Am putea economisi mii de lei pe an reducând risipa alimentară cu beneficii pentru mediu
În Uniunea Europeană, 59 de milioane de tone de alimente au fost irosite în 2020, dintre care 53% pot fi atribuite gospodăriilor. Risipa de alimente nu înseamnă pierderi numai pentru mediul înconjurător, ci și pentru fiecare dintre noi.
În Uniunea Europeană, 59 de milioane de tone de alimente au fost irosite în 2020, dintre care 53% pot fi atribuite gospodăriilor. Risipa alimentară nu înseamnă pierderi numai pentru mediul înconjurător, ci și pentru fiecare dintre noi. Un studiu realizat de Food Waste Combat arată că în România cheltuim pe hrană aproximativ 40% din venituri şi ajungem să aruncăm 33-50% din ea. Practic, din trei plase de cumpărături, cel puțin una este irosită. Între timp, aproximativ 10% din alimentele disponibile consumatorilor din UE sunt risipite și 32,6 milioane de oameni nu își permit decât rar sau deloc să cumpere alimentele de calitate.
Portofelele noastre și mediul ar câștiga prin reducerea risipei alimentare
Potrivit unei simulări, dacă UE ar reduce risipa alimentară cu 41% până în 2030, emisiile de gaze cu efect de seră ar putea fi reduse cu până la 108 milioane de tone. Există mai multe soluții pentru această problemă, cum ar fi cumpărăturile și planificarea conștientă sau transformarea surplusului în cauze caritabile.
Totuși, cea mai eficientă metodă de a evita risipa este să cumpărăm mai puțin. Avem obiceiul de a cumpăra foarte multe produse, în special înainte de sărbători, deși magazinele se redeschid uneori chiar și în prima sau a doua zi de Crăciun sau de Paște.
Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene a studiat efectele reducerii risipei alimentare în UE până în 2030 și îndeplinirea Obiectivelor ONU de durabilitate (Obiectivul 12). Au fost folosite trei scenarii diferite unde reducerea a fost de 12%, 23% și 41% (fără a face distincție între deșeurile alimentare comestibile și necomestibile). Pentru că majoritatea deșeurilor provin de la gospodării, reducerea de aici are cel mai mare impact asupra imaginii de ansamblu. Conform rezultatelor simulărilor, gospodăriile din UE ar putea economisi între 220 și 720 € în medie anual. Un alt beneficiu este că, în funcție de scenariu, am putea reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu până la 108 milioane de tone.
Simularea arată că, dacă risipim mai puțin, scade și nevoia de cumpărare, ceea ce se reflectă și în prețuri mai scăzute. Privind întreaga listă de produse alimentare, în cel mai optimist scenariu scăderea ar fi în jur de 1%. Totuși, dacă ne uităm individual la rezultate, am putea observa o reducere de preț cu aproximativ 4% în cazul legumelor.
Care este impactul sistemului alimentar asupra climei?
Nimănui nu-i place să arunce mâncarea – însă o facem, majoritatea, la un moment dat, sub o formă sau alta. Știm că nu e bine, dar poate că nu ne-am gândit la efectele undă pe care le are.
Sistemul alimentar cuprinde diverse etape: producție, transport, comerț, consum și managementul deșeurilor. Toate depind de numeroase resurse precum apa (70% din apa dulce este folosită în agricultură), pământ, minerale, energie regenerabilă, dar și combustibili fosili. Folosind aceste resurse, lanțul de producere și aprovizionare cu alimente creează aproximativ 26% din totalul de emisii antropogenice de gaze cu efect de seră (GES).
Această estimare include emisiile provenite din agricultură în cadrul fermei, emisiile generate de exploatarea și schimbarea terenurilor (spre exemplu prin defrișare), precum și cele din activitățile realizate pre- și post-producție (precum producerea îngrășămintelor, pesticidelor și a furajelor, dar și prelucrarea, depozitarea, refrigerarea, transportul, sau gestionarea deșeurilor).
Producerea alimentelor au nevoie de pământ, pe care, prin urmare, îl folosim inutil într-o anumită măsură, deoarece este posibil să nu consumăm nici măcar alimentele produse pe el. Și alimentele aruncate, în descompunere, contribuie la emisiile de metan — ceea ce crește efectul de seră (și, prin urmare, efectul schimbărilor climatice).
Dacă risipim mai puțin, cererea de alimente va fi mai mică, producția pentru aprovizionarea populației poate fi gestionata mai bine, iar reducerea producției scade și emisiile de gaze cu efect de seră.
Reducerea risipei alimentare poate duce, de asemenea, la prețuri mai mici la alimente și la exporturi mai competitive. Mai puțină risipă poate poate ajuta și fermierii, companiile, consumatorii să economisească bani, iar impactul asupra mediului asociat producției, procesării și transportului alimentelor va fi mai mic.
Cam ce aruncăm la gunoi?
Sursă grafic: Food Waste Combat
În România tindem să aruncăm atât mâncarea gătită, cât și alimentele proaspete, precum legume și fructe.
Cea mai mare cantitate de risipă din UE a avut loc în cazul fructelor și legumelor (27% și respectiv 20%), urmate de cereale (13%), carne (10%) și cartofi (10%). Privind țările membre separat, Germania, Franța și Italia contribuie cel mai mult la crearea deșeurilor alimentare, dar imaginea este diferită atunci când valorile sunt defalcate pe cap de locuitor. Germanii și francezii rămân astfel sub media UE, în timp ce, de exemplu, Cipru, Portugalia, Belgia și Danemarca o depășesc.
În 2020 în UE aproximativ 59 de milioane de tone de alimente au fost irosite (adică 131 kg de persoană), din care 53% pot fi atribuite gospodăriilor. Urmează sectorul de producție (30%), restaurantele și furnizorii de servicii alimentare (9%) și alte segmente de distribuție de alimentară (7%). Mai mulți factori pot juca un rol în formarea deșeurilor alimentare precum:
Cumpărăturile și gătitul necorespunzător planificate;
Aspectele estetice (de exemplu, fructele deteriorate);
Porțiile standardizate în restaurante, și în cazul cateringului, numărul de angajați estimat necorespunzător;
Supraproducția;
Deteriorarea produsului sau a ambalajului, precum și „conservarea calității”;
Interpretarea greșită a datelor de expirare (Best before sau best by). A se consuma până la…” pe alimente este despre siguranță – alimentele pot fi consumate până la această dată, dar nu după, chiar dacă arată și miros bine. „A se consuma de preferință înainte de….” se referă la calitate – Produsele alimentare pot fi consumate în siguranță după depășirea datei menționate, cu condiția ca instrucțiunile de depozitare să fie respectate și ca ambalajul să nu fie deteriorat, deși gustul și textura lor ar putea începe să se altereze.
Risipa citricelor - Un mare minus
Lămâile și citricele în general reprezintă o “garnitură” universală ce ne poate împodobi un gin tonic sau un cocktail, însă acestea ajung în mare parte sa fie aruncate. Astfel, citricele fac parte dintr-o problemă mai largă unde deșeurile alimentare reprezintă jumătate din emisiile sistemului alimentar global.
Spania este țara ce produce și exportă cel mai mare volum de citrice la nivel European. Contează pentru că deșeurile și cantitățile de citrice aruncate sunt uriașe, mai ales în sectorul barurilor, iar în același timp ambalajele necesare pentru sucurile de fructe înseamnă că Spania consumă mult prea mult plastic.
Pentru a reduce aceasta problema, planul LIFE Citruspack a fost lansat în 2020 ca parte a Green Deal-ului European, planul UE de economie circulară menit să sustenabilizeze afacerile europene prin reducerea cantităților de deșeuri.
Ce soluții avem la îndemână?
Risipirea alimentară poate fi ușor redusă dacă acordăm atenție câtorva lucruri mărunte. Pe site-ul Centrului Comun de Cercetare, soluțiile sunt clasificate în șase grupuri:
Recomandări și instrumente pentru gospodării (de exemplu, rețete pentru utilizarea alimentelor rămase)
Mentoring pentru gospodării (de exemplu, pregătire practică în bucătărie)
Campanii locale de creștere a atenției (media, evenimente)
Programe educaționale, evenimente școlare (cum ar fi programul Kitchen Adventure )
Conștientizarea și la unitățile de catering (de exemplu, punerea la pachet a alimentelor rămase)
Programe naționale de prevenire a risipei alimentare
Strategia „De la fermă la mâncare” (Farm to fork) își propune să reducă amprenta asupra mediului și a climei a sistemului alimentar al UE și să permită o dietă sănătoasă și durabilă. Trebuie să ne transformăm sistemul alimentar, deoarece acum are nevoie de multe resurse naturale, poate afecta biodiversitatea și poate avea efecte negative asupra sănătății (subnutriție sau chiar supranutriție).
Supranutriția e la fel de problematică în momentul de față, și nu neapărat pentru că oamenii mănâncă prea mult, ci pentru că în multe locuri, mâncarea sănătoasă nu e accesibilă (preț și/sau oferta) — un fenomen denumit de experți “deșerturi alimentare” (food deserts). Strategia dorește să ofere alimente suficiente, hrănitoare și accesibile, ținând cont de aspectele de durabilitate. Scopul este, de asemenea, reducerea la jumătate a utilizării agenților de protecție a plantelor și a îngrășămintelor, și creșterea suprafețelor cultivate ecologic.
Inteligența artificială ne poate fi de folos și în reducerea risipei alimentare. Clienții (de exemplu, ai restaurantelor, hotelurilor etc.) își pot monitoriza și eficientiza managementul deșeurilor cu ajutorul camerelor și cântarelor, oferind astfel date despre cantitatea și tipul excedentului. În clădirile de birouri mai mari este posibil să fie monitorizat și ceea ce angajații aruncă la gunoi și, în funcție de asta, oferta restaurantului poate fi ajustată (de exemplu, o felie mai mică de tort, un amestec de salată asamblat individual).
