Marea sete pentru cocktailuri și cum putem reduce risipa de pe urma acesteia
Pentru a reduce risipa alimentara, sustenabiliza acest sector al barurilor și a elibera din presiunea pusă pe lanțurile de aprovizionare și sectoarele agricole a multor țări, nu am putea oare să consumăm (în mod responsabil) băuturi cu ingrediente produse la nivel local?
Tequila, unul din produsele cele mai exportate ale Mexicului, devine din ce în ce mai populară în Europa. Doar anul trecut exporturile au crescut foarte mult, exemple fiind Spania (+90%), Franța (+73%), Marea Britanie (+68%). Dacă punem de asemenea și cererea foarte mare din partea Statelor Unite care importă peste 250 de milioane de litri anual vedem că există o presiune din ce în ce mai mare asupra agriculturii Mexicului, și implicit în acest caz o presiune enormă asupra culturilor de agave.
Lămâile și citricele în general reprezintă o “garnitură” universală ce ne poate împodobi un gin cu tonic sau un cocktail. Însă acestea ajung în mare parte a fi aruncate, făcând parte dintr-o problemă mai largă unde deșeurile alimentare reprezintă jumătate din emisiile sistemului alimentar global.
Astfel inevitabil ne putem întreba, pentru a sustenabiliza acest sector și a elibera din presiunea pusă pe lanțurile de aprovizionare și sectoarele agricole a multor țări, nu am putea oare să consumăm (în mod responsabil) băuturi cu ingrediente produse la nivel local?
Volumul de băuturi alcoolice spirtoase importate în România (2017-2019)
O analiză imediată ar arăta că o bună parte a băuturilor din barurile și restaurantele noastre în primul rând sunt de proveniență străina. Ginul, deși produs din ce în ce mai mult în diverse țări, a fost inițial popularizat enorm in Marea Britanie. Apa tonică conține chinină (quinine), un produs nativ Americii Centrale și de Sud. Romul a fost un produs renumit al zonei Caraibelor iar whiskiul este originar zonei insulelor Britanice (Scoția și Irlanda).
Ce putem observa așadar, este că marea majoritate a băuturilor foarte populare din Europa, inclusiv România, provin din varii colțuri îndepărtate ale planetei.
România este o țară mare consumatoare a whiskiurilor dar si a altor tipuri de băuturi alcoolice conform unor statistici ale ultimilor ani (Notă aici poate fi inclus whisky din Scoția, Irlanda, Japonia ș.a țări producătoare).
Tequila, margarita și presiunea asupra agriculturii Mexicului
Tequila, unul din produsele cele mai exportate ale Mexicului, devine din ce în ce mai populară în Europa. Fie consumată direct sau parte a unui cocktail precum un Margerita, aceasta a devenit o parte omniprezenta a oricărui bar la nivel global.
Astfel, doar în anul trecut exporturile au crescut foarte mult, exemple fiind Spania (+90%), Franța (+73%), Marea Britanie (+68%). Acest fapt a pus de asemenea presiune asupra costurilor unui kilogram de fruct de agave, care a oscilat între 5-7 pesos în ultimele 2 decenii, iar mai recent a ajuns la 31.
Dacă punem de asemenea și cererea foarte mare din partea Statelor Unite care importă peste 250 de milioane de litri de tequila, vedem că există o presiune din ce în ce mai mare asupra agriculturii Mexicului, mai ales asupra culturilor de agave.
Iar agricultura Mexicului se confruntă cu efectele schimbărilor climatice manifestate prin:
Secetele prelungite, chiar dacă plantă de agave crește în zone aride, acestea necesită cantități de apă specifice la intervale de timp constante
Creșterea în frecvență a fenomenelor extreme precum furtuni, anomalii de temperaturi foarte scăzute, incendii naturale de vegetație ș.a
Animalele care polenizează acest tip de plantă sunt afectate de schimbările climatice- în special un tip de liliac mexican (Long Nosed Bat/ Leptonycteris nivalis) considerat crucial procesului de polenizare a fructelor de agave. De notat faptul că atunci când acest tip de liliac a fost listat pentru prima dată ca specie pe cale de dispariție, în urmă cu 30 de ani, existau mai puțîn de 1.000 de specimene. Astăzi, populația lor a crescut până la ~ 200.000 de lilieci care trăiesc în 75 de cuiburi în sud-vestul Statelor Unite și în Mexic.
Problema creată de cocktailuri — Anatomia unei astfel de băuturi și ce putem deduce
Anatomia unui whisky sour și proveniența ingredientelor sale
Un cocktail este o băutură ce poate conține unul sau mai multe tipuri de alcool împreună cu varii ingrediente precum fructele și sucurile de fructe, anumite legume, cafea, siropuri ș.a.m.d.
În graficul de mai jos am ilustrat componența unuia din cele mai populare cocktailuri la nivel global: Margarita ce are la bază tequila (în unele cazuri chiar și mezcal). Ingredientele cu mici excepții provin din varii părți indepartate ale mapamondului (Mexic, Africa de Sud, Franta s.a.m.d.). Conform unor aproximări , în Statele Unite în medie Americanii consumă ~185,000 de astfel de cocktailuri pe oră.
Ce am putea face pentru cocktailuri mai sustenabile?
Sectorul barurilor, mai ales cele specializate în cocktailuri, este cunoscut pentru adaptabilitatea și creativitatea sa. România, spre exemplu, este țară producătoare de diverse băuturi alcoolice spirtoase precum țuică, palincă dar și varii lichioruri care oferă posibilități numeroase.
Spre exemplu în cazul unui cocktail precum margarita am putea să utilizăm o băutură produsă local — precum o palincă dulce de pere și oarecum să reinventăm un “clasic” cu o personalitate mai “locală”.
Ca să mai tăiem din importuri, am putea prioritiza și un prim brand de whisky românesc și posibilitatea utilizării unui produs popular la nivel global însă produs la nivel local. Practic ar fi utilă o reorientare măcar parțială a consumatorilor, mai ales în Europa, către băuturi produse la nivel local, unde putem vedea deja semne încurajatoare cu exemplul micro-berariilor în UK, Franța dar și România.
Citricele și impactul asupra marilor țări producătoare
Spania este țara ce produce și exportă cel mai mare volum de citrice la nivel European. Însă deșeurile și cantitățile de citrice aruncate sunt uriașe, mai ales în sectorul barurilor iar în același timp ambalajele necesare pentru sucurile de fructe înseamnă că Spania consumă mult prea mult plastic.
Așadar planul LIFE Citruspack a fost lansat în 2020 ca parte a Green Deal-ului European, planul UE de economie circulară menit să sustenabilizeze afacerile europene prin reducerea cantităților de deșeuri. De asemenea Cercetătorii de la Institutul Catalan de Cercetări Chimice au pus la punct o metodă de producere a materialelor plastice din coajă de citrice care ar putea înlocui controversatul produs chimic Bisfenol A.
Consumul local — O opțiune de impact?
Schimbările climatice afectează toate regiunile planetei mai ales în domeniul alimentației unde putem include și băuturile discutate astăzi. Producția de whisky din Scoția este deja afectată de secete îndelungate ce pun în pericol vara rezervele locale de apă și recoltele de malț. Berea de asemenea este un produs unde elemente cheie (apă, malț, hamei dar și costurile de energie) sunt deja sub un stres considerabil și din cauza schimbărilor climatice. Viticultura și vinurile, inclusiv în România, sunt deja puternic influențate de aridizare, schimbările de temperaturi și precipitații observate în ultimele decenii.
O soluție realizabilă ar fi cea a schimbării de comportament al consumatorilor prin campanii publice de promovare a produselor locale. Dacă am decide să optăm pentru ceva local (fie la nivel mai macro — un produs de țară sau nivel mai micro — în cazul României ceva și mai regionalizat precum ceva din Dobrogea) din start situația ar fi optimizată prin reducerea stresului asupra lanțurilor de aprovizionare, în vreme ce economia locală ar avea de câștigat.
Așadar, pentru baruri și restaurante o opțiune ar fi ca acestea să se apropie mai mult către surse locale (dacă acestea există). Printr-o relație mai strânsă cu producătorii locali de fructe și legume de asemenea calitatea și cantitățile de produse comandate ar putea adaptate și eficientizate pentru a reduce cantitățile de deșeuri. Adițional și volumul de ambalaje de plastic sau carton ar putea fi redus astfel.
O altă variantă ar fi pentru ca barurile să își crească anumite produse in-house, acolo unde există această posibilitate. Multe restaurante dar și baruri specializate în cocktailuri din Marea Britanie au adoptat această opțiune mai ales datorită prețurilor din ce în ce mai mari la toate produsele datorită inflației. Reciclarea (food waste) și compostarea deșeurilor alimentare de asemenea reprezintă un factor important în reducerea emisiilor de carbon din această industrie și o închidere a acestui circuit.
Flexibilizarea meniurilor este un fenomen din ce în ce mai întâlnit mai ales în Europa. Un meniu poate fi ajustat relativ ușor iar chiar recent am avut ocazia de a testa în capitala Bulgariei un margarita făcut cu palincă de pere. România din acest punct de vedere poate beneficia masiv datorită varietății produselor agricole disponibile.
Varii tipuri de băuturi în trecut consacrate doar într-o anumită țară precum ginul și whiskiul acum sunt produse și în alte țări inclusiv România. Acest fapt poate deschide ușa către o sustenabilizare din ce în ce mai pronunțată și poate face ca din acea băutură de care ne bucurăm la început de weekend să rezulte din ce în ce mai puțină risipă.
Vlad Radu Zamfira
Master of Arts Archaeology & History (MA), Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland). Subiecte: politici in USA & EU referitoare la climate change si impactul acestora. Analiza asupra Green New Deal in USA si Europa. Politici sustenabile in Scotia legate de industria berii și cea a whisky-ului. Arheologie costiera și impactul schimbarilor climatice asupra comunităților respective.
Schimbările Climatice și influența acestora asupra vinului Românesc- Cazul Dobrogei
Dobrogea reprezintă un caz aparte unde secetele și desertificarea amenință una din cele mai productive și de renume regiuni viticole ale României
Schimbările climatice au avut în acest an un impact puternic asupra agriculturii din România prin secete și valuri de căldură prelungite. De asemenea, în ultimele decenii sectorul viticol, unul foarte important România fiind al 7-lea producător de vinuri din Europa în anul 2021, a fost impactat datorită secetelor și fluctuațiilor semnificative ale precipitațiilor de-a lungul anilor. La Murfatlar am înregistrat o creștere a temperaturilor medii anuale cu 3-5 °C , o repartizare neuniformă a resurselor hidrice, alternând ani secetoși, precum 2001 și 2020 și ani ploioși precum 2005, 2010, 2013.
Dobrogea reprezintă un caz aparte unde secetele și deșertificarea amenință una din cele mai productive și de renume regiuni viticole ale României. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar gestionează date privind evoluția climatică încă din anii ’60 și ne oferă o perspectiva asupra cum schimbările climatice ne afectează soiurile autohtone de struguri și implicit cantitatea și calitatea vinurilor autohtone.
Viile bătrânei Dobroge se întind pe aproximativ 17000 ha, fiind încadrate în regiunea viticolă “Colinele Dobrogei” și cuprind patru podgorii: în N-V Sarica-Niculițel, în N-E Istria-Babadag, în S-E Murfatlar și în S-V Ostrov (destinată mai mult cultivării strugurilor pentru masă).
Ca soiuri de struguri pentru vin, cele mai des întâlnite sunt Fetească regală, Fetească albă și Fetească neagră – care, deși are ca loc de baștină Moldova, acestea dau constant vinuri de o deosebită calitate în Dobrogea, datorită condițiilor și solurilor locale.
Harta ariilor cu Fetească Neagră a Dobrogei
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar, amplasată în podgoria cu același nume și cu o activitate de peste un secol, are rolul de promotor al progresului în domeniu pentru regiunea Dobrogea. Încă din anii ’60, stațiunea gestionează baze de date prețioase privind evoluția climatică, datele de maturare a strugurilor diferitelor soiuri din zona, calitatea strugurilor și a vinurilor, etc. Pe baza acestor date se fac recomandări pentru alegerea soiurilor potrivite de plantat aici și pentru aplicarea tehnologiilor optime de cultură
Schimbările climatice și impactul acestora asupra viilor din Dobrogea
Schimbările climatice au deja un impact semnificativ asupra agriculturii, viticultura fiind una din ramurile vulnerabile având în vedere dependența de evoluția vremii pe parcursul perioadei de vegetație a viței de vie, precum și creșterea duratei și intensității fenomenelor meteorologice nefavorabile în acest context.
Podgoria Murfatlar se caracterizează printr-o climă continental-excesivă dată de contrastul pronunțat dintre iarnă și vară. Ariditatea specifică centrului viticol Murfatlar, caracterizată prin precipitații medii anuale de 420 mm din care doar jumătate cad în perioada de vegetație (aprilie-octombrie), este accentuată de vânturile frecvente întâlnite aproape zilnic.
Analiza evoluției principalilor parametri climatici înregistrați în podgoria Murfatlar pe o perioada de 30 de ani (1992-2021) explică modificări înregistrate în fenofazele de dezvoltare a viței de vie și în calitatea strugurilor și implicit, a vinurilor obținute aici.
Regimul termic se caracterizează printr-o creștere a valorilor medii anuale față de media multianuală înregistrată în perioada 1970-1990, de 11,5°C, cu aproximativ 0,9°C, observându-se un salt remarcabil în intervalul 2013-2020 când temperaturile medii anuale au variat între 14,5 ° C și 16,4 ° C (Figura 1).
Lipsa precipitațiilor sau distribuția neuniformă a acestora în timpul anului a determinat un deficit pronunțat de apă în anii : 1994 (-107,7 mm), 1999 (-55,5 mm), 2000 (-160,2 mm), 2001 (-219,9 mm), 2011(-109,2 mm), 2019 (-124,6 m) și 2020 (-168,1 mm). În schimb, în numeroși ani din intervalul analizat s-a înregistrat exces pluviometric, cele mai mari valori regăsindu-se în anii 2005 (+299 mm), 2010 (+274,3 mm) și 2013 (+291,1 mm) (Figura 2)
Fig. 1- Evoluția temperaturii medii anuale, Murfatlar, intervalul 1992-2021
Fig. 2 – Deficitul și excesul hidric anual față de media de 420 mm, Murfatlar, intervalul 1992- 2021
În România suma optimă a precipitațiilor necesară desfășurării proceselor fiziologice și biochimice ale viței este de 250 – 300 mm (în perioada de vegetație). În cadrul centrului viticol Murfatlar suma medie multianuală (înregistrată în intervalul 1970 – 1990) a precipitațiilor căzute in perioada de vegetație este de 245,7 mm. În intervalul de studiu 1992 – 2021 evoluția valorilor precipitațiilor a avut o tendința de scădere mai ales după anul 2010 însumând cantități sub media multianuală în anii: 2011 (-199,9 mm), 2015 (-196,3 mm), 2016 (-221,8 mm), 2019 (-139,6 mm), 2020 (-161,7 mm). Un deficit hidric pronunțat s-a înregistrat și în anul 2000 când precipitațiile înregistrate în perioada de vegetație au însumat 220,0 mm. După cum se poate observa în Figura 3 precipitațiile au avut oscilații foarte mari până în 2000 după care, în următorii ani, amplitudinea acestora s-a redus având o tendința descendentă.
Figura 3 – Deficitul și excesul hidric din perioada de vegetație, Murfatlar, intervalul 1992- 2021
Soiurile autohtone românești în pericol? Un studiu legat de Feteasca regală și cea neagră
Ca soiuri reprezentative pentru zonă, au fost luate în studiu soiurile autohtone - Fetească regală și Fetească neagră.
În ceea ce privește evoluția fenofazelor viței de vie (dezmugurit, înflorit, creșterea boabelor, pârgă și maturitatea deplină) am observat modificări importante la ultimele două, pârgă și măturarea deplină, acestea declanșându-se mai devreme. Decalajul de realizare a pârgii între primii 10 ani și ultimii 10 ani de studiu a fost de 9 zile la Fetească neagră și 11 zile la soiul Fetească regală.
Maturitatea deplină a strugurilor a evoluat în funcție de soi și a fost afectată de creșterea temperaturilor și de frecvența crescută a numărului zilelor cu temperaturi maxime mai mari de 30°C înregistrată în lunile iulie și august.
Pentru perioada analizată, soiurile Fetească regală și Fetească neagră au atins maturitatea deplină cel mai devreme în prima decadă a lunii septembrie, cu 7-10 zile mai devreme față de intervalul 1970-1990.. La soiul Fetească regală dată medie de realizare a maturității depline în intervalul 1992-2011 a fost 16 - 17 septembrie iar după 2012 această a fost în jurul datei de 8 septembrie. La soiul Fetească neagră dată medie de realizare a maturității depline a strugurilor a fost înregistrată în intervalul 21 - 20 septembrie în perioada 1992-2011, iar după 2012 aceasta a fost înregistrată în jurul datei de 10 septembrie.
În ceea ce privește data recoltării, la ambele soiuri se observă o tendința de scădere: cu 12 zile la Fetească regală - de la 24 septembrie dată medie a intervalului 1992-2001 la 12 septembrie, data medie a intervalului 2012-2021 și cu cu 6 zile la Fetească neagră - de la 22 septembrie, data medie a intervalului 1992-2001, la 16 septembrie, data medie a intervalului 2012-2021, (Figurile 4 si 5).
Fig. 4 – Dinamica recoltării la soiul Fetească regală în intervalul 1992-2021
Fig. 5– Dinamica recoltării la soiul Fetească neagră în intervalul 1992-2021
În ceea ce privește calitatea producțiilor de struguri, până în anul 2012 concentrația strugurilor în zaharuri se situase, în medie, sub 210 g/l. La soiul Fetească regală concentrația zaharurilor la recoltare a crescut, atingând un maxim de 221,4 g/l în 2015. Și la soiul Fetească neagră acumularea zaharurilor a avut o tendința de creștere spre sfârșitul perioadei de studiu. Strugurii au acumulat o concentrație în zaharuri mai mare, atingând valori de peste 240 g/l (în 2019 -257,4 g/l zaharuri și în 2020- 256,4 g/l zaharuri) fapt ce a permis obținerea unor vinuri cu un potențial alcoolic de peste 14 % vol. alc.
Fetească regală
Fetească neagră
Următoarele decenii, unele cu provocări pentru sectorul vinurilor din Dobrogea și România
În concluzie, la Murfatlar înregistrăm o creștere a temperaturilor medii anuale cu 3-5 °C, o repartizare neuniformă a resurselor hidrice, înregistrând ani secetoși, precum 2001 (-220 mm) și 2020 (-168 mm) față de o medie de 420 mm și ani ploioși precum 2005, 2010, 2013 cu un exces de peste 270 mm. Deja Dobrogea este una din cele mai afectate zone in termeni de aridizare din Romania.
Deși în majoritatea anilor de studiu s-au înregistrat valori totale ale precipitațiilor căzute în perioada de vegetație mai mari decât media multianuală de 245,7 mm, se observă perioade cu exces de precipitații alternate cu perioade deosebit de secetoase, înregistrate mai ales în lunile iulie și august, fapt ce a influențat grăbirea intrării în parga și devansarea realizării maturității depline a strugurilor cu până la 12 zile – 8-10 septembrie față de 16-20 septembrie.
Acumulările de zaharuri în struguri au crescut cu aproximativ 40 g/l, fapt care favorizează obținerea unor vinuri cu conținut ridicat alcoolic (peste 14 vol. alcool) sau cu rest de zahăr (vinuri demidulci și dulci, licoroase).
Toate acestea reprezintă o provocare pentru viticultorii și vinificatorii dobrogeni, trebuind alese soiurile și soluțiile tehnologice cele mai bune pentru menținerea calității producțiilor de struguri, compensarea lipsei de aciditate a vinurilor, stoparea fermentarii cu păstrarea unui rest de zahăr în vin, etc.
