Schimbările Climatice și influența acestora asupra vinului Românesc- Cazul Dobrogei
Dobrogea reprezintă un caz aparte unde secetele și desertificarea amenință una din cele mai productive și de renume regiuni viticole ale României
Schimbările climatice au avut în acest an un impact puternic asupra agriculturii din România prin secete și valuri de căldură prelungite. De asemenea, în ultimele decenii sectorul viticol, unul foarte important România fiind al 7-lea producător de vinuri din Europa în anul 2021, a fost impactat datorită secetelor și fluctuațiilor semnificative ale precipitațiilor de-a lungul anilor. La Murfatlar am înregistrat o creștere a temperaturilor medii anuale cu 3-5 °C , o repartizare neuniformă a resurselor hidrice, alternând ani secetoși, precum 2001 și 2020 și ani ploioși precum 2005, 2010, 2013.
Dobrogea reprezintă un caz aparte unde secetele și deșertificarea amenință una din cele mai productive și de renume regiuni viticole ale României. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar gestionează date privind evoluția climatică încă din anii ’60 și ne oferă o perspectiva asupra cum schimbările climatice ne afectează soiurile autohtone de struguri și implicit cantitatea și calitatea vinurilor autohtone.
Viile bătrânei Dobroge se întind pe aproximativ 17000 ha, fiind încadrate în regiunea viticolă “Colinele Dobrogei” și cuprind patru podgorii: în N-V Sarica-Niculițel, în N-E Istria-Babadag, în S-E Murfatlar și în S-V Ostrov (destinată mai mult cultivării strugurilor pentru masă).
Ca soiuri de struguri pentru vin, cele mai des întâlnite sunt Fetească regală, Fetească albă și Fetească neagră – care, deși are ca loc de baștină Moldova, acestea dau constant vinuri de o deosebită calitate în Dobrogea, datorită condițiilor și solurilor locale.
Harta ariilor cu Fetească Neagră a Dobrogei
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar, amplasată în podgoria cu același nume și cu o activitate de peste un secol, are rolul de promotor al progresului în domeniu pentru regiunea Dobrogea. Încă din anii ’60, stațiunea gestionează baze de date prețioase privind evoluția climatică, datele de maturare a strugurilor diferitelor soiuri din zona, calitatea strugurilor și a vinurilor, etc. Pe baza acestor date se fac recomandări pentru alegerea soiurilor potrivite de plantat aici și pentru aplicarea tehnologiilor optime de cultură
Schimbările climatice și impactul acestora asupra viilor din Dobrogea
Schimbările climatice au deja un impact semnificativ asupra agriculturii, viticultura fiind una din ramurile vulnerabile având în vedere dependența de evoluția vremii pe parcursul perioadei de vegetație a viței de vie, precum și creșterea duratei și intensității fenomenelor meteorologice nefavorabile în acest context.
Podgoria Murfatlar se caracterizează printr-o climă continental-excesivă dată de contrastul pronunțat dintre iarnă și vară. Ariditatea specifică centrului viticol Murfatlar, caracterizată prin precipitații medii anuale de 420 mm din care doar jumătate cad în perioada de vegetație (aprilie-octombrie), este accentuată de vânturile frecvente întâlnite aproape zilnic.
Analiza evoluției principalilor parametri climatici înregistrați în podgoria Murfatlar pe o perioada de 30 de ani (1992-2021) explică modificări înregistrate în fenofazele de dezvoltare a viței de vie și în calitatea strugurilor și implicit, a vinurilor obținute aici.
Regimul termic se caracterizează printr-o creștere a valorilor medii anuale față de media multianuală înregistrată în perioada 1970-1990, de 11,5°C, cu aproximativ 0,9°C, observându-se un salt remarcabil în intervalul 2013-2020 când temperaturile medii anuale au variat între 14,5 ° C și 16,4 ° C (Figura 1).
Lipsa precipitațiilor sau distribuția neuniformă a acestora în timpul anului a determinat un deficit pronunțat de apă în anii : 1994 (-107,7 mm), 1999 (-55,5 mm), 2000 (-160,2 mm), 2001 (-219,9 mm), 2011(-109,2 mm), 2019 (-124,6 m) și 2020 (-168,1 mm). În schimb, în numeroși ani din intervalul analizat s-a înregistrat exces pluviometric, cele mai mari valori regăsindu-se în anii 2005 (+299 mm), 2010 (+274,3 mm) și 2013 (+291,1 mm) (Figura 2)
Fig. 1- Evoluția temperaturii medii anuale, Murfatlar, intervalul 1992-2021
Fig. 2 – Deficitul și excesul hidric anual față de media de 420 mm, Murfatlar, intervalul 1992- 2021
În România suma optimă a precipitațiilor necesară desfășurării proceselor fiziologice și biochimice ale viței este de 250 – 300 mm (în perioada de vegetație). În cadrul centrului viticol Murfatlar suma medie multianuală (înregistrată în intervalul 1970 – 1990) a precipitațiilor căzute in perioada de vegetație este de 245,7 mm. În intervalul de studiu 1992 – 2021 evoluția valorilor precipitațiilor a avut o tendința de scădere mai ales după anul 2010 însumând cantități sub media multianuală în anii: 2011 (-199,9 mm), 2015 (-196,3 mm), 2016 (-221,8 mm), 2019 (-139,6 mm), 2020 (-161,7 mm). Un deficit hidric pronunțat s-a înregistrat și în anul 2000 când precipitațiile înregistrate în perioada de vegetație au însumat 220,0 mm. După cum se poate observa în Figura 3 precipitațiile au avut oscilații foarte mari până în 2000 după care, în următorii ani, amplitudinea acestora s-a redus având o tendința descendentă.
Figura 3 – Deficitul și excesul hidric din perioada de vegetație, Murfatlar, intervalul 1992- 2021
Soiurile autohtone românești în pericol? Un studiu legat de Feteasca regală și cea neagră
Ca soiuri reprezentative pentru zonă, au fost luate în studiu soiurile autohtone - Fetească regală și Fetească neagră.
În ceea ce privește evoluția fenofazelor viței de vie (dezmugurit, înflorit, creșterea boabelor, pârgă și maturitatea deplină) am observat modificări importante la ultimele două, pârgă și măturarea deplină, acestea declanșându-se mai devreme. Decalajul de realizare a pârgii între primii 10 ani și ultimii 10 ani de studiu a fost de 9 zile la Fetească neagră și 11 zile la soiul Fetească regală.
Maturitatea deplină a strugurilor a evoluat în funcție de soi și a fost afectată de creșterea temperaturilor și de frecvența crescută a numărului zilelor cu temperaturi maxime mai mari de 30°C înregistrată în lunile iulie și august.
Pentru perioada analizată, soiurile Fetească regală și Fetească neagră au atins maturitatea deplină cel mai devreme în prima decadă a lunii septembrie, cu 7-10 zile mai devreme față de intervalul 1970-1990.. La soiul Fetească regală dată medie de realizare a maturității depline în intervalul 1992-2011 a fost 16 - 17 septembrie iar după 2012 această a fost în jurul datei de 8 septembrie. La soiul Fetească neagră dată medie de realizare a maturității depline a strugurilor a fost înregistrată în intervalul 21 - 20 septembrie în perioada 1992-2011, iar după 2012 aceasta a fost înregistrată în jurul datei de 10 septembrie.
În ceea ce privește data recoltării, la ambele soiuri se observă o tendința de scădere: cu 12 zile la Fetească regală - de la 24 septembrie dată medie a intervalului 1992-2001 la 12 septembrie, data medie a intervalului 2012-2021 și cu cu 6 zile la Fetească neagră - de la 22 septembrie, data medie a intervalului 1992-2001, la 16 septembrie, data medie a intervalului 2012-2021, (Figurile 4 si 5).
Fig. 4 – Dinamica recoltării la soiul Fetească regală în intervalul 1992-2021
Fig. 5– Dinamica recoltării la soiul Fetească neagră în intervalul 1992-2021
În ceea ce privește calitatea producțiilor de struguri, până în anul 2012 concentrația strugurilor în zaharuri se situase, în medie, sub 210 g/l. La soiul Fetească regală concentrația zaharurilor la recoltare a crescut, atingând un maxim de 221,4 g/l în 2015. Și la soiul Fetească neagră acumularea zaharurilor a avut o tendința de creștere spre sfârșitul perioadei de studiu. Strugurii au acumulat o concentrație în zaharuri mai mare, atingând valori de peste 240 g/l (în 2019 -257,4 g/l zaharuri și în 2020- 256,4 g/l zaharuri) fapt ce a permis obținerea unor vinuri cu un potențial alcoolic de peste 14 % vol. alc.
Fetească regală
Fetească neagră
Următoarele decenii, unele cu provocări pentru sectorul vinurilor din Dobrogea și România
În concluzie, la Murfatlar înregistrăm o creștere a temperaturilor medii anuale cu 3-5 °C, o repartizare neuniformă a resurselor hidrice, înregistrând ani secetoși, precum 2001 (-220 mm) și 2020 (-168 mm) față de o medie de 420 mm și ani ploioși precum 2005, 2010, 2013 cu un exces de peste 270 mm. Deja Dobrogea este una din cele mai afectate zone in termeni de aridizare din Romania.
Deși în majoritatea anilor de studiu s-au înregistrat valori totale ale precipitațiilor căzute în perioada de vegetație mai mari decât media multianuală de 245,7 mm, se observă perioade cu exces de precipitații alternate cu perioade deosebit de secetoase, înregistrate mai ales în lunile iulie și august, fapt ce a influențat grăbirea intrării în parga și devansarea realizării maturității depline a strugurilor cu până la 12 zile – 8-10 septembrie față de 16-20 septembrie.
Acumulările de zaharuri în struguri au crescut cu aproximativ 40 g/l, fapt care favorizează obținerea unor vinuri cu conținut ridicat alcoolic (peste 14 vol. alcool) sau cu rest de zahăr (vinuri demidulci și dulci, licoroase).
Toate acestea reprezintă o provocare pentru viticultorii și vinificatorii dobrogeni, trebuind alese soiurile și soluțiile tehnologice cele mai bune pentru menținerea calității producțiilor de struguri, compensarea lipsei de aciditate a vinurilor, stoparea fermentarii cu păstrarea unui rest de zahăr în vin, etc.
Dr. Aurora Ranca
Cercetător științific principal gradul I și director al SCDVV Murfatlar, specializat în ameliorarea soiurilor de viță de vie și în tehnologii ecologice. Doctorat în Ecologie și protecția mediului la Universitatea București.
Schimbările climatice văzute de micii fermieri din România - de la percepție la strategii de adaptare
Datele colectate în anul 2020 arată că fermieri sunt conștienți și observă clar schimbările climatice care au loc în ultimii ani. Astfel, 94 % din respondenți sunt conștienți de schimbările climatice care au loc în zona lor.
În articolul publicat în Iulie 2021 împreună cu un grup de cercetători am analizat percepția fermierilor din România despre schimbările climatice și strategiile de adaptare pe care le au la îndemână. Rezultatele chestionarelor și a interviurilor au arătat că fermierii din România văd un impact negativ al schimbărilor climatice asupra practicilor agricole. Mai mult decât atât, aceștia cred că situația se va înrăutăți în anii care vin.
Fermierii din România semnalează impactul negativ al schimbărilor climatice asupra agriculturii și se așteaptă la o situație și mai dificilă în viitor.
Studiul publicat în anul 2022 și-a propus să înțeleagă percepția fermierilor din România față de schimbările climatice precum și posibilele strategii de adaptare pe care aceștia le implementează.
Datele colectate în anul 2020 arată că fermieri sunt conștienți și observă clar schimbările climatice care au loc în ultimii ani. Astfel, 94 % din respondenți sunt conștienți de schimbările climatice care au loc în zona lor. Alți 78% au indicat de asemenea un impact mediu și mare al schimbărilor climatice în arealul lor de activitate. Totuși un impact extrem de mare este așteptat de 68 % dintre fermieri în următorii 10 ani.
Aceste procente indică cât se poate de clar că fermierii români nu doar că sunt conștienți de schimbările care au sau au avut loc până acum, ci și că ei percep un risc major asociat schimbărilor climatice pentru viitor.
Datele colectate în România confirmă faptul că adaptarea la schimbările climatice a fermierilor este de fapt un proces în două etape. Prima este conștientizarea pericolului/riscului adus de schimbările climatice, iar a doua este răspunsul fermierilor la acest risc/pericol prin măsuri de adaptare. Succesul unor măsuri de adaptare este strâns legat de înțelegerea tipurilor de risc aduse de schimbările climatice și a modului în care aceste procese pot afecta practicile agricole la nivel local.
Lipsa forței de muncă și lipsa tehnologiei sunt cele mai mari impedimente în calea adaptării la schimbările climatice, conform participanților la studiu. Acest lucru nu e surprinzător având în vedere realitățile rurale din România unde dependența de resursele agricole, tehnologia învechită, lipsa alternativelor ocupaționale, exodul populației tinere, lipsa infrastructurii și îmbătrânirea populației contribuie direct și rapid la deteriorarea capacității satelor de a se adapta la schimbările climatice.
Micii fermieri constituie structura de rezistență a agriculturii mondiale
La nivel global, micii fermieri (acei fermieri care administrează mai puțin de 2 ha) și fermele familiale, operează circa 87% din totalul terenurilor agricole globale (570 milioane de ferme mici și de familie). Cu toate că sunt cele mai multe, aceste ferme sunt și cele mai expuse schimbărilor climatice, creșterilor de temperatură sau transformărilor în cantitatea și ritmul precipitațiilor. Toți acești factori pot reduce semnificativ productivitatea agricolă, expunând în acest fel familiile și comunitățile care trăiesc în baza acestor resurse. De asemenea, aceste ferme mici au acces limitat la resurse tehnologice și financiare majore pentru a se adapta rapid la schimbările climatice.
Siguranța și securitatea alimentară, precum și bunăstarea globală depind în mare măsură de modul în care micii fermieri se vor adapta la ritmul schimbărilor climatice.
Inundațiile, secetele, fluctuațiile de temperatură și degradarea solului sunt procesele asociate schimbărilor climatice cu cel mai mare impact asupra productivității agricole în România. Conform raportului ANM din 2014, în România, circa 7 milioane de hectare sunt afectate de secetă, 4 milioane de exces de apă temporar (inundații), 6,7 milioane hectare de eroziune și 2,8 milioane de compactare.
Pe lângă impactul climatic direct, utilizarea predominantă a tehnicilor agricole tradiționale și lipsa unor servicii complementare (cooperative, linii de creditare avantajoase) contribuie și mai mult la vulnerabilitatea fermierilor, afectând performanța lor agricolă.
Din păcate ariile afectate vor continua să crească în anii următori având în vedere creșterile de temperatură de circa 3°C-4°C pentru perioada 2061-2090, comparativ cu perioada 1961-1990. Pe lângă creșterile de temperatură vom asista, probabil, și la o reducere a precipitațiilor medii anuale, însoțite de o creștere a precipitațiilor abundente în anumite perioade/zile, ce va duce în același timp la inundații pe arii restrânse (mai ales în zonele muntoase) și perioade de secetă, preponderent în zonele sudice și de câmpie.
Cunoștințele locale versus inovațiile tehnice - ce strategii de adaptare avem la îndemână
Avansul tehnologic din ultimele decade pare să ne ofere un avantaj competitiv față de strămoșii noștri când vine vorba de agricultură. Totuși studiile științifice susțin că este extrem de important să “învățăm” din experiența comunităților locale pentru a putea dezvolta strategii de adaptarea la schimbările climatice.
Micii fermieri/fermierii locali sunt mult mai atenți la variabilitatea condițiilor de mediu, acestea fiind o parte inseparabilă de viața unei comune agricole. În acest sens cunoștile localnicilor despre sistemele de mediu din zona lor și practicile agricole tradiționale sunt o sursă extrem de importantă de informații pentru dezvoltarea unor modele de adaptare la schimbările climatice. Practicile agricole tradiționale sunt recunoscute pentru caracterul prietenos cu mediul, ca și un factor important ce asigură securitatea alimentară a comunităților și conservarea agro-biodiversității.
Este totuși important să căutăm o balanță între înțelepciunea tradițională și inovare. În unele cazuri, adaptivitatea umană și cunoștințele locale pot contribui la creșterea rezilienței, există și riscul ca un comportament conservator să devină o inerție cultură, respectiv să se transforme într-un adevărat obstacol.
Plantele locale - posibilă strategie de adaptare
Cunoștințele tradiționale/locale în legătură cu managementul sustenabil a resurselor naturale sunt extrem de importante în dezvoltarea unor strategii de adaptarea la schimbările climatice. Una din cele mai des întâlnite strategii de adaptare este cultivarea diferitor tipuri de plante.
Comunitățile locale de multe ori au favorizat cultivarea varietăților locale înțelegând că productivitatea culturilor este dependentă de variabilitatea și instabilitatea climatică.
Ce sunt plantele tradiționale?
Plantele tradiționale sunt plantele cultivate într-un anumit areal geografic și care au o origine istorică atașată acestui loc. Acestea au o identitate distinctă, neavând parte de modificări genetice pentru a le crește productivitatea fiind mai degrabă adaptate locului unde cresc și practicate în agricultura tradițională.
În UE acestea sunt cunoscute ca și “varietăți locale” sau ”varietăți primitive“ și sunt definite ca o populație sau o specie care este adaptată natural la condițiile mediului unde cresc.
Fermieri participanți la studiu văd varietățile locale ca fiind mai adaptabile la condițiile de mediu (temperatură, precipitații, dăunători), apreciindu-le gustul (comparativ cu gustul culturilor comune) și considerându-le mult mai sănătoase decât varietățile convenționale. Mai mult de jumătate din respondenți cultivă varietăți locale pentru a face față schimbărilor climatice.
Cele mai mari impedimente în calea cultivării varietăților locale sunt costurile de producție, lipsa pieței de desfacere și lipsa cunoștințelor tehnice privind cultivarea lor.
Decizia de a cultiva plante tradiționale este determinată de percepția fermierilor privind capacitatea acestor varietăți locale de a asigura o serie de necesități gospodărești. Totuși este important să înțelegem, inclusiv la nivel de politici publice, că susținând cultivarea varietăților locale putem dezvolta un mecanism local de creștere a rezilienței față de schimbările climatice.
Dr. Ruxandra Malina Petrescu-Mag
Conferențiar la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cercetător asociat la Gembloux Agro-Bio Tech, Universitatea din Liège. Ruxandra are contribuții semnificative în domeniul guvernanței de mediu prin intermediul publicațiilor și proiectelor de cercetare la care a participat.