Vlad Zamfira 4/16/25 Vlad Zamfira 4/16/25

Schimbările climatice nu mai sunt un avertisment abstract, ci o realitate concretă - Raport European State of Climate

Din anii 1980, Europa s-a încălzit de două ori mai repede decât media globală, devenind astfel continentul cu cea mai rapidă încălzire de pe Pământ. Valurile de căldură devin tot mai frecvente și mai intense, iar sudul Europei se confruntă cu secete extinse. Ghețarii din toate regiunile Europei continuă să se topească. S-au observat schimbări în tiparul precipitațiilor, inclusiv o creștere a intensității celor mai extreme evenimente. Raport European State of Climate ne oferă o privire de ansamblu asupra impactului schimbărilor climatice asupra continentului nostru.

Din anii 1980, Europa s-a încălzit de două ori mai repede decât media globală, devenind astfel continentul cu cea mai rapidă încălzire de pe Pământ. Valurile de căldură devin tot mai frecvente și mai intense, iar sudul Europei se confruntă cu secete extinse. Ghețarii din toate regiunile Europei continuă să se topească. S-au observat schimbări în tiparul precipitațiilor, inclusiv o creștere a intensității celor mai extreme evenimente. Acest lucru poate duce la inundații sporite și este probabil că a contribuit la unele dintre cele mai catastrofale evenimente din 2024.

Raportul European State of the Climate (ESOTC) 2024 atrage atenția la faptul că anul trecut a fost unul extrem unde efectele schimbărilor climatice au fost resimțite pe deplin în Europa. Printre punctele cheie se numără:

Europa a înregistrat cel mai călduros an, cu al doilea cel mai mare număr de zile cu stres termic dar și zile/nopți tropicale, înregistrat vreodată.

Pentru regiunea europeană și pentru Marea Mediterană, temperatura anuală la suprafața mării a fost cea mai ridicată înregistrată vreodată. A fost, de asemenea, cel mai cald an înregistrat pentru lacurile europene.
Ghețarii din Scandinavia și Svalbard au înregistrat cele mai mari rate anuale de pierdere de masă. Deopotrivă, acestea au înregistrat cea mai mare pierdere de masă orice regiune glaciară la nivel global.
În septembrie, incendiile din Portugalia au ars aproximativ 110.000 ha (1100 km²), reprezentând aproximativ un sfert din totalul European în 2024.
Europa s-a confruntat cu cele mai extinse inundații din 2013
Anul a înregistrat o proporție record de generare a energiei electrice din surse regenerabile, de 45%.
Orașele europene au devenit mai reziliente, iar eforturile continue pot debloca un potențial și mai mare pentru a face față în mod eficient provocărilor climatice.
În Europa de Est s-au înregistrat temperaturi anuale record, iar în sud-estul Europei a avut loc cel mai lung val de căldură înregistrat vreodată.

Valurile caniculare și secetele din Europa de Sud-Est

După o primăvară cu noi recorduri de temperaturi (mai ales pentru lunile Aprilie și Mai) , vara anului 2024 a adus șase valuri de căldură, inclusiv cel mai lung și al doilea cel mai sever val de căldură înregistrat în regiune. Gravitatea și clasificarea valurilor de căldură se bazează pe anomalia de temperatură, durata și suprafața afectată. Pe baza acestor criterii, cel mai sever val de căldură înregistrat în sud-estul Europei a avut loc în iulie 2007, când un val de 10 zile cu o anomalie medie de temperatură de 9,7°C a afectat 72% din regiune. În 2024, cel mai sever val a durat 13 zile, cu o anomalie de 9,2°C și a afectat 55% din regiune. Acesta a fost unul dintre anii cu mai multe valuri de căldură care au avut loc vara și la începutul toamnei, cu două în iunie (fiecare de 5–6 zile) și trei în august (fiecare de 5–8 zile). În cele 97 de zile dintre 1 iunie și 5 septembrie, au fost înregistrate 43 de zile cu valuri de căldură. În august, au existat perioade de doar trei zile între valurile de căldură.

Europa a înregistrat precipitații sub media normală începând din primăvară, iar această tendință s-a accentuat pe timpul verii datorită valurilor de căldură. Precipitațiile au crescut la începutul lunii septembrie, însă condițiile de secetă au persistat.

Serviciul de Management al Situațiilor de Urgență Copernicus (CEMS) – Observatorul European al Secetei – a emis avertizări pe tot parcursul verii privind condiții persistente și stabile de secetă în sudul și estul Europei.„Indicele de secetă”, o măsură a severității fenomenului, a arătat că sud-estul Europei a înregistrat cele mai uscate condiții estivale din ultimii 12 ani. Mai multe lacuri au avut niveluri de apă sub medie comparativ cu vara lui 2023, iar debitele medii ale râurilor în timpul verii au fost „remarcabil” sau „excepțional de scăzute” în 35% dintre râuri, în special în sud-est.

Incendiile de vegetație - O problemă pentru Europa de Sud, Est și România

Incendiile de vegetație sunt influențate de o serie de factori, atât naturali, cât și antropici, inclusiv tipul și structura vegetației, umiditatea, topografia și vântul. Creșterea frecvenței și intensității incendiilor extreme de vegetație pot duce la distrugerea habitatelor și la deteriorarea calității aerului. În ultimii ani, verile europene au înregistrat un potențial crescut de incendii de vegetație, cu un număr tot mai mare de incendii extinse și o prelungire a perioadei din an în care au loc acestea.

În 2024, nivelurile de pericol de incendiu în timpul verii au fost în general medii până la ușor peste medie în cea mai mare parte a Europei. Incidente grave au fost înregistrate în septembrie, datorită unei combinații de condiții uscate, ariditate prelungită și vânturi puternice, în special în Portugalia și în unele părți ale Spania. Sud-estul Europei s-a confruntat, de asemenea, cu un pericol de incendii peste medie în iunie și august din cauza temperaturilor extreme.

O intensificare a activității incendiilor de vegetație a avut loc în iulie și august în zona Balcanilor și Carpaților, unde România Bulgaria și România au înregistrat un număr peste medie de incendii. În septembrie, când suprafața arsă de la începutul anului până în prezent pentru Europa a fost sub medie, un număr de incendii mari au fost declanșate într-o perioadă scurtă în Portugalia, cu aproximativ 110 000 ha arse într-o săptămână.

Starea tot mai precară a ghețarilor Europeni

Toți ghețarii analizați au suferit o reducere semnificativă a suprafeței între anii 1970 și 2015/2016.

Sursa datelor: Raportul European State of the Climate (ESOTC) 2024

Cea mai mare pierdere:

Sarenne, Franța: -93% între 1971–2015
Cavagnoli, Elveția: -83% între 1973–2015

Alte pierderi importante:

Paradies (Elveția): -61%
Wurten (Austria): -60%
Rochemelon (Franța): -57%
Haute Arolla (Elveția): -44%
Schwarzenstein (Austria): -32%
Gurgler (Austria): -30%

Pierderi mai mici, dar tot semnificative:

Talèfre (Franța) și Umbal (Austria): -22%

Aceste date subliniază o retragere masivă a ghețarilor europeni în ultimele decenii, un efect clar al creșterii temperaturilor. Unii ghețari au pierdut până la 93% din suprafață față de anii 1970. Acest fenomen contribuie la pierderea surselor de apă dulce în regiunile alpine și pot avea impact asupra ecosistemelor montane și ale activităților economice locale (turism, agricultură ș.a).

Orașele și zonele urbane din Europa, printre cele mai afectate de efectele schimbărilor climatice

Fenomenele meteorologice extreme reprezintă riscuri tot mai mari pentru mediul urban, infrastructură și serviciile pe care le susțin. Aici sunt necesare măsuri urgente, în special privind riscurile de inundații.

În România anul trecut am observat episoade alarmante în această privință, un exemplu clar fiind perioada 30-31 august 2024, unde sud-estul României a fost lovit de precipitații intense datorate unui ciclon extratropical. Acesta fost produs cantități mari de precipitații, care au dus la inundații. În doar 24 de ore, cantitatea de precipitații a atins 100 mm în multe localități din zona litoralului Mării Negre. Conform Administrației Naționale „Apele Române” au fost raportate valori cumulate ale precipitațiilor de 225,9 mm la Mangalia, 145 mm la Agigea și 118 mm la Tuzla.

În 2024, furtunile și inundațiile au afectat aproximativ 413000 de persoane, provocând pierderea a cel puțin 335 de vieți. Pagubele provocate de furtuni și inundații în Europa pe parcursul anului se estimează că au costat cel puțin 18 miliarde euro. Anul trecut debitele râurilor din 30 % din rețeaua hidrografică europeană au depasit pragul „ridicat” de inundație și 12% pragul „grav” de prag de inundație.

Pe măsură ce provocările climatice cresc, orașele conduc acțiunile la nivel global, devenind centre de inovație și transformare. Găzduind aproximativ 55% din populația lumii și fiind responsabile pentru 70% din emisiile de carbon, zonele urbane reprezintă un factor major al degradării mediului. În Europa, însă, aproximativ 70% dintre eforturile de reducere a schimbărilor climatice și 90% dintre cele de adaptare au loc în mediul urban, poziționând orașele ca lideri-cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice. Orașele europene s-au angajat, de asemenea, să reducă emisiile de carbon cu 55% până în 2030 și să atingă neutralitatea emisiilor (emisii net-zero) până în 2050.

Orașele joacă un rol esențial în implementarea măsurilor de adaptare, care trebuie să țină cont de condițiile și vulnerabilitățile locale. În 2022, au fost raportate aproximativ 19.000 de acțiuni de adaptare, vizând în principal nevoile din sectoare cum ar fi: apă (17%), clădiri (13,6%), mediu (11,7%), terenuri (10,8%), agricultură (9,3%) și sănătate (7,6%).

“Schimbările climatice nu mai sunt un avertisment abstract, ci o realitate concretă” - Dr. Bogdan Antonescu

Raportul Copernicus confirmă că anul trecut a fost cel mai călduros an înregistrat în Europa. Anul 2024 a fost un an marcat de valuri de căldură extreme, secete persistente, topirea accelerată a ghețarilor, incendii devastatoare și inundații catastrofale. Aceste fenomene fără precedent arată că schimbările climatice nu mai sunt un avertisment abstract, ci o realitate concretă care deja ne afectează viața de zi cu zi. Gândiți-vă numai la valurile de căldură prelungite de la început verii din România sau la inundațiile din august și septembrie tot de la noi din țară. Totuși, raportul evidențiază și progrese semnificative. Astfel, 2024 a marcat o proporție record (45%) de energie electrică generată din surse regenerabile, iar multe orașe europene și-au sporit reziliența la dezastre climatice, după cum arată și datele recentului raport EMBER. Cu toate acestea, creșterea frecvenței de apariție, a intensității și duratei fenomenelor meteo extreme arată clar că impactul schimbărilor climatice devine tot mai vizibil, mai periculos, punând la încercare societățile și economiile europene. Aceste semnale climatice documentate anual în numeroase rapoarte europene dar și globale nu mai pot fi ignorate, iar în contextul politic actual cere o acțiune politică coerentă bazată pe știință.

Dr. Bogdan Antonescu

este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.

Vlad Zamfira 4/14/25 Vlad Zamfira 4/14/25

Dincolo de mituri și legende populare - Ce trebuie să știm despre turbării și rolul acestora în lupta împotriva schimbărilor climatice

Astăzi, de ziua internațională a Pământului, reamintim că restaurarea și protejarea turbăriilor poate sprijini atât lupta împotriva schimbărilor climatice, cât și dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.

Turbăriile sunt recunoscute la nivel global ca importante rezervoare naturale de carbon, având un rol crucial în combaterea schimbărilor climatice. În România, percepțiile asupra acestor ecosisteme variază – de la resurse exploatabile la zone periculoase sau chiar locuri cu valoare turistică. Aceste viziuni reflectă relația complexă dintre oameni și natură, influențată de educația ecologică și gradul de informare. Astăzi, de ziua internațională a Pământului, reamintim că restaurarea și protejarea turbăriilor poate sprijini atât lupta împotriva schimbărilor climatice, cât și dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.

Turbăriile – soluții locale pentru probleme globale

Într-o lume confruntată cu schimbările climatice, pierderea biodiversității, deșertificare și poluare, ecosistemele naturale sunt mai importante ca niciodată. Acestea susțin viața pe Pământ, au un rol crucial în menținerea echilibrului natural iar deteriorarea lor ar putea avea consecințe semnificative pentru întreaga omenire.

În 2019 ONU facea un apel important declarand perioada 2021-2030 ca Deceniul Restaurării Ecosistemelor, unde restaurarea acestora ar putea duce la eliminarea a până la 26 gigatone de gaze cu efect de seră din atmosferă. Apelul global vizează protejarea și refacerea ecosistemelor degradate pentru a preveni crizele climatice și pierderea biodiversității. În Europa, Legea restaurării naturii este un pas esențial în acest sens, completând inițiativele ONU și servind drept model pentru alte regiuni. Prin aplicarea ei, țările UE pot contribui semnificativ la conservarea mediului și educarea publicului.

În Europa, țări precum Albania, Croația, Republica Moldova, Polonia și Slovacia din Estul Europei, alături de state nord-vestice și nordice precum Irlanda, Germania, Olanda și Austria se confruntă cu o problemă gravă: degradarea accentuată a turbăriilor. Degradarea ecosistemelor de turbărie a fost accelerată de activități antropice intense. Printre acestea se numără transformarea zonelor mlăștinoase în terenuri agricole, crearea canalelor de drenare pentru extinderea suprafețelor forestiere și suprapășunatul. De asemenea, apariția speciilor invazive și extragerea turbei au contribuit semnificativ la deteriorarea acestor ecosisteme. Această problemă a început în perioada socialistă prin aplicarea unei viziuni economice bazate pe exploatare intensivă. Chiar dacă regimurile politice au evoluat cu timpul, indiferența generalizată față de protecția mediului a perpetuat această situație până în prezent.

Pe plan mondial, turbăriile sunt recunoscute ca zone vitale pentru combaterea schimbărilor climatice. Aceste ecosisteme joacă un rol esențial în stocarea carbonului și conservarea biodiversității unice. În România, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a identificat 204 turbării degradate, majoritatea fiind situate în lanțul carpatic și în depresiunile intramontane.

Molhașurile de la Izbuce (județul Cluj) – rezervație naturală botanică, integrată Parcului Natural Apuseni. În prim plan, exemplare de bumbăcăriță (Eriophorum vaginatum). Sursa: NWPEAT, 2024

Tinovul Stampei (județul Suceava) – singura turbărie din țară cu statut de protecție RAMSAR Sursa: NWPEAT, 2022 (stânga)

Din nefericire, doar una dintre aceste turbării beneficiază de protecție internațională – Tinovul Poiana Stampei, inclus în lista zonelor umede de importanță internațională, Ramsar. Însă, 45 dintre ele au fost supuse unor intervenţii de restaurare, între anii 2021-2024, prin Programul „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice şi Ecosisteme” (RO-Mediu). Acest efort reprezintă o încercare concretă de angajament a României în lupta împotriva schimbărilor climatice la nivel european.

Cum sunt percepute turbăriile în România? De ce ne temem de o oportunitate?

Datorită unicității acestor ecosisteme, deseori aflate în zone izolate, turbăriile sunt percepute și asociate cu o aură de mister și teamă. Toate aceste trăiri sunt influențate de o combinație de factori socio-culturali, printre care dezinformarea, percepții culturale sau chiar legende locale. Rezultatele cercetării întreprinse de colectivul proiectului „Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest” (NWPEAT), publicate parțial într-un ghid de restaurare al turbăriilor (2024), au consemnat slaba informare a publicului larg privind beneficiile turbăriilor. Această lipsă de cunoștințe se reflectă în percepții ambivalente și complexe, nu numai în rândul populației generale, dar și printre factorii de decizie. Comunitățile locale, autoritățile locale și oamenii de știință au opinii diferite despre turbării.

Rezultatele încrucișate ale datelor obținute prin aplicarea unui set de instrumente calitative (18 interviuri semi-structurate, 150 chestionare, analiza a 13 politici) au evidențiat câteva perspective de raportare la turbării:

Din perspectivă științifică, turbăriile sunt recunoscute pentru valoarea lor ecologică și biodiversitatea unică pe care o adăpostesc. Aceste ecosisteme joacă un rol esențial în combaterea schimbările climatice prin stocarea carbonului, reglarea bugetului hidric și conservarea biodiversității. Această viziune este în principal susținută de oamenii de știință avizați, dar și parțial de unii cetățeni, cu un grad de informare mai ridicat.
În rândul comunităților locale și al autorităților locale, valorificarea economică a turbăriilor este adesea prioritarǎ faţǎ de valoarea ecologicǎ. Aceastǎ abordare utilitaristǎ se datorează unei cunoaşteri limitate a beneficiilor ecologice ale acestor ecosisteme. Însă, există o categorie de respondenți care apreciază serviciile culturale ale turbăriilor, inclusiv potenţialul turistic şi educaţional asociat lor, în prim plan remarcându-se un demers comunitar mai nuanțat.
Pentru a menţine serviciile ecosistemice furnizate de turbării, este nevoie atât de intervenţii de restaurare cât şi de tehnologii inovative pentru monitorizarea eficientă a acestor zone umede. Cu toate acestea, suprapunerea cu zone naturale protejate poate crea reticenţe în implementarea acţiunilor necesare. Prin implicarea activă în acţiuni voluntare sau proiecte locale dedicate restaurării și conservării zonelor umede se demonstrează deschidere spre educație și conştientizare asupra impactului negativ al activităților antropice asupra mediului natural.

Factori ce condiționează modul în care percepem ecosistemele de turbărie

În România, conservarea zonelor umede se confruntă cu o serie de factori politici, economici, sociali, tehnologici, legislativi și ecologici, care influențează gestionarea și protecția acestor ecosisteme.

Rolul autorităților în gestionarea conservării zonelor umede este esențial, necesitând un cadru legislativ coerent. Totodată, acestea sunt responsabile pentru managementul unor zone umede, mai ales dacă beneficiază de statut de protecție, dar nu au un caracter exclusivist, așa cum de multe ori este perceput de către cetățeni. Gestionarea eficientă combină restaurarea cu tehnologii moderne. Oamenii de știință susțin necesitatea lucrărilor de restaurare și o monitorizare continuă, dar autoritățile și locuitorii nu sunt informați despre procesul de restaurare ecologică. Ba mai mult, obținerea unor avize pentru realizarea unor intervenții de restaurare este un proces birocratic îndelungat.

Legislația europeană are un impact pozitiv, dar ambiguitățile pot genera bariere în conservare. Compensarea proprietarilor prin subvenții este o soluție, iar proprietarii de zone umede și turbării pot accesa subvenții APIA, deși această oportunitate nu este suficient mediatizată. Regimul de proprietate privată impune, la rândul lui, anumite limitări, dar există un potențial de utilizare durabilă și valorificare turistică a terenurilor. Finanțarea activităților de conservare, implicit de restaurare, depinde de regimul de proprietate, iar lipsa reglementării legale din cauza inexistenței unei cadastrări a acestor terenuri blochează orice tip de investiție.

Educația și conștientizarea sunt esențiale pentru succesul conservării. Comunitățile locale atribuie turbăriilor valori mistice, iar opiniile variază de la indiferență la admirație. Educația ecologică poate contribui la conștientizarea beneficiilor turbăriilor.

Potecă tematică în cadrul Tinovului La Poduri (județul Cluj) Sursa: NWPEAT, 2024

Tinovul La Poduri (județul Cluj) Sursa: NWPEAT, 2024

Mituri și legende asociate turbăriilor din România

Percepute frecvent ca și arii restrictive, cu utilizare minimă, turbăriile și mlaștinile, în general, sunt uneori asociate cu mituri și legende care au consolidat statutul lor de zone care trebuie evitate. Cele mai multe legende fac referiri la decese, pierderi sau rătăciri ale persoanelor care s-au apropiat de aceste teritorii. Mlaștina de la Iaz, comuna Plopiș, județul Sălaj, are asociată o legendă despre decesul unei ciobănițe, care apoi a speriat întreaga comunitate.

Unul din amfitrionii locali, domnul Alexandru Bodea relata: „Legenda spune că aici s-a înecat o păstoriţă cu turma ei. Într-o zi, turma speriată a intrat direct în mlaştină, iar ciobăniţa a intrat şi ea după turmă. Mlaştina a înghiţit atât fata cât şi turma. Oamenii din sat au venit, tineri şi bătrâni, să caute trupul fetei măcar. Nu l-au găsit, deşi căutările au durat mai multe zile. Au venit şi bătrâni cu cârje, care după o săptămână de stat cu picioarele în apa mlaştinii au simţit că picioarele nu-i mai supără. Atunci şi-au dat seama că apa este bună pentru tratarea unor boli”

În cazul mlaștinii de la Peșteana, comuna Densuș, județul Hunedoara, numit de localnici și „Lacul fără fund”, legenda confirmă dispariția multor animale care se apropiau de ea. De altfel, hidronimul de Lacul fără fund se întâlnește în mai multe zone ale țării, fiind asociat cu existența unor lacuri a căror adâncime ipotetic mare a dus frecvent la cazuri de dispariții sau înec: comuna Șirineasa, satul Valea Alunișului (Vâlcea) comuna Tomești (Harghita), comuna Chiojdu și comuna Mânzălești (Buzău), satul Băgău, comuna Lopadea Nouă (Alba), etc.

Indiferent de locație, de cele mai multe ori, tâlcul legendelor este asociat morții sau pierderii unor obiecte de valoare. Educația ecologică și conștientizarea de către publicul larg a beneficiilor pe care le dețin zonele umede, cu precădere turbăriile, pot schimba, în timp, aceste conotații negative, transformându-le în locații mai prietenoase cu beneficii economice dar și pentru climă.

Răzvan-Horațiu BĂTINAȘ

Este lector în cadrul Departamentului de Geografie Fizică şi Tehnică din cadrul Facultaţii de Geografie a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Principalele preocupări de cercetare sunt legate de domeniul hidrologiei, turismului şi calităţii mediului. A activat în diverse proiecte şi contracte de cercetare cu tematică pe domeniul conservării naturii, calității apei, amenajării teritoriale și urbane. Este o persoană sociabilă, cu afinităţi pentru natură, fotografie, sport şi activităţi în aer liber. Director de proiect al proiectului Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest (NWPEAT)

Ana-Maria POP

activează ca cercetător științific în cadrul Centrului de Geografie Regională, Facultatea de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj- Napoca. Este pasionată de explorarea relației dintre oameni, comunitățile locale și mediul lor de viață, fie el natural sau construit, și se regăsește într-o căutare permanentă de noi instrumente, tehnici și metode pentru a surprinde cât mai bine percepțiile, atitudinile și comportamentele comunităților locale.

Vlad Zamfira 3/28/25 Vlad Zamfira 3/28/25

DELTA-Hub: Știință și Educație pentru Viitorul Deltei Dunării

DELTA-HUB este un proiect de cercetare Orizont Europa făurit pentru înțelegerea și protejarea unui ecosistem unic, amenințat de schimbările climatice și intervențiile umane. Recunoscută ca Rezervație a Biosferei UNESCO, Delta Dunării este un sanctuar al biodiversității și o destinație ideală pentru turismul lent și responsabil. De aceea, merită toată atenția noastră pentru a o înțelege și proteja.

DELTA-HUB este un proiect de cercetare Orizont Europa dezvoltat pentru înțelegerea și protejarea unui ecosistem unic, amenințat de schimbările climatice și intervențiile umane.Dacă ar exista un spațiu natural emblematic pentru România și în lume, acesta ar fi, fără îndoială, Delta Dunării. Deși Carpații ne definesc geografic și istoric, lanțuri muntoase similare sau mai impunătoare există și în alte părți. Delta Dunării este însă unică: este cea mai întinsă și mai bine conservată deltă din Uniunea Europeană, aproximativ 80% din suprafața sa păstrându-și caracterul natural, ferită de intervenții antropice majore.

Cazul curios și norocos al conservării deltei

Conservarea Deltei se datorează, parțial, și unui context istoric aparte. Căderea regimului comunist în 1989 a stopat planurile faraonice de desecare și transformare a Deltei în poldere agricole, un proiect ce ar fi distrus ecosistemul și ar fi transformat pescarul în țăran și delta în Bărăgan. Deși unele lucrări au fost demarate, producând răni ce se văd din sateliti -poldere nerentabile economic precum Sireasa, Pardina, planul nu a fost dus la capăt.

Această soartă fericită contrastează cu destinul altor mari delte europene ale râurilor Ron, Rin, Pad sau Ebro, care au fost aproape în totalitate îndiguite, desecate și transformate în terenuri agricole. Aceste intervenții le-au diminuat drastic biodiversitatea, atractivitatea turistică și, crucial în contextul actual, reziliența la schimbările climatice.

Desecarea zonelor umede și redarea lor în agricultură, duce la tasarea solului organic și oprește procesul natural de înălțare prin depunerea de sedimente. Astăzi, Delta Padului, de exemplu, se află în medie la 2m sub nivelul mării, fiind protejată artificial de diguri – o soluție vulnerabilă pe termen lung, așa cum ne amintește tragedia uraganului Katrina din New Orleans din delta Mississippi în urma căruia 1400 persoane au decedat din cauza ruperii unui dig și a condus la părăsirea a unui sfert de milioan de locuitori ai orașului în anii următori.

Delta noastră, formată printr-un echilibru delicat între debitul fluvial, aportul de sedimente și acțiunea valurilor Mării Negre, prezintă o arhitectură de o diversitate extraordinară: rețele complexe de gârle, canale care alimenteaza lacuri și conectează brațe principale; grinduri maritime de nisip, câmpuri de dune (Letea, Caraorman) mărginite de stejari seculari, plaje sălbatice întinse pe zeci de km, și cele mai mari întinderi compacte de stuf din lume – confirmat de Guinness World Records.

Recunoscută ca Rezervație a Biosferei UNESCO, Delta Dunării este un sanctuar al biodiversității și o destinație ideală pentru turismul lent și responsabil. De aceea, merită toată atenția noastră pentru a o înțelege și proteja.

O Deltă Sub Presiune: Amenințările Actuale

În ciuda aparențelor, Delta Dunării se confruntă cu provocări majore, accentuate în era schimbărilor climatice:

Creșterea Nivelului Mării Negre: Nivelul mării a crescut deja cu aproximativ 20 cm în ultimele decenii, iar prognozele indică o creștere suplimentară de 0.5 - 1 metru până în 2100. Aceasta este o amenințare existențială, având în vedere că înălțimea medie a Deltei este de doar 60 cm, iar peste 80% din teritoriu se află sub cota de 1 metru. Riscăm inundarea permanentă a unor suprafețe vaste și salinizarea terenurilor și apelor dulci. Într-un articol anterior am detaliat cauzele aici.
Reducerea Aportului de Sedimente: Barajele de pe Dunăre (în special Porțile de Fier I și II), deși esențiale pentru energia României, au redus drastic aportul de sedimente către Deltă – cu până la de trei ori. Aceste sedimente sunt vitale pentru înălțarea naturală a Deltei, contracarând tasarea solului și creșterea nivelului mării. Lipsa lor accelerează eroziunea costieră, problemă agravată de dragajele pentru navigație (ex. Sulina) care elimină sedimentele din sistemul litoral. În interiorul Deltei, decolmatarea canalelor, deși vitală pentru menținerea circulației apei și oxigenării, are un efect secundar: sedimentele rezultate pot grăbi colmatarea lacurilor, pentru că apa aduce cu ea sedimente care se decantează în apele liniștite ale lacurilor. Această realitate ne indică faptul că sedimentele reprezintă o resursă importantă, a cărei gestionare inteligentă este crucială.

Pentru a asigura un viitor durabil Deltei, guvernanța trebuie să se bazeze pe date științifice riguroase, integrate cu expertiza instituțiilor, părților interesate și tuturor actorilor cheie. Această colaborare este esențială pentru a identifica soluții raționale, informate de știință și de funcționarea naturală a ecosistemului.

Deciziile de management luate fără o perspectivă pe termen lung și o abordare sistemică pot agrava situația actuală. Aceste aspecte evidențiază importanța crucială a unui model sedimentar, pe care îl vom dezvolta în cadrul proiectului Delta-Hub. Abordarea provocărilor complexe ale Deltei necesită o înțelegere detaliată a proceselor specifice și utilizarea de instrumente avansate de prognoză și management.

Proiectul DELTA-Hub se bazează pe trei piloni principali:

Tehnologie de Top ca să ținem Delta sub Lupă:

Vedem Delta din Satelit: Folosim date de la sateliți ca să urmărim cum se mișcă apa, cum arată vegetația, cât de curată e apa, cum se schimbă forma Deltei și cum se transportă sedimentele pe zone mari.
Senzori Avansați pe Teren: Punem în Deltă senzori de ultimă generație (optici, acustici) care măsoară cu precizie curenții, cât de mult sediment cară apa, cât de tulbure e si cum se misca substratul.
Digitalizarea Deltei: Construim un model virtual detaliat al Deltei Dunării, practic, un "geamăn digital". Acesta va permite crearea unor simulări și predicții legate de schimbarea climei, creșterea nivelul mării, mișcarea sedimentelor, impactul unor potențiale construcții). Așa vedem dinainte cum ar afecta acești factori apa, sedimentele, sarea, animalele și plantele și cum se schimbă coasta, practic un management eficient bazat pe știință.

Modelul hidro-sedimentar complex, aflat în dezvoltare pentru Delta Dunării, este construit pe platforma Mike21 (DHI) și beneficiază de o bază extinsă de date de teren, incluzând batimetrie și măsurători de nivel. Suntem recunoscători studenților Razvan Dogaru și Otilia Cotilin de la Facultatea de Geografie a Universității din București pentru contribuția lor la acest proiect.

2. Creștem o Nouă Generație de Experți:

Avem o problemă cu oamenii pricepuți: Ne lipsesc specialiști ce pot lucra eficient cu date satelitare complexe și date ale modelelor, folosind limbaje de programare.
Master Special pentru Deltă: O să deschidem un master nou la Universitatea din București, unde tinerii vor învăța tot ce trebuie despre cum să gestionăm zonele de coastă și Delta. Așa formăm specialiștii de care are nevoie România.
Învățăm prin Practică: O să organizăm școli de vară, ieșiri pe teren și cursuri practice, cu ajutorul altor centre din Europa, pentru studenți și tineri cercetători.

3. Lucrăm Împreună și Comunicăm ce Descoperim:

Colaborăm cu experti: Vrem să strângem legăturile între Universitatea din București, institutele noastre de cercetare și cei mai buni experți din lume când vine vorba de delte.

Datele sunt pentru toată lumea: Vom face în așa fel încât oricine este interest să poată avea acces la datele și rezultatele cercetării noastre.
Ce descoperim, punem în practică: Vrem ca rezultatele cercetării să ajungă direct la cei care iau decizii și se ocupă de Deltă. Așa îi ajutăm să aleagă cele mai bune metode de gestionare, bazate pe ce am descoperit noi.

Un Angajament pe Termen Lung

DELTA-Hub reprezintă un angajament pe termen lung pentru viitorul Deltei Dunării. Ne dorim ca acest hub să devină un punct de referință pentru excelență științifică, inovația tehnologică și colaborarea în slujba protejării acestui patrimoniu natural unic.

Pe viitor vom populariza progresul proiectului DELTA-Hub prin canalele de comunicare ale Universității din București și pe platformele de social media dedicate, care vor fi lansate în curând.

