Iarna 2024-2025 - Anomalii, recorduri și semnale de luat în seamă
În România, după două luni consecutive (decembrie și ianuarie) cu temperaturi mult peste medie, februarie a adus un contrast termic accentuat, cu valori sub cele normale. Aceste fluctuații extreme ilustrează complexitatea și impredictibilitatea tot mai mare a sistemelor climatice în contextul încălzirii globale, subliniind necesitatea urgentă a acțiunilor climatice concertate la toate nivelurile societății.
Iarna 2024–2025 se înscrie în tendința îngrijorătoare de încălzire globală, fiind a doua cea mai caldă iarnă din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o anomalie termică de +0,72°C la nivel global și +1,46°C în Europa față de perioada de referință 1991–2020. La nivel regional, continentul european a fost caracterizat de deficite semnificative de precipitații și distribuții neuniforme ale umidității atmosferice și a solului. În România, după două luni consecutive (decembrie și ianuarie) cu temperaturi mult peste medie, februarie a adus un contrast termic accentuat, cu valori sub cele normale. Aceste fluctuații extreme ilustrează complexitatea și impredictibilitatea tot mai mare a sistemelor climatice în contextul încălzirii globale, subliniind necesitatea urgentă a acțiunilor climatice concertate la toate nivelurile societății.
Figura 1 - Evoluția anomaliei temperaturii la nivel global pentru iarna din emisfera nordică între 1980 și 2025. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF.
Temperaturi extreme pentru Ianuarie si Februarie
Temperatura medie în Europa pentru sezonul de iarnă 2024–2025 a fost cu 1,46°C mai ridicată decât cea a perioadei de referință (Figura 2). Acest indicator plasează iarna recent încheiată pe poziția a doua în clasamentul celor mai calde ierni înregistrate vreodată în Europa, la egalitate cu iarna 2015–2016 (cu o diferență foarte mică de 0,01°C). În același timp această valoare este doar cu puțin mai mare decât anomalia temperaturii pentru iarna 2022–2023 și 2023–2024 (locul 1,44°C) și cu 1,38°C mai scăzută decât valoare recordul înregistrat în iarna 2019-2020, când temperatura medie a fost cu 2,84°C peste temperatura medie a perioadei de referință.
Aceste anomalii termice se înscriu într-un context global alarmant. Anul 2024 a fost oficial cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice, cu temperatura medie globală de 15,1°C, reprezentând o creștere de 1,6°C față de perioada preindustrială 1850–1900. Aceasta marchează un moment istoric deoarece 2024 a fost primul an când temperatura medie globală a depășit pragul critic de 1,5°C stabilit prin Acordul de la Paris.
Figura 2 - Evoluția anomaliei temperaturii la nivel European pentru iarna din emisfera nordică între 1980 și 2025. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF
Unde am avut extreme? Distribuția spațială a anomaliilor temperaturii
La nivel global, cele mai mari anomalii pozitive de temperatură s-au înregistrat în regiunile arctice și subarctice, în special în Alaska, Quebec și zona centrală a Siberiei (Figura 3). O altă regiune cu temperaturi mult peste medie a fost zona estică a Himalayei și Platoul Tibetan. În același timp, mai multe regiuni au înregistrat anomalii negative de temperatură, cum ar fi centrul și estul Statelor Unite, Peninsula Arabică sau nordul Chinei. În schimb, America de Sud, Africa și Australia au înregistrat în general temperaturi peste medie.
Figura 3 - Distribuția anomaliei temperaturii medii globale pentru iarna 2024-2025 la nivel globale și în Europa față de perioada de referință 1991–2020. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF
În Europa, temperaturile pentru iarna 2024-2025 au fost peste media 1991–2020 în aproape toate regiunile, singurele excepții fiind anumite zone din Islanda și extremitatea nordică a Franței (Figura 3). Cele mai mari anomalii pozitive s-au înregistrat în nord-estul Europei, în regiunea Alpilor și în jurul Mării Adriatice.
