De ce schimbările climatice provoacă o încălzire mai mare pe uscat comparativ cu mările și oceanele?

Creșterea concentrației gazelor cu efect de seră în atmosfera Pământului intensifică fenomenul de seră și conduce la încălzirea suprafeței Terrei. Harta de mai jos evidențiază creșterea temperaturii la 2 metri deasupra solului din anul 1970 până în 2024, conform datelor ERA5 ale serviciului Copernicus al Uniunii Europene. Este evident că amploarea încălzirii nu este aceeași în toate latitudinile și longitudinile geografice ale Pământului, ci pare să urmeze două tipare de bază. Mai precis, creșterea temperaturii este mai mare deasupra uscatului în comparație cu marea și în Cercul Arctic comparativ cu latitudinile geografice mai sudice. Astfel, în perioada 1970–2024, analiza arată că temperatura a crescut cu 1,23°C deasupra mării, cu 1,85°C deasupra uscatului și cu 1,44°C în total. Creșterea temperaturii este, așadar, cu 50% mai mare pe uscat decât pe mare — o diferență care se preconizează că va persista și în viitor. De ce se întâmplă acest lucru?

Figura 1: Modificarea temperaturii la 2 metri deasupra suprafeței în perioada 1970-2024, conform datelor ERA5 din serviciul Copernicus al Uniunii Europene. Schimbarea totală este calculată ca o acumulare a tendinței anuale medii pe parcursul acestor 55 de ani. Sursa foto: Copernicus via Climatebook

În primul rând, apa are o capacitate termică specifică mai mare decât toate corpurile solide din natură, inclusiv solul Pământului. Asta înseamnă că este necesară mai multă căldură pentru a crește temperatura apei, deoarece o parte din această căldură este absorbită de legăturile de hidrogen puternice care țin moleculele împreună și, prin urmare, nu crește energia lor cinetică (adică temperatura). Această caracteristică, combinată cu amestecul continuu dintre straturile de suprafață și cele inferioare ale mării, are ca rezultat rezistența oceanelor la schimbările de temperatură (inerție termică). Este motivul pentru care temperatura mării are o variație sezonieră mai mică decât cea a uscatului și o diferență de fază față de aceasta (de exemplu, temperatura maximă de la suprafață în Marea Ionică are loc, în medie, la mijlocul lunii august, cu aproximativ 10 zile după maximul de temperatură al uscatului învecinat).

Prin raționamentul de mai sus, se încearcă uneori în mod firesc să se explice și faptul că schimbarea climatică provoacă o încălzire mai intensă pe uscat decât pe mare. Dar ce s-ar întâmpla dacă inerția termică a oceanelor ar fi cauza principală a acestui contrast? Să presupunem că, la un moment dat în viitor, concentrațiile gazelor cu efect de seră încetează să crească și lăsăm planeta să ajungă la un echilibru climatic fără alte intervenții, adică temperatura să se stabilizeze. În absența altor procese, pentru ca suprafața planetei să ajungă la un echilibru climatic în fața concentrațiilor crescute de gaze cu efect de seră, temperatura sa ar trebui să crească atât cât este necesar pentru ca radiația emisă de aceasta să fie egală cu radiația incidentă pe care o absoarbe (care crește pe măsură ce fenomenul se intensifică). Magnitudinea acestei creșteri este determinată de legea Stefan-Boltzmann și ar trebui să fie aceeași atât pe uscat, cât și pe mare, deoarece ambele suprafețe sunt supuse aceleiași influențe radiaționale (în engleză: radiative forcing) din cauza distribuției omogene a gazelor cu efect de seră. Din cauza diferenței în capacitatea termică, suprafața uscatului va atinge această creștere relativ repede, în timp ce suprafața oceanului va avea nevoie de câteva secole pentru a se încălzi în aceeași măsură.

Laureatul Premiului Nobel pentru Fizică, Syukuro Manabe, împreună cu colegii săi, au realizat experimentul de mai sus în anul 1991 folosind un model climatic destul de avansat pentru acea perioadă. Au constatat că, atunci când clima a ajuns la un echilibru, creșterea temperaturii mării nu a atins nivelul celei de pe uscat, ci a rămas vizibil mai scăzută. Acesta a fost un prim indiciu că inerția termică a oceanelor nu este motivul principal al încălzirii mai blânde a acestora comparativ cu uscatul.

Mecanismul care a fost favorizat în studiul respectiv, precum și în altele ulterioare, avea legătură cu bilanțul energetic la suprafața planetei. Evaporarea apei este un proces care extrage energie din mediu pentru a rupe legăturile de hidrogen (și deci pentru a transforma apa lichidă în vapori), răcind astfel suprafața. Odată cu încălzirea planetei, energia cinetică a moleculelor de apă crește, ceea ce face evaporarea mai ușoară. Însă, deoarece pe uscat apa este limitată (în special în perioadele și regiunile aride), iar în mare se găsește din abundență, creșterea evaporării — și deci răcirea cauzată de aceasta — este mai pronunțată în mare. Pe uscat, dimpotrivă, energia suplimentară (din cauza intensificării efectului de seră), care nu este consumată în evaporarea apei, duce la creșterea temperaturii prin fluxuri de căldură sensibilă în loc de căldură latentă.

În 2008, o echipă de cercetători de la Universitatea Reading și de la Met Office Hadley Centre din Anglia a propus un alt mecanism important în spatele diferenței dintre încălzirea uscatului și cea a mării. Acesta implică procese din atmosferă și se bazează pe ipoteza realistă că, la o anumită altitudine în troposfera inferioară, nu există nicio neomogenitate în încălzire. Deoarece atmosfera de deasupra oceanelor este mai bogată în vapori de apă, temperatura scade cu înălțimea într-un ritm mai lent decât în aerul uscat de pe uscat. Acest lucru se datorează eliberării căldurii latente de condensare pe măsură ce aerul umed se ridică și se răcește până când atinge punctul de rouă. În condițiile încălzirii globale, aerul poate reține mai mulți vapori de apă (legea Clausius-Clapeyron) și, după cum s-a menționat mai sus, evaporarea crește într-o mai mare măsură pe mare decât pe uscat. Aceste condiții fac ca temperatura aerului mai cald și cu umiditate semnificativ crescută de deasupra mării să scadă cu o viteză și mai mică în funcție de înălțime, în timp ce viteza în profilul corespunzător de pe uscat nu scade în aceeași măsură. Prin urmare, deoarece temperatura la o anumită înălțime a troposferei este aceeași pe ambele suprafețe, iar rata de scădere a temperaturii cu înălțimea scade mai mult pe mare, rezultă că încălzirea pe suprafața terestră va fi mai pronunțată.

Cercetările ulterioare au concluzionat că aceste două mecanisme acționează în paralel și sunt factori mai importanți decât inerția termică a oceanelor. Mecanismele secundare care au fost propuse și care afectează în mod disproporționat încălzirea uscatului și a mării sunt:

1. Reducerea numărului de nori joși de pe uscat (care încălzesc suprafața);

2. Reducerea suprafeței de teren acoperită cu gheață sau zăpadă (astfel încât radiația solară reflectată este redusă și terenul este încălzit);

3. Închiderea porilor frunzelor (stomatelor) în condiții de creștere a concentrației de dioxid de carbon pentru a reține apa (astfel încât transpirația plantelor, un proces care determină răcirea mediului, precum evaporarea, este redusă).

Trebuie subliniat faptul că contribuția fiecărui mecanism și gradul lor de interacțiune în fiecare anotimp al anului și în fiecare regiune a globului sunt dificil de cuantificat cu precizie și fac obiectul cercetărilor de până acum.

Valurile de caldură marine - an factor adițional și un semnal de alarmă

Conform ultimului raport IPCC, la nivel global frecvența de apariție, durata și intensitatea valurilor de căldură a crescut comparativ cu perioada preindustrială. Proiecțiile climatice arată că această modificare a caracteristicilor valurilor de căldură va continua odată cu creșterea temperaturii medii globale. 

Există însă și valurile de căldură care se produc în mări sau oceane, numite valuri de căldură marine. În cazul unui val de căldură marin temperatura la suprafața oceanului sau a mării este mare — comparativ cu climatologia pentru o anumită regiune și pentru o anumită perioadă din timpul anului —pentru o perioadă lungă de timp (cel puțin 5 zile consecutive).

Un factor notabil legat de temperaturile mărilor și oceanelor este este cel al valurilor de caldură marine. În Marea Neagră durata medie a valurilor de căldură marine a fost între 13 și 19 zile. Pentru intervalul de timp analizat (1895-2022) a fost observată o creștere a frecvenței de apariție a valurilor de căldură marine între 0.75 și 2.25 cazuri pe 10 ani în special în regiunea de est a Mării Negre. Așadar nu numai că aceste valuri de căldură există și în Marea Neagră dar a crescut atât numărul cât și durata lor începând cu 1985.

---

Dr. Bogdan Antonescu

este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.

Notă: Acest material a fost preluat de pe platforma Climatebook. Linkul către materialul original este disponibil aici.

---

Președinția României – un actor cheie în definirea direcției climatice pentru viitor

Președinția României reprezintă o pârghie strategică pentru accelerarea politicilor climatice. Aceasta poate să impulsioneze angajamentele climatice, să reprezinte o punte între societatea civilă și clasa politică iar președintele României poate fi una din cele mai puternice voci ce poate da o direcție în materie de educație, securitate națională și discurs public cu privire la impactul schimbărilor climatice și ce poate fi făcut pentru a combate efectele acestora.

---

De ce este importantă Președinția României pentru politicile climatice?

În arhitectura instituțională a României, Președinția are un rol esențial în stabilirea direcțiilor strategice, inclusiv în domeniul politicilor climatice. Chiar dacă deciziile administrative și legislative privind clima sunt gestionate preponderent de guvern și parlament, Președinția exercită o influență majoră prin mai multe canale:

1. Definirea priorităților naționale și europene
   Președintele poate plasa schimbările climatice în centrul agendei naționale, asumând leadership-ul în acest domeniu și folosindu-și poziția pentru a promova integrarea priorităților climatice în toate politicile sectoriale.

2. Reprezentare internațională
   Președintele României participă la reuniuni internaționale de rang înalt, precum Consiliul European, ONU sau COP. Prin vocea sa, România poate susține obiective climatice ambițioase, influențând negocierile globale și pozițiile europene.

3. Mediere și consens politic intern
   Într-un peisaj politic fragmentat, Președintele poate juca un rol de mediator și facilitator al consensului între forțele politice, societate civilă și mediul de afaceri, pentru a asigura stabilitatea și coerența pe termen lung a politicilor climatice.

4. Promovarea și susținerea inițiativelor strategice
   Președinția poate iniția și susține platforme de dialog, strategii naționale sau parteneriate public-private în domeniul tranziției verzi, creând impulsul politic necesar accelerării măsurilor climatice.

5. Exemplu de leadership public
   Prin luări de poziție, discursuri și inițiative simbolice, Președintele poate modela percepțiile publice, educa opinia publică și încuraja schimbările comportamentale necesare pentru atingerea țintelor climatice.

Ce ne spune istoria recentelor președinții despre politicile climatice și rolul președintelui?

Din 2004 în istoria recentă a României am putut observa două tipuri de abordări prezidențiale. Una așa-zisă de “Președinte- jucător”, implicat cu electoratul și societatea civilă iar cealaltă mai prudentă. Ce este de remarcat însă că ultimii 2 președinți au avut o agendă de politici prioritizand educația și cu rezultate, unde zona consultare publică a mers bine în termen de actori politici însă au existat frustrări din partea experților și societății civile care ar fi vrut schimbări mai concrete și notabile. 

Președinția ca instituție a avut de suferit în urma lipsei de staff și expertiză adecvată, istoric a pierdut constant din buget și se confruntă cu deficiențe pe partea de resurse umane, ceea ce o obligă sa fie deschisă la societate civilă cu experți. 

Președintele poate pune subiecte pe agenda publică, inclusiv subiecte legate de urgența climatică pe care o traversăm. Președintele anterior a adus subiectul schimbărilor climatice pe un loc destul de înalt în prioritățile politice ale mandatului său, organizând grupuri de lucruri de experți din cadrul guvernului și din afara sa pentru a analiza situația educației pentru climă, dar și necesitatea unei abordări holistice a schimbărilor climatice. Faptul că avem acum un comitet interministerial, la centrul Guvernului, care se ocupă de subiecte transversale cu impact asupra mediului și climei (CISC) se datorează prioritizării politice pe care a făcut-o acesta. La fel și faptul că avem acum o Săptămână Verde în toate școlile din României.

Deci Președintele poate aduce subiectul în atenția politică internă și, în plus, Președintele României în particular conduce delegația țării la Consiliul European, unde se discută periodic prioritățile politice mari ale Uniunii Europene. Va fi important în ce fel șeful delegației unei țări estice mari, cum e Românie, vede viitorul decarbonizării și al Pactului Verde European, cu ce țări se aliază pe subiecte sensibile și divizive, cum ar fi Directiva privind Taxarea Energiei, blocată de ani buni de zile la nivelul consiliului.

Un viitor dificil te anticipat - Cât de conectat va fi viitorul președinte cu guvernul?

Aceste alegeri ne pun într-o postura unică, unde după primul tur electoratul român a decis o alegere dintre 2 candidați din afara establishmentului politic românesc al ultimilor 35 de ani. 

Dat fiind contextul politic actual unde ne aflăm într-o situație cu un guvern interimar până la alegerea unui nou președinte, acesta va trebui să poată construi un guvern cu care poate coopera. Acesta va fi un element esențial în trasarea direcției pe care România o va adopta in ceea ce privește politicile climatice, de mediu, tranzitia energetica ș.a.m.d.

Un exemplu relevant este situația din Polonia, devenită în actualul context geopolitic European un lider regional. Revenind la contextul din România, aici putem observa că parte a nemulțumirii unei bune parte a electoratului din România este faptul că la nivel European vocea noastră, prin intermediul Președintiei, este percepută ca fiind una pasivă si articulată necorespunzător. România are un potențial energetic regional semnificativ, poate juca un rol determinant în zona Europei de Sud Est iar aici Președintele poate juca un rol cheie. De notat este faptul că Președintele României spre deosebire de miniștri are avantajul timpului, unde vreme de 5 ani poate croi un traseu pe termen mediu-lung. 

Aceste alegeri pot fi fundamentale pentru politicile climatice ale României

Deși temele de mediu au avut o vizibilitate redusă în campania electorală, rezultatul alegerilor prezidențiale are un potențial impact major asupra direcției pe care România o va urma în următorii cinci ani în domeniul politicilor climatice. Diferențele dintre candidați în ceea ce privește raportarea la politicile europene de mediu, împreună cu atribuțiile constituționale ale Președinției, susțin importanța acestui moment electoral. Experiența anterioară a candidaților, capacitatea de colaborare cu viitorul guvern și deschiderea față de societatea civilă vor influența decisiv modul în care România va răspunde provocărilor legate de tranziția verde și de adaptarea la schimbările climatice.

---

Prof. Dr. Gabriel Bădescu

Este directorul Centrului pentru Studiu Democrației și Profesor Universitar în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității Babes-Bolyai. Principalele domenii de studiu: politică comparată, societatea civilă, capital social, politici educaționale, politici climatice, inegalități sociale.

---

Apa din turbării, un barometru al sănătății naturii. Cum ne afectează starea acestor ecosisteme din România?

Turbăriile joacă un rol esențial în menținerea biodiversității și reglarea climei (fiind rezervoare de carbon). Totuși, aceste ecosisteme fragile sunt vulnerabile la drenajul antropic și natural al apei, precum și la schimbările climatice, elemente care duc la pierderea unor specii unice. Proiectele de restaurare, precum cele din cadrul programului „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice şi Ecosisteme”, au demonstrat că soluții precum barajele ecologice pot revitaliza aceste zone prin asigurarea unui stoc minimal de apă, necesar funcționării ecosistemului. Cercetările recente arată că volumele de apă din turbării variază semnificativ, existând, totuși, nivele diferite de vulnerabilitate, în funcție de localizarea lor. Deși intervențiile ecologice de restaurare reduc riscul secării și al scurgerilor rapide, eficiența lor depinde de specificul fiecărui sit. Protejarea acestor ecosisteme este esențială pentru sănătatea naturii și a noastră.

---

Importanța apei în turbării

În turbării, apa nu este doar un element, ci însăși viața ecosistemului, având în vedere, însăși, catalogarea lor ca zone umede. Turbăriile, ecosisteme esențiale pentru biodiversitate și reglarea climei prin fixarea intensivă a carbonului, sunt puternic afectate de cantitatea de apă stocată. Fără apă, comunitățile unice de plante și animale dispar, iar rolul acestor zone umede în reducerea torențialității și asigurarea permanenței multor cursuri de apă este compromis.

Drenarea turbăriilor, urmată de eliberarea de dioxid de carbon și gaz metan, poate contribui la intensificarea efectului de seră al atmosferei și, prin aceasta, la creșterea temperaturii globale.

Din păcate, la ora actuală, multe dintre turbăriile din țară se confruntă cu drenajul apei, o activitate antropică intensificată în perioada socialistă și perpetuată până în prezent. Drenarea acestor zone umede pentru a face loc utilizărilor forestiere sau agricole diverse a dus la eliberarea unor cantități însemnate de dioxid de carbon și metan în atmosferă, intensificând astfel schimbările climatice. Mai mult, din cauza concentrării precipitațiilor în anumite luni ale anului, cu apariția unor intervale mai lungi fără precipitații, turbăriile au început să fie afectate chiar de secetă. De altfel, această redistribuire ar putea constitui pentru următorii ani cea mai relevantă cauză a pierderilor de biodiversitate de la nivelul turbăriilor.

Prin programul „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice şi Ecosisteme” (RO-Mediu), au fost propuse și implementate lucrări de restaurare în 45 turbării degradate din țară. Scopul a fost acela de a reface echilibrul hidric al acestor ecosisteme prin construcția de baraje ecologice și alte măsuri menite să rețină apa și să revitalizeze vegetația specifică.

Monitorizarea,mitigarea și adaptarea, elemente cheie:

Evaluarea densității rețelei de drenaj și a calității apei în turbării

Evaluarea resurselor de apă de suprafață aferente turbăriilor din perspectiva organizării rețelei de drenaj și a calității apei se constituie în etape esențiale de analiză pentru a înțelege cum le putem proteja de efectele activităților umane și chiar de a efecteleor schimbărilor climatice. Delimitarea cursurilor de apă dintr-o turbărie, prin parcurgerea fiecărui unități de drenaj, poate conduce la evidențierea zonelor bine hidratate, dar și a celor care au deficit de apă. Preluarea traseelor cu ajutorul dispozitivelor de tip Handheld GPS și ulterior transpunerea lor într-un material cartografic vor ajuta la identificarea zonelor din România care necesită intervenții de corecție a bugetului hidric, prin măsuri bazate pe materiale naturale, locale, minim invazive.

O măsură suplimentară o constituie și monitorizarea cantităților de apă drenate, pentru analiza bugetului hidric preliminar, neinfluențat. În acest sens, două turbării NWPEAT au fost considerate reprezentative ca studii de caz, făcând obiectul unui studiu științific. Cele două turbării sunt Mlaștina de la Iaz (Județul Sălaj), o zonă umedă cu ape ușor acide, și Tinovul La Poduri (Județul Cluj), un ecosistem de turbărie, situat în zonă montană, cu un pH neutru. Evaluările realizate asupra dezvoltării rețelei de drenaj și a debitelor de apă scurse au constituit obiectul analizei hidrologice a tinovului La Poduri, evaluări care au confirmat ulterior existența unui areal aflat sub stres hidric. Pentru a corecta acest neajuns, s-a decis devierea artificială a unui curs de apă printr-o subtraversare tubată a drumului existent, către zona compromisă. Pierderea apei, cauzată de secetă și de activitățile umane, poate duce la dispariția speciilor de plante și animale care depind de aceste ecosisteme unice.

Analiza calitativă a apei s-a realizat pentru ambele locații cu ajutorul unor instrumente portabile, cercetătorii urmărind temperatura, pH-ul, turbiditatea și nivelul de oxigen dizolvat, indicatori-cheie ai sănătății acestor ecosisteme. Analizele au scos la iveală diferențe semnificative între cele două turbării. În Mlaștina de la Iaz, nivelul scăzut de oxigen dizolvat ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea acestei zone umede de a susține viața acvatică. În Tinovul La Poduri, calitatea apei indică o stare de sănătate mai bună, dar ecosistemul rămâne vulnerabil la efectele schimbărilor climatice datorită schimbării regimului precipitațiilor. Concluzia principală a studiului este că monitorizarea și analiza calității apei sunt esențiale pentru a înțelege evoluția biodiversității turbăriilor.

La ce ajută construcția unor baraje ecologice?

Pentru a salva turbăriile amenințate de secare, una dintre cele mai eficiente soluții este restabilirea nivelului optim al apei, care să facă posibilă funcționarea la parametri normali a ecosistemului. Proiectul „Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord- Vest”, proiect finanțat prin același program de restaurare menționat anterior, a implementat aceste măsuri, respectiv blocarea canalului principal și a celor secundare existente pe teritoriul turbăriilor sau la limita acestora, pentru a împiedica scăderea nivelului apei. Această intervenție s-a realizat prin crearea unor baraje/stăvilare ecologice, din materiale locale, sustenabile.

Barajele ecologice previn drenajul excedentar al apei și ajută la refacerea echilibrului hidric. Acesteanu sunt perfect impermeabile, ele având mai degrabă rolul de a întârzia drenajul natural rapid și menținerea unui volum de apă suficient în turbării.

Suplimentar, cercetătorii aceluiași colectiv al proiectului NWPEAT au modelat impactul barajelor ecologice asupra scurgerii maxime rapide din turbării, în urma unei ploi de calcul cu o probabilitate de apariție de 1%, în Regiunea de Nord-Vest a României. Pentru a realiza acest lucru, a fost folosit software-ul open-source HEC-HMS pentru a simula procesul ploaie-scurgere în două scenarii, respectiv cu și fără baraje ecologice. Au fost luate în considerare variabilele climatice, morfologice, pedologice, de acoperire a terenului și hidrologice ale zonei. Indicele de ariditate (Ka) a fost utilizat pentru a selecta mlaștinile studii de caz și pentru a evalua umiditatea fiecărei zone studiate, clasificându-le ca având exces, variabilitate sau deficit de umiditate. Rezultatele au arătat o reducere semnificativă a scurgerii maxime: 70% la Mlaștina de la Iaz, 40% la Lacul Manta și doar 8% la Ic Ponor. Aceste variații se datorează caracteristicilor naturale specifice fiecărui sit, inclusiv suprafața turbăriei, forma bazinului și acoperirea cu vegetație. Concluzia studiului de modelare sugerează că barajele ecologice pot fi eficiente în reducerea scurgerii maxime din turbării, dar eficacitatea lor depinde de condițiile specifice ale fiecărui sit.

Tip de baraj 1, construit și amplasat în Tinovul Ic Ponor (Bihor)

Tip de baraj 3, construit și amplasat în Tinovul Câmpeilor (Bistrița-Năsăud)

Tip de baraj 2, construit și amplasat în Tinovul Ic Ponor (Bihor)

Tip de baraj 4, construit și amplasat în Tinovul Bălileasa (Bihor), încorporat în structura împrejmuirii.

---

Gheorghe ŞERBAN

Este conferenţiar și director al Departamentului de Geografie fizică şi tehnică, din cadrul Facultăţii de Geografie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, cu o complexă experienţă profesională: 4 ani ca hidrolog la Administraţia Bazinală de Apă „Someş-Tisa”, Cluj-Napoca şi 25 ani ca şi cadru didactic universitar și cercetător la Facultatea de Geografie a UBB. Printre contribuțiile științifice, menționăm publicarea a peste 100 studii și articole și participarea în 29 proiecte de tip grant şi contracte de cercetare ştiinţifică. Are ca domenii de interes științific limnologia bazinelor de acumulare, hazarde și riscuri hidrice, G.I.S. & hidroinformatică, alimentări cu apă, hidrogeologie.

Răzvan-Horațiu BĂTINAȘ

Este lector în cadrul Departamentului de Geografie Fizică şi Tehnică din cadrul Facultaţii de Geografie a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Principalele preocupări de cercetare sunt legate de domeniul hidrologiei, turismului şi calităţii mediului. A activat în diverse proiecte şi contracte de cercetare cu tematică pe domeniul conservării naturii, calității apei, amenajării teritoriale și urbane. Este o persoană sociabilă, cu afinităţi pentru natură, fotografie, sport şi activităţi în aer liber. Director de proiect al proiectului Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest (NWPEAT)

Ana-Maria POP

activează ca cercetător științific în cadrul Centrului de Geografie Regională, Facultatea de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj- Napoca. Este pasionată de explorarea relației dintre oameni, comunitățile locale și mediul lor de viață, fie el natural sau construit, și se regăsește într-o căutare permanentă de noi instrumente, tehnici și metode pentru a surprinde cât mai bine percepțiile, atitudinile și comportamentele comunităților locale.

---

Circulația meridianală din Atlantic – o componentă critică a schimbărilor climatice ce ar putea afecta și România

În următorii ani slăbirea circulației oceanice meridianale din Atlantic (Atlantic Meridional Overturning Circulation - AMOC) va conduce, în România, la ierni și veri mai calde. Cantitățile de precipitații vor scădea semnificativ vara și vor prezenta o creștere modestă pe termen mai lung, de câteva decenii, simulările realizate cu modele de circulație generală a atmosferei și a oceanului indică faptul că o slăbire pronunțată a AMOC conduce la o răcire extinsă la scara întregii emisfere nordice și la o încălzire restrânsă în Atlanticul de Sud.

---

Este schimbarea climatică reversibilă?

Prin activitatea umana, în ultimul secol și jumătate au fost emise în atmosferă cantități mari de gaze cu efect de seră precum Dioxidul de Carbon (CO2). Astfel, concentrația acestora în atmosferă a atins în ultimii ani niveluri semnificativ mai mari decât oricând în ultimii 800.000 ani.

Figura 1 Evoluția concentrației de CO2 (în părți per million - ppm) din atmosferă în ultimii 800.000 ani, derivată dintr-un sondaj în calota glaciară din Antarctica. Maximele și minimele marchează ciclurile glaciare, Pe parcursul acestor cicluri concentrația de CO 2 nu a depășit 300 ppm. Creșterea din ultimii 60 ani este de 100 de ori mai mare decât cele precedente, naturale, care nu au fost influențate de activitatea umană. Sursa NOAA

Una dintre consecințele creșterii concentrației gazelor cu efect de seră o reprezintă încălzirea globală manifestată în ultimul secol, aceasta fiind însoțită de multe alte modificări profunde înregistrate în atmosferă, ocean, biosferă, criosferă, cum sunt schimbarea distribuției de precipitații, intensificarea fenomenelor extreme, topirea unor părți din calotele glaciare. Încălzirea globală și manifestările asociate acesteia contribuie la ceea ce numim schimbare climatică, un proces aflat în desfășurare. Amplitudinile tot mai mari ale fluctuațiilor asociate acesteia reprezintă amenințări tot mai mari. În principiu, aceste modificări destabilizatoare pentru societate ar putea fi inversate prin eliminarea unor cantități importante de gaze cu efect de seră din atmosferă. Însă, poate în contradicție cu ce ne-am aștepta, o astfel de reducere nu implică o revenire totală la condițiile climatice care au precedat încălzirea globală. Motivul pentru această ireversibilitate a unor modificări este legată de punctele critice, acestea fiind atribute ale componentelor climatice critice. Una dintre cele mai importante componente critice este AMOC - Circulația meridianală din Atlantic.

---

Ce sunt punctele critice climatice și de ce trebuie să fim atenți la AMOC?

Fig. 2 Reprezentare conceptuală a unei tranziții critice. Dacă bila albastră din stânga este împinsă spre dreapta cu o forță relativ mică, ea nu va depăși punctul de maxim dintre gropi și va rămâne în apropierea stării de echilibru inițiale. În schimb, dacă aceeași bilă este împinsă suficient de puternic înspre dreapta, atunci ea va depăși punctul de maxim și va trece rapid și ireversibil în gropa din dreapta, unde se va afla într-o nouă stare de echilibru, semnificativ diferită de cea inițială. În mod analog, încălzirea globală poate “împinge” sistemele climatice critice peste punctele lor de prag.

Punctele critice sunt valori de prag asociate unor sisteme, prin a căror depășire se pot declanșa transformări semnificative care se autoperpetuează, cu impact la scară cvasi-globală. Astfel de procese pot fi rapide și ireversibile. Această ultimă proprietate reflectă faptul că transformarea declanșată prin depășirea unui punct critic nu poate fi inversată. Autoperpetuarea poate fi generată de un lanț cauzal închis (feedback pozitiv), prin care este amplificată modificarea inițială, care a condus la depășirea valorii de prag. Depășirile de puncte critice pot avea consecințe severe de natură climatică, ecologică, socială, economică. Părțile din sistemul climatic al Pământului care prezintă astfel de puncte de prag, sunt denumite componente critice. Printre acestea se numără Pădurea Amazoniană, calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica și AMOC.

Circulația meridianală din Atlantic - AMOC este o circulație oceanică care, în mod simplificat poate fi descrisă ca având forma unei elipse extinse în plan vertical-meridianal în Atlantic, determinată în primul rând de densitatea apelor de suprafață din nordul acestui bazin (Fig. 4, cadranul din dreapta, celulă colorată în galben și roșu). Densitatea depinde de temperatură și salinitate.

Figura 3 Componente climatice critice

Figura 4 Circulația Meridianala din Atlantic. Vedere simplificată de deasupra oceanului (stânga) și vedere în secțiune verticală-meridianala în oceanul Atlantic (dreapta) derivată dintr-o simulare cu model de la Geophysical Fluid Dynamics Laboratory

Figura 5 - Evenimente climatice Dansgaard-Oeschger reflectate în variații ale temperaturii desupra Groenlandei (linie albastră) și a Antarcticii (linie roșie). Informații obținute din sondaje în aceste calotele glaciare au evidențiat creșteri rapide de temperatură (de până la 10°C în doar un deceniu), marcate cu numere întregi, în ordine crescătoare înspre trecut. Rapiditatea creșterii temperaturii este reflectată și de direcția cvasi-verticală de-a lungul căreia a evoluat temperatura pe parcursul desfășurării evenimentelor Dansgaard-Oeschger.

