Cum "pensionăm" panourile solare și ce se întâmplă când acestea ies din uz?
Primele generații de panouri solare „casnice” ajung abia acum la sfârșitul vieții lor. Cu aceste unități apropiindu-se acum de finalul duratei de utilizare, experții spun că este nevoie urgentă de acțiune. Dacă procesele de reciclare nu vor fi implementate, până în anul 2050 vom avea 60 de milioane de tone de deșeuri de panouri fotovoltaice în gropile de gunoi la nivel global.
Putem împiedica panourile solare să devină "munți de deșeuri"?
Primele generații de panouri solare „casnice” ajung abia acum la sfârșitul vieții lor. Cu aceste unități apropiindu-se acum de finalul duratei de utilizare, experții spun că este nevoie urgentă de acțiune. Dacă procesele de reciclare nu vor fi implementate, până în 2050 vom avea 60 de milioane de tone de deșeuri de panouri fotovoltaice în gropile de gunoi la nivel global.
În medie, panourile solare se degradează cu o rată de 1% în fiecare an. Panourile solare produse astăzi au o estimare de durată de viață între 25 și 35 de ani, influențată de mai mulți factori (tip, calitate, condiții de mediu). Putem însă sa extindem durata lor de viață, să reciclăm corect componente acestora prevenind astfel „munți de deșeuri” pe viitor?
Care este durata de viață a panourilor solare?
Panourile solare produse astăzi au o durată de viață estimată între 25 și 35 de ani și influențată de mai mulți factori, printre care:
Tipul de panou solar: Ordinea descrescătoare a duratei de viață este următoarea: monocristaline, policristaline și amorfe.
Calitatea panoului solar: Panourile solare fabricate de producători de prestigiu tind să aibă o durată de viață mai mare decât cele produse de firme mai puțin cunoscute.
Întreținerea: Panourile solare care beneficiază de curățare și inspecție regulate au tendința de a avea o durată de viață mai lungă.
Condițiile de mediu (Locația): Experiența la temperaturi extreme sau în medii cu umiditate ridicată poate scurta durata de viață a panourilor solare. Astfel panourile solare instalate în zone cu temperaturi moderate, umiditate scăzută și precipitații moderate vor avea o durată de viață mai lungă, iar panourile solare instalate în zone cu temperaturi extreme, umiditate ridicată sau precipitații abundente vor avea o durată de viață mai scurtă.
Exemple specifice legate de locație:
Un panou solar instalat în deșert va fi expus la temperaturi extreme și furtuni de nisip, reducându-i durata de viață.
Un panou solar instalat pe coastă va fi expus la umiditate ridicată și apă sărată, scurtându-i durata de viață.
Un panou solar instalat în zona de deal va fi expus la temperaturi moderate și precipitații moderate, ceea ce îi va prelungi durata de viață.
Importanta progresului tehnologic:
Eficiența: Panourile solare fabricate în 2024 au o eficiență medie de 20-22%, în creștere față de cele fabricate în 2014, care aveau o eficiență de 15-17%.
Noi îmbunătățiri: Panourile solare moderne sunt mai durabile și rezistente la condiții meteorologice severe.
De asemenea, sunt disponibile într-o varietate mai mare de culori și stiluri, facilitând integrarea lor în designul clădirilor.
Cum pot prelungi durata de viață a sistemului meu solar?
La fel cum o mașină funcționează doar pentru un anumit număr de kilometri, sau un echipament își pierde din randament după câțiva ani, degradarea panourilor solare este inevitabilă. Există modalități de a prelungi durata de viață utilă a panourilor solare, asemănător cu schimbarea regulată a uleiului la mașină?Răspunsul este DA.
Putem recicla panourile solare?
Datorită majorității componentelor sale, o bună parte a unui panou solar poate fi reciclat. Modulele solare din siliciu sunt în principal compuse din sticlă, plastic și aluminiu, trei materiale care sunt reciclate în cantități industriale.
Cu toate că reciclarea modulelor este posibilă, procesul de separare a materialelor poate fi laborios și necesită echipamente avansate. Principalele etape implicate în reciclarea cu succes a unui modul solar din siliciu includ:
Eliminarea ramei de aluminiu (100% reutilizabilă)
Separarea sticlei pe o bandă transportoare (95% reutilizabilă).
Prelucrarea termică la 500 °C. Aceasta permite evaporarea componentelor mici din plastic și separarea ușoară a celulelor.
Dizolvarea foilor de siliciu și topirea lor în plăci reutilizabile (în proporție de ~85%).
Putem împiedica panourile solare să devină un "munte de deșeuri"?
Motivul pentru care există atât de puține facilități și informații pentru reciclarea panourilor solare este că până recent nu a existat o cantitate semnificativă de procesat și reutilizat.
China face investiții substanțiale în energia solară, fiind lideri în acest sector și provocând o creștere exponențială a producției și instalării de panouri solare. Această evoluție este crucială pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, însă ridică și o problemă majoră: gestionarea adecvată a deșeurilor produse de panourile solare la finalul ciclului lor de viață.
O pregătire neadecvată pentru gestionarea deșeurilor solare poate genera consecințe negative:
Depozitarea inadecvată: Riscul de contaminare a solului și a apei cu substanțe chimice periculoase este crescut.
Incinerarea: Generează emisii de gaze cu efect de seră, accentuând schimbările climatice.
Risipa de resurse valoroase: Componentele precum siliciul, aluminiul și metalele rare din panourile solare pot fi reciclate și utilizate din nou.
Măsuri necesare pentru o gestionare eficientă a deșeurilor fotovoltaice:
Instituirea și aplicarea unor sisteme de colectare și reciclare eficiente: O prioritate este să se faciliteze predarea panourilor solare uzate către centre specializate.
Investiții în cercetare și inovare: Tehnologiile de reciclare a panourilor solare sunt în curs de dezvoltare, dar necesită resurse suplimentare pentru a fi optimizate și extinse.
Cooperare internațională: Este imperativă o colaborare globală pentru a stabili standarde și reglementări eficiente pentru gestionarea deșeurilor fotovoltaice.
Prima generație de panouri solare „casnice” ajunge abia acum la sfârșitul vieții lor. Cu aceste unități apropiindu-se acum de pensionare, experții spun că este nevoie urgentă de acțiune. Dacă procesele de reciclare nu vor fi implementate, până în 2050 vor exista 60 de milioane de tone de deșeuri de panouri fotovoltaice în gropile de gunoi.
Dacă gestionăm corect aceste deșeuri avem de câștigat pe viitor
Știm că panourile solare pot fi reciclate, întrebarea este ce alte beneficii aduce economiei. Trebuie să fie stabilită o infrastructură adecvată de reciclare a panourilor solare pentru a gestiona volumele mari ce vor fi eliminate curând. Odată pusă la punct această schemă, vom asista la mai mulți factori pozitivi și la noi oportunități economice.
Reciclarea panourilor fotovoltaice va crea mai multe locuri de muncă verzi și o valoare recuperabilă de aproximativ 12 miliarde € până în 2050. Acest flux va intermedia producerea a 2 miliarde de panouri noi, fără a investi în materii prime.
Acest lucru ar permite producerea a aproximativ 630 GW de energie din reutilizarea materialelor uzate anterior. Datorită scăderilor constante ale prețului panourilor solare, tot mai multe gospodării și întreprinderi aleg să investească în sisteme de energie solară, astfel, vor apărea și mai multe oportunități economice în sectorul de reciclare a acestora.
Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iași. Principalul obiect de studiu îl reprezintă energia regenerabilă solară. Proiectul dezvoltat de Mădălina - "Acoperișul tău Solar" este o inițiativă care dorește să crească conștientizarea publică a efectelor benefice utilizării de panouri solare, și a energiei regenerabile în general. Cred în acțiuni imediate, focusate, pentru a sensibiliza publicul cu privire la unele dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă societatea actuală.
Valorificarea ligninei – sau cum să înlocuim combustibilii fosili cu Cenușăreasa biomasei
O rezervă naturală pe care s-o putem valorifica după bunul plac, fără consecințe usturătoare este lignina, care intră în compoziția plantelor, conferindu-le rezistență la diferiți factori de stres.
Lignina e o Cenușăreasă a biomasei obținute din plante: e adesea considerată un deșeu și arsă pentru producerea de energie în alte procese industriale.
Însă ea poate avea super-puteri, cu costuri reduse pentru planetă: se transformă în medicamente, substanțe organice scumpe sau asfalt pentru drumuri județene.
Dacă ar fi să aruncăm o privire asupra celor mai folosite medicamente la scară globală, ne-ar fi destul de greu să găsim unul care să nu conțină compuși aromatici, obținuți prin conversia petrolului, ca materie primă, deși suntem din ce în ce mai conștienți cum consumul de combustibili fosili afectează pe termen lung mediul înconjurător și influențează schimbarea climei.
În acest context, ce bine ar fi dacă ar exista o rezervă naturală de unități aromatice, pe care s-o putem valorifica după bunul plac, fără consecințe usturătoare pentru planetă. Chiar o avem — se numește lignină și intră în compoziția plantelor, conferindu-le rezistență la diferiți factori de stres.
Lignina e și o Cenușăreasă a biomasei obținute din plante: e adesea considerată un deșeu și arsă pentru producerea de energie în alte procese industriale. Ea are, însă, super-puteri: Se transforma în medicamente, substanțe organice scumpe sau asfalt pentru drumuri județene, cum s-a întâmplat deja în Timiș.
Ce este lignina?
Lignina este considerată cel mai abundent rezervor de unități aromatice din natură, și al doilea cel mai des întâlnit biopolimer din natură, după celuloză.
Dacă pentru celuloză și hemiceluloză oamenii de știință au fost ingenioși și au găsit deja direcții de exploatare (cum ar fi producerea de bioetanol sau de ambalaje biodegradabile, cu impact redus asupra mediului), lignina e un fel de Cenușăreasă a biomasei obținute din plante, la propriu: e de multe ori arsă și folosită ca sursă de energie pentru valorificarea celorlalte componente ale peretelui celular, ceea ce e un pic contraintuitiv, din mai multe puncte de vedere: Ne-am dori să nu folosim lignina ca rezervor de dioxid de carbon, care să accentueze efectul de seră; de asemenea, avem la îndemână o resursă valoroasă, și am putea depune eforturi conștiente pentru a-i recunoaște adevăratul potențial.
Cu o asemenea resursă, am putea renunța la combustibilii fosili pentru obținerea de polimeri, medicamente sau intermediari în sinteza chimică?
Nu chiar; natura ne oferă lignina — materia primă —, dar nu și rețeta, pas cu pas, prin care să obținem bioplastic, medicamente sau substanțe organice scumpe și complicate. De asemenea, lignina e un polimer recalcitrant. În structura ei, unitățile aromatice se înlănțuiesc ca mărgelele pe un lanț, un lanț greu de rupt exact în bucățile de care avem nevoie.
S-a și investit mult în modalități de valorificare a combustibililor fosili, ceea ce face ca în multe cazuri, obținerea unui compus de interes să fie mai avantajoasă din punct de vedere economic, pornind tot de la combustibilii fosili ca materie primă, deși într-un colț al minții ne recunoaștem că asta nu e o strategie sustenabilă pe termen lung.
Cum putem găsi căi originale de acces la substanțele dorite, pornind de la lignină?
Există ciuperci sau bacterii care acționează ca foarfeci în miniatură, capabile să taie lignina în bucăți mai mici, mai ușor de folosit ca piese de puzzle pentru obținerea substanței dorite.
Ce facem cu bucățile mai mici de lignină, dacă suntem încă departe de compusul țintă? Putem să mai scotocim un pic prin arsenalul de microorganisme care pot prelucra derivați de lignină, s-ar putea să găsim unele ale căror căi metabolice acționează ca un fel de pâlnie, preluând diferite bucăți de lignină și transformându-le selectiv într-un intermediar valoros.
Unele microorganisme sunt și mai sârguincioase, și nu numai că pot prelucra aceste bucăți de lignină, ci le transformă și în produși de acumulare valoroși, cum ar fi trigliceridele sau polihidroxialcanoații, utilizabili pe post de bioplastic.
Cum ne-au luat-o niște ciuperci și bacterii înainte în valorificarea ligninei? Ce au ele și noi nu?
Anumite ciuperci și bacterii au un arsenal de enzime capabile de degradarea ligninei (laccaze, peroxidaze, 𝛃-eteraze), și de a transforma, astfel, un polimer complicat într-un amestec de fragmente mai micuțe, oxigenate în diferite măsuri.
Alte microorganisme s-au adaptat la prezența atâtor fragmente aromatice în mediul înconjurător și și-au dezvoltat, în timp, căi metabolice prin care le pot prelua din mediu, transforma în intermediari metabolici cheie și folosi ca sursă de carbon. Unele sunt mai pretențioase, și preferă un anumit intermediar aromatic pe care să-l treacă prin tot felul de transformări, astfel încât să-l adapteze propriilor nevoi.
Altele se mulțumesc și cu un meniu mai divers de fragmente de lignină. Acestea ar putea fi puncte-cheie în strategiile de valorificare a ligninei pe cale biologică — pentru că nu ar fi nevoie de o etapă intermediară în care fragmentele de lignină să fie convertite în mâncarea preferată a micoorganismului. Toate aceste transformări utile sunt mediate de enzime, iar enzime avem și noi în organism, dar specifice pentru alte substraturi, deci nu am rămas chiar în urma microorganismelor la capitolul de valorificat materii prime.
Enzimele sunt proteine care acționează ca acceleratori ai reacțiilor chimice. Fără ele, viața nu ar fi posibilă. Sunt din ce în ce mai investigate și ca variante alternative de catalizatori, mai prietenoase cu mediul decât catalizatorii pur chimici, pentru că își manifestă activitatea în mediu apos, în condiții blânde, și pot fi atât de selective în privința substanței transformate încât să nu accepte ca substrat o substanță în care nu le convine orientarea în spațiu a unei singure legături chimice.
Există situații în care bacteriile sau ciupercile nu ne pot ajuta în obținerea compușilor doriți?
Sigur. Au evoluat de-a lungul a mii sau sute de mii de ani, unele dintre ele fără să știe că undeva, într-o făbricuță, X încearcă să obțină substanța Y, s-a împotmolit la etapa Z și are nevoie de ele într-un scop anume.
Le putem face mai cooperante modificându-le genetic: putem să le convingem să prefere ca sursă de carbon un anumit derivat de lignină, în defavoarea altora. Putem să le deturnăm metabolismul, introducând sau ștergând gene neesențiale pentru supraviețuire, astfel încât pâlnia ce conectează materia primă, cu care se hrănește microorganismul, cu produsul finit să se îngusteze și mai mult, spre un singur produs, mai ușor de izolat decât acul în carul cu fân (produsul dorit dintr-o mare de produși obținuți).
Se poate merge și mai departe în încercarea de a exploata un microorganism pe post de făbricuță care să producă o substanță de interes, lucru demonstrat într-un studiu în care din genomul unei bacterii s-au scos 300 de gene nenecesare în sinteza compusului țintă. Cheia e, probabil, să ajungem la microorganismul respectiv înainte ca el să-și pună întrebări legate de ce ar vrea să facă în viață — să fii părintele autoritar care îi impune un parcurs anume.
Se folosește undeva în lume lignina ca rezervor aromatic, pentru obținerea unui produs util sau încă sunt teorii?
În prezent, vanilina este unul dintre singurii compuși aromatici obținuți la scară industrială din biomasă.
Totodată, ea reprezintă compusul de aromă produs în cantitatea cea mai mare în lume. Este constituentul principal al aromei naturale de vanilie, dar mai puțin de 1% din producția mondială de vanilină provine din orhideea de vanilie (Vanilla planifolia), pentru că această plantă trebuie polenizată manual pentru a produce cantități semnificative de vanilină.
Obținerea vanilinei din lignină prezintă o serie de avantaje. Facilitează exploatarea tuturor fracțiilor din biomasa lignocelulozică — nu doar a celulozei și a hemicelulozei —, conducând la o bioeconomie circulară.
De asemenea, având în vedere faptul că lignina poate fi izolată din scoarța copacilor sau din deșeuri agricole, nu ar exista o competiție pentru terenuri agricole, acestea putând fi în continuare folosite pentru creșterea plantelor de cultură.
Nu în ultimul rând, optând pentru lignină ca materie primă, se poate ajunge la o reducere de până la 90% a emisiilor de carbon, comparativ cu cazul vanilinei obținute din precursori petrochimici.
Deși nu s-a investit suficient în dezvoltarea de procedee de obținere a vanilinei din biomasă, competitivitatea economică a vanilinei produse din lignină e susținută de faptul că intensitatea aromei sale e de 1,2 ori mai mare decât cea a vanilinei obținute din precursori petrochimici.
Compania norvegiană Borregaard produce vanilină folosind ca materie primă lemnul de molid, încă din 1962. Nu pare o strategie durabilă tăierea de copaci pentru a obține arome pentru prăjituri, dar accentul este pus pe păduri gestionate în mod sustenabil — pentru a asigura creșterea cantității de biomasă disponibile, sunt mereu plantați copaci noi.
Care este relația României cu utilizarea ligninei ca resursă?
Încercările de valorificare a lignocelulozei sunt abordate mai degrabă la scară de laborator, în cadrul studiilor doctorale, și nu urmăresc neapărat ‘spargerea’ ligninei în bucăți mai mici, care să poată fi transformate mai departe în compuși aromatici utili. Unele studii se axează mai degrabă pe delignificare, adică valorificarea unor deșeuri agricole lignocelulozice în condiții compatibile cu mediul, având ca scop obținerea de fibre primare de celuloză, care să poată fi apoi folosite ca ambalaje pentru industria alimentară.
Alte studii trec în revistă metode de fracționare a ligninei, dar se concentrează pe caracterizarea produșilor obținuți sau pe cuplarea ligninei cu alți compuși, pentru a-i crește versatilitatea.
Lignina folosită într-un proiect pilot, în compoziția unui drum județean din Timiș. Sursă foto: Forestmania.ro
Un proiect inedit la noi în țară, din 2022, a folosit lignina pentru stabilizarea și reabilitarea ecologică a unui drum județean dintr-o comună din județul Timiș, tehnologie testată deja cu succes în Norvegia.
Pe baza asemănărilor structurale dintre lignină și bitum — structură macromoreculară, foarte ramificată, cu unități aromatice—, și din dorința de reducere a amprentei de carbon și a consumului de energie implicate în producerea de bitum noi, lignina a fost investigată și ca biomaterial bun oentru infrastructura rutieră, sub formă de liant.
Studiile din laborator au arătat că folosirea ligninei în locul lianților tradiționali conduce la îmbunătățirea rezistenței la îmbătrânire și la temperaturi extreme a asfaltului. Folosirea ligninei în acest context a fost mai intens studiată în Europa de Nord și în China.
De ce ne-am dori să înlocuim niște strategii bine bătute în cuie de obținere a compușilor aromatici cu unele noi?
Pentru că ne dorim să ajungem la un consum cât mai redus de combustibili fosili și pentru că ar fi un dublu câștig: am putea să valorificăm un polimer natural, considerat deseori un deșeu și ars pentru producerea de energie utilizabilă în alte procese industriale (pentru tranziția la o economie/biorafinărie circulară); am putea să recunoaștem adevăratul potențial al Cenușăresei.
Care ar fi provocările pe care le-am putea întâlni în drum?
Ar fi nevoie de investiții serioase pentru punerea la punct a unui proces industrial avantajos de obținere a compușilor aromatici, pornind de la lignină, și de o schimbare a perspectivei, astfel încât atunci când avem la îndemână biomasa ca resursă, să ne setăm pe o abordare de tipul lignin first, și nu pe tentative de a salva ce a mai rămas din lignină, după ce am valorificat celuloza.
S-ar putea să nu putem porni din start de la un proces 100% verde, să fie nevoie și de etape chimice pe traseu, dar un proces chemoenzimatic tot ar fi mai avantajos (din punctul de vedere al impactului asupra mediului înconjurător) decât arderea ligninei sau decât un proces pur chimic de valorificare.
Competitivitatea economică a unei abordări biologice de valorificare a ligninei s-ar putea să scârțâie la început, și să fim tentați să ne întoarcem pe vechile căi de obținere a tot ce se poate din combustibili fosili — pe criteriul prețului mai redus și a căilor de acces deja bine cunoscute către produsul țintă.
S-ar putea să nu putem construi din start o pâlnie perfectă, care să ne conducă de la bucăți de lignină strict la compusul util și să ne prindem puțin urechile în procesul de separare al compusului util din amestecul de reacție.
De asemenea, procesul de adaptare a microorganismelor implicate în natură în utilizarea ligninei la condițiile industriale ar putea fi unul de durată. În primă fază, procesul poate părea un standard nerealist de atins pentru un microorganism — nu orice bacterie sau ciupercă poate să se califice ca potențial transformator de lignină. Printre cerințele pe care ar trebui să le îndeplinească microorganismul ideal, se numără specificitatea pentru fluxul de lignină țintă, posibilitatea de manipulare genetică, toleranța la stres și posibilitatea ca acesta să fie domesticit pentru utilizarea în bioreactoare.
Anca Elena Anghel
Anca-Elena Anghel face doctoratul la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică, la Universitatea Babeș-Bolyai.
Cum influențează vremea, condițiile meteo și poziția geografică calitatea aerului?
Într-o lume în continuă schimbare, calitatea aerului și condițiile meteorologice devin tot mai relevante în discuțiile despre sănătatea umană și starea mediului înconjurător.
Variabilele meteo și schimbările climatice au un impact semnificativ asupra calității aerului, influențând dispersia poluanților și nivelurile de poluare atmosferică. Aceste aspecte au consecințe importante asupra sănătății umane, ecosistemelor și economiilor globale.
Într-o lume în continuă schimbare, calitatea aerului și condițiile meteorologice devin tot mai relevante în discuțiile despre sănătatea umană și starea mediului înconjurător. Variabilitatea meteorologică și schimbările climatice au un impact semnificativ asupra calității aerului, influențând dispersia poluanților, nivelurile de poluare atmosferică, calitatea vieții oamenilor precum și bunăstarea ecosistemelor.
Prin analizarea modului în care vremea și condițiile meteo dintr-un loc afectează calitatea aerului subliniem mai jos importanța adoptării unor abordări interdisciplinare și a unei cooperări internaționale pentru a aborda aceste provocări, în contextul schimbărilor climatice.
Importanța calității aerului și impactul factorilor externi
Calitatea aerului se referă la gradul de puritate a aerului din mediul înconjurător și este influențată de prezența și concentrația diferiților poluanți atmosferici. Impactul schimbărilor meteorologice și al poluării asupra calitatii aerului este semnificativ asupra sănătății umane și a mediului înconjurător și poate avea consecințe pe termen lung:
Sănătatea noastră
Poluarea aerului poate cauza o serie de afecțiuni respiratorii și cardiovasculare precum astmul, bronșita, bolile pulmonare cronice, bolile de inimă și chiar cancerul pulmonar. Existența poluanților atmosferici, cum ar fi particulele ultrafine (PM2.5 sau PM10), ozonul (O3) la nivelul solului și dioxidul de azot (NO2) poate crește riscul de deces prematur și poate afecta calitatea vieții.
Schimbările meteorologice extreme, cum ar fi valurile de căldură și furtunile, pot provoca accidente, răni și decese, în special în rândul populațiilor vulnerabile, cum ar fi copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu afecțiuni de sănătate preexistente.
Mediul înconjurător
Poluarea aerului poate avea efecte nocive asupra ecosistemelor terestre și acvatice, provocând scăderea biodiversității, deteriorarea habitatelor naturale și afectarea ciclurilor ecologice. Schimbările meteorologice extreme precum secetele, inundațiile și incendiile forestiere pot duce la pierderea de vegetație, degradarea solului, contaminarea resurselor de apă și pierderea habitatelor naturale.
Economia și societatea
Impactul asupra sănătății umane și a mediului înconjurător poate avea consecințe economice semnificative, prin costurile asociate îngrijirii medicale, absenteismul la locul de muncă și scăderea productivității.
Poluarea aerului și fenomenele meteorologice extreme pot afecta și sectoarele economice precum agricultura, turismul, transportul și industria, având un impact negativ asupra creșterii economice și a bunăstării sociale.
Vremea și poluarea aerului: o perspectivă detaliată
Cum influențează condițiile meteorologice nivelul de poluare?
Condițiile meteorologice influențează nivelul de poluare prin impactul lor asupra dispersiei, transportului și acumulării poluanților în atmosferă. Iată câteva moduri în care aceste condiții meteo afectează nivelul de poluare:
Inversiuni termice
În timpul inversiunilor termice, stratul de aer cald este blocat de un strat de aer mai rece și mai dens situat deasupra sa. Acest lucru împiedică aerul contaminat (mai cald) să se ridice și să se disperseze, conducând la acumularea de poluanți la nivelul solului și la creșterea nivelurilor de poluare.
Viteza și direcția vântului
Viteza și direcția vântului determină modul în care poluanții sunt transportați în aer liber. Vânturile puternice pot dispera poluanții și pot curăța zonele poluate, reducând nivelurile de poluare într-o anumită zonă. În schimb, vânturile slabe pot duce la stagnarea poluanților și la acumularea lor într-o anumită zonă, crescând nivelurile de poluare.
Umiditatea atmosferică
Umiditatea atmosferică poate afecta nivelul de poluare prin influențarea formării aerosolilor și a particulelor fine. În general, umiditatea ridicată poate contribui la scăderea nivelului de poluare prin captarea și eliminarea poluanților din atmosferă. Cu toate acestea, în anumite condiții, umiditatea ridicată sau ceața poate favoriza și formarea particulelor fine lichide care captează și particulele PM2.5 sau PM10, ceea ce poate crește nivelul de poluare.
Precipitațiile
Precipitațiile, cum ar fi ploaia și zăpada, joacă un rol important în curățarea atmosferei de poluanți. Acestea pot spăla particulele (PM2.5 și PM10) sau gazele nocive din aer și le pot transporta la sol sau în apă, reducând astfel nivelurile de poluare aeriană.
Fenomenele meteorologice extreme
Evenimente precum furtunile de praf, incendiile forestiere sau uraganele pot afecta semnificativ calitatea aerului prin eliberarea de particule și gaze nocive în atmosferă într-un timp foarte scurt.
Legătura dintre fenomene meteorologice extreme și calitatea aerului
Legătura dintre fenomenele meteorologice extreme și calitatea aerului este complexă și poate avea efecte semnificative asupra nivelului de poluare și, implicit, asupra sănătății umane și a mediului înconjurător. Iată cum aceste fenomene meteorologice extreme pot influența calitatea aerului:
Incendiile Forestiere
Incendiile forestiere eliberează cantități mari de particule fine(PM2.5 si PM10) și gaze toxice în atmosferă, cum ar fi dioxidul de carbon (CO2), monoxidul de carbon (CO), ozonul (O3) și compuși organici volatili (COV-uri).
Aceste particule și gaze pot avea un impact semnificativ asupra calității aerului în zonele afectate, crescând nivelurile de poluare și afectând sănătatea populației locale.
Dacă aceste incendii cuprind și așezări omenești, hale sau orice construcție care să cuprindă mase plastice, vopseluri sau cauciucuri, nivelul de poluanți degajat în aer crește exponențial
Toate rețelele private care măsoară pulberea în suspensie au detectat fumul incendiului devastator din California:
Furtunile de praf
Furtunile de praf transportă particule fine și alte materiale aflate în suspensie, care pot avea un impact negativ asupra calității aerului.
Nivelurile ridicate de particule fine din aer pot duce la iritații ale căilor respiratorii, dificultăți de respirație și alte probleme de sănătate, în special pentru persoanele cu afecțiuni respiratorii preexistente.
Furtunile de praf pot avea o amploare atât de mare încât să fie vizibile din satelit și praful poate fi transportat mii de kilometri (din Nordul Africii în Europa)
Uraganele și ciclonii tropicali
Uraganele și ciclonii tropicali pot elibera cantități semnificative de apă însoțite de vânt puternic într-un timp foarte scurt, ceea ce poate duce la inundații și distrugeri materiale.
În urma acestor fenomene meteorologice, pot fi eliberate poluanți acumulați în sol și apă, precum și alte substanțe nocive din surse industriale afectate, crescând astfel nivelul de poluare din aer.
Căderi bruște de temperatură sau schimbări bruște de vreme
Schimbările bruște de temperatură pot afecta calitatea aerului prin generarea de inversiuni termice, care pot duce la acumularea poluanților la nivelul solului și la creșterea nivelului de poluare.
În plus, aceste schimbări bruște pot influența și activitatea industrială, producția de curent electric și traficul rutier, ceea ce poate duce la creșterea emisiilor de poluanți atmosferici.
Fenomenele meteorologice extreme pot avea un impact semnificativ asupra calității aerului, prin eliberarea de poluanți în atmosferă și prin influențarea dispersiei și acumulării acestora.
Premierul Prayuth Chan-Ocha, le-a cerut cetăţenilor din capitala Thailandei, Bangkok, să stea în case deoarece nivelul de poluare din aer a atins nivele deosebit de periculoase în oraş. Sursa: zf.ro
Factori de risc și grupuri vulnerabile
Identificarea populațiilor și regiunilor vulnerabile la schimbările meteorologice și poluare este crucială pentru elaborarea și implementarea unor politici eficiente de protecție a sănătății și mediului înconjurător.
Populația urbană
Locuitorii din orașe sunt adesea expuși la niveluri mai ridicate de poluare aeriană din cauza traficului intens, a activităților industriale și a utilizării extinse a combustibililor fosili.
În plus, infrastructura urbană poate face ca aceste zone să fie mai vulnerabile la efectele fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi inundațiile și caniculele (infrastructura de canalizare depășită sau formarea de insule de căldură din cauza lipsei de spații verzi).
Copiii și vârstnicii
Copiii și persoanele în vârstă sunt mai vulnerabile la efectele poluării aerului și ale schimbărilor meteorologice din cauza sistemelor lor imunitare mai slabe și a susceptibilității crescute la afecțiuni respiratorii și cardiovasculare.
De asemenea, aceste grupuri pot avea dificultăți în reglarea temperaturii corpului lor în timpul valurilor de căldură sau în climatul extrem, crescând riscul de probleme de sănătate asociate cu vremea.
Populația rurală
Locuitorii din zonele rurale pot fi expuși la poluanți aerieni datorită activităților agricole (de exemplu, arderea resturilor agricole) și a utilizării anumitor practici agricole care pot elibera poluanți în atmosferă (ierbicidarea).
În plus, aceste comunități pot fi mai vulnerabile la efectele fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi secetele sau inundațiile, care pot afecta producția agricolă și pot duce la insecuritate alimentară.
Comunitățile vulnerabile
Persoanele cu venituri reduse, minoritățile etnice și alte comunități marginalizate sunt adesea concentrate în zone cu niveluri mai ridicate de poluare și cu resurse limitate (așezări în vecinătatea gropilor de gunoi).
Aceste grupuri pot avea acces limitat la servicii de sănătate și de adaptare la condiții meteorologice extreme, ceea ce poate agrava impactul asupra sănătății și a resurselor lor.
Zonele de coastă sau deltă
Acestea sunt vulnerabile la creșterea nivelului mării, fenomene meteorologice extreme precum furtunile tropicale și schimbările climatice, care pot afecta calitatea aerului și mediul înconjurător (populația din zona litoralului românesc sau din Delta Dunării).
Regiunile de coastă sau deltă pot fi expuse la poluarea aeriană provenită din surse maritime, cum ar fi traficul maritim și activitățile industriale de la țărm (portul maritim, santierul naval, rafinăriile petroliere).
Identificarea acestor populații și regiuni vulnerabile este esențială pentru dezvoltarea și implementarea politicilor și programelor care să reducă impactul schimbărilor meteorologice și al poluării asupra sănătății și mediului înconjurător, precum și pentru asigurarea unei distribuții echitabile a resurselor și a sprijinului pentru comunitățile afectate.
Strategiile pe termen lung și măsurile de diminuare
Monitorizarea și evaluarea calității aerului în funcție de condițiile meteorologice
Monitorizarea și evaluarea calității aerului în funcție de condițiile meteo este crucială pentru înțelegerea interacțiunilor complexe dintre poluare, vreme și poziționarea geografică și pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de gestionare a calității aerului.
Iată câteva aspecte cheie legate de acest proces:
Rețele de monitorizare a calității aerului
Instituțiile guvernamentale și organizațiile de mediu implementează rețele extinse de stații de monitorizare a calității aerului în diferite regiuni, pentru a colecta date despre nivelurile de poluare și condițiile meteorologice locale.
Aceste stații utilizează instrumente specializate pentru a măsura concentrațiile de poluanți atmosferici, precum și parametri meteorologici relevanți, cum ar fi vântul, temperatura și umiditatea.
Analiza datelor meteorologice și de poluare
Datele colectate de stațiile de monitorizare sunt analizate pentru a identifica modele și tendințe în nivelurile de poluare și condițiile meteorologice.
Analiza acestor date poate dezvălui corelații între schimbările meteorologice, cum ar fi inversiunile termice sau vânturile slabe, și creșterea nivelurilor de poluare.
Modelarea calității aerului
Utilizarea modelelor informatice avansate permite prognozarea și simularea calității aerului în funcție de condițiile meteorologice anticipate și de emisiile de poluanți.
Aceste modele iau în considerare influența factorilor meteorologici asupra dispersiei și transportului poluanților și pot fi utilizate pentru a evalua scenarii și opțiuni de gestionare a poluării.
Avertizări și sisteme de informare publică
Bazându-se pe datele monitorizate și pe rezultatele modelării, instituțiile pot emite avertizări și informații publice referitoare la calitatea aerului și condițiile meteorologice.
Aceste avertizări pot ajuta la informarea publicului și la luarea de măsuri de protecție adecvate, cum ar fi reducerea expunerii la aerul poluat în timpul zilelor cu niveluri ridicate de poluare.
Colaborare și schimb de informații
Este importantă colaborarea între diferitele organizații guvernamentale, instituții de cercetare, sectorul privat și publicul în general pentru a asigura colectarea, analiza și interpretarea adecvată a datelor despre calitatea aerului și condițiile meteorologice.
Schimbul de informații și expertiză poate contribui la dezvoltarea unor strategii și politici mai eficiente pentru gestionarea calității aerului în contextul schimbărilor meteorologice.
Implicarea societății civile
Fotografii cu evenimente meteo izolate sau chiar materiale video pot reprezenta o sursă de informații valoroasă pentru a corela și înțelege efectul locației geografice, condițiilor meteo asupra calității aerului
De asemenea, colectarea de date (open data) cu ajutorul echipamentelor low-cost sau realizate de amatori poate reprezenta un punct de plecare pentru comparații și integrări de date având o viziune deschisă despre știință și implicarea civică (citizens science).
Prin monitorizarea și evaluarea constantă a calității aerului în funcție de condițiile meteorologice, se poate obține o înțelegere mai profundă a dinamicii poluării atmosferice și se pot dezvolta măsuri adecvate pentru protejarea sănătății umane și a mediului înconjurător.
Implementarea politicilor de mediu pentru reducerea poluării și adaptarea la schimbările climatice
Implementarea politicilor de mediu pentru reducerea poluării și adaptarea la schimbările climatice este esențială pentru protejarea sănătății umane și a mediului înconjurător. Aceste politici ar trebui să fie integrate, coerente și să urmărească atingerea unor obiective clare și cuantificabile. Iată câteva aspecte cheie care ar trebui luate în considerare în implementarea acestor politici:
Promovarea transportului sustenabil: Încurajarea utilizării mijloacelor de transport nepoluante, cum ar fi transportul public, bicicletele și vehiculele electrice și dezvoltarea infrastructurii pentru transportul alternativ și îmbunătățirea accesibilității acestora pentru populație.
Conservarea și protejarea ecosistemelor naturale: Crearea și gestionarea ariilor protejate și a zonelor verzi urbane pentru conservarea biodiversității și a habitatelor naturale; Implementarea practicilor agricole sustenabile pentru reducerea defrișării, a degradării solului și a emisiilor de gaze cu efect de seră din agricultură.
Adaptarea la schimbările climatice: Dezvoltarea planurilor de adaptare la schimbările climatice la nivel local, regional și național, care să abordeze riscurile climatice actuale și viitoare, cum ar fi inundațiile, secetele și creșterea nivelului mării.
Educație și conștientizare: Susținerea proiectelor comunitare ce au că scop implicarea civică în probleme de mediu prin monitorizarea deșeurilor, calității aerului sau calității apelor locale; Încurajarea unor comportamente responsabile și eco-friendly, cum ar fi utilizarea transportului public, carpooling-ul, evitarea folosirii vehiculelor cu motor în timpul zilelor cu niveluri ridicate de poluare și reducerea consumului de energie; Ghiduri și aplicații care să ofere informații în timp real despre calitatea aerului și condițiile meteo locale, inclusiv avertismente și recomandări privind măsurile de protecție împotriva poluării.
Carpooling. Sursa: Medium
Colaborare și parteneriate: Implicarea tuturor actorilor relevanți, inclusiv guvernele, sectorul privat, societatea civilă și comunitățile locale, în dezvoltarea și implementarea politicilor de mediu.
Reducerea emisiilor de poluanți: Stabilirea și aplicarea unor standarde stricte privind emisiile pentru diferite sectoare, precum industria, transportul, agricultura și producția de energie.
Promovarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile pentru reducerea poluării și a dependenței de combustibili fosili
Promovarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile reprezintă un pilon important în eforturile de reducere a poluării și a dependenței de combustibili fosili. Aceste tehnologii oferă soluții sustenabile și eficiente pentru producerea de energie, reducând emisiile de gaze cu efect de seră și alte poluante în atmosferă. Iată câteva modalități de promovare a acestor tehnologii:
Stimulente financiare: Guvernele și organizațiile pot oferi stimulente financiare sub formă de subvenții, scutiri de taxe, credite fiscale sau scheme de tarifare avantajoase pentru instalarea și utilizarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile.
Dezvoltarea infrastructurii: Investițiile în dezvoltarea infrastructurii necesare pentru implementarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile, cum ar fi rețelele inteligente, stațiile de încărcare pentru vehicule electrice și parcurile eoliene și solare, pot facilita adoptarea acestor tehnologii.
Educație și conștientizare: Promovarea educației și conștientizării publicului cu privire la beneficiile și importanța tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile poate stimula cererea și adoptarea acestor soluții.
Parteneriate public-private: Colaborarea între sectorul public și cel privat pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor de energie curată poate accelera adoptarea și extinderea acestor tehnologii.
Cercetare și inovare: Investițiile în cercetare și dezvoltare pentru îmbunătățirea eficienței, a performanței și a competitivității tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile sunt esențiale pentru avansarea acestor soluții și pentru reducerea costurilor asociate.
Politici și reglementări: Implementarea politici și reglementări care promovează utilizarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile, cum ar fi standardele obligatorii pentru emisiile de poluanți, obiectivele de energie regenerabilă și taxele de carbon, poate contribui la creșterea cererii pentru aceste tehnologii.
Exemple de bune practici
Experiențele și rezultatele din regiunile afectate de poluare aeriană și condiții meteorologice extreme pot oferi o înțelegere mai profundă a impactului acestor fenomene asupra sănătății umane, mediului și economiei. Iată câteva exemple relevante:
China: Regiunile urbane din China, cum ar fi Beijingul și Shanghai-ul, au fost afectate de poluarea aeriană severă din cauza emisiilor ridicate de la industrie și transport. Fenomene meteorologice extreme, cum ar fi furtunile de praf și inversiunile termice, agravează adesea problemele de calitate a aerului. Autoritățile chineze au implementat măsuri pentru reducerea poluării, inclusiv închiderea uzinelor poluante și promovarea tehnologiilor curate.
India: Regiunile dens populate din India, cum ar fi Delhi și Mumbai, se confruntă cu probleme grave de poluare aeriană, amplificate de condițiile meteorologice, precum inversiunile termice și caniculele. Poluarea aeriană severă afectează sănătatea populației, contribuind la creșterea bolilor respiratorii și cardiovasculare. India a introdus diverse măsuri, inclusiv restricții de trafic și promovarea transportului public nepoluant.
California, SUA: Regiunea Calitatea Aerului din California se confruntă cu poluare atmosferică ridicată din cauza traficului intens, a industriei și a condițiilor meteorologice, cum ar fi inversiunile termice. Aceste fenomene au dus la creșterea numărului de zile cu calitate aeriană proastă, cu impact asupra sănătății publice și a economiei locale. Autoritățile californiene au introdus reglementări stricte pentru reducerea emisiilor de poluanți.
Australia: În timpul sezonului de incendii forestiere din Australia, care a fost intensificat de condițiile meteorologice extreme și de schimbările climatice, regiunile urbane și rurale au fost afectate de poluarea aeriană masivă. Emisiile provenite din incendii au dus la creșterea nivelurilor de particule fine în aer, afectând calitatea aerului și sănătatea populației. Autoritățile australiene au implementat măsuri de gestionare a incendiilor și de protecție a sănătății publice.
Inițiative de succes în reducerea poluării
Există numeroase proiecte și inițiative de succes în întreaga lume care vizează reducerea poluării și adaptarea la schimbările climatice. Iată câteva exemple semnificative:
Promovarea transportului durabil: Proiectele care încurajează utilizarea transportului public, a bicicletelor și a vehiculelor electrice contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluării atmosferice. O inițiativă notabilă este "Copenhagenize", care a transformat Copenhaga într-un oraș prietenos pentru bicicliști și a redus dependența de automobile.
Energii regenerabile: Investițiile în energii regenerabile, precum energia eoliană și solară, au dus la reducerea emisiilor de carbon și a poluării atmosferice. Proiecte majore, cum ar fi parcurile eoliene din Marea Nordului și parcurile solare din SUA și China, demonstrează potențialul acestor tehnologii pentru generarea de energie curată și durabilă.
Reîmpădurirea și conservarea habitatelor naturale: Proiectele de reîmpădurire și conservare a ecosistemelor naturale au un impact semnificativ asupra absorbției de carbon și a biodiversității. Inițiative precum "Trillion Trees Campaign" și "Great Green Wall" vizează plantarea de miliarde de arbori pentru a contracara defrișarea și degradarea habitatelor.
Sursa: National Geographic
Agricultura durabilă: Promovarea practicilor agricole durabile, cum ar fi agricultura regenerativă și permacultura, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la conservarea solului și a resurselor de apă și la îmbunătățirea rezilienței agriculturii la schimbările climatice.
Infrastructură verde: Dezvoltarea infrastructurii verzi, cum ar fi acoperișurile verzi, grădinile urbane și parcurile publice, contribuie la îmbunătățirea calității aerului, la reducerea efectului insulei de căldură și la creșterea biodiversității urbane.
Gestionarea resurselor de apă: Proiectele de gestionare durabilă a resurselor de apă, cum ar fi sistemele de reciclare a apelor uzate și restaurarea ecosistemelor acvatice, contribuie la conservarea resurselor de apă și la adaptarea la schimbările climatice, în special în regiunile afectate de secetă.
Perspective viitoare
Necesitatea unor abordări interdisciplinare:Subliniind necesitatea unor abordări interdisciplinare și a unei cooperări internaționale în abordarea problemelor legate de calitatea aerului în contextul variabilității meteorologice este esențială pentru a face față provocărilor complexe și interconectate legate de mediu și sănătatea umană. Iată de ce este importantă această abordare:
Înțelegerea complexității problemei: Problemele legate de calitatea aerului și variabilitatea meteorologică sunt complexe și interconectate, implicând aspecte legate de știința atmosferică, sănătate publică, economie, urbanism și multe altele. Abordările interdisciplinare permit o înțelegere mai profundă și cuprinzătoare a acestor probleme și pot ajuta la identificarea celor mai eficiente soluții.
Evaluarea impactului asupra sănătății umane: Colaborarea între cercetătorii din domeniul științelor atmosferice și experții în sănătate publică este crucială pentru evaluarea impactului poluării atmosferice asupra sănătății umane. Astfel, se poate dezvolta o înțelegere mai completă a legăturii dintre calitatea aerului, variabilitatea meteorologică și efectele asupra sănătății umane.
Dezvoltarea de politici eficiente: Abordările interdisciplinare pot contribui la dezvoltarea de politici și reglementări mai eficiente pentru gestionarea calității aerului și adaptarea la schimbările meteorologice. Implicarea factorilor de decizie din domenii diverse, precum guvernele, organizațiile neguvernamentale și sectorul privat, este esențială pentru implementarea și monitorizarea acestor politici.
Cooperare internațională pentru soluții globale: Problemele legate de calitatea aerului și schimbările climatice nu cunosc granițe naționale și necesită o abordare globală și cooperare internațională. Schimbul de informații, tehnologii și bune practici între țări poate contribui la identificarea soluțiilor comune și la accelerarea progresului în direcția unei gestionări mai eficiente a calității aerului.
Promovarea educației și conștientizării: Abordările interdisciplinare pot juca un rol important în promovarea educației și conștientizării publicului cu privire la impactul calității aerului și variabilității meteorologice asupra sănătății umane și a mediului înconjurător. Educația și conștientizarea pot mobiliza acțiuni la nivel individual și colectiv pentru a reduce poluarea și a proteja mediul.
Alexandru Luchiian
A lucrat nouă ani în automatizări industriale (fabrici, rafinării, CET-uri,power plant-uri). De cinci ani lucrează în domeniul IT ca specialist pe sisteme inteligente. Este fondatorul mai multor proiecte de mediu printre care : Strop de aer (www.stropdeaer), Strop de roua (www.stropderoua) , SpotFire (www.spotfire.ro). Ambasador Calitatea Aerului - OpenAQ
Mineritul asteroizilor, o opțiune viabilă pentru viitorul planetei?
Exploatarea resurselor din spațiu este o idee mai veche, însă mai actuală ca niciodată. De la an la an epuizăm din ce în ce mai repede resursele anuale ale planetei, anul acesta “reușind” performanța ca la puțin peste jumătatea anului (2 august) să consumăm toate resursele naturale regenerabile pentru anul 2023
Exploatarea resurselor din spațiu este o idee mai veche, însă mai actuală ca niciodată. De la an la an epuizăm din ce în ce mai repede resursele anuale ale planetei, în 2023 “reușind” performanța ca la puțin peste jumătatea anului (2 august) să consumăm toate resursele naturale regenerabile pentru anul 2023. Prin urmare, găsirea unor surse alternative provenite din exploatarea altor corpuri (precum asteroizii) din Sistemul Solar a devenit o idee intens dezbătută în cercurile științifice la nivel mondial. Recent un asteroid de mărimea unui zgârie-nori a trecut la mai puțin de 2,7 milioane de kilometri de Pământ.
Așadar, contrar mesajului filmului “Don’t look up?” ne putem uita sus către corpurile cerești pentru resurse și cât de fezabilă ar fi o astfel de soluție, mai ales în viitorul apropiat?
În ultimii ani asistăm la un avânt tehnologic fără precedent în domeniul spațial. Astfel, cercetătorii și-au pus întrebarea dacă resursele extraterestre ar putea contribui la menținerea capacității planetei noastre de a mai susține umanitatea pe termen lung. În teorie, răspunsul este afirmativ, însă punerea în practică este delicată. Asta deoarece există numeroase provocări tehnice, economice și chiar etice în privința exploatării altor corpuri din Sistemul Solar. Iar costurile unor astfel de misiuni spațiale, precum și impedimentele legate de mineritul, extragerea și aducerea acestor resurse pe Pământ sunt încă la cote ridicate.
Ce corpuri ar merita explorate pentru extragerea resurselor?
Fig.1: Distribuția asteroizilor în Sistemul Solar. Credit foto: NASA/ McREL
Deoarece satelitul natural al Pământului și planetele telurice din Sistemul Solar nu sunt atât de atractive în privința exploatării resurselor, cercetările s-au îndreptat către asteroizi, corpuri primordiale ale Sistemului Solar ale căror orbite se află mai ales între Marte și Jupiter. Conform datelor centralizate în timp real de către NASA, numărul asteroizilor cunoscuți din întreg Sistemul Solar este 1.327.790 de exemplare, corpuri de mai mari sau mai mici dimensiuni. Astfel, cel mai mare asteroid este Ceres care măsoară 940 km în diametru, în timp ce cele mai mici astfel de corpuri nu depășesc 1 m în diametru. Și chiar dacă numărul acestora este impresionant, marea majoritate a asteroizilor sunt de mici dimensiuni, iar masa cumulată a tuturor acestor corpuri nu depășește masa Lunii. Conform analizelor spectrale efectuate de către astronomi, asteroizii pot conține o varietate de resurse, inclusiv metale de bază ori din categoria celor prețioase, precum și compuși organici. Prin urmare, mineritul și aducerea acestor resurse pe Pământ ar putea fi o soluție de luat în calcul deoarece ar reduce dependența de resursele naturale existente și aflate in continuă scădere. Însă această activitate implică și dezvoltarea de tehnologii avansate pentru a ajunge la asteroizi, a extrage resursele și a le transporta pe Terra, o adevărată provocare pentru știința actuală.
Din multitudinea aceasta de asteroizi, cei mai adecvați explorării sunt cei din apropierea Pământului, mai exact cei din categoria NEA (Near Earth Asteroids) care provin din centura de asteroizi sau din alte zone ale Sistemului Solar și care se deplasează pe orbite aflate în proximitatea orbitei Pământului. Asteroizii cunoscuți au fost centralizați în baza de date Minor Planet Center (MPC) susținută de IAU (International Astronomical Union) și NASA.
Dintre aceștia se pot califica pentru misiuni de explorare cei care, în urma analizelor spectrale, au demonstrat o abundență de resurse de interes pentru umanitate.
Un alt criteriu este acela al mărimii asteroidului pentru ca o astfel de misiune să poată ajunge la sol și să înceapă activitatea de minerit. Evident că mai sunt o serie de criterii specifice, ceea ce restrânge din ce în ce mai mult numărul candidaților pentru activitățile de exploatare. Mai trebuie menționat că pentru a determina de pe Pământ proprietățile fizice ale unui asteroid se utilizează spectroscopia și determinarea culorii, ceea ce împreună cu depărtarea acestuia față de Soare ne oferă informații clare despre compoziția și locul de proveniență. Mărimea asteroidului se poate determina prin studiul radiației termice în spectrul infraroșu, iar pentru a afla perioada de rotație a unui asteroid, dar și forma ori structura sa internă, se utilizează fotometria, adică studiul variației de strălucire.
Fig. 2: Numărul total al asteroizilor NEA cunoscuți, grupați în funcție de dimensiuni. Grafic: JPL/ Caltech/ NASA
Ce tipuri de resurse sunt prezente în compoziția asteroizilor
În general asteroizii sunt alcătuiți din metal și rocă, iar aceștia sunt clasificati în trei mari categorii:
— metalici (parțial topiți și care conțin olivină, rocă vulcanică – piroxen și metale)
— primitivi (conțin materiale organice, carbon și silicați)
— bazaltici (fragmente ale unor corpuri mari ce conțin bazalt, olivina și metale)
Însă interesul este ridicat mai ales pentru materialele rare (prețioase) cruciale pentru tehnologiile terestre, precum celule de combustie și semiconductori. Pe Pământ, rezervele actuale de metale rare sunt gestionate doar de câteva țări care pot introduce vulnerabilități în lanțul de aprovizionare la nivel mondial, astfel renunțarea la această dependență suscită un interes major. De asemenea, unii asteroizi mai conțin apă, in diferite forme, un element esențial pentru misiunile spațiale cu echipaj uman sau chiar pentru colonizarea planetei Marte.
Totuși, cea mai bună metodă de analizare a compoziției asteroizilor este evident cea prin prelevare directă de probe din sol, asta deoarece stratul de praf de la suprafață asteroizilor (regolit) și care s-a format în urma impacturilor dintre ei este un factor care induce o incertitudine în determinarea precisă de la distanță a compoziției. De asemenea, în urma ciocnirilor, unii asteroizi chiar au fost dezintegrați, însă fragmentele rezultate au rămas împreună pe traiectorie și s-au ”sudat” în timp datorită forțelor de atracție, astfel unii asteroizi se remarcă printr-o structura poroasă (rubble pile).
Asteroizii pot fi clasificați în anumite clase taxonomice, pe baza modului cum reflectă lumina Soarelui în intervalul de lungimi de undă 0,45 – 2,45 micrometri. Practic se studiază spectrul asteroidului, în diferite lungimi de undă. Taxonomia actuală a asteroizilor, denumită taxonomia Bus-DeMeo clasifica asteroizii prin corelarea observațiilor din spectrul infraroșu apropiat (Near Infrared) cu cele din spectrul vizibil.
Primele misiuni de exploatare a resurselor extraterestre
De-a lungul ultimelor decenii au fost efectuate o serie de cercetări cu privire la determinarea compoziției acestor asteroizi, studiile fiind realizate prin detecție de la distanță ori prin analizarea meteoriților proveniți din anumiți asteroizi, iar în ultimii ani chiar prin probe prelevate de pe suprafață asteroidului și aduse pe Pământ. La acest capitol trebuie menționate cele două misiuni Hayabusa ale agenției japoneze JAXA, care au adus mostre de pe asteroidul 25143 Itokawa in anul 2010 și de pe asteroidul 162173 Ryugu in 2020.
Fig. 3: Comparație a dimensiunii asteroidului 101955 Bennu. Credit foto: NASA
Lansată pe 8 septembrie 2016, misiunea OSIRIX-REx (Origins, Spectral Interpretation, Resource Identification, Security, Regolith Explorer) a fost destinată studierii asteroidului 101955 Bennu, prelevarea unor probe de sol de pe suprafață acestuia și apoi reîntoarcerea pe Pământ. În 20 octombrie 2020 sonda a ajuns pe suprafața asteroidului Bennu și a început operațiunea de colectare a probelor, în punctul denumit “Nightingale” (Privighetoarea).
Pe 24 septembrie 2023, la o distanță de peste 100.000 km față de Pământ, sonda americană a ejectat capsula cu probele preluate de pe asteroidul Bennu, această reintrând în atmosfera terestră, fiind apoi recuperată din deșertul Utah (SUA) de către cercetători.
Sondă spațială OSIRIX a fost redirecționată pe o nouă traiectorie pentru misiunea de studiere a asteroidului (99942) Apophis care la 13 aprilie 2029 va trece la o distanță extrem de mică față de Pământ. Catalogat că fiind un asteroid de dimensiuni mari, 340 metri diametru, Apophis se va apropia până la 31.000 km de suprafață Terrei, o distanță chiar mai mică decât cea a orbitelor sateliților geostaționari (aproximativ 36.000 km). Iar distanța mică (sub valoarea de 0,1 distanțe lunare) și dimensiunile mari ale lui Apophis îl vor face vizibil pentru aproximativ 2 miliarde de oameni din vestul Europei și nordul Africii.
Beneficiile exploatării resurselor extraterestre, în special vorbind despre mineritul asteroizilor, sunt de neconstestat. Cu toate acestea, studiile privind viabilitatea economică a unor astfel de misiuni nu ne oferă un orizont de timp până când aceste planuri vor deveni realitate. Chiar dacă misiunile Hayabusa și OSIRIX au demonstrat că acest lucru este posibil, costurile acestor misiuni raportate la cantitățile infime de probe prelevate și aduse pe Pământ, nu dovedesc că mineritul asteroizilor ar fi o soluție viabilă din punct de vedere economic cu tehnologia actuală.
Din perspectiva etică, exploatarea resurselor din spațiu și implicit mineritul asteroizilor va exacerba și mai mult discrepanțele între țări, la nivel mondial. Asta deoarece costurile unor astfel de misiuni sunt prohibitive pentru marea majoritate a națiunilor de pe Pământ, doar câteva state fiind capabile financiar să investească în mineritul asteroizilor. Iar în urma acestor campanii, aceste state vor deveni din ce în ce mai bogate. De asemenea, aducerea pe Pământ a unor metale rare va genera o depreciere a valorii acelorași exploatate pe Pământ, asta în detrimentul unor națiuni din Africa direct dependențe de aceste resurse. Prin urmare, decizia de exploatare a resurselor din spațiu ar trebui reglementată la nivel mondial pentru ca nicio națiune să aibă de suferit, iar discrepanța dintre bogăție și sărăcie să devină și mai mare.
Doctorand în Astronomie și Astrofizică la Facultatea de Fizică (Universitatea București) și inginer în electronică (Universitatea Politehnică București). Cercetări în domeniul asteroizilor potențiali periculoși (PHA) și cu privire la impactul mega-constelatiilor de sateliți.
Electrocasnicele - aliat sau inamic pentru bugetul familiei?
O simplă simulare de cost ne arată că pentru 100 cicluri de spălare, o mașină de spălat clasa G va consuma cu 100 RON mai mult decât o mașină clasa A. Pentru un aparat frigorific clasa F costul lunar asociat poate fi de până la de 3 ori mai mare față de un aparat de aceeași capacitate de clasă A. În acest context, deși nu par într-atât de relevante la prima vedere, clasele energetice și modul în care utilizăm electrocasnicele pot avea un impact semnificativ asupra bugetului familial.
La momentul actual, locuințele Românilor consumă în cel mai bun caz de 10 ori mai multă energie decât o casă pasivă. Dacă reducerea consumului prin eficientizarea termică a clădirii (îmbunătățirea anvelopei clădirii) este scumpă și necesită eforturi mai mari, următorul pas la îndemână este reducerea consumului care provide de la aparatele electrocasnice.
O simplă simulare de cost ne arată că pentru 100 cicluri de spălare, o mașină de spălat clasa G va consuma cu 100 RON mai mult decât o mașină clasa A. Pentru un aparat frigorific clasa F costul lunar asociat poate fi de până la de 3 ori mai mare față de un aparat de aceeași capacitate de clasă A. În acest context, deși nu par într-atât de relevante la prima vedere, clasele energetice și modul în care utilizăm electrocasnicele pot avea un impact semnificativ asupra bugetului familial.
În cazul României, din consumul de energie total cel de natură termică reprezintă un procent mai ridicat decât cel electric. Acest tip de energie este asigurat în mod direct prin arderea combustibililor precum gazul sau lemnul. Costul facturii de gaz poate să fie în medie de 2 ori mai mare decât al facturii de energie electrică.
Astfel problema la nivel la național ține de eficiența energetică. Locuințele Românilor consumă anual pentru încălzire și răcire între 150 și 400 kWh/m2. Pentru context, o casă pasivă are un consum mai mic de 15 kWh/m2/an, astfel în cel mai bun caz plătim de 10 ori mai mult decât am face-o dacă am avea case pasive.
Cel mai de impact lucru pe care îl poți face pentru a scădea costul utilităților este de a îmbunătății anvelopa clădiri. Acest lucru presupune, în general, investiții costisitoare, în acest sens a doua opțiune eficientă este reducerea consumului electric existent.
Deși suntem pe ultimul loc din Uniunea Europeană la consumul de energie electrică pe cap de locuitor, acesta provine în mare parte din consumul aparatelor electrocasnice, spre deosebire de țările din vestul europei unde energia electrică este folosită majoritar pentru încălzirea și răcirea locuinței și prepararea apei calde.
Principalii consumatori de energie electrică într-o gospodărie sunt electrocasnicele precum combinele frigorifice, mașina de spălat vase, mașina de spălat rufe, uscătorul și cuptoarele electrice.
Și totuși cât de mult contează eticheta?
Începând cu martie 2021, eticheta energetică a fost înlocuită pentru o parte dintre aceste electrocasnice, cum ar fi mașinile de spălat și combinele frigorifice, astfel încât acestea sunt clasificate pe o scară de la A la G, eliminând categoriile A+, A++. Modificările principale aduse țin de metodologia de testare la care produsele sunt supuse, astfel încât eticheta să fie mai ușor de citit, cu informații clare care să permită consumatorului să compare și să-și calculeze mai bine amortizarea investiției.
În cazul mașinilor de spălat, etichetele actuale au înlocuit consumul anual cu cel raportat la 100 de cicluri. În cazul mașinilor de spălat vase, cu o capacitate de 14 seturi, consumul mediu poate ajunge să fie dublu pentru o mașină din clasa F față de una din clasa A. Pe lângă clasa energetică, timpul de funcționare este la fel de relevant: un aparat frigorific poate genera costuri de 2 ori mai mari pe lună decât o mașină de spălat, întrucât acesta funcționează 24/7. Pentru un aparat frigorific clasa F costul lunar asociat poate fi de până la de 3 ori mai mare față de un aparat de aceeași capacitate de clasă A.
Pentru a calcula mai exact aportul în factură a echipamentelor putem realiza un calcul simplu, știind specificațiile prezente în eticheta energetică. Un exemplu pentru mașinile de spălat rufe, ce folosesc o scară de eficiență energetică de la nivelul A până la G, ne arată că diferența poate fi considerabilă.
Mașină de spălat clasa G
Cost energie / ciclu = 1,55 RON*
Cost apă / ciclu = 0,29 RON**
Cost total / ciclu = 1,84 RON
Cost / 100 cicluri = 184 RON
Mașină de spălat clasa A
Cost energie / ciclu = 0,56 RON*
Cost apă / ciclu = 0,29 RON**
Cost total / ciclu = 0,85 RON
Cost / 100 cicluri = 85 RON
*Prețul energiei electrice folosit pentru estimare = 1,4 RON/kWh
** Prețul mc de apă folosit pentru estimare = 6 RON/mc
Estimările au fost realizate cu echipamente de capacitate de 9kg.
Cum alegem totuși echipamentele?
Varietatea produselor disponibile face ca alegerea unui electrocasnic să fie o sarcină dificilă. Este esențial ca alegerile să fie făcute raportat la nevoile consumatorului și înainte de achiziționare să ne informăm cu privire la opțiunile disponibile pe piață.
În primul rând, majoritatea electrocasnicelor pot fi găsite într-o varietate largă de dimensiuni și capacități. Pentru o singură persoană, există electrocasnice mici și compacte, precum cuptoarele cu microunde de dimensiuni reduse sau mașinile de spălat cu capacitate mică. Pe de altă parte, pentru familii numeroase, există electrocasnice de dimensiuni mari, cum ar fi cuptoarele cu funcții multiple sau mașinile de spălat cu capacitate mare.
Pe lângă clasa energetică și capacitate/dimensiune, unele electrocasnice au caracteristici specifice importante, care sunt incluse inclusiv pe eticheta energetică. Un exemplu în acest sens este nivelul de zgomot. În special pentru electrocasnicele aflate în zonele de locuit, nivelul de zgomot poate fi crucial. De exemplu, mașinile de spălat sau uscătoarele cu niveluri reduse de zgomot, sub 50 dB, sunt ideale pentru apartamente sau spații în care liniștea este importantă, în timp ce mașinile de spălat vase pot avea niveluri de zgomot sub 45 dB.
Pe lângă caracteristicile de bază, majoritatea electrocasnicelor pot fi dotate și cu funcții speciale care se pot potrivi perfect nevoilor utilizatorilor.
Cum utilizezi și menții echipamentele?
În urma experienței Solar Decathlon am acumulat o serie de insight-uri despre utilizarea optimă a echipamentelor. Aparatele erau monitorizate cu senzori de temperatură și consumul de energie era măsurat cu contoare inteligente și bidirecționale.
Aparate Frigorifice
În cazul unei combine frigorifice, majoritatea au o singură pompa de căldură care racește atât partea de firigider cât și partea de congelator. Din aces motiv pentru a păstra cât mai constant temperatura în aparat, relația dintre temperatura congelatorului și temperatura frigiderului este important de luat în calcul. Cu cât temperatura din congelator este mai scazută cu atât temperatura din frigider devine mai instabilă.
Recomandările pentru consumul și performanța optimă care să păstreze o temperatură de siguranță pentru produse este de -19 grade pentru congelator și între 2 și 7 pentru frigider.
La fiecare deschidere de ușă temperatura în fridiger crește cu aproximativ 3 grade Celsius. În cazul congelatoarelor tip ladă acest efect este minimizat deoarece aerul rece este mai greu decât cel cald și tinde să rămână înăuntru, de aceea lăzile frigorifice sunt mai eficiente energetic decât aparatele clasice cu ușă frontală.
Mașina de spălat rufe
Consumul de energie poate fi redus prin folosirea programelor cu apă rece sau eco, lăsând programele cu temperaturi înalte pentru hainele cu pete dificile. Un lucru foarte important de știut aici este că bacteriile sunt eliminate doar la temperaturi de peste 60 grade, astfel pentru programele cu temperaturi scăzute este recomandată folosirea soluțiilor dezinfectante care se pot adăuga la ciclul de spălare.
De asemenea la finalul programului este important să scoatem rufele cât mai repede din mașină, deoarece mediul umed este propice dezvoltării de bacterii, de aici vine mirosul neplăcut al hainelor care au fost lăsate în mașină pentru mult timp.
Uscator rufe
Cel mai important aspect al utilizării uscătorului de rufe este curățarea filtrelor de scame la FIECARE ciclu de uscare, deoarece poate scădea eficiența de la clasa A++ la D. De asemenea filtrul din colțul de jos al aparatului trebuie curățat o dată la fiecare cinci cicluri. Principala cauză a incendiilor provocate de un uscător de rufe este curățarea superficială a filtrelor.
Masina de spalat vase
În cazul în care mașina de spălat vase nu este întreținută corespunzător, pot apărea diverse probleme precum mirosuri neplăcute, apariția bacteriilor sau a ruginii.
Pentru ca resturile alimentare sau de detergent și calcarul să nu se depună în interiorul mașinii, este recomandat ca aceasta să fie curățată cel puțin o dată pe lună. Pentru curățare pot fi folisiți atât agenți de curățare din comerț, cât și soluții preparate în casă cu apă, oțet și bicarbonat de sodiu.
Plita
În cazul plitelor cu inducție ajută folosirea vaselor cu o bază de fier pentru a realiza transferul energetic cât mai eficient. Pentru a aduce cât mai repede la temperatura dorita preparatele este recomandat folosirea capacelor pentru a păstra temperatura cât mai bine.
Hota
Atunci când gătim condițiile de confort din casă, cu precădere nivelul de temperatură și umiditate, dar și cel de compuși organici volatili este afectat. Astfel hota joacă un rol important în menținerea acestor parametrii în valori potrivite. Pentru eficiență maximă, hota trebuie pornită cu 1 min înainte de a începe să gătiți, pentru a crea un flux de aer pregătit să transporte aburul și mirosurile. De asemenea curățarea filtrelor reprezintă o componentă cheie în eficiența echipamentului.
Spălati filtrele metalice în chiuvetă cu apă fierbinte și detergent degresant; le puteți lăsa și la înmuiat în soluție de apă cu detergent de vase și bicarbonat de sodiu după care le puteți freca cu un burete abraziv; asigurați-vă că sunt complet clătite și uscate înainte de a le monta la loc. Dacă nu sunt foarte încărcate, filtrele pot fi de asemenea spălate și la mașina de spălat vase. Filtrele din materiale textile sau din carbon nu pot fi spălate și trebuiesc înlocuite periodic.
Pentru mai multe detalii puteți consulta Ghidul de Electrocasnice EFdeN, pe care îl puteți descărca urmărind acest link efden.org/electrocasnice.
Dalia Stoian
Project Director Solutii Sustenabile EFdeN 2. Dalia este absolventă a facultății de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica București. În calitatea de coordonator al departamentului de Instalații Electrice și Automatizări al EFdeN, Dalia a participat la cea mai importantă competiție globală de case solare ce a avut loc în 2018 în Dubai, Solar Decathlon Middle East.
În calitate de Project Manager a EFdeN VATRA, a coordonat echipa României pentru a 3-a participare EFdeN la olimpiada caselor solare, la ediția Solar Decathlon Europe 21/22, în Wuppertal, Germania, unde echipa EFdeN a reușit să obțină 3 premii (Locul 1 la Condiții de Confort, Locul 3 la House Functioning, Locul 1 la Public's choice).
Raport ONU- Obiectivele de Dezvoltare Durabilă sunt umbrite de efectele pandemiei, ale războiului și ale schimbărilor climatice
La jumătatea termenului limită pentru Agenda 2030, raportul de progres privind obiectivele de dezvoltare durabilă – ODD (ediția specială) arată că lăsăm în urmă mai mult de jumătate din lume.
Pandemia COVID-19 și tripla criză a schimbărilor climatice, pierderii biodiversității și poluării au un impact devastator și de durată. COVID-19 a întrerupt și trei decenii de progrese constante de reducere a sărăciei, numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă crescând pentru prima dată într-o generație.
Până în mai 2023, și consecințele războiului, conflictelor și încălcărilor drepturilor omului au strămutat 110 milioane de oameni, dintre care 35 de milioane erau refugiați – cele mai mari cifre înregistrate vreodată. Totul duce la o criză globală a costului vieții, care afectează miliarde de oameni.
La jumătatea termenului limită pentru Agenda 2030, raportul de progres al ONU privind obiectivele de dezvoltare durabilă – ODD (ediția specială) arată că lăsăm în urmă mai mult de jumătate din lume.
Pandemia COVID-19 și tripla criză a schimbărilor climatice, pierderii biodiversității și poluării au un impact devastator și de durată. COVID-19 a avut, de asemenea, un impact devastator asupra educației, provocând pierderi de învățare în patru din cinci din cele 104 țări studiate. Pandemia a întrerupt și trei decenii de progrese constante de reducere a sărăciei, numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă crescând pentru prima dată într-o generație.
Până în mai 2023, și consecințele războiului, conflictelor și încălcărilor drepturilor omului au strămutat 110 milioane de oameni, dintre care 35 de milioane erau refugiați – cele mai mari cifre înregistrate vreodată. Aproape 7.000 de oameni au murit în timpul migrației în întreaga lume în 2022, numărul deceselor din diferite regiuni revenind la nivelurile de dinainte de pandemie și, în multe cazuri, chiar depășindu-le. Totul duce la o criză globală a costului vieții, care afectează miliarde de oameni.
Dacă nu acționăm acum, arată raportul, agenda 2030 ar putea deveni un epitaf pentru o lume care ar fi putut fi. Țările în curs de dezvoltare suportă greul eșecului nostru colectiv de a investi în aceste obiective de dezvoltare durabilă, se confruntă cu un decalaj uriaș de finanțare și sunt îngropate sub un munte de datorii. Una din trei țări este expusă unui risc ridicat de a nu-și putea achita datoria.
Criza climatică se agravează și ea pe măsură ce emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească. Cel mai recent raport al Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) constată că temperatura globală este deja cu 1,1 °C peste nivelurile preindustriale și este probabil să atingă sau să depășească punctul critic de 1,5 °C până în 2035.
Valurile de căldură se intensifică, secetele, iar inundațiile și incendiile de vegetație au devenit mult prea frecvente. Creșterea nivelului mării amenință sute de milioane de oameni din comunitățile de coastă. În plus, lumea se confruntă în prezent cu cel mai mare eveniment de extincție a speciilor de la epoca dinozaurilor, iar oceanele au fost împovărate cu peste 17 milioane de tone metrice de poluare cu plastic în 2021, previziunile arătând o potențială dublare sau triplare până în 2040.
Țările în curs de dezvoltare se confruntă cu o creștere fără precedent a datoriei externe în urma pandemiei, o situație agravată de inflație, creșterea ratelor dobânzilor, tensiuni comerciale și capacitatea fiscală restrânsă. Reformele guvernanței globale și ale instituțiilor financiare internaționale sunt necesare urgent pentru a le face potrivite scopului și viitorului, oferind mai multă voce și participare țărilor în curs de dezvoltare.
Această ediție specială a Raportului Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ne amintește că mai avem multe de făcut. Cu toate acestea, acest raport oferă, de asemenea, o viziune a speranței, prezentând progresele pe care lumea le-a făcut până acum și potențialul pentru progrese ulterioare. Sarcina care urmează este descurajantă, dar nu este imposibilă. Cu doar șapte ani până la realizarea schimbărilor de transformare, liderii politici și instituțiile publice vor trebui să mobilizeze toate părțile interesate în jurul ODD-urilor și să consolideze colaborarea, construind în același timp încredere și responsabilitate.
Pași precum inovațiile de reglementare care aliniază modelele de guvernanță ale sectorului privat cu obiectivele de dezvoltare durabilă ar putea provoca schimbări semnificative, dacă sunt aplicate suficient de curând. Summit-ul SDG care va avea loc în septembrie va fi un moment critic pentru statele membre pentru a stimula eforturile și a-și reînnoi angajamentul față de ODD. Agenda 2030 rămâne cel mai clar model al celor mai înalte aspirații ale umanității.
În septembrie 2015, când liderii globali s-au întâlnit pentru a adopta ODD-urile, ei au declarat că „viitorul umanității și al planetei noastre stă în mâinile noastre”. În acest punct de mijloc, aceste cuvinte sunt mai adevărate ca niciodată.
„Nu lăsa pe nimeni în urmă” este unul dintre principiile definitorii ale Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă – o promisiune comună a fiecărei țări de a lucra împreună pentru a asigura drepturile și bunăstarea tuturor pe o planetă sănătoasă și înfloritoare. Dar la jumătatea perioadei spre 2030, această promisiune este în pericol, iar Summitul SDG trebuie să semnaleze acest punct de cotitură, arată raportul, trebuie să ofere un plan de salvare pentru oameni și planetă.
Tendințele favorabile ale Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) și fragilitatea progresului
Eforturile timpurii după adoptarea ODD au produs unele tendințe favorabile. Sărăcia extremă și ratele mortalității infantile au continuat să scadă. S-au făcut incursiuni împotriva unor boli precum HIV și hepatita.
Unele obiective pentru egalitatea de gen au avut rezultate pozitive. Accesul la energie electrică în cele mai sărace țări a fost în creștere, iar ponderea surselor regenerabile în mixul energetic a fost în creștere.
La nivel global, șomajul a revenit la niveluri nemaivăzute de înainte de criza financiară din 2008. Proporția apelor aflate sub jurisdicție națională acoperite de arii marine protejate s-a dublat în cinci ani.
Dar acum este clar că prea mult din acel progres a fost fragil și cea mai mare parte a fost prea lent. În ultimii trei ani, pandemia de coronavirus (COVID-19), războiul din Ucraina și dezastrele legate de climă au exacerbat progresul deja șocant. Este timpul să tragem un semnal de alarmă.
Cum vor trăi oamenii de-acum încolo?
Conform tendințelor actuale, 575 de milioane de oameni vor trăi în continuare în sărăcie extremă în 2030 și doar aproximativ o treime din țări vor îndeplini obiectivul de a înjumătăți nivelurile naționale ale sărăciei.
În mod șocant, lumea a revenit la niveluri de foame nemaivăzute din 2005, iar prețurile alimentelor rămân mai ridicate în mai multe țări decât în perioada 2015-2019. După cum merg lucrurile, va dura 286 de ani pentru a reduce decalajele de gen în protecția juridică și pentru a elimina legile discriminatorii.
Iar în educație, impactul anilor de învățare pierduți este de așa natură încât, până în 2030, aproximativ 84 de milioane de copii vor fi fără școală și 300 de milioane de copii sau tineri care merg la școală vor pleca incapabili să scrie și să citească.
În tot acest context, planeta continuă să se degradeze: nivelurile de dioxid de carbon continuă să crească la un nivel nemaivăzut în 2 milioane de ani. În ritmul actual de progres, sursele regenerabile de energie vor continua să reprezinte doar o fracțiune din aprovizionarea noastră cu energie în 2030, aproximativ 660 de milioane de oameni vor rămâne fără electricitate și aproape 2 miliarde de oameni vor continua să se bazeze pe combustibili și tehnologii poluante pentru gătit.
O mare parte din viața și sănătatea noastră depind de natură, dar ar putea dura încă 25 de ani pentru a opri defrișările, în timp ce un număr mare de specii din întreaga lume sunt amenințate cu dispariția.
Lipsa de progres către Obiectivele de Dezvoltare Durabilă este universală, dar este foarte clar că țările în curs de dezvoltare și cei mai săraci și vulnerabili oameni din lume suportă greul eșecului nostru colectiv. Efectele combinate ale climei, COVID-19 și nedreptățile economice lasă multe țări în curs de dezvoltare cu mai puține opțiuni și chiar mai puține resurse pentru a transforma Obiectivele în realitate.
5 puncte de acțiune urgentă recomandate în Raportul Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă
1. Șefii de stat și de guvern ar trebui să se angajeze din nou la șapte ani de acțiuni accelerate, susținute și transformatoare, atât la nivel național, cât și internațional, pentru a îndeplini promisiunea Obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Asta implică consolidarea coeziunii sociale pentru a asigura demnitatea, oportunități și drepturi pentru toți, reorientând în același timp economiile spre tranziții digitale și către traiectorii compatibile cu obiectivul Acordului de la Paris de a limita creșterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius.
E nevoie, deci, de un angajament al generației pentru revizuirea sistemului financiar și economic internațional pentru ca acesta să răspundă provocărilor de astăzi, nu celor din anii 1940. Și necesită un lucru fără precedent: colaborare între membrii Grupului celor 20 (G20) și sprijin pentru toți țările în curs de dezvoltare să promoveze obiectivele de dezvoltare durabilă și acțiuni legate de climă.
2. Guvernele ar trebui să promoveze politici și acțiuni concrete, integrate și direcționate pentru a eradica sărăcia, a reduce inegalitatea și a pune capăt războiului împotriva naturii, cu accent pe promovarea drepturilor femeilor și fetelor și împuternicirea celor mai vulnerabili.
Asta se traduce prin a da sens angajamentului de a nu lăsa pe nimeni în urmă prin:
extinderea nivelurilor de protecție socială și accesul la servicii esențiale;
crearea de oportunități de angajare în economiile de îngrijire, digital și ecologic;
abordarea urgentă a crizei profunde din educație; consolidarea acțiunilor de promovare a egalității de gen, valorificând tehnologiile digitale pentru a reduce decalajele;
sprijinirea includerii persoanelor strămutate de crize;
abordarea excluderii grupurilor marginalizate, cum ar fi persoanele cu dizabilități.
Liderii ar trebui să îmbrățișeze agenda de accelerare a schimbărilor climatice pentru a conduce o revoluție justă a surselor regenerabile și să respecte Cadrul global de biodiversitate Kunming-Montreal, adică să lucreze pentru a reduce și mai mult riscurile cauzate de dezastre și să construiască sisteme alimentare, apă și canalizare integrate și durabile, făcând în același timp o realitate dreptul la un mediu sănătos pentru toți oamenii.
3. Guvernele ar trebui să consolideze capacitatea națională și subnațională, responsabilitatea și instituțiile publice pentru a realiza progrese accelerate către atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
Sunt necesare investiții majore pentru a consolida capacitatea sectorului public și pentru a construi o infrastructură digitală adecvată. Guvernele locale și subnaționale trebuie să fie împuternicite și sprijinite pentru a aduce implementarea ODD-urilor la nivel de bază.
Este nevoie de un cadru de reglementare eficient, pentru a alinia modelele de guvernanță a sectorului privat cu obiectivele de dezvoltare durabilă, precum și de un nou impuls pentru a culege dividendul de date. Monitorizarea, urmărirea și revizuirea Obiectivelor trebuie duse la următorul nivel, inclusiv prin consolidarea spațiului civic și implicarea publicului în procesul de luare a deciziilor.
4. Statele membre ar trebui să aprobe și să furnizeze un plan de stimulare a Obiectivelor de dezvoltare durabilă de 500 de miliarde de dolari pe an până în 2030.
Acest lucru necesită acțiuni imediate:
(a) pentru a aborda costul ridicat al datoriei și riscurile crescânde de criză a datoriilor, inclusiv prin convertirea împrumuturilor pe termen scurt, cu dobândă ridicată, în datorii pe termen lung (mai mult de 30 de ani) la rate mai mici ale dobânzii ;
(b) pentru extinderea masivă a finanțării accesibile și pe termen lung pentru dezvoltare, în special prin intermediul băncilor multilaterale de dezvoltare, aliniind toate fluxurile de finanțare la Obiective;
(c) să extindă finanțarea de urgență la toate țările care au nevoie.
Statele membre ar trebui să recunoască și să abordeze necesitatea unor reforme profunde ale arhitecturii financiare internaționale printr-un nou moment Bretton Woods, inclusiv prin sporirea vocii și a participării țărilor în curs de dezvoltare la guvernanța instituțiilor financiare internaționale.
5. Statele membre ar trebui să faciliteze consolidarea continuă a sistemului de dezvoltare al Națiunilor Unite și să sporească capacitatea sistemului multilateral de a aborda provocările emergente și de a aborda lacunele și punctele slabe legate de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă din arhitectura internațională care au apărut începând cu 2015.
Istoria a arătat că cele mai mari greutăți pot fi depășite prin determinarea umană, solidaritate, leadership și rezistență. Distrugerea provocată de cel de-al Doilea Război Mondial a fost urmată de noi forme de solidaritate și cooperare prin intermediul Națiunilor Unite și al Planului Marshall.
Această perioadă a fost martoră, de asemenea, la progrese în sistemele de poziționare globală, transportul aerian modern și comunicațiile prin satelit, precum și o decolonizare accelerată. Prevenirea foametei și a foametei pe scară largă în anii 1960 a galvanizat investițiile în agricultură și revoluția verde.
Alte exemple mai recente includ răspunsurile globale pentru combaterea HIV/SIDA și, parțial, creșterea acțiunii și a comunității pentru a salva vieți și mijloace de trai în timpul pandemiei de COVID-19.
Aceste rezultate, deloc inevitabile, au rezultat din combinații unice de scop, solidaritate, ingeniozitate și tehnologie. Acum trecem printr-un moment de pericol care are nevoie de un răspuns similar dacă vrem să ne îndeplinim promisiunea din 2015.
Vlad Radu Zamfira
Master of Arts Archaeology & History (MA), Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland). Subiecte: istorie climatica, politici climatice in SUA & EU referitoare si impactul acestora. Politici sustenabile in Scotia legate de industria berii și cea a whisky-ului. Arheologie costiera și impactul schimbarilor climatice asupra comunităților respective.
Parlamentul European a dat undă verde Legii de restaurare a naturii. Următorul pas ar putea fi acordarea drepturilor ecosistemelor la nivel global
În ciuda dezbaterilor aprige, a demonstrațiilor pro și contra și a opoziției Partidului Popular European (PPE), Parlamentul European a adoptat recent proiectul de lege pentru restaurarea naturii cu o majoritate restrânsă.
Proiectul de legislație definește obiective obligatorii în domenii specifice: măsurile de restaurare vor fi implementate pe 20% din suprafața terestră și marină a UE, până în 2030. Până în 2050 măsurile vor fi extinse la toate ecosistemele degradate.
În ciuda dezbaterilor aprige, a demonstrațiilor pro și contra și a opoziției Partidului Popular European (PPE), Parlamentul European a adoptat recent proiectul de lege pentru restaurarea naturii cu o majoritate restrânsă. Proiectul de legislație definește obiective obligatorii în domenii specifice: măsurile de restaurare vor fi implementate pe cel puțin 20% din suprafața terestră și marină a UE, până în 2030. Până în 2050 măsurile vor fi extinse la toate ecosistemele degradate.
Legea are ca scop refacerea habitatelor și speciilor degradate de activitatea umană și de schimbările climatice. Noua reglementare, prima la nivel continental, care pledează pentru restaurarea naturii, ar fi absolut necesară, întrucât 81% din habitatele europene sunt în stare proastă – fără refacerea lor, distrugerea biodiversității nu poate fi oprită, iar atenuarea eficientă și rentabilă a schimbărilor climatice este de neconceput. Pentru viitorul umanității, trebuie să acordăm și drepturi naturii, care câștigă tot mai mult teren la nivel global.
Deja putem simți pe pielea noastră daunele cauzate de criza climatică și ecologică astăzi. Pentru a atenua impacturile ulterioare , cel mai recent raport IPCC subliniază că aproximativ 30-50% din suprafețele terestre, de apă dulce și oceanică ale Pământului ar trebui protejate prin metode eficiente și juste din punct de vedere social. Cu soluții bazate pe natură și anume protecția, restaurarea și gestionarea durabilă a ecosistemelor naturale, reziliența comunităților vii împotriva efectelor șocurilor poate fi consolidată.
Pe baza propunerii inițiale prezentate în urmă cu mai bine de un an, legislația ar stabili obiective obligatorii din punct de vedere juridic în șapte zone specifice, de la polenizatori la ecosisteme marine, care împreună trebuie să se aplice pentru cel puțin 20% din zonele terestre și maritime ale UE până în 2030.
Obiectivul a fost ridicat la 30% după conferința COP15 privind biodiversitatea de la Montreal, care este un reper din punct de vedere al mediului, astfel încât UE să poată ține pasul cu noile obiective globale, care ar garanta protecția unei treimi din planetă, până în 2030.
Pe baza propunerii, statele membre pregătesc un plan național de redresare pentru implementarea planurilor cuprinzătoare ale UE. Dovezile științifice pentru efectele benefice ale unui mediu natural bine întreținut sunt clare: menținerea ecosistemelor sănătoase este esențială pentru stocarea și sechestrarea dioxidului de carbon și stoparea pierderii biodiversității.
În ciuda acestui fapt, deși proiectul de lege privind refacerea naturii a fost primit favorabil de organizațiile de mediu, PE a supus-o în cele din urmă la vot și a adoptat-o. Conform Actului de restaurare a naturii, Uniunea va implementa măsuri de restaurare pe 20% din suprafața terestră și marină a UE până în 2030 și va extinde măsurile la toate ecosistemele degradate până în 2050.
Să respectăm legile de protecție a mediului
Pe 22 iunie 2022, Comisia Europeană a propus un regulament privind refacerea naturii, care contribuie la refacerea durabilă și pe termen lung în zonele terestre și maritime ale UE. Adoptarea propunerii a fost esențială pentru realizarea obiectivelor UE în materie de climă și biodiversitate, dar a fost lansată o contracampanie semnificativă pentru a preveni adoptarea propunerii. Potrivit celor care se opun propunerii, legea ar pune în pericol securitatea alimentară, economia, dezvoltarea surselor regenerabile de energie, pădurarii și fermierii.
Totuși, din punct de vedere științific, diluarea legii pune în pericol societatea. Este adevărat că crizele climatice și de biodiversitate afectează drastic producția de alimente și, dacă nu continuăm să luăm măsuri serioase pentru a le aborda, riscurile vor crește.
Însă diluarea politicilor ambițioase precum Legea pentru restaurarea naturii va duce la înrăutățirea schimbărilor climatice și la pierderea biodiversității, ceea ce va cauza, de asemenea, costuri suplimentare pentru economie.
Raportorul care a prezentat propunerea, César Luena, a declarat, în cadrul conferinței de presă de după vot, că această lege de restaurare a naturii este un element esențial al Pactului Verde European și urmează consensul științific și recomandările pentru refacerea ecosistemelor europene.
El a subliniat că va transmite un mesaj bun parlamentelor și instituțiilor țărilor membre și, deși mai este loc de îmbunătățire, termenele reale dau motive de încredere. Luena a spus că legea include suficient timp și flexibilitate pentru ca toată lumea să o implementeze în ritmul potrivit. El a mai atras atenția că legea nu este împotriva nimănui, de fapt – ci că măsurile prevăzute în noua lege vor servi la asigurarea stabilității unei economii care depinde de ecosisteme sănătoase.
Pentru viitorul umanității, trebuie să dăm drepturi naturii
În iulie 2022 , Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție istorică care declară accesul la un mediu curat, sănătos și durabil ca drept uman universal. Sănătatea și bunăstarea umană depind de sănătatea naturii, cu toate acestea, rolul ecosistemelor ca sistem de aprovizionare subordonat societăților și utilizarea excesivă a acestora provoacă daune ireversibile.
La COP15 privind biodiversitatea din 2022, 200 de țări au semnat un acord pentru a promova drepturile omului și drepturile naturii și pentru a restabili biodiversitatea până în 2030. Este primul acord internațional care sprijină obiectivele mișcării, care a crescut din 2006, pentru a se asigura că natura și tot ceea ce cuprinde ea – de la specii de animale și plante la râuri, munți și sol – au aceleași drepturi inerente ca și ființele umane.
Acordarea statutului juridic al ecosistemelor și a dreptului lor de a exista la un nivel asemănător cu ceea ce merităm noi, oamenii, poate ajuta la schimbarea atitudinii sociale față de natură, care în prezent este caracterizată în mare parte prin posesie și exploatare.
În lupta împotriva schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității, așa-numitele „drepturi ale naturii” primesc din ce în ce mai multă atenție pe lângă drepturile omului. Baza ideii este că ecosistemele — acolo unde viața se dezvoltă și are loc —, merită același drept de a exista ca și oamenii.
În practică, aceasta înseamnă că habitatul unei specii de animale care este amenințat de o intervenție umană — cum ar fi deschiderea unei mine — este, din punct de vedere juridic, același lucru cu tulburarea liniștii în locuința unei persoane.
Țestoasele, balenele și pădurile reclamante pot veni în instanță
Înzestrarea naturii cu drept propriu este un instrument juridic care asigură protecția mediului în justiție – nu doar de dragul oamenilor, ci și de dragul naturii. Din ce în ce mai multe precedente legale dovedesc că recunoașterea statutului juridic al ecosistemului și a dreptului de a exista poate ajuta la schimbarea atitudinilor sociale față de natură.
Peste 30 de țări și națiuni tribale recunosc deja drepturile naturii într-o anumită formă, fie prin prevederi constituționale, legi sau hotărâri judecătorești. Panama a acordat drepturi broaștelor țestoase marine în mai 2023 pentru a le proteja de poluare și braconaj. În aceeași perioadă, Port Townsend și Gig Harbor, Washington au devenit primele două orașe din nord-vestul Pacificului care au recunoscut drepturile legale ale orcilor. Asta înseamnă dreptul la: viață, autonomie, cultură, pentru o migrație liberă și sigură, hrană adecvată din surse naturale și dreptul la un habitat lipsit de condiții, zgomot și poluare care cauzează vătămări fizice, emoționale sau psihice.
Unul dintre primele și cele mai faimoase precedente pentru afirmarea drepturilor naturii poate fi găsit în Ecuador, unde în 2008 drepturile Mamei Pământ au fost consacrate în constituție, pe care localnicii o numesc Zeița Pachamama. De asemenea, ei luptă pentru recunoașterea constituțională a drepturilor naturii în Aruba, unde încălzirea globală și daunele cauzate de turism amenință mijloacele de trai ale populației de doar 110.000 de oameni. Fiind un mic contributor la schimbările climatice, Aruba și-a dat seama că distrugerea în continuare a ecosistemelor sale ar putea însemna sfârșitul țării.
Unul dintre cei mai semnificativi pași legati de drepturile naturii a avut loc și în decembrie 2021, când Curtea Supremă din Ecuador a confirmat drepturile la natură consacrate în constituția țării în raport cu o mină de cupru și aur — care sunt valabile nu doar în zonele protejate, ci în toată țara. Pe baza verdictului, exploatarea minelor a încălcat drepturile pădurii tropicale Los Cedros. O hotărâre similară a reușit să protejeze pădurea tropicală din Valea Intag din Ecuador de activitățile poluante ale unei mine de cupru.
Europa începe, de asemenea, să recunoască importanța dreptului ecosistemelor de a exista. În Polonia, de-a lungul Oderului a fost organizată o demonstrație pentru eliminarea poluării mediului prin lupta pentru drepturile ecosistemului local. Precedentul pentru aceasta este că, în vara anului 2022, mii de pești au murit din cauza poluării apei.
Orca în Oceanul Pacific Fotografie: Unsplash
Drepturile naturii pot fi încălcate în același mod ca și drepturile omului
Un număr tot mai mare de țări, inclusiv Uganda, Ecuador și Noua Zeelandă au legi în vigoare sau discută posibilitatea de a acorda drepturi asupra ecosistemelor. Hotărârile judecătorești din India și Columbia au recunoscut aceste drepturi și au subliniat datoria guvernului de a le proteja.
În 2017, de exemplu, un tribunal indian a recunoscut drepturile râului Gange, considerat sacru de milioane de oameni. Judecătorii au stabilit că poluarea mediului este ca și cum a răni pe cineva. În orice caz, exemplul Gangelui arată clar: chiar și acordarea statutului legal ecosistemelor nu garantează automat protecția.
Cheia succesului poate fi amploarea intervenției și momentul. În Seattle, tribul Sauk-Suiattle a acuzat orașul că sistemul de baraje împiedică migrația somonului, care joacă un rol cheie în traiul și cultura lor, precum și fluxul de nutrienți necesari peștilor. Pentru a inversa declinul populatiei, trecerea trebuie asigurată în cazul a trei hidrocentrale. Avizele pentru baraj, care a fost construit în secolul al XX-lea, expiră în primăvara anului 2025, așa că pe perioada noului permis, cererea include deja modificările pentru a asigura trecerea peștelui.
Drepturile acordate naturii au un potențial enorm pentru protecția mediului, dar unii experți și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilele abuzuri. Plasarea existenței naturii pe o bază legală, asemănătoare unui proces de tutelă, presupune desemnarea unor reprezentanți pentru client, în acest caz, de exemplu, în persoana cercetătorilor, experților în protecția mediului, a localnicilor sau chiar a politicienilor. Numirea comitetului presupune riscul ca aspectele de mediu să fie trecute în plan secund. În cazul Ecuadorului, de exemplu, în ciuda introducerii drepturilor naturii, lupta pentru resurse continuă să depășească aspectele de protecție a mediului în multe cazuri .
În timp ce măsurile reale de protecție a mediului legate de drepturile naturii intră încet în vigoare și au ca rezultat răspunsuri reale, exemplul proceselor pentru climă arată clar că eforturile continue pentru un mediu locuibil și ecosisteme sănătoase și succesele acestora se răspândesc la nivel internațional ca un bun exemplu.
În mai multe părți ale lumii, au loc deja procese în materie de climă împotriva guvernelor și companiilor, unde baza acuzațiilor este că factorii de decizie nu fac totul pentru a atenua schimbările climatice, în timp ce din cauza pagubelor, accesul la dreptul unui mediu curat, sănătos și durabil este acordat din ce în ce mai puțin.
*Acest articol a fost publicat inițial în Masfelfok.hu (scris de către Szabó Amanda Imola Meteorolog-cercetător în climă, doctorand la Catedra de Meteorologie de la ELTE TTK și unul dintre autorii permanenți ai diplomei Half Half), apoi tradus și editat pentru InfoClima.
Apa din orașe ar putea fi folosită mai eficient
Relația dintre apă și orașe este crucială. Orașele au nevoie de un aport foarte mare de apă dulce și, la rândul lor, au un impact negativ asupra mediului și asupra sistemelor de apă dulce. Iar zonele urbane nu pot fi sustenabile dacă nu vom asigura accesul la apă potabilă sigură și la instalații sanitare adecvate. Astfel, intervine nevoia unui management integrat al apelor urbane.
Relația dintre apă și orașe este crucială. Orașele au nevoie de un aport foarte mare de apă dulce și, la rândul lor, au un impact negativ asupra mediului și asupra sistemelor de apă dulce. Zonele urbane nu pot fi sustenabile dacă nu vom asigura accesul la apă potabilă sigură și la instalații sanitare adecvate. Astfel, intervine nevoia unui management integrat al apelor urbane.
Cum ne uităm astăzi la apa din orașe?
În prezent, apa este unul dintre factorii care determină creşterea şi dezvoltarea economică a unei regiuni, unele oraşe mari şi metropole nu reușesc să-și asigure tot necesarul de apă. Totodată, din 2030 se prevede că 47% din populaţia mondială va locui în zone cu stres mare de apă.
Conform UN se prevede că aproximativ 70% din populaţia estimată a globului va locui în zonele urbane în 2050. În Europa, 75% din populaţie locuiește în oraşe, asta traducându-se și prin 69% din utilizarea energetică şi determină, prin urmare, majoritatea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Creşterea populaţiei atrage după sine:
Creşterea suprafeţei urbanizate;
Creşterea densităţii clădirilor în cadrul zonei urbane;
Creşterea numărului de maşini şi intensificarea traficului ducând la necesitatea lărgirii drumurilor şi creşterea numărului locurilor de parcare;
Reducerea spaţiilor verzi;
Creşterea suprafeţelor agricole din jurul zonelor urbane.
Necesitatea adaptării mediului înconjurător tehnologiei şi stilului de viaţă din ziua de astăzi implică realizarea de construcţii civile şi industriale noi, mai complexe şi mai interconectate, care să se ridice la standardele Europene – pavarea, betonarea şi asfaltarea unor suprafeţe de teren tot mai extinse, crearea de locuri de agrement (terenuri de sport) cu suprafeţe mari impermeabile(betonate, gazon artificial etc.).
Toate acestea duc, din punct de vedere hidrologic, la creare de suprafeţe impermeabile. Existenţa acestor suprafeţe mari impermeabile în zonele urbane manifestă asupra sistemului hidrologic modificări importante: scăderea infiltraţiilor, creşterea scurgerilor de suprafaţă, accelerarea procesului de evaporare ca urmare a efectului de seră care se formează.
Astfel, putem spune că oraşele sunt generatoare ale unui climat specific, caracterizat prin abateri semnificative ale tuturor parametrilor meteorologici faţă de caracteristicile perimetrului extraurban.
Temperaturile sunt mai mari în timpul zilelor de vară şi se produc intensificări locale ale vântului. Unele studii pe aceasta temă arată că dacă suprafaţa impermeabilă se dublează, vârful hidrografului scurgerii de suprafaţă creşte cu 20%; vârfurile mici ale hidrografelor scurgerii de suprafaţă sunt mai afectate de mărirea suprafeţelor impermeabile decât vârfurile mai mari. Se poate observa modificări în hidrograful multianual al scurgerilor de suprafaţă, a vârfului hidrografelor şi a frecvenţei inundaţiilor atunci când suprafeţele impermeabile depăşesc 35%.
Datorită acestor efecte găsim o noţiune nouă în hidrologia urbană, noţiunea de management integrat al apei urbane, care ia în considerare următoarele valori: valoarea economică şi socială, valoarea estetică, valoarea ecologică, dar şi valoarea percepţiei umane.
Un accent crescut va trebui pus pe dezvoltarea ”orașelor verzi”, prin amenajarea de spaţii verzi, dezvoltarea iluminatului public din surse regenerabile de energie, modernizarea transportului urban pe baza folosirii biocarburanţilor cu emisii reduse de gaze cu efect de seră și altele. De asemenea, este important să se acorde o atenţie sporită eficienţei energetice a clădirilor.
Apa și creșterea urbană în cifre
Numărul locuitorilor din oraș care nu beneficiază de apă potabilă în condiții de siguranță a crescut cu peste 50% din 2000. (UN-Water, 2021)
86% din populația din zonele urbane beneficiază de servicii de apă potabilă gestionate în condiții de siguranță, dar numai 60% din populația din zonele rurale beneficiază de acestea. Serviciile de canalizare gestionate în condiții de siguranță ajung la 62% din populația urbană a lumii, dar numai la 44% din populația rurală. (OMS/UNICEF, 2021)
Se estimează că populația urbană mondială va crește de la 3,9 miliarde de persoane în prezent la 6,3 miliarde în 2050. (UNESCO, 2012)
În prezent, 55% din populația lumii trăiește în zone urbane, proporție care se așteaptă să crească la 68% până în 2050, ceea ce va însemna un plus de 2,5 miliarde de persoane în zonele urbane, aproape 90% din această creștere urmând să aibă loc în Asia și Africa. (UN DESA, 2018)
În zonele urbane, principala provocare este adesea lipsa accesului la serviciile de bază în așezările informale sau prețurile ridicate și lipsa controlului calității apei de la vânzătorii privați. (OMS, 2017)
Contextul actual al spaţiului urban
Spaţiul urban înseamnă elemente structurale interconectate între ele, destinat să satisfacă nevoile socio-economice ale vremii. Majoritatea localităţilor existente în ziua de astăzi sunt rezultatul unui proces îndelungat de dezvoltare, fiecare etapa a acestuia lăsându-şi amprenta în structura actuala a oraşului.
Astfel, în structura urbană, atât de suprafaţă cât şi subterană, găsim influenţe din diferite perioade semnificative ale dezvoltării.
Există mai multe modalităţi de extindere a suprafeţei intravilanului, cele mai de actualitate fiind: extinderea radiocentrică (pe principalele artere care pornesc din centrul bine definit al unui oraș), prin absorbţia satelor din jur, care devin un fel de cartiere rezidenţiale, prin construirea efectivă a cartierelor rezidenţiale de tip „dormitor”, în imediata apropiere a oraşelor (e chiar conceptul de suburbie adoptat din occident).
Circuitul apei din mediul urban este formată din: captarea apei; coagularea, flocularea şi decantarea apei; clorinarea apei; stocarea şi distribuţia apei.
Rolul reţelei de canalizare este acela de a colecta, transporta, epura si evacua în emisar apele din interiorul zonei urbane. Sistemele de canalizare pot fi unitare, separative sau mixte. Sistemele unitare de canalizare sunt dimensionate pentru a transporta atât apa uzată menajeră, cât şi cea pluvială din spaţiu urban. În cadrul sistemului de canalizare separativ apele uzate şi apele pluviale sunt transportate în conducte separate, în unele situații apa pluvială fiind evacuată direct în emisar, fără o epurare în prealabil.
Schema privind modelul funcțional de exploatare a resursei hidrografice de către centrele urbane. Sursă foto
Cum se schimbă caracteristicile solului în spațiul urban
Solurile din interiorul zonei urbane își pierd caracteristicile datorită proceselor care au loc atât în timpul construcţiilor cât şi după finalizarea acestora.
Aceste schimbări au loc în textura solului datorită aportului ridicat de nisip, agregate și moloz rezultat în timpul construcţiilor sau demolărilor, fiind astfel modificați indicii hidrofizici ai solului (capacitatea capilară, capacitatea de apă în câmp, permeabilitate, secțiune), regimul hidric al solului, însușirile termice ale solului și aerul din sol.
Deșeurile din construcţii şi demolări înseamnă: deşeuri de beton, cărămizi, resturi ceramice; deşeuri lemnoase, din sticlă, din plastic; deşeuri de asfalt, gudroane şi produse gudronate; resturi metalice; resturi din excavaţii (pământ, pietre, pietriş); deşeuri de materiale izolante; amestecuri de deşeuri de construcţii şi demolări.
Efectul dezvoltării zonelor urbane asupra cursurilor de apă de suprafaţă
Sistemul hidrologic reprezintă faza terestră a ciclului apei în natură. Fiind constant la un moment dat, volumul total de apă este considerat un sistem închis în care diferenţa dintre cantitățile de apă intrate şi ieşite dintr-un spaţiu hidrografic reprezintă volumele de apă acumulate.
Sistemul hidrologic urban este total diferit de sistemul hidrologic natural atât prin modificări asupra factorilor hidrologici, cât şi prin apariţia de noi elemente.
Știm că apa de precipitaţii scursă de pe suprafaţa urbană are un impact serios asupra emisarului prin degradarea calităţii apei, eroziune şi distrugerea habitatului. În plus, creşterea suprafeţelor impermeabile duce la creşterea temperaturii în cursurile de apă de suprafaţă, la creşterea scurgerilor de suprafaţă a apei din precipitaţii, precum și la reducerea debitelor de bază din cauza creşterea frecvenţei inundaţiilor locale, printre altele.
Consecinţele hidrologice care vin la pachet cu extinderea zonelor urbane au fost de mult timp consemnate ca evenimente de precipitaţii izolate, însă consecinţele pe termen lung au fost foarte puţin studiate.
Înlocuirea culturilor agricole, câmpurilor şi pădurilor cu suprafeţe impermeabile duce la intensificarea scurgerilor de suprafaţă, facilitează eroziunea albiei cursurilor de apă și atfel are loc o variaţie a debitelor de încărcare a acviferelor.
Cum folosim apa captată?
Apa este captată pentru a fi utilizată în toate sectoarele economice din UE-27. Captarea pentru răcire în producția de energie electrică a rămas cel mai mare contribuitor la totalul anual al captărilor de apă (32%) în 2019, urmată de captarea pentru agricultură (28%), alimentarea publică cu apă (20%), industria prelucrătoare (13%) și răcirea în industria prelucrătoare (5%), extracțiile miniere și în carieră, precum și construcțiile reprezentând fiecare doar 1% din totalul captărilor.
Între 2000 și 2019, captarea apei a scăzut în general, reflectând măsurile de politică puse în aplicare în cadrul DCA. Cu toate acestea, în timp ce captarea a scăzut în unele sectoare, cum ar fi răcirea în producția de energie electrică (-27%), a crescut în altele.
De exemplu, captarea de apă pentru răcire în industria prelucrătoare aproape s-a triplat, în timp ce captarea pentru alimentarea cu apă publică a crescut cu 4%, cu o creștere deosebit de accentuată începând cu 2010 (14%). Captarea de apă pentru agricultură a scăzut în general între 2000 și 2019. Cu toate acestea, din 2010, a crescut cu 8%, în principal din cauza cererii tot mai mari de irigații în sudul Europei.
Producția de energee și alimentarea publică cu apă sunt două dintre sectoarele economice care susțin funcționalitatea axelor urbane, ceea ce reprezintă 52% din apa captată. Pe scurt, urbanul consumă mai mult din jumătate din resursele hidrografice urmată de agricultură.
Cum ar putea fi combătută risipa apelor urbane?
Pentru a contribuii la înţelegerea impactului zonei urbane asupra ciclului hidrologic al apei, obiectivul acestui studiu este acela de a stabili efectul binecunoscut al dezvoltării tradiţionale a zonei urbane asupra scurgerilor urbane de suprafaţă prin realizarea bilanţului apei, a descrie modificările în bilanţul apei induse de metode de retenţie/infiltrare, şi de a identifica incertitudinilor actuale pentru realizarea de cercetări viitoare.
Prin dezvoltarea sistemului de axă urbană se realizează un sistem unic de distribuție și consum, astfel încât să se poate determina nivelul de resursă consumată și risipă a resursei hidrologice din spațiul urban. În felul acesta se poate contura un program de combatere a risipei resurselor hidrologice din mediul urban.
Soluții la impactul asupra apelor urbane
SISTEMUL DE DRENAJ SUSTENABIL. Dacă până în prezent sistemul de drenaj al oraşului era proiectat pentru protecţia împotriva inundaţiilor prin eliminarea cât mai rapidă a apelor pluviale căzute pe suprafaţa urbană, prin sisteme de canalizare separative sau unitare (până în 1990) sau printr-un sistem de canalizare separativ combinat cu bazine de retenţie (după 1990), acum creionăm un sistem de drenaj sustenabil care să țină cont atât de protecţia şi asigurarea unui confort populaţiei cât şi de protecţia mediului înconjurător şi a resurselor de apă.
Vorbim despre un concept nou în managementul integrat al apei urbane – fiind una dintre măsurile aplicate pentru menţinerea condiţiilor hidrologice din zona urbană aproape de cele estimate în ipoteza în care zona urbană este zonă naturală. Asta în contextul în care toate spaţiile verzi pot menţine apa provenită din precipitaţii în interiorul sistemului (zonei urbane), prin implicarea proceselor naturale în reducerea scurgerilor de suprafaţă (intercepţie şi facilitarea infiltraţiei).
UNITĂȚI DE RETENȚIE. O soluţie comună este construirea de rezervoare care să reţină apa, în timpul perioadelor cu precipitaţii lichide şi temperaturi mai mari de 0˚C, de pe acoperiș sau de pe suprafeţe mari, situaţie în care se construiesc pe rețeaua de canalizare pluvială. Rezervoarele de apă destinate să colecteze apa de ploaie pentru uz personal pot fi realizate din PVC, polietilenă, fibră de sticlă, beton, lemn etc. — subteran sau suprateran. Folosirea acestora are drept beneficii atât reducerea aprovizionării cu apă a zonei prin sistemul centralizat cât şi reducerea scurgerii de suprafaţă .
SISTEMUL DE AXĂ URBANĂ. Axele geografice reprezintă un sistem social-economic de diagnosticare a teritoriului. Sistemul pune în balanță interdependența dintre lanțurile economice și nevoile sociale de pe o suprafață. Creșterea spațiului urban și a numărului de locuitori duce la creșterea consumului de apă potabilă. Axa poate fi realizată între orașe – însă menționez că spațiul urban trebuie să fie asemănător din punct de vedere a populației, dezvoltării economice și a statutului administrativ politic, pentru a nu exista discrepanțe în circuitul apei din mediul urban, acel unic sistem hidrologic de distribuție a apei. Astfel, se pot realizează unitar platforme de apă potabilă, ca rezervă a orașului.
Alexandru Tătar
Este doctorand în cadrul Facultății de Geografie a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Cercetarea lui curentă se concentrează pe conservarea resurselor de bază în vederea stopării risipei; de asemenea, prin munca lui atrage atenția asupra efectelor economice ale schimbărilor climatice.
Schimbările climatice și turismul - mai incompatible decât se vede cu ochiul liber
Evenimentele meteo extreme, eroziunea plajelor, pierderea biodiversității sau valurile de căldură extremă pot afecta sectorul turistic balnear pe termen mediu și lung.
Circa 1.2 milioane turiști au vizitat litoralul Românesc în 2021. Având în vedere ridicare toatală a restricțiilor epidemiologice, sezonul 2022 e probabil să aducă o creștere consistentă a acestui număr. Banii cheltuiți de turiști pe litoral constituie o sursă de venit importantă nu doar la nivel local ci și pentru bugetul național, în acest context e important să înțelegem în ce mod riscurile climatice pot afecta turismul balnear în România. Evenimentele meteo extreme, eroziunea plajelor, pierderea biodiversității sau valurile de căldură extremă pot afecta sectorul turistic balnear pe termen mediu și lung.
Factorii climatici reprezintă elementul cheie de atracţie pentru turiştii sosiţi în destinaţiile montane ori de litoral şi nu numai. Astfel, vremea caldă, precipitaţiile reduse și absența fenomenelor meteo extreme sunt factorii cei mai importanţi pentru o destinaţie de vacanţă de pe litoral. În timp ce grosimea şi durata stratului de zăpadă reprezintă punctul forte al unei staţiuni montane destinată sporturilor de iarnă. În acest mod, orice activitate turistică, respectiv orice strategie de turism la nivel local, regional sau național sunt direct legate de schimbările climatice.
Pentru multe comunităţi locale turismul reprezintă un sector economic extrem de importante, iar condiţiile meteorologice neconforme cu tipul de activitate turistică practicată (ex. lipsa zăpezii în localități de schi) pot afecta puternic dezvoltarea socio-economică locală..
În România, cele mai vulnerabile zone turistice la efectele schimbărilor climatice sunt zonele costiere, Delta Dunări și regiunile montane. În mod specific aici ne referim la zone precum (Sulina ,Mila 23,Murighiol, Mamaia etc).
Litoralul - sursă de venit importantă la nivel regional și național.
Conform datelor prezentate de FPTR, în sezonul estival 2021 au fost înregistrați oficial 1.208.999 turiști, cu 40.890 mai mulți față de anul 2020. Atunci când au analizat naționalitatea turiștilor care au ajuns pe litoralul românesc, hotelierii au observat că românii redescoperă stațiunile estivale, în timp ce pe străini îi pierd printre degete. Astfel în 2019, au fost înregistrați cu 1.476 mai puțini turiști străini față de 2018.
Dacă în urmă cu doi ani litoralul avea un record de 1.025.722, anul trecut a mai lipsit puțin pentru a surclasa acest record. În 2021 au fost prezenți pe litoral aproximativ 1.015.569 de turiști români, spun datele INS. Cu 10.000 mai puțin decât în urmă cu doi ani, în aceeași perioadă de trei luni de vară. Acest număr este îmbucurător, având în vedere faptul că în 2019 nu aveam nici o restricție față de 2021, când totuși am avut restricții legate de pandemie.
Pentru 2022, agenţia de turism Litoralulromesc.ro, unul din cei mai mari touroperatori specializați pe litoralul românesc, estimează afaceri de aproape 25 milioane de euro în acest an, faţă de 18 milioane anul trecut, în contextul în care numărul de turişti va înregistra o creștere de aproximativ 25-28%, faţă de o majorare în medie cu 5% pentru întreg litoralul în decursul ultimilor ani.
Stațiunile preferate în 2021 (evidențe care putem aștepta să se repete și în 2022) sunt acelea unde s-au făcut investiții – fie de către autorități, așa cum este proiectul de extindere a plajelor din Mamaia, fie investiții private, așa cum sunt cele făcute de hotelieri în unități de cazare în Eforie Nord, Venus, Olimp, Jupiter etc.
Având în vedere rolul central pe care litoralul îl are atât din punct de vedere turistic cât și economic e important să înțelegem dacă schimbările climatice au vre-un efect asupra acestei zone. Mai mult decât atât, e important să anticipăm posibilele impacte negative și să ne pregătim din timp, pentru a evita efecte dezastruase ce pot duce la o scădere a veniturilor pe termen mediu și lung.
Nu e mai bine când e mai cald la mare?
InfoBox
Canicula este definită ca o creştere a temperaturii zilnice cu peste 10 grade Celsius faţă de temperatura medie a zonei respective şi este o cauză importantă de morbiditate şi mortalitate, în special în regiunile cu umiditate crescută. Creşterea temperaturii globale este o realitate care începe să fie recunoscută pretutindeni fiind răspunzătoare de înmulţirea problemelor medicale legate de caniculă.
Răspunsul la această întrebare depinde de context, totuși dacă vorbim de temperaturi atmosferice care depășesc limita de 30-35°С și de temperatura apei peste 27 °С, răspunsul este nu, mai cald, nu este mai bine. Pentru diferiți oameni, apa din același corp de apă poate părea mai caldă sau mai rece. Deci, cea mai confortabilă scăldat este considerată a fi în intervalul +23 ... +25ºС.
Pentru a înțelege la ce temperatură se scaldă în mare, este necesar să distingem modul în care corpul uman reacționează la diferite condiții:
De la 17 la 22°С - un lac răcoros care îți oferă o senzație de prospețime. Condiții acceptabile pentru scufundare sau scufundare, dar nu pentru toată lumea.
De la 23 la 27°С - segmentul de temperatură optim care permite activități acvatice pe perioade mai lungi de timp oferind în același timp senzația de prospețime și răcoare raportată la temperaturile de afară.
De la 27°C. Condiții confortabile în mare pentru baie lungă, cu toate acestea, dezvoltarea microbilor într-un astfel de mediu este posibilă. Chiar și căldura plăcută a mării devine bacteriologic periculoasă.
În Marea Neagră litoralul românesc condițiile optime pentru a putea face Turism este între 19 și 27 grade celsius peste această temperatură apar probleme pentru turist și fauna locală.
Ca și punct de reper în analiză am luat stațiunea Mamaia deoarece acesta reprezintă prin calitate și renume turismul litoral din România .
Din grafic se poate observa că temperatura medie la care se realizează turismul pe litoral este de 27 grade celsius . Dacă temperatura sare de 30 de grade celsius activitatea turistică este pusă în pericol . Reacția Mării Negre la temperaturi ridicate prin caracteristicele de ecosistem( face parte din categoria ecosistemelor stătătoare de apă sărată) este una negativă.
Creșterea temperaturii în zonele costiere poate avea câteva impacte negative asupra turismului și bunăstării din zonă. Mai întâi de toate temperaturile crescute, pentru o perioadă lungă de timp, asociate cu un grad înalt de umiditate, duc la crește indecelui de discomfort termic, în termeni practic aceasta însemnând că devine insuportabilă temperatura de afară iar dacă nu luăm măsuri imediate, aceasta ar putea avea un impact asupra sănătății noastre.
Dincolo de impactul direct și resimțit imediat, încălzirea vremii, care a atins un vârf acum 6-7 ani, când pe litoralul Mării Negre temperatura nu a scăzut sub 30 grade Celsius zile în şir poate duce la creșterea temperaturii apei marine. Apa mării era “fiartă”, la distanţa de 25 kilometri în larg, temperatura apei scăzuse doar foarte puţin până la 27 grade Celsius.
Această creștere a obligat vieţuitoarele marine să se retragă în habitatul care le oferă condiţii de supravieţuire, totuși această retragere nu este una prielnică.
În alt efect al temperaturi ridicate în zona litoralului care crează disconfort turiștilor este prezența algelor pe plajă. Cunoscut de specialiști sub denumirea de eutrofizare, acest fenomen este specific verii, când la temperaturi ridicate cresc și concentrațiile de nutrienți din apă. Procesul de eutrofizare este cauzat de cantitățile mari de substanțe nutritive prezente în apă, care în asociere cu diferiți poluanți, au un efect negativ, de reducere a biodiversității.
Alte efecte ale schimbărilor climatice
Per general, zona costieră din România se confruntă cu probleme semnificative în ceea ce priveşte distrugerea habitatelor, eroziunea costieră, poluarea apei şi sărăcirea resurselor naturale. Creşterea rapidă a populaţiei şi a turismului, exploatarea la scară mare a resurselor naturale şi dezvoltarea rapidă a infrastructurii au condus la degradarea severă şi la declinul calităţii zonei costiere româneşti.
Dintre acestea, eroziunea costieră reprezintă una dintre problemele majore de mediu a zonei costiere din România. Acest fenomen s-a extins în special în partea sudică a litoralului românesc, ceea ce a contribuit la pierderea unor suprafeţe importante de plaje. În ultimul deceniu bilanţul dintre aportul şi pierderile de material sedimentar este negativ. Spre exemplu, plaja din Mamaia recunoscută cândva pentru deschiderea largă şi pentru stabilitatea sa a început să se confrunte cu o eroziune accentuată, mai ales în partea de sud.
Ca răspuns al unei tendințe de ușoară eroziune și pentru a mări suprafața utilizabilă de plajă, autoritățile prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral au luat decizia de a alimenta masiv plajele cu nisip și de a extinde sistemul de diguri de protecție pe litoralul românesc, totul la un cost uriaș de circa 800 de milioane de euro, finanțare europeană.
Având în vedere faptul că plaja staţiunilor de pe litoral reprezintă una dintre principalele atracţii pentru vizitatori, fiind suportul activităţii turistice, măsurile de protejare a acesteia sunt extrem de importante şi necesită investiţii substanţiale. O politică de conservare corespunzătoare a plajelor şi de diminuare a eroziunii costiere va determina nu numai protejarea „materiei prime” a turismului, ci şi la creşterea interesului factorilor implicaţi în turism (turişti, operatori, investitori etc.) pentru această destinaţie de vacanţă.
O altă provocare majoră pentru litoralul nostru este creşterea nivelului apei Mării Negre. Aceasta poate genera nu numai eroziunea plajei, ci şi distrugerea ecosistemelor costiere ori inundarea zonelor care deţin monumente istorice de patrimoniu şi alte atracţii turistice importante.
Evenimentele meteorologice extreme, cum au fost inundaţiile şi furtunile din ultima perioadă, pot afecta nu numai infrastructura turistică, dar pot pune în pericol siguranţa şi sănătatea turiştilor şi a comunităţilor locale. Un bun exemplu în acest sens pot fi de exemplu incendiile de vegetație/pădure care constituie un risc major. Incendiile din Grecia au distrus peste 56.000 de hectare de pădure potrivit datelor furnizate de Sistemul European privind Incendiile de Vegetație, în condițiile în care Grecia s-a confruntat cu cel mai grav val de căldură din utlimii 30 de ani.
Dincolo de impactul direct și imediat, imaginea creată de media pentru localitățile care au trecut prin fenomene extreme poate contribui la crearea unei imagini negative în rândul vizitatorilor, respectiv să reducă potențialul turistic al zonei pe termen mediu. În aceste cazuri nu relatările media în sine sunt problema ci mai degrabă lipsa comunicării rapide din partea autorităților în legătură cu măsurile luate.
Astfel de exemplu în anul 2019 , ca urmare a relatărilor media din România despre efectele dezastruoase ale inundaţiilor şi furtunilor care au avut loc în staţiunile de pe litoral cuplate cu lipsa de reacţie a autorităţilor şi a operatorilor din turism, precum şi inexistenţa unui plan de acţiune în situaţii de criză a determinat anularea unor sejururi ale turiştilor străini în staţiunile de pe litoralul românesc. Vara lui 2019 în luna iunie din cauza ploilor abundente 30% dintre turiști au anulat sejurul pe litoral în acest sens putem spune că ploaia a provocat în turism o pagubă de 3 milioane de euro.
Ce s-ar putea face?
Turismul în România se bazează în general pe planuri pe termen scurt, fără a se lua în considerare efectele schimbărilor climatice pe termen lung. Totuși schimbările climatice sunt o realitate pe care nu o putem neglija. Chiar dacă am întreprinde cele mai drastice măsuri pentru reducerea emisiilor și respectiv plafona creșterea temperaturilor la 1.5 C. În acest context este esențial să dezvoltăm strategii de adaptare locale. Pentru zona de litoral dintre măsurile necesare pentru a fi implementate se numără:
refacerea plajelor afectate de eroziunea costieră;
sporirea măsurilor de protecţie împotriva dezastrelor naturale (crearea unor bariere/baraje naturale sau artificiale împotriva inundaţiilor);
adaptarea la noile condiţii climatice prin construirea infrastructurii turistice şi a staţiunilor mai departe de coastă;
stabilirea unor reglementări mai stricte împotriva ridicării de construcţii pe plajă sau în apropierea acestora, precum şi în zonele expuse la riscuri naturale;
diversificarea formelor de turism care pot fi practicate în staţiunile de litoral;
realizarea unui plan de management pentru situaţii de criză care să fie adus la cunoştinţă factorilor de decizie din turism şi a cărui implementare să revină în sarcina autorităţilor locale sau/şi a celor din turism etc.
Pentru viitorul turismului balnear maritim sau de litoral și a milioanelor de turiști sectorul turistic trebuie să-şi dezvolte capacitatea de adaptare pentru a-şi menţine viabilitatea şi pentru a continua să genereze beneficii economico-sociale comunităţilor locale şi să îmbogăţească experienţa de viaţă a turiştilor.
Alexandru Tătar,
doctorand în cadrul Facultății de Geografie a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Cercetarea curentă a lui Alexandru se focusează pe conservarea resurselor de bază în vederea stopări risipei de asemenea se atrage atenția asupra efectului pe care schimbările climei o are asupra economiei. Aria de interes Protecția Mediului și Turismul .
Cum uneori resursele locale pot bate economia globală
Având în vedere ritmul schimbărilor climatice (și lipsa unor măsuri radicale de reducere a acestuia) este extrem de important să avem un model de politici publice ce ar permite comunităților locale să își pună în valoare resursele locale și să construiască un sistem socio-economic rezilient la șocurile externe.
Notă: Din păcate și în această săptămână ne vedem nevoiți să începem articolul cu nota că oricare nu ar fi costurile economice și politice a războiului din Ucraina, nimic nu se compară cu oroarea războiului, suferințele și pierderile de vieți cauzate de acesta. O încheiere a ostilităților cât mai rapidă este cea mai necesară acțiune în acest moment.
Într-un interviu pentru BBC, Președintele Băncii Mondiale, David Malpass, cataloghează războiul din Ucraina ca fiind catastrofal, mai ales în contextul creșterii inflației la nivel global. Distrugerile din Ucraina, și în cazul în care conflictul devine unul de durată, incapacitatea acestei țări de a funcționa eficient (mai ales în sectorul agricol) vor avea un impact major asupra economiei mondiale. De asemenea, izolarea Rusiei (prin intermediul sancțiunilor directe impuse sau a reticența de a interacționa cu un stat agresor) va pune de asemenea presiune pe multiple sectoare economice.
Un impact major asupra agriculturii și prețurilor la alimente
Din păcate impactul războiului va fi resimțit asupra prețurilor la alimente la nivel global. Ucraina este cel mai mare producător de ulei din floarea soarelui la nivel global. Împreună cu Rusia (care este pe locul 2) cele două țări produc aproximativ 60% din uleiul de floarea soarelui.
Cele 2 țări au o cotă de 30.1% din exportul global de grâu (anul 2020), Rusia contribuind cu 20.7% iar Ucraina cu 9.4%. De asemenea 13.5% din exporturile globale de porumb în 2020 au venit din Ucraina.
Chiar și țările care au producție agricolă proprie probabil vor simți efectele conflictului militar având în vedere că Rusia și Belarus sunt printre principalii producători mondiali de fertilizatori agricoli. Cu o cotă de piață de 13%, decizia ministerului rus al comerțului și industriei din 5 martie de-a recomanda producătorilor de fertilizatori o oprire temporară a exporturilor va duce cu siguranță la o creștere a prețurilor la alimente.
Din păcate criza care pare la acest moment inevitabilă nu ne va ocoli nici pe noi în România. La nivelul anului 2021 România a înregistrat exporturi de produse agricole în valoare de 7 miliarde de Euro și importuri de 8.8 miliarde de Euro. Astfel suntem expuși direct variației prețurilor la produse agricole la nivel regional și global.
Energia și impactul creșterii prețurilor la petrol și gaze
Rusia livrează circa 40% din importurile UE de gaze naturale. Această cotă de piață reprezintă o vulnerabilitate imensă a sistemului energetic European. Deși încă nu este clar dacă vorbim despre un posibil embargo la importurile de gaze ruse în UE sau doar de o creștere a prețurilor în următoarea perioadă, știm cu certitudine că în viitorul cât mai apropiat ne dorim o reducere vizibilă a dependenței față de gazele ruse. Acest lucru presupune și o tranziție accelerată către alte surse de energie, tranziției care ar fi trebuit înfăptuită în ultimii 10 ani, dar dată fiind această întârziere e posibil să ne coste mai mai scump.
Dincolo de gazele naturale, Rusia este unul din producătorii majori de petrol și produse petroliere. Astfel de la începutul conflictului, prețul unui baril de petrol a crescut la nivelul maxim din ultimii 13 ani, respectiv cotațiile Brent au atins valoarea de 139.13 $, valoare care a fost înregistrată doar în 2008. Creșterea prețurilor la petrol este așteptată în continuare având în vedere discuțiile despre un posibil embargo pentru produsele petroliere din Rusia.
Bunurile de consum general și comerțul global
Nu există o certitudine clară în legătură cu evoluția comerțului global și modului în care conflictul din Ucraina va influența piața globală. Totuși putem fi siguri că prelungirea acestui conflict va duce la o creștere a prețurilor la bunurile generale. Această creștere va fi condiționată de creșterea prețurilor la energie și petrol, de ruperea lanțurilor logistice care includeau Rusia și Ucraina ca și furnizor de bunuri și materiale prime, îngreunarea transportului terestru, aerian și marin având în vedere închiderea spațiului aerian (și cel mai probabil vom vedea o serie de sancțiuni ce vor afecta direct transportul rutier, feroviar și marin).
Evident că aceste dificultăți vor putea fi depășite în timp, totuși ele vor avea un impact direct asupra prețurilor la bunurile de consum general, mai ales pentru cele produse în afara Uniunii Europene.
Economia mondială la momentul actual este un imens lanț logistic interconectat. Chiar și ruperea unei singure verigi poate duce la colapsul (sau întreruperea întregului lanț).
Poate a venit momentul să ne “învârtim în cerc” și să “trăim în bulă”
Auzim des despre necesitatea de a crește reziliența la nivel local, de construcția economiei locale, de susținerea producătorilor locali, dar niciodată aceste subiecte nu au fost la fel de actuale ca și acum.
Ce presupune totuși această reziliență locală?
Am scris anterior un articol în care explic în detaliu premisele economiei circulare. Totuși dacă ar fi să sumarizăm, argumentul central al economiei circulare este închiderea lanțurilor valorice/economice la nivel local. Ideal, cea mai bună opțiune pentru economia locală și pentru mediu, este să găsim resursele necesare dezvoltării socio-economice la nivel local. Astfel fermierii să poate comercializa local produsele agricole și tot local să aibă acces la fertilizatori, servicii conexe agriculturii sau infrastructură tehnologică.
Evident că nu putem închide toate lanțurile valorice la nivel local (e imposibil să construim uzine de utilaje agricole care sa funcționeze doar cu materie primă din România). Totuși anumite lanțuri valorice și economice pot și trebuie localizate. E necesar să construim un model economic ce pornește de la resursele locale și ia în calcul potențialul economic local.
Energia - cel mai vizibil impact
Am vorbit despre modele de tranziție energetică ce ne-ar permite decuplarea de la combustibilii fosili și în articolele precedente (aici sau aici). Totuși e extrem de important să înțelegem și să învățăm care sunt mecanismele de reziliență (rezistență la șocuri externe) pe care le avem la îndemână. Astfel dacă ar fi să sumarizăm argumentele anterioare putem vedea 3 acțiuni de impact ce pot fi întreprinse:
Creșterea eficienței energetice
Cea mai curată și ieftină energie este energia neconsumată. Reieșind din această teză, primul pas pentru orice strategie energetică ar trebui să fie reducerea consumului de energie fără a reduce calitatea vieții. Acest lucru poate fi făcut prin creșterea eficienței energetice a locuințelor noastre (reducerea pierderilor de căldură, folosirea iluminatului natural într-un mod cât mai eficient, suportul pentru achiziționarea și utilizarea aparatelor electrice cu consum redus de energie, instalarea termostatelor “inteligente”, etc.).
Din această categorie fac parte și soluțiile de co-generare. Implementare unor sisteme de termoficare performante ar permite reciclarea căldurii care altfel s-ar pierde: din industrie, centre de date, energia geotermală, sau căldura reziduală din producerea electricității în centralele termice.
Utilizarea resurselor energetice locale, atât la scară macro cât și la scară micro
Energiile regenerabile permit dezvoltarea unui sistem energetic autonom (puțin probabil să avem un embargo la soare sau vânt) și relativ sigur din punct de vedere a accesului la resurse. Evident putem perioade cu intensitatea a vântului redusă sau iradiere solară scăzută, totuși acestea sunt relativ predictibile și țin mai degrabă de structura anotimpurilor. Instalarea panourilor solare la nivelul unei gospodării poate însă contribui semnificativ la reducerea facturii la energie electrică, respectiv la reducerea dependenței față de evoluția prețurilor la energie la nivel global.
Când vorbim de instalațiile de regenerabile mari (parcuri eoliene sau fotovoltaice) vorbim despre investiții relativ mari care însă se răscumpără în timp prin costurile extrem de mici de mentenanță și accesul la o resursă “gratuită” și independentă de actori politici internaționali.
Reducerea dependenței de prețurile petrolului - mobilitate alternativă
În articol publicat de curând, Lorena Axinte remarcă că sectorul transporturilor este esențial pentru viața noastră de zi cu zi, dar modul în care ne mișcăm are un impact semnificativ asupra mediului, a emisiilor de aer și zgomot, și asupra spațiului urban. Drept urmare, toate țările europene se îndreaptă către alternative mai sustenabile: călătorii active (mersul pe jos și cu bicicleta), transportul public (care a suferit pierderi importante în ceea ce privește numărul de călători în timpul pandemiei cu COVID) și mijloace de transport care pot fi închiriate (biciclete, e-scutere, mașini, etc.). Imaginea de mai jos arată ordinea priorităților în crearea unor sisteme de transport durabile.
Dincolo de impactul de mediu, mobilitatea alternativă ne permite să reducem dependența de combustibilii fosili. Astfel dacă putem sa mergem mai des cu bicicleta vom observa că “uităm“ încet de prețurile la benzină și motorină. Evident că aceasta nu presupune o deconectare completă de combustibilii fosili, totuși cuplată cu mai multe alternative de transport (metrou, tren, autobus, tramvai, etc.) putem reduce destul de mult depedența de resurse energetice de import. În acest sens este necesar ca politicile publice locale și naționale să aibă în vedere necesitatea creării unei infrastructuri ce încurajează mobilitatea alternativă.
Agricultura și consumul general
Având în vedere războiul din Ucraina, cuplat cu dinamica schimbărilor climatice posibilul impact asupra sectorului agricol global și respectiv în România va fi unul extrem de dur. Din păcate aceste realități nu sunt cauzate exclusiv de războiul din Ucraina, preponderent această dinamică a fost semnalată de rapoarte IPCC precum și modelele climatice care arată clar că impactul asupra securității alimentare globale a schimbărilor climatice este unul major. Totuși războiul din Ucraina pare să accentueze și mai mult această dinamică.
Primul pas în vederea reducerii impactului crizei agricole și alimentare globale este reducerea risipei alimentare. Astfel Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO) indică că în Europa și America de Nord circa 115 kg de alimente/persoană sunt anual aruncate iar în UE sunt irosite anual aproximativ 88 de milioane de tone de alimente. Un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Babeș-Bolyai în 2019 arată că respondenții consumă doar 86.7% din carnea achiziționată (13.3% fiind aruncată) și doar 82.5% din restul alimentelor cumpărate (17.5% fiind aruncate). Aceste procente devin îngrijorătoare când ne gândim în cantitățile absolute. Practic, conform acestor date, la fiecare 100 kg de carne achiziționate, 13 kg vor ajunge la gunoi.
Aceste date ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă dar și o posibilă veste bună, fără să reducem consumul de alimente putem face economii la bugetul familiei doar dacă ajungem să fim mai precauți și atenți cu modul în care administrăm alimentele din frigider.
Dincolo de aceste acțiuni pe care le putem întreprinde fiecare, putem avea și o strategie sistemică dacă explorăm potențialul agricol al regiunii în care trăim și încercăm să încurajăm consumul de alimente produse local. Cum arată un alt studiu publicat de cercetătorii UBB, în jur de 65% dintre respondenți preferă alimentele produse local față de cele din alte surse naționale. Cu toate acestea, în jur de 70% din produsele alimentare de pe rafturile magazinelor din țara noastră provin din import. Această disonanță reprezintă o posibilitate unică pentru a susține creșterea producției agricole în România ca și mecanism de creștere a rezilienței la crizele climatice, politice și economice globale.
Dacă în cazul agriculturii putem lucra în vederea dezvoltarea unui lanț valoric intern/regional, în cazul produselor de consum general (începând de la articole vestimentare și până la electrocasnice) este foarte greu să gândim sau vizualizăm un lanț valoric intern. Produsele de consum general sunt de cele mai multe ori rezultatul unei cooperări internaționale (materia primă poate veni din Asia, designul din Europa/SUA, asamblarea poate avea loc atât în Europa cât și în Asia, etc.). Totuși și în cazul acestor bunuri putem crește reziliența individuală și a comunității dacă aplicăm principiile economiei circulare și anume:
Refuz consum - Acest lucru presupune ca noi, consumatorii, să ne re-evaluăm deprinderile de consum și să renunțăm la lucrurile non-esențiale sau care nu contribuie într-un mod semnificativ la bunăstarea noastră
Reducere - Pentru activitățile sau lucrurile care nu pot fi excluse din structura noastră de consum ar trebui să încercăm reducerea consumului (ex. Reducerea consumului de carburanți folosind bicicleta).
Refolosire - Odată achiziționat un produs, putem crește eficiența acestuia prin utilizarea sa repetată. În acest sens, putem achiziționa din start produse care pot fi refolosite de mai multe ori, cum ar fi sticlele de apă reutilizabile sau sacoșele de pânză pentru cumpărături.
Reparație - Acest pas prelungește longevitatea unui obiect prin mentenanța potrivită și, eventual, reparațiile necesare. Astfel, în loc să înlocuim un bun stricat cu unul nou, vom apela mai întâi la un atelier de reparație, evitând risipa de material și energia pentru prelucrarea bunului reciclat. De asemenea, vom crește eficiența produsului și vom preveni consumul de materiale pentru a produce unul nou.
Recondiționare - Unele bunuri nu pot fi reparate, necesitând o recondiționare după o anumită perioadă de utilizare. Astfel, în loc să aruncăm sau să reciclăm acest bun, putem solicita o recondiționare a acestuia, fie direct de la producător, fie de la un atelier specializat.
Refacere/reconfecționare - Chiar și în momentul când un bun nu mai poate fi reparat sau recondiționat, putem avea un randament mai mare din utilizarea produsului prin refacerea acestuia decât dacă am recicla doar materialele din acesta.
Reutilizare/Găsirea unui nou scop - Acesta e procesul prin care un produs care nu poate fi inclus în niciunul din pașii anteriori, poate fi folosit ca și materie primă sau bază pentru un alt produs. Un exemplu la scară mare este refolosirea halelor industriale din interiorul zonelor metropolitane atunci când nu mai există activitate industrială pentru a crea spații artistice și recreaționale.
Reciclare - Reciclarea este ultima soluție pe care o avem la îndemână pentru a menține materialele dintr-un produs în cadrul circuitului economic. Deși are costuri mai mari decât celelalte procese (având în vedere costurile de colectare, sortare, procesare, redistribuire), această alternativă rămâne net superioară depozitării sau incinerării produselor, întrucât ne permite să reutilizăm părți din produs.
Prea puțin dar încă nu e prea târziu
Evident că este extrem de dificil să dezvoltăm măsuri eficiente și rapide “din mers”. Totuși aceste măsuri sunt discutate de ceva timp și nu ar trebui să ne surprindă faptul că suntem deja în întârziere implementând aceste măsuri. Având în vedere ritmul schimbărilor climatice (și lipsa unor măsuri radicale de reducere a acestuia) este extrem de important să avem un model de politici publice ce ar permite comunităților locale să își pună în valoare resursele locale și să construiască un sistem socio-economic rezilient la șocurile externe. Este naiv să credem că putem să ne izolăm de circuitul economic global, totuși este necesar să înțelegem în ce mod resursele noastre pot constitui o fundație pentru stabilitate și bunăstare.
Dr. Sorin Cebotari
Domenii de cercetare: Dezvoltare sustenabilă, economie circulară, energii regenerabile, tranziție energetică, polarizare și periferalizare în Europa Centrală și de Est
Câteva date și idei despre 2021 - o fundație pe care ar trebui să construim în 2022.
De la creșterea temperaturii medii globale, la niveluri în creștere a gazelor cu efect de seră, fenomene meteo extreme, incendiile din zona mediteraniană sau inundațiile fără precedent din Europa de Vest, anul 2021 confirmă din păcate…
De la creșterea temperaturii medii globale, la niveluri în creștere a gazelor cu efect de seră, fenomene meteo extreme, incendiile din zona mediteraniană sau inundațiile fără precedent din Europa de Vest, anul 2021 confirmă din păcate ritmul accelerat al schimbărilor climatice.
Mai jos e sumarul scurt al anului 2021 cu cele mai importante evoluții și decizii.
Gazele cu efect de seră - trend ascendent
Conform raportului Organizației Meteorologice Mondiale, concentrația gazelor cu efect de seră în atmosferă a continuat să crească în 2020, înregistrând 413.2 ± 0.2 particule de CO2 per milion (ppm), 1889 ± 2 particule de metan per miliard (ppb) și 333.2 ± 0.1 particule de dioxid de azot (N2O) ppb. Aceasta reprezintă o creștere de 149%, 262% și 123% față de nivelurile pre-industriale (1750).
Creșterea concentrației de CO2 din 2019 până în 2020 a fost mai mică față de creșterea pentru perioada 2018-2019. Totuși aceasta este mai mare decât creșterea medie anuală înregistrată pentru ultima decadă. Creșterea a avut loc în ciuda reducerii cu circa 5.6% emisiilor de CO2 în 2020 cauzată de pandemia COVID-19.
Emisiile de CH4 și N2O au avut o creștere mai mare în 2020 față de perioada 2018-2019, mai mare și decât media anuală pentru ultima decadă. Datele din timp real din observatoarele din Mauna Loa (Hawaii) și Cape Grim (Tasmania) indică o creștere continuă a nivelurilor CO2, CH4 și N2O și pentru 2021.
Temperatura continuă să crească
În baza datelor înregistrate pentru perioada Ianuarie - Septembrie, temperatura medie pentru anul 2021 a fost cu 1.08 ± 0.13°C mai ridicată față de perioada de referință 1850-1900 arată raportul Organizației Meteorologice Mondiale. Conform aceluiași raport, anul 2021 este al 6-lea cel mai cald an de la începutul măsurătorilor (conform NOAAGlobalTemp). Conform acestor date ultimii 7 ani (2015-2021) au fost și cei mai calzi ani de la începutul măsurătorilor.
Fenomene meteo extreme
Valuri de căldură extremă au afectat și regiunea mediteraneană de-a lungul verii 2021. Cele mai ridicate temperaturi au fost înregistrate în a doua săptămână a lunii August. Astfel în 11 August, la stația agrometeorologică din Syracuse, în Sicilia, a fost înregistrată temperatura de 48.8 °C, record provizoriu European. Temperaturile ridicate, lipsa precipitațiilor și activitatea antropică (defrișările și poluarea) au dus la izbucnirea unor incendii devastatoare în Grecia și Turcia în aceeași perioadă.
Anterior incendiilor și valurilor de căldură, Europa de Vest s-a confruntat cu cele mai grave inundații înregistrate vreodată. Astfel, în zonele cele mai afectate precum vestul Germaniei și Belgia, cantitatea de precipitații în 14-15 iulie a ajuns la 100-150 mm, cu cea mai mare cantitate fiind înregistrată la WipperfürthGardenau, 162.4 mm. Aceste precipitații au dus la revărsarea multor bazine acvatice și râuri, inundând orașele din apropiere și cauzând alunecări de teren. Ca urmare a acestor inundații, 215 de persoane și-au pierdut viața în Germania și Belgia, în timp ce pierderile economice depășesc 18 miliarde de euro.
Prețul la energie electrică și gaze naturale
A doua parte a anului 2021 s-a remarcat printr-o creștere rapidă a prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Raportul Băncii Mondiale estimează că mărirea în medie cu 80% pentru energie în 2021 se va menține și în 2022, înrăutățind inflația globală. Dacă vor rămâne la un nivel ridicat ar putea pune presiune pe creșterea economică în țările importatoare de energie.
Atât la nivelul UE cât și în România, această creștere a prețurilor a fost des asociată cu implementarea planurilor de tranziție energetică (a planului Fit for 55). Totuși conform Comisiei Europene, creșterea prețului certificatelor e responsabilă doar de ⅕ din totalul scumpirilor. Creșterea prețului la energia electrică este datorată într-o proporție mai largă creșterii prețurilor la gaze naturale (materie primă pentru producătorii de energie electrică cu cel mai mare preț de producție în momentul de față, care dau prețul energiei electrice comercializat pe piața angro).
Tranziție energetică și prognoza de preț
Conform studiului Aurora, susținerea artificială a producției energiei pe bază de combustibili fosili și cărbune poate duce la o creștere cu 50% a prețurilor la energia electrică până în 2030, comparativ cu o creștere de doar 8% în cazul în care am susține tranziția spre energie regenerabilă.
Creșterea de 50% în cazul scenariului pesimist este dată de creșterea prețului la certificate EUA și subvențiilor indirecte făcute de guvern pentru a susține funcționarea centralelor pe bază de cărbuni.
Decarbonizarea transportului
Transportul (atât al persoanelor, cât și al mărfurilor) reprezintă aproape un sfert din totalul de emisii de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii Europene, și este principala cauză a poluării aerului în orașe. Transportul este singura sursă de gaze cu efect de seră care a continuat să crească între 1990 și 2018 (creștere de 31.8%), în timp ce emisiile au scăzut pentru toate celelalte surse – energie, producție și construcție, agricultură, procese industriale, și deșeuri.
Una dintre cele mai importante acțiuni ale Uniunii Europene a venit la final de an prin Cadrul European de Mobilitate Urbană. Pentru prima dată în istoria sa, UE a recunoscut rolul vital pe care transportul în comun, mersul pe jos și mersul cu bicicleta îl joacă în special în zonele urbane.
Astfel, orașele mari și medii vor trebui să creeze sau să își actualizeze Planurile de Mobilitate Urbană pentru a crea strategii de decarbonizare a transportului, punând în prin plan transportul activ și cel în comun (nu doar în formele clasice, precum autobuze, tramvaie, etc., ci și opțiunile de micromobilitate precum trotinetele electrice sau bicicletele de închiriat). Există numeroase inovații pe care orașele europene le experimentează în momentul de față, iar pandemia a permis multor localități să reducă din spațiul alocat vehiculelor personale, pentru a face loc transportului activ.
Măsuri permanente și temporare care încurajează transportul activ în orașele și regiunile europene: piste de bicicletă, măsuri de calmare a traficului (spre exemplu, zone cu restricții de viteză), străzi unde traficul auto este interzis, trotuare mai ample. Graficul de sus arată numărul de km anunțați, iar cel de jos numărul de km implementați. (Sursă: ECF)
Și în cazul transporturilor de mărfuri, orașele europene încep să limiteze accesul vehiculelor poluante și să folosească vehicule electrice sau biciclete cargo. Află mai multe despre impactul logisticii asupra mediului înconjurător din acest articol.
Politica climatică globală
Anul 2021 a fost unul încărcat în ceea ce privește evenimentele cu impact global în lupta împotriva schimbărilor climatice. Un prim pas major a fost inaugurarea președintelui Joe Biden care prin re-aderarea Statelor Unite la Pactul Climatic de la Paris și o agenda economică clar îndreptată către politici mai verzi și sustenabile a trimis un semnal pozitiv la nivel global.
Raportul IPCC a livrat un avertisment serios în privința traiectoriei curente a schimbărilor climatice, estimând că temperaturile extreme de pe continente vor depăși temperatura medie globală, cu diferențe substanțiale de la un loc la altul.
Apoi, marele eveniment mult așteptat a fost COP26 desfășurat în Glasgow. Christina Figueres prefața acest eveniment atrăgând atenția că este nevoie o coordonare mult mai strânsă la nivel global cu angajamente clare care să rezulte în atingerea pragului de emisii nete 0. Rezultatele COP26 sunt mixte, pe deoparte sunt câteva angajamente pozitive luate în privința reversării defrișărilor (inclusive în Brazilia) și a reîmpăduririlor. Pe de altă parte, rămâne un mare semn de întrebare în privința economiilor emergente și a tipului de energie ce va fi folosită în decursul următoarelor decenii critice pentru menținerea pragului de 1.5 Celsius la nivel global.
Fit for 55
Anul aceasta, Comisia Europeană a lansat un plan ambițios de reducere a emisiilor de carbon cu 55% pana in anul 2030, numit Fit for 55, în perspectiva reducerii emisiilor spre net zero în 2050. În cadrul planului, cea mai mare parte din măsuri se referă la sectorul energetic, printre care, îmbunătățirea sistemului ETS (Emission Trading System), noi standarde de emisii pentru autoturisme și vehicule comerciale ușoare, clădiri mai eficiente din punct de vedere energetic, dar si initiative noi, cum ar fi propunerile de producere și utilizare a combustibililor alternativi în aviație și transportul maritim.
Emisiile provenite din sectorul transporturilor reprezintă o un sfert din totalul emisiilor UE. Aici propunerea este de a reduce cu 55% emisiile pentru autoturisme și cu 50% pentru vehicule comerciale ușoare, urmând ca din 2035 toate acestea să fie zero emisii.
De asemenea, Comisia lansează noi inițiative ca ReFuelEU Aviation, ce obligă la anumite norme de amestecare a combustibilului fosil cu cel din alternativ, produs din surse regenerabile sau neutre din punct de vedere al emisiilor. O propunere similară este valabilă și pentru transportul maritim.
O alta propunere este se referă la creșterea proporției de energie regenerabilă în mixul energetic de la 32% la 40% cât și creșterea targetului de eficienta energetica de la 32% la 36-39% pana in 2030. Cele două propuneri sunt practic dependente una de alta, o eficienta energetica mai mare (în toate sectoarele energetice) putând crește proporția de energie regenerabilă, și vice-versa.
Clădirile sunt responsabile de consumul a 40% din energia utilizata la nivel european, ce mai mare parte fiind utilizata pentru încălzirea acestora. De aceea pachetul propune €72 miliarde pentru următorii 7 ani, dedicați renovărilor energetice, esențiale pentru atingerea unui prag mai scăzut al cererii de energie și pentru a putea acoperi o mai mare parte din ea din surse regenerabile.
Autori
Andrei David Korberg,
Bogdan Antonescu,
Lorena Axinte,
Sorin Cebotari,
Vlad-Radu Zamfira.