COP 27- Progres timid și poticnit cu mult rămas de făcut

”Acesta poate fi COP-ul unde putem pierde speranța respectării pragului de 1.5 °C la nivel global”, declara Alok Sharma presedintele COP 26 în cadrul actualei conferințe din Egipt.

Francesco La Camera, directorul general al Agenției Internaționale a Energiei Regenerabile (IRENA), declara că actualul COP trebuie să fie unul al implementării, iar prin cadrul platformei lor au reușit să strângă 1 miliard USD menit să ajute țările cu economii emergente, acesta atrăgând atenția la faptul că state mici precum Barbados și Tuvalu se confruntă deja cu riscuri existențiale datorate schimbărilor climatice.

”Nu putem vorbi de securitate climatică la nivel global fără a proteja Amazonul” declara președintele reales al Braziliei Lula da Silva, care speră să reducă drastic nivelul defrișărilor ilegale din pădurile amazoniene și să formeze la nivel internațional o alianța pentru protejarea pădurilor tropicale.

Un consens a fost atins pentru crearea și finanțarea unui fond denumit Loss and Damage Fund (Pierdere și Daune). Însă nici acum planul propus la Copenhaga în 2009 ce promitea susținerea celor mai vulnerabile țări în fața schimbărilor climatice cu 100 miliarde USD până în 2020, nu a fost materializat.

Conferința climatică a acestui an a fost umbrită de contextul geopolitic, unul dominat de către războiul ruso-ucrainean, dar și de actuala criză energetică și iminenta criză economică ce reprezintă potențiale obstacole în lupta pentru limitarea emisiilor GES și a unei lupte efective împotriva schimbărilor climatice.

---

La sfarșitul COP 26 din Glasgow precizam că acea conferință “poate reprezenta un moment istoric în privința angajamentelor concrete luate la nivel global pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice. Glasgow în trecut a reprezentat al doilea oraș al imperiului britanic și un epicentru al producției oțelului și procesării cărbunelui. În secolul 21 poate intra în istorie ca orașul ce poate declanșa prin actuala conferință o revoluție verde industrială la nivel global și demararea unui efort global unit pentru redresarea situației climatice până în 2050.”

Însă COP 27 la Sharm El Seikh în Egipt a fost umbrit în mare măsură de situația geopolitică la nivel global. În discursul de deschidere Simon Stiell declara :

Parisul ne-a dat acordul.

Katowice și Glasgow ne-au oferit planul.

Sharm El-Sheikh ne îndeamnă la punerea în aplicare.

Nimeni nu poate fi un simplu pasager în această călătorie.

Acesta este semnalul că vremurile s-au schimbat.

Totodată acesta mai atrăgea atenția la faptul că foarte puține țări au angajamente concrete făcute în ceea ce privește reducerea emisiilor, concluzionând că “24 nu este 194. Așa că iată-mă acum, uitându-mă la 170 de țări care trebuie să își revizuiască și să își consolideze angajamentele naționale în acest an.”

Acest discurs poate fi reflectat de către Indexul de performanță al schimbărilor climatice (Climate Change Performance Index) care ne arată că și în anul 2022 cele mai mari economii ale planetei (SUA, Federația Rusă, China, Japonia ș.a) nu întreprind suficiente eforturi de combatare a efectelor schimbărilor climatice și reducere a emisiilor GES, astfel regăsindu-se în subsolul acestui clasament. Uniunea Europeană ca medie se situa pe locul 19, în creștere ușoară datorită performanțelor unor țări precum Danemarca, Suedia și Portugalia. România este situată pe locul 43 în acest index.

Sursa foto: https://ccpi.org/

Mesaje mixte încă de la bun început

Imediat după discursul secretarului general ONU Antonio Gutteres ce preciza că trebuie să urmărim eliminarea graduală a combustibililor fosili, Președintele Emiratelor Arabe Unite declara că țara sa “este considerată un furnizor responsabil de energie care va continua să își joace rolul câtă vreme lumea va avea nevoie de petrol și gaze”. Această declarație trebuie pusă în contextul în care EAU vor găzdui următorul COP cu numărul 28.

Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a dorit de la început să sublinieze importanța cooperării la nivel global între sud și nord, precizând ca sudul “dispune de resurse din belșug. Așa că haideți să facem echipă. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană semnează noi parteneriate pentru hidrogen cu Egiptul, cu Namibia și cu Kazahstanul. Acesta este motivul pentru care sprijinim parteneri precum Vietnam și Africa de Sud pentru a-și decarboniza economiile. Trebuie să atingem obiectivul de la Paris. Iar Europa își menține cursul.”

Aceasta continua declarând: “În cele din urmă, îi îndemnăm pe partenerii noștri din Nordul global să își intensifice finanțarea pentru climă în Sudul global. Europa asigură partea sa echitabilă din promisiunea de 100 de miliarde de dolari. Pentru al doilea an consecutiv, am depășit 23 de miliarde de euro - în ciuda pandemiei COVID-19, în ciuda războiului din Rusia. Și o mare parte din finanțarea noastră pentru climă este deja destinată adaptării. Așadar, este fezabil și îi invităm și pe alții să facă un pas înainte.” continuând în a zice că Europa va “reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030. Iar acest lucru este confirmat prin lege. Prin pachetul "Fit for 55", punem în aplicare cel mai ambițios cadru juridic din lume. Și facem apel la toți marii emițători să își sporească și ei ambițiile.”

Revenirea președintelui brazilian Lula, un semnal de bun augur?

Realegerea lui Luiz Înácio Lula da Silva ca președinte al Braziliei a reprezentat un moment important înainte de COP 27, acesta alegând să se adreseze conferinței pe data de 16 Noiembrie.  Brazilia adăpostește o mare majoritate a pădurilor amazoniene, denumită metaforic unul din “plămânii” planetei. În timpul mandatului președintelui Jair Bolsanaro defrișările au crescut exponențial, daunele fiind exacerbate și de incendiile devastatoare ale anilor 2019 și 2020. În timpul primelor mandate Lula a reușit să scadă semnificativ gradul defrișărilor după anul 2005 și speranțele sunt ca și acum să repete acest fapt. "Trebuie să oprim această grabă spre abis. Nu putem vorbi de securitate climatică la nivel global fără a proteja Amazonul” a fost una din remarcile de început ale discursului său.

De asemenea, revenirea lui Lula a permis formarea unei alianțe strategice între Brazilia, Indonezia și Congo pentru a coordona protecția pădurilor tropicale, însă această alianță va necesita fonduri substanțiale pentru prevenirea defrișărilor și conservarea biodiversității.

Resursele de apă, un punct nevralgic la COP și pentru Egipt

Apa ca resursă naturală a fost un subiect lung discutat mai ales din perspectiva țării gazdă, Egipt. Președintele Egiptean Abdel Fatah al-Sisi, declara că resursele de apă ale țării sale nu mai pot ține pasul cu cererea populației egiptene, una în continuă creștere. Egiptul depinde în mare măsură de apa Nilului însă barajul Grand Ethiopian Rennaissance Dam (GERD) a provocat tensiuni în repetate rânduri între Egipt, Etiopia (care începuse unilateral să umple barajul de acumulare) și Sudan.

Etiopienii au fost foarte reticenți la îndemnul egiptenilor de a semna un angajament concret menit să reglementeze eliberarea unor cantități de apă din barajul GERD, mai ales în anii secetoși. Agricultura reprezintă ~11.3% din PIB-ul Egiptului care are nevoie de reforme masive și sistemice în acest domeniu.

Un alt punct important la COP 27 a fost introducerea unei inițiative privind managementul apei la nivel global, denumită AWARE (Action for Water Adaptation and Resilience). Aceasta va avea misiunea de a oferi suport financiar si tehnologic pentru combaterea secetelor dar si unelte operaționale precum sisteme de monitorizare, avertizare și informare.

Global Shield - Un câștig COP 27 sau un compromis pe termen lung?

Pe data de 14 noiembrie a fost lansat un proiect denumit “Global Shield”, un “scut” global menit să ajute țările cele mai afectate de efectele schimbărilor climatice. Primele țări recipiente vor fi Pakistan și Bangladesh, printre altele. Însă au fost vociferate și nemulțumiri legate de prelungirea și amânarea discuțiilor privind fondul global de pierderi și daune (loss & damage fund), mulți temându-se că Global Shield va fi o alternativă mai ieftină dar și mai puțin efectivă în fața efectelor schimbărilor climatice. Scoția a fost prima țară ce a oferit suport prin cadrul Loss & Damage fund în cadrul COP 26 Glasgow, urmată de Belgia și Danemarca. Anul acesta în cadrul COP 27 Austria a fost una din primele țări care au promis suport pentru acest fond, unul în valoare de 50 milioane USD pe o durată de 4 ani. De asemenea fondul de adaptare pentru ajutarea celor mai vulnerabile țări în fața schimbărilor climatice a primit peste 230 milioane USD în cadrul COP 27.

CarbonBrief însă atrăgea atenția că marile economii nu contribuie pe cât ar trebui la fondul global de pierderi și daune (Loss and Damage fund). În 2020 SUA plăteau doar 7.6 miliarde USD (19% din ce ar fi trebuit să contribuie raportat la gradul lor de poluare- acel așa-zis Fair Share). Australia și Canada de asemenea n-au contribuit sufficient, în vreme ce Germania, Japonia și Franța erau pe surplus la acest capitol.

Sursa foto: Carbon Brief

Totodată discuțiile cu privire la o reducere și eventuală stopare a exploatării hidrocarburilor au fost dificile și întrerupte. Deși inițial erau zvonuri cum că Statele Unite ar fi de acord cu o astfel de propunere, actualul context al aprobărilor de exploatări noi în anul 2022 ne arată cu totul alt tablou la nivel global.

Câteva puncte cheie ale textului draft

În linii mari draftul 3 (19/11/22 13:00) al textului final COP 27 (disponibil aici) continuă să reafirme obiectivele propuse anul trecut la Glasgow. Textul reafirmă importanța respectării pragului de 1.5 °C recunoscând însă faptul că în prezent comunitatea internațională e presată de provocări suprapuse legate de securitatea alimentară, energetică, geopolitică etc. Însă angajamentele concrete sunt puține iar limbajul este în continuare vag. Un exemplu este articolul 10 al acestui draft care “decide să pună în aplicare tranziții ambițioase, echitabile și favorabile incluziunii către o dezvoltare cu emisii reduse și rezilientă la schimbările climatice, în conformitate cu principiile și obiectivele Convenției, ale Protocolului de la Kyoto și ale Acordului de la Paris” .

Legat de finanțare acest text reiterează articolele 2,4 și 9 ale Tratatului Climatic de la Paris și evidențiază in punctul 55 faptul că trebuie investite ~4 trilioane de dolari pe an în domeniul energiei regenerabile până în 2030 - inclusiv investiții în tehnologie și infrastructură - pentru a ne permite să ajungem la emisii nete zero până în 2050.

Punctul 57 însă pune punctul pe i atrăgând atenția cu îngrijorare la ”decalajul tot mai mare dintre nevoile părților care sunt țări în curs de dezvoltare, în special din cauza impactului din ce în ce mai mare al schimbărilor climatice și a creșterii gradului de îndatorare, și sprijinul furnizat și mobilizat pentru a completa eforturile depuse de acestea în vederea punerii în aplicare a contribuțiilor lor determinate la nivel național, subliniind că, potrivit estimărilor actuale, aceste nevoi se ridică la 5,6 trilioane USD până în 2030”. Un semnal alarmant este reflectat în punctul 58 care denotă lipsa de urgență și acțiune, fiind menționată o “îngrijorarea serioasă cu privire la faptul că obiectivul părților din țările dezvoltate de a mobiliza în comun 100 de miliarde USD pe an până în 2020 nu a fost încă atins și îndeamnă țările dezvoltate să îndeplinească acest obiectiv.”

La final de COP 27- Cele mai importante realizari

Printre cele mai semnificative realizări ale acestei conferințe se numără următoarele:

• Anunțul lui António Guterres cu privire la un plan de 3,1 miliarde USD pentru a se asigura că toate persoanele de pe planetă sunt protejate de sisteme de avertizare timpurie în următorii cinci ani.

• Lansarea unui plan condus de G7, denumit Facilitatea de finanțare a Scutului Global, pentru a oferi finanțare țărilor care suferă de dezastre climatice.

• Anunțarea unei noi finanțări în valoare totală de 105,6 milioane USD de la țări precum Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Slovenia, Suedia, Elveția și regiunea valonă a Belgiei. Acestea au subliniat necesitatea unui sprijin și mai mare pentru fondurile Fondului Global de Mediu, care vizează nevoile imediate de adaptare la schimbările climatice ale statelor cu altitudine redusă și cu venituri mici.

• Noul Parteneriat indonezian pentru o tranziție energetică echitabilă, anunțat în cadrul summitului G20 desfășurat în paralel cu COP27, va mobiliza 20 de miliarde USD în următorii 3 până la 5 ani pentru a accelera o tranziție energetică echitabilă.

• S-au înregistrat progrese importante în ceea ce privește protecția pădurilor, odată cu lansarea Parteneriatului liderilor pentru păduri și climă, care are ca obiectiv să reunească acțiunile guvernelor, ale întreprinderilor și ale liderilor comunităților pentru a stopa pierderea pădurilor și degradarea terenurilor până în 2030.

• Lansarea unui pachet /masterplan de 25 de noi acțiuni de colaborare pentru accelerarea decarbonării a cinci domenii-cheie: energie, transport rutier, oțel, hidrogen și agricultură.

La fel ca în anii precedenți discuțiile la COP au fost dificile, unde reticența și amânarea au dominat. Aprobarea fondului de pierderi și daune (Loss & Damage) este un moment istoric deoarece confirmă conștientizarea la nivel global a pericolului pozat de schimbările climatice iar că cele mai bogate țări vor trebui într-un fel sau altul să ajute țările cu economii emergente care sunt cele mai vulnerabile în această privință. Însă limbajul cu privire la eliminarea treptată utilizării hidrocarburilor este aproape neschimbat iar deși a fost reafirmată importanța respectării pragului de 1.5 °C , angajamentele confirmate până acum, sau mai degrabă lipsa acestora, nu vor fi suficiente.

COP 27 a încercat poticnit să construiască pe fundațiile conferințelor anterioare. Rămâne de văzut care va fi progresul realizat până la COP 28, ce va avea loc în Dubai, una din marile capitalele petroliere ale lumii.

Reportaj COP de la firul de nisip- Anca Iosif

COP27 a însemnat două săptămâni tensionate în Sharm El-Sheikh, Egipt. Supra-numit COP-ul african, conferința de anul acesta a venit cu mesajul să ne dăm rendez-vous cu toții – liderii lumii, ONG-uri, activiști, presă – într-una dintre țările în dezvoltare, pe cel mai afectat continent de schimbări climatice. De la secete, la inundații puternice – unde Pakistan e exemplul perpetuu, cu o treime din țară inundată anul trecut, care încă-și revine și rezistă –, până la pierderi de vieți omenești. 

Activiștii – cei care au reușit să ajungă, pentru că prețurile crescute artificial la cazări i-au mai filtrat pe cei care n-au avut să plătească 12 nopți de cazare cu 300$/ noapte – au fost zilnic în „stradă”. Când zic stradă mă refer la „curtea” conferinței, considerată teritoriul United Nations, organizatorii COP. E importantă mențiunea pentru că în afara acestei zone, nu ar fi fost foarte ușor de dus la capăt niciun protest în Egipt, o țară care a reprimat de mai multe ori discursul activiștilor sau al jurnaliștilor. Cu alte cuvinte, au fost mai puține voci care să ceară justiție climatică față de alte COP-uri, și vocile astea s-au văzut nevoite să strige mai tare până în sălile de negocieri. S-au auzit prin dans, prin poezii, prin haine cu sloganuri imprimate, prin marșuri la care au citit cereri, au ridicat pancarte cu „Don’t gas Africa!”.

În tot zgomotul „verde” – pentru că a fost cu duiumul, de la urși polari dansanți, până la artă din PET-uri, până la toate pavilioanele luxoase, cu monitoare mari care furau privirile și voiau să te atragă cu platouașe fine cu finger-food și cafea fierbinte; plus zeci, sute de dezbateri și prezentări secundare, zilnic – rămân cu concluzia, după primul meu COP, că este un proces frustrant, dar necesar. Nu știu dacă ai cum să aduni aproape 200 de țări, fiecare cu agenda și interesele ei politice – și de dezvoltare, unele, de conservare altele – fără diplomație, fără compromisuri, fără negocieri. Iar asta nu durează două săptămâni, ci luni, ani. 

Doar că tensiunile astea – de cine cedează, cine dă cu banii, cine primește cât, oare China și SUA cum se mai înțeleg, oare UE (car evorbește pentru toți membrii la toate COP-urile) ce poziție adoptă – se întâmplă într-o perioadă în care suntem cu toții de acord că urgența climatică e mare și țările vulnerabile nu mai au ani de așteptat ca statele puternice să-și urmeze dansul obișnuit. Așa că m-am bucurat, după multe zile tensionate și obositoare, pentru vestea că, în sfârșit, toată lumea de la masă s-a pus – în ultimele ore de COP27! – de acord cu crearea unui fond dedicat pentru Loss & Damage (discuția cea mai aprinsă din tot timpul meu acolo – pentru că e istorică prezența subiectlui pe agenda COP – datorită inițiativei Pakistanului).

Nu mai speram la ea, cred că nimeni din presa internațională n-o mai vedea întâmplându-se, dar uite că deadline pentru un plan concret de acțiune ar fi COP28, Dubai, spune cover letter-ul (rezoluția) conferinței din Egipt. Asta arată că și presiunea din stradă funcționează, că vocile alea împuținate au ajutat ca acest COP să nu devină cel „lost and damaged”, cum se zvonea. Pe lângă asta, în rezoluție se menționează, printre altele, și protejarea țintei de 1,5C, corelată cu trecerea spre regenerabile, precum și nevoia unei reforme financiare complete – pentru că nu a fost pregătit, în toate structurile lui, pentru toate nevoile de fonduri pe partea climatică – de reparare, conservare de ecosisteme, credite de carbon și altele care vin repede din urmă. Trebuie să regândim felul în care facem banii să circule, cu dobânzi mai mici, prin granturi, cu multe excepții pentru cei vulnerabili, cu asumare de riscuri. Până la implementare, durează, dar cred că încă nu realizăm importanța faptului că am pornit discuțiile astea.

---

Vlad Radu Zamfira
Master of Arts Archaeology & History (MA), Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland). Subiecte: politici in USA & EU referitoare la climate change și impactul acestora. Politici sustenabile in Scotia legate de industria berii, whisky-ului si producerea de energie regenerabilă. Arheologie costieră și impactul schimbărilor climatice asupra comunităților respective.

Anca Iosif
Anca e reporter freelancer și caută poveștile din zona de mediu. Are și un newsletter prin care scrie regulat povești găsite pe teren la care te poți abona aici: https://remediu.substack.com/

(de la COP a scris zilnic, așa că poți relua din urmă cele 10 relatări de la față locului). Anul acesta, editează și la o parte din materialele InfoClima și învață multe de la cercetătorii cu care lucrează.

Cum afectează seceta lanțurile de aprovizionare?

Pe lângă efectele negative pe care seceta le are asupra mediului, aceasta deraiază și întregul lanț economic de aprovizionare, lucru care ne va influența tot mai mult și cursul vieții de zi cu zi. 

O înjumătățire a cantităților de ploi, cum am resimțit în țară în ultimul an, înseamnă automat și insuficientă apă acumulată în sol, precum și diminuarea debitelor de apă. Asta perturbă lanțul de aprovizionare și duce la o secetă economică care va înseamna atât o raționalizare a cantităților de apă, cât și o reașezare pe întregul lanț, în următorii ani.    

---

Cum funcționează lanțul de aprovizionare?

Ca să înțelegem mai bine impactul secetei asupra economiei, analizăm prima dată care sunt părțile lanțului de aprovizionare și cum funcționează ele.

Pe scurt, un lanț de aprovizionare este compus dintr-o companie, din furnizorii și clienții acesteia, grup care creează un lanț de aprovizionare simplu. Companiile pot fi producători, distribuitori sau angrosiști, comercianți cu amănuntul, și societăți sau persoane fizice care sunt clienții, adică consumatorii finali ai unui produs1.

Există și lanțuri de aprovizionare extinse, ce conțin în plus trei tipuri de participanți. La începutul sau la finalul unui lanț extins pot exista în plus fermierul, spre exemplu, procesatorul sau furnizori de clienți. În cele din urmă, există și companii care au rolul de a furniza servicii pentru alte companii din lanț: ele ajută cu servicii în logistică, finanțe, marketing și tehnologia informației.

Fiecare lanț de aprovizionare are propriul set unic de cerințe de piață și provocări de operare și, totusi, problemele rămân, în esență, aceleași.

---

Cum funcționează lanțul de aprovizionare în condiții optime (fără secetă):

1. Producătorii sau fabricanții sunt cei care crează un anumit produs. Spre exemplu, bunuri finite sau materii prime – exploatarea minieră; foraje pentru petrol și gaze sau lemn. Tot aici intră și cei care cultivă pământul, care cresc animale sau care pescuiesc.  

Cei care realizează produsele finite utilizează materiile prime și subansamblele realizate de alți producători, pentru a le putea crea..

2. Distribuitorii (sau angrosiștii) sunt companii care preiau stocuri în vrac de la producători și livrează clienților un pachet de produse conexe. Aceștia vând, de obicei, în cantități mai mari decât ar cumpăra de obicei un consumator individual, pentru alte afaceri, alți antreprenori. Asta îi protejează pe producători de fluctuațiile cererii de produse prin vinderea unor stocuri mai mari, lucru care-i ajută și pe mai departe să-și găsească și să-și crească o comunitate de clienți. Distribuitorii intermediază un schimb între producător și client și ajută la transportarea și promovarea produsului pe piață.

3. Retailerii stochează și vând produse în cantități mai mici către publicul larg. Tot ei urmăresc îndeaproape preferințele și cerințele clienților către care vând. 

Aceștia fac publicitate clienților săi și folosesc adesea o combinație de preț, selecție de produse, servicii și confort ca principala modalitate de a-și atrage clienții.

Spre exemplu, magazinele cu discount atrag clienții prin prețuri mai mici și o gamă largă de produse. Magazinele de lux oferă o gamă unică sau limitată de produse și un client service mai atent și personalizat. Restaurantele fast-food atrag pentru că sunt la îndemână cu mâncare gata în zece minute și prețuri mici.

4. Clienții sau consumatorii sunt cei care cumpără și folosesc produsul final. O organizație-client poate cumpăra un produs pentru a-l integra  într-un alt produs pe care, la rândul său, îl vinde altor clienți. Sau un client poate fi utilizatorul final al unui produs care cumpără produsul pentru a-l consuma.

Un alt model  de lanț economic de aprovizionare propus de Henry George 2 septembrie 1839 – 29 octombrie 1897) economist politic și jurnalist american.

---

Cum se modifică lanțul de aprovizionare supus secetelor

O lipsă a ploilor combinată cu temperaturi ridicate pe o perioadă îndelungată (de obicei, un sezon sau mai mult) duce la reducerea cantității de apă din sol.

Mai puțin de 50% din precipitații înseamnă insuficientă apă acumulată în sol, precum și diminuarea debitelor de apă. Asta perturbă lanțul de aprovizionare și duce la o secetă economică care înseamnă raționalizarea cantităților de apă.                                                                           

Astfel, seceta agricolă afectează producătorii care dispun de o cantitate tot mai mică de apă (sau deloc) în solurile pe care le cultivă, fie că vorbim de porumb, grâu, orz ,ovăz, orez, cafea, bumbac sau altele). Cantitățile recoltate scad, astfel, iar costurile de prelucrare a materiilor prime cresc. Asta duce și la întreruperi în exploatarea resurselor și perturbări în logistica materiilor prime.

Aceste perturbări fragmentează lanțul dintre producători și logistica distribuirii, care mai apoi duc la întârzieri.

Cantitatea întreagă de produse întârzie să ajungă la distribuitori din cauza întârzierilor în producție, unde intră cantități reduse de materie, dar la aceleași costuri de producție (utilaje, curent, forță de muncă etc.), Uneori, deși scade și calitatea produsului finit, costul lui poate crește, din cauza cantităților reduse de materie. 

Costul ridicat al produsului duce la rândul său la fragmentarea lanțului de aprovizionare. Pentru ca la retaileri să ajungă cantitatea de produse cerută, distribuitorii limitează accesul la stocuri sistemului angro. Spre exemplu, ca uleiul să ajungă într-un hipermarket în cantitatea cerută, distribuitorii limitează accesul la ulei angrosiștilor. Retailerii cu stocuri limitate scot și ei mai puțin la vânzare, astfel că accesul consumatorilor la produsul final scade, iar când există, apare la costuri mai ridicate. Pe scurt: cantitate redusă de materiale duce la raționalizare pentru consumatori.

Modelul de lanț de aprovizionare propus de Henry George supusă efectului de secetă suferă aceeași problemă care duce și la creșterea prețului.

---

Efectele secetei în lanțul economic de aprovizionare la nivel local și global

Seceta persistentă amenință să reducă producția agricolă în majoritatea județelor din România în acest an, în condițiile în care suprafețele cultivate de secetă se extind7

Seceta a afectat 413.145 de hectare de terenuri cultivate în 34 din cele 41 de județe ale României, provocând pagube, conform raportării centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), citată de Agerpres.

Indicatorul combinat al secetei (CDI v.2.1) la sfârșitul lunii iunie 2022

Din această suprafaţă, aproape 207.000 hectare au fost cultivate cu grâu şi triticale, aproape 75.000 hectare cu porumb, în jur de 37.500 hectare cu floarea soarelui, peste 33.000 hectare cu orz, orzoaică, ovăz, secară, peste 31.700 hectare cu rapiţă, 5.213 hectare cu soia şi 870 cu mazăre (plus altele), astfel că fiecare hectar agricol scos din circuitul economic de aprovizionare creează un dezechilibru. 

La nivel global, un nou studiu de evaluare strategică concluzionează că America de Sud, o putere agricolă, va avea un impact mai mare decât în mod normal asupra piețelor globale în 2022.

Marii producători Brazilia și Argentina, afectați al doilea an consecutiv de secetă, se îndreaptă spre recolte mai mici ale principalelor culturi, în special porumb, soia și zahăr, arată studiul. Chiar și o recoltă robustă în SUA, din sezonul de creștere care începe peste câteva luni, nu va putea compensa profunzimea problemelor actuale ale culturilor din America de Sud.

Prin urmare, prețurile alimentelor, care au crescut deja vertiginos în majoritatea părților lumii, vor rămâne ridicate pe parcursul unui alt ciclu global de recoltă, comprimând și mai mult marjele de profit ale companiilor producătoare și comercializatoare de alimente din întreaga lume.

În Argentina, modelele de prognoză arată în prezent că atât recoltele de porumb, cât și cele de soia vor scădea cu procente de două cifre de la an la an, pe măsură ce seceta se extinde în principalele regiuni de creștere ale țării. Argentina este primul exportator mondial de ulei și făină de soia, precum și un furnizor important de porumb pe piețele mondiale.

Seceta din China – printre cele mai mari exportatori de bunuri din lume – amenință producția de alimente, determinând guvernul să ordone autorităților locale să ia toate măsurile disponibile pentru a se asigura că recoltele vor supraviețui celei mai călduroase veri înregistrate vreodată.

Un val de căldură record, combinat cu o secetă care durează de luni de zile în timpul sezonului obișnuit al inundațiilor, a făcut ravagii în sudul Chinei, de obicei bogat în apă. Aceasta a secat părți din râul Yangtze și zeci de afluenți, afectând drastic capacitatea hidroenergetică și provocând pene de curent și raționalizări de energie electrică, pe măsură ce cererea de electricitate crește3. În prezent, există îngrijorare cu privire la aprovizionarea viitoare cu alimente3. China, care este și cel mai mare producător de grâu din lume suferă cea mai gravă secetă din ultimii 60 de ani4. Producția sa, la 100 de milioane de tone  este cu peste 40% mai mare decât a doua mare producătoare, India, dar se află în urma producției de grâu a UE, estimată la 140 de milioane de tone4. Prin urmare, atunci când are loc o fluctuație în producția de grâu a Chinei, există consecințe asupra prețului grânei, lucru care afectează pe cei mai săraci oameni.

Căldura, seceta și furtunile au afectat și Franța, cel mai mare producător de cereale din Europa, care se vede nevoită să reducă exporturile, din cauza cantităților mai mai mici din recolte. Asta pune o presiune și mai mare pe lanțul global de aprovizionare.  

Producția de grâu moale a francezilor va scădea cu aproximativ 7% în acest an, la 32,9 milioane de tone, situându-se sub media pe cinci ani, a declarat recent Ministerul Agriculturii. Una dintre cele mai secetoase și mai călduroase primăveri înregistrate vreodată în Franța a afectat randamentele într-o perioadă crucială de dezvoltare.

Acest lucru amenință să reducă surplusul de cereale disponibile pentru a fi expediate în străinătate, la care mulți importatori ar putea fi nevoiți să apeleze. Invazia Rusiei a împiedicat recoltele și exporturile din Ucraina, țară care este coșul de pâine, ceea ce a dus și la o restrângere a aprovizionării mondiale. 

---

Soluții de combatere a secetei asupra lanțului economic de aprovizionare

Soluțiile de combatere a secetei există, iar implementarea lor ar face bine și lanțului economic de aprovizionare. Printre ele: 

• Investiții în sisteme de irigație o soluție pentru țările care nu beneficiază de un sistem modern de irigație; reducerea din dependența de lanțul economic internațional de aprovizionare prin dezvoltarea lanțului local de aprovizionare;

• Folosirea apei uzate în agricultură astfel s-ar reduce consumul din apa potabilă din pânza freatică;

• Sistem de stocare alimentară care să combată risipa alimentară;

• Diversificarea resurselor alimentare.

---

Cum va afecta seceta lanțul de aprovizionare în următorii ani?

Între timp, însă, o mare parte din Europa este expusă în prezent unor niveluri de avertizare și alertă de secetă, asociate fie cu un deficit de umiditate a solului, fie cu o combinație a acestuia cu stresul vegetației. Comparativ cu lunile precedente, riscul de secetă a crescut, în special în: Franța, România și regiunile învecinate, vestul Germaniei și mai multe regiuni mediteraneene (centrul și sudul Italiei, sudul Greciei, Croația, Bosnia și Herțegovina și țările iberice). Deși observăm o redresare locală în zone limitate din Franța și din estul Mediteranei, regiunile deja afectate de secetă în primăvară (nordul Italiei, sud-estul Franței, unele zone din Ungaria și România) se află în continuare în condiții similare sau mai grave.   

Lanțurile de servicii vor deveni mai importante decât lanțurile de produse. În multe, dacă nu chiar în majoritatea sectoarelor de activitate din prezent, un produs excelent este considerat a fi miza mesei doar pentru a juca jocul. Din ce în ce mai mult, consumatorii pretențioși cer mai mult de la serviciile pre și post-vânzare pentru bunurile pe care le cumpără.

În consecință, companiile care cuplează în mod eficient activitățile lanțului de aprovizionare cu servicii înainte și după vânzare (inclusiv cunoașterea produselor, serviciile în magazin, garanțiile, serviciile de consum receptive și altele asemenea) vor ieși învingătoare în fața concurenților lor axați exclusiv pe produs. Asta va duce la limitarea produselor, cantitativ.

Din cauza schimbărilor climatice, actualul lanț de aprovizionare economic va deveni falimentar și nu va putea să susțină nevoile crescute ale populației care se va dubla. Din cauza șocurilor climatice — secetă, inundații —, precum și a modului de cultivare, avem nevoie de o schimbare treptată a sistemului în următorii ani. Dacă totul va rămâne la fel, vom asista la raționalizări, penurii și prețuri tot mai mari.

---

Alexandru Tătar este doctorand în cadrul Facultății de Geografie a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Cercetarea lui curentă se concentrează pe conservarea resurselor de bază în vederea stopării risipei; de asemenea, prin munca lui atrage atenția asupra efectelor economice ale schimbărilor climatice.

Schimbările climatice și turismul - mai incompatible decât se vede cu ochiul liber

---

Circa 1.2 milioane turiști au vizitat litoralul Românesc în 2021. Având în vedere ridicare toatală a restricțiilor epidemiologice, sezonul 2022 e probabil să aducă o creștere consistentă a acestui număr. Banii cheltuiți de turiști pe litoral constituie o sursă de venit importantă nu doar la nivel local ci și pentru bugetul național, în acest context e important să înțelegem în ce mod riscurile climatice pot afecta turismul balnear în România. Evenimentele meteo extreme, eroziunea plajelor, pierderea biodiversității sau valurile de căldură extremă pot afecta sectorul turistic balnear pe termen mediu și lung.

---

Factorii climatici reprezintă elementul cheie de atracţie pentru turiştii sosiţi în destinaţiile montane ori de litoral şi nu numai. Astfel, vremea caldă, precipitaţiile reduse și absența fenomenelor meteo extreme sunt factorii cei mai importanţi pentru o destinaţie de vacanţă de pe litoral. În timp ce grosimea şi durata stratului de zăpadă reprezintă punctul forte al unei staţiuni montane destinată sporturilor de iarnă. În acest mod, orice activitate turistică, respectiv orice strategie de turism la nivel local, regional sau național sunt direct legate de schimbările climatice.

Pentru multe comunităţi locale turismul reprezintă un sector economic extrem de importante, iar condiţiile meteorologice neconforme cu tipul de activitate turistică practicată (ex. lipsa zăpezii în localități de schi) pot afecta puternic dezvoltarea socio-economică locală..

În România, cele mai vulnerabile zone turistice la efectele schimbărilor climatice sunt zonele costiere, Delta Dunări și regiunile montane. În mod specific aici ne referim la zone precum (Sulina ,Mila 23,Murighiol, Mamaia etc).

Litoralul - sursă de venit importantă la nivel regional și național. 

Conform datelor prezentate de FPTR, în sezonul estival 2021 au fost înregistrați oficial 1.208.999 turiști, cu 40.890 mai mulți față de anul 2020. Atunci când au analizat naționalitatea turiștilor care au ajuns pe litoralul românesc, hotelierii au observat că românii redescoperă stațiunile estivale, în timp ce pe străini îi pierd printre degete. Astfel în 2019, au fost înregistrați cu 1.476 mai puțini turiști străini față de 2018.

Dacă în urmă cu doi ani litoralul avea un record de 1.025.722, anul trecut a mai lipsit puțin pentru a surclasa acest record. În 2021 au fost prezenți pe litoral aproximativ 1.015.569 de turiști români, spun datele INS. Cu 10.000 mai puțin decât în urmă cu doi ani, în aceeași perioadă de trei luni de vară. Acest număr este îmbucurător, având în vedere faptul că în 2019 nu aveam nici o restricție față de 2021, când totuși am avut restricții legate de pandemie. 

Pentru 2022, agenţia de turism Litoralulromesc.ro, unul din cei mai mari touroperatori specializați pe litoralul românesc, estimează afaceri de aproape 25 milioane de euro în acest an, faţă de 18 milioane anul trecut, în contextul în care numărul de turişti va înregistra o creștere de aproximativ 25-28%, faţă de o majorare în medie cu 5% pentru întreg litoralul în decursul ultimilor ani.

Stațiunile preferate în 2021 (evidențe care putem aștepta să se repete și în 2022) sunt acelea unde s-au făcut investiții – fie de către autorități, așa cum este proiectul de extindere a plajelor din Mamaia, fie investiții private, așa cum sunt cele făcute de hotelieri în unități de cazare în Eforie Nord, Venus, Olimp, Jupiter etc.

Având în vedere rolul central pe care litoralul îl are atât din punct de vedere turistic cât și economic e important să înțelegem dacă schimbările climatice au vre-un efect asupra acestei zone. Mai mult decât atât, e important să anticipăm posibilele impacte negative și să ne pregătim din timp, pentru a evita efecte dezastruase ce pot duce la o scădere a veniturilor pe termen mediu și lung. 

Nu e mai bine când e mai cald la mare?

InfoBox

Canicula este definită ca o creştere a temperaturii zilnice cu peste 10 grade Celsius faţă de temperatura medie a zonei respective şi este o cauză importantă de morbiditate şi mortalitate, în special în regiunile cu umiditate crescută. Creşterea temperaturii globale este o realitate care începe să fie recunoscută pretutindeni fiind răspunzătoare de înmulţirea problemelor medicale legate de caniculă. 

Răspunsul la această întrebare depinde de context, totuși dacă vorbim de temperaturi atmosferice care depășesc limita de 30-35°С și de temperatura apei peste 27 °С, răspunsul este nu, mai cald, nu este mai bine. Pentru diferiți oameni, apa din același corp de apă poate părea mai caldă sau mai rece. Deci, cea mai confortabilă scăldat este considerată a fi în intervalul +23 ... +25ºС. 

Pentru a înțelege la ce temperatură se scaldă în mare, este necesar să distingem modul în care corpul uman reacționează la diferite condiții:

• De la 17 la 22°С - un lac răcoros care îți oferă o senzație de prospețime. Condiții acceptabile pentru scufundare sau scufundare, dar nu pentru toată lumea.

• De la 23 la 27°С - segmentul de temperatură optim care permite activități acvatice pe perioade mai lungi de timp oferind în același timp senzația de prospețime și răcoare raportată la temperaturile de afară.

• De la 27°C. Condiții confortabile în mare pentru baie lungă, cu toate acestea, dezvoltarea microbilor într-un astfel de mediu este posibilă. Chiar și căldura plăcută a mării devine bacteriologic periculoasă.

În Marea Neagră litoralul românesc condițiile optime pentru a putea face Turism este între 19 și 27 grade celsius peste această temperatură apar probleme pentru turist și fauna locală.

Graficul anual al variației medii a temperaturii apei în Mamaia

Ca și punct de reper în analiză am luat stațiunea Mamaia deoarece acesta reprezintă prin calitate și renume turismul litoral din România . 

Din grafic se poate observa că temperatura medie la care se realizează turismul pe litoral este de 27 grade celsius . Dacă temperatura sare de 30 de grade celsius activitatea turistică este pusă în pericol . Reacția Mării Negre la temperaturi ridicate prin caracteristicele de ecosistem( face parte din categoria ecosistemelor stătătoare de apă sărată) este una negativă.

Creșterea temperaturii în zonele costiere poate avea câteva impacte negative asupra turismului și bunăstării din zonă.  Mai întâi de toate temperaturile crescute, pentru o perioadă lungă de timp, asociate cu un grad înalt de umiditate, duc la crește indecelui de discomfort termic, în termeni practic aceasta însemnând că devine insuportabilă temperatura de afară iar dacă nu luăm măsuri imediate, aceasta ar putea avea un impact asupra sănătății noastre. 

Dincolo de impactul direct și resimțit imediat, încălzirea vremii, care a atins un vârf acum 6-7 ani, când pe litoralul Mării Negre temperatura nu a scăzut sub 30 grade Celsius zile în şir poate duce la creșterea temperaturii apei marine. Apa mării era “fiartă”, la distanţa de 25 kilometri în larg, temperatura apei scăzuse doar foarte puţin până la 27 grade Celsius.

Această creștere a obligat vieţuitoarele marine să se retragă în habitatul care le oferă condiţii de supravieţuire, totuși această retragere nu este una prielnică.

În alt efect al temperaturi ridicate în zona litoralului care crează disconfort turiștilor este prezența algelor pe plajă. Cunoscut de specialiști sub denumirea de eutrofizare, acest fenomen este specific verii, când la temperaturi ridicate cresc și concentrațiile de nutrienți din apă. Procesul de eutrofizare este cauzat de cantitățile mari de substanțe nutritive prezente în apă, care în asociere cu diferiți poluanți, au un efect negativ, de reducere a biodiversității.

Alte efecte ale schimbărilor climatice

Per general, zona costieră din România se confruntă cu probleme semnificative în ceea ce priveşte distrugerea habitatelor, eroziunea costieră, poluarea apei şi sărăcirea resurselor naturale. Creşterea rapidă a populaţiei şi a turismului, exploatarea la scară mare a resurselor naturale şi dezvoltarea rapidă a infrastructurii au condus la degradarea severă şi la declinul calităţii zonei costiere româneşti. 

Dintre acestea, eroziunea costieră reprezintă una dintre problemele majore de mediu a zonei costiere din România. Acest fenomen s-a extins în special în partea sudică a litoralului românesc, ceea ce a contribuit la pierderea unor suprafeţe importante de plaje. În ultimul deceniu bilanţul dintre aportul şi pierderile de material sedimentar este negativ. Spre exemplu, plaja din Mamaia recunoscută cândva pentru deschiderea largă şi pentru stabilitatea sa a început să se confrunte cu o eroziune accentuată, mai ales în partea de sud. 

Ca răspuns al unei tendințe de ușoară eroziune și pentru a mări suprafața utilizabilă de plajă, autoritățile prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral au luat decizia de a alimenta masiv plajele cu nisip și de a extinde sistemul de diguri de protecție pe litoralul românesc, totul la un cost uriaș de circa 800 de milioane de euro, finanțare europeană. 

Având în vedere faptul că plaja staţiunilor de pe litoral reprezintă una dintre principalele atracţii pentru vizitatori, fiind suportul activităţii turistice, măsurile de protejare a acesteia sunt extrem de importante şi necesită investiţii substanţiale. O politică de conservare corespunzătoare a plajelor şi de diminuare a eroziunii costiere va determina nu numai protejarea „materiei prime” a turismului, ci şi la creşterea interesului factorilor implicaţi în turism (turişti, operatori, investitori etc.) pentru această destinaţie de vacanţă.

O altă provocare majoră pentru litoralul nostru este creşterea nivelului apei Mării Negre. Aceasta poate genera nu numai eroziunea plajei, ci şi distrugerea ecosistemelor costiere ori inundarea zonelor care deţin monumente istorice de patrimoniu şi alte atracţii turistice importante.

Evenimentele meteorologice extreme, cum au fost inundaţiile şi furtunile din ultima perioadă, pot afecta nu numai infrastructura turistică, dar pot pune în pericol siguranţa şi sănătatea turiştilor şi a comunităţilor locale. Un bun exemplu în acest sens pot fi de exemplu incendiile de vegetație/pădure care constituie un risc major. Incendiile din Grecia au distrus peste 56.000 de hectare de pădure potrivit datelor furnizate de Sistemul European privind Incendiile de Vegetație, în condițiile în care Grecia s-a confruntat cu cel mai grav val de căldură din utlimii 30 de ani. 

Dincolo de impactul direct și imediat, imaginea creată de media pentru localitățile care au trecut prin fenomene extreme poate contribui la crearea unei imagini negative în rândul vizitatorilor, respectiv să reducă potențialul turistic al zonei pe termen mediu. În aceste cazuri nu relatările media în sine sunt problema ci mai degrabă lipsa comunicării rapide din partea autorităților în legătură cu măsurile luate.

Astfel de exemplu în anul 2019 , ca urmare a relatărilor media din România  despre efectele dezastruoase ale inundaţiilor şi furtunilor care au avut loc în staţiunile de pe litoral cuplate cu lipsa de reacţie a autorităţilor şi a operatorilor din turism, precum şi inexistenţa unui plan de acţiune în situaţii de criză a determinat anularea unor sejururi ale turiştilor străini în staţiunile de pe litoralul românesc. Vara lui 2019 în luna iunie din cauza ploilor abundente 30% dintre turiști au anulat sejurul pe litoral în acest sens putem spune că ploaia a provocat în turism o pagubă de 3 milioane de euro. 

Ce s-ar putea face?

Turismul în România se bazează în general pe planuri pe termen scurt, fără a se lua în considerare efectele schimbărilor climatice pe termen lung. Totuși schimbările climatice sunt o realitate pe care nu o putem neglija. Chiar dacă am întreprinde cele mai drastice măsuri pentru reducerea emisiilor și respectiv plafona creșterea temperaturilor la 1.5 C. În acest context este esențial să dezvoltăm strategii de adaptare locale. Pentru zona de litoral dintre măsurile necesare pentru a fi implementate se numără:

• refacerea plajelor afectate de eroziunea costieră;

• sporirea măsurilor de protecţie împotriva dezastrelor naturale (crearea unor bariere/baraje naturale sau artificiale împotriva inundaţiilor);

• adaptarea la noile condiţii climatice prin construirea infrastructurii turistice şi a staţiunilor mai departe de coastă;

• stabilirea unor reglementări mai stricte împotriva ridicării de construcţii pe plajă sau în apropierea acestora, precum şi în zonele expuse la riscuri naturale;

• diversificarea formelor de turism care pot fi practicate în staţiunile de litoral;

• realizarea unui plan de management pentru situaţii de criză care să fie adus la cunoştinţă factorilor de decizie din turism şi a cărui implementare să revină în sarcina autorităţilor locale sau/şi a celor din turism etc.

Pentru viitorul turismului balnear maritim sau de litoral  și a milioanelor de turiști sectorul turistic trebuie să-şi dezvolte capacitatea de adaptare pentru a-şi menţine viabilitatea şi pentru a continua să genereze beneficii economico-sociale comunităţilor locale şi să îmbogăţească experienţa de viaţă a turiştilor.

---

Alexandru Tătar,

doctorand în cadrul Facultății de Geografie a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Cercetarea curentă a lui Alexandru se focusează pe conservarea resurselor de bază în vederea stopări risipei de asemenea se atrage atenția asupra efectului pe care schimbările climei o are asupra economiei. Aria de interes Protecția Mediului și Turismul .

Cum uneori resursele locale pot bate economia globală

Notă: Din păcate și în această săptămână ne vedem nevoiți să începem articolul cu nota că oricare nu ar fi costurile economice și politice a războiului din Ucraina, nimic nu se compară cu oroarea războiului, suferințele și pierderile de vieți cauzate de acesta. O încheiere a ostilităților cât mai rapidă este cea mai necesară acțiune în acest moment.

---

Într-un interviu pentru BBC, Președintele Băncii Mondiale, David Malpass, cataloghează războiul din Ucraina ca fiind catastrofal, mai ales în contextul creșterii inflației la nivel global. Distrugerile din Ucraina, și în cazul în care conflictul devine unul de durată, incapacitatea acestei țări de a funcționa eficient (mai ales în sectorul agricol) vor avea un impact major asupra economiei mondiale. De asemenea, izolarea Rusiei (prin intermediul sancțiunilor directe impuse sau a reticența de a interacționa cu un stat agresor) va pune de asemenea presiune pe multiple sectoare economice.

Un impact major asupra agriculturii și prețurilor la alimente

Din păcate impactul războiului va fi resimțit asupra prețurilor la alimente la nivel global. Ucraina este cel mai mare producător de ulei din floarea soarelui la nivel global. Împreună cu Rusia (care este pe locul 2) cele două țări produc aproximativ 60% din uleiul de floarea soarelui.

Cele 2 țări au o cotă de 30.1% din exportul global de grâu (anul 2020), Rusia contribuind cu 20.7% iar Ucraina cu 9.4%. De asemenea 13.5% din exporturile globale de porumb în 2020 au venit din Ucraina.  

Chiar și țările care au producție agricolă proprie probabil vor simți efectele conflictului militar având în vedere că Rusia și Belarus sunt printre principalii producători mondiali de fertilizatori agricoli. Cu o cotă de piață de 13%, decizia ministerului rus al comerțului și industriei din 5 martie de-a recomanda producătorilor de fertilizatori o oprire temporară a exporturilor va duce cu siguranță la o creștere a prețurilor la alimente.

Din păcate criza care pare la acest moment inevitabilă nu ne va ocoli nici pe noi în România. La nivelul anului 2021 România a înregistrat exporturi de produse agricole în valoare de 7 miliarde de Euro și importuri de 8.8 miliarde de Euro. Astfel suntem expuși direct variației prețurilor la produse agricole la nivel regional și global.

Energia și impactul creșterii prețurilor la petrol și gaze

Rusia livrează circa 40% din importurile UE de gaze naturale. Această cotă de piață reprezintă o vulnerabilitate imensă a sistemului energetic European. Deși încă nu este clar dacă vorbim despre un posibil embargo la importurile de gaze ruse în UE sau doar de o creștere a prețurilor în următoarea perioadă, știm cu certitudine că în viitorul cât mai apropiat ne dorim o reducere vizibilă a dependenței față de gazele ruse. Acest lucru presupune și o tranziție accelerată către alte surse de energie, tranziției care ar fi trebuit înfăptuită în ultimii 10 ani, dar dată fiind această întârziere e posibil să ne coste mai mai scump. 

Dincolo de gazele naturale, Rusia este unul din producătorii majori de petrol și produse petroliere. Astfel de la începutul conflictului, prețul unui baril de petrol a crescut la nivelul maxim din ultimii 13 ani, respectiv cotațiile Brent au atins valoarea de 139.13 $, valoare care a fost înregistrată doar în 2008. Creșterea prețurilor la petrol este așteptată în continuare având în vedere discuțiile despre un posibil embargo pentru produsele petroliere din Rusia. 

Bunurile de consum general și comerțul global

Nu există o certitudine clară în legătură cu evoluția comerțului global și modului în care conflictul din Ucraina va influența piața globală. Totuși putem fi siguri că prelungirea acestui conflict va duce la o creștere a prețurilor la bunurile generale. Această creștere va fi condiționată de creșterea prețurilor la energie și petrol, de ruperea lanțurilor logistice care includeau Rusia și Ucraina ca și furnizor de bunuri și materiale prime, îngreunarea transportului terestru, aerian și marin având în vedere închiderea spațiului aerian (și cel mai probabil vom vedea o serie de sancțiuni ce vor afecta direct transportul rutier, feroviar și marin). 

Evident că aceste dificultăți vor putea fi depășite în timp, totuși ele vor avea un impact direct asupra prețurilor la bunurile de consum general, mai ales pentru cele produse în afara Uniunii Europene. 

Economia mondială la momentul actual este un imens lanț logistic interconectat. Chiar și ruperea unei singure verigi poate duce la colapsul (sau întreruperea întregului lanț).

Poate a venit momentul să ne “învârtim în cerc” și să “trăim în bulă”

Auzim des despre necesitatea de a crește reziliența la nivel local, de construcția economiei locale, de susținerea producătorilor locali, dar niciodată aceste subiecte nu au fost la fel de actuale ca și acum. 

Ce presupune totuși această reziliență locală?

Am scris anterior un articol în care explic în detaliu premisele economiei circulare. Totuși dacă ar fi să sumarizăm, argumentul central al economiei circulare este închiderea lanțurilor valorice/economice la nivel local. Ideal, cea mai bună opțiune pentru economia locală și pentru mediu, este să găsim resursele necesare dezvoltării socio-economice la nivel local. Astfel fermierii să poate comercializa local produsele agricole și tot local să aibă acces la fertilizatori, servicii conexe agriculturii sau infrastructură tehnologică. 

Evident că nu putem închide toate lanțurile valorice la nivel local (e imposibil să construim uzine de utilaje agricole care sa funcționeze doar cu materie primă din România). Totuși anumite lanțuri valorice și economice pot și trebuie localizate. E necesar să construim un model economic ce pornește de la resursele locale și ia în calcul potențialul economic local. 

Energia - cel mai vizibil impact

Am vorbit despre modele de tranziție energetică ce ne-ar permite decuplarea de la combustibilii fosili și în articolele precedente (aici sau aici). Totuși e extrem de important să înțelegem și să învățăm care sunt mecanismele de reziliență (rezistență la șocuri externe) pe care le avem la îndemână. Astfel dacă ar fi să sumarizăm argumentele anterioare putem vedea 3 acțiuni de impact ce pot fi întreprinse: 

1. Creșterea eficienței energetice

   Cea mai curată și ieftină energie este energia neconsumată. Reieșind din această teză, primul pas pentru orice strategie energetică ar trebui să fie reducerea consumului de energie fără a reduce calitatea vieții. Acest lucru poate fi făcut prin creșterea eficienței energetice a locuințelor noastre (reducerea pierderilor de căldură, folosirea iluminatului natural într-un mod cât mai eficient, suportul pentru achiziționarea și utilizarea aparatelor electrice cu consum redus de energie, instalarea termostatelor “inteligente”, etc.). 

   Din această categorie fac parte și soluțiile de co-generare. Implementare unor sisteme de termoficare performante ar permite reciclarea căldurii care altfel s-ar pierde: din industrie, centre de date, energia geotermală, sau căldura reziduală din producerea electricității în centralele termice.

2. Utilizarea resurselor energetice locale, atât la scară macro cât și la scară micro

   Energiile regenerabile permit dezvoltarea unui sistem energetic autonom (puțin probabil să avem un embargo la soare sau vânt) și relativ sigur din punct de vedere a accesului la resurse. Evident putem perioade cu intensitatea a vântului redusă sau iradiere solară scăzută, totuși acestea sunt relativ predictibile și țin mai degrabă de structura anotimpurilor. Instalarea panourilor solare la nivelul unei gospodării poate însă contribui semnificativ la reducerea facturii la energie electrică, respectiv la reducerea dependenței față de evoluția prețurilor la energie la nivel global. 

   Când vorbim de instalațiile de regenerabile mari (parcuri eoliene sau fotovoltaice) vorbim despre investiții relativ mari care însă se răscumpără în timp prin costurile extrem de mici de mentenanță și accesul la o resursă “gratuită” și independentă de actori politici internaționali. 

3. Reducerea dependenței de prețurile petrolului - mobilitate alternativă

   În articol publicat de curând, Lorena Axinte remarcă că sectorul transporturilor este esențial pentru viața noastră de zi cu zi, dar modul în care ne mișcăm are un impact semnificativ asupra mediului, a emisiilor de aer și zgomot, și asupra spațiului urban. Drept urmare, toate țările europene se îndreaptă către alternative mai sustenabile: călătorii active (mersul pe jos și cu bicicleta), transportul public (care a suferit pierderi importante în ceea ce privește numărul de călători în timpul pandemiei cu COVID) și mijloace de transport care pot fi închiriate (biciclete, e-scutere, mașini, etc.). Imaginea de mai jos arată ordinea priorităților în crearea unor sisteme de transport durabile.

Dincolo de impactul de mediu, mobilitatea alternativă ne permite să reducem dependența de combustibilii fosili. Astfel dacă putem sa mergem mai des cu bicicleta vom observa că “uităm“ încet de prețurile la benzină și motorină. Evident că aceasta nu presupune o deconectare completă de combustibilii fosili, totuși cuplată cu mai multe alternative de transport (metrou, tren, autobus, tramvai, etc.) putem reduce destul de mult depedența de resurse energetice de import. În acest sens este necesar ca politicile publice locale și naționale să aibă în vedere necesitatea creării unei infrastructuri ce încurajează mobilitatea alternativă.

Agricultura și consumul general

Având în vedere războiul din Ucraina, cuplat cu dinamica schimbărilor climatice posibilul impact asupra sectorului agricol global și respectiv în România va fi unul extrem de dur. Din păcate aceste realități nu sunt cauzate exclusiv de războiul din Ucraina, preponderent această dinamică a fost semnalată de rapoarte IPCC precum și modelele climatice care arată clar că impactul asupra securității alimentare globale a schimbărilor climatice este unul major. Totuși războiul din Ucraina pare să accentueze și mai mult această dinamică. 

Primul pas în vederea reducerii impactului crizei agricole și alimentare globale este reducerea risipei alimentare. Astfel Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO) indică că în Europa și America de Nord circa 115 kg de alimente/persoană sunt anual aruncate iar în UE sunt irosite anual aproximativ 88 de milioane de tone de alimente. Un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Babeș-Bolyai în 2019 arată că respondenții consumă doar 86.7% din carnea achiziționată (13.3% fiind aruncată) și doar 82.5% din restul alimentelor cumpărate (17.5% fiind aruncate). Aceste procente devin îngrijorătoare când ne gândim în cantitățile absolute. Practic, conform acestor date, la fiecare 100 kg de carne achiziționate, 13 kg vor ajunge la gunoi.

Aceste date ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă dar și o posibilă veste bună, fără să reducem consumul de alimente putem face economii la bugetul familiei doar dacă ajungem să fim mai precauți și atenți cu modul în care administrăm alimentele din frigider. 

Dincolo de aceste acțiuni pe care le putem întreprinde fiecare, putem avea și o strategie sistemică dacă explorăm potențialul agricol al regiunii în care trăim și încercăm să încurajăm consumul de alimente produse local. Cum arată un alt studiu publicat de cercetătorii UBB, în jur de 65% dintre respondenți preferă alimentele produse local față de cele din alte surse naționale. Cu toate acestea, în jur de 70% din produsele alimentare de pe rafturile magazinelor din țara noastră provin din import. Această disonanță reprezintă o posibilitate unică pentru a susține creșterea producției agricole în România ca și mecanism de creștere a rezilienței la crizele climatice, politice și economice globale. 

Dacă în cazul agriculturii putem lucra în vederea dezvoltarea unui lanț valoric intern/regional, în cazul produselor de consum general (începând de la articole vestimentare și până la electrocasnice) este foarte greu să gândim sau vizualizăm un lanț valoric intern. Produsele de consum general sunt de cele mai multe ori rezultatul unei cooperări internaționale (materia primă poate veni din Asia, designul din Europa/SUA, asamblarea poate avea loc atât în Europa cât și în Asia, etc.). Totuși și în cazul acestor bunuri putem crește reziliența individuală și a comunității dacă aplicăm principiile economiei circulare și anume:

Refuz consum - Acest lucru presupune ca noi, consumatorii, să ne re-evaluăm deprinderile de consum și să renunțăm la lucrurile non-esențiale sau care nu contribuie într-un mod semnificativ la bunăstarea noastră

Reducere - Pentru activitățile sau lucrurile care nu pot fi excluse din structura noastră de consum ar trebui să încercăm reducerea consumului (ex. Reducerea consumului de carburanți folosind bicicleta).

Refolosire - Odată achiziționat un produs, putem crește eficiența acestuia prin utilizarea sa repetată. În acest sens, putem achiziționa din start produse care pot fi refolosite de mai multe ori, cum ar fi sticlele de apă reutilizabile sau sacoșele de pânză pentru cumpărături.

Reparație - Acest pas prelungește longevitatea unui obiect prin mentenanța potrivită și, eventual, reparațiile necesare. Astfel, în loc să înlocuim un bun stricat cu unul nou, vom apela mai întâi la un atelier de reparație, evitând risipa de material și energia pentru prelucrarea bunului reciclat. De asemenea, vom crește eficiența produsului și vom preveni consumul de materiale pentru a produce unul nou.

Recondiționare - Unele bunuri nu pot fi reparate, necesitând o recondiționare după o anumită perioadă de utilizare. Astfel, în loc să aruncăm sau să reciclăm acest bun, putem solicita o recondiționare a acestuia, fie direct de la producător, fie de la un atelier specializat.

Refacere/reconfecționare - Chiar și în momentul când un bun nu mai poate fi reparat sau recondiționat, putem avea un randament mai mare din utilizarea produsului prin refacerea acestuia decât dacă am recicla doar materialele din acesta.

Reutilizare/Găsirea unui nou scop - Acesta e procesul prin care un produs care nu poate fi inclus în niciunul din pașii anteriori, poate fi folosit ca și materie primă sau bază pentru un alt produs. Un exemplu la scară mare este refolosirea halelor industriale din interiorul zonelor metropolitane atunci când nu mai există activitate industrială pentru a crea spații artistice și recreaționale.

Reciclare - Reciclarea este ultima soluție pe care o avem la îndemână pentru a menține materialele dintr-un produs în cadrul circuitului economic. Deși are costuri mai mari decât celelalte procese (având în vedere costurile de colectare, sortare, procesare, redistribuire), această alternativă rămâne net superioară depozitării sau incinerării produselor, întrucât ne permite să reutilizăm părți din produs.

Prea puțin dar încă nu e prea târziu

Evident că este extrem de dificil să dezvoltăm măsuri eficiente și rapide “din mers”. Totuși aceste măsuri sunt discutate de ceva timp și nu ar trebui să ne surprindă faptul că suntem deja în întârziere implementând aceste măsuri. Având în vedere ritmul schimbărilor climatice (și lipsa unor măsuri radicale de reducere a acestuia) este extrem de important să avem un model de politici publice ce ar permite comunităților locale să își pună în valoare resursele locale și să construiască un sistem socio-economic rezilient la șocurile externe. Este naiv să credem că putem să ne izolăm de circuitul economic global, totuși este necesar să înțelegem în ce mod resursele noastre pot constitui o fundație pentru stabilitate și bunăstare.

---

Dr. Sorin Cebotari

Domenii de cercetare: Dezvoltare sustenabilă, economie circulară, energii regenerabile, tranziție energetică, polarizare și periferalizare în Europa Centrală și de Est

Cum ne deplasăm pentru a nu mai alimenta schimbările climatice?

---

Transportul (inclusiv aviația internațională) este singurul sector în care emisiile de gaze cu efect de seră (GES) nu au scăzut între 1990 - 2019 în UE, înregistrând o creștere de 33%. În acest context, deși trebuie să construim mai multe drumuri, trebuie să punem accentul în primul rând pe echiparea acestor drumuri pentru viitor și trebuie să investim mult mai mult în alternative durabile, cum ar fi căile ferate și rețelele sigure pentru călătorii active.

---

Inovațiile în domeniul transporturilor ne permit astăzi să călătorim mai repede și mai departe, dar costurile pentru mediu înconjurător sunt semnificative. Modul în care ne mișcăm este una dintre cele mai importante componente ale amprentei noastre de carbon, alături de alegerile noastre alimentare. Anii următori vor aduce schimbări semnificative în Europa, deoarece statele europene intenționează să se îndepărteze de transportul poluant, deschizând calea către mobilitate activă, multimodală și durabilă. Planurile României încearcă să se alinieze acestor tendințe, dar punctul de plecare este mai scăzut decât în orice altă țară europeană, așa că avem mult de lucru.

Chiar avem nevoie de mai multe drumuri în România?

Răspunsul scurt este: da, avem nevoie, pentru că în acest moment calitatea infrastructurii de transport din României este scăzută raportat la nivel global, iar cea rutieră este de cea mai slabă calitate printre toate țările UE.

Cu toate acestea, este nevoie de un răspuns mai lung și mai nuanțat, pentru a analiza transportul în contextul mai larg al schimbărilor climatice. Deși trebuie să construim mai multe drumuri, trebuie să punem accentul în primul rând pe echiparea acestor drumuri pentru viitor și trebuie să investim mult mai mult în alternative durabile, cum ar fi căile ferate și rețelele sigure pentru călătorii active. După cum arată imaginea de mai jos, starea actuală a infrastructurii de transport din România nu este într-o formă prea bună.

Starea drumurilor românești (statistici preluate din PNRR)

Drumurile României sunt subdezvoltate (cu doar 910 km de autostradă), prost întreținute și extrem de periculoase. Din păcate însă, țara noastră nu are performanțe mai bune nici în ceea ce privește căile ferate. În ciuda unei densități relativ mari a căilor ferate, rata de electrificare este mai mică decât media UE (53,2%), trenurile sunt ineficiente și lente.

Starea infrastructurii feroviare românești (statistici preluate din PNRR)

Și în orașe, transportul a devenit o problemă majoră. Potrivit Indexului Global al Traficului produs de TomTom, Bucureștiul a fost cea mai aglomerată capitală europeană în 2020, urmată de Dublin, Atena și Paris. În orele de vârf, șoferii pot petrece între 19 și 24 de minute suplimentare pentru fiecare călătorie de 30 de minute, ceea ce duce la 165 de ore pierdute în orele de vârf pe an. Deși pandemia de COVID19 a redus numărul deplasărilor cu mașina și aglomerația, capitala României rămâne în urma altor orașe europene care au profitat de pandemie pentru a face mai mult spațiu pentru transportul activ și multimodal.

Aportul călătoriilor noastre la emisii atmosferice și schimbări climatice

Majoritatea transportului nostru se bazează pe combustibili fosili - petrol, benzină sau gaz. Ritmul de electrificare a transportului a fost destul de lent și, pe măsură ce am devenit din ce în ce mai mobili, emisiile noastre provenite din transport au crescut constant. De fapt, transportul (inclusiv aviația internațională) este singurul sector în care emisiile de gaze cu efect de seră (GES) nu au scăzut între 1990 - 2019 în UE, înregistrând o creștere de 33%.

Emisiile de GES din transport au continuat să crească între 1990 și 2019, spre deosebire de toate celelalte sectoare (Eurostat)

După cum arată graficul de mai jos, transportul a reprezentat mai mult de un sfert din GES din UE în 2019. Împreună cu alte țări dezvoltate din America de Nord și Asia, statele europene domină emisiile de GES la nivel global: aproximativ 10% din populația globală este responsabilă pentru 80% din numărul total de kilometri parcurși cu vehicule motorizate. De fapt, o mare parte a populației lumii nu călătorește aproape niciodată, având o amprentă ecologică foarte mică. La fel se întâmplă în cazul majorității activităților poluante - țările mai bogate sunt în cea mai mare parte vinovate pentru impactul negativ care afectează întreaga lume, dincolo de granițele naționale.

Emisii de GES în funcție de sursă în Uniunea Europeană în 2019 (Eurostat)

Dintre toate tipurile de transport, transportul rutier, aviația internațională și navigația internațională sunt responsabile pentru majoritatea emisiilor. Din păcate însă, adevăratele costuri externe ale mașinilor și avioanelor nu sunt reflectate în mod corespunzător în prețurile pe care le plătim pentru utilizarea lor. Totuși, în timp ce șoferii trebuie să plătească diverse taxe pe combustibil și taxe rutiere, industria aviației este scutită de plata taxelor pe combustibil și TVA pe biletele lor. Acest lucru menține în mod artificial biletele de avion la un preț scăzut, făcând adesea ca zborurile să fie mai ieftine decât alte alternative mai durabile, cum ar fi căile ferate.

Transportul rutier este, de departe, cea mai mare sursă de emisii de GES dintre toate modurile de transport, în timp ce aviația internațională a înregistrat cea mai mare creștere, dublându-și emisiile. Trendurile din UE sunt similare la nivel global (Eurostat)

Impactul negativ al transporturilor dincolo de schimbările climatice - siguranța traficului

Efectele negative ale transportului continuă dincolo de emisii și schimbările climatice. Siguranța este una dintre cele mai mari preocupări asociate cu transportul rutier, ceea ce a determinat UE să creeze Viziunea Zero: un obiectiv de reducere a deceselor rutiere la 0 până în 2050. Din păcate, însă, România este una dintre țările care are cel mai mult de lucru în acest sens. Deși numărul deceselor pe milion de locuitori a scăzut de la 107 în 2010 la 96 în 2019, cifra este încă aproape dublă față de media europeană, iar îmbunătățirea a fost mult mai mică în comparație cu alte țări (de exemplu, Polonia, Croația sau Grecia).

Decese pe milion de locuitori în UE, 2019 (European Commission)

Zgomotul - o problemă adesea neglijată

Pe lângă rănirea directă a peste 1,2 milioane de oameni (2019), transportul este de asemenea, o sursă majoră de zgomot în orașe, afectând cel puțin 113 milioane de europeni. Persoanele expuse la zgomot semnificativ (55 dB sau mai mare) pot suferi probleme grave de sănătate. Estimările pentru Europa numără 12.000 de decese premature, 48.000 de cazuri noi de boală cardiacă ischemică, 22 de milioane de cazuri de stres cronic și 6,5 milioane cu tulburări severe de somn. Spre deosebire de poluarea aerului, zgomotul este mai rar recunoscut ca o problemă, iar datele fiabile continuă să fie limitate, reducând posibilitatea de a implementa și evalua politici și măsuri. Cu toate acestea, orașe precum Helsinki, Londra sau Valencia încep să acționeze în acest sens. În Valencia, autoritățile locale lucrează pentru a reduce concomitent poluarea aerului și a zgomotului, dezvoltând o rețea de supraveghere a poluării fonice.

Transportul ocupă spațiu vital, mai ales în zonele urbane

Pe lângă accidente și zgomot, transportul ocupă și mult spațiu public - o resursă limitată mai ales în zonele urbane dense. Deși estimări precise sunt greu de obținut, amprenta spațială a transportului poate fi în jur de 10-25% în orașe. Cea mai mare problemă este utilizarea ineficientă a vehiculelor: mașinile sunt parcate în cea mai mare parte a timpului, iar atunci când sunt folosite, au un grad de ocupare scăzut, transportând cel mai adesea doar 1 sau 2 persoane. O simulare creată de PTV Group reprezintă un argument bun pentru a investi mai mult în transportul public și infrastructura pentru mers pe jos și cu bicicleta. Videoclipul de mai jos arată timpul necesar pentru ca 200 de persoane să treacă linia unui cap de semnalizare folosind diferite moduri de transport (mașini, autobuze, tramvaie, mers pe jos și cu bicicleta). În timp ce autobuzele au nevoie de doar 30 de secunde, mașinile au nevoie de mai mult de 4 minute pentru a trece de linie, demonstrând felul în care alimentează aglomerația în orașe.

Cum putem îmbunătăți sectorul transporturilor și ce este planificat pentru următorul deceniu?

După cum am văzut, sectorul transporturilor este esențial pentru viața noastră de zi cu zi, dar modul în care ne mișcăm are un impact semnificativ asupra mediului, a emisiilor de aer și zgomot, și asupra spațiului urban. Vehiculele private sunt deseori o opțiune confortabilă, dar rata de electrificare rămâne scăzută și, oricum, trecerea la mașini cu emisii zero nu rezolvă problemele noastre cu aglomerația, parcarea și siguranța. Drept urmare, toate țările europene se îndreaptă către alternative mai sustenabile: călătorii active (mersul pe jos și cu bicicleta), transportul public (care a suferit pierderi importante în ceea ce privește numărul de călători în timpul pandemiei cu COVID) și mijloace de transport care pot fi închiriate (biciclete, e-scutere, mașini, etc.). Imaginea de mai jos arată ordinea priorităților în crearea unor sisteme de transport durabile.

Piramida mobilității arată ordinea de prioritate pentru diferitele moduri de transport în realizarea unui sistem de transport durabil (Pedestrian Space & Share North)

La nivelul UE, Pactul Verde al UE recunoaște că transporturile reprezintă un sfert din emisiile de GES ale continentului, și că aceste emisii continuă să crească. UE își propune să obțină o reducere de 90% până în 2050, investind în inițiative care sprijină decarbonizarea. Acestea includ:

• infrastructură pentru călătoriile active (de exemplu, prin creșterea numărului de piste sigure pentru biciclete la 5000 km până în 2030)

• zone cu emisii zero și emisii scăzute (multe orașe deschid străzile și centrele orașelor doar pentru mijloacele de transport nemotorizate)

• reglementările de acces pentru autovehicule în zonele urbane prin care autoritățile locale pot gestiona tipurile de vehicule care intră în zonele lor, precum și orele de acces

• îmbunătățirea infrastructurii vehiculelor electrice (crearea a 1 milion de stații publice de reîncărcare și realimentare până în 2025)

• suport pentru mobilitate automată și sisteme inteligente de gestionare a traficului, precum și aplicații inteligente care facilitează combinarea diferitelor mijloace de transport, permițând utilizatorului să caute și să plătească printr-o singură platformă (concept cunoscut sub numele de MaaS - Mobility as a Service)

• strategii pe termen lung precum Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă și Planurile de Logistică Urbană Durabilă (vezi aici un exemplu din Alba Iulia) care ar trebui să ajute orașele să dezvolte un sistem de transport integrat și bine echilibrat

La nivel național, multe țări au propriile lor strategii, completate de curând de Planuri de Redresare și Reziliență. Planul de Redresare și Reziliență al României ar trebui să ajute țara noastră în îmbunătățirea situației nefavorabile a transportului. Componenta Transport durabil - una dintre cele 15 componente ale PNRR - recunoaște că reforma și investițiile în transport sunt un mijloc, și nu un scop în sine. Acest lucru se datorează faptului că sectorul transporturilor este un pilon esențial pentru alte sectoare și pentru redresarea economiei post-COVID19.

Acestea sunt câteva dintre investițiile majore planificate pentru România:

• Reînnoirea infrastructurii feroviare și a vehiculelor (adaptarea acestora la persoanele cu mobilitate redusă și amenajarea spațiului pentru depozitarea bicicletelor pentru a încuraja călătoriile multimodale)

• Dezvoltarea infrastructurii rutiere durabile în rețeaua TEN-T, inclusiv taxarea rutieră, managementul traficului și măsuri de siguranță rutieră

• Dezvoltarea sistemelor de metrou din București și Cluj Napoca

Alături de aceste obiective, recunoașterea ciclismului ca pilon de susținere atât pentru turism, cât și pentru mobilitatea urbană durabilă reprezintă un pas important înainte pentru țara noastră. PNRR promite peste 3000 km de trasee de biciclete marcate până în 2026, precum și înființarea unui centru național de coordonare pentru ciclism, crearea unei strategii naționale de promovare a utilizării bicicletelor și adoptarea normelor de proiectare pentru infrastructura pentru biciclete. Pentru cei dintre noi care am fost dezamăgiți în trecut de pistele de biciclete defecte (cum ar fi cea din Brașov, surprinsă în fotografia de mai jos), aceasta este o veste bună, dar doar timpul va dovedi dacă PNRR-ul va aduce într-adevăr reformele promise.

Un exemplu de pistă de biciclete prost proiectată în Brașov: prea îngustă, nu lasă spațiu între bordură și canale pentru a trece, și adesea folosită de șoferi ca spațiu suplimentar pentru parcare (Google Street View, 2019)

Lecții pentru fiecare dintre noi

Ce poate face fiecare dintre noi? Este simplu: sa mergem mai mult pe jos și cu bicicleta, să alegem transportul public ori de câte ori este posibil, și să evităm să zburăm. După cum arată imaginea de mai jos, evitarea zborului și a mersului cu mașina sunt cele mai eficiente două schimbări pentru un stil de viață mai sustenabil. Dacă renunțarea la condus este imposibilă, putem măcar încerca să folosim mașina mai eficient, împărțind-o cu familia și prietenii. Avantajele nu sunt doar emisiile mai reduse, ci și costurile mai mici. Zborul poate părea adesea singura opțiune pentru călătoriile internaționale, dar blogurile actualizate constant, cum ar fi Seat61, vă pot arăta cele mai rapide și mai confortabile modalități de a ajunge cu trenul în orice oraș european. Pentru sfaturi despre îmbunătățirea amprentei de carbon cauzată de logistică și shoppingul online, Infoclima a publicat un articol înainte de Crăciun.

Schimbări ale stilului de viață care pot reduce cantități semnificative de emisii de GES (EU Mobility Atlas)

---

Dr. Lorena Axinte

Lorena deține un doctorat în Planificare Urbană și Regională, obținut în urma cercetării realizate la Institutul de Cercetare pentru Locuri Sustenabile, Universitatea din Cardiff, UK. Proiectul ei analizează politicile și procesele care pot duce la practici de dezvoltare regională regenerativă, precum și moduri de includere a tinerilor în deciziile care le vor afecta viitorul. Lorena a lucrat, de asemenea, ca și cercetător Marie Curie în SUSPLACE ITN, și a beneficiat de un Master Erasmus Mundus in Studii Urbane.

Câteva date și idei despre 2021 - o fundație pe care ar trebui să construim în 2022.

---

De la creșterea temperaturii medii globale, la niveluri în creștere a gazelor cu efect de seră, fenomene meteo extreme, incendiile din zona mediteraniană sau inundațiile fără precedent din Europa de Vest, anul 2021 confirmă din păcate ritmul accelerat al schimbărilor climatice.

Mai jos e sumarul scurt al anului 2021 cu cele mai importante evoluții și decizii.

---

Gazele cu efect de seră - trend ascendent

Conform raportului Organizației Meteorologice Mondiale, concentrația gazelor cu efect de seră în atmosferă a continuat să crească în 2020, înregistrând 413.2 ± 0.2 particule de CO2 per milion (ppm), 1889 ± 2 particule de metan per miliard (ppb) și 333.2 ± 0.1 particule de dioxid de azot (N2O) ppb. Aceasta reprezintă o creștere de 149%, 262% și 123% față de nivelurile pre-industriale (1750). 

Creșterea concentrației de CO2 din 2019 până în 2020 a fost mai mică față de creșterea pentru perioada 2018-2019. Totuși aceasta este mai mare decât creșterea medie anuală înregistrată pentru ultima decadă. Creșterea a avut loc în ciuda reducerii cu circa 5.6% emisiilor de CO2 în 2020 cauzată de pandemia COVID-19. 

Emisiile de CH4 și N2O au avut o creștere mai mare în 2020 față de perioada 2018-2019, mai mare și decât media anuală pentru ultima decadă. Datele din timp real din observatoarele din Mauna Loa (Hawaii) și Cape Grim (Tasmania) indică o creștere continuă a nivelurilor CO2, CH4 și N2O și pentru 2021.

Temperatura continuă să crească

În baza datelor înregistrate pentru perioada Ianuarie - Septembrie, temperatura medie pentru anul 2021 a fost cu 1.08 ± 0.13°C mai ridicată față de perioada de referință 1850-1900 arată raportul Organizației Meteorologice Mondiale. Conform aceluiași raport, anul 2021 este al 6-lea cel mai cald an de la începutul măsurătorilor (conform NOAAGlobalTemp). Conform acestor date ultimii 7 ani (2015-2021) au fost și cei mai calzi ani de la începutul măsurătorilor.

Fenomene meteo extreme

Valuri de căldură extremă au afectat și regiunea mediteraneană de-a lungul verii 2021. Cele mai ridicate temperaturi au fost înregistrate în a doua săptămână a lunii August. Astfel în 11 August, la stația agrometeorologică din Syracuse, în Sicilia, a fost înregistrată temperatura de 48.8 °C, record provizoriu European. Temperaturile ridicate, lipsa precipitațiilor și activitatea antropică (defrișările și poluarea) au dus la izbucnirea unor incendii devastatoare în Grecia și Turcia în aceeași perioadă.

Anterior incendiilor și valurilor de căldură, Europa de Vest s-a confruntat cu cele mai grave inundații înregistrate vreodată. Astfel, în zonele cele mai afectate precum vestul Germaniei și Belgia, cantitatea de precipitații în 14-15 iulie a ajuns la 100-150 mm, cu cea mai mare cantitate fiind înregistrată la WipperfürthGardenau, 162.4 mm. Aceste precipitații au dus la revărsarea multor bazine acvatice și râuri, inundând orașele din apropiere și cauzând alunecări de teren. Ca urmare a acestor inundații, 215 de persoane și-au pierdut viața în Germania și Belgia, în timp ce pierderile economice depășesc 18 miliarde de euro.

Prețul la energie electrică și gaze naturale

A doua parte a anului 2021 s-a remarcat printr-o creștere rapidă a prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Raportul Băncii Mondiale estimează că mărirea în medie cu 80% pentru energie în 2021 se va menține și în 2022, înrăutățind inflația globală. Dacă vor rămâne la un nivel ridicat ar putea pune presiune pe creșterea economică în țările importatoare de energie. 

Atât la nivelul UE cât și în România, această creștere a prețurilor a fost des asociată cu implementarea planurilor de tranziție energetică (a planului Fit for 55). Totuși conform Comisiei Europene, creșterea prețului certificatelor e responsabilă doar de ⅕ din totalul scumpirilor. Creșterea prețului la energia electrică este datorată într-o proporție mai largă creșterii prețurilor la gaze naturale (materie primă pentru producătorii de energie electrică cu cel mai mare preț de producție în momentul de față, care dau prețul energiei electrice comercializat pe piața angro).

Tranziție energetică și prognoza de preț

Conform studiului Aurora, susținerea artificială a producției energiei pe bază de combustibili fosili și cărbune poate duce la o creștere cu 50% a prețurilor la energia electrică până în 2030, comparativ cu o creștere de doar 8% în cazul în care am susține tranziția spre energie regenerabilă.

Creșterea de 50% în cazul scenariului pesimist este dată de creșterea prețului la certificate EUA și subvențiilor indirecte făcute de guvern pentru a susține funcționarea centralelor pe bază de cărbuni.

Decarbonizarea transportului

Transportul (atât al persoanelor, cât și al mărfurilor) reprezintă aproape un sfert din totalul de emisii de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii Europene, și este principala cauză a poluării aerului în orașe. Transportul este singura sursă de gaze cu efect de seră care a continuat să crească între 1990 și 2018 (creștere de 31.8%), în timp ce emisiile au scăzut pentru toate celelalte surse – energie, producție și construcție, agricultură, procese industriale, și deșeuri.

Una dintre cele mai importante acțiuni ale Uniunii Europene a venit la final de an prin Cadrul European de Mobilitate Urbană. Pentru prima dată în istoria sa, UE a recunoscut rolul vital pe care transportul în comun, mersul pe jos și mersul cu bicicleta îl joacă în special în zonele urbane. 

Astfel, orașele mari și medii vor trebui să creeze sau să își actualizeze Planurile de Mobilitate Urbană pentru a crea strategii de decarbonizare a transportului, punând în prin plan transportul activ și cel în comun (nu doar în formele clasice, precum autobuze, tramvaie, etc., ci și opțiunile de micromobilitate precum trotinetele electrice sau bicicletele de închiriat). Există numeroase inovații pe care orașele europene le experimentează în momentul de față, iar pandemia a permis multor localități să reducă din spațiul alocat vehiculelor personale, pentru a face loc transportului activ. 

Măsuri permanente și temporare care încurajează transportul activ în orașele și regiunile europene: piste de bicicletă, măsuri de calmare a traficului (spre exemplu, zone cu restricții de viteză), străzi unde traficul auto este interzis, trotuare mai ample. Graficul de sus arată numărul de km anunțați, iar cel de jos numărul de km implementați. (Sursă: ECF)

Și în cazul transporturilor de mărfuri, orașele europene încep să limiteze accesul vehiculelor poluante și să folosească vehicule electrice sau biciclete cargo. Află mai multe despre impactul logisticii asupra mediului înconjurător din acest articol.

Politica climatică globală

Anul 2021 a fost unul încărcat în ceea ce privește evenimentele cu impact global în lupta împotriva schimbărilor climatice. Un prim pas major a fost inaugurarea președintelui Joe Biden care prin re-aderarea Statelor Unite la Pactul Climatic de la Paris și o agenda economică clar îndreptată către politici mai verzi și sustenabile a trimis un semnal pozitiv la nivel global. 

Raportul IPCC a livrat un avertisment serios în privința traiectoriei curente a schimbărilor climatice, estimând că temperaturile extreme de pe continente vor depăși temperatura medie globală, cu diferențe substanțiale de la un loc la altul.

Apoi, marele eveniment mult așteptat a fost COP26 desfășurat în Glasgow. Christina Figueres prefața acest eveniment atrăgând atenția că este nevoie o coordonare mult mai strânsă la nivel global cu angajamente clare care să rezulte în atingerea pragului de emisii nete 0. Rezultatele COP26 sunt mixte, pe deoparte sunt câteva angajamente pozitive luate în privința reversării defrișărilor (inclusive în Brazilia) și a reîmpăduririlor. Pe de altă parte, rămâne un mare semn de întrebare în privința economiilor emergente și a tipului de energie ce va fi folosită în decursul următoarelor decenii critice pentru menținerea pragului de 1.5 Celsius la nivel global. 

Fit for 55

Anul aceasta, Comisia Europeană a lansat un plan ambițios de reducere a emisiilor de carbon cu 55% pana in anul 2030, numit Fit for 55, în perspectiva reducerii emisiilor spre net zero în 2050. În cadrul planului, cea mai mare parte din măsuri se referă la sectorul energetic, printre care, îmbunătățirea sistemului ETS (Emission Trading System), noi standarde de emisii pentru autoturisme și vehicule comerciale ușoare, clădiri mai eficiente din punct de vedere energetic, dar si initiative noi, cum ar fi propunerile de producere și utilizare a combustibililor alternativi în aviație și transportul maritim.

Emisiile provenite din sectorul transporturilor reprezintă o un sfert din totalul emisiilor UE. Aici propunerea este de a reduce cu 55% emisiile pentru autoturisme și cu 50% pentru vehicule comerciale ușoare, urmând ca din 2035 toate acestea să fie zero emisii. 

De asemenea, Comisia lansează noi inițiative ca ReFuelEU Aviation, ce obligă la anumite norme de amestecare a combustibilului fosil cu cel din alternativ, produs din surse regenerabile sau neutre din punct de vedere al emisiilor. O propunere similară este valabilă și pentru transportul maritim.

O alta propunere este se referă la creșterea proporției de energie regenerabilă în mixul energetic de la 32% la 40% cât și creșterea targetului de eficienta energetica de la 32% la 36-39% pana in 2030. Cele două propuneri sunt practic dependente una de alta, o eficienta energetica mai mare (în toate sectoarele energetice) putând crește proporția de energie regenerabilă, și vice-versa.

Clădirile sunt responsabile de consumul a 40% din energia utilizata la nivel european, ce mai mare parte fiind utilizata pentru încălzirea acestora. De aceea pachetul propune €72 miliarde pentru următorii 7 ani, dedicați renovărilor energetice, esențiale pentru atingerea unui prag mai scăzut al cererii de energie și pentru a putea acoperi o mai mare parte din ea din surse regenerabile.

---

Autori

Andrei David Korberg,

Bogdan Antonescu,

Lorena Axinte,

Sorin Cebotari,

Vlad-Radu Zamfira.