Vlad Zamfira 7/14/25 Vlad Zamfira 7/14/25

Valurile caniculare timpurii, stresul termic și impactul mortal asupra Europei

Multe orașe din Europa, inclusiv in Romania, au experimentat primul val de căldură extremă al verii în ultima săptămână din iunie și în primele zile ale lunii iulie 2025, după o lună iunie excepțional de caldă, în care s-au înregistrat mai multe recorduri de temperatură în orașele europene. Serbia, de exemplu, a înregistrat cea mai caldă zi din secolul al XIX-lea de la începutul măsurătorilor. Deși era încă devreme în sezon, a fost deja a doua oară când s-au emis alerte de sănătate de nivel portocaliu în sud-estul Regatului Unit, în timp ce orașe de pe întreg continentul au fost vizate de avertismente de sănătate și mai severe, inclusiv Paris, Roma, Milano, Lisabona și mai multe orașe din Balcani. Bucureștiul la rândul său a avut temperaturi de aproape 40 °C.

Odată cu aceste temperaturi intervine un factor important: stresul termic, deoarece acesta poate avea impact semnificativ asupra sănătății, productivității, economiei și afectează mai puternic persoanele vulnerabile din punct de vedere socio-economic. Un recent studiu din Marea Britanie a arătat că valurile caniculare sunt in parte responsabile și pentru creșterea mortalității iar printre punctele cheie se numără:

Valurile de căldură pot fi extrem de mortale, iar datele oficiale privind decesele sunt, cel mai probabil, serios subestimate. Pentru prima dată, un studiu rapid a reușit să estimeze numărul victimelor cauzate de caniculă în 12 orașe europene, dar și cât din acest impact poate fi pus pe seama schimbărilor climatice. Cercetarea, bazată pe o metodologie recunoscută științific și revizuită de experți, arată că temperaturile influențate de criza climatică au dus la 1.504 decese în exces. Marja statistică variază între 1.262 și 1.709 victime. Concluziile vin pe fondul unor veri tot mai fierbinți în Europa și al unor avertismente tot mai grave din partea comunității științifice.
Valul de căldură din începutul verii a declanșat alerte de sănătate în multe țări europene, inclusiv o alertă roșie pentru Paris și una portocalie pentru Londra. Asta înseamnă un risc crescut semnificativ de deces pentru persoanele vulnerabile – în special cele peste 65 de ani sau cu afecțiuni medicale preexistente – dar și un risc sporit de supraîncălzire a spațiilor interioare. Situația pune o presiune tot mai mare atât pe serviciile de sănătate, cât și pe rețelele de electricitate, din cauza cererii ridicate de energie.
Valul de căldură a lovit neobișnuit de devreme în multe zone din Europa, unde astfel de temperaturi sunt, de regulă, așteptate abia la sfârșitul lunii iulie sau în august. Căldura extremă care apare devreme în sezon este, de obicei, mai periculoasă, deoarece oamenii nu sunt încă adaptați la temperaturile estivale. Deși schimbările climatice influențează toate valurile de căldură, concluziile cercetării arată că intensitatea celor din luna iunie a crescut mai brusc decât a celor din iulie — ceea ce sporește riscul apariției timpurii a unor episoade extreme de caniculă.
Analizând 12 mari orașe din Europa, cu o populație combinată de peste 30 de milioane de locuitori, cercetarea a estimat că 2.305 decese în exces au fost provocate de temperaturile ridicate. Dintre acestea, 65% pot fi atribuite schimbărilor climatice generate de activitatea umană — ceea ce înseamnă că numărul a fost, practic, triplat din cauza crizei climatice. Peste 80% dintre aceste decese afectează persoane cu vârsta de peste 65 de ani.
Milano este estimat ca fiind orașul cel mai grav afectat în termeni absoluți, cu aproximativ 317 dintre cele 499 de decese provocate de căldură atribuite schimbărilor climatice (Interval de Încredere Empiric de 95%: între 258 și 370). În termeni relativi, Madridul este cel mai puternic lovit, cu peste 90% dintre decesele în exces cauzate de căldură atribuite crizei climatice.

Planurile de acțiune împotriva căldurii și sistemele de avertizare timpurie care reduc decesele provocate de caniculă sunt tot mai des implementate în regiune — un semn încurajator. Totuși, rămâne o nevoie urgentă de extindere rapidă a măsurilor de adaptare, având în vedere vulnerabilitatea în creștere cauzată de intersectarea mai multor factori: schimbările climatice, îmbătrânirea populației și urbanizarea accelerată. Orașele și centrele urbane sunt puncte fierbinți în fața riscurilor generate de valurile de căldură, ceea ce înseamnă că planificarea urbană trebuie să se concentreze pe reducerea efectului de insulă termică urbană — prin extinderea zonelor verzi și albastre (spații cu vegetație și apă) și prin îmbunătățirea izolației locuințelor. În același timp, măsuri punctuale, precum centrele de răcorire și sistemele de sprijin formalizate, pot oferi un ajutor imediat persoanelor cele mai vulnerabile în fața caniculei extreme.

Stresul termic de căldură nu mai este doar o situație excepțională, ci o realitate tot mai frecventă în România. Analiza pe baza indicelui UTCI arată clar că:

Severitatea căldurii s-a intensificat în ultimele opt decenii, iar sudul și sud-vestul țării suportă cea mai mare povară — cu sute de ore caniculare pe an și o creștere de peste 15–20 ore pe deceniu.
Distribuția geografică este inegală: zonele montane rămân relativ protejate, însă vaste regiuni de câmpie se confruntă cu un risc termic tot mai mare.
Diferențele față de media națională evidențiază “puncte fierbinți” unde populația este expusă constant unui stres termic peste medie.

Copernicus: Iunie al treilea cel mai cald la nivel global, cu extreme in Europa de vest

Iunie 2025 a fost a treia cea mai călduroasă lună iunie la nivel global, cu o temperatură medie a aerului la suprafață (conform ERA5) de 16,46°C, cu 0,47°C peste media lunii iunie din perioada 1991–2020.

Iunie 2025 a fost cu 0,20°C mai rece decât luna iunie record din 2024 și cu 0,06°C mai rece decât iunie 2023, care a fost a doua cea mai călduroasă.
Iunie 2025 a fost cu 1,30°C peste media estimată pentru perioada 1850–1900, utilizată pentru a defini nivelul preindustrial. A fost doar a treia lună din ultimele 24 cu o temperatură globală mai mică de 1,5°C peste nivelul preindustrial.
Perioada de 12 luni iulie 2024 – iunie 2025 a fost cu 0,67°C peste media 1991–2020 și cu 1,55°C peste nivelul preindustrial.

Anomaliile și extremele temperaturii medii a aerului la suprafață din perioada 17 iunie – 2 iulie 2025. Categoriile extreme („cel mai rece” și „cel mai cald”) se bazează pe clasificarea temperaturilor medii pentru aceleași 16 zile din perioada 1979–2024. Celelalte categorii descriu modul în care temperaturile se compară cu distribuția temperaturi în perioada de referință 1991–2020

În iunie 2025, un val de căldură excepțional a afectat o mare parte din vestul Europei, regiunea confruntându-se cu un stres termic foarte ridicat. Intensitatea valului de căldură a fost amplificată de temperaturile record ale suprafeței mării în vestul Mediteranei. Într-o lume aflată în încălzire, astfel de valuri de căldură sunt tot mai probabile — mai frecvente, mai intense și cu un impact tot mai mare asupra populației din întreaga Europă.
Samantha Burgess, ECMWF

Două valuri majore de căldură, produse la mijlocul și spre sfârșitul lunii iunie 2025, au afectat mari părți din vestul și sudul Europei. În multe zone, temperaturile resimțite au depășit 38°C, nivel asociat cu un „stres termic foarte puternic”. În unele regiuni din Portugalia, temperaturile resimțite au ajuns în jur de 48°C, echivalentul unui „stres termic extrem”.

Dr. Bogdan Antonescu

este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.

Vlad Zamfira 7/13/25 Vlad Zamfira 7/13/25

Apele Pluviale urbane: Cum putem preveni inundațiile din orașele noastre

Zonele urbane din întreaga lume, inclusiv în România, se confruntă cu provocări tot mai mari în gestionarea apelor pluviale, evidențiate de creșterea numărului de incidente de inundații și poluare a apei. Sistemele tradiționale de gestionare a apelor pluviale se dovedesc inadecvate în fața urbanizării și a schimbărilor climatice. Aceste presiuni creează necesitatea urgentă de a adopta o abordare integrată a managementului apelor pluviale urbane care încorporează strategic infrastructura verde albastră și soluțiile bazate pe natură.

Urbanizarea rapidă a schimbat fundamental fluxul natural al apelor pluviale, înlocuind terenurile permeabile cu suprafețe impermeabile precum drumuri și acoperișuri. Aceasta crește volumul și viteza scurgerilor, depășind capacitatea sistemelor de canalizare tradiționale.

Schimbările climatice agravează problema prin precipitații mai intense și frecvente, alternând cu perioade prelungite de secetă și valuri de căldură, ceea ce duce la inundații urbane tot mai frecvente și daune semnificative. Sistemele convenționale „gri”, bazate pe conducte și bazine de retenție, nu mai fac față acestor provocări, fiind ineficiente în gestionarea volumelor mari și a poluanților. În acest context, gestionarea integrată a apelor pluviale, infrastructura verde-albastră iar soluțiile bazate pe natură devin esențiale. Acestea folosesc procese naturale, precum infiltrarea și evapotranspirația, pentru a gestiona apa într-un mod durabil și rezilient, reducând riscurile de inundații și poluare, aducând beneficii suplimentare pentru mediul urban.

Conform Băncii Mondiale, România are risc ridicat de inundații, cu pagube anuale estimate la 1,7 miliarde de euro și afectarea a până la 150.000 de persoane în zone vulnerabile. În Europa, inundațiile au afectat milioane de oameni și au cauzat pierderi economice masive, în timp ce seceta afectează anual 15% din suprafața terestră și 17% din populație, provocând pierderi economice semnificative, în special în agricultură. Adaptarea și implementarea soluțiilor durabile de gestionare a apelor pluviale devin astfel imperative pentru reducerea riscurilor și protecția mediului urban.

Ce este managementului integrat al apelor pluviale urbane?

Acesta reprezintă o schimbare de paradigmă în gestionarea apelor pluviale urbane, abordând holistic întregul parcurs al precipitațiilor, de la locul căderii până la deversare în emisari. Aceasta ia în considerare rata, volumul, calitatea scurgerilor și impactul asupra resurselor de apă subterană. De asemenea face parte din managementul integrat al apelor urbane (MIAU), care coordonează gestionarea apei potabile, apelor uzate și a apelor pluviale ca un sistem interconectat la nivelul bazinului hidrografic, optimizând utilizarea resurselor și generând beneficii economice, sociale si de mediu. Un aspect esențial al managementului apelor pluviale este integrarea gestionării acelor ape în toate etapele planificării urbane, deplasându-se de la sistemele tradiționale de drenaj bazate pe conducte către soluții multifuncționale cu obiective ecologice și sociale.

Mai mult decat atât, promovează schimbarea percepției asupra apelor pluviale, considerându-le o resursă valoroasă pentru dinamica urbană, nu doar o problemă de eliminat. Principiile fundamentale includ:

imitarea hidrologiei naturale pentru o gamă largă de precipitații,
asigurarea infiltrației pentru reîncărcarea apelor subterane,
protecția albiilor și reducerea riscului de inundații.
Se pune accent pe minimizarea suprafețelor impermeabile, controlul poluării la sursă și o abordare „tren de tratare” pentru eliminarea poluanților prin multiple etape secvențiale.

Acest tip de management al apelor pluviale insistă pe sustenabilitate, costuri rezonabile de întreținere și acceptare publică, văzând practicile de control al apei pluviale ca facilități comunitare ce pot revitaliza cartierele și oferi spații recreative și educaționale. Utilizarea creativă a vegetației aduce funcții suplimentare, precum răcorirea, umbrirea și crearea de habitate, contribuind la reducerea efectelor insulei de căldură urbană. În final, acesta reduce costurile totale prin minimizarea infrastructurii tradiționale gri. Implementarea de succes necesită colaborare interdisciplinară și implicarea activă a tuturor părților interesate încă din fazele timpurii ale planificării urbane.

Gestionarea tradițională a apelor pluviale urbane - Nu doar limitată ci și depășită

Managementul tradițional al apelor pluviale urbane s-a concentrat pe eliminarea rapidă a excesului de apă prin rețele de jgheaburi, conducte și canale, transportând apa către râuri sau lacuri. Deși previne inundațiile locale, această metodă ignoră gestionarea volumului total de scurgeri și procesul natural de infiltrare.

Un dezavantaj major este poluarea apei, deoarece apa pluvială colectează pe suprafețele impermeabile sedimente, nutrienți, metale grele, substanțe chimice toxice și resturi, care sunt apoi deversate în emisari fără tratare. Aceasta afectează calitatea apei, ecosistemele și sănătatea publică.

În sistemele de canalizare unitare, debitele mari de apă pot depăși capacitatea sistemului de canalizare și de tratare a stațiilor de epurare și pot cauza deversări de ape poluate. În plus, suprafețele impermeabile cresc frecvența și intensitatea inundațiilor, deoarece apa nu mai poate pătrunde natural în sol.

Transportul rapid al volumelor mari poate suprasolicita zonele din aval, sporind riscul de inundații. Sistemele convenționale nu mai fac față precipitațiilor tot mai intense cauzate de schimbările climatice. Reducerea infiltrării diminuează reîncărcarea apelor subterane și debitele de bază ale cursurilor de apă, esențiale pentru ecosisteme în perioadele de secetă. Fragmentarea dintre gestionarea urbanistică și cea a managementului apelor pluviale împiedică adoptarea unor soluții durabile. Lipsa coordonării duce la decizii de dezvoltare care agravează problemele apelor pluviale, în timp ce gestionarea acestora este tratată ca o soluție ulterioară, perpetuând impactul negativ asupra mediului asociat infrastructurii tradiționale.

Rolul infrastructurii verzi în gestionarea apelor pluviale urbane

Infrastructura verde-albastră oferă o alternativă transformatoare la managementul tradițional apelor pluviale, folosind sisteme și practici care funcționează sau imită procesele naturale. Uniunea Europeană definește infrastructura verde ca o rețea planificată strategic de zone naturale și seminaturale cu alte caracteristici de mediu, proiectată și gestionată pentru a oferi o gamă largă de servicii ecosistemice, sporind în același timp biodiversitatea. Atât la scară de amplasament, cât și la scară regională, practicile IVA urmăresc să conserve, să restaureze si să creeze spații verzi folosind solul, vegetația și tehnicile de colectare a apei de ploaie. Această abordare, adesea denumită Dezvoltare cu impact redus (DezIR), lucrează cu natura pentru a gestiona apele pluviale cât mai aproape de sursă, minimizând impermeabilitatea pentru a crea un drenaj funcțional atrăgător care tratează apele pluviale ca pe o resursă valoroasă mai degrabă decât ca pe un produs rezidual.

Grădinile de ploaie reduc volumul scurgerilor între 23% și 97%, eliminând majoritatea poluanților, inclusiv solidele totale, fosforul și azotul, cu rate de îndepărtare de peste 85% pentru solide și fosfor și circa 30% pentru azot. Ele acționează ca filtre naturale eficiente. Fâșiile cu vegetație pot reduce volumul total de scurgere cu aproximativ 25% și elimină până la 80% din poluanți precum solidele, metalele și hidrocarburile. Copacii urbani joacă un rol important în interceptarea apei, reducând cantitatea de precipitații ce ajunge la sol cu 18-45%.

În orașe, această valoare este mai mică din cauza acoperirii reduse. Îndepărtarea copacilor poate crește volumul scurgerilor, iar un singur copac poate reduce scurgerile cu aproximativ 6.376 litri pe sezon. Zonele umede construite elimină eficient poluanți din apele pluviale urbane, cu rate medii de 65% pentru solide în suspensie, 25% pentru fosfor total, 20% pentru azot total și 35-65% pentru metale, îmbunătățind calitatea apei si controlând debitele maxime. Aceste soluții integrate, naturale și multifuncționale sunt esențiale pentru un management durabil și eficient al apelor pluviale urbane.

Exemple de bune practici:

Copenhaga a dezvoltat un plan amplu cu 300 de proiecte care combină spații verzi cu infrastructura tradițională pentru a gestiona volumele crescute de apă pluvială

Budapesta a integrat soluții naturale în planificarea urbană pentru a crește reziliența la schimbările climatice și a îmbunătăți calitatea vieții
Philadelphia implementează proiecte de infrastructură verde pentru gestionarea scurgerilor și îmbunătățirea calității apei
Melbourne se concentrează pe păduri urbane pentru a gestiona mai bine apele pluviale și a reduce efectul de insulă de căldură

Eforturi de aliniere la practica internațională în România și de ce avem nevoie de măsuri de adaptare și atenuare urgente acum

Mai multe inițiative strategice și normative naționale includ implementarea soluțiilor bazate pe natură. Planurile de management al riscului la inundații 2023-2027 prevăd utilizarea măsurilor verzi la nivel de bazin hidrografic.

Strategii naționale precum Strategia de Management al Riscului la Inundații (actualizată 12/2024), Strategia de Dezvoltare Urbană Integrată 2022-2035, Strategia de Reducere a Riscurilor de Dezastre 2024-2035 șii Strategia privind Economia Circulară susțin aceste măsuri. Normativul tehnic NP 133-2022 include un capitol dedicat soluțiilor naturale și dezvoltării durabile a sistemelor de canalizare. Universități, instituții guvernamentale și ONG-uri participă deja la proiecte pilot europene pentru a facilita implementarea practică a acestor tehnici.

O schimbare decisivă și bine susținută a politicii către gestionarea integrată a apelor pluviale urbane, cu un accent puternic pe infrastructura verde-albastră și soluțiile bazate pe natură, este esențială pentru construirea unor medii urbane mai reziliente, durabile și locuibile pentru generațiile actuale și viitoare. Acest lucru necesită o abordare cuprinzătoare și colaborativă care să îmbrățișeze inovația, să investească în capitalul natural și să implice comunitățile în crearea unui viitor urban mai verde și mai sensibil la apă.

Dan Rădulescu

Inginer hidrotehnist, consultant independent în domeniul protecției mediului. El oferă consultanță cu privire la o gamă largă de probleme de protecție a mediului care implică subiecte legate de calitatea apei, dezvoltare durabilă, respectarea reglementărilor de mediu, managementul bazinelor hidrografice. A lucrat peste douăzeci de ani ca inginer de control al resurselor de apă, până la nivel de senior, pentru Agenția Protecției Mediului din California (CalEPA), în cadrul Comisiilor Regionale de Control al Calității Apei (RWQCBs), în programele de avizare, urmărire și penalizare pentru uzinele de tratare a apelor uzate și programe municipale, industriale și de construcții pentru managementul apelor pluviale deversate. Este Professional Engineer cu parafă în California (PE C 63083) și Profesionist Certificat în Calitatea Apelor Pluviale (CPSWQ 287) și deține o licență în Drept cu specializarea Tehnologie de la Concord Law School at Purdue University Global.

Vlad Zamfira 6/30/25 Vlad Zamfira 6/30/25

Stresul termic - Un factor climatic de luat în seamă în această vară în România

Sfârșitul lunii iunie a adus deja temperaturi foarte ridicate. Vara anului trecut a fost una cu extreme de temperaturi cu valuri de căldură persistente. Odată cu aceste temperaturi intervine un factor important: stresul termic, deoarece acesta poate avea impact semnificativ asupra sănătății, productivității, economiei și afectează mai puternic persoanele vulnerabile din punct de vedere socio-economic.

Ce este stresul termic?

Stresul termic apare atunci când corpul uman nu mai reușește să își mențină temperatura internă normală din cauza căldurii excesive din mediu. În asemenea condiții, organismul se suprasolicită pentru a se răcori (de exemplu, prin transpirație, dilatarea vaselor de sânge), ceea ce poate duce la probleme de sănătate de la disconfort și epuizare, până la afecțiuni grave sau chiar deces. Cu cât expunerea la căldură extremă este mai lungă, cu atât riscurile cresc, mai ales pentru persoanele vulnerabile (vârstnici, copii mici, persoane cu boli cronice sau care lucrează în aer liber). Stresul termic generat de căldură a devenit o preocupare tot mai mare pe fondul verilor cu temperaturi tot mai ridicate. Valurile de căldură din ultimii ani, tot mai frecvente, mai intense și de durată mai mare, expun tot mai mulți oameni la aceste riscuri.

Cum se măsoară stresul termic?

Temperatura aerului, de una singură, nu descrie complet cât de greu resimțim căldura. Umiditatea ridicată îngreunează evaporarea transpirației, vântul ajută la răcire, iar radiația solară sau suprafețele urbane încinse (de exemplu, asfalt, beton) amplifică senzația de cald. Pentru a cuantifica disconfortul termic resimțit de oameni, cercetătorii folosesc indici biometeorologici ce îmbină toți acești factori. Unul dintre cei mai utilizați este UTCI – Universal Thermal Climate Index (Indicele Universal al Climatului Termic). UTCI estimează temperatura „resimțită” de corpul uman, ținând cont simultan de temperatura aerului, umiditatea relativă, viteza vântului și radiația solară. Practic, acest indice calculează care ar fi temperatura aerului într-un mediu de referință care ar provoca același răspuns fiziologic al organismului ca în condițiile reale observate. Astfel, UTCI oferă o măsură unificată a stresului termic, fiind folosit pe scară largă în studiile climatologice și de sănătate pentru a compara condițiile din diferite regiuni și perioade.

Indicele UTCI este exprimat în °C echivalente și este însoțit de o scară standardizată a confortului termic. De exemplu, valori moderate (între aproximativ 9°C și 26°C) indică lipsa stresului termic, condiții confortabile pentru majoritatea oamenilor. La valori mai mari, apar treptat diferite grade de stres termic cauzat de căldură:

stres termic moderat (UTCI 26–32°C),
stres termic intens (32–38°C),
foarte intens (38–46°C) și
extrem (peste 46°C)

În oglindă, la valori UTCI sub 0°C apar categorii de stres termic datorat frigului, însă în analiza de față ne concentrăm doar pe căldură. În contextul acestei analize, este important de menționat că pragul de 32°C a fost folosit pentru a defini orele cu stres termic generat de căldură, adică am numărat orele în care indicele UTCI atinge cel puțin 32°C, acestea corespunzând categoriilor de stres termic intens, foarte intens sau extrem. La asemenea niveluri, căldura devine dificil de suportat și pot apărea efecte fiziologice semnificative (de exemplu, deshidratare, insolație, epuizare termică), motiv pentru care aceste intervale de timp prezintă interes deosebit pentru sănătatea publică.

Ce arată hărțile?

Cu ajutorul indicelui UTCI și al datelor meteo, au fost generate trei hărți care ilustrează distribuția și evoluția stresului termic din România:

Harta 1 – Numărul mediu anual de ore cu stres termic (1990–2024): prezintă, pentru fiecare județ, câte ore pe an, în medie, se înregistrează condiții de stres termic (UTCI ≥ 32°C). Această hartă evidențiază zonele cele mai călduroase din țară, unde populația a resimțit cel mai mult disconfort termic în ultimele decenii. Se observă un contrast puternic între regiunile joase din sud și vest, care înregistrează cele mai multe ore de căldură sufocantă, și zonele montane sau deluroase, unde astfel de ore sunt mult mai puține. Cu alte cuvinte, în județele din Câmpia Română și partea de sud-vest (Oltenia, Banat) oamenii îndură anual mult mai multe ore de disconfort termic decât în restul țării.
Harta 2 – Evoluția pe termen lung a orelor cu stres termic (1940–2024): indică modul în care a evoluat frecvența orelor de stres termic de-a lungul ultimelor ~8 decenii. Valorile sunt exprimate ca ore pe deceniu și arată creșterea (nu există scădere pentru nici un județ) numărului anual de ore cu UTCI ≥ 32°C la fiecare 10 ani. Culorile închise (roșu-maroniu) indică o tendință de creștere, sugerând că respectivele regiuni au din ce în ce mai multe ore de căldură periculoasă față de trecut. De exemplu, în unele județe din sud, harta arată o creștere de peste 15–20 ore per deceniu ceea ce înseamnă că, față de anii ’40, în prezent aceste zone au cu peste 150 de ore în plus de stres termic pe an. Acest lucru reflectă încălzirea semnificativă a climei României de-a lungul secolului XX și începutul secolului XXI.
Harta 3 – Diferența față de media națională (1990–2024): această hartă compară județele între ele, arătând unde stresul termic este peste sau sub media țării. Abaterile sunt exprimate în unități de deviație standard (σ), evidențiind astfel cât de mult diferă fiecare județ față de valoarea medie națională. Zonele colorate în roșu au mai multe ore cu stres termic decât media (abatere pozitivă), iar zonele albastre au mai puține ore decât media (abatere negativă). Cu alte cuvinte, harta scoate în evidență ”punctele fierbinți” din țară: județele din sudul extrem și sud-vest (de exemplu Dolj, Teleorman, Giurgiu) sunt cu mult peste media națională, în timp ce județele din zona montană (precum cele din Carpații Meridionali și Orientali) sunt mult sub medie, având foarte puține ore caniculare. Această reprezentare ajută la identificarea celor mai vulnerabile regiuni din țară din punct de vedere al expunerii la căldură extremă, fără a fi nevoie de cunoașterea valorilor absolute.

Stresul termic de căldură nu mai este doar o situație excepțională, ci o realitate tot mai frecventă în România. Analiza pe baza indicelui UTCI arată clar că:

Severitatea căldurii s-a intensificat în ultimele opt decenii, iar sudul și sud-vestul țării suportă cea mai mare povară — cu sute de ore caniculare pe an și o creștere de peste 15–20 ore pe deceniu.

Distribuția geografică este inegală: zonele montane rămân relativ protejate, însă vaste regiuni de câmpie se confruntă cu un risc termic tot mai mare.
Diferențele față de media națională evidențiază “puncte fierbinți” unde populația este expusă constant unui stres termic peste medie.

Aceste rezultate confirmă nevoia de măsuri rapide și țintite:

Sănătate publică: sisteme de alertă, spații de răcorire și campanii de educare în județele cele mai afectate.
Planificare urbană: extinderea zonelor verzi, materiale de construcție care reflectă căldura și crearea de coridoare de ventilație, mai ales în orașele din sud și vest.
Adaptare climatică: strategii locale bazate pe date — pentru agricultură, apă, energie și infrastructură — menite să reducă vulnerabilitatea comunităților la valurile de căldură.

Dr. Bogdan Antonescu

Vlad Zamfira 5/29/25 Vlad Zamfira 5/29/25

Raport OMM 2025-2029 - Noi recorduri globale de temperaturi iminente până la finalul deceniului

Acest raport este emis anual de către Organizația Meteorologică Mondială (OMM) și oferă o sinteză a predicțiilor climatice globale anuale și decenale, iar cele mai recente date arată o prognoză îngrijoratoare în ceea ce privește creșterea temperaturileor medii globale.

Punctele cheie:

Căldura extremă devine normalul. În fiecare an din 2025-2029, temperatura medie globală este prognozată cu 1,2 – 1,9 °C peste nivelul pre-industrial (1850-1900).  
Relevanță: Aceste proiecții climatice arată că limitele istorice ale climei (Figura 1) sunt depășite în mod constant, ceea ce confirmă urgența politicilor climatice. 
Impactul așteptat: Mai multe valuri de căldură severe, creșterea cererii de energie pentru răcire, risc crescut de mortalitate asociată căldurii și productivitate agricolă afectată în zonele sensibile la stres termic.
Pragul-limită de 1,5 °C va fi depășit temporar. Sunt 86 % șanse ca cel puțin un an din intervalul 2025–2029 să depășească pragul 1,5 °C și 70 % șanse ca media celor cinci ani să depășească acest prag.  
Relevanță: 1,5 °C este reperul-cheie al Acordului de la Paris iar o depășire a acestuia reduce sub sentimentul de „siguranță” climatică și socio-economică care există sub acest prag. 
Impact așteptat: Creștere frecvenței, intensității și duratei fenomenelor extreme (precum ploile torențiale, secete, incendii), presiunii asupra asiguratorilor și a planurilor de adaptare urbană.
Foarte probabil un nou record absolut. Există 80 % șanse ca unul dintre anii 2025-2029 să fie cel mai cald din istorie (peste recordul din 2024) și chiar 1 % șanse ca un an să atingă +2 °C.  
Relevanță: Recordurile de temperatură sunt indicatori clar ai schimbărilor climatice ceea ce pune presiunea pentru acțiune. 
Impact așteptat: Topirea accelerată a gheții, afectarea lanțurilor de aprovizionare (agricultură, transport) și costuri economice mai mari asociate fenomenelor extreme.
Tendința pe termen lung rămâne (încă) sub 1,5 °C. Media pe decenii nu a depășit pentru moment limita Acordului de la Paris.  
Relevanță: Acest lucru arată clar că reducerea emisiilor poate încă stabiliza climatul pe termen lung dacă ritmul de reducere se intensifică rapid. 
Impact așteptat: Menține oportunitățile pentru investiții către o „tranziție justă” și pentru planuri de adaptare calibrate la un scenariu < 1,5 °C pe termen lung.
El Niño/La Niña neutru în ansamblu. Modelele indică condiții amestecate sau neutre în Pacific, fără un singur tip ENSO dominant.  
Relevanță: ENSO influențează are o influneță globală, iar neutralitatea complică prognozele sezoniere, necesitând planuri mai flexibile. 
Impact așteptat: “Volatilitate climatică” în care unele regiuni pot alterna rapid între secetă și precipitații excesive, afectând agricultura și gestionarea resurselor de apă.
Arctica se încălzește de ~3,5 ori mai repede.
Iernile arctice 2025-2029 vor fi, în medie, cu 2,4 °C mai calde decât perioada 1991-2020.
Relevanță: Acest fenomenul este un semnal de alarmă pentru stabilitatea circulațiilor atmosferice globale. 
Impact așteptat: Topirea permafrostului emite suplimentar metan (un gaz cu efect de seră), creșterea nivelul mărilor sau o posibilă modificare a traiectoriile curenților-jet, (ceea ce poate aduce episoade extreme de frig sau căldură la latitudinile medii).
Gheața arctică continuă să scadă. Se prevăd pierderi suplimentare în martie în mările Barents, Bering și Okhotsk.  
Relevanță: Gheața marină are un impact asupra energiei solare absorbite de Oceanul Arctic, iar dispariția ei accelerează încălzirea regională.
Impact așteptat: Deschidere mai lungă a rutelor de transport polar, impact asupra habitatelor pentru fauna arctică și feedback climatic pozitiv prin scăderea albedoului.
Schimbări în distribuția precipitațiilor: Mai umed decât normal în Sahel, nordul Europei, Alaska și Siberia; mai uscat decât normal în Amazon;
Relevanță: Distribuția precipitațiilor determină securitatea alimentară și disponibilitatea apei. 
Impact așteptat: Pentru Sahel și Nordul Europa – potențial agricol mai bun, dar cu risc de inundații. Pentru Amazon stres hidric sporit care înseamnă un risc crescut de incendii forestiere și pierdere de biodiversitate.

Graficul ilustrează evoluția temperaturii medii globale și a populației de-a lungul ultimilor 500.000 de ani, evidențiind în același timp cât de stabilă a fost clima în perioada care a permis dezvoltarea civilizației noastre.

Istoricul climatic al acestui deceniu - Un semnal de alarmă

Anul 2024 a fost cel mai cald an din istoria observațiilor meteorologice. Conform setului de date ERA5 furnizate de Copernicus Climate Change Service, în 2024 temperatura medie la nivel global a fost de 15,1°C, ceea ce înseamnă o diferență 1,6°C față de perioada de referință 1850–1900. Astfel, 2024 este primul an din istoria observațiilor meteorologice când temperatura medie globală depășește pragul de 1.5°C stabilit prin Acordul de la Paris din 2015. Comparativ cu recordul anterior stabilit în 2023, anul 2024 a fost cu 0,12°C mai cald. Începând cu luna iunie, fiecare lună a anului 2023 a fost mai caldă decât luna corespunzătoare din orice an anterior (1940–2022), iulie și augustul fiind cele mai calde înregistrate vreodată.

Raportul OMM reconfirmă faptul că 2024 acest fapt, setul de date indicând către o temperatură medie globală aproape de suprafață estimată la 1,55 °C ± 0,13 °C peste nivelul de referință din perioada 1850–1900. Temperaturile aproape de suprafață în 2024 au fost mai ridicate decât media pe termen lung aproape peste tot pe uscat, cu anomalii termice deosebit de mari în regiunile tropicale, America de Nord, Africa de Nord, Europa și părți din Asia.

În perioada 2020–2024, anomaliile pozitive au fost răspândite pe scară largă, cu excepția Pacificului tropical estic și a unor părți din America de Sud, Australia și India. Aceste anomalii au fost cele mai pronunțate la latitudinile înalte din emisfera nordică, în special în Arctica, și au fost în general mai mari pe uscat decât pe ocean, cu excepția Pacificului de Nord. Această perioadă a fost marcată de condiții La Niña timp de trei ani consecutivi.

De asemenea, recenta iarnă se înscrie în tendința îngrijorătoare de încălzire globală deoarece temperatura medie în Europa pentru sezonul de iarnă 2024–2025 a fost cu 1,46°C mai ridicată decât cea a perioadei de referință. Acest indicator plasează iarna recent încheiată pe poziția a doua în clasamentul celor mai calde ierni înregistrate vreodată în Europa, la egalitate cu iarna 2015–2016 (cu o diferență foarte mică de 0,01°C). În același timp această valoare este doar cu puțin mai mare decât anomalia temperaturii pentru iarna 2022–2023 și 2023–2024 (locul 1,44°C) și cu 1,38°C mai scăzută decât valoare recordul înregistrat în iarna 2019-2020, când temperatura medie a fost cu 2,84°C peste temperatura medie a perioadei de referință. Cert este faptul că aceste anomalii termice se înscriu într-un context global alarmant.

Recordurile de temperatură vor continua să fie doborâte, iar efectele (ploi intense, secete, valuri de căldură, topirea gheții) vor fi tot mai vizibile. Reducerea rapidă a emisiilor și adaptarea infrastructurii rămân cele mai sigure căi de limitare a impactului.

Dr. Bogdan Antonescu

Vlad Zamfira 12/31/24 Vlad Zamfira 12/31/24

12 puncte climatice cheie ale anului 2024

2023 se încheia cu știrea că devenise cel mai cald an din istoria măsurătorilor doar pentru ca 2024 să doboare acel record și să aducă noi provocări legate de climă la nivel global dar și regional precum am observat în România. Fenomenele tot mai extreme cer soluții într-un context social, economic și geopolitic din ce în ce mai tulbure exacerbat de faptul că timpul rămas la dispoziție pare tot mai limitat.

2023 se încheia cu știrea că devenise cel mai cald an din istoria măsurătorilor doar pentru ca 2024 să doboare acel record și să aducă noi provocări legate de climă la nivel global dar și regional precum am observat în România. Fenomenele tot mai extreme cer soluții într-un context social, economic și geopolitic din ce în ce mai tulbure exacerbat de faptul că timpul rămas la dispoziție pare tot mai limitat. Între trimp, marile puteri nu grăbesc procesul de eliminare a combustibililor fosili, limitarea încălzirii globale la 1,5°C devine tot mai urgentă, în condițiile în care am depășit deja 1,2°C, iar vremea continuă să se încălzească. Nu sunt vești îmbucurătoare, dar nici surprinzătoare pentru cercetători, iar o recapitulare a informațiilor științifice credem că e utilă pentru explicarea lumii în care trăim.

Pe de altă parte, sunt și câteva vești bune din barca tranziției energetice – numărul prosumatorilor a crescut, capacitatea eoliană și solară e în plină expansiune, iar miniștrii energiei și climei din grupul țărilor G7 au convenit să elimine treptat, până în 2035, utilizarea energiei pe bază de cărbune în cazul în care emisiile nu sunt captate.

Ce înseamnă depășirea pragului critic al climei și de ce măsuri avem nevoie pentru limitarea lui?

Pământul a depășit la începutul acestui an 1,5 °C de încălzire globală față de nivelurile preindustriale, potrivit datelor furnizate de Serviciul Național de Meteorologie din Marea Britanie. Acesta este un prag critic despre care oamenii de știință din domeniul climei avertizează de mult timp că ar putea aduce efecte ireversibile dacă ar fi depășit.

Deși acest lucru este cu siguranță un motiv de îngrijorare, nu înseamnă că toate speranțele sunt pierdute. O acțiune colectivă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră poate limita încălzirea la 1,5°C în total. Cu toate astea, fereastra de oportunitate se micșorează din ce în ce mai repede. Despre ce înseamnă depășirea acestui prag, efectele pe care le observăm deja și acțiunile urgente necesare pentru a evita cele mai grave scenarii privind schimbările climatice vorbim aici.

Acordul de la Paris din 2015 a stabilit ca obiectiv limitarea încălzirii globale la 1,5°C față de nivelurile preindustriale. Acest lucru s-a bazat pe dovezi științifice care arată că o încălzire peste 1,5°C agravează semnificativ riscurile legate de schimbările climatice.

O iarnă a recordurilor temperatură și un început îngrijorător pentru 2024

Conform datelor furnizate de Copernicus, temperatura medie globală pentru luna februarie 2024 a atins un nou record de 13.54°C, cu 0.81°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.12°C mai mare decât recordul anterior din februarie 2016

Alte recorduri de temperatură pentru luna februarie:

Figura 1 - Evoluția temperaturii medii globale între 1940 și 2024. Sursa datelor: ERA5 | C3S/ECMWF

Austria: a fost cea mai caldă lună februarie din ultimii 257 ani cu 5,5°C peste media perioadei 1991-2020
Cehia: a fost stabilit un nou record pentru februarie cu 2,o°C mai mare decât precedentul record
Elveția: temperatura pentru luna februarie a fost cu 4,7°C mai mare decât valorile normale pentru această lună
Germania: februarie 2024 a fost cel mai cald februarie începând cu 1881; valorile fiind apropiate de recordul pentru luna martie
Polonia: un nou record a fost atins pentru luna februarie cu anomalii între 3,5 și 7,5 °C față de perioada 1991-2020
Ungaria: temperatura pentru luna februarie a fost cu în 2024 cu 7°C mai mare decât media 1991-2020 (valoarea fiind apropiată de recordul pentru luna martie)

Un martie și început de primăvară cu un nou record de temperaturi

Temperatura medie globală pentru luna martie 2024 a atins o valoare de 14.14°C, cu 0.72°C mai mare decât media perioadei 1991-2020 și cu 0.1°C mai mare decât recordul anterior din martie 2016, conform datelor Copernicus. Situația devine una îngrijorătoare, mai ales în contextul în care iarna ce a trecut a fost una a recordurilor de temperatură și un început îngrijorător pentru 2024.

Mai mult decât atât, Martie 2024 devine parte a unui trend în care temperaturi record au fost înregistrate începând cu iunie pentru fiecare lună a anului 2023, continuând și la începutul lui 2024. Practic, luna martie devine a zecea lună consecutivă ce sparge recordurile anterioare ale lunilor respective, conform analizei realizate de Dr. Bogdan Antonescu.

Cum influențează vremea, condițiile meteo și poziția geografică calitatea aerului?

Într-o lume în continuă schimbare, calitatea aerului și condițiile meteorologice devin tot mai relevante în discuțiile despre sănătatea umană și starea mediului înconjurător. Variabilitatea meteorologică și schimbările climatice au un impact semnificativ asupra calității aerului, influențând dispersia poluanților, nivelurile de poluare atmosferică, calitatea vieții oamenilor precum și bunăstarea ecosistemelor.

Prin analizarea modului în care vremea și condițiile meteo dintr-un loc afectează calitatea aerului subliniem mai jos importanța adoptării unor abordări interdisciplinare și a unei cooperări internaționale pentru a aborda aceste provocări, în contextul schimbărilor climatice.

Aici am publicat și o analiză a stării poluării aerului în trei orașe mari din România (București, Cluj, Iași), ce oferă o imagine a dinamicii poluării urbane și a impactului acesteia asupra sănătății locuitorilor și mediului înconjurător.

Promovarea tehnologiilor curate și a energiilor regenerabile reprezintă un pilon important în eforturile de reducere a poluării și a dependenței de combustibili fosili. Aceste tehnologii oferă soluții sustenabile și eficiente pentru producerea de energie, reducând emisiile de gaze cu efect de seră și alte poluante în atmosferă. - Alexandru Luchiian

Cum putem dezvolta industria românească până în 2050?

Industria prelucrătoare a contribuit cu 16,5 % la valoarea adăugată brută (VAB) națională în 2021. Această ramură din economie angajează aproximativ o cincime din totalul forței de muncă active. Pentru a ne asigura că aceste contribuții și locuri de muncă rămân stabile, sau chiar pot crește, e necesar să avem o strategie clară a tranziției industriale care profită din plin de oportunitățile de finanțare existente la nivel European pentru România.

Industria Românească trebuie să ajungă la emisii zero până în 2050. În acest context producția de oțel primar, de ciment, și de chimicale (mai ales îngrășăminte) vor trebui să se transforme cel mai profund. Întârzierea reformelor și finanțării necesare pentru a moderniza industria Românească poate amenința profitabilitatea produselor industriale și în acest mod, contribuția la bugetul național și locurile de muncă existente.

În calitate de stat membru al UE cu venituri mai mici, România beneficiază, de asemenea, de acces la finanțare, cum ar fi Fondul de modernizare și Fondul de coeziune, care pot finanța decarbonizarea industrială și pot contribui la crearea de noi piețe pentru produsele industriale ecologice. România poate beneficia, de asemenea, de o bogată experiență internațională în ceea ce privește modelele de afaceri în domeniul infrastructurii, instrumentele de finanțare și mecanismele de creare a pieței pentru decarbonizarea industriei, care sunt testate și puse în aplicare în întreaga Europă și în întreaga lume. —Luciana Miu

Cum poate o strategie de infrastructură verde să îmbunătățească viața în orașe?

Conceptul de „strategie pentru infrastructura verde” – deși cunoscut în multe colțuri ale lumii – este puțin folosit în România.

Strategia verde e un cumul de programe, proiecte sau ghiduri pentru grădini private, spre exemplu, propuse pentru următorii 20 ani pentru dezvoltarea rețelei de spații verzi a unui oraș, așa cum propune și administrația Brașovului. Aceasta ia în calcul, printre altele, legislația națională a spațiilor verzi sau directivele UE legate de infrastructura verde. Majoritatea orașelor noastre nu au, însă, aceste strategii, deși este urgent să le implementăm pe termen lung.

Deși obligate de lege, orașele din România nu au o strategie pentru infrastructura verde

În prezent, orașele din România se confruntă cu o serie de provocări privind planificarea și gestionarea infrastructurii verzi urbane. Majoritatea administrațiilor locale se confruntă cu lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung privind dezvoltarea și managementul spațiilor verzi urbane tocmai pentru că nu au fost elaborate studii și strategii care să ofere o imagine de ansamblu asupra evoluției sistemelor verzi urbane.

Legea spațiilor verzi prevede că municipiile trebuie să aibă un „recensământ” al suprafețelor pe care le administrează, precum și date despre calitatea și accesibilitatea lor. Apoi, ar trebui să elaboreze o strategie și un plan de acțiune pentru conservarea și dezvoltarea spațiilor verzi, prin transformarea unor terenuri abandonate sau de altă natură.

Un început de vară tulbure cu furtuni cu grindină

Distribuția cazurilor cu grindină cu diametrul mai mare de 2 cm (stânga) și cu diametrul mai mare de 5 cm (dreapta) pentru perioada istorică 1971–2000 (primul rând). Culorile reprezintă numărul de cazuri pe an. Distribuția cazurilor cu grindină pentru două scenarii climatice RCP4.5 (rândul 2) și RCP8.5 (rândul 3) pentru intevalul 2071–2100. Pentru cele două proiecții climatice culorile reprezintă schimbarea procentuală față de prioada de referință 1971–2000. Figura este adaptată după Figura 2 din Rädler et al. (2019)

Începutul verii acestui an a adus grindina ce a afectat multe județe din România precum Harghita, Covasna, Bistrița Năsăud și Iași (Răducăneni), provocând pagube însemnate la nivel local. Analiza proceselor fizice care duc la apariția grindinei ne permit să prognozăm că schimbările climatice și încălzirea climei vor duce la o posibilă schimbare a furtunilor cu grindină. Astfel, datorită încălzirii atmosferice, respectiv umidității crescute, în viitor vom observa în general mai puține furtuni cu grindină, dar când acestea se vor produce grindina va fi de mari dimensiuni.

Un studiu recent indică faptul că frecvența furtunilor, inclusiv a celor care produc grindină, este așteptată să crească în Europa până în 2100, datorită instabilității atmosferice în creștere. Simulările numerice realizate de cercetători sugerează că furtunile cu grindină de mari dimensiuni (diametrul mai mare de 2.5 cm) vor deveni mai frecvente în majoritatea regiunilor din Europa.

Pentru România proiecțiile pentru cele două scenarii climatice (RCP45 și RCP8.5) arată că pentru grindina cu diametrul mai mare de 2.5 cm va fi observată mai frecevent in nordul și nord-estul României (o crestere cu 20–40% pentru scenariul RCP4.5 și o creștere cu 40–80% pentru RCP8.5 față de perioada istorică 1971–2000). O distribuție asemănătoare este proiectată și pentru cazurile cu grindină mai mare de 5 cm (o crestere cu 40–80% pentru scenariul RCP4.5 și o creștere cu 80–160% pentru RCP8.5 față de perioada istorică 1971–2000).

Studiu: Care sunt zonele favorabile verilor calde și secetoase din România?

România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Existența Mării Negre și, mai ales, întinderea Munților Carpați induc o serie de particularități în condițiile climatice predominante. Date recente arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală.

Tendința vine în special în ultimele două decenii și știm că viitoarele valuri de căldură vor dura mai mult și vor avea temperaturi mai ridicate. Asta arată un nou raport — că la scară globală există o creștere clară a numărului de nopți și zile calde și o scădere a numărului de nopți și zile reci.

Principalele constatări ale acestui studiu indică faptul că temperaturile extreme regionale din România urmează aceeași cale ca și cele observate la scară continentală și globală, și anume temperaturile extreme de vară au devenit mai frecvente și intensitatea lor a crescut, mai ales în ultimele două decenii.

Creșterea frecvenței și amplitudinii temperaturilor extreme de vară, în România, a avut loc în același timp cu o tendință generală de uscare, în special în partea de est a țării. Totuși, modificările valurilor de căldură în România prezintă și o componentă decenală/multidecadală, ceea ce este în acord cu studiile anterioare la nivel european, precum și la scări spațiale mai regionale, care au arătat că temperatura de vară este puternic influențată de Oscilația Atlantică Multidecadală.

Valurile de căldură și impactul lor asupra sistemului de energie

Valurile de căldură recente ne-au făcut să ținem mult mai mult timp aerul condiționat deschis, iar asta a dus la pene de curent în mai multe orașe din țară. Asta ne-a amintit că sistemul energetic nu este suficient de flexibil ca să se adapteze cererii noi, crescute, și că folosim prea puțin energia regenerabilă, față de potențialul României de producție.

Observăm că în timpul iernii producția de energie este mai mare decât consumul, România fiind un exportator net de energie în acest anotimp, însă vara rolurile se inversează și suntem nevoiți să cumpărăm de la țările vecine. Această discrepanță are loc din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii care scad atât nivelele de apă, cât și puterea curenților de aer, astfel că producțiile turbinelor hidroelectrice și eoliene sunt modeste.

Ce soluții am avea pentru rețele mai solide pe timp de caniculă?

Investiții în infrastructură – Transelectrica va dubla capacitatea transfrontalieră de import/export a energiei electrice cu țările vecine, de la 3370 MW în prezent la 7050 MW în 2030, precum și o sumedenie de modernizări ale liniilor electrice de înaltă tensiune.
Tranziția către energie curată și constantă
Colaborarea consumatorilor prin ajustarea comportamentului
Integrarea eficientă și digitalizarea prosumatorilor

Care este impactul extremelor temperaturii asupra populației din Europa și România?

Schimbările climatice sunt asociate cu o creștere a frecvenței și a intensității fenomenelor meteorologie extreme. Europa se încălzește de două ori mai repede decât media globală iar asta înseamnă o creștere a impactului valurilor de căldură și a perioadelor cu temperaturi ridicate și implicit o creștere a mortalității și morbidității. Impactul se traduce, conform unui studiu recent, în mii de decese pe întregul continent.

Aceste schimbări ar putea duce la provocări fără precedent pentru sistemele de sănătate. Asta se va întâmpla mai ales în timpul valurilor de căldură, când ratele mortalității sunt așteptate să crească odată cu temperatura medie globală, conform cercetării, în toate regiunile Europei. La ce ne putem aștepta până în 2050?

Ciclonul Extratropical Boris în contextul schimbărilor climatice - Un semnal de alarmă pentru Europa?

O analiză recentă a ciclonului extratropical Boris, care a provocat inundații devastatoare în Europa Centrală și de Est cu ramificații și în România, confirmă ceea ce specialiștii din întreaga lume avertizează de ani de zile: schimbările climatice influențate de activitatea umană duc la schimbări în caracteristicile fenomenelor meteorologice extreme.

Pe 30 și 31 august 2024, sud-estul României a fost lovit de precipitații intense unei zone cu presiune scăzută cvasi-staționară (ciclon extratropical) situată deasupra Mării Negre. Acest ciclon a fost produs cantități mari de precipitații, care au dus la inundații.

În doar 24 de ore, cantitatea de precipitații a atins 100 mm în multe localități din zona litoralului Mării Negre. Conform Administrației Naționale „Apele Române” au fost raportate valori cumulate ale precipitațiilor de 225,9 mm la Mangalia, 145 mm la Agigea și 118 mm la Tuzla.

Aceste fenomene (inclusiv cele de tip ciclon extratropical) devin din ce în ce mai frecvente și mai intense. Raportul IPCC (AR6) subliniază clar că valurile de căldură, furtunile violente și precipitațiile extreme devin o „nouă normalitate” în multe regiuni ale globului, inclusiv în Europa. Studiul realizat și publicat recent de ClimaMeter arată că aceste schimbări nu sunt doar fluctuații naturale ale climei.

Astfel, în cazul precipitațiilor extreme asociate cu ciclonul extratropical Boris, variabilitatea climatică naturală a jucat un rol minor, încălzirea globală provocată de activitatea umană fiind principalul factor.

Raportul Starea Climei - România 2024

Raportul ”Starea Climei - România 2024” reprezintă un efort coordonat al unei echipe de 21 de oameni cu scopul de a scoate în prim plan cele mai relevante și actuale date despre schimbările climatice, evoluția fenomenului și proiecțiile de viitor. Dincolo de comunicarea acestor argumente, raportul își propune să:

Aducă în prim-plan importanța experților și a argumentelor științifice atunci când discutăm despre schimbările climatic
Deschidă o platformă de dialog și contribuții științifice pentru cercetătorii șiexperții din România sub forma unei contribuții actualizate anual, cu accent pe România
Prezinte în detaliu evoluția la zi a fenomenelor meteo și climatice, a politicilor publice, a măsurilor de adaptare și reziliență, atât pe plan European, cât și specific pentru Români
Să încurajeze un dialog public deschis, bazat pe date empirice relevante, între cercetători, experți, comunicatori, autorități publice, actori privați și publicul larg despre schimbările climatice și acțiunile de adaptare și mitigație a acestora.

Raportul ”Starea Climei - România 2024”, nu este un demers exhaustiv, acoperind în detaliu doar o parte din domeniile și direcțiile cheie. În acest sens, raportul este o invitație pentru alți cercetători și experți de a se alătura echipei actuale de cercetători pentru a lărgi acoperirea raportului și a deschide noi capitole ale acestuia. Dr. Bogdan Antonescu. Contribuțiile experților și munca celorlalți membri ai echipei sunt ghidate de credința că schimbările climatice sunt o realitate pe care nu o putem evita iar argumentele bazate pe date și expertiză constituie o fundație indispensabilă oricărei acțiuni climatice de succes. Am dori să încurajăm cititorii acestui raport să îl folosească ca un instrument pentru a răspunde la întrebări, pentru a pregăti materiale media sau științifice, pentru a susține cu argument științifice o cauză sau o politică publică, și nu în ultimul rând pentru a susține un dialog public informat și cu implicarea cercetătorilor.

Vlad Zamfira 12/3/24 Vlad Zamfira 12/3/24

Schimbările climatice sunt cât de poate de reale și o problemă la nivel global dar și în România

În ultimii ani dezinformările privind știința din spatele schimbărilor climatice au căpătat amploare mai ales în sfera on-line, acest fapt având consecințe vizibile în discursul public dar și cel politic. Consensul oamenilor de știință este cât se poate de clar: schimbările climatice și efectele acestora ne afectează pe toți, situația se poate înrăutăți însă printr-un efort colectiv putem combate acesta fenomen în puținul timp rămas.

Schimbările climatice au afectat puternic România în ultimii ani

Evoluția temperaturilor și a valurilor de căldură în România

Datele privind evoluția valurilor de căldură în România și Europa de est în ultimii aproximativ 70 de ani indică o creștere semnificativă din punct de vedere statistic atât a duratei cât și a frecvenței valurilor de căldura pentru perioada 1950-2023. Majoritatea regiunilor au înregistrat o creștere a duratei valurilor de căldura între 10 și 15 zile, în timp ce sud-vestul și estul țării (în apropierea Mării Negre) înregistrează o creștere mai mare de 25-30 zile în decursul în ultimilor 74 de ani.

În perioada 31 mai - 31 iulie 2024, România a fost lovită de cel mai lung și intens val de căldură din istoria recentă. În aceste 62 de zile, 46 au înregistrat condiții de val de căldură, reprezentând 75% din întreaga perioadă.

Doar în acest an primul val de căldură a avut loc între 31 mai și 13 iunie 2024, înregistrat la stația meteorologică București Filaret, și a durat 14 zile, cu o intensitate cumulată de 114,04°C. Al doilea val, desfășurat între 16 și 21 iunie, a avut o intensitate de 115,34°C și a durat 16 zile. Cel mai intens val de căldură a fost înregistrat între 6 și 21 iulie, cu o intensitate cumulată de 152,02°C, un record pentru ultimii 130 de ani. În lunile iunie și iulie 2024, au fost înregistrate 57 de zile cu temperaturi maxime zilnice de peste 30°C, 28 de zile cu temperaturi de peste 35°C și 6 zile cu temperaturi de peste 40°C la stația București Filaret.

