• Context: UE și UK sunt în urmă cand vorbim despre îndeplinirea țintelor de capacitate eoliană offshore pentru 2030. La nivel global producătorii chinezi domină piața (peste 50% capacitate instalată), dar au sub 1% în Europa.
• Argumente pro: Prezența chineză ar putea crește competiția, reduce blocajele din lanțurile de aprovizionare și scădea costurile, contribuind la atingerea obiectivelor climatice.
• Argumente contra: Reducerile de cost sunt asociate cu subvenții de stat din China, ceea ce ridică probleme de competiție „injustă” și riscuri pentru industria europeană; în plus, costurile mici nu se transferă automat în Europa din cauza transportului și finanțării mai scumpe.
• Probleme interne europene: Obstacolele majore țin de autorizări lente, capacități limitate de operare în porturi, instalare și totodată de un design ineficient al licitațiilor — probleme care persistă indiferent de implicarea Chinei.
• Concluzie: Implicarea Chinei poate sprijini atingerea obiectivelor climatice ale Europei, însă succesul acestui demers va depinde în principal de reformele interne, de coerența politicilor publice și de angajamentul politic la nivel european, nu exclusiv de accesul companiilor chineze pe piață.

Din Marea Britanie apare o dezbatere importantă despre posibilul rol pe care apariția producătorilor chinezi de turbine eoliene îl au în piaţa europeană offshore și implicațiile pentru obiectivele climatice ale UE și UK. Aceasta pornește de la un raport realizat de Institutul pentru studii în energie din Oxford și evidențiază faptul că Uniunea Europeană și Regatul Unit nu se află pe o traiectorie compatibilă cu atingerea obiectivelor pentru energia eoliană offshore stabilite pentru anul 2030.

Pentru a ajunge de la 37 GW la 60 GW până în 2030, UE ar trebui să instaleze în medie 4–5 GW offshore pe an, în fiecare an, fără întreruperi. Doar că: (i) rata actuală de instalare este sub acest nivel, (ii) pipeline-ul de proiecte aflate efectiv în construcție este insuficient, (iii) multe proiecte sunt blocate în faze timpurii, nu shovel-ready.

Spre deosebire de Europa, unde proiectele au avansat lent, China a înregistrat un ritm accelerat de dezvoltare a parcurilor eoliene offshore, devenind un producător major de turbine și componente, reușind să crească de la sub 5 GW în 2018 la peste 47 GW la sfârșit de 2025. Ca urmare a dezvoltării rapide locale, acum producătorii chinezi analizează în mod activ posibilitatea de a participa ca furnizori sau investitori în licitațiile europene.

Decidenții politici europeni se confruntă cu o dilemă strategică. Permiterea accesului pe piață a turbinelor chinezești, mai ieftine decât producția europeană, poate accelera dezvoltarea capacităților offshore. Numărul redus de jucători europeni coroborat cu creșterea prețurilor creează riscul unei dependențe structurale de furnizori externi continentului european, chiar dacă aceștia pot genera presiune concurențială și o scădere temporară a costurilor. În plus, China deține deja un avantaj în domeniul turbinelor eoliene offshore flotante. În prezent, în Europa, aceste proiecte se află preponderent în stadiu demonstrativ, cu o capacitate cumulată de aproximativ 200 MW.

La nivel european, avantajul economic al produselor chinezești este privit cu rezerve. Există preocupări serioase că avantajul competitiv la nivelul costurilor se datorează subvențiilor acordate de statul chinez, care reduc artificial costul capitalului și distorsionează mecanismele pieței.Acceptarea produselor chinezești sau a investitorilor din China în proiecte europene poate contribui la accelerarea implementării proiectelor offshore. Totodată, acest proces riscă să reproducă evoluțiile observate deja în industriile panourilor fotovoltaice și a vehiculelor electrice, unde producția europeană a fost puternic afectată. Dezvoltarea industriei fotovoltaice a început în Europa, iar China a preluat ulterior conducerea prin politici industriale și scalare rapidă. În anii 1990 și 2000, Europa a fost motorul global al industriei fotovoltaice. Germania, Spania și Italia au creat primele piețe comerciale mari prin scheme de sprijin stabile. Feed-in tariffs au oferit vizibilitate pe termen lung. Producători europeni dominau tehnologia, producția și inovația. Europa controla lanțul valoric, de la cercetare la module.

La apogeu, în jurul anilor 2008–2011, Europa instala peste 70% din capacitatea fotovoltaică globală anual. Germania era lider mondial incontestabil. Industria europeană era competitivă și orientată spre export. După 2010, China a lansat o strategie industrială agresivă. Statul a oferit acces ieftin la capital, terenuri, energie și infrastructură. Producătorii chinezi au scalat rapid capacități foarte mari. Costurile au scăzut abrupt prin economii de scară. Inițial, China producea pentru export, în principal către Europa. Ulterior, a creat și o piață internă masivă. În câțiva ani, producătorii chinezi au depășit competiția europeană la preț și volum. Situația este asemănătoare și în cazul turbinelor eoliene onshore.

Potențialele economii de cost pe termen scurt trebuie analizate cu atenție pentru că pot genera dependențe pe termen lung. Acestea pot duce la slăbirea industriei europene, pierderea suveranității industriale și reducerea rezilienței infrastructurii critice și, nu în ultimul rând, la pierderea sau privarea de locuri de muncă.

În plus, o serie de state precum Regatul Unit, Germania și Suedia nu sunt preocupate exclusiv de dimensiunea comercială. Ele semnalează riscuri de securitate asociate utilizării tehnologiilor și al echipamentelor provenite din China. Aceleași tipuri de îngrijorări au fost exprimate și în cazul sistemelor fotovoltaice, cu accent pe invertoarele de origine chineză.

Pentru a avansa în piața europeană, companiile chineze și-au exprimat interesul de a construi fabrici în Europa, importând o parte semnificativă a componentelor din China. Acest model ar putea reduce avantajul de cost, întrucât producția europeană implică cheltuieli mai mari cu forța de muncă, reglementarea și capitalul.

În Europa, dezvoltarea proiectelor offshore se confruntă cu multiple bariere. Printre aceste bariere se numără creșterea costurilor, procesele lente de autorizare, schemele de finanțare neatractive pentru investitori, timpii mari de conectare la rețea și infrastructura portuară insuficient dezvoltată. Pe de altă parte numărul limitat de jucători europeni în sectorul eolian offshore reprezintă o problemă structurală, conform actorilor din industrie. În prezent, piața europeană este dominată de trei mari producători: Vestas, Siemens Gamesa și GE Vernova. La finalul anului 2024, GE Vernova a anunțat reducerea activității pe acest segment și retragerea din competiția pentru noi comenzi, rămânând implicată doar în proiectele deja contractate.

O altă problemă majoră este legată de designul schemelor de sprijin. Acestea au fost construite pe ipoteza scăderii continue a costurilor și pe mecanisme de preț plafonat. Drept rezultat, licitațiile din 2025 din Regatul Unit și Germania au eșuat, din lipsa de aplicanți, punând sub semnul întrebării atingerea țintelor stabilite pentru 2030. Chiar și în condițiile îmbunătățirii designului schemelor și ale unei eventuale participări a companiilor chineze, creșterea producției domestice europene va necesita timp. Fundamentele industriale, precum construcția fundațiilor și disponibilitatea navelor specializate, reprezintă constrângeri semnificative.

Opiniile sunt, deci, împărțite în privința prezenței companiilor chineze în Europa. O eventuală pătrundere a producătorilor chinezi în Europa este percepută atât ca o oportunitate, cât și ca o amenințare sau o combinație a celor două. Chiar și în ipoteza în care prezența turbinelor eoliene chinezești pe piața europeană ar rămâne limitată, numeroase componente ar continua să fie utilizate, având în vedere poziția Chinei de mare exportator pe întregul lanț de aprovizionare.

Decidenții politici europeni își exprimă în continuare îngrijorările privind dependența tehnologică și riscurile de securitate, subliniind necesitatea consolidării unei abordări industriale europene. Un exemplu relevant asupra căruia au planat incertitudini este proiectul offshore din Germania dezvoltat de Luxcara, unde producătorul chinez declarat inițial câștigător a fost ulterior înlocuit cu unul local, din motive politice și de securitate. Cu toate acestea, țări precum Italia, Scoția și state din regiunea Mării Nordului au anunțat deja proiecte offshore în care companii chineze sunt furnizori de turbine, cu puteri unitare instalate de 18–20 MW per turbină

Regatul Unit a identificat un mod de lucru care permite colaborarea cu companiile din China. Astfel, pentru un proiect, compania chineză Mingyang ar urma să furnizeze echipamentele fizice, în timp ce Octopus Energy ar dezvolta componenta software. În acest fel, riscurile de securitate sunt parțial atenuate, chiar și în condițiile în care producătorul chinez ar avea un oarecare acces la anumite elemente software pe perioada mentenanței.

Un alt motiv de îngrijorare îl reprezintă presiunile venite de peste ocean, prin care Europa este descurajată să accepte investițiile chinezești. Prinși între interese și priorități divergente, există un risc real ca, la nivel european, să nu se contureze o politică clară, capabilă să ofere orientări coerente și limite de reglementare bine definite.

În cele din urmă, decidenții politici europeni ar putea să nu adopte o poziție complet restrictivă față de producătorii chinezi. Modelele de business din sectorul vehiculelor electrice și mecanismele de preț aplicate importurilor din China sugerează existența unor premise pentru localizarea parțială a producției chineze în Europa.

În prezent, companiile energetice active pe piața eoliană offshore își exprimă scepticismul față de fezabilitatea pe termen scurt a energiei eoliene offshore flotante, având în vedere costurile ridicate actuale și disponibilitatea unor amplasamente offshore apropiate de țărm, cu costuri mai reduse. Având în vedere premisele unui progres gradual, cu volume limitate de implementare în următorii ani, este important de subliniat că perceperea energiei eoliene pe platforme flotante ca o soluție imediată pentru deficitul de capacitate trebuie reconsiderată.

Mai mult, companiile semnalează faptul că încă există provocări tehnice nerezolvate, inclusiv riscuri de rezonanță, dificultăți legate de instalarea cablurilor și a substațiilor offshore, necesitatea utilizării unor cabluri mai lungi și a unor platforme mai grele în zone mai îndepărtate de coastă. Dezvoltatorii de proiecte subliniază adesea că, în prezent, eolianul offshore flotant reprezintă doar o componentă marginală a capacității instalate în Europa, iar ritmul de dezvoltare va rămâne lent, cu costuri care nu vor putea concura cu soluțiile cu fundații fixe pentru mai mulți ani. În acest context, deși există un interes politic clar, exemplificat de sprijinul activ pentru dezvoltarea eolianului offshore flotant, industria rămâne prudentă în ceea ce privește calendarul și amploarea implementării pe termen scurt.

În 2024, DNV și Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă (IRENA) estimau costul nivelat al energiei (LCOE) pentru eolianul offshore flotant ca depășind 200 USD/MWh, comparativ cu aproximativ 50 USD/MWh pentru turbinele offshore cu fundații fixe. Conform estimărilor, acest cost ar urma să scadă la circa 100 USD/MWh în următorii ani și la aproximativ 67 USD/MWh până în anul 2050.

O componentă în LCOE o reprezintă costul turbinelor (CAPEX), unde, la nivelul anului 2023, prețurile turbinelor eoliene în China au scăzut până la o medie de aproximativ 420 USD/kW, fără a include turnul. În Europa, costurile erau de peste două ori mai ridicate. În Statele Unite, costul unei turbine eoliene offshore cu fundație fixă a depășit 1.700 USD/kW.

Principalii factori care determină reducerea costurilor sunt dezvoltarea unor parcuri offshore flotante de dimensiuni mai mari, care permit economii de scară. Reducerea costurilor fundațiilor, ca urmare a standardizării soluțiilor tehnice și a extinderii capacității industriale, ar urma să joace și ele un rol esențial. Nu în ultimul rând, este anticipată o scădere a costurilor de operare și a mentenanței pe măsură ce industria acumulează experiență și optimizează procesele.

Concluziie

Europa se află într-un punct determinant în dezvoltarea eolianului offshore, confruntându-se cu blocaje pe lanțul de aprovizionare, licitații eșuate, timpi lungi de conectare la rețea și incertitudine de reglementare. În absența unor politici mai clare, atingerea țintelor pentru 2030 este improbabilă.

Producătorii chinezi de turbine pot oferi beneficii reale pe termen scurt, prin costuri mai reduse, capacitate industrială mare și livrare rapidă a turbinelor de mare putere, inclusiv în segmentul offshore flotant. Totuși, economiile reale pentru proiectele europene sunt mai mici decât diferențele de preț nominale, din cauza costurilor suplimentare legate de finanțare, asigurare, logistică și conformare cu reglementările europene.

Participarea companiilor chineze implică riscuri economice, industriale și de securitate, în special în ceea ce privește dependența pe termen lung, suveranitatea tehnologică, fiabilitatea pe termen lung și gestionarea datelor și a software-ului. Îngrijorările legate de securitate cibernetică și accesul la date sunt centrale în dezbatere, chiar dacă riscurile pot fi parțial atenuate prin măsuri tehnice și contractuale.

Lipsa unei poziții europene coerente amplifică incertitudinea, iar diviziunile dintre statele membre creează un climat nefavorabil investițiilor. Excluderea totală a companiilor chineze nu este realistă, dar absența unor reguli clare privind condițiile de acces, localizare, securitate și limite de participare riscă să întârzie dezvoltarea sectorului și să slăbească competitivitatea industriei europene pe termen lung.

Nu în ultimul rând finanțarea proiectelor eoliene offshore în Europa evoluează către un model hibrid, în care sprijinul public nu mai urmărește exclusiv reducerea costurilor, ci și obiective industriale, sociale și de securitate. Deși cerințele explicite de conținut local rămân limitate la nivelul UE, instrumentele de finanțare și ajutor de stat sunt tot mai des folosite pentru a încuraja producția europeană și a reduce dependențele externe, inclusiv față de China.

Autoritățile române au adoptat Legea energiei eoliene offshore în primăvara anului 2024. Actul normativ a intrat în vigoare la 30 mai 2024 și reprezintă primul cadru de reglementare dedicat energiei eoliene offshore din România. Legea stabilește regulile pentru dezvoltarea acestui sector, acoperind patru componente esențial: (i) implementarea proiectelor de producere a energiei eoliene offshore, (ii) concesionarea perimetrelor din Marea Neagră, (iii) reglementarea competiției și a cerințelor de mediu și (iv) autorizarea și licențierea proiectelor.

În mai 2025, Ministerul Energiei a lansat un apel public pentru exprimarea interesului privind realizarea unui studiu de identificare a zonelor offshore din Marea Neagră care ar putea fi concesionate pentru dezvoltarea parcurilor eoliene. Pentru a avansa către faza de implementare, România trebuie să identifice și să delimiteze oficial zonele maritime eligibile. Este necesară elaborarea unor reglementări detaliate și a unor proceduri administrative eficiente, care să includă sisteme de sprijin și mecanisme de finanțare adecvate. Întârzierile în adoptarea actelor subsecvente și în definirea schemei de concesiune sunt recunoscute public ca fiind semnificative. Aceste întârzieri încetinesc progresul efectiv al sectorului eolian offshore.

Conform prevederilor legii și declarațiilor oficiale, primul megawatt de energie eoliană offshore ar putea fi livrat în Sistemul Energetic Național în jurul anului 2032, în ipoteza respectării calendarului de dezvoltare prevăzut în cadrul legislativ actual. Până atunci România se concentrează pe dezvoltarea proiectelor de eolian onshore in vederea atingeri tinteri de 7,3 GW pentru 2030 din PNIESC. 

În ceea ce privește riscurile din sectorul eolian românesc, într-o declaraţie recentă, reprezentanţii Asociaţiei pentru Energia Eoliană din România au semnalat că au fost observate distrugeri deliberate ale unor instalaţii eoliene în mai multe judeţe ale ţării, ceea ce ar fi generat pierderi semnificative, iar industria denunţă această situaţie ca pe o campanie de sabotaj coordonată şi solicită sprijin din partea autorităţilor pentru clarificarea faptelor şi protejarea investiţiilor în sectorul regenerabilelor.