Partea de suprafață a AMOC, care include și Curentul Golfului, transportă apă caldă și sărată din Atlanticul Tropical spre polul nord (în Fig. 4, cadranul din stânga, bandă roșie). În parcursul spre nord, apa relativ caldă cedează căldură atmosferei de deasupra, care este relativ rece, răcindu-se în mod semnificativ. Astfel, când ajunge la latitudini mari în Atlanticul de nord, apa este relativ rece și sărată. Ambii factori, temperatura și salinitatea, contribuie în mod convergent la creșterea densității apei la suprafața oceanului, aceasta devenind mai mare decât densitatea apelor de adâncime. Această diferență pe verticală de densitate generează mișcarea descendentă a apelor de suprafață spre niveluri de adâncime (~3000 m), de unde se îndreaptă spre sud (Fig. 4, cadranul din stânga, bandă albastră). În emisfera sudică acestea revin la suprafață. Astfel, această circulație în plan vertical, în sensul acelor de ceasornic, formează AMOC (Fig. 4, cadranul din dreapta, celulă roșie). Sub această circulație meridianală se observă o celulă în care apa circulă în sens invers acelor de ceasornic (Fig. 4, cadranul din dreapta, celulă albastră). Circulația în această celulă de adâncime este determinată de apele de densitate mare formate în apropierea Antarcticii, în Marea Weddell.

---

Fig.6 Reprezentare schematică a celor două stări de echilibru ale AMOC. În cadranul de sus AMOC este activă (linie roșie), iar circulația din celulă de adâncime este restrânsă (linie albastră); în cadranul de jos AMOC este oprită iar celulă de adâncime se extinde spre suprafață (linie albastră).

Importanța deosebită a acestei circulații oceanice, atât din punct de vedere socio-economic, cât și științific, rezultă din cel puțin patru considerente:

1. AMOC a jucat un rol central în schimbările climatice bruște din trecut. Analize ale datelor care reflectă variații climatice din trecutul apropiat și îndepărtat indică faptul că AMOC a jucat un rol central în schimbările climatice din trecut. Cele mai spectaculoase schimbări climatice bruște din ultimii 120.000 ani, cunoscute ca evenimente Dansgaard-Oeschger, au constat încălziri de până la 10 ℃ manifestate în doar câteva decenii, pe parcursul ultimei perioade glaciare (Fig. 5) Acestea sunt proeminente în reconstrucția temperaturii deasupra Groenlandei (creșterile cvasi-verticale ale curbei albastre din Fig. 5, marcate cu numere întregi). Mai multe studii indică faptul că AMOC a jucat un rol central în manifestarea evenimentelor Dansgaard-Oeschger.

2. AMOC poate suferi tranziții ireversibile rapide între starea activă și cea oprită. Studii teoretice și simulări realizate cu modele indică faptul că AMOC are două stări stabile (una în care circulația este activă și alta în care este oprită), între care poate suferi tranziții bruște, în mod analog cu comportamentul bilei din Fig. 2. În prezent AMOC este în starea activă, însă dacă densitatea apelor de suprafață din Atlanticul de Nord scade sub o valoare de prag, circulația meridianală din Atlantic va intra într-un proces ireversibil înspre starea în care este oprită (Fig. 6). Astfel de tranziții s-au manifestat în mod recurent în trecut.

3. Variațiile AMOC au un impact cvasi-global semnificativ. AMOC transportă spre nord o cantitate de căldură de 50 de ori mai mare decât energia folosită de societatea umană, în aceeași unitate de timp. Prin căldura transferată, fluctuațiile intensității AMOC modifică temperatura apei de la suprafața oceanului. Prin intermediul influenței asupra atmosferei, aceste variații de temperatură influențează condițiile climatice la scară globală, în mod eterogen, însă semnificativ. De exemplu, simulările realizate cu modele de circulație generală a atmosferei și a oceanului indică faptul că o slăbire pronunțată a AMOC conduce la o răcire extinsă la scara întregii emisfere nordice și la o încălzire restrânsă în Atlanticul de Sud (Fig. 7, cadranul din dreapta). Impactul aceleiași slăbiri asupra câmpului global de precipitații este proeminent în zona tropicală, incluzând anomalii negative (pozitive) localizate la nord (sud) de ecuator (Fig. 7, cadranul din stânga). Anomalii negative semnificative sunt anticipate în sectorul Atlantico-European.

Fig.7 Impactul slăbirii circulației meridianale din Atlantic. Anomalii ale temperaturii aerului la suprafața Pământului (cadranul din dreapta, ◦C) și de precipitații (cadranul din stânga, mm/zi) rezultate dintr-o simulare a slăbirii circulației meridianale din Atlantic. Anomaliile care nu sunt semnificative statistic sunt marcate cu alb

Conform unor studii recente, pentru teritoriul României slăbirea acestei circulații oceanice va genera în următorii ani încălzire iarna și vara.  Cantitățile de precipitații vor scădea semnificativ iarna și vor crește moderat vara.

Temperaturile pe timpul verilor din România sunt pozitiv corelate cu Oscilația Multidecenală din Atlantic (Atlantic Multidecadal Oscillation-AMO), un mod de variabilitate al circulației meridianale din Atlantic. Simulările realizate cu modele climatice indică de asemenea că o slăbirea pronunțată a acestei circulații oceanice conduce la o reducere a Productivității Primare Nete (cantitatea de Dioxid de Carbon transformată de ecosisteme în materie organică prin fotosinteză, excluzând cantitatea din acest gaz eliberată de acestea) pe teritoriul României, în toate anotimpurile. O scădere a productivității primare nete este asociată cu o scădere a biodiversității, a producției agricole și a celei de material lemnos. De asemenea, o astfel de reducere poate afecta negativ industria piscicolă. Astfel, slăbirea circulației meridianale din Atlantic poate afecta securitatea alimentară.

4. AMOC este vulnerabilă în fața încălzirii globale. Încălzirea globală generează topirea parțială a gheții marine din zona Arctică și a calotei glaciare din Groenlanda. Apa proaspătă rezultată ajunge în Atlanticul de Nord unde scade densitatea apelor de suprafață, ceea ce este de așteptat să conducă la slăbirea intensității AMOC. Datele de observație indică faptul că încălzirea globală a contribuit la slăbirea circulație meridianale din Atlantic încă de la sfârșitul secolului 19 . Faptul că încălzirea globală poate slăbi AMOC, lasă deschisă posibilitatea ca scăderea intensității acestei circulații oceanice să devină suficient de pronunțată încât aceasta să depășească un punct critic, peste care AMOC intră într-un proces ireversibil de oprire. Un astfel de colaps al AMOC ar reprezenta o provocare fără precedent pentru societatea umană și ar avea un impact devastator asupra acesteia și asupra multor ecosisteme marine și terestre. O întrebare fundamentală legată de schimbarea climatică, de mare actualitate, este cât de departe este starea actuală a AMOC de punctul critic?

Impactul cvasi-global al AMOC se extinde și asupra altor componente critice, cum sunt pădurea Amazoniană, calota glaciară din Groenlanda și partea de vest a calotei din Antarctica. Astfel, o eventuală depășire a punctului de prag al circulației meridianale din Atlantic poate “împinge” și alte componente critice peste punctele lor de prag, cu impact global catastrofal. O astfel de cascadă de depășiri de puncte critice reprezintă probabil cel mai dezastruos scenariu privind evoluția schimbării climatice.
Dinamica neliniară, impactul cvasi-global al AMOC și influență acesteia asupra altor componente critice fac din circulația meridianală oceanică din Atlantic o componentă centrală a sistemului climatic, de importanță științifică și socio-economică deosebită.

---

Ce știm despre evoluția recentă și starea actuală a AMOC?

Pentru a estima evoluția intensității AMOC în ultimul secol sunt necesare măsurători sistematice realizate în Atlantic, cu acoperire spațială și temporală relativ mare. Însă, astfel de măsurători directe s-au realizat numai pe parcursul ultimilor două decenii. Extinderea restrânsă în timp a acestora nu permite detectarea fără echivoc a unei eventuale slăbiri persistente a intensității AMOC, sub acțiunea încălzirii globale. Totuși, informații despre circulația meridianală din Atlantic pot fi obținute în mod indirect, analizând date de observație de temperatură a apei oceanice de suprafață, care se extind înapoi în timp până la mijlocul secolului 19. Acestea indică faptul că intensitatea AMOC prezintă o tendință de slăbire care a început să se manifeste la sfârșitul secolului 19. Până în anul 2016 slăbirea AMOC față de perioada preindustrială este de ~22%.

Consistent cu această estimare, o combinație a mai multor reconstrucții ale evoluției AMOC pe parcursul ultimului mileniu indică faptul că intensitatea acesteia este la cel mai scăzut nivel din ultimul mileniu. În linie cu acest nivel scăzut al intensității AMOC, analize distincte ale datelor de temperatură și salinitate indică faptul că AMOC se îndreaptă spre un punct critic peste care oprirea circulației este ireversibilă și că aceasta poate avea loc oricând începând de acum până la sfârșitul acestui secol. Mai mult, un studiu recent indică faptul că punctul critic al AMOC a fost deja depășit.

În contrast cu rezultatele analizelor de date observaționale, simulărilor realizate cu modele de circulație generală indică o modestă scădere a intensității AMOC, cuprinsă în intervalul 17-55%, manifestată până la sfârșitul acestui secol, în scenariul unor creșteri semnificative ale emisiilor de gaze cu efect de seră generate de activitatea umană. În plus, modele sugerează că AMOC este departe de punctul sau critic și că nu va suferi un colaps abrupt înainte de anul 2100. Aceste diferențe legate de AMOC, între rezultatele analizelor de date și simulările realizate cu modele de circulație generală ar putea fi explicate prin faptul că în cadrul acestora din urmă stabilitatea AMOC este supraestimată. Totuși, este crucial să micșorăm aceste incertitudini legate de starea actuală și de evoluția viitoare a circulației meridianale din Atlantic.

---

Dacă AMOC se oprește, poate fi repornită?

Conform studiilor stiințifice, în situația în care AMOC este “împinsă” de încălzirea globală peste punctul ei critic, circulația oceanică va intra într-un proces ireversibil de slăbire întins pe parcursul a câtorva decenii, încheiat cu un colaps al acesteia. Este important de subliniat încă o dată că pe parcursul unei astfel de tranziții se vor genera modificări climatice profunde, la scară globală.

Având în vedere că starea în care AMOC este oprită este una de echilibru stabil, este de așteptat că această va rămâne în aceea stare pe termen lung. O repornire a circulației nu este exclusă, însă, dacă va avea loc, se va întinde pe decenii sau secole.

Ce este de făcut în legătură cu potențialul colaps al AMOC?

Chiar dacă probabilitatea de a depăși punctul critic ar fi mică, având în vedere că un potențial colaps al AMOC ar reprezenta un dezastru la scară globală, singura opțiune responsabilă a factorilor de decizie ar trebui să fie cea de a proteja populația. Altfel spus, nu este necesar că probabilitatea de manifestare a unui dezastru să fie 100% pentru a se lua măsuri de protecție a societății. Atât timp cât investigațiile științifice au identificat un risc plauzibil pentru populație, factorii de decizie trebuie să ia măsuri adecvate. 

În legătură cu AMOC și cu alte componente critice, cea mai eficientă modalitate de a minimiza riscul este de stopa cât mai curând folosirea combustibilului fosil și despăduririle. Trebuie avut în vedere că și dacă astăzi s-ar atinge obiectivul de a opri emisiile de gaze cu efect de seră, încălzirea globală va stagna doar peste câțiva ani, perioadă în care riscul de a fi depășite puncte climatice critice rămâne. În plus, eliminarea emisiilor va conduce la minimizarea impactului creșterii nivelului oceanului planetar și al fenomenelor extreme (precum unde de căldură, inundații, secete, incendii etc.), consecințe distincte de cele generate de depășirea de puncte critice climatice.

Prevenirea colapsului circulației meridianale ar trebui sa fie o prioritate în legatură cu securitatea climatică

---

6 puncte de reținut despre AMOC și schimbările climatice

1. Schimbare climatică nu este în totalitate reversibilă. Dacă sub acțiunea factorului antropic (creșterea concentrației gazelor cu efect de seră din atmosferă) sunt depășite puncte critice, se declanșează transformări climatice ireversibile, care pot fi și rapide. 

2. Circulația meridianală din Atlantic este o componentă climatică critică. Sub influența încălzirii globale, aceasta poate depăși punctul său critic, peste care se va slăbi în mod ireversibil, până la oprire.

3. Studii recente bazate pe date observaționale indică faptul că starea actuală a circulației meridianale din Atlantic nu este departe de punctul critic și că acesta poate fi depășit oricând pe parcursul acestui secol. Mai mult, un studiu sugerează că punctul critic a fost deja depășit. Totuși, există încă incertitudini în legătură cu momentul depășirii punctului critic.

4. Dacă circulația meridianală din Atlantic se va opri, o eventuală repornire a acesteia se va realiza în decenii sau chiar secole.

5. Chiar dacă există incertitudini în legătură cu momentul depășirii punctului critic, având în vedere că opririrea circulației meridianale din Atlantic va genera un dezastru la scară planetară, factorii de decizie trebuie să ia măsuri pentru protejarea societății.

6. Riscul climatic legat de puncte critice lipsește din evaluările referitoare la schimbarea climatică, ceea ce implică faptul că amenințarea legată de aceasta este subestimată și reprezintă un risc major de securitate pentru societatea umană.

---

Mihai Dima

Profesor la Facultatea de Fizică a Universității din București. Autor a numeroase articole științifice referitoare la mecanismele fizice ale schimbărilor climatice, publicate în cele mai prestigioase reviste pe plan internațional. A fost președinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice și secretar de stat pentru cercetare științifică și inovare, director al Școlii Interdisciplinare de Studii Doctorale a Universității din București. În prezent este ambasador științific al Fundației Humboldt, din Germania.

---

Schimbările climatice nu mai sunt un avertisment abstract, ci o realitate concretă - Raport European State of Climate

Din anii 1980, Europa s-a încălzit de două ori mai repede decât media globală, devenind astfel continentul cu cea mai rapidă încălzire de pe Pământ. Valurile de căldură devin tot mai frecvente și mai intense, iar sudul Europei se confruntă cu secete extinse. Ghețarii din toate regiunile Europei continuă să se topească. S-au observat schimbări în tiparul precipitațiilor, inclusiv o creștere a intensității celor mai extreme evenimente. Acest lucru poate duce la inundații sporite și este probabil că a contribuit la unele dintre cele mai catastrofale evenimente din 2024.

---

Raportul European State of the Climate (ESOTC) 2024 atrage atenția la faptul că anul trecut a fost unul extrem unde efectele schimbărilor climatice au fost resimțite pe deplin în Europa. Printre punctele cheie se numără:

• Europa a înregistrat cel mai călduros an, cu al doilea cel mai mare număr de zile cu stres termic dar și zile/nopți tropicale, înregistrat vreodată.

• Pentru regiunea europeană și pentru Marea Mediterană, temperatura anuală la suprafața mării a fost cea mai ridicată înregistrată vreodată. A fost, de asemenea, cel mai cald an înregistrat pentru lacurile europene.

• Ghețarii din Scandinavia și Svalbard au înregistrat cele mai mari rate anuale de pierdere de masă. Deopotrivă, acestea au înregistrat cea mai mare pierdere de masă orice regiune glaciară la nivel global.

• În septembrie, incendiile din Portugalia au ars aproximativ 110.000 ha (1100 km²), reprezentând aproximativ un sfert din totalul European în 2024.

• Europa s-a confruntat cu cele mai extinse inundații din 2013

• Anul a înregistrat o proporție record de generare a energiei electrice din surse regenerabile, de 45%.

• Orașele europene au devenit mai reziliente, iar eforturile continue pot debloca un potențial și mai mare pentru a face față în mod eficient provocărilor climatice.

• În Europa de Est s-au înregistrat temperaturi anuale record, iar în sud-estul Europei a avut loc cel mai lung val de căldură înregistrat vreodată.

Valurile caniculare și secetele din Europa de Sud-Est

După o primăvară cu noi recorduri de temperaturi (mai ales pentru lunile Aprilie și Mai) , vara anului 2024 a adus șase valuri de căldură, inclusiv cel mai lung și al doilea cel mai sever val de căldură înregistrat în regiune. Gravitatea și clasificarea valurilor de căldură se bazează pe anomalia de temperatură, durata și suprafața afectată. Pe baza acestor criterii, cel mai sever val de căldură înregistrat în sud-estul Europei a avut loc în iulie 2007, când un val de 10 zile cu o anomalie medie de temperatură de 9,7°C a afectat 72% din regiune. În 2024, cel mai sever val a durat 13 zile, cu o anomalie de 9,2°C și a afectat 55% din regiune. Acesta a fost unul dintre anii cu mai multe valuri de căldură care au avut loc vara și la începutul toamnei, cu două în iunie (fiecare de 5–6 zile) și trei în august (fiecare de 5–8 zile). În cele 97 de zile dintre 1 iunie și 5 septembrie, au fost înregistrate 43 de zile cu valuri de căldură. În august, au existat perioade de doar trei zile între valurile de căldură.

Europa a înregistrat precipitații sub media normală începând din primăvară, iar această tendință s-a accentuat pe timpul verii datorită valurilor de căldură. Precipitațiile au crescut la începutul lunii septembrie, însă condițiile de secetă au persistat.

Serviciul de Management al Situațiilor de Urgență Copernicus (CEMS) – Observatorul European al Secetei – a emis avertizări pe tot parcursul verii privind condiții persistente și stabile de secetă în sudul și estul Europei.„Indicele de secetă”, o măsură a severității fenomenului, a arătat că sud-estul Europei a înregistrat cele mai uscate condiții estivale din ultimii 12 ani. Mai multe lacuri au avut niveluri de apă sub medie comparativ cu vara lui 2023, iar debitele medii ale râurilor în timpul verii au fost „remarcabil” sau „excepțional de scăzute” în 35% dintre râuri, în special în sud-est.

Incendiile de vegetație - O problemă pentru Europa de Sud, Est și România

Incendiile de vegetație sunt influențate de o serie de factori, atât naturali, cât și antropici, inclusiv tipul și structura vegetației, umiditatea, topografia și vântul. Creșterea frecvenței și intensității incendiilor extreme de vegetație pot duce la distrugerea habitatelor și la deteriorarea calității aerului. În ultimii ani, verile europene au înregistrat un potențial crescut de incendii de vegetație, cu un număr tot mai mare de incendii extinse și o prelungire a perioadei din an în care au loc acestea.

În 2024, nivelurile de pericol de incendiu în timpul verii au fost în general medii până la ușor peste medie în cea mai mare parte a Europei. Incidente grave au fost înregistrate în septembrie, datorită unei combinații de condiții uscate, ariditate prelungită și vânturi puternice, în special în Portugalia și în unele părți ale Spania. Sud-estul Europei s-a confruntat, de asemenea, cu un pericol de incendii peste medie în iunie și august din cauza temperaturilor extreme.

O intensificare a activității incendiilor de vegetație a avut loc în iulie și august în zona Balcanilor și Carpaților, unde România Bulgaria și România au înregistrat un număr peste medie de incendii. În septembrie, când suprafața arsă de la începutul anului până în prezent pentru Europa a fost sub medie, un număr de incendii mari au fost declanșate într-o perioadă scurtă în Portugalia, cu aproximativ 110 000 ha arse într-o săptămână.

Starea tot mai precară a ghețarilor Europeni

Toți ghețarii analizați au suferit o reducere semnificativă a suprafeței între anii 1970 și 2015/2016.

Sursa datelor: Raportul European State of the Climate (ESOTC) 2024

Cea mai mare pierdere:

• Sarenne, Franța: -93% între 1971–2015

• Cavagnoli, Elveția: -83% între 1973–2015

Alte pierderi importante:

• Paradies (Elveția): -61%

• Wurten (Austria): -60%

• Rochemelon (Franța): -57%

• Haute Arolla (Elveția): -44%

• Schwarzenstein (Austria): -32%

• Gurgler (Austria): -30%

Pierderi mai mici, dar tot semnificative:

• Talèfre (Franța) și Umbal (Austria): -22%

Aceste date subliniază o retragere masivă a ghețarilor europeni în ultimele decenii, un efect clar al creșterii temperaturilor. Unii ghețari au pierdut până la 93% din suprafață față de anii 1970. Acest fenomen contribuie la pierderea surselor de apă dulce în regiunile alpine și pot avea impact asupra ecosistemelor montane și ale activităților economice locale (turism, agricultură ș.a).

Orașele și zonele urbane din Europa, printre cele mai afectate de efectele schimbărilor climatice

Fenomenele meteorologice extreme reprezintă riscuri tot mai mari pentru mediul urban, infrastructură și serviciile pe care le susțin. Aici sunt necesare măsuri urgente, în special privind riscurile de inundații.

În România anul trecut am observat episoade alarmante în această privință, un exemplu clar fiind perioada 30-31 august 2024, unde sud-estul României a fost lovit de precipitații intense datorate unui ciclon extratropical. Acesta fost produs cantități mari de precipitații, care au dus la inundații. În doar 24 de ore, cantitatea de precipitații a atins 100 mm în multe localități din zona litoralului Mării Negre. Conform Administrației Naționale „Apele Române” au fost raportate valori cumulate ale precipitațiilor de 225,9 mm la Mangalia, 145 mm la Agigea și 118 mm la Tuzla.

În 2024, furtunile și inundațiile au afectat aproximativ 413000 de persoane, provocând pierderea a cel puțin 335 de vieți. Pagubele provocate de furtuni și inundații în Europa pe parcursul anului se estimează că au costat cel puțin 18 miliarde euro. Anul trecut debitele râurilor din 30 % din rețeaua hidrografică europeană au depasit pragul „ridicat” de inundație și 12% pragul „grav” de prag de inundație.

Pe măsură ce provocările climatice cresc, orașele conduc acțiunile la nivel global, devenind centre de inovație și transformare. Găzduind aproximativ 55% din populația lumii și fiind responsabile pentru 70% din emisiile de carbon, zonele urbane reprezintă un factor major al degradării mediului. În Europa, însă, aproximativ 70% dintre eforturile de reducere a schimbărilor climatice și 90% dintre cele de adaptare au loc în mediul urban, poziționând orașele ca lideri-cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice. Orașele europene s-au angajat, de asemenea, să reducă emisiile de carbon cu 55% până în 2030 și să atingă neutralitatea emisiilor (emisii net-zero) până în 2050.

Orașele joacă un rol esențial în implementarea măsurilor de adaptare, care trebuie să țină cont de condițiile și vulnerabilitățile locale. În 2022, au fost raportate aproximativ 19.000 de acțiuni de adaptare, vizând în principal nevoile din sectoare cum ar fi: apă (17%), clădiri (13,6%), mediu (11,7%), terenuri (10,8%), agricultură (9,3%) și sănătate (7,6%).

“Schimbările climatice nu mai sunt un avertisment abstract, ci o realitate concretă” - Dr. Bogdan Antonescu

Raportul Copernicus confirmă că anul trecut a fost cel mai călduros an înregistrat în Europa. Anul 2024 a fost un an marcat de valuri de căldură extreme, secete persistente, topirea accelerată a ghețarilor, incendii devastatoare și inundații catastrofale. Aceste fenomene fără precedent arată că schimbările climatice nu mai sunt un avertisment abstract, ci o realitate concretă care deja ne afectează viața de zi cu zi. Gândiți-vă numai la valurile de căldură prelungite de la început verii din România sau la inundațiile din august și septembrie tot de la noi din țară. Totuși, raportul evidențiază și progrese semnificative. Astfel,  2024 a marcat o proporție record (45%) de energie electrică generată din surse regenerabile, iar multe orașe europene și-au sporit reziliența la dezastre climatice, după cum arată și datele recentului raport EMBER. Cu toate acestea, creșterea frecvenței de apariție, a intensității și duratei fenomenelor meteo extreme arată clar că impactul schimbărilor climatice devine tot mai vizibil, mai periculos, punând la încercare societățile și economiile europene. Aceste semnale climatice documentate anual în numeroase rapoarte europene dar și globale nu mai pot fi ignorate, iar în contextul politic actual cere o acțiune politică coerentă bazată pe știință.

---

Dr. Bogdan Antonescu

este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.

---

Dincolo de mituri și legende populare - Ce trebuie să știm despre turbării și rolul acestora în lupta împotriva schimbărilor climatice

Turbăriile sunt recunoscute la nivel global ca importante rezervoare naturale de carbon, având un rol crucial în combaterea schimbărilor climatice. În România, percepțiile asupra acestor ecosisteme variază – de la resurse exploatabile la zone periculoase sau chiar locuri cu valoare turistică. Aceste viziuni reflectă relația complexă dintre oameni și natură, influențată de educația ecologică și gradul de informare. Astăzi, de ziua internațională a Pământului, reamintim că restaurarea și protejarea turbăriilor poate sprijini atât lupta împotriva schimbărilor climatice, cât și dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.

---

Turbăriile – soluții locale pentru probleme globale

Într-o lume confruntată cu schimbările climatice, pierderea biodiversității, deșertificare și poluare, ecosistemele naturale sunt mai importante ca niciodată. Acestea susțin viața pe Pământ, au un rol crucial în menținerea echilibrului natural iar deteriorarea lor ar putea avea consecințe semnificative pentru întreaga omenire.

În 2019 ONU facea un apel important declarand perioada 2021-2030 ca Deceniul Restaurării Ecosistemelor, unde restaurarea acestora ar putea duce la eliminarea a până la 26 gigatone de gaze cu efect de seră din atmosferă. Apelul global vizează protejarea și refacerea ecosistemelor degradate pentru a preveni crizele climatice și pierderea biodiversității. În Europa, Legea restaurării naturii este un pas esențial în acest sens, completând inițiativele ONU și servind drept model pentru alte regiuni. Prin aplicarea ei, țările UE pot contribui semnificativ la conservarea mediului și educarea publicului.

În Europa, țări precum Albania, Croația, Republica Moldova, Polonia și Slovacia din Estul Europei, alături de state nord-vestice și nordice precum Irlanda, Germania, Olanda și Austria se confruntă cu o problemă gravă: degradarea accentuată a turbăriilor. Degradarea ecosistemelor de turbărie a fost accelerată de activități antropice intense. Printre acestea se numără transformarea zonelor mlăștinoase în terenuri agricole, crearea canalelor de drenare pentru extinderea suprafețelor forestiere și suprapășunatul.  De asemenea, apariția speciilor invazive și extragerea turbei au contribuit semnificativ la deteriorarea acestor ecosisteme. Această problemă a început în perioada socialistă prin aplicarea unei viziuni economice bazate pe exploatare intensivă. Chiar dacă regimurile politice au evoluat cu timpul, indiferența generalizată față de protecția mediului a perpetuat această situație până în prezent. 

Pe plan mondial, turbăriile sunt recunoscute ca zone vitale pentru combaterea schimbărilor climatice. Aceste ecosisteme joacă un rol esențial în stocarea carbonului și conservarea biodiversității unice. În România, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a identificat 204 turbării degradate, majoritatea fiind situate în lanțul carpatic și în depresiunile intramontane.

Molhașurile de la Izbuce (județul Cluj) – rezervație naturală botanică, integrată Parcului Natural Apuseni. În prim plan, exemplare de bumbăcăriță (Eriophorum vaginatum). Sursa: NWPEAT, 2024

Tinovul Stampei (județul Suceava) – singura turbărie din țară cu statut de protecție RAMSAR Sursa: NWPEAT, 2022 (stânga)

Din nefericire, doar una dintre aceste turbării beneficiază de protecție internațională – Tinovul Poiana Stampei, inclus în lista zonelor umede de importanță internațională, Ramsar. Însă, 45 dintre ele au fost supuse unor intervenţii de restaurare, între anii 2021-2024, prin Programul „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice şi Ecosisteme” (RO-Mediu). Acest efort reprezintă o încercare concretă de angajament a României în lupta împotriva schimbărilor climatice la nivel european.

---

Cum sunt percepute turbăriile în România? De ce ne temem de o oportunitate?

Datorită unicității acestor ecosisteme, deseori aflate în zone izolate, turbăriile sunt percepute și asociate cu o aură de mister și teamă. Toate aceste trăiri sunt influențate de o combinație de factori socio-culturali, printre care dezinformarea, percepții culturale sau chiar legende locale. Rezultatele cercetării întreprinse de colectivul proiectului „Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest” (NWPEAT), publicate parțial într-un ghid de restaurare al turbăriilor (2024), au consemnat slaba informare a publicului larg privind beneficiile turbăriilor. Această lipsă de cunoștințe se reflectă în percepții ambivalente și complexe, nu numai în rândul populației generale, dar și printre factorii de decizie. Comunitățile locale, autoritățile locale și oamenii de știință au opinii diferite despre turbării.

Rezultatele încrucișate ale datelor obținute prin aplicarea unui set de instrumente calitative (18 interviuri semi-structurate, 150 chestionare, analiza a 13 politici) au evidențiat câteva perspective de raportare la turbării:

• Din perspectivă științifică, turbăriile sunt recunoscute pentru valoarea lor ecologică și biodiversitatea unică pe care o adăpostesc. Aceste ecosisteme joacă un rol esențial în combaterea schimbările climatice prin stocarea carbonului, reglarea bugetului hidric și conservarea biodiversității. Această viziune este în principal susținută de oamenii de știință avizați, dar și parțial de unii cetățeni, cu un grad de informare mai ridicat.

• În rândul comunităților locale și al autorităților locale, valorificarea economică a turbăriilor este adesea prioritarǎ faţǎ de valoarea ecologicǎ. Aceastǎ abordare utilitaristǎ se datorează unei cunoaşteri limitate a beneficiilor ecologice ale acestor ecosisteme. Însă, există o categorie de respondenți care apreciază serviciile culturale ale turbăriilor, inclusiv potenţialul turistic şi educaţional asociat lor, în prim plan remarcându-se un demers comunitar mai nuanțat.

• Pentru a menţine serviciile ecosistemice furnizate de turbării, este nevoie atât de intervenţii de restaurare cât şi de tehnologii inovative pentru monitorizarea eficientă a acestor zone umede. Cu toate acestea, suprapunerea cu zone naturale protejate poate crea reticenţe în implementarea acţiunilor necesare. Prin implicarea activă în acţiuni voluntare sau proiecte locale dedicate restaurării și conservării zonelor umede se demonstrează deschidere spre educație și conştientizare asupra impactului negativ al activităților antropice asupra mediului natural.

