Președintele și riscurile climatice: e nevoie de o voce dedicată?

Peste 70 de cercetători, antreprenori, experți, tineri și membri ai societății civile reprezentând organizații active în domeniile dezvoltării economice, politicilor publice și sustenabilității au semnat o scrisoare deschisă către Președintele ales al României cu încurajarea de a stabili o funcție de înalt nivel în cadrul Administrației Prezidențiale (Consilier Prezidențial sau Consilier de Stat) cu atribuții privind combaterea, transformarea, reziliența și adaptarea în contextul schimbărilor climatice și tranziției către o economie sustenabilă.


Categorii de articole


Anul trecut, aproape jumătate din regiunile afectate de incendiile de vegetație au fost zone prioritare de conservare a naturii în Europa

Anul 2022 a fost al doilea an ca severitate din Uniunea Europeană în ceea ce privește distrugererile cauzate de incendiile de vegetație, cu peste 800.000 de hectare afectate de incendii. Spania, România și Portugalia au fost afectate în cea mai mare măsură.

Read More

Parlamentul European a dat undă verde Legii de restaurare a naturii. Următorul pas ar putea fi acordarea drepturilor ecosistemelor la nivel global

În ciuda dezbaterilor aprige, a demonstrațiilor pro și contra și a opoziției Partidului Popular European (PPE), Parlamentul European a adoptat recent proiectul de lege pentru restaurarea naturii cu o majoritate restrânsă.

Proiectul de legislație definește obiective obligatorii în domenii specifice: măsurile de restaurare vor fi implementate pe 20% din suprafața terestră și marină a UE, până în 2030. Până în 2050 măsurile vor fi extinse la toate ecosistemele degradate.

Read More

Suntem încântați să comunicăm argumentele științifice despre schimbările climatice împreună cu: