Schimbari climatice, Creșterea temperaturilor, Turism Vlad Zamfira Schimbari climatice, Creșterea temperaturilor, Turism Vlad Zamfira

Mai avem unde schia în România pe viitor?

Iernile din România au devenit din ce în ce mai blânde iar drept urmare cantitățile de zăpadă observate au avut de suferit. Zonele montane sunt și ele afectate iar în cadrul acestui material examinăm cum și cât, punând apoi întrebarea ce se va întâmplă cu zonele noastre schiabile, un sector important pentru turism și economiile locale a multor regiuni.

Iernile din România au devenit din ce în ce mai blânde iar drept urmare cantitățile de zăpadă observate au avut de suferit. Zonele montane sunt și ele afectate iar în cadrul acestui material examinăm cum și cât, punând apoi întrebarea ce se va întâmplă cu zonele noastre schiabile, un sector important pentru turism și economiile locale a multor regiuni.

Cum afectează schimbările climatice iernile și căderile de zăpadă?

În urmă cu doar câteva decenii, în multe regiuni din România zăpada își găsea locul în peisaj săptămâni întregi. Astăzi, însă, când ne uităm pe fereastră într-o zi obișnuită de iarnă, s-ar putea să vedem mai degrabă un cer plumburiu și temperaturi pozitive (dacă nu chiar record), decât ninsori abundente sau strat de zăpadă. De unde vine această schimbare? Faptul că iernile sunt tot mai lipsite de zăpadă poate fi explicat prin combinație dintre variabilitate naturală și schimbări climatice. Astfel, există procese fizice și mecanisme care pot modifica temperaturile și cantitatea de precipitații la nivel regional și la nivel global.

Toate aceste fluctuații, deși naturale, pot face ca iarna să fie uneori mai aspră sau mai blândă, fără a reflecta neapărat trendul general de încălzire pe termen lung. Cu toate acestea, dovezile științifice arată că deși variabilitatea naturală joacă un rol important, schimbările climatice antropice au un impact semnificativ asupra asupra iernilor. Prin arderea combustibililor fosili și defrișarea pădurilor eliberăm în atmosferă cantități uriașe de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră. Aceste gaze funcționează ca o “pătură” în jurul Pământului, împiedicând parțial radiația termică emisă de suprafața Pământului să se piardă direct în spațiu ducând astfel la creștere temperaturii medii globale. O consecință a creșterii temperaturii medii globale este aceea că sezonul rece devine tot mai scurt, iar episoadele cu ninsoare sunt mai scurte.

Așadar este firesc în continuare să ne întrebăm cum se face că, după un ianuarie cu temperaturi record la nivel global, ajungem totuși să ne trezim la mijlocul lunii februarie cu ninsori care dus la un strat consistent de zăpadă. Conform Copernicus, ianuarie 2025 a fost cel mai caldă lună ianuarie la nivel global, cu o temperatură medie de 13.23°C cu 0.79°C mai mare decât media pentru luna ianuarie din perioada de referință 1991-2020 și cu 1.75°C față de perioada preindustrială (1850- 1900).

Într-o lume ce se încălzește treptat, iarna nu dispare. Aici și dinamica atmosferei joacă un rol major: dacă masele de aer polar sunt aduce de circulația atmosferei către spre sud, atunci în Europa de Est, de exemplu, putem observa un val de frig și ninsori, chiar dacă restul continentului rămâne la temperaturi peste media obișnuită pentru acea perioadă. În același timp, o atmosferă mai caldă reține mai multă umiditate. Această umiditate se transformă apoi în precipitații sub formă de ploaie (când temperaturile sunt mai ridicate) sau sub formă de ninsoare (când temperaturile scad sub pragul înghețului). În plus, pe măsură ce temperatura la suprafața mărilor și oceanelor crește, crește și cantitatea umiditate și energie disponibilă pentru amplificându-le severitatea fenomenelor care produc de exemplu ninsori abundente.

Privind în ansamblu, iernile se încălzesc și se scurtează, iar din ce în ce mai puține regiuni ajung să experimenteze frig extrem. Cu toate acestea, fiindcă un aer mai cald poate reține mai multă umezeală, furtunile cu ninsori au șanse mai mari să se formeze și să fie mai intense în zonele unde încă este suficient de frig.