---

Factori ce condiționează modul în care percepem ecosistemele de turbărie

În România, conservarea zonelor umede se confruntă cu o serie de factori politici, economici, sociali, tehnologici, legislativi și ecologici, care influențează gestionarea și protecția acestor ecosisteme.

Rolul autorităților în gestionarea conservării zonelor umede este esențial, necesitând un cadru legislativ coerent. Totodată, acestea sunt responsabile pentru managementul unor zone umede, mai ales dacă beneficiază de statut de protecție, dar nu au un caracter exclusivist, așa cum de multe ori este perceput de către cetățeni. Gestionarea eficientă combină restaurarea cu tehnologii moderne. Oamenii de știință susțin necesitatea lucrărilor de restaurare și o monitorizare continuă, dar autoritățile și locuitorii nu sunt informați despre procesul de restaurare ecologică. Ba mai mult, obținerea unor avize pentru realizarea unor intervenții de restaurare este un proces birocratic îndelungat.

Legislația europeană are un impact pozitiv, dar ambiguitățile pot genera bariere în conservare. Compensarea proprietarilor prin subvenții este o soluție, iar proprietarii de zone umede și turbării pot accesa subvenții APIA, deși această oportunitate nu este suficient mediatizată. Regimul de proprietate privată impune, la rândul lui, anumite limitări, dar există un potențial de utilizare durabilă și valorificare turistică a terenurilor. Finanțarea activităților de conservare, implicit de restaurare, depinde de regimul de proprietate, iar lipsa reglementării legale din cauza inexistenței unei cadastrări a acestor terenuri blochează orice tip de investiție.

Educația și conștientizarea sunt esențiale pentru succesul conservării. Comunitățile locale atribuie turbăriilor valori mistice, iar opiniile variază de la indiferență la admirație. Educația ecologică poate contribui la conștientizarea beneficiilor turbăriilor.

Potecă tematică în cadrul Tinovului La Poduri (județul Cluj) Sursa: NWPEAT, 2024

Tinovul La Poduri (județul Cluj) Sursa: NWPEAT, 2024

---

Mituri și legende asociate turbăriilor din România

Percepute frecvent ca și arii restrictive, cu utilizare minimă, turbăriile și mlaștinile, în general, sunt uneori asociate cu mituri și legende care au consolidat statutul lor de zone care trebuie evitate. Cele mai multe legende fac referiri la decese, pierderi sau rătăciri ale persoanelor care s-au apropiat de aceste teritorii. Mlaștina de la Iaz, comuna Plopiș, județul Sălaj, are asociată o legendă despre decesul unei ciobănițe, care apoi a speriat întreaga comunitate. 

Unul din amfitrionii locali, domnul Alexandru Bodea relata: „Legenda spune că aici s-a înecat o păstoriţă cu turma ei. Într-o zi, turma speriată a intrat direct în mlaştină, iar ciobăniţa a intrat şi ea după turmă. Mlaştina a înghiţit atât fata cât şi turma. Oamenii din sat au venit, tineri şi bătrâni, să caute trupul fetei măcar. Nu l-au găsit, deşi căutările au durat mai multe zile. Au venit şi bătrâni cu cârje, care după o săptămână de stat cu picioarele în apa mlaştinii au simţit că picioarele nu-i mai supără. Atunci şi-au dat seama că apa este bună pentru tratarea unor boli”

În cazul mlaștinii de la Peșteana, comuna Densuș, județul Hunedoara, numit de localnici și „Lacul fără fund”, legenda confirmă dispariția multor animale care se apropiau de ea. De altfel, hidronimul de Lacul fără fund se întâlnește în mai multe zone ale țării, fiind asociat cu existența unor lacuri a căror adâncime ipotetic mare a dus frecvent la cazuri de dispariții sau înec: comuna Șirineasa, satul Valea Alunișului (Vâlcea) comuna Tomești (Harghita), comuna Chiojdu și comuna Mânzălești (Buzău), satul Băgău, comuna Lopadea Nouă (Alba), etc.

Indiferent de locație, de cele mai multe ori, tâlcul legendelor este asociat morții sau pierderii unor obiecte de valoare. Educația ecologică și conștientizarea de către publicul larg a beneficiilor pe care le dețin zonele umede, cu precădere turbăriile, pot schimba, în timp, aceste conotații negative, transformându-le în locații mai prietenoase cu beneficii economice dar și pentru climă.

---

Răzvan-Horațiu BĂTINAȘ

Este lector în cadrul Departamentului de Geografie Fizică şi Tehnică din cadrul Facultaţii de Geografie a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Principalele preocupări de cercetare sunt legate de domeniul hidrologiei, turismului şi calităţii mediului. A activat în diverse proiecte şi contracte de cercetare cu tematică pe domeniul conservării naturii, calității apei, amenajării teritoriale și urbane. Este o persoană sociabilă, cu afinităţi pentru natură, fotografie, sport şi activităţi în aer liber. Director de proiect al proiectului Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest (NWPEAT)

Ana-Maria POP

activează ca cercetător științific în cadrul Centrului de Geografie Regională, Facultatea de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj- Napoca. Este pasionată de explorarea relației dintre oameni, comunitățile locale și mediul lor de viață, fie el natural sau construit, și se regăsește într-o căutare permanentă de noi instrumente, tehnici și metode pentru a surprinde cât mai bine percepțiile, atitudinile și comportamentele comunităților locale.

---

DELTA-Hub: Știință și Educație pentru Viitorul Deltei Dunării

DELTA-HUB este un proiect de cercetare Orizont Europa dezvoltat pentru înțelegerea și protejarea unui ecosistem unic, amenințat de schimbările climatice și intervențiile umane.Dacă ar exista un spațiu natural emblematic pentru România și în lume, acesta ar fi, fără îndoială, Delta Dunării. Deși Carpații ne definesc geografic și istoric, lanțuri muntoase similare sau mai impunătoare există și în alte părți. Delta Dunării este însă unică: este cea mai întinsă și mai bine conservată deltă din Uniunea Europeană, aproximativ 80% din suprafața sa păstrându-și caracterul natural, ferită de intervenții antropice majore.

---

Cazul curios și norocos al conservării deltei

Conservarea Deltei se datorează, parțial, și unui context istoric aparte. Căderea regimului comunist în 1989 a stopat planurile faraonice de desecare și transformare a Deltei în poldere agricole, un proiect ce ar fi distrus ecosistemul și ar fi transformat pescarul în țăran și delta în Bărăgan. Deși unele lucrări au fost demarate, producând răni ce se văd din sateliti -poldere nerentabile economic precum Sireasa, Pardina, planul nu a fost dus la capăt.

Această soartă fericită contrastează cu destinul altor mari delte europene ale râurilor Ron, Rin, Pad sau Ebro, care au fost aproape în totalitate îndiguite, desecate și transformate în terenuri agricole. Aceste intervenții le-au diminuat drastic biodiversitatea, atractivitatea turistică și, crucial în contextul actual, reziliența la schimbările climatice.

Desecarea zonelor umede și redarea lor în agricultură, duce la tasarea solului organic și oprește procesul natural de înălțare prin depunerea de sedimente. Astăzi, Delta Padului, de exemplu, se află în medie la 2m sub nivelul mării, fiind protejată artificial de diguri – o soluție vulnerabilă pe termen lung, așa cum ne amintește tragedia uraganului Katrina din New Orleans din delta Mississippi în urma căruia 1400 persoane au decedat din cauza ruperii unui dig și a condus la părăsirea a unui sfert de milioan de locuitori ai orașului în anii următori.

Delta noastră, formată printr-un echilibru delicat între debitul fluvial, aportul de sedimente și acțiunea valurilor Mării Negre, prezintă o arhitectură de o diversitate extraordinară: rețele complexe de gârle, canale care alimenteaza lacuri și conectează brațe principale; grinduri maritime de nisip, câmpuri de dune (Letea, Caraorman) mărginite de stejari seculari, plaje sălbatice întinse pe zeci de km, și cele mai mari întinderi compacte de stuf din lume – confirmat de Guinness World Records.

Recunoscută ca Rezervație a Biosferei UNESCO, Delta Dunării este un sanctuar al biodiversității și o destinație ideală pentru turismul lent și responsabil. De aceea, merită toată atenția noastră pentru a o înțelege și proteja.

O Deltă Sub Presiune: Amenințările Actuale

În ciuda aparențelor, Delta Dunării se confruntă cu provocări majore, accentuate în era schimbărilor climatice:

1. Creșterea Nivelului Mării Negre: Nivelul mării a crescut deja cu aproximativ 20 cm în ultimele decenii, iar prognozele indică o creștere suplimentară de 0.5 - 1 metru până în 2100. Aceasta este o amenințare existențială, având în vedere că înălțimea medie a Deltei este de doar 60 cm, iar peste 80% din teritoriu se află sub cota de 1 metru. Riscăm inundarea permanentă a unor suprafețe vaste și salinizarea terenurilor și apelor dulci. Într-un articol anterior am detaliat cauzele aici.

2. Reducerea Aportului de Sedimente: Barajele de pe Dunăre (în special Porțile de Fier I și II), deși esențiale pentru energia României, au redus drastic aportul de sedimente către Deltă – cu până la de trei ori. Aceste sedimente sunt vitale pentru înălțarea naturală a Deltei, contracarând tasarea solului și creșterea nivelului mării. Lipsa lor accelerează eroziunea costieră, problemă agravată de dragajele pentru navigație (ex. Sulina) care elimină sedimentele din sistemul litoral. În interiorul Deltei, decolmatarea canalelor, deși vitală pentru menținerea circulației apei și oxigenării, are un efect secundar: sedimentele rezultate pot grăbi colmatarea lacurilor, pentru că apa aduce cu ea sedimente care se decantează în apele liniștite ale lacurilor. Această realitate ne indică faptul că sedimentele reprezintă o resursă importantă, a cărei gestionare inteligentă este crucială.

Pentru a asigura un viitor durabil Deltei, guvernanța trebuie să se bazeze pe date științifice riguroase, integrate cu expertiza instituțiilor, părților interesate și tuturor actorilor cheie. Această colaborare este esențială pentru a identifica soluții raționale, informate de știință și de funcționarea naturală a ecosistemului.

Deciziile de management luate fără o perspectivă pe termen lung și o abordare sistemică pot agrava situația actuală. Aceste aspecte evidențiază importanța crucială a unui model sedimentar, pe care îl vom dezvolta în cadrul proiectului Delta-Hub. Abordarea provocărilor complexe ale Deltei necesită o înțelegere detaliată a proceselor specifice și utilizarea de instrumente avansate de prognoză și management.

Proiectul DELTA-Hub se bazează pe trei piloni principali:

1. Tehnologie de Top ca să ținem Delta sub Lupă:

• Vedem Delta din Satelit: Folosim date de la sateliți ca să urmărim cum se mișcă apa, cum arată vegetația, cât de curată e apa, cum se schimbă forma Deltei și cum se transportă sedimentele pe zone mari.

• Senzori Avansați pe Teren: Punem în Deltă senzori de ultimă generație (optici, acustici) care măsoară cu precizie curenții, cât de mult sediment cară apa, cât de tulbure e si cum se misca substratul.

• Digitalizarea Deltei: Construim un model virtual detaliat al Deltei Dunării, practic, un "geamăn digital". Acesta va permite crearea unor simulări și predicții legate de schimbarea climei, creșterea nivelul mării, mișcarea sedimentelor, impactul unor potențiale construcții). Așa vedem dinainte cum ar afecta acești factori apa, sedimentele, sarea, animalele și plantele și cum se schimbă coasta, practic un management eficient bazat pe știință.

Modelul hidro-sedimentar complex, aflat în dezvoltare pentru Delta Dunării, este construit pe platforma Mike21 (DHI) și beneficiază de o bază extinsă de date de teren, incluzând batimetrie și măsurători de nivel. Suntem recunoscători studenților Razvan Dogaru și Otilia Cotilin de la Facultatea de Geografie a Universității din București pentru contribuția lor la acest proiect.

2. Creștem o Nouă Generație de Experți:

• Avem o problemă cu oamenii pricepuți: Ne lipsesc specialiști ce pot lucra eficient cu date satelitare complexe și date ale modelelor, folosind limbaje de programare.

• Master Special pentru Deltă: O să deschidem un master nou la Universitatea din București, unde tinerii vor învăța tot ce trebuie despre cum să gestionăm zonele de coastă și Delta. Așa formăm specialiștii de care are nevoie România.

• Învățăm prin Practică: O să organizăm școli de vară, ieșiri pe teren și cursuri practice, cu ajutorul altor centre din Europa, pentru studenți și tineri cercetători.

3. Lucrăm Împreună și Comunicăm ce Descoperim:

• Colaborăm cu experti: Vrem să strângem legăturile între Universitatea din București, institutele noastre de cercetare și cei mai buni experți din lume când vine vorba de delte.

• Datele sunt pentru toată lumea: Vom face în așa fel încât oricine este interest să poată  avea acces la datele și rezultatele cercetării noastre.

• Ce descoperim, punem în practică: Vrem ca rezultatele cercetării să ajungă direct la cei care iau decizii și se ocupă de Deltă. Așa îi ajutăm să aleagă cele mai bune metode de gestionare, bazate pe ce am descoperit noi.

Un Angajament pe Termen Lung

DELTA-Hub reprezintă un angajament pe termen lung pentru viitorul Deltei Dunării. Ne dorim ca acest hub să devină un punct de referință pentru excelență științifică, inovația tehnologică și colaborarea în slujba protejării acestui patrimoniu natural unic.

Pe viitor vom populariza progresul proiectului DELTA-Hub prin canalele de comunicare ale Universității din București și pe platformele de social media dedicate, care vor fi lansate în curând.

Vă invităm să vizitați Delta Dunării practicând un turism responsabil și respectuos față de natură. Valoarea sa naturală merită descoperită și, mai ales, protejată pentru generațiile viitoare.

---

Proiectul “DELTA-HUB: River Delta Science, Education and Modeling Hub” își propune să dezvolte un centru de excelență pentru cercetarea de vârf și educația în domeniul mediilor deltaice. Este implementat în perioada martie 2025 – februarie 2030, finanțat de către Uniunea Europeană prin Programul Horizon Europe și implementat prin European Research Executive Agency (REA) în cadrul Programului HORIZON-WIDERA-2023-TALENTS-01 ERA-Chair

Acest proiect a fost dezvoltat de Dr. Florin Zăinescu împreună Florin Tătui de la Facultatea de Geografie, Universitatea din București si a beneficiat de un sprijin valoros din partea de la Stațiunea de Cercetari Marine și Fluviale de la Sfântu Gheorghe. Un colaborator deosebit de important este profesorul Edward Anthony, cercetător cu o experiență vastă în problemele deltelor din Asia, Africa și America de Sud.

---

Iarna 2024-2025 - Anomalii, recorduri și semnale de luat în seamă

Iarna 2024–2025 se înscrie în tendința îngrijorătoare de încălzire globală, fiind a doua cea mai caldă iarnă din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o anomalie termică de +0,72°C la nivel global și +1,46°C în Europa față de perioada de referință 1991–2020. La nivel regional, continentul european a fost caracterizat de deficite semnificative de precipitații și distribuții neuniforme ale umidității atmosferice și a solului. În România, după două luni consecutive (decembrie și ianuarie) cu temperaturi mult peste medie, februarie a adus un contrast termic accentuat, cu valori sub cele normale. Aceste fluctuații extreme ilustrează complexitatea și impredictibilitatea tot mai mare a sistemelor climatice în contextul încălzirii globale, subliniind necesitatea urgentă a acțiunilor climatice concertate la toate nivelurile societății.

---

Figura 1 - Evoluția anomaliei temperaturii la nivel global pentru iarna din emisfera nordică între 1980 și 2025. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF.

Temperaturi extreme pentru Ianuarie si Februarie

Temperatura medie în Europa pentru sezonul de iarnă 2024–2025 a fost cu 1,46°C mai ridicată decât cea a perioadei de referință (Figura 2). Acest indicator plasează iarna recent încheiată pe poziția a doua în clasamentul celor mai calde ierni înregistrate vreodată în Europa, la egalitate cu iarna 2015–2016 (cu o diferență foarte mică de 0,01°C). În același timp această valoare este doar cu puțin mai mare decât anomalia temperaturii pentru iarna 2022–2023 și 2023–2024 (locul 1,44°C) și cu 1,38°C mai scăzută decât valoare recordul înregistrat în iarna 2019-2020, când temperatura medie a fost cu 2,84°C peste temperatura medie a perioadei de referință.

Aceste anomalii termice se înscriu într-un context global alarmant. Anul 2024 a fost oficial cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice, cu temperatura medie globală de 15,1°C, reprezentând o creștere de 1,6°C față de perioada preindustrială 1850–1900. Aceasta marchează un moment istoric deoarece 2024  a fost primul an când temperatura medie globală a depășit pragul critic de 1,5°C stabilit prin Acordul de la Paris.

Figura 2 - Evoluția anomaliei temperaturii la nivel European pentru iarna din emisfera nordică între 1980 și 2025. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF

Unde am avut extreme? Distribuția spațială a anomaliilor temperaturii

La nivel global, cele mai mari anomalii pozitive de temperatură s-au înregistrat în regiunile arctice și subarctice, în special în Alaska, Quebec și zona centrală a Siberiei (Figura 3). O altă regiune cu temperaturi mult peste medie a fost zona estică a Himalayei și Platoul Tibetan. În același timp, mai multe regiuni au înregistrat anomalii negative de temperatură, cum ar fi centrul și estul Statelor Unite, Peninsula Arabică sau nordul Chinei. În schimb, America de Sud, Africa și Australia au înregistrat în general temperaturi peste medie. 

Figura 3 - Distribuția anomaliei temperaturii medii globale pentru iarna 2024-2025 la nivel globale și în Europa față de perioada de referință 1991–2020. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF

În Europa, temperaturile pentru iarna 2024-2025 au fost peste media 1991–2020 în aproape toate regiunile, singurele excepții fiind anumite zone din Islanda și extremitatea nordică a Franței (Figura 3). Cele mai mari anomalii pozitive s-au înregistrat în nord-estul Europei, în regiunea Alpilor și în jurul Mării Adriatice.

---

O iarnă cu 2 fețe în România

Conform caracterizărilor climatologice realizate de Administrația Națională de Meteorologie, Decembrie 2024 a înregistrat o temperatură medie națională de 2,7°C (+2,5°C față de perioada 1991–2020), poziționându-se pe locul 10 în topul celor mai calde luni decembrie din 1901-2024. Valorile au variat de la peste 6°C în sudul litoralului și 4–6°C în Dobrogea și Delta Dunării, la sub -6°C pe crestele montane înalte, continuând tendința de încălzire observată în ultimele două decenii. Ianuarie 2025 a menținut aceeași temperatură medie de 2,7°C, dar cu o abatere mai mare (+4,2°C față de perioada 1991–2020), ocupând locul 5 în ierarhia istorică.

Luna ianuarie s-a remarcat prin temperaturi maxime record (până la 20,7°C la Pătârlagele) și număr redus de zile cu îngheț. Variația regională a fost pronunțată, de la 4–6°C în Dobrogea la sub -4°C pe crestele montane. Februarie 2025 a adus o răcire bruscă, cu o medie națională de -0,9°C (-1,9°C sub normală). Contrastele regionale au fost accentuate: de la +2,2°C la Moldova Veche la -11,7°C la Vf. Omu, cu zone extracarpatice centrale și estice între -4°C și 0°C. Această răcire a contrastat puternic cu tendința de încălzire a lunii februarie din ultimii ani.

---

O iarnă cu deficit major de precipitații pentru Europa

Iarna 2024–2025 a fost caracterizată de un deficit semnificativ de precipitații pentru majoritatea Europei. Regiunile predominant colorate în nuanțe de portocaliu și roșu indică anomalii negative de până la -8 mm/zi (Figura 4). Excepții notabile cu surplus de precipitații (evidențiate în albastru) au fost observate în nordice Europei, precum și în părți din Italia și Franța. Umiditatea relativă la suprafață prezintă o distribuție mai complexă și contrastantă (Figura 4). Regiunile nordice și vestice ale Europei au înregistrat în general valori peste medie (evidențiate în albastru), în timp ce anomalii negative semnificative (evidențiate în roșu intens) se observă în regiuni extinse din Europa de Est, inclusiv România, precum și în sud-estul Spaniei.

Amplitudinea anomaliilor variază între -25% și +25%, reflectând fluctuații substanțiale ale umidității atmosferice. În ceea ce privește umiditatea solului la adâncimea de 0–7 cm, distribuția spațială prezintă similarități cu distribuția umidității relative, dar cu diferențe regionale importante (Figura 4). Se remarcă anomalii negative severe în Peninsula Iberică, nordul Africii și sud-estul Europei, unde deficitul ajunge până la -28%. În contrast, Scandinavia și părți din Europa Centrală prezintă anomalii pozitive moderate. Această distribuție neuniformă a umidității solului are implicații directe asupra ecosistemelor și agriculturii regionale.

Figura 4 - Anomaliile în precipitații (mm/zi), umiditatea relativă la nivelul solului (%)și umiditatea volumetrică a solului (%) pentru iarna 2024-2025 față de perioada de referință 1991-2020. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF

---

Dr. Bogdan Antonescu

este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.

---

Mai avem unde schia în România pe viitor?

Iernile din România au devenit din ce în ce mai blânde iar drept urmare cantitățile de zăpadă observate au avut de suferit. Zonele montane sunt și ele afectate iar în cadrul acestui material examinăm cum și cât, punând apoi întrebarea ce se va întâmplă cu zonele noastre schiabile, un sector important pentru turism și economiile locale a multor regiuni.

---

Cum afectează schimbările climatice iernile și căderile de zăpadă?

În urmă cu doar câteva decenii, în multe regiuni din România zăpada își găsea locul în peisaj săptămâni întregi. Astăzi, însă, când ne uităm pe fereastră într-o zi obișnuită de iarnă, s-ar putea să vedem mai degrabă un cer plumburiu și temperaturi pozitive (dacă nu chiar record), decât ninsori abundente sau strat de zăpadă. De unde vine această schimbare? Faptul că iernile sunt tot mai lipsite de zăpadă poate fi explicat prin combinație dintre variabilitate naturală și schimbări climatice. Astfel, există procese fizice și mecanisme care pot modifica temperaturile și cantitatea de precipitații la nivel regional și la nivel global.

Toate aceste fluctuații, deși naturale, pot face ca iarna să fie uneori mai aspră sau mai blândă, fără a reflecta neapărat trendul general de încălzire pe termen lung. Cu toate acestea, dovezile științifice arată că deși variabilitatea naturală joacă un rol important, schimbările climatice antropice au un impact semnificativ asupra asupra iernilor. Prin arderea combustibililor fosili și defrișarea pădurilor eliberăm în atmosferă cantități uriașe de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră. Aceste gaze funcționează ca o “pătură” în jurul Pământului, împiedicând parțial radiația termică emisă de suprafața Pământului să se piardă direct în spațiu ducând astfel la creștere temperaturii medii globale. O consecință a creșterii temperaturii medii globale este aceea că sezonul rece devine tot mai scurt, iar episoadele cu ninsoare sunt mai scurte.

Așadar este firesc în continuare să ne întrebăm cum se face că, după un ianuarie cu temperaturi record la nivel global, ajungem totuși să ne trezim la mijlocul lunii februarie cu ninsori care dus la un strat consistent de zăpadă. Conform Copernicus, ianuarie 2025 a fost cel mai caldă lună ianuarie la nivel global, cu o temperatură medie de 13.23°C cu 0.79°C mai mare decât media pentru luna ianuarie din perioada de referință 1991-2020 și cu 1.75°C față de perioada preindustrială (1850- 1900).

Într-o lume ce se încălzește treptat, iarna nu dispare. Aici și dinamica atmosferei joacă un rol major: dacă masele de aer polar sunt aduce de circulația atmosferei către spre sud, atunci în Europa de Est, de exemplu, putem observa un val de frig și ninsori, chiar dacă restul continentului rămâne la temperaturi peste media obișnuită pentru acea perioadă. În același timp, o atmosferă mai caldă reține mai multă umiditate. Această umiditate se transformă apoi în precipitații sub formă de ploaie (când temperaturile sunt mai ridicate) sau sub formă de ninsoare (când temperaturile scad sub pragul înghețului). În plus, pe măsură ce temperatura la suprafața mărilor și oceanelor crește, crește și cantitatea umiditate și energie disponibilă pentru amplificându-le severitatea fenomenelor care produc de exemplu ninsori abundente.

Privind în ansamblu, iernile se încălzesc și se scurtează, iar din ce în ce mai puține regiuni ajung să experimenteze frig extrem. Cu toate acestea, fiindcă un aer mai cald poate reține mai multă umezeală, furtunile cu ninsori au șanse mai mari să se formeze și să fie mai intense în zonele unde încă este suficient de frig.

În aceste condiții mai avem unde schia în România?

Pentru a putea răspunde la această întrebare am pornit de la evoluția stratului de zăpadă între 1991 și 2020 pentru câteva stațiuni de schi: Azuga, Sinaia, Predeal/Clăbucet, Bușteni, Bâlea Lac, Vatra Dornei și Semenic. Pentru început, am adâncimea zilnică medie a stratului de zăpadă pentru intervale de zece ani 1991-2000 (curba albastră), 2001-2010 (curba verde) și 2011-2020 (curba roșie). Pentru toate stațiunile analize, cu excepția celor de la Vatra Dornei și Bâlea Lac, se poate observa o scădere a stratului mediu de zăpadă pentru perioada 1991-2000 comparativ cu perioadele recente. Pentru intervalul 1991-2000, cele mai mare strat de zăpadă a fost observat la Bușteni (aproximativ 0,7 m în februarie) și Sinaia (aproximativ 0,6 m în februarie). Pentru toate stațiile grosimea anuală medie a stratului de zăpadă este în descreștere (linia roșie punctată) cu excepția stațiunii Bâlea Lac unde tendința de scădere este mai puțin accentuată.

Azuga

Sursa foto: Climatebook

---

Sinaia

Sursa foto: Climatebook

---

Predeal/Clăbucet

Sursa foto: Climatebook

---

Bușteni

Sursa foto: Climatebook

---

Bâlea lac

Sursa foto: Climatebook

---

Vatra Dornei

Sursa foto: Climatebook

---

Semenic

Sursa foto: Climatebook

Dacă ne gândim la zilele reci de iarnă ca la o resursă limitată, fiecare grad în plus peste zero face diferența între o pârtie bună de schiat și una pe care zăpada se topește rapid.

În ultimii ani, iernile din România se caracterizează tot mai des prin temperaturi mai ridicate, ceea ce înseamnă că zăpada naturală nu mai este la fel de previzibilă și nici suficient de consistentă (așa cum putem vedea din graficele de mai sus) pentru a susține un sezon lung de schi. Alternativa o reprezintă instalațiile de producere a zăpezii artificiale. Ceea ce înseamnă pârtiile să rămână accesibile chiar și atunci când ninsorile naturale întârzie sau sunt insuficiente. Totuși, pentru ca investiția într-o astfel de tehnologie să fie cu adevărat eficientă, e necesar și un management atent al pârtiilor.

De pildă, bătătorirea profesională a zăpezii – procesul prin care stratul de zăpadă este nivelat și compactat – poate prelungi durata de viață a stratului de zăpadă și îl face mai rezistent în fața oscilațiilor de temperatură. În plus, zonele împădurite din apropierea pârtiilor pot juca un rol important. Arborii și vegetația mențin protejează zăpada de vânt sau de soarele puternic, prelungind astfel perioada în care condițiile de schi sunt bune. Cu alte cuvinte, pădurile din jurul stațiunilor nu sunt doar un decor frumos, ci și un „scut” natural pentru zăpada de pe pârtii.

Pentru cei care nu sunt neapărat pasionați de sporturi de iarnă, toate acestea pot părea detalii tehnice fără prea mare miză. Însă, dacă privim imaginea de ansamblu, un sezon de schi asigurat și stabil contribuie la economia locală, aducând turiști. De asemenea, existența unor zone montane bine întreținute și protejate înseamnă un mediu mai sănătos pentru toți, localnici și vizitatori deopotrivă. Prin urmare, aceste soluții pentru susținerea pârtiilor în fața schimbărilor climatice devin importante nu doar pentru iubitorii de schi, ci și pentru bunăstarea comunităților locale și pentru conservarea echilibrului natural.

---

Dr. Bogdan Antonescu

este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.

Graficele din cadrul acestui material au fost furnizate de experții din cadrul platformei Climatebook.gr

---

În ce parte a Pământului, dar și României ne-am putea muta ca să simțim mai puțin efectele schimbărilor climatice?

Evenimentele meteorologice extreme, care cresc în frecvență din cauza schimbărilor climatice, afectează diferite regiuni ale planetei la diferite niveluri, precum și adaptabilitatea societăților locale. Astfel răsare întrebarea – în ce țări ar trebui să „scăpăm” sau mai realistic vorbind, unde am resimți cel mai puțin efectele schimbărilor climatice?

Pe baza unui indice global de adaptare, România se află pe poziția 79 (vulnerabilitate) și 84 (grad de pregătire) din 182 de țări analizate. Vecinii unguri se află pe locul 34 din 182, în timp ce Austria se află pe 7.

---

Indicele de țară ND-GAIN sintetizează vulnerabilitatea unei țări la schimbările climatice și la alte provocări globale, în combinație cu disponibilitatea acesteia de a-și îmbunătăți rezistența. Scopul său este de a ajuta guvernele, întreprinderile și comunitățile să prioritizeze mai bine investițiile pentru un răspuns mai eficient la provocările globale imediate care urmează.

1. Vulnerabilitatea măsoară expunerea, sensibilitatea și capacitatea de adaptare a unei țări la impactul negativ al schimbărilor climatice. ND-GAIN măsoară vulnerabilitatea globală luând în considerare vulnerabilitățile din șase sectoare esențiale pentru viață – alimente, apă, sănătate, servicii ecosistemice, habitat uman și infrastructură.

2. Gradul de pregătire măsoară capacitatea unei țări de a mobiliza investițiile și de a le transformă în acțiuni de adaptare. ND-GAIN măsoară nivelul general de pregătire prin luarea în considerare a trei componente – pregătirea economică, pregătirea pentru guvernanță și pregătirea socială.

Pe baza indicelui de adaptare al Inițiativei de adaptare globală Notre Dame, România se află pe poziția 79 (vulnerabilitate) și 84 (grad de pregătire) din 182 de țări analizate. Vecinii din Ungaria se află pe locul 34, în timp ce Austria se află pe 7. Diferentele par foarte mari pentru 3 tari Europene separate de doar cateva sute de km distanta.

Încă avem o fereastră pentru limitarea temperaturilor prin respectarea țintelor climatice. Opțiunile de mitigare și adaptare sunt disponibile, capitalul și tehnologiile necesare există, însă lipsesc în multe cazuri acțiuni eficiente, reale și rapide. Mutarea (sau migrarea?) cu siguranță nu va compensa asta pentru majoritatea populației. Sunt tot mai multe inițiative ce ar indica, pe viitor, o posibilă mutare către Marte, dar cum rămâne cu regiunile planetei care găzduiesc umanitatea?

Într- un interviu, cercetătorii au răspuns la întrebarea din ce în ce mai presantă – care este cel mai sigur loc de pe Pământ în ceea ce privește criză climatică? Răspunsurile acestora au surprins. Prima reacție a majorității oamenilor la această întrebare ar fi să ia în considerare efectele climatice – cum ar fi creșterea nivelului mării, inundațiile, incendiile de vegetație, valurile de căldură și secetele – și unde este cel mai puțin probabil să apară. Disponibilitatea actuală, predictibilă a resurselor naturale, cum ar fi apa dulce, este, de asemenea, importantă, astfel încât localizarea geografică nu este o problemă de neglijat. Potrivit cercetătorilor, regiunea Great Lakes este cea mai promițătoare de pe continentul nord-american. Însă răspunsul real depinde de ceea ce fac oamenii dintr-un anumit loc – și societatea în ansamblu – pentru a aborda schimbările climatice.

Cel mai sigur loc este acolo unde există un efort conștient de a atenua schimbările climatice și de a construi societăți și așezări rezistente cu ajutorul unor politici puternice.

---

Cum definim un loc „sigur climatic”?

Locația geografică joacă, fără îndoială, un rol important în modul în care o regiune este expusă adversităților climatice și efectelor schimbărilor climatice. În cazul climei, cele mai sigure regiuni din punct de vedere geografic ar fi cele cu vreme blândă unde:

1. Perioadele cu vreme blândă sunt frecvente;

   Cercetătorii de la Universitatea Princeton și NOAA au efectuat un studiu privind distribuția teritorială a numărului de zile cu vreme blândă și modificările acesteia. Vremea blândă, nu prea caldă, nici prea rece, nici prea umedă sau ploioasă, adică pur și simplu plăcută, a fost caracterizată de următoarele valori:

   — temperatura maximă zilnică este între 18 și 30 °C;

   — precipitaţiile zilnice nu depăşesc 1 mm;

   — temperatura punctului de rouă (când aerul devine săturat la presiune constantă) este de 20 °C.

   Pe baza rezultatelor lor, numărul de zile blânde va scădea semnificativ la tropice, precum și în regiunile subtropicale și va crește ușor la nord de subtropicale (emisfera nordică) și la sud (emisfera sudică) în zona temperată (de exemplu, o mare parte din Europa, cu excepția Mediteranei). O schimbare a numărului de zile blânde este așteptată nu numai la sfârșitul secolului, ci în acest deceniu. Este extrem de important să cunoaștem cât mai precis efectele fiziologice ale schimbării în ceea ce pot fi numite perioade „plăcute”, de exemplu asupra sănătății mintale sau a programelor de agrement.

2. Riscul de evenimente meteorologice extreme este scăzut

   Există, de asemenea, diferențe regionale semnificative în ceea ce privește frecvența cu care apar evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi uraganele, incendiile forestiere sau valuri de căldură, inundații fulgerătoare – rezultate ale schimbărilor climatice.

   Deși noi, în inima Europei, nu suntem la fel de pregătiți pentru tornade ca mulți rezidenți americani, în iunie 2021 mai multe persoane au murit și zeci de mii au rămas fără curent din cauza unei tornade devastatoare în Republica Cehă, așa că ceea „ce ne așteaptă?” e o întrebare importantă. Incendiile forestiere nu sunt un fenomen nou în regiunea mediteraneană, dar în august 2021 au avut o intensitate termică de patru ori mai mare decât recordul anterior . (insert link infoclima 2023)

   În țara noastră, frecvența valurilor de căldură  (insert link infoclima) de lungă durată și periculos de cald este în creștere, în timp ce iernile încălzite (Insert link) reprezintă un risc pentru agricultură și nici nu suntem scutiți de pagubele cauzate de lipsa de apă și de surplusul de apă. (Insert articol valuri de căldură, grindină etc)

3. Locația sa fie cu mult deasupra nivelului mării

   Deși efectele schimbărilor climatice sunt vizibile în fiecare zi în țara noastră, creșterea nivelului mării nu reprezintă o amenințare directă pentru Bazinul Carpatic. Pe de altă parte, în cazul orașului Veneția, Țărilor de Jos sau țărilor insulare mici, de exemplu, adaptarea este inevitabilă. În unele cazuri, nu mai este posibil să gășiți o soluție la nivel local, singura opțiune este să emigrezi. 

   Pe lângă caracteristicile geografice, mulți alți factori determină cât de afectată este o regiune de criză climatică și ce oportunități sunt disponibile pentru adaptare. Impactul social și economic influențează semnificativ, de asemenea, măsura în care nevoile umane de bază, cum ar fi accesul la apă potabilă curată, sunt îndeplinite. Mai mult, în lumea globalizată, problemele aflate departe de locul în care trăim pot afecta, de exemplu, aprovizionarea sigură cu alimente.

---

Pe hârtie, aceste țări pornesc dintr-o poziție mai bună

Din punct de vedere geografic, unele regiuni au, fără îndoială, avantaje în ceea ce privește severitatea schimbărilor climatice. Potrivit unui studiu publicat în revista Sustainability, Nouă Zeelandă, Islanda, Regatul Unit, Australia și Irlanda pornesc din cel mai bun loc în funcție de locația geografică.

Cercetarea a luat în considerare „capacitatea de transport” a țării date, adică care este proporția de teren agricol în raport cu populația sau dacă cetățenii au acces la mare. Un alt aspect important a fost cât de izolată este o țară de efectele instabilității economice și sociale ale țărilor vecine, precum și de potențialul de energie regenerabilă, care este o măsură importantă a independenței energetice.

Pe lângă faptul că unele regiuni încep cu avantaje din punct de vedere geografic în ceea ce privește severitatea schimbărilor climatice, posibilitățile și etapele efective de atenuare (atenuare) și adaptare (adaptare) sunt decisive în problema securității climatice.

Pe baza indicelui de performanță al schimbărilor climatice (CCPI) , definit pentru a măsura performanța atinsă în atenuare, danezii, suedezii, norvegienii și britanicii sunt în frunte. La calculul indicelui trebuie avute în vedere rezultatele obținute în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, introducerea energiilor regenerabile și utilizarea lor eficientă din punct de vedere energetic, precum și introducerea unor politici ecologice.

În timp ce Australia se află într-o poziție fericită pe baza caracteristicilor sale geografice, ea este deja împinsă cu mult în urmă în indicele CCPI, pe locul 55 din 63 de țări clasate.

Importanța măsurilor de răspuns poate fi deja observată în concluziile celui mai recent raport IPCC privind vulnerabilitatea. În cercetările anterioare, la determinarea impactului așteptat al schimbărilor climatice într-o regiune, expunerea și sensibilitatea grupului și sectorului social investigat (de exemplu, turism sau producție de energie) au fost luate în considerare în descrierea efectelor așteptate. Impactul așteptat și adaptabilitatea au determinat vulnerabilitatea unei zone.

Evaluarea complexă a riscurilor utilizată în cel mai recent raport, care se concentrează pe adaptarea la climă, ia deja în considerare răspunsurile sociale și economice reale la schimbările climatice.

Cum stăm în România?

Este dificil de anticipat modul în care anumite regiuni din România vor fi afectate de schimbările climatice. Nu trebuie să uităm că în cazul schimbărilor climatice nu vorbim de prognoze ci proiecții în care considerăm anumite scenarii (e.g., scenarii privind concentrațiile gazelor cu efect de seră). Cu toate acestea, există o serie de factori pe care îi putem lua în considerare atunci când evaluăm impactul potențial al schimbărilor climatice asupra diferitelor regiuni din România. Știm că schimbările climatice pot duce la creșterea nivelului mării crescând astfel riscul de inundații și ducând la eroziuni în zonele de coastă. 

Prin urmare, regiunile și orașe situate de-a lungul coastei Mării Negre, cum ar fi Constanța, pot fi vulnerabile la creșterea nivelului mării. Schimbarea regimului precipitațiilor poate influența disponibilitatea apei. Unele regiuni, cum ar fi de exemplu bazinul Dunării, pot fi mai susceptibile la modificări ale resurselor de apă deoarece se modifică atât precipitații cât și cantitățile de apă rezultate din topirea zăpezii. 

Un impact important al schimbărilor climatice este asupra agriculturii. În acest caz, regiunile cu practici agricole diversificate din Banat și Moldova sunt mai bine poziționate pentru a face față condițiilor în schimbare. Însă pentru regiunea Moldovei se anticipează că crește numărul furtunilor cu grindină de mari dimensiuni și a celor care produc vânt intens. Această creștere va fi observată pentru întreg teritoriul României, dar regiunea de nord-est a României va înregistra potenția creșterea cea mai mare. Pentru regiunea de sud a României este proiectată o creștere numărului, duratei și intensității valurilor de căldură. 

Proiecțiile climatice indică Oltenia, Muntenia, și Dobrogea ca regiuni în care vor fi observate secete mai frecvente și mai severe. Ceea ce înseamnă că Transilvania și Munții Carpați, regiuni în care proiecțiile climatice indică temperaturi mai blânde în comparație cu zonele joase, ar putea fi regiunile în vom resimți cel mai puțin efectele schimbărilor climatice. Este important de menționat că acestea sunt considerații generale bazate pe proiecții climate, dar factorii locali, cum ar fi infrastructura, condițiile socio-economice și planificarea urbană, ar trebui, de asemenea, luați în considerare atunci când decidem unde să locuim. 

---

Locul sigur este cel în care construim o societate rezilientă climatic

Vulnerabilitatea la schimbările climatice este, prin urmare, mult mai mult decât locația geografică. Indicele ND-GAIN al Inițiativei Globale de Adaptare Notre Dame poate fi utilizat pentru a determina cât de vulnerabilă este o țară și cât de pregătită este să devină rezistentă la riscurile cauzate de schimbările climatice.

În metodologia utilizată pentru calcularea indicelui, riscul include numărul de populație și infrastructuri critice expuse riscului climatic. Cuantifică adaptabilitatea și sensibilitatea populației la diverse fenomene meteorologice extreme.

De exemplu, atunci când se determină sensibilitatea la secetă, măsura în care sectoarele economice se bazează pe industriile mari consumatoare de apă (agricultură, transport pe apă, minerit, utilități publice) este un aspect important. Pentru clasificarea finală, pe lângă evaluarea nivelului de risc, este posibil să fie evaluat nivelul de pregătire al țării date pentru efectele schimbărilor climatice – cât de pregătită este din punct de vedere economic, guvernamental și social.

De exemplu, chiar și fără efectele schimbărilor climatice, Japonia este expusă în mod regulat la dezastre naturale, dar conform indicelui ND-GAIN, se află pe locul 17 din toate țările lumii. Acest lucru se datorează faptului că țara are un istoric dovedit de adaptare.

Ungaria se află în prezent pe locul 50 din 182 de țări clasate, în timp ce vecină Austria se află pe locul 7.România se află pe locul 74- De ce?

Există diferențe semnificative în ceea ce privește nivelul de pregătire între regiunile individuale. Potrivit unei analize bazate pe o bază de date care clasifică cele mai populate 100 de orașe din Statele Unite cele mai vulnerabile orașe sunt cele mai puțin pregătite pentru efectele unui eveniment extrem cauzat de schimbările climatice.

La sfârșitul zilei, nu toată lumea are resursele și mijloacele pentru a se muta într-o locație sigură pentru climă, iar oamenii nu pot fi forțați să-și părăsească țara de origine doar pentru a scăpa de consecințele crizei climatice și de mediu.

Fereastra este încă deschisă pentru a menține gradul de încălzire la un nivel mai sigur prin respectarea țintelor climatice. Opțiunile de atenuare și adaptare sunt disponibile, capitalul și tehnologiile necesare sunt, de asemenea, disponibile, lipsesc doar acțiuni eficiente, reale și rapide. Mutarea cu siguranță nu va compensa asta pentru mase.

---

Dr. Bogdan Antonescu

este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.

---

12 puncte climatice cheie ale anului 2024

2023 se încheia cu știrea că devenise cel mai cald an din istoria măsurătorilor doar pentru ca 2024 să doboare acel record și să aducă noi provocări legate de climă la nivel global dar și regional precum am observat în România. Fenomenele tot mai extreme cer soluții într-un context social, economic și geopolitic din ce în ce mai tulbure exacerbat de faptul că timpul rămas la dispoziție pare tot mai limitat. Între trimp, marile puteri nu grăbesc procesul de eliminare a combustibililor fosili, limitarea încălzirii globale la 1,5°C devine tot mai urgentă, în condițiile în care am depășit deja  1,2°C, iar vremea continuă să se încălzească. Nu sunt vești îmbucurătoare, dar nici surprinzătoare pentru cercetători, iar o recapitulare a informațiilor științifice credem că e utilă pentru explicarea lumii în care trăim.

Pe de altă parte, sunt și câteva vești bune din barca tranziției energetice – numărul prosumatorilor a crescut, capacitatea eoliană și solară e în plină expansiune, iar miniștrii energiei și climei din grupul țărilor G7 au convenit să elimine treptat, până în 2035, utilizarea energiei pe bază de cărbune în cazul în care emisiile nu sunt captate.

---

Ce înseamnă depășirea pragului critic al climei și de ce măsuri avem nevoie pentru limitarea lui?

Pământul a depășit la începutul acestui an 1,5 °C de încălzire globală față de nivelurile preindustriale, potrivit datelor furnizate de Serviciul Național de Meteorologie din Marea Britanie. Acesta este un prag critic despre care oamenii de știință din domeniul climei avertizează de mult timp că ar putea aduce efecte ireversibile dacă ar fi depășit.

Deși acest lucru este cu siguranță un motiv de îngrijorare, nu înseamnă că toate speranțele sunt pierdute. O acțiune colectivă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră poate limita încălzirea la 1,5°C în total. Cu toate astea, fereastra de oportunitate se micșorează din ce în ce mai repede. Despre ce înseamnă depășirea acestui prag, efectele pe care le observăm deja și acțiunile urgente necesare pentru a evita cele mai grave scenarii privind schimbările climatice vorbim aici.

Acordul de la Paris din 2015 a stabilit ca obiectiv limitarea încălzirii globale la 1,5°C față de nivelurile preindustriale. Acest lucru s-a bazat pe dovezi științifice care arată că o încălzire peste 1,5°C agravează semnificativ riscurile legate de schimbările climatice.

---

O iarnă a recordurilor temperatură și un început îngrijorător pentru 2024

Conform datelor furnizate de Copernicus, temperatura medie globală pentru luna februarie 2024 a atins un nou record de 13.54°C, cu 0.81°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.12°C mai mare decât recordul anterior din februarie 2016

Alte recorduri de temperatură pentru luna februarie:

Figura 1 - Evoluția temperaturii medii globale între 1940 și 2024. Sursa datelor: ERA5 | C3S/ECMWF

• Austria: a fost cea mai caldă lună februarie din ultimii 257 ani cu 5,5°C peste media perioadei 1991-2020

• Cehia: a fost stabilit un nou record pentru februarie cu 2,o°C mai mare decât precedentul record

• Elveția: temperatura pentru luna februarie a fost cu 4,7°C mai mare decât valorile normale pentru această lună

• Germania: februarie 2024 a fost cel mai cald februarie începând cu 1881; valorile fiind apropiate de recordul pentru luna martie

• Polonia: un nou record a fost atins pentru luna februarie cu anomalii între 3,5 și 7,5 °C față de perioada 1991-2020

• Ungaria: temperatura pentru luna februarie a fost cu în 2024 cu 7°C mai mare decât media 1991-2020 (valoarea fiind apropiată de recordul pentru luna martie)

---

Un martie și început de primăvară cu un nou record de temperaturi

Temperatura medie globală pentru luna martie 2024 a atins o valoare de 14.14°C, cu 0.72°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.1°C mai mare decât recordul anterior din martie 2016, conform datelor Copernicus. Situația devine una îngrijorătoare, mai ales în contextul în care iarna ce a trecut a fost una a recordurilor de temperatură și un început îngrijorător pentru 2024.

Mai mult decât atât, Martie 2024 devine parte a unui trend în care temperaturi record au fost înregistrate începând cu iunie pentru fiecare lună a anului 2023, continuând și la începutul lui 2024. Practic, luna martie devine a zecea lună consecutivă ce sparge recordurile anterioare ale lunilor respective, conform analizei realizate de Dr. Bogdan Antonescu.

---

Cum influențează vremea, condițiile meteo și poziția geografică calitatea aerului?

Într-o lume în continuă schimbare, calitatea aerului și condițiile meteorologice devin tot mai relevante în discuțiile despre sănătatea umană și starea mediului înconjurător. Variabilitatea meteorologică și schimbările climatice au un impact semnificativ asupra calității aerului, influențând dispersia poluanților, nivelurile de poluare atmosferică, calitatea vieții oamenilor precum și bunăstarea ecosistemelor.

Prin analizarea modului în care vremea și condițiile meteo dintr-un loc afectează calitatea aerului subliniem mai jos importanța adoptării unor abordări interdisciplinare și a unei cooperări internaționale pentru a aborda aceste provocări, în contextul schimbărilor climatice.

Aici am publicat și o analiză a stării poluării aerului în trei orașe mari din România (București, Cluj, Iași), ce oferă o imagine a dinamicii poluării urbane și a impactului acesteia asupra sănătății locuitorilor și mediului înconjurător.

Promovarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile reprezintă un pilon important în eforturile de reducere a poluării și a dependenței de combustibili fosili. Aceste tehnologii oferă soluții sustenabile și eficiente pentru producerea de energie, reducând emisiile de gaze cu efect de seră și alte poluante în atmosferă. - Alexandru Luchiian

---

Cum putem dezvolta industria românească până în 2050?

Industria prelucrătoare a contribuit cu 16,5 % la valoarea adăugată brută (VAB) națională în 2021. Această ramură din economie angajează aproximativ o cincime din totalul forței de muncă active. Pentru a ne asigura că aceste contribuții și locuri de muncă rămân stabile, sau chiar pot crește, e necesar să avem o strategie clară a tranziției industriale care profită din plin de oportunitățile de finanțare existente la nivel European pentru România. 

Industria Românească trebuie să ajungă la emisii zero până în 2050. În acest context producția de oțel primar, de ciment, și de chimicale (mai ales îngrășăminte) vor trebui  să se transforme cel mai profund. Întârzierea reformelor și finanțării necesare pentru a moderniza industria Românească poate amenința profitabilitatea produselor industriale și în acest mod, contribuția la bugetul național și locurile de muncă existente. 

În calitate de stat membru al UE cu venituri mai mici, România beneficiază, de asemenea, de acces la finanțare, cum ar fi Fondul de modernizare și Fondul de coeziune, care pot finanța decarbonizarea industrială și pot contribui la crearea de noi piețe pentru produsele industriale ecologice. România poate beneficia, de asemenea, de o bogată experiență internațională în ceea ce privește modelele de afaceri în domeniul infrastructurii, instrumentele de finanțare și mecanismele de creare a pieței pentru decarbonizarea industriei, care sunt testate și puse în aplicare în întreaga Europă și în întreaga lume. —Luciana Miu

---

Cum poate o strategie de infrastructură verde să îmbunătățească viața în orașe?

Conceptul de „strategie pentru infrastructura verde” – deși cunoscut în multe colțuri ale lumii –  este puțin folosit în România.  

Strategia verde e un cumul de programe, proiecte sau ghiduri pentru grădini private, spre exemplu, propuse pentru următorii 20 ani pentru dezvoltarea rețelei de spații verzi a unui oraș, așa cum propune și administrația Brașovului. Aceasta ia în calcul, printre altele, legislația națională a spațiilor verzi sau directivele UE legate de infrastructura verde. Majoritatea orașelor noastre nu au, însă, aceste strategii, deși este urgent să le implementăm pe termen lung.  

Deși obligate de lege, orașele din România nu au o strategie pentru infrastructura verde

În prezent, orașele din România se confruntă cu o serie de provocări privind planificarea și gestionarea infrastructurii verzi urbane. Majoritatea administrațiilor locale se confruntă cu lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung privind dezvoltarea și managementul spațiilor verzi urbane tocmai pentru că nu au fost elaborate studii și strategii care să ofere o imagine de ansamblu asupra evoluției sistemelor verzi urbane.

Legea spațiilor verzi prevede că municipiile trebuie să aibă un „recensământ” al suprafețelor pe care le administrează, precum și date despre calitatea și accesibilitatea lor. Apoi, ar trebui să elaboreze o strategie și un plan de acțiune pentru conservarea și dezvoltarea spațiilor verzi, prin transformarea unor terenuri abandonate sau de altă natură. 

---

Un început de vară tulbure cu furtuni cu grindină

Distribuția cazurilor cu grindină cu diametrul mai mare de 2 cm (stânga) și cu diametrul mai mare de 5 cm (dreapta) pentru perioada istorică 1971–2000 (primul rând). Culorile reprezintă numărul de cazuri pe an. Distribuția cazurilor cu grindină pentru două scenarii climatice RCP4.5 (rândul 2) și RCP8.5 (rândul 3) pentru intevalul 2071–2100. Pentru cele două proiecții climatice culorile reprezintă schimbarea procentuală față de prioada de referință 1971–2000. Figura este adaptată după Figura 2 din Rädler et al. (2019)

Începutul verii acestui an a adus grindina ce a afectat multe județe din România precum Harghita, Covasna, Bistrița Năsăud și Iași (Răducăneni), provocând pagube însemnate la nivel local. Analiza proceselor fizice care duc la apariția grindinei ne permit să prognozăm că schimbările climatice și încălzirea climei vor duce la o posibilă schimbare a furtunilor cu grindină. Astfel, datorită încălzirii atmosferice, respectiv umidității crescute, în viitor vom observa în general mai puține furtuni cu grindină, dar când acestea se vor produce grindina va fi de mari dimensiuni.

Un studiu recent indică faptul că frecvența furtunilor, inclusiv a celor care produc grindină, este așteptată să crească în Europa până în 2100, datorită instabilității atmosferice în creștere. Simulările numerice realizate de cercetători sugerează că furtunile cu grindină de mari dimensiuni (diametrul mai mare de 2.5 cm) vor deveni mai frecvente în majoritatea regiunilor din Europa.

Pentru România proiecțiile pentru cele două scenarii climatice (RCP45 și RCP8.5) arată că pentru grindina cu diametrul mai mare de 2.5 cm va fi observată mai frecevent in nordul și nord-estul României (o crestere cu 20–40% pentru scenariul RCP4.5 și o creștere cu 40–80% pentru RCP8.5 față de perioada istorică 1971–2000). O distribuție asemănătoare este proiectată și pentru cazurile cu grindină mai mare de 5 cm (o crestere cu 40–80% pentru scenariul RCP4.5 și o creștere cu 80–160% pentru RCP8.5 față de perioada istorică 1971–2000). 

---

Studiu: Care sunt zonele favorabile verilor calde și secetoase din România?

România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Existența Mării Negre și, mai ales, întinderea Munților Carpați induc o serie de particularități în condițiile climatice predominante. Date recente arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală. 

Tendința vine în special în ultimele două decenii și știm că viitoarele valuri de căldură vor dura mai mult și vor avea temperaturi mai ridicate. Asta arată un nou raport — că la scară globală există o creștere clară a numărului de nopți și zile calde și o scădere a numărului de nopți și zile reci.

Principalele constatări ale acestui studiu indică faptul că temperaturile extreme regionale din România urmează aceeași cale ca și cele observate la scară continentală și globală, și anume temperaturile extreme de vară au devenit mai frecvente și intensitatea lor a crescut, mai ales în ultimele două decenii.

Creșterea frecvenței și amplitudinii temperaturilor extreme de vară, în România, a avut loc în același timp cu o tendință generală de uscare, în special în partea de est a țării. Totuși, modificările valurilor de căldură în România prezintă și o componentă decenală/multidecadală, ceea ce este în acord cu studiile anterioare la nivel european, precum și la scări spațiale mai regionale, care au arătat că temperatura de vară este puternic influențată de Oscilația Atlantică Multidecadală.

---

Valurile de căldură și impactul lor asupra sistemului de energie

Valurile de căldură recente ne-au făcut să ținem mult mai mult timp aerul condiționat deschis, iar asta a dus la pene de curent în mai multe orașe din țară. Asta ne-a amintit că sistemul energetic nu este suficient de flexibil ca să se adapteze cererii noi, crescute, și că folosim prea puțin energia regenerabilă, față de potențialul României de producție.

Observăm că în timpul iernii producția de energie este mai mare decât consumul, România fiind un exportator net de energie în acest anotimp, însă vara rolurile se inversează și suntem nevoiți să cumpărăm de la țările vecine. Această discrepanță are loc din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii care scad atât nivelele de apă, cât și puterea curenților de aer, astfel că producțiile turbinelor hidroelectrice și eoliene sunt modeste. 

Ce soluții am avea pentru rețele mai solide pe timp de caniculă?

• Investiții în infrastructură – Transelectrica va dubla capacitatea transfrontalieră de import/export a energiei electrice cu țările vecine, de la 3370 MW în prezent la 7050 MW în 2030, precum și o sumedenie de modernizări ale liniilor electrice de înaltă tensiune.

• Tranziția către energie curată și constantă

• Colaborarea consumatorilor prin ajustarea comportamentului

• Integrarea eficientă și digitalizarea prosumatorilor

---

Care este impactul extremelor temperaturii asupra populației din Europa și România?

Schimbările climatice sunt asociate cu o creștere a frecvenței și a intensității fenomenelor meteorologie extreme. Europa se încălzește de două ori mai repede decât media globală iar asta înseamnă o creștere a impactului valurilor de căldură și a perioadelor cu temperaturi ridicate și implicit o creștere a mortalității și morbidității. Impactul se traduce, conform unui studiu recent, în mii de decese pe întregul continent.

Aceste schimbări ar putea duce la provocări fără precedent pentru sistemele de sănătate. Asta se va întâmpla mai ales în timpul valurilor de căldură, când ratele mortalității sunt așteptate să crească odată cu temperatura medie globală, conform cercetării, în toate regiunile Europei. La ce ne putem aștepta până în 2050?

---

Ciclonul Extratropical Boris în contextul schimbărilor climatice - Un semnal de alarmă pentru Europa?

O analiză recentă a ciclonului extratropical Boris, care a provocat inundații devastatoare în Europa Centrală și de Est cu ramificații și în România, confirmă ceea ce specialiștii din întreaga lume avertizează de ani de zile: schimbările climatice influențate de activitatea umană duc la schimbări în caracteristicile fenomenelor meteorologice extreme. 

Pe 30 și 31 august 2024, sud-estul României a fost lovit de precipitații intense unei zone cu presiune scăzută cvasi-staționară (ciclon extratropical) situată deasupra Mării Negre. Acest ciclon a fost produs cantități mari de precipitații, care au dus la inundații.

În doar 24 de ore, cantitatea de precipitații a atins 100 mm în multe localități din zona litoralului Mării Negre. Conform Administrației Naționale „Apele Române” au fost raportate valori cumulate ale precipitațiilor de 225,9 mm la Mangalia, 145 mm la Agigea și 118 mm la Tuzla.

Aceste fenomene (inclusiv cele de tip ciclon extratropical) devin din ce în ce mai frecvente și mai intense. Raportul IPCC (AR6) subliniază clar că valurile de căldură, furtunile violente și precipitațiile extreme devin o „nouă normalitate” în multe regiuni ale globului, inclusiv în Europa. Studiul realizat și publicat recent de ClimaMeter arată că aceste schimbări nu sunt doar fluctuații naturale ale climei.

Astfel, în cazul precipitațiilor extreme asociate cu ciclonul extratropical Boris, variabilitatea climatică naturală a jucat un rol minor, încălzirea globală provocată de activitatea umană fiind principalul factor. 

---

Raportul Starea Climei - România 2024

Raportul ”Starea Climei - România 2024” reprezintă un efort coordonat al unei echipe de 21 de oameni cu scopul de a scoate în prim plan cele mai relevante și actuale date despre schimbările climatice, evoluția fenomenului și proiecțiile de viitor. Dincolo de comunicarea acestor argumente, raportul își propune să:

• Aducă în prim-plan importanța experților și a argumentelor științifice atunci când discutăm despre schimbările climatic
  

• Deschidă o platformă de dialog și contribuții științifice pentru cercetătorii șiexperții din România sub forma unei contribuții actualizate anual, cu accent pe România
  

• Prezinte în detaliu evoluția la zi a fenomenelor meteo și climatice, a politicilor publice, a măsurilor de adaptare și reziliență, atât pe plan European, cât și specific pentru Români
  

• Să încurajeze un dialog public deschis, bazat pe date empirice relevante, între cercetători, experți, comunicatori, autorități publice, actori privați și publicul larg despre schimbările climatice și acțiunile de adaptare și mitigație a acestora.

Raportul ”Starea Climei - România 2024”, nu este un demers exhaustiv, acoperind în detaliu doar o parte din domeniile și direcțiile cheie. În acest sens, raportul este o invitație pentru alți cercetători și experți de a se alătura echipei actuale de cercetători pentru a lărgi acoperirea raportului și a deschide noi capitole ale acestuia. Dr. Bogdan Antonescu. Contribuțiile experților și munca celorlalți membri ai echipei sunt ghidate de credința că schimbările climatice sunt o realitate pe care nu o putem evita iar argumentele bazate pe date și expertiză constituie o fundație indispensabilă oricărei acțiuni climatice de succes. Am dori să încurajăm cititorii acestui raport să îl folosească ca un instrument pentru a răspunde la întrebări, pentru a pregăti materiale media sau științifice, pentru a susține cu argument științifice o cauză sau o politică publică, și nu în ultimul rând pentru a susține un dialog public informat și cu implicarea cercetătorilor.

