretarul general al OMM, Celeste Saulo.

Harta fenomenelor extreme în decursul anului 2023 în Europa. Observăm că incendiile de vegetație (exacerbate de caniculă și secete) au fost principala problemă în Peninsula Iberică, caniculă în Franța iar inundații în zona de centru, sud-est și Balcani.

Potrivit raportului, principalele concluzii sunt următoarele:

• TEMPERATURĂ: Temperatura medie în Europa în 2023 a fost cu 2,6 °C peste cea din perioada preindustrială, ceea ce indică faptul că în Europa a fost deja depășită limita de 1,5 °C stabilită de tratatul de la Paris. În 11 din cele 12 luni ale anului 2023, temperatura medie în Europa a fost mai mare decât valorile normale.

• PLOI: În 2023, precipitațiile în Europa au fost relativ mai mari cu aproximativ 7% față de valorile normale.

• NINSORI: Numărul de zile cu zăpadă în Europa a fost mai mic față de media anuala. În Alpi, în timpul iernii, doar trei localități au avut mai multe zile cu zăpadă,în timp ce majoritatea au avut mult mai puține decât media ultimelor decenii.

• CALOTE GLACIARE:  Ghețarii din Alpi au pierdut 10% din volumul lor în ultimii doi ani iar din 1976, un volum total de 850 km3 de gheață a calotelor din Europa a fost pierdut.

• Regiunea care cuprinde Marea Barents și Svalbard a fost una cu cele mai drastice creșteri de temperaturi medii anuale de pe planetă

• NIVELUL OCEANULUI PLANETAR La nivel global, o reducere medie de aproximativ 14 m în grosimea gheții a fost observată de la înregistrările prin satelit începute  în 1976, iar ghețarii au contribuit cu aproximativ 1 mm pe an la creșterea nivelului mediu global al mării în ultima deceniu. În 2023, aceasta a atins un maxim de 1,7 mm din cauza pierderii record de masă a ghețarilor la nivel global.

• VALURI DE CALDURA MARINE: Temperatura la suprafața mării în toate mările europene și în Marea Mediterană a fost mult peste prețurile normale. În mai multe mări europene, temperatura medie anuală a mării a fost cea mai ridicată înregistrată vreodată.

• INCENDII DE PĂDURE: Incendii de pădure de mari proporții au fost multe și în 2023, în special în Iberia, Sicilia și Grecia. 5.000 km, cât Londra, Paris și Berlin la un loc, arși în sezonul de incendii din 2023. Potrivit raportului, în Evros, în perioada iulie- august 2023 am avut cel mai mare incendiu de pădure înregistrat vreodată în Uniunea Europeană.

• FURTUNI PUTERNICE: Aceste fenomene extreme au afectat aproximativ 550,000 persoane in UE

• INUNDAȚII: Inundațiile au fost, de asemenea, foarte răspândite, aproximativ 1,6 milioane de persoane fiind afectate de inundații în 2023.

O treime din râurile Europene au depășit pragul ridicat de inundație iar 16% pe cel sever

Regiunile afectate de incendii, inclusiv zona Balcanilor și a României

• FATALITĂȚI: 63 de persoane și-au pierdut viața în furtuni, 44 în inundații și 44 în incendii de pădure.

• PIERDERI ECONOMICE: Pagubele economice în 2023 în Europa au ajuns la 13,4 miliarde de euro, din care 81% sunt legate de inundații.

• ENERGIE - În 2023, o proporție record din producția efectivă de energie electrică în Europa a fost produsă din surse regenerabile din surse regenerabile, de 43%, față de 36% în 2022

---

Situația din România

Comparativ cu celelalte regiuni ale Europei, în estul României au fost observate cele mai mari anomalii ale temperaturii în 2023, între 2-2,5°C față de perioada de referință 1991-2020. De asemenea pentru cea mai mare partea a teritoriului României, 2023 a fost cel mai cald an începând cu 1950. În ceea ce privește abaterile lunare ale temperaturii, lunile aprilie-iunie au fost caracterizare de temperaturi mai scăzute decât cele ale perioadei de referință 1991-2020. Celelalte luni au avut anomali pozitive ale temperaturii medii dintre care se remarcă recordul de temperatură din ianuarie 2023. 

Pentru majoritatea Europei, cu excepția regiunilor nordice, au fost observate cel puțin câteva zile cu stres termic intens, cele mai multe zile (60-80 fiind observate în sudul Europei). La pentru cazul zilelor cu stres termic foarte intens, cele mai multe (până la 80 de zile) find observate în sudul Spaniei. În sudul României, aproximativ 30 de zile au fost caracterizare de stres termic intens. 

Cu excepția regiunilor montane, în 2023 în România a crescut durata de strălucire a Soarelui. În regiunea de sud și de est fiind observată o creștere de până la 6% față de media 1991-2020. De asemenea, în 2023 acoperirea noroasă a scăzut în România cu până la la 6% față de media 1991-2020. 

În ceea ce privește regimul precipitațiilor, acesta a fost deficitar pentru aproape întreg teritoriul României în 2023, cu regiuni sud-estul Românii fiind caracterizate de valori de abateri negative “excepționale” față de perioada 1991-2020.

---

Dr. Bogdan Antonescu

Este fizician specializat în fizică atmosferei, interesat de istoria, climatologia, procesele fizice și impactul fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este lector în cadrul Facultății de Fizică (Universitatea din București) și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. În prezent conduce proiectul “Extreme weather events in the future climate of Romania” (ClimExRo) care își propune, printre altele, să aducă cercetările din mediul academic mai aproape de public. Mai multe detalii despre acest proiect puteți găsi pe pagina proiectului— https://www.climex.ro/

---

---

Veneția — O comoară amenințată de schimbările climatice

"Nivelul mării este în creștere aproape peste tot pe Pământ. Nu numai că nivelul mării crește, dar se întâmplă din ce în ce mai repede" declara Michael Oppenheimer, om de știință climatică și membru al panoului IPCC, atrăgând atenția la un prim exemplu chiar în Europa. 

În prezent Veneția, una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, a cărei prosperitate vine din negoțul maritim din vechi timpuri, se scufundă anual cu aproximativ 1 mm din cauza proceselor naturale. Asistăm la o creștere a nivelurilor mărilor, vedem emergența unor furtuni și inundații din ce în ce mai grave, iar poluare rezultată din gestionarea defectuoasă a maselor de turiști și vaselor de croazieră îngreunează situația. Riscăm să pierdem Veneția?

---

Poziționarea geografică – O problemă din start?

Datele istorice ne arată că orașul Veneția a fost fondat în Martie 421 iar Republica Venețiană a fost formată în anul 697 în zona de nord est a Peninsulei Italiei, în regiunea Veneto. Veneția propriu-zisă, Padova și alte așezăminte lagunare au format una din cele mai formidabile republici ale mileniului trecut ce a rezistat până în 1797. Înainte de aceasta spre sfârșitul prăbușirii imperiului Roman și în perioada tulbure ce a urmat după, zona joasă din NE penisulei era frecvent amenințată de invadatori reprezentând un mare pericol pentru populațiile locale ce și-au găsit adăpost în pletora de insule de-a lungul coastei Venețiene.

De-a lungul timpului orașul Venețian a beneficiat de avantajele strategice aduse de urbanismul său aproape unic, unde în loc de străzi erau mici canale navigabile, iar portul său era unul din cele mai mari și dezvoltate ale mileniului trecut. Însă în prezent ne găsim în situația în care dacă acțiuni rapide nu vor fi luate de autoritățile locale și naționale, atunci riscăm să pierdem treptat o comoară culturală nu doar a Italiei ci a întregii lumi iar generații de venețieni ar putea avea de făcut alegeri dificile în ceea ce privește o posibilă relocare a acestora către alte regiuni mai ferite.

Efectul schimbărilor climatice – O fereastră “artistică” în trecutul Veneției

Impactul schimbărilor climatice poate fi analizat prin mai multe metode – analize bio-chimice, studiul inelelor copacilor, studiul nucleurilor de gheață din ghețari, date înregistrate ale nivelurilor apelor, temperaturilor, toate pot contribui la crearea unui “tablou climatic”.

Oamenii de știință analizat marcajele mareeice din numeroase picturi precum aceasta a lui Canaletto și le-au comparat cu măsurători ale locațiilor respective din Veneția în prezent (sursa)

Însă avem și câteva metode mai creative, iar operele de artă ale secolelor trecute pot oferi câteva indicii prețioase legate de trecut. Spre exemplu, expertul climatic Dario Camuffo a folosit picturile artistului venețian Canaletto (1696-1768)  dar și Veronese (1528-1588) și Bellotto (1722-1780) pentru a găsi indicii cu privire la creșterile nivelului mării în Veneția, pentru că măsurătorile oficiale există doar din anul 1872. Cercetările sale au arătat că, de la mijlocului secolului 18 până în prezent, nivelul ar fi crescut cu ~61 cm, foarte mult ținând cont că apele canelelor venețiene au în prezent o adâncime medie de aproximativ 1-1.5m (Grand Canal/Marele Canal principal 5m)

Un alt indicator este prezenta algelor, vizibile în multe picturi ale lui Canaletto. Acest lucru i-a permis lui Camuffo să facă mai multe măsurători (creșterea nivelului Mării Adriatice, rata de adaptare sub apă a clădirilor Venețiene și alți factori) din diferite opere de artă, apoi să compare rezultatele sale cu nivelurile găsite pe aceleași clădiri din Veneția de astăzi.

---

Maree, furtuni, inundații

Aqua alta reprezintă un fenomen natural specific zonei Veneției caracterizat prin inundațiile sezoniere. Acesta a avut loc dintotdeauna, iar localnicii s-au obișnuit, însă pe măsură ce vedem efectul tot mai pronunțat al schimbărilor climatice acest fenomen poate contribui la apariția unor inundații și mai violente pe masură ce vedem furtuni din ce în ce mai pronuntațe, unde volumul de precipitații într-un interval scurt de timp poate duce la inundații puternice. 

Astfel de inundații au avut loc in noiembrie 1927, Decembrie 1933, Martie 1964, Februarie 1974, Noiembrie 1996, Noiembrie 2001, Octombrie și Noiembrie 2012.

În 2019 Veneția a suferit a doua cea mai catastrofală inundație din istoria sa recentă, nivelul apelor ajungând la 1,87 m. Costurile au fost enorme, iar autoritățile au putut oferi doar despăgubiri în valoare de 5000 euro pentru gospodării individuale și 20,000 pentru afaceri. Primarul Veneției de atunci Luigi Brugnaro declara atunci o stare de dezastru și că “acestea sunt efectele schimbărilor climatice”.

---

Turismul în masă, un alt pericol pentru Veneția

Multe orașe europene se confruntă cu dificultăți din ce în ce mai mari în privința gestionării numărului tot mai mare de turiști ce le trec pragul. Barcelona, Florența, Edinburgh, Bruges dar și Veneția sunt câteva exemple unde autoritățile locale au fost nevoite să ia măsuri precum introducerea unor taxe la hoteluri si de turism in general.

Una din concluziile secțiunii dedicate Veneției a unui recent raport UNESCO preciza că:

“regretă faptul că realizările raportate în ceea ce privește punerea în aplicare a deciziilor anterioare ale Comitetului și a recomandărilor misiunii nu reflectă un nivel semnificativ de progres în abordarea problemelor persistente și complexe legate, în special, de turismul în masă, de proiectele de dezvoltare și de schimbările climatice, care cauzează deteriorarea și pagube structurilor clădirilor și a zonelor urbane, degradând identitatea culturală și socială a locației și amenințând integritatea atributelor și valorilor sale culturale, de mediu și peisagistice; consideră, prin urmare, că locația continuă să se confrunte cu un pericol constatat și potențial din cauza amenințărilor individuale și a impactului cumulativ al acestora care, împreună, au efecte dăunătoare asupra caracteristicilor inerente ale Veneției”

Sursa

Veneția este unul din cele mai vizitate orașe ale Europei – între 2017 și 2019 a fost vizitată, anual, de peste 5 milioane de oameni. Turismul este una din principalele surse de venit, însă acesta vine la rândul său cu un cost. Infrastructura orașului este una veche, iar suprafața sa totală (maritimă și terestră) de  ~410 km2 este una relativ mică.  Drept urmare an de an, Veneția trebuie să acomodeze valuri de turiști într-un oraș deja cu o densitate semnificativă a populației  (~630 locuitori/km2). Una din marile probleme cu care Veneția s-a confruntat de-a lungul anilor a fost acomodarea supervaselor de croazieră, a aglomerării și poluării cauzate de acestea. Răspunsul comunităților locale a fost o campanie intitulată “no grande navi” (“nu vaselor mari/fără vase mari”), care a devenit realitate pentru câțiva ani, însă în vara lui 2021 vasele de croazieră s-au întors.

Printre principalele argumente împotriva acestor vase de croazieră au fost:

• Pericolul derivat din tranzitul navelor – care deplasează mii de tone de apă pe măsură ce trec – asupra unor țesături urbane străvechi, fragile și delicate și asupra lagunelor;

• Riscurile, în general subestimate, pentru sănătatea publică: Traficul de croazieră este cea mai mare sursă de poluare a aerului din Veneția (date Arpav): conținutul de sulf al combustibilului folosit în timpul navigației, de exemplu, este de 1,5 %. Ca o comparație, cel din motorină mașinilor noastre este de 1.500 de ori mai mic.

• Poluarea electromagnetică cauzată de radarele care sunt aprinse constant (plus vibrațiile constante cauzate de nave);

• Poluare fonică;

• Poluare asociată cu potențiale scurgeri de combustibili, incendii ș.a.m.d.

Mai putem vizita Veneția în 2100?

Datele ne arată că nivelul Marii Adriatice ar putea crește cu aproximativ 17 cm până în 2050, iar unele scenarii pesimiste indică posibilitatea că în 2100 această creștere să continue până la 120 cm,  o situație catastrofală pentru regiune. Reducerea traficului maritim este văzută ca o măsură imediată de mitigare și adaptare, una care însă ar putea avea consecințe economice pe termen scurt și mediu. 

Pe de altă parte implementarea unor bariere mecanice pentru protejarea Veneției și a zonei lagunare ar putea avea efecte pe termen lung asupra habitatelor naturale, florei și faunei. Cert este că acum vedem că Veneția, un oraș care nu ar exista și nu poate trăi fără apă, este constant amenințat de această sursă inițială a bogăției și unicității sale.

Ce soluții sunt?

Cel mai mare vas de croazieră construit vreodată, Icon of the Seas, a avut recent călătoria sa inaugurală. Acesta este de cinci ori mai mare decât Titanicul și poate găzdui 7,600 de pasageri și 2,000 de membri ai echipajului. Compania ce deține acest vas declara că aceasta este cea mai sustenabilă ambarcațiune de acest tip asta în timp ce numeroase orașe europene încearcă deja să reducă numărul anual al vizitelor vaselor de croazieră. Așadar, aceste vase sunt o problemă la nivel global unde trebuie găsite soluții cât mai eficiente. Veneția și acțiunile factorilor de decizie locali ne pot oferi câteva indicii în această direcție.

O alternativă găsită de autoritățile locale a fost crearea și dezvoltarea unui alt port menit să preia aceste vase plus cele de transport de mărfuri. Redirecționarea către porturile aflate în vecinătate din Ravenna și Trieste de asemenea a fost o soluție propusă, iar pentru vasele de croazieră de dimensiuni mai mici portul Marghera (zona industrială) a fost găsită ca alternativă aflată mai aproape de Veneția. Concret, acest lucru reduce nivelul poluării în zona lagunară a Veneției, dar și riscurile de pagube materiale asociate cu acestea. 

O altă soluție propusă și în alte mari orașe turistice ar fi o promovare mai mare a călătoritului în luni în care nu se înregistrează volume mari de turiști, pentru a preveni supra-aglomerările pe care le putem observa mai ales în timpul verii.

MOSE – Scutul împotriva mareelor și inundațiilor?

Încă din anii ’80 autoritățile Italiene au dorit crearea unui sistem de bariere retractabile pentru a proteja Veneția și zona aferentă de efectele mareelor și furtunilor. Proiectul a fost denumit MOSE (Modulo Sperimentale Elettromeccanico) și a durat decenii pentru a fi construit, acesta fiind finalizat și testat în 2020. Pe data de 3 Octombrie era prognozat un val mareeic foarte ridicat de ~135 cm peste nivelul normal, iar sistemul MOSE reușise cu success să adăpostească Laguna Venețiană de efectele acesteia. Însă la doar două luni distanță, din cauza unei prognoze eronate, barierele nu au fost ridicate, ceea ce a expus orașul unei furtuni puternice ce a provocat pagube. 

Principalele griji legate de sistemul MOSE sunt că pe termen lung ar putea afecta habitatele naturale prin aceste separări forțate, chiar și temporare, dintre zona lagunară venețiană și Marea Adriatică. Dispute deja au răsărit între comercianți și autoritățile locale. Apoi,  există și teama că gradul de creștere al nivelului marilor ar putea întrece cu mult capacitățile tehnologice și economice existente, în cazul în care efectele schimbărilor climatice nu sunt diminuate conform prevederilor tratatului de la Paris.

Alte măsuri luate:

• Mai multe proiecte de regenerare urbană, conservare de patrimoniu și coeziune socială sunt în desfășurare. 

• A fost construită o barieră specifică pentru a proteja Bazilica San Marco, iar "ridicarea întregii insule San Marco" este planificată.

• Interzicerea accesului navelor mari pe canalul Bazinul San Marco - Giudecca este încă în vigoare. În zona Marghera au fost construite trei debarcadere temporare pentru navele mari de pasageri, iar în Chioggia este în curs de amenajare un debarcader suplimentar.

• Autoritatea portuară a lansat o competiție deschisă pentru propuneri și proiecte legate de construcția și gestionarea punctelor de acostare în afara lagunei, care pot fi utilizate de navele de pasageri de peste 40.000 de tone brute și de navele de containere utilizate pentru transportul transoceanic.