Aceste valori sunt fără precedent în peste 130 de ani de observații la această stație. Valul de căldură din a doua jumătate a lunii iulie a afectat toată țara, cele mai ridicate temperaturi fiind înregistrate în regiunile extracarpatice. Pe 16 iulie 2024, la 24 de stații meteorologice s-au înregistrat temperaturi de peste 40°C, iar pe 17 iulie la 17 stații. În perioada 1-18 iulie 2024, la 26 de stații s-a egalat sau depășit temperatura maximă absolută lunară, cu exemple precum Botoșani (+39,4°C) și Târgu Mureș (+39,0°C).

Vara 2024 a fost cu 0,69°C peste media perioadei de referință 1991-2020, depâșind recordul stabilit în vara anului 2023 (0,66°C). În Europa vara anului 2024 a fost deasemenea una record cu 1,51°C față de media 1991-2020 (recordul anterior - 1,34°C - fiind din 2022).

Ciclonul Extratropical Boris - Un semnal de alarmă pentru Europa

Verile calde și secetoase din România - O problemă din ce în ce mai pronunțată

România este deosebit de predispusă la riscuri legate de climă precum valuri de căldură sau secete datorită poziției sale geografice și caracteristicilor topografice. Existența Mării Negre și, mai ales, întinderea Munților Carpați induc o serie de particularități în condițiile climatice predominante. Date recente arată că au existat creșteri ale intensității și duratei valurilor de căldură, care s-au întins pe mai multe zile, la scară globală.

Tendința vine în special în ultimele două decenii și știm că viitoarele valuri de căldură vor dura mai mult și vor avea temperaturi mai ridicate. Asta arată un nou raport — că la scară globală există o creștere clară a numărului de nopți și zile calde și o scădere a numărului de nopți și zile reci.

Pe parcursul deceniului 2011–2020, zonele cele mai favorabile pentru apariția fenomenelor de secetă sunt situate în principal în partea de vest și în partea de sud-est a țării. Cel mai mare număr de veri secetoase pe deceniu s-a înregistrat pe parcursul acestui deceniu (adică 2011–2020), cu până la șase veri uscate pe deceniu în toată partea de vest a țării și în partea de sud-est, conform analizelor realizate de Dr. Viorica Nagavciuc.

Furtunile violente cu grindină

La începutul acestei veri grindina a afectat multe județe din România precum Harghita, Covasna, Bistrița Năsăud și Iași (Răducăneni), provocând pagube însemnate la nivel local. Analiza proceselor fizice care duc la apariția grindinei ne permit să prognozăm că schimbările climatice și încălzirea climei vor duce la o posibilă schimbare a furtunilor cu grindină. Astfel, datorită încălzirii atmosferice, respectiv umidității crescute, în viitor vom observa în general mai puține furtuni cu grindină, dar când acestea se vor produce grindina va fi de mari dimensiuni.

Furtunile care produc grindină sunt fenomene severe cu impact mare, după cum se poate urmări în figura de mai jos. Spre deosebire de temperatură, pentru grindină nu avem observații pentru o perioadă suficient de mare de timp astfel încât să putem construi un trend. Din măsurătorile realizate la stațiile meteo știm că temperatura medie globală a crescut cu aproximativ 1.1°C față de perioada pre-industrială (1850–1900).

Distribuția cazurilor cu grindină cu diametrul mai mare de 2 cm (stânga) și cu diametrul mai mare de 5 cm (dreapta) pentru perioada istorică 1971–2000 (primul rând). Culorile reprezintă numărul de cazuri pe an. Distribuția cazurilor cu grindină pentru două scenarii climatice RCP4.5 (rândul 2) și RCP8.5 (rândul 3) pentru intevalul 2071–2100. Pentru cele două proiecții climatice culorile reprezintă schimbarea procentuală față de prioada de referință 1971–2000. Figura este adaptată după Figura 2 din Rädler et al. (2019)

Problema miturilor despre schimbările climatice

Schimbările climatice sunt o temă din ce în ce mai prezentă în societatea de azi. În jurul acestui fenomen complex s-au creat multe confuzii, ceea ce a dus la creșterea gradului de scepticism al oamenilor. Așadar, revizitam câteva din cele mai vehiculate mituri despre schimbările climatice, impactul și efectele acestora.

Mitul 1: Schimbările climatice nu au nicio influență asupra fenomenelor meteorologice extreme

Deși este adevărat că niciun eveniment meteorologic singular nu poate fi atribuit în totalitate schimbărilor climatice, dovezile științifice arată că schimbările climatice cresc frecvența, intensitatea și durata fenomenelor meteo extreme. De exemplu, așa cu este indicat în ultimul raport IPCC, creșterea temperaturilor globale duce la valuri de căldură mai intense, ploi mai abundente. Studiile de atribuire, care analizează rolul schimbărilor climatice asupra un evenimente specifice, oferind dovezi științifice că multe dintre fenomenele extreme recente sunt influențate semnificativ de activitățile umane. De exemplu, la sfârșitul lunii august (30–31 august) și la mijlocul lunii septembrie (15–17 septembrie, ciclonul extratropical Boris) 2024, o serie de evenimente cu precipitații extreme au afect sud-estul României. Studii de atribuire (LINK1, LINK2) realizate de ClimaMeter imediat după încetarea acest evenimente au arătat că schimbările climatice au jucat un rol important în apariția evenimentelor, iar variabilitatea natură un rol relativ modest.

Mitul 2: Vremea rece dovedește că încălzirea globală nu este reală

Creșterea temperaturii medii globale nu înseamnă că nu vom mai avea ninsori și vreme specifică iernii. Schimbările climatice nu elimină vremea rece, ci are un impact asupra structurilor de vreme la scară mare și, în anumite cazuri, pot intensifica anumite extreme. De exemplu, perturbările vortexului polar, probabil legate de încălzirea Arcticii, pot face ca aerul rece să ajungă în regiuni precum America de Nord sau Europa. În același timp, încălzirea globală se referă la tendința pe termen lung de creștere a temperaturii medii globale, nu la absența zilelor reci. Datele colectate la globale arată în mod constant această tendință de încălzire, chiar dacă regional există perioade caracterizate de temperaturi scăzute.

Mitul 3: Evenimentele meteo extreme sunt naturale și au avut mereu această frecvență

Fenomenele meteorologice extreme au existat dintotdeauna, nimeni nu contestă acest lucru. Însă frecvența, intensitatea, durata și impactul lor sa schimbat din cauza schimbărilor climatice. Astfel, schimbările climatice modifică caracteristicile fenomenelor cu are eram obișnuiți. Observațiile științifice confirmă că valurile de căldură, precipitațiile intense, perioade cu secetă și furtunile devin mai intense și mai frecvente în multe părți ale lumii din cauza activităților umane. De exemplu, studiile arată că probabilitatea apariției unor evenimente extreme cu temperaturi foarte mari a crescut semnificativ, transformând un eveniment care înainte era observat odată la 100 de ani într-unul care se întâmplă acum o dată la 10 ani sau chiar mai des. Aceste schimbări sunt în concordanță cu proiecțiile modelelor climatice și cu datele observaționale.

Fiecare dintre noi poate contribui la reducerea riscurilor asociate cu schimbările climatice. Poate că în acest moment nu te simți afectat în mod direct de încălzirea globală, însă trebuie să știi că schimbările climatice nu se limitează la temperaturi ridicate. Consecințele negative afectează și producția de alimente, sănătatea publică și biodiversitatea. Astfel, subiectul schimbărilor climatice ne privește pe toți. Fiecare persoană poate contribui la limitarea încălzirii globale pe viitor.

Dr. Bogdan Antonescu

Vlad Zamfira 10/3/24 Vlad Zamfira 10/3/24

Cum influențează activitatea Soarelui clima Pământului?

Pe baza studiilor efectuate în ultimele trei secole s-a constatat că activitatea solară influențează climatul planetei noastre și pe noi deopotrivă. În ce măsură? Este greu de stabilit cu exactitate, însă este esențial să cunoaștem aspectele relevante despre activitatea solară, înaintea unor concluzii. Furtuni solare extreme precum cea din 1859 iar mai recent din 1989 arată că acestea pot avea un impact uriaș asupra rețelelor de energie, telecomunicație ce pot avea efecte economice semnificative.

Pe baza studiilor efectuate în ultimele trei secole s-a constatat că activitatea solară influențează climatul planetei noastre și pe noi deopotrivă. Activitatea solară influențează grosimea stratului de ozon, ecosisteme și organismele vii de pe Terra. În ce măsură? Este greu de stabilit cu exactitate, însă este esențial să luăm în considerare câteva aspecte relevante despre activitatea solară și ciclurile solare, înaintea tragerii unor concluzii. Furtuni solare extreme precum cea din 1859 iar mai recent din 1989 arată că acestea pot avea un impact uriaș asupra rețelelor de energie, telecomunicație, monitorizare a climei ce pot avea efecte economice semnificative. Anul acesta activitatea solară a fost una notabilă, unde am putut observa apariția mai multor aurore boreale, cea mai notabilă fiind în luna mai.

Cum monitorizăm activitatea solară și de ce ar putea fi important pentru climă?

Principalii indicatori ai activității solare sunt numărul de pete apărute pe suprafața Soarelui, radiația solară și numărul de erupții. Un ciclu solar este determinat de câmpul magnetic al Soarelui care se inversează o dată la aproximativ 11 ani, ceea ce înseamnă că în acest moment ne aflăm în cel de-al 25- lea ciclu solar. Ciclul solar actual a debutat în decembrie 2019, după o perioada de minim solar cu peste 100 zile fără nicio regiune activă.

Fig.1: Variația numărului de pete solare pe parcursul celor 25 de cicluri solare. Sursa: Space Weather Prediction Center (NOAA)

Ce sunt petele solare?

Acestea sunt regiuni mai întunecate (implicit mai reci) care apar în fotosferă (stratul vizibil al Soarelui) asociate cu o activitate magnetică intensă. În ciuda unor informații alarmiste, din figura 2 se observă clar că nu ne aflăm deloc în ciclul cel mai abundent în pete solare, numărul acestor fiind relativ moderat față de ciclurile 3, 8 și 19, chiar și alte cicluri mai apropiate de anii noștri. Iar după cum reiese din predicțiile Space Weather Prediction Center (NOAA), în luna iulie 2025 va avea loc vârful acestui ciclu, atunci când se estimează un număr de 115 (+- 10) pete solare. Prin urmare, consensul general este că Ciclul 25 va fi unul de intensitate medie și foarte asemănător cu Ciclul 24. Însă față de prognoza de la începutul acestui ciclu s-a constatat că avem o activitate mai intensă cu peste 30%, la aproximativ jumătate din ciclu.

Fig 2: În 9 decembrie 2019, la începutul Ciclului 25, NOAA a făcut predicția că maximul activiatii solare va fi atins în luna iulie 2025, atunci când vor fi vizibile 115 (+/- 10) pete solare pe suprafața Soarelui. Sursa: Space Weather Prediction Center (NOAA)

Fig. 3: Variația fluxului solar de la Ciclul 24 la Ciclul 25. Sursa: Space Weather Prediction Center (NOAA)

Un alt indicator important al activității solare este cel al emisiei radio, mai exact cel al radiației cu lungimea de undă de 10,7 cm. Acest indicator este strâns corelat cu numărul de pete solare. Conform figurii 3, fluxul solar este în creștere, ceea ce indică clar că nu am ajuns încă în faza de maxim al activității solare din Ciclul 25.

Radiația solară este mai concret radiația electromagnetica emisă de Soare, care trecând prin atmosfera Pământului, o parte este absorbită încălzind aerul, iar o parte este împrăștiată de aer, vapori de apă, praful din atmosferă (radiația solară difuză), însă cea mai mare parte ajunge la suprafața Pământului (radiația solară directă).

Cel de-al treilea factor care caracterizează activitatea solară, erupțiile (din cromosferă și coroana solară) generează ejecțiile coronare de masă (CME). Acestea sunt nori uriași de plasmă ejectați de Soare împreună cu câmpul magnetic aferent. Aceste ejecții coronale de masă pot lovi planeta noastră cu viteze uriașe de până la 2500 km/s perturbând câmpul magnetic terestru. Un efect este producerea de aurore polare generate de coliziunea particulelor încărcate energetic (vânt solar), provenite din plasmă emisă de către Soare cu câmpul magnetic al Pământului. Când acestea ajung în apropierea Pământului, particulele sunt deviate de câmpul magnetic care reacționează ca un scut. Acestea pătrund totuși în atmosfera superioară pe la poli, acolo unde se închid liniile de câmp magnetic. După pătrundere, particulele încărcate din vântul solar interacționează cu atomii și moleculele din atmosfera terestră, eveniment care are loc în partea de jos a termosferei, imediat după Linia Karman (aproximativ 100 km altitudine). În acea zona se află preponderent atomi de oxigen și azot, iar în funcție și de altitudine se produce emisia de lumina verde (100-300 km) sau roșu (peste 300 km). Această din urmă poate fi uneori vizibilă și de la latitudini mai joase, cazul României, precum în evenimentele recente din noiembrie 2023, mai 2024 și august 2024.

Cea mai violentă furtună solară de când se fac măsurători asupra Soarelui a avut loc între 1-2 septembrie 1859. În urma unor ejecții coronale de masă uriașe ce au ajuns în numai 18 ore pe Pământ, în acea noapte aurorele polare au putut fi observate pe întreg globul, indiferent de latitudinea geografică iar evenimentul a avut un efect devastator asupra sistemelor de telegraf.

Și astfel ne putem pune întrebarea: ce s-ar întâmpla în zilele noastre dacă am asista la o nouă Superfurtună solară?

Dependența noastră de sistemele de comunicații prin satelit și alte sisteme care s-ar putea prăbuși în urma unui eveniment de o astfel de intensitate reprezintă un scenariu deloc de neglijat.

Care ar fi impactul activității solare asupra planetei noastre?

În primul rând aceste aspecte ale vremii spațiale produc efecte nedorite asupra:

sistemelor de comunicații prin satelit
sistemelor de poziționare globală
în alimentarea cu energie electrică
în comunicațiile radio
în mișcarea sateliților pe orbitele din jurul Pământului

În urma cercetărilor s-a stabilit că în perioada de maxim a activității solare, atmosfera înaltă a Pământului își dublează temperatura față de perioada de minim. De asemenea, activitatea solară influențează grosimea stratului de ozon, precum și sistemul pluviometric și organismele vii de pe Terra. În prezent, activitatea solară este monitorizată în permanență de o rețea de sateliți și observatoare spațiale dedicate pentru obținerea de alerte în timp real și o acuratețe mai mare a predicțiilor.

La sol există observatoare dedicate geomagnetismului, ionosferei și activității solare. Altă consecințe ale activității solare sunt observate la nivelul magnetosferei și ionosferei, cele mai comune efecte fiind observate asupra comunicațiilor radio pe unde scurte. Prin urmare este deosebit de importantă monitorizarea activității solare pentru obținerea alertelor.

Dar de ce este deosebit de importantă studierea și monitorizarea vremii spațiale? Un răspuns la această întrebare ar fi incidentul din 4 februarie 2022, atunci când la o zi după lansarea pe o orbită intermediară la 210 km altitudine, 38 de sateliți Starlink au fost distruși în urmă unei furtuni geomagnetice cauzată de o ejecție din coroana solară. Vântul solar generat a interacționat cu câmpul magnetic al Pământului ceea ce a condus la o creștere de 20 – 30% a densității de particule la altitudinea respectivă. Acest incident a arătat clar că prognozele precise ale vremii spațiale și o colaborare mai strânsă între industria aerospațială și cea meteorologică sunt vitale pentru succesul misiunilor.

Un alt eveniment major care a afectat populația în mod direct a fost furtuna geomagnetică din 13 martie 1989. Severitatea acesteia a generat o întrerupere de nouă ore a sistemului de transport al energiei electrice al Hydro-Quebec (Canada). Aceasta a generat perturbări majore și în rețeaua electrică a Statelor Unite ale Americii. În urmă acestui eveniment, compania a conceput o serie de strategii de atenuare a efectelor, iar la nivel global au fost create o serie de standarde de protecție ale rețelelor electrice împotriva efectelor furtunilor geomagnetice. Cu toate că vremea spațială poate afecta direct anumite aspecte ale vieții, aceasta nu are o influență imediată asupra climei. Oceanul planetar este un imens acumulator de energie care face că efectele ciclului solar să nu influențeze imediat modificarea climei.

Încălzirea globală nu are o legătură directă cu activitatea actuală a Soarelui, ci mai degrabă este o consecință a unor cicluri solare mai vechi. Este o reacție în lanț, deoarece de-a lungul anilor ghețarii au început să se topească ceea ce a generat modificarea albedo-ului planetei, permafrostul s-a topit și acum vorbim despre emisii de metan în atmosfera, activitatea vulcanică s-a intensificat în ultimii ani, plus mulți alți factori interconectați.

Toți aceștia sunt câțiva dintre factorii principali, dar nu și singurii, care conduc la modificarea temperaturii planetei Pământ. Modelele climatice care încearcă să facă predicții asupra modificărilor climatice sunt foarte complicate și în plus există și unele divergente asupra interpretării datelor istorice. În prezent există sateliți meteo care pot măsură cu mai multă acuratețe valorile parametrilor atmosferici și oceanici pentru a contribui la perfecționarea modelelor climatice globale.

Cristian Omat

Doctorand în Astronomie și Astrofizică la Facultatea de Fizică (Universitatea București) și inginer în electronică (Universitatea Politehnică București). Cercetări în domeniul asteroizilor potențiali periculoși (PHA) și cu privire la impactul mega-constelatiilor de sateliți.

Dan Rădulescu

Deși obligate de lege, orașele din România nu au o strategie pentru infrastructura verde

Schimbările climatice au afectat puternic România în ultimii ani

Cum monitorizăm activitatea solară și de ce ar putea fi important pentru climă?

Ce sunt petele solare?

Care ar fi impactul activității solare asupra planetei noastre?

InfoClima