Președintele și riscurile climatice: e nevoie de o voce dedicată?
Peste 70 de cercetători, antreprenori, experți, tineri și membri ai societății civile reprezentând organizații active în domeniile dezvoltării economice, politicilor publice și sustenabilității au semnat o scrisoare deschisă către Președintele ales al României cu încurajarea de a stabili o funcție de înalt nivel în cadrul Administrației Prezidențiale (Consilier Prezidențial sau Consilier de Stat) cu atribuții privind combaterea, transformarea, reziliența și adaptarea în contextul schimbărilor climatice și tranziției către o economie sustenabilă.
Categorii de articole
Raportul IPCC- Încă un semnal grav de alarmă al acestui deceniu
Raportul de sinteză prezentat astăzi reprezintă cea de a patra și ultima parte a celui de al șaselea raport IPCC (AR6) și reunește concluziile principale ale celor trei secțiuni anterioare.
De notat ca următorul raport IPCC este așteptat în 2030 ceea ce înseamnă că actualul raport IPCC AR6 este ultimul publicat într-un moment în care este încă posibil să menținem creșterea temperaturii medii globală sub 1.5°C față de perioada pre-industrială.
Cateva date și idei despre 2021 - o fundație pe care ar trebui să construim în 2022.
De la creșterea temperaturii medii globale, la niveluri în creștere a gazelor cu efect de seră, fenomene meteo extreme, incendiile din zona mediteraniană sau inundațiile fără precedent din Europa de Vest, anul 2021 confirmă din păcate…