Dincolo de mituri și legende populare - Ce trebuie să știm despre turbării și rolul acestora în lupta împotriva schimbărilor climatice
Astăzi, de ziua internațională a Pământului, reamintim că restaurarea și protejarea turbăriilor poate sprijini atât lupta împotriva schimbărilor climatice, cât și dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.
Turbăriile sunt recunoscute la nivel global ca importante rezervoare naturale de carbon, având un rol crucial în combaterea schimbărilor climatice. În România, percepțiile asupra acestor ecosisteme variază – de la resurse exploatabile la zone periculoase sau chiar locuri cu valoare turistică. Aceste viziuni reflectă relația complexă dintre oameni și natură, influențată de educația ecologică și gradul de informare. Astăzi, de ziua internațională a Pământului, reamintim că restaurarea și protejarea turbăriilor poate sprijini atât lupta împotriva schimbărilor climatice, cât și dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.
Turbăriile – soluții locale pentru probleme globale
Într-o lume confruntată cu schimbările climatice, pierderea biodiversității, deșertificare și poluare, ecosistemele naturale sunt mai importante ca niciodată. Acestea susțin viața pe Pământ, au un rol crucial în menținerea echilibrului natural iar deteriorarea lor ar putea avea consecințe semnificative pentru întreaga omenire.
În 2019 ONU facea un apel important declarand perioada 2021-2030 ca Deceniul Restaurării Ecosistemelor, unde restaurarea acestora ar putea duce la eliminarea a până la 26 gigatone de gaze cu efect de seră din atmosferă. Apelul global vizează protejarea și refacerea ecosistemelor degradate pentru a preveni crizele climatice și pierderea biodiversității. În Europa, Legea restaurării naturii este un pas esențial în acest sens, completând inițiativele ONU și servind drept model pentru alte regiuni. Prin aplicarea ei, țările UE pot contribui semnificativ la conservarea mediului și educarea publicului.
În Europa, țări precum Albania, Croația, Republica Moldova, Polonia și Slovacia din Estul Europei, alături de state nord-vestice și nordice precum Irlanda, Germania, Olanda și Austria se confruntă cu o problemă gravă: degradarea accentuată a turbăriilor. Degradarea ecosistemelor de turbărie a fost accelerată de activități antropice intense. Printre acestea se numără transformarea zonelor mlăștinoase în terenuri agricole, crearea canalelor de drenare pentru extinderea suprafețelor forestiere și suprapășunatul. De asemenea, apariția speciilor invazive și extragerea turbei au contribuit semnificativ la deteriorarea acestor ecosisteme. Această problemă a început în perioada socialistă prin aplicarea unei viziuni economice bazate pe exploatare intensivă. Chiar dacă regimurile politice au evoluat cu timpul, indiferența generalizată față de protecția mediului a perpetuat această situație până în prezent.
Pe plan mondial, turbăriile sunt recunoscute ca zone vitale pentru combaterea schimbărilor climatice. Aceste ecosisteme joacă un rol esențial în stocarea carbonului și conservarea biodiversității unice. În România, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a identificat 204 turbării degradate, majoritatea fiind situate în lanțul carpatic și în depresiunile intramontane.
Molhașurile de la Izbuce (județul Cluj) – rezervație naturală botanică, integrată Parcului Natural Apuseni. În prim plan, exemplare de bumbăcăriță (Eriophorum vaginatum). Sursa: NWPEAT, 2024
Tinovul Stampei (județul Suceava) – singura turbărie din țară cu statut de protecție RAMSAR Sursa: NWPEAT, 2022 (stânga)
Din nefericire, doar una dintre aceste turbării beneficiază de protecție internațională – Tinovul Poiana Stampei, inclus în lista zonelor umede de importanță internațională, Ramsar. Însă, 45 dintre ele au fost supuse unor intervenţii de restaurare, între anii 2021-2024, prin Programul „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice şi Ecosisteme” (RO-Mediu). Acest efort reprezintă o încercare concretă de angajament a României în lupta împotriva schimbărilor climatice la nivel european.
Cum sunt percepute turbăriile în România? De ce ne temem de o oportunitate?
Datorită unicității acestor ecosisteme, deseori aflate în zone izolate, turbăriile sunt percepute și asociate cu o aură de mister și teamă. Toate aceste trăiri sunt influențate de o combinație de factori socio-culturali, printre care dezinformarea, percepții culturale sau chiar legende locale. Rezultatele cercetării întreprinse de colectivul proiectului „Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest” (NWPEAT), publicate parțial într-un ghid de restaurare al turbăriilor (2024), au consemnat slaba informare a publicului larg privind beneficiile turbăriilor. Această lipsă de cunoștințe se reflectă în percepții ambivalente și complexe, nu numai în rândul populației generale, dar și printre factorii de decizie. Comunitățile locale, autoritățile locale și oamenii de știință au opinii diferite despre turbării.
Rezultatele încrucișate ale datelor obținute prin aplicarea unui set de instrumente calitative (18 interviuri semi-structurate, 150 chestionare, analiza a 13 politici) au evidențiat câteva perspective de raportare la turbării:
Din perspectivă științifică, turbăriile sunt recunoscute pentru valoarea lor ecologică și biodiversitatea unică pe care o adăpostesc. Aceste ecosisteme joacă un rol esențial în combaterea schimbările climatice prin stocarea carbonului, reglarea bugetului hidric și conservarea biodiversității. Această viziune este în principal susținută de oamenii de știință avizați, dar și parțial de unii cetățeni, cu un grad de informare mai ridicat.
În rândul comunităților locale și al autorităților locale, valorificarea economică a turbăriilor este adesea prioritarǎ faţǎ de valoarea ecologicǎ. Aceastǎ abordare utilitaristǎ se datorează unei cunoaşteri limitate a beneficiilor ecologice ale acestor ecosisteme. Însă, există o categorie de respondenți care apreciază serviciile culturale ale turbăriilor, inclusiv potenţialul turistic şi educaţional asociat lor, în prim plan remarcându-se un demers comunitar mai nuanțat.
Pentru a menţine serviciile ecosistemice furnizate de turbării, este nevoie atât de intervenţii de restaurare cât şi de tehnologii inovative pentru monitorizarea eficientă a acestor zone umede. Cu toate acestea, suprapunerea cu zone naturale protejate poate crea reticenţe în implementarea acţiunilor necesare. Prin implicarea activă în acţiuni voluntare sau proiecte locale dedicate restaurării și conservării zonelor umede se demonstrează deschidere spre educație și conştientizare asupra impactului negativ al activităților antropice asupra mediului natural.
Factori ce condiționează modul în care percepem ecosistemele de turbărie
În România, conservarea zonelor umede se confruntă cu o serie de factori politici, economici, sociali, tehnologici, legislativi și ecologici, care influențează gestionarea și protecția acestor ecosisteme.
Rolul autorităților în gestionarea conservării zonelor umede este esențial, necesitând un cadru legislativ coerent. Totodată, acestea sunt responsabile pentru managementul unor zone umede, mai ales dacă beneficiază de statut de protecție, dar nu au un caracter exclusivist, așa cum de multe ori este perceput de către cetățeni. Gestionarea eficientă combină restaurarea cu tehnologii moderne. Oamenii de știință susțin necesitatea lucrărilor de restaurare și o monitorizare continuă, dar autoritățile și locuitorii nu sunt informați despre procesul de restaurare ecologică. Ba mai mult, obținerea unor avize pentru realizarea unor intervenții de restaurare este un proces birocratic îndelungat.
Legislația europeană are un impact pozitiv, dar ambiguitățile pot genera bariere în conservare. Compensarea proprietarilor prin subvenții este o soluție, iar proprietarii de zone umede și turbării pot accesa subvenții APIA, deși această oportunitate nu este suficient mediatizată. Regimul de proprietate privată impune, la rândul lui, anumite limitări, dar există un potențial de utilizare durabilă și valorificare turistică a terenurilor. Finanțarea activităților de conservare, implicit de restaurare, depinde de regimul de proprietate, iar lipsa reglementării legale din cauza inexistenței unei cadastrări a acestor terenuri blochează orice tip de investiție.
Educația și conștientizarea sunt esențiale pentru succesul conservării. Comunitățile locale atribuie turbăriilor valori mistice, iar opiniile variază de la indiferență la admirație. Educația ecologică poate contribui la conștientizarea beneficiilor turbăriilor.
Potecă tematică în cadrul Tinovului La Poduri (județul Cluj) Sursa: NWPEAT, 2024
Tinovul La Poduri (județul Cluj) Sursa: NWPEAT, 2024
Mituri și legende asociate turbăriilor din România
Percepute frecvent ca și arii restrictive, cu utilizare minimă, turbăriile și mlaștinile, în general, sunt uneori asociate cu mituri și legende care au consolidat statutul lor de zone care trebuie evitate. Cele mai multe legende fac referiri la decese, pierderi sau rătăciri ale persoanelor care s-au apropiat de aceste teritorii. Mlaștina de la Iaz, comuna Plopiș, județul Sălaj, are asociată o legendă despre decesul unei ciobănițe, care apoi a speriat întreaga comunitate.
Unul din amfitrionii locali, domnul Alexandru Bodea relata: „Legenda spune că aici s-a înecat o păstoriţă cu turma ei. Într-o zi, turma speriată a intrat direct în mlaştină, iar ciobăniţa a intrat şi ea după turmă. Mlaştina a înghiţit atât fata cât şi turma. Oamenii din sat au venit, tineri şi bătrâni, să caute trupul fetei măcar. Nu l-au găsit, deşi căutările au durat mai multe zile. Au venit şi bătrâni cu cârje, care după o săptămână de stat cu picioarele în apa mlaştinii au simţit că picioarele nu-i mai supără. Atunci şi-au dat seama că apa este bună pentru tratarea unor boli”
În cazul mlaștinii de la Peșteana, comuna Densuș, județul Hunedoara, numit de localnici și „Lacul fără fund”, legenda confirmă dispariția multor animale care se apropiau de ea. De altfel, hidronimul de Lacul fără fund se întâlnește în mai multe zone ale țării, fiind asociat cu existența unor lacuri a căror adâncime ipotetic mare a dus frecvent la cazuri de dispariții sau înec: comuna Șirineasa, satul Valea Alunișului (Vâlcea) comuna Tomești (Harghita), comuna Chiojdu și comuna Mânzălești (Buzău), satul Băgău, comuna Lopadea Nouă (Alba), etc.
Indiferent de locație, de cele mai multe ori, tâlcul legendelor este asociat morții sau pierderii unor obiecte de valoare. Educația ecologică și conștientizarea de către publicul larg a beneficiilor pe care le dețin zonele umede, cu precădere turbăriile, pot schimba, în timp, aceste conotații negative, transformându-le în locații mai prietenoase cu beneficii economice dar și pentru climă.
Răzvan-Horațiu BĂTINAȘ
Este lector în cadrul Departamentului de Geografie Fizică şi Tehnică din cadrul Facultaţii de Geografie a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Principalele preocupări de cercetare sunt legate de domeniul hidrologiei, turismului şi calităţii mediului. A activat în diverse proiecte şi contracte de cercetare cu tematică pe domeniul conservării naturii, calității apei, amenajării teritoriale și urbane. Este o persoană sociabilă, cu afinităţi pentru natură, fotografie, sport şi activităţi în aer liber. Director de proiect al proiectului Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest (NWPEAT)
Ana-Maria POP
activează ca cercetător științific în cadrul Centrului de Geografie Regională, Facultatea de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj- Napoca. Este pasionată de explorarea relației dintre oameni, comunitățile locale și mediul lor de viață, fie el natural sau construit, și se regăsește într-o căutare permanentă de noi instrumente, tehnici și metode pentru a surprinde cât mai bine percepțiile, atitudinile și comportamentele comunităților locale.
Parlamentul European a dat undă verde Legii de restaurare a naturii. Următorul pas ar putea fi acordarea drepturilor ecosistemelor la nivel global
În ciuda dezbaterilor aprige, a demonstrațiilor pro și contra și a opoziției Partidului Popular European (PPE), Parlamentul European a adoptat recent proiectul de lege pentru restaurarea naturii cu o majoritate restrânsă.
Proiectul de legislație definește obiective obligatorii în domenii specifice: măsurile de restaurare vor fi implementate pe 20% din suprafața terestră și marină a UE, până în 2030. Până în 2050 măsurile vor fi extinse la toate ecosistemele degradate.
În ciuda dezbaterilor aprige, a demonstrațiilor pro și contra și a opoziției Partidului Popular European (PPE), Parlamentul European a adoptat recent proiectul de lege pentru restaurarea naturii cu o majoritate restrânsă. Proiectul de legislație definește obiective obligatorii în domenii specifice: măsurile de restaurare vor fi implementate pe cel puțin 20% din suprafața terestră și marină a UE, până în 2030. Până în 2050 măsurile vor fi extinse la toate ecosistemele degradate.
Legea are ca scop refacerea habitatelor și speciilor degradate de activitatea umană și de schimbările climatice. Noua reglementare, prima la nivel continental, care pledează pentru restaurarea naturii, ar fi absolut necesară, întrucât 81% din habitatele europene sunt în stare proastă – fără refacerea lor, distrugerea biodiversității nu poate fi oprită, iar atenuarea eficientă și rentabilă a schimbărilor climatice este de neconceput. Pentru viitorul umanității, trebuie să acordăm și drepturi naturii, care câștigă tot mai mult teren la nivel global.
Deja putem simți pe pielea noastră daunele cauzate de criza climatică și ecologică astăzi. Pentru a atenua impacturile ulterioare , cel mai recent raport IPCC subliniază că aproximativ 30-50% din suprafețele terestre, de apă dulce și oceanică ale Pământului ar trebui protejate prin metode eficiente și juste din punct de vedere social. Cu soluții bazate pe natură și anume protecția, restaurarea și gestionarea durabilă a ecosistemelor naturale, reziliența comunităților vii împotriva efectelor șocurilor poate fi consolidată.
Pe baza propunerii inițiale prezentate în urmă cu mai bine de un an, legislația ar stabili obiective obligatorii din punct de vedere juridic în șapte zone specifice, de la polenizatori la ecosisteme marine, care împreună trebuie să se aplice pentru cel puțin 20% din zonele terestre și maritime ale UE până în 2030.
Obiectivul a fost ridicat la 30% după conferința COP15 privind biodiversitatea de la Montreal, care este un reper din punct de vedere al mediului, astfel încât UE să poată ține pasul cu noile obiective globale, care ar garanta protecția unei treimi din planetă, până în 2030.
Pe baza propunerii, statele membre pregătesc un plan național de redresare pentru implementarea planurilor cuprinzătoare ale UE. Dovezile științifice pentru efectele benefice ale unui mediu natural bine întreținut sunt clare: menținerea ecosistemelor sănătoase este esențială pentru stocarea și sechestrarea dioxidului de carbon și stoparea pierderii biodiversității.
În ciuda acestui fapt, deși proiectul de lege privind refacerea naturii a fost primit favorabil de organizațiile de mediu, PE a supus-o în cele din urmă la vot și a adoptat-o. Conform Actului de restaurare a naturii, Uniunea va implementa măsuri de restaurare pe 20% din suprafața terestră și marină a UE până în 2030 și va extinde măsurile la toate ecosistemele degradate până în 2050.
Să respectăm legile de protecție a mediului
Pe 22 iunie 2022, Comisia Europeană a propus un regulament privind refacerea naturii, care contribuie la refacerea durabilă și pe termen lung în zonele terestre și maritime ale UE. Adoptarea propunerii a fost esențială pentru realizarea obiectivelor UE în materie de climă și biodiversitate, dar a fost lansată o contracampanie semnificativă pentru a preveni adoptarea propunerii. Potrivit celor care se opun propunerii, legea ar pune în pericol securitatea alimentară, economia, dezvoltarea surselor regenerabile de energie, pădurarii și fermierii.
Totuși, din punct de vedere științific, diluarea legii pune în pericol societatea. Este adevărat că crizele climatice și de biodiversitate afectează drastic producția de alimente și, dacă nu continuăm să luăm măsuri serioase pentru a le aborda, riscurile vor crește.
Însă diluarea politicilor ambițioase precum Legea pentru restaurarea naturii va duce la înrăutățirea schimbărilor climatice și la pierderea biodiversității, ceea ce va cauza, de asemenea, costuri suplimentare pentru economie.
Raportorul care a prezentat propunerea, César Luena, a declarat, în cadrul conferinței de presă de după vot, că această lege de restaurare a naturii este un element esențial al Pactului Verde European și urmează consensul științific și recomandările pentru refacerea ecosistemelor europene.
El a subliniat că va transmite un mesaj bun parlamentelor și instituțiilor țărilor membre și, deși mai este loc de îmbunătățire, termenele reale dau motive de încredere. Luena a spus că legea include suficient timp și flexibilitate pentru ca toată lumea să o implementeze în ritmul potrivit. El a mai atras atenția că legea nu este împotriva nimănui, de fapt – ci că măsurile prevăzute în noua lege vor servi la asigurarea stabilității unei economii care depinde de ecosisteme sănătoase.
Pentru viitorul umanității, trebuie să dăm drepturi naturii
În iulie 2022 , Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție istorică care declară accesul la un mediu curat, sănătos și durabil ca drept uman universal. Sănătatea și bunăstarea umană depind de sănătatea naturii, cu toate acestea, rolul ecosistemelor ca sistem de aprovizionare subordonat societăților și utilizarea excesivă a acestora provoacă daune ireversibile.
La COP15 privind biodiversitatea din 2022, 200 de țări au semnat un acord pentru a promova drepturile omului și drepturile naturii și pentru a restabili biodiversitatea până în 2030. Este primul acord internațional care sprijină obiectivele mișcării, care a crescut din 2006, pentru a se asigura că natura și tot ceea ce cuprinde ea – de la specii de animale și plante la râuri, munți și sol – au aceleași drepturi inerente ca și ființele umane.
Acordarea statutului juridic al ecosistemelor și a dreptului lor de a exista la un nivel asemănător cu ceea ce merităm noi, oamenii, poate ajuta la schimbarea atitudinii sociale față de natură, care în prezent este caracterizată în mare parte prin posesie și exploatare.
În lupta împotriva schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității, așa-numitele „drepturi ale naturii” primesc din ce în ce mai multă atenție pe lângă drepturile omului. Baza ideii este că ecosistemele — acolo unde viața se dezvoltă și are loc —, merită același drept de a exista ca și oamenii.
În practică, aceasta înseamnă că habitatul unei specii de animale care este amenințat de o intervenție umană — cum ar fi deschiderea unei mine — este, din punct de vedere juridic, același lucru cu tulburarea liniștii în locuința unei persoane.
Țestoasele, balenele și pădurile reclamante pot veni în instanță
Înzestrarea naturii cu drept propriu este un instrument juridic care asigură protecția mediului în justiție – nu doar de dragul oamenilor, ci și de dragul naturii. Din ce în ce mai multe precedente legale dovedesc că recunoașterea statutului juridic al ecosistemului și a dreptului de a exista poate ajuta la schimbarea atitudinilor sociale față de natură.
Peste 30 de țări și națiuni tribale recunosc deja drepturile naturii într-o anumită formă, fie prin prevederi constituționale, legi sau hotărâri judecătorești. Panama a acordat drepturi broaștelor țestoase marine în mai 2023 pentru a le proteja de poluare și braconaj. În aceeași perioadă, Port Townsend și Gig Harbor, Washington au devenit primele două orașe din nord-vestul Pacificului care au recunoscut drepturile legale ale orcilor. Asta înseamnă dreptul la: viață, autonomie, cultură, pentru o migrație liberă și sigură, hrană adecvată din surse naturale și dreptul la un habitat lipsit de condiții, zgomot și poluare care cauzează vătămări fizice, emoționale sau psihice.
Unul dintre primele și cele mai faimoase precedente pentru afirmarea drepturilor naturii poate fi găsit în Ecuador, unde în 2008 drepturile Mamei Pământ au fost consacrate în constituție, pe care localnicii o numesc Zeița Pachamama. De asemenea, ei luptă pentru recunoașterea constituțională a drepturilor naturii în Aruba, unde încălzirea globală și daunele cauzate de turism amenință mijloacele de trai ale populației de doar 110.000 de oameni. Fiind un mic contributor la schimbările climatice, Aruba și-a dat seama că distrugerea în continuare a ecosistemelor sale ar putea însemna sfârșitul țării.
Unul dintre cei mai semnificativi pași legati de drepturile naturii a avut loc și în decembrie 2021, când Curtea Supremă din Ecuador a confirmat drepturile la natură consacrate în constituția țării în raport cu o mină de cupru și aur — care sunt valabile nu doar în zonele protejate, ci în toată țara. Pe baza verdictului, exploatarea minelor a încălcat drepturile pădurii tropicale Los Cedros. O hotărâre similară a reușit să protejeze pădurea tropicală din Valea Intag din Ecuador de activitățile poluante ale unei mine de cupru.
Europa începe, de asemenea, să recunoască importanța dreptului ecosistemelor de a exista. În Polonia, de-a lungul Oderului a fost organizată o demonstrație pentru eliminarea poluării mediului prin lupta pentru drepturile ecosistemului local. Precedentul pentru aceasta este că, în vara anului 2022, mii de pești au murit din cauza poluării apei.
Orca în Oceanul Pacific Fotografie: Unsplash
Drepturile naturii pot fi încălcate în același mod ca și drepturile omului
Un număr tot mai mare de țări, inclusiv Uganda, Ecuador și Noua Zeelandă au legi în vigoare sau discută posibilitatea de a acorda drepturi asupra ecosistemelor. Hotărârile judecătorești din India și Columbia au recunoscut aceste drepturi și au subliniat datoria guvernului de a le proteja.
În 2017, de exemplu, un tribunal indian a recunoscut drepturile râului Gange, considerat sacru de milioane de oameni. Judecătorii au stabilit că poluarea mediului este ca și cum a răni pe cineva. În orice caz, exemplul Gangelui arată clar: chiar și acordarea statutului legal ecosistemelor nu garantează automat protecția.
Cheia succesului poate fi amploarea intervenției și momentul. În Seattle, tribul Sauk-Suiattle a acuzat orașul că sistemul de baraje împiedică migrația somonului, care joacă un rol cheie în traiul și cultura lor, precum și fluxul de nutrienți necesari peștilor. Pentru a inversa declinul populatiei, trecerea trebuie asigurată în cazul a trei hidrocentrale. Avizele pentru baraj, care a fost construit în secolul al XX-lea, expiră în primăvara anului 2025, așa că pe perioada noului permis, cererea include deja modificările pentru a asigura trecerea peștelui.
Drepturile acordate naturii au un potențial enorm pentru protecția mediului, dar unii experți și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilele abuzuri. Plasarea existenței naturii pe o bază legală, asemănătoare unui proces de tutelă, presupune desemnarea unor reprezentanți pentru client, în acest caz, de exemplu, în persoana cercetătorilor, experților în protecția mediului, a localnicilor sau chiar a politicienilor. Numirea comitetului presupune riscul ca aspectele de mediu să fie trecute în plan secund. În cazul Ecuadorului, de exemplu, în ciuda introducerii drepturilor naturii, lupta pentru resurse continuă să depășească aspectele de protecție a mediului în multe cazuri .
În timp ce măsurile reale de protecție a mediului legate de drepturile naturii intră încet în vigoare și au ca rezultat răspunsuri reale, exemplul proceselor pentru climă arată clar că eforturile continue pentru un mediu locuibil și ecosisteme sănătoase și succesele acestora se răspândesc la nivel internațional ca un bun exemplu.
În mai multe părți ale lumii, au loc deja procese în materie de climă împotriva guvernelor și companiilor, unde baza acuzațiilor este că factorii de decizie nu fac totul pentru a atenua schimbările climatice, în timp ce din cauza pagubelor, accesul la dreptul unui mediu curat, sănătos și durabil este acordat din ce în ce mai puțin.
*Acest articol a fost publicat inițial în Masfelfok.hu (scris de către Szabó Amanda Imola Meteorolog-cercetător în climă, doctorand la Catedra de Meteorologie de la ELTE TTK și unul dintre autorii permanenți ai diplomei Half Half), apoi tradus și editat pentru InfoClima.