---

Sărbătorile de iarnă: Mai avem zăpadă în orașele noastre de Crăciun?

Pentru mulți dintre noi, ninsoarea din zilele de Crăciun este un element definitoriu al sărbătorilor de iarnă. Dar parcă avem din ce în ce mai puține ninsori comparativ cu deceniile anterioare nu doar în ziua de Crăciun, dar în general în timpul iernii. Dacă această observație este corectă, atunci ar trebui să existe o schimbare pe termen lung în grosimea ❄️ stratului de zăpadă ❄️pentru diferite regiuni.

---

Schimbările pe termen lung în grosimea stratului de zăpadă, pot fi analizate folosind diferite seturi de date, cum ar fi observațiile realizate în timp real la stațiile meteo, date furnizate de modele numerice climatice sau date de reanaliză bazate pe observații și modelare numerică. Astfel, pentru a înțelege schimbările prezente și viitoare în grosimea stratul de zăpadă din România, am folosit un set de date de reanaliză (i.e. o combinație de observații în timp real și modele numerice) și o serie de proiecții climatice pentru diferite scenarii. Setul de date folosit furnizează informații despre grosimea stratului de zăpadă și alți indicatori legați de zăpadă, fiind destinat în special pentru a sprijini sectorul turismului. Aceste date sunt esențiale pentru a înțelege impactul schimbărilor climatice asupra activităților turistice de iarnă, cum ar fi schiul sau drumețiile, și contribuie la planificarea sustenabilă a acestor activități.

Rezultatele privind evoluția numărului de zile pe an cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm au fost sintetizate în graficele interactive de mai jos. Figura 1 și 2 prezintă numărul de zile pentru fiecare județ pentru perioada istorică (1986–2005) și pentru trei scenarii climatice (i.e., RCP2.6, RCP4.5, RCP8.5) pe termen scurt (2021–2040). Pentru a înțelege mai bine schimbare, este reprezentată diferența dintre numărul de zile cu strat de zăpadă peste 30 cm pe termen scurt și numărul de zile din perioada istorică. Valorile cu roșu indică o scădere în viitor a numărului de zile cu strat de zăpadă. Datele sunt de asemenea stratificate pe trei intervale 0–500 m, 500–1000 m și peste 1000 m pentru a furniza mai multe detalii pentru diferite regiuni. În Figura 2, sunt reprezentate același date însă pentru scenarii climatice pe termen mediu (2041–2060).

Figura 1. Schimbarea față de perioada istorică (1986–2005) a numărului de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm pentru diferite scenarii climatice pe termen scurt (2021–2040).

Figura 2. Schimbarea față de perioada istorică (1986–2005) a numărului de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm pentru diferite scenarii climatice pe termen mediu (2041–2060).

Figura 3 și 4 conțin același tip interactiv de analiză ca în Figura 1 și 2, însă de data acesta datele nu mai sunt analizate la nivel anual ci pentru perioada 22 decembrie–4 ianuarie. Acest interval a fost definit astfel pentru a încă fi reprezentativ perioadei Crăciunului.

Figura 3. Numărul de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm între 22 decembrie și 4 ianuarie pentru perioada istorică (1986–20055) și pentru diferite scenarii pe termen scurt (2021–2040).

Figura 4. Numărul de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm între 22 decembrie și 4 ianuarie pentru perioada istorică (1986–20055) și pentru diferite scenarii pe termen mediu (2041–2060).

Dar a înțelege cum a evaluat grosimea stratului de zăpadă strict în ziua de Crăciun, putem folosi setul de date ERA5-Land furnizat de Copernicus Climate Change Service (C3S). Am analiza evoluția stratului de zăpadă patru orașe mari din România — București, Cluj, Iași și Timișoara — din ziua de 25 decembrie pentru intervalul 1950–2023. Rezultatele sunt sintetizate sub forma unor infografice de sezon, în care „personajul principal” este un om de zăpadă a cărui înălțime crește sau scade în funcție de grosimea stratului de zăpadă centimetrii (Figurile 5–8).

La București grosimea stratului de zăpadă nu a depășit 5 cm în ultimii 10 ani. Iar din acești 10 ani, doar jumătate au fost ani cu zăpadă, o schimbare majoră comparativ cu deceniile anterioare. O schimbare asemănătoare este observată și pentru Timișoara. La Iași și Cluj, deși mai norocoase în deceniile trecute (’60–’80), au arătat și ele o reducere a grosimii stratului de zăpadă în ultimii ani.

Figura 5. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru București.

Figura 6. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru Timișoara.

Figura 7. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru Timișoara.

Figura 8. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru Cluj.

Această analiză, realizată pentru doar patru orașe și doar pentru ziua de Crăciun, ne oferă o imagine simplificată despre modificările în grosimea stratului de zăpadă. De asemenea este important de subliniat că vremea de Crăciun este un fenomen local și care poate varia mult de la o regiune la alta. De asemenea, natura nu urmează un manual fix, iar fluctuațiile anuale sunt perfect normale. Însă atunci când analizăm un interval mai lung, cum este 1950–2023, se conturează un trend care ne arată că iernile devin mai blânde sub influența temperaturilor mai ridicate.

Temperatura medie globală a crescut cu aproximativ aproximativ 1.4°C față de perioada preindustrială (1850–1900), iar acest lucru poate însemna ierni mai blânde, cu temperaturii de Crăciun mai ridicate în prezent și cu schimbări în distribuția precipitațiilor, comparativ cu deceniile anterioare. Astfel, în loc să avem un strat consistent de zăpadă (așa cum eram obișnuiți) și temperaturi scăzute, avem o vreme mai blândă și fără zăpadă sau chiar cu ploi în timpul sărbătorilor. Iar tendința pentru următoarele decenii este către ierni din ce în ce mai blânde. 

Chiar dacă ne confruntăm cu o tendință generală de încălzire, acest lucru nu înseamnă că iernile vor dispărea cu totul sau că vom rămâne fără episoade de vreme extremă. În continuare, pot apărea ninsori abundente și viscole în toate zonele României, inclusiv în cele de câmpie, nu doar în regiuni montane. Unele studii științifice indică faptul că schimbările climatice influențează curgerea la scară mare în atmosferă care are un rol important în producerea fenomenelor extreme din timpul iernii.

Pe scurt, legătura se poate explica astfel: încălzirea accentuată din regiunile Arctice, determinată de creșterea concentrației de gaze cu efect de seră, reduce diferența de temperatură dintre zona rece de la nord și zona mai caldă de la sud. În mod normal, curentul jet – un „râu” de aer care circulă la altitudine mare – acționează ca o barieră între masele de aer foarte rece și cele calde. Când diferența de temperatură dintre nord și sud scade, curentul jet devine mai slab, fapt care permite aerului polar să coboare mai spre sud. În astfel de situații, putem avea ierni cu episoade de frig intens, ninsori abundente și viscole.

Alte studii, bazate pe simulări numerice, care arată că atunci când gheața marină din Arctica se retrage (adică se reduce suprafața acoperită cu gheață), efectul asupra curentului jet este foarte mic. Cu alte cuvinte, deși topirea gheții marine din zona arctică poate să pară un factor major, nu toate cercetările confirmă aceeași amploare a influenței sale asupra curentului jet și a fenomenelor meteo extreme din timpul iernii.

Cert este că discuțiile științifice legate de legătura dintre încălzirea globală și fenomenele extreme din timpul iernii continuă. Efectele nu sunt simple și pot varia în funcție de regiune și de alți factori climatici. Cu toate acestea, este clar că schimbările climatice nu exclud apariția unor episoade de vreme extremă.

---

Dr. Bogdan Antonescu

este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.

---

Schimbările climatice sunt cât de poate de reale și o problemă la nivel global dar și în România

În ultimii ani dezinformările privind știința din spatele schimbărilor climatice au căpătat amploare mai ales în sfera on-line, acest fapt având consecințe vizibile în discursul public dar și cel politic. Consensul oamenilor de știință este cât se poate de clar: schimbările climatice și efectele acestora ne afectează pe toți, situația se poate înrăutăți însă printr-un efort colectiv putem combate acesta fenomen în puținul timp rămas.

---

Schimbările climatice au afectat puternic România în ultimii ani

Evoluția temperaturilor și a valurilor de căldură în România

Datele privind evoluția valurilor de căldură în România și Europa de est în ultimii aproximativ 70 de ani indică o creștere semnificativă din punct de vedere statistic atât a duratei cât și a frecvenței valurilor de căldura pentru perioada 1950-2023. Majoritatea regiunilor au înregistrat o creștere a duratei valurilor de căldura între 10 și 15 zile, în timp ce sud-vestul și estul țării (în apropierea Mării Negre) înregistrează o creștere mai mare de 25-30 zile în decursul în ultimilor 74 de ani.

În perioada 31 mai - 31 iulie 2024, România a fost lovită de cel mai lung și intens val de căldură din istoria recentă. În aceste 62 de zile, 46 au înregistrat condiții de val de căldură, reprezentând 75% din întreaga perioadă.

Doar în acest an primul val de căldură a avut loc între 31 mai și 13 iunie 2024, înregistrat la stația meteorologică București Filaret, și a durat 14 zile, cu o intensitate cumulată de 114,04°C. Al doilea val, desfășurat între 16 și 21 iunie, a avut o intensitate de 115,34°C și a durat 16 zile. Cel mai intens val de căldură a fost înregistrat între 6 și 21 iulie, cu o intensitate cumulată de 152,02°C, un record pentru ultimii 130 de ani. În lunile iunie și iulie 2024, au fost înregistrate 57 de zile cu temperaturi maxime zilnice de peste 30°C, 28 de zile cu temperaturi de peste 35°C și 6 zile cu temperaturi de peste 40°C la stația București Filaret.

Aceste valori sunt fără precedent în peste 130 de ani de observații la această stație. Valul de căldură din a doua jumătate a lunii iulie a afectat toată țara, cele mai ridicate temperaturi fiind înregistrate în regiunile extracarpatice. Pe 16 iulie 2024, la 24 de stații meteorologice s-au înregistrat temperaturi de peste 40°C, iar pe 17 iulie la 17 stații. În perioada 1-18 iulie 2024, la 26 de stații s-a egalat sau depășit temperatura maximă absolută lunară, cu exemple precum Botoșani (+39,4°C) și Târgu Mureș (+39,0°C).

Vara 2024 a fost cu 0,69°C peste media perioadei de referință 1991-2020, depâșind recordul stabilit în vara anului 2023 (0,66°C). În Europa vara anului 2024 a fost deasemenea una record cu 1,51°C față de media 1991-2020 (recordul anterior  - 1,34°C - fiind din 2022). 

---

Ciclonul Extratropical Boris - Un semnal de alarmă pentru Europa

O analiză recentă a ciclonului extratropical Boris, care a provocat inundații devastatoare în Europa Centrală și de Est cu ramificații și în România, confirmă ceea ce specialiștii din întreaga lume avertizează de ani de zile: schimbările climatice influențate de activitatea umană duc la schimbări în caracteristicile fenomenelor meteorologice extreme. 

Pe 30 și 31 august 2024, sud-estul României a fost lovit de precipitații intense unei zone cu presiune scăzută cvasi-staționară (ciclon extratropical) situată deasupra Mării Negre. Acest ciclon a fost produs cantități mari de precipitații, care au dus la inundații.

În doar 24 de ore, cantitatea de precipitații a atins 100 mm în multe localități din zona litoralului Mării Negre. Conform Administrației Naționale „Apele Române” au fost raportate valori cumulate ale precipitațiilor de 225,9 mm la Mangalia, 145 mm la Agigea și 118 mm la Tuzla.

Aceste fenomene (inclusiv cele de tip ciclon extratropical) devin din ce în ce mai frecvente și mai intense. Raportul IPCC (AR6) subliniază clar că valurile de căldură, furtunile violente și precipitațiile extreme devin o „nouă normalitate” în multe regiuni ale globului, inclusiv în Europa. Studiul realizat și publicat recent de ClimaMeter arată că aceste schimbări nu sunt doar fluctuații naturale ale climei.

---

Verile calde și secetoase din România - O problemă din ce în ce mai pronunțată

România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Existența Mării Negre și, mai ales, întinderea Munților Carpați induc o serie de particularități în condițiile climatice predominante. Date recente arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală. 

Tendința vine în special în ultimele două decenii și știm că viitoarele valuri de căldură vor dura mai mult și vor avea temperaturi mai ridicate. Asta arată un nou raport — că la scară globală există o creștere clară a numărului de nopți și zile calde și o scădere a numărului de nopți și zile reci.

Pe parcursul deceniului 2011–2020, zonele cele mai favorabile pentru apariția fenomenelor de secetă sunt situate în principal în partea de vest și în partea de sud-est a țării. Cel mai mare număr de veri secetoase pe deceniu s-a înregistrat pe parcursul acestui deceniu (adică 2011–2020), cu până la șase veri uscate pe deceniu în toată partea de vest a țării și în partea de sud-est, conform analizelor realizate de Dr. Viorica Nagavciuc.

---

Furtunile violente cu grindină

La începutul acestei veri grindina a afectat multe județe din România precum Harghita, Covasna, Bistrița Năsăud și Iași (Răducăneni), provocând pagube însemnate la nivel local. Analiza proceselor fizice care duc la apariția grindinei ne permit să prognozăm că schimbările climatice și încălzirea climei vor duce la o posibilă schimbare a furtunilor cu grindină. Astfel, datorită încălzirii atmosferice, respectiv umidității crescute, în viitor vom observa în general mai puține furtuni cu grindină, dar când acestea se vor produce grindina va fi de mari dimensiuni.

Furtunile care produc grindină sunt fenomene severe cu impact mare, după cum se poate urmări în figura de mai jos. Spre deosebire de temperatură, pentru grindină nu avem observații pentru o perioadă suficient de mare de timp astfel încât să putem construi un trend. Din măsurătorile realizate la stațiile meteo știm că temperatura medie globală a crescut cu aproximativ 1.1°C față de perioada pre-industrială (1850–1900).

Distribuția cazurilor cu grindină cu diametrul mai mare de 2 cm (stânga) și cu diametrul mai mare de 5 cm (dreapta) pentru perioada istorică 1971–2000 (primul rând). Culorile reprezintă numărul de cazuri pe an. Distribuția cazurilor cu grindină pentru două scenarii climatice RCP4.5 (rândul 2) și RCP8.5 (rândul 3) pentru intevalul 2071–2100. Pentru cele două proiecții climatice culorile reprezintă schimbarea procentuală față de prioada de referință 1971–2000. Figura este adaptată după Figura 2 din Rädler et al. (2019)

---

Problema miturilor despre schimbările climatice

Schimbările climatice sunt o temă din ce în ce mai prezentă în societatea de azi. În jurul acestui fenomen complex s-au creat multe confuzii, ceea ce a dus la creșterea gradului de scepticism al oamenilor. Așadar, revizitam câteva din cele mai vehiculate mituri despre schimbările climatice, impactul și efectele acestora.

Mitul 1: Schimbările climatice nu au nicio influență asupra fenomenelor meteorologice extreme

Deși este adevărat că niciun eveniment meteorologic singular nu poate fi atribuit în totalitate schimbărilor climatice, dovezile științifice arată că schimbările climatice cresc frecvența, intensitatea și durata fenomenelor meteo extreme. De exemplu, așa cu este indicat în ultimul raport IPCC, creșterea temperaturilor globale duce la valuri de căldură mai intense, ploi mai abundente. Studiile de atribuire, care analizează rolul schimbărilor climatice asupra un evenimente specifice, oferind dovezi științifice că multe dintre fenomenele extreme recente sunt influențate semnificativ de activitățile umane. De exemplu, la sfârșitul lunii august (30–31 august) și la mijlocul lunii septembrie (15–17 septembrie, ciclonul extratropical Boris) 2024, o serie de evenimente cu precipitații extreme au afect sud-estul României. Studii de atribuire (LINK1, LINK2) realizate de ClimaMeter imediat după încetarea acest evenimente au arătat că schimbările climatice au jucat un rol important în apariția evenimentelor, iar variabilitatea natură un rol relativ modest.

Mitul 2: Vremea rece dovedește că încălzirea globală nu este reală

Creșterea temperaturii medii globale nu înseamnă că nu vom mai avea ninsori și vreme specifică iernii. Schimbările climatice nu elimină vremea rece, ci are un impact asupra structurilor de vreme la scară mare și, în anumite cazuri, pot intensifica anumite extreme. De exemplu, perturbările vortexului polar, probabil legate de încălzirea Arcticii, pot face ca aerul rece să ajungă în regiuni precum America de Nord sau Europa. În același timp, încălzirea globală se referă la tendința pe termen lung de creștere a temperaturii medii globale, nu la absența zilelor reci. Datele colectate la globale arată în mod constant această tendință de încălzire, chiar dacă regional există perioade caracterizate de temperaturi scăzute.

Mitul 3: Evenimentele meteo extreme sunt naturale și au avut mereu această frecvență

Fenomenele meteorologice extreme au existat dintotdeauna, nimeni nu contestă acest lucru. Însă frecvența, intensitatea, durata și impactul lor sa schimbat din cauza schimbărilor climatice. Astfel, schimbările climatice modifică caracteristicile fenomenelor cu are eram obișnuiți. Observațiile științifice confirmă că valurile de căldură, precipitațiile intense, perioade cu secetă și furtunile devin mai intense și mai frecvente în multe părți ale lumii din cauza activităților umane. De exemplu, studiile arată că probabilitatea apariției unor evenimente extreme cu temperaturi foarte mari a crescut semnificativ, transformând un eveniment care înainte era observat odată la 100 de ani într-unul care se întâmplă acum o dată la 10 ani sau chiar mai des. Aceste schimbări sunt în concordanță cu proiecțiile modelelor climatice și cu datele observaționale.

Fiecare dintre noi poate contribui la reducerea riscurilor asociate cu schimbările climatice. Poate că în acest moment nu te simți afectat în mod direct de încălzirea globală, însă trebuie să știi că schimbările climatice nu se limitează la temperaturi ridicate. Consecințele negative afectează și producția de alimente, sănătatea publică și biodiversitatea. Astfel, subiectul schimbărilor climatice ne privește pe toți. Fiecare persoană poate contribui la limitarea încălzirii globale pe viitor.

---

Dr. Bogdan Antonescu

este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.

---

Vor fi politicile climatice ale Statelor Unite influențate de alegeri?

Pe scurt, e foarte probabil că alegerile prezidențiale a celei mai mari economii globale vor avea efecte importante, însă e greu de anticipat amploarea lor. O președinție Harris e de așteptat să contribuie la decarbonizarea economiei SUA, în timp ce un al doilea mandat Trump s-ar concentra pe reducerea și demontarea reglementărilor și politicilor deja în vigoare

---

Mai întâi, merită observat că subiectul schimbărilor climatice a fost mult mai puțin vizibil decât acum patru ani. În pofida dezastrelor naturale recente, care au devastat comunități din întreaga țară, inclusiv recentul uragan Milton care a cauzat pagube colosale în Florida, politica de mediu are o prioritate redusă în mintea alegătorilor — conform datelor de la Pew Research Center. Pe măsură ce se apropie 5 noiembrie, subiectele presante sunt economia, imigrația, sistemul de sănătate, drepturile reproductive, criminalitatea și inflația. Aceleași date indică o divizare partizană accentuată în modul în care cele două partide politice privesc protecția mediului.

În al doilea rând, e important să ținem cont de particularitățile sistemului electoral american. Astfel, de fiecare dată când sunt alegeri prezidențiale, sunt câteva state (swing states) care au un rol decisiv în stabilirea câștigătorului.

În aceste alegeri, Pennsylvania și Michigan sunt două state extrem de importante, și ambele au industrii care depind de politicile climatice. În Pennsylvania sunt gaze de șist, iar în Michigan este concentrată o parte importantă din industria auto americană. Consecința acestui fapt este că Harris a adoptat o poziție pro-gaze de șist, în schimbare față de acum patru ani, și a făcut concesii față de industria auto tradițională.

În campania lui Harris, problema climei a fost menționată doar în treacăt, fără detalii specifice despre planul de viitor. Majoritatea întrebărilor au vizat producția de petrol și gaze din SUA, care a atins niveluri record în timpul președinției Biden. În același timp, pachetul legislativ principal în domeniul climei, 2022 Inflation Reduction Act (IRA), unde Harris a avut un rol esențial în adoptarea lui, a fost foarte puțin amintit. Această decizie a fost în mare parte strategică, campania lui Harris încercând să se concentreze pe subiectele politice care pot atrage voturi.

Chiar și așa, o președinție Harris e de așteptat să contribuie la decarbonizarea economiei SUA, în timp ce un al doilea mandat Trump s-ar concentra pe reducerea și demontarea reglementărilor și politicilor deja în vigoare. În campania lui Trump, atât știința, cât și necesitatea unei politici climatice au fost puse sub semnul întrebării în mod repetat. Trump a numit IRA și multe dintre politicile existente „o înșelătorie verde”. Oficiali și consilieri ai campaniei par să sugereze că Trump ar reduce într-adevăr o mare parte din reglementările existente și ar facilita creșterea producției de combustibili fosili. Subvențiile pentru vehicule electrice, centralele electrice și limitele pentru poluarea cu metan sunt considerate a fi deosebit de vulnerabile sub o președinție Trump. Aceeași abordare ar fi probabil adoptată și în politica climatică internațională, făcând cooperarea constructivă cu China și alți mari poluatori mai dificilă.

Acest fapt nu va opri complet tranziția verde, dar o va încetini considerabil, având și implicații asupra politicii globale privind clima. De asemenea, politicile depind de echilibrul de putere din Congres, deoarece măsura în care un președinte în funcție poate schimba politici depinde decisiv de componența Congresului. Șansa ca republicanii să dețină președinția și cele două camere, scenariul cel mai negativ din perspectiva climei, este evaluată la aproximativ 30%.

Schimbările de politici ale unei administrații Trump ar fi atenuate de faptul că IRA (Inflation Reduction Act) este benefică economic pentru statele dominate de republicani, care ar presa pentru păstrarea subvențiilor în favoarea tranziției verzi. Merită observat și că Elon Musk este un susținător foarte vizibil pro-Trump, și în același timp un leader al tehnologiilor verzi. Paradoxal influența lui ar putea să contribuie la păstrarea subvențiilor privind tehnologiile pro-mediu. E notabil și că Vance, candidatul republican la funcția de vice-președinte, a menționat posibilitatea impunerii unor bariere vamale condiționate de folosirea unor tehnologii verzi (taxe mari pentru produsele din țări cu tehnologii poluante).

În ansamblu, efectele cele mai puternice ale alegerilor prezidențiale ar fi cele la nivel global, în condițiile în care o administrație Trump ar aborda mai puțin colaborativ problema reducerii emisiilor cu efect de seră, precum și cea a transferului de tehnologii nepoluante. 

Care sunt percepțiile publicului American legate de politicile climatice?

Conform unei analize recente:

• Majoritatea americanilor (două treimi) sprijină prioritizarea dezvoltării surselor regenerabile de energie. 9 din 10 votanți democrați înregistrați ar susține această politică în vreme ce doar 4 din 10 Republicani ar fi de acord.

• Americanii sunt reticenți față de eliminarea completă a combustibililor fosili, dar adulții mai tineri sunt mai deschiși în acest sens. Aproximativ 3 din 10 adulți (31%) spun că SUA ar trebui să renunțe complet la petrol, cărbune și gaze naturale. Mai mult de două ori mai mulți (68%) spun că SUA ar trebui să utilizeze o combinație de surse de energie, inclusiv combustibili fosili și surse regenerabile.

• Democrații și republicanii s-au îndepărtat politic tot mai mult în ultimul deceniu în ceea ce privește evaluarea amenințării reprezentate de schimbările climatice.

• Publicul este de acord ca guvernul federal să stimuleze producția de energie eoliană și solară.

• Americanii consideră că mai mulți actori - inclusiv corporațiile și guvernul federal - ar putea face mai mult pentru a aborda impactul schimbărilor climatice

• Aproximativ trei sferturi dintre americani susțin participarea Statelor Unite la eforturile internaționale (precum conferintele COP) de reducere a efectelor schimbărilor climatice

• Americanii nu vor vehicule electrice chinezești, chiar dacă acestea sunt mai ieftine

---

Prof. Gabriel Bădescu

Este directorul Centrului pentru Studiu Democrației și Profesor Universitar în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității Babes-Bolyai. Principalele domenii de studiu: politică comparată, societatea civilă, capital social, politici educaționale, politici climatice, inegalități sociale.

---

Schimbările Climatice — Recorduri de Temperatură și Praguri Critice în 2023

Datele furnizate de Copernicus Climate Change Service (C3S) arată că temperatura medie globală în 2023 a fost cu 1,48°C mai mare decât perioada preindustrială, confirmând o tendință de încălzire susținută. Mai mult decât atât, aproape jumătate din zilele anului au înregistrat temperaturi care au depășit pragul de 1,5°C, un reper critic definit de Acordul de la Paris. Aceste cifre reflectă nu doar o simplă deviație meteorologică, ci un semnal clar că ne îndreptăm spre un viitor climatic incert, cu impacturi semnificative asupra ecosistemelor și societății umane.

---

Schimbările climatice au ajuns într-un punct critic, evidențiind impactul cumulativ al deceniilor de creștere a concentrației gazelor cu efect de seră, dar și al gestionării inadecvate a resurselor naturale. În acest context, atât comunitatea științifică cât și organizațiile internaționale, precum Organizația Națiunilor Unite sau Organizația Meteorologică Mondială, au continuat să atragă atenția asupra implementării urgente de măsuri concrete pentru a limita creșterea temperaturii globale sub pragul de 1,5°C, stabilit prin Acordul de la Paris din 2015. Cu toate acestea, datele și observațiile din ultimii ani arată că atingerea acestui obiectiv devine din ce în ce mai dificilă, având în vedere pe de o parte rata actuală a încălzirii globale și pe de altă parte lipsa unor politici ambițioase la scară largă. Anul 2023 a înregistrat cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor meteorologice.

Figura 1. Temperatura medie globală lunară între ianuarie 1940 și decembrie reprezentată ca o serie de timp pentru fiecare an. Sursa datelor: ERA5 via CS3/ECMWF

Potrivit datelor Copernicus, temperatura medie globală în 2023 a fost de 14,98°C, cu 1,48°C mai mare decât media din perioada preindustrială 1850–1900 (Figura 1). Față de recordul anterior stabilit în 2016, 2023 a fost cu 0,17°C mai cald. Începând din iunie, fiecare lună din 2023 a depășit temperaturile lunilor corespunzătoare din toți anii precedenți (1940–2022), iar lunile iulie și august au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din toate timpurile.

Figura 2. Distribuția anuală (1940–2023) a anomaliilor temperaturii medii globale față de perioada de referință 1991– 2020. Pentru comparație sunt prezentare separat și distribuțiile anomaliilor temperaturii pentru 1940, 1980 și 2023.

Această creștere a temperaturii medii globale cu 1,48°C în 2023 poate părea, la prima vedere, nesemnificativă. Totuși, chiar și variațiile aparent mici ale temperaturii globale au un impact considerabil, deoarece orice creștere ne aduce mai aproape de pragul critic de 1,5–2,0°C stabilit prin Acordul de la Paris. Pragul de 1,5°C nu este o limită simbolică, depășirea acestuia are implicații majore pentru stabilitatea sistemului climatic. Este important de subliniat că acest prag, stabilit prin Acordul de la Paris, se referă la încălzirea pe termen lung și nu la fluctuațiile unui singur an.

În fiecare an, schimbările de temperatură pot fi influențate atât de factorii antropici, cât și de variații climatice naturale pe termen scurt, cum vom explora mai departe. Cu toate acestea, atingerea unor valori foarte apropiate de acest prag în 2023 subliniază gravitatea situației. Majoritatea zilelor anului 2023 au avut temperaturi mai ridicate față de media 1991–2020 (Figura 3). Iar față de perioada preindustrială (1850–1900), 2023 a fost primul an în care anomalia temperaturii pentru fiecare zi a fost de cel puțin 1°C (Figura 4).

Aproximativ 50% din zilele anului 2023 au avut anomalii mai mari de 1.5°C. Anul 2016 (anul în care a fost stabilit recordul precedent pentru temperatura medie globală) a avut aproximativ 20% din zile cu anomalii mai mari de 1.5°C. Continuarea acestei tendințe ridică îngrijorări serioase, deoarece riscul de a depăși acest prag pe termen lung devine tot mai iminent, ceea ce ar putea declanșa efecte climatice ireversibile, precum pierderi masive de biodiversitate, creșterea nivelului mării și intensificarea dezastrelor naturale.

Pentru o înțelegere mai profundă a modului în care clima noastră se modifică, trebuie să luăm în considerare și alți factori critici, cum ar fi conținutul de căldură al oceanului, care oferă o imagine mai cuprinzătoare. În 2023, conținutul de căldură al oceanului a atins 286 ZJ (zetajouli), comparativ cu perioada de referință 1981–2010 (Figura 4). Acesta este un indicator mai precis al schimbărilor climatice decât temperatura medie globală. Creșterea conținutului de căldură al oceanului începând cu 1998 reflectă acumularea constantă de energie termică în straturile superioare ale oceanului, între 0 și 2000 metri adâncime. Pe măsură ce gazele cu efect de seră rețin mai multă căldură în atmosfera Pământului, oceanul acționează ca un rezervor de căldură, absorbind o parte semnificativă din excesul de căldură.

Figura 3. Distribuția anuală (1940–2023) a numărului de zile cu anomalii al temperaturii medii globale față de perioada de referință 1991–2020 mai mari de 1°C. Sursa datelor: ERA5 via CS3/ECMWF

De asemenea, concentrațiile gazelor cu efect de seră au atins noi recorduri în 2023, cauzate în principal de activitățile umane, cum ar fi arderea combustibililor fosili, schimbările în utilizarea terenurilor și agricultura. Concentrația medie anuală a dioxidului de carbon (CO2) a ajuns la 419 părți per milion (ppm), marcând o creștere de 2,4 ppm (+/- 0,4 ppm) față de 2022. CO2 este responsabil pentru aproximativ 42% din creșterea globală a temperaturilor în comparație cu perioada preindustrială (1850–1900). În plus, concentrația de metan (CH4) a crescut cu 11 părți per miliard (+/- 3 ppb) în 2023, ajungând la 1902 ppb. CH4 contribuie la aproximativ 28% din creșterea temperaturilor globale. Potrivit Copernicus, nivelurile de CO2 din atmosferă în 2023 au fost cele mai ridicate din ultimii cel puțin 2 milioane de ani, iar concentrația de CH4 a atins cel mai înalt nivel din ultimii 800.000 de ani. Aceste cifre subliniază gravitatea situației și necesitatea unor măsuri urgente pentru reducerea emisiilor.

Figura 4. Conținutul de căldură al oceanului (în Zetta Joule, ZJ) din stratul 0–2000 m pentru intervalul 1960–2023 față de perioada de referință 1981–2010

Este esențial să luăm în considerare noul record al temperaturii medii globale din 2023, dar și mai important este să analizăm tendința de creștere pe termen lung a temperaturilor cauzată de activitățile umane. Conform unei analize efectuate de Berkeley Earth, dacă actuala tendință de încălzire din ultimii 40 de ani se menține, pragul de 1,5°C va fi atins în jurul anului 2032, iar pragul de 2,0°C în jurul anului 2057. Aceste estimări se bazează pe tendințele pe termen lung, nu pe variațiile anuale. Aceasta subliniază încă odată urgența unor acțiuni rapide și continue de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a încetini ritmul schimbărilor climatice.

În concluzie, contextul climatic global ne arată o direcție clară de încălzire accelerată, cu consecințe profunde. Următoarele secțiuni vor explora modul în care aceste tendințe generale influențează România, cu accent pe fenomene precum valurile de căldură, seceta, furtunile, impactul asupra climei urbane, punctele critice ale sistemului climatic și politicile necesare pentru a răspunde acestor provocări.

---

Acest material face parte din Raportul Starea Climei Romania 2024, un efort coordonat al unei echipe de 21 de oameni cu scopul de a scoate în prim plan cele mai relevante și actuale date despre schimbările climatice, evoluția fenomenului și proiecțiile de viitor.

---

Dr. Bogdan Antonescu

este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.

---

Dr. Monica Ioniță

este cercetătoare în cadrul Grupului de Paleoclimatologie de la Institutul Alfred Wegener pentru Cercetări Polare și Marine. Cercetărilor sale sunt axate pe analiza și înțelegerea variabilității și predictibilității potențiale a evenimentelor extreme într-o lume în schimbare, utilizând metode statistice complexe și diferite tipuri de date care acoperă un spectru temporal larg, mergând înapoi cu mii de ani în trecut, acoperind prezentul și extinzând orizontul nostru în viitor.. În ultimii ani, a fost, de asemenea, foarte implicată în transferul de știință și tehnologie și în comunicarea generală a problemelor legate de schimbările climatice către public.

---

Studiu: Starea poluării aerului în trei orașe mari din România

În ultimele decenii, problema poluării aerului a devenit tot mai presantă, atrăgând atenția autorităților, oamenilor de știință și publicului larg. Printre cei mai periculoși poluanți atmosferici se numără particulele fine, cunoscute sub denumirile PM2.5 și PM10, care sunt de dimensiuni microscopice, imperceptibile ochiului uman, dar extrem de nocive pentru sănătate și mediu. Pe lângă asta, valurile de căldură prin care trecem în ultimele două săptămâni vin și ele cu presiune atmosferică ridicată, care creează un strat de aer stagnant deasupra nivelului solului, ce poate deveni toxic.

În acest context alarmant al poluării cu particule PM2.5 și PM10, venim cu o analiză comparativă a situației în trei dintre cele mai importante centre urbane ale României: Cluj-Napoca, București și Iași. Aceste orașe oferă o imagine a dinamicii poluării urbane și a impactului acesteia asupra sănătății locuitorilor și mediului înconjurător.

---

De ce sunt periculoase particulele?

Din cauza dimensiunilor lor mici, particulele pot pătrunde adânc în plămâni, iar unele dintre ele pot ajunge chiar în fluxul sanguin, putând cauza daune grave organismului. Expunerea pe termen lung la particulele PM2.5 și PM10 este asociată cu o gamă largă de afecțiuni de sănătate, preucm astmul și bronșita, boli cardiovasculare, creșterea riscului de accident vascular cerebral, cancer pulmonar, deces prematur, dar chiar efecte adverse asupra dezvoltării fetale și mortalitate prematură.

Pe lângă impactul direct asupra sănătății umane, particulele PM afectează negativ și mediul. Ele pot reduce vizibilitatea, afectând calitatea aerului peisagistic, pot depune substanțe nocive pe sol și în cursurile de apă, deteriorând habitatele naturale și afectând biodiversitatea.

Poluarea aerului: factorul de căldură

Creșterea mortalității din cauza valurilor de căldură a fost studiată pe larg. De exemplu, se estimează că 70.000 de decese suplimentare au avut loc în timpul caniculei din 2003 în Europa. Creșterea frecvenței și intensității valurilor de căldură proiectate pentru secolul viitor este o preocupare importantă pentru sănătate. Valurile de căldură amenință sănătatea. Poluarea aerului amenință sănătatea. Dar de ce se adună adesea alertele privind căldura și poluarea aerului?

Căldura poate crește poluarea aerului în trei moduri:

• Când vremea este caldă, sursele primare de poluanți tind să crească

• Soarele și căldura pot transforma poluanții primari ai aerului în poluanți secundari care pot fi și mai toxici

• Valurile de căldură vin adesea cu presiune atmosferică ridicată, care creează un strat de aer stagnant deasupra nivelului solului.

Sursa foto: Teqoia

Când se întâmplă acest lucru în orașe, poluanții atmosferici rămân captați, iar densitatea poluanților crește. Căldura declanșează o utilizare mai mare a energiei aerului condiționat în clădiri și mașini, iar asta duce la un aer aglomerat cu mai multe emisii.

Schimbările climatice cu perioade calde mai lungi, pot provoca, de asemenea, o producție mai mare de alergeni pe bază de plante, cum ar fi polenul (sursa raportului Casei Albe din SUA).

Alte efecte secundare ale căldurii pot crește poluarea aerului, cum ar fi incendiile sălbatice care produc cantități mari de particule; această poluare poate ajunge în zone dens populate, transportate de vânturi.

Sursă foto: Japan Times

Prin urmare, controlul și reducerea emisiilor de PM2.5 și PM10 sunt esențiale nu doar pentru protejarea sănătății publice, dar și pentru conservarea calității mediului înconjurător. Înțelegerea amănunțită a acestor particule, a surselor lor și a impactului pe care îl au, constituie un prim pas crucial în dezvoltarea de strategii eficiente pentru combaterea poluării aerului.

Impactul asupra sănătății umane

Particulele ultrafine au efecte adverse asupra coropului uman indiferent daca expunerea este pentru putin timp sau pentru timp mai indelungat.

Sistemul respirator

Particulele PM2.5 și PM10 sunt extrem de periculoase pentru sistemul respirator. Datorită dimensiunilor lor reduse, acestea pot trece de barierele naturale ale organismului și se pot depune în plămâni, provocând inflamații, reducerea funcției pulmonare și exacerbarea condițiilor existente precum astmul și bronșita cronică.

Sistemul cardiovascular

Studiile au demonstrat o legătură clară între expunerea pe termen lung la PM2.5 și un risc crescut de boli cardiovasculare. Particulele fine pot contribui la ateroscleroză (îngroșarea arterelor), pot crește riscul de atac de cord și accident vascular cerebral și pot influența negativ tensiunea arterială și funcția cardiacă.

Efecte carcinogene

Expunerea la PM2.5 a fost asociată și cu un risc crescut de dezvoltare a cancerului pulmonar, ca urmare a conținutului lor de substanțe toxice și carcinogene, care, odată pătrunse în fluxul sanguin, pot afecta diverse organe.

Impactul asupra dezvoltării fetale

Există dovezi că expunerea prenatală la PM2.5 și PM10 poate avea efecte negative asupra dezvoltării fetale, incluzând nașterea prematură și greutatea scăzută la naștere, ambele având implicații de lungă durată asupra sănătății copilului.

Impactul asupra mediului

Ecosistemele

Particulele fine și ultrafine pot avea efecte devastatoare asupra ecosistemelor. Depunerea lor pe sol poate afecta fertilitatea acestuia și poate schimba echilibrul chimic, afectând viața plantelor și a organismelor care depind de sol pentru nutriție.

 Apa

PM2.5 și PM10 pot fi transportate de precipitații în cursurile de apă, afectând calitatea apei și viața acvatică. Substanțele toxice asociate cu aceste particule pot intra în lanțul alimentar acvatic, având efecte nocive asupra peștilor și a altor forme de viață acvatică.

Clima

Particulele fine joacă un rol semnificativ în schimbările climatice. Pe de o parte, ele pot contribui la încălzirea globală prin absorbția radiației solare. Pe de altă parte, pot avea un efect de răcire prin dispersarea și reflectarea luminii solare. Acest dualism al impactului lor complică eforturile de modelare și combatere a schimbărilor climatice.

Vizibilitatea

Poluarea cu particule fine reduce semnificativ vizibilitatea, ducând la ceață densă de poluare, cunoscută sub numele de smog. Aceasta nu numai că afectează calitatea vieții și estetica peisajului urban și natural, dar poate avea și implicații serioase pentru siguranța transportului.

Sursă foto: downtoearth.org

---

Standarde de calitate a aerului la nivel național

În România, standardele de calitate a aerului sunt stabilite de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Ordinul nr. 756/1997 și Ordinul nr. 293/2011. Aceste standarde definesc limitele admise pentru o serie de poluanți atmosferici, inclusiv dioxid de sulf (SO2), dioxid de azot (NO2), particule în suspensie (PM10 și PM2.5), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), benzen și alte compuși organici volatili.

Principalele standarde includ:

PM10: Media zilnică de 50 μg/m³ și media anuală de 40 μg/m³.

PM2.5: Nu există o limită legală pentru PM2.5, însă sunt recomandate valorile ghid pentru protecția sănătății umane, stabilită de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), de 5 μg/m³ pentru media anuală și de 15 μg/m³ pentru media zilnică.

NO2: Media anuală de 40 μg/m³ și media orară de 200 μg/m³ (care nu trebuie să fie depășită mai mult de 18 ori pe an).

Standarde de calitate a aerului la nivel internațional:

Organizația Mondială a Sănătății a emis Ghidurile de calitate a aerului în 2005 cu rectificare in 2021, care stabilesc recomandări pentru calitatea aerului, în scopul de a proteja sănătatea umană la nivel global. Acestea includ limite pentru particulele PM2.5 și PM10, dioxidul de azot, ozonul, dioxidul de sulf și alți poluanți atmosferici.

Uniunea Europeană a stabilit limite și standarde comune pentru calitatea aerului prin intermediul Directivei 2008/50/CE și a Directivei 2004/107/CE. Aceste directive includ standarde pentru PM10, PM2.5, dioxid de azot, ozon, dioxid de sulf și alte substanțe poluante, iar statele membre trebuie să îndeplinească aceste standarde pentru a proteja sănătatea publică și a mediului.

Sursă foto: Modern Civilians

---

Analiza situației pentru Cluj-Napoca

Pe plan local există cel puțin 4 rețele private (Strop de aer, Pulse.eco , Aerlive, Uradmonitor) care măsoară particulele in suspensie PM2.5 și PM10 pentru a compensa situația senzorilor din rețeaua națională (doar 4 amplasați din care 2 nu funcționează). Pentru studiul pentru acest oraș am folosit datele colectate pentrul 2023 de la două rețele private (Strop de aer si Aerlive) pentru a înțelege și izola sursele de poluare corelate cu activitățile umane. Astfel am procesat peste 800.000 măsurători unice doar pe anul 2023, pentru 16 senzori amplasați pe toată zona metropolitană a orașului Cluj-Napoca, din rețeaua privată “Strop de aer”.

Comparând datele de pe cele 2 rețele private, putem observă o diferența dintre concentrația pulberilor PM2.5 și PM10, rezultat direct al tipurilor de senzori optici pe care îi utilizează (PMS5003 și SDS011).

Pe baza datelor am identificat pentru Cluj-Napoca mai multe zone în care poluarea aerului a fost peste media măsurătorilor realizate cu senzori mobili sau fixi. Astfel în urmă interpretării datelor, informațiilor și pozelor de la fața locului s-a ajuns la concluzia că din cele 4 locații identificate, 2 prezintă trafic masiv în zonă și 1 locație a avut un șantier în vecintate (active pe toată durata anului 2023) și 1 locație are ateliere auto în vecintate (cu acțiuni de autoincendiere a deșeurilor și maselor plastice constant). De asemenea lunile de iarnă Decembrie, Ianuarie,  Februarie și Martie  au avut cel mai poluat aer din timpul anului, condițiile meteo dar și evenimentele specifice sărbătorilor au dus la degradarea calității aerului (artificii) (PM2.5 – 14.5 (ug/m3) PM10 – 17.24 (ug/m3); sursa : Uradmonitor).

---

Analiza situației pentru Iași

Pe plan local există cel puțin 3 rețele private (Strop de aer, Pulse.eco , Uradmonitor) care măsoară particulele in suspensie PM2.5 și PM10 pentru a compensa situația senzorilor din rețeaua națională (doar 3 amplasați din care 1 nu funcționează). Pentru studiul realizat pentru acest oraș am utilizat datele colectate pentrul anul 2023 de la 2 rețele private (Strop de aer si Uradmonitor) pentru a înțelege și izola sursele de poluare corelate cu activitățile umane.

Pe baza datelor pentru IASI,  am identificat mai multe zone în care poluarea aerului a fost peste media măsurătorilor realizate cu senzori mobili sau fixi. Astfel în urmă interpretării datelor, informațiilor și pozelor de la fața locului s-a ajuns la concluzia că sunt 6 locații cu valori peste media orașului și anume : 1 locatie avand concentratia PM2.5 peste 15 ug/m3,  2 locatii avand concentratia PM2.5 peste 14 ug.m3 si 3 locatii avand concentratia PM2.5 peste 13 ug/m3.

Luând în considerare și concentrația particulelor PM10, observăm valori aproape duble (28.84 ug/m3), ceea ce indică trafic auto pe carosabil murdar sau santiere și construcții în zonă.

De asemenea lunile de iarnă Decembrie, Ianuarie, Februarie  și Martie au avut cel mai poluat aer din timpul anului, condițiile meteo, dar și evenimentele specifice sărbătorilor au dus la degradarea calității aerului (artificii).

---

Analiza situației în București

Pe plan local există cel puțin 4 rețele private care măsoară particulele in suspensie PM2.5 și PM10 pentru a compensa situația senzorilor din rețeaua națională (doar 4 amplasați din care 2 nu funcționează). Pentru studiul realizat pentru acest oraș am utilizat datele colectate pentrul anul 2023 de la 2 rețele private pentru a înțelege și izola sursele de poluare corelate cu activitățile umane:

Pe baza datelor pentru București,  am identificat mai multe zone în care poluarea aerului a fost peste media măsurătorilor realizate cu senzori mobili sau fixi. Astfel în urmă interpretării datelor, s-a ajuns la concluzia că 50% sunt cu valori peste media orașului și anume : 6 locatii avand concentratia PM2.5 peste 20 ug/m3,  4 locatii avand concentrația PM2.5 peste 19 ug/m3, 4 locații având concentrația PM2.5 peste 17 ug/m3 si 2 locatii având concentrația PM2.5 peste 15 ug/m3.

Luând în considerare concentrația pulberilor în suspensie specifică fumului în special în lunile în care nu este necesară încălzirea cu combustibili de orice fel, observăm zone periferice în jurul Bucureștiului care dau semne de incendieri de cabluri sau cauciucuri (mase plastice) în zona de nord-vest. Zona cea mai afectată de concentrația pulberilor în suspensie este Calea Giulești 424B, unde senzorul a indicat o medie anuală de 20 ug/m3, din cauza traficului, care a fost de 4 ori peste limita admisa de OMS.

De asemenea, lunile de iarnă Decembrie, Ianuarie, Februarie  și Martie au avut cel mai poluat aer din timpul anului, condițiile meteo, dar și evenimentele specifice sărbătorilor au dus la degradarea calității aerului (artificii).

---

Rezultatele studiului

Dacă ne uităm la cele trei orașe prin prisma calității aerului în 2023, vom vedea că București stă cel mai prost la acest capitol, urmat de Cluj-Napoca și Iași. Similar cu rezultatele de la senzorii montați la locație fixă și măsurătorile efectuate cu senzorii mobili au arătat același rezultat - și anume că București este fruntaș la poluarea din aer.

Bucuresti : PM2.5 - 15.5 PM10 - 12.2 (Aerlive)

Bucuresti : PM2.5 - 17.37 PM10 - 20.32 (Urad)

Cluj-Napoca: PM2.5 - 12.35 PM10 - 11.55 (Aerlive)

Cluj-Napoca: PM2.5 - 12.35 PM10 - 11.55 (Strop de aer)

Iasi: PM2.5 - 12.35 PM10 - 11.55 (Strop de aer)

Iasi: PM2.5 - 13.01 PM10 - 14.34 (Urad)

Măsuratorile au fost făcute în trafic, în gări și autogări, stații de autobus sau piețe publice. De departe, poluarea măsurată  în Gara de Nord pe peron și de la metrou este cea mai mare și poate pune în pericol iminent cetățenii ce se expun pentru mult timp în zonele afectate, întrucât au existat depășiri de până la 17 ori pentru concentrația pulberilor in suspensie PM2.5, față de limita propusă de OMS.

---

Principalele surse de poluare:

Pe baza analizei datelor de la rețelele private s-au identificat principalele surse de poluare (specifice fiecărui oraș sau zona în parte):

Principalele surse de poluare din marile orase sunt traficul auto, santierele si activitatile de constructii si incalzirea locuntelor.

Impactul traficului auto asupra poluării

Emisiile de poluanți:

Traficul auto este una dintre principalele surse de emisii de poluanți atmosferici, inclusiv particule PM2.5 și PM10, oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), hidrocarburi volatile (HC) și compuși organici volatili (COV). Mașinile diesel, în special, sunt cunoscute pentru emisiile lor ridicate de particule fine și NOx.

Concentrația poluanților:

În zonele cu trafic intens, concentrațiile de poluanți atmosferici sunt adesea semnificativ mai ridicate decât în alte zone ale orașului. Acest lucru se datorează emisiilor directe provenite de la vehicule, precum și formării de poluanți secundari în atmosferă, ca urmare a reacțiilor chimice între emisiile de vehicule și alte compuși atmosferici.

Impactul asupra sănătății umane:

Expozitia la poluanții atmosferici emiși de traficul auto poate avea efecte grave asupra sănătății umane, inclusiv creșterea riscului de boli respiratorii, cardiovasculare și canceroase. Copiii, vârstnicii și persoanele cu afecțiuni preexistente sunt deosebit de vulnerabile la efectele negative ale poluării traficului auto.

Impactul activităților de construcție asupra calității aerului

Emisiile de praf și particule:

Activitățile de construcție, cum ar fi excavarea, demolarea și manipularea materialelor de construcție, pot genera cantități semnificative de praf și particule fine în atmosferă. Aceste particule pot fi inhalate de către oameni și pot afecta sănătatea sistemului respirator.

Emisiile de substanțe chimice:

Procesele de construcție implică adesea utilizarea unor substanțe chimice nocive, precum vopsele, solvenți și adezivi. Emisiile acestor substanțe în atmosferă pot contribui la poluarea aerului și pot avea efecte adverse asupra sănătății umane și a mediului înconjurător.

Transportul de materiale și echipamente:

Transportul de materiale de construcție și echipamente către și de la șantierele de construcție poate genera emisii suplimentare de poluanți atmosferici, precum dioxid de carbon (CO2), oxizi de azot (NOx) și particule. Traficul asociat poate agrava congestionarea și poluarea aerului în zonele urbane.

Zgomotul și vibrațiile:

În plus față de poluarea aerului, activitățile de construcție pot genera și poluare fonică și vibrații, care pot deranja locuitorii din vecinătate și pot afecta calitatea vieții.

Impactul încălzirii locuințelor asupra poluării

Emisiile de particule și substanțe toxice:

Utilizarea combustibililor solizi în sistemele de încălzire, cum ar fi sobele și șemineele, poate genera emisii semnificative de particule fine, precum și de substanțe toxice, cum ar fi monoxidul de carbon (CO), hidrocarburile aromatice policiclice (HAP-uri) și alte compuși organici volatili (COV-uri).

Concentrația de poluanți în aerul interior și exterior:

Arderile ineficiente și necontrolate ale combustibililor solizi pot duce la acumularea de poluanți în aerul interior al locuințelor, expunând locuitorii la riscuri pentru sănătate. În plus, emisiile generate pot contribui și la poluarea aerului în exterior, în special în zonele urbane și dens populate.

Impactul asupra sănătății umane:

Expoziția la poluanții emiși de arderea combustibililor solizi poate avea efecte grave asupra sănătății umane, inclusiv creșterea riscului de boli respiratorii, cardiovasculare și canceroase, precum și exacerbarea afecțiunilor preexistente, cum ar fi astmul și bronșita.

---

Măsuri pentru combaterea poluării

Impactului traficului asupra poluării

Promovarea transportului public și alternativ:

Investițiile în infrastructura de transport public și dezvoltarea rețelelor de transport alternativ, precum bicicletele și trotinetele electrice, pot reduce numărul de mașini pe șosele și, implicit, emisiile de poluanți.

Implementarea zonelor cu emisii reduse:

Introducerea zonelor cu emisii reduse sau a zonelor de acces restricționat pentru mașinile cu motoare diesel sau cu emisii ridicate poate ajuta la reducerea nivelurilor de poluare în zonele centrale ale orașelor.

Promovarea vehiculelor mai puțin poluante:

Subvențiile sși deducerile fiscale pentru achiziționarea de vehicule electrice sau hibride pot încuraja trecerea la tehnologii mai curate și la vehicule cu emisii reduse.

Optimizarea traficului:

Măsurile de îmbunătățire a fluidității traficului și de reducere a congestionării pot contribui la scăderea emisiilor de poluanți generate în trafic.

Traficul auto este o sursă majoră de poluare atmosferică, cu impacte semnificative asupra sănătății umane și a mediului înconjurător, în special în zonele urbane dense. Reducerea impactului traficului asupra poluării necesită un efort coordonat între autorități, comunitate și industrie pentru a promova alternativele de transport durabile și a îmbunătăți calitatea aerului în orașele noastre.

Reducerea impactului activităților de construcție

Utilizarea tehnologiilor de control al prafului:

Adoptarea tehnologiilor moderne de control al prafului, cum ar fi irigarea drumurilor, utilizarea acoperirilor anti-praf și utilizarea echipamentelor de aspirare a prafului, poate reduce emisiile de particule în aer.

2Utilizarea materialelor și echipamentelor mai puțin poluante:

Promovarea utilizării materialelor de construcție ecologice și a echipamentelor mai puțin poluante poate reduce impactul activităților de construcție asupra calității aerului.

Planificarea și gestionarea traficului și a transportului de materiale:

O planificare adecvată a rutelor de transport și a gestionării traficului asociate cu activitățile de construcție poate minimiza emisiile de poluanți generate de transportul de materiale și echipamente.

Monitorizarea și respectarea reglementărilor:

Implementarea și respectarea reglementărilor și standardelor privind calitatea aerului și mediul înconjurător în cadrul activităților de construcție sunt esențiale pentru a minimiza impactul acestora asupra sănătății umane și a mediului.

Activitățile de construcție și șantierele reprezintă o sursă semnificativă de poluare a aerului în orașele noastre. Prin adoptarea practicilor și tehnologiilor durabile și prin respectarea reglementărilor și standardelor privind protecția mediului, putem minimiza impactul acestor activități asupra calității aerului și putem contribui la menținerea unui mediu sănătos și sigur pentru comunitățile noastre.

Măsuri pentru reducerea impactului încălzirii locuințelor

Promovarea tehnologiilor mai curate de încălzire:

Incentivarea utilizării sistemelor de încălzire mai eficiente și mai curate, cum ar fi pompele de căldură, centralele termice pe gaz natural sau sistemele de încălzire solară, poate reduce dependența de combustibilii solizi și emisiile asociate.

Utilizarea combustibililor mai curați și mai eficienți:

Promovarea utilizării combustibililor mai curați și mai eficienți, precum lemnul uscat și combustibilii din biomasa certificată, poate reduce emisiile de poluanți și poate îmbunătăți calitatea aerului în jurul locuințelor.

---

Concluzii

Îmbunătățirea calității aerului în marile orașe este un obiectiv crucial pentru sănătatea umană și pentru protejarea mediului înconjurător. După cum se poate vedea în graficul de mai jos, concentrația particulelor de PM10 și PM 2.5 este crescută înt oate cele trei orașe, dar în special în București. Este evident că această provocare nu poate fi abordată cu succes decât printr-o abordare cuprinzătoare și colaborativă, implicând atât autoritățile, cât și cetățenii. Este imperativ ca autoritățile să ia măsuri imediate și eficiente pentru a reduce emisiile poluante și pentru a promova un mediu urban mai curat și mai sănătos.

Concentrația pentru Iași: PM2.5 – 13.01 (ug/m3) PM10 – 14.34 (ug/m3) (sursa : Uradmonitor)

Concentrația pentru Cluj-Napoca: PM2.5 – 14.5 (ug/m3) PM10 – 17.24 (ug/m3) (sursa : Uradmonitor)

Concentrația pentru București : PM2.5 – 17.37 (ug/m3) PM10 – 20.32 (ug/m3) (sursa : Uradmonitor)

---

Prin implementarea politicii și reglementărilor mai stricte, investiții în infrastructura verde și transportul sustenabil și promovarea energiei regenerabile și a eficienței energetice, autoritățile pot juca un rol esențial în abordarea problemei poluării aerului. În același timp, cetățenii trebuie să își asume responsabilitatea pentru impactul propriilor acțiuni asupra mediului și să participe activ la eforturile de combatere a poluării aerului.

Este esențial ca cetățenii să fie conștienți de modul în care alegerile lor zilnice, cum ar fi modalitățile de transport, consumul de energie și gestionarea deșeurilor, pot influența calitatea aerului și să adopte practici mai sustenabile în viața de zi cu zi. Prin implicare în programe de conștientizare și educație și prin participarea la acțiuni civice și comunitare, cetățenii pot juca un rol activ în eforturile de protejare a mediului și îmbunătățire a calității aerului.

O serie de factori trebuie acceptați ca atare, pentru că nu îi putem controla — precum poziția geografică sau condițiile meteo, dar sunt mulți alții care depind de noi ca societate. Putem schimba calitatea aerului schimbându-ne modul de viață personal (transport in comun, grija de natura, alegem alternative verzi) sau dacă vorbim de autorități, acestea pot impune reguli, politici și direcții verzi sau pot implementa proiecte care să ajute sau sa ghideze spre o lume mai sigură cu un aer mai curat.

Putem extrage două seturi de acțiuni principale:

Apel la acțiune pentru autorități

1.Implementarea politicii și reglementărilor mai stricte

 Este necesară adoptarea unor politici și reglementări mai stricte pentru reducerea emisiilor de poluanți provenite de la sursele majore, cum ar fi traficul auto, industriile și activitățile comerciale.

Autoritățile trebuie să monitorizeze și să reglementeze în mod eficient emisiile poluante, impunând limite mai stricte și aplicând sancțiuni adecvate pentru încălcările normelor de mediu.

2. Investiții în infrastructură verde și transport sustenabil

Promovarea și finanțarea infrastructurii verzi, a transportului public și a modalităților alternative de transport, cum ar fi ciclismul și mersul pe jos, pentru a reduce dependența de autovehiculele cu motor și pentru a diminua emisiile de poluare generate de traficul auto.

3. Promovarea energiei regenerabile și a eficienței energetice

Investiții în surse de energie regenerabilă și în tehnologii de eficiență energetică pentru a reduce emisiile provenite de la sursele de încălzire și producție de energie, contribuind astfel la îmbunătățirea calității aerului și la combaterea schimbărilor climatice.

Apel la acțiune pentru cetățeni

1.Adoptarea unui stil de viață mai sustenabil

Cetățenii ar trebui să își reducă propria amprentă de carbon prin adoptarea unui stil de viață mai sustenabil, cum ar fi utilizarea transportului public sau bicicletei în locul autovehiculelor personale, reducerea consumului de energie și apă și reciclarea deșeurilor.

2. Participarea la acțiuni de conștientizare și educație

Implicarea în programe de conștientizare și educație cu privire la impactul poluării asupra sănătății umane și a mediului înconjurător, precum și la măsurile individuale pe care le pot lua pentru a contribui la îmbunătățirea calității aerului.

3. Implicarea în procesul decizional

Cetățenii ar trebui să se implice în procesul decizional și să își exprime preocupările legate de poluarea aerului către autorități și instituții relevante, cerând măsuri concrete și soluții pentru reducerea poluării și protejarea mediului înconjurător.

---

Alex Luchiian

A lucrat nouă ani în automatizări industriale (fabrici, rafinării, CET-uri,power plant-uri). De cinci ani lucrează în domeniul IT ca specialist pe sisteme inteligente. Este fondatorul mai multor proiecte de mediu printre care : Strop de aer (www.stropdeaer), Strop de roua (www.stropderoua) , SpotFire (www.spotfire.ro). Ambasador Calitatea Aerului - OpenAQ

Studiu: Care sunt zonele favorabile verilor calde și secetoase din România?

România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Existența Mării Negre și, mai ales, întinderea Munților Carpați induc o serie de particularități în condițiile climatice predominante. Date recente arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală. 

Tendința vine în special în ultimele două decenii și știm că viitoarele valuri de căldură vor dura mai mult și vor avea temperaturi mai ridicate. Asta arată un nou raport — că la scară globală există o creștere clară a numărului de nopți și zile calde și o scădere a numărului de nopți și zile reci.

---

Evenimentele extreme de caniculă din România și ce le-a determinat

Iulie 2012 a fost marcat de valuri de căldură persistente, care au determinat temperaturi extrem de ridicate la începutul lunii în zona de vest a țării, extinzându-se apoi în toate regiunile, dar mai ales în zonele de câmpie și podiș. În unele regiuni ale țării (de exemplu, partea de est și centrală) durata valurilor de căldură a fost de până la 24 zile. În ceea ce privește seceta, cea mai mare parte a țării a fost afectată de secetă moderată până la extremă în iulie 2012, cu mici excepții în partea de nord-vest a țării. Iulie 2012 a fost cea mai caldă lună înregistrată în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi de peste 35 ∘C. 

Circulația atmosferică a fost caracterizată de un flux dinspre nord-est, care a determinat advecția unor mase de aer cald, generate deasupra Rusiei. Mai multe studii au sugerat că, din cauza încălzirii globale, circulația atmosferică pe scară largă a fost modificată atât la nivel regional, cât și la nivel global. Orice perturbare la scară largă a circulației va duce și la modificări ale hidroclimatului, datorită faptului că aceasta joacă un rol crucial în variabilitatea hidroclimatică globală și regională. S-a constatat că schimbările de temperatură și precipitații sunt un răspuns direct la modificările tiparelor de circulație atmosferică la scară largă. La nivel de țară, acest model atmosferic a avut ca rezultat stabilirea unui regim termic excesiv și creșterea numărului de zile caniculare (adică temperaturi zilnice > 35 ∘C), în special în regiunile sudice și estice. 

Foto: Pexels.com

---

2015 și 2019 – Printre cei mai uscați ani în România și în Europa

Valuri de căldură, temperaturi record și evenimentul de secetă au fost observate pe parcursul verii anului 2015 în mare parte a Europei continentale și a fost una dintre cele mai severe veri uscate și fierbinți din perioada de observație. Temperaturi extrem de ridicate au început deja să fie înregistrate în iunie 2015 în Peninsula Iberică, centrul și estul Franței, vestul Alpilor și Ucraina.

Valul de caniculă și condițiile de secetă s-au extins spre partea centrală a Europei în iulie 2015. Până în august 2015, valul de căldură s-a mutat și a continuat să se dezvolte în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România. În cea mai mare parte a lunii august 2015, România a fost sub influența unor temperaturi extrem de ridicate. Cel mai lung val de căldură a fost înregistrat în nordul și estul țării. În unele regiuni din partea de est a țării, S-au înregistrat până la 24 de zile de caniculă, conform definiției valului de căldură (perioade consecutive de zile în care temperatura maximă zilnică (Tx) depășește o anumită percentilă pentru o zi calendaristică specifică).

Apoi, Iunie 2019 a fost cea mai caldă iunie înregistrată atât la nivel global, cât și pentru Europa, iar Europa Centrală și de Est fiind deosebit de calde pe parcursul întregii luni. În iunie 2019, nord-vestul și sud-estul României au fost regiunile cele mai afectate de temperaturi extreme. Temperaturi record au fost înregistrate în nordul țării, precum și în regiunea Dobrogea.

Aceste temperaturi record au fost coroborate cu condiții de secetă. Est, centrul și sud-vestul țării au fost mai puțin afectate de temperaturile extreme, iar aceste regiuni au fost caracterizate de condiții umede pe tot parcursul lunii. Circulația atmosferică în apogeul valului de căldură a fost caracterizată printr-un model de undă persistent care s-a extins din Oceanul Atlantic de Nord către Eurasia. 

---

Unde sunt valorile de căldură în România și ce intensitate au?

Din analiza pe decenii a valurilor de căldură, putem afirma clar că perioada 2011–2020 a fost caracterizat printr-o creștere semnificativă a numărului de valuri de căldură față de deceniul precedent, această creștere fiind cea mai puternică în luna august. Există regiuni favorabile pentru apariția valurilor de căldură, în funcție de deceniul și luna analizate, aceste hotspot-uri fiind puternic influențate de distribuția geografică a Munților Carpați.

Cele mai afectate regiuni de apariția valurilor de căldură sunt partea de nord și nord-vest a țării și regiunea Dobrogea. Dobrogea este o regiune care a fost supusă unei creșteri semnificative a temperaturii medii a aerului și unei scăderi semnificative a precipitațiilor de vară. În general, există o creștere semnificativă, de ∼ 0,2 val de căldură pe deceniu în iunie, în majoritatea părților țării, cu excepția unor regiuni mici din nord-est. În iulie, o creștere semnificativă de aproximativ 0,1 canicule pe deceniu poate fi observată în partea nordică a țării, în timp ce pentru restul țării nu s-au înregistrat modificări semnificative. În august, există o creștere semnificativă a numărului de canicule pe teritoriul României, în special în estul a țării (aproximativ 0,2 canicule pe deceniu). Când luăm în considerare toate lunile de vară împreună, creșterea numărului de valuri de căldură este semnificativă la nivel de țară, cu o creștere de până la 0,4 pe deceniu, în estul a țării.

---

Evoluția duratei valului de căldură de vară

Dacă analizăm toate lunile de vară luate împreună, avem o imagine foarte clară: perioada 1950–1970 s-a caracterizat prin apariția valurilor de căldură cu o durată care variază între 3 și 10 zile, în medie, la nivel de țară, și o întindere spațială între 20% și 80%, urmată de o perioadă relativ lipsită de valuri de căldură între 1971 și 1985. După această perioadă s-a înregistrat o creștere semnificativă a duratei valurilor de căldură, iar cele mai multe dintre ele au atins o întindere spațială de peste 50%, mai ales în ultimele două decenii (2001–2020).

Durata, întinderea  și frecvența valurilor de căldură în România au crescut semnificativ în ultimii 70 de ani, pentru toate lunile de vară – durata valului de căldură a crescut cu ∼ 0,52  zile/ deceniu (în iunie), ∼ 0,31  zile/ deceniu (în iulie) și ∼ 0,43  zile/ deceniu (în august). După anii 1990, rata de creștere a frecvenței, lungimii și întinderii spațiale s-a accelerat semnificativ, atingând o durată și o întindere spațială fără precedent după anul 2000, până la sfârșitul perioadei analizate.

În general, cele mai active decenii, în ceea ce privește numărul valurilor de căldură, au fost 1951–1960, 2001–2010 și 2011–2020, în timp ce cele mai lungi (ca durată) și mai extinse (în ceea ce privește acoperirea locului) valuri de căldură au fost observate în iulie 2012, august 2015 și iunie 2019. Pe parcursul deceniului 2021–2020, au fost înregistrate până la 24 de valuri de căldură pe tot parcursul sezonului de vară. În ceea ce privește variabilitatea și tendințele secetei, s-au observat schimbări semnificative în condițiile de secetă (adică tendință semnificativă de uscare) în partea de est a țării în iulie (pentru indicele de secetă SPEI1) și august (pentru indicele de secetă SPEI3), iar cel mai secetos deceniu a fost în perioada 2011–2020.

De asemenea, în ceea ce privește întinderea zonei afectate, după anii 1990 majoritatea valurilor de căldură au avut o întindere spațială mai mare, cu o suprafață acoperită de un val de căldură de peste 80% în 1996, 2002, 2003, 2010, 2012, respectiv 2019. Ca și în cazul lunii iunie, și pentru iulie observăm o creștere semnificativă statistic atât a HWDI (indice pentru estimarea duratei valului de caldura si a intinderii spatiale a zonei afectate), cât și a AREA (suprafața afectată).

---

Secetele de vară în România: Variabilitate și tendințe

Pe parcursul deceniului 2011–2020, zonele cele mai favorabile pentru apariția fenomenelor de secetă sunt situate în principal în partea de vest și în partea de sud-est a țării. Cel mai mare număr de veri secetoase pe deceniu s-a înregistrat pe parcursul acestui deceniu (adică 2011–2020), cu până la șase veri uscate pe deceniu în toată partea de vest a țării și în partea de sud-est. 

În ansamblu, evoluția spațio-temporală decadală a condițiilor de secetă indică faptul că evenimentele de secetă nu sunt omogene în toată țara și că deceniile cu cel mai mare număr de veri secetoase au fost 1991–2000, 2001–2010 și 2011–2020. Deceniul 1991–2000 indică, de asemenea, patru veri secetoase pe deceniu în partea de vest a țării și trei veri secetoase pe deceniu în restul țării; Iar deceniul 2001–2010 se caracterizează printr-un gradient vest-est în condiții de secetă, cu cel mai mare număr de ani secetoși în partea de sud-est a țării.

Evoluția temporală a lunii iunie, iulie și august indică o variabilitate interanuală puternică a condițiilor de secetă, la nivel de țară și o tendință de uscare semnificativă statistic pentru august. Cele mai secetoase veri, peste România, au fost, conform datelor, 1950, 1952, 2000, 2003, 2012, 2015 și 2018. În toate aceste veri, seceta a afectat peste 70% din suprafața țării.

---

Temperaturile extreme de vară au devenit mai frecvente

Principalele constatări ale acestui studiu indică faptul că temperaturile extreme regionale din România urmează aceeași cale ca și cele observate la scară continentală și globală, și anume temperaturile extreme de vară au devenit mai frecvente și intensitatea lor a crescut, mai ales în ultimele două decenii.

Creșterea frecvenței și amplitudinii temperaturilor extreme de vară, în România, a avut loc în același timp cu o tendință generală de uscare, în special în partea de est a țării. Totuși, modificările valurilor de căldură în România prezintă și o componentă decenală/multidecadală, ceea ce este în acord cu studiile anterioare la nivel european, precum și la scări spațiale mai regionale, care au arătat că temperatura de vară este puternic influențată de Oscilația Atlantică Multidecadală. Evoluția seriei de timp a indicelui pentru estimarea duratei valului de caldura poate fi privită ca o combinație între variabilitatea multidecenală și schimbările climatice induse de antropic.

Cele mai puternice modificări, în ceea ce privește frecvența și amplitudinea verilor calde și uscate au fost observate în regiunile extracarpatice (de exemplu, sudul și sud-estul României), în principal pentru că Munții Carpați acționează ca o barieră pentru masele de aer atlantice, limitându-și influențele oceanice asupra părților de vest și centrale ale țării, care experimentează în medie veri mai blânde și precipitații mai abundente, în timp ce partea de est a țării este predispusă la deficit de precipitații și temperaturi mai ridicate, datorită advecției de aer cald și uscat fie din est sau din sud.

Apariția valurilor de căldură în România a fost legată de condițiile anticiclonice și de o frecvență mai mare a situațiilor de blocaje atmosferice coroborate cu anomalii de temperatură maximă zilnică de până la 10 ∘C și cu divergența fluxului de vapori de apă, care a evidențiat un semnal anormal pozitiv în timpul evenimentelor calde și uscate. Acest lucru este în concordanță cu studiile anterioare pentru alte regiuni (de exemplu, partea de vest a Europei), care au arătat că valurile de căldură tind să apară sub influența circulației anticiclonice, ceea ce conduce la intensificarea fluxului de radiații și a vremii fără nori.

---

Viorica Nagavciuc

În activitatea mea științifică, m-am îndreptat în mod prioritar către reconstituirea paleoclimatului pe baza unor parametri ai inelelor anuale de creștere a arborilor: lățimea inelelor anuale, densitatea maximă a inelelor anuale, compoziția izotopilor stabili de oxigen și carbon în celuloza inelelor anuale. De asemenea, sunt interesată să studiez variabilitatea și predictibilitatea evenimentelor climatice extreme (de exemplu, inundații, secete, valuri de căldură), precum și impactul lor asupra aspectelor socio-economice.

Cum influențează vremea, condițiile meteo și poziția geografică calitatea aerului?

Într-o lume în continuă schimbare, calitatea aerului și condițiile meteorologice devin tot mai relevante în discuțiile despre sănătatea umană și starea mediului înconjurător. Variabilitatea meteorologică și schimbările climatice au un impact semnificativ asupra calității aerului, influențând dispersia poluanților, nivelurile de poluare atmosferică, calitatea vieții oamenilor precum și bunăstarea ecosistemelor.

Prin analizarea modului în care vremea și condițiile meteo dintr-un loc afectează calitatea aerului subliniem mai jos importanța adoptării unor abordări interdisciplinare și a unei cooperări internaționale pentru a aborda aceste provocări, în contextul schimbărilor climatice.

---

Importanța calității aerului și impactul factorilor externi 

Calitatea aerului se referă la gradul de puritate a aerului din mediul înconjurător și este influențată de prezența și concentrația diferiților poluanți atmosferici. Impactul schimbărilor meteorologice și al poluării asupra calitatii aerului este semnificativ asupra sănătății umane și a mediului înconjurător și poate avea consecințe pe termen lung:

Sănătatea noastră

Poluarea aerului poate cauza o serie de afecțiuni respiratorii și cardiovasculare precum astmul, bronșita, bolile pulmonare cronice, bolile de inimă și chiar cancerul pulmonar. Existența poluanților atmosferici, cum ar fi particulele ultrafine (PM2.5 sau PM10), ozonul (O3) la nivelul solului și dioxidul de azot (NO2) poate crește riscul de deces prematur și poate afecta calitatea vieții.

Schimbările meteorologice extreme, cum ar fi valurile de căldură și furtunile, pot provoca accidente, răni și decese, în special în rândul populațiilor vulnerabile, cum ar fi copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu afecțiuni de sănătate preexistente.

Mediul înconjurător

Poluarea aerului poate avea efecte nocive asupra ecosistemelor terestre și acvatice, provocând scăderea biodiversității, deteriorarea habitatelor naturale și afectarea ciclurilor ecologice. Schimbările meteorologice extreme precum secetele, inundațiile și incendiile forestiere pot duce la pierderea de vegetație, degradarea solului, contaminarea resurselor de apă și pierderea habitatelor naturale.

Economia și societatea

Impactul asupra sănătății umane și a mediului înconjurător poate avea consecințe economice semnificative, prin costurile asociate îngrijirii medicale, absenteismul la locul de muncă și scăderea productivității.

Poluarea aerului și fenomenele meteorologice extreme pot afecta și sectoarele economice precum agricultura, turismul, transportul și industria, având un impact negativ asupra creșterii economice și a bunăstării sociale.

---

Vremea și poluarea aerului: o perspectivă detaliată

Cum influențează condițiile meteorologice nivelul de poluare?

Condițiile meteorologice influențează nivelul de poluare prin impactul lor asupra dispersiei, transportului și acumulării poluanților în atmosferă. Iată câteva moduri în care aceste condiții meteo afectează nivelul de poluare:

Inversiuni termice

În timpul inversiunilor termice, stratul de aer cald este blocat de un strat de aer mai rece și mai dens situat deasupra sa. Acest lucru împiedică aerul contaminat (mai cald) să se ridice și să se disperseze, conducând la acumularea de poluanți la nivelul solului și la creșterea nivelurilor de poluare.

Viteza și direcția vântului

Viteza și direcția vântului determină modul în care poluanții sunt transportați în aer liber. Vânturile puternice pot dispera poluanții și pot curăța zonele poluate, reducând nivelurile de poluare într-o anumită zonă. În schimb, vânturile slabe pot duce la stagnarea poluanților și la acumularea lor într-o anumită zonă, crescând nivelurile de poluare.

Umiditatea atmosferică

Umiditatea atmosferică poate afecta nivelul de poluare prin influențarea formării aerosolilor și a particulelor fine. În general, umiditatea ridicată poate contribui la scăderea nivelului de poluare prin captarea și eliminarea poluanților din atmosferă. Cu toate acestea, în anumite condiții, umiditatea ridicată sau ceața poate favoriza și formarea particulelor fine lichide care captează și particulele PM2.5 sau PM10, ceea ce poate crește nivelul de poluare.

Sursă: Clujul în ceață, foaiatransilvania.ro

Precipitațiile

Precipitațiile, cum ar fi ploaia și zăpada, joacă un rol important în curățarea atmosferei de poluanți. Acestea pot spăla particulele (PM2.5 și PM10) sau gazele nocive din aer și le pot transporta la sol sau în apă, reducând astfel nivelurile de poluare aeriană.

Fenomenele meteorologice extreme

Evenimente precum furtunile de praf, incendiile forestiere sau uraganele pot afecta semnificativ calitatea aerului prin eliberarea de particule și gaze nocive în atmosferă într-un timp foarte scurt.

---

Legătura dintre fenomene meteorologice extreme și calitatea aerului

Legătura dintre fenomenele meteorologice extreme și calitatea aerului este complexă și poate avea efecte semnificative asupra nivelului de poluare și, implicit, asupra sănătății umane și a mediului înconjurător. Iată cum aceste fenomene meteorologice extreme pot influența calitatea aerului:

Incendiile Forestiere 

Incendiile forestiere eliberează cantități mari de particule fine(PM2.5 si PM10) și gaze toxice în atmosferă, cum ar fi dioxidul de carbon (CO2), monoxidul de carbon (CO), ozonul (O3) și compuși organici volatili (COV-uri).

Aceste particule și gaze pot avea un impact semnificativ asupra calității aerului în zonele afectate, crescând nivelurile de poluare și afectând sănătatea populației locale.

Dacă aceste incendii cuprind și așezări omenești, hale sau orice construcție care să cuprindă mase plastice, vopseluri sau cauciucuri, nivelul de poluanți degajat în aer crește exponențial

Toate rețelele private care măsoară pulberea în suspensie au detectat fumul incendiului devastator din California:

Furtunile de praf

 Furtunile de praf transportă particule fine și alte materiale aflate în suspensie, care pot avea un impact negativ asupra calității aerului.

Nivelurile ridicate de particule fine din aer pot duce la iritații ale căilor respiratorii, dificultăți de respirație și alte probleme de sănătate, în special pentru persoanele cu afecțiuni respiratorii preexistente.

Furtunile de praf pot avea o amploare atât de mare încât să fie vizibile din satelit și praful poate fi transportat mii de kilometri (din Nordul Africii în Europa)

Uraganele și ciclonii tropicali

Uraganele și ciclonii tropicali pot elibera cantități semnificative de apă însoțite de vânt puternic într-un timp foarte scurt, ceea ce poate duce la inundații și distrugeri materiale.

 În urma acestor fenomene meteorologice, pot fi eliberate poluanți acumulați în sol și apă, precum și alte substanțe nocive din surse industriale afectate, crescând astfel nivelul de poluare din aer.

Căderi bruște de temperatură sau schimbări bruște de vreme

Schimbările bruște de temperatură pot afecta calitatea aerului prin generarea de inversiuni termice, care pot duce la acumularea poluanților la nivelul solului și la creșterea nivelului de poluare.

În plus, aceste schimbări bruște pot influența și activitatea industrială, producția de curent electric și traficul rutier, ceea ce poate duce la creșterea emisiilor de poluanți atmosferici.

Fenomenele meteorologice extreme pot avea un impact semnificativ asupra calității aerului, prin eliberarea de poluanți în atmosferă și prin influențarea dispersiei și acumulării acestora. 

Premierul Prayuth Chan-Ocha, le-a cerut cetăţenilor din capitala Thailandei, Bangkok, să stea în case deoarece nivelul de poluare din aer a atins nivele deosebit de periculoase în oraş. Sursa: zf.ro

---

Factori de risc și grupuri vulnerabile

Identificarea populațiilor și regiunilor vulnerabile la schimbările meteorologice și poluare este crucială pentru elaborarea și implementarea unor politici eficiente de protecție a sănătății și mediului înconjurător.

Populația urbană

Locuitorii din orașe sunt adesea expuși la niveluri mai ridicate de poluare aeriană din cauza traficului intens, a activităților industriale și a utilizării extinse a combustibililor fosili.

În plus, infrastructura urbană poate face ca aceste zone să fie mai vulnerabile la efectele fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi inundațiile și caniculele (infrastructura de canalizare depășită sau formarea de insule de căldură din cauza lipsei de spații verzi).

Copiii și vârstnicii

Copiii și persoanele în vârstă sunt mai vulnerabile la efectele poluării aerului și ale schimbărilor meteorologice din cauza sistemelor lor imunitare mai slabe și a susceptibilității crescute la afecțiuni respiratorii și cardiovasculare.

De asemenea, aceste grupuri pot avea dificultăți în reglarea temperaturii corpului lor în timpul valurilor de căldură sau în climatul extrem, crescând riscul de probleme de sănătate asociate cu vremea.

Populația rurală

Locuitorii din zonele rurale pot fi expuși la poluanți aerieni datorită activităților agricole (de exemplu, arderea resturilor agricole) și a utilizării anumitor practici agricole care pot elibera poluanți în atmosferă (ierbicidarea).

În plus, aceste comunități pot fi mai vulnerabile la efectele fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi secetele sau inundațiile, care pot afecta producția agricolă și pot duce la insecuritate alimentară.

Comunitățile vulnerabile

Persoanele cu venituri reduse, minoritățile etnice și alte comunități marginalizate sunt adesea concentrate în zone cu niveluri mai ridicate de poluare și cu resurse limitate (așezări în vecinătatea gropilor de gunoi).

Aceste grupuri pot avea acces limitat la servicii de sănătate și de adaptare la condiții meteorologice extreme, ceea ce poate agrava impactul asupra sănătății și a resurselor lor.

Zonele de coastă sau deltă

Acestea sunt vulnerabile la creșterea nivelului mării, fenomene meteorologice extreme precum furtunile tropicale și schimbările climatice, care pot afecta calitatea aerului și mediul înconjurător (populația din zona litoralului românesc sau din Delta Dunării).

Regiunile de coastă sau deltă pot fi expuse la poluarea aeriană provenită din surse maritime, cum ar fi traficul maritim și activitățile industriale de la țărm (portul maritim, santierul naval, rafinăriile petroliere).

Identificarea acestor populații și regiuni vulnerabile este esențială pentru dezvoltarea și implementarea politicilor și programelor care să reducă impactul schimbărilor meteorologice și al poluării asupra sănătății și mediului înconjurător, precum și pentru asigurarea unei distribuții echitabile a resurselor și a sprijinului pentru comunitățile afectate.

---

Strategiile pe termen lung și măsurile de diminuare

Monitorizarea și evaluarea calității aerului în funcție de condițiile meteorologice

Monitorizarea și evaluarea calității aerului în funcție de condițiile meteo este crucială pentru înțelegerea interacțiunilor complexe dintre poluare, vreme și poziționarea geografică și pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de gestionare a calității aerului.
Iată câteva aspecte cheie legate de acest proces:

Rețele de monitorizare a calității aerului

Instituțiile guvernamentale și organizațiile de mediu implementează rețele extinse de stații de monitorizare a calității aerului în diferite regiuni, pentru a colecta date despre nivelurile de poluare și condițiile meteorologice locale.

Aceste stații utilizează instrumente specializate pentru a măsura concentrațiile de poluanți atmosferici, precum și parametri meteorologici relevanți, cum ar fi vântul, temperatura și umiditatea.

Analiza datelor meteorologice și de poluare

Datele colectate de stațiile de monitorizare sunt analizate pentru a identifica modele și tendințe în nivelurile de poluare și condițiile meteorologice.

Analiza acestor date poate dezvălui corelații între schimbările meteorologice, cum ar fi inversiunile termice sau vânturile slabe, și creșterea nivelurilor de poluare.

Modelarea calității aerului

Utilizarea modelelor informatice avansate permite prognozarea și simularea calității aerului în funcție de condițiile meteorologice anticipate și de emisiile de poluanți.

Aceste modele iau în considerare influența factorilor meteorologici asupra dispersiei și transportului poluanților și pot fi utilizate pentru a evalua scenarii și opțiuni de gestionare a poluării.

Avertizări și sisteme de informare publică

Bazându-se pe datele monitorizate și pe rezultatele modelării, instituțiile pot emite avertizări și informații publice referitoare la calitatea aerului și condițiile meteorologice.

Aceste avertizări pot ajuta la informarea publicului și la luarea de măsuri de protecție adecvate, cum ar fi reducerea expunerii la aerul poluat în timpul zilelor cu niveluri ridicate de poluare.

Colaborare și schimb de informații

Este importantă colaborarea între diferitele organizații guvernamentale, instituții de cercetare, sectorul privat și publicul în general pentru a asigura colectarea, analiza și interpretarea adecvată a datelor despre calitatea aerului și condițiile meteorologice.

Schimbul de informații și expertiză poate contribui la dezvoltarea unor strategii și politici mai eficiente pentru gestionarea calității aerului în contextul schimbărilor meteorologice.

Implicarea societății civile

Fotografii cu evenimente meteo izolate sau chiar materiale video pot reprezenta o sursă de informații valoroasă pentru a corela și înțelege efectul locației geografice, condițiilor meteo asupra calității aerului

De asemenea, colectarea de date (open data) cu ajutorul echipamentelor low-cost sau realizate de amatori poate reprezenta un punct de plecare pentru comparații și integrări de date având o viziune deschisă despre știință și implicarea civică (citizens science).

Prin monitorizarea și evaluarea constantă a calității aerului în funcție de condițiile meteorologice, se poate obține o înțelegere mai profundă a dinamicii poluării atmosferice și se pot dezvolta măsuri adecvate pentru protejarea sănătății umane și a mediului înconjurător.

---

Implementarea politicilor de mediu pentru reducerea poluării și adaptarea la schimbările climatice

Implementarea politicilor de mediu pentru reducerea poluării și adaptarea la schimbările climatice este esențială pentru protejarea sănătății umane și a mediului înconjurător. Aceste politici ar trebui să fie integrate, coerente și să urmărească atingerea unor obiective clare și cuantificabile. Iată câteva aspecte cheie care ar trebui luate în considerare în implementarea acestor politici:

Promovarea transportului sustenabil: Încurajarea utilizării mijloacelor de transport nepoluante, cum ar fi transportul public, bicicletele și vehiculele electrice și dezvoltarea infrastructurii pentru transportul alternativ și îmbunătățirea accesibilității acestora pentru populație.

Conservarea și protejarea ecosistemelor naturale: Crearea și gestionarea ariilor protejate și a zonelor verzi urbane pentru conservarea biodiversității și a habitatelor naturale; Implementarea practicilor agricole sustenabile pentru reducerea defrișării, a degradării solului și a emisiilor de gaze cu efect de seră din agricultură.

Adaptarea la schimbările climatice: Dezvoltarea planurilor de adaptare la schimbările climatice la nivel local, regional și național, care să abordeze riscurile climatice actuale și viitoare, cum ar fi inundațiile, secetele și creșterea nivelului mării.

Educație și conștientizare: Susținerea proiectelor comunitare ce au că scop implicarea civică în probleme de mediu prin monitorizarea deșeurilor, calității aerului sau calității apelor locale; Încurajarea unor comportamente responsabile și eco-friendly, cum ar fi utilizarea transportului public, carpooling-ul, evitarea folosirii vehiculelor cu motor în timpul zilelor cu niveluri ridicate de poluare și reducerea consumului de energie; Ghiduri și aplicații care să ofere informații în timp real despre calitatea aerului și condițiile meteo locale, inclusiv avertismente și recomandări privind măsurile de protecție împotriva poluării.

Carpooling. Sursa: Medium

Colaborare și parteneriate: Implicarea tuturor actorilor relevanți, inclusiv guvernele, sectorul privat, societatea civilă și comunitățile locale, în dezvoltarea și implementarea politicilor de mediu.

Reducerea emisiilor de poluanți: Stabilirea și aplicarea unor standarde stricte privind emisiile pentru diferite sectoare, precum industria, transportul, agricultura și producția de energie.

---

Promovarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile pentru reducerea poluării și a dependenței de combustibili fosili

Promovarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile reprezintă un pilon important în eforturile de reducere a poluării și a dependenței de combustibili fosili. Aceste tehnologii oferă soluții sustenabile și eficiente pentru producerea de energie, reducând emisiile de gaze cu efect de seră și alte poluante în atmosferă. Iată câteva modalități de promovare a acestor tehnologii:

Stimulente financiare: Guvernele și organizațiile pot oferi stimulente financiare sub formă de subvenții, scutiri de taxe, credite fiscale sau scheme de tarifare avantajoase pentru instalarea și utilizarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile.

Dezvoltarea infrastructurii: Investițiile în dezvoltarea infrastructurii necesare pentru implementarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile, cum ar fi rețelele inteligente, stațiile de încărcare pentru vehicule electrice și parcurile eoliene și solare, pot facilita adoptarea acestor tehnologii.

Educație și conștientizare: Promovarea educației și conștientizării publicului cu privire la beneficiile și importanța tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile poate stimula cererea și adoptarea acestor soluții.

Parteneriate public-private: Colaborarea între sectorul public și cel privat pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor de energie curată poate accelera adoptarea și extinderea acestor tehnologii.

Cercetare și inovare: Investițiile în cercetare și dezvoltare pentru îmbunătățirea eficienței, a performanței și a competitivității tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile sunt esențiale pentru avansarea acestor soluții și pentru reducerea costurilor asociate.

Politici și reglementări: Implementarea politici și reglementări care promovează utilizarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile, cum ar fi standardele obligatorii pentru emisiile de poluanți, obiectivele de energie regenerabilă și taxele de carbon, poate contribui la creșterea cererii pentru aceste tehnologii.

---

Exemple de bune practici

Experiențele și rezultatele din regiunile afectate de poluare aeriană și condiții meteorologice extreme pot oferi o înțelegere mai profundă a impactului acestor fenomene asupra sănătății umane, mediului și economiei. Iată câteva exemple relevante:

China: Regiunile urbane din China, cum ar fi Beijingul și Shanghai-ul, au fost afectate de poluarea aeriană severă din cauza emisiilor ridicate de la industrie și transport. Fenomene meteorologice extreme, cum ar fi furtunile de praf și inversiunile termice, agravează adesea problemele de calitate a aerului. Autoritățile chineze au implementat măsuri pentru reducerea poluării, inclusiv închiderea uzinelor poluante și promovarea tehnologiilor curate.

India: Regiunile dens populate din India, cum ar fi Delhi și Mumbai, se confruntă cu probleme grave de poluare aeriană, amplificate de condițiile meteorologice, precum inversiunile termice și caniculele. Poluarea aeriană severă afectează sănătatea populației, contribuind la creșterea bolilor respiratorii și cardiovasculare. India a introdus diverse măsuri, inclusiv restricții de trafic și promovarea transportului public nepoluant.

California, SUA: Regiunea Calitatea Aerului din California se confruntă cu poluare atmosferică ridicată din cauza traficului intens, a industriei și a condițiilor meteorologice, cum ar fi inversiunile termice. Aceste fenomene au dus la creșterea numărului de zile cu calitate aeriană proastă, cu impact asupra sănătății publice și a economiei locale. Autoritățile californiene au introdus reglementări stricte pentru reducerea emisiilor de poluanți.

Australia: În timpul sezonului de incendii forestiere din Australia, care a fost intensificat de condițiile meteorologice extreme și de schimbările climatice, regiunile urbane și rurale au fost afectate de poluarea aeriană masivă. Emisiile provenite din incendii au dus la creșterea nivelurilor de particule fine în aer, afectând calitatea aerului și sănătatea populației. Autoritățile australiene au implementat măsuri de gestionare a incendiilor și de protecție a sănătății publice.

---

Inițiative de succes în reducerea poluării

Există numeroase proiecte și inițiative de succes în întreaga lume care vizează reducerea poluării și adaptarea la schimbările climatice. Iată câteva exemple semnificative:

Promovarea transportului durabil: Proiectele care încurajează utilizarea transportului public, a bicicletelor și a vehiculelor electrice contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluării atmosferice. O inițiativă notabilă este "Copenhagenize", care a transformat Copenhaga într-un oraș prietenos pentru bicicliști și a redus dependența de automobile.

Energii regenerabile: Investițiile în energii regenerabile, precum energia eoliană și solară, au dus la reducerea emisiilor de carbon și a poluării atmosferice. Proiecte majore, cum ar fi parcurile eoliene din Marea Nordului și parcurile solare din SUA și China, demonstrează potențialul acestor tehnologii pentru generarea de energie curată și durabilă.

Reîmpădurirea și conservarea habitatelor naturale: Proiectele de reîmpădurire și conservare a ecosistemelor naturale au un impact semnificativ asupra absorbției de carbon și a biodiversității. Inițiative precum "Trillion Trees Campaign" și "Great Green Wall" vizează plantarea de miliarde de arbori pentru a contracara defrișarea și degradarea habitatelor.

Sursa: National Geographic

Agricultura durabilă: Promovarea practicilor agricole durabile, cum ar fi agricultura regenerativă și permacultura, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la conservarea solului și a resurselor de apă și la îmbunătățirea rezilienței agriculturii la schimbările climatice.

Infrastructură verde: Dezvoltarea infrastructurii verzi, cum ar fi acoperișurile verzi, grădinile urbane și parcurile publice, contribuie la îmbunătățirea calității aerului, la reducerea efectului insulei de căldură și la creșterea biodiversității urbane.

Gestionarea resurselor de apă: Proiectele de gestionare durabilă a resurselor de apă, cum ar fi sistemele de reciclare a apelor uzate și restaurarea ecosistemelor acvatice, contribuie la conservarea resurselor de apă și la adaptarea la schimbările climatice, în special în regiunile afectate de secetă.

---

Perspective viitoare

Necesitatea unor abordări interdisciplinare:Subliniind necesitatea unor abordări interdisciplinare și a unei cooperări internaționale în abordarea problemelor legate de calitatea aerului în contextul variabilității meteorologice este esențială pentru a face față provocărilor complexe și interconectate legate de mediu și sănătatea umană. Iată de ce este importantă această abordare:

Înțelegerea complexității problemei: Problemele legate de calitatea aerului și variabilitatea meteorologică sunt complexe și interconectate, implicând aspecte legate de știința atmosferică, sănătate publică, economie, urbanism și multe altele. Abordările interdisciplinare permit o înțelegere mai profundă și cuprinzătoare a acestor probleme și pot ajuta la identificarea celor mai eficiente soluții.

Evaluarea impactului asupra sănătății umane: Colaborarea între cercetătorii din domeniul științelor atmosferice și experții în sănătate publică este crucială pentru evaluarea impactului poluării atmosferice asupra sănătății umane. Astfel, se poate dezvolta o înțelegere mai completă a legăturii dintre calitatea aerului, variabilitatea meteorologică și efectele asupra sănătății umane.

Dezvoltarea de politici eficiente: Abordările interdisciplinare pot contribui la dezvoltarea de politici și reglementări mai eficiente pentru gestionarea calității aerului și adaptarea la schimbările meteorologice. Implicarea factorilor de decizie din domenii diverse, precum guvernele, organizațiile neguvernamentale și sectorul privat, este esențială pentru implementarea și monitorizarea acestor politici.

Cooperare internațională pentru soluții globale: Problemele legate de calitatea aerului și schimbările climatice nu cunosc granițe naționale și necesită o abordare globală și cooperare internațională. Schimbul de informații, tehnologii și bune practici între țări poate contribui la identificarea soluțiilor comune și la accelerarea progresului în direcția unei gestionări mai eficiente a calității aerului.

Promovarea educației și conștientizării: Abordările interdisciplinare pot juca un rol important în promovarea educației și conștientizării publicului cu privire la impactul calității aerului și variabilității meteorologice asupra sănătății umane și a mediului înconjurător. Educația și conștientizarea pot mobiliza acțiuni la nivel individual și colectiv pentru a reduce poluarea și a proteja mediul.

---

Alexandru Luchiian

A lucrat nouă ani în automatizări industriale (fabrici, rafinării, CET-uri,power plant-uri). De cinci ani lucrează în domeniul IT ca specialist pe sisteme inteligente. Este fondatorul mai multor proiecte de mediu printre care : Strop de aer (www.stropdeaer), Strop de roua (www.stropderoua) , SpotFire (www.spotfire.ro). Ambasador Calitatea Aerului - OpenAQ

---

Veneția — O comoară amenințată de schimbările climatice

"Nivelul mării este în creștere aproape peste tot pe Pământ. Nu numai că nivelul mării crește, dar se întâmplă din ce în ce mai repede" declara Michael Oppenheimer, om de știință climatică și membru al panoului IPCC, atrăgând atenția la un prim exemplu chiar în Europa. 

În prezent Veneția, una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, a cărei prosperitate vine din negoțul maritim din vechi timpuri, se scufundă anual cu aproximativ 1 mm din cauza proceselor naturale. Asistăm la o creștere a nivelurilor mărilor, vedem emergența unor furtuni și inundații din ce în ce mai grave, iar poluare rezultată din gestionarea defectuoasă a maselor de turiști și vaselor de croazieră îngreunează situația. Riscăm să pierdem Veneția?

---

Poziționarea geografică – O problemă din start?

Datele istorice ne arată că orașul Veneția a fost fondat în Martie 421 iar Republica Venețiană a fost formată în anul 697 în zona de nord est a Peninsulei Italiei, în regiunea Veneto. Veneția propriu-zisă, Padova și alte așezăminte lagunare au format una din cele mai formidabile republici ale mileniului trecut ce a rezistat până în 1797. Înainte de aceasta spre sfârșitul prăbușirii imperiului Roman și în perioada tulbure ce a urmat după, zona joasă din NE penisulei era frecvent amenințată de invadatori reprezentând un mare pericol pentru populațiile locale ce și-au găsit adăpost în pletora de insule de-a lungul coastei Venețiene.

De-a lungul timpului orașul Venețian a beneficiat de avantajele strategice aduse de urbanismul său aproape unic, unde în loc de străzi erau mici canale navigabile, iar portul său era unul din cele mai mari și dezvoltate ale mileniului trecut. Însă în prezent ne găsim în situația în care dacă acțiuni rapide nu vor fi luate de autoritățile locale și naționale, atunci riscăm să pierdem treptat o comoară culturală nu doar a Italiei ci a întregii lumi iar generații de venețieni ar putea avea de făcut alegeri dificile în ceea ce privește o posibilă relocare a acestora către alte regiuni mai ferite.

Efectul schimbărilor climatice – O fereastră “artistică” în trecutul Veneției

Impactul schimbărilor climatice poate fi analizat prin mai multe metode – analize bio-chimice, studiul inelelor copacilor, studiul nucleurilor de gheață din ghețari, date înregistrate ale nivelurilor apelor, temperaturilor, toate pot contribui la crearea unui “tablou climatic”.

Oamenii de știință analizat marcajele mareeice din numeroase picturi precum aceasta a lui Canaletto și le-au comparat cu măsurători ale locațiilor respective din Veneția în prezent (sursa)

Însă avem și câteva metode mai creative, iar operele de artă ale secolelor trecute pot oferi câteva indicii prețioase legate de trecut. Spre exemplu, expertul climatic Dario Camuffo a folosit picturile artistului venețian Canaletto (1696-1768)  dar și Veronese (1528-1588) și Bellotto (1722-1780) pentru a găsi indicii cu privire la creșterile nivelului mării în Veneția, pentru că măsurătorile oficiale există doar din anul 1872. Cercetările sale au arătat că, de la mijlocului secolului 18 până în prezent, nivelul ar fi crescut cu ~61 cm, foarte mult ținând cont că apele canelelor venețiene au în prezent o adâncime medie de aproximativ 1-1.5m (Grand Canal/Marele Canal principal 5m)

Un alt indicator este prezenta algelor, vizibile în multe picturi ale lui Canaletto. Acest lucru i-a permis lui Camuffo să facă mai multe măsurători (creșterea nivelului Mării Adriatice, rata de adaptare sub apă a clădirilor Venețiene și alți factori) din diferite opere de artă, apoi să compare rezultatele sale cu nivelurile găsite pe aceleași clădiri din Veneția de astăzi.

---

Maree, furtuni, inundații

Aqua alta reprezintă un fenomen natural specific zonei Veneției caracterizat prin inundațiile sezoniere. Acesta a avut loc dintotdeauna, iar localnicii s-au obișnuit, însă pe măsură ce vedem efectul tot mai pronunțat al schimbărilor climatice acest fenomen poate contribui la apariția unor inundații și mai violente pe masură ce vedem furtuni din ce în ce mai pronuntațe, unde volumul de precipitații într-un interval scurt de timp poate duce la inundații puternice. 

Astfel de inundații au avut loc in noiembrie 1927, Decembrie 1933, Martie 1964, Februarie 1974, Noiembrie 1996, Noiembrie 2001, Octombrie și Noiembrie 2012.

În 2019 Veneția a suferit a doua cea mai catastrofală inundație din istoria sa recentă, nivelul apelor ajungând la 1,87 m. Costurile au fost enorme, iar autoritățile au putut oferi doar despăgubiri în valoare de 5000 euro pentru gospodării individuale și 20,000 pentru afaceri. Primarul Veneției de atunci Luigi Brugnaro declara atunci o stare de dezastru și că “acestea sunt efectele schimbărilor climatice”.

---

Turismul în masă, un alt pericol pentru Veneția

Multe orașe europene se confruntă cu dificultăți din ce în ce mai mari în privința gestionării numărului tot mai mare de turiști ce le trec pragul. Barcelona, Florența, Edinburgh, Bruges dar și Veneția sunt câteva exemple unde autoritățile locale au fost nevoite să ia măsuri precum introducerea unor taxe la hoteluri si de turism in general.

Una din concluziile secțiunii dedicate Veneției a unui recent raport UNESCO preciza că:

“regretă faptul că realizările raportate în ceea ce privește punerea în aplicare a deciziilor anterioare ale Comitetului și a recomandărilor misiunii nu reflectă un nivel semnificativ de progres în abordarea problemelor persistente și complexe legate, în special, de turismul în masă, de proiectele de dezvoltare și de schimbările climatice, care cauzează deteriorarea și pagube structurilor clădirilor și a zonelor urbane, degradând identitatea culturală și socială a locației și amenințând integritatea atributelor și valorilor sale culturale, de mediu și peisagistice; consideră, prin urmare, că locația continuă să se confrunte cu un pericol constatat și potențial din cauza amenințărilor individuale și a impactului cumulativ al acestora care, împreună, au efecte dăunătoare asupra caracteristicilor inerente ale Veneției”

Sursa

Veneția este unul din cele mai vizitate orașe ale Europei – între 2017 și 2019 a fost vizitată, anual, de peste 5 milioane de oameni. Turismul este una din principalele surse de venit, însă acesta vine la rândul său cu un cost. Infrastructura orașului este una veche, iar suprafața sa totală (maritimă și terestră) de  ~410 km2 este una relativ mică.  Drept urmare an de an, Veneția trebuie să acomodeze valuri de turiști într-un oraș deja cu o densitate semnificativă a populației  (~630 locuitori/km2). Una din marile probleme cu care Veneția s-a confruntat de-a lungul anilor a fost acomodarea supervaselor de croazieră, a aglomerării și poluării cauzate de acestea. Răspunsul comunităților locale a fost o campanie intitulată “no grande navi” (“nu vaselor mari/fără vase mari”), care a devenit realitate pentru câțiva ani, însă în vara lui 2021 vasele de croazieră s-au întors.

Printre principalele argumente împotriva acestor vase de croazieră au fost:

• Pericolul derivat din tranzitul navelor – care deplasează mii de tone de apă pe măsură ce trec – asupra unor țesături urbane străvechi, fragile și delicate și asupra lagunelor;

• Riscurile, în general subestimate, pentru sănătatea publică: Traficul de croazieră este cea mai mare sursă de poluare a aerului din Veneția (date Arpav): conținutul de sulf al combustibilului folosit în timpul navigației, de exemplu, este de 1,5 %. Ca o comparație, cel din motorină mașinilor noastre este de 1.500 de ori mai mic.

• Poluarea electromagnetică cauzată de radarele care sunt aprinse constant (plus vibrațiile constante cauzate de nave);

• Poluare fonică;

• Poluare asociată cu potențiale scurgeri de combustibili, incendii ș.a.m.d.

Mai putem vizita Veneția în 2100?

Datele ne arată că nivelul Marii Adriatice ar putea crește cu aproximativ 17 cm până în 2050, iar unele scenarii pesimiste indică posibilitatea că în 2100 această creștere să continue până la 120 cm,  o situație catastrofală pentru regiune. Reducerea traficului maritim este văzută ca o măsură imediată de mitigare și adaptare, una care însă ar putea avea consecințe economice pe termen scurt și mediu. 

Pe de altă parte implementarea unor bariere mecanice pentru protejarea Veneției și a zonei lagunare ar putea avea efecte pe termen lung asupra habitatelor naturale, florei și faunei. Cert este că acum vedem că Veneția, un oraș care nu ar exista și nu poate trăi fără apă, este constant amenințat de această sursă inițială a bogăției și unicității sale.

Ce soluții sunt?

Cel mai mare vas de croazieră construit vreodată, Icon of the Seas, a avut recent călătoria sa inaugurală. Acesta este de cinci ori mai mare decât Titanicul și poate găzdui 7,600 de pasageri și 2,000 de membri ai echipajului. Compania ce deține acest vas declara că aceasta este cea mai sustenabilă ambarcațiune de acest tip asta în timp ce numeroase orașe europene încearcă deja să reducă numărul anual al vizitelor vaselor de croazieră. Așadar, aceste vase sunt o problemă la nivel global unde trebuie găsite soluții cât mai eficiente. Veneția și acțiunile factorilor de decizie locali ne pot oferi câteva indicii în această direcție.

O alternativă găsită de autoritățile locale a fost crearea și dezvoltarea unui alt port menit să preia aceste vase plus cele de transport de mărfuri. Redirecționarea către porturile aflate în vecinătate din Ravenna și Trieste de asemenea a fost o soluție propusă, iar pentru vasele de croazieră de dimensiuni mai mici portul Marghera (zona industrială) a fost găsită ca alternativă aflată mai aproape de Veneția. Concret, acest lucru reduce nivelul poluării în zona lagunară a Veneției, dar și riscurile de pagube materiale asociate cu acestea. 

O altă soluție propusă și în alte mari orașe turistice ar fi o promovare mai mare a călătoritului în luni în care nu se înregistrează volume mari de turiști, pentru a preveni supra-aglomerările pe care le putem observa mai ales în timpul verii.

MOSE – Scutul împotriva mareelor și inundațiilor?

Încă din anii ’80 autoritățile Italiene au dorit crearea unui sistem de bariere retractabile pentru a proteja Veneția și zona aferentă de efectele mareelor și furtunilor. Proiectul a fost denumit MOSE (Modulo Sperimentale Elettromeccanico) și a durat decenii pentru a fi construit, acesta fiind finalizat și testat în 2020. Pe data de 3 Octombrie era prognozat un val mareeic foarte ridicat de ~135 cm peste nivelul normal, iar sistemul MOSE reușise cu success să adăpostească Laguna Venețiană de efectele acesteia. Însă la doar două luni distanță, din cauza unei prognoze eronate, barierele nu au fost ridicate, ceea ce a expus orașul unei furtuni puternice ce a provocat pagube. 

Principalele griji legate de sistemul MOSE sunt că pe termen lung ar putea afecta habitatele naturale prin aceste separări forțate, chiar și temporare, dintre zona lagunară venețiană și Marea Adriatică. Dispute deja au răsărit între comercianți și autoritățile locale. Apoi,  există și teama că gradul de creștere al nivelului marilor ar putea întrece cu mult capacitățile tehnologice și economice existente, în cazul în care efectele schimbărilor climatice nu sunt diminuate conform prevederilor tratatului de la Paris.

Alte măsuri luate:

• Mai multe proiecte de regenerare urbană, conservare de patrimoniu și coeziune socială sunt în desfășurare. 

• A fost construită o barieră specifică pentru a proteja Bazilica San Marco, iar "ridicarea întregii insule San Marco" este planificată.

• Interzicerea accesului navelor mari pe canalul Bazinul San Marco - Giudecca este încă în vigoare. În zona Marghera au fost construite trei debarcadere temporare pentru navele mari de pasageri, iar în Chioggia este în curs de amenajare un debarcader suplimentar.

• Autoritatea portuară a lansat o competiție deschisă pentru propuneri și proiecte legate de construcția și gestionarea punctelor de acostare în afara lagunei, care pot fi utilizate de navele de pasageri de peste 40.000 de tone brute și de navele de containere utilizate pentru transportul transoceanic.

• Continuă intervențiile de redresare după mareea excepțională din noiembrie 2019. În timp ce sistemul de prevenire a riscurilor se îmbunătățește, au fost înregistrate evenimente de maree maree înaltă mai frecvente și cu magnitudine mai mare (la 22 noiembrie 2022, s-a înregistrat cel mai înalt nivel al Mării Adriatice din istorie)

• Un "Plan de acțiune pentru energie durabilă și climă" pentru orașul Veneția este în curs de finalizare și va fi trimis Centrului Patrimoniului Mondial înainte de finalizarea sa.

• Ca urmare a interzicerii construirii de noi instalații de depozitare a gazului petrolier lichefiat (GPL), au fost emise reglementări legale pentru a oferi compensații pentru proiectele deja autorizate.

---

Anul trecut, aproape jumătate din regiunile afectate de incendiile de vegetație au fost zone prioritare de conservare a naturii în Europa

Anul 2022 a fost al doilea an ca severitate din Uniunea Europeană în ceea ce privește distrugererile cauzate de incendiile de vegetație, cu peste 800.000 de hectare afectate de incendii. Spania, România și Portugalia au fost afectate în cea mai mare măsură (aproximativ 75%) de pierderea ariilor protejate. Arderea ariilor de conservare a naturii este o pierdere în sine, dar un efect negativ suplimentar este că biodiversitatea poate scădea și habitatul speciilor pe cale de dispariție poate fi distrus. Natura 2000 , cea mai mare rețea coordonată de zone protejate din lume întinzându-se pe 18% din suprafața terestră a UE, a fost afectată.

Majoritatea incendiilor din Europa pot fi legate de activitatea umană (inclusiv neglijență sau incendiere intenționată), iar schimbările climatice creează un mediu mai favorabil pentru incendii — cu toate acestea, campaniile de conștientizare și programele de prevenire pot ajuta la reducerea incendiilor provocate de oameni. Pe viitor, probabil că va trebui să ne pregătim pentru incendii de vegetație din ce în ce mai intense, iar pentru a reduce potențialele daune, pe lângă atenuarea schimbărilor climatice, este esențială și adaptarea.

Anul acesta, pe fondul valurilor caniculare extreme si a secetelor, datele Copernicus EMS privind incendiile de vegetație, au venit cu o perspectivă sumbră a situației grave în zona Peninsulei Iberice, Regiunea Puglia din Italia, Zona de Centru și sud a Greciei, Vest a Turciei și izolat în zona de Sud-Vest a României.

---

Harta zonelor de risc de incendii de vegetatie din zona Mediteranei la sfarsitul lunii iulie 2023 (sursa)

După 2017 , anul trecut a fost cel mai rău din Uniunea Europeană în ceea ce privește distrugerea incendiilor de vegetație. În 2022, a ars o suprafață de 837.212 ha, ceea ce depășește cu mult valoarea din 2021 (449.342 ha). Majoritatea incendiilor au început în martie, dar cele mai mari au fost distruse în iulie. Întrucât incendiile nu cunosc limite și convenții, nici nu menajează zonele protejate: suprafața totală arsă este de cca. 44% dintre ele au fost Natura 2000, ceea ce este un record în ultimii 10 ani.

Spania, România și Portugalia au fost afectate în cea mai mare măsură (aproximativ 75%) de pierderea ariilor protejate. Arderea ariilor de conservare a naturii este o pierdere în sine, dar un efect negativ suplimentar este că biodiversitatea poate scădea și habitatul speciilor pe cale de dispariție poate fi distrus.

Risc de incendiu ridicat sau extrem din cauza vremii (partea stângă) și a vulnerabilității ecologice (pe baza substituibilității vegetației locale și a proporției de zone protejate; partea dreaptă) conform informațiilor disponibile pe site-ul Copernicus .

Distribuția spațială a riscului de incendiu ridicat sau extrem rezultat din vreme, precum și vulnerabilitatea ecologică (substituibilitatea vegetației locale și proporția de zone protejate) în Europa.

Condițiile cele mai favorabile pentru incendiu se găsesc de obicei în regiunile sudice ale continentului, iar acest lucru este cuplat cu o vulnerabilitate ecologică ridicată în mai multe zone (de exemplu, Spania, Italia).

Luând în considerare împreună riscul incendiilor de vegetație și vulnerabilitatea (populație, ecologie, economie) obținem indicele afișat pe harta de mai jos, din care am afișat valorile ridicate.

---

Cu excepția țărilor scandinave și a insulelor britanice, aproape toată Europa este afectată.

În mai multe cazuri, numărul mai mare de specii amenințate conform Listei Roșii IUCN se încadrează în zone (de exemplu, vestul Turciei, sudul Franței) în care riscul de incendii de vegetație este, de asemenea, mare, astfel încât un singur incendiu poate provoca daune semnificative în ceea ce privește biodiversitatea.

Risc ridicat de incendiu de vegetație (prin combinarea pericolului și vulnerabilității) conform informațiilor disponibile pe site-ul Copernicus (partea stângă) și frecvența speciilor amenințate conform Listei roșii IUCN (partea dreaptă).

---

2022: al doilea general în clasament, dar cu diferențe regionale

Observațiile preliminarii indică faptul că secetă din 2022 a fost una dintre cele mai de impact din ultimii 500 de ani. Seceta, împreună cu precipitațiile reduse — care au dus la scăderea nivelurilor râurilor, de exemplu râul Po din nordul Italiei a avut cel mai mic nivel din ultimii 70 de ani —, la care se adaugă cum vom vedea în continuarea incendiile de vegetație au avut un impact substanțial asupra agriculturii, ducând la creșterea prețurilor alimentelor. În afară de criza alimentelor, seceta a exacerbat și criza energetică prin reducerea, de exemplu, a energiei hidroelectrice.

Valurile de căldură și secetele detaliate mai sus au creat condiții și pentru apariția susținută a incendiilor de vegetație. Din rezultatele preliminarii, anul 2022 pare să fie un an record în ceea ce privește impactul acestora. Datele furnizate de European Forest Fire Information System arată că între ianuarie și noiembrie 2022 au fost detectate 2705 incendii de vegetație în Europa, de aproximativ trei ori mai multe decât media 2006–2021 (885 incendii). Aceste incendii au dus la distrugerea a 786.049 hectare de vegetație, cele mai afectate țări fiind: Spania (308.112 hectare), România (154.722 hectare), Portugalia (104.379 hectare) și Franța (66.393 hectare).

Comparativ cu 2021, situația din mai multe țări a fost mai proastă anul trecut în ceea ce privește incendiile de vegetație , dar există și excepții: în Grecia, de exemplu, s-a înregistrat o scădere față de ultimii doi ani. Aici, 2021 a fost un an extrem, 2022 era deja considerat mediu. Majoritatea incendiilor au avut loc în iulie, cel mai mare a afectat o suprafață de peste 4.000 ha, dar alte cinci cazuri au depășit și 1.000 ha. 41% din suprafața totală arsă a aparținut clasificării Natura 2000. În Turcia, 2021 a fost, de asemenea, mai sever, în comparație cu anul 2022.

• Vecinii Ungari au fost afectati semnificativ in anul 2022: 92 de incendii și 7.960 ha suprafață arsă, ceea ce reprezintă de peste zece ori media din ultimul deceniu.

• În Austria, anul trecut au izbucnit opt ​​incendii majore, cele mai grave din ultimii zece ani. Cea mai mare a avut loc în februarie, când au fost distruse 332 ha. În Croația în 2022 cca. situația a fost de trei ori mai proastă față de anul precedent, dar totuși mult mai bună decât în ​​2017. Cele mai mari două incendii au afectat o suprafață de aproximativ 4.000 ha.

• Peninsula Iberică a suferit și anul trecut de pe urma incendiilor. A fost cel mai rău sezon de incendii din Portugalia din 2017 și a fost al treilea cel mai afectat dintre țările UE. În legătură cu dosarul în urmă cu șase ani , tinerii portughezi au mers în justiție , cu privire la inacțiunea legată de schimbările climatice și de efectul acestora care pune viața în pericol.

• În Spania, 2022 este, de asemenea, un record pentru ultimul deceniu. Multe incendii mai mici au izbucnit în ianuarie, dar cele mai mari pagube au avut loc în vară: în iulie, cel mai mare incident a afectat 32.528 ha.

• Cu 715 de incendii care au mistuit peste 150.000 (154.722 ha) de hectare în 2022, România s-a clasat pe locul II în UE  în topul țărilor cele mai afectate de acest fenomen.

  Un raport european din 2020 arată că România este răspunzătoare pentru aproape jumătate din incendiile petrecute în arii protejate în Europa, doar ca urmare a incendiilor din Deltă.

---

Nu doar copacii, ci și ceilalți locuitori ai pădurii sunt în pericol

În 2021 au fost incendii cu adevărat devastatoare de vegetație în Turcia. Ei au examinat modul în care biodiversitatea unei zone de 4.210 km² a fost afectată de incendii. 696 km² avariați, care a servit drept habitat pentru nenumărate specii de plante și animale, inclusiv 56 de specii de mamifere (lilieci, pisici, rozătoare, mamifere mari). 88% dintre aceste specii nu sunt amenințate, dar 3,7% sunt moderat amenințate și 7,4% sunt clasificate ca vulnerabile conform Listei Roșii.

Mamiferele mai mari sunt afectate de incendiu în două moduri: pe de o parte, poate provoca vătămări directe (sau chiar moartea), iar pe de altă parte, pot fi forțate să migreze din cauza efectelor indirecte, din cauza distrugerii și distrugerii habitatul lor anterior. Potrivit studiului turcesc, unele specii se regenerează în timp după incendiu, atât în ​​ceea ce privește activitatea, cât și reocuparea zonei. Prin urmare, este important să nu ocupăm zonele arse și să le transformăm în, de exemplu, terenuri agricole, deoarece natura poate reveni în timp.

---

Câteva dintre obiectivele de dezvoltare durabilă pot cădea pradă incendiului

Câteva dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU pot fi puse în pericol de incendiile de vegetație, vom prezenta pe scurt câteva dintre ele.

• Sănătate și bunăstare: incendiile contribuie, de asemenea, la poluarea aerului , care ne poate lua ani de zile din viața de ucigaș tăcut. Nu putem scăpa între cei patru pereți și, desigur, calitatea aerului reprezintă o amenințare nu numai pentru oameni, ci și pentru alte ființe vii .

• Industrie, inovație și infrastructură: incendiul poate consuma case și cabluri și, în general, pune în pericol instalațiile de infrastructură.

• Acțiune împotriva schimbărilor climatice: pădurile au o importanță primordială în absorbția naturală a dioxidului de carbon. Dacă copacii mor, în mod natural nici ei nu pot îndeplini acest rol, iar puieții mai tineri plantați în locul lor pot stoca mult mai puțin carbon decât pădurile complexe care s-au dezvoltat de-a lungul deceniilor și secolelor. Pe lângă faptul că distrugerea pădurilor împiedică atenuarea schimbărilor climatice, zonele de ardere contribuie și în mod direct (prin emisiile de gaze cu efect de seră) la creșterea temperaturilor medii.

• Protecția ecosistemelor terestre: așa cum demonstrează cazul din 2021 din Turcia sau incendiile spaniole din 2022, focului nu îi pasă dacă o anumită zonă este protejată sau câte specii găzduiește. Dacă aceste zone sunt distruse sau deteriorate, indirect are multe efecte negative asupra ecosistemului terestru.

---

O problemă si viziune arzătoare

În Europa, temperatura este de așteptat să crească în următoarele decenii, iar seceta de vară este probabil să crească, în special în zonele sudice. Condițiile de vreme caldă și uscată sunt favorabile incendiilor de vegetație, prin urmare se așteaptă o creștere a frecvenței și intensității acestora pe continent (situația va fi mai favorabilă doar în câteva zone nord-europene), mai ales în regiunile mediteraneene, unde deja se confruntă adesea cu pericolul de incendiu.

Dacă temperatura medie crește cu 3 grade față de valoarea actuală, numărul persoanelor care sunt expuse unui risc ridicat sau extrem de incendiu timp de cel puțin 10 zile pe an poate crește cu 15 milioane. Pe termen lung, o preferință pentru specii mai puțin inflamabile sau păduri mixte poate fi, de asemenea, o soluție. În plus, gestionarea conștientă a zonei poate reduce și vulnerabilitatea, de exemplu obstacolele naturale (terenele agricole) pot fi folosite pentru a preveni răspândirea incendiului și astfel pentru a reduce dimensiunea zonelor arse.

Importanța pădurilor nu poate fi subliniată, ele oferă multe servicii ecosistemice. Pe lângă reglementarea climei, acestea joacă, de asemenea, un rol semnificativ în ciclul carbonului și al apei, în biodiversitate și purificarea aerului; oferă și habitat, hrană, medicamente, cherestea și locuri de muncă. De aceea, este important să începem cât mai curând posibil o reducere radicală a emisiilor de gaze cu efect de seră — este singura modalitate de a reduce dezvoltarea condițiilor favorabile pentru incendiu.

---

*Acest articol a fost publicat inițial în Masfelfok.hu (scris de către dr. Kis Anna Meteorolog, doctor în științe ale Pământului, asociat științific al Departamentului de Meteorologie a ELTE), apoi tradus și editat pentru InfoClima și completat cu date suplimentare oferite de Alex Luchiian.

---