O iarnă cu 2 fețe în România
Conform caracterizărilor climatologice realizate de Administrația Națională de Meteorologie, Decembrie 2024 a înregistrat o temperatură medie națională de 2,7°C (+2,5°C față de perioada 1991–2020), poziționându-se pe locul 10 în topul celor mai calde luni decembrie din 1901-2024. Valorile au variat de la peste 6°C în sudul litoralului și 4–6°C în Dobrogea și Delta Dunării, la sub -6°C pe crestele montane înalte, continuând tendința de încălzire observată în ultimele două decenii. Ianuarie 2025 a menținut aceeași temperatură medie de 2,7°C, dar cu o abatere mai mare (+4,2°C față de perioada 1991–2020), ocupând locul 5 în ierarhia istorică.
Luna ianuarie s-a remarcat prin temperaturi maxime record (până la 20,7°C la Pătârlagele) și număr redus de zile cu îngheț. Variația regională a fost pronunțată, de la 4–6°C în Dobrogea la sub -4°C pe crestele montane. Februarie 2025 a adus o răcire bruscă, cu o medie națională de -0,9°C (-1,9°C sub normală). Contrastele regionale au fost accentuate: de la +2,2°C la Moldova Veche la -11,7°C la Vf. Omu, cu zone extracarpatice centrale și estice între -4°C și 0°C. Această răcire a contrastat puternic cu tendința de încălzire a lunii februarie din ultimii ani.
O iarnă cu deficit major de precipitații pentru Europa
Iarna 2024–2025 a fost caracterizată de un deficit semnificativ de precipitații pentru majoritatea Europei. Regiunile predominant colorate în nuanțe de portocaliu și roșu indică anomalii negative de până la -8 mm/zi (Figura 4). Excepții notabile cu surplus de precipitații (evidențiate în albastru) au fost observate în nordice Europei, precum și în părți din Italia și Franța. Umiditatea relativă la suprafață prezintă o distribuție mai complexă și contrastantă (Figura 4). Regiunile nordice și vestice ale Europei au înregistrat în general valori peste medie (evidențiate în albastru), în timp ce anomalii negative semnificative (evidențiate în roșu intens) se observă în regiuni extinse din Europa de Est, inclusiv România, precum și în sud-estul Spaniei.
Amplitudinea anomaliilor variază între -25% și +25%, reflectând fluctuații substanțiale ale umidității atmosferice. În ceea ce privește umiditatea solului la adâncimea de 0–7 cm, distribuția spațială prezintă similarități cu distribuția umidității relative, dar cu diferențe regionale importante (Figura 4). Se remarcă anomalii negative severe în Peninsula Iberică, nordul Africii și sud-estul Europei, unde deficitul ajunge până la -28%. În contrast, Scandinavia și părți din Europa Centrală prezintă anomalii pozitive moderate. Această distribuție neuniformă a umidității solului are implicații directe asupra ecosistemelor și agriculturii regionale.
Figura 4 - Anomaliile în precipitații (mm/zi), umiditatea relativă la nivelul solului (%)și umiditatea volumetrică a solului (%) pentru iarna 2024-2025 față de perioada de referință 1991-2020. Sursa datelor: ERA5. Credit: Copernicus Climate Change Service/ECMWF
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.
2024 - Cel mai cald an din istoria măsurătorilor și primul în care este depășit pragul de 1,5°C
Conform setului de date ERA5 (LINK) furnizate de Copernicus Climate Change Service, în 2024 temperatura medie la nivel global a fost de 15,09°C, ceea ce înseamnă o diferență 1,6°C față de perioada de referință 1850–1900. Astfel, 2024 este primul an din istoria observațiilor meteorologie când temperatura medie globală depășește pragul de 1.5°C stabilit prin Acordul de la Paris din 2015.
Anul 2024 a fost cel mai cald an din istoria observațiilor meteorologice. Conform setului de date ERA5 (LINK) furnizate de Copernicus Climate Change Service, în 2024 temperatura medie la nivel global a fost de 15,09°C, ceea ce înseamnă o diferență 1,6°C față de perioada de referință 1850–1900. Astfel, 2024 este primul an din istoria observațiilor meteorologie când temperatura medie globală depășește pragul de 1.5°C stabilit prin Acordul de la Paris din 2015. Comparativ cu recordul anterior stabilit în 2023, anul 2024 a fost cu 0,11°C mai cald. Începând cu luna iunie, fiecare lună a anului 2023 a fost mai caldă decât luna corespunzătoare din orice an anterior (1940–2022), iulie și augustul fiind cele mai calde înregistrate vreodată.
Alte seturi de date dezvoltate de diferite organizații științifice au confirmat acest record pentru 2024 (Figura 1). Cea mai mare încălzire de 1,6°C (față de perioada de referință 1850–1900) apare în setul de date Berkeley Earth, iar cea mai mică încălzire de 1,34°C în setul de date NOAA.
Această abatere a temperaturii medii globale pentru 2023 de 1,48°C (conform datelor ERA5) nu ar părea, la prima vedere, a fi una foarte mare. Dar la fel ca în cazul unui organism cuprins de febră unde fiecare zecime de grad contează și în cazul temperaturii medii globale orice creștere este importantă mai ales pentru că ne duce mai aproape de la limita 1,5–2,0°C stabilită prin Acordul de la Paris.
Dincolo de a fi un simplu prag „psihologic”, depășirea valorii de 1,5°C are consecințe importante pentru sistemul climatic. Trebuie să remarcăm de asemenea că pragul stabilit prin Acordul de la Paris se referă la o încălzire pe termen lung mai degrabă decât la un an anume. Asta datorită faptului că ceea ce se întâmplă într-un anumit an poate include pe lângă încălzirea din cauze antropice (schimbări climatice cauzate de om) și variații climatice naturale pe termen scurt.
Depășirea valorii de prag de 1,5°C în 2024 reprezintă un momentul semnificativ și subliniază necesitatea de a continua monitorizarea atentă a tendinței pe termen lung. Pe măsură ce temperatura medie globală crește, depășirea pragului de 1,5°C într-un singur an devine un semnal critic care, deși nu marchează încă o trecere permanentă peste acest nivel, indică un viitor în care astfel de valori ar putea fi tot mai frecvente. În contextul obiectivelor Acordului de la Paris, ceea ce contează cu adevărat nu este neapărat un singur record anual, ci menținerea pe termen lung a temperaturilor peste acest praguri ceea ce pot declanșa efecte climatice ireversibile. De aceea, chiar și în fața unor depășiri temporare, e crucial să ne concentrăm pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și pe dezvoltarea unor politici și tehnologii care să ne mențină, în mod sustenabil, sub acest prag.
Figura 1 - Evoluția temperaturii medii globale între 1850 și 2024 așa cum este indicată de diferite seturi de date: HadCRUT5, NOAAGlobalTemp, GISTEMP, ERA5, and Berkeley Earth.
Fiecare lună a anului 2024 din ianuarie până în iunie a fost mai caldă decât luna corespunzătoare din anii anterior (1940–2023) (Figura 2). Iar temperaturile medii lunare din perioada iulie-decembrie au fost foarte apropiate de valorile record in 2023.
Figura 2 - Temperatura medie globală lunară între ianuarie 1940 și decembrie 2024 reprezentată ca o serie de timp pentru fiecare an. Sursa datelor: ERA5 via CS3/ECMWF
Majoritatea zilelor anului 2024 au avut temperaturi mai ridicate față de media 1991–2020 (Figura 3). Iar față de perioada preindustrială (1850–1900), 2023 a fost primul an în care anomalia temperaturii pentru fiecare zi a fost de cel puțin 1.25°C (Figura 4).
Aproximativ trei sferturi din zilele anului 2024 au avut anomalii mai mari de 1.5°C (iar 8-10 februarie anomalia fost mai mare de 2°C). Anul 2023 (anul în care a fost stabilit recordul precedent pentru temperatura medie globală) a avut aproximativ 50% din zile cu anomali mai mari de 1.5°C.
Figura 3. Distribuția anuală (1940–2024) a anomaliilor temperaturii medii globale față de perioada de referință 1991–2020. Pentru comparație sunt prezentare separat și distribuțiile anomaliilor temperaturii pentru 1940, 1980, 2020 și 2024.
Figura 4. Distribuția anuală (1940–2024) a numărului de zile cu anomalii al temperaturii medii globale față de perioada de referință 1991–2020 mai mari de 1°C
Stresul termic în 2024 în România
Acest record al temperaturii medii globale din 2024 are și un impact în viața de zi cu zi. În Figura 5 este reprezentată distribuția stresului termic în România în 2024 și cum a evoluat stresul termic față de perioada de referință 1991-2020.
Figura 5. Distribuția stresului termic în România în 2024 (stânga, număr de ore cu stress termic) și diferența față de perioada de referință 1991–2020. Stresul termic a fost definit pe baza Universal Thermal Climate Index ca stres termic cauzat de frig (sus) și stres termic cauzat de căldură (jos).
