Dincolo de mituri și legende populare - Ce trebuie să știm despre turbării și rolul acestora în lupta împotriva schimbărilor climatice
Astăzi, de ziua internațională a Pământului, reamintim că restaurarea și protejarea turbăriilor poate sprijini atât lupta împotriva schimbărilor climatice, cât și dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.
Turbăriile sunt recunoscute la nivel global ca importante rezervoare naturale de carbon, având un rol crucial în combaterea schimbărilor climatice. În România, percepțiile asupra acestor ecosisteme variază – de la resurse exploatabile la zone periculoase sau chiar locuri cu valoare turistică. Aceste viziuni reflectă relația complexă dintre oameni și natură, influențată de educația ecologică și gradul de informare. Astăzi, de ziua internațională a Pământului, reamintim că restaurarea și protejarea turbăriilor poate sprijini atât lupta împotriva schimbărilor climatice, cât și dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.
Turbăriile – soluții locale pentru probleme globale
Într-o lume confruntată cu schimbările climatice, pierderea biodiversității, deșertificare și poluare, ecosistemele naturale sunt mai importante ca niciodată. Acestea susțin viața pe Pământ, au un rol crucial în menținerea echilibrului natural iar deteriorarea lor ar putea avea consecințe semnificative pentru întreaga omenire.
În 2019 ONU facea un apel important declarand perioada 2021-2030 ca Deceniul Restaurării Ecosistemelor, unde restaurarea acestora ar putea duce la eliminarea a până la 26 gigatone de gaze cu efect de seră din atmosferă. Apelul global vizează protejarea și refacerea ecosistemelor degradate pentru a preveni crizele climatice și pierderea biodiversității. În Europa, Legea restaurării naturii este un pas esențial în acest sens, completând inițiativele ONU și servind drept model pentru alte regiuni. Prin aplicarea ei, țările UE pot contribui semnificativ la conservarea mediului și educarea publicului.
În Europa, țări precum Albania, Croația, Republica Moldova, Polonia și Slovacia din Estul Europei, alături de state nord-vestice și nordice precum Irlanda, Germania, Olanda și Austria se confruntă cu o problemă gravă: degradarea accentuată a turbăriilor. Degradarea ecosistemelor de turbărie a fost accelerată de activități antropice intense. Printre acestea se numără transformarea zonelor mlăștinoase în terenuri agricole, crearea canalelor de drenare pentru extinderea suprafețelor forestiere și suprapășunatul. De asemenea, apariția speciilor invazive și extragerea turbei au contribuit semnificativ la deteriorarea acestor ecosisteme. Această problemă a început în perioada socialistă prin aplicarea unei viziuni economice bazate pe exploatare intensivă. Chiar dacă regimurile politice au evoluat cu timpul, indiferența generalizată față de protecția mediului a perpetuat această situație până în prezent.
Pe plan mondial, turbăriile sunt recunoscute ca zone vitale pentru combaterea schimbărilor climatice. Aceste ecosisteme joacă un rol esențial în stocarea carbonului și conservarea biodiversității unice. În România, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a identificat 204 turbării degradate, majoritatea fiind situate în lanțul carpatic și în depresiunile intramontane.
Molhașurile de la Izbuce (județul Cluj) – rezervație naturală botanică, integrată Parcului Natural Apuseni. În prim plan, exemplare de bumbăcăriță (Eriophorum vaginatum). Sursa: NWPEAT, 2024
Tinovul Stampei (județul Suceava) – singura turbărie din țară cu statut de protecție RAMSAR Sursa: NWPEAT, 2022 (stânga)
Din nefericire, doar una dintre aceste turbării beneficiază de protecție internațională – Tinovul Poiana Stampei, inclus în lista zonelor umede de importanță internațională, Ramsar. Însă, 45 dintre ele au fost supuse unor intervenţii de restaurare, între anii 2021-2024, prin Programul „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice şi Ecosisteme” (RO-Mediu). Acest efort reprezintă o încercare concretă de angajament a României în lupta împotriva schimbărilor climatice la nivel european.
Cum sunt percepute turbăriile în România? De ce ne temem de o oportunitate?
Datorită unicității acestor ecosisteme, deseori aflate în zone izolate, turbăriile sunt percepute și asociate cu o aură de mister și teamă. Toate aceste trăiri sunt influențate de o combinație de factori socio-culturali, printre care dezinformarea, percepții culturale sau chiar legende locale. Rezultatele cercetării întreprinse de colectivul proiectului „Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest” (NWPEAT), publicate parțial într-un ghid de restaurare al turbăriilor (2024), au consemnat slaba informare a publicului larg privind beneficiile turbăriilor. Această lipsă de cunoștințe se reflectă în percepții ambivalente și complexe, nu numai în rândul populației generale, dar și printre factorii de decizie. Comunitățile locale, autoritățile locale și oamenii de știință au opinii diferite despre turbării.
Rezultatele încrucișate ale datelor obținute prin aplicarea unui set de instrumente calitative (18 interviuri semi-structurate, 150 chestionare, analiza a 13 politici) au evidențiat câteva perspective de raportare la turbării:
Din perspectivă științifică, turbăriile sunt recunoscute pentru valoarea lor ecologică și biodiversitatea unică pe care o adăpostesc. Aceste ecosisteme joacă un rol esențial în combaterea schimbările climatice prin stocarea carbonului, reglarea bugetului hidric și conservarea biodiversității. Această viziune este în principal susținută de oamenii de știință avizați, dar și parțial de unii cetățeni, cu un grad de informare mai ridicat.
În rândul comunităților locale și al autorităților locale, valorificarea economică a turbăriilor este adesea prioritarǎ faţǎ de valoarea ecologicǎ. Aceastǎ abordare utilitaristǎ se datorează unei cunoaşteri limitate a beneficiilor ecologice ale acestor ecosisteme. Însă, există o categorie de respondenți care apreciază serviciile culturale ale turbăriilor, inclusiv potenţialul turistic şi educaţional asociat lor, în prim plan remarcându-se un demers comunitar mai nuanțat.
Pentru a menţine serviciile ecosistemice furnizate de turbării, este nevoie atât de intervenţii de restaurare cât şi de tehnologii inovative pentru monitorizarea eficientă a acestor zone umede. Cu toate acestea, suprapunerea cu zone naturale protejate poate crea reticenţe în implementarea acţiunilor necesare. Prin implicarea activă în acţiuni voluntare sau proiecte locale dedicate restaurării și conservării zonelor umede se demonstrează deschidere spre educație și conştientizare asupra impactului negativ al activităților antropice asupra mediului natural.
Factori ce condiționează modul în care percepem ecosistemele de turbărie
În România, conservarea zonelor umede se confruntă cu o serie de factori politici, economici, sociali, tehnologici, legislativi și ecologici, care influențează gestionarea și protecția acestor ecosisteme.
Rolul autorităților în gestionarea conservării zonelor umede este esențial, necesitând un cadru legislativ coerent. Totodată, acestea sunt responsabile pentru managementul unor zone umede, mai ales dacă beneficiază de statut de protecție, dar nu au un caracter exclusivist, așa cum de multe ori este perceput de către cetățeni. Gestionarea eficientă combină restaurarea cu tehnologii moderne. Oamenii de știință susțin necesitatea lucrărilor de restaurare și o monitorizare continuă, dar autoritățile și locuitorii nu sunt informați despre procesul de restaurare ecologică. Ba mai mult, obținerea unor avize pentru realizarea unor intervenții de restaurare este un proces birocratic îndelungat.
Legislația europeană are un impact pozitiv, dar ambiguitățile pot genera bariere în conservare. Compensarea proprietarilor prin subvenții este o soluție, iar proprietarii de zone umede și turbării pot accesa subvenții APIA, deși această oportunitate nu este suficient mediatizată. Regimul de proprietate privată impune, la rândul lui, anumite limitări, dar există un potențial de utilizare durabilă și valorificare turistică a terenurilor. Finanțarea activităților de conservare, implicit de restaurare, depinde de regimul de proprietate, iar lipsa reglementării legale din cauza inexistenței unei cadastrări a acestor terenuri blochează orice tip de investiție.
Educația și conștientizarea sunt esențiale pentru succesul conservării. Comunitățile locale atribuie turbăriilor valori mistice, iar opiniile variază de la indiferență la admirație. Educația ecologică poate contribui la conștientizarea beneficiilor turbăriilor.
Potecă tematică în cadrul Tinovului La Poduri (județul Cluj) Sursa: NWPEAT, 2024
Tinovul La Poduri (județul Cluj) Sursa: NWPEAT, 2024
Mituri și legende asociate turbăriilor din România
Percepute frecvent ca și arii restrictive, cu utilizare minimă, turbăriile și mlaștinile, în general, sunt uneori asociate cu mituri și legende care au consolidat statutul lor de zone care trebuie evitate. Cele mai multe legende fac referiri la decese, pierderi sau rătăciri ale persoanelor care s-au apropiat de aceste teritorii. Mlaștina de la Iaz, comuna Plopiș, județul Sălaj, are asociată o legendă despre decesul unei ciobănițe, care apoi a speriat întreaga comunitate.
Unul din amfitrionii locali, domnul Alexandru Bodea relata: „Legenda spune că aici s-a înecat o păstoriţă cu turma ei. Într-o zi, turma speriată a intrat direct în mlaştină, iar ciobăniţa a intrat şi ea după turmă. Mlaştina a înghiţit atât fata cât şi turma. Oamenii din sat au venit, tineri şi bătrâni, să caute trupul fetei măcar. Nu l-au găsit, deşi căutările au durat mai multe zile. Au venit şi bătrâni cu cârje, care după o săptămână de stat cu picioarele în apa mlaştinii au simţit că picioarele nu-i mai supără. Atunci şi-au dat seama că apa este bună pentru tratarea unor boli”
În cazul mlaștinii de la Peșteana, comuna Densuș, județul Hunedoara, numit de localnici și „Lacul fără fund”, legenda confirmă dispariția multor animale care se apropiau de ea. De altfel, hidronimul de Lacul fără fund se întâlnește în mai multe zone ale țării, fiind asociat cu existența unor lacuri a căror adâncime ipotetic mare a dus frecvent la cazuri de dispariții sau înec: comuna Șirineasa, satul Valea Alunișului (Vâlcea) comuna Tomești (Harghita), comuna Chiojdu și comuna Mânzălești (Buzău), satul Băgău, comuna Lopadea Nouă (Alba), etc.
Indiferent de locație, de cele mai multe ori, tâlcul legendelor este asociat morții sau pierderii unor obiecte de valoare. Educația ecologică și conștientizarea de către publicul larg a beneficiilor pe care le dețin zonele umede, cu precădere turbăriile, pot schimba, în timp, aceste conotații negative, transformându-le în locații mai prietenoase cu beneficii economice dar și pentru climă.
Răzvan-Horațiu BĂTINAȘ
Este lector în cadrul Departamentului de Geografie Fizică şi Tehnică din cadrul Facultaţii de Geografie a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Principalele preocupări de cercetare sunt legate de domeniul hidrologiei, turismului şi calităţii mediului. A activat în diverse proiecte şi contracte de cercetare cu tematică pe domeniul conservării naturii, calității apei, amenajării teritoriale și urbane. Este o persoană sociabilă, cu afinităţi pentru natură, fotografie, sport şi activităţi în aer liber. Director de proiect al proiectului Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest (NWPEAT)
Ana-Maria POP
activează ca cercetător științific în cadrul Centrului de Geografie Regională, Facultatea de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj- Napoca. Este pasionată de explorarea relației dintre oameni, comunitățile locale și mediul lor de viață, fie el natural sau construit, și se regăsește într-o căutare permanentă de noi instrumente, tehnici și metode pentru a surprinde cât mai bine percepțiile, atitudinile și comportamentele comunităților locale.