În aceste condiții mai avem unde schia în România?

Pentru a putea răspunde la această întrebare am pornit de la evoluția stratului de zăpadă între 1991 și 2020 pentru câteva stațiuni de schi: Azuga, Sinaia, Predeal/Clăbucet, Bușteni, Bâlea Lac, Vatra Dornei și Semenic. Pentru început, am adâncimea zilnică medie a stratului de zăpadă pentru intervale de zece ani 1991-2000 (curba albastră), 2001-2010 (curba verde) și 2011-2020 (curba roșie). Pentru toate stațiunile analize, cu excepția celor de la Vatra Dornei și Bâlea Lac, se poate observa o scădere a stratului mediu de zăpadă pentru perioada 1991-2000 comparativ cu perioadele recente. Pentru intervalul 1991-2000, cele mai mare strat de zăpadă a fost observat la Bușteni (aproximativ 0,7 m în februarie) și Sinaia (aproximativ 0,6 m în februarie). Pentru toate stațiile grosimea anuală medie a stratului de zăpadă este în descreștere (linia roșie punctată) cu excepția stațiunii Bâlea Lac unde tendința de scădere este mai puțin accentuată.

Azuga

Sursa foto: Climatebook

Sinaia

Sursa foto: Climatebook

Predeal/Clăbucet

Sursa foto: Climatebook

Bușteni

Sursa foto: Climatebook

Bâlea lac

Sursa foto: Climatebook

Vatra Dornei

Sursa foto: Climatebook

Semenic

Sursa foto: Climatebook

Dacă ne gândim la zilele reci de iarnă ca la o resursă limitată, fiecare grad în plus peste zero face diferența între o pârtie bună de schiat și una pe care zăpada se topește rapid.

În ultimii ani, iernile din România se caracterizează tot mai des prin temperaturi mai ridicate, ceea ce înseamnă că zăpada naturală nu mai este la fel de previzibilă și nici suficient de consistentă (așa cum putem vedea din graficele de mai sus) pentru a susține un sezon lung de schi. Alternativa o reprezintă instalațiile de producere a zăpezii artificiale. Ceea ce înseamnă pârtiile să rămână accesibile chiar și atunci când ninsorile naturale întârzie sau sunt insuficiente. Totuși, pentru ca investiția într-o astfel de tehnologie să fie cu adevărat eficientă, e necesar și un management atent al pârtiilor.

De pildă, bătătorirea profesională a zăpezii – procesul prin care stratul de zăpadă este nivelat și compactat – poate prelungi durata de viață a stratului de zăpadă și îl face mai rezistent în fața oscilațiilor de temperatură. În plus, zonele împădurite din apropierea pârtiilor pot juca un rol important. Arborii și vegetația mențin protejează zăpada de vânt sau de soarele puternic, prelungind astfel perioada în care condițiile de schi sunt bune. Cu alte cuvinte, pădurile din jurul stațiunilor nu sunt doar un decor frumos, ci și un „scut” natural pentru zăpada de pe pârtii.

Pentru cei care nu sunt neapărat pasionați de sporturi de iarnă, toate acestea pot părea detalii tehnice fără prea mare miză. Însă, dacă privim imaginea de ansamblu, un sezon de schi asigurat și stabil contribuie la economia locală, aducând turiști. De asemenea, existența unor zone montane bine întreținute și protejate înseamnă un mediu mai sănătos pentru toți, localnici și vizitatori deopotrivă. Prin urmare, aceste soluții pentru susținerea pârtiilor în fața schimbărilor climatice devin importante nu doar pentru iubitorii de schi, ci și pentru bunăstarea comunităților locale și pentru conservarea echilibrului natural.

Dr. Bogdan Antonescu

este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.

Graficele din cadrul acestui material au fost furnizate de experții din cadrul platformei Climatebook.gr

Read More
Riscuri climatice, Schimbari climatice, Turism, Poluare, Poluarea apelor Vlad Zamfira Riscuri climatice, Schimbari climatice, Turism, Poluare, Poluarea apelor Vlad Zamfira

Veneția — O comoară amenințată de schimbările climatice

În prezent Veneția, una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, a cărei prosperitate vine din negoțul maritim din vechi timpuri, se scufundă anual cu aproximativ 1 mm din cauza proceselor naturale. Asistăm la o creștere a nivelurilor mărilor, vedem emergența unor furtuni și inundații din ce în ce mai grave, iar poluare rezultată din gestionarea defectuoasă a maselor de turiști și vaselor de croazieră îngreunează situația. Riscăm să pierdem Veneția?

"Nivelul mării este în creștere aproape peste tot pe Pământ. Nu numai că nivelul mării crește, dar se întâmplă din ce în ce mai repede" declara Michael Oppenheimer, om de știință climatică și membru al panoului IPCC, atrăgând atenția la un prim exemplu chiar în Europa. 

În prezent Veneția, una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, a cărei prosperitate vine din negoțul maritim din vechi timpuri, se scufundă anual cu aproximativ 1 mm din cauza proceselor naturale. Asistăm la o creștere a nivelurilor mărilor, vedem emergența unor furtuni și inundații din ce în ce mai grave, iar poluare rezultată din gestionarea defectuoasă a maselor de turiști și vaselor de croazieră îngreunează situația. Riscăm să pierdem Veneția?

Poziționarea geografică – O problemă din start?

Datele istorice ne arată că orașul Veneția a fost fondat în Martie 421 iar Republica Venețiană a fost formată în anul 697 în zona de nord est a Peninsulei Italiei, în regiunea Veneto. Veneția propriu-zisă, Padova și alte așezăminte lagunare au format una din cele mai formidabile republici ale mileniului trecut ce a rezistat până în 1797. Înainte de aceasta spre sfârșitul prăbușirii imperiului Roman și în perioada tulbure ce a urmat după, zona joasă din NE penisulei era frecvent amenințată de invadatori reprezentând un mare pericol pentru populațiile locale ce și-au găsit adăpost în pletora de insule de-a lungul coastei Venețiene.

De-a lungul timpului orașul Venețian a beneficiat de avantajele strategice aduse de urbanismul său aproape unic, unde în loc de străzi erau mici canale navigabile, iar portul său era unul din cele mai mari și dezvoltate ale mileniului trecut. Însă în prezent ne găsim în situația în care dacă acțiuni rapide nu vor fi luate de autoritățile locale și naționale, atunci riscăm să pierdem treptat o comoară culturală nu doar a Italiei ci a întregii lumi iar generații de venețieni ar putea avea de făcut alegeri dificile în ceea ce privește o posibilă relocare a acestora către alte regiuni mai ferite.

Efectul schimbărilor climatice – O fereastră “artistică” în trecutul Veneției

Impactul schimbărilor climatice poate fi analizat prin mai multe metode – analize bio-chimice, studiul inelelor copacilor, studiul nucleurilor de gheață din ghețari, date înregistrate ale nivelurilor apelor, temperaturilor, toate pot contribui la crearea unui “tablou climatic”.

Oamenii de știință analizat marcajele mareeice din numeroase picturi precum aceasta a lui Canaletto și le-au comparat cu măsurători ale locațiilor respective din Veneția în prezent (sursa)

Însă avem și câteva metode mai creative, iar operele de artă ale secolelor trecute pot oferi câteva indicii prețioase legate de trecut. Spre exemplu, expertul climatic Dario Camuffo a folosit picturile artistului venețian Canaletto (1696-1768)  dar și Veronese (1528-1588) și Bellotto (1722-1780) pentru a găsi indicii cu privire la creșterile nivelului mării în Veneția, pentru că măsurătorile oficiale există doar din anul 1872. Cercetările sale au arătat că, de la mijlocului secolului 18 până în prezent, nivelul ar fi crescut cu ~61 cm, foarte mult ținând cont că apele canelelor venețiene au în prezent o adâncime medie de aproximativ 1-1.5m (Grand Canal/Marele Canal principal 5m)

Un alt indicator este prezenta algelor, vizibile în multe picturi ale lui Canaletto. Acest lucru i-a permis lui Camuffo să facă mai multe măsurători (creșterea nivelului Mării Adriatice, rata de adaptare sub apă a clădirilor Venețiene și alți factori) din diferite opere de artă, apoi să compare rezultatele sale cu nivelurile găsite pe aceleași clădiri din Veneția de astăzi.

Maree, furtuni, inundații

Aqua alta reprezintă un fenomen natural specific zonei Veneției caracterizat prin inundațiile sezoniere. Acesta a avut loc dintotdeauna, iar localnicii s-au obișnuit, însă pe măsură ce vedem efectul tot mai pronunțat al schimbărilor climatice acest fenomen poate contribui la apariția unor inundații și mai violente pe masură ce vedem furtuni din ce în ce mai pronuntațe, unde volumul de precipitații într-un interval scurt de timp poate duce la inundații puternice. 

Astfel de inundații au avut loc in noiembrie 1927, Decembrie 1933, Martie 1964, Februarie 1974, Noiembrie 1996, Noiembrie 2001, Octombrie și Noiembrie 2012.

În 2019 Veneția a suferit a doua cea mai catastrofală inundație din istoria sa recentă, nivelul apelor ajungând la 1,87 m. Costurile au fost enorme, iar autoritățile au putut oferi doar despăgubiri în valoare de 5000 euro pentru gospodării individuale și 20,000 pentru afaceri. Primarul Veneției de atunci Luigi Brugnaro declara atunci o stare de dezastru și că “acestea sunt efectele schimbărilor climatice”.

Turismul în masă, un alt pericol pentru Veneția

Multe orașe europene se confruntă cu dificultăți din ce în ce mai mari în privința gestionării numărului tot mai mare de turiști ce le trec pragul. Barcelona, Florența, Edinburgh, Bruges dar și Veneția sunt câteva exemple unde autoritățile locale au fost nevoite să ia măsuri precum introducerea unor taxe la hoteluri si de turism in general.

Una din concluziile secțiunii dedicate Veneției a unui recent raport UNESCO preciza că:

“regretă faptul că realizările raportate în ceea ce privește punerea în aplicare a deciziilor anterioare ale Comitetului și a recomandărilor misiunii nu reflectă un nivel semnificativ de progres în abordarea problemelor persistente și complexe legate, în special, de turismul în masă, de proiectele de dezvoltare și de schimbările climatice, care cauzează deteriorarea și pagube structurilor clădirilor și a zonelor urbane, degradând identitatea culturală și socială a locației și amenințând integritatea atributelor și valorilor sale culturale, de mediu și peisagistice; consideră, prin urmare, că locația continuă să se confrunte cu un pericol constatat și potențial din cauza amenințărilor individuale și a impactului cumulativ al acestora care, împreună, au efecte dăunătoare asupra caracteristicilor inerente ale Veneției”

Veneția este unul din cele mai vizitate orașe ale Europei – între 2017 și 2019 a fost vizitată, anual, de peste 5 milioane de oameni. Turismul este una din principalele surse de venit, însă acesta vine la rândul său cu un cost. Infrastructura orașului este una veche, iar suprafața sa totală (maritimă și terestră) de  ~410 km2 este una relativ mică.  Drept urmare an de an, Veneția trebuie să acomodeze valuri de turiști într-un oraș deja cu o densitate semnificativă a populației  (~630 locuitori/km2). Una din marile probleme cu care Veneția s-a confruntat de-a lungul anilor a fost acomodarea supervaselor de croazieră, a aglomerării și poluării cauzate de acestea. Răspunsul comunităților locale a fost o campanie intitulată “no grande navi” (“nu vaselor mari/fără vase mari”), care a devenit realitate pentru câțiva ani, însă în vara lui 2021 vasele de croazieră s-au întors.

Printre principalele argumente împotriva acestor vase de croazieră au fost:

  • Pericolul derivat din tranzitul navelor – care deplasează mii de tone de apă pe măsură ce trec – asupra unor țesături urbane străvechi, fragile și delicate și asupra lagunelor;

  • Riscurile, în general subestimate, pentru sănătatea publică: Traficul de croazieră este cea mai mare sursă de poluare a aerului din Veneția (date Arpav): conținutul de sulf al combustibilului folosit în timpul navigației, de exemplu, este de 1,5 %. Ca o comparație, cel din motorină mașinilor noastre este de 1.500 de ori mai mic.

  • Poluarea electromagnetică cauzată de radarele care sunt aprinse constant (plus vibrațiile constante cauzate de nave);

  • Poluare fonică;

  • Poluare asociată cu potențiale scurgeri de combustibili, incendii ș.a.m.d.

Mai putem vizita Veneția în 2100?

Datele ne arată că nivelul Marii Adriatice ar putea crește cu aproximativ 17 cm până în 2050, iar unele scenarii pesimiste indică posibilitatea că în 2100 această creștere să continue până la 120 cm,  o situație catastrofală pentru regiune. Reducerea traficului maritim este văzută ca o măsură imediată de mitigare și adaptare, una care însă ar putea avea consecințe economice pe termen scurt și mediu. 

Pe de altă parte implementarea unor bariere mecanice pentru protejarea Veneției și a zonei lagunare ar putea avea efecte pe termen lung asupra habitatelor naturale, florei și faunei. Cert este că acum vedem că Veneția, un oraș care nu ar exista și nu poate trăi fără apă, este constant amenințat de această sursă inițială a bogăției și unicității sale.

Ce soluții sunt?

Cel mai mare vas de croazieră construit vreodată, Icon of the Seas, a avut recent călătoria sa inaugurală. Acesta este de cinci ori mai mare decât Titanicul și poate găzdui 7,600 de pasageri și 2,000 de membri ai echipajului. Compania ce deține acest vas declara că aceasta este cea mai sustenabilă ambarcațiune de acest tip asta în timp ce numeroase orașe europene încearcă deja să reducă numărul anual al vizitelor vaselor de croazieră. Așadar, aceste vase sunt o problemă la nivel global unde trebuie găsite soluții cât mai eficiente. Veneția și acțiunile factorilor de decizie locali ne pot oferi câteva indicii în această direcție.

O alternativă găsită de autoritățile locale a fost crearea și dezvoltarea unui alt port menit să preia aceste vase plus cele de transport de mărfuri. Redirecționarea către porturile aflate în vecinătate din Ravenna și Trieste de asemenea a fost o soluție propusă, iar pentru vasele de croazieră de dimensiuni mai mici portul Marghera (zona industrială) a fost găsită ca alternativă aflată mai aproape de Veneția. Concret, acest lucru reduce nivelul poluării în zona lagunară a Veneției, dar și riscurile de pagube materiale asociate cu acestea. 

O altă soluție propusă și în alte mari orașe turistice ar fi o promovare mai mare a călătoritului în luni în care nu se înregistrează volume mari de turiști, pentru a preveni supra-aglomerările pe care le putem observa mai ales în timpul verii.

MOSE – Scutul împotriva mareelor și inundațiilor?

Încă din anii ’80 autoritățile Italiene au dorit crearea unui sistem de bariere retractabile pentru a proteja Veneția și zona aferentă de efectele mareelor și furtunilor. Proiectul a fost denumit MOSE (Modulo Sperimentale Elettromeccanico) și a durat decenii pentru a fi construit, acesta fiind finalizat și testat în 2020. Pe data de 3 Octombrie era prognozat un val mareeic foarte ridicat de ~135 cm peste nivelul normal, iar sistemul MOSE reușise cu success să adăpostească Laguna Venețiană de efectele acesteia. Însă la doar două luni distanță, din cauza unei prognoze eronate, barierele nu au fost ridicate, ceea ce a expus orașul unei furtuni puternice ce a provocat pagube. 

Principalele griji legate de sistemul MOSE sunt că pe termen lung ar putea afecta habitatele naturale prin aceste separări forțate, chiar și temporare, dintre zona lagunară venețiană și Marea Adriatică. Dispute deja au răsărit între comercianți și autoritățile locale. Apoi,  există și teama că gradul de creștere al nivelului marilor ar putea întrece cu mult capacitățile tehnologice și economice existente, în cazul în care efectele schimbărilor climatice nu sunt diminuate conform prevederilor tratatului de la Paris.

Alte măsuri luate:

  • Mai multe proiecte de regenerare urbană, conservare de patrimoniu și coeziune socială sunt în desfășurare. 

  • A fost construită o barieră specifică pentru a proteja Bazilica San Marco, iar "ridicarea întregii insule San Marco" este planificată.

  • Interzicerea accesului navelor mari pe canalul Bazinul San Marco - Giudecca este încă în vigoare. În zona Marghera au fost construite trei debarcadere temporare pentru navele mari de pasageri, iar în Chioggia este în curs de amenajare un debarcader suplimentar.

  • Autoritatea portuară a lansat o competiție deschisă pentru propuneri și proiecte legate de construcția și gestionarea punctelor de acostare în afara lagunei, care pot fi utilizate de navele de pasageri de peste 40.000 de tone brute și de navele de containere utilizate pentru transportul transoceanic.

  • Continuă intervențiile de redresare după mareea excepțională din noiembrie 2019. În timp ce sistemul de prevenire a riscurilor se îmbunătățește, au fost înregistrate evenimente de maree maree înaltă mai frecvente și cu magnitudine mai mare (la 22 noiembrie 2022, s-a înregistrat cel mai înalt nivel al Mării Adriatice din istorie)

  • Un "Plan de acțiune pentru energie durabilă și climă" pentru orașul Veneția este în curs de finalizare și va fi trimis Centrului Patrimoniului Mondial înainte de finalizarea sa.

  • Ca urmare a interzicerii construirii de noi instalații de depozitare a gazului petrolier lichefiat (GPL), au fost emise reglementări legale pentru a oferi compensații pentru proiectele deja autorizate.

Read More
Procese climatice, Socio-economic, Societate, Turism Sorin Cebotari Procese climatice, Socio-economic, Societate, Turism Sorin Cebotari

Turismul de iarna in epoca schimbărilor climatice

Creșterea temperaturilor medii lunare și schimbarea structurii precipitațiilor în zonele muntoase duc la o scădere a numărului de zile înzăpezite anual. În scenariul pesimist, am putea avea doar circa 30 de zile înzăpezite anual către finalul acestui secol, față de 80 de zile în decursul anilor ‘60-’70.

Creșterea temperaturilor medii lunare și schimbarea structurii precipitațiilor în zonele muntoase duc la o scădere a numărului de zile înzăpezite anual. În scenariul pesimist, am putea avea doar circa 30 de zile înzăpezite anual către finalul acestui secol, față de 80 de zile în decursul anilor ‘60-’70. Aceste schimbări vor pune presiune pe turismul de iarnă în România, crescând costurile de operare a pârtiilor de la altitudini joase și creșterea aglomerării pe pârtiile de altitudine înaltă.

Din păcate, în anii ce urmează, stratul de zăpadă va continua să se diminueze. Acest lucru nu înseamnă că nu vom mai avea zăpadă deloc. Dar este cert că precipitațiile sub formă de ninsoare vor fi mai rare, din ce în ce mai puțin persistente, iar grosimea stratului de zăpadă va fi din ce în ce mai mic comparativ cu intervalul 1970-2000. Astfel în anumite regiuni vom observa reduceri de până la 80% a grosimii stratului de zăpadă către finalul acestui secol. 

 Pentru perioada 2001-2030, faţă de 1961-1990, se proiectează o creştere a temperaturii medii lunare a aerului mai mare în lunile noiembrie-decembrie şi în perioada caldă a anului (mai-septembrie), de aproximativ 1 C, valori ceva mai ridicate (până la 1.4 C -1.5 C ) fiind la munte, în sudul şi vestul ţării. Încălzirea medie anuală, la nivelul întregii ţări, este cuprinsă între 0.7 C şi 1.1 C, cele mai mari valori fiind în zona montană.

În acest context, turismul hibernal în România este afectat direct. Mai puțină zăpadă naturală în perioada de iarnă înseamnă folosirea  tunurilor de zăpadă  care asigură debutul la timp a sezonului sporturilor de iarnă. Multe stațiuni de schi folosesc pe pârtii zăpada artificială pentru a completa sau înlocui zăpada naturală. Pârtiile cu zăpadă artificială sunt adesea foarte dure , producerea de zăpadă artificială costă foarte mult și poate avea chiar un impact negativ asupra resurselor locale (având în vedere consumul extrem de mare de apă). Pârtia de ski expusă schimbărilor de temperatură este vulnerabilă fiind expusă avalanșelor și accidentelor.

Ce se întâmplă cu precipitațiile la munte ?

Cantitatea de zăpadă și ploaie anuală dintr-o zonă anume depinde foarte mult de amplasarea geografică a acestuia .

Din analiza repartiției mediilor anuale de precipitații lichide și solide, rezultă că cel mai mare volum se înregistrează în regiunea montană (1000-1500 mm anual). În funcție de altitudine și de expunerea versanților, se înregistrează diferențe de 100-200mm în favoarea versanților nordici și vestici, comparativ cu cei estici și sudici. 

Ca rezultat al rolului de barieră jucat de Carpați, precipitațiile sunt neuniform distribuite: mai bogate pe versanții nord-vestici, aflați sub influența maselor de aer oceanic și mai reduse pe versanții sud-estici, unde influența este cea a aerului de natura continentală. Astfel cantitatea de precipitații scade de la nord spre sud și de la vest spre est, pe măsură creșterii gradului de continentalism. 

Dincolo de impactul structurii geografice a munților din România, schimbările climatice au un efect măsurabil asupra cantității anuale de precipitații precum și a formei precipitațiilor (ninsori sau ploi). Astfel datele existente arată o reducere consistentă a numărului de zile cu zăpadă în decursul unui an.

Schimbările prognozate în numărul anual de zile înzăpezite (cel puțin 30 cm de zăpadă ) la altitudini mai mari de 800 m către finalul secolului 21 în conformitate cu scenariul pesimist (RCP8.5) și scenariul moderat  (RCP4.5) în baza datelor oferite de Copernicus pentru România . 

Reducerea numărului de zile înzăpezite este dat în mare de creșterea temperaturilor medii lunare și a cantității de precipitații. Astfel, datele curente arată o reducere clară a cantității de precipitații pentru perioada următoare pentru toate zonele din afara arcului carpatic.

În cazul zonelor intra-Carpatice, cu toate că vedem o creștere a precipitațiilor , cuplată cu creșterea temperaturilor medii, aceste precipitații vor fi mai des sub formă de ploaie sau lapoviță, fenomen ce la rândul său contribuie și mai mult la reducerea grosimii stratului de zăpadă la altitudini joase .

Impactul asupra turismului 

Domeniul schiabil din România este format din 189 de pârtii omologate, care însumează 164 de kilometri. Dintre acestea, doar 55 de pârtii au o lungime de peste 1000 metri, 2 pârtii au peste 3000 metri lungime și una singură are peste 4000 metri lungime, arată datele din baza Ministerului Turismului.

Repartizarea Domenilor Schiabile de interes turistic 

Problema Turismului Hibernal în România este că toate domeniile schiabile se află sub 2600 de m altitudine cea ce înseamnă o expunere directă la creșterea temperaturilor și reducerea numărului de zile cu zăpadă naturală anual. Dependență față de zăpada artificială duce la creșterea prețului de întreținere a pârtiei din moment ce zăpada artificială este realizată prin amestecarea unor volume mari de apă și aer de înaltă presiune. Cerințele pentru apă pot fi foarte mari, necesitând pompare din lacurile înconjurătoare, din râuri sau din iazurile artificiale construite în scopuri. Echipamentele moderne de zăpadă pot necesita cu ușurință 400 litri de apă pe minut pentru fiecare pistol de zăpadă, iar stațiunile pot avea zeci sau chiar sute în funcțiune. Atât costurile de investiție în utilajele de producția a zăpezii artificiale cât și costurile de producție a zăpezii artificiale pot deveni nesustenabile din punct de vedere economic pentru administratorii acestor domenii schiabile (majoritatea fiind întreținute de autoritățile locale). Reducerea zilelor înzăpezite afectează direct stațiunile de schi din România. 

Majoritatea pârtiilor de schi din zonă montană Bucegi și Postăvaru se află la altitudini joase, ceea ce va însemna că vor fi necesare investiții pentru a produce zăpadă      artificială, astfel încât     să contracareze încălzirea       climei montane. Pe de alta parte, pârtiile de schi aflate la o altitudine mai mare (Sinaia, Bâlea) vor profita de un aflux sporit de turiști, se arată în Strategia națională a României privind schimbările climatice 2013-2020, publicată  în Monitorul Oficial 

În ansamblu, principalele efecte ale schimbărilor climatice (temperaturile în creștere, reducerea stratului de zăpadă, frecvența și intensitatea sporită a evenimentelor extreme, etc.) vor avea o serie de efecte negative asupra sectorului turistic din România:

  • Activitățile turistice vor avea o sezonalitate diferită.

  • Stațiunile vor înregistra costuri mai mari cu încălzirea/răcirea și aerul condiționat în funcție de specificul lor.

  • Stațiunile vor fi supra-aglomerate în unele zone și, în mare parte neocupate în alte zone.

  • Veniturile rezultate din turism vor scădea în zonele afectate, dar ar putea crește în zonele avantajate.

  • Stațiunile destinate sporturilor de iarna vor avea mai puțină zăpadă și vor înregistra costuri suplimentare pentru producerea zapezii artificiale.

  • Sezonul turistic de iarna va fi mai scurt.

  • Unitățile turistice vor avea costuri mai mari legate de asigurări si de restrângerea activității.

  • Evenimentele meteorologice extreme vor afecta infrastructură, patrimoniul istoric, patrimoniul arhitectural și caracterul sezonier.

  • Atracțiile turistice naturale vor suferi deteriorări.

Soluții

Având în vedere că în România avem multiple zone care înregistrează venituri importante de pe urma sporturilor de iarnă și care vor fi clar afectate de evoluțiile climatice este important ca strategie națională să aibă în vedere aceste evoluții și să dezvolte strategii de adaptare la aceste schimbări. Strategiile trebuie discutate și implementate atât la nivel național, cât și cu implicarea directă a actorilor locali pentru a asigura o tranziție cât simplă către un model sustenabil, asigurând, acolo unde va fi posibil, continuare activităților de iarnă.

De asemenea se recomandă ca stațiunile să-și diversifice produsele turistice, pentru a fi mai puțin vulnerabile la efectele schimbărilor climatice. Turiștii trebuie, de asemenea, sa fie mai bine educați cu privire la efectele schimbărilor climatice, așa încât să-și poată adapta în consecință comportamentul de consum turistic.

În acest context, întreprinderile din sectorul turistic trebuie să-și adapteze investițiile pentru a contracara amenințările și de a valorifica oportunitățile. Deși acest lucru poate genera costuri mai mari, protecția pe termen lung față de schimbările climatice va avea ca rezultat beneficii durabile. Unitățile turistice trebuie să fie construite în locații care favorizează adaptarea la efectele schimbărilor climatice, folosind materiale reziliente la noile condiții de climă.

Asigurările vor constitui, de asemenea, o importantă măsură de protecție climatică. Produsele turistice trebuie sa fie diversificate, concentrându-se pe serviciile mai puțin vulnerabile și punând un accent mai mare pe turismul rural. Personalul din turism și turiștii trebuie să fie mai bine educați cu privire la efectele negative ale schimbărilor climatice și la măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice.

Viitorul turismului hibernal românesc nu poate rămâne în afara acestor strategii, ci va fi afectat de scenariile schimbărilor climatice. În fața unei industrii turistice sensibile la schimbările climatice, planificarea turistică în spațiul montan românesc trebuie să țină seama de realitatea mediului înconjurător. Cercetările viitoare se vor axa pe variabilitatea anuală a stratului de zăpadă în conexiune cu cantitatea de precipitații solide .

Alexandru Tătar

Doctorand în cadrul Facultății de Geografie a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Cercetarea curentă a lui Alexandru se focusează pe conservarea resurselor de bază în vederea stopări risipei de asemenea se atrage atenția asupra efectului pe care schimbările climei o are asupra economiei. Aria de interes Protecția Mediului și Turismul .

Read More