Vă invităm să vizitați Delta Dunării practicând un turism responsabil și respectuos față de natură. Valoarea sa naturală merită descoperită și, mai ales, protejată pentru generațiile viitoare.

Proiectul “DELTA-HUB: River Delta Science, Education and Modeling Hub” își propune să dezvolte un centru de excelență pentru cercetarea de vârf și educația în domeniul mediilor deltaice. Este implementat în perioada martie 2025 – februarie 2030, finanțat de către Uniunea Europeană prin Programul Horizon Europe și implementat prin European Research Executive Agency (REA) în cadrul Programului HORIZON-WIDERA-2023-TALENTS-01 ERA-Chair

Acest proiect a fost dezvoltat de Dr. Florin Zăinescu împreună Florin Tătui de la Facultatea de Geografie, Universitatea din București si a beneficiat de un sprijin valoros din partea de la Stațiunea de Cercetari Marine și Fluviale de la Sfântu Gheorghe. Un colaborator deosebit de important este profesorul Edward Anthony, cercetător cu o experiență vastă în problemele deltelor din Asia, Africa și America de Sud.

Vlad Zamfira 3/18/25 Vlad Zamfira 3/18/25

Iarna 2024-2025 - Anomalii, recorduri și semnale de luat în seamă

În România, după două luni consecutive (decembrie și ianuarie) cu temperaturi mult peste medie, februarie a adus un contrast termic accentuat, cu valori sub cele normale. Aceste fluctuații extreme ilustrează complexitatea și impredictibilitatea tot mai mare a sistemelor climatice în contextul încălzirii globale, subliniind necesitatea urgentă a acțiunilor climatice concertate la toate nivelurile societății.

Iarna 2024–2025 se înscrie în tendința îngrijorătoare de încălzire globală, fiind a doua cea mai caldă iarnă din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o anomalie termică de +0,72°C la nivel global și +1,46°C în Europa față de perioada de referință 1991–2020. La nivel regional, continentul european a fost caracterizat de deficite semnificative de precipitații și distribuții neuniforme ale umidității atmosferice și a solului. În România, după două luni consecutive (decembrie și ianuarie) cu temperaturi mult peste medie, februarie a adus un contrast termic accentuat, cu valori sub cele normale. Aceste fluctuații extreme ilustrează complexitatea și impredictibilitatea tot mai mare a sistemelor climatice în contextul încălzirii globale, subliniind necesitatea urgentă a acțiunilor climatice concertate la toate nivelurile societății.

Figura 1 - Evoluția anomaliei temperaturii la nivel global pentru iarna din emisfera nordică între 1980 și 2025. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF.

Temperaturi extreme pentru Ianuarie si Februarie

Temperatura medie în Europa pentru sezonul de iarnă 2024–2025 a fost cu 1,46°C mai ridicată decât cea a perioadei de referință (Figura 2). Acest indicator plasează iarna recent încheiată pe poziția a doua în clasamentul celor mai calde ierni înregistrate vreodată în Europa, la egalitate cu iarna 2015–2016 (cu o diferență foarte mică de 0,01°C). În același timp această valoare este doar cu puțin mai mare decât anomalia temperaturii pentru iarna 2022–2023 și 2023–2024 (locul 1,44°C) și cu 1,38°C mai scăzută decât valoare recordul înregistrat în iarna 2019-2020, când temperatura medie a fost cu 2,84°C peste temperatura medie a perioadei de referință.

Aceste anomalii termice se înscriu într-un context global alarmant. Anul 2024 a fost oficial cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice, cu temperatura medie globală de 15,1°C, reprezentând o creștere de 1,6°C față de perioada preindustrială 1850–1900. Aceasta marchează un moment istoric deoarece 2024 a fost primul an când temperatura medie globală a depășit pragul critic de 1,5°C stabilit prin Acordul de la Paris.

Figura 2 - Evoluția anomaliei temperaturii la nivel European pentru iarna din emisfera nordică între 1980 și 2025. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF

Unde am avut extreme? Distribuția spațială a anomaliilor temperaturii

La nivel global, cele mai mari anomalii pozitive de temperatură s-au înregistrat în regiunile arctice și subarctice, în special în Alaska, Quebec și zona centrală a Siberiei (Figura 3). O altă regiune cu temperaturi mult peste medie a fost zona estică a Himalayei și Platoul Tibetan. În același timp, mai multe regiuni au înregistrat anomalii negative de temperatură, cum ar fi centrul și estul Statelor Unite, Peninsula Arabică sau nordul Chinei. În schimb, America de Sud, Africa și Australia au înregistrat în general temperaturi peste medie.

Figura 3 - Distribuția anomaliei temperaturii medii globale pentru iarna 2024-2025 la nivel globale și în Europa față de perioada de referință 1991–2020. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF

În Europa, temperaturile pentru iarna 2024-2025 au fost peste media 1991–2020 în aproape toate regiunile, singurele excepții fiind anumite zone din Islanda și extremitatea nordică a Franței (Figura 3). Cele mai mari anomalii pozitive s-au înregistrat în nord-estul Europei, în regiunea Alpilor și în jurul Mării Adriatice.

O iarnă cu 2 fețe în România

Conform caracterizărilor climatologice realizate de Administrația Națională de Meteorologie, Decembrie 2024 a înregistrat o temperatură medie națională de 2,7°C (+2,5°C față de perioada 1991–2020), poziționându-se pe locul 10 în topul celor mai calde luni decembrie din 1901-2024. Valorile au variat de la peste 6°C în sudul litoralului și 4–6°C în Dobrogea și Delta Dunării, la sub -6°C pe crestele montane înalte, continuând tendința de încălzire observată în ultimele două decenii. Ianuarie 2025 a menținut aceeași temperatură medie de 2,7°C, dar cu o abatere mai mare (+4,2°C față de perioada 1991–2020), ocupând locul 5 în ierarhia istorică.

Luna ianuarie s-a remarcat prin temperaturi maxime record (până la 20,7°C la Pătârlagele) și număr redus de zile cu îngheț. Variația regională a fost pronunțată, de la 4–6°C în Dobrogea la sub -4°C pe crestele montane. Februarie 2025 a adus o răcire bruscă, cu o medie națională de -0,9°C (-1,9°C sub normală). Contrastele regionale au fost accentuate: de la +2,2°C la Moldova Veche la -11,7°C la Vf. Omu, cu zone extracarpatice centrale și estice între -4°C și 0°C. Această răcire a contrastat puternic cu tendința de încălzire a lunii februarie din ultimii ani.

O iarnă cu deficit major de precipitații pentru Europa

Iarna 2024–2025 a fost caracterizată de un deficit semnificativ de precipitații pentru majoritatea Europei. Regiunile predominant colorate în nuanțe de portocaliu și roșu indică anomalii negative de până la -8 mm/zi (Figura 4). Excepții notabile cu surplus de precipitații (evidențiate în albastru) au fost observate în nordice Europei, precum și în părți din Italia și Franța. Umiditatea relativă la suprafață prezintă o distribuție mai complexă și contrastantă (Figura 4). Regiunile nordice și vestice ale Europei au înregistrat în general valori peste medie (evidențiate în albastru), în timp ce anomalii negative semnificative (evidențiate în roșu intens) se observă în regiuni extinse din Europa de Est, inclusiv România, precum și în sud-estul Spaniei.

Amplitudinea anomaliilor variază între -25% și +25%, reflectând fluctuații substanțiale ale umidității atmosferice. În ceea ce privește umiditatea solului la adâncimea de 0–7 cm, distribuția spațială prezintă similarități cu distribuția umidității relative, dar cu diferențe regionale importante (Figura 4). Se remarcă anomalii negative severe în Peninsula Iberică, nordul Africii și sud-estul Europei, unde deficitul ajunge până la -28%. În contrast, Scandinavia și părți din Europa Centrală prezintă anomalii pozitive moderate. Această distribuție neuniformă a umidității solului are implicații directe asupra ecosistemelor și agriculturii regionale.

Figura 4 - Anomaliile în precipitații (mm/zi), umiditatea relativă la nivelul solului (%)și umiditatea volumetrică a solului (%) pentru iarna 2024-2025 față de perioada de referință 1991-2020. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF

Dr. Bogdan Antonescu

Vlad Zamfira 2/18/25 Vlad Zamfira 2/18/25

Mai avem unde schia în România pe viitor?

Iernile din România au devenit din ce în ce mai blânde iar drept urmare cantitățile de zăpadă observate au avut de suferit. Zonele montane sunt și ele afectate iar în cadrul acestui material examinăm cum și cât, punând apoi întrebarea ce se va întâmplă cu zonele noastre schiabile, un sector important pentru turism și economiile locale a multor regiuni.

Cum afectează schimbările climatice iernile și căderile de zăpadă?

În urmă cu doar câteva decenii, în multe regiuni din România zăpada își găsea locul în peisaj săptămâni întregi. Astăzi, însă, când ne uităm pe fereastră într-o zi obișnuită de iarnă, s-ar putea să vedem mai degrabă un cer plumburiu și temperaturi pozitive (dacă nu chiar record), decât ninsori abundente sau strat de zăpadă. De unde vine această schimbare? Faptul că iernile sunt tot mai lipsite de zăpadă poate fi explicat prin combinație dintre variabilitate naturală și schimbări climatice. Astfel, există procese fizice și mecanisme care pot modifica temperaturile și cantitatea de precipitații la nivel regional și la nivel global.

Toate aceste fluctuații, deși naturale, pot face ca iarna să fie uneori mai aspră sau mai blândă, fără a reflecta neapărat trendul general de încălzire pe termen lung. Cu toate acestea, dovezile științifice arată că deși variabilitatea naturală joacă un rol important, schimbările climatice antropice au un impact semnificativ asupra asupra iernilor. Prin arderea combustibililor fosili și defrișarea pădurilor eliberăm în atmosferă cantități uriașe de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră. Aceste gaze funcționează ca o “pătură” în jurul Pământului, împiedicând parțial radiația termică emisă de suprafața Pământului să se piardă direct în spațiu ducând astfel la creștere temperaturii medii globale. O consecință a creșterii temperaturii medii globale este aceea că sezonul rece devine tot mai scurt, iar episoadele cu ninsoare sunt mai scurte.

Așadar este firesc în continuare să ne întrebăm cum se face că, după un ianuarie cu temperaturi record la nivel global, ajungem totuși să ne trezim la mijlocul lunii februarie cu ninsori care dus la un strat consistent de zăpadă. Conform Copernicus, ianuarie 2025 a fost cel mai caldă lună ianuarie la nivel global, cu o temperatură medie de 13.23°C cu 0.79°C mai mare decât media pentru luna ianuarie din perioada de referință 1991-2020 și cu 1.75°C față de perioada preindustrială (1850- 1900).

Într-o lume ce se încălzește treptat, iarna nu dispare. Aici și dinamica atmosferei joacă un rol major: dacă masele de aer polar sunt aduce de circulația atmosferei către spre sud, atunci în Europa de Est, de exemplu, putem observa un val de frig și ninsori, chiar dacă restul continentului rămâne la temperaturi peste media obișnuită pentru acea perioadă. În același timp, o atmosferă mai caldă reține mai multă umiditate. Această umiditate se transformă apoi în precipitații sub formă de ploaie (când temperaturile sunt mai ridicate) sau sub formă de ninsoare (când temperaturile scad sub pragul înghețului). În plus, pe măsură ce temperatura la suprafața mărilor și oceanelor crește, crește și cantitatea umiditate și energie disponibilă pentru amplificându-le severitatea fenomenelor care produc de exemplu ninsori abundente.

Privind în ansamblu, iernile se încălzesc și se scurtează, iar din ce în ce mai puține regiuni ajung să experimenteze frig extrem. Cu toate acestea, fiindcă un aer mai cald poate reține mai multă umezeală, furtunile cu ninsori au șanse mai mari să se formeze și să fie mai intense în zonele unde încă este suficient de frig.

În aceste condiții mai avem unde schia în România?

Pentru a putea răspunde la această întrebare am pornit de la evoluția stratului de zăpadă între 1991 și 2020 pentru câteva stațiuni de schi: Azuga, Sinaia, Predeal/Clăbucet, Bușteni, Bâlea Lac, Vatra Dornei și Semenic. Pentru început, am adâncimea zilnică medie a stratului de zăpadă pentru intervale de zece ani 1991-2000 (curba albastră), 2001-2010 (curba verde) și 2011-2020 (curba roșie). Pentru toate stațiunile analize, cu excepția celor de la Vatra Dornei și Bâlea Lac, se poate observa o scădere a stratului mediu de zăpadă pentru perioada 1991-2000 comparativ cu perioadele recente. Pentru intervalul 1991-2000, cele mai mare strat de zăpadă a fost observat la Bușteni (aproximativ 0,7 m în februarie) și Sinaia (aproximativ 0,6 m în februarie). Pentru toate stațiile grosimea anuală medie a stratului de zăpadă este în descreștere (linia roșie punctată) cu excepția stațiunii Bâlea Lac unde tendința de scădere este mai puțin accentuată.

Azuga

Sursa foto: Climatebook

Sinaia

Sursa foto: Climatebook

Predeal/Clăbucet

Sursa foto: Climatebook

Bușteni

Sursa foto: Climatebook

Bâlea lac

Sursa foto: Climatebook

Vatra Dornei

Sursa foto: Climatebook

Semenic

Sursa foto: Climatebook

Dacă ne gândim la zilele reci de iarnă ca la o resursă limitată, fiecare grad în plus peste zero face diferența între o pârtie bună de schiat și una pe care zăpada se topește rapid.

În ultimii ani, iernile din România se caracterizează tot mai des prin temperaturi mai ridicate, ceea ce înseamnă că zăpada naturală nu mai este la fel de previzibilă și nici suficient de consistentă (așa cum putem vedea din graficele de mai sus) pentru a susține un sezon lung de schi. Alternativa o reprezintă instalațiile de producere a zăpezii artificiale. Ceea ce înseamnă pârtiile să rămână accesibile chiar și atunci când ninsorile naturale întârzie sau sunt insuficiente. Totuși, pentru ca investiția într-o astfel de tehnologie să fie cu adevărat eficientă, e necesar și un management atent al pârtiilor.

De pildă, bătătorirea profesională a zăpezii – procesul prin care stratul de zăpadă este nivelat și compactat – poate prelungi durata de viață a stratului de zăpadă și îl face mai rezistent în fața oscilațiilor de temperatură. În plus, zonele împădurite din apropierea pârtiilor pot juca un rol important. Arborii și vegetația mențin protejează zăpada de vânt sau de soarele puternic, prelungind astfel perioada în care condițiile de schi sunt bune. Cu alte cuvinte, pădurile din jurul stațiunilor nu sunt doar un decor frumos, ci și un „scut” natural pentru zăpada de pe pârtii.

Pentru cei care nu sunt neapărat pasionați de sporturi de iarnă, toate acestea pot părea detalii tehnice fără prea mare miză. Însă, dacă privim imaginea de ansamblu, un sezon de schi asigurat și stabil contribuie la economia locală, aducând turiști. De asemenea, existența unor zone montane bine întreținute și protejate înseamnă un mediu mai sănătos pentru toți, localnici și vizitatori deopotrivă. Prin urmare, aceste soluții pentru susținerea pârtiilor în fața schimbărilor climatice devin importante nu doar pentru iubitorii de schi, ci și pentru bunăstarea comunităților locale și pentru conservarea echilibrului natural.

Dr. Bogdan Antonescu

Graficele din cadrul acestui material au fost furnizate de experții din cadrul platformei Climatebook.gr

Vlad Zamfira 1/15/25 Vlad Zamfira 1/15/25

În ce parte a Pământului, dar și României ne-am putea muta ca să simțim mai puțin efectele schimbărilor climatice?

Evenimentele meteorologice extreme, care cresc în frecvență din cauza schimbărilor climatice, afectează diferite regiuni ale planetei la diferite niveluri, precum și adaptabilitatea societăților locale. Astfel răsare întrebarea – în ce țări ar trebui să „scăpăm” sau mai realistic vorbind, unde am resimți cel mai puțin efectele schimbărilor climatice?

Pe baza unui indice global de adaptare, România se află pe poziția 79 (vulnerabilitate) și 84 (grad de pregătire) din 182 de țări analizate. Vecinii unguri se află pe locul 34 din 182, în timp ce Austria se află pe 7.

Indicele de țară ND-GAIN sintetizează vulnerabilitatea unei țări la schimbările climatice și la alte provocări globale, în combinație cu disponibilitatea acesteia de a-și îmbunătăți rezistența. Scopul său este de a ajuta guvernele, întreprinderile și comunitățile să prioritizeze mai bine investițiile pentru un răspuns mai eficient la provocările globale imediate care urmează.

Vulnerabilitatea măsoară expunerea, sensibilitatea și capacitatea de adaptare a unei țări la impactul negativ al schimbărilor climatice. ND-GAIN măsoară vulnerabilitatea globală luând în considerare vulnerabilitățile din șase sectoare esențiale pentru viață – alimente, apă, sănătate, servicii ecosistemice, habitat uman și infrastructură.
Gradul de pregătire măsoară capacitatea unei țări de a mobiliza investițiile și de a le transformă în acțiuni de adaptare. ND-GAIN măsoară nivelul general de pregătire prin luarea în considerare a trei componente – pregătirea economică, pregătirea pentru guvernanță și pregătirea socială.

Pe baza indicelui de adaptare al Inițiativei de adaptare globală Notre Dame, România se află pe poziția 79 (vulnerabilitate) și 84 (grad de pregătire) din 182 de țări analizate. Vecinii din Ungaria se află pe locul 34, în timp ce Austria se află pe 7. Diferentele par foarte mari pentru 3 tari Europene separate de doar cateva sute de km distanta.

Încă avem o fereastră pentru limitarea temperaturilor prin respectarea țintelor climatice. Opțiunile de mitigare și adaptare sunt disponibile, capitalul și tehnologiile necesare există, însă lipsesc în multe cazuri acțiuni eficiente, reale și rapide. Mutarea (sau migrarea?) cu siguranță nu va compensa asta pentru majoritatea populației. Sunt tot mai multe inițiative ce ar indica, pe viitor, o posibilă mutare către Marte, dar cum rămâne cu regiunile planetei care găzduiesc umanitatea?

Într- un interviu, cercetătorii au răspuns la întrebarea din ce în ce mai presantă – care este cel mai sigur loc de pe Pământ în ceea ce privește criză climatică? Răspunsurile acestora au surprins. Prima reacție a majorității oamenilor la această întrebare ar fi să ia în considerare efectele climatice – cum ar fi creșterea nivelului mării, inundațiile, incendiile de vegetație, valurile de căldură și secetele – și unde este cel mai puțin probabil să apară. Disponibilitatea actuală, predictibilă a resurselor naturale, cum ar fi apa dulce, este, de asemenea, importantă, astfel încât localizarea geografică nu este o problemă de neglijat. Potrivit cercetătorilor, regiunea Great Lakes este cea mai promițătoare de pe continentul nord-american. Însă răspunsul real depinde de ceea ce fac oamenii dintr-un anumit loc – și societatea în ansamblu – pentru a aborda schimbările climatice.

Cel mai sigur loc este acolo unde există un efort conștient de a atenua schimbările climatice și de a construi societăți și așezări rezistente cu ajutorul unor politici puternice.

Cum definim un loc „sigur climatic”?

Locația geografică joacă, fără îndoială, un rol important în modul în care o regiune este expusă adversităților climatice și efectelor schimbărilor climatice. În cazul climei, cele mai sigure regiuni din punct de vedere geografic ar fi cele cu vreme blândă unde:

Perioadele cu vreme blândă sunt frecvente;
Cercetătorii de la Universitatea Princeton și NOAA au efectuat un studiu privind distribuția teritorială a numărului de zile cu vreme blândă și modificările acesteia. Vremea blândă, nu prea caldă, nici prea rece, nici prea umedă sau ploioasă, adică pur și simplu plăcută, a fost caracterizată de următoarele valori:
— temperatura maximă zilnică este între 18 și 30 °C;
— precipitaţiile zilnice nu depăşesc 1 mm;
— temperatura punctului de rouă (când aerul devine săturat la presiune constantă) este de 20 °C.
Pe baza rezultatelor lor, numărul de zile blânde va scădea semnificativ la tropice, precum și în regiunile subtropicale și va crește ușor la nord de subtropicale (emisfera nordică) și la sud (emisfera sudică) în zona temperată (de exemplu, o mare parte din Europa, cu excepția Mediteranei). O schimbare a numărului de zile blânde este așteptată nu numai la sfârșitul secolului, ci în acest deceniu. Este extrem de important să cunoaștem cât mai precis efectele fiziologice ale schimbării în ceea ce pot fi numite perioade „plăcute”, de exemplu asupra sănătății mintale sau a programelor de agrement.
Riscul de evenimente meteorologice extreme este scăzut
Există, de asemenea, diferențe regionale semnificative în ceea ce privește frecvența cu care apar evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi uraganele, incendiile forestiere sau valuri de căldură, inundații fulgerătoare – rezultate ale schimbărilor climatice.
Deși noi, în inima Europei, nu suntem la fel de pregătiți pentru tornade ca mulți rezidenți americani, în iunie 2021 mai multe persoane au murit și zeci de mii au rămas fără curent din cauza unei tornade devastatoare în Republica Cehă, așa că ceea „ce ne așteaptă?” e o întrebare importantă. Incendiile forestiere nu sunt un fenomen nou în regiunea mediteraneană, dar în august 2021 au avut o intensitate termică de patru ori mai mare decât recordul anterior . (insert link infoclima 2023)
În țara noastră, frecvența valurilor de căldură (insert link infoclima) de lungă durată și periculos de cald este în creștere, în timp ce iernile încălzite (Insert link) reprezintă un risc pentru agricultură și nici nu suntem scutiți de pagubele cauzate de lipsa de apă și de surplusul de apă. (Insert articol valuri de căldură, grindină etc)
Locația sa fie cu mult deasupra nivelului mării
Deși efectele schimbărilor climatice sunt vizibile în fiecare zi în țara noastră, creșterea nivelului mării nu reprezintă o amenințare directă pentru Bazinul Carpatic. Pe de altă parte, în cazul orașului Veneția, Țărilor de Jos sau țărilor insulare mici, de exemplu, adaptarea este inevitabilă. În unele cazuri, nu mai este posibil să gășiți o soluție la nivel local, singura opțiune este să emigrezi.
Pe lângă caracteristicile geografice, mulți alți factori determină cât de afectată este o regiune de criză climatică și ce oportunități sunt disponibile pentru adaptare. Impactul social și economic influențează semnificativ, de asemenea, măsura în care nevoile umane de bază, cum ar fi accesul la apă potabilă curată, sunt îndeplinite. Mai mult, în lumea globalizată, problemele aflate departe de locul în care trăim pot afecta, de exemplu, aprovizionarea sigură cu alimente.

Pe hârtie, aceste țări pornesc dintr-o poziție mai bună

Din punct de vedere geografic, unele regiuni au, fără îndoială, avantaje în ceea ce privește severitatea schimbărilor climatice. Potrivit unui studiu publicat în revista Sustainability, Nouă Zeelandă, Islanda, Regatul Unit, Australia și Irlanda pornesc din cel mai bun loc în funcție de locația geografică.

Cercetarea a luat în considerare „capacitatea de transport” a țării date, adică care este proporția de teren agricol în raport cu populația sau dacă cetățenii au acces la mare. Un alt aspect important a fost cât de izolată este o țară de efectele instabilității economice și sociale ale țărilor vecine, precum și de potențialul de energie regenerabilă, care este o măsură importantă a independenței energetice.

Pe lângă faptul că unele regiuni încep cu avantaje din punct de vedere geografic în ceea ce privește severitatea schimbărilor climatice, posibilitățile și etapele efective de atenuare (atenuare) și adaptare (adaptare) sunt decisive în problema securității climatice.

Pe baza indicelui de performanță al schimbărilor climatice (CCPI) , definit pentru a măsura performanța atinsă în atenuare, danezii, suedezii, norvegienii și britanicii sunt în frunte. La calculul indicelui trebuie avute în vedere rezultatele obținute în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, introducerea energiilor regenerabile și utilizarea lor eficientă din punct de vedere energetic, precum și introducerea unor politici ecologice.

În timp ce Australia se află într-o poziție fericită pe baza caracteristicilor sale geografice, ea este deja împinsă cu mult în urmă în indicele CCPI, pe locul 55 din 63 de țări clasate.

Importanța măsurilor de răspuns poate fi deja observată în concluziile celui mai recent raport IPCC privind vulnerabilitatea. În cercetările anterioare, la determinarea impactului așteptat al schimbărilor climatice într-o regiune, expunerea și sensibilitatea grupului și sectorului social investigat (de exemplu, turism sau producție de energie) au fost luate în considerare în descrierea efectelor așteptate. Impactul așteptat și adaptabilitatea au determinat vulnerabilitatea unei zone.

Evaluarea complexă a riscurilor utilizată în cel mai recent raport, care se concentrează pe adaptarea la climă, ia deja în considerare răspunsurile sociale și economice reale la schimbările climatice.

Cum stăm în România?

Este dificil de anticipat modul în care anumite regiuni din România vor fi afectate de schimbările climatice. Nu trebuie să uităm că în cazul schimbărilor climatice nu vorbim de prognoze ci proiecții în care considerăm anumite scenarii (e.g., scenarii privind concentrațiile gazelor cu efect de seră). Cu toate acestea, există o serie de factori pe care îi putem lua în considerare atunci când evaluăm impactul potențial al schimbărilor climatice asupra diferitelor regiuni din România. Știm că schimbările climatice pot duce la creșterea nivelului mării crescând astfel riscul de inundații și ducând la eroziuni în zonele de coastă.

Prin urmare, regiunile și orașe situate de-a lungul coastei Mării Negre, cum ar fi Constanța, pot fi vulnerabile la creșterea nivelului mării. Schimbarea regimului precipitațiilor poate influența disponibilitatea apei. Unele regiuni, cum ar fi de exemplu bazinul Dunării, pot fi mai susceptibile la modificări ale resurselor de apă deoarece se modifică atât precipitații cât și cantitățile de apă rezultate din topirea zăpezii.

Un impact important al schimbărilor climatice este asupra agriculturii. În acest caz, regiunile cu practici agricole diversificate din Banat și Moldova sunt mai bine poziționate pentru a face față condițiilor în schimbare. Însă pentru regiunea Moldovei se anticipează că crește numărul furtunilor cu grindină de mari dimensiuni și a celor care produc vânt intens. Această creștere va fi observată pentru întreg teritoriul României, dar regiunea de nord-est a României va înregistra potenția creșterea cea mai mare. Pentru regiunea de sud a României este proiectată o creștere numărului, duratei și intensității valurilor de căldură.

Proiecțiile climatice indică Oltenia, Muntenia, și Dobrogea ca regiuni în care vor fi observate secete mai frecvente și mai severe. Ceea ce înseamnă că Transilvania și Munții Carpați, regiuni în care proiecțiile climatice indică temperaturi mai blânde în comparație cu zonele joase, ar putea fi regiunile în vom resimți cel mai puțin efectele schimbărilor climatice. Este important de menționat că acestea sunt considerații generale bazate pe proiecții climate, dar factorii locali, cum ar fi infrastructura, condițiile socio-economice și planificarea urbană, ar trebui, de asemenea, luați în considerare atunci când decidem unde să locuim.

Locul sigur este cel în care construim o societate rezilientă climatic

Vulnerabilitatea la schimbările climatice este, prin urmare, mult mai mult decât locația geografică. Indicele ND-GAIN al Inițiativei Globale de Adaptare Notre Dame poate fi utilizat pentru a determina cât de vulnerabilă este o țară și cât de pregătită este să devină rezistentă la riscurile cauzate de schimbările climatice.

În metodologia utilizată pentru calcularea indicelui, riscul include numărul de populație și infrastructuri critice expuse riscului climatic. Cuantifică adaptabilitatea și sensibilitatea populației la diverse fenomene meteorologice extreme.

De exemplu, atunci când se determină sensibilitatea la secetă, măsura în care sectoarele economice se bazează pe industriile mari consumatoare de apă (agricultură, transport pe apă, minerit, utilități publice) este un aspect important. Pentru clasificarea finală, pe lângă evaluarea nivelului de risc, este posibil să fie evaluat nivelul de pregătire al țării date pentru efectele schimbărilor climatice – cât de pregătită este din punct de vedere economic, guvernamental și social.

De exemplu, chiar și fără efectele schimbărilor climatice, Japonia este expusă în mod regulat la dezastre naturale, dar conform indicelui ND-GAIN, se află pe locul 17 din toate țările lumii. Acest lucru se datorează faptului că țara are un istoric dovedit de adaptare.

Ungaria se află în prezent pe locul 50 din 182 de țări clasate, în timp ce vecină Austria se află pe locul 7.România se află pe locul 74- De ce?

Există diferențe semnificative în ceea ce privește nivelul de pregătire între regiunile individuale. Potrivit unei analize bazate pe o bază de date care clasifică cele mai populate 100 de orașe din Statele Unite cele mai vulnerabile orașe sunt cele mai puțin pregătite pentru efectele unui eveniment extrem cauzat de schimbările climatice.

La sfârșitul zilei, nu toată lumea are resursele și mijloacele pentru a se muta într-o locație sigură pentru climă, iar oamenii nu pot fi forțați să-și părăsească țara de origine doar pentru a scăpa de consecințele crizei climatice și de mediu.

Fereastra este încă deschisă pentru a menține gradul de încălzire la un nivel mai sigur prin respectarea țintelor climatice. Opțiunile de atenuare și adaptare sunt disponibile, capitalul și tehnologiile necesare sunt, de asemenea, disponibile, lipsesc doar acțiuni eficiente, reale și rapide. Mutarea cu siguranță nu va compensa asta pentru mase.

Dr. Bogdan Antonescu

Vlad Zamfira 12/31/24 Vlad Zamfira 12/31/24

12 puncte climatice cheie ale anului 2024

2023 se încheia cu știrea că devenise cel mai cald an din istoria măsurătorilor doar pentru ca 2024 să doboare acel record și să aducă noi provocări legate de climă la nivel global dar și regional precum am observat în România. Fenomenele tot mai extreme cer soluții într-un context social, economic și geopolitic din ce în ce mai tulbure exacerbat de faptul că timpul rămas la dispoziție pare tot mai limitat.

2023 se încheia cu știrea că devenise cel mai cald an din istoria măsurătorilor doar pentru ca 2024 să doboare acel record și să aducă noi provocări legate de climă la nivel global dar și regional precum am observat în România. Fenomenele tot mai extreme cer soluții într-un context social, economic și geopolitic din ce în ce mai tulbure exacerbat de faptul că timpul rămas la dispoziție pare tot mai limitat. Între trimp, marile puteri nu grăbesc procesul de eliminare a combustibililor fosili, limitarea încălzirii globale la 1,5°C devine tot mai urgentă, în condițiile în care am depășit deja 1,2°C, iar vremea continuă să se încălzească. Nu sunt vești îmbucurătoare, dar nici surprinzătoare pentru cercetători, iar o recapitulare a informațiilor științifice credem că e utilă pentru explicarea lumii în care trăim.

Pe de altă parte, sunt și câteva vești bune din barca tranziției energetice – numărul prosumatorilor a crescut, capacitatea eoliană și solară e în plină expansiune, iar miniștrii energiei și climei din grupul țărilor G7 au convenit să elimine treptat, până în 2035, utilizarea energiei pe bază de cărbune în cazul în care emisiile nu sunt captate.

Ce înseamnă depășirea pragului critic al climei și de ce măsuri avem nevoie pentru limitarea lui?

Pământul a depășit la începutul acestui an 1,5 °C de încălzire globală față de nivelurile preindustriale, potrivit datelor furnizate de Serviciul Național de Meteorologie din Marea Britanie. Acesta este un prag critic despre care oamenii de știință din domeniul climei avertizează de mult timp că ar putea aduce efecte ireversibile dacă ar fi depășit.

Deși acest lucru este cu siguranță un motiv de îngrijorare, nu înseamnă că toate speranțele sunt pierdute. O acțiune colectivă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră poate limita încălzirea la 1,5°C în total. Cu toate astea, fereastra de oportunitate se micșorează din ce în ce mai repede. Despre ce înseamnă depășirea acestui prag, efectele pe care le observăm deja și acțiunile urgente necesare pentru a evita cele mai grave scenarii privind schimbările climatice vorbim aici.

Acordul de la Paris din 2015 a stabilit ca obiectiv limitarea încălzirii globale la 1,5°C față de nivelurile preindustriale. Acest lucru s-a bazat pe dovezi științifice care arată că o încălzire peste 1,5°C agravează semnificativ riscurile legate de schimbările climatice.

O iarnă a recordurilor temperatură și un început îngrijorător pentru 2024

Conform datelor furnizate de Copernicus, temperatura medie globală pentru luna februarie 2024 a atins un nou record de 13.54°C, cu 0.81°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.12°C mai mare decât recordul anterior din februarie 2016

Alte recorduri de temperatură pentru luna februarie:

Figura 1 - Evoluția temperaturii medii globale între 1940 și 2024. Sursa datelor: ERA5 | C3S/ECMWF

Austria: a fost cea mai caldă lună februarie din ultimii 257 ani cu 5,5°C peste media perioadei 1991-2020
Cehia: a fost stabilit un nou record pentru februarie cu 2,o°C mai mare decât precedentul record
Elveția: temperatura pentru luna februarie a fost cu 4,7°C mai mare decât valorile normale pentru această lună
Germania: februarie 2024 a fost cel mai cald februarie începând cu 1881; valorile fiind apropiate de recordul pentru luna martie
Polonia: un nou record a fost atins pentru luna februarie cu anomalii între 3,5 și 7,5 °C față de perioada 1991-2020
Ungaria: temperatura pentru luna februarie a fost cu în 2024 cu 7°C mai mare decât media 1991-2020 (valoarea fiind apropiată de recordul pentru luna martie)

Un martie și început de primăvară cu un nou record de temperaturi

Temperatura medie globală pentru luna martie 2024 a atins o valoare de 14.14°C, cu 0.72°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.1°C mai mare decât recordul anterior din martie 2016, conform datelor Copernicus. Situația devine una îngrijorătoare, mai ales în contextul în care iarna ce a trecut a fost una a recordurilor de temperatură și un început îngrijorător pentru 2024.

Mai mult decât atât, Martie 2024 devine parte a unui trend în care temperaturi record au fost înregistrate începând cu iunie pentru fiecare lună a anului 2023, continuând și la începutul lui 2024. Practic, luna martie devine a zecea lună consecutivă ce sparge recordurile anterioare ale lunilor respective, conform analizei realizate de Dr. Bogdan Antonescu.

Cum influențează vremea, condițiile meteo și poziția geografică calitatea aerului?

Într-o lume în continuă schimbare, calitatea aerului și condițiile meteorologice devin tot mai relevante în discuțiile despre sănătatea umană și starea mediului înconjurător. Variabilitatea meteorologică și schimbările climatice au un impact semnificativ asupra calității aerului, influențând dispersia poluanților, nivelurile de poluare atmosferică, calitatea vieții oamenilor precum și bunăstarea ecosistemelor.

Prin analizarea modului în care vremea și condițiile meteo dintr-un loc afectează calitatea aerului subliniem mai jos importanța adoptării unor abordări interdisciplinare și a unei cooperări internaționale pentru a aborda aceste provocări, în contextul schimbărilor climatice.

Aici am publicat și o analiză a stării poluării aerului în trei orașe mari din România (București, Cluj, Iași), ce oferă o imagine a dinamicii poluării urbane și a impactului acesteia asupra sănătății locuitorilor și mediului înconjurător.

Promovarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile reprezintă un pilon important în eforturile de reducere a poluării și a dependenței de combustibili fosili. Aceste tehnologii oferă soluții sustenabile și eficiente pentru producerea de energie, reducând emisiile de gaze cu efect de seră și alte poluante în atmosferă. - Alexandru Luchiian

Cum putem dezvolta industria românească până în 2050?

Industria prelucrătoare a contribuit cu 16,5 % la valoarea adăugată brută (VAB) națională în 2021. Această ramură din economie angajează aproximativ o cincime din totalul forței de muncă active. Pentru a ne asigura că aceste contribuții și locuri de muncă rămân stabile, sau chiar pot crește, e necesar să avem o strategie clară a tranziției industriale care profită din plin de oportunitățile de finanțare existente la nivel European pentru România.

Industria Românească trebuie să ajungă la emisii zero până în 2050. În acest context producția de oțel primar, de ciment, și de chimicale (mai ales îngrășăminte) vor trebui să se transforme cel mai profund. Întârzierea reformelor și finanțării necesare pentru a moderniza industria Românească poate amenința profitabilitatea produselor industriale și în acest mod, contribuția la bugetul național și locurile de muncă existente.

În calitate de stat membru al UE cu venituri mai mici, România beneficiază, de asemenea, de acces la finanțare, cum ar fi Fondul de modernizare și Fondul de coeziune, care pot finanța decarbonizarea industrială și pot contribui la crearea de noi piețe pentru produsele industriale ecologice. România poate beneficia, de asemenea, de o bogată experiență internațională în ceea ce privește modelele de afaceri în domeniul infrastructurii, instrumentele de finanțare și mecanismele de creare a pieței pentru decarbonizarea industriei, care sunt testate și puse în aplicare în întreaga Europă și în întreaga lume. —Luciana Miu

Cum poate o strategie de infrastructură verde să îmbunătățească viața în orașe?

Conceptul de „strategie pentru infrastructura verde” – deși cunoscut în multe colțuri ale lumii – este puțin folosit în România.

Strategia verde e un cumul de programe, proiecte sau ghiduri pentru grădini private, spre exemplu, propuse pentru următorii 20 ani pentru dezvoltarea rețelei de spații verzi a unui oraș, așa cum propune și administrația Brașovului. Aceasta ia în calcul, printre altele, legislația națională a spațiilor verzi sau directivele UE legate de infrastructura verde. Majoritatea orașelor noastre nu au, însă, aceste strategii, deși este urgent să le implementăm pe termen lung.

Deși obligate de lege, orașele din România nu au o strategie pentru infrastructura verde

În prezent, orașele din România se confruntă cu o serie de provocări privind planificarea și gestionarea infrastructurii verzi urbane. Majoritatea administrațiilor locale se confruntă cu lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung privind dezvoltarea și managementul spațiilor verzi urbane tocmai pentru că nu au fost elaborate studii și strategii care să ofere o imagine de ansamblu asupra evoluției sistemelor verzi urbane.

Legea spațiilor verzi prevede că municipiile trebuie să aibă un „recensământ” al suprafețelor pe care le administrează, precum și date despre calitatea și accesibilitatea lor. Apoi, ar trebui să elaboreze o strategie și un plan de acțiune pentru conservarea și dezvoltarea spațiilor verzi, prin transformarea unor terenuri abandonate sau de altă natură.

Un început de vară tulbure cu furtuni cu grindină

Distribuția cazurilor cu grindină cu diametrul mai mare de 2 cm (stânga) și cu diametrul mai mare de 5 cm (dreapta) pentru perioada istorică 1971–2000 (primul rând). Culorile reprezintă numărul de cazuri pe an. Distribuția cazurilor cu grindină pentru două scenarii climatice RCP4.5 (rândul 2) și RCP8.5 (rândul 3) pentru intevalul 2071–2100. Pentru cele două proiecții climatice culorile reprezintă schimbarea procentuală față de prioada de referință 1971–2000. Figura este adaptată după Figura 2 din Rädler et al. (2019)

Începutul verii acestui an a adus grindina ce a afectat multe județe din România precum Harghita, Covasna, Bistrița Năsăud și Iași (Răducăneni), provocând pagube însemnate la nivel local. Analiza proceselor fizice care duc la apariția grindinei ne permit să prognozăm că schimbările climatice și încălzirea climei vor duce la o posibilă schimbare a furtunilor cu grindină. Astfel, datorită încălzirii atmosferice, respectiv umidității crescute, în viitor vom observa în general mai puține furtuni cu grindină, dar când acestea se vor produce grindina va fi de mari dimensiuni.

Un studiu recent indică faptul că frecvența furtunilor, inclusiv a celor care produc grindină, este așteptată să crească în Europa până în 2100, datorită instabilității atmosferice în creștere. Simulările numerice realizate de cercetători sugerează că furtunile cu grindină de mari dimensiuni (diametrul mai mare de 2.5 cm) vor deveni mai frecvente în majoritatea regiunilor din Europa.

Pentru România proiecțiile pentru cele două scenarii climatice (RCP45 și RCP8.5) arată că pentru grindina cu diametrul mai mare de 2.5 cm va fi observată mai frecevent in nordul și nord-estul României (o crestere cu 20–40% pentru scenariul RCP4.5 și o creștere cu 40–80% pentru RCP8.5 față de perioada istorică 1971–2000). O distribuție asemănătoare este proiectată și pentru cazurile cu grindină mai mare de 5 cm (o crestere cu 40–80% pentru scenariul RCP4.5 și o creștere cu 80–160% pentru RCP8.5 față de perioada istorică 1971–2000).

Studiu: Care sunt zonele favorabile verilor calde și secetoase din România?

România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Existența Mării Negre și, mai ales, întinderea Munților Carpați induc o serie de particularități în condițiile climatice predominante. Date recente arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală.

Tendința vine în special în ultimele două decenii și știm că viitoarele valuri de căldură vor dura mai mult și vor avea temperaturi mai ridicate. Asta arată un nou raport — că la scară globală există o creștere clară a numărului de nopți și zile calde și o scădere a numărului de nopți și zile reci.

Principalele constatări ale acestui studiu indică faptul că temperaturile extreme regionale din România urmează aceeași cale ca și cele observate la scară continentală și globală, și anume temperaturile extreme de vară au devenit mai frecvente și intensitatea lor a crescut, mai ales în ultimele două decenii.

Creșterea frecvenței și amplitudinii temperaturilor extreme de vară, în România, a avut loc în același timp cu o tendință generală de uscare, în special în partea de est a țării. Totuși, modificările valurilor de căldură în România prezintă și o componentă decenală/multidecadală, ceea ce este în acord cu studiile anterioare la nivel european, precum și la scări spațiale mai regionale, care au arătat că temperatura de vară este puternic influențată de Oscilația Atlantică Multidecadală.

Valurile de căldură și impactul lor asupra sistemului de energie

Valurile de căldură recente ne-au făcut să ținem mult mai mult timp aerul condiționat deschis, iar asta a dus la pene de curent în mai multe orașe din țară. Asta ne-a amintit că sistemul energetic nu este suficient de flexibil ca să se adapteze cererii noi, crescute, și că folosim prea puțin energia regenerabilă, față de potențialul României de producție.

Observăm că în timpul iernii producția de energie este mai mare decât consumul, România fiind un exportator net de energie în acest anotimp, însă vara rolurile se inversează și suntem nevoiți să cumpărăm de la țările vecine. Această discrepanță are loc din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii care scad atât nivelele de apă, cât și puterea curenților de aer, astfel că producțiile turbinelor hidroelectrice și eoliene sunt modeste.

Ce soluții am avea pentru rețele mai solide pe timp de caniculă?

Investiții în infrastructură – Transelectrica va dubla capacitatea transfrontalieră de import/export a energiei electrice cu țările vecine, de la 3370 MW în prezent la 7050 MW în 2030, precum și o sumedenie de modernizări ale liniilor electrice de înaltă tensiune.
Tranziția către energie curată și constantă
Colaborarea consumatorilor prin ajustarea comportamentului
Integrarea eficientă și digitalizarea prosumatorilor

Care este impactul extremelor temperaturii asupra populației din Europa și România?

Schimbările climatice sunt asociate cu o creștere a frecvenței și a intensității fenomenelor meteorologie extreme. Europa se încălzește de două ori mai repede decât media globală iar asta înseamnă o creștere a impactului valurilor de căldură și a perioadelor cu temperaturi ridicate și implicit o creștere a mortalității și morbidității. Impactul se traduce, conform unui studiu recent, în mii de decese pe întregul continent.

Aceste schimbări ar putea duce la provocări fără precedent pentru sistemele de sănătate. Asta se va întâmpla mai ales în timpul valurilor de căldură, când ratele mortalității sunt așteptate să crească odată cu temperatura medie globală, conform cercetării, în toate regiunile Europei. La ce ne putem aștepta până în 2050?

Ciclonul Extratropical Boris în contextul schimbărilor climatice - Un semnal de alarmă pentru Europa?

O analiză recentă a ciclonului extratropical Boris, care a provocat inundații devastatoare în Europa Centrală și de Est cu ramificații și în România, confirmă ceea ce specialiștii din întreaga lume avertizează de ani de zile: schimbările climatice influențate de activitatea umană duc la schimbări în caracteristicile fenomenelor meteorologice extreme.

Pe 30 și 31 august 2024, sud-estul României a fost lovit de precipitații intense unei zone cu presiune scăzută cvasi-staționară (ciclon extratropical) situată deasupra Mării Negre. Acest ciclon a fost produs cantități mari de precipitații, care au dus la inundații.

În doar 24 de ore, cantitatea de precipitații a atins 100 mm în multe localități din zona litoralului Mării Negre. Conform Administrației Naționale „Apele Române” au fost raportate valori cumulate ale precipitațiilor de 225,9 mm la Mangalia, 145 mm la Agigea și 118 mm la Tuzla.

Aceste fenomene (inclusiv cele de tip ciclon extratropical) devin din ce în ce mai frecvente și mai intense. Raportul IPCC (AR6) subliniază clar că valurile de căldură, furtunile violente și precipitațiile extreme devin o „nouă normalitate” în multe regiuni ale globului, inclusiv în Europa. Studiul realizat și publicat recent de ClimaMeter arată că aceste schimbări nu sunt doar fluctuații naturale ale climei.

Astfel, în cazul precipitațiilor extreme asociate cu ciclonul extratropical Boris, variabilitatea climatică naturală a jucat un rol minor, încălzirea globală provocată de activitatea umană fiind principalul factor.

Raportul Starea Climei - România 2024

Raportul ”Starea Climei - România 2024” reprezintă un efort coordonat al unei echipe de 21 de oameni cu scopul de a scoate în prim plan cele mai relevante și actuale date despre schimbările climatice, evoluția fenomenului și proiecțiile de viitor. Dincolo de comunicarea acestor argumente, raportul își propune să:

Aducă în prim-plan importanța experților și a argumentelor științifice atunci când discutăm despre schimbările climatic
Deschidă o platformă de dialog și contribuții științifice pentru cercetătorii șiexperții din România sub forma unei contribuții actualizate anual, cu accent pe România
Prezinte în detaliu evoluția la zi a fenomenelor meteo și climatice, a politicilor publice, a măsurilor de adaptare și reziliență, atât pe plan European, cât și specific pentru Români
Să încurajeze un dialog public deschis, bazat pe date empirice relevante, între cercetători, experți, comunicatori, autorități publice, actori privați și publicul larg despre schimbările climatice și acțiunile de adaptare și mitigație a acestora.

Raportul ”Starea Climei - România 2024”, nu este un demers exhaustiv, acoperind în detaliu doar o parte din domeniile și direcțiile cheie. În acest sens, raportul este o invitație pentru alți cercetători și experți de a se alătura echipei actuale de cercetători pentru a lărgi acoperirea raportului și a deschide noi capitole ale acestuia. Dr. Bogdan Antonescu. Contribuțiile experților și munca celorlalți membri ai echipei sunt ghidate de credința că schimbările climatice sunt o realitate pe care nu o putem evita iar argumentele bazate pe date și expertiză constituie o fundație indispensabilă oricărei acțiuni climatice de succes. Am dori să încurajăm cititorii acestui raport să îl folosească ca un instrument pentru a răspunde la întrebări, pentru a pregăti materiale media sau științifice, pentru a susține cu argument științifice o cauză sau o politică publică, și nu în ultimul rând pentru a susține un dialog public informat și cu implicarea cercetătorilor.

Vlad Zamfira 12/22/24 Vlad Zamfira 12/22/24

Sărbătorile de iarnă: Mai avem zăpadă în orașele noastre de Crăciun?

Pentru mulți dintre noi, ninsoarea din zilele de Crăciun este un element definitoriu al sărbătorilor de iarnă. Dar parcă avem din ce în ce mai puține ninsori comparativ cu deceniile anterioare nu doar în ziua de Crăciun, dar în general în timpul iernii. Dacă această observație este corectă, atunci ar trebui să existe o schimbare pe termen lung în grosimea stratului de zăpadă pentru diferite regiuni

Schimbările pe termen lung în grosimea stratului de zăpadă, pot fi analizate folosind diferite seturi de date, cum ar fi observațiile realizate în timp real la stațiile meteo, date furnizate de modele numerice climatice sau date de reanaliză bazate pe observații și modelare numerică. Astfel, pentru a înțelege schimbările prezente și viitoare în grosimea stratul de zăpadă din România, am folosit un set de date de reanaliză (i.e. o combinație de observații în timp real și modele numerice) și o serie de proiecții climatice pentru diferite scenarii. Setul de date folosit furnizează informații despre grosimea stratului de zăpadă și alți indicatori legați de zăpadă, fiind destinat în special pentru a sprijini sectorul turismului. Aceste date sunt esențiale pentru a înțelege impactul schimbărilor climatice asupra activităților turistice de iarnă, cum ar fi schiul sau drumețiile, și contribuie la planificarea sustenabilă a acestor activități.

Rezultatele privind evoluția numărului de zile pe an cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm au fost sintetizate în graficele interactive de mai jos. Figura 1 și 2 prezintă numărul de zile pentru fiecare județ pentru perioada istorică (1986–2005) și pentru trei scenarii climatice (i.e., RCP2.6, RCP4.5, RCP8.5) pe termen scurt (2021–2040). Pentru a înțelege mai bine schimbare, este reprezentată diferența dintre numărul de zile cu strat de zăpadă peste 30 cm pe termen scurt și numărul de zile din perioada istorică. Valorile cu roșu indică o scădere în viitor a numărului de zile cu strat de zăpadă. Datele sunt de asemenea stratificate pe trei intervale 0–500 m, 500–1000 m și peste 1000 m pentru a furniza mai multe detalii pentru diferite regiuni. În Figura 2, sunt reprezentate același date însă pentru scenarii climatice pe termen mediu (2041–2060).

Figura 1. Schimbarea față de perioada istorică (1986–2005) a numărului de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm pentru diferite scenarii climatice pe termen scurt (2021–2040).

Figura 2. Schimbarea față de perioada istorică (1986–2005) a numărului de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm pentru diferite scenarii climatice pe termen mediu (2041–2060).

Figura 3 și 4 conțin același tip interactiv de analiză ca în Figura 1 și 2, însă de data acesta datele nu mai sunt analizate la nivel anual ci pentru perioada 22 decembrie–4 ianuarie. Acest interval a fost definit astfel pentru a încă fi reprezentativ perioadei Crăciunului.

Figura 3. Numărul de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm între 22 decembrie și 4 ianuarie pentru perioada istorică (1986–20055) și pentru diferite scenarii pe termen scurt (2021–2040).

Figura 4. Numărul de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm între 22 decembrie și 4 ianuarie pentru perioada istorică (1986–20055) și pentru diferite scenarii pe termen mediu (2041–2060).

Dar a înțelege cum a evaluat grosimea stratului de zăpadă strict în ziua de Crăciun, putem folosi setul de date ERA5-Land furnizat de Copernicus Climate Change Service (C3S). Am analiza evoluția stratului de zăpadă patru orașe mari din România — București, Cluj, Iași și Timișoara — din ziua de 25 decembrie pentru intervalul 1950–2023. Rezultatele sunt sintetizate sub forma unor infografice de sezon, în care „personajul principal” este un om de zăpadă a cărui înălțime crește sau scade în funcție de grosimea stratului de zăpadă centimetrii (Figurile 5–8).

La București grosimea stratului de zăpadă nu a depășit 5 cm în ultimii 10 ani. Iar din acești 10 ani, doar jumătate au fost ani cu zăpadă, o schimbare majoră comparativ cu deceniile anterioare. O schimbare asemănătoare este observată și pentru Timișoara. La Iași și Cluj, deși mai norocoase în deceniile trecute (’60–’80), au arătat și ele o reducere a grosimii stratului de zăpadă în ultimii ani.

Figura 5. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru București.

Figura 6. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru Timișoara.

Figura 7. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru Timișoara.

Figura 8. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru Cluj.

Această analiză, realizată pentru doar patru orașe și doar pentru ziua de Crăciun, ne oferă o imagine simplificată despre modificările în grosimea stratului de zăpadă. De asemenea este important de subliniat că vremea de Crăciun este un fenomen local și care poate varia mult de la o regiune la alta. De asemenea, natura nu urmează un manual fix, iar fluctuațiile anuale sunt perfect normale. Însă atunci când analizăm un interval mai lung, cum este 1950–2023, se conturează un trend care ne arată că iernile devin mai blânde sub influența temperaturilor mai ridicate.

Temperatura medie globală a crescut cu aproximativ aproximativ 1.4°C față de perioada preindustrială (1850–1900), iar acest lucru poate însemna ierni mai blânde, cu temperaturii de Crăciun mai ridicate în prezent și cu schimbări în distribuția precipitațiilor, comparativ cu deceniile anterioare. Astfel, în loc să avem un strat consistent de zăpadă (așa cum eram obișnuiți) și temperaturi scăzute, avem o vreme mai blândă și fără zăpadă sau chiar cu ploi în timpul sărbătorilor. Iar tendința pentru următoarele decenii este către ierni din ce în ce mai blânde.

Chiar dacă ne confruntăm cu o tendință generală de încălzire, acest lucru nu înseamnă că iernile vor dispărea cu totul sau că vom rămâne fără episoade de vreme extremă. În continuare, pot apărea ninsori abundente și viscole în toate zonele României, inclusiv în cele de câmpie, nu doar în regiuni montane. Unele studii științifice indică faptul că schimbările climatice influențează curgerea la scară mare în atmosferă care are un rol important în producerea fenomenelor extreme din timpul iernii.

Pe scurt, legătura se poate explica astfel: încălzirea accentuată din regiunile Arctice, determinată de creșterea concentrației de gaze cu efect de seră, reduce diferența de temperatură dintre zona rece de la nord și zona mai caldă de la sud. În mod normal, curentul jet – un „râu” de aer care circulă la altitudine mare – acționează ca o barieră între masele de aer foarte rece și cele calde. Când diferența de temperatură dintre nord și sud scade, curentul jet devine mai slab, fapt care permite aerului polar să coboare mai spre sud. În astfel de situații, putem avea ierni cu episoade de frig intens, ninsori abundente și viscole.

Alte studii, bazate pe simulări numerice, care arată că atunci când gheața marină din Arctica se retrage (adică se reduce suprafața acoperită cu gheață), efectul asupra curentului jet este foarte mic. Cu alte cuvinte, deși topirea gheții marine din zona arctică poate să pară un factor major, nu toate cercetările confirmă aceeași amploare a influenței sale asupra curentului jet și a fenomenelor meteo extreme din timpul iernii.

Cert este că discuțiile științifice legate de legătura dintre încălzirea globală și fenomenele extreme din timpul iernii continuă. Efectele nu sunt simple și pot varia în funcție de regiune și de alți factori climatici. Cu toate acestea, este clar că schimbările climatice nu exclud apariția unor episoade de vreme extremă.

Dr. Bogdan Antonescu

Vlad Zamfira 12/3/24 Vlad Zamfira 12/3/24

Schimbările climatice sunt cât de poate de reale și o problemă la nivel global dar și în România

În ultimii ani dezinformările privind știința din spatele schimbărilor climatice au căpătat amploare mai ales în sfera on-line, acest fapt având consecințe vizibile în discursul public dar și cel politic. Consensul oamenilor de știință este cât se poate de clar: schimbările climatice și efectele acestora ne afectează pe toți, situația se poate înrăutăți însă printr-un efort colectiv putem combate acesta fenomen în puținul timp rămas.

Schimbările climatice au afectat puternic România în ultimii ani

Evoluția temperaturilor și a valurilor de căldură în România

Datele privind evoluția valurilor de căldură în România și Europa de est în ultimii aproximativ 70 de ani indică o creștere semnificativă din punct de vedere statistic atât a duratei cât și a frecvenței valurilor de căldura pentru perioada 1950-2023. Majoritatea regiunilor au înregistrat o creștere a duratei valurilor de căldura între 10 și 15 zile, în timp ce sud-vestul și estul țării (în apropierea Mării Negre) înregistrează o creștere mai mare de 25-30 zile în decursul în ultimilor 74 de ani.

În perioada 31 mai - 31 iulie 2024, România a fost lovită de cel mai lung și intens val de căldură din istoria recentă. În aceste 62 de zile, 46 au înregistrat condiții de val de căldură, reprezentând 75% din întreaga perioadă.

Doar în acest an primul val de căldură a avut loc între 31 mai și 13 iunie 2024, înregistrat la stația meteorologică București Filaret, și a durat 14 zile, cu o intensitate cumulată de 114,04°C. Al doilea val, desfășurat între 16 și 21 iunie, a avut o intensitate de 115,34°C și a durat 16 zile. Cel mai intens val de căldură a fost înregistrat între 6 și 21 iulie, cu o intensitate cumulată de 152,02°C, un record pentru ultimii 130 de ani. În lunile iunie și iulie 2024, au fost înregistrate 57 de zile cu temperaturi maxime zilnice de peste 30°C, 28 de zile cu temperaturi de peste 35°C și 6 zile cu temperaturi de peste 40°C la stația București Filaret.

Aceste valori sunt fără precedent în peste 130 de ani de observații la această stație. Valul de căldură din a doua jumătate a lunii iulie a afectat toată țara, cele mai ridicate temperaturi fiind înregistrate în regiunile extracarpatice. Pe 16 iulie 2024, la 24 de stații meteorologice s-au înregistrat temperaturi de peste 40°C, iar pe 17 iulie la 17 stații. În perioada 1-18 iulie 2024, la 26 de stații s-a egalat sau depășit temperatura maximă absolută lunară, cu exemple precum Botoșani (+39,4°C) și Târgu Mureș (+39,0°C).

Vara 2024 a fost cu 0,69°C peste media perioadei de referință 1991-2020, depâșind recordul stabilit în vara anului 2023 (0,66°C). În Europa vara anului 2024 a fost deasemenea una record cu 1,51°C față de media 1991-2020 (recordul anterior - 1,34°C - fiind din 2022).

Ciclonul Extratropical Boris - Un semnal de alarmă pentru Europa

Verile calde și secetoase din România - O problemă din ce în ce mai pronunțată

România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Existența Mării Negre și, mai ales, întinderea Munților Carpați induc o serie de particularități în condițiile climatice predominante. Date recente arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală.

Tendința vine în special în ultimele două decenii și știm că viitoarele valuri de căldură vor dura mai mult și vor avea temperaturi mai ridicate. Asta arată un nou raport — că la scară globală există o creștere clară a numărului de nopți și zile calde și o scădere a numărului de nopți și zile reci.

Pe parcursul deceniului 2011–2020, zonele cele mai favorabile pentru apariția fenomenelor de secetă sunt situate în principal în partea de vest și în partea de sud-est a țării. Cel mai mare număr de veri secetoase pe deceniu s-a înregistrat pe parcursul acestui deceniu (adică 2011–2020), cu până la șase veri uscate pe deceniu în toată partea de vest a țării și în partea de sud-est, conform analizelor realizate de Dr. Viorica Nagavciuc.

Furtunile violente cu grindină

La începutul acestei veri grindina a afectat multe județe din România precum Harghita, Covasna, Bistrița Năsăud și Iași (Răducăneni), provocând pagube însemnate la nivel local. Analiza proceselor fizice care duc la apariția grindinei ne permit să prognozăm că schimbările climatice și încălzirea climei vor duce la o posibilă schimbare a furtunilor cu grindină. Astfel, datorită încălzirii atmosferice, respectiv umidității crescute, în viitor vom observa în general mai puține furtuni cu grindină, dar când acestea se vor produce grindina va fi de mari dimensiuni.

Furtunile care produc grindină sunt fenomene severe cu impact mare, după cum se poate urmări în figura de mai jos. Spre deosebire de temperatură, pentru grindină nu avem observații pentru o perioadă suficient de mare de timp astfel încât să putem construi un trend. Din măsurătorile realizate la stațiile meteo știm că temperatura medie globală a crescut cu aproximativ 1.1°C față de perioada pre-industrială (1850–1900).

Distribuția cazurilor cu grindină cu diametrul mai mare de 2 cm (stânga) și cu diametrul mai mare de 5 cm (dreapta) pentru perioada istorică 1971–2000 (primul rând). Culorile reprezintă numărul de cazuri pe an. Distribuția cazurilor cu grindină pentru două scenarii climatice RCP4.5 (rândul 2) și RCP8.5 (rândul 3) pentru intevalul 2071–2100. Pentru cele două proiecții climatice culorile reprezintă schimbarea procentuală față de prioada de referință 1971–2000. Figura este adaptată după Figura 2 din Rädler et al. (2019)

Problema miturilor despre schimbările climatice

Schimbările climatice sunt o temă din ce în ce mai prezentă în societatea de azi. În jurul acestui fenomen complex s-au creat multe confuzii, ceea ce a dus la creșterea gradului de scepticism al oamenilor. Așadar, revizitam câteva din cele mai vehiculate mituri despre schimbările climatice, impactul și efectele acestora.

Mitul 1: Schimbările climatice nu au nicio influență asupra fenomenelor meteorologice extreme

Deși este adevărat că niciun eveniment meteorologic singular nu poate fi atribuit în totalitate schimbărilor climatice, dovezile științifice arată că schimbările climatice cresc frecvența, intensitatea și durata fenomenelor meteo extreme. De exemplu, așa cu este indicat în ultimul raport IPCC, creșterea temperaturilor globale duce la valuri de căldură mai intense, ploi mai abundente. Studiile de atribuire, care analizează rolul schimbărilor climatice asupra un evenimente specifice, oferind dovezi științifice că multe dintre fenomenele extreme recente sunt influențate semnificativ de activitățile umane. De exemplu, la sfârșitul lunii august (30–31 august) și la mijlocul lunii septembrie (15–17 septembrie, ciclonul extratropical Boris) 2024, o serie de evenimente cu precipitații extreme au afect sud-estul României. Studii de atribuire (LINK1, LINK2) realizate de ClimaMeter imediat după încetarea acest evenimente au arătat că schimbările climatice au jucat un rol important în apariția evenimentelor, iar variabilitatea natură un rol relativ modest.

Mitul 2: Vremea rece dovedește că încălzirea globală nu este reală

Creșterea temperaturii medii globale nu înseamnă că nu vom mai avea ninsori și vreme specifică iernii. Schimbările climatice nu elimină vremea rece, ci are un impact asupra structurilor de vreme la scară mare și, în anumite cazuri, pot intensifica anumite extreme. De exemplu, perturbările vortexului polar, probabil legate de încălzirea Arcticii, pot face ca aerul rece să ajungă în regiuni precum America de Nord sau Europa. În același timp, încălzirea globală se referă la tendința pe termen lung de creștere a temperaturii medii globale, nu la absența zilelor reci. Datele colectate la globale arată în mod constant această tendință de încălzire, chiar dacă regional există perioade caracterizate de temperaturi scăzute.

Mitul 3: Evenimentele meteo extreme sunt naturale și au avut mereu această frecvență

Fenomenele meteorologice extreme au existat dintotdeauna, nimeni nu contestă acest lucru. Însă frecvența, intensitatea, durata și impactul lor sa schimbat din cauza schimbărilor climatice. Astfel, schimbările climatice modifică caracteristicile fenomenelor cu are eram obișnuiți. Observațiile științifice confirmă că valurile de căldură, precipitațiile intense, perioade cu secetă și furtunile devin mai intense și mai frecvente în multe părți ale lumii din cauza activităților umane. De exemplu, studiile arată că probabilitatea apariției unor evenimente extreme cu temperaturi foarte mari a crescut semnificativ, transformând un eveniment care înainte era observat odată la 100 de ani într-unul care se întâmplă acum o dată la 10 ani sau chiar mai des. Aceste schimbări sunt în concordanță cu proiecțiile modelelor climatice și cu datele observaționale.

Fiecare dintre noi poate contribui la reducerea riscurilor asociate cu schimbările climatice. Poate că în acest moment nu te simți afectat în mod direct de încălzirea globală, însă trebuie să știi că schimbările climatice nu se limitează la temperaturi ridicate. Consecințele negative afectează și producția de alimente, sănătatea publică și biodiversitatea. Astfel, subiectul schimbărilor climatice ne privește pe toți. Fiecare persoană poate contribui la limitarea încălzirii globale pe viitor.

Dr. Bogdan Antonescu

Vlad Zamfira 10/30/24 Vlad Zamfira 10/30/24

Vor fi politicile climatice ale Statelor Unite influențate de alegeri?

Pe scurt, e foarte probabil că alegerile prezidențiale a celei mai mari economii globale vor avea efecte importante, însă e greu de anticipat amploarea lor. O președinție Harris e de așteptat să contribuie la decarbonizarea economiei SUA, în timp ce un al doilea mandat Trump s-ar concentra pe reducerea și demontarea reglementărilor și politicilor deja în vigoare.

Pe scurt, e foarte probabil că alegerile prezidențiale a celei mai mari economii globale vor avea efecte importante, însă e greu de anticipat amploarea lor. O președinție Harris e de așteptat să contribuie la decarbonizarea economiei SUA, în timp ce un al doilea mandat Trump s-ar concentra pe reducerea și demontarea reglementărilor și politicilor deja în vigoare

Mai întâi, merită observat că subiectul schimbărilor climatice a fost mult mai puțin vizibil decât acum patru ani. În pofida dezastrelor naturale recente, care au devastat comunități din întreaga țară, inclusiv recentul uragan Milton care a cauzat pagube colosale în Florida, politica de mediu are o prioritate redusă în mintea alegătorilor — conform datelor de la Pew Research Center. Pe măsură ce se apropie 5 noiembrie, subiectele presante sunt economia, imigrația, sistemul de sănătate, drepturile reproductive, criminalitatea și inflația. Aceleași date indică o divizare partizană accentuată în modul în care cele două partide politice privesc protecția mediului.

În al doilea rând, e important să ținem cont de particularitățile sistemului electoral american. Astfel, de fiecare dată când sunt alegeri prezidențiale, sunt câteva state (swing states) care au un rol decisiv în stabilirea câștigătorului.

În aceste alegeri, Pennsylvania și Michigan sunt două state extrem de importante, și ambele au industrii care depind de politicile climatice. În Pennsylvania sunt gaze de șist, iar în Michigan este concentrată o parte importantă din industria auto americană. Consecința acestui fapt este că Harris a adoptat o poziție pro-gaze de șist, în schimbare față de acum patru ani, și a făcut concesii față de industria auto tradițională.

În campania lui Harris, problema climei a fost menționată doar în treacăt, fără detalii specifice despre planul de viitor. Majoritatea întrebărilor au vizat producția de petrol și gaze din SUA, care a atins niveluri record în timpul președinției Biden. În același timp, pachetul legislativ principal în domeniul climei, 2022 Inflation Reduction Act (IRA), unde Harris a avut un rol esențial în adoptarea lui, a fost foarte puțin amintit. Această decizie a fost în mare parte strategică, campania lui Harris încercând să se concentreze pe subiectele politice care pot atrage voturi.

Chiar și așa, o președinție Harris e de așteptat să contribuie la decarbonizarea economiei SUA, în timp ce un al doilea mandat Trump s-ar concentra pe reducerea și demontarea reglementărilor și politicilor deja în vigoare. În campania lui Trump, atât știința, cât și necesitatea unei politici climatice au fost puse sub semnul întrebării în mod repetat. Trump a numit IRA și multe dintre politicile existente „o înșelătorie verde”. Oficiali și consilieri ai campaniei par să sugereze că Trump ar reduce într-adevăr o mare parte din reglementările existente și ar facilita creșterea producției de combustibili fosili. Subvențiile pentru vehicule electrice, centralele electrice și limitele pentru poluarea cu metan sunt considerate a fi deosebit de vulnerabile sub o președinție Trump. Aceeași abordare ar fi probabil adoptată și în politica climatică internațională, făcând cooperarea constructivă cu China și alți mari poluatori mai dificilă.

Acest fapt nu va opri complet tranziția verde, dar o va încetini considerabil, având și implicații asupra politicii globale privind clima. De asemenea, politicile depind de echilibrul de putere din Congres, deoarece măsura în care un președinte în funcție poate schimba politici depinde decisiv de componența Congresului. Șansa ca republicanii să dețină președinția și cele două camere, scenariul cel mai negativ din perspectiva climei, este evaluată la aproximativ 30%.

Schimbările de politici ale unei administrații Trump ar fi atenuate de faptul că IRA (Inflation Reduction Act) este benefică economic pentru statele dominate de republicani, care ar presa pentru păstrarea subvențiilor în favoarea tranziției verzi. Merită observat și că Elon Musk este un susținător foarte vizibil pro-Trump, și în același timp un leader al tehnologiilor verzi. Paradoxal influența lui ar putea să contribuie la păstrarea subvențiilor privind tehnologiile pro-mediu. E notabil și că Vance, candidatul republican la funcția de vice-președinte, a menționat posibilitatea impunerii unor bariere vamale condiționate de folosirea unor tehnologii verzi (taxe mari pentru produsele din țări cu tehnologii poluante).

În ansamblu, efectele cele mai puternice ale alegerilor prezidențiale ar fi cele la nivel global, în condițiile în care o administrație Trump ar aborda mai puțin colaborativ problema reducerii emisiilor cu efect de seră, precum și cea a transferului de tehnologii nepoluante.

Care sunt percepțiile publicului American legate de politicile climatice?

Conform unei analize recente:

Majoritatea americanilor (două treimi) sprijină prioritizarea dezvoltării surselor regenerabile de energie. 9 din 10 votanți democrați înregistrați ar susține această politică în vreme ce doar 4 din 10 Republicani ar fi de acord.
Americanii sunt reticenți față de eliminarea completă a combustibililor fosili, dar adulții mai tineri sunt mai deschiși în acest sens. Aproximativ 3 din 10 adulți (31%) spun că SUA ar trebui să renunțe complet la petrol, cărbune și gaze naturale. Mai mult de două ori mai mulți (68%) spun că SUA ar trebui să utilizeze o combinație de surse de energie, inclusiv combustibili fosili și surse regenerabile.
Democrații și republicanii s-au îndepărtat politic tot mai mult în ultimul deceniu în ceea ce privește evaluarea amenințării reprezentate de schimbările climatice.
Publicul este de acord ca guvernul federal să stimuleze producția de energie eoliană și solară.
Americanii consideră că mai mulți actori - inclusiv corporațiile și guvernul federal - ar putea face mai mult pentru a aborda impactul schimbărilor climatice
Aproximativ trei sferturi dintre americani susțin participarea Statelor Unite la eforturile internaționale (precum conferintele COP) de reducere a efectelor schimbărilor climatice
Americanii nu vor vehicule electrice chinezești, chiar dacă acestea sunt mai ieftine

Prof. Gabriel Bădescu

Este directorul Centrului pentru Studiu Democrației și Profesor Universitar în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității Babes-Bolyai. Principalele domenii de studiu: politică comparată, societatea civilă, capital social, politici educaționale, politici climatice, inegalități sociale.

Vlad Zamfira 10/16/24 Vlad Zamfira 10/16/24

Schimbările Climatice — Recorduri de Temperatură și Praguri Critice în 2023

Datele furnizate de Copernicus Climate Change Service (C3S) arată că temperatura medie globală în 2023 a fost cu 1,48°C mai mare decât perioada preindustrială, confirmând o tendință de încălzire susținută. Mai mult decât atât, aproape jumătate din zilele anului au înregistrat temperaturi care au depășit pragul de 1,5°C, un reper critic definit de Acordul de la Paris. Aceste cifre reflectă nu doar o simplă deviație meteorologică, ci un semnal clar că ne îndreptăm spre un viitor climatic incert, cu impacturi semnificative asupra ecosistemelor și societății umane.

Schimbările climatice au ajuns într-un punct critic, evidențiind impactul cumulativ al deceniilor de creștere a concentrației gazelor cu efect de seră, dar și al gestionării inadecvate a resurselor naturale. În acest context, atât comunitatea științifică cât și organizațiile internaționale, precum Organizația Națiunilor Unite sau Organizația Meteorologică Mondială, au continuat să atragă atenția asupra implementării urgente de măsuri concrete pentru a limita creșterea temperaturii globale sub pragul de 1,5°C, stabilit prin Acordul de la Paris din 2015. Cu toate acestea, datele și observațiile din ultimii ani arată că atingerea acestui obiectiv devine din ce în ce mai dificilă, având în vedere pe de o parte rata actuală a încălzirii globale și pe de altă parte lipsa unor politici ambițioase la scară largă. Anul 2023 a înregistrat cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor meteorologice.

*Figura 1. Temperatura medie globală lunară între ianuarie 1940 și decembrie reprezentată ca o serie de timp pentru fiecare an. Sursa datelor: ERA5 via CS3/ECMWF*

Potrivit datelor Copernicus, temperatura medie globală în 2023 a fost de 14,98°C, cu 1,48°C mai mare decât media din perioada preindustrială 1850–1900 (Figura 1). Față de recordul anterior stabilit în 2016, 2023 a fost cu 0,17°C mai cald. Începând din iunie, fiecare lună din 2023 a depășit temperaturile lunilor corespunzătoare din toți anii precedenți (1940–2022), iar lunile iulie și august au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din toate timpurile.

Figura 2. Distribuția anuală (1940–2023) a anomaliilor temperaturii medii globale față de perioada de referință 1991– 2020. Pentru comparație sunt prezentare separat și distribuțiile anomaliilor temperaturii pentru 1940, 1980 și 2023.

Această creștere a temperaturii medii globale cu 1,48°C în 2023 poate părea, la prima vedere, nesemnificativă. Totuși, chiar și variațiile aparent mici ale temperaturii globale au un impact considerabil, deoarece orice creștere ne aduce mai aproape de pragul critic de 1,5–2,0°C stabilit prin Acordul de la Paris. Pragul de 1,5°C nu este o limită simbolică, depășirea acestuia are implicații majore pentru stabilitatea sistemului climatic. Este important de subliniat că acest prag, stabilit prin Acordul de la Paris, se referă la încălzirea pe termen lung și nu la fluctuațiile unui singur an.

În fiecare an, schimbările de temperatură pot fi influențate atât de factorii antropici, cât și de variații climatice naturale pe termen scurt, cum vom explora mai departe. Cu toate acestea, atingerea unor valori foarte apropiate de acest prag în 2023 subliniază gravitatea situației. Majoritatea zilelor anului 2023 au avut temperaturi mai ridicate față de media 1991–2020 (Figura 3). Iar față de perioada preindustrială (1850–1900), 2023 a fost primul an în care anomalia temperaturii pentru fiecare zi a fost de cel puțin 1°C (Figura 4).

Aproximativ 50% din zilele anului 2023 au avut anomalii mai mari de 1.5°C. Anul 2016 (anul în care a fost stabilit recordul precedent pentru temperatura medie globală) a avut aproximativ 20% din zile cu anomalii mai mari de 1.5°C. Continuarea acestei tendințe ridică îngrijorări serioase, deoarece riscul de a depăși acest prag pe termen lung devine tot mai iminent, ceea ce ar putea declanșa efecte climatice ireversibile, precum pierderi masive de biodiversitate, creșterea nivelului mării și intensificarea dezastrelor naturale.

Pentru o înțelegere mai profundă a modului în care clima noastră se modifică, trebuie să luăm în considerare și alți factori critici, cum ar fi conținutul de căldură al oceanului, care oferă o imagine mai cuprinzătoare. În 2023, conținutul de căldură al oceanului a atins 286 ZJ (zetajouli), comparativ cu perioada de referință 1981–2010 (Figura 4). Acesta este un indicator mai precis al schimbărilor climatice decât temperatura medie globală. Creșterea conținutului de căldură al oceanului începând cu 1998 reflectă acumularea constantă de energie termică în straturile superioare ale oceanului, între 0 și 2000 metri adâncime. Pe măsură ce gazele cu efect de seră rețin mai multă căldură în atmosfera Pământului, oceanul acționează ca un rezervor de căldură, absorbind o parte semnificativă din excesul de căldură.

Figura 3. Distribuția anuală (1940–2023) a numărului de zile cu anomalii al temperaturii medii globale față de perioada de referință 1991–2020 mai mari de 1°C. Sursa datelor: ERA5 via CS3/ECMWF

De asemenea, concentrațiile gazelor cu efect de seră au atins noi recorduri în 2023, cauzate în principal de activitățile umane, cum ar fi arderea combustibililor fosili, schimbările în utilizarea terenurilor și agricultura. Concentrația medie anuală a dioxidului de carbon (CO2) a ajuns la 419 părți per milion (ppm), marcând o creștere de 2,4 ppm (+/- 0,4 ppm) față de 2022. CO2 este responsabil pentru aproximativ 42% din creșterea globală a temperaturilor în comparație cu perioada preindustrială (1850–1900). În plus, concentrația de metan (CH4) a crescut cu 11 părți per miliard (+/- 3 ppb) în 2023, ajungând la 1902 ppb. CH4 contribuie la aproximativ 28% din creșterea temperaturilor globale. Potrivit Copernicus, nivelurile de CO2 din atmosferă în 2023 au fost cele mai ridicate din ultimii cel puțin 2 milioane de ani, iar concentrația de CH4 a atins cel mai înalt nivel din ultimii 800.000 de ani. Aceste cifre subliniază gravitatea situației și necesitatea unor măsuri urgente pentru reducerea emisiilor.

*Figura 4. Conținutul de căldură al oceanului (în Zetta Joule, ZJ) din stratul 0–2000 m pentru intervalul 1960–2023 față de perioada de referință 1981–2010*

Este esențial să luăm în considerare noul record al temperaturii medii globale din 2023, dar și mai important este să analizăm tendința de creștere pe termen lung a temperaturilor cauzată de activitățile umane. Conform unei analize efectuate de Berkeley Earth, dacă actuala tendință de încălzire din ultimii 40 de ani se menține, pragul de 1,5°C va fi atins în jurul anului 2032, iar pragul de 2,0°C în jurul anului 2057. Aceste estimări se bazează pe tendințele pe termen lung, nu pe variațiile anuale. Aceasta subliniază încă odată urgența unor acțiuni rapide și continue de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a încetini ritmul schimbărilor climatice.

În concluzie, contextul climatic global ne arată o direcție clară de încălzire accelerată, cu consecințe profunde. Următoarele secțiuni vor explora modul în care aceste tendințe generale influențează România, cu accent pe fenomene precum valurile de căldură, seceta, furtunile, impactul asupra climei urbane, punctele critice ale sistemului climatic și politicile necesare pentru a răspunde acestor provocări.

Acest material face parte din Raportul Starea Climei Romania 2024, un efort coordonat al unei echipe de 21 de oameni cu scopul de a scoate în prim plan cele mai relevante și actuale date despre schimbările climatice, evoluția fenomenului și proiecțiile de viitor.

Dr. Bogdan Antonescu

Dr. Monica Ioniță

este cercetătoare în cadrul Grupului de Paleoclimatologie de la Institutul Alfred Wegener pentru Cercetări Polare și Marine. Cercetărilor sale sunt axate pe analiza și înțelegerea variabilității și predictibilității potențiale a evenimentelor extreme într-o lume în schimbare, utilizând metode statistice complexe și diferite tipuri de date care acoperă un spectru temporal larg, mergând înapoi cu mii de ani în trecut, acoperind prezentul și extinzând orizontul nostru în viitor.. În ultimii ani, a fost, de asemenea, foarte implicată în transferul de știință și tehnologie și în comunicarea generală a problemelor legate de schimbările climatice către public.

Anca Iosif 7/17/24 Anca Iosif 7/17/24

Studiu: Starea poluării aerului în trei orașe mari din România

În ultimele decenii, problema poluării aerului a devenit tot mai presantă, atrăgând atenția autorităților, oamenilor de știință și publicului larg. Pe lângă asta, valurile de căldură prin care trecem în ultimele două săptămâni vin și ele cu presiune atmosferică ridicată, care creează un strat de aer stagnant deasupra nivelului solului, ce poate deveni toxic.

În contextul alarmant al poluării cu particule PM2.5 și PM10, venim cu o analiză comparativă a situației în trei dintre cele mai importante orașe ale României: Cluj-Napoca, București și Iași. Acestea oferă o imagine a dinamicii poluării urbane și a impactului acesteia asupra sănătății locuitorilor și mediului înconjurător.

În ultimele decenii, problema poluării aerului a devenit tot mai presantă, atrăgând atenția autorităților, oamenilor de știință și publicului larg. Printre cei mai periculoși poluanți atmosferici se numără particulele fine, cunoscute sub denumirile PM2.5 și PM10, care sunt de dimensiuni microscopice, imperceptibile ochiului uman, dar extrem de nocive pentru sănătate și mediu. Pe lângă asta, valurile de căldură prin care trecem în ultimele două săptămâni vin și ele cu presiune atmosferică ridicată, care creează un strat de aer stagnant deasupra nivelului solului, ce poate deveni toxic.

În acest context alarmant al poluării cu particule PM2.5 și PM10, venim cu o analiză comparativă a situației în trei dintre cele mai importante centre urbane ale României: Cluj-Napoca, București și Iași. Aceste orașe oferă o imagine a dinamicii poluării urbane și a impactului acesteia asupra sănătății locuitorilor și mediului înconjurător.

De ce sunt periculoase particulele?

Din cauza dimensiunilor lor mici, particulele pot pătrunde adânc în plămâni, iar unele dintre ele pot ajunge chiar în fluxul sanguin, putând cauza daune grave organismului. Expunerea pe termen lung la particulele PM2.5 și PM10 este asociată cu o gamă largă de afecțiuni de sănătate, preucm astmul și bronșita, boli cardiovasculare, creșterea riscului de accident vascular cerebral, cancer pulmonar, deces prematur, dar chiar efecte adverse asupra dezvoltării fetale și mortalitate prematură.

Pe lângă impactul direct asupra sănătății umane, particulele PM afectează negativ și mediul. Ele pot reduce vizibilitatea, afectând calitatea aerului peisagistic, pot depune substanțe nocive pe sol și în cursurile de apă, deteriorând habitatele naturale și afectând biodiversitatea.

Poluarea aerului: factorul de căldură

Creșterea mortalității din cauza valurilor de căldură a fost studiată pe larg. De exemplu, se estimează că 70.000 de decese suplimentare au avut loc în timpul caniculei din 2003 în Europa. Creșterea frecvenței și intensității valurilor de căldură proiectate pentru secolul viitor este o preocupare importantă pentru sănătate. Valurile de căldură amenință sănătatea. Poluarea aerului amenință sănătatea. Dar de ce se adună adesea alertele privind căldura și poluarea aerului?

Căldura poate crește poluarea aerului în trei moduri:

Când vremea este caldă, sursele primare de poluanți tind să crească
Soarele și căldura pot transforma poluanții primari ai aerului în poluanți secundari care pot fi și mai toxici
Valurile de căldură vin adesea cu presiune atmosferică ridicată, care creează un strat de aer stagnant deasupra nivelului solului.

Când se întâmplă acest lucru în orașe, poluanții atmosferici rămân captați, iar densitatea poluanților crește. Căldura declanșează o utilizare mai mare a energiei aerului condiționat în clădiri și mașini, iar asta duce la un aer aglomerat cu mai multe emisii.

Schimbările climatice cu perioade calde mai lungi, pot provoca, de asemenea, o producție mai mare de alergeni pe bază de plante, cum ar fi polenul (sursa raportului Casei Albe din SUA).

Alte efecte secundare ale căldurii pot crește poluarea aerului, cum ar fi incendiile sălbatice care produc cantități mari de particule; această poluare poate ajunge în zone dens populate, transportate de vânturi.

Prin urmare, controlul și reducerea emisiilor de PM2.5 și PM10 sunt esențiale nu doar pentru protejarea sănătății publice, dar și pentru conservarea calității mediului înconjurător. Înțelegerea amănunțită a acestor particule, a surselor lor și a impactului pe care îl au, constituie un prim pas crucial în dezvoltarea de strategii eficiente pentru combaterea poluării aerului.

Impactul asupra sănătății umane

Particulele ultrafine au efecte adverse asupra coropului uman indiferent daca expunerea este pentru putin timp sau pentru timp mai indelungat.

Sistemul respirator

Particulele PM2.5 și PM10 sunt extrem de periculoase pentru sistemul respirator. Datorită dimensiunilor lor reduse, acestea pot trece de barierele naturale ale organismului și se pot depune în plămâni, provocând inflamații, reducerea funcției pulmonare și exacerbarea condițiilor existente precum astmul și bronșita cronică.

Sistemul cardiovascular

Studiile au demonstrat o legătură clară între expunerea pe termen lung la PM2.5 și un risc crescut de boli cardiovasculare. Particulele fine pot contribui la ateroscleroză (îngroșarea arterelor), pot crește riscul de atac de cord și accident vascular cerebral și pot influența negativ tensiunea arterială și funcția cardiacă.

Efecte carcinogene

Expunerea la PM2.5 a fost asociată și cu un risc crescut de dezvoltare a cancerului pulmonar, ca urmare a conținutului lor de substanțe toxice și carcinogene, care, odată pătrunse în fluxul sanguin, pot afecta diverse organe.

Impactul asupra dezvoltării fetale

Există dovezi că expunerea prenatală la PM2.5 și PM10 poate avea efecte negative asupra dezvoltării fetale, incluzând nașterea prematură și greutatea scăzută la naștere, ambele având implicații de lungă durată asupra sănătății copilului.

Impactul asupra mediului

Ecosistemele

Particulele fine și ultrafine pot avea efecte devastatoare asupra ecosistemelor. Depunerea lor pe sol poate afecta fertilitatea acestuia și poate schimba echilibrul chimic, afectând viața plantelor și a organismelor care depind de sol pentru nutriție.

Apa

PM2.5 și PM10 pot fi transportate de precipitații în cursurile de apă, afectând calitatea apei și viața acvatică. Substanțele toxice asociate cu aceste particule pot intra în lanțul alimentar acvatic, având efecte nocive asupra peștilor și a altor forme de viață acvatică.

Clima

Particulele fine joacă un rol semnificativ în schimbările climatice. Pe de o parte, ele pot contribui la încălzirea globală prin absorbția radiației solare. Pe de altă parte, pot avea un efect de răcire prin dispersarea și reflectarea luminii solare. Acest dualism al impactului lor complică eforturile de modelare și combatere a schimbărilor climatice.

Vizibilitatea

Poluarea cu particule fine reduce semnificativ vizibilitatea, ducând la ceață densă de poluare, cunoscută sub numele de smog. Aceasta nu numai că afectează calitatea vieții și estetica peisajului urban și natural, dar poate avea și implicații serioase pentru siguranța transportului.

Standarde de calitate a aerului la nivel național

În România, standardele de calitate a aerului sunt stabilite de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Ordinul nr. 756/1997 și Ordinul nr. 293/2011. Aceste standarde definesc limitele admise pentru o serie de poluanți atmosferici, inclusiv dioxid de sulf (SO2), dioxid de azot (NO2), particule în suspensie (PM10 și PM2.5), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), benzen și alte compuși organici volatili.

Principalele standarde includ:

PM10: Media zilnică de 50 μg/m³ și media anuală de 40 μg/m³.

PM2.5: Nu există o limită legală pentru PM2.5, însă sunt recomandate valorile ghid pentru protecția sănătății umane, stabilită de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), de 5 μg/m³ pentru media anuală și de 15 μg/m³ pentru media zilnică.

NO2: Media anuală de 40 μg/m³ și media orară de 200 μg/m³ (care nu trebuie să fie depășită mai mult de 18 ori pe an).

Standarde de calitate a aerului la nivel internațional:

Organizația Mondială a Sănătății a emis Ghidurile de calitate a aerului în 2005 cu rectificare in 2021, care stabilesc recomandări pentru calitatea aerului, în scopul de a proteja sănătatea umană la nivel global. Acestea includ limite pentru particulele PM2.5 și PM10, dioxidul de azot, ozonul, dioxidul de sulf și alți poluanți atmosferici.

Uniunea Europeană a stabilit limite și standarde comune pentru calitatea aerului prin intermediul Directivei 2008/50/CE și a Directivei 2004/107/CE. Aceste directive includ standarde pentru PM10, PM2.5, dioxid de azot, ozon, dioxid de sulf și alte substanțe poluante, iar statele membre trebuie să îndeplinească aceste standarde pentru a proteja sănătatea publică și a mediului.

Analiza situației pentru Cluj-Napoca

Pe plan local există cel puțin 4 rețele private (Strop de aer, Pulse.eco , Aerlive, Uradmonitor) care măsoară particulele in suspensie PM2.5 și PM10 pentru a compensa situația senzorilor din rețeaua națională (doar 4 amplasați din care 2 nu funcționează). Pentru studiul pentru acest oraș am folosit datele colectate pentrul 2023 de la două rețele private (Strop de aer si Aerlive) pentru a înțelege și izola sursele de poluare corelate cu activitățile umane. Astfel am procesat peste 800.000 măsurători unice doar pe anul 2023, pentru 16 senzori amplasați pe toată zona metropolitană a orașului Cluj-Napoca, din rețeaua privată “Strop de aer”.

Comparând datele de pe cele 2 rețele private, putem observă o diferența dintre concentrația pulberilor PM2.5 și PM10, rezultat direct al tipurilor de senzori optici pe care îi utilizează (PMS5003 și SDS011).

Pe baza datelor am identificat pentru Cluj-Napoca mai multe zone în care poluarea aerului a fost peste media măsurătorilor realizate cu senzori mobili sau fixi. Astfel în urmă interpretării datelor, informațiilor și pozelor de la fața locului s-a ajuns la concluzia că din cele 4 locații identificate, 2 prezintă trafic masiv în zonă și 1 locație a avut un șantier în vecintate (active pe toată durata anului 2023) și 1 locație are ateliere auto în vecintate (cu acțiuni de autoincendiere a deșeurilor și maselor plastice constant). De asemenea lunile de iarnă Decembrie, Ianuarie, Februarie și Martie au avut cel mai poluat aer din timpul anului, condițiile meteo dar și evenimentele specifice sărbătorilor au dus la degradarea calității aerului (artificii) (PM2.5 – 14.5 (ug/m3) PM10 – 17.24 (ug/m3); sursa : Uradmonitor).

Analiza situației pentru Iași

Pe plan local există cel puțin 3 rețele private (Strop de aer, Pulse.eco , Uradmonitor) care măsoară particulele in suspensie PM2.5 și PM10 pentru a compensa situația senzorilor din rețeaua națională (doar 3 amplasați din care 1 nu funcționează). Pentru studiul realizat pentru acest oraș am utilizat datele colectate pentrul anul 2023 de la 2 rețele private (Strop de aer si Uradmonitor) pentru a înțelege și izola sursele de poluare corelate cu activitățile umane.

Pe baza datelor pentru IASI, am identificat mai multe zone în care poluarea aerului a fost peste media măsurătorilor realizate cu senzori mobili sau fixi. Astfel în urmă interpretării datelor, informațiilor și pozelor de la fața locului s-a ajuns la concluzia că sunt 6 locații cu valori peste media orașului și anume : 1 locatie avand concentratia PM2.5 peste 15 ug/m3, 2 locatii avand concentratia PM2.5 peste 14 ug.m3 si 3 locatii avand concentratia PM2.5 peste 13 ug/m3.

Luând în considerare și concentrația particulelor PM10, observăm valori aproape duble (28.84 ug/m3), ceea ce indică trafic auto pe carosabil murdar sau santiere și construcții în zonă.

De asemenea lunile de iarnă Decembrie, Ianuarie, Februarie și Martie au avut cel mai poluat aer din timpul anului, condițiile meteo, dar și evenimentele specifice sărbătorilor au dus la degradarea calității aerului (artificii).

Analiza situației în București

Pe plan local există cel puțin 4 rețele private care măsoară particulele in suspensie PM2.5 și PM10 pentru a compensa situația senzorilor din rețeaua națională (doar 4 amplasați din care 2 nu funcționează). Pentru studiul realizat pentru acest oraș am utilizat datele colectate pentrul anul 2023 de la 2 rețele private pentru a înțelege și izola sursele de poluare corelate cu activitățile umane:

Pe baza datelor pentru București, am identificat mai multe zone în care poluarea aerului a fost peste media măsurătorilor realizate cu senzori mobili sau fixi. Astfel în urmă interpretării datelor, s-a ajuns la concluzia că 50% sunt cu valori peste media orașului și anume : 6 locatii avand concentratia PM2.5 peste 20 ug/m3, 4 locatii avand concentrația PM2.5 peste 19 ug/m3, 4 locații având concentrația PM2.5 peste 17 ug/m3 si 2 locatii având concentrația PM2.5 peste 15 ug/m3.

Luând în considerare concentrația pulberilor în suspensie specifică fumului în special în lunile în care nu este necesară încălzirea cu combustibili de orice fel, observăm zone periferice în jurul Bucureștiului care dau semne de incendieri de cabluri sau cauciucuri (mase plastice) în zona de nord-vest. Zona cea mai afectată de concentrația pulberilor în suspensie este Calea Giulești 424B, unde senzorul a indicat o medie anuală de 20 ug/m3, din cauza traficului, care a fost de 4 ori peste limita admisa de OMS.

De asemenea, lunile de iarnă Decembrie, Ianuarie, Februarie și Martie au avut cel mai poluat aer din timpul anului, condițiile meteo, dar și evenimentele specifice sărbătorilor au dus la degradarea calității aerului (artificii).

Rezultatele studiului

Dacă ne uităm la cele trei orașe prin prisma calității aerului în 2023, vom vedea că București stă cel mai prost la acest capitol, urmat de Cluj-Napoca și Iași. Similar cu rezultatele de la senzorii montați la locație fixă și măsurătorile efectuate cu senzorii mobili au arătat același rezultat - și anume că București este fruntaș la poluarea din aer.

Bucuresti : PM2.5 - 15.5 PM10 - 12.2 (Aerlive)

Bucuresti : PM2.5 - 17.37 PM10 - 20.32 (Urad)

Cluj-Napoca: PM2.5 - 12.35 PM10 - 11.55 (Aerlive)

Cluj-Napoca: PM2.5 - 12.35 PM10 - 11.55 (Strop de aer)

Iasi: PM2.5 - 12.35 PM10 - 11.55 (Strop de aer)

Iasi: PM2.5 - 13.01 PM10 - 14.34 (Urad)

Măsuratorile au fost făcute în trafic, în gări și autogări, stații de autobus sau piețe publice. De departe, poluarea măsurată în Gara de Nord pe peron și de la metrou este cea mai mare și poate pune în pericol iminent cetățenii ce se expun pentru mult timp în zonele afectate, întrucât au existat depășiri de până la 17 ori pentru concentrația pulberilor in suspensie PM2.5, față de limita propusă de OMS.

Principalele surse de poluare:

Pe baza analizei datelor de la rețelele private s-au identificat principalele surse de poluare (specifice fiecărui oraș sau zona în parte):

Principalele surse de poluare din marile orase sunt traficul auto, santierele si activitatile de constructii si incalzirea locuntelor.

Impactul traficului auto asupra poluării

Emisiile de poluanți:

Traficul auto este una dintre principalele surse de emisii de poluanți atmosferici, inclusiv particule PM2.5 și PM10, oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), hidrocarburi volatile (HC) și compuși organici volatili (COV). Mașinile diesel, în special, sunt cunoscute pentru emisiile lor ridicate de particule fine și NOx.

Concentrația poluanților:

În zonele cu trafic intens, concentrațiile de poluanți atmosferici sunt adesea semnificativ mai ridicate decât în alte zone ale orașului. Acest lucru se datorează emisiilor directe provenite de la vehicule, precum și formării de poluanți secundari în atmosferă, ca urmare a reacțiilor chimice între emisiile de vehicule și alte compuși atmosferici.

Impactul asupra sănătății umane:

Expozitia la poluanții atmosferici emiși de traficul auto poate avea efecte grave asupra sănătății umane, inclusiv creșterea riscului de boli respiratorii, cardiovasculare și canceroase. Copiii, vârstnicii și persoanele cu afecțiuni preexistente sunt deosebit de vulnerabile la efectele negative ale poluării traficului auto.

Impactul activităților de construcție asupra calității aerului

Emisiile de praf și particule:

Activitățile de construcție, cum ar fi excavarea, demolarea și manipularea materialelor de construcție, pot genera cantități semnificative de praf și particule fine în atmosferă. Aceste particule pot fi inhalate de către oameni și pot afecta sănătatea sistemului respirator.

Emisiile de substanțe chimice:

Procesele de construcție implică adesea utilizarea unor substanțe chimice nocive, precum vopsele, solvenți și adezivi. Emisiile acestor substanțe în atmosferă pot contribui la poluarea aerului și pot avea efecte adverse asupra sănătății umane și a mediului înconjurător.

Transportul de materiale și echipamente:

Transportul de materiale de construcție și echipamente către și de la șantierele de construcție poate genera emisii suplimentare de poluanți atmosferici, precum dioxid de carbon (CO2), oxizi de azot (NOx) și particule. Traficul asociat poate agrava congestionarea și poluarea aerului în zonele urbane.

Zgomotul și vibrațiile:

În plus față de poluarea aerului, activitățile de construcție pot genera și poluare fonică și vibrații, care pot deranja locuitorii din vecinătate și pot afecta calitatea vieții.

Impactul încălzirii locuințelor asupra poluării

Emisiile de particule și substanțe toxice:

Utilizarea combustibililor solizi în sistemele de încălzire, cum ar fi sobele și șemineele, poate genera emisii semnificative de particule fine, precum și de substanțe toxice, cum ar fi monoxidul de carbon (CO), hidrocarburile aromatice policiclice (HAP-uri) și alte compuși organici volatili (COV-uri).

Concentrația de poluanți în aerul interior și exterior:

Arderile ineficiente și necontrolate ale combustibililor solizi pot duce la acumularea de poluanți în aerul interior al locuințelor, expunând locuitorii la riscuri pentru sănătate. În plus, emisiile generate pot contribui și la poluarea aerului în exterior, în special în zonele urbane și dens populate.

Impactul asupra sănătății umane:

Expoziția la poluanții emiși de arderea combustibililor solizi poate avea efecte grave asupra sănătății umane, inclusiv creșterea riscului de boli respiratorii, cardiovasculare și canceroase, precum și exacerbarea afecțiunilor preexistente, cum ar fi astmul și bronșita.

Măsuri pentru combaterea poluării

Impactului traficului asupra poluării

Promovarea transportului public și alternativ:

Investițiile în infrastructura de transport public și dezvoltarea rețelelor de transport alternativ, precum bicicletele și trotinetele electrice, pot reduce numărul de mașini pe șosele și, implicit, emisiile de poluanți.

Implementarea zonelor cu emisii reduse:

Introducerea zonelor cu emisii reduse sau a zonelor de acces restricționat pentru mașinile cu motoare diesel sau cu emisii ridicate poate ajuta la reducerea nivelurilor de poluare în zonele centrale ale orașelor.

Promovarea vehiculelor mai puțin poluante:

Subvențiile sși deducerile fiscale pentru achiziționarea de vehicule electrice sau hibride pot încuraja trecerea la tehnologii mai curate și la vehicule cu emisii reduse.

Optimizarea traficului:

Măsurile de îmbunătățire a fluidității traficului și de reducere a congestionării pot contribui la scăderea emisiilor de poluanți generate în trafic.

Traficul auto este o sursă majoră de poluare atmosferică, cu impacte semnificative asupra sănătății umane și a mediului înconjurător, în special în zonele urbane dense. Reducerea impactului traficului asupra poluării necesită un efort coordonat între autorități, comunitate și industrie pentru a promova alternativele de transport durabile și a îmbunătăți calitatea aerului în orașele noastre.

Reducerea impactului activităților de construcție

Utilizarea tehnologiilor de control al prafului:

Adoptarea tehnologiilor moderne de control al prafului, cum ar fi irigarea drumurilor, utilizarea acoperirilor anti-praf și utilizarea echipamentelor de aspirare a prafului, poate reduce emisiile de particule în aer.

2Utilizarea materialelor și echipamentelor mai puțin poluante:

Promovarea utilizării materialelor de construcție ecologice și a echipamentelor mai puțin poluante poate reduce impactul activităților de construcție asupra calității aerului.

Planificarea și gestionarea traficului și a transportului de materiale:

O planificare adecvată a rutelor de transport și a gestionării traficului asociate cu activitățile de construcție poate minimiza emisiile de poluanți generate de transportul de materiale și echipamente.

Monitorizarea și respectarea reglementărilor:

Implementarea și respectarea reglementărilor și standardelor privind calitatea aerului și mediul înconjurător în cadrul activităților de construcție sunt esențiale pentru a minimiza impactul acestora asupra sănătății umane și a mediului.

Activitățile de construcție și șantierele reprezintă o sursă semnificativă de poluare a aerului în orașele noastre. Prin adoptarea practicilor și tehnologiilor durabile și prin respectarea reglementărilor și standardelor privind protecția mediului, putem minimiza impactul acestor activități asupra calității aerului și putem contribui la menținerea unui mediu sănătos și sigur pentru comunitățile noastre.

Măsuri pentru reducerea impactului încălzirii locuințelor

Promovarea tehnologiilor mai curate de încălzire:

Incentivarea utilizării sistemelor de încălzire mai eficiente și mai curate, cum ar fi pompele de căldură, centralele termice pe gaz natural sau sistemele de încălzire solară, poate reduce dependența de combustibilii solizi și emisiile asociate.

Utilizarea combustibililor mai curați și mai eficienți:

Promovarea utilizării combustibililor mai curați și mai eficienți, precum lemnul uscat și combustibilii din biomasa certificată, poate reduce emisiile de poluanți și poate îmbunătăți calitatea aerului în jurul locuințelor.

Concluzii

Îmbunătățirea calității aerului în marile orașe este un obiectiv crucial pentru sănătatea umană și pentru protejarea mediului înconjurător. După cum se poate vedea în graficul de mai jos, concentrația particulelor de PM10 și PM 2.5 este crescută înt oate cele trei orașe, dar în special în București. Este evident că această provocare nu poate fi abordată cu succes decât printr-o abordare cuprinzătoare și colaborativă, implicând atât autoritățile, cât și cetățenii. Este imperativ ca autoritățile să ia măsuri imediate și eficiente pentru a reduce emisiile poluante și pentru a promova un mediu urban mai curat și mai sănătos.

Concentrația pentru Iași: PM2.5 – 13.01 (ug/m3) PM10 – 14.34 (ug/m3) (sursa : Uradmonitor)

Concentrația pentru Cluj-Napoca: PM2.5 – 14.5 (ug/m3) PM10 – 17.24 (ug/m3) (sursa : Uradmonitor)

Concentrația pentru București : PM2.5 – 17.37 (ug/m3) PM10 – 20.32 (ug/m3) (sursa : Uradmonitor)

Prin implementarea politicii și reglementărilor mai stricte, investiții în infrastructura verde și transportul sustenabil și promovarea energiei regenerabile și a eficienței energetice, autoritățile pot juca un rol esențial în abordarea problemei poluării aerului. În același timp, cetățenii trebuie să își asume responsabilitatea pentru impactul propriilor acțiuni asupra mediului și să participe activ la eforturile de combatere a poluării aerului.

Este esențial ca cetățenii să fie conștienți de modul în care alegerile lor zilnice, cum ar fi modalitățile de transport, consumul de energie și gestionarea deșeurilor, pot influența calitatea aerului și să adopte practici mai sustenabile în viața de zi cu zi. Prin implicare în programe de conștientizare și educație și prin participarea la acțiuni civice și comunitare, cetățenii pot juca un rol activ în eforturile de protejare a mediului și îmbunătățire a calității aerului.

O serie de factori trebuie acceptați ca atare, pentru că nu îi putem controla — precum poziția geografică sau condițiile meteo, dar sunt mulți alții care depind de noi ca societate. Putem schimba calitatea aerului schimbându-ne modul de viață personal (transport in comun, grija de natura, alegem alternative verzi) sau dacă vorbim de autorități, acestea pot impune reguli, politici și direcții verzi sau pot implementa proiecte care să ajute sau sa ghideze spre o lume mai sigură cu un aer mai curat.

Putem extrage două seturi de acțiuni principale:

Apel la acțiune pentru autorități

1.Implementarea politicii și reglementărilor mai stricte

Este necesară adoptarea unor politici și reglementări mai stricte pentru reducerea emisiilor de poluanți provenite de la sursele majore, cum ar fi traficul auto, industriile și activitățile comerciale.

Autoritățile trebuie să monitorizeze și să reglementeze în mod eficient emisiile poluante, impunând limite mai stricte și aplicând sancțiuni adecvate pentru încălcările normelor de mediu.

2. Investiții în infrastructură verde și transport sustenabil

Promovarea și finanțarea infrastructurii verzi, a transportului public și a modalităților alternative de transport, cum ar fi ciclismul și mersul pe jos, pentru a reduce dependența de autovehiculele cu motor și pentru a diminua emisiile de poluare generate de traficul auto.

3. Promovarea energiei regenerabile și a eficienței energetice

Investiții în surse de energie regenerabilă și în tehnologii de eficiență energetică pentru a reduce emisiile provenite de la sursele de încălzire și producție de energie, contribuind astfel la îmbunătățirea calității aerului și la combaterea schimbărilor climatice.

Apel la acțiune pentru cetățeni

1.Adoptarea unui stil de viață mai sustenabil

Cetățenii ar trebui să își reducă propria amprentă de carbon prin adoptarea unui stil de viață mai sustenabil, cum ar fi utilizarea transportului public sau bicicletei în locul autovehiculelor personale, reducerea consumului de energie și apă și reciclarea deșeurilor.

2. Participarea la acțiuni de conștientizare și educație

Implicarea în programe de conștientizare și educație cu privire la impactul poluării asupra sănătății umane și a mediului înconjurător, precum și la măsurile individuale pe care le pot lua pentru a contribui la îmbunătățirea calității aerului.

3. Implicarea în procesul decizional

Cetățenii ar trebui să se implice în procesul decizional și să își exprime preocupările legate de poluarea aerului către autorități și instituții relevante, cerând măsuri concrete și soluții pentru reducerea poluării și protejarea mediului înconjurător.

Alex Luchiian

A lucrat nouă ani în automatizări industriale (fabrici, rafinării, CET-uri,power plant-uri). De cinci ani lucrează în domeniul IT ca specialist pe sisteme inteligente. Este fondatorul mai multor proiecte de mediu printre care : Strop de aer (www.stropdeaer), Strop de roua (www.stropderoua) , SpotFire (www.spotfire.ro). Ambasador Calitatea Aerului - OpenAQ

Anca Iosif 7/8/24 Anca Iosif 7/8/24

Studiu: Care sunt zonele favorabile verilor calde și secetoase din România?

România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Date recente arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală.

România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Existența Mării Negre și, mai ales, întinderea Munților Carpați induc o serie de particularități în condițiile climatice predominante. Date recente arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală.

Tendința vine în special în ultimele două decenii și știm că viitoarele valuri de căldură vor dura mai mult și vor avea temperaturi mai ridicate. Asta arată un nou raport — că la scară globală există o creștere clară a numărului de nopți și zile calde și o scădere a numărului de nopți și zile reci.

Evenimentele extreme de caniculă din România și ce le-a determinat

Iulie 2012 a fost marcat de valuri de căldură persistente, care au determinat temperaturi extrem de ridicate la începutul lunii în zona de vest a țării, extinzându-se apoi în toate regiunile, dar mai ales în zonele de câmpie și podiș. În unele regiuni ale țării (de exemplu, partea de est și centrală) durata valurilor de căldură a fost de până la 24 zile. În ceea ce privește seceta, cea mai mare parte a țării a fost afectată de secetă moderată până la extremă în iulie 2012, cu mici excepții în partea de nord-vest a țării. Iulie 2012 a fost cea mai caldă lună înregistrată în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi de peste 35 ∘C.

Circulația atmosferică a fost caracterizată de un flux dinspre nord-est, care a determinat advecția unor mase de aer cald, generate deasupra Rusiei. Mai multe studii au sugerat că, din cauza încălzirii globale, circulația atmosferică pe scară largă a fost modificată atât la nivel regional, cât și la nivel global. Orice perturbare la scară largă a circulației va duce și la modificări ale hidroclimatului, datorită faptului că aceasta joacă un rol crucial în variabilitatea hidroclimatică globală și regională. S-a constatat că schimbările de temperatură și precipitații sunt un răspuns direct la modificările tiparelor de circulație atmosferică la scară largă. La nivel de țară, acest model atmosferic a avut ca rezultat stabilirea unui regim termic excesiv și creșterea numărului de zile caniculare (adică temperaturi zilnice > 35 ∘C), în special în regiunile sudice și estice.

2015 și 2019 – Printre cei mai uscați ani în România și în Europa

Valuri de căldură, temperaturi record și evenimentul de secetă au fost observate pe parcursul verii anului 2015 în mare parte a Europei continentale și a fost una dintre cele mai severe veri uscate și fierbinți din perioada de observație. Temperaturi extrem de ridicate au început deja să fie înregistrate în iunie 2015 în Peninsula Iberică, centrul și estul Franței, vestul Alpilor și Ucraina.

Valul de caniculă și condițiile de secetă s-au extins spre partea centrală a Europei în iulie 2015. Până în august 2015, valul de căldură s-a mutat și a continuat să se dezvolte în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România. În cea mai mare parte a lunii august 2015, România a fost sub influența unor temperaturi extrem de ridicate. Cel mai lung val de căldură a fost înregistrat în nordul și estul țării. În unele regiuni din partea de est a țării, S-au înregistrat până la 24 de zile de caniculă, conform definiției valului de căldură (perioade consecutive de zile în care temperatura maximă zilnică (Tx) depășește o anumită percentilă pentru o zi calendaristică specifică).

Apoi, Iunie 2019 a fost cea mai caldă iunie înregistrată atât la nivel global, cât și pentru Europa, iar Europa Centrală și de Est fiind deosebit de calde pe parcursul întregii luni. În iunie 2019, nord-vestul și sud-estul României au fost regiunile cele mai afectate de temperaturi extreme. Temperaturi record au fost înregistrate în nordul țării, precum și în regiunea Dobrogea.

Aceste temperaturi record au fost coroborate cu condiții de secetă. Est, centrul și sud-vestul țării au fost mai puțin afectate de temperaturile extreme, iar aceste regiuni au fost caracterizate de condiții umede pe tot parcursul lunii. Circulația atmosferică în apogeul valului de căldură a fost caracterizată printr-un model de undă persistent care s-a extins din Oceanul Atlantic de Nord către Eurasia.

Unde sunt valorile de căldură în România și ce intensitate au?

Din analiza pe decenii a valurilor de căldură, putem afirma clar că perioada 2011–2020 a fost caracterizat printr-o creștere semnificativă a numărului de valuri de căldură față de deceniul precedent, această creștere fiind cea mai puternică în luna august. Există regiuni favorabile pentru apariția valurilor de căldură, în funcție de deceniul și luna analizate, aceste hotspot-uri fiind puternic influențate de distribuția geografică a Munților Carpați.

Cele mai afectate regiuni de apariția valurilor de căldură sunt partea de nord și nord-vest a țării și regiunea Dobrogea. Dobrogea este o regiune care a fost supusă unei creșteri semnificative a temperaturii medii a aerului și unei scăderi semnificative a precipitațiilor de vară. În general, există o creștere semnificativă, de ∼ 0,2 val de căldură pe deceniu în iunie, în majoritatea părților țării, cu excepția unor regiuni mici din nord-est. În iulie, o creștere semnificativă de aproximativ 0,1 canicule pe deceniu poate fi observată în partea nordică a țării, în timp ce pentru restul țării nu s-au înregistrat modificări semnificative. În august, există o creștere semnificativă a numărului de canicule pe teritoriul României, în special în estul a țării (aproximativ 0,2 canicule pe deceniu). Când luăm în considerare toate lunile de vară împreună, creșterea numărului de valuri de căldură este semnificativă la nivel de țară, cu o creștere de până la 0,4 pe deceniu, în estul a țării.

Evoluția duratei valului de căldură de vară

Dacă analizăm toate lunile de vară luate împreună, avem o imagine foarte clară: perioada 1950–1970 s-a caracterizat prin apariția valurilor de căldură cu o durată care variază între 3 și 10 zile, în medie, la nivel de țară, și o întindere spațială între 20% și 80%, urmată de o perioadă relativ lipsită de valuri de căldură între 1971 și 1985. După această perioadă s-a înregistrat o creștere semnificativă a duratei valurilor de căldură, iar cele mai multe dintre ele au atins o întindere spațială de peste 50%, mai ales în ultimele două decenii (2001–2020).

Durata, întinderea și frecvența valurilor de căldură în România au crescut semnificativ în ultimii 70 de ani, pentru toate lunile de vară – durata valului de căldură a crescut cu ∼ 0,52 zile/ deceniu (în iunie), ∼ 0,31 zile/ deceniu (în iulie) și ∼ 0,43 zile/ deceniu (în august). După anii 1990, rata de creștere a frecvenței, lungimii și întinderii spațiale s-a accelerat semnificativ, atingând o durată și o întindere spațială fără precedent după anul 2000, până la sfârșitul perioadei analizate.

În general, cele mai active decenii, în ceea ce privește numărul valurilor de căldură, au fost 1951–1960, 2001–2010 și 2011–2020, în timp ce cele mai lungi (ca durată) și mai extinse (în ceea ce privește acoperirea locului) valuri de căldură au fost observate în iulie 2012, august 2015 și iunie 2019. Pe parcursul deceniului 2021–2020, au fost înregistrate până la 24 de valuri de căldură pe tot parcursul sezonului de vară. În ceea ce privește variabilitatea și tendințele secetei, s-au observat schimbări semnificative în condițiile de secetă (adică tendință semnificativă de uscare) în partea de est a țării în iulie (pentru indicele de secetă SPEI1) și august (pentru indicele de secetă SPEI3), iar cel mai secetos deceniu a fost în perioada 2011–2020.

De asemenea, în ceea ce privește întinderea zonei afectate, după anii 1990 majoritatea valurilor de căldură au avut o întindere spațială mai mare, cu o suprafață acoperită de un val de căldură de peste 80% în 1996, 2002, 2003, 2010, 2012, respectiv 2019. Ca și în cazul lunii iunie, și pentru iulie observăm o creștere semnificativă statistic atât a HWDI (indice pentru estimarea duratei valului de caldura si a intinderii spatiale a zonei afectate), cât și a AREA (suprafața afectată).

Secetele de vară în România: Variabilitate și tendințe

În ansamblu, evoluția spațio-temporală decadală a condițiilor de secetă indică faptul că evenimentele de secetă nu sunt omogene în toată țara și că deceniile cu cel mai mare număr de veri secetoase au fost 1991–2000, 2001–2010 și 2011–2020. Deceniul 1991–2000 indică, de asemenea, patru veri secetoase pe deceniu în partea de vest a țării și trei veri secetoase pe deceniu în restul țării; Iar deceniul 2001–2010 se caracterizează printr-un gradient vest-est în condiții de secetă, cu cel mai mare număr de ani secetoși în partea de sud-est a țării.

Evoluția temporală a lunii iunie, iulie și august indică o variabilitate interanuală puternică a condițiilor de secetă, la nivel de țară și o tendință de uscare semnificativă statistic pentru august. Cele mai secetoase veri, peste România, au fost, conform datelor, 1950, 1952, 2000, 2003, 2012, 2015 și 2018. În toate aceste veri, seceta a afectat peste 70% din suprafața țării.

Temperaturile extreme de vară au devenit mai frecvente

Cele mai puternice modificări, în ceea ce privește frecvența și amplitudinea verilor calde și uscate au fost observate în regiunile extracarpatice (de exemplu, sudul și sud-estul României), în principal pentru că Munții Carpați acționează ca o barieră pentru masele de aer atlantice, limitându-și influențele oceanice asupra părților de vest și centrale ale țării, care experimentează în medie veri mai blânde și precipitații mai abundente, în timp ce partea de est a țării este predispusă la deficit de precipitații și temperaturi mai ridicate, datorită advecției de aer cald și uscat fie din est sau din sud.

Apariția valurilor de căldură în România a fost legată de condițiile anticiclonice și de o frecvență mai mare a situațiilor de blocaje atmosferice coroborate cu anomalii de temperatură maximă zilnică de până la 10 ∘C și cu divergența fluxului de vapori de apă, care a evidențiat un semnal anormal pozitiv în timpul evenimentelor calde și uscate. Acest lucru este în concordanță cu studiile anterioare pentru alte regiuni (de exemplu, partea de vest a Europei), care au arătat că valurile de căldură tind să apară sub influența circulației anticiclonice, ceea ce conduce la intensificarea fluxului de radiații și a vremii fără nori.

Viorica Nagavciuc

În activitatea mea științifică, m-am îndreptat în mod prioritar către reconstituirea paleoclimatului pe baza unor parametri ai inelelor anuale de creștere a arborilor: lățimea inelelor anuale, densitatea maximă a inelelor anuale, compoziția izotopilor stabili de oxigen și carbon în celuloza inelelor anuale. De asemenea, sunt interesată să studiez variabilitatea și predictibilitatea evenimentelor climatice extreme (de exemplu, inundații, secete, valuri de căldură), precum și impactul lor asupra aspectelor socio-economice.

Guest User 3/14/24 Guest User 3/14/24

Cum influențează vremea, condițiile meteo și poziția geografică calitatea aerului?

Într-o lume în continuă schimbare, calitatea aerului și condițiile meteorologice devin tot mai relevante în discuțiile despre sănătatea umană și starea mediului înconjurător.

Variabilele meteo și schimbările climatice au un impact semnificativ asupra calității aerului, influențând dispersia poluanților și nivelurile de poluare atmosferică. Aceste aspecte au consecințe importante asupra sănătății umane, ecosistemelor și economiilor globale.

Importanța calității aerului și impactul factorilor externi

Calitatea aerului se referă la gradul de puritate a aerului din mediul înconjurător și este influențată de prezența și concentrația diferiților poluanți atmosferici. Impactul schimbărilor meteorologice și al poluării asupra calitatii aerului este semnificativ asupra sănătății umane și a mediului înconjurător și poate avea consecințe pe termen lung:

Sănătatea noastră

Poluarea aerului poate cauza o serie de afecțiuni respiratorii și cardiovasculare precum astmul, bronșita, bolile pulmonare cronice, bolile de inimă și chiar cancerul pulmonar. Existența poluanților atmosferici, cum ar fi particulele ultrafine (PM2.5 sau PM10), ozonul (O3) la nivelul solului și dioxidul de azot (NO2) poate crește riscul de deces prematur și poate afecta calitatea vieții.

Schimbările meteorologice extreme, cum ar fi valurile de căldură și furtunile, pot provoca accidente, răni și decese, în special în rândul populațiilor vulnerabile, cum ar fi copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu afecțiuni de sănătate preexistente.

Mediul înconjurător

Poluarea aerului poate avea efecte nocive asupra ecosistemelor terestre și acvatice, provocând scăderea biodiversității, deteriorarea habitatelor naturale și afectarea ciclurilor ecologice. Schimbările meteorologice extreme precum secetele, inundațiile și incendiile forestiere pot duce la pierderea de vegetație, degradarea solului, contaminarea resurselor de apă și pierderea habitatelor naturale.

Economia și societatea

Impactul asupra sănătății umane și a mediului înconjurător poate avea consecințe economice semnificative, prin costurile asociate îngrijirii medicale, absenteismul la locul de muncă și scăderea productivității.

Poluarea aerului și fenomenele meteorologice extreme pot afecta și sectoarele economice precum agricultura, turismul, transportul și industria, având un impact negativ asupra creșterii economice și a bunăstării sociale.

Vremea și poluarea aerului: o perspectivă detaliată

Cum influențează condițiile meteorologice nivelul de poluare?

Condițiile meteorologice influențează nivelul de poluare prin impactul lor asupra dispersiei, transportului și acumulării poluanților în atmosferă. Iată câteva moduri în care aceste condiții meteo afectează nivelul de poluare:

Inversiuni termice

În timpul inversiunilor termice, stratul de aer cald este blocat de un strat de aer mai rece și mai dens situat deasupra sa. Acest lucru împiedică aerul contaminat (mai cald) să se ridice și să se disperseze, conducând la acumularea de poluanți la nivelul solului și la creșterea nivelurilor de poluare.

Viteza și direcția vântului

Viteza și direcția vântului determină modul în care poluanții sunt transportați în aer liber. Vânturile puternice pot dispera poluanții și pot curăța zonele poluate, reducând nivelurile de poluare într-o anumită zonă. În schimb, vânturile slabe pot duce la stagnarea poluanților și la acumularea lor într-o anumită zonă, crescând nivelurile de poluare.

Umiditatea atmosferică

Umiditatea atmosferică poate afecta nivelul de poluare prin influențarea formării aerosolilor și a particulelor fine. În general, umiditatea ridicată poate contribui la scăderea nivelului de poluare prin captarea și eliminarea poluanților din atmosferă. Cu toate acestea, în anumite condiții, umiditatea ridicată sau ceața poate favoriza și formarea particulelor fine lichide care captează și particulele PM2.5 sau PM10, ceea ce poate crește nivelul de poluare.

*Sursă:* *Clujul în ceață, foaiatransilvania.ro*

Precipitațiile

Precipitațiile, cum ar fi ploaia și zăpada, joacă un rol important în curățarea atmosferei de poluanți. Acestea pot spăla particulele (PM2.5 și PM10) sau gazele nocive din aer și le pot transporta la sol sau în apă, reducând astfel nivelurile de poluare aeriană.

Fenomenele meteorologice extreme

Evenimente precum furtunile de praf, incendiile forestiere sau uraganele pot afecta semnificativ calitatea aerului prin eliberarea de particule și gaze nocive în atmosferă într-un timp foarte scurt.

Legătura dintre fenomene meteorologice extreme și calitatea aerului

Legătura dintre fenomenele meteorologice extreme și calitatea aerului este complexă și poate avea efecte semnificative asupra nivelului de poluare și, implicit, asupra sănătății umane și a mediului înconjurător. Iată cum aceste fenomene meteorologice extreme pot influența calitatea aerului:

Incendiile Forestiere

Incendiile forestiere eliberează cantități mari de particule fine(PM2.5 si PM10) și gaze toxice în atmosferă, cum ar fi dioxidul de carbon (CO2), monoxidul de carbon (CO), ozonul (O3) și compuși organici volatili (COV-uri).

Aceste particule și gaze pot avea un impact semnificativ asupra calității aerului în zonele afectate, crescând nivelurile de poluare și afectând sănătatea populației locale.

Dacă aceste incendii cuprind și așezări omenești, hale sau orice construcție care să cuprindă mase plastice, vopseluri sau cauciucuri, nivelul de poluanți degajat în aer crește exponențial

Toate rețelele private care măsoară pulberea în suspensie au detectat fumul incendiului devastator din California:

Furtunile de praf

Furtunile de praf transportă particule fine și alte materiale aflate în suspensie, care pot avea un impact negativ asupra calității aerului.

Nivelurile ridicate de particule fine din aer pot duce la iritații ale căilor respiratorii, dificultăți de respirație și alte probleme de sănătate, în special pentru persoanele cu afecțiuni respiratorii preexistente.

Furtunile de praf pot avea o amploare atât de mare încât să fie vizibile din satelit și praful poate fi transportat mii de kilometri (din Nordul Africii în Europa)

Uraganele și ciclonii tropicali

Uraganele și ciclonii tropicali pot elibera cantități semnificative de apă însoțite de vânt puternic într-un timp foarte scurt, ceea ce poate duce la inundații și distrugeri materiale.

În urma acestor fenomene meteorologice, pot fi eliberate poluanți acumulați în sol și apă, precum și alte substanțe nocive din surse industriale afectate, crescând astfel nivelul de poluare din aer.

Căderi bruște de temperatură sau schimbări bruște de vreme

Schimbările bruște de temperatură pot afecta calitatea aerului prin generarea de inversiuni termice, care pot duce la acumularea poluanților la nivelul solului și la creșterea nivelului de poluare.

În plus, aceste schimbări bruște pot influența și activitatea industrială, producția de curent electric și traficul rutier, ceea ce poate duce la creșterea emisiilor de poluanți atmosferici.

Fenomenele meteorologice extreme pot avea un impact semnificativ asupra calității aerului, prin eliberarea de poluanți în atmosferă și prin influențarea dispersiei și acumulării acestora.

*Premierul Prayuth Chan-Ocha, le-a cerut cetăţenilor din capitala Thailandei, Bangkok, să stea în case deoarece nivelul de poluare din aer a atins nivele deosebit de periculoase în oraş. Sursa:* *zf.ro*

Factori de risc și grupuri vulnerabile

Identificarea populațiilor și regiunilor vulnerabile la schimbările meteorologice și poluare este crucială pentru elaborarea și implementarea unor politici eficiente de protecție a sănătății și mediului înconjurător.