Iarna 2024-2025 - Anomalii, recorduri și semnale de luat în seamă
În România, după două luni consecutive (decembrie și ianuarie) cu temperaturi mult peste medie, februarie a adus un contrast termic accentuat, cu valori sub cele normale. Aceste fluctuații extreme ilustrează complexitatea și impredictibilitatea tot mai mare a sistemelor climatice în contextul încălzirii globale, subliniind necesitatea urgentă a acțiunilor climatice concertate la toate nivelurile societății.
Iarna 2024–2025 se înscrie în tendința îngrijorătoare de încălzire globală, fiind a doua cea mai caldă iarnă din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o anomalie termică de +0,72°C la nivel global și +1,46°C în Europa față de perioada de referință 1991–2020. La nivel regional, continentul european a fost caracterizat de deficite semnificative de precipitații și distribuții neuniforme ale umidității atmosferice și a solului. În România, după două luni consecutive (decembrie și ianuarie) cu temperaturi mult peste medie, februarie a adus un contrast termic accentuat, cu valori sub cele normale. Aceste fluctuații extreme ilustrează complexitatea și impredictibilitatea tot mai mare a sistemelor climatice în contextul încălzirii globale, subliniind necesitatea urgentă a acțiunilor climatice concertate la toate nivelurile societății.
Figura 1 - Evoluția anomaliei temperaturii la nivel global pentru iarna din emisfera nordică între 1980 și 2025. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF.
Temperaturi extreme pentru Ianuarie si Februarie
Temperatura medie în Europa pentru sezonul de iarnă 2024–2025 a fost cu 1,46°C mai ridicată decât cea a perioadei de referință (Figura 2). Acest indicator plasează iarna recent încheiată pe poziția a doua în clasamentul celor mai calde ierni înregistrate vreodată în Europa, la egalitate cu iarna 2015–2016 (cu o diferență foarte mică de 0,01°C). În același timp această valoare este doar cu puțin mai mare decât anomalia temperaturii pentru iarna 2022–2023 și 2023–2024 (locul 1,44°C) și cu 1,38°C mai scăzută decât valoare recordul înregistrat în iarna 2019-2020, când temperatura medie a fost cu 2,84°C peste temperatura medie a perioadei de referință.
Aceste anomalii termice se înscriu într-un context global alarmant. Anul 2024 a fost oficial cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice, cu temperatura medie globală de 15,1°C, reprezentând o creștere de 1,6°C față de perioada preindustrială 1850–1900. Aceasta marchează un moment istoric deoarece 2024 a fost primul an când temperatura medie globală a depășit pragul critic de 1,5°C stabilit prin Acordul de la Paris.
Figura 2 - Evoluția anomaliei temperaturii la nivel European pentru iarna din emisfera nordică între 1980 și 2025. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF
Unde am avut extreme? Distribuția spațială a anomaliilor temperaturii
La nivel global, cele mai mari anomalii pozitive de temperatură s-au înregistrat în regiunile arctice și subarctice, în special în Alaska, Quebec și zona centrală a Siberiei (Figura 3). O altă regiune cu temperaturi mult peste medie a fost zona estică a Himalayei și Platoul Tibetan. În același timp, mai multe regiuni au înregistrat anomalii negative de temperatură, cum ar fi centrul și estul Statelor Unite, Peninsula Arabică sau nordul Chinei. În schimb, America de Sud, Africa și Australia au înregistrat în general temperaturi peste medie.
Figura 3 - Distribuția anomaliei temperaturii medii globale pentru iarna 2024-2025 la nivel globale și în Europa față de perioada de referință 1991–2020. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF
În Europa, temperaturile pentru iarna 2024-2025 au fost peste media 1991–2020 în aproape toate regiunile, singurele excepții fiind anumite zone din Islanda și extremitatea nordică a Franței (Figura 3). Cele mai mari anomalii pozitive s-au înregistrat în nord-estul Europei, în regiunea Alpilor și în jurul Mării Adriatice.
O iarnă cu 2 fețe în România
Conform caracterizărilor climatologice realizate de Administrația Națională de Meteorologie, Decembrie 2024 a înregistrat o temperatură medie națională de 2,7°C (+2,5°C față de perioada 1991–2020), poziționându-se pe locul 10 în topul celor mai calde luni decembrie din 1901-2024. Valorile au variat de la peste 6°C în sudul litoralului și 4–6°C în Dobrogea și Delta Dunării, la sub -6°C pe crestele montane înalte, continuând tendința de încălzire observată în ultimele două decenii. Ianuarie 2025 a menținut aceeași temperatură medie de 2,7°C, dar cu o abatere mai mare (+4,2°C față de perioada 1991–2020), ocupând locul 5 în ierarhia istorică.
Luna ianuarie s-a remarcat prin temperaturi maxime record (până la 20,7°C la Pătârlagele) și număr redus de zile cu îngheț. Variația regională a fost pronunțată, de la 4–6°C în Dobrogea la sub -4°C pe crestele montane. Februarie 2025 a adus o răcire bruscă, cu o medie națională de -0,9°C (-1,9°C sub normală). Contrastele regionale au fost accentuate: de la +2,2°C la Moldova Veche la -11,7°C la Vf. Omu, cu zone extracarpatice centrale și estice între -4°C și 0°C. Această răcire a contrastat puternic cu tendința de încălzire a lunii februarie din ultimii ani.
O iarnă cu deficit major de precipitații pentru Europa
Iarna 2024–2025 a fost caracterizată de un deficit semnificativ de precipitații pentru majoritatea Europei. Regiunile predominant colorate în nuanțe de portocaliu și roșu indică anomalii negative de până la -8 mm/zi (Figura 4). Excepții notabile cu surplus de precipitații (evidențiate în albastru) au fost observate în nordice Europei, precum și în părți din Italia și Franța. Umiditatea relativă la suprafață prezintă o distribuție mai complexă și contrastantă (Figura 4). Regiunile nordice și vestice ale Europei au înregistrat în general valori peste medie (evidențiate în albastru), în timp ce anomalii negative semnificative (evidențiate în roșu intens) se observă în regiuni extinse din Europa de Est, inclusiv România, precum și în sud-estul Spaniei.
Amplitudinea anomaliilor variază între -25% și +25%, reflectând fluctuații substanțiale ale umidității atmosferice. În ceea ce privește umiditatea solului la adâncimea de 0–7 cm, distribuția spațială prezintă similarități cu distribuția umidității relative, dar cu diferențe regionale importante (Figura 4). Se remarcă anomalii negative severe în Peninsula Iberică, nordul Africii și sud-estul Europei, unde deficitul ajunge până la -28%. În contrast, Scandinavia și părți din Europa Centrală prezintă anomalii pozitive moderate. Această distribuție neuniformă a umidității solului are implicații directe asupra ecosistemelor și agriculturii regionale.
Figura 4 - Anomaliile în precipitații (mm/zi), umiditatea relativă la nivelul solului (%)și umiditatea volumetrică a solului (%) pentru iarna 2024-2025 față de perioada de referință 1991-2020. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.
Raportul EMBER - Tranziția energetică în prim plan dar ce se întâmplă în România?
Tranziția nu se referă doar la atingerea unor ținte – aceasta este necesară pentru un aer mai curat, o mai mare independență energetică, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, și un viitor mai durabil pentru toată lumea. Povestea Europei arată că, investind în surse regenerabile, combustibilii fosili pot deveni marginali și ne putem astfel îndrepta către o lume alimentată cu energie abundentă, depășind penuria generată de conflictul din Ucraina.
Raportul publicat de EMBER demonstrează faptul că tranziția energetică este în plină desfășurare, prezentând o analiză amănunțită a transformării sectorului energetic european, subliniind pașii cruciali necesari pentru a menține această direcție. Tranziția nu se referă doar la atingerea unor ținte – aceasta este necesară pentru un aer mai curat, o mai mare independență energetică, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, și un viitor mai durabil pentru toată lumea. Povestea Europei arată că, investind în surse regenerabile, combustibilii fosili pot deveni marginali și ne putem astfel îndrepta către o lume alimentată cu energie abundentă, depășind penuria generată de conflictul din Ucraina.
În timp ce majoritatea statelor europene urmăresc renunțarea la combustibilii fosili, observând o reducere pentru al cincilea an consecutiv a producției de energie pe bază de gaz natural, România se situează în contra-curent, propunând-și în fapt o creștere a producției. Argumentul de bază al acestei abordări este de a facilita tranziția de la cărbune la energia regenerabilă, gazul fiind considerat doar un combustibil de tranziție. Observăm că la nivel european, producția de energie solară a depășit producția de energie din cărbune. Deși acest lucru este remarcabil, trebuie menționat, însă, că o comparație între o sursă intermitentă de energie și una convențională prezintă limitări, fiind necesară analiza unor componente suplimentare precum flexibilitatea, capacitatea instalată și disponibilitatea.
Situația României
La nivel național, România se află într-o situație similară cu trendul European. În 2023, producția de energie eoliană a depășit producția de energie pe bază de cărbune (14,1% eolian, respectiv 13,4% cărbune). Datele pentru ultimele două luni ale anului 2024 nu au fost încă publicate, însă premisele indică menținerea acestui trend. În cinci dintre primele zece luni ale anului 2024, producția eoliană a fost superioară celei pe bază de cărbune, iar ultimele două luni sunt, din punct de vedere climatic, favorabile energiei eoliene. Pe parcursul anului 2024, cărbunele a avut un aport crescut doar în sezonul cald, când producția eoliană este de obicei redusă. În plus, seceta a limitat producția de energie hidro, iar producția nucleară a fost afectată atât de o revizie programată, cât și de avarii, despre care se presupune că au fost cauzate de nivelul redus al apei necesare procesului de răcire.
La 1 ianuarie 2024, capacitatea instalată în România era de 2760 MW pentru cărbune, 3095 MW pentru eolian și 1853 MW pentru solar. Pe parcursul anului au fost puși în funcțiune încă 70 MW în eolian și 310 MW în solar. De asemenea, aportul prosumatorilor a crescut cu 950 MW, ajungând la 2337 MW, deși o mare parte din producția acestora nu este contorizată și prin urmare nu apare în statistici, explicând parțial ponderea relativ redusă a energiei solare pentru anul 2023 de doar 1,88%.
Deși România dispune de o capacitate instalată de 2760 MW pe bază de cărbune, în 2024 această valoare nu a fost niciodată atinsă, producția fiind limitată la maximum 1400 MW. În același timp, România a fost nevoită să importe masiv energie pentru a-și acoperi necesarul. Deși nu există informații oficiale care să explice această situație, cea mai probabilă cauză este costul ridicat de producție, importurile fiind mai ieftine decât producția internă pe bază de cărbune.
Una dintre constatările studiului EMBER care poate ar trebui să se reflecte în politicile de la București este faptul că, la vârf de producție, energia solară o acoperit pentru peste 70 de zile peste 80% din consum în țări precum Ungaria (peste 7 GW instalați în PVs) și Olanda (peste 27 GW instalați în PVs).
Tranziția energetică - un obiectiv din ce în ce mai important
Concluziile analizei EMBER sunt aliniate cu acțiunile EPG de promovare a necesității de decarbonizare, susținute de analize bazate pe exemple și modele de bune practici. Aceste demersuri urmăresc încurajarea tranziției către un sector energetic românesc cu emisii reduse, care să asigure securitate în exploatare și un cost al energiei cât mai competitiv. Bineînțeles că tranziția de la combustibili fosili la surse de energie regenerabilă este un proces complex care presupune reducerea treptată a anumitor activități (ex. mineritul și activităților conexe) dar în același timp oferă premisele unor noi oportunități de business prin deschiderea unor noi lanțuri valorice de producție aferente tehnologiilor curate (un bun exemplu în acest sens sunt contractele semnate de Ministerul Energiei pentru fabricile de panouri fotovoltaice).
