Producția de energie regenerabilă eoliană și solară poate fi imprevizibilă, cu variații rapide, în timp ce consumul energetic rămâne relativ constant. Soluția acestei ecuații importante se află în infrastructura din spatele rețelei verzi: sistemele de stocare care pot transforma intermitența într-un avantaj al tranziției energetice.

Într-un sistem energetic în care energia regenerabilă are o pondere tot mai mare, stocarea energiei este o necesitate, iar una din cele mai accesibile tehnologii de stocare a energiei electrice sunt bateriile.

Deși nu produc emisii directe, capacitățile de producție a energiei din surse regenerabile sunt, inevitabil, variabile. Turbinele eoliene depind de intensitatea vântului, iar panourile solare depind de intensitatea radiației solare, elemente climatice care nu pot fi controlate. Pe de altă parte, consumul energetic este, pe termen scurt, independent de elementele climatice aplicabile capacităților de producție. Această diferență des întâlnită între producție și consum devine o problemă din ce în ce mai presantă odată cu creșterea ponderii de energie regenerabilă în mixul energetic. 

Apare astfel necesitatea echilibrării între producție (asupra căreia există un grad mic de control) și consum. O baterie este un echipament electrochimic ce permite stocarea energiei electrice prin deplasarea sau acumularea de sarcini electrice. Mulțumită scăderii masive a prețului per kW în ultimii ani, stocarea energiei este un domeniu în plină expansiune la nivel mondial, fiind corelată cu creșterea semnificativă a capacităților de producție regenerabile, în principal turbine eoliene și panouri fotovoltaice (atât în parcuri de mare capacitate, cât și în sisteme de acoperiș, pentru sectorul rezidențial).

România are nevoie de capacități de stocare a energiei

În România, capacitățile de producție a energiei din surse regenerabile au fost relativ constante vreme de circa un deceniu. Începând cu 2021/2022, producția fotovoltaică, atât comercială cât și asociată prosumatorilor, s-a dezvoltat considerabil. Și capacitățile eoliene au avut o creștere, deși mai puțin spectaculoasă (Figura 1).

În primul trimestru din 2025, conform datelor Transelectrica, producția de energie regenerabilă (eolian, solar și biomasă) a reprezentat 17,7% din producția totală de energie la nivel național (fără a include energia produsă de prosumatori). Astfel, deși cu un anumit decalaj în raport cu multe țări europene, în România se resimte acut nevoia unor capacități de stocare a energiei. 

Oportunități de business prin arbitraj energetic

Linia de business asociată stocării energiei reprezintă un tip de arbitraj energetic – operatorii de baterii cumpără energia în exces, în perioade de maxim de producție, când prețul este mic și o vând în perioade de deficit energetic (când cererea este mai mare decât oferta) la un preț, în general, mai mare. De asemenea, bateriile pot fi utilizate și de către:

• producătorii de energie regenerabilă, pentru a stoca supraproducția și a o vinde în piață atunci când cererea crește; 
• consumatori, pentru a-și ajusta consumul energetic la condițiile pieței.
• operatorii sistemelor de transport și distribuție a energiei electrice, pentru echilibrarea și reglajul tensiunii și al frecvenței.

În Figura 2 este prezentată evoluția capacității de stocare în baterii la nivel național instalată între mai 2023 și mai 2025. 

Chiar și fără o analiză a necesarului de stocare a energiei, putem observa un deficit de stocare în sistemul energetic național. Acest deficit se traduce, printre altele, în necesitatea limitării producției de energie eoliană și/sau solară, atunci când producția depășește consumul (curtailment). Ca efect, apar situațiile în care energia se comercializează la prețuri negative. Deși nu este intuitiv, prețurile negative ale energiei se traduc prin creșteri în valoarea facturată clientului final. Prețurile negative nu sunt doar o caracteristică a României, ci se manifestă pe întreg teritoriul european, mai ales în regiunile cu pondere mare a surselor de energie regenerabilă. În 2024, în Europa s-au înregistrat 6.428 ore cu prețuri negative, numărul crescând la 7.841 ore în primele opt luni din 2025.

De cât de multă stocare are nevoie România?

Evaluarea necesarului de stocare necesită o analiză complexă care poate furniza valori diferite în funcție de obiectivul selecționat pentru dimensionare. Un obiectiv poate fi de a asigura suficientă capacitate de stocare pentru echilibrarea și reglajul sistemului, cu sau fără contribuția unor generatoare termice sau hidro. Un alt obiectiv poate fi asigurarea autonomiei energetice, astfel încât consumul să poată fi complet satisfăcut din producția domestică, fără a necesita importuri. Un obiectiv alternativ este minimizarea costului energiei electrice prin armonizarea profilului de producție cu profilul de consum.