• Continuă intervențiile de redresare după mareea excepțională din noiembrie 2019. În timp ce sistemul de prevenire a riscurilor se îmbunătățește, au fost înregistrate evenimente de maree maree înaltă mai frecvente și cu magnitudine mai mare (la 22 noiembrie 2022, s-a înregistrat cel mai înalt nivel al Mării Adriatice din istorie)

• Un "Plan de acțiune pentru energie durabilă și climă" pentru orașul Veneția este în curs de finalizare și va fi trimis Centrului Patrimoniului Mondial înainte de finalizarea sa.

• Ca urmare a interzicerii construirii de noi instalații de depozitare a gazului petrolier lichefiat (GPL), au fost emise reglementări legale pentru a oferi compensații pentru proiectele deja autorizate.

---

Serotonina și temperatura scăzută — Cum ne-ar putea afecta sănătatea mintală schimbările climatice

Schimbările climatice observate au deja un impact considerabil asupra ecosistemelor, plantelor, oamenilor  și animalelor. Principalele lor efecte asupra sănătății sunt legate de temperaturi scăzute , de modificări în distribuția bolilor influențate de climă, precum și de modificări în condițiile de mediu și ecosisteme.

Tulburarea afectivă sezonieră (TAS) este un tip de depresie legată de schimbările anotimpurilor — aceasta începe și se termină aproximativ în aceeași perioadă în fiecare an și afectează aproximativ două milioane de persoane în Marea Britanie, iar în Europa de Nord peste 12 milioane de persoane.

În România cele mai afectate segmente ale populației de TAS sunt cele mai în vârstă (60+), iar studii recente arată că locuitorii din mediul urban sunt mai predispuși la efectele TAS față de cei din rural.

---

Cum ne afectează vremea starea de spirit?

Poate ai observat că vremea are un impact asupra stării tale de spirit. Într-o zi înnorată și ploioasă, te poți simți nelalocul tău și obosit, sau într-o zi însorită, te simți fericit și mai plin de energie. Modul în care vremea ne influențează bunăstarea variază de la individ la individ. Unele persoane se bucură de zilele reci cu zăpadă, iar altele se bucură de zilele calde de vară. Indiferent de tipul de vreme pe care îl preferați, există o cercetare care subliniază influența pe care vremea o are asupra stării de spirit a unei persoane.

Înțelegerea impactului vremii asupra noastră ne poate ajuta să ne pregătim mai bine pentru zilele din viitor. Acest lucru îi poate ajuta pe cei cu depresie sezonieră (TAS) sau anxietate — un plan de recuperare poate fi gândit mai eficient dacă vor fi luate în calcul schimbările meteorologice.

Incidența (rate la 100000 loc.) episodului depresiv (COD ICD10 - F32-F33), la vârstnici, în anul 2020 Sursa: INSP-CNSISP (fig.1)

Zilele ploioase persistente sunt adesea cunoscute ca un factor ce contribuie la apariția depresiei. Este documentat faptul că tristețea iernii (winter blues) — sau tulburarea afectivă sezonieră (TAS) — afectează aproximativ două milioane de persoane în Marea Britanie și peste 12 milioane de persoane în Europa de Nord.

În România acest fenoment afectează în special categoriile mai în vârstă ale populației  (segmentul 60+), ilustrat in graficul alăturat.

O altă statistică interesantă ne arată că locuitorii din mediile urbane (241.57/100.000) din România sunt mai predispuși să fie afectați de TAS decât cei din zonele rurale (226,09/100.000).

Afecțiunea TAS poate afecta persoane de orice vârstă, inclusiv copii — asta din cauza scăderii nivelului de serotonină, care apare în lipsa soarelui. Mai puțină serotonină înseamnă, de asemenea, poftă de mâncare pentru alimente reconfortante și carbohidrați, care măresc aportul de serotonină. Însă efectele sunt temporare și nu reprezintă o modalitate eficientă de a combate simptomele depresiei.

---

Chimia fericirii

Principalii neurotransmițători cercetați de oamenii de știință în acest articol (Fig.1)

Serotonina, cunoscută colocvial și ca “hormonul fericirii” (Figura 1) este un neurotransmițător important cu numeroase efecte la nivelul organismului. Aceasta influențează generarea emoțiilor, este un stabilizator natural al stării de spirit, reduce depresia, reduce anxietatea și modulează somnul.

Diversitatea efectelor induse de serotonină asupra funcției cognitive și a răspunsurilor comportamentale este direct corelată cu efectele sale asupra unei multitudini de ținte neuronale și a numărului mare de receptori. Datorită acestor aspecte, sistemele 5-HT (principalii neurotransmițători regăsiți în tabelul de mai sus) pot asigura reglarea fină a comportamentelor în diverse situații.

Serotonina acționează asupra unei varietăți de receptori la mamifere. Recent, acestea au fost studiate și clasificate pe criterii privind clonarea, farmacologia și expresia heterogenă la nivelul SNC. În schimb, fiziologia 5-HT este mai puțin cunoscută la nevertebrate, în ciuda presupunerii că ar putea avea proprietăți similare cu cele descrise la vertebrate. Aceast studiu prezintă efectele vremii asupra serotoninei, respectiv asupra fințelor vii. Fie la vertebrate, fie la nevertebrate, s-a demonstrat că sistemele 5-HT modulează funcțiile cognitive și comportamentale, pe scurt ne afectează semnificativ comportamentul și starea de spirit. Adesea denumit „hormonul fericirii”, parțial datorat efectelor pozitive ale inhibitorilor selectivi ai recaptării 5-HT (SSRI) la unii pacienți cu tulburări depresive, rolul 5-HT este mult mai larg și mai complex, deoarece este implicat în răspunsurile la stres și starea de spirit.

---

Ce ne arată datele unui studiu pe subiect

Un experiment recent realizat de autorii acestui articol a încercat să evidențieze efectele unei răciri constante asupra psihicului unor șoareci de laborator și cum s-ar putea traduce aceste rezultate la oameni.

Șoarecele de laborator a fost ales pentru că există o similaritate a genomului său cu cel uman (99% din genele umane sunt găsite la șoareci). Au fost folosite 20 de animale — 10 pentru control și 10 pentru test. Testul a presupus ca animalele să fie ținute la  ˗ 4 °C, 4 ore/ zi, timp 30 de zile. În această perioadă animalele au fost supuse unor examene de memorie (au fost puse să parcurgă un labirint), de reacție la diverși stimuli (au fost puși într˗ o cameră unde li s-a testat reacția la diverși stimuli precum lumină și zgomot) și comportamentul lor (urmărindu-se: fizionomia și comportamentul la mâncare).

S-a observat că după 30 de zile animalele pierd din memorie (animalul străbate cu greu sau deloc labirintul), reacțiile față de stimuli sunt aproape inexistente, fizionomia le este schimbată (devin “triști”) iar pofta de mâncare este inexistentă. Animalul trecut prin test arată similitudini comportamentale cu cele ale oamenilor depresivi.

Notă: Tot experimentul a decurs sub respectarea strictă a legislației naționale și internaționale cu privire la lucrul cu animalele de laborator, în cadrul Facultății de Biologie a Universității din București

---

Diferenţele dintre om şi animal

Tulburarea afectivă sezonieră (TAS) este un tip de depresie legată de schimbările anotimpurilor — TAS începe și se termină aproximativ în aceeași perioadă în fiecare an, deși în ultimul deceniu, iar mai ales în acest an, când am observant o prelungire a săptămânilor de vară și iarnă în România. În timul experimentului, subiecţii au avut simptomele identice cu cele ale persoanelor depresive pe timpul iernii.

Diferenţe la reacţii datorate frigului la om şi animal

---

Care pot fi semnele și simptomele tulburării afective sezoniere (TAS)?

Acestea pot include: 

• Starea predominantă de apatie, tristețe sau abatere, manifestată zilnic;

• Starea de pierdere a interesului pentru activitățile preferate din trecut;

• Starea de energie scăzută și senzație de lentoare;

• Starea de somnolență și somn excesiv - Narcolepsie;

• Pofta excesivă de carbohidrați, supraalimentare și creștere în greutate;

• Dificultăți de concentrare;

• Lipsa de speranță cu sentimente de vinovăție și/sau lipsa de apreciere;

• Gânduri legate de suicid.

• Tulburarea afectivă sezonieră este diagnosticată mai des la femei decât la bărbați. TAS apare mai frecvent la adulții mai tineri decât la cei mai vârstnici;

• Prezența unui nivel scăzut a vitaminei D. O parte din vitamina D este produsă în piele atunci când este expusă la lumina soarelui. Vitamina D poate ajuta la stimularea activității serotoninei. Mai puțină lumină solară și lipsa suficientă a vitaminei D din alimente și alte surse pot duce la niveluri scăzute de vitamina D în organism.

---

Efectul schimbărilor climatice asupra sănătății mintale colective — O zonă ce necesită atenție

Schimbările climatice observate au deja un impact considerabil asupra ecosistemelor, plantelor oamenilor  și animalelor;

Principalele efecte ale schimbărilor climatice asupra sănătății sunt legate de temperaturi scăzute, de modificări în distribuția bolilor influențate de climă, precum și de modificări în condițiile de mediu și ecosisteme;

Este necesară o aprofundare a studiului şi cercetărilor  asura nivelului de adaptare a organismelor la temperaturi scăzute, pentru a ne da seama care sunt efectele precise ale unor eventuale răciri la nivel continental sau chiar planetar. Asta pentru că o nouă mică eră glaciară precum cea din secolele XVI-XVII ar reprezenta un pericol semnificativ asupra sănătății fizice, dar mai ales mintale a unui procent mare din populația Pământului.

---

Negoiţă Andrei ˗ Ionuţ (drd.)

Cercetările mele sunt legate de impactul schimbărilor de mediu (temperaturi ridicate sau scăzute) asupra neurotransmitatorilor, în cadrul facultății de Biologie, Universitatea București. Coordonator de studii Dan Florin Mihăilescu.

---

---

Resursele de pe fundul oceanelor—Un pas prea departe pentru tranziția verde?

Studiile estimează că adâncurile oceanelor ar conține miliarde de tone de nichel, cobalt, mangan și alte materii prime esențiale, care au declanșat o nouă goană a aurului pentru exploatarea fundului mării, determinată parțial de tranziția economică ecologică. Adâncurile oceanice joacă un rol cheie în reglarea climei, dar sunt și extrem de vulnerabile la schimbările climatice.

În același timp, este o problemă uriașă faptul că nu există reglementări privind practicile miniere și că nu s-a ajuns la niciun acord la ședința din iulie a Autorității Internaționale pentru Fundul Mării. Deoarece știm încă foarte puține despre oceanul adânc și efectele nocive ale mineritului asupra mediului marin, comunitatea științifică îndeamnă la prudență și la un moratoriu asupra activităților miniere până când cunoștințele adecvate vor fi disponibile.

Într-un material anterior am discutat despre Punctul NEMO — „cimitirul deșeurilor spațiale” —, o zonă în care se află resturile a sute de sateliți, trepte de rachetă și nave spațiale decomisionate de-a lungul a peste șase decenii de explorare a spațiului, și per ansamblu o zonă unde activitatea umană este pe deplin resimțită cu potențiale repercursiuni pentru planetă.

---

Ceea ce știm până acum este îngrijorător: mașinile miniere și produsele secundare pot deteriora semnificativ ecosistemele, ceea ce poate duce la efecte ale schimbărilor climatice și mai puternice, poate pune în pericol speciile care sunt cheie pentru hrană și chiar și peștele care ajunge pe masa noastră poate fi încărcat cu substanțe toxice.

În prezent, nu există nicio dovadă că habitatele de adâncime pot fi restaurate la o scară umană după pagube majore, deoarece regenerarea poate dura milioane de ani. Conform calculelor IRENA, rezervele minerale de pe uscat par suficiente pentru a satisface nevoile globale, dar ar trebui extinse în mod responsabil și este timpul să luăm în serios practicile de reciclare și economie circulară.

Transformarea economică ecologică esențială pentru atenuarea schimbărilor climatice – inclusiv extinderea sectoarelor eoliene, panourilor solare și transportului electric – va multiplica cererea de minerale critice. Deși aceste materii prime au fost extrase pe uscat de mult timp, pe măsură ce cererea crește, se acordă din ce în ce mai multă atenție minereurilor de pe fundul mării.

Unele națiuni au solicitat deja Autorității Internaționale pentru Fundul Mării (ISA - International Seabed Authority) permise de explorare pentru exploatarea minelor de adâncime. De aici au răsărit două mari probleme:

1. Pe de o parte, nu există o reglementare disponibilă cu privire la practică — deși echipamentele au fost deja testate la scară mică în cercetarea exploratorie , exploatarea minieră comercială nu a avut loc încă;

2. Pe de altă parte, știm încă prea puține despre viața oceanului adânc, despre procesele sale biochimice și despre efectele nocive ale mineritului asupra mediului marin pentru a putea stabili reguli solide.

Drept urmare, comunitatea științifică îndeamnă la prudență și la un moratoriu asupra activităților miniere până când sunt disponibile cunoștințe adecvate.

---

Nauru — Mică națiune din Pacific ce a declanșat o mare dispută

In anul 2021 Nauru notifica ISA privind intenția de a începe mineritul în apele internaționale, declanșând astfel prevederea controversată cunoscută sub numele de „regula de doi ani” a Convenției ONU cu privire la dreptul mării: regula cere ca, începând cu doi ani de la data notificării, ISA să „ia în considerare” și să „ aprobe provizoriu” cererile pentru minerit – indiferent dacă au fost convenite reglementări definitive.

Perioada de doi ani a expirat în iulie 2023, iar ședința ISA s-a încheiat la sfârșitul lunii iulie fără o regulă finală. Consiliul ISA lucrează în prezent pentru ca acest lucru să fie finalizat până în 2025, dar până atunci țările pot începe exploatarea pe propriul teritoriu (în „zonele economice exclusive”) - deși marea adâncă este cu adevărat interesantă din cauza cantității de materii prime critice găsite. Acolo, membrii Adunării Generale a ISA (inclusiv România) se vor reuni și în 2024, unde preocupările comunității științifice vor fi prezentate oficial factorilor de decizie.

Distribuția minereurilor metalice de adâncime (Autoritatea Internațională pentru Fundul Mării, ISA)

Riscăm să rănim ce încă nu știm

În adâncurile mării, aceste minerale se găsesc în noduli polimetalici formați de-a lungul a milioane de ani, în depozite de sulf și alți compuși metalici din jurul gurilor hidrotermale și în sistemele montane subacvatice bogate în metale. Cei mai atrăgători în acest moment sunt așa-zișii tuberculi metalici, care ar putea fi colectați cel mai eficient „arând” fundul mării, ridicând stratul superior de sedimente și răzuind practic tot ceea ce stă în calea mașinii. Materiile prime colectate vor fi apoi pompate printr-o conductă către o navă de marfă pentru procesare, iar deșeurile, de exemplu sedimentele și alte materii organice, ar fi returnate în coloana de apă.

Potrivit studiilor, această mașină industrială grea ar ucide imediat animalele mai puțin mobile și ancorate (cum ar fi coralii) care vin în contact cu ea și ar dăuna microorganismelor care oferă servicii cheie ale ecosistemului, cum ar fi captarea carbonului și ciclul nutrienților. În plus, pluma de reziduuri poate înfunda organele respiratorii ale ființelor vii, iar apele uzate calde și bogate în metale le pot supraîncălzi și otrăvi.

Dar nu numai fundul mării, întreaga coloană de apă poate fi, de asemenea, afectată negativ de plumburile de resturi și de canalizare. Iar poluarea fonică și luminoasă poate avea un efect dăunător asupra hrănirii și obiceiurilor de reproducere ale speciilor obișnuite cu întuneric și tăcere, inclusiv speciile migratoare și pești importanți din punct de vedere comercial, cum ar fi tonul.

Chiar și zgomotul generat de o singură operațiune de exploatare a tuberculilor polimetalici se poate extinde pe sute de kilometri. Cercetările estimează că în timpul unei operațiuni miniere comerciale de 20 de ani, sedimentele și amenzile s-ar depune pe o suprafață de până la câteva milioane de kilometri pătrați. Pe de altă parte, se așteaptă ca metalele să rămână în coloana de apă mult mai mult decât sedimentele, potențial timp de 100 până la 1.000 de ani.

Aceste metale și alte substanțe toxice asociate procesului se pot acumula în organismul ființelor vii, iar apoi, trecând în sus pe lanțul trofic, se pot îmbogăți din ce în ce mai mult și în cele din urmă, sub formă de pește și scoici, efectele nocive s-ar extinde din adâncul mării în farfuriile noastre.

---

Adâncurile oceanice joacă un rol cheie în reglarea climei, dar sunt și extrem de vulnerabile la schimbările climatice

Sedimentele marine sunt printre cele mai mari depozite de carbon de pe Pământ, inclusiv sedimentele de sub adâncimea mării (adâncimea apei mai mare de 1000 m) care stochează aproape de patru ori mai mult carbon decât mările de mică adâncime. Dacă ar fi să perturbăm chiar și o fracțiune din acestea, carbonul eliberat s-ar putea întoarce în atmosferă, sporind și mai mult schimbările climatice.

În plus, organismele microscopice joacă un rol esențial în reglementarea climatică a oceanului, ajutând la captarea carbonului în adâncurile mării și reducând emisiile de alte gaze cu efect de seră, cum ar fi metanul, din sedimentele de pe fundul mării. În plus, carcasele de pești și alte organisme marine care se scufundă pe fundul mării sunt, de asemenea, elemente importante ale ciclului carbonului. Conform cercetărilor dacă dăunăm biodiversității și ecosistemelor prin minerit, acestea nu pot opera eficient ciclul carbonului și nu pot atenua încălzirea globală.

Tot mai multe studii indică, de asemenea, faptul că schimbările climatice au modificat într-un ritm fără precedent adâncurile oceanului: acidificarea apei, încălzirea și scăderea conținutului de oxigen au deja consecințe îngrijorătoare. Sunt schimbări și în distribuția și numărul de indivizi pentru multe specii de pe fundul oceanului, iar schimbările în ciclul carbonului și al nutrienților au fost, de asemenea, documentate în acest context. În plus, toate aceste efecte pot crește acumularea de metale și substanțe toxice în apă în timpul exploatării.

Multe specii de adâncime sunt extrem de sensibile, chiar și la cea mai mică schimbare, deoarece au evoluat într-un mediu stabil cu un interval de temperatură îngust. Pentru ca specia să poată ține pasul cu schimbările și să poată rămâne în condițiile de mediu înguste în care pot trăi, habitatul lor trebuie să fie mutat din ce în ce mai repede: până la sfârșitul secolului, în apele mai adânci de 4.000 metri trebuie să facă acest lucru cu o viteză de 5,5 ori mai rapidă decât rata actuală de suprafață.

În plus, schimbările climatice reduc și cantitatea de nutrienți care ajung în adâncime, o veste deloc bună într-un mediu deja limitat de nutrienți. Acest lucru este agravat de faptul că metabolismul organismelor din apele mai calde se accelerează, astfel încât acestea au nevoie de mai mulți nutrienţi — proces care reduce și mai mult rezistența ecosistemelor de adâncime și posibilitatea de regenerare după orice intervenție minieră.

O caracatiță de adâncime care își păzește ouăle, care este una dintre cele mai sacrificate creaturi din lume (NOAA Ocean Explorer)

---

Speciile pot dispărea, iar ecosistemele se pot prăbuși chiar înainte de a le cunoaște

Adâncul oceanelor este un depozit de o enormă diversitate genetică care poate duce la noi descoperiri științifice: de exemplu, chimia și microbiologia unică a gurilor hidrotermale pot deține informații despre modul în care a evoluat viața pe Pământ și dacă ar putea exista pe alte planete. Cercetările au loc de zeci de ani, dar cu peste 75% din fundul mării încă neexplorate și cu mai puțin de 1% din adâncurile oceanului explorat, probabil că nu există niciun loc pe Pământ despre care să știm mai puțin.

De fiecare dată când se lansează o expediție pentru a colecta specii, 70-90% dintre ele sunt noi în știință. După cum arată cele mai recente descoperiri, există o mare lipsă de cunoștințe despre lumea vie a oceanelor adânci:

1. Recent, camera unui robot de adâncime a surprins pentru prima dată specia fantomatică de caracatiță supranumită „Casper”.

2. Rechinii “antici” considerați de biologi a fi născuți înainte de vremea lui Shakespeare au fost găsiți în apele Groenlandei. Au putut să înoate acolo încă de la domnia lui Mihai Viteazul (adică de peste 400 de ani).

3. În Marea Chinei de Est au fost descriși bureți de adâncime de peste 11.000 de ani , cele mai vechi organisme observate vreodată.

---

Ce putem face?

În cazul minelor tradiționale, lucrările de restaurare sunt de obicei folosite pentru a compensa daunele aduse mediului și pentru a ajuta la regenerarea ecosistemului. Cu toate astea, marea adâncă funcționează pe un interval de timp mult mai lent decât ecosistemele terestre, așa că este puțin probabil ca restaurarea să funcționeze ca strategie de atenuare. În prezent, nu există dovezi că habitatele de adâncime pot fi restaurate la o scară de timp umană după pagube majore, deoarece regenerarea este probabil să dureze mii sau chiar milioane de ani.

Susținătorii exploatării miniere de adâncime susțin că provoacă mai puține daune mediului și probleme sociale decât mineritul de pe uscat. Însă comunitatea științifică este de acord că încă nu știm suficient despre efectele mineritului de adâncime pentru a le compara pe cele două, iar ceea ce știm avertizează împotriva acestui lucru. Pe de altă parte, toate semnele indică faptul că mineritul de adâncime nu ar înlocui mineritul de pe uscat, ci doar ar adăuga la daune. Prin urmare, nu există un răspuns ușor la aceasta. Ținând cont de faptele științifice, peste 20 de țări susțin deja suspendarea sau moratoriul mineritului de adâncime, inclusiv Germania, Brazilia, Canada și Noua Zeelandă; Și Franța l-ar interzice definitiv.

Mai multe companii importante, printre care Google, Microsoft, BMW și Volkswagen s-au aliniat să nu cumpere minerale de adâncime sau să finanțeze extracția acestora până când lanțul de aprovizionare nu va îndeplini standardele de mediu, sociale și de guvernare.

Cealaltă întrebare critică este cum să tratăm mai sustenabil cu materiile prime critice care au fost deja exploatate, astfel încât să poată fi menținute în circulație cât mai mult timp posibil și să reducem, astfel, cererea de materii prime virgine.

Cu evoluții tehnologice adecvate, în decurs de 15-20 de ani, reciclarea mineralelor poate deveni o alternativă viabilă la minerit în ceea ce privește majoritatea cerințelor materiale. Conform estimărilor Băncii Mondiale, dacă ar fi să creștem semnificativ rata de reciclare a bateriilor uzate până în 2050, cererea de cupru, nichel și litiu proaspăt extrase s-ar reduce cu aproximativ un sfert, iar cea de cobalt cu 15%. Până în 2030, totuși, nu vor fi suficiente astfel de minerale în circulație pentru a face reciclarea fezabilă.

Presiunea de aprovizionare pe termen scurt ar putea fi, de asemenea, atenuată printr-o proporție mai mare de reciclare a deșeurilor de la echipamentele electronice și electrice, câștigând, concomitent, și timp pentru a pregăti lanțul secundar de aprovizionare, pentru a gestiona cantități mari de echipamente de energie verde scoase din uz (de exemplu, panouri solare). Multe eforturi de cercetare vizează, de asemenea, extragerea mineralelor din sterilul de cărbune sau din sterilul minelor fără a extrage pământ virgin.

De asemenea, este posibil ca, odată cu dezvoltarea continuă a tehnologiilor bateriilor, zăcămintele minerale de adâncime să-și piardă atractivitatea în viitorul apropiat, deoarece tehnologiile alternative care nu necesită o astfel de exploatare vor domina. De exemplu, materiile prime necesare pentru bateriile din ce în ce mai răspândite cu fosfat de litiu-fier nu sunt vizate de minerit de adâncime, iar bateria Na-ion, care este o tehnologie în curs de dezvoltare, ar înlocui litiul și cobaltul cu materiale mai ieftine și disponibile.

---

NOTĂ: Acest material a fost tradus și adaptat de către echipa InfoClima de pe platforma online Masfelfok.hu și a fost scris de Annamária Lehoczky — cercetătoare în domeniul climei, jurnalist de mediu independent și autor permanent al platformei Másfelfok. Și-a obținut titlul de doctor (PhD) în cercetarea schimbărilor climatice.

---

Anul trecut, aproape jumătate din regiunile afectate de incendiile de vegetație au fost zone prioritare de conservare a naturii în Europa

Anul 2022 a fost al doilea an ca severitate din Uniunea Europeană în ceea ce privește distrugererile cauzate de incendiile de vegetație, cu peste 800.000 de hectare afectate de incendii. Spania, România și Portugalia au fost afectate în cea mai mare măsură (aproximativ 75%) de pierderea ariilor protejate. Arderea ariilor de conservare a naturii este o pierdere în sine, dar un efect negativ suplimentar este că biodiversitatea poate scădea și habitatul speciilor pe cale de dispariție poate fi distrus. Natura 2000 , cea mai mare rețea coordonată de zone protejate din lume întinzându-se pe 18% din suprafața terestră a UE, a fost afectată.

Majoritatea incendiilor din Europa pot fi legate de activitatea umană (inclusiv neglijență sau incendiere intenționată), iar schimbările climatice creează un mediu mai favorabil pentru incendii — cu toate acestea, campaniile de conștientizare și programele de prevenire pot ajuta la reducerea incendiilor provocate de oameni. Pe viitor, probabil că va trebui să ne pregătim pentru incendii de vegetație din ce în ce mai intense, iar pentru a reduce potențialele daune, pe lângă atenuarea schimbărilor climatice, este esențială și adaptarea.

Anul acesta, pe fondul valurilor caniculare extreme si a secetelor, datele Copernicus EMS privind incendiile de vegetație, au venit cu o perspectivă sumbră a situației grave în zona Peninsulei Iberice, Regiunea Puglia din Italia, Zona de Centru și sud a Greciei, Vest a Turciei și izolat în zona de Sud-Vest a României.

---

Harta zonelor de risc de incendii de vegetatie din zona Mediteranei la sfarsitul lunii iulie 2023 (sursa)

După 2017 , anul trecut a fost cel mai rău din Uniunea Europeană în ceea ce privește distrugerea incendiilor de vegetație. În 2022, a ars o suprafață de 837.212 ha, ceea ce depășește cu mult valoarea din 2021 (449.342 ha). Majoritatea incendiilor au început în martie, dar cele mai mari au fost distruse în iulie. Întrucât incendiile nu cunosc limite și convenții, nici nu menajează zonele protejate: suprafața totală arsă este de cca. 44% dintre ele au fost Natura 2000, ceea ce este un record în ultimii 10 ani.

Spania, România și Portugalia au fost afectate în cea mai mare măsură (aproximativ 75%) de pierderea ariilor protejate. Arderea ariilor de conservare a naturii este o pierdere în sine, dar un efect negativ suplimentar este că biodiversitatea poate scădea și habitatul speciilor pe cale de dispariție poate fi distrus.

Risc de incendiu ridicat sau extrem din cauza vremii (partea stângă) și a vulnerabilității ecologice (pe baza substituibilității vegetației locale și a proporției de zone protejate; partea dreaptă) conform informațiilor disponibile pe site-ul Copernicus .

Distribuția spațială a riscului de incendiu ridicat sau extrem rezultat din vreme, precum și vulnerabilitatea ecologică (substituibilitatea vegetației locale și proporția de zone protejate) în Europa.

Condițiile cele mai favorabile pentru incendiu se găsesc de obicei în regiunile sudice ale continentului, iar acest lucru este cuplat cu o vulnerabilitate ecologică ridicată în mai multe zone (de exemplu, Spania, Italia).

Luând în considerare împreună riscul incendiilor de vegetație și vulnerabilitatea (populație, ecologie, economie) obținem indicele afișat pe harta de mai jos, din care am afișat valorile ridicate.

---

Cu excepția țărilor scandinave și a insulelor britanice, aproape toată Europa este afectată.

În mai multe cazuri, numărul mai mare de specii amenințate conform Listei Roșii IUCN se încadrează în zone (de exemplu, vestul Turciei, sudul Franței) în care riscul de incendii de vegetație este, de asemenea, mare, astfel încât un singur incendiu poate provoca daune semnificative în ceea ce privește biodiversitatea.

Risc ridicat de incendiu de vegetație (prin combinarea pericolului și vulnerabilității) conform informațiilor disponibile pe site-ul Copernicus (partea stângă) și frecvența speciilor amenințate conform Listei roșii IUCN (partea dreaptă).

---

2022: al doilea general în clasament, dar cu diferențe regionale

Observațiile preliminarii indică faptul că secetă din 2022 a fost una dintre cele mai de impact din ultimii 500 de ani. Seceta, împreună cu precipitațiile reduse — care au dus la scăderea nivelurilor râurilor, de exemplu râul Po din nordul Italiei a avut cel mai mic nivel din ultimii 70 de ani —, la care se adaugă cum vom vedea în continuarea incendiile de vegetație au avut un impact substanțial asupra agriculturii, ducând la creșterea prețurilor alimentelor. În afară de criza alimentelor, seceta a exacerbat și criza energetică prin reducerea, de exemplu, a energiei hidroelectrice.

Valurile de căldură și secetele detaliate mai sus au creat condiții și pentru apariția susținută a incendiilor de vegetație. Din rezultatele preliminarii, anul 2022 pare să fie un an record în ceea ce privește impactul acestora. Datele furnizate de European Forest Fire Information System arată că între ianuarie și noiembrie 2022 au fost detectate 2705 incendii de vegetație în Europa, de aproximativ trei ori mai multe decât media 2006–2021 (885 incendii). Aceste incendii au dus la distrugerea a 786.049 hectare de vegetație, cele mai afectate țări fiind: Spania (308.112 hectare), România (154.722 hectare), Portugalia (104.379 hectare) și Franța (66.393 hectare).

Comparativ cu 2021, situația din mai multe țări a fost mai proastă anul trecut în ceea ce privește incendiile de vegetație , dar există și excepții: în Grecia, de exemplu, s-a înregistrat o scădere față de ultimii doi ani. Aici, 2021 a fost un an extrem, 2022 era deja considerat mediu. Majoritatea incendiilor au avut loc în iulie, cel mai mare a afectat o suprafață de peste 4.000 ha, dar alte cinci cazuri au depășit și 1.000 ha. 41% din suprafața totală arsă a aparținut clasificării Natura 2000. În Turcia, 2021 a fost, de asemenea, mai sever, în comparație cu anul 2022.

• Vecinii Ungari au fost afectati semnificativ in anul 2022: 92 de incendii și 7.960 ha suprafață arsă, ceea ce reprezintă de peste zece ori media din ultimul deceniu.

• În Austria, anul trecut au izbucnit opt ​​incendii majore, cele mai grave din ultimii zece ani. Cea mai mare a avut loc în februarie, când au fost distruse 332 ha. În Croația în 2022 cca. situația a fost de trei ori mai proastă față de anul precedent, dar totuși mult mai bună decât în ​​2017. Cele mai mari două incendii au afectat o suprafață de aproximativ 4.000 ha.

• Peninsula Iberică a suferit și anul trecut de pe urma incendiilor. A fost cel mai rău sezon de incendii din Portugalia din 2017 și a fost al treilea cel mai afectat dintre țările UE. În legătură cu dosarul în urmă cu șase ani , tinerii portughezi au mers în justiție , cu privire la inacțiunea legată de schimbările climatice și de efectul acestora care pune viața în pericol.

• În Spania, 2022 este, de asemenea, un record pentru ultimul deceniu. Multe incendii mai mici au izbucnit în ianuarie, dar cele mai mari pagube au avut loc în vară: în iulie, cel mai mare incident a afectat 32.528 ha.

• Cu 715 de incendii care au mistuit peste 150.000 (154.722 ha) de hectare în 2022, România s-a clasat pe locul II în UE  în topul țărilor cele mai afectate de acest fenomen.

  Un raport european din 2020 arată că România este răspunzătoare pentru aproape jumătate din incendiile petrecute în arii protejate în Europa, doar ca urmare a incendiilor din Deltă.

---

Nu doar copacii, ci și ceilalți locuitori ai pădurii sunt în pericol

În 2021 au fost incendii cu adevărat devastatoare de vegetație în Turcia. Ei au examinat modul în care biodiversitatea unei zone de 4.210 km² a fost afectată de incendii. 696 km² avariați, care a servit drept habitat pentru nenumărate specii de plante și animale, inclusiv 56 de specii de mamifere (lilieci, pisici, rozătoare, mamifere mari). 88% dintre aceste specii nu sunt amenințate, dar 3,7% sunt moderat amenințate și 7,4% sunt clasificate ca vulnerabile conform Listei Roșii.

Mamiferele mai mari sunt afectate de incendiu în două moduri: pe de o parte, poate provoca vătămări directe (sau chiar moartea), iar pe de altă parte, pot fi forțate să migreze din cauza efectelor indirecte, din cauza distrugerii și distrugerii habitatul lor anterior. Potrivit studiului turcesc, unele specii se regenerează în timp după incendiu, atât în ​​ceea ce privește activitatea, cât și reocuparea zonei. Prin urmare, este important să nu ocupăm zonele arse și să le transformăm în, de exemplu, terenuri agricole, deoarece natura poate reveni în timp.

---

Câteva dintre obiectivele de dezvoltare durabilă pot cădea pradă incendiului

Câteva dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU pot fi puse în pericol de incendiile de vegetație, vom prezenta pe scurt câteva dintre ele.

• Sănătate și bunăstare: incendiile contribuie, de asemenea, la poluarea aerului , care ne poate lua ani de zile din viața de ucigaș tăcut. Nu putem scăpa între cei patru pereți și, desigur, calitatea aerului reprezintă o amenințare nu numai pentru oameni, ci și pentru alte ființe vii .

• Industrie, inovație și infrastructură: incendiul poate consuma case și cabluri și, în general, pune în pericol instalațiile de infrastructură.

• Acțiune împotriva schimbărilor climatice: pădurile au o importanță primordială în absorbția naturală a dioxidului de carbon. Dacă copacii mor, în mod natural nici ei nu pot îndeplini acest rol, iar puieții mai tineri plantați în locul lor pot stoca mult mai puțin carbon decât pădurile complexe care s-au dezvoltat de-a lungul deceniilor și secolelor. Pe lângă faptul că distrugerea pădurilor împiedică atenuarea schimbărilor climatice, zonele de ardere contribuie și în mod direct (prin emisiile de gaze cu efect de seră) la creșterea temperaturilor medii.

• Protecția ecosistemelor terestre: așa cum demonstrează cazul din 2021 din Turcia sau incendiile spaniole din 2022, focului nu îi pasă dacă o anumită zonă este protejată sau câte specii găzduiește. Dacă aceste zone sunt distruse sau deteriorate, indirect are multe efecte negative asupra ecosistemului terestru.

---

O problemă si viziune arzătoare

În Europa, temperatura este de așteptat să crească în următoarele decenii, iar seceta de vară este probabil să crească, în special în zonele sudice. Condițiile de vreme caldă și uscată sunt favorabile incendiilor de vegetație, prin urmare se așteaptă o creștere a frecvenței și intensității acestora pe continent (situația va fi mai favorabilă doar în câteva zone nord-europene), mai ales în regiunile mediteraneene, unde deja se confruntă adesea cu pericolul de incendiu.

Dacă temperatura medie crește cu 3 grade față de valoarea actuală, numărul persoanelor care sunt expuse unui risc ridicat sau extrem de incendiu timp de cel puțin 10 zile pe an poate crește cu 15 milioane. Pe termen lung, o preferință pentru specii mai puțin inflamabile sau păduri mixte poate fi, de asemenea, o soluție. În plus, gestionarea conștientă a zonei poate reduce și vulnerabilitatea, de exemplu obstacolele naturale (terenele agricole) pot fi folosite pentru a preveni răspândirea incendiului și astfel pentru a reduce dimensiunea zonelor arse.