Dr. Aurora Ranca
Cercetător științific principal gradul I și director al SCDVV Murfatlar, specializat în ameliorarea soiurilor de viță de vie și în tehnologii ecologice. Doctorat în Ecologie și protecția mediului la Universitatea București.
Cânepa- o soluție reală pentru un viitor sustenabil
Cânepa este una din puținele plante care pot crește oriunde, în orice climat. Nu are nevoie de îngrășăminte sau pesticide și luptă în mod natural împotriva bolilor și buruienilor. De asemenea este un fitoremediator natural (curăță toxinele din sol) și poate reduce semnificativ poluarea chimică. Necesită mai puțină cantitate de apă; rădăcinile adânci deschid solul și îl îmbunătățesc pentru culturile viitoare. Cânepa necesită o treime din cantitatea de apă cerută de bumbac și culturi similare, deci reprezentând o alternativă mai sustenabilă.
Cânepa este una din puținele plante care pot crește oriunde, în orice climat. Nu are nevoie de îngrășăminte sau pesticide și luptă în mod natural împotriva bolilor și buruienilor. De asemenea este un fitoremediator natural (curăță toxinele din sol) și poate reduce semnificativ poluarea chimică. Are nevoie de o treime din cantitatea de apă cerută de bumbac și culturi similare, deci e o alternativă sustenabilă, iar rădăcinile ei adânci deschid solul și îl îmbunătățesc pentru culturile viitoare.
Cânepa, în Scoția, a fost cultivată în principal pentru fibre pentru a face vele, frânghii, plase de pescuit și haine, iar abia la mijlocul secolului al XIX-lea planta a început să fie studiată pentru proprietățile sale terapeutice în medicină. În prezent, majoritatea produselor pe bază de cânepă sunt lipsite de toxine, biodegradabile și regenerabile. Cânepa oferă o oportunitate de a produce materiale de construcție neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, inclusiv izolații, podele, pereți și beton (hempcrete). Poate înlocui plasticul, iar din cânepa se poate crea un plastic non-toxic și complet biodegradabil, care-l poate înlocui pe cel obișnuit. O sticlă de plastic de cânepă se degradează în termen de 3-6 luni de la aruncare.
În 1971 România era al 3-lea producător mondial de cânepă industrială. Această lungă istorie a cânepii a adus România pe primul loc ca cel mai mare furnizor de cânepă din Europa, cultivând 56 – 70% din întreaga producție europeană și locul 4 în lume cu 45.000 ha de teren cultivat cu cânepă, până în 1989. Mai recent, producția românească de cânepă se confruntă cu o revigorare datorită cererii internaționale, a sprijinului intern și a noilor facilități de prelucrare înființate. Suprafața plantată de cânepă din România a ajuns la 1.454 de hectare în 2018.
În prezent o barieră comună pentru România dar și Scoția, țară cu un istoric bogat al utilizării cânepii, este procesul necesar pentru obținerea licenței de producție. În ciuda faptului că este o cultură tradițională, cânepa rămâne strict reglementată de autoritățile române, deși beneficiile de mediu pe care le aduce sunt numeroase.
*Notă: Articolul argumentează doar cânepa industrială (pentru alimente și fibre) și nu cea medicinală.
Confruntându-se cu actualele situații de urgență de mediu, guvernele din întreaga lume și-au stabilit obiective ambițioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) la nivel național.
Uniunea Europeană și statele membre s-au angajat să ia măsuri pentru ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. În vederea atingerii acestui obiectiv, guvernele au promis să reducă emisiile cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Acest program se numește „Fit for 55”. La rândul ei Scoția este dornică să aducă o contribuție esențială prin stabilirea unui obiectiv de zero emisii nete de GES până în 2045 și de a reduce emisiile cu 75 % până în 2030.
Acest lucru necesită o abordare holistică la nivelul industriei, cercetării, educației, guvernului, precum și schimbarea comportamentului individual. Creșterea amplorii diversității agricole ar putea fi o componentă esențială în răspunsul agriculturii la atenuarea emisiilor de GES (gaze cu efect de seră).
Industria de cânepă, în curs de dezvoltare (în Scoția și România) prezintă oportunități inovatoare de a contribui în acest sens: prin dezvoltarea ei poate să ajute la combaterea schimbării climatice.
Ce este cânepa?
Cânepa se află în familia de plante mici Cannabaceae, formată din 170 de specii din 11 genuri. Cel mai cunoscut membru comestibil al acestei familii este hameiul folosit pentru aromatizarea berii. Planta are multe utilizări și trei grupe principale de soiuri de cânepă sunt recunoscute pentru proprietățile lor distincte: fibre, alimente și medicamente (medicinale/recreative) — aici intră și produsele cosmetice și de îngrijire personală. Toate aceste forme sunt botanic vorbind aceeași specie și arată foarte similar, motiv pentru care cânepa a suferit de o problemă de imagine.
Cânepa a fost cultivată pe scară mai largă în trecut pentru fibre și are o istorie de cultivare în Marea Britanie, inclusiv Scoția. Cultivarea pe scară largă a cânepii în zona Insulelor Britanice datează de la vremuri antice (343 î.Hr), dar dovezile găsite în St. Andrews — printre care un tezaur de lucrări metalice din epoca bronzului — sugerează că această plantă a fost folosită în Scoția mult mai devreme. Cânepa a fost o parte tradițională a industriei Scoției (pentru a face vele, frânghii, plase de pescuit și haine) și este potrivită atât pentru climă, cât și pentru condițiile de creștere din principalele zone agronomice, în special părți ale frontierelor (Scottish Borders), Lothian de Est, Fife, Angus, Moray și Insula Neagră. Numele locurilor încă există, care ne amintesc de istoria plantei în Scoția. Există "Hemphill" în Ayrshire, "Hempland" în Dumfries și Galloway, "Hempriggs" în Caithness și "Hempy Shot" în East Lothian.
Cânepa reprezintă deci o parte importantă a trecutului Scoției, dar și a viitorului datorită beneficiilor nutriționale, climatice și economice oferite, fiind intens investigată (cu finanțare guvernamentală) în acest sens în centre universitare și instituții afiliate precum Rowett Institute aflat în Universitatea din Aberdeen, Scoția.
În România, fibra de cânepa obținută din bastul plantei Cannabis sativa este folosită din cele mai vechi timpuri pentru îmbrăcăminte și alte bunuri de uz casnic. Dovezile arheologice o atestă încă din anii 7000 – 8000 î.Hr. În România, planta a fost adusă de sciți la începutul secolului al VII-lea î.Hr. În 1971 România a fost al 3-lea producător mondial de cânepă industrială. Această lungă istorie a cânepii a adus România pe primul loc ca cel mai mare furnizor de cânepă din Europa, cultivând 56 – 70% din întreaga producție europeană și locul 4 în lume cu 45.000 ha de teren cultivat cu cânepă, până în 1989. Cea mai mare parte a acesteia este utilizată pentru producția de textile de înaltă calitate pentru export.