În Franța, în 2016, o nouă lege a stipulat ca magazinele mai mari nu pot arunca alimente nevândute, ci trebuie să le doneze. După aceea, au fost luate mai multe măsuri împotriva risipei alimentare, cu scopul de a o reduce cu 50% până în 2025. În Londra, The Felix Project folosește voluntari pentru a ajuta la livrarea alimentelor primite — astfel că în 2021 au distribuit 30 de milioane de comenzi.
În Ungaria, în 2022, au fost luate măsuri sporite pentru marii comercianți. Pentru că scopul e să se asigure că produsele aflate aproape de data de expirare ajung la cei din categorii vulnerabile și nu la gunoi, supermarketurile sunt obligate să ofere alimentele către organizații nonprofit cu cel puțin 48 de ore înainte de finalul termenului de valabilitate. Programul Élélmiszer Egyesület economisește anual hrană în valoare de 2,7 milioane de euro pentru cei nevoiași prin colectarea zilnică a produselor care se apropie de data de expirare sau cu ambalaje defecte de la magazine și producători. De la înființare, organizația de caritate a economisit peste 100 de milioane de kg de surplus, în mare parte prin munca voluntarilor - aceste donații ajută 250.000 de oameni în circumstanțe dificile în fiecare an.
În România avem o rețea de bănci de alimente care colectează și redistribuie donații alimentare de la companii (retaileri) către ONG-uri cu programe sociale din zone precum Brașov, Cluj, Timișoara, Constanța, Oradea sau București. Între iunie-septembrie 2020 au reușit să salveze de la risipă, spre exemplu, peste 700 de tone de lapte școlar și să îl distribuie prin întreaga rețea de beneficiari. Momentan, rețeaua băncilor de alimente din România colaborează cu peste 120 de companii și au reușit să redistribuie, împreună, aproape 18.000 de tone de alimente către 650 de ONG-uri. Echipa rețelei a calculat aproape 35.900.000 de porții donate, care valorează peste 180.000.000 lei.
Aceste exemple arată că reducerea risipei alimentare este un obiectiv realizabil, care poate aduce beneficii mediului, climei, portofelului și conștiinței noastre.
*Notă: acest material a fost editat de echipa InfoClima pe baza materialului despre risipă alimentară de pe platforma Masfelfok și în colaborare cu Lorena Axinte și Vlad Zamfira.
Marea sete pentru cocktailuri și cum putem reduce risipa de pe urma acesteia
Pentru a reduce risipa alimentara, sustenabiliza acest sector al barurilor și a elibera din presiunea pusă pe lanțurile de aprovizionare și sectoarele agricole a multor țări, nu am putea oare să consumăm (în mod responsabil) băuturi cu ingrediente produse la nivel local?
Tequila, unul din produsele cele mai exportate ale Mexicului, devine din ce în ce mai populară în Europa. Doar anul trecut exporturile au crescut foarte mult, exemple fiind Spania (+90%), Franța (+73%), Marea Britanie (+68%). Dacă punem de asemenea și cererea foarte mare din partea Statelor Unite care importă peste 250 de milioane de litri anual vedem că există o presiune din ce în ce mai mare asupra agriculturii Mexicului, și implicit în acest caz o presiune enormă asupra culturilor de agave.
Lămâile și citricele în general reprezintă o “garnitură” universală ce ne poate împodobi un gin cu tonic sau un cocktail. Însă acestea ajung în mare parte a fi aruncate, făcând parte dintr-o problemă mai largă unde deșeurile alimentare reprezintă jumătate din emisiile sistemului alimentar global.
Astfel inevitabil ne putem întreba, pentru a sustenabiliza acest sector și a elibera din presiunea pusă pe lanțurile de aprovizionare și sectoarele agricole a multor țări, nu am putea oare să consumăm (în mod responsabil) băuturi cu ingrediente produse la nivel local?
Volumul de băuturi alcoolice spirtoase importate în România (2017-2019)
O analiză imediată ar arăta că o bună parte a băuturilor din barurile și restaurantele noastre în primul rând sunt de proveniență străina. Ginul, deși produs din ce în ce mai mult în diverse țări, a fost inițial popularizat enorm in Marea Britanie. Apa tonică conține chinină (quinine), un produs nativ Americii Centrale și de Sud. Romul a fost un produs renumit al zonei Caraibelor iar whiskiul este originar zonei insulelor Britanice (Scoția și Irlanda).
Ce putem observa așadar, este că marea majoritate a băuturilor foarte populare din Europa, inclusiv România, provin din varii colțuri îndepărtate ale planetei.
România este o țară mare consumatoare a whiskiurilor dar si a altor tipuri de băuturi alcoolice conform unor statistici ale ultimilor ani (Notă aici poate fi inclus whisky din Scoția, Irlanda, Japonia ș.a țări producătoare).
Tequila, margarita și presiunea asupra agriculturii Mexicului
Tequila, unul din produsele cele mai exportate ale Mexicului, devine din ce în ce mai populară în Europa. Fie consumată direct sau parte a unui cocktail precum un Margerita, aceasta a devenit o parte omniprezenta a oricărui bar la nivel global.
Astfel, doar în anul trecut exporturile au crescut foarte mult, exemple fiind Spania (+90%), Franța (+73%), Marea Britanie (+68%). Acest fapt a pus de asemenea presiune asupra costurilor unui kilogram de fruct de agave, care a oscilat între 5-7 pesos în ultimele 2 decenii, iar mai recent a ajuns la 31.
Dacă punem de asemenea și cererea foarte mare din partea Statelor Unite care importă peste 250 de milioane de litri de tequila, vedem că există o presiune din ce în ce mai mare asupra agriculturii Mexicului, mai ales asupra culturilor de agave.
Iar agricultura Mexicului se confruntă cu efectele schimbărilor climatice manifestate prin:
Secetele prelungite, chiar dacă plantă de agave crește în zone aride, acestea necesită cantități de apă specifice la intervale de timp constante
Creșterea în frecvență a fenomenelor extreme precum furtuni, anomalii de temperaturi foarte scăzute, incendii naturale de vegetație ș.a
Animalele care polenizează acest tip de plantă sunt afectate de schimbările climatice- în special un tip de liliac mexican (Long Nosed Bat/ Leptonycteris nivalis) considerat crucial procesului de polenizare a fructelor de agave. De notat faptul că atunci când acest tip de liliac a fost listat pentru prima dată ca specie pe cale de dispariție, în urmă cu 30 de ani, existau mai puțîn de 1.000 de specimene. Astăzi, populația lor a crescut până la ~ 200.000 de lilieci care trăiesc în 75 de cuiburi în sud-vestul Statelor Unite și în Mexic.
Problema creată de cocktailuri — Anatomia unei astfel de băuturi și ce putem deduce
Anatomia unui whisky sour și proveniența ingredientelor sale
Un cocktail este o băutură ce poate conține unul sau mai multe tipuri de alcool împreună cu varii ingrediente precum fructele și sucurile de fructe, anumite legume, cafea, siropuri ș.a.m.d.
În graficul de mai jos am ilustrat componența unuia din cele mai populare cocktailuri la nivel global: Margarita ce are la bază tequila (în unele cazuri chiar și mezcal). Ingredientele cu mici excepții provin din varii părți indepartate ale mapamondului (Mexic, Africa de Sud, Franta s.a.m.d.). Conform unor aproximări , în Statele Unite în medie Americanii consumă ~185,000 de astfel de cocktailuri pe oră.
Ce am putea face pentru cocktailuri mai sustenabile?
Sectorul barurilor, mai ales cele specializate în cocktailuri, este cunoscut pentru adaptabilitatea și creativitatea sa. România, spre exemplu, este țară producătoare de diverse băuturi alcoolice spirtoase precum țuică, palincă dar și varii lichioruri care oferă posibilități numeroase.
Spre exemplu în cazul unui cocktail precum margarita am putea să utilizăm o băutură produsă local — precum o palincă dulce de pere și oarecum să reinventăm un “clasic” cu o personalitate mai “locală”.
Ca să mai tăiem din importuri, am putea prioritiza și un prim brand de whisky românesc și posibilitatea utilizării unui produs popular la nivel global însă produs la nivel local. Practic ar fi utilă o reorientare măcar parțială a consumatorilor, mai ales în Europa, către băuturi produse la nivel local, unde putem vedea deja semne încurajatoare cu exemplul micro-berariilor în UK, Franța dar și România.
Citricele și impactul asupra marilor țări producătoare
Spania este țara ce produce și exportă cel mai mare volum de citrice la nivel European. Însă deșeurile și cantitățile de citrice aruncate sunt uriașe, mai ales în sectorul barurilor iar în același timp ambalajele necesare pentru sucurile de fructe înseamnă că Spania consumă mult prea mult plastic.
Așadar planul LIFE Citruspack a fost lansat în 2020 ca parte a Green Deal-ului European, planul UE de economie circulară menit să sustenabilizeze afacerile europene prin reducerea cantităților de deșeuri. De asemenea Cercetătorii de la Institutul Catalan de Cercetări Chimice au pus la punct o metodă de producere a materialelor plastice din coajă de citrice care ar putea înlocui controversatul produs chimic Bisfenol A.
Consumul local — O opțiune de impact?
Schimbările climatice afectează toate regiunile planetei mai ales în domeniul alimentației unde putem include și băuturile discutate astăzi. Producția de whisky din Scoția este deja afectată de secete îndelungate ce pun în pericol vara rezervele locale de apă și recoltele de malț. Berea de asemenea este un produs unde elemente cheie (apă, malț, hamei dar și costurile de energie) sunt deja sub un stres considerabil și din cauza schimbărilor climatice. Viticultura și vinurile, inclusiv în România, sunt deja puternic influențate de aridizare, schimbările de temperaturi și precipitații observate în ultimele decenii.
O soluție realizabilă ar fi cea a schimbării de comportament al consumatorilor prin campanii publice de promovare a produselor locale. Dacă am decide să optăm pentru ceva local (fie la nivel mai macro — un produs de țară sau nivel mai micro — în cazul României ceva și mai regionalizat precum ceva din Dobrogea) din start situația ar fi optimizată prin reducerea stresului asupra lanțurilor de aprovizionare, în vreme ce economia locală ar avea de câștigat.