Importanța pădurilor nu poate fi subliniată, ele oferă multe servicii ecosistemice. Pe lângă reglementarea climei, acestea joacă, de asemenea, un rol semnificativ în ciclul carbonului și al apei, în biodiversitate și purificarea aerului; oferă și habitat, hrană, medicamente, cherestea și locuri de muncă. De aceea, este important să începem cât mai curând posibil o reducere radicală a emisiilor de gaze cu efect de seră — este singura modalitate de a reduce dezvoltarea condițiilor favorabile pentru incendiu.

---

*Acest articol a fost publicat inițial în Masfelfok.hu (scris de către dr. Kis Anna Meteorolog, doctor în științe ale Pământului, asociat științific al Departamentului de Meteorologie a ELTE), apoi tradus și editat pentru InfoClima și completat cu date suplimentare oferite de Alex Luchiian.

---

Plajele românești: De la evoluție naturală la lărgire artificială

Ca răspuns a unei tendințe de ușoară eroziune și pentru a mări suprafața utilizabilă de plajă, autoritățile prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral au luat decizia în 2021 de a alimenta masiv plajele cu nisip și de a extinde sistemul de diguri de protecție pe litoralul românesc, totul la un cost uriaș de circa 800 de milioane de euro, finanțare europeană. Mega-proiectul are printre obiective și adaptarea la schimbările climatice, și reducerea efectelor cauzate de fenomenele naturale, în principal de inundații și eroziune costieră.

---

Alimentarea cu nisip a plajei Mamaia văzută din satelitul Sentinel-2. Stațiunea Mamaia este situată pe o insulă barieră între Marea Neagră și limanul Siutghiol. Context: O alimentare cu nisip a lărgit plaja Mamaia cu 200m dar a atras nemulțumirile administratorilor și turiștilor care se plâng că plaja e plina de scoici și că au de parcurs o distanta mult prea mare până la apa.

Mai mult de o treime din plajele în eroziune din Marea Neagră se afla în Romania. Dinamica globală a liniei țărmului în viitor este dominată de răspunsul la creșterea nivelului mării în cazul plajelor nisipoase, iar o reducere moderată a emisiilor de gaze de effect de seră ar putea preveni 40% din retragerea țărmului. 

Stațiuni populare de pe litoralul sudic românesc precum Mamaia, Eforie, Costinești, Neptun, Venus sunt localizate direct pe insule barieră sau au acces la plajele lor. Acestea sunt cordoane litorale de nisip create de valuri și care răspund în mod dinamic la schimbarea condițiilor de mediu precum furtunile marine sau creșterea nivelului mării. Într-un material anterior Dr. Florin Zăinescu discuta despre o insulă barieră foarte dinamică din Delta Dunării, unde partea centrală a insulei Sacalin, s-a spart într-un mod spectaculos în iarna dintre anii 2012 – 2013.

---

Cum am ajuns la relieful din prezent?

Migrarea unei insule barieră în profil vertical odată cu creșterea nivelului mării.

La sfârșitul ultimei ere glaciare, acum circa 12000 de ani, nivelul mării pe glob era cu 80m mai scăzut decât în prezent. Topirea masivă a calotelor glaciare a determinat o creștere rapidă a nivelului mării și inundarea suprafețelor costiere joase.

În zone joase de vale, insulele bariere care se înălțau odată cu nivelul mării (vezi animația din dreapta) au blocat aceste văi formând lacuri de tip liman separate de Marea Neagră de insule barieră precum Tasaul, Siutghiol, Techirghiol.

---

De ce avem nevoie de construcție artificială a plajelor?

Plajele sunt dinamice în mod natural, ele primesc și cedează nisip. Plaja de la Mamaia era în trecut alimentată de sedimente care erau transportate de valuri din sudul Deltei Dunării, de la plajele Vadu și Corbu. Prin construcția digurilor, portul Midia a creat un deficit sedimentar la Mamaia și a facilitat captarea sedimentelor în partea Nordica a digurilor. Porțiuni de plajă la nord de dig s-au lățit cu 250m din 1985 până în prezent.

Portul Midia și blocarea sedimentelor la nord de diguri: 1985 vs prezent.

Construcția digurilor coincide cu o stare generală de eroziune a cuprins regiunea mai ales după 1980, după cum a demonstrat un studiu al Stațiunii de Cercetări Marine și Fluviale Sfantu Gheorghe. În plus, furtunile costiere care sunt responsabile de eroziune, au cunoscut o ușoară descreștere în intensitate în ultimele decenii după în maxim la sfârșitul anilor 60’.

Urbanizarea generală a litoralului în a doua jumătate a secolului XX prin dezvoltarea porturilor și a stațiunilor balneare a dus, la o coastă în care circulația naturala a sedimentelor a fost decuplată.

Digurile porturilor Constanța și Midia au blocat tot sedimentul care provenea din deriva litorală iar structurile de protecție a plajelor din stațiunile balneare au reușit să creeze o stare generală de ‘foamete sedimentară’.

De aceea, eroziunea plajelor de pe litoralul sudic românesc, nu este neapărat o problema naturală, ci o problemă cauzata de om. Deoarece plajele nu se mai pot hrăni natural, ele trebuie alimentate artificial, lucru care implica costuri uriașe.

---

Cât de bune sunt plajele alimentate artificial?

Avantaje:

• Plaje mai late înseamnă o protecție mai buna împotrivă furtunilor costiere, dar și o protecție pe viitorul îndepărtat la efectele creșterii nivelului mării.

• Proiectele de mega-alimentare precum cel de la Mamaia au fost dovedite ca fiind mai eficiente în păstrarea cantităților de nisip pe termen lung și de a face fata schimbărilor climatice, și mai avantajoase economic.

• Plajele alimentate artificial sunt adesea concepute pentru a spori spațiul recreativ pentru oameni, ele putând găzdui mai mulți vizitatori și activități pe nisip și, prin urmare, sunt adesea preferate plajelor înguste. 

Dezavantaje:

• Cu toate acestea, este cunoscut că plajele excesiv de largi sunt neatractive pentru vizitatori, conform unor studii făcute în SUA și Australia.

• Probabil că alegerea unui material mai grosier a fost făcută din absenta altui stoc sedimentar în larg, dar a determinat scăderea calității nisipului, cel fin este mai apreciat.

• Plajele artificiale, în special cu nisip grosier, au o pantă mai mare la intrarea în apă. În SUA, după astfel de intervenții a crescut numărului de înecuri și accidente cu până la 300%. Este de așteptat o reajustare viitoare, dar plaja tot va rămâne mai abruptă din cauza granulometriei folosite.

• Impactul este semnificativ asupra ecosistemelor atât pe plaje cât și în zona de extracție a sedimentelor, adesea pentru nevertebrate îngropate în nisip, dar și pentru păsări și pești care își pierd sursele de hrana.

• Atunci când se folosesc și diguri, impactul peisagistic este puternic și crează un mediu mai puțin dezirabil.

---

Continuăm să tratăm efectele, nu și cauza “bolii”

Avem plaje care necesită susținere artificială, precum un bolnav care este conectat continuu la aparatele care îi asigură funcțiile vitale, pentru că sursele naturale de sedimente au fost decuplate din cauza activităților antropice. Continuăm să tratăm efectele și nu cauzele bolii. Asta implică costuri suplimentare uriașe și efecte care pot fi indezirabile pentru turiști, precum și o vulnerabilitate în fața schimbărilor climatice dacă nu au loc intervenții de alimentare cu nisip.

---

Dr. Florin Zăinescu

Florin este cercetător, contributor InfoClima, ambasador al Mării Negre. Subiecte: Geomorfologie costieră, Climatul recent, Schimbările climatice și impactul asupra sistemelor costiere.

---

De ce, când și cum crește nivelul mărilor și cum ne afectează?

Când vorbim de schimbările climatice unul din primele efecte la care ne gândim este cel legat de nivelul marilor și oceanelor planetare. În ultimele 3 decenii, datele satelitare de la NASA arată o creștere de ~ 10 cm a Oceanului Planetar.

Chiar dacă creșterea nu pare mult, raportată la suprafața Oceanului Planetar, înseamnă un surplus de 36,000,000,000,000,000 litri de apă, adică 36 de catralioane de litri de apa sau 144 de milioane de piscine olimpice pline cu apă. Această creștere în volumul de apă continuă în prezent și se datorează în mare parte activităților umane.

Zonele costiere ale marilor continente sunt expuse acestui risc, fiind foarte populate și mari centre economice. Orașe precum New York, Manila sau Veneția sunt deja afectate și necesită adoptarea a unor planuri complexe de adaptare și mitigare la o problema globală.

---

Nivelul Mărilor este important

Nivelul mărilor este una dintre interfețele esențiale ale Terrei. Formele de viață, depozitele sedimentare și geologia, toate depind și sunt influențate de această interfață.

Vizualizare a creșterii nivelurilor mărilor în intervalul 1993-2022
Credit: NASA's Scientific Visualization Studio

În plus, civilizația umană este in esență una maritimă. Porturile antice înfloreau pentru că beneficiau de transport de marfă facil pe distanțe lungi iar acest lucru a rămas neschimbat până în prezent permițându-ne să ne aprovizionăm cu mai toate bunurile de consum din China. Transportul împreună cu accesul mai facil la resurse a determinat ca cele mai mari concentrări de populație să se afle în zonele costiere, unde regăsim megalopolisuri precum New York, Tokyo, Shanghai, Londra sau Laos. De aceea, este important sa știm ce se întâmplă cu nivelul mărilor și oceanelor, chiar dacă locuim pe uscat, departe de acestea, pentru că inundarea țărmurilor va duce la o perturbare a întregului sistem economic și social global.

Măsurătorile satelitare ale Nivelurilor Mărilor

Intervalul ultimelor 3 decenii a fost acoperit aproape în totalitate de măsurători precise și globale ale nivelului mării făcute cu ajutorul sateliților. De la lansarea primului satelit pentru măsurarea nivelului oceanelor în 1993 și până acum, o flotă de sateliți (precum Jason) s-au alăturat misiunii de a carta suprafața oceanelor cu o recurență de 10 zile.

Evoluția nivelului mării la scară globală din ultimele trei decenii poate fi aproximat de o linie continuă, cu o creștere medie de 3.5 mm/an după ultimele date, și în ușoară accelerare. În schimb, dinamica nivelului mării se complică mult mai puternic când considerăm un bazin semi-închis precum Marea Neagră care comunică cu Mediterana prin strâmtorile Bosfor și Dardanele și apoi cu Oceanul Planetar prin strâmtoarea Gibraltar. Nivelul Mării Negre este influențat puternic de factori locali precum debitul Dunării și al celorlalte râuri tributare, presiunea atmosferica sau evaporația, ceea ce face ca variațiile sa fie mult mai puternice, de +/- 10 cm în câțiva ani, dar cu o tendința de creștere, per total mai mică comparat cu evoluția planetară (+1.54 mm/an).

De fapt, puține zone de pe glob înregistrează o creștere exactă de 3.5 mm/an. Cele mai multe zone sunt fie peste, fie sub această valoare și se datorează dinamicii oceanice și atmosferice. Spre exemplu, estul Oceanul Pacific crește cu 1 mm/an în timp ce partea vestică cu 5 mm/an. Diferența se datorează intensității fenomenelor de La Nina și El Nino din această perioadă, care modulează viteza vântului și «împing» mai mult masele de apă spre vest. 

De asemenea, curenții migrează și își schimbă intensitatea împreuna cu vârtejurile ciclonale și anticiclonale. Aceștia își modifică poziția și intensitatea și apar pe hartă ca niște pistrui mai colorați. 

Regiuni din Oceanul Sudic, lângă Antarctica, odată cu topirea calotei glaciare înregistrează paradoxal scăderi ale nivelului, chiar dacă se eliberează apă. Topirea calotei determină de fapt o scădere a gravitației, și deci a atracției gravitaționale a apei în această zonă.

Nivelul Mării măsurat la țărm este relativ

Dacă astăzi sateliții ne permit să avem o vedere absolută asupra Nivelului Mării pe tot Pământul, la rezoluție milimetrică, în trecut măsurătorile se făceau numai cu ajutorul maregrafelor, aflate în dreptul unui oraș costier. Cele mai vechi maregrafe sunt în Amsterdam (încă din 1700), Liverpool (1768) și Stockholm (1774), și la Sulina pentru Marea Neagră în sec XIX. 

Pe țărm totuși, lucrurile sunt și mai complicate. Maregrafele prezintă o problemă intrinsecă, ele masoară nivelul mării relativ, adică raportat la substratul geologic pe care se află, și nu la un nivel ‘0’ absolut. De aceea, subsidența locală și compactarea sedimentelor sau tectonica afectează puternic tendințele maregrafelor. Spre exemplu, în Stockholm, nivelul mării este în scădere din cauza unui fenomen numit ridicare glacio-izostatica a scoarței terestre, care a fost în trecut apăsată de calota glaciară. Odată ce scoarța a fost eliberată de gheață după era glaciară, a început să se înalțe, și implicit nivelul mării relativ să scadă. Manila reprezintă un exemplu în care subsidența locală antropogenică și extracția de apă au determinat scufundarea orașului cu jumătate de metru, respectiv creșterea nivelului relativ marin cu aceeași valoare.

Nivelul Mărilor din trecut

Cunoașterea nivelului mării în dreptul orașelor nu se limitează la perioada recentă. Utilizând markeri biologici, se poate cunoaște evoluția nivelului relativ încă din antichitate.

Săpăturile din portul Marsiliei (Franța) au scos la lumină limita superioară a unui crustaceu marin (Balanus) care s-a fixat pe țărușii de pe cheiurile romane ale portului. Partea lui superioară indică nivelul maxim pe care nivelul mării il poate atinge ținând in cont variații periodice precum mareele. Măsurând diferența altimetrică superioară dintre populațiile fosile și cele contemporane, este posibil să se deducă cu precizie de 5 cm nivelurile mării din antichitate. Datarea cu radicarbon (14C), poate constrange orizontul temporal in care acel crustaceu a crescut. Aplicând această metodă, cercetările de la Marsilia au arătat că nivelul mării de acum 5000 de ani era cu 1.5 m mai coborât, similar cu multe dintre porturile antice ale Mediteranei care se află acum acoperite de mare.

La ce să ne așteptăm în viitor cu Nivelul Mărilor

Veneția, un oraș care se află aproape de nivelul 0 al mării,  este deosebit de vulnerabil la creșterea nivelului mării. Inundațiile excepționale, care se produc la maree înalte împreună cu furtuni sunt din ce in ce mai frecvente. Din 1872, de când se țin astfel de evidențe, au avut loc 25 de inundații. Două treimi dintre acestea au fost înregistrate în ultimii 20 de ani, iar o cincime din total în perioada 12 noiembrie - 23 decembrie, 2019. Pentru Veneția, chiar și o creștere aparent nesemnificativă de câțiva centimetri crește detectabil frecvența inundațiilor.

Modelele care țin cont de încălzirea globală prevăd o probabilă creștere a nivelului mării de 0.5 până la 1 m în 2100. Un studiu recent, bazat pe cele mai precise date topografice globale, estimează că 410 milioane de oameni vor fi afectate de creșterea frecvenței inundațiilor datorate creșterii nivelului mării.

---

Dr. Florin Zăinescu

Florin este cercetător, contributor InfoClima. Subiecte: Geomorfologie costieră, Climatul recent, Schimbările climatice și impactul asupra sistemelor costiere.

Realegerea lui Lula da Silva ca președinte al Braziliei și ce poate însemna aceasta pentru țintele climatice ale acestui deceniu

Anul 2023 a început cu inaugurarea prezidențială a lui Lula da Silva care a redevenit președintele Braziliei, înlocuindu-l pe Jair Bolsonaro. Mandatul lui Bolsonaro a fost unul turbulent pentru politicile climatice iar în timpul acestuia defrișările în pădurea amazoniană între August 2018 și Iulie 2021 au însumat 34,018 km², o suprafață mai mare decât cea a întregului stat belgian. Conform unei analize a celor de la Carbon Brief alegerea lui Lula ar putea duce la salvarea a peste 75,000 km² de păduri ale Amazonului până la finalul acestui deceniu.

Politicile climatice ale Braziliei au o mare însemnătate, aceasta fiind a cincea țară ca suprafață din lume cu o economie în top 15 și în continuă creștere. Brazilia de asemenea adăpostește ~60% din pădurile amazoniene, considerate a fi printre cei mai importanți “plămâni” ai planetei.

De ce sunt importante pădurile din zona Amazonului?

Pădurile amazoniene absorb un sfert din totalul de CO2 emis la nivel global. Însă cantitățile absorbite în prezent sunt cu 30% mai mici față de cele ale anilor 1990, datorită defrișărilor masive. Unul din motivele principale ce au condus la creșterea exponențială a defrișărilor în Brazilia a fost cererea din ce în ce mai mare pentru carne de vită ce automat a dus la o nevoie de terenuri agricole. Așadar presiunea crescândă pentru pajiști și terenuri agricole au făcut foarte dificile eforturile de conservare a pădurilor braziliene. De notat este faptul că Brazilia a reușit să obțină progrese semnificative în reducerea tăierilor de păduri față de sfârșitul anilor 1990 când anual erau defrișate suprafețe însumând 19,943 km² iar în prezent nivelul este de ~5,180 km².

Manaus, cel mai mare oraș din regiunea braziliana Amazonas,  imagine satelit NASA, înconjurat de tributarul Rio Negro (stânga- albastru) către fluviul Amazon.

Administrația Bolsonaro- un mare pas înapoi în zona politicilor climatice

O problemă semnificativă din timpul mandatului președintelui Jair Bolsonaro a fost cea a defrișărilor ilegale excesive. Acestea crescuseră cu peste 52% față de nivelul administrațiilor precedente. Notabil este faptul că aceste statistici nu includ și pădurile care au ars în anii trecuți datorită incendiilor de vegetație naturale. În Octombrie 2021 o coaliție formată din activiști de mediu împreună cu comunitățile native din Brazilia au dat în judecată administrația prezidențială Bolsonaro la Curtea Internațională ICC, însă foarte probabil acest proces va fi unul de lungă durată.