Estimare oficială. În 2024, Transelectrica estima un necesar de stocare de 2-4 GW cu 10-20 GWh de energie stocată, permițând astfel o durată de funcționare a instalațiilor de stocare de 8-12 ore. 

Estimări internaționale. Thunder Said Energy, o companie de consultanță americană în domeniul energiei, estimează că necesarul de stocare este de 30 GWh pentru fiecare GW de energie regenerabilă (pentru Spania și UK), pentru a putea depăși perioade de minim solar și eolian fără a necesita capacități clasice de generare. Aceasta se traduce printr-o durată de funcționare de 30 de ore pentru sistemul de stocare. Pentru România, acest necesar de stocare s-ar traduce într-un intangibil 150 GWh de energie stocată. 

Prin urmare, răspunsul la problematica necesarului de stocare este nuanțat, depinzând în mod fundamental de obiectivul stabilit. Cert este că într-un sistem energetic în care capacitățile regenerabile vor reprezenta o cotă din ce în ce mai mare, necesarul de stocare va crește.

Ce investiții sunt planificate?

În pofida atractivității pieței de stocare din România, aceasta încă se confruntă cu probleme de finanțare. Bancabilitatea sistemelor de stocare este încă redusă, având în vedere lipsa experienței operaționale și a unui sistem de reglementare clar și stabil, care să stimuleze investițiile pe termen lung. 

Soluția tipică este acordarea de fonduri publice, europene și naționale, pentru dezvoltarea sectorului. În 2024, Ministerul Energiei a publicat un apel de proiecte cu o valoare a cofinanțării de 79 milioane euro, finanțat din PNRR. 11 contracte au fost semnate în cadrul acestui apel. Investiția totală facilitată prin această acțiune este de 603 milioane euro, iar stocarea totală ce urmează a fi dezvoltată este de 1.546 GWh. Un al doilea apel de proiecte a fost lansat de Ministerul Energiei între noiembrie 2024 și ianuarie 2025, finanțat din Fondul pentru Modernizare și având ca scop dezvoltarea de sisteme de stocare a energiei pe bază de baterii conectate la instalațiile existente de producere a energiei din surse regenerabile, inclusiv centrale hidroelectrice. Valoarea ajutorului de stat este de 150 milioane euro, selecția proiectelor este competitivă, însă capacitatea totală a fi dezvoltată nu este specificată.

La nivel european, instalarea de noi capacități de stocare evoluează într-un ritm rapid. Doar în 2024, țările UE au adăugat 22 GWh de stocare în baterii, ridicând capacitatea totală a blocului la 49,1 GWh. Statele membre care au adăugat cele mai mari capacități de stocare în baterii în 2024 sunt Germania (6,2 GWh), Italia (6 GWh), Austria (1,1 GWh) și Suedia (1 GWh). Prin comparație, România a adăugat 0,255 GWh baterii în 2024. 

Capacitatea de stocare este insuficientă

În ceea ce privește capacitatea de stocare, relevantă este raportarea acestei capacități (în unități de putere) la capacitatea totală de producție regenerabilă (eolian + solar). Utilizând datele din baza de date JRC Europa (Centrul Comun de Cercetare - serviciul științific intern al Comisiei Europene) pentru capacitățile de stocare a energiei în statele membre ale Uniunii Europene și datele disponibile pe platforma ENTSO-E (rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică) pentru capacitățile instalate de energie regenerabilă pentru anul 2025, putem estima raportul dintre capacitatea de stocare a energiei în baterii și capacitățile de producție regenerabilă. În Figura 3 este reprezentat acest raport pentru o parte dintre statele membre UE. În calculul acestui raport s-au considerat doar capacitățile operaționale de baterii. 

Prin urmare, putem observa că, prin prisma acestui parametru, România se regăsește într-o poziție foarte favorabilă printre statele europene. Cu alte cuvinte, deși capacitățile de baterii operaționale în România sunt reduse, în valoare absolută, raportul dintre aceste capacități și capacitatea de producție regenerabilă este unul dintre cele mai mari la nivel de UE. 

Totuși, pentru a avea o imagine completă a capacității de stocare necesare, putem repeta același exercițiu, dar raportând capacitatea totală de stocare (baterii + acumulare prin pompaj + aer comprimat + stocare termică + stocare chimică, etc.) la capacitatea de producție în regenerabile. Acest raport este reprezentat în Figura 4 pentru aceleași state europene. Prin prisma acestui raport, situația este cu totul diferită: România are un deficit de stocare semnificativ în raport cu alte state europene și în raport cu media la nivel de UE.  În timp ce în Italia (lider European) acest raport are o valoare de 40,2%, în România valoarea este de 6,3%. 

În consecință, sistemele de stocare existente în România sunt încă departe de a asigura necesarul pentru reducerea semnificativă a capacităților de producție pe bază de combustibili fosili. Deși capacitatea totală de baterii a României este aliniată cu situația din alte țări UE, în ceea ce privește capacitatea totală de stocare, România are un deficit, având în vedere că în țările europene considerate se exploatează și alte tehnologii de stocare, în plus față de baterii, în special stocare prin pompaj hidraulic.  

Tot în Figura 4 este reprezentat raportul dintre capacitatea totală în baterii din proiecte anunțate (în plus față de bateriile operaționale) și puterea totală instalată în regenerabile. Astfel, conform acestei analize, România poate recupera decalajul în raport cu țări precum Italia, Portugalia sau Austria, cu condiția ca o mare parte dintre proiectele anunțate de dezvoltare de capacități de stocare în baterii să se materializeze. Acest lucru sugerează că există apetit din partea investitorilor pentru a dezvolta astfel de capacități de stocare, dar succesul implementării proiectelor depinde, în mare măsură, de existența unui context de reglementare favorabil, care să încurajeze investițiile. 

Există multe alte sisteme de stocare a energiei în afară de cele bazate pe baterii (care sunt sisteme electrochimice): electrice (capacitori, stocare magnetică), chimice (hidrogen, amoniac, hidrocarburi sintetice), termice (stocare de căldură), mecanice (aer presurizat, acumulare prin pompaj hidraulic, pompaj de căldură, stocare gravitațională). Cei mai importanți indicatori pe baza cărora o anumită tehnologie de stocare poate fi evaluată sunt puterea maximă, capacitatea energetică, timpul de descărcare (care variază de la câteva secunde la câteva luni), timpul de răspuns, eficiența, durata de viață, costul investițional, costul operațional, etc. 

Stocarea prin acumulare prin pompaj hidraulic este cea mai veche tehnologie de stocare a energiei și cea mai răspândită la nivel european. În România există 281 MW de stocare prin pompaj, însă mare parte (aproximativ 200 MW) nu poate fi utilizată în condiții de profitabilitate din cauza caracteristicilor constructive (cum ar fi cazul Hidroelectrica). În prezent, sunt planuri pentru dezvoltarea a opt hidrocentrale de acumulare prin pompaj. Cele mai discutate proiecte sunt cel de la Tarnița-Lăpuștești (aproximativ 1.000 MW - 33,7 GWh) și cel de la Bicaz (aproximativ 300 MW). 

O altă tehnologie promițătoare pentru stocarea energiei este V2G (vehicle-to-grid). Aceasta presupune utilizarea bateriilor vehiculelor electrice din parcul auto național pentru stocare. Având în vedere că o mare parte din timp vehiculele sunt staționare, bateriile acestora pot fi valorificate prin conectarea bi-direcțională la rețeaua electrică. Astfel, întregul parc auto electric devine o baterie de mari dimensiuni care poate fi utilizată de operatorul de transport al energiei electrice întocmai ca un sistem de stocare dedicat. Proiecte pilot au fost implementate la nivel european, demonstrând fezabilitatea tehnologiei (sursa1, sursa2, sursa3). Totuși, numeroase probleme de ordin logistic și operațional trebuie rezolvate pentru a permite utilizarea tehnologiei pe scară largă.

Cuplarea unei baterii la sistemul fotovoltaic al prosumatorilor aduce avantaje

Una dintre aplicațiile pentru care bateriile reprezintă un avantaj net este producția de energie în regim de prosumator. Dimensiunile reduse, complexitatea scăzută și prețul extrem de accesibil, oferă posibilitatea oricărui prosumator (persoană fizică sau juridică) să maximizeze eficiența sistemelor fotovoltaice proprii. O dimensionare corespunzătoare a ansamblului sistem PV – baterie permite încărcarea acesteia din urmă pe timpul zilei, iar energia stocată poate asigura integral consumul pe parcursul nopții, reducând foarte mult sau chiar complet consumul energiei din rețea. Astfel, cuplarea unei baterii la sistemul fotovoltaic al prosumatorilor oferă un dublu avantaj: reducerea cantității de energie injectate de prosumator în rețea, reducând astfel presiunea asupra sistemului energetic la orele de producție maximă și asigurarea unui procent mai mare din consumul propriu (de până la 100%) cu energia produsă de sistemul fotovoltaic, reducând astfel considerabil costurile lunare cu energia. 

Unul dintre avantajele majore ale bateriilor pentru această aplicație este posibilitatea de a particulariza fiecare sistem pentru nevoile fiecărui prosumator. Numărul de module care compun o baterie poate fi modificat conform profilului de consum sau producție al fiecărui prosumator.

Amprenta de carbon a bateriilor

În contrapondere cu beneficiile sistemelor de stocare pe bază de baterii, care oferă un avantaj comercial evident în raport cu alte tehnologii (preț scăzut, modularitate, simplitate, siguranță în exploatare), există și neajunsuri. 

Un exemplu este tehnologia Li-ion, o tehnologie de baterie reîncărcabilă, ce oferă un avantaj considerabil în raport cu alte tipuri de baterii, prin capacitatea de a stoca o cantitate relativ mare de energie electrică pe unitatea de masă (energie specifică mare) și pe unitatea de volum (densitate de energie mare). Astfel, bateriile Li-ion sunt adoptate pe scară largă atât pentru aplicații mobile (unelte, aparate electronice, vehicule, etc.) cât și pentru stocarea de energie. 

Producția de baterii Li-ion necesită cantități foarte mari de minerale precum litiu, cobalt, nichel, mangan, grafit, etc., minerale cu o distribuție neomogenă pe suprafața planetei. Astfel, dezvoltarea de baterii Li-ion este, în multe situații, dependentă de importuri de materii prime. Mai mult, extracția acestor minerale și procesarea lor presupune eliberarea unor cantități semnificative de emisii cu efect de seră. 

Un studiu publicat în 2024, relevă faptul că emisiile produse în procesul de fabricație a bateriilor Li-ion, exprimate în grame CO2 echivalent, sunt între 37 și 92 kg CO2/kWh la nivel de celulă, în funcție de tipul de chimie al bateriei. Exprimând această amprentă carbon pe unitatea de energie stocată de baterie pe durata întregii sale vieți operaționale (aproximativ 10.000 cicluri), obținem o valoare între 3,7 și 9,2 gCO2e/kWh. Această amprentă de carbon este similară cu cea asociată construcției unei hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, cu o valoare de aproximativ 5,84 gCO2e/kWh, conform unui studiu publicat în 2023. 

O posibilitate de reducere a amprentei de carbon a bateriilor poate fi reprezentată de reutilizarea bateriilor vehiculelor electrice ajunse la finalul vieții. În domeniul automobilelor electrice, se consideră că o baterie a ajuns la finalul vieții atunci când capacitatea de stocare scade la 80% din capacitatea de stocare a bateriei noi, reducând astfel semnificativ performanțele vehiculului. Totuși, pentru stocarea energiei, această reducere a capacității de stocare se traduce doar prin necesitatea creșterii masei totale a bateriei, ceea ce nu reprezintă o problemă fundamentală pentru aceste sisteme, amplasate pe sol.

Sistemele de stocare a energiei sunt imperios necesare pentru rețelele energetice ale viitorului, dominate de surse de energie regenerabilă. Bateriile, deși esențiale pentru dezvoltarea capacității de stocare, nu reprezintă o soluție unică, dimpotrivă, implementarea unui mix de soluții tehnologice este de preferat. Deși capacitățile de stocare la nivel European au avut o dezvoltare semnificativă în ultimii ani, se poate considera că aceștia sunt doar primii pași spre realizarea unor sisteme energetice complet decarbonizate. Deși sectorul stocării energiei în baterii plasează România pe o poziție favorabilă în UE, raportând capacitatea bateriilor la capacitatea de producție regenerabilă, aceasta are mult de recuperat în ceea ce privește capacitatea totală de stocare. Decalajul poate fi recuperat prin dezvoltarea de sisteme de stocare pe bază de baterii sau alte tehnologii. 

În ceea ce privește bateriile, piața națională de stocare se dezvoltă într-un ritm asemănător piețelor din alte state UE, dar este necesară intensificarea ritmului de instalare de sisteme noi, date fiind particularitățile sistemului energetic românesc.