Așadar, pentru baruri și restaurante o opțiune ar fi ca acestea să se apropie mai mult către surse locale (dacă acestea există). Printr-o relație mai strânsă cu producătorii locali de fructe și legume de asemenea calitatea și cantitățile de produse comandate ar putea adaptate și eficientizate pentru a reduce cantitățile de deșeuri. Adițional și volumul de ambalaje de plastic sau carton ar putea fi redus astfel.
O altă variantă ar fi pentru ca barurile să își crească anumite produse in-house, acolo unde există această posibilitate. Multe restaurante dar și baruri specializate în cocktailuri din Marea Britanie au adoptat această opțiune mai ales datorită prețurilor din ce în ce mai mari la toate produsele datorită inflației. Reciclarea (food waste) și compostarea deșeurilor alimentare de asemenea reprezintă un factor important în reducerea emisiilor de carbon din această industrie și o închidere a acestui circuit.
Flexibilizarea meniurilor este un fenomen din ce în ce mai întâlnit mai ales în Europa. Un meniu poate fi ajustat relativ ușor iar chiar recent am avut ocazia de a testa în capitala Bulgariei un margarita făcut cu palincă de pere. România din acest punct de vedere poate beneficia masiv datorită varietății produselor agricole disponibile.
Varii tipuri de băuturi în trecut consacrate doar într-o anumită țară precum ginul și whiskiul acum sunt produse și în alte țări inclusiv România. Acest fapt poate deschide ușa către o sustenabilizare din ce în ce mai pronunțată și poate face ca din acea băutură de care ne bucurăm la început de weekend să rezulte din ce în ce mai puțină risipă.
Vlad Radu Zamfira
Master of Arts Archaeology & History (MA), Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland). Subiecte: politici in USA & EU referitoare la climate change si impactul acestora. Analiza asupra Green New Deal in USA si Europa. Politici sustenabile in Scotia legate de industria berii și cea a whisky-ului. Arheologie costiera și impactul schimbarilor climatice asupra comunităților respective.
Influența oamenilor asupra calității apelor
Conform raportului modial ONU privind dezvoltarea apei World Water Development, consumul de apă din întreaga lume crește cu 1% în fiecare an din 1980. Aproximativ 40% din populația mondială suferă de lipsa apei. Conform unei estimări, până în 2050, aproximativ una din patru persoane va locui într-o țară cu deficit de apă.
Apa reprezintă o resursă esențială pentru Planeta Pământ și urmează un ciclu natural de transformare continuă, de la evaporare la condensare, de la stare solidă la stare lichidă sau gazoasă, de la izvor la vărsare în mare sau ocean.
Conform raportului modial ONU privind dezvoltarea apei World Water Development, consumul de apă din întreaga lume crește cu 1% în fiecare an din 1980. Aproximativ 40% din populația mondială suferă de lipsa apei. Conform unei estimări, până în 2050, aproximativ una din patru persoane va locui într-o țară cu deficit de apă.
Din păcate activitățile umane interferează cu apa în ciclurile ei naturale și de cele mai multe ori îi schimbă structura fizico-chimică prin alterarea cu substanțe chimice, compuși artificiali sau deșeuri plastice. Este foarte important ca fiecare persoană să conștientizeze care sunt efectele poluării asupra sănătății personale.De asemenea, efectele acțiunilor noastre de zi cu zi, pot duce la poluarea și degradarea apelor, fără ca noi să știm sau să înțelegem.
Ca să putem înțelege mai bine calitatea apelor, am creat proiectul Strop de rouă, o soluție de monitorizare și informare cu privire la o serie de parametri fizico-chimici. Informațiile și datele prelevate deservesc cetățenii interesați direct de calitatea apelor (fie că sunt pescari sau consumatori de apă de izvor), dar pot reprezenta și baza unui studiu cu privire la calitatea apelor și evoluția acestora în timp. Prin acțiunea propriu-zisă de testare a calității apelor pe sectoare de râu, putem identifica foarte ușor agenți economici, industriali sau agricoli, care deversează cu bună știință sau nu, substanțe ce pot pune în pericol calitatea apelor.
Ce înțelegem prin poluarea apelor de suprafață?
Apa poluată afectează buna funcționare a ecosistemelor acvatice , terestre și activitatea oamenilor în viața de zi cu zi. După ce înțelegem efectele poluării apei, putem lua măsuri de prevenție pentru a împiedica acest lucru.
Prin poluarea apelor de suprafață înțelegem acțiunea prin care deversăm, cu bună știință sau nu –, substanțe chimice, organice sau ape uzate, provenite în urma unor procese sau activități umane (aruncarea deșeurilor) –, direct în ecosistemul unui râu, lac, deltă, mare sau ocean, afectând starea naturală a acestuia. Astfel de acțiuni afectează utilizarea normală a resursei, precum și toate ecosistemele în care este vitală calitatea și puritatea apei.
Tipurile de poluare a apei
1. Poluarea fizică a apei
Poluarea fizică a apei este reprezentată de deversarea deșeurilor toxice, depunerile și deșeurile radioactive sau apele folosite în uzine atomice/nucleare, cele care folosesc la răcirea instalațiilor și apele termale. Poluarea apare ca urmare a evacuării în apă a materialelor solide, minerale, insolubile, cum este de pildă deversarea în cursurile de apă a reziduurilor de la exploatarea carierelor sau minelor.
Sursa foto: https://stratos.ro/poluarea-apei/
2. Poluarea chimică a apei
Poluare apei cu pesticide, deversări de reziduuri petroliere, cu substanțe cancerigene, detergenți sau alte substanțe specifice diferitelor industrii se numește poluare chimică. Asta se întâmplă și din cauza deversării în ape a diverșilor compuși: nitrați, fosfați și alte substanțe folosite în agricultură; a unor reziduuri și deșeuri provenite din industrie sau din activități care conțin plumb, cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu.
De altfel, poluarea apelor cu nitrați și fosfați a devenit tot mai îngrijorătoare în ultimul timp, mai ales în țările cu agricultură dezvoltată și industrializată. Excesul de îngrășăminte cu azot în sol sau din alte surse poate face ca o parte din nitrați și nitriți să treacă în apa freatică în cantități mari. Consumul de apă cu concentrație mare de nitrați poate duce la "boala albastră" a copiilor – methemoglobinemie.
O cauză principală a poluării apelor o constituie hidrocarburile – prezente în toate fluviile lumii – ca unul din efectele civilizației moderne.
3. Poluarea biologică a apei
Agenții biologici (microorganisme și materii organice fermentescibile) duc la o contaminare puternică, bacteriologică a apei, care are drept urmare răspândirea unor afecțiuni cum sunt colibacilozele sau hepatitele vitale, febra tifoidă.
În categoria asta de poluanți pot participa în mare măsură industriile alimentare, industria hârtiei. Ca o comparație, o fabrică de hârtie de dimensiuni mijlocii echivalează, în ceea ce privește poluarea, cu un oraș de 500.000 de locuitori.
La fel de periculoase sunt apele uzate provenite de la creșterea animalelor în marile complexe agroindustriale, din cauză că apele uzate rezultate sunt infestate cu bacterii fecale și azot în diferiți forme de transformare
Totodată, canalizarea este considerată o sursă majoră de nutrienți pentru plante. Excesul de nitrați și fosfați din apă favorizează creșterea algelor, provocând uneori înmulțiri neobișnuit de rapide. Acest lucru nu este neapărat bun, pentru că atunci când algele mor, oxigenul dizolvat în apă scade, deoarece, microorganismele îl folosesc pentru a digera algele în timpul procesului de descompunere. Organismele anaerobe (organisme care nu necesită oxigen pentru a trăi) metabolizează apoi deșeurile organice, eliberând gaze precum metanul și hidrogenul sulfurat, care sunt dăunătoare formelor de viață aerobe (care necesită oxigen).
Astfel, procesul prin care un lac se schimbă dintr-o stare curată și clară într-una bogată în nutrienți, plină de alge și de aici la o stare cu deficit de oxigen, plină de deșeuri se numește eutrofizare, un proces natural, inevitabil și lent. Cu toate astea, atunci când este accelerat de activitatea umană și de poluarea apei, poate duce la îmbătrânirea prematură și la moartea unei acumulări de apă.
Sursa foto: https://stratos.ro/poluarea-apei/
Mediul industrial energetic poluează apa prin încălzirea acesteia sau prin iradiere în cazul centralelor ce folosesc apă pentru răcire.
Altă surse de poluare a apelor curgătoare – în special – sunt deșeurile și masele plastice, care se descompun în microplastic.
Lipsa unui management al deșeurilor pentru zonele rurale a dus la umplerea naturii cu mormane și munți de gunoaie menajere și nu numai.
Odată cu ploile specifice anotimpurilor, putem observa angrenarea gunoaielor aruncate pe albiile râurilor de-a lungul anului și purtarea acestora către vărsarea în Dunăre și mai apoi în Marea Neagră.
Aceste particule de microplastic sunt prezente în apa, dar chiar și în pești sau scoici. Fiind la capătul lanțului trofic, a fost inevitabil să nu se găsească și în oameni.
Drept urmare otrăvirea naturii duce la otrăvirea apelor, apoi poate afecta sănătatea oamenilor.
În raportul Cartografierea Microplasticului în Apele din România, lansat de Asociația Act for Tomorrow și Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, au fost identificate toate tipurile de plastic reciclabil: PET (polietilenă tereftalată), PP (polipropilenă), PE (polietilenă, atât de înaltă densitate PE-HD, cât și cu densitate scăzută PE-LD). Principalele deșeuri din care provin particulele de microplastic sunt sticlele de apă, de suc, diverse recipiente și flacoane, haine, pungi.
Sursa foto: https://www.viata-medicala.ro/stiri/lacurile-si-raurile-din-romania-sunt-pline-de-microplastic-20896
Analiza calitativă a fost realizata pe 81 de probe de pe întreg teritoriul țării, de unde s-au ales lacuri și cursuri de apă în funcție de distribuția lor geografică, de suprafață și lungime, de dimensiunea bazinelor hidrografice, precum și în funcție de istoricul de poluare cu deșeuri.
Sursa foto: https://green-report.ro/raport-microplastic-romania/
Soluții la poluarea apelor: Proiectul Strop de rouă
Pentru a înțelege fenomenul și amploarea poluării apelor, am început, acum doi ani, un proiect independent și imparțial, prin care facem măsurători ale apelor de suprafață din România.
Așa s-a născut proiectul Strop de rouă, al cărui scop principal este monitorizarea calității apelor prin verificarea a șase parametri fizico-chimici, care pot indica o posibilă poluare:
Potențialul de hidrogen al apei (pH)
Salinitatea (SAL)
Conductivitatea electrică a apei (EC)
Potențialul de reducere a oxidării apei (ORP)
Temperatura apei (temp)
Opacitatea sau lipsa de transparență a apei (turbiditate)
Cum funcționează Strop de rouă?
La început am confecționat un aparat din componente electronice, care să măsoare calitatea apei și să stocheze toate datele, inclusiv locația GPS pe un card local cât și în cloud.
Ulterior am cumpărat senzori și testere certificate și acreditate, special pentru a crește credibilitatea măsurătorilor efectuate.
La fiecare prelevare, am testat două probe de apă cu două echipamente diferite, pentru a elimina orice urmă de eroare. Echipamentele sunt entry-level sau pentru amator, și pot avea o eroare de 15-20%. Scopul nostru este de a verifica dacă apele se încadrează într-o plajă de valori, însă doar ieșirea din acea plajă ne va indica o sursă aparte, care poate fi un agent ce poluează.
Proba de mai sus este prelevată din “brațul mort” al râului Someșul Mic, în care compania de tratare a apelor din cluj deversează apă tratată. Din păcate apa tratată (teoretic comparabilă cu apă îmbuteliată), angrenează în vărsarea sa în râul Someșul Mic, murdărie, deșeuri și tot ce reprezintă această pastă neagră. Se pot vedea mai multe poze si informatii aici si video aici, aici și aici.
Până acum am făcut 81 de teste pe mostre de apă din râuri, lacuri, puțuri și din Dunăre, iar rezultatele au fost integrate pe o harta interactivă.
Pe baza analizelor de apă, am identificat câteva deversări sau scurgeri din “brațe moarte” care distrug ecosisteme și tot ce înseamnă viață acvatică.
Deversarea de ape industriale, rezultate din stații de betonare sau șantiere de construcții, a destabiliza structura fizico-chimică a apei și speciile de plante și pești acvatice vor avea de suferit.
Deversarea apelor reziduale netratate, poate duce la dezvoltarea de bacterii și microorganisme care sunt consumatoare de oxigen. Astfel de foarte multe ori peștii „se sufocă” și mor din această cauză, numită eutrofizarea apelor.
De asemena, deversarea unor substanțe acide cu PH de la 0 la 3 sau substanțe bazice cu PH de la 10 la 14, poate duce la poluarea ireversibilă a apei prin destabilizarea PH ului și peștii sensibili pot muri.
Așa cum am identificat în măsurătorile de pe râul Prut, o concentrație mărită a conductivității electrice, indică o prezență a unei substanțe chimice în apele râului și clar un pericol pentru viața acvatică și pentru specii întregi de pești.
Calitatea apei are de suferit pe tot parcursul ei până la vărsare, chiar dacă concentrația se diluează odată cu creșterea debitului.
Speciile pe cale de dispariție sunt plante și animale amenințate cu dispariția. Acest fenomen este cauzat în principal de pierderea și degradarea habitatului/habitatelor, dar și de poluare, schimbările climatice, speciile alogene invazive. Biodiversitatea este, însă, esențială pentru sănătatea ecosistemelor și viața umană.
Conform unui studiu realizat de UICN din 2015, au dispărut în Europa 36 de specii, inclusiv multe specii de pești de apă dulce, mai multe specii de Coregonus (un tip de somon), molusca de apă dulce Graecoanatolica macedonica (un mic melc de apă dulce care se găsea doar în lacul Dojran din Macedonia) și Pensée de Cry – o floare violetă.Cel puțin 1 677 de specii dintre cele 15 060 de specii evaluate sunt amenințate cu dispariția.
Agenții patogeni din apă sub formă de bacterii care cauzează boli și viruși provenite din deșeurile umane și animale sunt o cauză majoră a bolilor provenite din apa potabilă.
Am decis că poate avea o importanță aparte și testarea apelor consumate de comunitatea din jurul marilor orașe și nu numai.
Astfel până la acest moment au fost efectuate 31 de teste pe mostre de apă de la izvoare, iar rezultatele au fost integrate pe harta interactivă:
Pe baza analizelor de apă, am identificat mai multe izvoare care au fie sursa, fie traseul, fie pânza freatică infestată cu nitriți și nitrați.
Nitraţii (NO3) sunt componenţi chimici fără culoare, miros sau gust care contaminează pânza freatică ca o consecință a agriculturii intensive.
Fertilizatorii cu azot folosiţi pentru îmbogăţirea solului sunt:
- nitraţi din apa potabilă
- deşeurile aruncate de oameni şi excrementele animale. Acestea pot contribui la contaminarea atât a apelor potabile urbane, cât şi a celor îmbuteliate.
Un nivel ridicat de nitraţi face apa nepotabilă şi periculoasă. Printre efectele consumului de apă cu nitraţi peste limită se numără problemele gastrice, diareea, urticariile şi iritațiile şi până la methemoglobinemie – numită şi “blue baby syndrome”, care se manifestă mai ales prin probleme respiratorii din cauza oxigenării insuficiente a sângelui intoxicat, putând duce prin asfixiere, şi ulterior, la moartea bebelușului.
Nivelul legal maxim acceptat de nitraţi în apă e de 50 mg/l (legea nr. 458/2002), însă medicii pediatri recomandă un nivel maxim de 10 mg/l în cazul copiilor.După ce sunt ingerate, aceste toxine pot provoca o serie de probleme de sănătate, precum:
cancer;
dereglări hormonale;
efecte nocive asupra funcțiilor creierului;
erupții cutanate;
ochi inflamați;
infecții respiratorii;
hepatită;
Pe lângă consumul de astfel de ape, chiar și înotul poate reprezenta un risc, dacă apa este poluată. În apă pot exista foarte mulți poluanți chimici, de la metale grele, cum ar fi arsenul și mercurul până la pesticide și îngrășăminte nitrate.
De cele mai multe ori piscinele sau ștrandurile sunt atent monitorizate, dar nu și locurile folosite ad-hoc pentru înot, de pe cursul râurilor sau în capătul pontoanelor de pe lacuri.
Testele realizate în orașul Cluj-Napoca la apa de rețea au avut ca scop identificarea calității infrastructurii de transport, pentru a identifica locații de stocare a apei neconforme, stații de repompare învechite sau țevi ruginite.
Am constatat însă că rețeaua este bine întreținută și calitatea apei este în proporție de 95% identică în toate punctele orașului, iar calitatea acesteia este foarte bună.
Strop de rouă are și rol de informare, conștientizare și educare
Se știe că cea mai proastă rețea de termoficare este în București și de aceea am realizat o documentare pentru a vedea și dacă și rețeaua pentru transportul apei potabile este afectată. Nu au fost realizate sesizări de la publicul de consum, în plus am găsit rapoarte de testare constantă din partea furnizorului (toate testele sunt în grafic). Principalele caracteristici care trebuie luate în calcul pentru apă potabilă sunt culoarea și mirosul. Apă potabilă ar trebui să fie insipidă și incoloră.
Atunci când am identificat o posibilă problemă corelată cu poluarea, pentru apele de suprafață, principalul nostru ajutor a fost mass-media (știri locale , emisiuni TV sau informare la Radio). În urmare acestor campanii de informare, autoritățile competente s-au autosesizat și au început verificările necesare. Drept urmare, doar în cazul izvoarelor cu nitriți /nitrați peste limita admisă, am primit o notă informativă, prin care nu se recomanda consumul apelor de la izvoarele de pe zona Cluj, din cauza condițiilor meteo sau a ecosistemului care pot influența calitatea apelor.
De asemenea, din punct de vedere turistic sau teritorial, orice cetățean interesat de natură, explorare, sport în aer liber sau plimbare de relaxare, poate utiliza harta noastră, pentru a identifica eventuale surse de apă potabile testate de către noi. Foarte mulți bicicliști ne roagă să testăm apa izvoarelor, aflate pe cele mai populate trasee utilizate.
Principalul dușman al apelor este reprezentat de oameni și acțiunile acestora. Cu cât vom înțelege mai repede gravitatea situației, cu atât ne vom schimba mai repede comportamentul și vom respecta natura și resursele ei.
Din păcate sesizările noastre ca și persoane fizice nu au avut nici un efect și nu sunt luate în serios, atât timp cât testele se realizează cu echipamente entry level. Un adevărat ajutor ar reprezenta o sursă de finanțare care să ne permită achiziția de echipamente profesionale sau testarea probelor în paralel la laboratoare acreditate și certificate. Efectuarea unor teste ulterioare de către autorități, nu ar avea efectul scontat, deoarece poluarea pe râuri sau fluvii este periodică și nu poate fi prinsă în fapt, decât foarte greu, prin teste recurente.
De la începutul proiectului și până în prezent, ne-au fost alături Asociația Mai Mult Verde, care a văzut un potențial în acest proiect și care a susținut și mediatizat acțiunile noastre.
Dorim că următoarea etapă a acestui proiect să fie una de acțiune și anume să folosim tehnologia la alt nivel, nu numai la monitorizare și testare. Astfel avem în plan implementarea unor soluții de curățare a maselor plastice folosind tehnologii de ultima ora, prin achiziția și dezvoltarea de soluții aeriene sau bărci autonome.
În 2022 am înțeles cât de prețioasă este această resursă abia când accesul la ea a fost limitat în urma secetei fără precedent: Stațiile de spălat mașini s-au oprit, irigarea spațiilor verzi a fost limitată și fântânile arteziene au fost oprite. Am observat că foarte multe activități și acțiuni depind de apă – industria de energie, industria agricolă, industria piscicolă, producția de orice fel și de orice natură. Așa cum vom proteja această resursă, așa o vom avea în viitor.
De asemenea, la Strop de rouă le recomandăm celor ce consumă apă din izvoare să verifice, pe cât posibil, sursa, de la grupuri de interes sau persoane care consumă frecvent din acele izvoare. Lucrările de amenajare sau construcție în zona de izvor pot duce la deteriorarea calității apei. Gustul, mirosul și culoarea apei ar trebui să fie primele trei criterii după care un consumator poate distinge o calitate slabă a apei. Iar cine dorește o testare a calității apei de la izvorul frecventat, o poate face lăsând un email cu locația sau coordonatele GPS, la contact@stropderoua.ro
Conform unui reportaj realizat de Recorder, un litru de ulei poate polua până la 1 milion de litri de apă:
„Uleiul alimentar uzat pe care îl aruncăm la chiuvetă este unul dintre cele mai periculoase deșeuri. Apa, solul, animalele, toate au de suferit. Cu un gest simplu, colectând uleiul uzat, oamenii pot rezolva ceea ce specialiștii cred că e una dintre cele mai grave probleme ecologice.”
Studiile citate în articol arată că dacă doar 10% din cele peste 690.000 de gospodării bucureștene ar colecta cel puțin doi litri de ulei alimentar uzat pe an, s-ar evita deversarea anuală a 138 de tone din acest deșeu în canalizarea orașului.
Această acțiune a reușit să educe populația și comunitatea din care face parte, în timp ce salvează milioane de litri de apă de la poluare.
În timp ce în 1980 trăiau pe Pământ 4,439 miliarde de oameni, numărul acestora a ajuns la 7,349 miliarde în 2014. Se preconizează că populația lumii va ajunge la 9,725 miliarde de oameni până în 2050. Odată cu creșterea calității vieții și utilizarea frecvența a electrocasnicelor , în special a mașinilor de spălat haine și vase, consumul de apă a suferit o creștere vizibilă și consistentă.
Gunoaiele, bacteriile fecale, gunoiul, pesticidele și erbicidele, plăcuțele de frână ale mașinilor și mulți alți poluanți au un impact asupra cursurilor de apă locale, râurilor, plajelor și acviferelor subterane. Se estimează că, în timpul unei furtuni obișnuite în comitatul Los Angeles, în timpul unei furtuni obișnuite, se aruncă în ocean 10 miliarde de litri de apă poluată.
Un alt fenomen al secolului 20 este folosirea apei pentru racirea sistemelor de stocare de date sau pentru generarea de electricitate. Din anul 2015 prelevarea de apa pentru centrele de date a crescut cu pana la 334% din. După cum arată un raport ONU, consumul de apă în centrele de date din SUA este destul de mare, aproape 626 de miliarde de litri de apă fiind folosiți într-un singur an.
Se preconizează că cererea globală de apă va continua să crească într-un ritm similar până în 2050, reprezentând o creștere de 20 până la 30% peste nivelul actual de utilizare a apei, în principal din cauza creșterii cererii în sectoarele industrial și casnic. Peste 2 miliarde de oameni trăiesc în țări care se confruntă cu un stres hidric ridicat, iar aproximativ 4 miliarde de oameni se confruntă cu o penurie severă de apă în cel puțin o lună pe an. Nivelurile de stres vor continua să crească pe măsură ce cererea de apă crește și efectele schimbărilor climatice se intensifică.
Alte măsuri de prevenire a poluării apei
La nivel macro autoritatile pot implementa sisteme deja testate: „Luncile inundabile îmbunătățesc calitatea apei râurilor.” O echipă internațională de cercetători a determinat cât de mult contribuie zonele inundabile rămase active la reducerea cantității de azot din bazinul Dunării.
Potrivit studiului, 500.000 de tone de azot intră în apele bazinului Dunării în fiecare an, predominant sub formă de nitrați. Majoritatea provin din agricultură (44%) și din surse urbane (30%). Concluzia este că ar fi trebui ca luncilor inundabile care au fost transformate să li se redea utilitatea naturală pentru a îmbunătăți calitatea apei Dunării și a principalelor bazine hidrografice ale Europei.
Agenții economici trebuie verificați și avizați periodic, în funcție de tipul de deșeuri care rezultă în urma acțiunilor sau producției proprii.
Comunitățile și grupurile civice, trebuie să se implice personal în curățarea și îndepărtarea deșeurilor provenite din activitățile umane, din natură sau din zonele învecinate.
Instituțiile statului trebuie să se ocupe cu educarea și implementarea unor soluții de epurare și curățare a apelor uzate din gospodării sau ferme.
Schimbarea politicilor care să faciliteze implementarea unor strategii de management al deșeurilor, atât în zonele rurale cât și în zonele urbane.
Sunt și acțiuni care țin de fiecare dintre noi:
Nu vărsa grăsimea sau uleiul cu care gătești direct în chiuvetă sau în WC. Încearcă să ai un borcan special de depozitare și lasă-l în pubelele de gunoi când este plin (sau caută firme care colectează acest tip de deșeu);
Nu arunca uleiul uzat de la mașină în natură sau pe pământ (sunt benzinării sau service-uri auto care colectează acest tip de deșeu);
Nu folosi toaleta pe post de coș de gunoi; Evită să arunci în ea pad-uri demachiante sau șervețele umede;
Folosește mașina de spălat rufe numai atunci când cuva este plină;
Asigură-te că utilizezi o cantitate minimă de detergent atunci când speli haine și vase;
Cumpără recipiente biodegradabile;
Evită pe cât de posibil utilizarea plasticului;
Sortează resturile menajere;
Aruncă baterii și becuri doar la pubelele special amenajate pentru ele;
Dacă vizitezi o zonă în care există un lac, un râu sau un ocean în apropiere, nu arunca niciun fel de gunoi în sau lângă apă;
Pentru a proteja acesta resursă inestimabilă, care reprezintă viața de pe Planeta Pământ, o serie de acțiuni mici și mari, trebuie să aibă loc urgent și continuu:
Regândirea producției și creșterea randamentului folosind tehnologia pentru a consumă cât mai puțină apă
Tratarea și refolosirea apei industriale cât mai mult timp în același sistem, ciclu sau circuit închis
Utilizarea cât mai eficient a apei pentru menaj sau curățenie, folosind tehnologii smart ( optimizare traseu spălare, utilizare spray pentru pulverizare sau programe scurte de spălare care folosesc atât cât este strict necesar)
Construcții și automatizări de grădini verticale, care folosesc tehnologii avansate pentru un consum cu până la 95% mai puțină apă
Pământul poate părea că are apă din belșug, dar, de fapt, mai puțin de 1 % din apă este disponibilă pentru uz uman. Restul este fie apă sărată care se găsește în oceane, fie apă dulce înghețată în calotele glaciare polare, fie este prea inaccesibilă pentru a fi folosită în practică. În timp ce populația și cererea de resurse de apă dulce sunt în creștere, oferta va rămâne întotdeauna constantă. Și, deși este adevărat că ciclul apei returnează în mod continuu apa pe Pământ, aceasta nu este întotdeauna returnată în același loc sau în aceeași cantitate și calitate.
Așadar, efectele poluării apelor pot fi devastatoare, iar măsurile de prevenție trebuie să fie o prioritate pentru orice persoană fizică sau societate economică. Schimbarea începe cu tine!
Alexandru Luchiian
A lucrat nouă ani în automatizări industriale (fabrici, rafinării, CET-uri,power plant-uri). De cinci ani lucrează în domeniul IT ca specialist pe sisteme inteligente. Este fondatorul mai multor proiecte de mediu printre care : Strop de aer (www.stropdeaer), Strop de roua (www.stropderoua) , SpotFire (www.spotfire.ro)
Cânepa- o soluție reală pentru un viitor sustenabil
Cânepa este una din puținele plante care pot crește oriunde, în orice climat. Nu are nevoie de îngrășăminte sau pesticide și luptă în mod natural împotriva bolilor și buruienilor. De asemenea este un fitoremediator natural (curăță toxinele din sol) și poate reduce semnificativ poluarea chimică. Necesită mai puțină cantitate de apă; rădăcinile adânci deschid solul și îl îmbunătățesc pentru culturile viitoare. Cânepa necesită o treime din cantitatea de apă cerută de bumbac și culturi similare, deci reprezentând o alternativă mai sustenabilă.
Cânepa este una din puținele plante care pot crește oriunde, în orice climat. Nu are nevoie de îngrășăminte sau pesticide și luptă în mod natural împotriva bolilor și buruienilor. De asemenea este un fitoremediator natural (curăță toxinele din sol) și poate reduce semnificativ poluarea chimică. Are nevoie de o treime din cantitatea de apă cerută de bumbac și culturi similare, deci e o alternativă sustenabilă, iar rădăcinile ei adânci deschid solul și îl îmbunătățesc pentru culturile viitoare.
Cânepa, în Scoția, a fost cultivată în principal pentru fibre pentru a face vele, frânghii, plase de pescuit și haine, iar abia la mijlocul secolului al XIX-lea planta a început să fie studiată pentru proprietățile sale terapeutice în medicină. În prezent, majoritatea produselor pe bază de cânepă sunt lipsite de toxine, biodegradabile și regenerabile. Cânepa oferă o oportunitate de a produce materiale de construcție neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, inclusiv izolații, podele, pereți și beton (hempcrete). Poate înlocui plasticul, iar din cânepa se poate crea un plastic non-toxic și complet biodegradabil, care-l poate înlocui pe cel obișnuit. O sticlă de plastic de cânepă se degradează în termen de 3-6 luni de la aruncare.
În 1971 România era al 3-lea producător mondial de cânepă industrială. Această lungă istorie a cânepii a adus România pe primul loc ca cel mai mare furnizor de cânepă din Europa, cultivând 56 – 70% din întreaga producție europeană și locul 4 în lume cu 45.000 ha de teren cultivat cu cânepă, până în 1989. Mai recent, producția românească de cânepă se confruntă cu o revigorare datorită cererii internaționale, a sprijinului intern și a noilor facilități de prelucrare înființate. Suprafața plantată de cânepă din România a ajuns la 1.454 de hectare în 2018.
În prezent o barieră comună pentru România dar și Scoția, țară cu un istoric bogat al utilizării cânepii, este procesul necesar pentru obținerea licenței de producție. În ciuda faptului că este o cultură tradițională, cânepa rămâne strict reglementată de autoritățile române, deși beneficiile de mediu pe care le aduce sunt numeroase.
*Notă: Articolul argumentează doar cânepa industrială (pentru alimente și fibre) și nu cea medicinală.
Confruntându-se cu actualele situații de urgență de mediu, guvernele din întreaga lume și-au stabilit obiective ambițioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) la nivel național.
Uniunea Europeană și statele membre s-au angajat să ia măsuri pentru ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. În vederea atingerii acestui obiectiv, guvernele au promis să reducă emisiile cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Acest program se numește „Fit for 55”. La rândul ei Scoția este dornică să aducă o contribuție esențială prin stabilirea unui obiectiv de zero emisii nete de GES până în 2045 și de a reduce emisiile cu 75 % până în 2030.
Acest lucru necesită o abordare holistică la nivelul industriei, cercetării, educației, guvernului, precum și schimbarea comportamentului individual. Creșterea amplorii diversității agricole ar putea fi o componentă esențială în răspunsul agriculturii la atenuarea emisiilor de GES (gaze cu efect de seră).
Industria de cânepă, în curs de dezvoltare (în Scoția și România) prezintă oportunități inovatoare de a contribui în acest sens: prin dezvoltarea ei poate să ajute la combaterea schimbării climatice.
Ce este cânepa?
Cânepa se află în familia de plante mici Cannabaceae, formată din 170 de specii din 11 genuri. Cel mai cunoscut membru comestibil al acestei familii este hameiul folosit pentru aromatizarea berii. Planta are multe utilizări și trei grupe principale de soiuri de cânepă sunt recunoscute pentru proprietățile lor distincte: fibre, alimente și medicamente (medicinale/recreative) — aici intră și produsele cosmetice și de îngrijire personală. Toate aceste forme sunt botanic vorbind aceeași specie și arată foarte similar, motiv pentru care cânepa a suferit de o problemă de imagine.
Cânepa a fost cultivată pe scară mai largă în trecut pentru fibre și are o istorie de cultivare în Marea Britanie, inclusiv Scoția. Cultivarea pe scară largă a cânepii în zona Insulelor Britanice datează de la vremuri antice (343 î.Hr), dar dovezile găsite în St. Andrews — printre care un tezaur de lucrări metalice din epoca bronzului — sugerează că această plantă a fost folosită în Scoția mult mai devreme. Cânepa a fost o parte tradițională a industriei Scoției (pentru a face vele, frânghii, plase de pescuit și haine) și este potrivită atât pentru climă, cât și pentru condițiile de creștere din principalele zone agronomice, în special părți ale frontierelor (Scottish Borders), Lothian de Est, Fife, Angus, Moray și Insula Neagră. Numele locurilor încă există, care ne amintesc de istoria plantei în Scoția. Există "Hemphill" în Ayrshire, "Hempland" în Dumfries și Galloway, "Hempriggs" în Caithness și "Hempy Shot" în East Lothian.
Cânepa reprezintă deci o parte importantă a trecutului Scoției, dar și a viitorului datorită beneficiilor nutriționale, climatice și economice oferite, fiind intens investigată (cu finanțare guvernamentală) în acest sens în centre universitare și instituții afiliate precum Rowett Institute aflat în Universitatea din Aberdeen, Scoția.
În România, fibra de cânepa obținută din bastul plantei Cannabis sativa este folosită din cele mai vechi timpuri pentru îmbrăcăminte și alte bunuri de uz casnic. Dovezile arheologice o atestă încă din anii 7000 – 8000 î.Hr. În România, planta a fost adusă de sciți la începutul secolului al VII-lea î.Hr. În 1971 România a fost al 3-lea producător mondial de cânepă industrială. Această lungă istorie a cânepii a adus România pe primul loc ca cel mai mare furnizor de cânepă din Europa, cultivând 56 – 70% din întreaga producție europeană și locul 4 în lume cu 45.000 ha de teren cultivat cu cânepă, până în 1989. Cea mai mare parte a acesteia este utilizată pentru producția de textile de înaltă calitate pentru export.
Beneficiile multiple ale cânepii
Pentru mediu ambiental
Cânepa este printre cele mai puține plante care pot crește oriunde, în orice climat. Nu are nevoie de îngrășăminte sau pesticide și luptă în mod natural împotriva bolilor și buruienilor. Este un fitoremediator natural fiindcă aceasta curăță toxinele din sol și poate reduce semnificativ poluarea chimică. Are rădăcinile adânci care deschid solul și îl îmbunătățesc pentru culturile viitoare. Cânepa are nevoie de o treime din cantitatea de apă cerută de bumbac și culturi tradiționale similare.
Această plantă poate fi transformată în biocombustibil; putând înlocui cu ușurință combustibilii existenți în vehiculele de transport. Benzina produsă din cânepă este cu 85% mai ecologică decât benzina petrolieră. Biodieselul de cânepă este cu 97% mai eficient decât benzina tradițională (adică 97% din uleiul de cânepă poate fi transformat în biodiesel) și poate fi utilizat la temperaturi mai scăzute decât alte biomotorine. Atunci când este utilizat ca și combustibil biodiesel, cânepa emite 80% dioxid de carbon, în comparație cu combustibilii fosili, si aproape deloc dioxid de sulf. Combustibilul de cânepă, prin urmare, nu distruge stratul de ozon și generează astfel mai puțin gaz cu efect de seră. Totodată, nici nu contribuie la ploaia acidă.
Bio-produsele fabricate din cânepă sunt ecologice, deci pot fi ușor înlocuite în compost sau în depozitele de deșeuri. Majoritatea produselor pe bază de cânepă sunt lipsite de toxine, biodegradabile și regenerabile. Cânepa oferă o oportunitate de a produce materiale de construcție neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, inclusiv izolații, podele, pereți și beton. Hempcrete este eficient din punct de vedere energetic, non-toxic și rezistent la mucegai, insecte și foc. Poate înlocui plasticul; din cânepa se poate crea un plastic non-toxic și complet biodegradabil, care-l poate înlocui pe obișnuit. O sticlă de plastic de cânepă se degradează în termen de 3-6 luni de la aruncare. Cânepa produce fibre mai puternice decât bumbacul și alte plante și poate fi reciclată de mai multe ori.
Cânepa poate ajuta la reducerea defrișărilor, asta în contextul în care aproape 60% din pădurile lumii sunt folosite pentru lemn. Beneficiile de mediu ale cânepii includ capacitatea de a înlocui în mod durabil lemnul. În plus, prelucrarea fibrelor de cânepă pentru pânză și hârtie nu necesită clor, care este unul dintre principalii poluatori. O cultură de cânepă este recoltată în 90 de zile, comparativ cu în medie 25 de ani necesari creșterii pădurilor.
Planta contribuie la reducerea încălzirii globale întrucât începe să sechestreze carbonul în momentul în care este însămânțată. Cânepa produce un raport aproximativ de sechestrare de 1,5 unități de sechestrare pe unitate produsă. Adică, o tonă de fibre de cânepă recoltate ar trebui să sechestreze în mod ideal 1,62 tone de dioxid de carbon. Poate, de asemenea, să sechestreze carbonul înapoi în sol printr-un proces numit bio-sechestrare. Atunci când este utilizată sub formă de beton bio, hempcrete suferă calcinare în timp și absoarbe mai mult dioxid de carbon din mediul înconjurător.
Pentru nutriție și sănătate
Cânepa agricolă are un profil nutrițional excelent. Aceasta conține aproximativ 21,3%-32% proteine, 25,4%-35,9% ulei, și 27,8%-38,8% fibre alimentare. Compoziția chimică și conținutul de nutrienți al semințelor de cânepă au arătat variații semnificative în rândul soiurilor de cânepă, care pot fi direct corelate cu genotipurile și condițiile de mediu (temperatură, precipitații, sol etc.). Proteina seminței de cânepă este compusă din toți aminoacizii esențiali necesari oamenilor și este oarecum comparabilă cu alte proteine de înaltă calitate, cum ar fi cazeina și proteina din soia. Făina de cânepă are 0,16% din fibre solubile și 25,49% din fibre insolubile, de asemenea un conținut scăzut de amidon.
Uleiul de semințe de cânepă este format din acizi grași polinesaturați, acidul linoleic (46,10%-58,99%) fiind dominant cânepă, iar al doilea este acidul α-linolenic, reprezentând 10,50%-18,88% din uleiul de cânepă. Ambii sunt recunoscuți ca acizi grași esențiali, deoarece nu-i putem sintetiza direct în corpul uman și au un rol important în reglarea proceselor fiziologice, metabolice și inflamatorii pentru a preveni bolile cardiovasculare, obezitatea și diabetul zaharat. Cânepa are acizi grași esențiali ω-6 și ω-3, cu raportul optim între 2:1 și 3:1 bun pentru metabolismul uman.
Cânepa care aparține celor cinci soiuri românești (Zenit, Diana, Denise, Armanca și Silvana), deci este o sursă bogată de nutrienți (Ca, Mg, K) și ulei nesaturat ușor digerabil de către organism, dar prezența concentrațiilor de Cd peste limita superioară pune un semn de întrebare asupra utilizării semințelor în diverse produse alimentare. Cânepa extragând cu ușurință și anumite metale din sol, cantități semnificative de Fe (1133-2400 mg/kg), Mn (63-110 mg/kg), Zn (42-94 mg/kg) și Cd (1.3-4.0 mg/kg) sunt prezente în semințele de cânepă și deci planta (Cannabis sativa L.) fiind utilizată pentru fitoremediarea solului contaminat cu cadmiu, zinc și fier.
Datele preliminare privind conținutul de macronutrienți și micronutrienți din semințe de cânepă cultivate în zece ferme diferite din Nord-Estul Scoției (soiul Finola) au arătat cum cânepa e bogată în proteine dietetice (21-29%), fibre dietetice (13-16%) și grăsimi (23-31%). În plus, e bogată și în acizi grași ω-6 și ω-3; și mai multe microelemente, cum ar fi Mg, P, Ca, Mn, Fe, Zn și Cu.
Profilul microelementelor în semințele de cânepă diferă în funcție de varietate și de condițiile de mediu și agronomice; așa cum este exemplificat conținutul microelementelor în funcție de varietate când aceastea a fost cultivate în Nord-Estul Scoției (Figura 1), și de asemenea modul în care semințele de cânepa pot contribui la aportul de nutrienți necesari zilnic (RNI).
Situația actuală a utilizării sale în Scoția dar si România
Deși în urmă cu 30 de ani România era cel mai mare producător de cânepă din Europa, deteriorarea facilităților de procesare, cererea mai mică de produse din cânepă și reglementările legislative din ce în ce mai stricte au diminuat entuziasmul fermierilor pentru producția industrială de cânepă. Mai recent, producția românească de cânepă se confruntă cu o revigorare datorită cererii internaționale, a sprijinului intern și a noilor facilități de prelucrare înființate.
Suprafața plantată de cânepă din România a ajuns la 1.454 de hectare în 2018. Importurile de semințe de cânepă pentru prelucrare au crescut cu aproape 50% în primele opt luni din 2019 în perioada corespunzătoare din 2018, ajungând la 2,6 milioane de dolari. În prezent, România se află printre primele cinci state membre ale UE care cultivă cânepă. Conform legislației actuale fermierii români au voie să cultive doar câteva soiuri industriale de cânepă dezvoltate de "Institutul Secuieni". Acestea se numesc Jubileu, Dacia, Diana, Zenit și Denise.
Nu există statistici oficiale privind producția de cânepă în Scoția. Cu toate acestea, fiscul britanic are date comerciale care arată că Regatul Unit este un importator net de cânepă și fibre de cânepă. Principalii furnizori de semințe de cânepă în Marea Britanie sunt Țările de Jos, Franța, Spania și China, în timp ce țările importante care importă semințe de cânepă produse în Marea Britanie sunt Franța, Germania, India și Țările de Jos. De asemenea, principalii furnizori de fibre de cânepă în Marea Britanie sunt Lituania, Olanda, Australia și Senegal. Marea Britanie furnizează, de asemenea, fibre de cânepă în Franța, Australia și Emiratele Arabe Unite.
O mare varietate de produse pe bază de cânepă sunt disponibile în România dar și în Scoția inclusiv produse fabricate la nivel local sau importate. În timp ce piața internă este încă subdezvoltată, cererea consumatorilor este în continuă creștere. Evoluția tendințelor consumatorilor și a inițiativelor de marketing va continua să conducă cererea. Semințele de cânepă din România care nu sunt prelucrate la nivel local sunt vândute în cea mai mare parte către alte piețe ale UE, în special Franța, Italia și Polonia.
Din anul 2012, guvernul scoțian finanțează proiecte de cercetare în cadrul Institutul Rowett, Universitatea din Aberdeen, Scoția care studiază culturile noi sau puțin utilizate pentru candidatura lor la securitatea alimentară și pentru o dietă sănătoasă și durabilă. În această cercetare s-au studiat compoziția nutrițională a culturilor alimentare, cum ar fi cânepa, pentru a evalua potențialul acesteia pentru a contribui la cererea viitoare de proteine și la diversificarea agriculturii în Scoția. Guvernul scoțian, continuă să finanțeze și să sprijine cercetarea cânepii cu un proiect actual (2022-2027) care promovează biodiversitatea, economia ecologică și, prin urmare, schimbările climatice prin:
Stimularea sectorului agricol scoțian să desfășoare activități de diminuare a GES;
Identificarea de oportunități pentru sectorul alimentar și al băuturilor din Scoția pentru a promova sustenabilitatea;
Înțelegerea suficienței nutriționale și acceptarea de către consumatori a alimentelor de cânepă ca parte a dietei cu amprentă scăzută de carbon.
Studiile de nutriție cu voluntari umani efectuate la Institutul Rowett au constatat că adăugarea de făină de cânepă în dietă poate ajuta la modularea nivelului hormonilor intestinali în sânge și de a promova un sentiment de plenitudine după masă. Acest studiu nutrițional a concluzionat că făina de cânepa reprezintă o sursă valoroasă de aminoacizi pentru dieta umană putând fiind exploatată în promovarea sațietății și în potențiala ameliorare și prevenire a bolilor cronice, cum ar fi diabetul zaharat.
Un alt proiect de cercetare din cadrul Institutul Rowett dar cu finanțare industrială, studiază reducerea și revalorizarea sub-produselor din indutria alimentară a cânepii. Scopul acestui proiect este sa stimuleze o economie circulară, revalorizând sub-produsele în noi produse alimentare și ingrediente funcționale contribuind în același timp la o nutriție circulară și la o producție mai ecologică de alimente de cânepă.
Uleiul de cânepă presat la rece a fost produs comercial în Scoția pentru prima dată în 2022, folosind semințe de cânepă cultivate în Scoția, în Aberdeenshire și Angus. Noul produs a fost inspirat de cercetările privind beneficiile nutriționale, de sănătate și de mediu ale culturii, care au avut loc la Institutul Rowett al Universității din Aberdeen.
În Scoția, de asemenea au fost create mai multe activități educaționale la Rowett Intitute cu scopul de a promova și educa potențialul și beneficiile cânepii, cum ar fi activitatea "Cânepă pentru viitor", concepută special pentru școli pentru a educa elevii asupra cânepii și a rolului acesteia în lupta împotriva schimbărilor climatice.
Dr. Madalina Neacsu and David McLelland from Norvite with the press, Foto source: University of Aberdeen
Bariere actuale și ce ne impiedică să maximizăm potențialul cânepii?
O barieră comună pentru Scoția și România este procesul necesar pentru obținerea licenței de producție. În ciuda faptului că este o cultură tradițională, cânepa rămâne strict reglementată de autoritățile române. Fermierii trebuie să se adreseze biroului județean al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MARD) din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MARD) pentru aprobarea de a cultiva cânepă. Odată ce fermierii sunt aprobați pentru cultivarea cânepii, aceștia trebuie să prezinte eșantioane pentru testarea la oficiul județean MARD pentru a determina orice conținut de tetrahidrocanabinol (THC).
În România, legislația de astăzi permite cultivarea a doar câteva soiuri care sunt certificate ca având un nivel de THC sub 0,2%. Tulpinile de cânepă industrială Jubileu, Dacia, Diana, Zenit și Denise sunt soiuri românești dezvoltate de Institutul Secuieni și pot fi cultivate cu succes în România.
Recent, interesul pentru producerea de cânepă a revenit puternic datorită investițiilor în instalațiile de prelucrare, a disponibilității fondurilor UE și a potențialului de profit mai bun peste cereale și semințe oleaginoase mai tradiționale. România susține producția de cânepă prin diverse programe, iar fermierii de cânepă pot aplica pentru diferite tipuri de plăți subvenționare. Pentru a se califica pentru aceste plăți, agricultorii trebuie să respecte o serie de criterii, inclusiv dovada unui randament mediu minim, dovada livrării culturilor către un prelucrător, o declarație pe proprie răspundere în ceea ce privește soiurile de cânepă și volumul de semințe utilizate în câmp. În plus, domeniile sunt supuse la testarea conținutului de THC.
Unitățile industriale de prelucrare a cânepii în România au scăzut dramatic, acum există doar cateva plante active situate în zonele favorabile pentru plantari, cum ar fi județele Alba, Botoșani sau Bihor. Aceste companii comercializează un portofoliu mare de produse, inclusiv ulei de cânepă, semințe de cânepă pentru oameni și animale, făină de cânepă, diverse produse nutraceutice și suplimente alimentare, deasemenea diverse produse cosmetice.
În Scoția, Home Office eliberează licențe pentru cultivarea plantelor din tipuri de semințe aprobate, cu un conținut de THC care nu depășește 0,2%. Spre deosebire de România, în Scoția lipsesc total facilitățile de prelucrare pentru cânepă și fibre, acest fapt este un regres major pentru creșterea și dezvoltarea sectorului scoțian de cânepă. O altă barieră majoră în calea succesului sectorului scoțian de cânepă este lipsa unor rute de piață bine stabilite. Fermierii, procesatorii și centrele de vânzare cu amănuntul sunt esențiale pentru creșterea sectorului scoțian de cânepă. Nu există cultivatori de semințe stabiliți în Scoția, ca urmare, fermierii trebuie să importe toate semințele pe care le cultivă. Acest lucru impune un mare efort financiar asupra agricultorilor, deoarece aceștia nu au puterea de piață de a afecta prețul pe care îl plătesc pentru semințe. În plus, fluctuația constantă a prețului semințelor de cânepă afectează prețul pe care îl plătesc în fiecare an. Prin urmare, este necesar să se înființeze o fermă de producție de cânepă pentru a elimina această barieră.
Care sunt oportunitățile pentru România dar și pentru Scoția?
Există oportunități semnificative atunci când vine vorba de cânepă datorită multitudinii sale de utilizări, fiind deci o cultură foarte profitabilă. Acest lucru poate duce la dezvoltarea de noi piețe și oportunități de afaceri, la generarea de noi locuri de muncă și la crearea de noi industrii mai ecologice. Cultivarea cânepii îmbunătățește sechestrarea carbonului, care ar trebui considerată ca o oportunitate pentru fermierii de cânepă de a primi credite de carbon. Fermierii ar putea fi recompensați pentru alocarea terenurilor pentru producția de cânepă și îmbunătățirea ecosistemului natural. Recompense într-o formă de credite de carbon va încuraja alți fermieri să includă cânepă în sistemul lor de agricultură.
Cânepa oferă oportunități excelente pentru nutriția umană, biodivesificând mulți macronutrienți din dietă: proteine, fibre dietetice și grăsimi. Planta ar putea promova dezvoltarea mai multor alimente noi, ingredientele funcționale extinzând piețele alimentare și nutraceutice. Ar putea reprezenta, totodată, o sursă durabilă și sustenabilă de alimente, produsă local și o alternativă mai ecologică pentru hrană animalelor înlocuind cele pe bază de soia.
Prin urmare, beneficiile de mediu pe care le aduce cânepa sunt numeroase. Promovând-o ca pe un adevărat campion medioambiental care oferă soluții reale pentru combaterea și ameliorarea schimbărilor climatice, putem sprijini agricultura să contribuie la reducerea de GES și îndeplinirea ambițiilor naționale, atât în România cât si în Scoția. Mai mult de-atât, cânepa oferă alternative ecologice la multe produse și procese actuale și oferă alternative mult mai sănătoase de nutrienți în dieta umană și alternative sustenabile pentru hrănirea animalelor.
Dr. Mădălina Neacșu
Madi a studiat ingineria biochimică (1995-2000) la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România, urmată de un master în bio-cataliză (2000-2001) de la aceeași Universitate și un doctorat în Chimia Produșilor Naturali și Biotehnologie (2001-2006). După anii de doctorat petrecuți cu burse de prestigiu în mai multe universități europene (Finlanda, Belgia, Spania), s-a specializat în dezvoltarea alimentelor funcționale atât în mediul academic, cât și în industrie. Madi a contribuit la compilarea dosarelor pentru dezvoltarea de „claim-uri” de sănătate aprobate de ESFA.
Ea a primit finanțare de la guvernul scoțian pentru mai multe proiecte de cercerare: (2012-2016) investigând potențialul nutrițional a numeroase culturi sustenabile, sănătoase și bogate în proteine; (2016-2022) proiect axat pe dezvoltarea de tehnologii pentru noi alimente funcționale explotând si traducând beneficiile culturilor cu conținut ridicat de proteine, cum ar fi cânepa și hrișca pentru prevenirea/ întreținerea diabetului zaharat observate in studiile cu subiecti umani. Recent Madi a brevetat un produs nutraceutic (într-un grant BBSRC-GCRF cu Malawi (2017-2020), contribuind la comercializarea unui nou produs. În prezent, Madi este lider într-un program de cercetare pe cânepă finanțat de guvernul scoțian (2022-2027) pentru reducerea emisiilor de carbon, si biodiversificarea dietei în Scoția.
Cumpătarea un bun cadou de Crăciun
Datele studiul publicat în 2019 realizat de un grup de cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea din Adelaide arată că în România, aruncăm circa 13% din carnea și 17% din restul alimentelor…
O lume plină de deșeuri fără responsabilitate individuală
Datele studiul publicat în 2019 realizat de un grup de cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea din Adelaide arată că în România, aruncăm circa 13% din carnea și 17% din restul alimentelor achiziționate. Această risipă alimentară este accentuată și de rate relativ mici de colectare selectivă pentru restul alimentelor, factori ce contribuie la poluarea mediului înconjurător și la un comportament nesustenabil.
Deșeurile alimentare - o problemă cu multe aspecte în România
În cadrul articolului publicat în 2019 împreună cu alți doi colegi de la Universitatea Babeș-Bolyai (România) și Universitatea din Adelaide (Australia) am analizat comportamentul consumatorilor români privind deșeurilor alimentare și modul în care am putea reduce această risipă.
Datele studiului au arătat că respondenții consumă doar 86.7% din carnea achiziționată (13.3% fiind aruncată) și doar 82.5% din restul alimentelor cumpărate (17.5% fiind aruncate). Aceste procente devin îngrijorătoare când ne gândim în cantitățile absolute. Practic, conform acestor date, la fiecare 100 kg de carne achiziționate, 13 kg vor ajunge la gunoi, ceea ce reprezintă o risipă clară, cu un impact semnificativ asupra mediului și asupra bunăstării individuale.
Comportamentul respondenților este îngrijorător și când vine vorba despre modul în care elimină deșeurilor. Spre exemplu, peste 44% dintre cei intervievați nu colectează și nu reciclează uleiul alimentar uzat. Se știe că acest ulei este extrem de poluant și cu un impact major asupra mediului din moment ce un litru de ulei alimentar uzat aruncat în sistemul de canalizare polueaza un milion de litri de apă. De asemenea, cercetarea a arătat că doar 15.5% din respondenți colectează selectiv peste 75% din alte resturi alimentare.
Motivație și obstacole
Este îmbucurător faptul că respondenții sunt conștienți de posibilul impact asupra mediului. Astfel, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă deloc îngrijorat, iar 5 extrem de îngrijorat în legătură cu impactul risipei de alimente asupra mediului, grupul de respondenți a înregistrat o medie de 3.4. Ar trebui să fim precauți însă cu acest scor, pentru ca el indică doar îngrijorarea, care nu se traduce obligatoriu și într-o schimbare a comportamentului.
Când vine vorba despre motivele ce stau la baza unui comportament sustenabil, 58.7% au indicat ca și motiv principal dorința de a proteja mediul înconjurător.
Cea mai mare barieră în calea unui comportament sustenabil când vine vorba de deșeurile alimentare este lipsa spațiului unde resturile alimentare ar putea fi depozitate până la preluare, după cum au indicat 32 % din respondenți. Un alt motiv invocat de 22% dintre cei intervievați este lipsa timpului, în timp ce alți 14% au afirmat că nu știu ce ar trebui să facă cu aceste deșeuri.
Magnitudinea problemei la nivel european
Risipa de alimente este o problemă mondială care a căpătat o importanță din ce în ce mai mare pe agendă publică și politică din ultimii ani. Organizația Națiunilor Unite estimează că, la nivel mondial, costurile economice și de mediu anuale asociate acestui fenomen se ridică la aproximativ 1,7 mii de miliarde de dolari americani.
Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO) indică că în Europa și America de Nord circa 115 kg de alimente/persoană sunt anual aruncate. Aceasta însumează circa 1.3 giga-tone de alimente care erau încă comestibile la momentul în care au fost aruncate, reprezentând 81.25% din totalul alimentelor ajunse la gropile de gunoi. Această cantitate este echivalentul a mai mult de jumătate din producția anuală de grâne la nivel mondial.
Potrivit Comisiei Europene, în UE sunt irosite anual aproximativ 88 de milioane de tone de alimente. Din păcate această risipă alimentară contribuie direct la poluarea mediului înconjurător (atât în procesul de producție a alimentelor, cât și odată ce acestea ajung la gropile de gunoi). Astfel circa 20% din totalul de alimente produse sunt pierdute sau risipite, în 70% din cazuri acest lucru întâmplându-se în gospodării.
Dacă am considera toată cantitatea de alimente risipite la nivel mondial într-un top al celor mai mari emițători de gaze cu efect de seră, UE ar ocupa locul 3, după SUA și China.
Cumpătarea - o posibilă soluție la nivel individual
Suntem obișnuiți să asociem belșugul cu bunăstarea, iar Crăciunul este una dintre perioadele în care cumpărăm și cheltuim în exces. Indiferent de categoria de produse, am putea încerca să cumpărăm și să irosim mai puțin, fie că este vorba de electronice, haine, sau mâncare.
În acest sens este bine să redescoperim cumpătarea ca instrument de a reduce consumul și de creare a unui stil de viață sustenabil. Este evident că atât la nivel individual cât și la nivel de societate avem de-a face cu un vizibil conflict între imperativul economic de a susține consumul - în cadrul idealurilor neoliberale a suveranității consumatorului și a magazinelor 24/7 - și dorința (sau chiar necesitatea) de a proteja mediul înconjurător.
Temperarea sau cumpătarea în acest sens nu trebuie să devină un scop în sine ci mai degrabă un instrument prin care am putea promova atât prosperitatea umană (cea individuală și colectivă) cât și prosperitatea non-umană, care la rândul ei este extrem de necesară pentru noi, oamenii, pentru că nu trăim într-un vacuum ecologic.
Atunci când vine vorba despre produsele alimentare am putea implementa o serie de măsuri ce ar putea reduce risipa, și anume:
Să îmbunătățim etichetarea produselor alimentare pentru a fi mai ușor de citit și înțeles.
Să desfășurăm campanii, așa cum se întâmplă și în alte state (https://www.uglyproduceisbeautiful.com/goals.html) menite să crească acceptabilitatea produselor alimentare cu defecte pentru a evita aruncarea lor atunci când nu au un aspect “comercial” căutat de retaileri și consumatori.
Împreună cu operatorii de salubritate, să dezvoltăm soluții viabile și contextualizate pentru reciclarea sustenabilă a alimentelor. Astfel, se poate evita ca acestea să ajungă direct la gropile de gunoi under ar produce și mai mult dioxid de carbon prin descompunere.
În continuare totuși, una dintre cele mai eficiente metode pentru a evita risipa este prin a cumpăra mai puțin. Avem obiceiul de a cumpăra foarte multe produse, mai ales înainte de Crăciun, deși multe magazine se redeschid chiar și în prima sau a doua zi de Crăciun. Dacă am cumpăra mai puțin și mai des, am putea să evităm risipa. Așa cum arată graficul de mai jos, în România tindem să aruncăm atât mâncarea gătită, cât și alimentele proaspete, precum legume și fructe.
În acest an putem face din sărbătorile de iarnă evenimente mai echilibrate, în care cumpărăm, gătim, mâncăm și irosim mai puțin.
Dr. Ruxandra Malina Petrescu-Mag
Conferențiar la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cercetător asociat la Gembloux Agro-Bio Tech, Universitatea din Liège. Ruxandra are contribuții semnificative în domeniul guvernanței de mediu prin intermediul publicațiilor și proiectelor de cercetare la care a participat.