Președintele și riscurile climatice: e nevoie de o voce dedicată?
Peste 70 de cercetători, antreprenori, experți, tineri și membri ai societății civile reprezentând organizații active în domeniile dezvoltării economice, politicilor publice și sustenabilității au semnat o scrisoare deschisă către Președintele ales al României cu încurajarea de a stabili o funcție de înalt nivel în cadrul Administrației Prezidențiale (Consilier Prezidențial sau Consilier de Stat) cu atribuții privind combaterea, transformarea, reziliența și adaptarea în contextul schimbărilor climatice și tranziției către o economie sustenabilă.
Categorii de articole
Reducem consumul de gaz… dar puțin mai târziu
UE a stabilit un traseu ambițios în vederea atingerii neutralității carbonului până în 2050. Acest plan, conex Acordului de la Paris, presupune o serie de măsuri imediate de reducere a poluării cu CO2. Printre aceste măsuri se numără și reducerea consumului de combustibili fosili. Acest lucru, însă…