Beneficiile multiple ale cânepii
Pentru mediu ambiental
Cânepa este printre cele mai puține plante care pot crește oriunde, în orice climat. Nu are nevoie de îngrășăminte sau pesticide și luptă în mod natural împotriva bolilor și buruienilor. Este un fitoremediator natural fiindcă aceasta curăță toxinele din sol și poate reduce semnificativ poluarea chimică. Are rădăcinile adânci care deschid solul și îl îmbunătățesc pentru culturile viitoare. Cânepa are nevoie de o treime din cantitatea de apă cerută de bumbac și culturi tradiționale similare.
Această plantă poate fi transformată în biocombustibil; putând înlocui cu ușurință combustibilii existenți în vehiculele de transport. Benzina produsă din cânepă este cu 85% mai ecologică decât benzina petrolieră. Biodieselul de cânepă este cu 97% mai eficient decât benzina tradițională (adică 97% din uleiul de cânepă poate fi transformat în biodiesel) și poate fi utilizat la temperaturi mai scăzute decât alte biomotorine. Atunci când este utilizat ca și combustibil biodiesel, cânepa emite 80% dioxid de carbon, în comparație cu combustibilii fosili, si aproape deloc dioxid de sulf. Combustibilul de cânepă, prin urmare, nu distruge stratul de ozon și generează astfel mai puțin gaz cu efect de seră. Totodată, nici nu contribuie la ploaia acidă.
Bio-produsele fabricate din cânepă sunt ecologice, deci pot fi ușor înlocuite în compost sau în depozitele de deșeuri. Majoritatea produselor pe bază de cânepă sunt lipsite de toxine, biodegradabile și regenerabile. Cânepa oferă o oportunitate de a produce materiale de construcție neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, inclusiv izolații, podele, pereți și beton. Hempcrete este eficient din punct de vedere energetic, non-toxic și rezistent la mucegai, insecte și foc. Poate înlocui plasticul; din cânepa se poate crea un plastic non-toxic și complet biodegradabil, care-l poate înlocui pe obișnuit. O sticlă de plastic de cânepă se degradează în termen de 3-6 luni de la aruncare. Cânepa produce fibre mai puternice decât bumbacul și alte plante și poate fi reciclată de mai multe ori.
Cânepa poate ajuta la reducerea defrișărilor, asta în contextul în care aproape 60% din pădurile lumii sunt folosite pentru lemn. Beneficiile de mediu ale cânepii includ capacitatea de a înlocui în mod durabil lemnul. În plus, prelucrarea fibrelor de cânepă pentru pânză și hârtie nu necesită clor, care este unul dintre principalii poluatori. O cultură de cânepă este recoltată în 90 de zile, comparativ cu în medie 25 de ani necesari creșterii pădurilor.
Planta contribuie la reducerea încălzirii globale întrucât începe să sechestreze carbonul în momentul în care este însămânțată. Cânepa produce un raport aproximativ de sechestrare de 1,5 unități de sechestrare pe unitate produsă. Adică, o tonă de fibre de cânepă recoltate ar trebui să sechestreze în mod ideal 1,62 tone de dioxid de carbon. Poate, de asemenea, să sechestreze carbonul înapoi în sol printr-un proces numit bio-sechestrare. Atunci când este utilizată sub formă de beton bio, hempcrete suferă calcinare în timp și absoarbe mai mult dioxid de carbon din mediul înconjurător.
Pentru nutriție și sănătate
Cânepa agricolă are un profil nutrițional excelent. Aceasta conține aproximativ 21,3%-32% proteine, 25,4%-35,9% ulei, și 27,8%-38,8% fibre alimentare. Compoziția chimică și conținutul de nutrienți al semințelor de cânepă au arătat variații semnificative în rândul soiurilor de cânepă, care pot fi direct corelate cu genotipurile și condițiile de mediu (temperatură, precipitații, sol etc.). Proteina seminței de cânepă este compusă din toți aminoacizii esențiali necesari oamenilor și este oarecum comparabilă cu alte proteine de înaltă calitate, cum ar fi cazeina și proteina din soia. Făina de cânepă are 0,16% din fibre solubile și 25,49% din fibre insolubile, de asemenea un conținut scăzut de amidon.
Uleiul de semințe de cânepă este format din acizi grași polinesaturați, acidul linoleic (46,10%-58,99%) fiind dominant cânepă, iar al doilea este acidul α-linolenic, reprezentând 10,50%-18,88% din uleiul de cânepă. Ambii sunt recunoscuți ca acizi grași esențiali, deoarece nu-i putem sintetiza direct în corpul uman și au un rol important în reglarea proceselor fiziologice, metabolice și inflamatorii pentru a preveni bolile cardiovasculare, obezitatea și diabetul zaharat. Cânepa are acizi grași esențiali ω-6 și ω-3, cu raportul optim între 2:1 și 3:1 bun pentru metabolismul uman.
Cânepa care aparține celor cinci soiuri românești (Zenit, Diana, Denise, Armanca și Silvana), deci este o sursă bogată de nutrienți (Ca, Mg, K) și ulei nesaturat ușor digerabil de către organism, dar prezența concentrațiilor de Cd peste limita superioară pune un semn de întrebare asupra utilizării semințelor în diverse produse alimentare. Cânepa extragând cu ușurință și anumite metale din sol, cantități semnificative de Fe (1133-2400 mg/kg), Mn (63-110 mg/kg), Zn (42-94 mg/kg) și Cd (1.3-4.0 mg/kg) sunt prezente în semințele de cânepă și deci planta (Cannabis sativa L.) fiind utilizată pentru fitoremediarea solului contaminat cu cadmiu, zinc și fier.
Datele preliminare privind conținutul de macronutrienți și micronutrienți din semințe de cânepă cultivate în zece ferme diferite din Nord-Estul Scoției (soiul Finola) au arătat cum cânepa e bogată în proteine dietetice (21-29%), fibre dietetice (13-16%) și grăsimi (23-31%). În plus, e bogată și în acizi grași ω-6 și ω-3; și mai multe microelemente, cum ar fi Mg, P, Ca, Mn, Fe, Zn și Cu.
Profilul microelementelor în semințele de cânepă diferă în funcție de varietate și de condițiile de mediu și agronomice; așa cum este exemplificat conținutul microelementelor în funcție de varietate când aceastea a fost cultivate în Nord-Estul Scoției (Figura 1), și de asemenea modul în care semințele de cânepa pot contribui la aportul de nutrienți necesari zilnic (RNI).
Situația actuală a utilizării sale în Scoția dar si România
Deși în urmă cu 30 de ani România era cel mai mare producător de cânepă din Europa, deteriorarea facilităților de procesare, cererea mai mică de produse din cânepă și reglementările legislative din ce în ce mai stricte au diminuat entuziasmul fermierilor pentru producția industrială de cânepă. Mai recent, producția românească de cânepă se confruntă cu o revigorare datorită cererii internaționale, a sprijinului intern și a noilor facilități de prelucrare înființate.
Suprafața plantată de cânepă din România a ajuns la 1.454 de hectare în 2018. Importurile de semințe de cânepă pentru prelucrare au crescut cu aproape 50% în primele opt luni din 2019 în perioada corespunzătoare din 2018, ajungând la 2,6 milioane de dolari. În prezent, România se află printre primele cinci state membre ale UE care cultivă cânepă. Conform legislației actuale fermierii români au voie să cultive doar câteva soiuri industriale de cânepă dezvoltate de "Institutul Secuieni". Acestea se numesc Jubileu, Dacia, Diana, Zenit și Denise.
Nu există statistici oficiale privind producția de cânepă în Scoția. Cu toate acestea, fiscul britanic are date comerciale care arată că Regatul Unit este un importator net de cânepă și fibre de cânepă. Principalii furnizori de semințe de cânepă în Marea Britanie sunt Țările de Jos, Franța, Spania și China, în timp ce țările importante care importă semințe de cânepă produse în Marea Britanie sunt Franța, Germania, India și Țările de Jos. De asemenea, principalii furnizori de fibre de cânepă în Marea Britanie sunt Lituania, Olanda, Australia și Senegal. Marea Britanie furnizează, de asemenea, fibre de cânepă în Franța, Australia și Emiratele Arabe Unite.
O mare varietate de produse pe bază de cânepă sunt disponibile în România dar și în Scoția inclusiv produse fabricate la nivel local sau importate. În timp ce piața internă este încă subdezvoltată, cererea consumatorilor este în continuă creștere. Evoluția tendințelor consumatorilor și a inițiativelor de marketing va continua să conducă cererea. Semințele de cânepă din România care nu sunt prelucrate la nivel local sunt vândute în cea mai mare parte către alte piețe ale UE, în special Franța, Italia și Polonia.
Din anul 2012, guvernul scoțian finanțează proiecte de cercetare în cadrul Institutul Rowett, Universitatea din Aberdeen, Scoția care studiază culturile noi sau puțin utilizate pentru candidatura lor la securitatea alimentară și pentru o dietă sănătoasă și durabilă. În această cercetare s-au studiat compoziția nutrițională a culturilor alimentare, cum ar fi cânepa, pentru a evalua potențialul acesteia pentru a contribui la cererea viitoare de proteine și la diversificarea agriculturii în Scoția. Guvernul scoțian, continuă să finanțeze și să sprijine cercetarea cânepii cu un proiect actual (2022-2027) care promovează biodiversitatea, economia ecologică și, prin urmare, schimbările climatice prin:
Stimularea sectorului agricol scoțian să desfășoare activități de diminuare a GES;
Identificarea de oportunități pentru sectorul alimentar și al băuturilor din Scoția pentru a promova sustenabilitatea;
Înțelegerea suficienței nutriționale și acceptarea de către consumatori a alimentelor de cânepă ca parte a dietei cu amprentă scăzută de carbon.
Studiile de nutriție cu voluntari umani efectuate la Institutul Rowett au constatat că adăugarea de făină de cânepă în dietă poate ajuta la modularea nivelului hormonilor intestinali în sânge și de a promova un sentiment de plenitudine după masă. Acest studiu nutrițional a concluzionat că făina de cânepa reprezintă o sursă valoroasă de aminoacizi pentru dieta umană putând fiind exploatată în promovarea sațietății și în potențiala ameliorare și prevenire a bolilor cronice, cum ar fi diabetul zaharat.
Un alt proiect de cercetare din cadrul Institutul Rowett dar cu finanțare industrială, studiază reducerea și revalorizarea sub-produselor din indutria alimentară a cânepii. Scopul acestui proiect este sa stimuleze o economie circulară, revalorizând sub-produsele în noi produse alimentare și ingrediente funcționale contribuind în același timp la o nutriție circulară și la o producție mai ecologică de alimente de cânepă.
Uleiul de cânepă presat la rece a fost produs comercial în Scoția pentru prima dată în 2022, folosind semințe de cânepă cultivate în Scoția, în Aberdeenshire și Angus. Noul produs a fost inspirat de cercetările privind beneficiile nutriționale, de sănătate și de mediu ale culturii, care au avut loc la Institutul Rowett al Universității din Aberdeen.
În Scoția, de asemenea au fost create mai multe activități educaționale la Rowett Intitute cu scopul de a promova și educa potențialul și beneficiile cânepii, cum ar fi activitatea "Cânepă pentru viitor", concepută special pentru școli pentru a educa elevii asupra cânepii și a rolului acesteia în lupta împotriva schimbărilor climatice.
Dr. Madalina Neacsu and David McLelland from Norvite with the press, Foto source: University of Aberdeen
Bariere actuale și ce ne impiedică să maximizăm potențialul cânepii?
O barieră comună pentru Scoția și România este procesul necesar pentru obținerea licenței de producție. În ciuda faptului că este o cultură tradițională, cânepa rămâne strict reglementată de autoritățile române. Fermierii trebuie să se adreseze biroului județean al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MARD) din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MARD) pentru aprobarea de a cultiva cânepă. Odată ce fermierii sunt aprobați pentru cultivarea cânepii, aceștia trebuie să prezinte eșantioane pentru testarea la oficiul județean MARD pentru a determina orice conținut de tetrahidrocanabinol (THC).
În România, legislația de astăzi permite cultivarea a doar câteva soiuri care sunt certificate ca având un nivel de THC sub 0,2%. Tulpinile de cânepă industrială Jubileu, Dacia, Diana, Zenit și Denise sunt soiuri românești dezvoltate de Institutul Secuieni și pot fi cultivate cu succes în România.
Recent, interesul pentru producerea de cânepă a revenit puternic datorită investițiilor în instalațiile de prelucrare, a disponibilității fondurilor UE și a potențialului de profit mai bun peste cereale și semințe oleaginoase mai tradiționale. România susține producția de cânepă prin diverse programe, iar fermierii de cânepă pot aplica pentru diferite tipuri de plăți subvenționare. Pentru a se califica pentru aceste plăți, agricultorii trebuie să respecte o serie de criterii, inclusiv dovada unui randament mediu minim, dovada livrării culturilor către un prelucrător, o declarație pe proprie răspundere în ceea ce privește soiurile de cânepă și volumul de semințe utilizate în câmp. În plus, domeniile sunt supuse la testarea conținutului de THC.
Unitățile industriale de prelucrare a cânepii în România au scăzut dramatic, acum există doar cateva plante active situate în zonele favorabile pentru plantari, cum ar fi județele Alba, Botoșani sau Bihor. Aceste companii comercializează un portofoliu mare de produse, inclusiv ulei de cânepă, semințe de cânepă pentru oameni și animale, făină de cânepă, diverse produse nutraceutice și suplimente alimentare, deasemenea diverse produse cosmetice.
În Scoția, Home Office eliberează licențe pentru cultivarea plantelor din tipuri de semințe aprobate, cu un conținut de THC care nu depășește 0,2%. Spre deosebire de România, în Scoția lipsesc total facilitățile de prelucrare pentru cânepă și fibre, acest fapt este un regres major pentru creșterea și dezvoltarea sectorului scoțian de cânepă. O altă barieră majoră în calea succesului sectorului scoțian de cânepă este lipsa unor rute de piață bine stabilite. Fermierii, procesatorii și centrele de vânzare cu amănuntul sunt esențiale pentru creșterea sectorului scoțian de cânepă. Nu există cultivatori de semințe stabiliți în Scoția, ca urmare, fermierii trebuie să importe toate semințele pe care le cultivă. Acest lucru impune un mare efort financiar asupra agricultorilor, deoarece aceștia nu au puterea de piață de a afecta prețul pe care îl plătesc pentru semințe. În plus, fluctuația constantă a prețului semințelor de cânepă afectează prețul pe care îl plătesc în fiecare an. Prin urmare, este necesar să se înființeze o fermă de producție de cânepă pentru a elimina această barieră.
Care sunt oportunitățile pentru România dar și pentru Scoția?
Există oportunități semnificative atunci când vine vorba de cânepă datorită multitudinii sale de utilizări, fiind deci o cultură foarte profitabilă. Acest lucru poate duce la dezvoltarea de noi piețe și oportunități de afaceri, la generarea de noi locuri de muncă și la crearea de noi industrii mai ecologice. Cultivarea cânepii îmbunătățește sechestrarea carbonului, care ar trebui considerată ca o oportunitate pentru fermierii de cânepă de a primi credite de carbon. Fermierii ar putea fi recompensați pentru alocarea terenurilor pentru producția de cânepă și îmbunătățirea ecosistemului natural. Recompense într-o formă de credite de carbon va încuraja alți fermieri să includă cânepă în sistemul lor de agricultură.
Cânepa oferă oportunități excelente pentru nutriția umană, biodivesificând mulți macronutrienți din dietă: proteine, fibre dietetice și grăsimi. Planta ar putea promova dezvoltarea mai multor alimente noi, ingredientele funcționale extinzând piețele alimentare și nutraceutice. Ar putea reprezenta, totodată, o sursă durabilă și sustenabilă de alimente, produsă local și o alternativă mai ecologică pentru hrană animalelor înlocuind cele pe bază de soia.
Prin urmare, beneficiile de mediu pe care le aduce cânepa sunt numeroase. Promovând-o ca pe un adevărat campion medioambiental care oferă soluții reale pentru combaterea și ameliorarea schimbărilor climatice, putem sprijini agricultura să contribuie la reducerea de GES și îndeplinirea ambițiilor naționale, atât în România cât si în Scoția. Mai mult de-atât, cânepa oferă alternative ecologice la multe produse și procese actuale și oferă alternative mult mai sănătoase de nutrienți în dieta umană și alternative sustenabile pentru hrănirea animalelor.
Dr. Mădălina Neacșu
Madi a studiat ingineria biochimică (1995-2000) la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România, urmată de un master în bio-cataliză (2000-2001) de la aceeași Universitate și un doctorat în Chimia Produșilor Naturali și Biotehnologie (2001-2006). După anii de doctorat petrecuți cu burse de prestigiu în mai multe universități europene (Finlanda, Belgia, Spania), s-a specializat în dezvoltarea alimentelor funcționale atât în mediul academic, cât și în industrie. Madi a contribuit la compilarea dosarelor pentru dezvoltarea de „claim-uri” de sănătate aprobate de ESFA.
Ea a primit finanțare de la guvernul scoțian pentru mai multe proiecte de cercerare: (2012-2016) investigând potențialul nutrițional a numeroase culturi sustenabile, sănătoase și bogate în proteine; (2016-2022) proiect axat pe dezvoltarea de tehnologii pentru noi alimente funcționale explotând si traducând beneficiile culturilor cu conținut ridicat de proteine, cum ar fi cânepa și hrișca pentru prevenirea/ întreținerea diabetului zaharat observate in studiile cu subiecti umani. Recent Madi a brevetat un produs nutraceutic (într-un grant BBSRC-GCRF cu Malawi (2017-2020), contribuind la comercializarea unui nou produs. În prezent, Madi este lider într-un program de cercetare pe cânepă finanțat de guvernul scoțian (2022-2027) pentru reducerea emisiilor de carbon, si biodiversificarea dietei în Scoția.
Schimbările climatice văzute de micii fermieri din România - de la percepție la strategii de adaptare
Datele colectate în anul 2020 arată că fermieri sunt conștienți și observă clar schimbările climatice care au loc în ultimii ani. Astfel, 94 % din respondenți sunt conștienți de schimbările climatice care au loc în zona lor.
În articolul publicat în Iulie 2021 împreună cu un grup de cercetători am analizat percepția fermierilor din România despre schimbările climatice și strategiile de adaptare pe care le au la îndemână. Rezultatele chestionarelor și a interviurilor au arătat că fermierii din România văd un impact negativ al schimbărilor climatice asupra practicilor agricole. Mai mult decât atât, aceștia cred că situația se va înrăutăți în anii care vin.
Fermierii din România semnalează impactul negativ al schimbărilor climatice asupra agriculturii și se așteaptă la o situație și mai dificilă în viitor.
Studiul publicat în anul 2022 și-a propus să înțeleagă percepția fermierilor din România față de schimbările climatice precum și posibilele strategii de adaptare pe care aceștia le implementează.
Datele colectate în anul 2020 arată că fermieri sunt conștienți și observă clar schimbările climatice care au loc în ultimii ani. Astfel, 94 % din respondenți sunt conștienți de schimbările climatice care au loc în zona lor. Alți 78% au indicat de asemenea un impact mediu și mare al schimbărilor climatice în arealul lor de activitate. Totuși un impact extrem de mare este așteptat de 68 % dintre fermieri în următorii 10 ani.
Aceste procente indică cât se poate de clar că fermierii români nu doar că sunt conștienți de schimbările care au sau au avut loc până acum, ci și că ei percep un risc major asociat schimbărilor climatice pentru viitor.
Datele colectate în România confirmă faptul că adaptarea la schimbările climatice a fermierilor este de fapt un proces în două etape. Prima este conștientizarea pericolului/riscului adus de schimbările climatice, iar a doua este răspunsul fermierilor la acest risc/pericol prin măsuri de adaptare. Succesul unor măsuri de adaptare este strâns legat de înțelegerea tipurilor de risc aduse de schimbările climatice și a modului în care aceste procese pot afecta practicile agricole la nivel local.
Lipsa forței de muncă și lipsa tehnologiei sunt cele mai mari impedimente în calea adaptării la schimbările climatice, conform participanților la studiu. Acest lucru nu e surprinzător având în vedere realitățile rurale din România unde dependența de resursele agricole, tehnologia învechită, lipsa alternativelor ocupaționale, exodul populației tinere, lipsa infrastructurii și îmbătrânirea populației contribuie direct și rapid la deteriorarea capacității satelor de a se adapta la schimbările climatice.
Micii fermieri constituie structura de rezistență a agriculturii mondiale
La nivel global, micii fermieri (acei fermieri care administrează mai puțin de 2 ha) și fermele familiale, operează circa 87% din totalul terenurilor agricole globale (570 milioane de ferme mici și de familie). Cu toate că sunt cele mai multe, aceste ferme sunt și cele mai expuse schimbărilor climatice, creșterilor de temperatură sau transformărilor în cantitatea și ritmul precipitațiilor. Toți acești factori pot reduce semnificativ productivitatea agricolă, expunând în acest fel familiile și comunitățile care trăiesc în baza acestor resurse. De asemenea, aceste ferme mici au acces limitat la resurse tehnologice și financiare majore pentru a se adapta rapid la schimbările climatice.
Siguranța și securitatea alimentară, precum și bunăstarea globală depind în mare măsură de modul în care micii fermieri se vor adapta la ritmul schimbărilor climatice.
Inundațiile, secetele, fluctuațiile de temperatură și degradarea solului sunt procesele asociate schimbărilor climatice cu cel mai mare impact asupra productivității agricole în România. Conform raportului ANM din 2014, în România, circa 7 milioane de hectare sunt afectate de secetă, 4 milioane de exces de apă temporar (inundații), 6,7 milioane hectare de eroziune și 2,8 milioane de compactare.
Pe lângă impactul climatic direct, utilizarea predominantă a tehnicilor agricole tradiționale și lipsa unor servicii complementare (cooperative, linii de creditare avantajoase) contribuie și mai mult la vulnerabilitatea fermierilor, afectând performanța lor agricolă.
Din păcate ariile afectate vor continua să crească în anii următori având în vedere creșterile de temperatură de circa 3°C-4°C pentru perioada 2061-2090, comparativ cu perioada 1961-1990. Pe lângă creșterile de temperatură vom asista, probabil, și la o reducere a precipitațiilor medii anuale, însoțite de o creștere a precipitațiilor abundente în anumite perioade/zile, ce va duce în același timp la inundații pe arii restrânse (mai ales în zonele muntoase) și perioade de secetă, preponderent în zonele sudice și de câmpie.
Cunoștințele locale versus inovațiile tehnice - ce strategii de adaptare avem la îndemână
Avansul tehnologic din ultimele decade pare să ne ofere un avantaj competitiv față de strămoșii noștri când vine vorba de agricultură. Totuși studiile științifice susțin că este extrem de important să “învățăm” din experiența comunităților locale pentru a putea dezvolta strategii de adaptarea la schimbările climatice.
Micii fermieri/fermierii locali sunt mult mai atenți la variabilitatea condițiilor de mediu, acestea fiind o parte inseparabilă de viața unei comune agricole. În acest sens cunoștile localnicilor despre sistemele de mediu din zona lor și practicile agricole tradiționale sunt o sursă extrem de importantă de informații pentru dezvoltarea unor modele de adaptare la schimbările climatice. Practicile agricole tradiționale sunt recunoscute pentru caracterul prietenos cu mediul, ca și un factor important ce asigură securitatea alimentară a comunităților și conservarea agro-biodiversității.
Este totuși important să căutăm o balanță între înțelepciunea tradițională și inovare. În unele cazuri, adaptivitatea umană și cunoștințele locale pot contribui la creșterea rezilienței, există și riscul ca un comportament conservator să devină o inerție cultură, respectiv să se transforme într-un adevărat obstacol.
Plantele locale - posibilă strategie de adaptare
Cunoștințele tradiționale/locale în legătură cu managementul sustenabil a resurselor naturale sunt extrem de importante în dezvoltarea unor strategii de adaptarea la schimbările climatice. Una din cele mai des întâlnite strategii de adaptare este cultivarea diferitor tipuri de plante.
Comunitățile locale de multe ori au favorizat cultivarea varietăților locale înțelegând că productivitatea culturilor este dependentă de variabilitatea și instabilitatea climatică.
Ce sunt plantele tradiționale?
Plantele tradiționale sunt plantele cultivate într-un anumit areal geografic și care au o origine istorică atașată acestui loc. Acestea au o identitate distinctă, neavând parte de modificări genetice pentru a le crește productivitatea fiind mai degrabă adaptate locului unde cresc și practicate în agricultura tradițională.
În UE acestea sunt cunoscute ca și “varietăți locale” sau ”varietăți primitive“ și sunt definite ca o populație sau o specie care este adaptată natural la condițiile mediului unde cresc.
Fermieri participanți la studiu văd varietățile locale ca fiind mai adaptabile la condițiile de mediu (temperatură, precipitații, dăunători), apreciindu-le gustul (comparativ cu gustul culturilor comune) și considerându-le mult mai sănătoase decât varietățile convenționale. Mai mult de jumătate din respondenți cultivă varietăți locale pentru a face față schimbărilor climatice.
Cele mai mari impedimente în calea cultivării varietăților locale sunt costurile de producție, lipsa pieței de desfacere și lipsa cunoștințelor tehnice privind cultivarea lor.
Decizia de a cultiva plante tradiționale este determinată de percepția fermierilor privind capacitatea acestor varietăți locale de a asigura o serie de necesități gospodărești. Totuși este important să înțelegem, inclusiv la nivel de politici publice, că susținând cultivarea varietăților locale putem dezvolta un mecanism local de creștere a rezilienței față de schimbările climatice.
Dr. Ruxandra Malina Petrescu-Mag
Conferențiar la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cercetător asociat la Gembloux Agro-Bio Tech, Universitatea din Liège. Ruxandra are contribuții semnificative în domeniul guvernanței de mediu prin intermediul publicațiilor și proiectelor de cercetare la care a participat.