În ceea ce privește utilizarea cărbunelui, EPG apreciază că autoritățile ar trebui să își concentreze atenția mai mult pe noile investiții în capacitați mai curate și să își respecte angajamentele asumate la nivel european. Nu doar că producția pe bază de cărbune este din ce în ce mai puțin competitivă, dar fără o predictibilitate a calendarului de tranziție nu va fi posibilă pregătirea și reconversia muncitorilor din sectorul cărbunelui. Este important de menționat că deși tranziția energetică se află încă într-o fază incipientă, progresul obținut până acum oferă motive de speranță și determinare.
În cazul României, această tranziție, sprijinită semnificativ de fondurile europene, ar trebui să constituie un catalizator pentru modernizarea sectorului energetic. O gestionare eficientă a acestor resurse ar facilita integrarea unui aport mai mare de energie regenerabilă, iar odată cu avansul digitalizării rețelelor, acestea ar putea răspunde mai eficient provocărilor viitoare.
Alte puncte cheie
1. Analiza EMBER arată că energia solară generează mai multă energie electrică în UE decât cărbunele pentru prima dată în 2024. Energia regenerabilă a reprezentat aproape JUMĂTATE din mixul de energie electrică anul trecut, în timp ce energia fosilă a scăzut la un minim istoric
2. Raportul constată că 16 țări din UE vor genera mai mult de 10% din energia lor electrică din energie solară în 2024, cu Grecia si Spania lideri europeni.
3. În 5 ani de Green Deal al UE, energia eoliană și solară a economisit UE 59 MILIARDE de euro în importurile de combustibili fosili. Fără noile capacități solare și eoliene adăugate începând cu 2019, UE ar fi trebuit să ardă încă 92 de miliarde de metri cubi de gaze fosile și 55 de milioane de tone de cărbune.
„Combustibilii fosili își pierd controlul asupra energiei din UE. La începutul „European Green Deal” în 2019, puțini au crezut că tranziția energetică a UE ar putea ajunge unde este astăzi; energia eoliană și solară împing cărbunele la margine și forțează gazul în declin structural. Deși tranziția la electricitate în UE a avansat mai rapid decât se aștepta cineva în ultimii cinci ani, rămân multe provocări. Producția trebuie să fie accelerată, în special în sectorul eolian, care s-a confruntat cu provocări unice și cu un decalaj tot mai mare în ceea ce privește producția. Cu toate acestea, realizările din ultimii cinci ani ar trebui să insufle încrederea că, printr-un un efort și un angajament continuu, provocările pot fi depășite și se poate realiza un viitor energetic mai sigur.” Dr. Chris Rosslowe, analist EMBER
Alexandru Ciocan
Este absolvent al Facultății de Energetică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București și deține un doctorat în științe inginerești, obținut în co-tutelă cu IMT Atlantique (Nantes). Și-a început cariera profesională în cercetarea științifică, lucrând timp de peste nouă ani în domeniul energiilor regenerabile, al hidrogenului și al bateriilor cu litiu. În prezent, Alexandru face parte din echipa Energy Policy Group, după ce anterior a lucrat timp de doi ani la Ministerul Energiei.
Mihnea Cătuți
Mihnea este Director de Cercetare al Energy Policy Group (EPG), un think tank independent din România. Aria sa de expertiză acoperă politicile climatice, industriale și energetice ale Uniunii Europene, precum și tranziția climatică a Europei de Sud-Est. Este de asemenea Asociat Senior al Programului pentru o Economie Curată al E3G, concentrându-se pe tranziția industrială. În trecut, Mihnea a fost Cercetător Asociat în cadrul CEPS, unde a condus munca privind viitorul hidrogenului în Uniunea Europeană și Lector Asociat în politici publice al University of York. Mihnea este absolvent al University of Bristol, deține un masterat în politici publice europene de la University of York și Central European University și este în procesul de a finaliza un doctorat în guvernanța politicilor energetice și climatice ale UE la University of York.
În ce parte a Pământului, dar și României ne-am putea muta ca să simțim mai puțin efectele schimbărilor climatice?
Evenimentele meteorologice extreme, care cresc în frecvență din cauza schimbărilor climatice, afectează diferite regiuni ale planetei la diferite niveluri, precum și adaptabilitatea societăților locale. Astfel răsare întrebarea – în ce țări ar trebui să „scăpăm” sau mai realistic vorbind, unde am resimți cel mai puțin efectele schimbărilor climatice?
Evenimentele meteorologice extreme, care cresc în frecvență din cauza schimbărilor climatice, afectează diferite regiuni ale planetei la diferite niveluri, precum și adaptabilitatea societăților locale. Astfel răsare întrebarea – în ce țări ar trebui să „scăpăm” sau mai realistic vorbind, unde am resimți cel mai puțin efectele schimbărilor climatice?
Pe baza unui indice global de adaptare, România se află pe poziția 79 (vulnerabilitate) și 84 (grad de pregătire) din 182 de țări analizate. Vecinii unguri se află pe locul 34 din 182, în timp ce Austria se află pe 7.
Indicele de țară ND-GAIN sintetizează vulnerabilitatea unei țări la schimbările climatice și la alte provocări globale, în combinație cu disponibilitatea acesteia de a-și îmbunătăți rezistența. Scopul său este de a ajuta guvernele, întreprinderile și comunitățile să prioritizeze mai bine investițiile pentru un răspuns mai eficient la provocările globale imediate care urmează.
Vulnerabilitatea măsoară expunerea, sensibilitatea și capacitatea de adaptare a unei țări la impactul negativ al schimbărilor climatice. ND-GAIN măsoară vulnerabilitatea globală luând în considerare vulnerabilitățile din șase sectoare esențiale pentru viață – alimente, apă, sănătate, servicii ecosistemice, habitat uman și infrastructură.
Gradul de pregătire măsoară capacitatea unei țări de a mobiliza investițiile și de a le transformă în acțiuni de adaptare. ND-GAIN măsoară nivelul general de pregătire prin luarea în considerare a trei componente – pregătirea economică, pregătirea pentru guvernanță și pregătirea socială.
Pe baza indicelui de adaptare al Inițiativei de adaptare globală Notre Dame, România se află pe poziția 79 (vulnerabilitate) și 84 (grad de pregătire) din 182 de țări analizate. Vecinii din Ungaria se află pe locul 34, în timp ce Austria se află pe 7. Diferentele par foarte mari pentru 3 tari Europene separate de doar cateva sute de km distanta.
Încă avem o fereastră pentru limitarea temperaturilor prin respectarea țintelor climatice. Opțiunile de mitigare și adaptare sunt disponibile, capitalul și tehnologiile necesare există, însă lipsesc în multe cazuri acțiuni eficiente, reale și rapide. Mutarea (sau migrarea?) cu siguranță nu va compensa asta pentru majoritatea populației. Sunt tot mai multe inițiative ce ar indica, pe viitor, o posibilă mutare către Marte, dar cum rămâne cu regiunile planetei care găzduiesc umanitatea?
Într- un interviu, cercetătorii au răspuns la întrebarea din ce în ce mai presantă – care este cel mai sigur loc de pe Pământ în ceea ce privește criză climatică? Răspunsurile acestora au surprins. Prima reacție a majorității oamenilor la această întrebare ar fi să ia în considerare efectele climatice – cum ar fi creșterea nivelului mării, inundațiile, incendiile de vegetație, valurile de căldură și secetele – și unde este cel mai puțin probabil să apară. Disponibilitatea actuală, predictibilă a resurselor naturale, cum ar fi apa dulce, este, de asemenea, importantă, astfel încât localizarea geografică nu este o problemă de neglijat. Potrivit cercetătorilor, regiunea Great Lakes este cea mai promițătoare de pe continentul nord-american. Însă răspunsul real depinde de ceea ce fac oamenii dintr-un anumit loc – și societatea în ansamblu – pentru a aborda schimbările climatice.
Cel mai sigur loc este acolo unde există un efort conștient de a atenua schimbările climatice și de a construi societăți și așezări rezistente cu ajutorul unor politici puternice.
Cum definim un loc „sigur climatic”?
Locația geografică joacă, fără îndoială, un rol important în modul în care o regiune este expusă adversităților climatice și efectelor schimbărilor climatice. În cazul climei, cele mai sigure regiuni din punct de vedere geografic ar fi cele cu vreme blândă unde:
Perioadele cu vreme blândă sunt frecvente;
Cercetătorii de la Universitatea Princeton și NOAA au efectuat un studiu privind distribuția teritorială a numărului de zile cu vreme blândă și modificările acesteia. Vremea blândă, nu prea caldă, nici prea rece, nici prea umedă sau ploioasă, adică pur și simplu plăcută, a fost caracterizată de următoarele valori:
— temperatura maximă zilnică este între 18 și 30 °C;
— precipitaţiile zilnice nu depăşesc 1 mm;
— temperatura punctului de rouă (când aerul devine săturat la presiune constantă) este de 20 °C.
Pe baza rezultatelor lor, numărul de zile blânde va scădea semnificativ la tropice, precum și în regiunile subtropicale și va crește ușor la nord de subtropicale (emisfera nordică) și la sud (emisfera sudică) în zona temperată (de exemplu, o mare parte din Europa, cu excepția Mediteranei). O schimbare a numărului de zile blânde este așteptată nu numai la sfârșitul secolului, ci în acest deceniu. Este extrem de important să cunoaștem cât mai precis efectele fiziologice ale schimbării în ceea ce pot fi numite perioade „plăcute”, de exemplu asupra sănătății mintale sau a programelor de agrement.
Riscul de evenimente meteorologice extreme este scăzut
Există, de asemenea, diferențe regionale semnificative în ceea ce privește frecvența cu care apar evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi uraganele, incendiile forestiere sau valuri de căldură, inundații fulgerătoare – rezultate ale schimbărilor climatice.
Deși noi, în inima Europei, nu suntem la fel de pregătiți pentru tornade ca mulți rezidenți americani, în iunie 2021 mai multe persoane au murit și zeci de mii au rămas fără curent din cauza unei tornade devastatoare în Republica Cehă, așa că ceea „ce ne așteaptă?” e o întrebare importantă. Incendiile forestiere nu sunt un fenomen nou în regiunea mediteraneană, dar în august 2021 au avut o intensitate termică de patru ori mai mare decât recordul anterior . (insert link infoclima 2023)
În țara noastră, frecvența valurilor de căldură (insert link infoclima) de lungă durată și periculos de cald este în creștere, în timp ce iernile încălzite (Insert link) reprezintă un risc pentru agricultură și nici nu suntem scutiți de pagubele cauzate de lipsa de apă și de surplusul de apă. (Insert articol valuri de căldură, grindină etc)
Locația sa fie cu mult deasupra nivelului mării
Deși efectele schimbărilor climatice sunt vizibile în fiecare zi în țara noastră, creșterea nivelului mării nu reprezintă o amenințare directă pentru Bazinul Carpatic. Pe de altă parte, în cazul orașului Veneția, Țărilor de Jos sau țărilor insulare mici, de exemplu, adaptarea este inevitabilă. În unele cazuri, nu mai este posibil să gășiți o soluție la nivel local, singura opțiune este să emigrezi.
Pe lângă caracteristicile geografice, mulți alți factori determină cât de afectată este o regiune de criză climatică și ce oportunități sunt disponibile pentru adaptare. Impactul social și economic influențează semnificativ, de asemenea, măsura în care nevoile umane de bază, cum ar fi accesul la apă potabilă curată, sunt îndeplinite. Mai mult, în lumea globalizată, problemele aflate departe de locul în care trăim pot afecta, de exemplu, aprovizionarea sigură cu alimente.
Pe hârtie, aceste țări pornesc dintr-o poziție mai bună
Din punct de vedere geografic, unele regiuni au, fără îndoială, avantaje în ceea ce privește severitatea schimbărilor climatice. Potrivit unui studiu publicat în revista Sustainability, Nouă Zeelandă, Islanda, Regatul Unit, Australia și Irlanda pornesc din cel mai bun loc în funcție de locația geografică.
Cercetarea a luat în considerare „capacitatea de transport” a țării date, adică care este proporția de teren agricol în raport cu populația sau dacă cetățenii au acces la mare. Un alt aspect important a fost cât de izolată este o țară de efectele instabilității economice și sociale ale țărilor vecine, precum și de potențialul de energie regenerabilă, care este o măsură importantă a independenței energetice.
Pe lângă faptul că unele regiuni încep cu avantaje din punct de vedere geografic în ceea ce privește severitatea schimbărilor climatice, posibilitățile și etapele efective de atenuare (atenuare) și adaptare (adaptare) sunt decisive în problema securității climatice.
Pe baza indicelui de performanță al schimbărilor climatice (CCPI) , definit pentru a măsura performanța atinsă în atenuare, danezii, suedezii, norvegienii și britanicii sunt în frunte. La calculul indicelui trebuie avute în vedere rezultatele obținute în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, introducerea energiilor regenerabile și utilizarea lor eficientă din punct de vedere energetic, precum și introducerea unor politici ecologice.
În timp ce Australia se află într-o poziție fericită pe baza caracteristicilor sale geografice, ea este deja împinsă cu mult în urmă în indicele CCPI, pe locul 55 din 63 de țări clasate.
Importanța măsurilor de răspuns poate fi deja observată în concluziile celui mai recent raport IPCC privind vulnerabilitatea. În cercetările anterioare, la determinarea impactului așteptat al schimbărilor climatice într-o regiune, expunerea și sensibilitatea grupului și sectorului social investigat (de exemplu, turism sau producție de energie) au fost luate în considerare în descrierea efectelor așteptate. Impactul așteptat și adaptabilitatea au determinat vulnerabilitatea unei zone.
Evaluarea complexă a riscurilor utilizată în cel mai recent raport, care se concentrează pe adaptarea la climă, ia deja în considerare răspunsurile sociale și economice reale la schimbările climatice.
Cum stăm în România?
Este dificil de anticipat modul în care anumite regiuni din România vor fi afectate de schimbările climatice. Nu trebuie să uităm că în cazul schimbărilor climatice nu vorbim de prognoze ci proiecții în care considerăm anumite scenarii (e.g., scenarii privind concentrațiile gazelor cu efect de seră). Cu toate acestea, există o serie de factori pe care îi putem lua în considerare atunci când evaluăm impactul potențial al schimbărilor climatice asupra diferitelor regiuni din România. Știm că schimbările climatice pot duce la creșterea nivelului mării crescând astfel riscul de inundații și ducând la eroziuni în zonele de coastă.
Prin urmare, regiunile și orașe situate de-a lungul coastei Mării Negre, cum ar fi Constanța, pot fi vulnerabile la creșterea nivelului mării. Schimbarea regimului precipitațiilor poate influența disponibilitatea apei. Unele regiuni, cum ar fi de exemplu bazinul Dunării, pot fi mai susceptibile la modificări ale resurselor de apă deoarece se modifică atât precipitații cât și cantitățile de apă rezultate din topirea zăpezii.
Un impact important al schimbărilor climatice este asupra agriculturii. În acest caz, regiunile cu practici agricole diversificate din Banat și Moldova sunt mai bine poziționate pentru a face față condițiilor în schimbare. Însă pentru regiunea Moldovei se anticipează că crește numărul furtunilor cu grindină de mari dimensiuni și a celor care produc vânt intens. Această creștere va fi observată pentru întreg teritoriul României, dar regiunea de nord-est a României va înregistra potenția creșterea cea mai mare. Pentru regiunea de sud a României este proiectată o creștere numărului, duratei și intensității valurilor de căldură.
Proiecțiile climatice indică Oltenia, Muntenia, și Dobrogea ca regiuni în care vor fi observate secete mai frecvente și mai severe. Ceea ce înseamnă că Transilvania și Munții Carpați, regiuni în care proiecțiile climatice indică temperaturi mai blânde în comparație cu zonele joase, ar putea fi regiunile în vom resimți cel mai puțin efectele schimbărilor climatice. Este important de menționat că acestea sunt considerații generale bazate pe proiecții climate, dar factorii locali, cum ar fi infrastructura, condițiile socio-economice și planificarea urbană, ar trebui, de asemenea, luați în considerare atunci când decidem unde să locuim.
Locul sigur este cel în care construim o societate rezilientă climatic
Vulnerabilitatea la schimbările climatice este, prin urmare, mult mai mult decât locația geografică. Indicele ND-GAIN al Inițiativei Globale de Adaptare Notre Dame poate fi utilizat pentru a determina cât de vulnerabilă este o țară și cât de pregătită este să devină rezistentă la riscurile cauzate de schimbările climatice.
În metodologia utilizată pentru calcularea indicelui, riscul include numărul de populație și infrastructuri critice expuse riscului climatic. Cuantifică adaptabilitatea și sensibilitatea populației la diverse fenomene meteorologice extreme.
De exemplu, atunci când se determină sensibilitatea la secetă, măsura în care sectoarele economice se bazează pe industriile mari consumatoare de apă (agricultură, transport pe apă, minerit, utilități publice) este un aspect important. Pentru clasificarea finală, pe lângă evaluarea nivelului de risc, este posibil să fie evaluat nivelul de pregătire al țării date pentru efectele schimbărilor climatice – cât de pregătită este din punct de vedere economic, guvernamental și social.
De exemplu, chiar și fără efectele schimbărilor climatice, Japonia este expusă în mod regulat la dezastre naturale, dar conform indicelui ND-GAIN, se află pe locul 17 din toate țările lumii. Acest lucru se datorează faptului că țara are un istoric dovedit de adaptare.
Ungaria se află în prezent pe locul 50 din 182 de țări clasate, în timp ce vecină Austria se află pe locul 7.România se află pe locul 74- De ce?
Există diferențe semnificative în ceea ce privește nivelul de pregătire între regiunile individuale. Potrivit unei analize bazate pe o bază de date care clasifică cele mai populate 100 de orașe din Statele Unite cele mai vulnerabile orașe sunt cele mai puțin pregătite pentru efectele unui eveniment extrem cauzat de schimbările climatice.
La sfârșitul zilei, nu toată lumea are resursele și mijloacele pentru a se muta într-o locație sigură pentru climă, iar oamenii nu pot fi forțați să-și părăsească țara de origine doar pentru a scăpa de consecințele crizei climatice și de mediu.
Fereastra este încă deschisă pentru a menține gradul de încălzire la un nivel mai sigur prin respectarea țintelor climatice. Opțiunile de atenuare și adaptare sunt disponibile, capitalul și tehnologiile necesare sunt, de asemenea, disponibile, lipsesc doar acțiuni eficiente, reale și rapide. Mutarea cu siguranță nu va compensa asta pentru mase.
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.
2024 - Cel mai cald an din istoria măsurătorilor și primul în care este depășit pragul de 1,5°C
Conform setului de date ERA5 (LINK) furnizate de Copernicus Climate Change Service, în 2024 temperatura medie la nivel global a fost de 15,09°C, ceea ce înseamnă o diferență 1,6°C față de perioada de referință 1850–1900. Astfel, 2024 este primul an din istoria observațiilor meteorologie când temperatura medie globală depășește pragul de 1.5°C stabilit prin Acordul de la Paris din 2015.
Anul 2024 a fost cel mai cald an din istoria observațiilor meteorologice. Conform setului de date ERA5 (LINK) furnizate de Copernicus Climate Change Service, în 2024 temperatura medie la nivel global a fost de 15,09°C, ceea ce înseamnă o diferență 1,6°C față de perioada de referință 1850–1900. Astfel, 2024 este primul an din istoria observațiilor meteorologie când temperatura medie globală depășește pragul de 1.5°C stabilit prin Acordul de la Paris din 2015. Comparativ cu recordul anterior stabilit în 2023, anul 2024 a fost cu 0,11°C mai cald. Începând cu luna iunie, fiecare lună a anului 2023 a fost mai caldă decât luna corespunzătoare din orice an anterior (1940–2022), iulie și augustul fiind cele mai calde înregistrate vreodată.
Alte seturi de date dezvoltate de diferite organizații științifice au confirmat acest record pentru 2024 (Figura 1). Cea mai mare încălzire de 1,6°C (față de perioada de referință 1850–1900) apare în setul de date Berkeley Earth, iar cea mai mică încălzire de 1,34°C în setul de date NOAA.
Această abatere a temperaturii medii globale pentru 2023 de 1,48°C (conform datelor ERA5) nu ar părea, la prima vedere, a fi una foarte mare. Dar la fel ca în cazul unui organism cuprins de febră unde fiecare zecime de grad contează și în cazul temperaturii medii globale orice creștere este importantă mai ales pentru că ne duce mai aproape de la limita 1,5–2,0°C stabilită prin Acordul de la Paris.
Dincolo de a fi un simplu prag „psihologic”, depășirea valorii de 1,5°C are consecințe importante pentru sistemul climatic. Trebuie să remarcăm de asemenea că pragul stabilit prin Acordul de la Paris se referă la o încălzire pe termen lung mai degrabă decât la un an anume. Asta datorită faptului că ceea ce se întâmplă într-un anumit an poate include pe lângă încălzirea din cauze antropice (schimbări climatice cauzate de om) și variații climatice naturale pe termen scurt.
Depășirea valorii de prag de 1,5°C în 2024 reprezintă un momentul semnificativ și subliniază necesitatea de a continua monitorizarea atentă a tendinței pe termen lung. Pe măsură ce temperatura medie globală crește, depășirea pragului de 1,5°C într-un singur an devine un semnal critic care, deși nu marchează încă o trecere permanentă peste acest nivel, indică un viitor în care astfel de valori ar putea fi tot mai frecvente. În contextul obiectivelor Acordului de la Paris, ceea ce contează cu adevărat nu este neapărat un singur record anual, ci menținerea pe termen lung a temperaturilor peste acest praguri ceea ce pot declanșa efecte climatice ireversibile. De aceea, chiar și în fața unor depășiri temporare, e crucial să ne concentrăm pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și pe dezvoltarea unor politici și tehnologii care să ne mențină, în mod sustenabil, sub acest prag.
Figura 1 - Evoluția temperaturii medii globale între 1850 și 2024 așa cum este indicată de diferite seturi de date: HadCRUT5, NOAAGlobalTemp, GISTEMP, ERA5, and Berkeley Earth.
Fiecare lună a anului 2024 din ianuarie până în iunie a fost mai caldă decât luna corespunzătoare din anii anterior (1940–2023) (Figura 2). Iar temperaturile medii lunare din perioada iulie-decembrie au fost foarte apropiate de valorile record in 2023.
Figura 2 - Temperatura medie globală lunară între ianuarie 1940 și decembrie 2024 reprezentată ca o serie de timp pentru fiecare an. Sursa datelor: ERA5 via CS3/ECMWF
Majoritatea zilelor anului 2024 au avut temperaturi mai ridicate față de media 1991–2020 (Figura 3). Iar față de perioada preindustrială (1850–1900), 2023 a fost primul an în care anomalia temperaturii pentru fiecare zi a fost de cel puțin 1.25°C (Figura 4).
Aproximativ trei sferturi din zilele anului 2024 au avut anomalii mai mari de 1.5°C (iar 8-10 februarie anomalia fost mai mare de 2°C). Anul 2023 (anul în care a fost stabilit recordul precedent pentru temperatura medie globală) a avut aproximativ 50% din zile cu anomali mai mari de 1.5°C.
Figura 3. Distribuția anuală (1940–2024) a anomaliilor temperaturii medii globale față de perioada de referință 1991–2020. Pentru comparație sunt prezentare separat și distribuțiile anomaliilor temperaturii pentru 1940, 1980, 2020 și 2024.
Figura 4. Distribuția anuală (1940–2024) a numărului de zile cu anomalii al temperaturii medii globale față de perioada de referință 1991–2020 mai mari de 1°C
Stresul termic în 2024 în România
Acest record al temperaturii medii globale din 2024 are și un impact în viața de zi cu zi. În Figura 5 este reprezentată distribuția stresului termic în România în 2024 și cum a evoluat stresul termic față de perioada de referință 1991-2020.
Figura 5. Distribuția stresului termic în România în 2024 (stânga, număr de ore cu stress termic) și diferența față de perioada de referință 1991–2020. Stresul termic a fost definit pe baza Universal Thermal Climate Index ca stres termic cauzat de frig (sus) și stres termic cauzat de căldură (jos).
Pentru a înțelege mai bine aceste hărți, trebuie să știm că stresul termic nu depinde doar de temperatura aerului, ci și de umiditate, radiația solară și viteza vântului, factori care se regăsesc într-un indicator numit Universal Thermal Climate Index (UTCI). Practic, UTCI ne spune cum resimte organismul temperatura din mediul înconjurător, nu doar cât indică termometrul ci luând în considerare și umiditatea, radiația solară și vântul. În 2024, perioadele cu stres termic cauzat de frig (temperaturi resimțite mai mici −13°C UTCI) sunt mai rare decât în trecut, mai ales în zonele de câmpie și de sud, unde s-au înregistrat mai puțin de 200–300 de ore cu frig intens. Față de perioada de referință (1991–2020) în majoritatea regiunilor a scăzut semnificativ numărul de ore cu frig intens.
În schimb, numărul de ore cu stres termic cauzat de căldură (temperaturi resimțite mai mari de 26°C UTCI) a fost 800–900 de ore în sud, în unele regiuni din sud și vest crescând cu aproximativ 16 zile față de perioada de referință. Aceste schimbări se înscriu într-o tendință mai largă de încălzire globală și subliniază necesitatea măsurilor de adaptare (de exemplu, asigurarea apei potabile în perioade caniculare, protecția persoanelor vulnerabile) și de reducere a factorilor care contribuie la schimbările climatice (reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, conservarea pădurilor).
Fenomenele extreme din România din 2024
Figura 6. Distribuția fenomenelor extreme în România în 2024 conform datelor furnizate de European Severe Weather Database.
În 2024, au fost raportate în România 1140 evenimente meteorologice extreme dintre care:
706 cazuri cu vânt intens,
235 de cazuri cu grindină de mari dimensiuni și
199 cazuri cu precipitații intense.
Aceasta reprezintă o scădere a numărului de evenimente raportate față de 2023 când a fost stabilit recordul de 1724 evenimente. Cu toate acestea, scăderea din 2024 nu trebuie interpretată ca o întrerupere a tendinței generale de intensificare a fenomenelor extreme asociate schimbărilor climatice. Variabilitatea de la un an la altul este firească, fiind influențată de factori precum circulația atmosferică, temperatura mării sau configurația zonelor de presiune. Deși în 2024 s-au înregistrat mai puține raportări de vânt intens, grindină de mari dimensiuni și precipitații intense, este important să urmărim evoluția pe termen lung, care indică, la scară globală și regională, o creștere a frecvenței și severității acestor evenimente meteo. În plus, efectele schimbărilor climatice pot modifica nu doar numărul de astfel de fenomene, ci și localizarea lor geografică și perioada în care se manifestă, motiv pentru care monitorizarea continuă și măsurile de adaptare rămân esențiale.
Tot în ceea ce privește fenomenele meteorologice intense, anul 2024 reprezintă o premieră pentru România, deoarece pentru prima dată au fost realizat un studiu de atribuire pentru un eveniment cu precipitații intense. Este vorba de evenimentul cu precipitațiile intense din sud-estul României din 30-31 august 2024. Conform studiului de atribuire realizat de o echipă internațională de la ClimaMeter (inclusiv cercetători din România) schimbările în precipitațiilor care au generat inundațiile din România din 30-31 august pot fi atribuite schimbărilor climatice cauzate de activitatea umană, în timp ce variabilitatea naturală a climei a avut probabil un rol modest.
Ce ne așteaptă în continuare?
Este important să acordăm atenție noului record al temperaturii medii globale din 2024. Însă este și mai important să analizăm tendința de creștere pe termen lung a temperaturii medii globale din cauze antropice. O analiză realizată de Berkeley Earth a arată că dacă tendința de încălzire din ultimii 40 de ani va continua, atunci în jurul anului 2032 (nu foarte departe) va fi atins pragul de la 1.5°C, iar în jurul anului 2057 va fi atins pragul de 2,0°C (este vorba de trendul pe termen lung și nu de ani individuali). Aceasta înseamnă că avem nevoie de acțiuni urgente și susținute pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pentru a încetini astfel ritmul încălzirii globale.
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.
12 puncte climatice cheie ale anului 2024
2023 se încheia cu știrea că devenise cel mai cald an din istoria măsurătorilor doar pentru ca 2024 să doboare acel record și să aducă noi provocări legate de climă la nivel global dar și regional precum am observat în România. Fenomenele tot mai extreme cer soluții într-un context social, economic și geopolitic din ce în ce mai tulbure exacerbat de faptul că timpul rămas la dispoziție pare tot mai limitat.
2023 se încheia cu știrea că devenise cel mai cald an din istoria măsurătorilor doar pentru ca 2024 să doboare acel record și să aducă noi provocări legate de climă la nivel global dar și regional precum am observat în România. Fenomenele tot mai extreme cer soluții într-un context social, economic și geopolitic din ce în ce mai tulbure exacerbat de faptul că timpul rămas la dispoziție pare tot mai limitat. Între trimp, marile puteri nu grăbesc procesul de eliminare a combustibililor fosili, limitarea încălzirii globale la 1,5°C devine tot mai urgentă, în condițiile în care am depășit deja 1,2°C, iar vremea continuă să se încălzească. Nu sunt vești îmbucurătoare, dar nici surprinzătoare pentru cercetători, iar o recapitulare a informațiilor științifice credem că e utilă pentru explicarea lumii în care trăim.
Pe de altă parte, sunt și câteva vești bune din barca tranziției energetice – numărul prosumatorilor a crescut, capacitatea eoliană și solară e în plină expansiune, iar miniștrii energiei și climei din grupul țărilor G7 au convenit să elimine treptat, până în 2035, utilizarea energiei pe bază de cărbune în cazul în care emisiile nu sunt captate.
Ce înseamnă depășirea pragului critic al climei și de ce măsuri avem nevoie pentru limitarea lui?
Pământul a depășit la începutul acestui an 1,5 °C de încălzire globală față de nivelurile preindustriale, potrivit datelor furnizate de Serviciul Național de Meteorologie din Marea Britanie. Acesta este un prag critic despre care oamenii de știință din domeniul climei avertizează de mult timp că ar putea aduce efecte ireversibile dacă ar fi depășit.
Deși acest lucru este cu siguranță un motiv de îngrijorare, nu înseamnă că toate speranțele sunt pierdute. O acțiune colectivă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră poate limita încălzirea la 1,5°C în total. Cu toate astea, fereastra de oportunitate se micșorează din ce în ce mai repede. Despre ce înseamnă depășirea acestui prag, efectele pe care le observăm deja și acțiunile urgente necesare pentru a evita cele mai grave scenarii privind schimbările climatice vorbim aici.
Acordul de la Paris din 2015 a stabilit ca obiectiv limitarea încălzirii globale la 1,5°C față de nivelurile preindustriale. Acest lucru s-a bazat pe dovezi științifice care arată că o încălzire peste 1,5°C agravează semnificativ riscurile legate de schimbările climatice.
O iarnă a recordurilor temperatură și un început îngrijorător pentru 2024
Conform datelor furnizate de Copernicus, temperatura medie globală pentru luna februarie 2024 a atins un nou record de 13.54°C, cu 0.81°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.12°C mai mare decât recordul anterior din februarie 2016
Alte recorduri de temperatură pentru luna februarie:
Figura 1 - Evoluția temperaturii medii globale între 1940 și 2024. Sursa datelor: ERA5 | C3S/ECMWF
Austria: a fost cea mai caldă lună februarie din ultimii 257 ani cu 5,5°C peste media perioadei 1991-2020
Cehia: a fost stabilit un nou record pentru februarie cu 2,o°C mai mare decât precedentul record
Elveția: temperatura pentru luna februarie a fost cu 4,7°C mai mare decât valorile normale pentru această lună
Germania: februarie 2024 a fost cel mai cald februarie începând cu 1881; valorile fiind apropiate de recordul pentru luna martie
Polonia: un nou record a fost atins pentru luna februarie cu anomalii între 3,5 și 7,5 °C față de perioada 1991-2020
Ungaria: temperatura pentru luna februarie a fost cu în 2024 cu 7°C mai mare decât media 1991-2020 (valoarea fiind apropiată de recordul pentru luna martie)
Temperatura medie globală pentru luna martie 2024 a atins o valoare de 14.14°C, cu 0.72°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.1°C mai mare decât recordul anterior din martie 2016, conform datelor Copernicus. Situația devine una îngrijorătoare, mai ales în contextul în care iarna ce a trecut a fost una a recordurilor de temperatură și un început îngrijorător pentru 2024.
Mai mult decât atât, Martie 2024 devine parte a unui trend în care temperaturi record au fost înregistrate începând cu iunie pentru fiecare lună a anului 2023, continuând și la începutul lui 2024. Practic, luna martie devine a zecea lună consecutivă ce sparge recordurile anterioare ale lunilor respective, conform analizei realizate de Dr. Bogdan Antonescu.
Cum influențează vremea, condițiile meteo și poziția geografică calitatea aerului?
Într-o lume în continuă schimbare, calitatea aerului și condițiile meteorologice devin tot mai relevante în discuțiile despre sănătatea umană și starea mediului înconjurător. Variabilitatea meteorologică și schimbările climatice au un impact semnificativ asupra calității aerului, influențând dispersia poluanților, nivelurile de poluare atmosferică, calitatea vieții oamenilor precum și bunăstarea ecosistemelor.
Prin analizarea modului în care vremea și condițiile meteo dintr-un loc afectează calitatea aerului subliniem mai jos importanța adoptării unor abordări interdisciplinare și a unei cooperări internaționale pentru a aborda aceste provocări, în contextul schimbărilor climatice.
Aici am publicat și o analiză a stării poluării aerului în trei orașe mari din România (București, Cluj, Iași), ce oferă o imagine a dinamicii poluării urbane și a impactului acesteia asupra sănătății locuitorilor și mediului înconjurător.
Promovarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile reprezintă un pilon important în eforturile de reducere a poluării și a dependenței de combustibili fosili. Aceste tehnologii oferă soluții sustenabile și eficiente pentru producerea de energie, reducând emisiile de gaze cu efect de seră și alte poluante în atmosferă. - Alexandru Luchiian
Cum putem dezvolta industria românească până în 2050?
Industria prelucrătoare a contribuit cu 16,5 % la valoarea adăugată brută (VAB) națională în 2021. Această ramură din economie angajează aproximativ o cincime din totalul forței de muncă active. Pentru a ne asigura că aceste contribuții și locuri de muncă rămân stabile, sau chiar pot crește, e necesar să avem o strategie clară a tranziției industriale care profită din plin de oportunitățile de finanțare existente la nivel European pentru România.
Industria Românească trebuie să ajungă la emisii zero până în 2050. În acest context producția de oțel primar, de ciment, și de chimicale (mai ales îngrășăminte) vor trebui să se transforme cel mai profund. Întârzierea reformelor și finanțării necesare pentru a moderniza industria Românească poate amenința profitabilitatea produselor industriale și în acest mod, contribuția la bugetul național și locurile de muncă existente.
În calitate de stat membru al UE cu venituri mai mici, România beneficiază, de asemenea, de acces la finanțare, cum ar fi Fondul de modernizare și Fondul de coeziune, care pot finanța decarbonizarea industrială și pot contribui la crearea de noi piețe pentru produsele industriale ecologice. România poate beneficia, de asemenea, de o bogată experiență internațională în ceea ce privește modelele de afaceri în domeniul infrastructurii, instrumentele de finanțare și mecanismele de creare a pieței pentru decarbonizarea industriei, care sunt testate și puse în aplicare în întreaga Europă și în întreaga lume. —Luciana Miu
Cum poate o strategie de infrastructură verde să îmbunătățească viața în orașe?
Conceptul de „strategie pentru infrastructura verde” – deși cunoscut în multe colțuri ale lumii – este puțin folosit în România.
Strategia verde e un cumul de programe, proiecte sau ghiduri pentru grădini private, spre exemplu, propuse pentru următorii 20 ani pentru dezvoltarea rețelei de spații verzi a unui oraș, așa cum propune și administrația Brașovului. Aceasta ia în calcul, printre altele, legislația națională a spațiilor verzi sau directivele UE legate de infrastructura verde. Majoritatea orașelor noastre nu au, însă, aceste strategii, deși este urgent să le implementăm pe termen lung.
Deși obligate de lege, orașele din România nu au o strategie pentru infrastructura verde
În prezent, orașele din România se confruntă cu o serie de provocări privind planificarea și gestionarea infrastructurii verzi urbane. Majoritatea administrațiilor locale se confruntă cu lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung privind dezvoltarea și managementul spațiilor verzi urbane tocmai pentru că nu au fost elaborate studii și strategii care să ofere o imagine de ansamblu asupra evoluției sistemelor verzi urbane.
Legea spațiilor verzi prevede că municipiile trebuie să aibă un „recensământ” al suprafețelor pe care le administrează, precum și date despre calitatea și accesibilitatea lor. Apoi, ar trebui să elaboreze o strategie și un plan de acțiune pentru conservarea și dezvoltarea spațiilor verzi, prin transformarea unor terenuri abandonate sau de altă natură.
Distribuția cazurilor cu grindină cu diametrul mai mare de 2 cm (stânga) și cu diametrul mai mare de 5 cm (dreapta) pentru perioada istorică 1971–2000 (primul rând). Culorile reprezintă numărul de cazuri pe an. Distribuția cazurilor cu grindină pentru două scenarii climatice RCP4.5 (rândul 2) și RCP8.5 (rândul 3) pentru intevalul 2071–2100. Pentru cele două proiecții climatice culorile reprezintă schimbarea procentuală față de prioada de referință 1971–2000. Figura este adaptată după Figura 2 din Rädler et al. (2019)
Începutul verii acestui an a adus grindina ce a afectat multe județe din România precum Harghita, Covasna, Bistrița Năsăud și Iași (Răducăneni), provocând pagube însemnate la nivel local. Analiza proceselor fizice care duc la apariția grindinei ne permit să prognozăm că schimbările climatice și încălzirea climei vor duce la o posibilă schimbare a furtunilor cu grindină. Astfel, datorită încălzirii atmosferice, respectiv umidității crescute, în viitor vom observa în general mai puține furtuni cu grindină, dar când acestea se vor produce grindina va fi de mari dimensiuni.
Un studiu recent indică faptul că frecvența furtunilor, inclusiv a celor care produc grindină, este așteptată să crească în Europa până în 2100, datorită instabilității atmosferice în creștere. Simulările numerice realizate de cercetători sugerează că furtunile cu grindină de mari dimensiuni (diametrul mai mare de 2.5 cm) vor deveni mai frecvente în majoritatea regiunilor din Europa.
Pentru România proiecțiile pentru cele două scenarii climatice (RCP45 și RCP8.5) arată că pentru grindina cu diametrul mai mare de 2.5 cm va fi observată mai frecevent in nordul și nord-estul României (o crestere cu 20–40% pentru scenariul RCP4.5 și o creștere cu 40–80% pentru RCP8.5 față de perioada istorică 1971–2000). O distribuție asemănătoare este proiectată și pentru cazurile cu grindină mai mare de 5 cm (o crestere cu 40–80% pentru scenariul RCP4.5 și o creștere cu 80–160% pentru RCP8.5 față de perioada istorică 1971–2000).
Studiu: Care sunt zonele favorabile verilor calde și secetoase din România?
România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Existența Mării Negre și, mai ales, întinderea Munților Carpați induc o serie de particularități în condițiile climatice predominante. Date recente arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală.
Tendința vine în special în ultimele două decenii și știm că viitoarele valuri de căldură vor dura mai mult și vor avea temperaturi mai ridicate. Asta arată un nou raport — că la scară globală există o creștere clară a numărului de nopți și zile calde și o scădere a numărului de nopți și zile reci.
Principalele constatări ale acestui studiu indică faptul că temperaturile extreme regionale din România urmează aceeași cale ca și cele observate la scară continentală și globală, și anume temperaturile extreme de vară au devenit mai frecvente și intensitatea lor a crescut, mai ales în ultimele două decenii.
Creșterea frecvenței și amplitudinii temperaturilor extreme de vară, în România, a avut loc în același timp cu o tendință generală de uscare, în special în partea de est a țării. Totuși, modificările valurilor de căldură în România prezintă și o componentă decenală/multidecadală, ceea ce este în acord cu studiile anterioare la nivel european, precum și la scări spațiale mai regionale, care au arătat că temperatura de vară este puternic influențată de Oscilația Atlantică Multidecadală.
Valurile de căldură și impactul lor asupra sistemului de energie
Valurile de căldură recente ne-au făcut să ținem mult mai mult timp aerul condiționat deschis, iar asta a dus la pene de curent în mai multe orașe din țară. Asta ne-a amintit că sistemul energetic nu este suficient de flexibil ca să se adapteze cererii noi, crescute, și că folosim prea puțin energia regenerabilă, față de potențialul României de producție.
Observăm că în timpul iernii producția de energie este mai mare decât consumul, România fiind un exportator net de energie în acest anotimp, însă vara rolurile se inversează și suntem nevoiți să cumpărăm de la țările vecine. Această discrepanță are loc din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii care scad atât nivelele de apă, cât și puterea curenților de aer, astfel că producțiile turbinelor hidroelectrice și eoliene sunt modeste.
Ce soluții am avea pentru rețele mai solide pe timp de caniculă?
Investiții în infrastructură – Transelectrica va dubla capacitatea transfrontalieră de import/export a energiei electrice cu țările vecine, de la 3370 MW în prezent la 7050 MW în 2030, precum și o sumedenie de modernizări ale liniilor electrice de înaltă tensiune.
Tranziția către energie curată și constantă
Colaborarea consumatorilor prin ajustarea comportamentului
Integrarea eficientă și digitalizarea prosumatorilor
Care este impactul extremelor temperaturii asupra populației din Europa și România?
Schimbările climatice sunt asociate cu o creștere a frecvenței și a intensității fenomenelor meteorologie extreme. Europa se încălzește de două ori mai repede decât media globală iar asta înseamnă o creștere a impactului valurilor de căldură și a perioadelor cu temperaturi ridicate și implicit o creștere a mortalității și morbidității. Impactul se traduce, conform unui studiu recent, în mii de decese pe întregul continent.
Aceste schimbări ar putea duce la provocări fără precedent pentru sistemele de sănătate. Asta se va întâmpla mai ales în timpul valurilor de căldură, când ratele mortalității sunt așteptate să crească odată cu temperatura medie globală, conform cercetării, în toate regiunile Europei. La ce ne putem aștepta până în 2050?
O analiză recentă a ciclonului extratropical Boris, care a provocat inundații devastatoare în Europa Centrală și de Est cu ramificații și în România, confirmă ceea ce specialiștii din întreaga lume avertizează de ani de zile: schimbările climatice influențate de activitatea umană duc la schimbări în caracteristicile fenomenelor meteorologice extreme.
Pe 30 și 31 august 2024, sud-estul României a fost lovit de precipitații intense unei zone cu presiune scăzută cvasi-staționară (ciclon extratropical) situată deasupra Mării Negre. Acest ciclon a fost produs cantități mari de precipitații, care au dus la inundații.
În doar 24 de ore, cantitatea de precipitații a atins 100 mm în multe localități din zona litoralului Mării Negre. Conform Administrației Naționale „Apele Române” au fost raportate valori cumulate ale precipitațiilor de 225,9 mm la Mangalia, 145 mm la Agigea și 118 mm la Tuzla.
Aceste fenomene (inclusiv cele de tip ciclon extratropical) devin din ce în ce mai frecvente și mai intense. Raportul IPCC (AR6) subliniază clar că valurile de căldură, furtunile violente și precipitațiile extreme devin o „nouă normalitate” în multe regiuni ale globului, inclusiv în Europa. Studiul realizat și publicat recent de ClimaMeter arată că aceste schimbări nu sunt doar fluctuații naturale ale climei.
Astfel, în cazul precipitațiilor extreme asociate cu ciclonul extratropical Boris, variabilitatea climatică naturală a jucat un rol minor, încălzirea globală provocată de activitatea umană fiind principalul factor.
Raportul Starea Climei - România 2024
Raportul ”Starea Climei - România 2024” reprezintă un efort coordonat al unei echipe de 21 de oameni cu scopul de a scoate în prim plan cele mai relevante și actuale date despre schimbările climatice, evoluția fenomenului și proiecțiile de viitor. Dincolo de comunicarea acestor argumente, raportul își propune să:
Aducă în prim-plan importanța experților și a argumentelor științifice atunci când discutăm despre schimbările climatic
Deschidă o platformă de dialog și contribuții științifice pentru cercetătorii șiexperții din România sub forma unei contribuții actualizate anual, cu accent pe România
Prezinte în detaliu evoluția la zi a fenomenelor meteo și climatice, a politicilor publice, a măsurilor de adaptare și reziliență, atât pe plan European, cât și specific pentru Români
Să încurajeze un dialog public deschis, bazat pe date empirice relevante, între cercetători, experți, comunicatori, autorități publice, actori privați și publicul larg despre schimbările climatice și acțiunile de adaptare și mitigație a acestora.
Raportul ”Starea Climei - România 2024”, nu este un demers exhaustiv, acoperind în detaliu doar o parte din domeniile și direcțiile cheie. În acest sens, raportul este o invitație pentru alți cercetători și experți de a se alătura echipei actuale de cercetători pentru a lărgi acoperirea raportului și a deschide noi capitole ale acestuia. Dr. Bogdan Antonescu. Contribuțiile experților și munca celorlalți membri ai echipei sunt ghidate de credința că schimbările climatice sunt o realitate pe care nu o putem evita iar argumentele bazate pe date și expertiză constituie o fundație indispensabilă oricărei acțiuni climatice de succes. Am dori să încurajăm cititorii acestui raport să îl folosească ca un instrument pentru a răspunde la întrebări, pentru a pregăti materiale media sau științifice, pentru a susține cu argument științifice o cauză sau o politică publică, și nu în ultimul rând pentru a susține un dialog public informat și cu implicarea cercetătorilor.
Sărbătorile de iarnă: Mai avem zăpadă în orașele noastre de Crăciun?
Pentru mulți dintre noi, ninsoarea din zilele de Crăciun este un element definitoriu al sărbătorilor de iarnă. Dar parcă avem din ce în ce mai puține ninsori comparativ cu deceniile anterioare nu doar în ziua de Crăciun, dar în general în timpul iernii. Dacă această observație este corectă, atunci ar trebui să existe o schimbare pe termen lung în grosimea stratului de zăpadă pentru diferite regiuni
Pentru mulți dintre noi, ninsoarea din zilele de Crăciun este un element definitoriu al sărbătorilor de iarnă. Dar parcă avem din ce în ce mai puține ninsori comparativ cu deceniile anterioare nu doar în ziua de Crăciun, dar în general în timpul iernii. Dacă această observație este corectă, atunci ar trebui să existe o schimbare pe termen lung în grosimea ❄️ stratului de zăpadă ❄️pentru diferite regiuni.
Schimbările pe termen lung în grosimea stratului de zăpadă, pot fi analizate folosind diferite seturi de date, cum ar fi observațiile realizate în timp real la stațiile meteo, date furnizate de modele numerice climatice sau date de reanaliză bazate pe observații și modelare numerică. Astfel, pentru a înțelege schimbările prezente și viitoare în grosimea stratul de zăpadă din România, am folosit un set de date de reanaliză (i.e. o combinație de observații în timp real și modele numerice) și o serie de proiecții climatice pentru diferite scenarii. Setul de date folosit furnizează informații despre grosimea stratului de zăpadă și alți indicatori legați de zăpadă, fiind destinat în special pentru a sprijini sectorul turismului. Aceste date sunt esențiale pentru a înțelege impactul schimbărilor climatice asupra activităților turistice de iarnă, cum ar fi schiul sau drumețiile, și contribuie la planificarea sustenabilă a acestor activități.
Rezultatele privind evoluția numărului de zile pe an cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm au fost sintetizate în graficele interactive de mai jos. Figura 1 și 2 prezintă numărul de zile pentru fiecare județ pentru perioada istorică (1986–2005) și pentru trei scenarii climatice (i.e., RCP2.6, RCP4.5, RCP8.5) pe termen scurt (2021–2040). Pentru a înțelege mai bine schimbare, este reprezentată diferența dintre numărul de zile cu strat de zăpadă peste 30 cm pe termen scurt și numărul de zile din perioada istorică. Valorile cu roșu indică o scădere în viitor a numărului de zile cu strat de zăpadă. Datele sunt de asemenea stratificate pe trei intervale 0–500 m, 500–1000 m și peste 1000 m pentru a furniza mai multe detalii pentru diferite regiuni. În Figura 2, sunt reprezentate același date însă pentru scenarii climatice pe termen mediu (2041–2060).
Figura 1. Schimbarea față de perioada istorică (1986–2005) a numărului de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm pentru diferite scenarii climatice pe termen scurt (2021–2040).
Figura 2. Schimbarea față de perioada istorică (1986–2005) a numărului de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm pentru diferite scenarii climatice pe termen mediu (2041–2060).
Figura 3 și 4 conțin același tip interactiv de analiză ca în Figura 1 și 2, însă de data acesta datele nu mai sunt analizate la nivel anual ci pentru perioada 22 decembrie–4 ianuarie. Acest interval a fost definit astfel pentru a încă fi reprezentativ perioadei Crăciunului.
Figura 3. Numărul de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm între 22 decembrie și 4 ianuarie pentru perioada istorică (1986–20055) și pentru diferite scenarii pe termen scurt (2021–2040).
Figura 4. Numărul de zile cu strat de zăpadă mai mare de 30 cm între 22 decembrie și 4 ianuarie pentru perioada istorică (1986–20055) și pentru diferite scenarii pe termen mediu (2041–2060).
Dar a înțelege cum a evaluat grosimea stratului de zăpadă strict în ziua de Crăciun, putem folosi setul de date ERA5-Land furnizat de Copernicus Climate Change Service (C3S). Am analiza evoluția stratului de zăpadă patru orașe mari din România — București, Cluj, Iași și Timișoara — din ziua de 25 decembrie pentru intervalul 1950–2023. Rezultatele sunt sintetizate sub forma unor infografice de sezon, în care „personajul principal” este un om de zăpadă a cărui înălțime crește sau scade în funcție de grosimea stratului de zăpadă centimetrii (Figurile 5–8).
La București grosimea stratului de zăpadă nu a depășit 5 cm în ultimii 10 ani. Iar din acești 10 ani, doar jumătate au fost ani cu zăpadă, o schimbare majoră comparativ cu deceniile anterioare. O schimbare asemănătoare este observată și pentru Timișoara. La Iași și Cluj, deși mai norocoase în deceniile trecute (’60–’80), au arătat și ele o reducere a grosimii stratului de zăpadă în ultimii ani.
Figura 5. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru București.
Figura 6. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru Timișoara.
Figura 7. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru Timișoara.
Figura 8. Schimbările în grosimea stratului de zăpadă din ziua de Crăciun între 1950 și 2023 pentru Cluj.
Această analiză, realizată pentru doar patru orașe și doar pentru ziua de Crăciun, ne oferă o imagine simplificată despre modificările în grosimea stratului de zăpadă. De asemenea este important de subliniat că vremea de Crăciun este un fenomen local și care poate varia mult de la o regiune la alta. De asemenea, natura nu urmează un manual fix, iar fluctuațiile anuale sunt perfect normale. Însă atunci când analizăm un interval mai lung, cum este 1950–2023, se conturează un trend care ne arată că iernile devin mai blânde sub influența temperaturilor mai ridicate.
Temperatura medie globală a crescut cu aproximativ aproximativ 1.4°C față de perioada preindustrială (1850–1900), iar acest lucru poate însemna ierni mai blânde, cu temperaturii de Crăciun mai ridicate în prezent și cu schimbări în distribuția precipitațiilor, comparativ cu deceniile anterioare. Astfel, în loc să avem un strat consistent de zăpadă (așa cum eram obișnuiți) și temperaturi scăzute, avem o vreme mai blândă și fără zăpadă sau chiar cu ploi în timpul sărbătorilor. Iar tendința pentru următoarele decenii este către ierni din ce în ce mai blânde.
Chiar dacă ne confruntăm cu o tendință generală de încălzire, acest lucru nu înseamnă că iernile vor dispărea cu totul sau că vom rămâne fără episoade de vreme extremă. În continuare, pot apărea ninsori abundente și viscole în toate zonele României, inclusiv în cele de câmpie, nu doar în regiuni montane. Unele studii științifice indică faptul că schimbările climatice influențează curgerea la scară mare în atmosferă care are un rol important în producerea fenomenelor extreme din timpul iernii.
Pe scurt, legătura se poate explica astfel: încălzirea accentuată din regiunile Arctice, determinată de creșterea concentrației de gaze cu efect de seră, reduce diferența de temperatură dintre zona rece de la nord și zona mai caldă de la sud. În mod normal, curentul jet – un „râu” de aer care circulă la altitudine mare – acționează ca o barieră între masele de aer foarte rece și cele calde. Când diferența de temperatură dintre nord și sud scade, curentul jet devine mai slab, fapt care permite aerului polar să coboare mai spre sud. În astfel de situații, putem avea ierni cu episoade de frig intens, ninsori abundente și viscole.
Alte studii, bazate pe simulări numerice, care arată că atunci când gheața marină din Arctica se retrage (adică se reduce suprafața acoperită cu gheață), efectul asupra curentului jet este foarte mic. Cu alte cuvinte, deși topirea gheții marine din zona arctică poate să pară un factor major, nu toate cercetările confirmă aceeași amploare a influenței sale asupra curentului jet și a fenomenelor meteo extreme din timpul iernii.
Cert este că discuțiile științifice legate de legătura dintre încălzirea globală și fenomenele extreme din timpul iernii continuă. Efectele nu sunt simple și pot varia în funcție de regiune și de alți factori climatici. Cu toate acestea, este clar că schimbările climatice nu exclud apariția unor episoade de vreme extremă.
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.
Ciclonul Extratropical Boris în contextul schimbărilor climatice - Un semnal de alarmă pentru Europa?
O analiză recentă a ciclonului extratropical Boris, care a provocat inundații devastatoare în Europa Centrală și de Est cu ramificatii si in Romania, confirmă ceea ce specialiștii din întreaga lume avertizează de ani de zile: schimbările climatice influențate de activitatea umană duc la schimbări în caracteristicile fenomene meteorologice extreme.
O analiză recentă a ciclonului extratropical Boris, care a provocat inundații devastatoare în Europa Centrală și de Est cu ramificații și în România, confirmă ceea ce specialiștii din întreaga lume avertizează de ani de zile: schimbările climatice influențate de activitatea umană duc la schimbări în caracteristicile fenomene meteorologice extreme.
Pe 30 și 31 august 2024, sud-estul României a fost lovit de precipitații intense unei zone cu presiune scăzută cvasi-staționară (ciclon extratropical) situată deasupra Mării Negre. Acest ciclon a fost produs cantități mari de precipitații, care au dus la inundații.
În doar 24 de ore, cantitatea de precipitații a atins 100 mm în multe localități din zona litoralului Mării Negre. Conform Administrației Naționale „Apele Române” au fost raportate valori cumulate ale precipitațiilor de 225,9 mm la Mangalia, 145 mm la Agigea și 118 mm la Tuzla.
Aceste fenomene (inclusiv cele de tip ciclon extratropical) devin din ce în ce mai frecvente și mai intense. Raportul IPCC (AR6) subliniază clar că valurile de căldură, furtunile violente și precipitațiile extreme devin o „nouă normalitate” în multe regiuni ale globului, inclusiv în Europa. Studiul realizat și publicat recent de ClimaMeter arată că aceste schimbări nu sunt doar fluctuații naturale ale climei.
Astfel, în cazul precipitațiilor extreme asociate cu ciclonul extratropical Boris, variabilitatea climatică naturală a jucat un rol minor, încălzirea globală provocată de activitatea umană fiind principalul factor.
Orașe precum Viena și Cracovia, care deja simt efectele acestor schimbări, sunt acum cu 15% mai umede decât erau acum două decenii. Rezultatele noastre subliniază schimbări critice. Anomaliile de presiune la suprafață arată că depresiunile similare cu Boris sunt acum mai adânci, cu o presiune cu până la 2 hPa mai mică astăzi. Precipitațiile în timpul acestor evenimente au crescut cu 20%, unele regiuni primind până la 4–8 mm de ploaie suplimentară pe zi.
Figura 1 – Rezulatele studiului realizat de ClimaMeter. Primul rând al figurii constă în două diagrame: cea din stânga indică rolul variabilității naturale și ale schimbărilor climatice în explicarea schimbărilor detectate (cu cât indicatorul este îndreptat spre dreapta cu atât este mai important rolul schimbărilor climatice). Diagrama din dreapta indică cât de des au fost observate în trecut evenimente similare cu cel analizat aici (utilizând structura presiunii atmosferice la suprafața solului). Detalii privind celelalte analize pot fi găsite în raportul ClimaMeter
„Ne confruntăm acum cu a doua „inundație a secolului” în Europa de Est într-o singură vară. Dar acestea nu sunt doar dezastre naturale izolate. Cercetările arată că precipitațiile extreme devin mai frecvente și mai intense din cauza schimbărilor climatice provocate de om. Studiul nostru ClimaMeter confirmă că emisiile de combustibili fosili intensifică precipitațiile în Europa. O parte din aceste precipitații provin din regiuni îndepărtate, deoarece umiditatea se evaporă din Marea Mediterană și din Atlanticul tropical.”
Davide Faranda CNRS France
„Schimbările climatice au jucat din nou un rol în inundațiile recente care au lovit Europa Centrală și de Est. Și acest lucru poate fi atribuit la doi factori principali:
(i) aerul rece din nord amestecat cu umezeala din suprafețele neobișnuit de calde suprafețe mediteraneene și ale Mării Negre și
(ii) un sistem de joasă presiune prins de zone de înaltă presiune.
Analiza noastră arată că, deși nu este neobișnuit pentru acest sezon, severitatea sa în ceea ce privește precipitațiile precipitabilă a fost semnificativ crescută de emisiile antropice. Îndemnăm la o acțiune la nivel mondial, pornind de la practicile locale și practicile zilnice pentru a atenua intensitatea crescândă a furtunilor precum Boris.”
Tommaso Alberti Istituto Nazionale di Geofisica e Vulcanologia, Italia
„Încă o dată, ne confruntăm cu un dezastru care, deși bine prognozat, a cauzat totuși pierderi șidaune. Acest lucru se datorează faptului că amplificarea unor astfel de evenimente ca urmare a încălzirii globale face ca politicile actuale învechite și ineficiente în prevenirea acestor dezastre. Există o nevoie urgentă de a acționa: pe de o parte, prin actualizarea politicile existente, iar pe de altă parte, prin punerea în aplicare a unor noi măsuri de atenuare și adaptare la nivel european.”
Erick Coppola The Abdus Salam International Centre for Theoretical Physics, Italy
„Furtuna Boris ne reamintește clar că limitele a ceea ce considerăm vreme „extremă” se modifică rapid din cauza schimbărilor climatice provocate de om. În România, precipitațiile record din județele Galați și Vaslui au copleșit infrastructura și au dus la pierderi tragice de vieți omenești, subliniind nevoia urgentă de măsuri sporite de protecție împotriva inundațiilor și de strategii de adaptare la schimbările climatice.”
Dr. Bogdan Antonescu, Universitatea București
Aceste modificări nu mai pot fi ignorate. Ce putem face?
Pe măsură ce condițiile climatice continuă să evolueze, adaptarea devine esențială. Trebuie să investim în soluții de infrastructură durabilă, sisteme de avertizare timpurie și planuri de gestionare a dezastrelor. Este momentul să acționăm nu doar pentru a ne proteja, ci și pentru a limita impactul viitoarelor fenomene meteorologice extreme.
Raportul ClimaMeter, realizat de Davide Faranda împreună cu Erika Coppola, Tommaso Alberti și Bogdan Antonescu, a analizat furtuna Boris folosind date climatice din perioada 2001–2023, comparându-le cu modelele meteorologice din trecut (1979–2001).
România și aderarea la Alianța Solară Internațională - O garanție pentru un Viitor Energetic Sustenabil?
Decizia de a se alătura Alianței Solare, în cadrul conferinței internaționale COP 28, reprezintă un moment de cotitură în modalitatea în care țara noastră generează și consumă energie. Angajamentul României este de a instala o capacitate de energie solară de peste 8 Gigawați până în 2030, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile.
Conform analizelor România a produs în luna Noiembrie o cantitate de aproximativ 1,45 GWh de energie fotovoltaică, aproximativ 0,86 % din cantitatea totală de energie electrică disponibilă, iar în ultimele 12 luni cea mai mare producție a fost înregistrată de hidroenergie, energia solară reprezentând doar 1.32%, un procent foarte mic raportat la potențialul tării noastre.
Deși ESMAP (Global Photovoltaic Power Potential by Country) ne plasează pe locul 182 din 210 țări analizate din punct de vedere al potențialului fotovoltaic, România se află în mijlocul unei transformări semnificative în sectorul energetic.
Decizia de a se alătura Alianței Solare Internaționale, în cadrul COP 28 , poate reprezenta un moment de cotitură pentru țara noastră și producția viitoare de energie solară. Angajamentul României este de a instala o capacitate de energie solară de peste 8 Gigawați până în 2030, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile.
Ce este Alianța Solară?
Alianța Solară Internațională (ISA) este o organizație internațională din care fac parte 122 de state, ce are ca scop promovarea și extinderea rețelei de energie solară în întreaga lume.
România a aderat la ISA în decembrie 2023, ca parte a angajamentului său de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și de a dezvolta infrastructura actuală fotovoltaică. Principalele obiective ISA includ:
oferirea de asistență tehnică și financiară țărilor membre pentru a le ajuta să dezvolte capacități solare.
asigurarea accesului la energie solară pentru un miliard de oameni până în 2030 și reducerea costului energiei solare cu 60% până în 2030.
Provocări și soluții — Ar putea Infrastructura actuală a României să suporte o producție de energie solară de peste 8 Gigawați?
Din perspectivă tehnică, injectarea în rețea a unei cantități semnificative de energie care nu poate fi controlată, fără a fi sincronizată cu curba de consum, conduce la creșterea pierderilor tehnologice (CPT) în sistem. Infrastructura existentă ar avea dezechilibre în rețeaua de joasă tensiune ducând astfel la o supraîncărcare a conductorului de nul, prin circulația unui curent rezidual (care în mod normal ar trebui să fie zero).
Acest aspect reprezintă un factor de cost semnificativ pentru companiile de distribuție. Creșterea necontrolată a capacității instalațiilor de producție de electricitate ale prosumatorilor, în raport cu consumul propriu, și configurarea incorectă a unor invertoare cauzează fenomene precum supratensiunea, depășind adesea pragul de 5% stabilit de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Cea mai spectaculoasă evoluție din sectorul energetic național al ultimilor ani este dată de capacitatea instalată totală de peste 1,1 GW a prosumatorilor. Cu toate acestea, fenomenul prosumatorilor, în ciuda extinderii sale semnificative, pare să se confrunte cu propriile sale provocări, având în vedere constrângerile tehnice și economice ale sistemelor de distribuție în actualul cadru reglementar, care împiedică preluarea și implementarea eficientă a noilor capacități.
Fără îndoială va fi necesară o modernizare a rețelei, necesară pentru preluarea unei producții de energie solară mai mare, dar si pentru expansiunea segmentului energiei eoliene, ce are un potențial foarte mare raportat la consumul de energie existent. Acest scenariu ar putea include îmbunătățirea capacității de transport a rețelei și instalarea de noi echipamente de control ce vor putea gestiona pe viitor cantități mult mai mari de energie electrica verde provenită atât din parcurile solare, dar și din cele eoliene.
Transelectrica a obținut suma de 56,2 milioane de euro prin intermediul componentei REPowerEU a PNRR, destinate finanțării a trei proiecte de investiții esențiale menite să eficientizeze și să modernizeze rețeaua de transport electric. Scopul programului REPowerEU este să sporească flexibilitatea și să abordeze obstacolele din rețeaua electrică, facilitând accelerarea integrării capacităților adiționale de energie regenerabilă și consolidarea rezistenței rețelei.
Aceste îmbunătățiri sunt fezabile și ar putea fi realizate în timp util pentru a atinge obiectivul de 8 Gigawați propus pentru anul 2030, însă implementarea eficientă a infrastructurii necesare și ajustarea politicilor energetice actuale vor necesita eforturi considerabile. Este esențială asigurarea unei tranziții echitabile și sustenabile, luând în considerare impactul asupra comunităților locale.
De asemenea, investițiile în educație și pregătirea forței de muncă pentru industria solară sunt esențiale. Dezvoltarea de programe educaționale și formare specializată va asigura că avem resurse umane pregătite să gestioneze și să conducă sectorul solar în viitor.
România ar putea beneficia nu doar de avantaje ecologice ci și economice
Prin promovarea și investiția în sursele de energie solară, țara noastră poate reduce dependența de sursele tradiționale de energie, precum combustibilii fosili. Această tranziție nu numai că va avea beneficii în combaterea efectelor schimbărilor climatice, dar va contribui și la diversificarea mixului energetic, creând o rețea mai robustă și mai rezilientă.
Finanțarea ISA va fi un impuls important pentru dezvoltarea energiei solare în România deoarece va ajuta țara să își atingă obiectivele de energie regenerabilă și să reducă dependența sa de energia fosilă. Un alt aspect crucial este generarea de locuri de muncă în sectorul energiei solare. Odată cu extinderea capacităților de producție și dezvoltarea infrastructurii asociate, se va deschide calea pentru noi oportunități de angajare în domenii precum inginerie, cercetare și instalare a echipamentelor solare.
Prin aderarea la Alianța Solară, România va avea acces la resurse și expertiză la nivel internațional, stimulând inovația și cercetarea în domeniul energiei solare. Colaborarea cu alte țări membre va permite schimbul de cunoștințe și tehnologii avansate, accelerând procesul de adoptare a soluțiilor eficiente și durabile.
Această colaborare internațională poate conduce și la proiecte comune de cercetare, dezvoltare și implementare a tehnologiilor solare, cu beneficii pe termen lung pentru toate țările implicate. Prin investiția în tehnologii inovatoare, România poate deveni un lider regional în domeniul energiei solare și să contribuie la construirea unei societăți mai verzi și mai echitabile.
Care ar fi pașii următori?
România a aderat la Alianța Solară iar cu sprijinul acesteia, țara noastră își poate îndeplini obiectivul de a furniza 24% energie solară până în 2030, reducând astfel emisiile de gaze cu efect de seră.
Plusuri
Ar putea fi create ~40.000 de noi locuri de muncă până în 2030. Tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic ar putea crea noi locuri de muncă în sectoare precum energia regenerabilă, construcțiile sustenabile și mobilitatea electrică.
Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar reduce poluarea și riscurile legate de schimbările climatice
România ar putea deveni un lider regional în tranziția către o economie verde, ceea ce ar putea aduce beneficii economice și politice.
În ceea ce privește ponderea cărbunelui în mixul energetic românesc, aceasta ar scădea semnificativ în următoarele decenii, pe măsură ce energia solară și alte surse regenerabile vor deveni mai competitive. În scenariul optimist, cărbunele ar putea reprezenta doar o mică parte din mixul energetic românesc până în 2050.
Minusuri
Tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic ar putea fi costisitoare, necesitând investiții semnificative în energie regenerabilă, eficiență energetică și alte măsuri.
O putere instalată de 8 GW energie fotovoltaică înseamnă o creștere de peste 5 ori față de situația din momentul de față. Acum avem doar 1,5 GW de putere solară instalată în capacități de producție a energiei electrice, iar cu un nivel minim de 300 MW noi pe an, am ajunge la 3,5 GW la sfârșitul deceniului. Strategia energetică a României 2022-2030, cu perspectiva anului 2050, prevede o creștere a capacității instalate a energiei solare de la 3,6 GW în 2022 la 7,3 GW în 2030. Acest lucru ar reprezenta o creștere de aproximativ 100%. Pentru asta am avea nevoie de cel puțin 600 MW capacități solare noi date în folosință în fiecare an.