Populația urbană

Locuitorii din orașe sunt adesea expuși la niveluri mai ridicate de poluare aeriană din cauza traficului intens, a activităților industriale și a utilizării extinse a combustibililor fosili.

În plus, infrastructura urbană poate face ca aceste zone să fie mai vulnerabile la efectele fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi inundațiile și caniculele (infrastructura de canalizare depășită sau formarea de insule de căldură din cauza lipsei de spații verzi).

Copiii și vârstnicii

Copiii și persoanele în vârstă sunt mai vulnerabile la efectele poluării aerului și ale schimbărilor meteorologice din cauza sistemelor lor imunitare mai slabe și a susceptibilității crescute la afecțiuni respiratorii și cardiovasculare.

De asemenea, aceste grupuri pot avea dificultăți în reglarea temperaturii corpului lor în timpul valurilor de căldură sau în climatul extrem, crescând riscul de probleme de sănătate asociate cu vremea.

Populația rurală

Locuitorii din zonele rurale pot fi expuși la poluanți aerieni datorită activităților agricole (de exemplu, arderea resturilor agricole) și a utilizării anumitor practici agricole care pot elibera poluanți în atmosferă (ierbicidarea).

În plus, aceste comunități pot fi mai vulnerabile la efectele fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi secetele sau inundațiile, care pot afecta producția agricolă și pot duce la insecuritate alimentară.

Comunitățile vulnerabile

Persoanele cu venituri reduse, minoritățile etnice și alte comunități marginalizate sunt adesea concentrate în zone cu niveluri mai ridicate de poluare și cu resurse limitate (așezări în vecinătatea gropilor de gunoi).

Aceste grupuri pot avea acces limitat la servicii de sănătate și de adaptare la condiții meteorologice extreme, ceea ce poate agrava impactul asupra sănătății și a resurselor lor.

Zonele de coastă sau deltă

Acestea sunt vulnerabile la creșterea nivelului mării, fenomene meteorologice extreme precum furtunile tropicale și schimbările climatice, care pot afecta calitatea aerului și mediul înconjurător (populația din zona litoralului românesc sau din Delta Dunării).

Regiunile de coastă sau deltă pot fi expuse la poluarea aeriană provenită din surse maritime, cum ar fi traficul maritim și activitățile industriale de la țărm (portul maritim, santierul naval, rafinăriile petroliere).

Identificarea acestor populații și regiuni vulnerabile este esențială pentru dezvoltarea și implementarea politicilor și programelor care să reducă impactul schimbărilor meteorologice și al poluării asupra sănătății și mediului înconjurător, precum și pentru asigurarea unei distribuții echitabile a resurselor și a sprijinului pentru comunitățile afectate.

Strategiile pe termen lung și măsurile de diminuare

Monitorizarea și evaluarea calității aerului în funcție de condițiile meteorologice

Monitorizarea și evaluarea calității aerului în funcție de condițiile meteo este crucială pentru înțelegerea interacțiunilor complexe dintre poluare, vreme și poziționarea geografică și pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de gestionare a calității aerului.
Iată câteva aspecte cheie legate de acest proces:

Rețele de monitorizare a calității aerului

Instituțiile guvernamentale și organizațiile de mediu implementează rețele extinse de stații de monitorizare a calității aerului în diferite regiuni, pentru a colecta date despre nivelurile de poluare și condițiile meteorologice locale.

Aceste stații utilizează instrumente specializate pentru a măsura concentrațiile de poluanți atmosferici, precum și parametri meteorologici relevanți, cum ar fi vântul, temperatura și umiditatea.

Analiza datelor meteorologice și de poluare

Datele colectate de stațiile de monitorizare sunt analizate pentru a identifica modele și tendințe în nivelurile de poluare și condițiile meteorologice.

Analiza acestor date poate dezvălui corelații între schimbările meteorologice, cum ar fi inversiunile termice sau vânturile slabe, și creșterea nivelurilor de poluare.

Modelarea calității aerului

Utilizarea modelelor informatice avansate permite prognozarea și simularea calității aerului în funcție de condițiile meteorologice anticipate și de emisiile de poluanți.

Aceste modele iau în considerare influența factorilor meteorologici asupra dispersiei și transportului poluanților și pot fi utilizate pentru a evalua scenarii și opțiuni de gestionare a poluării.

Avertizări și sisteme de informare publică

Bazându-se pe datele monitorizate și pe rezultatele modelării, instituțiile pot emite avertizări și informații publice referitoare la calitatea aerului și condițiile meteorologice.

Aceste avertizări pot ajuta la informarea publicului și la luarea de măsuri de protecție adecvate, cum ar fi reducerea expunerii la aerul poluat în timpul zilelor cu niveluri ridicate de poluare.

Colaborare și schimb de informații

Este importantă colaborarea între diferitele organizații guvernamentale, instituții de cercetare, sectorul privat și publicul în general pentru a asigura colectarea, analiza și interpretarea adecvată a datelor despre calitatea aerului și condițiile meteorologice.

Schimbul de informații și expertiză poate contribui la dezvoltarea unor strategii și politici mai eficiente pentru gestionarea calității aerului în contextul schimbărilor meteorologice.

Implicarea societății civile

Fotografii cu evenimente meteo izolate sau chiar materiale video pot reprezenta o sursă de informații valoroasă pentru a corela și înțelege efectul locației geografice, condițiilor meteo asupra calității aerului

De asemenea, colectarea de date (open data) cu ajutorul echipamentelor low-cost sau realizate de amatori poate reprezenta un punct de plecare pentru comparații și integrări de date având o viziune deschisă despre știință și implicarea civică (citizens science).

Prin monitorizarea și evaluarea constantă a calității aerului în funcție de condițiile meteorologice, se poate obține o înțelegere mai profundă a dinamicii poluării atmosferice și se pot dezvolta măsuri adecvate pentru protejarea sănătății umane și a mediului înconjurător.

Implementarea politicilor de mediu pentru reducerea poluării și adaptarea la schimbările climatice

Implementarea politicilor de mediu pentru reducerea poluării și adaptarea la schimbările climatice este esențială pentru protejarea sănătății umane și a mediului înconjurător. Aceste politici ar trebui să fie integrate, coerente și să urmărească atingerea unor obiective clare și cuantificabile. Iată câteva aspecte cheie care ar trebui luate în considerare în implementarea acestor politici:

Promovarea transportului sustenabil: Încurajarea utilizării mijloacelor de transport nepoluante, cum ar fi transportul public, bicicletele și vehiculele electrice și dezvoltarea infrastructurii pentru transportul alternativ și îmbunătățirea accesibilității acestora pentru populație.

Conservarea și protejarea ecosistemelor naturale: Crearea și gestionarea ariilor protejate și a zonelor verzi urbane pentru conservarea biodiversității și a habitatelor naturale; Implementarea practicilor agricole sustenabile pentru reducerea defrișării, a degradării solului și a emisiilor de gaze cu efect de seră din agricultură.

Adaptarea la schimbările climatice: Dezvoltarea planurilor de adaptare la schimbările climatice la nivel local, regional și național, care să abordeze riscurile climatice actuale și viitoare, cum ar fi inundațiile, secetele și creșterea nivelului mării.

Educație și conștientizare: Susținerea proiectelor comunitare ce au că scop implicarea civică în probleme de mediu prin monitorizarea deșeurilor, calității aerului sau calității apelor locale; Încurajarea unor comportamente responsabile și eco-friendly, cum ar fi utilizarea transportului public, carpooling-ul, evitarea folosirii vehiculelor cu motor în timpul zilelor cu niveluri ridicate de poluare și reducerea consumului de energie; Ghiduri și aplicații care să ofere informații în timp real despre calitatea aerului și condițiile meteo locale, inclusiv avertismente și recomandări privind măsurile de protecție împotriva poluării.

Colaborare și parteneriate: Implicarea tuturor actorilor relevanți, inclusiv guvernele, sectorul privat, societatea civilă și comunitățile locale, în dezvoltarea și implementarea politicilor de mediu.

Reducerea emisiilor de poluanți: Stabilirea și aplicarea unor standarde stricte privind emisiile pentru diferite sectoare, precum industria, transportul, agricultura și producția de energie.

Promovarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile pentru reducerea poluării și a dependenței de combustibili fosili

Stimulente financiare: Guvernele și organizațiile pot oferi stimulente financiare sub formă de subvenții, scutiri de taxe, credite fiscale sau scheme de tarifare avantajoase pentru instalarea și utilizarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile.

Dezvoltarea infrastructurii: Investițiile în dezvoltarea infrastructurii necesare pentru implementarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile, cum ar fi rețelele inteligente, stațiile de încărcare pentru vehicule electrice și parcurile eoliene și solare, pot facilita adoptarea acestor tehnologii.

Educație și conștientizare: Promovarea educației și conștientizării publicului cu privire la beneficiile și importanța tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile poate stimula cererea și adoptarea acestor soluții.

Parteneriate public-private: Colaborarea între sectorul public și cel privat pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor de energie curată poate accelera adoptarea și extinderea acestor tehnologii.

Cercetare și inovare: Investițiile în cercetare și dezvoltare pentru îmbunătățirea eficienței, a performanței și a competitivității tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile sunt esențiale pentru avansarea acestor soluții și pentru reducerea costurilor asociate.

Politici și reglementări: Implementarea politici și reglementări care promovează utilizarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile, cum ar fi standardele obligatorii pentru emisiile de poluanți, obiectivele de energie regenerabilă și taxele de carbon, poate contribui la creșterea cererii pentru aceste tehnologii.

Exemple de bune practici

Experiențele și rezultatele din regiunile afectate de poluare aeriană și condiții meteorologice extreme pot oferi o înțelegere mai profundă a impactului acestor fenomene asupra sănătății umane, mediului și economiei. Iată câteva exemple relevante:

China: Regiunile urbane din China, cum ar fi Beijingul și Shanghai-ul, au fost afectate de poluarea aeriană severă din cauza emisiilor ridicate de la industrie și transport. Fenomene meteorologice extreme, cum ar fi furtunile de praf și inversiunile termice, agravează adesea problemele de calitate a aerului. Autoritățile chineze au implementat măsuri pentru reducerea poluării, inclusiv închiderea uzinelor poluante și promovarea tehnologiilor curate.

India: Regiunile dens populate din India, cum ar fi Delhi și Mumbai, se confruntă cu probleme grave de poluare aeriană, amplificate de condițiile meteorologice, precum inversiunile termice și caniculele. Poluarea aeriană severă afectează sănătatea populației, contribuind la creșterea bolilor respiratorii și cardiovasculare. India a introdus diverse măsuri, inclusiv restricții de trafic și promovarea transportului public nepoluant.

California, SUA: Regiunea Calitatea Aerului din California se confruntă cu poluare atmosferică ridicată din cauza traficului intens, a industriei și a condițiilor meteorologice, cum ar fi inversiunile termice. Aceste fenomene au dus la creșterea numărului de zile cu calitate aeriană proastă, cu impact asupra sănătății publice și a economiei locale. Autoritățile californiene au introdus reglementări stricte pentru reducerea emisiilor de poluanți.

Australia: În timpul sezonului de incendii forestiere din Australia, care a fost intensificat de condițiile meteorologice extreme și de schimbările climatice, regiunile urbane și rurale au fost afectate de poluarea aeriană masivă. Emisiile provenite din incendii au dus la creșterea nivelurilor de particule fine în aer, afectând calitatea aerului și sănătatea populației. Autoritățile australiene au implementat măsuri de gestionare a incendiilor și de protecție a sănătății publice.

Inițiative de succes în reducerea poluării

Există numeroase proiecte și inițiative de succes în întreaga lume care vizează reducerea poluării și adaptarea la schimbările climatice. Iată câteva exemple semnificative:

Promovarea transportului durabil: Proiectele care încurajează utilizarea transportului public, a bicicletelor și a vehiculelor electrice contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluării atmosferice. O inițiativă notabilă este "Copenhagenize", care a transformat Copenhaga într-un oraș prietenos pentru bicicliști și a redus dependența de automobile.

Energii regenerabile: Investițiile în energii regenerabile, precum energia eoliană și solară, au dus la reducerea emisiilor de carbon și a poluării atmosferice. Proiecte majore, cum ar fi parcurile eoliene din Marea Nordului și parcurile solare din SUA și China, demonstrează potențialul acestor tehnologii pentru generarea de energie curată și durabilă.

Reîmpădurirea și conservarea habitatelor naturale: Proiectele de reîmpădurire și conservare a ecosistemelor naturale au un impact semnificativ asupra absorbției de carbon și a biodiversității. Inițiative precum "Trillion Trees Campaign" și "Great Green Wall" vizează plantarea de miliarde de arbori pentru a contracara defrișarea și degradarea habitatelor.

Agricultura durabilă: Promovarea practicilor agricole durabile, cum ar fi agricultura regenerativă și permacultura, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la conservarea solului și a resurselor de apă și la îmbunătățirea rezilienței agriculturii la schimbările climatice.

Infrastructură verde: Dezvoltarea infrastructurii verzi, cum ar fi acoperișurile verzi, grădinile urbane și parcurile publice, contribuie la îmbunătățirea calității aerului, la reducerea efectului insulei de căldură și la creșterea biodiversității urbane.

Gestionarea resurselor de apă: Proiectele de gestionare durabilă a resurselor de apă, cum ar fi sistemele de reciclare a apelor uzate și restaurarea ecosistemelor acvatice, contribuie la conservarea resurselor de apă și la adaptarea la schimbările climatice, în special în regiunile afectate de secetă.

Perspective viitoare

Necesitatea unor abordări interdisciplinare:Subliniind necesitatea unor abordări interdisciplinare și a unei cooperări internaționale în abordarea problemelor legate de calitatea aerului în contextul variabilității meteorologice este esențială pentru a face față provocărilor complexe și interconectate legate de mediu și sănătatea umană. Iată de ce este importantă această abordare:

Înțelegerea complexității problemei: Problemele legate de calitatea aerului și variabilitatea meteorologică sunt complexe și interconectate, implicând aspecte legate de știința atmosferică, sănătate publică, economie, urbanism și multe altele. Abordările interdisciplinare permit o înțelegere mai profundă și cuprinzătoare a acestor probleme și pot ajuta la identificarea celor mai eficiente soluții.

Evaluarea impactului asupra sănătății umane: Colaborarea între cercetătorii din domeniul științelor atmosferice și experții în sănătate publică este crucială pentru evaluarea impactului poluării atmosferice asupra sănătății umane. Astfel, se poate dezvolta o înțelegere mai completă a legăturii dintre calitatea aerului, variabilitatea meteorologică și efectele asupra sănătății umane.

Dezvoltarea de politici eficiente: Abordările interdisciplinare pot contribui la dezvoltarea de politici și reglementări mai eficiente pentru gestionarea calității aerului și adaptarea la schimbările meteorologice. Implicarea factorilor de decizie din domenii diverse, precum guvernele, organizațiile neguvernamentale și sectorul privat, este esențială pentru implementarea și monitorizarea acestor politici.

Cooperare internațională pentru soluții globale: Problemele legate de calitatea aerului și schimbările climatice nu cunosc granițe naționale și necesită o abordare globală și cooperare internațională. Schimbul de informații, tehnologii și bune practici între țări poate contribui la identificarea soluțiilor comune și la accelerarea progresului în direcția unei gestionări mai eficiente a calității aerului.

Promovarea educației și conștientizării: Abordările interdisciplinare pot juca un rol important în promovarea educației și conștientizării publicului cu privire la impactul calității aerului și variabilității meteorologice asupra sănătății umane și a mediului înconjurător. Educația și conștientizarea pot mobiliza acțiuni la nivel individual și colectiv pentru a reduce poluarea și a proteja mediul.

Alexandru Luchiian

Vlad Zamfira 2/1/24 Vlad Zamfira 2/1/24

Veneția — O comoară amenințată de schimbările climatice

În prezent Veneția, una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, a cărei prosperitate vine din negoțul maritim din vechi timpuri, se scufundă anual cu aproximativ 1 mm din cauza proceselor naturale. Asistăm la o creștere a nivelurilor mărilor, vedem emergența unor furtuni și inundații din ce în ce mai grave, iar poluare rezultată din gestionarea defectuoasă a maselor de turiști și vaselor de croazieră îngreunează situația. Riscăm să pierdem Veneția?

"Nivelul mării este în creștere aproape peste tot pe Pământ. Nu numai că nivelul mării crește, dar se întâmplă din ce în ce mai repede" declara Michael Oppenheimer, om de știință climatică și membru al panoului IPCC, atrăgând atenția la un prim exemplu chiar în Europa.

În prezent Veneția, una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, a cărei prosperitate vine din negoțul maritim din vechi timpuri, se scufundă anual cu aproximativ 1 mm din cauza proceselor naturale. Asistăm la o creștere a nivelurilor mărilor, vedem emergența unor furtuni și inundații din ce în ce mai grave, iar poluare rezultată din gestionarea defectuoasă a maselor de turiști și vaselor de croazieră îngreunează situația. Riscăm să pierdem Veneția?

Poziționarea geografică – O problemă din start?

Datele istorice ne arată că orașul Veneția a fost fondat în Martie 421 iar Republica Venețiană a fost formată în anul 697 în zona de nord est a Peninsulei Italiei, în regiunea Veneto. Veneția propriu-zisă, Padova și alte așezăminte lagunare au format una din cele mai formidabile republici ale mileniului trecut ce a rezistat până în 1797. Înainte de aceasta spre sfârșitul prăbușirii imperiului Roman și în perioada tulbure ce a urmat după, zona joasă din NE penisulei era frecvent amenințată de invadatori reprezentând un mare pericol pentru populațiile locale ce și-au găsit adăpost în pletora de insule de-a lungul coastei Venețiene.

De-a lungul timpului orașul Venețian a beneficiat de avantajele strategice aduse de urbanismul său aproape unic, unde în loc de străzi erau mici canale navigabile, iar portul său era unul din cele mai mari și dezvoltate ale mileniului trecut. Însă în prezent ne găsim în situația în care dacă acțiuni rapide nu vor fi luate de autoritățile locale și naționale, atunci riscăm să pierdem treptat o comoară culturală nu doar a Italiei ci a întregii lumi iar generații de venețieni ar putea avea de făcut alegeri dificile în ceea ce privește o posibilă relocare a acestora către alte regiuni mai ferite.

Efectul schimbărilor climatice – O fereastră “artistică” în trecutul Veneției

Impactul schimbărilor climatice poate fi analizat prin mai multe metode – analize bio-chimice, studiul inelelor copacilor, studiul nucleurilor de gheață din ghețari, date înregistrate ale nivelurilor apelor, temperaturilor, toate pot contribui la crearea unui “tablou climatic”.

Oamenii de știință analizat marcajele mareeice din numeroase picturi precum aceasta a lui Canaletto și le-au comparat cu măsurători ale locațiilor respective din Veneția în prezent (sursa)

Însă avem și câteva metode mai creative, iar operele de artă ale secolelor trecute pot oferi câteva indicii prețioase legate de trecut. Spre exemplu, expertul climatic Dario Camuffo a folosit picturile artistului venețian Canaletto (1696-1768) dar și Veronese (1528-1588) și Bellotto (1722-1780) pentru a găsi indicii cu privire la creșterile nivelului mării în Veneția, pentru că măsurătorile oficiale există doar din anul 1872. Cercetările sale au arătat că, de la mijlocului secolului 18 până în prezent, nivelul ar fi crescut cu ~61 cm, foarte mult ținând cont că apele canelelor venețiene au în prezent o adâncime medie de aproximativ 1-1.5m (Grand Canal/Marele Canal principal 5m)

Un alt indicator este prezenta algelor, vizibile în multe picturi ale lui Canaletto. Acest lucru i-a permis lui Camuffo să facă mai multe măsurători (creșterea nivelului Mării Adriatice, rata de adaptare sub apă a clădirilor Venețiene și alți factori) din diferite opere de artă, apoi să compare rezultatele sale cu nivelurile găsite pe aceleași clădiri din Veneția de astăzi.

Maree, furtuni, inundații

Aqua alta reprezintă un fenomen natural specific zonei Veneției caracterizat prin inundațiile sezoniere. Acesta a avut loc dintotdeauna, iar localnicii s-au obișnuit, însă pe măsură ce vedem efectul tot mai pronunțat al schimbărilor climatice acest fenomen poate contribui la apariția unor inundații și mai violente pe masură ce vedem furtuni din ce în ce mai pronuntațe, unde volumul de precipitații într-un interval scurt de timp poate duce la inundații puternice.

Astfel de inundații au avut loc in noiembrie 1927, Decembrie 1933, Martie 1964, Februarie 1974, Noiembrie 1996, Noiembrie 2001, Octombrie și Noiembrie 2012.

În 2019 Veneția a suferit a doua cea mai catastrofală inundație din istoria sa recentă, nivelul apelor ajungând la 1,87 m. Costurile au fost enorme, iar autoritățile au putut oferi doar despăgubiri în valoare de 5000 euro pentru gospodării individuale și 20,000 pentru afaceri. Primarul Veneției de atunci Luigi Brugnaro declara atunci o stare de dezastru și că “acestea sunt efectele schimbărilor climatice”.

Turismul în masă, un alt pericol pentru Veneția

Multe orașe europene se confruntă cu dificultăți din ce în ce mai mari în privința gestionării numărului tot mai mare de turiști ce le trec pragul. Barcelona, Florența, Edinburgh, Bruges dar și Veneția sunt câteva exemple unde autoritățile locale au fost nevoite să ia măsuri precum introducerea unor taxe la hoteluri si de turism in general.

Una din concluziile secțiunii dedicate Veneției a unui recent raport UNESCO preciza că:

“regretă faptul că realizările raportate în ceea ce privește punerea în aplicare a deciziilor anterioare ale Comitetului și a recomandărilor misiunii nu reflectă un nivel semnificativ de progres în abordarea problemelor persistente și complexe legate, în special, de turismul în masă, de proiectele de dezvoltare și de schimbările climatice, care cauzează deteriorarea și pagube structurilor clădirilor și a zonelor urbane, degradând identitatea culturală și socială a locației și amenințând integritatea atributelor și valorilor sale culturale, de mediu și peisagistice; consideră, prin urmare, că locația continuă să se confrunte cu un pericol constatat și potențial din cauza amenințărilor individuale și a impactului cumulativ al acestora care, împreună, au efecte dăunătoare asupra caracteristicilor inerente ale Veneției”

Veneția este unul din cele mai vizitate orașe ale Europei – între 2017 și 2019 a fost vizitată, anual, de peste 5 milioane de oameni. Turismul este una din principalele surse de venit, însă acesta vine la rândul său cu un cost. Infrastructura orașului este una veche, iar suprafața sa totală (maritimă și terestră) de ~410 km2 este una relativ mică. Drept urmare an de an, Veneția trebuie să acomodeze valuri de turiști într-un oraș deja cu o densitate semnificativă a populației (~630 locuitori/km2). Una din marile probleme cu care Veneția s-a confruntat de-a lungul anilor a fost acomodarea supervaselor de croazieră, a aglomerării și poluării cauzate de acestea. Răspunsul comunităților locale a fost o campanie intitulată “no grande navi” (“nu vaselor mari/fără vase mari”), care a devenit realitate pentru câțiva ani, însă în vara lui 2021 vasele de croazieră s-au întors.

Printre principalele argumente împotriva acestor vase de croazieră au fost:

Pericolul derivat din tranzitul navelor – care deplasează mii de tone de apă pe măsură ce trec – asupra unor țesături urbane străvechi, fragile și delicate și asupra lagunelor;

Riscurile, în general subestimate, pentru sănătatea publică: Traficul de croazieră este cea mai mare sursă de poluare a aerului din Veneția (date Arpav): conținutul de sulf al combustibilului folosit în timpul navigației, de exemplu, este de 1,5 %. Ca o comparație, cel din motorină mașinilor noastre este de 1.500 de ori mai mic.
Poluarea electromagnetică cauzată de radarele care sunt aprinse constant (plus vibrațiile constante cauzate de nave);
Poluare fonică;
Poluare asociată cu potențiale scurgeri de combustibili, incendii ș.a.m.d.

Mai putem vizita Veneția în 2100?

Datele ne arată că nivelul Marii Adriatice ar putea crește cu aproximativ 17 cm până în 2050, iar unele scenarii pesimiste indică posibilitatea că în 2100 această creștere să continue până la 120 cm, o situație catastrofală pentru regiune. Reducerea traficului maritim este văzută ca o măsură imediată de mitigare și adaptare, una care însă ar putea avea consecințe economice pe termen scurt și mediu.

Pe de altă parte implementarea unor bariere mecanice pentru protejarea Veneției și a zonei lagunare ar putea avea efecte pe termen lung asupra habitatelor naturale, florei și faunei. Cert este că acum vedem că Veneția, un oraș care nu ar exista și nu poate trăi fără apă, este constant amenințat de această sursă inițială a bogăției și unicității sale.

Ce soluții sunt?

Cel mai mare vas de croazieră construit vreodată, Icon of the Seas, a avut recent călătoria sa inaugurală. Acesta este de cinci ori mai mare decât Titanicul și poate găzdui 7,600 de pasageri și 2,000 de membri ai echipajului. Compania ce deține acest vas declara că aceasta este cea mai sustenabilă ambarcațiune de acest tip asta în timp ce numeroase orașe europene încearcă deja să reducă numărul anual al vizitelor vaselor de croazieră. Așadar, aceste vase sunt o problemă la nivel global unde trebuie găsite soluții cât mai eficiente. Veneția și acțiunile factorilor de decizie locali ne pot oferi câteva indicii în această direcție.

O alternativă găsită de autoritățile locale a fost crearea și dezvoltarea unui alt port menit să preia aceste vase plus cele de transport de mărfuri. Redirecționarea către porturile aflate în vecinătate din Ravenna și Trieste de asemenea a fost o soluție propusă, iar pentru vasele de croazieră de dimensiuni mai mici portul Marghera (zona industrială) a fost găsită ca alternativă aflată mai aproape de Veneția. Concret, acest lucru reduce nivelul poluării în zona lagunară a Veneției, dar și riscurile de pagube materiale asociate cu acestea.

O altă soluție propusă și în alte mari orașe turistice ar fi o promovare mai mare a călătoritului în luni în care nu se înregistrează volume mari de turiști, pentru a preveni supra-aglomerările pe care le putem observa mai ales în timpul verii.

MOSE – Scutul împotriva mareelor și inundațiilor?

Încă din anii ’80 autoritățile Italiene au dorit crearea unui sistem de bariere retractabile pentru a proteja Veneția și zona aferentă de efectele mareelor și furtunilor. Proiectul a fost denumit MOSE (Modulo Sperimentale Elettromeccanico) și a durat decenii pentru a fi construit, acesta fiind finalizat și testat în 2020. Pe data de 3 Octombrie era prognozat un val mareeic foarte ridicat de ~135 cm peste nivelul normal, iar sistemul MOSE reușise cu success să adăpostească Laguna Venețiană de efectele acesteia. Însă la doar două luni distanță, din cauza unei prognoze eronate, barierele nu au fost ridicate, ceea ce a expus orașul unei furtuni puternice ce a provocat pagube.

Principalele griji legate de sistemul MOSE sunt că pe termen lung ar putea afecta habitatele naturale prin aceste separări forțate, chiar și temporare, dintre zona lagunară venețiană și Marea Adriatică. Dispute deja au răsărit între comercianți și autoritățile locale. Apoi, există și teama că gradul de creștere al nivelului marilor ar putea întrece cu mult capacitățile tehnologice și economice existente, în cazul în care efectele schimbărilor climatice nu sunt diminuate conform prevederilor tratatului de la Paris.

Alte măsuri luate:

Mai multe proiecte de regenerare urbană, conservare de patrimoniu și coeziune socială sunt în desfășurare.

A fost construită o barieră specifică pentru a proteja Bazilica San Marco, iar "ridicarea întregii insule San Marco" este planificată.
Interzicerea accesului navelor mari pe canalul Bazinul San Marco - Giudecca este încă în vigoare. În zona Marghera au fost construite trei debarcadere temporare pentru navele mari de pasageri, iar în Chioggia este în curs de amenajare un debarcader suplimentar.
Autoritatea portuară a lansat o competiție deschisă pentru propuneri și proiecte legate de construcția și gestionarea punctelor de acostare în afara lagunei, care pot fi utilizate de navele de pasageri de peste 40.000 de tone brute și de navele de containere utilizate pentru transportul transoceanic.
Continuă intervențiile de redresare după mareea excepțională din noiembrie 2019. În timp ce sistemul de prevenire a riscurilor se îmbunătățește, au fost înregistrate evenimente de maree maree înaltă mai frecvente și cu magnitudine mai mare (la 22 noiembrie 2022, s-a înregistrat cel mai înalt nivel al Mării Adriatice din istorie)
Un "Plan de acțiune pentru energie durabilă și climă" pentru orașul Veneția este în curs de finalizare și va fi trimis Centrului Patrimoniului Mondial înainte de finalizarea sa.
Ca urmare a interzicerii construirii de noi instalații de depozitare a gazului petrolier lichefiat (GPL), au fost emise reglementări legale pentru a oferi compensații pentru proiectele deja autorizate.

Vlad Zamfira 8/16/23 Vlad Zamfira 8/16/23

Anul trecut, aproape jumătate din regiunile afectate de incendiile de vegetație au fost zone prioritare de conservare a naturii în Europa

Anul 2022 a fost al doilea an ca severitate din Uniunea Europeană în ceea ce privește distrugererile cauzate de incendiile de vegetație, cu peste 800.000 de hectare afectate de incendii. Spania, România și Portugalia au fost afectate în cea mai mare măsură.

Anul 2022 a fost al doilea an ca severitate din Uniunea Europeană în ceea ce privește distrugererile cauzate de incendiile de vegetație, cu peste 800.000 de hectare afectate de incendii. Spania, România și Portugalia au fost afectate în cea mai mare măsură (aproximativ 75%) de pierderea ariilor protejate. Arderea ariilor de conservare a naturii este o pierdere în sine, dar un efect negativ suplimentar este că biodiversitatea poate scădea și habitatul speciilor pe cale de dispariție poate fi distrus. Natura 2000 , cea mai mare rețea coordonată de zone protejate din lume întinzându-se pe 18% din suprafața terestră a UE, a fost afectată.

Majoritatea incendiilor din Europa pot fi legate de activitatea umană (inclusiv neglijență sau incendiere intenționată), iar schimbările climatice creează un mediu mai favorabil pentru incendii — cu toate acestea, campaniile de conștientizare și programele de prevenire pot ajuta la reducerea incendiilor provocate de oameni. Pe viitor, probabil că va trebui să ne pregătim pentru incendii de vegetație din ce în ce mai intense, iar pentru a reduce potențialele daune, pe lângă atenuarea schimbărilor climatice, este esențială și adaptarea.

Anul acesta, pe fondul valurilor caniculare extreme si a secetelor, datele Copernicus EMS privind incendiile de vegetație, au venit cu o perspectivă sumbră a situației grave în zona Peninsulei Iberice, Regiunea Puglia din Italia, Zona de Centru și sud a Greciei, Vest a Turciei și izolat în zona de Sud-Vest a României.

Harta zonelor de risc de incendii de vegetatie din zona Mediteranei la sfarsitul lunii iulie 2023 (sursa)

După 2017 , anul trecut a fost cel mai rău din Uniunea Europeană în ceea ce privește distrugerea incendiilor de vegetație. În 2022, a ars o suprafață de 837.212 ha, ceea ce depășește cu mult valoarea din 2021 (449.342 ha). Majoritatea incendiilor au început în martie, dar cele mai mari au fost distruse în iulie. Întrucât incendiile nu cunosc limite și convenții, nici nu menajează zonele protejate: suprafața totală arsă este de cca. 44% dintre ele au fost Natura 2000, ceea ce este un record în ultimii 10 ani.

Spania, România și Portugalia au fost afectate în cea mai mare măsură (aproximativ 75%) de pierderea ariilor protejate. Arderea ariilor de conservare a naturii este o pierdere în sine, dar un efect negativ suplimentar este că biodiversitatea poate scădea și habitatul speciilor pe cale de dispariție poate fi distrus.

Risc de incendiu ridicat sau extrem din cauza vremii (partea stângă) și a vulnerabilității ecologice (pe baza substituibilității vegetației locale și a proporției de zone protejate; partea dreaptă) conform informațiilor disponibile pe site-ul *Copernicus* .
Distribuția spațială a riscului de incendiu ridicat sau extrem rezultat din vreme, precum și vulnerabilitatea ecologică (substituibilitatea vegetației locale și proporția de zone protejate) în Europa.
Condițiile cele mai favorabile pentru incendiu se găsesc de obicei în regiunile sudice ale continentului, iar acest lucru este cuplat cu o vulnerabilitate ecologică ridicată în mai multe zone (de exemplu, Spania, Italia).

Luând în considerare împreună riscul incendiilor de vegetație și vulnerabilitatea (populație, ecologie, economie) obținem indicele afișat pe harta de mai jos, din care am afișat valorile ridicate.

Cu excepția țărilor scandinave și a insulelor britanice, aproape toată Europa este afectată.

În mai multe cazuri, numărul mai mare de specii amenințate conform Listei Roșii IUCN se încadrează în zone (de exemplu, vestul Turciei, sudul Franței) în care riscul de incendii de vegetație este, de asemenea, mare, astfel încât un singur incendiu poate provoca daune semnificative în ceea ce privește biodiversitatea.

Risc ridicat de incendiu de vegetație (prin combinarea pericolului și vulnerabilității) conform informațiilor disponibile pe site-ul Copernicus (partea stângă) și frecvența speciilor amenințate conform Listei roșii IUCN (partea dreaptă).

2022: al doilea general în clasament, dar cu diferențe regionale

Observațiile preliminarii indică faptul că secetă din 2022 a fost una dintre cele mai de impact din ultimii 500 de ani. Seceta, împreună cu precipitațiile reduse — care au dus la scăderea nivelurilor râurilor, de exemplu râul Po din nordul Italiei a avut cel mai mic nivel din ultimii 70 de ani —, la care se adaugă cum vom vedea în continuarea incendiile de vegetație au avut un impact substanțial asupra agriculturii, ducând la creșterea prețurilor alimentelor. În afară de criza alimentelor, seceta a exacerbat și criza energetică prin reducerea, de exemplu, a energiei hidroelectrice.

Valurile de căldură și secetele detaliate mai sus au creat condiții și pentru apariția susținută a incendiilor de vegetație. Din rezultatele preliminarii, anul 2022 pare să fie un an record în ceea ce privește impactul acestora. Datele furnizate de European Forest Fire Information System arată că între ianuarie și noiembrie 2022 au fost detectate 2705 incendii de vegetație în Europa, de aproximativ trei ori mai multe decât media 2006–2021 (885 incendii). Aceste incendii au dus la distrugerea a 786.049 hectare de vegetație, cele mai afectate țări fiind: Spania (308.112 hectare), România (154.722 hectare), Portugalia (104.379 hectare) și Franța (66.393 hectare).

Comparativ cu 2021, situația din mai multe țări a fost mai proastă anul trecut în ceea ce privește incendiile de vegetație , dar există și excepții: în Grecia, de exemplu, s-a înregistrat o scădere față de ultimii doi ani. Aici, 2021 a fost un an extrem, 2022 era deja considerat mediu. Majoritatea incendiilor au avut loc în iulie, cel mai mare a afectat o suprafață de peste 4.000 ha, dar alte cinci cazuri au depășit și 1.000 ha. 41% din suprafața totală arsă a aparținut clasificării Natura 2000. În Turcia, 2021 a fost, de asemenea, mai sever, în comparație cu anul 2022.

Vecinii Ungari au fost afectati semnificativ in anul 2022: 92 de incendii și 7.960 ha suprafață arsă, ceea ce reprezintă de peste zece ori media din ultimul deceniu.
În Austria, anul trecut au izbucnit opt incendii majore, cele mai grave din ultimii zece ani. Cea mai mare a avut loc în februarie, când au fost distruse 332 ha. În Croația în 2022 cca. situația a fost de trei ori mai proastă față de anul precedent, dar totuși mult mai bună decât în 2017. Cele mai mari două incendii au afectat o suprafață de aproximativ 4.000 ha.
Peninsula Iberică a suferit și anul trecut de pe urma incendiilor. A fost cel mai rău sezon de incendii din Portugalia din 2017 și a fost al treilea cel mai afectat dintre țările UE. În legătură cu dosarul în urmă cu șase ani , tinerii portughezi au mers în justiție , cu privire la inacțiunea legată de schimbările climatice și de efectul acestora care pune viața în pericol.
În Spania, 2022 este, de asemenea, un record pentru ultimul deceniu. Multe incendii mai mici au izbucnit în ianuarie, dar cele mai mari pagube au avut loc în vară: în iulie, cel mai mare incident a afectat 32.528 ha.
Cu 715 de incendii care au mistuit peste 150.000 (154.722 ha) de hectare în 2022, România s-a clasat pe locul II în UE în topul țărilor cele mai afectate de acest fenomen.
Un raport european din 2020 arată că România este răspunzătoare pentru aproape jumătate din incendiile petrecute în arii protejate în Europa, doar ca urmare a incendiilor din Deltă.

Nu doar copacii, ci și ceilalți locuitori ai pădurii sunt în pericol

În 2021 au fost incendii cu adevărat devastatoare de vegetație în Turcia. Ei au examinat modul în care biodiversitatea unei zone de 4.210 km² a fost afectată de incendii. 696 km² avariați, care a servit drept habitat pentru nenumărate specii de plante și animale, inclusiv 56 de specii de mamifere (lilieci, pisici, rozătoare, mamifere mari). 88% dintre aceste specii nu sunt amenințate, dar 3,7% sunt moderat amenințate și 7,4% sunt clasificate ca vulnerabile conform Listei Roșii.

Mamiferele mai mari sunt afectate de incendiu în două moduri: pe de o parte, poate provoca vătămări directe (sau chiar moartea), iar pe de altă parte, pot fi forțate să migreze din cauza efectelor indirecte, din cauza distrugerii și distrugerii habitatul lor anterior. Potrivit studiului turcesc, unele specii se regenerează în timp după incendiu, atât în ceea ce privește activitatea, cât și reocuparea zonei. Prin urmare, este important să nu ocupăm zonele arse și să le transformăm în, de exemplu, terenuri agricole, deoarece natura poate reveni în timp.

Câteva dintre obiectivele de dezvoltare durabilă pot cădea pradă incendiului

Câteva dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU pot fi puse în pericol de incendiile de vegetație, vom prezenta pe scurt câteva dintre ele.

Sănătate și bunăstare: incendiile contribuie, de asemenea, la poluarea aerului , care ne poate lua ani de zile din viața de ucigaș tăcut. Nu putem scăpa între cei patru pereți și, desigur, calitatea aerului reprezintă o amenințare nu numai pentru oameni, ci și pentru alte ființe vii .
Industrie, inovație și infrastructură: incendiul poate consuma case și cabluri și, în general, pune în pericol instalațiile de infrastructură.
Acțiune împotriva schimbărilor climatice: pădurile au o importanță primordială în absorbția naturală a dioxidului de carbon. Dacă copacii mor, în mod natural nici ei nu pot îndeplini acest rol, iar puieții mai tineri plantați în locul lor pot stoca mult mai puțin carbon decât pădurile complexe care s-au dezvoltat de-a lungul deceniilor și secolelor. Pe lângă faptul că distrugerea pădurilor împiedică atenuarea schimbărilor climatice, zonele de ardere contribuie și în mod direct (prin emisiile de gaze cu efect de seră) la creșterea temperaturilor medii.
Protecția ecosistemelor terestre: așa cum demonstrează cazul din 2021 din Turcia sau incendiile spaniole din 2022, focului nu îi pasă dacă o anumită zonă este protejată sau câte specii găzduiește. Dacă aceste zone sunt distruse sau deteriorate, indirect are multe efecte negative asupra ecosistemului terestru.

O problemă si viziune arzătoare

În Europa, temperatura este de așteptat să crească în următoarele decenii, iar seceta de vară este probabil să crească, în special în zonele sudice. Condițiile de vreme caldă și uscată sunt favorabile incendiilor de vegetație, prin urmare se așteaptă o creștere a frecvenței și intensității acestora pe continent (situația va fi mai favorabilă doar în câteva zone nord-europene), mai ales în regiunile mediteraneene, unde deja se confruntă adesea cu pericolul de incendiu.

Dacă temperatura medie crește cu 3 grade față de valoarea actuală, numărul persoanelor care sunt expuse unui risc ridicat sau extrem de incendiu timp de cel puțin 10 zile pe an poate crește cu 15 milioane. Pe termen lung, o preferință pentru specii mai puțin inflamabile sau păduri mixte poate fi, de asemenea, o soluție. În plus, gestionarea conștientă a zonei poate reduce și vulnerabilitatea, de exemplu obstacolele naturale (terenele agricole) pot fi folosite pentru a preveni răspândirea incendiului și astfel pentru a reduce dimensiunea zonelor arse.

Importanța pădurilor nu poate fi subliniată, ele oferă multe servicii ecosistemice. Pe lângă reglementarea climei, acestea joacă, de asemenea, un rol semnificativ în ciclul carbonului și al apei, în biodiversitate și purificarea aerului; oferă și habitat, hrană, medicamente, cherestea și locuri de muncă. De aceea, este important să începem cât mai curând posibil o reducere radicală a emisiilor de gaze cu efect de seră — este singura modalitate de a reduce dezvoltarea condițiilor favorabile pentru incendiu.

*Acest articol a fost publicat inițial în Masfelfok.hu (scris de către dr. Kis Anna Meteorolog, doctor în științe ale Pământului, asociat științific al Departamentului de Meteorologie a ELTE), apoi tradus și editat pentru InfoClima și completat cu date suplimentare oferite de Alex Luchiian.

Sorin Cebotari 6/15/23 Sorin Cebotari 6/15/23

De ce, când și cum crește nivelul mărilor și cum ne afectează?

Din 1989 până în 2017, nivelul oceanului planetar a crescut cu 10 cm. Chiar dacă creșterea nu pare mult, abia ajungându-ne pană la nivelul gleznei, raportată la suprafața Oceanului Planetar, înseamnă un surplus de 36,000,000,000,000,000 litri de apa, adică 36 de catralioane de litri de apă sau 144 de milioane de piscine olimpice pline cu apă.

Când vorbim de schimbările climatice unul din primele efecte la care ne gândim este cel legat de nivelul marilor și oceanelor planetare. În ultimele 3 decenii, datele satelitare de la NASA arată o creștere de ~ 10 cm a Oceanului Planetar.

Chiar dacă creșterea nu pare mult, raportată la suprafața Oceanului Planetar, înseamnă un surplus de 36,000,000,000,000,000 litri de apă, adică 36 de catralioane de litri de apa sau 144 de milioane de piscine olimpice pline cu apă. Această creștere în volumul de apă continuă în prezent și se datorează în mare parte activităților umane.

Zonele costiere ale marilor continente sunt expuse acestui risc, fiind foarte populate și mari centre economice. Orașe precum New York, Manila sau Veneția sunt deja afectate și necesită adoptarea a unor planuri complexe de adaptare și mitigare la o problema globală.

Nivelul Mărilor este important

Nivelul mărilor este una dintre interfețele esențiale ale Terrei. Formele de viață, depozitele sedimentare și geologia, toate depind și sunt influențate de această interfață.

Vizualizare a creșterii nivelurilor mărilor în intervalul 1993-2022
Credit: NASA's Scientific Visualization Studio

În plus, civilizația umană este in esență una maritimă. Porturile antice înfloreau pentru că beneficiau de transport de marfă facil pe distanțe lungi iar acest lucru a rămas neschimbat până în prezent permițându-ne să ne aprovizionăm cu mai toate bunurile de consum din China. Transportul împreună cu accesul mai facil la resurse a determinat ca cele mai mari concentrări de populație să se afle în zonele costiere, unde regăsim megalopolisuri precum New York, Tokyo, Shanghai, Londra sau Laos. De aceea, este important sa știm ce se întâmplă cu nivelul mărilor și oceanelor, chiar dacă locuim pe uscat, departe de acestea, pentru că inundarea țărmurilor va duce la o perturbare a întregului sistem economic și social global.

Măsurătorile satelitare ale Nivelurilor Mărilor

Intervalul ultimelor 3 decenii a fost acoperit aproape în totalitate de măsurători precise și globale ale nivelului mării făcute cu ajutorul sateliților. De la lansarea primului satelit pentru măsurarea nivelului oceanelor în 1993 și până acum, o flotă de sateliți (precum Jason) s-au alăturat misiunii de a carta suprafața oceanelor cu o recurență de 10 zile.

Evoluția nivelului mării la scară globală din ultimele trei decenii poate fi aproximat de o linie continuă, cu o creștere medie de 3.5 mm/an după ultimele date, și în ușoară accelerare. În schimb, dinamica nivelului mării se complică mult mai puternic când considerăm un bazin semi-închis precum Marea Neagră care comunică cu Mediterana prin strâmtorile Bosfor și Dardanele și apoi cu Oceanul Planetar prin strâmtoarea Gibraltar. Nivelul Mării Negre este influențat puternic de factori locali precum debitul Dunării și al celorlalte râuri tributare, presiunea atmosferica sau evaporația, ceea ce face ca variațiile sa fie mult mai puternice, de +/- 10 cm în câțiva ani, dar cu o tendința de creștere, per total mai mică comparat cu evoluția planetară (+1.54 mm/an).

De fapt, puține zone de pe glob înregistrează o creștere exactă de 3.5 mm/an. Cele mai multe zone sunt fie peste, fie sub această valoare și se datorează dinamicii oceanice și atmosferice. Spre exemplu, estul Oceanul Pacific crește cu 1 mm/an în timp ce partea vestică cu 5 mm/an. Diferența se datorează intensității fenomenelor de La Nina și El Nino din această perioadă, care modulează viteza vântului și «împing» mai mult masele de apă spre vest.

De asemenea, curenții migrează și își schimbă intensitatea împreuna cu vârtejurile ciclonale și anticiclonale. Aceștia își modifică poziția și intensitatea și apar pe hartă ca niște pistrui mai colorați.

Regiuni din Oceanul Sudic, lângă Antarctica, odată cu topirea calotei glaciare înregistrează paradoxal scăderi ale nivelului, chiar dacă se eliberează apă. Topirea calotei determină de fapt o scădere a gravitației, și deci a atracției gravitaționale a apei în această zonă.

Nivelul Mării măsurat la țărm este relativ

Dacă astăzi sateliții ne permit să avem o vedere absolută asupra Nivelului Mării pe tot Pământul, la rezoluție milimetrică, în trecut măsurătorile se făceau numai cu ajutorul maregrafelor, aflate în dreptul unui oraș costier. Cele mai vechi maregrafe sunt în Amsterdam (încă din 1700), Liverpool (1768) și Stockholm (1774), și la Sulina pentru Marea Neagră în sec XIX.

Pe țărm totuși, lucrurile sunt și mai complicate. Maregrafele prezintă o problemă intrinsecă, ele masoară nivelul mării relativ, adică raportat la substratul geologic pe care se află, și nu la un nivel ‘0’ absolut. De aceea, subsidența locală și compactarea sedimentelor sau tectonica afectează puternic tendințele maregrafelor. Spre exemplu, în Stockholm, nivelul mării este în scădere din cauza unui fenomen numit ridicare glacio-izostatica a scoarței terestre, care a fost în trecut apăsată de calota glaciară. Odată ce scoarța a fost eliberată de gheață după era glaciară, a început să se înalțe, și implicit nivelul mării relativ să scadă. Manila reprezintă un exemplu în care subsidența locală antropogenică și extracția de apă au determinat scufundarea orașului cu jumătate de metru, respectiv creșterea nivelului relativ marin cu aceeași valoare.

Nivelul Mărilor din trecut

Cunoașterea nivelului mării în dreptul orașelor nu se limitează la perioada recentă. Utilizând markeri biologici, se poate cunoaște evoluția nivelului relativ încă din antichitate.

Săpăturile din portul Marsiliei (Franța) au scos la lumină limita superioară a unui crustaceu marin (Balanus) care s-a fixat pe țărușii de pe cheiurile romane ale portului. Partea lui superioară indică nivelul maxim pe care nivelul mării il poate atinge ținând in cont variații periodice precum mareele. Măsurând diferența altimetrică superioară dintre populațiile fosile și cele contemporane, este posibil să se deducă cu precizie de 5 cm nivelurile mării din antichitate. Datarea cu radicarbon (14C), poate constrange orizontul temporal in care acel crustaceu a crescut. Aplicând această metodă, cercetările de la Marsilia au arătat că nivelul mării de acum 5000 de ani era cu 1.5 m mai coborât, similar cu multe dintre porturile antice ale Mediteranei care se află acum acoperite de mare.

La ce să ne așteptăm în viitor cu Nivelul Mărilor

Veneția, un oraș care se află aproape de nivelul 0 al mării, este deosebit de vulnerabil la creșterea nivelului mării. Inundațiile excepționale, care se produc la maree înalte împreună cu furtuni sunt din ce in ce mai frecvente. Din 1872, de când se țin astfel de evidențe, au avut loc 25 de inundații. Două treimi dintre acestea au fost înregistrate în ultimii 20 de ani, iar o cincime din total în perioada 12 noiembrie - 23 decembrie, 2019. Pentru Veneția, chiar și o creștere aparent nesemnificativă de câțiva centimetri crește detectabil frecvența inundațiilor.

Modelele care țin cont de încălzirea globală prevăd o probabilă creștere a nivelului mării de 0.5 până la 1 m în 2100. Un studiu recent, bazat pe cele mai precise date topografice globale, estimează că 410 milioane de oameni vor fi afectate de creșterea frecvenței inundațiilor datorate creșterii nivelului mării.

Dr. Florin Zăinescu

Florin este cercetător, contributor InfoClima. Subiecte: Geomorfologie costieră, Climatul recent, Schimbările climatice și impactul asupra sistemelor costiere.

Vlad Zamfira 5/14/23 Vlad Zamfira 5/14/23

Marea sete pentru cocktailuri și cum putem reduce risipa de pe urma acesteia

Pentru a reduce risipa alimentara, sustenabiliza acest sector al barurilor și a elibera din presiunea pusă pe lanțurile de aprovizionare și sectoarele agricole a multor țări, nu am putea oare să consumăm (în mod responsabil) băuturi cu ingrediente produse la nivel local?

Embed Block

Add an embed URL or code. Learn more

Tequila, unul din produsele cele mai exportate ale Mexicului, devine din ce în ce mai populară în Europa. Doar anul trecut exporturile au crescut foarte mult, exemple fiind Spania (+90%), Franța (+73%), Marea Britanie (+68%). Dacă punem de asemenea și cererea foarte mare din partea Statelor Unite care importă peste 250 de milioane de litri anual vedem că există o presiune din ce în ce mai mare asupra agriculturii Mexicului, și implicit în acest caz o presiune enormă asupra culturilor de agave.

Lămâile și citricele în general reprezintă o “garnitură” universală ce ne poate împodobi un gin cu tonic sau un cocktail. Însă acestea ajung în mare parte a fi aruncate, făcând parte dintr-o problemă mai largă unde deșeurile alimentare reprezintă jumătate din emisiile sistemului alimentar global.

Astfel inevitabil ne putem întreba, pentru a sustenabiliza acest sector și a elibera din presiunea pusă pe lanțurile de aprovizionare și sectoarele agricole a multor țări, nu am putea oare să consumăm (în mod responsabil) băuturi cu ingrediente produse la nivel local?

*Volumul de băuturi alcoolice spirtoase* *importate* *în România (2017-2019)*

O analiză imediată ar arăta că o bună parte a băuturilor din barurile și restaurantele noastre în primul rând sunt de proveniență străina. Ginul, deși produs din ce în ce mai mult în diverse țări, a fost inițial popularizat enorm in Marea Britanie. Apa tonică conține chinină (quinine), un produs nativ Americii Centrale și de Sud. Romul a fost un produs renumit al zonei Caraibelor iar whiskiul este originar zonei insulelor Britanice (Scoția și Irlanda).

Ce putem observa așadar, este că marea majoritate a băuturilor foarte populare din Europa, inclusiv România, provin din varii colțuri îndepărtate ale planetei.

România este o țară mare consumatoare a whiskiurilor dar si a altor tipuri de băuturi alcoolice conform unor statistici ale ultimilor ani (Notă aici poate fi inclus whisky din Scoția, Irlanda, Japonia ș.a țări producătoare).

Tequila, margarita și presiunea asupra agriculturii Mexicului

Tequila, unul din produsele cele mai exportate ale Mexicului, devine din ce în ce mai populară în Europa. Fie consumată direct sau parte a unui cocktail precum un Margerita, aceasta a devenit o parte omniprezenta a oricărui bar la nivel global.

Astfel, doar în anul trecut exporturile au crescut foarte mult, exemple fiind Spania (+90%), Franța (+73%), Marea Britanie (+68%). Acest fapt a pus de asemenea presiune asupra costurilor unui kilogram de fruct de agave, care a oscilat între 5-7 pesos în ultimele 2 decenii, iar mai recent a ajuns la 31.

Dacă punem de asemenea și cererea foarte mare din partea Statelor Unite care importă peste 250 de milioane de litri de tequila, vedem că există o presiune din ce în ce mai mare asupra agriculturii Mexicului, mai ales asupra culturilor de agave.

Iar agricultura Mexicului se confruntă cu efectele schimbărilor climatice manifestate prin:

Secetele prelungite, chiar dacă plantă de agave crește în zone aride, acestea necesită cantități de apă specifice la intervale de timp constante
Creșterea în frecvență a fenomenelor extreme precum furtuni, anomalii de temperaturi foarte scăzute, incendii naturale de vegetație ș.a
Animalele care polenizează acest tip de plantă sunt afectate de schimbările climatice- în special un tip de liliac mexican (Long Nosed Bat/ Leptonycteris nivalis) considerat crucial procesului de polenizare a fructelor de agave. De notat faptul că atunci când acest tip de liliac a fost listat pentru prima dată ca specie pe cale de dispariție, în urmă cu 30 de ani, existau mai puțîn de 1.000 de specimene. Astăzi, populația lor a crescut până la ~ 200.000 de lilieci care trăiesc în 75 de cuiburi în sud-vestul Statelor Unite și în Mexic.

Problema creată de cocktailuri — Anatomia unei astfel de băuturi și ce putem deduce

*Anatomia unui whisky sour și proveniența ingredientelor sale*

Un cocktail este o băutură ce poate conține unul sau mai multe tipuri de alcool împreună cu varii ingrediente precum fructele și sucurile de fructe, anumite legume, cafea, siropuri ș.a.m.d.

În graficul de mai jos am ilustrat componența unuia din cele mai populare cocktailuri la nivel global: Margarita ce are la bază tequila (în unele cazuri chiar și mezcal). Ingredientele cu mici excepții provin din varii părți indepartate ale mapamondului (Mexic, Africa de Sud, Franta s.a.m.d.). Conform unor aproximări , în Statele Unite în medie Americanii consumă ~185,000 de astfel de cocktailuri pe oră.

Ce am putea face pentru cocktailuri mai sustenabile?

Sectorul barurilor, mai ales cele specializate în cocktailuri, este cunoscut pentru adaptabilitatea și creativitatea sa. România, spre exemplu, este țară producătoare de diverse băuturi alcoolice spirtoase precum țuică, palincă dar și varii lichioruri care oferă posibilități numeroase.

Spre exemplu în cazul unui cocktail precum margarita am putea să utilizăm o băutură produsă local — precum o palincă dulce de pere și oarecum să reinventăm un “clasic” cu o personalitate mai “locală”.

Ca să mai tăiem din importuri, am putea prioritiza și un prim brand de whisky românesc și posibilitatea utilizării unui produs popular la nivel global însă produs la nivel local. Practic ar fi utilă o reorientare măcar parțială a consumatorilor, mai ales în Europa, către băuturi produse la nivel local, unde putem vedea deja semne încurajatoare cu exemplul micro-berariilor în UK, Franța dar și România.

Citricele și impactul asupra marilor țări producătoare

Spania este țara ce produce și exportă cel mai mare volum de citrice la nivel European. Însă deșeurile și cantitățile de citrice aruncate sunt uriașe, mai ales în sectorul barurilor iar în același timp ambalajele necesare pentru sucurile de fructe înseamnă că Spania consumă mult prea mult plastic.

Așadar planul LIFE Citruspack a fost lansat în 2020 ca parte a Green Deal-ului European, planul UE de economie circulară menit să sustenabilizeze afacerile europene prin reducerea cantităților de deșeuri. De asemenea Cercetătorii de la Institutul Catalan de Cercetări Chimice au pus la punct o metodă de producere a materialelor plastice din coajă de citrice care ar putea înlocui controversatul produs chimic Bisfenol A.

Consumul local — O opțiune de impact?

Schimbările climatice afectează toate regiunile planetei mai ales în domeniul alimentației unde putem include și băuturile discutate astăzi. Producția de whisky din Scoția este deja afectată de secete îndelungate ce pun în pericol vara rezervele locale de apă și recoltele de malț. Berea de asemenea este un produs unde elemente cheie (apă, malț, hamei dar și costurile de energie) sunt deja sub un stres considerabil și din cauza schimbărilor climatice. Viticultura și vinurile, inclusiv în România, sunt deja puternic influențate de aridizare, schimbările de temperaturi și precipitații observate în ultimele decenii.

O soluție realizabilă ar fi cea a schimbării de comportament al consumatorilor prin campanii publice de promovare a produselor locale. Dacă am decide să optăm pentru ceva local (fie la nivel mai macro — un produs de țară sau nivel mai micro — în cazul României ceva și mai regionalizat precum ceva din Dobrogea) din start situația ar fi optimizată prin reducerea stresului asupra lanțurilor de aprovizionare, în vreme ce economia locală ar avea de câștigat.

Așadar, pentru baruri și restaurante o opțiune ar fi ca acestea să se apropie mai mult către surse locale (dacă acestea există). Printr-o relație mai strânsă cu producătorii locali de fructe și legume de asemenea calitatea și cantitățile de produse comandate ar putea adaptate și eficientizate pentru a reduce cantitățile de deșeuri. Adițional și volumul de ambalaje de plastic sau carton ar putea fi redus astfel.

O altă variantă ar fi pentru ca barurile să își crească anumite produse in-house, acolo unde există această posibilitate. Multe restaurante dar și baruri specializate în cocktailuri din Marea Britanie au adoptat această opțiune mai ales datorită prețurilor din ce în ce mai mari la toate produsele datorită inflației. Reciclarea (food waste) și compostarea deșeurilor alimentare de asemenea reprezintă un factor important în reducerea emisiilor de carbon din această industrie și o închidere a acestui circuit.

Flexibilizarea meniurilor este un fenomen din ce în ce mai întâlnit mai ales în Europa. Un meniu poate fi ajustat relativ ușor iar chiar recent am avut ocazia de a testa în capitala Bulgariei un margarita făcut cu palincă de pere. România din acest punct de vedere poate beneficia masiv datorită varietății produselor agricole disponibile.

Varii tipuri de băuturi în trecut consacrate doar într-o anumită țară precum ginul și whiskiul acum sunt produse și în alte țări inclusiv România. Acest fapt poate deschide ușa către o sustenabilizare din ce în ce mai pronunțată și poate face ca din acea băutură de care ne bucurăm la început de weekend să rezulte din ce în ce mai puțină risipă.

Vlad Radu Zamfira

Master of Arts Archaeology & History (MA), Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland). Subiecte: politici in USA & EU referitoare la climate change si impactul acestora. Analiza asupra Green New Deal in USA si Europa. Politici sustenabile in Scotia legate de industria berii și cea a whisky-ului. Arheologie costiera și impactul schimbarilor climatice asupra comunităților respective.

Featured

Apr 22, 2025

Dincolo de mituri și legende populare - Ce trebuie să știm despre turbării și rolul acestora în lupta împotriva schimbărilor climatice

Apr 22, 2025

Apr 17, 2025

Schimbările climatice nu mai sunt un avertisment abstract, ci o realitate concretă - Raport European State of Climate

Apr 17, 2025

Apr 15, 2025

Soarele ia locul cărbunelui: energia solară propulsează lumea spre o eră electrică curată

Apr 15, 2025

Apr 9, 2025

Impactul Schimbărilor Climatice asupra Agriculturii din România

Apr 9, 2025

Apr 2, 2025

Viitorul încălzirii urbane în România: Necesitatea unei transformări strategice

Apr 2, 2025

Mar 28, 2025

DELTA-Hub: Știință și Educație pentru Viitorul Deltei Dunării

Mar 28, 2025

Mar 25, 2025

Iarna 2024-2025 - Anomalii, recorduri și semnale de luat în seamă

Mar 25, 2025

Mar 20, 2025

Modernizarea hidrocentralelor: O cale spre energie curată și independență energetică

Mar 20, 2025

Vlad Zamfira 4/26/23 Vlad Zamfira 4/26/23

Despre schimbările climatice: ChatGPT vs oamenii de știință

ChatGPT este un chatbot de inteligență artificială (AI) dezvoltat de OpenAI și lansat în noiembrie 2022 și a stârnit curiozitate și multe întrebări deopotrivă în comunitatea științifică.

Așadar ne-am gândit la un experiment unde întrebăm ChatGPT despre câteva teme climatice și să comparăm/ contrastăm răspunsurile date cu cele ale unui cercetător.

ChatGPT este un chatbot de inteligență artificială (AI) dezvoltat de OpenAI și lansat în noiembrie 2022 care a stârnit curiozitate și multe întrebări deopotrivă în comunitatea științifică. Scopul acestui tip de program este să poată simula în viitor un limbaj uman pe un număr aproape nelimitat de subiecte, având deja o bază de date considerabilă actualizată până în anul 2021. Însă răspunsurile date de ChatGPT (care are capacitate de a face informațiile incorecte să pară corecte) pot să ajungă pe internet iar aceste informații false pot fi apoi preluate și răspândite. Mai nou și alte companii precum Google dar și Elon Musk declarau că doresc crearea unor tipuri simulare de chatbot, un domeniu unde am putea observa progres enorm până la finalul acestui deceniu.

Așadar ne-am gândit la un experiment unde întrebăm ChatGPT despre câteva teme climatice și să comparăm/ contrastăm răspunsurile date cu cele ale unui om de știință.

Ce sunt schimbările climatice?

ChatGPT:

Schimbările climatice sunt modificări semnificative pe termen lung ale modelelor meteorologice, care afectează clima globală. Aceste schimbări includ modificări ale temperaturii medii a suprafeței Pământului, modelelor de precipitații, nivelurilor de maree și frecvenței evenimentelor meteorologice extreme, cum ar fi furtunile puternice, seceta și inundațiile.

Schimbările climatice sunt cauzate de activitățile umane care produc emisii de gaze cu efect de seră, cum ar fi dioxidul de carbon și metanul, care încălzesc atmosfera Pământului prin retenția căldurii. Aceste schimbări climatice au efecte grave asupra mediului, economiei și vieții umane, inclusiv pierderea de vieți omenești, extincția speciilor, modificări ale modelelor de cultură și aprovizionare cu hrană și creșterea nivelului mării, care poate duce la inundații costiere și perturbarea activităților economice și sociale.

Q: Cum afectează schimbările climatice deja România?

ChatGPT:

Schimbările climatice au început deja să afecteze România, cu consecințe semnificative asupra mediului și economiei. Unele dintre aceste efecte includ:

Secete și inundații: În ultimii ani, România a suferit de la secete severe în unele zone și inundații devastatoare în altele. Aceste evenimente meteorologice extreme au dus la pierderi economice semnificative și la distrugerea infrastructurii și a proprietăților private.
Temperaturi crescute: Temperaturile medii în România au crescut în ultimele decenii, ceea ce a dus la modificări ale sezonului de vegetație, creșterea numărului de incendii de pădure și a expunerii la riscul de alunecări de teren.
Schimbări în aprovizionarea cu apă: Schimbările climatice au afectat disponibilitatea și calitatea resurselor de apă din România. Unele zone au suferit de la secete severe care au redus disponibilitatea de apă pentru irigare și aprovizionarea cu apă potabilă.
Extincția speciilor: Schimbările climatice au afectat biodiversitatea din România, cu multe specii care își pierd habitatul și sunt în pericol de extincție.

Aceste efecte ale schimbărilor climatice au un impact semnificativ asupra economiei și a vieții cotidiene din România și evidențiază necesitatea unor acțiuni urgente pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a limita efectele schimbărilor climatice.

Dr. Bogdan Antonescu:

Chiar dacă răspunsul la această întrebare nu este în sine greșit, este însă un răspuns foarte general. Putem înlocui “România” din întrebare cu aproape orice altă țară din Europa iar răspuns va fi în continuare unul corect. Ce este interesant la acest răspuns este ultimul paragraf (care nu este legat strict de întrebare). În acest paragraf ChatGPT atrage atenția asupra necesității unor acțiuni urgente pentru reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră.

Q: Va crește frecvența tornadelor în România?

ChatGPT: În general, tornadele sunt mai puțin comune în Europa de Est și în România decât în alte părți ale lumii, cum ar fi Statele Unite. Cu toate acestea, schimbările climatice pot avea un impact asupra formării și frecvenței tornadelor în regiune.

În prezent, nu există suficiente date științifice pentru a concluziona dacă frecvența tornadelor în România va crește sau nu în viitorul apropiat. Cu toate acestea, există cercetări care sugerează că schimbările climatice pot crește probabilitatea ca regiunea să sufere de fenomene meteorologice extreme, cum ar fi furtunile violente, grindina sau ploi torențiale.

Este important să se înțeleagă că tornadele sunt evenimente meteorologice rare, dar puternice, care pot fi foarte distructive și periculoase. Este important ca oamenii să fie pregătiți pentru astfel de evenimente și să urmărească informațiile meteo locale pentru a evita riscurile și a minimiza daunele materiale și de viață.

Dr. Bogdan Antonescu

Răspunsul este unul destul de bun. Este subliniat faptul că nu avem un set de date suficient de mare pentru tornadele din România pentru a putea înțelege impactul schimbărilor climatice asupra frecvenței de apariție a acestor fenomene meteo extreme. Foarte interesant este ultimul paragraf despre importanța pregătirii populației pentru astfel de evenimente. Acest aspect este important deoarece tornadele sunt în general considerate în România “curiozități” și un fenomene extreme care pot produce pagube.

Q: Poți da câteva exemple de tornade care au produs pagube însemnate în România? Care a fost cea mai severă tornadă raportată în România?

ChatGPT: Tornadele sunt relativ rare în România, iar cele care s-au produs în trecut au fost, în general, mai puțin severe decât cele din alte regiuni ale lumii. Cu toate acestea, au existat câteva cazuri de tornade care au produs pagube însemnate în țară. Iată câteva exemple:

În 2012, o tornadă a lovit comuna Chiajna din apropierea Bucureștiului, producând pagube semnificative în zona respectivă. Mai multe clădiri au fost avariate, copaci au fost smulși din rădăcini, iar câțiva oameni au fost răniți.
În 2013, o tornadă a lovit orașul Focșani din județul Vrancea, producând pagube materiale semnificative. Mai multe case și mașini au fost avariate, iar acoperișul unei școli a fost smuls de vânt.
În 2017, o tornadă a lovit satul Lunca Ilvei din județul Bistrița-Năsăud, producând pagube materiale semnificative. Mai multe acoperișuri de case au fost smulse, iar copaci au fost doborâți de vânt.

Cea mai severă tornadă raportată în România a avut loc în anul 1954, când o tornadă de mare intensitate a lovit orașul Buzău din sud-estul țării. Tornada a produs pagube semnificative, cu mai multe case și clădiri distruse sau avariate, iar zeci de oameni au fost răniți sau uciși. Tornada din 1954 a fost una dintre cele mai puternice din Europa în acea perioadă și a avut un impact semnificativ asupra comunității locale.

Răspuns Bogdan: Este foarte interesant acest răspuns. Pornește de la o afirmație corectă și anume că tornadele din România sunt mai rare și mai puțin intense comparativ cu alte regiuni ale lumii. Însă exemple de tornade severe din România sunt inventate. Faptul că ChatGPT furnizează o serie de detalii privind impact tornadelor dă un aer de credibilitate răspunsului. Este ciudat faptul că tornada de la Făcăeni din 12 august 2002 nu face parte din lista furnizată de ChatGPT, chiar dacă această tornadă a fost una dintre cele mai severe din istoria României. Acest lucru se poate explica prin faptul că ChatGPT nu folosește internetul pentru a căuta răspunsul ci îl construiește cuvânt cu cuvânt în funcție de modul în care a fost antrenat. Practic CahtGPT încearcă să “ghicească” răspunsul făcând o serie de presupuneri. Neștiind detaliile privind climatologia tornadelor din România, răspunsurile date de ChatGPT (care are capacitate de a face informațiile incorecte să pară corecte) pot să ajungă pe internet. Aceste informații false pot fi apoi preluate și răspândite.

Apoi am mai întrebat ChatGPT câteva alte întrebări legate de subiecte discutate în articole InfoClima anterioare:

Q: Sunt secetele și inundațiile mai frecvente un rezultat al schimbărilor climatice în România?

ChatGPT: Da, schimbările climatice pot contribui la creșterea frecvenței secetelor și a inundațiilor în România. În ultimii ani, țara a experimentat o serie de secete severe în anumite zone, care au afectat culturile agricole și aprovizionarea cu apă potabilă, precum și inundații devastatoare în alte zone, care au dus la pierderi economice semnificative și la distrugerea infrastructurii și a proprietăților private.

Schimbările climatice pot duce la modificări ale modelelor de precipitații și temperaturilor, ceea ce poate crește riscul de secete în unele zone și de inundații în alte zone. De exemplu, creșterea temperaturilor medii poate duce la evaporarea mai rapidă a apei și la creșterea riscului de secetă în zonele cu resurse de apă limitate. În același timp, cantități mari de precipitații pot duce la inundații în zonele cu soluri saturate sau cu sisteme de drenaj insuficiente.

Este important să se ia măsuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a limita efectele schimbărilor climatice, precum și să se ia măsuri de adaptare la riscurile de secetă și inundații, cum ar fi investițiile în infrastructura de apă și sistemelor de drenaj și îmbunătățirea practicilor agricole și aprovizionării cu apă.

Răspuns Infoclima: Dr. Monica Ionita- Scholz explica într-un articol InfoClima cum pentru România au fost observate schimbări semnificative ale condițiilor de secetă în lunile de vară (adică o tendință semnificativă de uscare) în special în partea de est a țării. Aproape 60% din suprafața României, care cuprinde atât zonele arabile cât și cele agricole, inclusiv zonele forestiere, sunt în proces de aridizare. Dobrogea este una din cele mai afectate zone, în termeni de aridizare din România iar Din punct de vedere istoric, lipsa precipitațiilor a făcut ca România să se confrunte cu fenomenul de secetă prelungită în intervale precum 1894-1907, 1945-1951, 1983-1994, 2000-2003 și 2018 - 2020.

Q: Care este stadiul tranziției energetice din România?

ChatGPT: Tranziția energetică din România este încă într-un stadiu incipient, dar au fost făcute unele progrese în ultimii ani. În prezent, România depinde în mare măsură de combustibilii fosili, în special de cărbune, pentru producția de energie electrică, ceea ce reprezintă un impact semnificativ asupra mediului și sănătății oamenilor.

Guvernul României a adoptat o serie de politici și măsuri pentru a sprijini tranziția energetică, inclusiv dezvoltarea energiei regenerabile, îmbunătățirea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. În 2019, a fost aprobată o strategie națională privind tranziția energetică a României, care prevede o serie de obiective și măsuri concrete pentru a reduce dependența de combustibilii fosili și pentru a crește ponderea energiei regenerabile în mixul energetic.

În ultimii ani, România a înregistrat o creștere semnificativă a capacităților de producție a energiei regenerabile, în special a energiei eoliene și solare, dar aceste capacități rămân încă reduse în comparație cu capacitatea totală de producție a energiei din combustibili fosili.

Așadar, tranziția energetică din România este încă într-un stadiu incipient, dar există o voință politică din ce în ce mai puternică pentru a promova dezvoltarea energiei regenerabile și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Este important ca aceste măsuri să fie accelerate și consolidate pentru a îndeplini obiectivele stabilite în cadrul Acordului de la Paris și pentru a proteja sănătatea oamenilor și mediul înconjurător.

Răspuns InfoClima: Dr. Andreea Vornicu, Dr. Andrei Korberg și Dr. Sorin Cebotari explicau într-un material InfoClima cum tranziția energetică a Romaniei este o obligație asumată si o necesitate din punct de vedere economic. Autorii explicau cum există și avem soluții pentru variabilitatea energiei regenerabile și că tranziția energetică este o ambiție realizabilă ce necesită însă coerență, implicare și determinare la nivel politic și socio-economic.

Încă la începuturi dar cu mult potențial pe viitor

ChatGPT dispune deja de resurse semnificative și o bază de date ce va crește exponențial în următorii ani. Fiind încă la un stadiu incipient, răspunsurile pot fi foarte generale si nu sunt încă rafinate sau precise însă deja observăm o evoluție rapidă cu apariția unor noi versiuni updatate și cu o posibilă emergență a noi chatbot-uri în viitorul apropiat. Bogdan Antonescu atenționează că răspunsurile date de ChatGPT (care are capacitate de a face informațiile incorecte să pară corecte) pot să ajungă pe internet iar aceste informații false pot fi apoi preluate și răspândite. Întrebând direct dacă ChatGPT poate fi folosit pentru a învăța mai multe despre schimbările climatice răspunsul a fost unul promt: “Nu, ChatGPT nu este conceput pentru a ajuta la învățarea despre schimbarile climatice. Este un instrument de procesare a limbajului natural care vă poate ajuta să generați propoziții și paragrafe care sună natural pe baza datelor pe care le introduceți. Pentru ajutor la învățarea despre știința din spatele schimbărilor climatice, este posibil să doriți să căutați resurse educaționale, cum ar fi manuale sau cursuri. “

Punând o ultimă întrebare, dacă subiectul schimbărilor climatice este discutat în România, ChatGPT a formulat și o concluzie a acestui material:

“Da, subiectul schimbărilor climatice este discutat în România în mod frecvent și există un interes din ce în ce mai mare pentru acest subiect. În ultimii ani, au avut loc numeroase evenimente, conferințe și campanii de conștientizare cu privire la schimbările climatice și la necesitatea de a lua măsuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a proteja mediul înconjurător si ca schimbările climatice sunt un subiect de discuție important în România, iar există o voință politică și socială din ce în ce mai puternică pentru a aborda această problemă și pentru a lua măsuri concrete pentru a proteja mediul înconjurător și a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.”

Bogdan Antonescu

Este fizician specializat în fizică atmosferei, interesat de istoria, climatologia, procesele fizice și impactul fenomenelor meteorologice extreme. În prezent conduce proiectul Extreme weather events in the future climate of Romania (ClimExRo) care își propune, printre altele, să aducă cercetările din mediul academic mai aproape de public. Mai multe detalii despre acest proiect puteți găsi pe pagina proiectului.

Guest User 4/20/23 Guest User 4/20/23

De ce ar trebui să ne uităm mai atenți la pajiștile alpine?

Pajiștile alpine sunt adevărate insule de biodiversitate. În contextul schimbărilor climatice, este important să ne întrebăm ce fel de beneficii putem obține din aceste pajiști și dacă reușim să le „vedem” pe toate.

Pajiștile alpine sunt adevărate insule de biodiversitate, ce aduc o multitudine de beneficii și pentru bunăstarea noastră, a oamenilor. Avem o relație istorică cu pajiștile alpine, iar abandonarea pășunatului tradițional prin transhumanță în favoarea practicilor intensive poate avea efecte neașteptate asupra lor, mai ales din cauza creșterilor temperaturilor. În contextul schimbărilor climatice, este important să ne întrebăm ce fel de beneficii putem obține din aceste pajiști și dacă reușim să le „vedem” pe toate.

Ce sunt pajiștile alpine?

O treime din suprafața terestră globală este ocupată de un tip de habitat pe care generic îl numim pajiști (în engleză grasslands), adică locuri întinse în care vegetația dominantă este ierboasă. O categorie de pajiști sunt și cele alpine, pe care le regăsim în mod obișnuit la peste 2000 m. Pentru cei care s-au aventurat la aceste înălțimi, sunt peisaje obișnuite, în care întâlnim multe specii de plante cu valoare estetică, valoare care crește atunci când știm că sunt endemice acestor locuri și rare datorită suprafețelor mici pe care le au la dispoziție, cum este cazul simbolului alpin, Leontopodium alpinum sau Floarea-de-colț.

Condițiile specifice zonelor montane au limitat exploatarea istorică a acestora, ceea ce a dus la păstrarea aproape intactă a speciilor, apelor, solurilor și substratului geologic, făcând din acestea candidați potriviți pentru conservare. În prezent, mai bine de o treime din întreaga suprafață a ariilor naturale protejate la nivel mondial se află în zone montane. Ca să dăm o cifră mai palpabilă, sunt undeva la peste 7 milioane de km pătrați pe care îi protejăm la nivel mondial în munți, fără să socotim Antarctica.

Diversitatea biologică nu este distribuită uniform pe suprafața terestră. Ca regulă generală, ea crește o dată cu latitudinea, de la poli la ecuator. Procesul de speciație prin care iau naștere noi specii este accelerat acolo unde peisajul formează ‘insule’, fie adevărate, fie habitate izolate. Izolarea duce astfel la o îmbogățire a diversității biologice, la endemisme și specii rare, ce se întâlnesc doar în acele locuri, fiind rezultatul adaptării lor unui mediu unic.

Munții — refugiu pentru o gamă largă de specii

Ecosistemele formate prin efectul altitudinii coincid cu cele formate prin efectul pe care latitudinea îl are asupra condițiilor de mediu. Varietatea organismelor este astfel comprimată pe o suprafață restrânsă și un gradient altitudinal, față de o suprafață mare și un gradient latitudinal. Pe un gradient altitudinal se formează și ‘habitate insulare’ datorită topografiei și condițiilor micro-climatice diverse.

Pentru cei care se aventurează mai des pe munte nu este nici un secret că fiecare vale are specificul ei datorat expunerii versanților, a abrupturilor, a pantelor și a direcției generale a vântului. Poți străbate două văi adiacente în luna iunie, pe una să întâlnești zăpadă și porțiuni de gheață, iar pe cealaltă să suferi de căldură. Când la această izolare geografică și mozaic de condiții adaugi și istoria naturală, cu epoci și ere în care Pământul a ‘schimbat mai multe haine’, nu este de mirare că munții au constituit refugii pentru o gamă largă de specii.

Pentru țara noastră, Leontopodium alpinum (floarea-de-colț), de care am amintit mai devreme, și Dianthus callizonus (garofița Pietrei Craiului) sunt poate cel mai cunoscute publicului larg. Sunt specii care, după ultima mare glaciațiune, în care ar fi ocupat zone la o altitudine mai joasă, au migrat în urma ghețarilor care s-au topit, urcând tiptil pe munte, sau au rămas izolate în populații mici ce au creat în timp o nouă specie.

La ce etaj se încadrează pajiștile alpine pe scara vegetației?

În anul 1799, un tânăr naturalist german alături de un botanist francez se aventurează într-o expediție în America de Sud și Centrală. Cei doi, pe numele lor Alexander von Humboldt și Aimé Bonpland, au cărat pe drumul lor lung de 5 ani un adevărat laborator mobil. Cu ajutorul echipamentelor au înregistrat în mii de carnete de teren proprietățile fizice ale mediului în care se aflau și, cu precădere, speciile de plante care îi înconjurau. Una dintre concluziile importante ale acestui voiaj lung, bazată pe datele empirice colectate în munți, a fost că distribuția plantelor este determinată în principal de temperatură, nu de altitudine. Von Humboldt a fost primul care a observat că a urca pe distanțe scurte, de câțiva zeci de kilometri, în munți, este echivalentul unei călătorii de câțiva mii de kilometri pe latitudine, spre poli.

Cred că am învățat cu toții încă din gimnaziu despre etajele de vegetație. Mai mult ca sigur au fost prezentate ca fiind zone delimitate de altitudine, deși formarea comunităților de plante este condiționată de factori pedologici, climatici și de relief, nu doar simpla prezență a altitudinii. Dar la scară mare, este ușor să recunoaștem schimbările produse de altitudine. Ca să evităm să intrăm în detalii prea tehnice, putem să ne bazăm doar pe scăderea temperaturii o dată cu altitudinea, cu aproximativ 0,65°C la fiecare 100 m altitudine.

Acest fenomen constrânge speciile adaptate la anumite condiții termice în aceste etaje de vegetație. Altitudinile prezentate sunt cifre generale, un fel de medii pe care le luăm momentan ca atare, ca să evităm subiecte precum umiditatea, tipul de sol, expoziția pantei, etc. Astfel, la noi în țară, am învățat că stejarul și gorunul se găsesc la o altitudine de până la 500 m, apoi urmează fagul, pe care îl putem întâlni până la 1.300 m, apoi acesta dispare și întâlnim doar rășinoase, dominant fiind molidul, dar peste 1.600 m spunem că intrăm în etajul sub-alpin. Aici, temperaturile anuale nu permit creșterea arborilor, care au nevoie de un anumit număr de zile cu o temperatură peste 6°C pentru a-și putea menține populațiile.

*Descrierea grafică a etajelor de vegetație identificate de von Humboldt pe vulcanul Chimborazo din Anzi așa cum apare în “De distributione plantarum”, publicată în 1817.* *Preluată din Korner 2019*

Peste această izotermă (linie care unește toate punctele cu aceeași temperatură, un termen introdus chiar de von Humboldt) vom întâlni specii arbustive, cu statură joasă, care au capacitatea de a se “decupla” de atmosferă. Într-un fel, nu mai sunt dependente de temperatura aerului. Datorită staturii joase și formei de creștere, își creează un micro-climat care le permite să mențină temperaturi mai mari în jurul organelor. Aici este etajul sub-alpin, în care găsim jnepeni, rhododendron, ienupăr și alte specii lemnoase de statură joasă. Dar până și acestea nu rezistă la temperaturile ce se întâlnesc, de obicei, la peste 2200 m altitudine în țara noastră. Aici vom întâlni doar specii ierboase, ce pot supraviețui datorită unui număr de adaptări specifice dobândite în istoria lor evolutivă.

Pe măsură ce temperaturile vor crește, ipoteza generală este că izoterma care separă aceste plante alpine de plantele lemnoase (ce în general folosesc mai multe resurse și înlocuiesc speciile dominante în prezent) se va ridica la altitudini mai mari. Pentru speciile aflate la etaje de vegetație mai joase nu este o problemă pentru că migrează o dată cu temperaturile, menținându-se în condițiile pentru care sunt adaptate. Însă speciile din etajul alpin nu vor mai avea unde să migreze în sus, ceea ce ar putea duce la extincția multora dintre ele. În munți înalți, precum Alpii sau Himalaya, există un alt etaj peste cel alpin, etajul nival, care este permanent sub zăpadă sau ghețari. Creșterea temperaturilor va conduce la topirea acestora și va lăsa loc speciilor din etajul alpin să migreze, însă efectele produse de topirea acestor cantități imense de gheață rămâne o sarcină pentru cercetare .

Ce sunt serviciile ecosistemice?

În lumea reală, nu putem lua decizii referitoare la modul în care gestionăm aceste zone sau activitățile antropice care pot avea un impact asupra lor doar pe baza valorii intrinseci ale acestor specii. Termenul de servicii ecosistemice a intrat în literatura de specialitate de jumătate de veac și continuă o tradiție lungă de convingere a decidenților că resursele nu sunt infinite și că sistemele care furnizează servicii omenirii ar trebui evaluate înainte să se intervină asupra lor.

Aici sunt mai multe filosofii și modele în lucru, dar le vom prezenta pe cele mai simple, folosite în CICES, bazate pe 3 categorii principale: servicii de aprovizionare, adică resurse fizice: lemn, apă dulce, fructe, ciuperci, furaje, resurse genetice, etc.; servicii de reglare , adică beneficii aduse omenirii prin procese ce au loc în ecosistemele respective precum reglarea calității aerului sau a apei, controlul eroziunii, atenuarea vânturilor, reglarea populațiilor de dăunători, etc.; servicii culturale — beneficiile aduse oamenilor prin prisma culturii precum recreere, turism, îmbunătățirea calității vieții datorită accesului la spații verzi sau interacțiunii cu natura.

Privind prin lentila serviciilor ecosistemice, pajiștile, în orice formă și oriunde s-ar găsi, contribuie la toate categoriile mai sus menționate (ca de altfel majoritatea ecosistemelelor terestre, dar aici contează foarte mult felul în care populația beneficiară percepe sau nu aceste servicii).

Ce fel de servicii ne aduc pajiștile alpine?

Servicii de aprovizionare. Pajiștile sunt o sursă de furaje cu minimă investiție (acolo unde duci animalele la păscut fără să mai investești resurse în pajiște) sau pot fi ușor convertite în teren agricol acolo unde resursele de apă îți permit să faci agricultură. Însă producția pare a fi mai slab evaluată decât serviciile de reglare.

Servicii de reglare. Un meta-studiu a evaluat serviciile ecosistemice furnizate de un hectar de pajiște la 4000-5000 dolari anual, în funcție de tipul ei (semi-aridă, tropicală, temperată sau mediteraneană), cel mai mult cântărind serviciile de reglare, în medie de 4 ori mai mult. Serviciile furnizate la nivel global prin pajiști au fost evaluate la 20,8 trilioane de dolari anual.

Ecosistemele montane aduc o contribuție importantă la funcționarea complexelor regionale de ecosisteme aflate la altitudini mai joase. Acestea influențează temperatura, precipitațiile și controlează regimul de eroziune. Solurile și plantele acestor ecosisteme sunt rezervoare de apă, asigurând o eliberare treptată a acesteia. Eroziunea solurilor mediată de aceste plante asigură transportul de sedimente și nutrienți către zone aflate la altitudini mai joase. Ecosistemele montane contribuie, prin vegetația acestora, la atenuarea sau prevenirea unor procese naturale distructive, cum ar fi avalanșele sau alunecările de teren. Peste jumătate din populația umană beneficiază de apă dulce ce provine din ecosistemele montane, unde a fost captată și purificată prin intermediul proceselor biogeochimice.

Servicii culturale. Nu în ultimul rând, munții sunt o resursă importantă de diversitate socio-culturală. Prin aceleași procese de izolare care au dat naștere diversității taxonomice, populațiile umane ce au trăit în zone montane au dezvoltat tradiții și obiceiuri agricole și pastorale ce se pot dovedi importante în contextul dezvoltării sustenabile a acestor zone. Această diversitate socio-culturală, alături de peisajul unic al zonelor montane, face ca acestea să fie centre importante de recreere și turism .

Ce impact au schimbările climatice asupra ecosistemelor montane și de ce contează?

Creșterile de temperatură ce pot fi atribuite schimbărilor climatice de natură antropogenă sunt de așteptat să fie extreme în ecosistemele aflate la altitudine. Studiile experimentale au dovedit faptul că rezistența comunităților vegetale din zonele alpine poate fi afectată într-un singur sezon ce înregistrează variații extreme ale temperaturii înalte .

Unele cercetări referitoare la efectele pe care creșterile temperaturii le au asupra metabolismului plantelor ce formează comunitățile vegetale din zonele alpine arată că o creștere a sezonului de vegetație înseamnă o creștere a capacității de producție a acestor ecosisteme, lucru pe care l-am putea considera pozitiv pentru serviciile de producție.

În același timp, acestea pot fi afectate de perioade de secetă determinate de creșterile de temperatură și modificările precipitațiilor. De asemenea, schimbările climatice observate în ultimele decenii stau la baza unei schimbări a etajelor de vegetație observate în zonele alpine, adică speciile de plante din etajele inferioare migrează la altitudini mai mari, înlocuind speciile de acolo .

Abandonarea pășunilor alpine poate cataliza începerea unei noi etape succesionale. Dacă oamenii sau ierbivorele domestice nu mai ‘tund’ vegetația în mod regulat, specii lemnoase se pot instala acolo unde condițiile de mediu permit. În câteva decenii, ceea ce fusese o pajiște poate deveni o pădure, proces ce are consecințe asupra întregului mozaic de ecosisteme.

În Alpi, a fost observat efectul negativ pe care abandonarea pajiștilor îl are asupra speciilor de păsări cu valoare conservativă mare, precum cinghița alpină (Montfrigilla nivalis) sau mierla de piatră (Monticola saxatilis) , ce depind de pajiști pășunate. Pe de altă parte, un studiu din munții Bucegi ce a urmărit vegetația și gastropodele cu valoare conservativă mare, evidențiază pierderea acestor specii rare în zonele pășunate.

Această situație este un singur exemplu al dilemei de conservare în ceea ce privește pajiștile alpine. Ce specii dorim să menținem? Ce beneficii dorim să avem pe viitor de la zone pe care le vizităm atât de rar și a căror frumusețe o vedem mai degrabă în peisajul geografic decât atunci când privim cu atenție covorul vegetal ce se întinde sub picioarele noastre.

Cum evoluează pajiștile alpine în România?

Deși în alte grupe muntoase, precum Himalaya și Alpi, problema avansării liniei arborilor (acolo unde populații de arbori pot rezista) este mai bine documentată, în România studiile sunt puține. Majoritatea studiilor sunt predictive, adică încearcă pe baza situației actuale, a cerințelor climatice ale unor specii și a modelelor climatice bazate pe diferite compoziții ale atmosferei în viitor, să facă o idee despre cum vor arăta pajiștile în următoarele decenii. Puține studii au urmărit evoluția de până acum a relației dintre etajul alpin și cele inferioare în țara noastră.

Unul din aceste studii, ce s-a uitat la întregul lanț Carpatic, a reconstruit linia arborilor (adică limita forestieră) începând cu sfârșitul secolului XIX până în 2002 și a corelat dinamica acestei linii cu un set de predictori topografici, biotici și culturali. Rezultatele au arătat că arborii au avansat, în medie, după 1930, cu 56 m în altitudine, adică cu 9 metri pe deceniu. Rezultatele indică faptul că o sinergie între creșterea temperaturilor și abandonarea pășunilor ar explica această dinamică.

Un alt studiu paleobotanic a analizat sedimente din Lacurile Bucura și Lia din Retezat pentru a studia linia arborilor din trecut. Prezența arborilor a fost observată la altitudini de peste 2.000 m (cea a Lacului Bucura) încă din mileniul 8 î.e.n., atunci când temperaturile au înregistrat un maxim în Holocen, dispărând în mileniul 1 î.e.n., când au fost înlocuiți de vegetație specifică pajiștilor. De notat este că autorii atribuie scăderea liniei arborilor nu doar temperaturilor, ci și oamenilor, a căror urmă a fost lăsată în sedimente prin polenul ce a fost adus de la altitudini mai mici. Relația noastră cu munții este una veche, iar păstoritul tradițional pare a fi unul din factorii care au conturat pajiștile alpine de astăzi.

În prezent, ne confruntăm cu un declin al practicilor agricole de pășunat în favoarea unor practici centrate în jurul fermei în cea mai mare parte a Europei, practici mai puțin sustenabile. În același timp, pășunatul intensiv poate duce la pierderea semnificativă a biodiversității. Luând exemplul extrem al Americii Latine, unde 57% dintre pajiștile noi create între 2001 și 2013 (adică aproape 100 Mha) au înlocuit păduri tropicale, ne putem da seamă că felul în care privim pajiștile va sculpta cum va arăta biodiversitatea României și va afecta invariabil viitorul planetei. Pe plan național facem progrese prin proiecte precum cel coordonat de USAMV Cluj, care va încerca să promoveze utilizarea viabilă a pășunilor respectând biodiversitatea lor.

Dilemele spre o dezvoltare durabilă

Privind pajiștile alpine în viitor, în contextul schimbărilor climatice, este important să ne întrebăm: cum se vor schimba dacă temperaturile cresc și ce efect va avea dacă renunțăm complet la transhumanță în favoarea industrializării creșterii animalelor?

Ne confruntăm cu această dilemă în mai multe sectoare. Dintr-un punct de vedere antropocentric, va trebui să hotărâm ce beneficii dorim să avem din pajiști, dar întrebarea care va ne va urmări va fi “am reușit să calculăm cu adevărat beneficiile reale?”.

Von Humboldt a fost printre primii care a formulat ideea interconectivității tuturor elementelor din natură. El descria natura ca o imensă plasă, o rețea în care toate firele sunt conectate într-un fel sau altul. Considera că echilibrul planetei este rezultatul interacțiunii dintre milioane de forțe de atracție fizice și chimice ce acționează asupra tuturor elementelor naturii. Von Humboldt a fost și un pionier în ceea ce privește impactul omului asupra mediului. El a observat și a scris despre efectul pe care defrișările le au asupra eroziunii solurilor și a frecvenței inundațiilor.

Astăzi știm mai multe decât știa Von Humboldt la începutul secolului XIX despre cum funcționează natura și cât de complexă este rețeaua formată din toate elementele ei. Dar cunoașterea acumulată până acum ne va fi de folos doar dacă vom înțelege cum putem să o folosim pentru a atinge țelul unei dezvoltări durabile și, eventual, să reușim să folosim resursele planetei într-un mod sustenabil.

Costin Enache

Costin studiază vegetația alpină și încearcă să afle ce se va întâmpla cu acele specii de plante pe viitor. Totul la Universitatea din București, Facultatea de Biologie, în cadrul unui doctorat. Iubește munții și este interesat de cum poate obține mai multe informații despre cele mai înalte ecosisteme din țara noastră folosind teledetecția satelitară, ca să putem lua decizii mai bune atunci când vine vorba de conservarea ecosistemelor montane.