Pentru a înțelege mai bine aceste hărți, trebuie să știm că stresul termic nu depinde doar de temperatura aerului, ci și de umiditate, radiația solară și viteza vântului, factori care se regăsesc într-un indicator numit Universal Thermal Climate Index (UTCI). Practic, UTCI ne spune cum resimte organismul temperatura din mediul înconjurător, nu doar cât indică termometrul ci luând în considerare și umiditatea, radiația solară și vântul. În 2024, perioadele cu stres termic cauzat de frig (temperaturi resimțite mai mici −13°C UTCI) sunt mai rare decât în trecut, mai ales în zonele de câmpie și de sud, unde s-au înregistrat mai puțin de 200–300 de ore cu frig intens. Față de perioada de referință (1991–2020) în majoritatea regiunilor a scăzut semnificativ numărul de ore cu frig intens.
În schimb, numărul de ore cu stres termic cauzat de căldură (temperaturi resimțite mai mari de 26°C UTCI) a fost 800–900 de ore în sud, în unele regiuni din sud și vest crescând cu aproximativ 16 zile față de perioada de referință. Aceste schimbări se înscriu într-o tendință mai largă de încălzire globală și subliniază necesitatea măsurilor de adaptare (de exemplu, asigurarea apei potabile în perioade caniculare, protecția persoanelor vulnerabile) și de reducere a factorilor care contribuie la schimbările climatice (reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, conservarea pădurilor).
Fenomenele extreme din România din 2024
Figura 6. Distribuția fenomenelor extreme în România în 2024 conform datelor furnizate de European Severe Weather Database.
În 2024, au fost raportate în România 1140 evenimente meteorologice extreme dintre care:
706 cazuri cu vânt intens,
235 de cazuri cu grindină de mari dimensiuni și
199 cazuri cu precipitații intense.
Aceasta reprezintă o scădere a numărului de evenimente raportate față de 2023 când a fost stabilit recordul de 1724 evenimente. Cu toate acestea, scăderea din 2024 nu trebuie interpretată ca o întrerupere a tendinței generale de intensificare a fenomenelor extreme asociate schimbărilor climatice. Variabilitatea de la un an la altul este firească, fiind influențată de factori precum circulația atmosferică, temperatura mării sau configurația zonelor de presiune. Deși în 2024 s-au înregistrat mai puține raportări de vânt intens, grindină de mari dimensiuni și precipitații intense, este important să urmărim evoluția pe termen lung, care indică, la scară globală și regională, o creștere a frecvenței și severității acestor evenimente meteo. În plus, efectele schimbărilor climatice pot modifica nu doar numărul de astfel de fenomene, ci și localizarea lor geografică și perioada în care se manifestă, motiv pentru care monitorizarea continuă și măsurile de adaptare rămân esențiale.
Tot în ceea ce privește fenomenele meteorologice intense, anul 2024 reprezintă o premieră pentru România, deoarece pentru prima dată au fost realizat un studiu de atribuire pentru un eveniment cu precipitații intense. Este vorba de evenimentul cu precipitațiile intense din sud-estul României din 30-31 august 2024. Conform studiului de atribuire realizat de o echipă internațională de la ClimaMeter (inclusiv cercetători din România) schimbările în precipitațiilor care au generat inundațiile din România din 30-31 august pot fi atribuite schimbărilor climatice cauzate de activitatea umană, în timp ce variabilitatea naturală a climei a avut probabil un rol modest.
Ce ne așteaptă în continuare?
Este important să acordăm atenție noului record al temperaturii medii globale din 2024. Însă este și mai important să analizăm tendința de creștere pe termen lung a temperaturii medii globale din cauze antropice. O analiză realizată de Berkeley Earth a arată că dacă tendința de încălzire din ultimii 40 de ani va continua, atunci în jurul anului 2032 (nu foarte departe) va fi atins pragul de la 1.5°C, iar în jurul anului 2057 va fi atins pragul de 2,0°C (este vorba de trendul pe termen lung și nu de ani individuali). Aceasta înseamnă că avem nevoie de acțiuni urgente și susținute pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pentru a încetini astfel ritmul încălzirii globale.
Dr. Bogdan Antonescu
este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.