De asemenea o altă chestiune problematică din timpul administrației Bolsonaro a fost faptul că agențiile guvernamentale precum Ibama și angajații acestora erau sub presiuni politice pentru a nu cheltui bugetele alocate, efectiv limitând capacitățile operaționale ale acestor instituții.

Fondul Amazonian (The Amazon Fund) reprezintă un mecanism internațional de suport pentru ca Brazilia să poată preveni și monitoriza defrișările ilegale din zona Amazonului.  Multe țări precum Germania și Norvegia au contribuit financiar cu sume importante până în anul 2019, când Bolsonaro a devenit președinte și a dizolvat comitetul său tehnic. Drept urmare majoritatea țărilor au sistat donațiile la vremea respectivă iar organizația a fost slăbită și nu a lansat noi proiecte pe durata mandatului său. Odată cu confirmarea realegerii lui Lula ca președinte, ministrul norvegian al mediului, Espen Barth Eide, declara că așteaptă cu interes “revitalizarea parteneriatelor climatice și forestiere cu Brazilia”.

Mandatul lui Bolsonaro a reprezentat o perioadă propice dereglementărilor mai ales în zona protecțiilor de mediu.

Un alt factor important au fost incendiile puternice din zona Amazonului în anii 2019 și 2020. În august 2019 erau înregistrate 5,318 incendii de vegetație iar în luna iulie a anului 2020 6,803, preponderent datorită defrișărilor pentru crearea fermelor dar și pentru activități precum mineritul. Ministrul mediului de atunci, Ricardo Salles și președintele Bolsonaro au fost acuzați în numărate rânduri de încurajarea practicilor ilegale prin eliminarea protecțiilor guvernamentale a pădurilor din Brazilia.

Locațiile incendiilor, marcate în portocaliu, care au fost detectate de senzorul satelit MODIS în perioada 15 - 22 august 2019

Bolsonaro a ordonat și concedierea în anul 2019 a directorului INPE (Institutul Brazilian de Cercetare Spațială) pentru că acesta publicase o serie de fotografii satelit ce arătau severitatea situației defrișărilor în Brazilia.

Ce poate însemna realegerea lui Lula ca președinte din perspectiva politicilor climatice?

Un indicator bun la ce va putea face președintele reales Lula din perspectiva politicilor climatice este istoricul primelor 2 mandate (2003-2007 și 2007-2011). Când Lula devenise președinte pentru prima dată în 2003 nivelul defrișărilor atingeau noi recorduri (~2.5 mil Ha). Practic Lula moștenise un dezastru ecologic însă în timp situația urma să se îmbunătățească prin implementarea a noi măsuri și legi, în principal Codul Forestier Brazilian (Forest Code) și printr-o colaborare mai strânsă a agențiilor guvernamentale. Rezultatele s-au văzut după 2004, nivelul defrișărilor înregistrând scăderi exponențiale până în anul 2012. Prin planul de prevenire și control al defrișărilor ilegale situația a fost ținută oarecum sub control până în anul 2018. 

Situația anuală a suprafețelor defrișate în Brazilia (2000-2021) Sursa foto

În luna Octombrie a anului 2022 Lula declara că dorește acordarea unui statut special a peste 300,000 km² de pădure amazoniană, parte a unui efort susținut de a reduce defrișările ilegale printr-un pachet legislativ ambițios, un “Green New Deal” Brazilian în care Lula va dori sustenabilizarea sectorului agricol al țării cu cea mai mare economie din America de Sud. Însă contextul politic din Brazilia va fi unul foarte complicat și cu multe piedici pentru președintele reales, asta în condițiile în care împuternicirea unor agenții guvernamentale precum Ibama depind de aprobări venite din partea camerelor decizionale (senat și congres) unde partidul lui Bolsonaro și aliații acestuia au înregistrat victorii importante. Așadar, deși Bolsonaro a fost învins, aliații acestuia încă posedă puteri substanțiale ce pot pune bariere semnificative pentru agenda climatică a lui Lula.

Lula și COP 27- Începutul unei alianțe globale a națiunilor cu păduri tropicale

”Nu putem vorbi de securitate climatică la nivel global fără a proteja Amazonul” declara Lula da Silva în cadrul COP 27 din Egipt. Realegerea sa ca președinte i-a permis acestuia să intervină puternic la COP 27 unde Brazilia, Indonezia și Congo, țări care însumate adăpostesc peste jumătate pădurile tropicale ale planetei, au semnat un pact de protecție a acestor păduri și au demarat proceduri pentru negocierea și implementarea a mecanisme de finanțare. Este o posibilitate distinctă ca acest pact să fie similar cu Fondul Amazonian menționat anterior. O primă modalitate de finanțare propusă a fost prin intermediul programului Națiunilor Unite de reducere a emisiilor din defrișări și degradări al pădurilor UN-REDD.

De notat este că și Indonezia a pierdut porțiuni semnificative ale pădurilor sale tropicale, în ciuda unor eforturi de a combate defrișările. Statisticile din Indonezia sunt îngrijorătoare acestea arătând că în 2017 ~480,000 ha de păduri au fost pierdute, iar în 2018 ~440,000. În Congo situația era una similară, în anul 2020 peste 485,000 ha fiind defrișate illegal. Cert este că pentru ca această alianță să funcționeze este nevoie de un leadership efectiv care să atragă suport și finanțare. Trecutul ne-a arătat că pe plan intern Lula da Silva poate reversa situația defrișărilor într-un timp relativ scurt. Întrebarea este dacă strategiile sale pot funcționa în cadrul unui tratat multi-continental ce necesită o abordare globală, într-o eră în care consensul geopolitic este unul foarte dificil de atins.

Un drum plin cu obstacole și speranțe pentru sfârșitul acestui deceniu 

La recenta sa inaugurare ca președinte reales al Braziliei, Lula declara că oprirea defrișărilor ilegale reprezintă unul din principalele sale obiective, Brazilia aflându-se acum într-o situație similară cu cea de la începutul primului mandat. Marina Silva a redevenit ministru al mediului, poziție ocupată și în perioada 2003-2008 (o perioadă în care scăderi semnificative ale defrisării pădurilor amazoniene au fost înregistrate, ce au continuat până în 2013)

Lula poate deveni unul din cei mai importanți lideri climatici nu doar în America de Sud ci și la nivel global. Actualul său mandat îi va da oportunitatea acestuia să participe la 4 COP-uri, unul din obiectivele sale declarate fiind ca cel puțin una din acele 4 viitoare conferințe să fie desfășurată în Brazilia. Președintele reales al Braziliei va fi una din vocile cele mai importante la viitoare summituri și conferințe climatice. Însă semne de întrebare planează asupra obiectivelor sale pe plan intern unde va fi întâmpinat la nivel legislativ de o opoziție notabilă a aliaților fostului președinte Bolsonaro. 

Reducerea masivă a defrișărilor ilegale, sustenabilizarea agriculturii și practicilor agricole din Brazilia, protejarea biodiversității Amazonului reprezintă pași cruciali necesari pentru a reduce emisiile GES la nivel global. Cât despre accelerarea unei eventuale tranziții energetice în cadrul statului brazilian, unul care deține rezerve uriașe de hidrocarburi, acolo rămân multe semne de întrebare, unele datând de pe vremea primului mandat al lui Lula da Silva. Doar în anii 2007 și 2008 Petrobas, compania națională petrolieră a Braziliei, descoperise 3 mari zone cu rezerve petroliere în Bazinul Santos,unul dintre el Tupi Oil Field fiind cunoscut la vremea respectivă ca Lula Oil Field. În acea perioadă acestea atrăgeau interes din partea multor companii europene și americane, situația schimbându-se drastic odată cu declinul prețului petrolului între 2014 și 2016. Actualul context energetic și economic la nivel global este unul foarte complicat și imprevizibil, iar Brazilia poate juca un rol important. La sfârșitul anilor 2000 Brazilia era văzută ca un posibil gigant petrolier. Deciziile executivului și legislativului Brazilian din următorii ani vor fi cruciale pentru a determina ce cale va fi aleasă. Speranța este ca aceasta să fie una a sustenabilizării agriculturii și industriilor pentru reducerea emisiilor GES ce implică de asemenea protejarea și conservarea cu orice preț a pădurilor și ecosistemelor naturale. Cu siguranță, Lula va juca un rol important în această traiectorie, una de interes la nivel global.

---

Vlad Radu Zamfira
Master of Arts Archaeology & History (MA), Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland). Coordonator InfoClima. Subiecte: politici in USA & EU referitoare la climate change și impactul acestora. Politici sustenabile in Scotia legate de industria berii, whisky-ului si producerea de energie regenerabilă. Istoria schimbărilor și politicilor climatice. Arheologie costieră și impactul schimbărilor climatice asupra comunităților respective.

---

Sunt fenomenele meteo din 2022 o consecință a schimbărilor climatice?

Anul 2022 a fost unul al fenomenelor extreme în Europa. Valurile de căldură, perioadele cu secetă și incendiile de vegetație au avut un impact foarte mare în multe regiuni ale Europei în special în vara acestui an. Sunt fenomenele extreme o consecință a schimbărilor climatice sau a variabilității naturale? Pentru a putea răspunde la această întrebare vom analiza pe rând evoluția și impactul valurilor de căldură, perioadelor cu secetă și incendiilor de vegetație din 2022.

---

Valurile de căldură

În 2022, fiecare lună de vară a fost marcată de valuri de căldură — dintre care unele cu un impact major. În iunie, în cea mai mare parte a Europei au fost înregistrate temperaturi mai mari decât media 1991–2020. Peste 40°C și valuri de căldură au fost observate în special în Franța, Spania și Italia. Au fost stabilite noi recorduri de temperatură în Franța, la Biarritz (42.9°C) și în Spania, la San Sebastián (39.7°C).

La mijlocul lui iulie, o zonă cu presiune ridicată s-a instalat deasupra vestului Europei. Această zonă a adus un cer senin și foarte multe precipitații. În plus, a existat și un flux de aer cald dinspre partea de nord a Africii către Europa. Combinația dintre zona cu presiune ridicată și acest flux de aer cald a dus la apariția unor valurilor de căldură care s-au manifestat în cea mai mare parte a vestului Europei.

Și în luna august temperaturile au depășit media multianuală în cea mai mare parte a Europei, noi valuri de căldură fiind observate, de exemplu, în Ungaria. 

Dintre toate valurile de căldură din 2022, remarcabil a fost cel care a afectat o mare parte a Marii Britanii între 18 și 19 iulie (Figura 1). Pentru prima dată au fost prognozate temperaturi de peste 40°C în Marea Britanie. Astfel de temperaturi nu au mai fost până în prezent înregistrate de când se fac observații meteo în această regiune. Pentru acest val de căldură Met Office a emis prima avertizare cod roșu pentru temperaturi extreme pentru partea centrală, de nord, est și sud-est a Marii Britanii. În afară de avertizarea meteo, Health Security Agency a emis și o alertă privind impactul valului de căldură. Nivelul de alertă a fost 4, ceea ce înseamnă că valul de căldură era prognozat să aibă un impact mare inclusiv asupra populației sănătoase, nu doar în cazul grupurilor cu risc ridicat. Pe 19 iulie 40.3°C au fost înregistrate în Marea Britanie, depășind cu 1.6°C recordul stabilit în 2019. Aici se adaugă și recorduri regionale observate la 46 de stații meteo. A fost stabilit și un record pentru temperatura minimă din timpul nopții de 25.8°C (doborând 1.9°C recordul anterior din 1990).

---

Figura 1: Evoluția stresului termic în Europa între 17-20 iulie 2022 utilizând indicele biometeorologic UTCI (Universal Thermal Climate Index). UTCI (în °C) descrie modul în care organismul uman resimte condițiile atmosferice, în special temperatura mediului înconjurător, umiditatea, vântul și radiația solară. Stresul termic este determinat de UTCI astfel: UTCI >46°C - stres extrem la căldură; 38–46°C - stres foarte ridicat la căldură; 32–38°C - stres ridicat la căldură; 26–32°C - stres moderat la căldură; 9–26°C - fără stres termic; 9–0°C - stres redus la frig; 0 – -13°C stres moderat la frig; -13 – -27°C - stres ridicat la frig; -27 – -40°C - stres foarte ridicat la frig; <-40°C - stres extrem la frig.

Cât de neobișnuit este un astfel de eveniment pentru Marea Britanie? Un studiu publicat în 2020 de către o echipă de cercetători de la Met Office Hadley Centre a arătat că temperaturile peste 35°C sunt observate din ce în ce mai frecvent în sud-estul Marii Britanii, în timp ce până în 2100 în multe zone din nord există probabilitatea ca valorile 30°C să fie depășite cel puțin o dată pe deceniu. Verile cu zile în care temperatura să depășească 40°C oriunde în Marea Britanie sunt în prezent observate odată la 100-300 de ani. Însă autorii studiului au arătat că fără o reducere a emisiile gazelor cu efect de seră, zilele cu temperaturi peste 40°C vot fi observate în Mare Britanie odată la 3,5 ani până în 2100.

Însă acesta este un cadru general în ceea ce privește temperaturile extreme din Marea Britanie. Putem atribui în particular valul de căldură din 18-19 iulie schimbărilor climatice? Pe 28 iulie o echipă de internațională cercetători au publicat pe site-ul World Weather Attribution un articol în care au analizat în detaliu valul de căldură din Marea Britanie din perspectiva schimbărilor climatice. Rezultatele au arătat că, chiar dacă valurile de căldură sunt un fenomen observat din ce în ce mai frecvent în Europa în ultimii ani, valul de căldură din 18-19 iulie a fost unul extrem și foarte rar în climatul actual. De exemplu, temperaturile medii observate în cele două zile ale evenimentului (18-19 iulie) sunt observate odată la 100 de ani în climatul actual, iar cele maxime odată la 1.000 de ani. De asemenea, probabilitatea de a observa un astfel de eveniment într-un climat cu 1.2°C mai rece (în cazul în care nu ar exista schimbări climatice) este extrem de mică și statistic imposibilă la 2 din 3 stații meteo analizate. În concluzie, putem atribui valul de căldură din Marea Britanie schimbărilor climatice antropice.

De remarcat este și impactul valurilor de căldură din 2022. Astfel, valurile de căldură au dus la mai mult de 22.000 decese. Deoarece cele mai multe decese nu pot fi atribuite direct temperaturilor extreme și valurilor de căldură, în statistică se analizează numărul de decese în exces („excess mortality”) ceea ce înseamnă numărul de decese într-o anumită perioadă în comparație cu o valoare statistică de referință (numărul așteptat de decese).

În 2003,  mai mult de 70,000 decese au fost asociate unui val de căldură care a afectat Europa, cele mai multe decese fiind înregistrate în Franța. Acest eveniment a determinat mai multe țări să implementeze măsuri (de exemplu, avertizări) pentru a reduce impactul valurilor de căldură. Este posibil ca aceste măsuri să fi contribuit la reducerea impactului valurilor din 2022. Anul acesta Franța a raporta 10.420 decese în total, urmată de Spania (4.655 decese), Germania (4.500 decese) și Marea Britanie (3.271 decese).  

---

Seceta 

Lipsa de precipitații din primele trei luni ale anului (în special în partea de est a Europei) a dus la instaurarea unei perioade de secetă. În aprilie, mare parte din Europa era afectată de o secetă severă. Condițiile de secetă au continuat să se intensifice și să se extindă și s-au combinat cu valurile de căldură din mai și iunie. La sfârșitului lunii iunie (comparativ cu lunile anterioare) impactul perioadei cu secetă s-a intensificat în Franța, România și regiunile învecinate, vestul Germaniei și câteva regiuni din zona Mediteraneană. Raportul pe luna august al JRC Global Drought Observatory arăta că 47% din Europa se afla sub condiții de avertizare privind seceta (ceea ce înseamnă că solul este foarte uscat) și 17% în condiții de alertă (ceea ce înseamnă cî vegetația este afectată) (Figura 2). Regiunile cele mai afectate de secetă au fost: Italia, Spania, Portugalia, Franța, Germania, Țările de Jos, Belgia, Luxemburg,  România, Ungaria, nordul Serbiei, Ucraina, Moldova, Irlanda și Marea Britanie (Figura 3).

Figura 2: Evoluția perioadelor cu secetă din Europa între 1 ianuarie și 30 septembrie. În animație este reprezentat Combined Drought Indicator (CDI). Sura: European Drought Observatory /Copernicus Emergency Management Service.

Figura 3: Evoluția perioadelor cu secetă din Europa între 1 ianuarie și 30 septembrie. În animație este reprezentat anomalia umidității din sol.

Sursa: European Drought Observatory /Copernicus Emergency Management Service.

Observațiile preliminarii indică faptul că secetă din 2022 a fost una dintre cele mai de impact din ultimii 500 de ani. Seceta, împreună cu precipitațiile reduse — care au dus la scăderea nivelurilor râurilor, de exemplu râul Po din nordul Italiei a avut cel mai mic nivel din ultimii 70 de ani —, la care se adaugă cum vom vedea în continuarea incendiile de vegetație au avut un impact substanțial asupra agriculturii, ducând la creșterea prețurilor alimentelor. În afară de criza alimentelor, seceta a exacerbat și criza energetică prin reducerea, de exemplu, a energiei hidroelectrice.

Am asistat, asfel, la efecte compuse și în cascadă care pot fi atribuite schimbărilor climatice.

În octombrie 2022, un studiu realizat de World Weather Attribution a arătat că perioade cu secetă precum cea din acest an pot apărea în emisfera nordică o dată la 20 de ani în climatul actual.

Într-o lume fără schimbări climatice astfel de evenimente pot fi observate odată la aproximativ 400 de ani.

Analiza celor de la World Weather Attribution s-a concentrat pe seceta agricolă și ecologică analizând conținutul de umezeală din sol la suprafață (i.e., conținutul de umezeală în primii 7 cm) și din zona rădăcinilor (i.e., conținutul de umezeală din primii 100 cm).

Pentru Europa centrală și de vest rezultatele au arătat că schimbările climatice au crescut de 3-4 ori probabilitatea de apariție a secetei ecologice și cu 5-6 ori a celei agricole. 

De asemenea, modele numerice analizate au indică că probabilitatea de apariție a secetei agricole va continuă să crească odată cu încălzirea globală, ceea ce este în concordanță cu proiecțiile pe termen lung incluse în ultimul raport IPCC.

---

 Incendiile de vegetație

Valurile de căldură și secetele detaliate mai sus au creat condiții și pentru apariția susținută a incendiilor de vegetație. Din rezultatele preliminarii, anul 2022 pare să fie un an record în ceea ce privește impactul acestora (Figura 4). Datele furnizate de European Forest Fire Information System arată că între ianuarie și noiembrie 2022 au fost detectate 2705 incendii de vegetație în Europa, de aproximativ trei ori mai multe decât media 2006–2021 (885 incendii). Aceste incendii au dus la distrugerea a 786.049 hectare de vegetație, cele mai afectate țări fiind: Spania (308.112 hectare), România (154.722 hectare), Portugalia (104.379 hectare) și Franța (66.393 hectare).

Suprafața totală afectată de incendiile de vegetație din 2022 este de aproximativ 2,5 mai mare decât media 2006–2021. 

Figura 4 - Numărul cumulat de incendii de vegetație (stânga) și suprafața cumulată distrusă de incendiile de vegetație (dreapta, hectare) din Europa în 2022 (8 ianuarie - 26 noiembrie). Datele privind din baza de date a European Forest Fire Information System. Doar incendiile de vegetație care au distrus o suprafață mai mare de 30 hectare au fost incluse în analiză.

---

Concluzii

Vara anului 2022, cu toată suita de fenomene extreme care au afectat arii extinse, ne oferă o imagine a viitorului.

Schimbările climatice — al căror semnal se adaugă peste variabilitatea naturală — vor duce la mai multe valuri de căldură cu intensitate și durată mai mare și la perioade mai extinse cu secetă în Europa.

Se vor crea, astfel, mai frecvent condiții pentru apariția și propagarea incendiilor de vegetație.

În viitor este necesar nu doar să reducem emisiile gazelor cu efect de seră, ci să îmbunătățim și să dezvoltăm noi măsuri — avertizări meteo specifice, studierea efectului fenomenelor meteo asupra sănătății — pentru a reduce impactul crescător al fenomenelor meteorologice extreme.

---

Dr. Bogdan Antonescu

Este fizician specializat în fizică atmosferei, interesat de istoria, climatologia, procesele fizice și impactul fenomenelor meteorologice extreme. În prezent conduce proiectul Extreme weather events in the future climate of Romania (ClimExRo) care își propune, printre altele, să aducă cercetările din mediul academic mai aproape de public. Mai multe detalii despre acest proiect puteți găsi pe pagina proiectului.

Schimbările Climatice și influența acestora asupra vinului Românesc- Cazul Dobrogei

Schimbările climatice au avut în acest an un impact puternic asupra agriculturii din România prin secete și valuri de căldură prelungite. De asemenea, în ultimele decenii sectorul viticol, unul foarte important România fiind al 7-lea producător de vinuri din Europa în anul 2021, a fost impactat datorită secetelor și fluctuațiilor semnificative ale precipitațiilor de-a lungul anilor. La Murfatlar am înregistrat o creștere a temperaturilor medii anuale cu 3-5 °C , o repartizare neuniformă a resurselor hidrice, alternând ani secetoși, precum 2001 și 2020 și ani ploioși precum 2005, 2010, 2013.

Dobrogea reprezintă un caz aparte unde secetele și deșertificarea amenință una din cele mai productive și de renume regiuni viticole ale României. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar gestionează date privind evoluția climatică încă din anii ’60 și ne oferă o perspectiva asupra cum schimbările climatice ne afectează soiurile autohtone de struguri și implicit cantitatea și calitatea vinurilor autohtone.

---

Viile bătrânei Dobroge se întind pe aproximativ 17000 ha, fiind încadrate în regiunea viticolă “Colinele Dobrogei” și cuprind patru podgorii: în N-V Sarica-Niculițel, în N-E Istria-Babadag, în S-E Murfatlar și în S-V Ostrov (destinată mai mult cultivării strugurilor pentru masă).  

Ca soiuri de struguri pentru vin, cele mai des întâlnite sunt Fetească regală, Fetească albă și Fetească neagră – care, deși are ca loc de baștină Moldova, acestea dau constant vinuri de o deosebită calitate în Dobrogea, datorită condițiilor și solurilor locale.

Harta ariilor cu Fetească Neagră a Dobrogei

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar, amplasată în podgoria cu același nume și cu o activitate de peste un secol, are rolul de promotor al progresului în domeniu pentru regiunea Dobrogea. Încă din anii ’60, stațiunea gestionează baze de date prețioase privind evoluția climatică, datele de maturare a strugurilor diferitelor soiuri din zona, calitatea strugurilor și a vinurilor, etc. Pe baza acestor date se fac recomandări pentru alegerea soiurilor potrivite de plantat aici și pentru aplicarea tehnologiilor optime de cultură

Schimbările climatice și impactul acestora asupra viilor din Dobrogea

Schimbările climatice au deja un impact semnificativ asupra agriculturii, viticultura fiind una din ramurile vulnerabile având în vedere dependența de evoluția vremii pe parcursul perioadei de  vegetație a viței de vie, precum și creșterea duratei și intensității fenomenelor meteorologice nefavorabile în acest context.

Podgoria Murfatlar se caracterizează printr-o climă continental-excesivă dată de contrastul pronunțat dintre iarnă și vară. Ariditatea specifică centrului viticol Murfatlar, caracterizată prin precipitații medii anuale de 420 mm din care doar jumătate cad în perioada de vegetație (aprilie-octombrie), este accentuată de vânturile frecvente întâlnite aproape zilnic.

Analiza evoluției principalilor parametri climatici înregistrați în podgoria Murfatlar pe o perioada de 30 de ani (1992-2021) explică modificări înregistrate în fenofazele de dezvoltare a viței de vie și în calitatea strugurilor și implicit, a vinurilor obținute aici.

Regimul termic se caracterizează printr-o creștere a valorilor medii anuale față de media multianuală înregistrată în perioada 1970-1990, de 11,5°C, cu aproximativ 0,9°C, observându-se un salt remarcabil în intervalul 2013-2020 când temperaturile medii anuale au variat între 14,5 ° C și 16,4 ° C (Figura 1).

Lipsa precipitațiilor sau distribuția neuniformă a acestora în timpul anului a determinat un deficit pronunțat de apă în anii : 1994 (-107,7 mm), 1999 (-55,5 mm), 2000 (-160,2 mm), 2001 (-219,9 mm), 2011(-109,2 mm), 2019 (-124,6 m) și 2020 (-168,1 mm). În schimb, în numeroși ani din intervalul analizat s-a înregistrat exces pluviometric, cele mai mari valori regăsindu-se în anii 2005 (+299 mm), 2010 (+274,3 mm) și 2013 (+291,1 mm) (Figura 2)

Fig. 1- Evoluția temperaturii medii anuale, Murfatlar, intervalul 1992-2021

Fig. 2 – Deficitul și excesul hidric anual față de media de 420 mm, Murfatlar, intervalul 1992- 2021

În România suma optimă a precipitațiilor necesară desfășurării proceselor fiziologice și biochimice ale viței este de 250 – 300 mm (în perioada de vegetație). În cadrul centrului viticol Murfatlar suma medie multianuală (înregistrată în intervalul 1970 – 1990) a precipitațiilor căzute in perioada de vegetație este de 245,7 mm. În intervalul de studiu 1992 – 2021 evoluția valorilor precipitațiilor a avut o tendința de scădere mai ales după anul 2010 însumând cantități sub media multianuală în anii: 2011 (-199,9 mm), 2015 (-196,3 mm), 2016 (-221,8 mm), 2019 (-139,6 mm), 2020 (-161,7 mm). Un deficit hidric pronunțat s-a înregistrat și în anul 2000 când precipitațiile înregistrate în perioada de vegetație au însumat 220,0 mm. După cum se poate observa în Figura 3 precipitațiile au avut oscilații foarte mari până în 2000 după care, în următorii ani, amplitudinea acestora s-a redus având o tendința descendentă.

Figura 3 – Deficitul și excesul hidric din perioada de vegetație, Murfatlar, intervalul 1992- 2021

Soiurile autohtone românești în pericol? Un studiu legat de Feteasca regală și cea neagră

Ca soiuri reprezentative pentru zonă, au fost luate în studiu soiurile autohtone - Fetească regală și Fetească neagră.

În ceea ce privește evoluția fenofazelor viței de vie (dezmugurit, înflorit, creșterea boabelor, pârgă și maturitatea deplină) am observat modificări importante la ultimele două, pârgă și măturarea deplină, acestea declanșându-se mai devreme. Decalajul de realizare a pârgii între primii 10 ani și ultimii 10 ani de studiu a fost de 9 zile la Fetească neagră și 11 zile la soiul Fetească regală. 

Maturitatea deplină a strugurilor a evoluat în funcție de soi și a fost afectată de creșterea temperaturilor și de frecvența crescută a numărului zilelor cu temperaturi maxime mai mari de 30°C înregistrată în lunile iulie și august.

 Pentru perioada analizată, soiurile Fetească regală și Fetească neagră au atins maturitatea deplină cel mai devreme în prima decadă a lunii septembrie, cu 7-10 zile mai devreme față de intervalul 1970-1990.. La soiul Fetească regală dată medie de realizare a maturității depline în intervalul 1992-2011 a fost 16 - 17 septembrie iar după 2012 această a fost în jurul datei de 8 septembrie.  La soiul Fetească neagră dată medie de realizare a maturității depline a strugurilor a fost înregistrată în intervalul 21 - 20 septembrie în perioada 1992-2011, iar după 2012 aceasta a fost înregistrată în jurul datei de 10 septembrie.

În ceea ce privește data recoltării, la ambele soiuri se observă o tendința de scădere: cu 12 zile la Fetească regală - de la 24 septembrie dată medie a intervalului 1992-2001 la 12 septembrie, data medie a intervalului 2012-2021 și cu cu 6 zile la Fetească neagră - de la 22 septembrie, data medie a intervalului 1992-2001, la 16 septembrie, data medie a intervalului 2012-2021, (Figurile 4 si 5).

Fig. 4 – Dinamica recoltării la soiul Fetească regală în intervalul 1992-2021

Fig. 5– Dinamica recoltării la soiul Fetească neagră în intervalul 1992-2021

În ceea ce privește calitatea producțiilor de struguri, până în anul 2012 concentrația strugurilor în zaharuri se situase, în medie, sub 210 g/l. La soiul Fetească regală concentrația zaharurilor la recoltare a crescut, atingând un maxim de 221,4 g/l în 2015. Și la soiul Fetească neagră acumularea zaharurilor a avut o tendința de creștere spre sfârșitul perioadei de studiu. Strugurii au acumulat o concentrație în zaharuri mai mare, atingând valori de peste 240 g/l (în 2019 -257,4 g/l zaharuri și în 2020- 256,4 g/l zaharuri) fapt ce a permis obținerea unor vinuri cu un potențial alcoolic de peste 14 % vol. alc.

Fetească regală

Fetească neagră

Următoarele decenii, unele cu provocări pentru sectorul vinurilor din Dobrogea și România

În concluzie, la Murfatlar înregistrăm o creștere a temperaturilor medii anuale cu 3-5 °C, o repartizare neuniformă a resurselor hidrice, înregistrând ani secetoși, precum 2001 (-220 mm) și 2020 (-168 mm) față de o medie de 420 mm și ani ploioși precum 2005, 2010, 2013 cu un exces de peste 270 mm. Deja Dobrogea este una din cele mai afectate zone in termeni de aridizare din Romania.

Deși în majoritatea anilor de studiu s-au înregistrat valori totale ale precipitațiilor căzute în perioada de vegetație mai mari decât media multianuală de 245,7 mm, se observă perioade cu exces de precipitații alternate cu perioade deosebit de secetoase, înregistrate mai ales în lunile iulie și august, fapt ce a influențat grăbirea intrării în parga și devansarea realizării maturității depline a strugurilor cu până la 12 zile – 8-10 septembrie față de 16-20 septembrie.

Acumulările de zaharuri în struguri au crescut cu aproximativ 40 g/l, fapt care favorizează obținerea unor vinuri cu conținut ridicat alcoolic (peste 14 vol. alcool) sau cu rest de zahăr (vinuri demidulci și dulci, licoroase). 

Toate acestea reprezintă o provocare pentru viticultorii și vinificatorii dobrogeni, trebuind alese soiurile și soluțiile tehnologice cele mai bune pentru menținerea calității producțiilor de struguri, compensarea lipsei de aciditate a vinurilor, stoparea fermentarii cu păstrarea unui rest de zahăr în vin, etc.

---

Dr. Aurora Ranca

Cercetător științific principal gradul I și director al SCDVV Murfatlar, specializat în ameliorarea soiurilor de viță de vie și în tehnologii ecologice. Doctorat în Ecologie și protecția mediului la Universitatea București.

---

Infloririle cianobacteriene: inamicul toxic din apă

În prezent, civilizația umană atinge tot mai multe limite pentru ceea ce poate suporta natură, iar ecosistemele acvatice sunt printre cele mai afectate. Sursele de apă dulce (lacuri, râuri), sunt unele dintre cele mai diverse din punct de vedere biologic de pe Pământ și oferă servicii de neînlocuit atât pentru natură, cât și pentru societatea umană.

Astfel, deși reprezintă doar 2% din suprafață planetei, și mai puțin de 0.01% din volumul total de apă, ecosistemele de apă dulce găzduiesc peste 140.000 specii (~12% dintre toate speciile cunoscute). În plus, apele dulci asigură o serie de servicii critice pentru populația umană: hrană, apă potabilă, generarea de energie, transport, activități recreaționale.

De aceea, este important să conștientizăm că apele dulci sunt o sursă naturală regenerabilă, însă finită, și care în ultimele decenii sunt tot mai amenințate de diverse activități umane: poluare, pescuitul excesiv, introducerea de specii noi, fragmentarea și modificarea cursului râurilor, modificarea regimului precipitațiilor și nu în ultimul rând, de schimbările climatice.

Pe lângă toate acestea, un alt pericol tot mai frecvent pentru apele dulci și calitatea acestora, în ultimii 10-15 ani, este reprezentat de un fenomen cunoscut ca „înfloriri cianobacteriene”.

---

Cianobacteriile sunt un tip de bacterii care trăiesc în apă, și care fac fotosinteză. Sunt printre cele mai vechi forme de viață de pe planetă, dovezile fosile arătând că au apărut cu ~2.4 miliarde de ani în urmă. În plus, cianobacteriile probabil că sunt organismele cu cel mai mare impact asupra vieții de pe Pământ, deoarece au generat oxigenul din atmosfera, cu aproape 2 miliarde de ani înainte de apariția primelor plante terestre.

Cu toate acestea, cianobacteriile pot fi dăunătoare. În anumite condiții, precum temperatura ridicată și poluare cu nutrienți – în special surse de azot și fosfor, cianobacteriile pot să se dezvolte excesiv, cauzând așa-numitele „înfloriri” (cyanobacterial blooms). În timpul unei înfloriri, cianobacteriile se adună la suprafață apei, asemeni unei spume de culoare verde, care poate atinge 2-3 cm grosime. 

Câine înotând în apa unui lac în care s-a dezvoltat o înflorire cianobacteriană.

Acest fenomen, care poate dura cateva zile, blochează accesul luminii în apă și scade brusc concentrația oxigenului, cu consecințe dramatice pentru pești și zooplancton. În plus, multe specii/tulpini de cianobacterii au potential toxic, producând hepatotoxine, neurotoxine sau dermatoxine, care pot fi fatale atât animalelor, cât și oamenilor care intră în contact cu acestea.

Înfloririle cianobacteriene și consecințele acestora.

Impactul înfloririlor cianobacteriene

În 1997, 60 de pacienți ai unui spital de hemodializă din Caruaru, Brazilia au decedat din cauza faptului că apa cu care era alimentat spitalul provenea dintr-un lac în care se dezvoltase o înflorire masivă de cianobacterii toxice. Există și alte exemple, din fericire nu la aceeași scară.

Există și multiple cazuri de intoxicare a animalelor, ca urmare a expunerii la înfloriri cianobacteriene, primele fiind semnalate cu peste 180 ani în urmă. Numeroase animale domestice și pești mor în fiecare an ca urmare a intrării în contact cu apa unor lacuri/ eleștee/ bălți piscicole din întreaga lume. În general, cele mai expuse animale sunt cele cu acces la corpuri de apă aflate în imediata apropiere a fermelor, aici desfășurându-se în general activități agricole care implică folosirea de îngrășăminte/fertilizatori, lucru ce în final favorizează dezvoltarea cianobacteriilor.

În ultimii ani, au fost raportate tot mai multe cazuri de înfloriri cianobacteriene, unele producându-se la latitudini care ar fi fost improbabile în urmă cu câteva decenii, din cauza temperaturilor scăzute din trecut. În prezent însă, încălzirea globală este unul dintre principalii factori care cauzează apariția tot mai frecventă a acestui fenomen. Pentru că cianobacteriile sunt favorizate de temperatura ridicată, estimările sugerează o creștere și mai accentuată a înfloririlor în următorii ani.

În egală măsură cu creșterea temperaturii, înfloririle cianobacteriene sunt favorizate de fenomenul de eutrofizare (poluare cu nutrienți), care se referă la creșterea excesivă a surselor de azot, fosfor și alte elemente chimice în apă, ca urmare a activității umane (ferme de animale, folosirea excesivă a fertilizatorilor care ajung în pânza freatică, deversări ilegale și altele).

În ultimii 20 de ani, fenomenul de eutrofizare a luat amploare, iar împreună cu temperaturile tot mai ridicate crează condițiile ideale pentru dezvoltarea infloririlor cianobacteriene. De aceea, este de la sine înțeles faptul că acest fenomen va fi tot mai frecvent în viitor, în lipsa unor măsuri concrete.

Astfel, încălzirea globală va conduce probabil la dezvoltarea înfloririlor cianobacteriene în zone noi, cum ar fi nordul sau sudul planetei, odată cu creșterea temperaturii.

---

Soluții pe termen scurt

Ca urmare a faptului că frecvența infloririlor cianobacteriene a crescut alarmant în ultimii ani, oamenii de știință au încercat să pună la punct diverse metode, cu acțiune imediată, pentru a controla acest fenomen. O astfel de metodă constă în tratarea apei lacurilor cu algicide (cianobacteriile sunt un tip de microalge).

Astfel, dezvoltarea cianobacteriilor poate fi oprită, însă cu un inconvenient major: algicidele acționează și asupra celorlalte tipuri de microalge din apă (alge verzi, diatomee etc.), care reprezintă sursă principala de hrană pentru zooplancton, adică organismele nevertebrate mici, care la rândul lor servesc ca hrană pentru unii pești. De aceea, această soluție este mai degrabă evitată, având în vedere că poate produce dezechilibre majore în lanțul trofic.

O altă metodă constă în folosirea apei oxigenate (H2O2), cu acțiune selectivă împotriva cianobacteriilor. La rândul sau, această soluție vine cu unele dezavantaje: este costisitoare, iar în unele cazuri poate să ducă la creșterea concentrației toxinelor produse de cianobacterii (Chen și colab., 2021).

Dragarea lacurilor, care constă în excavarea/remodelarea sedimentului unui lac, reprezintă o metodă prin care infloririle cianobacteriene pot fi controlate. Prin această metodă, coloana de apă este amestecată, scăzând astfel gradul de stratificare a apei, fenomen cauzat în primul rând de temperaturile ridicate și care avantajează dezvoltarea cianobacteriilor.

Dezavantajele ar fi că este o soluție costisitoare, în special pentru lacurile cu suprafață mare, și de asemenea este aplicabilă doar lacurilor puțîn adânci. O metodă care și-a dovedit eficientă este folosirea unor minerale care precipită (leagă) fosforul din masa apei.

În prezent există cel puțin două produse disponibile comercial (PhosLock și BentoPhos), care scad semnificativ sursele de fosfor din apă, ceea ce duce la încetinirea creșterii cianobacteriilor. La rândul sau, această metodă este costisitoare, în special în cazul lacurilor cu suprafață mare.

La Institutul de Cercetări Biologice din Cluj lucrăm la o soluție de a controla înfloririle cianobacteriene, bazată pe resurse naturale. Astfel, încercăm să „antrenăm” alte tipuri de microalge, care nu sunt toxice, care nu formează înfloriri și pot combate cianobacteriile.

Concret, cultivăm aceste microalge în laborator, la temperaturi cu 4°C - 5°C mai ridicate decât cele ambientale, încercând astfel să le adaptăm la condițiile unui val de căldură, când înfloririle cianobacteriene se produc. Testele din laborator sunt promițătoare, urmând ca în vara acestui an să efectuăm și primele teste în natură.

---

Soluții pe termen mediu și lung

Principalul dezavantaj al soluțiilor pe termen scurt este acela că deși pot să fie eficiente, ele nu îndepărtează în definitiv sursă problemei, astfel că infloririle cianobacteriene vor reapărea cu prima ocazie când condițiile le vor fi favorabile. Așa cum am arătat mai sus, principalii doi factori, cu acțiune sinergica, care cauzează infloririle cianobacteriene, sunt: temperatura ambientală tot mai ridicată, și poluarea cu nutrienți. În consecință, orice încercări de a limita, pe termen lung, apariția acestor fenomene, treuie să țînă cont de acești factori.

Limitarea încălzirii globale este de dorit, însă probabil este cel mai dificil de obținut, țînând cont de faptul că această este o consecință a emisiilor ridicate de gaze cu efect de seră, produse de societatea umană în ansamblu.

O soluție mult mai la îndemână constă în reducerea concentrației nutrienților din apă, adică restaurarea condițiilor trofice din urmă cu 70-80 de ani. În acest sens există numeroase exemple de succes, în special în țările din centrul și vestul Europei.

Concret, câteva potențiale soluții sunt:

• Blocarea / redirecționarea sistemelor de canalizare din aria zoană lacurilor către alte zone;

• Dezvoltarea unor tehnologii mai eficiente de tratare a apelor reziduale;

• Limitarea/controlul utilizării biofertilizatorilor în agricultură, în zonele din apropierea lacurilor;

• Monitorizarea pe termen lung a calității apei;

• Adoptarea și implementarea unor politici de mediu corespunzătoare.

---

Cum trebuie acționat pe termen lung pentru a controla înflorirea cianobacteriană?

Reducerea aportului de nutrienți din apă este un pas absolut necesar pentru controlul înfloririlor cianobacteriene. Deși există și soluții pe termen scurt, acestea nu rezova problema decât în aparență, și pe moment. În plus, vin la pachet cu unele dezavantaje atât pentru mediul natural, cât și pentru societate, prin prisma costurilor pe care le implică. În schimb, managementul nutrienților poate îmbunătăți calitatea apei pentru mulți ani, chiar decenii.

Ținând cont de gradul în care activitatea umană a acaparat suprafață planetei, stabilirea unor ținte mai ambițioase de restaurare a mediului este prioritară. Totodată, pentru a avea ape mai curate, pentru a menține biodiversitatea, și în general pentru a avea o natură mai sănătoasă, continuarea eforturilor de limitare a încălzirii globale este absolut necesară.

---

Dr. Bogdan Drugă

Este biolog, specialist în microalge și în microbiologie ambientală și pasionat de înțelegerea fenomenului schimbărilor climatice. După obținerea doctoratului din partea Universității Babeș-Bolyai, a urmat un stagiu postdoctoral la Institutul Federal de Cercetări Acvatice din Zurich și un altul la Universitatea Tehnică din Darmstadt. În 2019 s-a întors în Romania unde a pus bazele unui grup de cercetare axat pe studiul impactului schimbărilor climatice asupra microorganismelor din apele dulci.

Furtunile cu grindină și schimbările climatice - coincidență sau cauzalitate?

---

Analiza proceselor fizice care duc la apariția grindinei ne permit să prognozăm că schimbările climatice și încălzirea climei vor avea duce la o posibilă schimbare a furtunilor cu grindină. Astfel datorită încălzirii atmosferice, respectiv umidității crescute, în viitor vom observa în general mai puține furtuni cu grindină dar când acestea se vor produce grindina va fi de mari dimensiuni.

---

Furtunile care produc grindină sunt fenomene severe cu impact mare, după cum se poate urmări în figura de mai jos. Spre deosebire de temperatură, pentru grindină nu avem observații pentru o perioadă suficient de mare de timp astfel încât să putem construi un trend. Din măsurătorile realizate la stațiile meteo știm că temperatura medie globală a crescut cu aproximativ 1.1°C față de perioada pre-industrială (1850–1900). Nu știm însă cum sa schimbat frecvența de apariție a furtunilor cu grindină pentru același interval de timp deoarece nu avem suficiente observații colectate, de exemplu, la stațiile meteo. Traiectoriile furtunilor care produc grindină nu intersectează de cele mai multe  ori stațiile meteo și de aici lipsa datelor. În acest caz pentru a înțelege efectele schimbărilor climatice asupra furtunilor care produc grindină trebuie să analizăm modul în care schimbările climatice influențează procesele fizice care duc la apariția acestor furtuni. Să analizăm mai întâi procesele fizice care duc la apariția grindinei.

Distribuția spațială a grindinei în Europa. N reprezintă numărul de eveniment din perioada 2004–2011. (Figura reproduce Fig. 4 din Punge et al. 2014).

Cum se formează grindina?

Grindina se formează în interiorul furtunilor convective așa cum sunt denumite în literatura de specialitate structurile noroase cu mare dezvoltare pe verticală (Figura 2, Raupach et al. 2021). Mai precis grindina se formează într-o regiune a norului caracterizată de temperaturi negative și în care coexistă cristale de gheață și picături de apă suprarăcite (acestea sunt picături care rămân în stare lichidă la temperaturi mai mici de 0°C). Pe lângă gheață și apă suprarăcită pentru apariția grindinei este necesară și prezența unui curent ascendent intens (>15 m/s) adică a unui curent vertical de aer în interiorul norului.  

Acest curent ascendent de aer se formează atunci când particulele de aer din apropierea solului sunt ridicate până la un nivel deasupra căruia există instabilitate (despre care tot auzim în prognozele meteo). La acest nivel temperatura particulelor este mai mare decât cea a mediului înconjurător. Astfel particule de aer au o densitate mai mică decât cea a aerului înconjurător și deci au o mișcare liberă ascendentă. Acest curentul ascendent de aer duce în altitudine particule de aer umed. Pe măsură ce particule de aer umed urcă vaporii de apă pe care îi conțin se răcesc și condensează ducând la formarea picăturilor de nor. 

În atmosferă temperatura aerului scade odată cu creșterea altitudinii iar nivelul la care temperatura termometrului umed este 0°C este denumit nivel de topire. Deasupra acestui nivel apa condensată în interiorul particulelor de aer poate îngheța. La temperaturi intre 0°C -40°C apa poate rămâne în stare lichidă și devine suprarăcită.

Pentru apariția grindinei este nevoie de embrioni de grindină. Acești embrioni pot fi picături înghețate sau cristale de gheață.  Apă suprarăcită interacționează cu acești embrioni și apoi îngheață la suprafața acestora. Pentru ca un embrion să ducă la apariția grindinei de mari dimensiuni (diametru >2.5 cm) trebuie să existe în nor suficientă apă suprarăcită. Dacă sunt prea mulți embrioni creșterea acestora este limitată. Pe acest principiu funcționează sistemele antigrindină. Iodura de argint este împrăștiată în nori cu ajutorul unor rachete. Crește astfel numărul de embrioni de grindină. Grindina nu mai poate crește la dimensiuni mari deoarece cantitatea de apă suprarăcită este distribuită la un număr mare de embrioni.

De asemenea pentru formarea grindinei de mari dimensiuni este nevoie de un anumit tip de creștere. Acest timp de creștere depinde de intensitatea curentului ascendent și de traiectoria embrionului. Traiectoria embrionilor și apoi a grindinei este influențată de forfecarea pe verticală a vântului (schimbarea vitezei vântului cu altitudinea). Forfecarea pe verticală a vântului dictează organizarea furtunilor. Valorile moderate sau mari pentru forfecare sunt asociate cu furtuni organizate (supercelule, multicelule). Acesta înseamnă că furtunile vor avea un timp de viață mai mare ceea ce duce la creșterea probabilității de apariție a grindinei.  

Un alt factor important asociat cu apariția grindinei de mari de dimensiuni este reprezentat de cantitatea de gheață care se topește atunci când grindina trece de nivelul de topire în cădere către suprafață. Grindina de mici dimensiuni se poate topi integral ceea ce face ca la suprafață să ajungă numai grindină de mari dimensiuni.

Putem acum pe baza proceselor fizice descrise mai sus să analizăm influența schimbărilor climatice asupra furtunilor cu grindină.

Procesele fizice care duc la apariția grindinei în prezent (a) și modificările acestor procese în contextul schimbărilor climatice (b). Numerele indicare în (b) reprezintă (1) creșterea umidității la nivelurile joase din atmosferă ceea ce duce la creșterea instabilității și a intensității curentului ascendent al furtunii, (2) creșterea nivelului de topire ceea ce intensifică topirea grindinei și o deplasarea distribuției după dimensiuni a grindinei către grindină de mari dimensiuni, și (3) schimbarea forfecării pe verticală a vântului care poate influență traiectoria grindinei în furtună, acest efect este redus în comparație cu (1). (Figură adaptată după Fig. 1 din Raupach et al. 2021).

Cum influențează schimbările climatice furtunile cu grindină?

Am văzut că furtunile care produc grindină depind de instabilitatea atmosferică și de conținutul de umiditate (Figura 2a). Odată cu creșterea temperaturii medii globale crește și conținutul de vapori de apă din regiunile joase ale atmosferei (cu aproximativ 7% pentru fiecare creștere cu 1°C). Temperaturile ridicate împreună cu o creștere a umidității înseamnă că o cantitate mai mare de energie potențială poate fi eliberată odată cu condensarea vaporilor de apă ceea ce duce la creșterea instabilității atmosferice.

O astfel de creștere a fost pusă în evidență pentru Europa într-un studiu recent privind modificarea frecvenței de apariție a furtunilor în contextul schimbărilor climatice până în 2100 (Rädler et al. 2019). Creșterea instabilității poate duce la o creștere a intensității curenților ascendenți și a conținutului de a apă lichidă al furtunilor ceea ce favorizează apariția grindinei de mari dimensiuni. Creșterea temperaturii duce și la creșterea nivelului de îngheț și astfel crește probabilitatea ca grindina să se topească înainte să ajungă la sol (mai puțină grindină de mici dimensiuni). Schimbările climatice vor reduce forfecarea pe verticală a vântului însă această schimbare va avea un efect redus asupra furtunilor cu grindina (Figura 2b) comparativ cu creșterea instabilității.

În concluzie, ne așteptăm ca în viitor să observăm în general mai puține furtuni cu grindină dar când acestea se vor produce grindina va fi de mari dimensiuni. Pentru Europa studiile bazate pe observații sau pe proiecții climatice realizate pe baza modelor numerice au arat că trendul privind frecvența de apariție a furtunilor cu grindină este ușor crescător (însă incertitudinile sunt destul de mari).

De asemenea, studii recente au indicat o creștere a pagubelor asociate căderilor de grindină (Kunz et al. 2009, Eccel et al. 2012) și o creștere a severității acestui tip de fenomen extrem (Eccel et al. 2012, Berthet et al. 2011). Pentru România, într-un studiu publicat în 2016 de Burcea et al. a fost analizat numărul de zile în care grindina a fost raportată la stațiile meteo din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie. Rezultate au indicat că un trend crescător pentru numărul mediu de zile cu grădină la 55.2%, un trend neutru la 3.8% și un trend descrescător la 40.9% din stațiile analizate (105 stații) analizate pentru perioada 1961–2014.

---

Dr. Bogdan Antonescu

Cercetător fizica atmosferei concentrându-se pe înțelegerea fenomenelor extreme.

Cum călătoresc speciile invazive și de ce e relevantă această călătorie

---

Schimbările climatice facilitează acomodarea speciilor noi/invazive (insecte, plante, microorganisme) în zone în care acestea nu ar fi putut anterior să trăiască. În acest sens vedem deja apariția țânțarilor tigru în București sau de tufiș asiatic în Cluj-Napoca, ca rezultat direct a schimbării mediului înconjurător și a creșterii interacțiunilor cu zonele de origine a acestor insecte. E important să înțelegem modul în care aceste specii călătoresc, se acomodează și se dezvoltă pentru a ne asigura că nu expunem riscului biodiversitatea și bunăstarea comunităților noastre.

---

Recent, în România au fost raportate cazuri importate de dengue, Zika, febră galbenă și chikungunya. Aceste boli sunt specifice zonelor tropicale și subtropicale respectiv apariția lor în România ridică semne de întrebare. Cum au ajuns aceste boli în România? Schimbările climatice au schimbat contextul astfel încât speciilor le-a fost permis să se acomodeze în zone în care nu ar fi putut anterior să trăiască până acum (insecte, plante, microorganisme).

Un alt aspect îl reprezintă structura economiei globale care facilitează schimburile de mărfuri, bunuri din diferite zone geografice ale lumii. Cea mai mare rată înregistrată sunt călătoriile populației umane, crescând astfel șansa de apariție a bolilor exotice. Numai să ne gândim că în anul 2018 s-a înregistrat aproximativ 1 miliard de călătorii din transportul aerian la nivelul Uniunii Europene potrivit Eurostat Statistics Explained.

În România vedem deja exemple de specii invazive spre exemplu țânțarul tigru, Aedes albopictus, descoperit în anul 2012 în București. Această specie de țânțari este originară din zona temperată și/sau tropicală a Asiei. În următorii ani, această specie s-a răspândit în mai multe orașe din țara noastră fiind raportată în mai multe studii axate pe distribuția și răspândirea speciei exotice pe teritoriul României.

În Cluj-Napoca, studiile recente au evidențiat prezența unei noi specii exotice – țânțarul de tufiș Asiatic, Aedes japonicus japonicus. Raportările s-au realizat din zona aeroportului internațional ‚Avram Iancu’ din Cluj-Napoca. Această specie nu este considerată un vector major în transmiterea bolilor, dar se cunoaște din literatura de specialitate că transmite mai multe flavivirusuri (ex. West Nile, encefalita japoneză, chikungunya, febra dengue, LaCrosse, encefalita ecvină de est, encefalita St. Louis, febra Rift Valley, virusurile Zika și Usutu) precum și viermii cilindrici (ex. Dirofilaria immitis și Dirofilaria repens). În conformitate cu Raportul epidemiologic anual al ECDC din 2018, în România s-a înregistrat un număr semnificativ de cazuri al Encefalitei West Nile (267 de cazuri confirmate și 43 de decese).

View fullsize

View fullsize

a) Țânțarul tigru asiatic (imaginea din stânga), b) țânțarul de tufiș asiatic (imaginea din dreapta)

România este una dintre locațiile/ destinațiile din Europa unde s-au răspândit specii noi de țânțari. Efectul globalizării în continuă creștere împreună cu schimbările de mediu și climatice facilitează țânțarilor să cucerească noi teritorii, astfel ajungând la noi în țară. Introducerea acestora a fost mediată în principal de activitățile umane, în special prin comerțul internațional cu anvelope uzate și plante ornamentale, spre exemplu bambusul dintr-o zonă infestată în zone noi. 

Note de cercetare din Galapagos - arii geografice diferite, mecanisme similare

Ceea ce observăm întâmplându-se în România, este de fapt parte a unui mecanism global. Chiar dacă mergem în cele mai izolate locuri din lume putem vedea cum prezența antropică și schimbările care au loc în mediul înconjurător pot duce la dinamici periculoase pentru populațiile locale, atât la animalele din fauna sălbatică cât și la oameni. 

Ca să înțelegem mai bine acest proces dinamic, am plecat în locul unde acum aprox. 100 de ani s-a conturat teoria evoluționistă, în Insulele Galapagos. Pe acest teritoriu izolat de continent dar totodată interconectat cu el, în mijlocul Oceanului Pacific speciile endemice (cintezele lui Darwin, boobies cu picioare albastre și roșii, iguane, țestoasele gigantice, leii de mare, pinguini, etc.) au fost nevoite să se adapteze și să trăiască împreună cu animalele domestice și oamenii. O dată cu introducerea animalelor domestice pe acest teritoriu, au fost introduși noi patogeni (bacterii, virusuri, paraziți) necunoscuți de viețuitoarele sălbatice.

Din punct de vedere a sistemului imunitar aceste specii de animale sunt mai susceptibile la infectarea cu noii agenți patogeni, deoarece în istoria lor evolutivă nu s-au întâlnit cu acești patogeni proveniți de la animalele domestice. 

Un aspect esențial este că lumea patogenilor este specifică fiecărui grup de viețuitoare. Astfel, o dată ce animalele domestice (câini, pisici, etc.) pătrund tot mai des în teritoriul animalelor sălbatice șansele de a se transmite diferite boli de la un grup la altul crește. Acest lucru la rândul său poate duce la creșterea vulnerabilității speciilor sălbatice.

În cazul studiului nostru, leul de mare de Galapagos (Zalophus wollebaeki) este una dintre speciile endemice amenințate de animalele domestice introduse, în special de câini. Coloniile leilor de mare se găsesc în apropierea așezărilor umane fiind în contact strâns cu câinii domesticii ceea ce crește riscul de transmitere a agenților patogeni de la câini la leii de mare. 

Deoarece câinii sunt rezervoare pentru altă categorie de paraziți, interacțiunea acestora (directă și/sau indirectă) cu leii de mare poate duce la transmiterea acestor paraziți către leii de mare. Cei din urmă, pentru că nu au interacționat niciodată cu acești paraziți, pot fi mult mai vulnerabili în fața acestor noi paraziți deoarece ei, momentan nu au mecanisme de luptă împotriva acestora.

Datorită absenței unor date legate de transmiterea bolilor de către paraziții cu mai multe gazde, vara trecută am pornit în colectarea și examinarea probelor de sânge de la câinii de pe Insula San Cristobal, Galapagos cu scopul de a evalua riscul de transmitere a unui parazit, Dirofilaria immitis. Acest parazit are ca și gazdă finală câinele, dar de asemenea se numără omul cât și carnivorele sălbatice. Acest parazit se transmite pe cale vectorială (o cale de tranziție dintre gazde) prin intermediul speciilor de țânțari.

Cu alte cuvinte acest vierme al inimi canin nu își poate finaliza dezvoltarea (ciclul de viață) fără prezența acestor țânțari în mediu. Pe acest teritoriu insular, există trei specii de țânțari introduși în diferite perioade ale timpului (Aedes aegypti, Aedes taeniorhynchus, Culex quinquefasciatus). Aceste trei specii pot transmite și altele virusuri, precum febra galbenă, Zika, febra dengue, chikungunya și viermi cilindrici (viermele inimii canin, Dirofilaria spp.) care afectează sănătatea indigenilor precum și a animalelor sălbatice. 

Este foarte posibil odată cu primii oameni ajunși în aceste insule izolate și mai ales turiștii să fie responsabili pentru aducerea țânțarilor în acest teritoriu. Ulterior, climatul prielnic și umiditatea crescută au contribuit la răspândirea celor trei specii de țânțari în Insulele din Galapagos. 

Analizele făcute la centrul științific de pe Insula San Cristobal (Galapagos Science Center) au indicat prezența viermelui canin – D. immitis, la câinii domestici care trăiesc în imediata apropiere a leilor de mare. Acest lucru împreună cu prezența vectorilor (țânțarii) reprezintă un risc de transmitere a viermelui canin la aceste mamifere marine care sunt protejate.

De ce contează la nivel global ce se întâmplă pe Insulele Galapagos?

Ce am descris mai sus, deși pare extrem de localizat, o problemă pe insulele Galapagos, descrie defapt un mecanism global, ceva la ce ar trebui să fim foarte atenți. Având în vedere cât de interconectată este lumea de astăzi, riscul răspândirii agenților patogeni este extrem de mare (Covid-19 cred ca e cel mai bun exemplu în acest sens). Europa în acest context reprezintă o rută frecventă de transport facilitând astfel transmiterea agenților patogeni tropicali și subtropicali pe cale vectorială prin intermediul țânțarilor introduși. Adesea speciile de țânțari au un rol esențial în dinamica bolilor provocate de agenții patogeni și de asemenea sunt implicate în transmiterea agenților patogeni cu impact asupra sănătății publice.

În ultimii ani, în Europa, a crescut interesul de monitorizare a răspândirii speciilor de țânțari exotici din genul Aedes. Speciile raportate în diferite țări ale Europei au fost: Aedes atropalpus, Aedes aegypti, Aedes albopictus, Aedes japonicus, Aedes koreicus, Aedes triseriatusi.

Dinamica viului nu poate fi controlată, dar poate fi schimbată de amprenta noastră - a activității noastre de zi cu zi. În contextul actual, am putea spune că s-ar putea lua câteva măsuri de protecție: spre exemplu dezinfecția bagajelor și a persoanelor care călătoresc cu avionul din zone cu risc de infecție în zone fără acest istoric. De asemenea trebuie avute în vedere și celelalte tipuri de transport: rutier, feroviar și maritim care înregistrează un număr semnificativ de călători.

---

Drd Carla Andreea Culda

este biolog cu o dorință activă de a descoperi, de a înțelege și de a cunoaște în general viul. În prezent este doctorandă la Facultatea de Medicină Veterinară, Cluj-Napoca la departamentul de Parazitologie și Boli Parazitare.

Carla își derulează activitatea științifică în Insulele din Galapagos reprezentând subiectul tezei sale de doctorat în această zonă. Prin acest proiect își propune împreună cu profesorul coordonator și colaboratorii din Galapagos să intervină în procesul de salvare a unei specii endemice, leul de mare din Galapagos.

Infrastructura militară și războaiele - poluatori trecuți cu vederea

Dincolo de impactul devastator la nivelul infrastructurii sociale, economice și pierderile de vieți rezultate, războaiele și militarizarea excesivă este o sursă majoră de poluare. De la distrugerea intenționată sau neintenționată a resurselor naturale (păduri, bazine acvatice, deversarea rezervelor de petrol), mașinăria militară globală este printre cei mai mari poluatori la nivel mondial. Conform unui studiu publicat de Brown University în 2019, Pentagonul/ Ministerul apărării Americane produce mai multe emisii GES decât întregul stat suedez.

---

Crize de mediu provocate de conflictele militare

E destul să ne uităm la ultimii 30 de ani și vom vedea cum conflictele militare au contribuit direct și vizibil la schimbările climatice globale.

Astfel în Columbia peste 3 decenii de conflict între FARC și forțele guvernamentale au dus la deversarea a 4.1 mil barili de petrol datorită țintirii conductelor și centrelor de procesare. Apoi între 1990 și 2013, 3 milioane ha de păduri au fost defrișate datorită conflictelor din regiune.

În Afghanistan între 1990 și 2005 țara a pierdut 33,8% din pădurile sale.  În 20 de ani de conflict între 2001-2021 sute de mii de soldați americani au fost detașați (vârful fiind 110,000 in 2011) iar costul total variază între 2.1-2.3 trilioane USD. Această detașare a forțelor a presupus o amprentă de carbon imensă, atât pentru întreținerea liniilor logistice cât și ca rezultat a operațiunilor militare propriu-zise.

În Iraq conflictele cu ISIS ale deceniului trecut au dus la deversarea și/sau arderea a între 1.4 și 2 milioane barili de petrol iar cele 30,000 tone de sulf ale depozitului de la Mishraq arse în 2016 au afectat grav zona de 200 km² din proximitatea depozitului.

În Siria marile orașe au fost puternic afectate de războiul civil. 52% din locuințele din Allepo au fost parțial distruse între 2011-2015 unde a fost necesară mutarea a aproximativ 15 milioane tone de materiale (~5.3 milioane în Homs), operațiunile de curățare și reconstrucție având o amprentă de carbon destul de mare (după cum vom vedea mai departe în material). De asemenea între 2014-2016, 2386 de ținte afiliate infrastructurii petroliere siriene au fost distruse, aceasta ducând la multe deversări de petrol, respectiv la o poluare fără precedent.

În Yemen peste 2 milioane de persoane au fost dislocate social într-una din cele mai grave crize umanitare din istorie. Infrastructură urbană yemenită era distrusă în proporție de peste 30% în 2017. Campaniile umanitare nu doar ca nu reușesc să ofere o alternativă viabilă locuințelor permanente într-un mediu sigur, acestea de multe ori sunt asociate cu nivel înalt de poluare, care afectează în primul rând pe cei ce au nevoie de acest ajutor umanitar.

Mecanismele din spatele poluării

Conflictele militare sunt operațiuni foarte complexe ce implică nu doar situațiile de lupta activă ci și cele de prevenire, pregătire și recuperare. Așadar trebuie să luăm în considerare mai mulți factori per ansamblu necesari întreținerii unui conflict militar ce includ:

1. Baze domestice pentru pregătire, antrenament și testare a echipamentului militar.

2. Baze externe în zone cu conflict militar activ sau zone neutre/tampon.

Ambele necesită materii prime, lanțuri complexe de aprovizionare, cantități însemnate de energie și apă și utilizarea a diverse vehicule terestre, marine sau aeriene. Spre exemplu un HUMVEE, mașină de bază cu armură suplimentară din cadrul armatei americane, consumă în medie 46 litri combustibil la 100 de kilometri, emițând ~260 kg CO2 per misiune (în medie). Cam cât are emite 7 de automobile noi de mărime medie cu un consum mixt de ~7 % (un astfel de automobil produce ~13 kg CO2 per 100 km).

Emisiile cresc vertiginos dacă vorbim despre un avion de luptă F-35 care emite ~28 tone CO2 per misiune sau un avion cu armament nuclear precum B-2 ~251 tone (Sursa).

Grafic ilustrând totalul consumului de energie al ministerului apărării american

Peste jumate din totalul energie necesară este pentru alimentarea avioanelor de transport și de luptă (kerosen).

Apoi un factor foarte important este producția echipamentelor militare precum muniții, armament, rachete. Acestea împreună cu personalul militar necesită transport inițial de lungă distanță (spre exemplu zboruri și/sau călătorii navale din America de Nord spre restul continentelor (în special Africa și Asia). De asemenea transportul în teatrele de operațiuni propriu-zise trebuie luat în considerare. 

Acțiuni militare active și poluarea

Emisiile dintr-un teatru de război pot fi împărțite în două:

Emisiile directe
Acestea includ devărsari de petrol și hidrocarburi, emisiile rezultate din folosirea activă a munițiilor, rachetelor și echipamentelor militare în general. Deseori țintele principale în teatrele de operațiuni militare sunt cele care implică producția, stocarea și transportul de combustibili. În Siria, Irak și Libia această tactică a fost des utilizata, un caz marcant cu consecințe catastrofale fiind devărsarea și incendiile aferente din 1991 în timpul Războiului Golfului. 11 milioane barili de petrol crud au fost devarsați iar trupele Irakiene în retragere au incendiat în jur de 750 de puțuri petroliere  într-unul din cele mai grave cazuri de terorism ecologic din istoria secolului 20.

Incendiu în zona petrolieră Burgan, Kuweit, 1991

Apoi zonele cu multă vegetație reprezintă potențiale ținte. Pădurile pot reprezenta refugii într-o zona cu conflict militar. În 1967 în timpul războiului din Vietnam, armata Americană a utilizat 5 milioane galoane de substanță defoliantă (care elimină frunzele copacilor și plantelor) împrăștiate peste 600,000 de hectare de păduri. Estimările pierderii pădurilor în Vietnam variază între 14 si 44%, cele mai afectate păduri fiind cele ale mangrovelor în zonele de coastă. Este important să înțelegem în acest context rolul pădurilor, mai ales a celor de mangrove, în captarea și stocarea dioxidului de carbon din aer. Astfel distrugerea lor reduce capacitatea noastră de capta și stoca dioxidul de carbon din aer.

Emisiile indirecte

De regulă provin în timpul și după declanșarea unui conflict militar și includ amprenta de carbon a ajutorului umanitar, construcția rețelelor de curent, gaz procesarea făcută direct de civili care nu au alternative ș.a. Acestea sunt dificil de cuantificat și necesită o înțelegere mai aprofundată a relațiilor sociale în perioade de conflict, unde nevoia de adaptare și mitigare este imediată.

Spre exemplu în Siria unde mare parte a infrastructurii energetice, de apă și inexistența unui management al deșeurilor fac țara aflată în război civil încă din 2011 să fie în pragul unui dezastru ecologic major. În Siria numărul rafinăriilor improvizate a crescut drastic în principal datorită lipsei/ închiderii forțate a unui sistem centralizat. Un raport din 2016 relata că o mare parte a populației în Siria care în trecut depindea economic de exploatarea hidrocarburilor, folosește combustibili improvizați ce reprezintă un hazard dar și o sursă extremă de poluare, unde petrolul crud este distilat în butoaie încălzite sub foc deschis. 

Apoi este foarte dificilă estimarea amprentei de carbon a ajutorului umanitar. Transportul materialelor, personalului dar și operațiunile zilnice ale unui program umanitar precum cel UNIFEF, Crucea Roșie, Amnesty ș.a , sunt vitale pentru populațiile afectate de conflict militar. Un studiu realizat in 2017 a arătat că în acel an aproximativ 5% din costurile agențiilor umanitare (~ 1.2 miliarde USD) au fost cheltuite pe combustibili dar și pentru achiziționarea de generatoare noi sau repararea generatoarelor existente. Studiul de asemenea atrăgea atenția unor exemple pozitive precum cel din Iordania unde majoritatea taberelor de refugiați sunt alimentate cu energie solară. Este important să înțelegem că aceste misiuni sunt indispensabile, respectiv nu poate fi vorba despre o reducere a acestora, totuși am putea reduce necesitatea unor astfel de misiuni reducând numărul și intensitatea conflictelor globale.

Un alt exemplu notabil al emisiilor indirecte este cel din Bangladesh unde defrișări masive au avut loc pentru crearea spațiilor pentru plasarea refugiaților Rohingya. De altfel defrișările reprezintă o problema majoră în țări precum Columbia unde conflictele militare îndelungate duc la o creștere a cererii a alimentelor de bază care se manifestă în conversia zonelor forestiere în zone agricole. 

Costul climatic al reconstrucției post-război

Utilizarea pe termen îndelungat al explozibililor, rachetelor și dronelor au un impact devastator asupra populațiilor civile, infrastructurii și de asemenea sunt surse majore de gaze toxice de seră.

Tabel ce ilustrează volumul arderilor provenite din utilizarea munițiilor și explozibililor

Când vorbim de un oraș distrus aproape în întregime precum Moșul, Sirte sau Aleppo trebuie să acordăm atenție a 3 factori importanți:

1. Managementul deșeurilor, fragmentelor de beton și alte materiale necesită foarte multe resurse. Conform CEOBS pentru mutarea și curățarea tuturor resturilor ar fi necesare peste 1 milion de călătorii ale unor camioane să transporte în condiții sigure sutele de tone de materiale. Așadar primul pas este unul foarte costisitor din perspectiva amprentei carbonului. Situația catastrofală a orașului Moșul, unde după recapturarea orașului a fost necesar transportul a 10 milioane tone de materiale cu un cost estimate de 250 milioane USD) este detaliată într-un articol din 2017 al celor de la BBC. 

2. Reconstrucția orașelor distruse de război necesită cantități imense de ciment, beton, oțel și alte materiale. Acest fapt contribuie și mai mult la o situație problematică a industriei construcțiilor care reprezintă o sursă mare de emisii, mai ales dacă ne uităm la faptul ca în 2017 China era responsabilă pentru producerea 2,4 milioane tone metrice de ciment comparativ cu restul lumii unde cumulata producția era de aproximativ 1,73 milioane. Reconstrucția orașelor afectate de război în Orientul, Mijlociu și Africa de Nord reprezintă însă o misiune dificilă datorită dislocării sociale a sute de mii de oameni și datorită faptului că în ultimii ani recorduri de temperatura au fost întrecute. Alte exemple istorice sunt reconstrucția Varșoviei după 1945 și mai recent este un semn de întrebare asupra reconstrucției zonei Donbass, aflată în estul Ucrainei și disputată de Federația Rusă. 

Imagine cu Varșovia după încheiere ostilităților din cel de-al doilea război mondial.

3. După finalizarea conflictelor militare active deseori au loc schimbări ale modului de utilizare a pământului, mai ales deoarece instituțiile juridice ale statelor afectate de războaie sunt slabe sau inexistente. 2 cazuri sunt relevante aici: În Columbia unde după semnarea păcii între forțele guvernamentale și FARC, s-a observat o creștere de 177% a defrișărilor în Columbia (efectuate în 31 din 39 de zone protejate). Al doilea caz mai recent este situația din Myanmar unde regimul militar aflat la conducere este acuzat de o accelerare agresivă a defrișărilor ilegale. În 2020 9900 tone de lemn tăiat ilicit au fost confiscate în regiunile Rakhine, Kachin și Shan.

Schimbările climatice și războaiele – un cerc vicios care poate fi întrerupt

Schimbările climatice și conflictele militare pot deveni două dinamici ce se susțin și alimentează reciproc. Schimbările climatice pot duce la creșterea prețului anumitor resurse precum apa potabilă, teren fertil, masă lemnoasă, etc. Aceasta la rândul său poate crește tensiunea între state care pot ajunge în stadiul de conflict militar deschis datorită dorinței de control a unor resurse precum hidrocarburile, metale prețioase, minerale, chiar și apa. Războaiele pot cauza distrugerea infrastructurii ce duce la multă poluare, instabilitate și în final dislocarea a mase largi de oameni precum cazul Siriei.

Reducerea numărului de conflicte militare la nivel global ar contribui semnificativ la reducerea emisiilor provenite din distrugerea infrastructurii și toate operațiunile necesare intervenției și mentenanței unei zone aflată în război ce necesită apoi reconstrucție pe timp de pace. 

---

Vlad Radu Zamfira

(Master of Arts Archaeology & History, Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland).