Apa din turbării, un barometru al sănătății naturii. Cum ne afectează starea acestor ecosisteme din România?
Turbăriile joacă un rol esențial în menținerea biodiversității și reglarea climei (fiind rezervoare de carbon). Totuși, aceste ecosisteme fragile sunt vulnerabile la drenajul antropic și natural al apei, precum și la schimbările climatice, elemente care duc la pierderea unor specii unice. Proiectele de restaurare, precum cele din cadrul programului „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice şi Ecosisteme”, au demonstrat că soluții precum barajele ecologice pot revitaliza aceste zone prin asigurarea unui stoc minimal de apă, necesar funcționării ecosistemului. Cercetările recente arată că volumele de apă din turbării variază semnificativ, existând, totuși, nivele diferite de vulnerabilitate, în funcție de localizarea lor. Deși intervențiile ecologice de restaurare reduc riscul secării și al scurgerilor rapide, eficiența lor depinde de specificul fiecărui sit. Protejarea acestor ecosisteme este esențială pentru sănătatea naturii și a noastră.
Importanța apei în turbării
În turbării, apa nu este doar un element, ci însăși viața ecosistemului, având în vedere, însăși, catalogarea lor ca zone umede. Turbăriile, ecosisteme esențiale pentru biodiversitate și reglarea climei prin fixarea intensivă a carbonului, sunt puternic afectate de cantitatea de apă stocată. Fără apă, comunitățile unice de plante și animale dispar, iar rolul acestor zone umede în reducerea torențialității și asigurarea permanenței multor cursuri de apă este compromis.
Drenarea turbăriilor, urmată de eliberarea de dioxid de carbon și gaz metan, poate contribui la intensificarea efectului de seră al atmosferei și, prin aceasta, la creșterea temperaturii globale.
Din păcate, la ora actuală, multe dintre turbăriile din țară se confruntă cu drenajul apei, o activitate antropică intensificată în perioada socialistă și perpetuată până în prezent. Drenarea acestor zone umede pentru a face loc utilizărilor forestiere sau agricole diverse a dus la eliberarea unor cantități însemnate de dioxid de carbon și metan în atmosferă, intensificând astfel schimbările climatice. Mai mult, din cauza concentrării precipitațiilor în anumite luni ale anului, cu apariția unor intervale mai lungi fără precipitații, turbăriile au început să fie afectate chiar de secetă. De altfel, această redistribuire ar putea constitui pentru următorii ani cea mai relevantă cauză a pierderilor de biodiversitate de la nivelul turbăriilor.
Prin programul „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice şi Ecosisteme” (RO-Mediu), au fost propuse și implementate lucrări de restaurare în 45 turbării degradate din țară. Scopul a fost acela de a reface echilibrul hidric al acestor ecosisteme prin construcția de baraje ecologice și alte măsuri menite să rețină apa și să revitalizeze vegetația specifică.
Monitorizarea,mitigarea și adaptarea, elemente cheie:
Evaluarea densității rețelei de drenaj și a calității apei în turbării
Evaluarea resurselor de apă de suprafață aferente turbăriilor din perspectiva organizării rețelei de drenaj și a calității apei se constituie în etape esențiale de analiză pentru a înțelege cum le putem proteja de efectele activităților umane și chiar de a efecteleor schimbărilor climatice. Delimitarea cursurilor de apă dintr-o turbărie, prin parcurgerea fiecărui unități de drenaj, poate conduce la evidențierea zonelor bine hidratate, dar și a celor care au deficit de apă. Preluarea traseelor cu ajutorul dispozitivelor de tip Handheld GPS și ulterior transpunerea lor într-un material cartografic vor ajuta la identificarea zonelor din România care necesită intervenții de corecție a bugetului hidric, prin măsuri bazate pe materiale naturale, locale, minim invazive.
O măsură suplimentară o constituie și monitorizarea cantităților de apă drenate, pentru analiza bugetului hidric preliminar, neinfluențat. În acest sens, două turbării NWPEAT au fost considerate reprezentative ca studii de caz, făcând obiectul unui studiu științific. Cele două turbării sunt Mlaștina de la Iaz (Județul Sălaj), o zonă umedă cu ape ușor acide, și Tinovul La Poduri (Județul Cluj), un ecosistem de turbărie, situat în zonă montană, cu un pH neutru. Evaluările realizate asupra dezvoltării rețelei de drenaj și a debitelor de apă scurse au constituit obiectul analizei hidrologice a tinovului La Poduri, evaluări care au confirmat ulterior existența unui areal aflat sub stres hidric. Pentru a corecta acest neajuns, s-a decis devierea artificială a unui curs de apă printr-o subtraversare tubată a drumului existent, către zona compromisă. Pierderea apei, cauzată de secetă și de activitățile umane, poate duce la dispariția speciilor de plante și animale care depind de aceste ecosisteme unice.
Analiza calitativă a apei s-a realizat pentru ambele locații cu ajutorul unor instrumente portabile, cercetătorii urmărind temperatura, pH-ul, turbiditatea și nivelul de oxigen dizolvat, indicatori-cheie ai sănătății acestor ecosisteme. Analizele au scos la iveală diferențe semnificative între cele două turbării. În Mlaștina de la Iaz, nivelul scăzut de oxigen dizolvat ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea acestei zone umede de a susține viața acvatică. În Tinovul La Poduri, calitatea apei indică o stare de sănătate mai bună, dar ecosistemul rămâne vulnerabil la efectele schimbărilor climatice datorită schimbării regimului precipitațiilor. Concluzia principală a studiului este că monitorizarea și analiza calității apei sunt esențiale pentru a înțelege evoluția biodiversității turbăriilor.
La ce ajută construcția unor baraje ecologice?
Pentru a salva turbăriile amenințate de secare, una dintre cele mai eficiente soluții este restabilirea nivelului optim al apei, care să facă posibilă funcționarea la parametri normali a ecosistemului. Proiectul „Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord- Vest”, proiect finanțat prin același program de restaurare menționat anterior, a implementat aceste măsuri, respectiv blocarea canalului principal și a celor secundare existente pe teritoriul turbăriilor sau la limita acestora, pentru a împiedica scăderea nivelului apei. Această intervenție s-a realizat prin crearea unor baraje/stăvilare ecologice, din materiale locale, sustenabile.
Barajele ecologice previn drenajul excedentar al apei și ajută la refacerea echilibrului hidric. Acesteanu sunt perfect impermeabile, ele având mai degrabă rolul de a întârzia drenajul natural rapid și menținerea unui volum de apă suficient în turbării.
Suplimentar, cercetătorii aceluiași colectiv al proiectului NWPEAT au modelat impactul barajelor ecologice asupra scurgerii maxime rapide din turbării, în urma unei ploi de calcul cu o probabilitate de apariție de 1%, în Regiunea de Nord-Vest a României. Pentru a realiza acest lucru, a fost folosit software-ul open-source HEC-HMS pentru a simula procesul ploaie-scurgere în două scenarii, respectiv cu și fără baraje ecologice. Au fost luate în considerare variabilele climatice, morfologice, pedologice, de acoperire a terenului și hidrologice ale zonei. Indicele de ariditate (Ka) a fost utilizat pentru a selecta mlaștinile studii de caz și pentru a evalua umiditatea fiecărei zone studiate, clasificându-le ca având exces, variabilitate sau deficit de umiditate. Rezultatele au arătat o reducere semnificativă a scurgerii maxime: 70% la Mlaștina de la Iaz, 40% la Lacul Manta și doar 8% la Ic Ponor. Aceste variații se datorează caracteristicilor naturale specifice fiecărui sit, inclusiv suprafața turbăriei, forma bazinului și acoperirea cu vegetație. Concluzia studiului de modelare sugerează că barajele ecologice pot fi eficiente în reducerea scurgerii maxime din turbării, dar eficacitatea lor depinde de condițiile specifice ale fiecărui sit.
Tip de baraj 1, construit și amplasat în Tinovul Ic Ponor (Bihor)
Tip de baraj 3, construit și amplasat în Tinovul Câmpeilor (Bistrița-Năsăud)
Tip de baraj 2, construit și amplasat în Tinovul Ic Ponor (Bihor)
Tip de baraj 4, construit și amplasat în Tinovul Bălileasa (Bihor), încorporat în structura împrejmuirii.
Gheorghe ŞERBAN
Este conferenţiar și director al Departamentului de Geografie fizică şi tehnică, din cadrul Facultăţii de Geografie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, cu o complexă experienţă profesională: 4 ani ca hidrolog la Administraţia Bazinală de Apă „Someş-Tisa”, Cluj-Napoca şi 25 ani ca şi cadru didactic universitar și cercetător la Facultatea de Geografie a UBB. Printre contribuțiile științifice, menționăm publicarea a peste 100 studii și articole și participarea în 29 proiecte de tip grant şi contracte de cercetare ştiinţifică. Are ca domenii de interes științific limnologia bazinelor de acumulare, hazarde și riscuri hidrice, G.I.S. & hidroinformatică, alimentări cu apă, hidrogeologie.
Răzvan-Horațiu BĂTINAȘ
Este lector în cadrul Departamentului de Geografie Fizică şi Tehnică din cadrul Facultaţii de Geografie a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Principalele preocupări de cercetare sunt legate de domeniul hidrologiei, turismului şi calităţii mediului. A activat în diverse proiecte şi contracte de cercetare cu tematică pe domeniul conservării naturii, calității apei, amenajării teritoriale și urbane. Este o persoană sociabilă, cu afinităţi pentru natură, fotografie, sport şi activităţi în aer liber. Director de proiect al proiectului Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest (NWPEAT)
Ana-Maria POP
activează ca cercetător științific în cadrul Centrului de Geografie Regională, Facultatea de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj- Napoca. Este pasionată de explorarea relației dintre oameni, comunitățile locale și mediul lor de viață, fie el natural sau construit, și se regăsește într-o căutare permanentă de noi instrumente, tehnici și metode pentru a surprinde cât mai bine percepțiile, atitudinile și comportamentele comunităților locale.