Veneția — O comoară amenințată de schimbările climatice

"Nivelul mării este în creștere aproape peste tot pe Pământ. Nu numai că nivelul mării crește, dar se întâmplă din ce în ce mai repede" declara Michael Oppenheimer, om de știință climatică și membru al panoului IPCC, atrăgând atenția la un prim exemplu chiar în Europa. 

În prezent Veneția, una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, a cărei prosperitate vine din negoțul maritim din vechi timpuri, se scufundă anual cu aproximativ 1 mm din cauza proceselor naturale. Asistăm la o creștere a nivelurilor mărilor, vedem emergența unor furtuni și inundații din ce în ce mai grave, iar poluare rezultată din gestionarea defectuoasă a maselor de turiști și vaselor de croazieră îngreunează situația. Riscăm să pierdem Veneția?

---

Poziționarea geografică – O problemă din start?

Datele istorice ne arată că orașul Veneția a fost fondat în Martie 421 iar Republica Venețiană a fost formată în anul 697 în zona de nord est a Peninsulei Italiei, în regiunea Veneto. Veneția propriu-zisă, Padova și alte așezăminte lagunare au format una din cele mai formidabile republici ale mileniului trecut ce a rezistat până în 1797. Înainte de aceasta spre sfârșitul prăbușirii imperiului Roman și în perioada tulbure ce a urmat după, zona joasă din NE penisulei era frecvent amenințată de invadatori reprezentând un mare pericol pentru populațiile locale ce și-au găsit adăpost în pletora de insule de-a lungul coastei Venețiene.

De-a lungul timpului orașul Venețian a beneficiat de avantajele strategice aduse de urbanismul său aproape unic, unde în loc de străzi erau mici canale navigabile, iar portul său era unul din cele mai mari și dezvoltate ale mileniului trecut. Însă în prezent ne găsim în situația în care dacă acțiuni rapide nu vor fi luate de autoritățile locale și naționale, atunci riscăm să pierdem treptat o comoară culturală nu doar a Italiei ci a întregii lumi iar generații de venețieni ar putea avea de făcut alegeri dificile în ceea ce privește o posibilă relocare a acestora către alte regiuni mai ferite.

Efectul schimbărilor climatice – O fereastră “artistică” în trecutul Veneției

Impactul schimbărilor climatice poate fi analizat prin mai multe metode – analize bio-chimice, studiul inelelor copacilor, studiul nucleurilor de gheață din ghețari, date înregistrate ale nivelurilor apelor, temperaturilor, toate pot contribui la crearea unui “tablou climatic”.

Oamenii de știință analizat marcajele mareeice din numeroase picturi precum aceasta a lui Canaletto și le-au comparat cu măsurători ale locațiilor respective din Veneția în prezent (sursa)

Însă avem și câteva metode mai creative, iar operele de artă ale secolelor trecute pot oferi câteva indicii prețioase legate de trecut. Spre exemplu, expertul climatic Dario Camuffo a folosit picturile artistului venețian Canaletto (1696-1768)  dar și Veronese (1528-1588) și Bellotto (1722-1780) pentru a găsi indicii cu privire la creșterile nivelului mării în Veneția, pentru că măsurătorile oficiale există doar din anul 1872. Cercetările sale au arătat că, de la mijlocului secolului 18 până în prezent, nivelul ar fi crescut cu ~61 cm, foarte mult ținând cont că apele canelelor venețiene au în prezent o adâncime medie de aproximativ 1-1.5m (Grand Canal/Marele Canal principal 5m)

Un alt indicator este prezenta algelor, vizibile în multe picturi ale lui Canaletto. Acest lucru i-a permis lui Camuffo să facă mai multe măsurători (creșterea nivelului Mării Adriatice, rata de adaptare sub apă a clădirilor Venețiene și alți factori) din diferite opere de artă, apoi să compare rezultatele sale cu nivelurile găsite pe aceleași clădiri din Veneția de astăzi.

---

Maree, furtuni, inundații

Aqua alta reprezintă un fenomen natural specific zonei Veneției caracterizat prin inundațiile sezoniere. Acesta a avut loc dintotdeauna, iar localnicii s-au obișnuit, însă pe măsură ce vedem efectul tot mai pronunțat al schimbărilor climatice acest fenomen poate contribui la apariția unor inundații și mai violente pe masură ce vedem furtuni din ce în ce mai pronuntațe, unde volumul de precipitații într-un interval scurt de timp poate duce la inundații puternice. 

Astfel de inundații au avut loc in noiembrie 1927, Decembrie 1933, Martie 1964, Februarie 1974, Noiembrie 1996, Noiembrie 2001, Octombrie și Noiembrie 2012.

În 2019 Veneția a suferit a doua cea mai catastrofală inundație din istoria sa recentă, nivelul apelor ajungând la 1,87 m. Costurile au fost enorme, iar autoritățile au putut oferi doar despăgubiri în valoare de 5000 euro pentru gospodării individuale și 20,000 pentru afaceri. Primarul Veneției de atunci Luigi Brugnaro declara atunci o stare de dezastru și că “acestea sunt efectele schimbărilor climatice”.

---

Turismul în masă, un alt pericol pentru Veneția

Multe orașe europene se confruntă cu dificultăți din ce în ce mai mari în privința gestionării numărului tot mai mare de turiști ce le trec pragul. Barcelona, Florența, Edinburgh, Bruges dar și Veneția sunt câteva exemple unde autoritățile locale au fost nevoite să ia măsuri precum introducerea unor taxe la hoteluri si de turism in general.

Una din concluziile secțiunii dedicate Veneției a unui recent raport UNESCO preciza că:

“regretă faptul că realizările raportate în ceea ce privește punerea în aplicare a deciziilor anterioare ale Comitetului și a recomandărilor misiunii nu reflectă un nivel semnificativ de progres în abordarea problemelor persistente și complexe legate, în special, de turismul în masă, de proiectele de dezvoltare și de schimbările climatice, care cauzează deteriorarea și pagube structurilor clădirilor și a zonelor urbane, degradând identitatea culturală și socială a locației și amenințând integritatea atributelor și valorilor sale culturale, de mediu și peisagistice; consideră, prin urmare, că locația continuă să se confrunte cu un pericol constatat și potențial din cauza amenințărilor individuale și a impactului cumulativ al acestora care, împreună, au efecte dăunătoare asupra caracteristicilor inerente ale Veneției”

Sursa

Veneția este unul din cele mai vizitate orașe ale Europei – între 2017 și 2019 a fost vizitată, anual, de peste 5 milioane de oameni. Turismul este una din principalele surse de venit, însă acesta vine la rândul său cu un cost. Infrastructura orașului este una veche, iar suprafața sa totală (maritimă și terestră) de  ~410 km2 este una relativ mică.  Drept urmare an de an, Veneția trebuie să acomodeze valuri de turiști într-un oraș deja cu o densitate semnificativă a populației  (~630 locuitori/km2). Una din marile probleme cu care Veneția s-a confruntat de-a lungul anilor a fost acomodarea supervaselor de croazieră, a aglomerării și poluării cauzate de acestea. Răspunsul comunităților locale a fost o campanie intitulată “no grande navi” (“nu vaselor mari/fără vase mari”), care a devenit realitate pentru câțiva ani, însă în vara lui 2021 vasele de croazieră s-au întors.

Printre principalele argumente împotriva acestor vase de croazieră au fost:

• Pericolul derivat din tranzitul navelor – care deplasează mii de tone de apă pe măsură ce trec – asupra unor țesături urbane străvechi, fragile și delicate și asupra lagunelor;

• Riscurile, în general subestimate, pentru sănătatea publică: Traficul de croazieră este cea mai mare sursă de poluare a aerului din Veneția (date Arpav): conținutul de sulf al combustibilului folosit în timpul navigației, de exemplu, este de 1,5 %. Ca o comparație, cel din motorină mașinilor noastre este de 1.500 de ori mai mic.

• Poluarea electromagnetică cauzată de radarele care sunt aprinse constant (plus vibrațiile constante cauzate de nave);

• Poluare fonică;

• Poluare asociată cu potențiale scurgeri de combustibili, incendii ș.a.m.d.

Mai putem vizita Veneția în 2100?

Datele ne arată că nivelul Marii Adriatice ar putea crește cu aproximativ 17 cm până în 2050, iar unele scenarii pesimiste indică posibilitatea că în 2100 această creștere să continue până la 120 cm,  o situație catastrofală pentru regiune. Reducerea traficului maritim este văzută ca o măsură imediată de mitigare și adaptare, una care însă ar putea avea consecințe economice pe termen scurt și mediu. 

Pe de altă parte implementarea unor bariere mecanice pentru protejarea Veneției și a zonei lagunare ar putea avea efecte pe termen lung asupra habitatelor naturale, florei și faunei. Cert este că acum vedem că Veneția, un oraș care nu ar exista și nu poate trăi fără apă, este constant amenințat de această sursă inițială a bogăției și unicității sale.

Ce soluții sunt?

Cel mai mare vas de croazieră construit vreodată, Icon of the Seas, a avut recent călătoria sa inaugurală. Acesta este de cinci ori mai mare decât Titanicul și poate găzdui 7,600 de pasageri și 2,000 de membri ai echipajului. Compania ce deține acest vas declara că aceasta este cea mai sustenabilă ambarcațiune de acest tip asta în timp ce numeroase orașe europene încearcă deja să reducă numărul anual al vizitelor vaselor de croazieră. Așadar, aceste vase sunt o problemă la nivel global unde trebuie găsite soluții cât mai eficiente. Veneția și acțiunile factorilor de decizie locali ne pot oferi câteva indicii în această direcție.

O alternativă găsită de autoritățile locale a fost crearea și dezvoltarea unui alt port menit să preia aceste vase plus cele de transport de mărfuri. Redirecționarea către porturile aflate în vecinătate din Ravenna și Trieste de asemenea a fost o soluție propusă, iar pentru vasele de croazieră de dimensiuni mai mici portul Marghera (zona industrială) a fost găsită ca alternativă aflată mai aproape de Veneția. Concret, acest lucru reduce nivelul poluării în zona lagunară a Veneției, dar și riscurile de pagube materiale asociate cu acestea. 

O altă soluție propusă și în alte mari orașe turistice ar fi o promovare mai mare a călătoritului în luni în care nu se înregistrează volume mari de turiști, pentru a preveni supra-aglomerările pe care le putem observa mai ales în timpul verii.

MOSE – Scutul împotriva mareelor și inundațiilor?

Încă din anii ’80 autoritățile Italiene au dorit crearea unui sistem de bariere retractabile pentru a proteja Veneția și zona aferentă de efectele mareelor și furtunilor. Proiectul a fost denumit MOSE (Modulo Sperimentale Elettromeccanico) și a durat decenii pentru a fi construit, acesta fiind finalizat și testat în 2020. Pe data de 3 Octombrie era prognozat un val mareeic foarte ridicat de ~135 cm peste nivelul normal, iar sistemul MOSE reușise cu success să adăpostească Laguna Venețiană de efectele acesteia. Însă la doar două luni distanță, din cauza unei prognoze eronate, barierele nu au fost ridicate, ceea ce a expus orașul unei furtuni puternice ce a provocat pagube. 

Principalele griji legate de sistemul MOSE sunt că pe termen lung ar putea afecta habitatele naturale prin aceste separări forțate, chiar și temporare, dintre zona lagunară venețiană și Marea Adriatică. Dispute deja au răsărit între comercianți și autoritățile locale. Apoi,  există și teama că gradul de creștere al nivelului marilor ar putea întrece cu mult capacitățile tehnologice și economice existente, în cazul în care efectele schimbărilor climatice nu sunt diminuate conform prevederilor tratatului de la Paris.

Alte măsuri luate:

• Mai multe proiecte de regenerare urbană, conservare de patrimoniu și coeziune socială sunt în desfășurare. 

• A fost construită o barieră specifică pentru a proteja Bazilica San Marco, iar "ridicarea întregii insule San Marco" este planificată.

• Interzicerea accesului navelor mari pe canalul Bazinul San Marco - Giudecca este încă în vigoare. În zona Marghera au fost construite trei debarcadere temporare pentru navele mari de pasageri, iar în Chioggia este în curs de amenajare un debarcader suplimentar.

• Autoritatea portuară a lansat o competiție deschisă pentru propuneri și proiecte legate de construcția și gestionarea punctelor de acostare în afara lagunei, care pot fi utilizate de navele de pasageri de peste 40.000 de tone brute și de navele de containere utilizate pentru transportul transoceanic.

• Continuă intervențiile de redresare după mareea excepțională din noiembrie 2019. În timp ce sistemul de prevenire a riscurilor se îmbunătățește, au fost înregistrate evenimente de maree maree înaltă mai frecvente și cu magnitudine mai mare (la 22 noiembrie 2022, s-a înregistrat cel mai înalt nivel al Mării Adriatice din istorie)

• Un "Plan de acțiune pentru energie durabilă și climă" pentru orașul Veneția este în curs de finalizare și va fi trimis Centrului Patrimoniului Mondial înainte de finalizarea sa.

• Ca urmare a interzicerii construirii de noi instalații de depozitare a gazului petrolier lichefiat (GPL), au fost emise reglementări legale pentru a oferi compensații pentru proiectele deja autorizate.

---

Cât plastic poartă Dunărea noastră?

Un studiu recent coordonat de Asociația Mai Mult Verde în cadrul programului Cu apele curate ne arată cum Dunărea transportă anual, în medie, aproape 100 de tone de plastic. Este cel mai extins studiu de acest fel din țara noastră, realizat în cinci sezoane diferite, pe trei secțiuni ale Dunării. De la folii subțiri la capace sau resturi de electrocasnice — toate probele indică nevoia de o monitorizare extinsă a cursului fluviului, precum și de o evaluare a impactului deșeurilor asupra biodiversității.

---

Poluarea apelor – o problemă globală

Poluarea cu plastic a oceanului planetar reprezintă una dintre cele mai grave probleme de mediu la nivel global, organismele internaționale estimând că până în anul 2050 este posibil să avem în ape mai mult plastic decât pește. Odată ajuns în apă, plasticul se descompune foarte încet, desfăcându-se în bucăți mici, cunoscute sub numele de microplastic – dimensiuni de maximum 5 mm. 

Potrivit unui studiu complementar desfășurat de asociațiile Mai Mult Verde și Global Water Partnership România în cadrul programului Cu Apele Curate, 100 de tone de plastic sunt transportate anual de Dunăre, fluviul care adună aproape tot ce curge prin țara noastră. 

Până la Dunăre și pe lângă ea, curgerile de apă sau lacurile de orice fel acumulează cantități imense de plastic, iar asta duce la distrugerea biodiversității acvatice, scăderea drastică a calității apelor din care ne alimentăm și deteriorarea peisajului. 

Programul Cu Apele Curate vizează atât poluarea istorică, prin acțiuni de colectare a plasticului deja existent în albia fluviului, cât și măsuri de prevenire și combatere a deversărilor viitoare. Pentru a lupta cu un debit de 150 kg/zi de deșeuri din plastic, sunt necesare acțiuni extinse și menținerea lor pe termen lung, în tot bazinul Dunării și al afluenților săi, atât în România cât și în țările riverane.

Sursă foto: Cu Apele Curate / Facebook

Ce ne arată studiul despre cantitățile de microplastic pe care Dunărea îl poartă anual?

Raportul prezintă rezultatele celui mai extins studiu privind determinarea cantităților de particule de materiale plastice (microplastic și macroplastic) din aluviunile transportate de apele Dunării pe teritoriul României. 

În medie, sectorul românesc al Dunării transportă anual 48,5 tone de microplastic și tot cam pe-atâta macroplastic. Particule cu dimensiuni cuprinse între 5 mm - 2,5 cm — macroplasticul — se macină în timp sub influența materialelor organice din apă și se transformă în microplastic, micile particule care devin greu de văzut cu ochiul liber. Cel mai mare flux anual a fost regăsit la stația de prelevare Moldova Veche: între 93 și 100 tone de material plastic anual, dintre care 46-51 tone/an micro, 47-49 tone/an macro. În stațiile Gruia și Isaccea, transportul anual este mai scăzut de aproximativ 3-4 ori.

---

Materiale regăsite în probe: 

Macroplasticul a fost identificat în general la suprafața apei. Au fost identificate, printre altele, fragmente de folii subțiri sau ultrasubțiri, semitransparente și/sau poroase, fibre, granule. 

Analiza particulelor a condus la identificarea, în toate cele trei stații de prelevare, a polietilenei (52-86%) — polimerul cel mai popular din mai toate ambalajele, și polipropilenă (12-26%) — material folosit, spre exemplu, în lumea mobilei, dar și a industriei de materiale plastice, în general. Izolat au fost identificați, printre altele, și polistirenul cu 1% și 13%, în probele prelevate de la Isaccea și Moldova Veche, precum și fragmente și fibre de celuloză, în stația de la Isaccea (vară) și Moldova Veche. Poliuretanul — pe care-l găsești, spre exemplu, în buretele cu care speli vasele — a fost identificat izolat în stația Isaccea, iarna.

---

Tipurile de plastic care se repetă: 

• Polietilena, prezentă în toate probele, în proporție de 52-86%, identificată în toate probele — este în majoritatea ambalajelor alimentare și produselor de uz casnic precum pungile și recipientele;

• Polipropilena, prezentă în majoritatea probelor, în proporție de 12-26% — se regăsește în compoziția materialelor utilizate la obținerea unor produse precum capace, dopuri, electrocasnice, bare sau țevi.

---

Recomandări în urma studiului

Probele prelevate de la suprafața apei au arătat concentrații mai mari de materiale plastice. În general, la adâncime s-au obținut concentrații de microplastic mai mari decât cele de macroplastic, asta însemnând că particulele mici se fixează pe roci, minerale, floră și faună. 

Pentru probele de la Isaccea prelevate de la suprafața apei, se pot observa valori mai mari ale concentrațiilor de plastic (micro sau macro) în zonele de mal, comparativ cu cele din canalul navigabil. Pentru probele de la Gruia și Moldova Veche, valori mari se observă și în canalul navigabil la adâncimea de 3-3,6 m. 

Bazinul Porțile de Fier I și II servește ca un rezervor de acumulare, cel puțin temporar, pentru particulele de MiPs și MaPs transportate pe Dunăre până la intrarea în România. 

Având în vedere că valorile randamentului de transport anual al particulelor de plastic depind de debitul apei purtătoare și că anul 2022, în care au fost prelevate și analizate 80% dintre toate probele studiate, a fost un an secetos, cu debite sub medie, rezultatele studiului recomandă efectuarea unor măsurători similare în condiții de inundații cu debite semnificative, precum și creșterea numărului de măsurători pe secțiunile monitorizate. 

Altfel spus, este nevoie de o monitorizare continuă, de mai multe ori pe an, cu un număr mai mare de măsurători pe principalele secțiuni dintre afluenți, pentru a identifica evoluția dinamică a prezenței particulelor de microplastic în apa Dunării, a surselor acestuia și a măsurilor de ameliorare.

---

*Notă: Studiul a fost inspirat de un raport anterior de monitorizare a două secțiuni ale Dunării pe teritoriul Austriei, respectiv la Aschach / Austria Superioară și Hainburg / Austria Inferioară.

Alte studii derulate pe teritoriul României au scos în evidență poluarea cu microplastic în lacuri și râuri inclusiv în sedimentul prelevat din Dunăre și Marea Neagră. Derularea studiului din România a fost asigurată de GWP România în parteneriat cu Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ), Universitatea Dunărea de Jos Galați (UDJG) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). 

De asemenea, a beneficiat de consultanță din partea ROMEXIM București, privind selectarea locurilor de prelevare a probelor de aluviuni, și a Universității de Resurse Naturale și Științe ale Vieții Viena / University of Natural Resources and Life Sciences Vienna (BOKU), pentru procesarea matematică a datelor experimentale. Programul Cu Apele Curate implică și implementarea unor soluții pe termen lung pentru a scădea cantitatea de deșeuri din Dunăre (de ex: bariere plutitoare), precum și sprijinirea comunităților învecinate Dunării în a deveni ambasadorii locali ai fluviului.

Dacă vrei să iei legătura cu unul dintre autorii studiului, scrie-ne la contact@infoclima.ro.

---

Punctul Nemo, un cimitir spațial ce poluează Pacificul?

Punctul Nemo este o zona izolată din Pacificul de Sud, deosebit de vastă, cel mai apropiat țărm aflându-se la peste 2.688 km distanță. Este în afara rutelor maritime fiind considerat ”cimitirul deșeurilor spațiale”, o zonă în care se află resturile a sute de sateliți, trepte de rachetă și nave spațiale decomisionate de-a lungul a peste șase decenii de explorare a spațiului. Aici aici sunt planificate să ajungă și resturile Stației Spațiale Internaționale (ISS) care va fi decomisionată în anul 2030 și apoi deorbitată în anul 2031.

Orbitele din jurul Pământului devin din ce în ce mai aglomerate cu sateliți, fapt discutat într-un recent material InfoClima, cu posibile implicații asupra poluării oceanelor planetare.

---

Ne creăm singuri probleme

Un raport recent al Agenției Spațiale Europene (ESA) concluziona că pe orbitele din jurul Pământului se află mai mult de un milion de deșeuri provenite de la diverse misiuni spațiale, mai mari de 1 cm. Trendul acestor resturi este crescător față de raportul anterior, iar ele reprezintă un pericol atât pentru misiunile de explorare a spațiului, cât și pentru sateliții plasați pe orbitele din jurul planetei noastre. Dacă cele mai mici fragmente se dezintegrează prin ardere la reintrarea în atmosfera terestră, cele mai mari ajung în general pe fundul oceanului, în cea mai izolată zona de pe planetă.

Noi suntem prima generație conștientă de efectele acțiunilor noastre necontrolate care pot slăbi capacitatea planetei de a mai susține umanitatea pe termen lung. Asta deoarece știința ne-a ajutat enorm să determinăm care sunt limitele planetei pentru a menține stabilitatea, să identificăm cauzele și soluțiile, ca mai apoi să putem acționa pentru a evita un colaps.

Odată cu încălzirea globală, care a devenit o certitudine în ultimii ani, crește riscul de depășire a pragurilor critice ale anumitor componente ale sistemul climatic, iar efectul va fi în lanț, incontrolabil, ca într-un joc de domino. Chiar dacă până în prezent nu a fost determinată o limită critică pentru agenții poluanți creați de om, de la deșeurile nucleare la metale grele sau microplastice, acestea interacționează cu mediul și evident au un impact asupra schimbărilor climatice, dacă nu sunt ținute sub control. Și chiar dacă nu avem o predictibilitate pe termen lung a impactului deșeurilor asupra planetei, o masură care ne-ar aduce înapoi în zona de siguranță din punct de vedere climatic ar fi gestionarea responsabilă a acestora la nivel mondial.

Cimitirul spațial de deasupra

În jumătate de secol am “reușit” să încălzim planeta cu 1,1 °C, datorită acțiunilor noastre necontrolate, iar în continuare panta este ascendentă. Mai mult decât atât, am mai aglomerat și orbitele din jurul Pământului cu resturi de la diverse misiuni spațiale, masa totală a acestor deșeuri depășind 10.900 tone, conform estimarilor ESA.

Cum în ultimii ani numărul deșeurilor orbitale se află într-o continuă creștere, la nivel mondial au fost elaborate o serie de măsuri pentru monitorizarea acestor resturi. Scopul este de a limita congestionarea orbitelor din jurul Pământului, în special a orbitelor joase LEO, acolo unde până la finele acestui deceniu vor fi desfasurati aproximativ 100.000 sateliți, organizați în adevărate mega-constelații.

O metodă de eliminare a deșeurilor spațiale, mai ales în cazul satelitilor aflați la finalul perioadei de exploatare, ar fi reintrarea acestora în atmosfera terestră prin manevre orbitale controlate, în vederea dezintegrării pe cale naturală, prin ardere. Intrarea controlată în atmosfera terestră este o soluție care nu genereaza riscuri la nivelul populației, însă implică costuri destul de ridicate. Motivul este pentru că momentul reintrarii este calculat cu mare precizie pentru ca amprenta la sol a eventualelor fragmente care supraviețuiesc arderii să fie cât mai mică, iar locul de impact să fie într-o zonă nelocuită.

Unde depozităm deșeurile din spațiu? - Cimitirul marin de sub noi

Un astfel de exemplu este Punctul Nemo (”The Oceanic Point Of Inaccessibility”), numit astfel după celebrul roman ”20.000 leghe sub mari” al lui Jules Verne. Este vorba despre o zonă izolată din Pacificul de Sud, deosebit de vastă, cel mai apropiat țărm aflandu-se la peste 2.688 km distanță: în nord Ducie Island, parte a Pitcairn Islands; Motu Nui, una dintre Insulele Paștelui, la nord-est; Maher Island, parte din Antarctica, la sud.

Locația punctului Nemo (punctul rosu)

Zona este realmente izolată aflându-se în afara rutelor maritime, iar printre puținii oameni care s-au apropiat cel mai mult de Punctul Nemo se numără astronauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), care uneori survolează zona la o altitudine cuprinsă între 380 și 420 km. Punctul Nemo a fost descoperit prin calcule de către inginerul croat Hrvoje Lukatela în anul 1992. Anul trecut, la trei decenii distanță aceasta a recalculat coordonatele Punctului Nemo folosind OpenStreetMap și Google Maps.

Punctul Nemo este considerat ”cimitirul deșeurilor spațiale”, acesta fiind zona în care se află resturile a sute de sateliți, trepte de rachetă și nave spațiale decomisionate de-a lungul a peste șase decenii de explorare a spațiului. Primul vehicul spațial direcționat către Punctul Nemo dupa decomisionare a fost prima stație spațială din istorie Salyut-1 (URSS) care a ajuns pe fundul oceanului în anul 1971. Tot în această cea mai izolată zona de pe planetă a ajuns pe 11 iulie 1979 și prima stație spațială americană Skylab.

Însă cel mai titrat defunct al acestui cimitir spațial este stația spațială rusă MIR (imagine dreapta) care s-a dezintegrat in atmosfera terestra printr-o acțiune de reintrare controlată, în data de 23 martie 2001. Tot aici sunt planificate să ajungă și resturile Stației Spațiale Internaționale (ISS) care va fi decomisionată în anul 2030 și apoi deorbitată în anul 2031.

O altă caracteristică a Punctului Nemo este slaba populare din punct de vedere al florei și faunei marine. Fundul oceanului cuprinde lanțuri muntoase afectate de întuneric, iar temperaturile scăzute o fac nelocuibila pentru majoritatea formelor de viață. Nu există pești sau alte vietăți marine în această zona, iar lipsa luminii solare și a nutrienților face dificilă supraviețuirea, chiar și pentru cele mai rezistente specii. În zona Punctului Nemo, cercetătorii au descoperit doar bacterii și crabi mici în găurile vulcanice de pe fundul oceanului.

---

Pașii dezintegrării la reintrarea în atmosfera

Conform studiilor NASA, sateliții decomisionați și care reintră în atmosfera terestră se fragmentează la altitudini cuprinse între 84 - 72 km, din cauza forțelor aerodinamice care determină depășirea sarcinilor structurale permise. Panourile solare se desprind la aproximativ 90 - 95 km altitudine, iar după dezintegrarea corpului satelitului rezultă resturi care pot avea mase cuprinse între 10% și 40% din masa satelitului inițial.

După fragmentarea corpului satelitului, resturile rezultate continuă să piardă altitudine și să ardă în straturile mai dense din atmosferă și să ardă. În funcție de dimensiuni și materiale, unele fragmente vor fi distruse integral, iar altele doar parțial și vor atinge suprafața apei sau a solului.

Prin urmare, în ultimii ani componentele sateliților au trecut prin schimbări majore, optându-se pentru materiale cu un punct de topire cât mai scazut precum aluminiul, pentru dezintegrarea în proporții cât mai mari la frecarea cu straturile atmosferice. Însă nu au fost înlocuite toate componentele interne ale sateliților, actualele generații de sateliți mai având în proporții mici și subansamble fabricate din titan ori aliaje din oțel care nu se dezintegrează în totalitate la reintrarea în atmosfera terestră. Ținta este ca în situația în care un astfel de fragment ajunge la sol, energia cinetică de impact să fie sub 15 J, un prag sub care probabilitatea de generare de victime umane este foarte scăzută.

Care este impactul asupra mediului – O problemă a viitorului?

Sursa imagine

Direcționarea sateliților decomisionați se face către Punctul Nemo din rațiuni de securitate a populației, însă nu toți cercetătorii consideră această măsură ca fiind o variantă optimă. Totuși părerile sunt împărțite... Pe de o parte există studii care subliniază efectele nocive ale acestei activități asupra florei și faunei marine, deoarece orice resturi ar putea interacționa cu mediul. Pe de alta partă, resturile care au supraviețuit arderii în urma frecării cu straturile atmosferice și care au ajuns pe fundul oceanului sunt în general fabricate din titan și diverse aliaje de oțel, acestea nereprezentând un risc de toxicitate. Mai mult, unii combustibili folosiți pentru rachete sunt toxici, însă aceștia ard în totalitate în timpul fazei descendente prin straturile atmosferice. De asemenea, masa cumulată a acestor resturi care ajung la Punctul Nemo nu depășește câteva zeci de tone pe an, iar prin comparație cu numărul de nave scufundate în același interval de timp în mări și oceane pe mapamond (imagine dreapta), aceste valori sunt relativ nesemnificative.

Un punct al tuturor și al nimănui

Mai trebuie subliniat că Punctul Nemo nu se află sub jurisdicția niciunui stat, iar în afara resturilor provenite de la deșeurile spațiale, au mai fost descoperite concentrații mari de microplastic, acestea fiind clar nocive pentru mediu, însă sursa de proveniența este strâns legată de activitățile noastre de pe Pământ. Din perspectiva conservării oceanelor, Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, cunoscută și sub numele de Convenția privind dreptul mării (LOSC), prevede că toate statele au datoria de a proteja și de a preveni poluarea mediului marin, chiar și în afara jurisdicției oricărui stat.

Cu toate că nu putem determina cantitativ care este limita de deșeuri pe care o poate suporta planeta noastră, putem intui că lipsa unei politici coerente de gestionare a acestora va genera omenirii mari probleme în viitor. Un exemplu ar fi și aglomerarea orbitelor din jurul Terrei cu resturi de la diverse misiuni spațiale, o problemă pentru care căutam încă soluții. Cert este ca ne aflăm într-un moment de cotitură, iar în funcție de măsurile pe care le vom lua, putem determina viitorul planetei și implicit al omenirii în următoarele secole. Cheia succesului poate fi crearea de mijloace de recuperare a materiilor prime.

---

Cristian Omat

Doctorand în Astronomie și Astrofizică la Facultatea de Fizică (Universitatea București) și inginer în electronică (Universitatea Politehnică București). Cercetări în domeniul asteroizilor potențiali periculoși (PHA) și cu privire la impactul mega-constelatiilor de sateliți.

---

Radiografia poluării râurilor din România

Peste 2 miliarde de persoane se confruntă cu un stres hidric ridicat, în timp ce 4 miliarde suferă de o penurie gravă de apă pentru cel puțin o lună pe an, potrivit Raportului mondial al Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea apei din 2019.

La nivel global dar și regional avem din ce în ce mai puțină apă dulce disponibilă, iar acest lucru a devenit una dintre principalele preocupări ale organizațiilor internaționale dar și naționale. Pe lângă criza climatică, acțiunile de zi cu zi a oamenilor duc la poluarea mărilor, oceanelor dar și apelor de suprafață dulci. Aridizarea, secetele și alte fenomene extreme au deja un impact asupra râurilor din România. Poluarea lor reprezintă un factor din ce în ce mai periculos.

---

Cauzele poluării apelor

Factorul antropic este principalul motiv pentru contaminarea apelor, care pot fi afectate în mai multe moduri:

🏭 Deșeuri industriale: există încă multe companii care nu reușesc să își trateze deșeurile și sfârșesc prin a vărsa în râuri și în mări cantități uriașe de contaminanți proveniți din procesele lor industriale.

♨️Creșterile de temperatură provoacă schimbări în compoziția apei prin reducerea oxigenului.

🌲 Defrișările: sursa de sedimente și bacterii subterane și poluarea ulterioară a apelor subterane.

🐛 Pesticidele: atunci când sunt folosite pe terenurile agricole, pesticidele se filtrează prin canalele subterane și ajung în rețelele de apă.

— Petrol: uneori, produsele din țiței sau benzină ajung în oceane prin scurgeri în timpul transportului. Consecințele sunt teribile atât pentru apă, cât și pentru biodiversitatea care trăiește în ea.

— Depozitele de deșeuri: adesea responsabile de contaminarea solului și a apelor subterane prin introducerea de poluanți, cum ar fi metale grele precum plumbul și mercurul, în pământ și în apa din apropierea sitului.

— Ape uzate: Datele ONU arată că peste 80% din apele uzate din lume ajung netratate în mare și în râuri

— Produsele farmaceutice și de igienă personală: Organizația Mondială a Sănătății indică existența unor studii care au descoperit concentrații de substanțe chimice provenite din astfel de produse în apele uzate și în apa potabilă. 

Care sunt principalele surse de poluare?

În România, principalele surse de poluare a apelor de suprafață o reprezintă lipsa infrastructurii pentru colectarea și epurarea apelor menajere și proasta gestionare a deșeurilor.

I — Lipsa infrastructurii pentru colectarea și epurarea apelor menajere duce la poluarea apelor cu ape menajere sau dejecții:

În cadrul proiectului civic “Strop de rouă” au fost prelevate peste 100 de probe din râuri și lacuri de pe tot teritoriul României, pentru testarea a 6 parametri ce pot indica surse de poluare : 

1. Potențialul de hidrogen al apei (pH)

2. Oxigenul dizolvat în apă (DO) sau Salinitatea

3. Conductivitatea electrică a apei (EC) și TDS

4. Potențialul de reducere a oxidării apei (ORP)

5. Temperatura apei (temp)

6. Opacitatea sau lipsa de transparență a apei (turbiditate)

Astfel au fost realizate 5 campanii prin care s-a testat apa din anumite râuri sau fluvii (sau bazinele hidrografice ale acestora):

1. Teste apă Dunăre

2. Teste apă  bazinul Transilvaniei

3. Teste apă Somesul Mic

4. Teste apă Prut

5. Teste apă Cricovul Sărat

Deversări fose septice - Cricovul Sărat

Am identificat de-a lungul campaniilor și acțiunilor de testare de pe teritoriul României, mai multe surse antropice ce poluau apa și ecosistemele acvatice precum creșterile și depășirile a parametrilor fizico-chimici precum PH, conductivitate electrică sau prezența amoniacului sau clorului.

Principalele surse identificate în zonele unde s-au identificat probleme la calitatea apelor, au fost deversări de fose septice, canalizări de ape reziduale sau dejecții de la ferme sau crescatori de animale.

---

Șantierele sau construcțiile aflate in vecinatatea râurilor sunt surse de poluare cu reziduuri de tip ciment, var sau alte materiale ce pot influența PH-ul apelor. De asemenea balastierele sau locurile de unde se realizează extragerea de pietriș din albiile râurilor, poluează ecosistemul cu ulei sau motorină de la mașinile scufundate în apă, sau tulbură foarte tare apa, ducând la un factor al turbidității foarte crescut.

Pentru o acțiune de monitorizare gândită pe termen lung, proiectul "Strop de rouă" a inițiat un program de pregătire și instruire a organizațiilor partenere pentru a realiza măsurători constate a calității apelor. Astfel membrii ai  “Organizației Salvați Prutul” au fost echipați și instruiți să testeze periodic calitatea apei de pe granița cu Republica Moldova.

---

II Proasta gestionare a deșeurilor duce la un dezastru ecologic național (gropile de gunoi sunt în albia râurilor):

Problema deșeurilor și a plasticului care se regăsește în albiile râurilor a fost întâlnită în toată țara. De la scaune auto, la anvelope de mașini, cărucioare, tot ce înseamnă lucruri casnice sau chiar obiecte personale, din păcate deseoeri decidem să scăpăm de gunoi aruncându-l în “RÂPĂ”. Nu mai putem vorbi de ape curgătoare care trec prin localități, care să nu reprezinte un pericol pentru îmbăiat sau scăldat. Mai mult decât atât, un alt factor poluant care nu este vizibil si foarte greu măsurabil este microplasticul. Ca urmare a efectului mecanic produs de apă sau a degradării din cauza razelor solare, plasticul se descompune în bucăți foarte mici care la rândul lor ajung să fie de ordinul micronilor și anume : microplastice. Acestea ajung să fie în apă, în aer și să între în sistemul digestiv al animalelor, deci suntem predispuși să îl captăm/asimilăm din orice mediu.

Omniprezența plasticului

Poluare cu plastic în zona lacului Bicaz

Conform unui studiu efectuat de Universitatea din Viena împreună cu Asociația MaiMultVerde, aproximativ 4,2 tone de deșeuri sunt transportate zilnic pe Dunăre, adică ~1533 de tone pe an. În plus, până la Dunăre și pe lângă ea, curgerile de apă sau lacurile de orice fel acumulează cantități imense de plastic. Un aport important al acestora deșeuri sunt vărsate de râurile ce străbat România și se vărsa în Dunăre sau de râuri care se varsă la randul lor în Dunăre (Mureș -Tisa).

Cu siguranță precipitațiile mai abundende și viiturile sunt responsabile pentru colectarea gunoaielor de pe toate crevasele și râpele, fundăturile și locurile în care se depozita orice lucru care ieșea din uz și nu mai era de folos. Toate acestea ajung ori în lacuri de acumulare (din zonele de munte) ori în Dunăre, care la rândul său le transportă în Marea Neagră.

O serie de cercetători din cadrul UBB au realizat măsurători microscopice folosind o tehnica deosebită (Raman spectroscopy) pe ape din 2 izvoare de munte din Munții Apuseni (Țarina și Josani) pentru a testa calitatea acesteia .

Prezența microplasticelor în apele izvoarelor a fost confirmată și o estimare cantitativă exprimată ca număr de fragmente sau fibre pe litru a fost de 0,034 în Josani și 0,06 în izvorul Țarina. Rezultatele spectrale au arătat că majoritatea microplasticului găsit au fost dominate de polietilen tereftalat (PET), urmat de polipropilenă.

---

III Poluarea apelor de către agenți economici sau foste locații miniere

S-a întâmplat de mai multe ori ca mari producători de ciment să polueze accidental cu cantități mari de amoniac râuri din zona de producție, precum Bicaz sau Siret. De asemenea după ploi abundente și viituri, o serie de cianuri folosite în minerit în zona Maramureș ajung în râurile din zonă și ulterior în raurile colectoare.

Ce soluții tehnologice avem la îndemână?

1. Barierele plutitoare reprezintă cea mai eficientă metodă de a realiza colectarea deșeurilor plutitoare de pe râurile curgătoare din România. Asociația MaiMultVerde a reușit implementarea a 7 bariere de acest fel

2. Ambarcațiuni comandate de la distanță 

Pentru lacuri sau ape liniștite de asemenea se pot folosi sisteme telecomandate precum  “GreenCat”, un proiect realizat de către Ionut Procop desfășurat de Asociația Global Water Partnership.

3. Aplicații de telefon sau platforme online pentru sesizarea de gropi de gunoi clandestine

4. Organizarea de acțiuni de ecologizare pe rețele de socializare

Pe lângă soluțiile tehnologice, implicarea civică cred că poate avea un impact major, atât prin educație și informare, dar și prin acțiuni propriu-zise de curățare și ecologizare, fie ele organizate de asociații precum MaiMultVerde (poza stânga) sau acțiuni civice precum cea din satul Pruniș (Cluj-Napoca- dreapta).

Schimbările climatice cer să ne schimbăm modul de viață și să ne adaptăm la noile măsuri menite să diminueze impactul asupra societății. Tehnologia este arma cu care putem găsi o cale de mijloc, prin care să construim un viitor sustenabil, în care consumăm mai puțin, poluăm mai puțin și ajutăm la refacerea naturii.

Lupta cu poluarea este un mindset sau o stare de spirit. Se va ajunge să avem o planetă curată sau un colț de natură sălbatic de care să ne putem bucura, abia atunci când păstrarea apelor, a aerului și a solului CURATE, va face parte din ființa noastră. Dacă prin evoluția fantastică din ultimii 100 de ani am poluat natura foarte mult, a venit timpul să ne gândim la soluții de păstrare, restaurare și conservare a acesteia (natura) folosind tehnologia și educația.

Sperăm că implementarea sistemului RetuRO Sistem Garanție Returnare să aibă efectul scontat și să reducă din numărul mare de deșeuri format din PET-uri și ambalaje.

---

Alexandru Luchiian

A lucrat nouă ani în automatizări industriale (fabrici, rafinării, CET-uri,power plant-uri). De cinci ani lucrează în domeniul IT ca specialist pe sisteme inteligente. Este fondatorul mai multor proiecte de mediu printre care : Strop de aer (www.stropdeaer), Strop de roua (www.stropderoua) , SpotFire (www.spotfire.ro). Ambasador Calitatea Aerului - OpenAQ

---

105 ani de conviețuire cu plasticul

Abundența tot mai mare de particule de nanoplastic (NP) și microplastic (MP) pot avea efecte nocive asupra sănătății umane. Particulele de plastic pot depăși bariera intestinală la pacienții bolnavi de boala inflamatorie intestinală (IBD) și cauza o înrăutățire a sănătății, expunerea la plastic (chiar și involuntară) a copiilor poate avea efecte nocive pe termen lung asupra imunității, metabolismului dezvoltării neurocomportamentale sau a sistemului cardio-vascular.

---

Prima materie plastică de sinteză, bachelita, a fost realizată în anul 1907 în New York de către cercetatorul belgian Leo Baekeland care de asemenea a inventat și termenul de plastic.  Cu mare repeziciune s-a constatat ca este un material deosebit.

Ușor, ieftin, practic și nu în ultimul rând indestructibil, în doar câțiva ani, plasticul s-a răspândit în toată lumea, de la sticle la sacoșe, ambalaje, etc. Calitatea cea mai notabilă a plasticului este durabilitatea. Tocmai aici apare și problema, pentru că rezistă la nesfârșit. Dacă însă nu sunt eliminate sau reciclate corespunzător, ele pot ajunge în mediu, unde rămân timp de secole  și se degradează în bucăți din ce în ce mai mici. Având în vedere creșterea cererii de plastic la nivel global, până în 2050 vom produce de 4 ori mai mult plastic decât acum.

Din păcate această creștere rapidă, ritmurile reduse de reciclare și riscurile alarmante de poluare fac din plastic un obstacol major în calea unei tranziții sustenabile și sănătoase pentru comunitățile noastre. 

Microplasticul - o problemă invizibilă

Bucățele de plastic (de obicei mai mici de 5 mm) sunt numite particule de microplastic și reprezintă un motiv de grav de îngrijorare. O parte dintre particulele de microplastic se pot forma neintenționat prin uzarea unor bucăți de plastic mai mari, cum ar fi textile sintetice folosite constant precum și din uzura anvelopelor rulate. 

Însă unele particule de microplastic sunt fabricate intenționat iar apoi sunt adăugate în diferite produse pentru a îndeplini anumite funcții (ex. granule introduse pentru gomajul feței sau a corpului). 

Alte tipuri de particule de microplastic sunt  adăugate intenționat unor produse variate, pentru a le oferi caracteristici specifice, ex:  îngrășăminte, produse de protecție a plantelor, produse cosmetice, detergenți de uz casnic și industrial, produse de curățare, vopsele și produse utilizate în industria petrolului și gazelor. 

Foarte des întâlnite particulele de microplastic adăugate intenționat se mai găsesc și ca material de umplere moale pe terenurile de sport cu gazon artificial. O altă caracreristică a particulelor de microplastic adaugate intenționat este cea de reglare a densității, a aspectului și a stabilității unor produse. Cantități masive de deșeuri de plastic nebiodegradabile încă cauzează poluări pe scară largă a mediului. În special, aceste particule de microplastic (MP) cu diametre mai mici de 5 mm au fost recent recunoscute ca un tip de poluant emergent pe planetă.

Caracteristicile majore ale particulelor nano și microplastice. Figura și definițiile categoriilor de mărime (nanoplastice: 1 până la <1000 nm; microplastice: 1 până la <1000μm;) adaptat cu permisiunea lui Hartmann et al. (2019) © 2019 American Chemical Society.

Abundența tot mai mare de particule de nanoplastic (NP) și microplastic (MP) în dieta umană ar putea afecta negativ sănătatea, în special la pacienții care suferă de boala inflamatorie intestinală (IBD) - deoarece aceste particule ar putea depăși bariera intestinală. 

În același timp acestea pot crea  efecte dăunătoare asupra sănătății umane și asupra vieții sălbatice deoarece particulele de microplastic pot duce la modificarea funcțiilor fiziologice (de exemplu, imunitatea, metabolismul). Studiile arată că particulele de microplastic pot ajunge în organismul uman și ca rezultat al fumatului.

Pe lângă efectele toxice directe, poluarea cu particule de microplastic ar putea exercita și efecte dăunătoare, modificând expunerea la agenți patogeni (de exemplu, bacterii rezistente la mai multe medicamente).Prin urmare, susținem că acest poluant ar trebui să fie considerat un pericol omniprezent pentru mediu, care poate contribui la (re)apariția bolilor infecțioase.

Copii - cei mai vulnerabili la poluarea cu microplastic

Cercetările din ultimele decenii (vorbim de grupurile vulnerabile, copii, femei însărcinate, etc, consumatori de fructe de mare unde prin intermediul lanțului trofic ajung microplasticele ca poluant să afecteze aceste grupuri.) arată că sarcina și copilăria sunt ferestre de vulnerabilitate pentru poluanții  de mediu.

Expunerea timpurie la substanțe chimice periculoase, chiar și în cantități mici, poate avea un impact asupra sănătății umane de-a lungul întregii vieți. În timpul copilăriei, comportamentele specifice copilului, cum ar fi târâtul și activitatea de la mână la gură, etc, duc spre o expunere mai mare la mediu, în moduri diferite.

Căi de expunere timpurie la particulele de plastic, care arată căile potențiale de expunere prin placentă (sus), laptele matern (mijloc) și sistemele dermice, respiratorie și gastrointestinală (de jos). Ilustrație tipărită cu permisiune, © Dorothy Fatunmbi 

În plus, copiii mănâncă, beau și respiră mai mult pe unitatea de greutate corporală decât adulții. În consecință, poluanții din mediu sunt absorbiți în mod disproporționat de cei mai tineri și același lucru fiind valabil și pentru particulele de nanoplastic. (Figura 3). Aceste expuneri mai mari apar în același timp cu dezvoltarea critică a sistemului neurocomportamental, imunitar, metabolic, cardio-vascular și a altor sisteme importante ale corpului. 

Cât plastic producem, cât aruncăm și ce se întâmplă cu acesta

Dacă în 1950, la nivel global se producea 1.5 milioane tone de plastic, în 2018 am produs 359 de milioane de plastic. 

Din păcate nu tot plasticul produs este și reciclat, astfel la nivelul UE doar 32.5% din plasticul produs a fost reciclat în 2018. Restul 68.5% sunt fie incinerate pentru recuperarea energiei (42.6%) fie sunt depozitate în aer liber (24.9%). În ambele cazuri avem de-a face cu poluarea directă a solului, aerului și apei.  

În fiecare an, aproximativ 42.000 de tone de microplastice ajung în mediu în urma utilizării produselor care le conțin. Se estimează că în apele de suprafață ale continentului european ajung anual aproximativ 176.000 de tone de microplastice produse neintenționat ca rezultat al unei uzuri din bucațile mari de plastic.

Ce facem pentru a preveni poluarea?

 În ianuarie 2019, E.C.H.A. a propus o soluție extinsă asupra utilizării intenționate a microplasticelor în produsele introduse pe piața U.E. pentru a evita sau a reduce cantitatea eliberată în mediu. Se preconizează că propunerea va împiedica eliberarea a 500.000 de tone de microplastice în decursul a 20 de ani.

Pe langă această măsură, UE a aplicat deja o serie de alte restricții, precum: 

• interzicerea adaugarii în mod intenționat de microplastice în produse precum cosmeticele și detergenții până în 2020; 

• creșterea ratei de reciclare a deșeurilor din plastic în UE; 

• interzicerea in U.E. ale anumitor produse din plastic de unica folosinta care ajung ca  deșeuri în mări și pentru care există deja materiale alternative; 

• interzicerea in U.E. a pungilor ușoare din plastic. 

Europarlamentarii au adăugat materialele plastice oxo-degradabile în lista articolelor care urmează să fie interzise, in special acele materiale care se sparg cu ușurință în bucăți mici.

La nivel național, Ordonanța anti-plastic OG 6/2021 susține o reducere cantitativă măsurabilă a consumului de produse din plastic de unică folosință. Astfel operatorii economici care introduc pe piața națională produse de plastic de unică folosință trebuie să reducă progresiv cantitățile introduse pe piață cu 5% pentru anul 2023, 10% pentru anul 2024, 15% pentru anul 2025 și 20% pentru anul 2026. Aceștia sunt obligati să declarare anual la Administrația Fondului pentru Mediu cantitățile introduse pe piață si să transmită anual măsurile adoptate pentru atingerea țintelor menționate. 

Este important să realizăm că natura “invizibilă” a poluării cu plastic nu ne protejează de efectele acesteia asupra sănătății umane. În acest sens reducerea poluării cu plastic nu reprezintă un deziderat guvernamental sau de mediu, acestea presupune o acțiune concretă ce ne va permite să asigurăm un viitor sănătos copiilor și nepoților noștri.

---

InfoBox - Ce înseamnă poluarea mediului înconjurător
Sunt 4 factori de mediu la care ne uităm atunci când analizăm poluarea mediului înconjurător: 

• Aerul - Creșterea alarmantă a poluării aerului în multe orașe ale lumii afectează în mare măsură sănătatea umană și duce, de asemenea, la o creștere a numărului de boli respiratorii, cancer, etc. Dintre principalele surse de poluare a aerului putem aminti: autovehiculele, incendiile, rafinăriile de petrol, arderea deseurilor, activitatea industrială, agricultura.

• Apa - O cauză principală a poluării apei este tratarea necorespunzătoare a apelor uzate care ajung înapoi în circuit fără să fie trecute printr-un proces de decontaminare. Pentru îmbunătățirea tratării apelor gri, procesul tehnologic joacă un rol important, acesta devenind factorul determinant care poate duce la scăderea poluării apelor. 

• Solul - Industria miniera este una dintre cauzele poluarii solului. Metalele grele printre care se numara Cu, Pb, Zn, Cd, Ni, Cd, Hg, sunt poluanti cu riscuri potentiale legate de sol. Cd-ul in multe zone miniere are cea mai mare rata de poluare, pe lângă acesta tot cu un procent peste 80% se află și Hg. Pesticidele sunt o alta cauza a poluării solului. O îmbunătățire și modernizare a   industriei pesticidelor în viitor precum și o legislație specifica ar oferi o bază solidă pentru stabilitatea mediului ecologic ce ar ajuta la scaderea degradării solului și la dezvoltarea unei agriculturi sustenabile.

• Biodiversitatea - Impactul uman contribuie la scăderea biodiversităţii la nivel global. Intervențiile umane globalizate cauzează cele mai multe pierderi de biodiversitate și aici putem aminti poluantii chimici. Un exemplu ce afectează și degradează biodiversitatea ar fi insecticidele care acționează în sensul invers  dezvoltării familiilor de albine. Refacerea albiilor râurilor de obicei este făcută cu  cea mai bună intenție, dar fără să ne gândim la repercusiunile, modificările care au ca rezultat pierderea biodiversității și  a biocoridoarelor fluviale. 

---

drd. Valeria Pop

Ca și parte a studiilor doctorale, Valeria cercetează plasticul și impactul acestuia asupra mediului înconjurător și a sănătății umane în cadrul Facultății de Știinta si Ingineria Mediului a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. De asemenea Valeria deține un Master- Stiinte Economice obținut în cadrul acestei universități.

Infrastructura militară și războaiele - poluatori trecuți cu vederea

Dincolo de impactul devastator la nivelul infrastructurii sociale, economice și pierderile de vieți rezultate, războaiele și militarizarea excesivă este o sursă majoră de poluare. De la distrugerea intenționată sau neintenționată a resurselor naturale (păduri, bazine acvatice, deversarea rezervelor de petrol), mașinăria militară globală este printre cei mai mari poluatori la nivel mondial. Conform unui studiu publicat de Brown University în 2019, Pentagonul/ Ministerul apărării Americane produce mai multe emisii GES decât întregul stat suedez.

---

Crize de mediu provocate de conflictele militare

E destul să ne uităm la ultimii 30 de ani și vom vedea cum conflictele militare au contribuit direct și vizibil la schimbările climatice globale.

Astfel în Columbia peste 3 decenii de conflict între FARC și forțele guvernamentale au dus la deversarea a 4.1 mil barili de petrol datorită țintirii conductelor și centrelor de procesare. Apoi între 1990 și 2013, 3 milioane ha de păduri au fost defrișate datorită conflictelor din regiune.

În Afghanistan între 1990 și 2005 țara a pierdut 33,8% din pădurile sale.  În 20 de ani de conflict între 2001-2021 sute de mii de soldați americani au fost detașați (vârful fiind 110,000 in 2011) iar costul total variază între 2.1-2.3 trilioane USD. Această detașare a forțelor a presupus o amprentă de carbon imensă, atât pentru întreținerea liniilor logistice cât și ca rezultat a operațiunilor militare propriu-zise.

În Iraq conflictele cu ISIS ale deceniului trecut au dus la deversarea și/sau arderea a între 1.4 și 2 milioane barili de petrol iar cele 30,000 tone de sulf ale depozitului de la Mishraq arse în 2016 au afectat grav zona de 200 km² din proximitatea depozitului.

În Siria marile orașe au fost puternic afectate de războiul civil. 52% din locuințele din Allepo au fost parțial distruse între 2011-2015 unde a fost necesară mutarea a aproximativ 15 milioane tone de materiale (~5.3 milioane în Homs), operațiunile de curățare și reconstrucție având o amprentă de carbon destul de mare (după cum vom vedea mai departe în material). De asemenea între 2014-2016, 2386 de ținte afiliate infrastructurii petroliere siriene au fost distruse, aceasta ducând la multe deversări de petrol, respectiv la o poluare fără precedent.

În Yemen peste 2 milioane de persoane au fost dislocate social într-una din cele mai grave crize umanitare din istorie. Infrastructură urbană yemenită era distrusă în proporție de peste 30% în 2017. Campaniile umanitare nu doar ca nu reușesc să ofere o alternativă viabilă locuințelor permanente într-un mediu sigur, acestea de multe ori sunt asociate cu nivel înalt de poluare, care afectează în primul rând pe cei ce au nevoie de acest ajutor umanitar.

Mecanismele din spatele poluării

Conflictele militare sunt operațiuni foarte complexe ce implică nu doar situațiile de lupta activă ci și cele de prevenire, pregătire și recuperare. Așadar trebuie să luăm în considerare mai mulți factori per ansamblu necesari întreținerii unui conflict militar ce includ:

1. Baze domestice pentru pregătire, antrenament și testare a echipamentului militar.

2. Baze externe în zone cu conflict militar activ sau zone neutre/tampon.

Ambele necesită materii prime, lanțuri complexe de aprovizionare, cantități însemnate de energie și apă și utilizarea a diverse vehicule terestre, marine sau aeriene. Spre exemplu un HUMVEE, mașină de bază cu armură suplimentară din cadrul armatei americane, consumă în medie 46 litri combustibil la 100 de kilometri, emițând ~260 kg CO2 per misiune (în medie). Cam cât are emite 7 de automobile noi de mărime medie cu un consum mixt de ~7 % (un astfel de automobil produce ~13 kg CO2 per 100 km).

Emisiile cresc vertiginos dacă vorbim despre un avion de luptă F-35 care emite ~28 tone CO2 per misiune sau un avion cu armament nuclear precum B-2 ~251 tone (Sursa).

Grafic ilustrând totalul consumului de energie al ministerului apărării american

Peste jumate din totalul energie necesară este pentru alimentarea avioanelor de transport și de luptă (kerosen).

Apoi un factor foarte important este producția echipamentelor militare precum muniții, armament, rachete. Acestea împreună cu personalul militar necesită transport inițial de lungă distanță (spre exemplu zboruri și/sau călătorii navale din America de Nord spre restul continentelor (în special Africa și Asia). De asemenea transportul în teatrele de operațiuni propriu-zise trebuie luat în considerare. 

Acțiuni militare active și poluarea

Emisiile dintr-un teatru de război pot fi împărțite în două:

Emisiile directe
Acestea includ devărsari de petrol și hidrocarburi, emisiile rezultate din folosirea activă a munițiilor, rachetelor și echipamentelor militare în general. Deseori țintele principale în teatrele de operațiuni militare sunt cele care implică producția, stocarea și transportul de combustibili. În Siria, Irak și Libia această tactică a fost des utilizata, un caz marcant cu consecințe catastrofale fiind devărsarea și incendiile aferente din 1991 în timpul Războiului Golfului. 11 milioane barili de petrol crud au fost devarsați iar trupele Irakiene în retragere au incendiat în jur de 750 de puțuri petroliere  într-unul din cele mai grave cazuri de terorism ecologic din istoria secolului 20.

Incendiu în zona petrolieră Burgan, Kuweit, 1991

Apoi zonele cu multă vegetație reprezintă potențiale ținte. Pădurile pot reprezenta refugii într-o zona cu conflict militar. În 1967 în timpul războiului din Vietnam, armata Americană a utilizat 5 milioane galoane de substanță defoliantă (care elimină frunzele copacilor și plantelor) împrăștiate peste 600,000 de hectare de păduri. Estimările pierderii pădurilor în Vietnam variază între 14 si 44%, cele mai afectate păduri fiind cele ale mangrovelor în zonele de coastă. Este important să înțelegem în acest context rolul pădurilor, mai ales a celor de mangrove, în captarea și stocarea dioxidului de carbon din aer. Astfel distrugerea lor reduce capacitatea noastră de capta și stoca dioxidul de carbon din aer.

Emisiile indirecte

De regulă provin în timpul și după declanșarea unui conflict militar și includ amprenta de carbon a ajutorului umanitar, construcția rețelelor de curent, gaz procesarea făcută direct de civili care nu au alternative ș.a. Acestea sunt dificil de cuantificat și necesită o înțelegere mai aprofundată a relațiilor sociale în perioade de conflict, unde nevoia de adaptare și mitigare este imediată.

Spre exemplu în Siria unde mare parte a infrastructurii energetice, de apă și inexistența unui management al deșeurilor fac țara aflată în război civil încă din 2011 să fie în pragul unui dezastru ecologic major. În Siria numărul rafinăriilor improvizate a crescut drastic în principal datorită lipsei/ închiderii forțate a unui sistem centralizat. Un raport din 2016 relata că o mare parte a populației în Siria care în trecut depindea economic de exploatarea hidrocarburilor, folosește combustibili improvizați ce reprezintă un hazard dar și o sursă extremă de poluare, unde petrolul crud este distilat în butoaie încălzite sub foc deschis. 

Apoi este foarte dificilă estimarea amprentei de carbon a ajutorului umanitar. Transportul materialelor, personalului dar și operațiunile zilnice ale unui program umanitar precum cel UNIFEF, Crucea Roșie, Amnesty ș.a , sunt vitale pentru populațiile afectate de conflict militar. Un studiu realizat in 2017 a arătat că în acel an aproximativ 5% din costurile agențiilor umanitare (~ 1.2 miliarde USD) au fost cheltuite pe combustibili dar și pentru achiziționarea de generatoare noi sau repararea generatoarelor existente. Studiul de asemenea atrăgea atenția unor exemple pozitive precum cel din Iordania unde majoritatea taberelor de refugiați sunt alimentate cu energie solară. Este important să înțelegem că aceste misiuni sunt indispensabile, respectiv nu poate fi vorba despre o reducere a acestora, totuși am putea reduce necesitatea unor astfel de misiuni reducând numărul și intensitatea conflictelor globale.

Un alt exemplu notabil al emisiilor indirecte este cel din Bangladesh unde defrișări masive au avut loc pentru crearea spațiilor pentru plasarea refugiaților Rohingya. De altfel defrișările reprezintă o problema majoră în țări precum Columbia unde conflictele militare îndelungate duc la o creștere a cererii a alimentelor de bază care se manifestă în conversia zonelor forestiere în zone agricole. 

Costul climatic al reconstrucției post-război

Utilizarea pe termen îndelungat al explozibililor, rachetelor și dronelor au un impact devastator asupra populațiilor civile, infrastructurii și de asemenea sunt surse majore de gaze toxice de seră.

Tabel ce ilustrează volumul arderilor provenite din utilizarea munițiilor și explozibililor

Când vorbim de un oraș distrus aproape în întregime precum Moșul, Sirte sau Aleppo trebuie să acordăm atenție a 3 factori importanți:

1. Managementul deșeurilor, fragmentelor de beton și alte materiale necesită foarte multe resurse. Conform CEOBS pentru mutarea și curățarea tuturor resturilor ar fi necesare peste 1 milion de călătorii ale unor camioane să transporte în condiții sigure sutele de tone de materiale. Așadar primul pas este unul foarte costisitor din perspectiva amprentei carbonului. Situația catastrofală a orașului Moșul, unde după recapturarea orașului a fost necesar transportul a 10 milioane tone de materiale cu un cost estimate de 250 milioane USD) este detaliată într-un articol din 2017 al celor de la BBC. 

2. Reconstrucția orașelor distruse de război necesită cantități imense de ciment, beton, oțel și alte materiale. Acest fapt contribuie și mai mult la o situație problematică a industriei construcțiilor care reprezintă o sursă mare de emisii, mai ales dacă ne uităm la faptul ca în 2017 China era responsabilă pentru producerea 2,4 milioane tone metrice de ciment comparativ cu restul lumii unde cumulata producția era de aproximativ 1,73 milioane. Reconstrucția orașelor afectate de război în Orientul, Mijlociu și Africa de Nord reprezintă însă o misiune dificilă datorită dislocării sociale a sute de mii de oameni și datorită faptului că în ultimii ani recorduri de temperatura au fost întrecute. Alte exemple istorice sunt reconstrucția Varșoviei după 1945 și mai recent este un semn de întrebare asupra reconstrucției zonei Donbass, aflată în estul Ucrainei și disputată de Federația Rusă. 

Imagine cu Varșovia după încheiere ostilităților din cel de-al doilea război mondial.

3. După finalizarea conflictelor militare active deseori au loc schimbări ale modului de utilizare a pământului, mai ales deoarece instituțiile juridice ale statelor afectate de războaie sunt slabe sau inexistente. 2 cazuri sunt relevante aici: În Columbia unde după semnarea păcii între forțele guvernamentale și FARC, s-a observat o creștere de 177% a defrișărilor în Columbia (efectuate în 31 din 39 de zone protejate). Al doilea caz mai recent este situația din Myanmar unde regimul militar aflat la conducere este acuzat de o accelerare agresivă a defrișărilor ilegale. În 2020 9900 tone de lemn tăiat ilicit au fost confiscate în regiunile Rakhine, Kachin și Shan.

Schimbările climatice și războaiele – un cerc vicios care poate fi întrerupt

Schimbările climatice și conflictele militare pot deveni două dinamici ce se susțin și alimentează reciproc. Schimbările climatice pot duce la creșterea prețului anumitor resurse precum apa potabilă, teren fertil, masă lemnoasă, etc. Aceasta la rândul său poate crește tensiunea între state care pot ajunge în stadiul de conflict militar deschis datorită dorinței de control a unor resurse precum hidrocarburile, metale prețioase, minerale, chiar și apa. Războaiele pot cauza distrugerea infrastructurii ce duce la multă poluare, instabilitate și în final dislocarea a mase largi de oameni precum cazul Siriei.

Reducerea numărului de conflicte militare la nivel global ar contribui semnificativ la reducerea emisiilor provenite din distrugerea infrastructurii și toate operațiunile necesare intervenției și mentenanței unei zone aflată în război ce necesită apoi reconstrucție pe timp de pace. 

---

Vlad Radu Zamfira

(Master of Arts Archaeology & History, Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland).