Vlad Zamfira 1/3/24 Vlad Zamfira 1/3/24

Radar 2024 – Calendarul conferințelor climatice într-un an cu mare miză geopolitică

2024 poate fi unul decisiv iar în cadrul acestui material prezentăm o lista cronologică a celor mai importante evenimente legate de climă.

Anul 2024 se prefigurează a fi unul foarte încărcat din punct de vedere politic și diplomatic iar asta poate influența progresul în ceea ce privește tratatele și conferințele internaționale legate de climă, majoritatea încă organizate de ONU. Miliarde de oameni vor putea vota în alegeri în SUA, Marea Britanie, India, Europa (europarlamentare) dar și România cu posibile consecințe în ceea ce privește pletora de politici globale climatice. 2023 a fost un an al jumătăților de măsură în ceea ce privește politicile climatice iar semnalul este unul clar: este necesară o cooperare mult mai strânsă la nivel global în privința acestora pentru reducerea emisiilor GES și respectarea pragului de 1.5 °C până în 2050. Însă contextul geopolitic complicat din prezent coroborat cu variile crize economice ar putea reprezenta obstacole semnificative pentru implementarea politicilor climatice atât la nivel local/regional cât și global.

Anul acesta poate fi unul decisiv iar în cadrul acestui material prezentăm o listă cronologică a celor mai importante evenimente legate de climă.

Conferința IRENA (ediția 14)-15 Ianuarie; 16-18 Aprilie Abu-Dhabi

Agenția Internațională pentru Energii Regenerabile (IRENA) este o organizație interguvernamentală mandatată să faciliteze cooperarea, să avanseze cunoștințele și să promoveze adoptarea și utilizarea durabilă a energiei regenerabile. Anul aceasta va fi organizată în două părți:

Partea I în format virtual pe 15 ianuarie 2024
Partea a II-a 16-18 Aprilie la Abu Dhabi în paralel cu World Future Energy Summit (WFES)

Conferințele IRENA sunt importante pentru că aduc in discuție la nivel global multe teme legate de energie și tranziție energetică abordate și în cadrul COP-urilor. În conferințele IRENA anterioare au fost lansate câteva inițiative importante (raportul privind geopolitica hidrogenului și un eveniment ministerial privind Africa ce a permis un schimb de perspective între țările care sunt cele mai afectate de schimbările climatice din 2022; iar in 2023 a reunit lideri mondiali și factori de decizie în domeniul energiei pentru a face bilanțul planurilor și politicilor operaționale și a evidenția acțiunile întreprinse pentru a pune în aplicare tranziția energetică în toate țările, regiunile și în întreaga lume)

A 8-a Conferință Internațională privind Schimbări climatice 2024 – 8-9 Februarie 2024 Colombo

Această conferință va avea loc la Colombo în Sri Lanka iar tema principală este găsirea unor soluții eficiente și inovatoare pentru atingerea unui nivel net zero la nivel global. Alte teme discutate vor fi:

Evaluarea impactului asupra diverselor ecosisteme
Răspunsuri tehnice, economice și sociale la schimbările climatice
Schimbările climatice și sănătatea
Încălzirea globală, agricultura și securitatea alimentară
Schimbările climatice și energia
Schimbările climatice: măsurători, modelare și previziuni

World Water Forum 2024 — 23 Martie 2023 Bali, Indonesia

Aceasta va fi a 10-a ediție a forumului mondial al apei, eveniment climatic important organizat de către ONU pentru găsirea de soluții concrete pentru a răspunde provocărilor legate de apă, mai ales în continentul African și regiunea Orientului Mijlociu. Apa este o resursă care, nu numai că satisface nevoile de bază ale populației, dar se constituie și în cheia pentru dezvoltare pe diverse planuri, susțînând economia prin agricultură, pescuit comercial, generarea energiei, industrie, transport maritim și turism. Deși s-ar putea crea iluzia existenței din abundență a acestei resurse prețioase, mai puțin de 1% din totalul resurselor de apă dulce este disponibilă, fapt discutat într-un material anterior InfoClima.

Conferința internațională privind schimbările climatice: Impacturi și răspunsuri – 25-26 Aprilie, Pau, Franța

A 16-a Conferință internațională privind schimbările climatice: Impacts & Responses (Impacte și răspunsuri) este reunită de o preocupare comună pentru știința și răspunsurile sociale la schimbările climatice. Temele principale vor fi evaluarea impactului efectelor schimbărilor climatice în diverse ecosisteme și cu ce răspunsuri tehnice politice și sociale trebuie să venim.

A 3-a Conferință mondială privind Schimbări climatice și durabilitate — 21-24 Octombrie Barcelona

Cea de-a treia ediție a Conferinței mondiale privind schimbările climatice și durabilitatea va oferi o ocazie de a atrage atenția asupra oportunităților, provocărilor și soluțiilor pentru atingerea obiectivului net zero la nivel mondial. În cadrul acesteia vor participa climatologi, biologi, agronomi, experți în energie dar și stakeholderi importanți din varii industrii și organizații guvernamentale.

Aceasta va fi o continuare a primei și celei de-a doua ediții, care au avut loc în 2022 și 2023 la Frankfurt și Roma. Săptămâna climei 2024 își propune să accelereze colaborarea și să integreze acțiunea climatică în redresarea pandemiilor la nivel mondial. Construirea progresului deschide o oportunitate de a aborda inegalitățile sociale și de a investi în dezvoltarea durabilă care este bună pentru umanitate și natură.

MENA- Conferința climatică a țărilor din Orientul mijlociu și Africa de Nord

Deși această conferință este una relativ nouă, ar trebui să îi acordăm mult mai multă atenție. Ultimele 2 COP-uri au fost organizate de țări membre MENA (Egipt și Emiratele Arabe Unite) iar într-un material anterior InfoClima precizam faptul că în unele cazuri politicile climatice pot fi mai eficient implementate la nivel regional decât spre exemplu în cadrul COP unde e nevoie de un consens între toate statele lumii.
MENA poate reprezenta un astfel de precedent deoarece multe din aceste țări sunt si vor fi foarte afectate de efectele schimbărilor climatice mai ales în zone precum Africa de Nord, Levantul și Orientul mijlociu, iar găsirea unor soluții comune este în interesul politic și economic al acestor state, cu posibile ramificatii la nivel global.

În cadrul MENA Climate Week 2023 au fost făcute trei anunțuri majore pentru avansarea obiectivelor climatice globale:

Mecanismul de creditare și compensare a gazelor cu efect de seră al Arabiei Saudite (GCOM);
Foaia de parcurs pentru atingerea obiectivului de 10 miliarde de copaci al Inițiativei verzi saudite
Inițiativa Empowering Africa, care se bazează pe fundația programului Clean Fuel Solutions for Cooking

MENA poate servi de asemenea ca o prefață legată de pozițiile și cerințele țărilor sale membre în cadrul conferințelor COP. Data pentru MENA Climate Week 2024 încă nu a fost confirmată.

COP 29 — 11-22 Noiembrie, Baku Azerbajan

Marele eveniment climatic al anului 2024 va avea loc la Baku, Azerbajan, țară membră OPEC Plus a cărei economii depinde în mare măsură de exportul de hidrocarburi și aflată într-o situație foarte tensionată cu vecinii armeni. Azerii vor miza alături de ruși pe un push consistent pentru adoptarea unor concesii globale privind metanul ca soluție de compromis în ceea ce privește emisiile GES provenite din hidrocarburi.

Această conferință va trebui să găsească soluții la pletora de politici și măsuri propuse la COP28 Dubai care au fost amânate iar negocierile au fost extrem de dificile cu puține rezultate concrete (consolidarea și operaționalizarea fondului de Daune și Pagube și angajamentul triplarii energiei regenerabile fiind câteva din cele mai importante). Concomitent cele mai vulnerabile state în fața efectelor schimbărilor climatice precum cele din Alianța Internațională a Insulelor Stat (AOSIS) au declarat că textul final COP este unul „cu o pletoră de găselnițe”.

Contextul geopolitic actual va face foarte dificilă negocierile la Baku, mai ales că statele OPEC dar și Federația Rusă vor avea influență semnificativă în discuțiile ce privesc tranziția energetică, eliminarea definitivă a combustibililor fosili și alți pași fundamentali pentru respectarea pragului climatic de 1.5 grade Celsius prevăzut de tratatul climatic de la Paris. Speranțe rămân totuși pentru 2025, unde COP 30 din Brazilia lui Lula da Silva ar putea fi un moment istoric și definitoriu în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Alte conferințe climatice ale anului 2024

COP14 a Convenției privind conservarea speciilor migratoare va fi găzduită în perioada 12-17 februarie 2024 de guvernul Uzbekistanului, la Samarkand.
În perioada 7-8 martie 2024, World Impact Summit va avea loc la Bordeaux, Franța.
Al 10-lea Summit european al regiunilor și orașelor ce va reuni la Mons (18-19 Martie), Belgia, autorități locale din întreaga Uniune Europeană pentru a discuta răspunsurile locale la provocările globale, cum ar fi dezvoltarea durabilă.
A 25-a Conferință europeană privind tranziția energetică (10-12 Septembrie)
Climate Change Summit 2024 - 16-17 Octombrie, București
Cea de-a 16-a Conferință a Națiunilor Unite privind diversitatea biologică va fi găzduită de guvernul columbian la Bogota, în perioada 21 octombrie - 1 noiembrie 2024.
The World Urban Forum 12/ Forumul Urban Mondial organizat de Programul Națiunilor Unite pentru Așezări Umane (UN-Habitat), va avea loc la Cairo, Egipt, între 4 și 8 noiembrie 2024.

Vlad Radu Zamfira

Master of Arts Archaeology & History (MA), Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland). Subiecte: COP & istoricul acestor conferinte, politici globale în SUA & UE referitoare la schimbările climatice și impactul acestora. Politici sustenabile în Scoția legate de industria berii, whisky-ului și circularitate. Arheologie costieră și impactul schimbărilor climatice asupra comunităților respective.

Anca Iosif 1/16/23 Anca Iosif 1/16/23

Ce rol au tratatele internaționale din domeniul climei și de ce nu funcționează?

De circa 25 de ani, există un efort continuu de cooperare în domeniul schimbărilor climatice. Începând din anul 1992, cu adoptarea revoluționară a Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), a urmat apoi Protocolul de la Kyoto și Acordul de la Paris. Cu toate acestea, problema reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră rămâne în centrul preocupărilor oamenilor de știință și pune în discuție urmări devastatoare dacă nu este atenuată în timp util.

De circa 25 de ani, există un efort continuu de cooperare în domeniul schimbărilor climatice. Începând din anul 1992, cu adoptarea revoluționară a Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), a urmat apoi Protocolul de la Kyoto și Acordul de la Paris. Cu toate acestea, problema reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră rămâne în centrul preocupărilor oamenilor de știință și pune în discuție urmări devastatoare dacă nu este atenuată în timp util.

Crearea de astfel de instituții și parteneriate internaționale este necesară, dar aparent nu suficientă, pentru o guvernare eficientă a schimbărilor climatice. Care au fost neajunsurile primelor tentative de cooperare internațională? De ce primele tratate nu au funcționat și ce a adus nou Acordul de la Paris?

Factorul declanșator - revoluția industrială

Iată din nou, cum omul stă la rădăcina tuturor lucrurilor, în special celor cu consecințe nefaste. Recent, oamenii de știință au afirmat că nu ne mai aflăm în Holocen, ci că ne aflăm într-o nouă epocă geologică ca rezultat al impactului negativ de lungă durată lăsat asupra planetei de omenire. Această nouă epocă geologică poartă numele de „Antropocen”. Trecerea în Antropocen este dovada că oamenii au devenit o forță geologică atât de importantă încât urma pe care o lasă asupra planetei este permanentă și ireversibilă. Asta da reușită pe lista marilor ,,succese” ale omenirii!

De când a început Antropocenul?

Una dintre cele mai agreate opinii afirmă că Antropocenul a început simultan cu descoperirea combustibililor fosili (odată cu fenomenul revoluției industriale) când a existat o creștere bruscă a consumului de energie. Creșterea populației, ponderea ridicată a utilizării terenurilor agricole, creșterea gazelor cu efect de seră din acel moment și până în prezent sunt dovezi care susțin această teorie. Chiar dacă la acea vreme acest lucru a însemnat progres, în timp, fenomenul s-a dovedit a forța limitele naturale ale planetei, punând astfel în dezechilibru tot sistemul climatic.

După Revoluția Industrială, a urmat o perioadă de creștere economică, globalizare, evoluția tehnologiei nucleare cu radioactivitatea acesteia și dezvoltare necontrolată a mediilor urbane. Toate acestea au continuat să pună ecosistemul natural în pericol. Mai multe despre această nouă epocă geologică în care ne-a adus progresul puteți afla într-un podcast de la the Guardian cu unul din oamenii de știință care au studiat și propus acest concept.

Nevoia de cooperare internațională - UNFCCC

Deși efectul negativ și alarmant al activității umane a fost conștientizat odată ce și știința a evoluat, încă din anii ‘90, existau îngrijorări și dezbateri la nivel internațional pe această temă. Tot în anul 1990 primul raport IPCC a subliniat importanța eforturilor globale pentru gestionarea schimbărilor climatice. Astfel, în fața provocărilor climatice de anvergură globală, comunitatea internațională s-a văzut nevoită să coopereze.

Pentru început, în anul 1992, la Conferința de la Rio ,,Summit-ul Pământului” a fost adoptată Convenția Cadru a Națiunilor Unite cu privire la Schimbările Climatice (UNFCCC) cu scopul de a reduce concentrațiile de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care să nu interfereze cu sistemul climatic și să aibă consecințe dezastruoase. Convenția a fost semnată de 154 de state care au căzut de acord atunci că starea din ce în ce mai alarmantă a planetei este o ,,preocupare comună a omenirii”.

În această perioadă lucrurile stăteau cam așa: știința cu privire la schimbările climatice era în curs de dezvoltare și 62% din gazele cu efect de seră erau emise de țările dezvoltate precum Statele Unite, Rusia, Germania și Marea Britanie.

Țările semnatare erau împărțite în 3 categorii, așa cum se poate observa în imaginea de mai jos:

(1) Verde: Țări dezvoltate - 43 de țări, inclusiv Uniunea Europeană. Aceste părți erau clasificate drept țări industrializate sau „economii în tranziție”. Din această categorie a făcut parte și România, luată la pachet cu Uniunea Europeană.

(2) Albastru: Țări dezvoltate cu responsabilități financiare speciale: 24 de membri ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), inclusiv Uniunea Europeană. Ele aveau în plus față de cele de mai sus obligația de a oferi sprijin financiar și tehnologic țărilor în curs de dezvoltare pentru a le ajuta să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră.

(3) Galben: Țări în curs de dezvoltare: erau în mare parte țări cu venituri mici. Din această categorie făceau parte China, India și în general țările din emisfera sudică.

Responsabilități comune dar … diferite

Convenția Cadru din 1992 (UNFCCC) funcționa bazându-se pe un concept consacrat: responsabilități comune dar diferențiate. Ce presupune acest lucru? Pe scurt, problema schimbărilor climatice este o problemă comună, dar unii vor avea mai mult de făcut decât alții. Aceasta este o recunoaștere a faptului că țările dezvoltate au devenit bogate ca rezultat direct al utilizării de combustibili fosili. Astfel, pe lângă că au o responsabilitate mai mare din cauza emisiilor istorice pe care le-au avut de-a lungul timpului, ele se află deja într-o stare economică mai bună având resursele și tehnologia disponibile pentru a lua măsuri.

Astfel, tratatul stabilea responsabilităţi diferite pentru cele trei categorii de state semnatare. Rolul tratamentului diferențiat era de a pune cea mai mare povară a schimbărilor climatice asupra țărilor dezvoltate (cele cu verde și albastru pe hartă). Prin urmare, țările în curs de dezvoltare (cu galben) aveau în continuare oportunitatea de a se dezvolta și de a crește economic.

Obligațiile colective de bază – în vigoare pentru toate țările (fără tratament preferențial) au fost promovarea educației, formării, conștientizării publicului cu privire la schimbările climatice și cooperarea între state. Cea mai revoluționară și necesară măsură impusă de Convenție a fost totuși instaurarea unui sistem de inventariere național unde să fie raportate emisiile de gaze cu efect de seră în fiecare an. De atunci, practic, fiecare stat este obligat să monitorizeze și să raporteze cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră de care este responsabil anual. Datorită acesteia, putem avea astazi, date clare și exacte de genul celor de pe Climate Action Tracker.

Pe lângă aceste obligații generale, țările dezvoltate aveau angajamente specifice și cantitative de a-și limita emisiile, iar țările dezvoltate cu responsabilități financiare speciale aveau obligația de a sprijini financiar țările în curs de dezvoltare.

Protocolul de la Kyoto

În 1997, un nou tratat a fost adoptat sub umbrela Convenției-cadru a Națiunilor Unite, și anume Protocolul de la Kyoto. Acesta a avut o abordare similară cu Convenția din 1992, în care s-au stabilit obligații de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pe o perioadă determinată pentru țările dezvoltate. Țările în curs de dezvoltare (China, India, Brazilia) nu aveau nici atunci obligații de reducere a emisiilor (doar generale de raportare a emisiilor).

Totuși, Protocolul de la Kyoto a introdus două elemente noi: scopul colectiv de a reduce gazele de CO2 cu 5% față de nivelul emisiilor din 1990 și o piață internațională de carbon unde certificate de gază cu efect de seră puteau fi cumpărate/vândute între state. Astfel, angajamentele erau mai cuantificabile, rezultatele păreau mai tangibile și lucrurile păreau că se mișcă în direcția potrivită.

Ce a mers prost? De ce nu a funcționat?

Totuși, Protocolul de la Kyoto a fost declarat un eșec. În 2009, la Summitul din Copenhaga, reprezentanții statelor semnatare s-au întâlnit pentru a analiza motivele. Concluzia a fost că obiectivul de reducere a emisiilor cu 5% față de 1990 era mult prea scăzut și modest în raport de gravitatea situației, iar responsabilitatea de reducere era împărțită doar asupra unui grup restrâns de țări dezvoltate.

În 2009, lumea arăta ușor diferit față de anul în care Protocolul a fost adoptat (1997). Între timp, navigând pe culmile evoluției tehnologice și industriale, China a avut parte de o dezvoltare economică colosală, devenind cel mai mare emitent de gaze cu efect de seră din lume. Țările dezvoltate erau acum responsabile de doar 47% din emisiile de pe Glob. Mai mult de jumătate din emisiile globale proveneau, deci, din „țările în curs de dezvoltare”. Astfel, președintele Barack Obama nu mai voia să facă parte dintr-un tratat în care țările în curs de dezvoltare precum China nu aveau și ele obligații de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Cu alte cuvinte țările dezvoltate nu își mai doreau să fie singuri pe câmpul de luptă. Asta deoarece țările dezvoltate precum SUA sau cele din UE au rămas stagnante sau chiar au scăzut în emisii, în timp ce țările în curs de dezvoltare precum China și India au început să aibă emisii enorme, aspecte care nu fuseseră luate în considerare la negocierea Protocolului de la Kyoto. Totuși, China nu a fost de acord cu această schimbare, invocând faptul că este încă o țară săracă care are dreptul să se dezvolte la rândul ei. Țări precum China, India, Brazilia susțineau în continuare faptul că țările dezvoltate au o datorie istorică de a-și reduce emisiile mult mai mult decât cele în curs de dezvoltare.

O nouă perspectivă - Acordul de la Paris

În final, după lungi dezbateri și negocieri, în anul 2015, a fost adoptat Acordul de la Paris care a venit ca un instrument inovativ față de tratatele precedente și merge pe rațiunea de a cere tuturor statelor semnatare să facă ceva. Astfel, nu s-au mai impus obiective de reducere individuale în care statului X i se cere să reducă cantitatea Y. Nu s-au mai creat obligații separate pentru diferite categorii de state. Se pierdea atât de mult timp argumentând punctual fiecare stat dacă și cât ar trebui să reducă, fără să se ajungă la un numitor comun, încât s-a decis că asumarea de către fiecare stat semnatar a unei părți din reducere (voluntar, cât se crede de cuviință) reprezintă o soluție mult mai practică și eficientă.

În 2015, știința care confirmă fenomenul schimbărilor climatice era deja de necontestat, un impact puternic având și rapoartele IPCC iar țările în curs de dezvoltare emiteau cantități de emisii greu de trecut cu vederea. Singurul obiectiv cheie în jurul căruia s-a format Acordul de la Paris a fost angajamentul de a menține creșterea temperaturii medii globale sub 2 °C, preferabil sub 1.5 °C.

Cum funcționează Acordul de la Paris?

Acordul de la Paris funcționează pe bază de NDC-uri - Nationally Determined Contributions. Acestea reprezintă planul național al fiecărei țări de a-și reduce emisiile și de a se adapta la schimbările climatice. Un NDC ar trebui să reflecte cel mai ambițios angajament al fiecărui stat în parte și se reînnoiesc și se depun o dată la 5 ani. Toate aceste planuri (NDC-uri) asumate de către părți sunt publice și accesibile online în registrul electronic al Secretariatului Națiunilor Unite.

Acordul de la Paris introduce și noțiunea de Loss and Damage (un mecanism prin care țările dezvoltate datorează despăgubiri țărilor vulnerabile pentru daunele produse de schimbările climatice antropice) și semnalează nevoia de finanțare, transfer de tehnologie și cooperare între țările dezvoltate și în curs de dezvoltare. Prevederile ample și generale din Acordul de la Paris sunt discutate anual la celebrele conferințe COP, unde se pun la punct detalii, se evaluează care este parcursul statelor semnatare și se fac angajamente și promisiuni pentru perioadele următoare.

Ce obligații are România?

Făcând parte din Uniunea Europeană, România nu intră în mod direct în conversație cu celelalte state semnatare ale Acordului de la Paris, ci este reprezentată de UE. Astfel, dezbaterile, comunicarea, asumarea de obiective și raportarea activităților parcurse se realizează prin și de către Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană și statele sale membre, acționând în unison, au comunicat angajamentul clar și colectiv de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 comparativ cu 1990. De asemenea, în planul (NDC-ul) asumat de către UE, apare un nou obiectiv pentru creșterea energiei regenerabile la cel puțin 32% până în 2030, aproape dublu față de nivelul din 2017.

Pentru a asigura implementarea NDC-ului colectiv asumat la nivel european, Statele Membre au obligația de a pregăti planuri naționale integrate pentru energie și climă care să includă propriile contribuții naționale. Conform planului național al României, consumul final brut de energie din surse regenerabile este preconizat a crește cu 30.7% în perioada 2021 – 2030, având în vedere disponibilitatea surselor de biomasă (în principal lemne de foc și deșeuri agricole). De asemenea, în concordanță cu emisiile ei istorice și cu capacitățile din prezent, România are de îndeplinit un obiectiv de reducere cu 2% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 în sectoare precum: transport, agricultura, deșeuri sau sectorul municipal și al locuințelor.

România generează 3% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră ale Uniunii Europene. Aproximativ 30% din totalul de emisii de gaze cu efect de seră ale țării provin din exploatarea cărbunelui. Având industrii consumatoare de energie prezente în România, intensitatea de carbon a țării este mult mai mare decât media UE. Totuși, țara noastră face eforturi să o reducă.

Pe o perioadă de 14 ani România și-a redus intensitatea de carbon folosit pe unitate de PIB cu 54% , față de media UE de reducere cu 33%. De asemenea, emisiile din industria energetică au scăzut cu 46% între 2005 și 2019. În schimb, emisiile din sectorul transporturilor au crescut cu 40% în aceeași perioadă, dublând ponderea acelui sector din emisiile totale.

Care sunt cei mai mari poluatori în România?

Unul dintre cei mai mari poluatori din țară este Complexul Energetic Oltenia, care gestionează toate minele de lignit din țară și livrează 90% din energie electrică pe bază de cărbune. Compania deținută de stat a propus un plan de decarbonizare în 2019, care prevede o tranziție la gaze, păstrând totodată mai multe operațiuni de extracție a cărbunelui active. Criticii susțineau că acest lucru este împotriva legislației europene de mediu care și-a propus scoaterea din circuit a cărbunelui. În prezent, Comisia Europeană a aprobat Planul de restructurare al companiei care prevede diversificarea mixului energetic prin introducerea de energie regenerabilă prin construcţia a opt parcuri fotovoltaice la Turceni, Rovinari şi Işalniţa odată cu reducerea capacităților existente pe bază de lignit.

Pe harta celor de la Climate Trace se pot observa, în timp real, cantitățile de gaze cu efect de seră emise de diferite instalații industriale de pe Glob. În România, cele mai poluante instalații sunt Fabricile de ciment Fântâna, Medgidia și Chișcădaga, urmate de Combinatul Siderurgic din Galați și rafinăriile OMV Petrobrazi Ploiești și Rompetrol Petromidia. În lume, top 3 instalații care poluează sunt celebrele câmpuri petroliere Permian (Texas) și Marcellus din Statele Unite și Urengoyskoye din Rusia.

Cursa există, dar cine ține clasamentul?

Cu fiecare raport și avertisment al oamenilor de știință, sentimentul de urgență și de nevoie de acțiune dezlănțuie o cursă globală intensă între țări, orașe și companii la nivel declarativ. Fiecare pretinde ca se află sau plănuiește să adopte o traiectorie cât mai ambițioasă de reducere a emisiilor și de a atinge stadiul de net zero. Totuși, care sunt consecințele neîndeplinirii acestor angajamente?

Articolul 15 al Acordului de la Paris prevede existența unui Comitet de Evaluare și Implementare pentru a facilita implementarea și respectarea acestuia, format din 12 experți, transparent, non-contraditorial și nepunitiv. Comitetul are rolul de a evalua performanța statelor, de atenționare și de a formula recomandări pentru state în limita capacităților și circumstanțelor naționale.

Totusi, niciunul dintre cei mai mari emițători ai lumii – China, Statele Unite, Uniunea Europeană și India – nu și-a redus emisiile suficient pentru a îndeplini obiectivele Acordului de la Paris. Un alt studiu realizat de Climate Vulnerable Forum evaluează dacă NDC-urile actuale sunt aliniate cu Acordul de la Paris. Folosind grafica unui semafor, acesta arăta că economiile majore din grupurile G7 și G20 sunt blocate pe „roșu” în ceea ce privește alinierea NDC-urilor lor la obiectivul de 1,5 °C al Acordului de la Paris. În paralel, Grupul de state African, statele mai puțin dezvoltate (LDC) și insulare (SIDS) sunt pe o traiectorie bună pentru a atinge ținta.

*Sursă infografic: Climate Vulnerable Forum NDC Traffic Light Assessment Report*

De ce nici Acordul de la Paris nu funcționează?

Multe critici ale Acordului de la Paris susțin faptul că Acordul ar fi prea blând, neimpunând un set clar de consecințe în cazul neîndeplinirii angajamentelor asumate de către părți. Asta pentru că simpla participare și declarare a unui NDC ambițios sunt de puțină valoare atâta timp cât părțile nu execută ceea ce au promis și obligațiile rămân doar pe hârtie.

Bineînțeles, în timp consecințele nu vor înceta să apară. Însă, vor fi de altă natură - economică, ecologică, socială: oameni care vor rămâne fără proprietățile și pământul pe care au locuit o viață întreagă, insule și orașe portuare care vor ajunge sub nivelul mării, creșterea disconfortului termic în aglomerațiile urbane și boli cardiovasculare sau pulmonare care puteau fi prevenite.

Există Comisii care supraveghează implementarea, care evaluează și care dau recomandări, există conferințe, discuții, negocieri, protocoale și revizuiri peste revizuiri. Toate cu titlu declarativ, consultativ și nepunitiv. Nu există consecințe clare pentru nerespectarea obligațiilor, nu există amenzi, embargo-uri sau forțe coercitive care să asigure corecta implementare a angajamentelor asumate. Un Acord ,,fără dinți” a fost descris de critici și ziare internaționale.

Ochii din umbră

Multe opinii sugerează faptul că, în Acordul de la Paris, cheia tragerii la răspundere se află în transparența cu care se derulează, deoarece ONG-urile, statele semnatare, societatea vor face presiuni asupra țărilor pentru a-și menține ambițiile și angajamentele și pentru a lua măsuri. Una dintre cele mai importante funcții ale transparenței este capacitatea acesteia de a crea presiune. Odată ce ai depus un angajament și acesta se regăsește public, în registrul Națiunilor Unite, în presă, în hotărâri de COP este urât și chiar rușinos să fii cel care nu a reușit să se țină de cuvânt.

Așadar, e de conștientizat și de apreciat importanța vigilenței ONG-urilor, jurnaliștilor, activiștilor și publicului larg care sunt mereu pe fază, informați și neclintiți de pe pozițiile lor pentru că în mod surprinzător, ei joacă un rol crucial în implementarea Acordului de la Paris. Ei sunt principalul mecanism de tragere la răspundere când vine vorba de acțiune pentru mediu.

Teodora Rusu

Doctorandă în cadrul Facultății de Agricultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Cluj-Napoca și cercetează modul în care companiile din România își raportează performanțele legate de mediu. În timpul studiilor de master în domeniul Dreptului Internațional specializat pe Schimbări Climatice și Corporații de la Universitatea Vrije din Amsterdam a făcut un internship la Greenpeace International. E pasionată de sustenabilitate și schimbări climatice, iar munca ei se centrează pe ghidarea companiilor și instituțiilor spre reducerea impactului pe care îl au asupra mediului. Speră și își dorește să contribuie la o societate și economie responsabilă din punct de vedere ecologic și social.

Vlad Zamfira 1/8/23 Vlad Zamfira 1/8/23

Realegerea lui Lula da Silva ca președinte al Braziliei și ce poate însemna aceasta pentru țintele climatice ale acestui deceniu

Politicile climatice ale Braziliei, unde recent Lula da Silva a fost reales preăedinte, au o mare însemnătate, fiind a cincea țară ca suprafață din lume cu o economie în top 15 și în continuă creștere. Brazilia de asemenea adăpostește ~60% din pădurile amazoniene, considerate a fi printre cei mai importanți “plămâni” ai planetei.

Anul 2023 a început cu inaugurarea prezidențială a lui Lula da Silva care a redevenit președintele Braziliei, înlocuindu-l pe Jair Bolsonaro. Mandatul lui Bolsonaro a fost unul turbulent pentru politicile climatice iar în timpul acestuia defrișările în pădurea amazoniană între August 2018 și Iulie 2021 au însumat 34,018 km², o suprafață mai mare decât cea a întregului stat belgian. Conform unei analize a celor de la Carbon Brief alegerea lui Lula ar putea duce la salvarea a peste 75,000 km² de păduri ale Amazonului până la finalul acestui deceniu.

Politicile climatice ale Braziliei au o mare însemnătate, aceasta fiind a cincea țară ca suprafață din lume cu o economie în top 15 și în continuă creștere. Brazilia de asemenea adăpostește ~60% din pădurile amazoniene, considerate a fi printre cei mai importanți “plămâni” ai planetei.

De ce sunt importante pădurile din zona Amazonului?

Pădurile amazoniene absorb un sfert din totalul de CO2 emis la nivel global. Însă cantitățile absorbite în prezent sunt cu 30% mai mici față de cele ale anilor 1990, datorită defrișărilor masive. Unul din motivele principale ce au condus la creșterea exponențială a defrișărilor în Brazilia a fost cererea din ce în ce mai mare pentru carne de vită ce automat a dus la o nevoie de terenuri agricole. Așadar presiunea crescândă pentru pajiști și terenuri agricole au făcut foarte dificile eforturile de conservare a pădurilor braziliene. De notat este faptul că Brazilia a reușit să obțină progrese semnificative în reducerea tăierilor de păduri față de sfârșitul anilor 1990 când anual erau defrișate suprafețe însumând 19,943 km² iar în prezent nivelul este de ~5,180 km².

Manaus, cel mai mare oraș din regiunea braziliana Amazonas, imagine satelit NASA, înconjurat de tributarul Rio Negro (stânga- albastru) către fluviul Amazon.

Administrația Bolsonaro- un mare pas înapoi în zona politicilor climatice

O problemă semnificativă din timpul mandatului președintelui Jair Bolsonaro a fost cea a defrișărilor ilegale excesive. Acestea crescuseră cu peste 52% față de nivelul administrațiilor precedente. Notabil este faptul că aceste statistici nu includ și pădurile care au ars în anii trecuți datorită incendiilor de vegetație naturale. În Octombrie 2021 o coaliție formată din activiști de mediu împreună cu comunitățile native din Brazilia au dat în judecată administrația prezidențială Bolsonaro la Curtea Internațională ICC, însă foarte probabil acest proces va fi unul de lungă durată.

De asemenea o altă chestiune problematică din timpul administrației Bolsonaro a fost faptul că agențiile guvernamentale precum Ibama și angajații acestora erau sub presiuni politice pentru a nu cheltui bugetele alocate, efectiv limitând capacitățile operaționale ale acestor instituții.

Fondul Amazonian (The Amazon Fund) reprezintă un mecanism internațional de suport pentru ca Brazilia să poată preveni și monitoriza defrișările ilegale din zona Amazonului. Multe țări precum Germania și Norvegia au contribuit financiar cu sume importante până în anul 2019, când Bolsonaro a devenit președinte și a dizolvat comitetul său tehnic. Drept urmare majoritatea țărilor au sistat donațiile la vremea respectivă iar organizația a fost slăbită și nu a lansat noi proiecte pe durata mandatului său. Odată cu confirmarea realegerii lui Lula ca președinte, ministrul norvegian al mediului, Espen Barth Eide, declara că așteaptă cu interes “revitalizarea parteneriatelor climatice și forestiere cu Brazilia”.

Mandatul lui Bolsonaro a reprezentat o perioadă propice dereglementărilor mai ales în zona protecțiilor de mediu.

Un alt factor important au fost incendiile puternice din zona Amazonului în anii 2019 și 2020. În august 2019 erau înregistrate 5,318 incendii de vegetație iar în luna iulie a anului 2020 6,803, preponderent datorită defrișărilor pentru crearea fermelor dar și pentru activități precum mineritul. Ministrul mediului de atunci, Ricardo Salles și președintele Bolsonaro au fost acuzați în numărate rânduri de încurajarea practicilor ilegale prin eliminarea protecțiilor guvernamentale a pădurilor din Brazilia.

Locațiile incendiilor, marcate în portocaliu, care au fost detectate de senzorul satelit MODIS în perioada 15 - 22 august 2019

Bolsonaro a ordonat și concedierea în anul 2019 a directorului INPE (Institutul Brazilian de Cercetare Spațială) pentru că acesta publicase o serie de fotografii satelit ce arătau severitatea situației defrișărilor în Brazilia.

Ce poate însemna realegerea lui Lula ca președinte din perspectiva politicilor climatice?

Un indicator bun la ce va putea face președintele reales Lula din perspectiva politicilor climatice este istoricul primelor 2 mandate (2003-2007 și 2007-2011). Când Lula devenise președinte pentru prima dată în 2003 nivelul defrișărilor atingeau noi recorduri (~2.5 mil Ha). Practic Lula moștenise un dezastru ecologic însă în timp situația urma să se îmbunătățească prin implementarea a noi măsuri și legi, în principal Codul Forestier Brazilian (Forest Code) și printr-o colaborare mai strânsă a agențiilor guvernamentale. Rezultatele s-au văzut după 2004, nivelul defrișărilor înregistrând scăderi exponențiale până în anul 2012. Prin planul de prevenire și control al defrișărilor ilegale situația a fost ținută oarecum sub control până în anul 2018.

Situația anuală a suprafețelor defrișate în Brazilia (2000-2021) Sursa foto

În luna Octombrie a anului 2022 Lula declara că dorește acordarea unui statut special a peste 300,000 km² de pădure amazoniană, parte a unui efort susținut de a reduce defrișările ilegale printr-un pachet legislativ ambițios, un “Green New Deal” Brazilian în care Lula va dori sustenabilizarea sectorului agricol al țării cu cea mai mare economie din America de Sud. Însă contextul politic din Brazilia va fi unul foarte complicat și cu multe piedici pentru președintele reales, asta în condițiile în care împuternicirea unor agenții guvernamentale precum Ibama depind de aprobări venite din partea camerelor decizionale (senat și congres) unde partidul lui Bolsonaro și aliații acestuia au înregistrat victorii importante. Așadar, deși Bolsonaro a fost învins, aliații acestuia încă posedă puteri substanțiale ce pot pune bariere semnificative pentru agenda climatică a lui Lula.

Lula și COP 27- Începutul unei alianțe globale a națiunilor cu păduri tropicale

”Nu putem vorbi de securitate climatică la nivel global fără a proteja Amazonul” declara Lula da Silva în cadrul COP 27 din Egipt. Realegerea sa ca președinte i-a permis acestuia să intervină puternic la COP 27 unde Brazilia, Indonezia și Congo, țări care însumate adăpostesc peste jumătate pădurile tropicale ale planetei, au semnat un pact de protecție a acestor păduri și au demarat proceduri pentru negocierea și implementarea a mecanisme de finanțare. Este o posibilitate distinctă ca acest pact să fie similar cu Fondul Amazonian menționat anterior. O primă modalitate de finanțare propusă a fost prin intermediul programului Națiunilor Unite de reducere a emisiilor din defrișări și degradări al pădurilor UN-REDD.

De notat este că și Indonezia a pierdut porțiuni semnificative ale pădurilor sale tropicale, în ciuda unor eforturi de a combate defrișările. Statisticile din Indonezia sunt îngrijorătoare acestea arătând că în 2017 ~480,000 ha de păduri au fost pierdute, iar în 2018 ~440,000. În Congo situația era una similară, în anul 2020 peste 485,000 ha fiind defrișate illegal. Cert este că pentru ca această alianță să funcționeze este nevoie de un leadership efectiv care să atragă suport și finanțare. Trecutul ne-a arătat că pe plan intern Lula da Silva poate reversa situația defrișărilor într-un timp relativ scurt. Întrebarea este dacă strategiile sale pot funcționa în cadrul unui tratat multi-continental ce necesită o abordare globală, într-o eră în care consensul geopolitic este unul foarte dificil de atins.

Un drum plin cu obstacole și speranțe pentru sfârșitul acestui deceniu

La recenta sa inaugurare ca președinte reales al Braziliei, Lula declara că oprirea defrișărilor ilegale reprezintă unul din principalele sale obiective, Brazilia aflându-se acum într-o situație similară cu cea de la începutul primului mandat. Marina Silva a redevenit ministru al mediului, poziție ocupată și în perioada 2003-2008 (o perioadă în care scăderi semnificative ale defrisării pădurilor amazoniene au fost înregistrate, ce au continuat până în 2013)

Lula poate deveni unul din cei mai importanți lideri climatici nu doar în America de Sud ci și la nivel global. Actualul său mandat îi va da oportunitatea acestuia să participe la 4 COP-uri, unul din obiectivele sale declarate fiind ca cel puțin una din acele 4 viitoare conferințe să fie desfășurată în Brazilia. Președintele reales al Braziliei va fi una din vocile cele mai importante la viitoare summituri și conferințe climatice. Însă semne de întrebare planează asupra obiectivelor sale pe plan intern unde va fi întâmpinat la nivel legislativ de o opoziție notabilă a aliaților fostului președinte Bolsonaro.

Reducerea masivă a defrișărilor ilegale, sustenabilizarea agriculturii și practicilor agricole din Brazilia, protejarea biodiversității Amazonului reprezintă pași cruciali necesari pentru a reduce emisiile GES la nivel global. Cât despre accelerarea unei eventuale tranziții energetice în cadrul statului brazilian, unul care deține rezerve uriașe de hidrocarburi, acolo rămân multe semne de întrebare, unele datând de pe vremea primului mandat al lui Lula da Silva. Doar în anii 2007 și 2008 Petrobas, compania națională petrolieră a Braziliei, descoperise 3 mari zone cu rezerve petroliere în Bazinul Santos,unul dintre el Tupi Oil Field fiind cunoscut la vremea respectivă ca Lula Oil Field. În acea perioadă acestea atrăgeau interes din partea multor companii europene și americane, situația schimbându-se drastic odată cu declinul prețului petrolului între 2014 și 2016. Actualul context energetic și economic la nivel global este unul foarte complicat și imprevizibil, iar Brazilia poate juca un rol important. La sfârșitul anilor 2000 Brazilia era văzută ca un posibil gigant petrolier. Deciziile executivului și legislativului Brazilian din următorii ani vor fi cruciale pentru a determina ce cale va fi aleasă. Speranța este ca aceasta să fie una a sustenabilizării agriculturii și industriilor pentru reducerea emisiilor GES ce implică de asemenea protejarea și conservarea cu orice preț a pădurilor și ecosistemelor naturale. Cu siguranță, Lula va juca un rol important în această traiectorie, una de interes la nivel global.

Vlad Radu Zamfira
Master of Arts Archaeology & History (MA), Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland). Coordonator InfoClima. Subiecte: politici in USA & EU referitoare la climate change și impactul acestora. Politici sustenabile in Scotia legate de industria berii, whisky-ului si producerea de energie regenerabilă. Istoria schimbărilor și politicilor climatice. Arheologie costieră și impactul schimbărilor climatice asupra comunităților respective.

Vlad Zamfira 11/16/22 Vlad Zamfira 11/16/22

COP 27- Progres timid și poticnit cu mult rămas de făcut

COP 27 a ajuns la final iar în acest sumar prezentăm realizările și eșecurile celei mai importante conferințe climatice ale anului 2022.

”Acesta poate fi COP-ul unde putem pierde speranța respectării pragului de 1.5 °C la nivel global”, declara Alok Sharma presedintele COP 26 în cadrul actualei conferințe din Egipt.

Francesco La Camera, directorul general al Agenției Internaționale a Energiei Regenerabile (IRENA), declara că actualul COP trebuie să fie unul al implementării, iar prin cadrul platformei lor au reușit să strângă 1 miliard USD menit să ajute țările cu economii emergente, acesta atrăgând atenția la faptul că state mici precum Barbados și Tuvalu se confruntă deja cu riscuri existențiale datorate schimbărilor climatice.

”Nu putem vorbi de securitate climatică la nivel global fără a proteja Amazonul” declara președintele reales al Braziliei Lula da Silva, care speră să reducă drastic nivelul defrișărilor ilegale din pădurile amazoniene și să formeze la nivel internațional o alianța pentru protejarea pădurilor tropicale.

Un consens a fost atins pentru crearea și finanțarea unui fond denumit Loss and Damage Fund (Pierdere și Daune). Însă nici acum planul propus la Copenhaga în 2009 ce promitea susținerea celor mai vulnerabile țări în fața schimbărilor climatice cu 100 miliarde USD până în 2020, nu a fost materializat.

Conferința climatică a acestui an a fost umbrită de contextul geopolitic, unul dominat de către războiul ruso-ucrainean, dar și de actuala criză energetică și iminenta criză economică ce reprezintă potențiale obstacole în lupta pentru limitarea emisiilor GES și a unei lupte efective împotriva schimbărilor climatice.

La sfarșitul COP 26 din Glasgow precizam că acea conferință “poate reprezenta un moment istoric în privința angajamentelor concrete luate la nivel global pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice. Glasgow în trecut a reprezentat al doilea oraș al imperiului britanic și un epicentru al producției oțelului și procesării cărbunelui. În secolul 21 poate intra în istorie ca orașul ce poate declanșa prin actuala conferință o revoluție verde industrială la nivel global și demararea unui efort global unit pentru redresarea situației climatice până în 2050.”

Însă COP 27 la Sharm El Seikh în Egipt a fost umbrit în mare măsură de situația geopolitică la nivel global. În discursul de deschidere Simon Stiell declara :

Parisul ne-a dat acordul.

Katowice și Glasgow ne-au oferit planul.

Sharm El-Sheikh ne îndeamnă la punerea în aplicare.

Nimeni nu poate fi un simplu pasager în această călătorie.

Acesta este semnalul că vremurile s-au schimbat.

Totodată acesta mai atrăgea atenția la faptul că foarte puține țări au angajamente concrete făcute în ceea ce privește reducerea emisiilor, concluzionând că “24 nu este 194. Așa că iată-mă acum, uitându-mă la 170 de țări care trebuie să își revizuiască și să își consolideze angajamentele naționale în acest an.”

Acest discurs poate fi reflectat de către Indexul de performanță al schimbărilor climatice (Climate Change Performance Index) care ne arată că și în anul 2022 cele mai mari economii ale planetei (SUA, Federația Rusă, China, Japonia ș.a) nu întreprind suficiente eforturi de combatare a efectelor schimbărilor climatice și reducere a emisiilor GES, astfel regăsindu-se în subsolul acestui clasament. Uniunea Europeană ca medie se situa pe locul 19, în creștere ușoară datorită performanțelor unor țări precum Danemarca, Suedia și Portugalia. România este situată pe locul 43 în acest index.

Mesaje mixte încă de la bun început

Imediat după discursul secretarului general ONU Antonio Gutteres ce preciza că trebuie să urmărim eliminarea graduală a combustibililor fosili, Președintele Emiratelor Arabe Unite declara că țara sa “este considerată un furnizor responsabil de energie care va continua să își joace rolul câtă vreme lumea va avea nevoie de petrol și gaze”. Această declarație trebuie pusă în contextul în care EAU vor găzdui următorul COP cu numărul 28.

Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a dorit de la început să sublinieze importanța cooperării la nivel global între sud și nord, precizând ca sudul “dispune de resurse din belșug. Așa că haideți să facem echipă. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană semnează noi parteneriate pentru hidrogen cu Egiptul, cu Namibia și cu Kazahstanul. Acesta este motivul pentru care sprijinim parteneri precum Vietnam și Africa de Sud pentru a-și decarboniza economiile. Trebuie să atingem obiectivul de la Paris. Iar Europa își menține cursul.”

Aceasta continua declarând: “În cele din urmă, îi îndemnăm pe partenerii noștri din Nordul global să își intensifice finanțarea pentru climă în Sudul global. Europa asigură partea sa echitabilă din promisiunea de 100 de miliarde de dolari. Pentru al doilea an consecutiv, am depășit 23 de miliarde de euro - în ciuda pandemiei COVID-19, în ciuda războiului din Rusia. Și o mare parte din finanțarea noastră pentru climă este deja destinată adaptării. Așadar, este fezabil și îi invităm și pe alții să facă un pas înainte.” continuând în a zice că Europa va “reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030. Iar acest lucru este confirmat prin lege. Prin pachetul "Fit for 55", punem în aplicare cel mai ambițios cadru juridic din lume. Și facem apel la toți marii emițători să își sporească și ei ambițiile.”

Revenirea președintelui brazilian Lula, un semnal de bun augur?

Realegerea lui Luiz Înácio Lula da Silva ca președinte al Braziliei a reprezentat un moment important înainte de COP 27, acesta alegând să se adreseze conferinței pe data de 16 Noiembrie. Brazilia adăpostește o mare majoritate a pădurilor amazoniene, denumită metaforic unul din “plămânii” planetei. În timpul mandatului președintelui Jair Bolsanaro defrișările au crescut exponențial, daunele fiind exacerbate și de incendiile devastatoare ale anilor 2019 și 2020. În timpul primelor mandate Lula a reușit să scadă semnificativ gradul defrișărilor după anul 2005 și speranțele sunt ca și acum să repete acest fapt. "Trebuie să oprim această grabă spre abis. Nu putem vorbi de securitate climatică la nivel global fără a proteja Amazonul” a fost una din remarcile de început ale discursului său.

De asemenea, revenirea lui Lula a permis formarea unei alianțe strategice între Brazilia, Indonezia și Congo pentru a coordona protecția pădurilor tropicale, însă această alianță va necesita fonduri substanțiale pentru prevenirea defrișărilor și conservarea biodiversității.

Resursele de apă, un punct nevralgic la COP și pentru Egipt

Apa ca resursă naturală a fost un subiect lung discutat mai ales din perspectiva țării gazdă, Egipt. Președintele Egiptean Abdel Fatah al-Sisi, declara că resursele de apă ale țării sale nu mai pot ține pasul cu cererea populației egiptene, una în continuă creștere. Egiptul depinde în mare măsură de apa Nilului însă barajul Grand Ethiopian Rennaissance Dam (GERD) a provocat tensiuni în repetate rânduri între Egipt, Etiopia (care începuse unilateral să umple barajul de acumulare) și Sudan.

Etiopienii au fost foarte reticenți la îndemnul egiptenilor de a semna un angajament concret menit să reglementeze eliberarea unor cantități de apă din barajul GERD, mai ales în anii secetoși. Agricultura reprezintă ~11.3% din PIB-ul Egiptului care are nevoie de reforme masive și sistemice în acest domeniu.

Un alt punct important la COP 27 a fost introducerea unei inițiative privind managementul apei la nivel global, denumită AWARE (Action for Water Adaptation and Resilience). Aceasta va avea misiunea de a oferi suport financiar si tehnologic pentru combaterea secetelor dar si unelte operaționale precum sisteme de monitorizare, avertizare și informare.

Global Shield - Un câștig COP 27 sau un compromis pe termen lung?

Pe data de 14 noiembrie a fost lansat un proiect denumit “Global Shield”, un “scut” global menit să ajute țările cele mai afectate de efectele schimbărilor climatice. Primele țări recipiente vor fi Pakistan și Bangladesh, printre altele. Însă au fost vociferate și nemulțumiri legate de prelungirea și amânarea discuțiilor privind fondul global de pierderi și daune (loss & damage fund), mulți temându-se că Global Shield va fi o alternativă mai ieftină dar și mai puțin efectivă în fața efectelor schimbărilor climatice. Scoția a fost prima țară ce a oferit suport prin cadrul Loss & Damage fund în cadrul COP 26 Glasgow, urmată de Belgia și Danemarca. Anul acesta în cadrul COP 27 Austria a fost una din primele țări care au promis suport pentru acest fond, unul în valoare de 50 milioane USD pe o durată de 4 ani. De asemenea fondul de adaptare pentru ajutarea celor mai vulnerabile țări în fața schimbărilor climatice a primit peste 230 milioane USD în cadrul COP 27.

CarbonBrief însă atrăgea atenția că marile economii nu contribuie pe cât ar trebui la fondul global de pierderi și daune (Loss and Damage fund). În 2020 SUA plăteau doar 7.6 miliarde USD (19% din ce ar fi trebuit să contribuie raportat la gradul lor de poluare- acel așa-zis Fair Share). Australia și Canada de asemenea n-au contribuit sufficient, în vreme ce Germania, Japonia și Franța erau pe surplus la acest capitol.

Totodată discuțiile cu privire la o reducere și eventuală stopare a exploatării hidrocarburilor au fost dificile și întrerupte. Deși inițial erau zvonuri cum că Statele Unite ar fi de acord cu o astfel de propunere, actualul context al aprobărilor de exploatări noi în anul 2022 ne arată cu totul alt tablou la nivel global.

Câteva puncte cheie ale textului draft

În linii mari draftul 3 (19/11/22 13:00) al textului final COP 27 (disponibil aici) continuă să reafirme obiectivele propuse anul trecut la Glasgow. Textul reafirmă importanța respectării pragului de 1.5 °C recunoscând însă faptul că în prezent comunitatea internațională e presată de provocări suprapuse legate de securitatea alimentară, energetică, geopolitică etc. Însă angajamentele concrete sunt puține iar limbajul este în continuare vag. Un exemplu este articolul 10 al acestui draft care “decide să pună în aplicare tranziții ambițioase, echitabile și favorabile incluziunii către o dezvoltare cu emisii reduse și rezilientă la schimbările climatice, în conformitate cu principiile și obiectivele Convenției, ale Protocolului de la Kyoto și ale Acordului de la Paris” .

Legat de finanțare acest text reiterează articolele 2,4 și 9 ale Tratatului Climatic de la Paris și evidențiază in punctul 55 faptul că trebuie investite ~4 trilioane de dolari pe an în domeniul energiei regenerabile până în 2030 - inclusiv investiții în tehnologie și infrastructură - pentru a ne permite să ajungem la emisii nete zero până în 2050.

Punctul 57 însă pune punctul pe i atrăgând atenția cu îngrijorare la ”decalajul tot mai mare dintre nevoile părților care sunt țări în curs de dezvoltare, în special din cauza impactului din ce în ce mai mare al schimbărilor climatice și a creșterii gradului de îndatorare, și sprijinul furnizat și mobilizat pentru a completa eforturile depuse de acestea în vederea punerii în aplicare a contribuțiilor lor determinate la nivel național, subliniind că, potrivit estimărilor actuale, aceste nevoi se ridică la 5,6 trilioane USD până în 2030”. Un semnal alarmant este reflectat în punctul 58 care denotă lipsa de urgență și acțiune, fiind menționată o “îngrijorarea serioasă cu privire la faptul că obiectivul părților din țările dezvoltate de a mobiliza în comun 100 de miliarde USD pe an până în 2020 nu a fost încă atins și îndeamnă țările dezvoltate să îndeplinească acest obiectiv.”

La final de COP 27- Cele mai importante realizari

Printre cele mai semnificative realizări ale acestei conferințe se numără următoarele:

Anunțul lui António Guterres cu privire la un plan de 3,1 miliarde USD pentru a se asigura că toate persoanele de pe planetă sunt protejate de sisteme de avertizare timpurie în următorii cinci ani.
Lansarea unui plan condus de G7, denumit Facilitatea de finanțare a Scutului Global, pentru a oferi finanțare țărilor care suferă de dezastre climatice.
Anunțarea unei noi finanțări în valoare totală de 105,6 milioane USD de la țări precum Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Slovenia, Suedia, Elveția și regiunea valonă a Belgiei. Acestea au subliniat necesitatea unui sprijin și mai mare pentru fondurile Fondului Global de Mediu, care vizează nevoile imediate de adaptare la schimbările climatice ale statelor cu altitudine redusă și cu venituri mici.
Noul Parteneriat indonezian pentru o tranziție energetică echitabilă, anunțat în cadrul summitului G20 desfășurat în paralel cu COP27, va mobiliza 20 de miliarde USD în următorii 3 până la 5 ani pentru a accelera o tranziție energetică echitabilă.
S-au înregistrat progrese importante în ceea ce privește protecția pădurilor, odată cu lansarea Parteneriatului liderilor pentru păduri și climă, care are ca obiectiv să reunească acțiunile guvernelor, ale întreprinderilor și ale liderilor comunităților pentru a stopa pierderea pădurilor și degradarea terenurilor până în 2030.
Lansarea unui pachet /masterplan de 25 de noi acțiuni de colaborare pentru accelerarea decarbonării a cinci domenii-cheie: energie, transport rutier, oțel, hidrogen și agricultură.

La fel ca în anii precedenți discuțiile la COP au fost dificile, unde reticența și amânarea au dominat. Aprobarea fondului de pierderi și daune (Loss & Damage) este un moment istoric deoarece confirmă conștientizarea la nivel global a pericolului pozat de schimbările climatice iar că cele mai bogate țări vor trebui într-un fel sau altul să ajute țările cu economii emergente care sunt cele mai vulnerabile în această privință. Însă limbajul cu privire la eliminarea treptată utilizării hidrocarburilor este aproape neschimbat iar deși a fost reafirmată importanța respectării pragului de 1.5 °C , angajamentele confirmate până acum, sau mai degrabă lipsa acestora, nu vor fi suficiente.

COP 27 a încercat poticnit să construiască pe fundațiile conferințelor anterioare. Rămâne de văzut care va fi progresul realizat până la COP 28, ce va avea loc în Dubai, una din marile capitalele petroliere ale lumii.

Reportaj COP de la firul de nisip- Anca Iosif

COP27 a însemnat două săptămâni tensionate în Sharm El-Sheikh, Egipt. Supra-numit COP-ul african, conferința de anul acesta a venit cu mesajul să ne dăm rendez-vous cu toții – liderii lumii, ONG-uri, activiști, presă – într-una dintre țările în dezvoltare, pe cel mai afectat continent de schimbări climatice. De la secete, la inundații puternice – unde Pakistan e exemplul perpetuu, cu o treime din țară inundată anul trecut, care încă-și revine și rezistă –, până la pierderi de vieți omenești.

Activiștii – cei care au reușit să ajungă, pentru că prețurile crescute artificial la cazări i-au mai filtrat pe cei care n-au avut să plătească 12 nopți de cazare cu 300$/ noapte – au fost zilnic în „stradă”. Când zic stradă mă refer la „curtea” conferinței, considerată teritoriul United Nations, organizatorii COP. E importantă mențiunea pentru că în afara acestei zone, nu ar fi fost foarte ușor de dus la capăt niciun protest în Egipt, o țară care a reprimat de mai multe ori discursul activiștilor sau al jurnaliștilor. Cu alte cuvinte, au fost mai puține voci care să ceară justiție climatică față de alte COP-uri, și vocile astea s-au văzut nevoite să strige mai tare până în sălile de negocieri. S-au auzit prin dans, prin poezii, prin haine cu sloganuri imprimate, prin marșuri la care au citit cereri, au ridicat pancarte cu „Don’t gas Africa!”.

În tot zgomotul „verde” – pentru că a fost cu duiumul, de la urși polari dansanți, până la artă din PET-uri, până la toate pavilioanele luxoase, cu monitoare mari care furau privirile și voiau să te atragă cu platouașe fine cu finger-food și cafea fierbinte; plus zeci, sute de dezbateri și prezentări secundare, zilnic – rămân cu concluzia, după primul meu COP, că este un proces frustrant, dar necesar. Nu știu dacă ai cum să aduni aproape 200 de țări, fiecare cu agenda și interesele ei politice – și de dezvoltare, unele, de conservare altele – fără diplomație, fără compromisuri, fără negocieri. Iar asta nu durează două săptămâni, ci luni, ani.

Doar că tensiunile astea – de cine cedează, cine dă cu banii, cine primește cât, oare China și SUA cum se mai înțeleg, oare UE (car evorbește pentru toți membrii la toate COP-urile) ce poziție adoptă – se întâmplă într-o perioadă în care suntem cu toții de acord că urgența climatică e mare și țările vulnerabile nu mai au ani de așteptat ca statele puternice să-și urmeze dansul obișnuit. Așa că m-am bucurat, după multe zile tensionate și obositoare, pentru vestea că, în sfârșit, toată lumea de la masă s-a pus – în ultimele ore de COP27! – de acord cu crearea unui fond dedicat pentru Loss & Damage (discuția cea mai aprinsă din tot timpul meu acolo – pentru că e istorică prezența subiectlui pe agenda COP – datorită inițiativei Pakistanului).

Nu mai speram la ea, cred că nimeni din presa internațională n-o mai vedea întâmplându-se, dar uite că deadline pentru un plan concret de acțiune ar fi COP28, Dubai, spune cover letter-ul (rezoluția) conferinței din Egipt. Asta arată că și presiunea din stradă funcționează, că vocile alea împuținate au ajutat ca acest COP să nu devină cel „lost and damaged”, cum se zvonea. Pe lângă asta, în rezoluție se menționează, printre altele, și protejarea țintei de 1,5C, corelată cu trecerea spre regenerabile, precum și nevoia unei reforme financiare complete – pentru că nu a fost pregătit, în toate structurile lui, pentru toate nevoile de fonduri pe partea climatică – de reparare, conservare de ecosisteme, credite de carbon și altele care vin repede din urmă. Trebuie să regândim felul în care facem banii să circule, cu dobânzi mai mici, prin granturi, cu multe excepții pentru cei vulnerabili, cu asumare de riscuri. Până la implementare, durează, dar cred că încă nu realizăm importanța faptului că am pornit discuțiile astea.

Vlad Radu Zamfira
Master of Arts Archaeology & History (MA), Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland). Subiecte: politici in USA & EU referitoare la climate change și impactul acestora. Politici sustenabile in Scotia legate de industria berii, whisky-ului si producerea de energie regenerabilă. Arheologie costieră și impactul schimbărilor climatice asupra comunităților respective.

Anca Iosif
Anca e reporter freelancer și caută poveștile din zona de mediu. Are și un newsletter prin care scrie regulat povești găsite pe teren la care te poți abona aici: https://remediu.substack.com/

(de la COP a scris zilnic, așa că poți relua din urmă cele 10 relatări de la față locului). Anul acesta, editează și la o parte din materialele InfoClima și învață multe de la cercetătorii cu care lucrează.

Sorin Cebotari 6/29/22 Sorin Cebotari 6/29/22

Un risc major semnalat de raportul IPCC - Valurile de căldură

Temperaturile extreme și valurile de căldură, secetele prelungite și inundațiile severe observate în prezent depășesc deja limita de toleranță pentru anumite specii de plante și animale.

Pe 27 februarie 2022 a fost finalizată cea de a doua parte a raportului IPCC privind schimbările climatice. Această parte prezintă impactul schimbărilor climatice asupra ecosistemelor, biodiversități și bunăstării umane la scară globală și regională. În raport sunt analizate de asemenea vulnerabilitatea, capacitatea și limita adaptării societății și ecosistemelor la schimbările climatice.

Temperaturile extreme și valurile de căldură, secetele prelungite și inundațiile severe observate în prezent depășesc deja limita de toleranță pentru anumite specii de plante și animale. Pentru a reduce impactul acestor fenomene extreme și astfel pentru a reduce pierderile de vieți omenești, de biodiversitate și infrastructură este nevoie de măsuri accelerate de adaptare la schimbările climatice și de o reducere substanțială a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Raportul IPCC arată că există un progres în ceea ce privește adaptarea dar că în continuare există în anumite regiuni diferențe între măsurile implementate până acum și cele care sunt necesare. În continuare articolul detaliază impactul și măsurile de adaptare pentru unul dintre cele mai severe fenomene și anume valurile de căldură (așa cum sunt analizate în cea de-a doua parte a raportului IPCC – Climate Change 2022: Impacts, Adaptation and Vulnerability).

Impactul valurilor de căldură

Studiile climatologice și cele de atribuire (attribution studies) au arătat că schimbările climatice au dus la creșterea frecvenței de apariție și a intensității valurilor de căldură. Aceste schimbări în caracteristicile valurilor de căldură au deja un efect asupra populației din Europa. În general când este analizat impactul valurilor de valurile de căldură este analizată mortalitatea asociată acestui fenomen. De exemplu, se estimează că valul de căldură din vara anului 2010 care afectat partea de est a Europei și regiuni extinse din Rusia a dus la decesul a 55,000 persoane. Valul de căldură din 2019 din nordul, centrul și vestul Europei a avut de asemenea un impact semnificativ asupra populației (i.e., mai mult de 800 de decese în Franța).

Într-un studiu publicat în 2021 se estimează că 37% din decese cauzate de valurile de căldură la nivel global pot fi atribuite schimbărilor climatice. Studiul a fost realizat de o echipă internațională de cercetători (printre care și cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca) și se bazează pe date colectate din 732 de orașe din 43 de țări în perioada 1991–2018. Au fost analizate schimbările în mortalitate într-un scenariu în care creșterea temperaturii s-a datorat variabilității naturale și într-un scenariu în care au fost incluse și efectele antropice.

Pentru România au fost analizate date privind mortalitate pentru orașele București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. A fost considerată perioada 1994-2016 în particular lunile Mai-August. Rezultatele au arată că 25.2% din decese cauzate de căldură pot fi atribuite schimbărilor climatice antropice (ceea ce a dus la creșterea mortalității). Numărul mediu anual de decese cauzate de căldură ca urmare a schimbărilor climatice antropice a fost de 103 în București, 9 în Brașov, 12 în Cluj-Napoca, 12 în Constanța, 9 în Craiova, 10 în Galați, 10 în Iași, și 18 în Timișoara.

Sinteza schimbărilor regionale observate în cazul evenimentelor cu temperaturi extreme (inclusiv valuri de căldură). Schimbările au fost analizate pentru fiecare regiune (reprezentată printr-un hexagon) din 1950 până în prezent. Pe regiunile colorate în roșu a fost observată o creștere, pentru cele colorate în gri nu au fost informații suficiente pentru a extrage o concluzie, iar regiunile hașurate sunt cele pentru care nu există un consens în ceea ce privește tipul schimbării. Punctele din interiorul fiecărui hexagon reprezintă nivelul de încredere privind contribuția antropică la schimbările observate. Figură adaptată după Figura SMP.3

Persoanele vârstnice, copii, femeile gravide și persoanele izolate social sau cele care lucrează în aer liber sunt cele mai expuse și vulnerabile la riscurile asociate valurilor de căldură. Studiile au arătat că persoanele care suferă de boli cronice cum ar bolile cardiovasculare, cele de rinichi, diabetul și bolile respiratorii sunt de asemenea afectate de valurile căldură.

Având în vedere că populația Europei îmbătrânește în ritm accelerat aceasta înseamnă și o creștere a numărului de persoane care au un risc ridicat de mortalitate la valurile de căldură. Se estimează (cu un grad ridicat de încredere) că pentru o creștere 1.5°C temperaturii medii globale vor fi aproximativ 30,000 decese anual cauzate de temperaturile extreme (în prezent sunt aproximativ 2,750 decese pe an) într-un scenariu în care nu sunt incluse măsuri de adaptare. Numărul deceselor se poate ridica la 90,000 decese pentru o creștere cu 3°C a temperaturii medii globale.

Zonele urbane, în care trăiesc aproximativ 74% dintre europeni, contribuie la intensificarea efectelor valurilor de căldură asupra sănătății prin crearea de unui microclimate datorită clădirilor, prin insula urbană de căldură și prin poluarea aerului. Dacă creșterea temperaturii medii globale ar fi limitată la 1.5°C se estimează (cu un grad ridicat de încredere) că numărul deceselor premature asociate valurilor de căldură ar fi cu 15–22% mai puține decât în cazul unei creșteri cu 2°C a temperaturii medii globale. Însă odată cu intensificarea valurilor de căldură și odată cu creșterea frecvenței de apariție a acestora studiile indică și o creștere a toleranței populației la temperaturi ridicate în cea mai mare parte a Europei.

Proiecțiile privind mortalitatea asociată valurilor de căldură din Europa au arătat că atunci când este considerată și aclimatizarea mortalitatea rămâne constantă sau creaște relativ puțin în condițiile în care temperatura medie globală crește. Există incertitudini mari însă legate de adaptare populației la temperaturile extreme aflate în afara limitelor climatologice.

Adaptarea la valurile de căldură

O serie de măsuri de adaptare la valurile de căldură au fost implementate pentru a reduce impactul acestui fenomen sever. Conform IPCC până în 2050, aproximativ jumătate din populația Europei va fi expusă unui stres termic ridicat și foarte ridicat în timpul verii. Regiunile care vor cele mai afectate vor fi în special cele din sudul Europei și apoi cele din partea de est, centrală și de vest. Valurile de căldură și stresul termic vor afecta în special orașele mari.

Măsurile de adaptare la valurile de căldură din viitor sunt însă limitate. Să presupunem un scenariu în care temperatura medie globală va crește cu 3°C. În acest caz raportul IPCC menționează că va exista un risc substanțial pentru oameni (dar și pentru productivitate) care nu va putea fi evita. De asemenea există regiuni din Europa în care valurile de căldură au fost observate în trecut foarte rar sau chiar deloc, de exemplu regiuni din partea de nord a Europei. Pentru aceste regiuni gradul de conștientizare a publicului în ceea ce privește de valurile de căldura și impactul acestora a crescut odată cu capacitatea instituțională de răspuns.

InfoBox

Există o limită în ceea ce privește adaptare organismului uman la temperaturile extreme. Pentru a înțelege mai bine de ce există această limită trebuie să pornim de la procesele fizice care mențin temperatura corpului la valori apropiate de 36.5°C. Această temperatură de 36.5°C trebuie menținută în condițiile în care metabolismul uman generează aproximativ 100 W. Procesele fizice care permit termoreglarea sunt transferul de căldura și transpirația. Transferul de căldură are loc atunci când există o diferență de temperatură între corpul uman și mediul înconjurător. Dacă temperatura aerului este mai mică decât cea a corpului atunci transferul de căldură are loc de la corpul mai cald la aerul mai rece.

Să presupunem că ne aflăm într-o încăpere în care există condiții optime de temperatură (i.e., 24–27°C). Curenții de aer care există în acea încăpere vor aduce aerul mai rece în contact cu pielea mai caldă (se poate astfel transfera acel surplus de 100 W generat de metabolism). Să presupunem apoi că temperatura aerului din încăpere este mai mare decât cea a corpului. Curenții de aer din încăpere nu vor mai transporta căldura de la corp la mediu. În acest caz putem modifica curenții de aer din încăpere utilizând un ventilator. Vom creste astfel viteza curenților de aer la suprafața pielii facilitând transferarea celor 100 W (chiar dacă temperatura mediului este mai mare decât cea a corpului).

Transpirația este un al mecanism de reglare a temperaturii corpului. Atunci când apa se evaporă are loc un transport de căldură împreună cu vaporii de apă. (Trebuie să transpirăm aproximativ 2.6 grame pe minut pentru a pierde cei 100 W care rezulta din metabolism). Să presupunem acum că ne aflam într-o situație în care temperatura mediului înconjurător este de 36.5°C (apropiata de cea corpului). Să presupunem de asemenea că umiditatea relativă din mediul înconjurător este de 100% (aerul este complet saturat cu vapori de apă). În această situație transferul de căldură între corp și mediul înconjurător nu mai are loc pentru că nu există nici o diferență de temperatură. Transpirația nu mai are loc deoarece umiditatea relativa este 100%. Corpul nu va mai putea pierde cei 100 W iar energia va începe să se acumuleze în corp. Dacă aceste condiții de mediu se mențin atunci poate interveni decesul.

Până în acest punct am considerat separat temperatura și umiditatea relativă. Putem însă utiliza temperatura termometrului umed (Tw) care reprezintă temperatura și umiditatea relativa la care apa "nu se mai evaporă de pe termometrul umed". În acest caz aerul este saturat în raport cu vapori de apa, iar Tw continuă să crească. Practic Tw ne arată cât de periculoasă este o anumită combinație de temperatură și umiditate. Valori Tw > 30°C sunt periculoase și pot fi chiar fatale dacă expunerea este prelungită. De exemplu, în cazul valului de căldură din Rusia din 2010 au fost observate valori de 28°C pentru Tw. Valori Tw > 35°C (apropiate de cele ale corpului) sunt fatale pentru că reprezintă o limita pentru corpul uman.

Ce este îngrijorător este că valori foarte mari pentru Tw au fost deja observate în Pakistan și în Golful Persic conform unui studiu publicat în 2020. Pentru Romania, același studiu a arătat că pentru majoritatea stațiilor meteo au fost observate valori mai mici de 26°C pentru Tw. Excepția este regiunea de sud-est a României unde au fost observate valori intre 27–29°C pentru Tw.

Ce măsuri pot fi luate concret pentru a ne pregăti pentru valurile de căldură din viitor?

Să pornim de la măsurile care sunt deja implementate și în continuă dezvoltare. La nivel național și regional baza o constituie informările și avertizările meteorologice privind valurile de căldură. Știm suficient de multe despre acest tip de fenomen sever pentru putea a produce informări/avertizări foarte precise. Aceste informări/avertizări sunt de obicei însoțite și de măsurile pe care populație trebuie să le adopte în cazul unui val de căldură. La acestea se adaugă campaniile prin care se urmărește creșterea gradului de conștientizare a publicului privind riscurile asociate valurilor de căldură. Conform IPCC aceste măsuri deja implementate au dus la o scădere în Europa a numărului deceselor produse de valurile de căldură.

Apoi sunt măsurile mai greu de implementat deoarece necesită, de exemplul, reproiectarea orașelor. Parcurile și lacurile (green-blue spaces) contribuie la reducerea temperaturii medii din orașe și în același timp contribuie la îmbunătățirea calității aerului și la crea de spații de agrement. De asemenea, acoperișurile verzi și fațadele verzi ale clădirilor contribuie la ventilația natural și la reducerea insulei urbane de căldură. Aceste măsuri pot implementate pe termen lung. Este însă nevoie și de măsuri ce trebuie luate în timpul unui val de căldură. Guvernele și organizațiile neguvernamentale joacă aici un rol esențial după cum indică raportul IPCC informând populația despre cum să se pregătească și ce trebuie să facă pentru a reduce impact valurilor de căldură asupra sănătății.

Dr. Bogdan Antonescu,

Cercetător științific în fizica atmosferei.

Sorin Cebotari 3/28/22 Sorin Cebotari 3/28/22

105 ani de conviețuire cu plasticul

Abundența tot mai mare de particule de nanoplastic (NP) și microplastic (MP) pot avea efecte nocive asupra sănătății umane. Particulele de plastic pot depăși bariera intestinală la pacienții bolnavi de boala inflamatorie intestinală (IBD) și cauza o înrăutățire a sănătății, expunerea la plastic (chiar și involuntară) a copiilor poate avea efecte nocive pe termen lung asupra imunității, metabolismului dezvoltării neurocomportamentale sau a sistemului cardio-vascular.

Prima materie plastică de sinteză, bachelita, a fost realizată în anul 1907 în New York de către cercetatorul belgian Leo Baekeland care de asemenea a inventat și termenul de plastic. Cu mare repeziciune s-a constatat ca este un material deosebit.

Ușor, ieftin, practic și nu în ultimul rând indestructibil, în doar câțiva ani, plasticul s-a răspândit în toată lumea, de la sticle la sacoșe, ambalaje, etc. Calitatea cea mai notabilă a plasticului este durabilitatea. Tocmai aici apare și problema, pentru că rezistă la nesfârșit. Dacă însă nu sunt eliminate sau reciclate corespunzător, ele pot ajunge în mediu, unde rămân timp de secole și se degradează în bucăți din ce în ce mai mici. Având în vedere creșterea cererii de plastic la nivel global, până în 2050 vom produce de 4 ori mai mult plastic decât acum.

Din păcate această creștere rapidă, ritmurile reduse de reciclare și riscurile alarmante de poluare fac din plastic un obstacol major în calea unei tranziții sustenabile și sănătoase pentru comunitățile noastre.

Microplasticul - o problemă invizibilă

Bucățele de plastic (de obicei mai mici de 5 mm) sunt numite particule de microplastic și reprezintă un motiv de grav de îngrijorare. O parte dintre particulele de microplastic se pot forma neintenționat prin uzarea unor bucăți de plastic mai mari, cum ar fi textile sintetice folosite constant precum și din uzura anvelopelor rulate.

Însă unele particule de microplastic sunt fabricate intenționat iar apoi sunt adăugate în diferite produse pentru a îndeplini anumite funcții (ex. granule introduse pentru gomajul feței sau a corpului).

Alte tipuri de particule de microplastic sunt adăugate intenționat unor produse variate, pentru a le oferi caracteristici specifice, ex: îngrășăminte, produse de protecție a plantelor, produse cosmetice, detergenți de uz casnic și industrial, produse de curățare, vopsele și produse utilizate în industria petrolului și gazelor.

Foarte des întâlnite particulele de microplastic adăugate intenționat se mai găsesc și ca material de umplere moale pe terenurile de sport cu gazon artificial. O altă caracreristică a particulelor de microplastic adaugate intenționat este cea de reglare a densității, a aspectului și a stabilității unor produse. Cantități masive de deșeuri de plastic nebiodegradabile încă cauzează poluări pe scară largă a mediului. În special, aceste particule de microplastic (MP) cu diametre mai mici de 5 mm au fost recent recunoscute ca un tip de poluant emergent pe planetă.

Caracteristicile majore ale particulelor nano și microplastice. Figura și definițiile categoriilor de mărime (nanoplastice: 1 până la <1000 nm; microplastice: 1 până la <1000μm;) adaptat cu permisiunea lui Hartmann et al. (2019) © 2019 American Chemical Society.

Abundența tot mai mare de particule de nanoplastic (NP) și microplastic (MP) în dieta umană ar putea afecta negativ sănătatea, în special la pacienții care suferă de boala inflamatorie intestinală (IBD) - deoarece aceste particule ar putea depăși bariera intestinală.

În același timp acestea pot crea efecte dăunătoare asupra sănătății umane și asupra vieții sălbatice deoarece particulele de microplastic pot duce la modificarea funcțiilor fiziologice (de exemplu, imunitatea, metabolismul). Studiile arată că particulele de microplastic pot ajunge în organismul uman și ca rezultat al fumatului.

Pe lângă efectele toxice directe, poluarea cu particule de microplastic ar putea exercita și efecte dăunătoare, modificând expunerea la agenți patogeni (de exemplu, bacterii rezistente la mai multe medicamente).Prin urmare, susținem că acest poluant ar trebui să fie considerat un pericol omniprezent pentru mediu, care poate contribui la (re)apariția bolilor infecțioase.

Copii - cei mai vulnerabili la poluarea cu microplastic

Cercetările din ultimele decenii (vorbim de grupurile vulnerabile, copii, femei însărcinate, etc, consumatori de fructe de mare unde prin intermediul lanțului trofic ajung microplasticele ca poluant să afecteze aceste grupuri.) arată că sarcina și copilăria sunt ferestre de vulnerabilitate pentru poluanții de mediu.

Expunerea timpurie la substanțe chimice periculoase, chiar și în cantități mici, poate avea un impact asupra sănătății umane de-a lungul întregii vieți. În timpul copilăriei, comportamentele specifice copilului, cum ar fi târâtul și activitatea de la mână la gură, etc, duc spre o expunere mai mare la mediu, în moduri diferite.

Căi de expunere timpurie la particulele de plastic, care arată căile potențiale de expunere prin placentă (sus), laptele matern (mijloc) și sistemele dermice, respiratorie și gastrointestinală (de jos). Ilustrație tipărită cu permisiune, © Dorothy Fatunmbi

În plus, copiii mănâncă, beau și respiră mai mult pe unitatea de greutate corporală decât adulții. În consecință, poluanții din mediu sunt absorbiți în mod disproporționat de cei mai tineri și același lucru fiind valabil și pentru particulele de nanoplastic. (Figura 3). Aceste expuneri mai mari apar în același timp cu dezvoltarea critică a sistemului neurocomportamental, imunitar, metabolic, cardio-vascular și a altor sisteme importante ale corpului.

Cât plastic producem, cât aruncăm și ce se întâmplă cu acesta

Dacă în 1950, la nivel global se producea 1.5 milioane tone de plastic, în 2018 am produs 359 de milioane de plastic.

Din păcate nu tot plasticul produs este și reciclat, astfel la nivelul UE doar 32.5% din plasticul produs a fost reciclat în 2018. Restul 68.5% sunt fie incinerate pentru recuperarea energiei (42.6%) fie sunt depozitate în aer liber (24.9%). În ambele cazuri avem de-a face cu poluarea directă a solului, aerului și apei.

În fiecare an, aproximativ 42.000 de tone de microplastice ajung în mediu în urma utilizării produselor care le conțin. Se estimează că în apele de suprafață ale continentului european ajung anual aproximativ 176.000 de tone de microplastice produse neintenționat ca rezultat al unei uzuri din bucațile mari de plastic.

Ce facem pentru a preveni poluarea?

În ianuarie 2019, E.C.H.A. a propus o soluție extinsă asupra utilizării intenționate a microplasticelor în produsele introduse pe piața U.E. pentru a evita sau a reduce cantitatea eliberată în mediu. Se preconizează că propunerea va împiedica eliberarea a 500.000 de tone de microplastice în decursul a 20 de ani.

Pe langă această măsură, UE a aplicat deja o serie de alte restricții, precum:

interzicerea adaugarii în mod intenționat de microplastice în produse precum cosmeticele și detergenții până în 2020;
creșterea ratei de reciclare a deșeurilor din plastic în UE;
interzicerea in U.E. ale anumitor produse din plastic de unica folosinta care ajung ca deșeuri în mări și pentru care există deja materiale alternative;
interzicerea in U.E. a pungilor ușoare din plastic.

Europarlamentarii au adăugat materialele plastice oxo-degradabile în lista articolelor care urmează să fie interzise, in special acele materiale care se sparg cu ușurință în bucăți mici.

La nivel național, Ordonanța anti-plastic OG 6/2021 susține o reducere cantitativă măsurabilă a consumului de produse din plastic de unică folosință. Astfel operatorii economici care introduc pe piața națională produse de plastic de unică folosință trebuie să reducă progresiv cantitățile introduse pe piață cu 5% pentru anul 2023, 10% pentru anul 2024, 15% pentru anul 2025 și 20% pentru anul 2026. Aceștia sunt obligati să declarare anual la Administrația Fondului pentru Mediu cantitățile introduse pe piață si să transmită anual măsurile adoptate pentru atingerea țintelor menționate.

Este important să realizăm că natura “invizibilă” a poluării cu plastic nu ne protejează de efectele acesteia asupra sănătății umane. În acest sens reducerea poluării cu plastic nu reprezintă un deziderat guvernamental sau de mediu, acestea presupune o acțiune concretă ce ne va permite să asigurăm un viitor sănătos copiilor și nepoților noștri.

InfoBox - Ce înseamnă poluarea mediului înconjurător
Sunt 4 factori de mediu la care ne uităm atunci când analizăm poluarea mediului înconjurător:

Aerul - Creșterea alarmantă a poluării aerului în multe orașe ale lumii afectează în mare măsură sănătatea umană și duce, de asemenea, la o creștere a numărului de boli respiratorii, cancer, etc. Dintre principalele surse de poluare a aerului putem aminti: autovehiculele, incendiile, rafinăriile de petrol, arderea deseurilor, activitatea industrială, agricultura.

Apa - O cauză principală a poluării apei este tratarea necorespunzătoare a apelor uzate care ajung înapoi în circuit fără să fie trecute printr-un proces de decontaminare. Pentru îmbunătățirea tratării apelor gri, procesul tehnologic joacă un rol important, acesta devenind factorul determinant care poate duce la scăderea poluării apelor.

Solul - Industria miniera este una dintre cauzele poluarii solului. Metalele grele printre care se numara Cu, Pb, Zn, Cd, Ni, Cd, Hg, sunt poluanti cu riscuri potentiale legate de sol. Cd-ul in multe zone miniere are cea mai mare rata de poluare, pe lângă acesta tot cu un procent peste 80% se află și Hg. Pesticidele sunt o alta cauza a poluării solului. O îmbunătățire și modernizare a industriei pesticidelor în viitor precum și o legislație specifica ar oferi o bază solidă pentru stabilitatea mediului ecologic ce ar ajuta la scaderea degradării solului și la dezvoltarea unei agriculturi sustenabile.

Biodiversitatea - Impactul uman contribuie la scăderea biodiversităţii la nivel global. Intervențiile umane globalizate cauzează cele mai multe pierderi de biodiversitate și aici putem aminti poluantii chimici. Un exemplu ce afectează și degradează biodiversitatea ar fi insecticidele care acționează în sensul invers dezvoltării familiilor de albine. Refacerea albiilor râurilor de obicei este făcută cu cea mai bună intenție, dar fără să ne gândim la repercusiunile, modificările care au ca rezultat pierderea biodiversității și a biocoridoarelor fluviale.

drd. Valeria Pop

Ca și parte a studiilor doctorale, Valeria cercetează plasticul și impactul acestuia asupra mediului înconjurător și a sănătății umane în cadrul Facultății de Știinta si Ingineria Mediului a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. De asemenea Valeria deține un Master- Stiinte Economice obținut în cadrul acestei universități.

Sorin Cebotari 3/8/22 Sorin Cebotari 3/8/22

Cum uneori resursele locale pot bate economia globală

Având în vedere ritmul schimbărilor climatice (și lipsa unor măsuri radicale de reducere a acestuia) este extrem de important să avem un model de politici publice ce ar permite comunităților locale să își pună în valoare resursele locale și să construiască un sistem socio-economic rezilient la șocurile externe.

Notă: Din păcate și în această săptămână ne vedem nevoiți să începem articolul cu nota că oricare nu ar fi costurile economice și politice a războiului din Ucraina, nimic nu se compară cu oroarea războiului, suferințele și pierderile de vieți cauzate de acesta. O încheiere a ostilităților cât mai rapidă este cea mai necesară acțiune în acest moment.

Într-un interviu pentru BBC, Președintele Băncii Mondiale, David Malpass, cataloghează războiul din Ucraina ca fiind catastrofal, mai ales în contextul creșterii inflației la nivel global. Distrugerile din Ucraina, și în cazul în care conflictul devine unul de durată, incapacitatea acestei țări de a funcționa eficient (mai ales în sectorul agricol) vor avea un impact major asupra economiei mondiale. De asemenea, izolarea Rusiei (prin intermediul sancțiunilor directe impuse sau a reticența de a interacționa cu un stat agresor) va pune de asemenea presiune pe multiple sectoare economice.

Un impact major asupra agriculturii și prețurilor la alimente

Din păcate impactul războiului va fi resimțit asupra prețurilor la alimente la nivel global. Ucraina este cel mai mare producător de ulei din floarea soarelui la nivel global. Împreună cu Rusia (care este pe locul 2) cele două țări produc aproximativ 60% din uleiul de floarea soarelui.

Cele 2 țări au o cotă de 30.1% din exportul global de grâu (anul 2020), Rusia contribuind cu 20.7% iar Ucraina cu 9.4%. De asemenea 13.5% din exporturile globale de porumb în 2020 au venit din Ucraina.

Chiar și țările care au producție agricolă proprie probabil vor simți efectele conflictului militar având în vedere că Rusia și Belarus sunt printre principalii producători mondiali de fertilizatori agricoli. Cu o cotă de piață de 13%, decizia ministerului rus al comerțului și industriei din 5 martie de-a recomanda producătorilor de fertilizatori o oprire temporară a exporturilor va duce cu siguranță la o creștere a prețurilor la alimente.

Din păcate criza care pare la acest moment inevitabilă nu ne va ocoli nici pe noi în România. La nivelul anului 2021 România a înregistrat exporturi de produse agricole în valoare de 7 miliarde de Euro și importuri de 8.8 miliarde de Euro. Astfel suntem expuși direct variației prețurilor la produse agricole la nivel regional și global.

Energia și impactul creșterii prețurilor la petrol și gaze

Rusia livrează circa 40% din importurile UE de gaze naturale. Această cotă de piață reprezintă o vulnerabilitate imensă a sistemului energetic European. Deși încă nu este clar dacă vorbim despre un posibil embargo la importurile de gaze ruse în UE sau doar de o creștere a prețurilor în următoarea perioadă, știm cu certitudine că în viitorul cât mai apropiat ne dorim o reducere vizibilă a dependenței față de gazele ruse. Acest lucru presupune și o tranziție accelerată către alte surse de energie, tranziției care ar fi trebuit înfăptuită în ultimii 10 ani, dar dată fiind această întârziere e posibil să ne coste mai mai scump.

Dincolo de gazele naturale, Rusia este unul din producătorii majori de petrol și produse petroliere. Astfel de la începutul conflictului, prețul unui baril de petrol a crescut la nivelul maxim din ultimii 13 ani, respectiv cotațiile Brent au atins valoarea de 139.13 $, valoare care a fost înregistrată doar în 2008. Creșterea prețurilor la petrol este așteptată în continuare având în vedere discuțiile despre un posibil embargo pentru produsele petroliere din Rusia.

Bunurile de consum general și comerțul global

Nu există o certitudine clară în legătură cu evoluția comerțului global și modului în care conflictul din Ucraina va influența piața globală. Totuși putem fi siguri că prelungirea acestui conflict va duce la o creștere a prețurilor la bunurile generale. Această creștere va fi condiționată de creșterea prețurilor la energie și petrol, de ruperea lanțurilor logistice care includeau Rusia și Ucraina ca și furnizor de bunuri și materiale prime, îngreunarea transportului terestru, aerian și marin având în vedere închiderea spațiului aerian (și cel mai probabil vom vedea o serie de sancțiuni ce vor afecta direct transportul rutier, feroviar și marin).

Evident că aceste dificultăți vor putea fi depășite în timp, totuși ele vor avea un impact direct asupra prețurilor la bunurile de consum general, mai ales pentru cele produse în afara Uniunii Europene.

Economia mondială la momentul actual este un imens lanț logistic interconectat. Chiar și ruperea unei singure verigi poate duce la colapsul (sau întreruperea întregului lanț).

Poate a venit momentul să ne “învârtim în cerc” și să “trăim în bulă”

Auzim des despre necesitatea de a crește reziliența la nivel local, de construcția economiei locale, de susținerea producătorilor locali, dar niciodată aceste subiecte nu au fost la fel de actuale ca și acum.

Ce presupune totuși această reziliență locală?

Am scris anterior un articol în care explic în detaliu premisele economiei circulare. Totuși dacă ar fi să sumarizăm, argumentul central al economiei circulare este închiderea lanțurilor valorice/economice la nivel local. Ideal, cea mai bună opțiune pentru economia locală și pentru mediu, este să găsim resursele necesare dezvoltării socio-economice la nivel local. Astfel fermierii să poate comercializa local produsele agricole și tot local să aibă acces la fertilizatori, servicii conexe agriculturii sau infrastructură tehnologică.

Evident că nu putem închide toate lanțurile valorice la nivel local (e imposibil să construim uzine de utilaje agricole care sa funcționeze doar cu materie primă din România). Totuși anumite lanțuri valorice și economice pot și trebuie localizate. E necesar să construim un model economic ce pornește de la resursele locale și ia în calcul potențialul economic local.

Energia - cel mai vizibil impact

Am vorbit despre modele de tranziție energetică ce ne-ar permite decuplarea de la combustibilii fosili și în articolele precedente (aici sau aici). Totuși e extrem de important să înțelegem și să învățăm care sunt mecanismele de reziliență (rezistență la șocuri externe) pe care le avem la îndemână. Astfel dacă ar fi să sumarizăm argumentele anterioare putem vedea 3 acțiuni de impact ce pot fi întreprinse:

Creșterea eficienței energetice
Cea mai curată și ieftină energie este energia neconsumată. Reieșind din această teză, primul pas pentru orice strategie energetică ar trebui să fie reducerea consumului de energie fără a reduce calitatea vieții. Acest lucru poate fi făcut prin creșterea eficienței energetice a locuințelor noastre (reducerea pierderilor de căldură, folosirea iluminatului natural într-un mod cât mai eficient, suportul pentru achiziționarea și utilizarea aparatelor electrice cu consum redus de energie, instalarea termostatelor “inteligente”, etc.).
Din această categorie fac parte și soluțiile de co-generare. Implementare unor sisteme de termoficare performante ar permite reciclarea căldurii care altfel s-ar pierde: din industrie, centre de date, energia geotermală, sau căldura reziduală din producerea electricității în centralele termice.
Utilizarea resurselor energetice locale, atât la scară macro cât și la scară micro
Energiile regenerabile permit dezvoltarea unui sistem energetic autonom (puțin probabil să avem un embargo la soare sau vânt) și relativ sigur din punct de vedere a accesului la resurse. Evident putem perioade cu intensitatea a vântului redusă sau iradiere solară scăzută, totuși acestea sunt relativ predictibile și țin mai degrabă de structura anotimpurilor. Instalarea panourilor solare la nivelul unei gospodării poate însă contribui semnificativ la reducerea facturii la energie electrică, respectiv la reducerea dependenței față de evoluția prețurilor la energie la nivel global.
Când vorbim de instalațiile de regenerabile mari (parcuri eoliene sau fotovoltaice) vorbim despre investiții relativ mari care însă se răscumpără în timp prin costurile extrem de mici de mentenanță și accesul la o resursă “gratuită” și independentă de actori politici internaționali.
Reducerea dependenței de prețurile petrolului - mobilitate alternativă
În articol publicat de curând, Lorena Axinte remarcă că sectorul transporturilor este esențial pentru viața noastră de zi cu zi, dar modul în care ne mișcăm are un impact semnificativ asupra mediului, a emisiilor de aer și zgomot, și asupra spațiului urban. Drept urmare, toate țările europene se îndreaptă către alternative mai sustenabile: călătorii active (mersul pe jos și cu bicicleta), transportul public (care a suferit pierderi importante în ceea ce privește numărul de călători în timpul pandemiei cu COVID) și mijloace de transport care pot fi închiriate (biciclete, e-scutere, mașini, etc.). Imaginea de mai jos arată ordinea priorităților în crearea unor sisteme de transport durabile.

Dincolo de impactul de mediu, mobilitatea alternativă ne permite să reducem dependența de combustibilii fosili. Astfel dacă putem sa mergem mai des cu bicicleta vom observa că “uităm“ încet de prețurile la benzină și motorină. Evident că aceasta nu presupune o deconectare completă de combustibilii fosili, totuși cuplată cu mai multe alternative de transport (metrou, tren, autobus, tramvai, etc.) putem reduce destul de mult depedența de resurse energetice de import. În acest sens este necesar ca politicile publice locale și naționale să aibă în vedere necesitatea creării unei infrastructuri ce încurajează mobilitatea alternativă.

Agricultura și consumul general

Având în vedere războiul din Ucraina, cuplat cu dinamica schimbărilor climatice posibilul impact asupra sectorului agricol global și respectiv în România va fi unul extrem de dur. Din păcate aceste realități nu sunt cauzate exclusiv de războiul din Ucraina, preponderent această dinamică a fost semnalată de rapoarte IPCC precum și modelele climatice care arată clar că impactul asupra securității alimentare globale a schimbărilor climatice este unul major. Totuși războiul din Ucraina pare să accentueze și mai mult această dinamică.

Primul pas în vederea reducerii impactului crizei agricole și alimentare globale este reducerea risipei alimentare. Astfel Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO) indică că în Europa și America de Nord circa 115 kg de alimente/persoană sunt anual aruncate iar în UE sunt irosite anual aproximativ 88 de milioane de tone de alimente. Un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Babeș-Bolyai în 2019 arată că respondenții consumă doar 86.7% din carnea achiziționată (13.3% fiind aruncată) și doar 82.5% din restul alimentelor cumpărate (17.5% fiind aruncate). Aceste procente devin îngrijorătoare când ne gândim în cantitățile absolute. Practic, conform acestor date, la fiecare 100 kg de carne achiziționate, 13 kg vor ajunge la gunoi.

Aceste date ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă dar și o posibilă veste bună, fără să reducem consumul de alimente putem face economii la bugetul familiei doar dacă ajungem să fim mai precauți și atenți cu modul în care administrăm alimentele din frigider.

Dincolo de aceste acțiuni pe care le putem întreprinde fiecare, putem avea și o strategie sistemică dacă explorăm potențialul agricol al regiunii în care trăim și încercăm să încurajăm consumul de alimente produse local. Cum arată un alt studiu publicat de cercetătorii UBB, în jur de 65% dintre respondenți preferă alimentele produse local față de cele din alte surse naționale. Cu toate acestea, în jur de 70% din produsele alimentare de pe rafturile magazinelor din țara noastră provin din import. Această disonanță reprezintă o posibilitate unică pentru a susține creșterea producției agricole în România ca și mecanism de creștere a rezilienței la crizele climatice, politice și economice globale.

Dacă în cazul agriculturii putem lucra în vederea dezvoltarea unui lanț valoric intern/regional, în cazul produselor de consum general (începând de la articole vestimentare și până la electrocasnice) este foarte greu să gândim sau vizualizăm un lanț valoric intern. Produsele de consum general sunt de cele mai multe ori rezultatul unei cooperări internaționale (materia primă poate veni din Asia, designul din Europa/SUA, asamblarea poate avea loc atât în Europa cât și în Asia, etc.). Totuși și în cazul acestor bunuri putem crește reziliența individuală și a comunității dacă aplicăm principiile economiei circulare și anume:

Refuz consum - Acest lucru presupune ca noi, consumatorii, să ne re-evaluăm deprinderile de consum și să renunțăm la lucrurile non-esențiale sau care nu contribuie într-un mod semnificativ la bunăstarea noastră

Reducere - Pentru activitățile sau lucrurile care nu pot fi excluse din structura noastră de consum ar trebui să încercăm reducerea consumului (ex. Reducerea consumului de carburanți folosind bicicleta).

Refolosire - Odată achiziționat un produs, putem crește eficiența acestuia prin utilizarea sa repetată. În acest sens, putem achiziționa din start produse care pot fi refolosite de mai multe ori, cum ar fi sticlele de apă reutilizabile sau sacoșele de pânză pentru cumpărături.

Reparație - Acest pas prelungește longevitatea unui obiect prin mentenanța potrivită și, eventual, reparațiile necesare. Astfel, în loc să înlocuim un bun stricat cu unul nou, vom apela mai întâi la un atelier de reparație, evitând risipa de material și energia pentru prelucrarea bunului reciclat. De asemenea, vom crește eficiența produsului și vom preveni consumul de materiale pentru a produce unul nou.

Recondiționare - Unele bunuri nu pot fi reparate, necesitând o recondiționare după o anumită perioadă de utilizare. Astfel, în loc să aruncăm sau să reciclăm acest bun, putem solicita o recondiționare a acestuia, fie direct de la producător, fie de la un atelier specializat.

Refacere/reconfecționare - Chiar și în momentul când un bun nu mai poate fi reparat sau recondiționat, putem avea un randament mai mare din utilizarea produsului prin refacerea acestuia decât dacă am recicla doar materialele din acesta.

Reutilizare/Găsirea unui nou scop - Acesta e procesul prin care un produs care nu poate fi inclus în niciunul din pașii anteriori, poate fi folosit ca și materie primă sau bază pentru un alt produs. Un exemplu la scară mare este refolosirea halelor industriale din interiorul zonelor metropolitane atunci când nu mai există activitate industrială pentru a crea spații artistice și recreaționale.

Reciclare - Reciclarea este ultima soluție pe care o avem la îndemână pentru a menține materialele dintr-un produs în cadrul circuitului economic. Deși are costuri mai mari decât celelalte procese (având în vedere costurile de colectare, sortare, procesare, redistribuire), această alternativă rămâne net superioară depozitării sau incinerării produselor, întrucât ne permite să reutilizăm părți din produs.

Prea puțin dar încă nu e prea târziu

Evident că este extrem de dificil să dezvoltăm măsuri eficiente și rapide “din mers”. Totuși aceste măsuri sunt discutate de ceva timp și nu ar trebui să ne surprindă faptul că suntem deja în întârziere implementând aceste măsuri. Având în vedere ritmul schimbărilor climatice (și lipsa unor măsuri radicale de reducere a acestuia) este extrem de important să avem un model de politici publice ce ar permite comunităților locale să își pună în valoare resursele locale și să construiască un sistem socio-economic rezilient la șocurile externe. Este naiv să credem că putem să ne izolăm de circuitul economic global, totuși este necesar să înțelegem în ce mod resursele noastre pot constitui o fundație pentru stabilitate și bunăstare.

Dr. Sorin Cebotari

Domenii de cercetare: Dezvoltare sustenabilă, economie circulară, energii regenerabile, tranziție energetică, polarizare și periferalizare în Europa Centrală și de Est

Vlad Zamfira 2/14/22 Vlad Zamfira 2/14/22

2022 în umbra riscurilor climatice

Raportul “The Global Risks Report 2022” indică schimbările climatice și lipsa unei strategii coordonate pentru a răspunde acestei provocări la nivel global ca fiind unul din cele mai mari…

Raportul “The Global Risks Report 2022” indică schimbările climatice și lipsa unei strategii coordonate pentru a răspunde acestei provocări la nivel global ca fiind unul din cele mai mari riscuri, atât pentru anul 2022 cât și pentru decadele ce vor urma. Tranzițiile climatice dezordonate pot duce la crize politice și sociale majore care vor aprofunda și mai mult clivajele geo-politice existente.

Parte a raportului cu numărul 17 a World Economic Forum intitulat “The Global Risks Report 2022” descrie tabloul unei “tranziții climatice dezordonate” în contextul internațional post COP 26, raport IPCC și a discuțiilor și măsurilor interguvernamentale ce au avut loc anul trecut.

Cel mai optimist scenariu legat de creșterea temperaturilor globale până în 2050 este de 1.8 °C. Acest lucru doar în condițiile în care toate țelurile asumate (inclusiv țelurile de net zero) vor fi atinse. Dacă am rămâne la menținerea politicilor deja adoptate am putea ajunge la o creștere medie a temperaturilor cu până la 3.6 °C.

Oamenii de știință susțin că încă mai avem o scurtă fereastră pentru a implementa măsuri importante și a evita scenariul unde orice acțiune luată ar fi “prea puțin și prea târziu”. Raportul estimează faptul că dacă nu există un efort global de a combate efectele schimbărilor climatice pierderile economice ar varia între 4 și 18% din PIB-ul global.

Revenirea economică post-COVID – Discrepanțele între economiile din vest și cele emergente

Raportul pune în discuție un element foarte important necesar implementării unor măsuri de combatere, mitigare și adaptare la schimbările climatice. Crizele socio-economice derivate din efectele pandemiei globale încă necesită atenție sporită din partea guvernelor lumii și deja observăm eforturi substanțiale care coincid cu implementarea unor măsuri benefice pentru mediu precum PNRR-uri cu măsuri verzi adoptate la nivel statal în Uniunea Europeană.

O problemă semnificativă însă va fi faptul că multe economii emergente încă vor fi afectate și frânate pe termen mediu și lung de efectele unei pandemii prelungite în vreme ce Europa, America de Nord vor depăși deja acea etapă. Pe scurt la nivel global recuperarea post COVID-19 va ignora multe aspecte ale politicilor climatice necesare respectării tratatului climatic de la Paris și COP 26 în favoarea atingerii unei stabilități economice pe termen scurt. Un exemplu relevant este actuală criză energetică unde coloși economici precum China au optat pentru o creștere temporară semnificativă a energiei provenite din termocentrale pe cărbuni.

Chiar și în cadrul COP 26 am avut poziționări a liderilor globali care trag o linie de tensiune între acțiunile de reducere a poluării și dezvoltarea economică. Anume din acest motiv tranziția justă și o redistribuire justă a costurilor pentru tranziție ar trebui să devină parte componentă în agenda politicilor globale.

Cât de repede putem implementa măsuri împotriva schimbărilor climatice și care ar fi costul?

Una din întrebările rămase post COP 26 a fost cât de repede putem introduce măsuri la nivel global pentru combaterea schimbărilor climatice.

Raportul prezintă câteva scenarii ce depind de rapiditatea implementării acestor măsuri:

O adoptare rapidă - în mod evident ar fi de preferat pentru a reduce semnificativ emisiile de carbon și limitarea creșterii temperaturilor globale la 1.5 °C. Însă pentru ca aceste măsuri să funcționeze este nevoie de o aliniere și coordonare între mediul de afaceri, cel industrial și guvernamental. Pe lângă faptul că în prezent această aliniere pare foarte dificilă, raportul mai precizează că riscurile pe termen scurt și mediu ar fi legate de securitatea energetică a multor țări ce implicit ar volatiliza piața globală a energiei. Des discutată este problema locurilor de muncă în sectoare energetice ce depind de combustibili fosili. În acest scenariu o treime din joburile legate de industria combustibililor fosili (~8.5 milioane) ar fi pierdute. Acestea ar putea fi compensate cu noile oportunități din sectorul energiei regenerabile, care are un potențial de 40 de milioane de locuri de muncă. Acest boom ar trebui însă reglementat cu atenție pentru a nu crea monopoluri și potențiale conflicte geopolitice pe zone bogate în minerale și metale rare, necesare pentru progresul tehnologic

O tranziție mai lentă ar aduce pe termen scurt stabilitate socio-economică însă ar fi doar o amânare a luării unor măsuri și mai drastice odată cu trecerea timpului. Efectele schimbărilor climatice ar deveni din ce în ce mai amplificate cu trecerea deceniilor care la rândul lor ar duce la și mai multă instabilitate la nivel socio-economic și politic. Această opțiune ar face ca la nivel global eforturile să fie axate mai mult pe adaptare în loc de mitigare. În alte cuvinte ar trebui să decidem cum trăim cu realități climatice mai dificile în loc să le prevenim.

Ritmuri divergente, un scenariu în care unele țări cu economii dezvoltate vor avea abilitatea să implementeze măsuri mai ambițioase constând în decarbonizare, o tranziție energetică rapidă și menținerea stabilității economice și politice, în vreme ce economiile emergente vor fi lăsate în urmă pentru că nu au o stabilitate politică și acces la piețe de capital. Din păcate acest scenariu ar avea un impact socio-economic global. Odată cu degradarea condițiilor induse de schimbări climatice (secete, inundații, creșterea nivelurilor marilor și oceanelor) un număr larg al populațiilor din zonele expuse (care sunt și zonele deseori subdezvoltate) ar fi dislocate, spre exemplu din Levant și Orientul Mijlociu, către țările reziliențe cu economii adaptate. Așadar un ritm neuniform la nivel global ar duce în final la migrații în masă ce ar putea declanșa instabilitate politică majoră.

Pierderea de control guvernamental, economic și a mediului natural înconjurător

Raportul concluzionează că în acest moment implementarea măsurilor climatice vor veni cu un cost fie pe termen scurt sau lung. Întrebarea e cât de mult putem limita aceste pierderi la nivel individual, de comunități, state și planetar. La nivel individual zeci de milioane ar putea emigra din zona Africii, Orientului Mijlociu și Levantului către zone din nordul planetar. La nivel guvernamental sunt presiuni mari indiferent de direcția măsurilor luate datorită legăturilor dintre mediile financiare, energetice și industriale. O tranziție climatică neuniformă ar putea avea un impact profund asupra lanțurilor de producție dat fiind natura sistemelor economice actuale și interdependența economică la nivel global. Apoi în final pierderea cea mai gravă la nivel global ar fi cea a pădurilor, ecosistemelor naturale, a biomurilor s.a.m.d.

Defrișările masive, poluarea marilor și oceanelor, agricultura intensivă și nesustenabilă au avut un impact masiv asupra schimbărilor climatice, mai ales în ultimii 50 de ani. Planeta a pierdut surse importante de captare a carbonului în vreme ce emisiile provenite din sectoarele energetice și industriale au crescut vertiginos. Însă chiar și când discutăm despre metode mai verzi de producere a energiei (eolian sau hidro) trebuie luat în considerare costul asupra mediului înconjurător astfel încât spre exemplu planificiarea unor mari ferme eoliene să nu producă daune ecosistemelor aflate în proximitate.

Orice tranziție globală precum cea discutată în acest raport va avea costuri. Întrebarea e dacă există voință și determinare politică pentru o tranziție incluzivă pentru a limita pierderile, facilita adaptarea și maximiza oportunitățile pe termen lung.

Vlad Radu Zamfira

Contributor InfoClima pe subiecte precum schimbările climatice și evoluțiile istorice, politici internaționale de climă, (Master of Arts Archaeology & History, Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland).