China versus restul lumii în cursa pentru dominația energiei solare

Poate fi China prinsă din urmă în acest domeniu și unde sunt celelalte mari economii în această cursă?

În anul 2023 China a implementat o capacitate solară de 216.9 gigawați (GW), depășind astfel întreaga capacitate de 175.2 GW instalată până în prezent în Statele Unite. Această realizare reprezintă un moment semnificativ și subliniază o mare discrepanță în adoptarea energiei solare între cele mai importante două economii ale planetei, dar și restul marilor actori economici.

Categorii de articole



Impactul politicilor și partidelor verzi în democrații

Politica verde este pe un trend ascendent în lume. Chiar și așa, doar 90 de țări din cele 195 au partide verzi înregistrate. Dintre acestea, și mai puține partide ajung în fapt să dețină putere politică în parlament sau guvern. În același timp, politicile verzi sunt susținute de un număr tot mai mare dintre partidele clasice.

Read More

Carta energiei: Cum ne uităm la vulnerabilitățile tratatului?

Tratatul privind Carta energiei (ECT) pare un tratat ca multe altele, menit să asigura predictibilitatea investițiilor și să promoveze cooperarea internațională.

Totuși, acesta vine cu o serie de vulnerabilități și posibile riscuri pentru agenda climatică globală și eforturile de decarbonizare a economiei Europene.

Read More

O fereastră în viitor - Global Trends 2040 și scenariile pentru 20 de ani

În următorii 20 de ani efectele fizice ale schimbărilor climatice vor fi tot mai vizibile și ne vor afecta bunăstarea în mod direct. Țările cu economii emergente vor fi cele mai puternic afectate. Dezbaterile interstatale cu privire la…

Read More
Energie, Politici, Politici globale, Politici climatice, Regenerabile Dr. Andrei David Korber Energie, Politici, Politici globale, Politici climatice, Regenerabile Dr. Andrei David Korber

De la un sistem energetic fosil la un sistem energetic 100% regenerabil în 6 pași

Cu toții am auzit despre schimbările climatice și despre emisiile de carbon din sistemul energetic și de transport. În fiecare zi, țările Uniunii Europene cheltuie aproximativ 1 miliard €/zi [1] doar pentru a achizitiona combustibili fosili. Acești bani pot fi folosiți de exemplu pentru a investi într-un nou sistem energetic fără emisii de carbon. Deși pare destul de dificil, putem…

Read More

Suntem încântați să comunicăm argumentele științifice despre schimbările climatice împreună cu: