Cu peste 500 de milioane de euro alocate prin PNRR pentru comunitățile de energie, discuția nu este doar despre capacități instalate sau fonduri absorbite. Este despre cine decide, cine participă și cine beneficiază. Experiențele din România și din alte state europene arată că, atunci când comunitățile devin proprietari și co-decidenți, energia regenerabilă poate deveni mai mult decât infrastructură. Poate deveni un instrument de autonomie, inovare și dezvoltare locală.

Energia regenerabilă este, de cele mai multe ori, descrisă prin prisma tehnologiilor utilizate: panouri fotovoltaice, turbine eoliene, centrale pe biomasă. Totuși, cercetările din domeniu arată că succesul unui proiect nu depinde exclusiv de performanța echipamentelor, ci și de modul în care acestea sunt integrate în viața comunității. Dincolo de „hardware”, contează cadrul instituțional și organizațional – ceea ce literatura numește adesea „social software”: regulile, formele de organizare și mecanismele de participare prin care tehnologia capătă sens și utilitate locală.

Pe lângă formulele comerciale clasice, orientate în principal spre maximizarea profitului, proiectele de energie pot aparține comunităților – oamenilor care aleg să se asocieze pentru a produce și gestiona împreună energia. În practică, aceste inițiative pot lua forma cooperativelor energetice, a parteneriatelor între autorități locale și cetățeni sau a unor proiecte dezvoltate de administrația locală în beneficiul comunității. Elementul comun este controlul local asupra deciziilor și redistribuirea beneficiilor – integral sau parțial – în interiorul comunității.

Diferența fundamentală față de proiectele comerciale constă în scop. Dacă investițiile private urmăresc în primul rând rentabilitatea financiară, inițiativele comunitare urmăresc bunăstarea colectivă. Profitabilitatea rămâne importantă, dar devine un mijloc, nu un scop în sine. Energia poate susține reducerea costurilor locale, consolidarea serviciilor publice, creșterea autonomiei sau întărirea coeziunii sociale. Multe dintre aceste beneficii nu sunt imediat vizibile în indicatori economici, dar pot avea efecte structurale pe termen lung.

Pentru a înțelege cum funcționează aceste proiecte, este util să privim două dimensiuni complementare:

• Dimensiunea procesului – cine inițiază, dezvoltă și gestionează proiectul, cât de deschis este modelul de guvernanță și în ce măsură comunitatea participă la luarea deciziilor;
  
  
• Dimensiunea rezultatului – cine beneficiază efectiv de pe urma proiectului și cum sunt distribuite câștigurile generate.
  
  

Un impact durabil asupra dezvoltării rurale devine posibil atunci când participarea comunității este reală în ambele dimensiuni. În aceste condiții, proiectul energetic nu produce doar energie, ci generează mecanisme de învățare, cooperare și inovare care pot susține dezvoltarea pe termen lung.

Atunci când un proiect este deținut local, energia devine un activ economic al comunității.

Veniturile și taxele asociate proiectului pot alimenta bugetul local, iar energia produsă poate fi utilizată pentru reducerea costurilor serviciilor publice – iluminat stradal, școli, clădiri administrative. Aceste economii creează spațiu bugetar pentru alte investiții și pentru o redistribuire mai eficientă a resurselor.

În același timp, proiectele comunitare sunt dezvoltate, de regulă, cu obiective multiple. Ele pot urmări reducerea facturilor pentru cetățeni, protecția mediului sau creșterea autosuficienței energetice. Energia devine astfel parte a unei strategii locale de dezvoltare, nu doar o investiție orientată exclusiv spre profit.

Această schimbare de perspectivă – de la resursă exploatată de actori externi la resursă gestionată local – modifică relația dintre comunitate și tehnologie și creează premisele unei economii locale mai reziliente.

Analizele aplicate asupra proiectelor comunitare arată un tipar recurent: actorii locali implicați în dezvoltarea acestora își cresc capacitatea de inovare și devin mai predispuși să inițieze proiecte noi, inclusiv în domenii conexe.

Dezvoltarea și gestionarea unui proiect energetic presupun acumularea unor competențe cheie la nivel local. În primul rând, este necesară o capacitate reală de dialog și implicare. Energia este o resursă fundamentală pentru viața cotidiană, iar implicarea cetățenilor în deciziile privind producerea și utilizarea ei poate întări legăturile sociale și crea un sentiment de responsabilitate colectivă. Pentru comunitățile afectate de migrație și îmbătrânire demografică, consolidarea capitalului social este esențială. Energia comunitară poate deveni un proiect comun în jurul căruia se reconstruiește solidaritatea locală.

În al doilea rând, actorii locali trebuie să înțeleagă legislația energetică, mecanismele de sprijin și cerințele tehnice ale sistemului. Acest proces duce la acumularea de competență administrativă și tehnică. În timp, administrația locală poate trece de la o poziție pasivă la una proactivă, capabilă să inițieze proiecte, să negocieze condiții mai favorabile și să gestioneze infrastructuri complexe.

Studiile empirice din domeniu indică faptul că interacțiunea cu tehnologia generează un proces de co-evoluție: comunitatea învață să opereze și să adapteze sistemul, iar sistemul este ajustat la nevoile locale. În acest sens, energia comunitară funcționează ca o „școală de guvernanță”, contribuind la dezvoltarea capacității instituționale – un factor esențial al dezvoltării pe termen lung.

Tehnologia nu este un element rigid, care funcționează identic în orice context. Cercetările din domeniul dezvoltării regionale arată că evoluția tehnologică este strâns legată de caracteristicile mediului local și de interacțiunea cu actorii implicați.

În cazul proiectelor comunitare, această interacțiune poate genera soluții adaptate specificului local: modele de producție care reduc dependența de rețeaua națională, parteneriate între administrație și IMM-uri locale sau mecanisme de distribuire a beneficiilor calibrate la nevoile comunității. Prin implicarea directă în gestionarea proiectelor, comunitățile pot contribui la ajustarea cadrului legislativ și la flexibilizarea aranjamentelor existente. 

În mediul rural, unde resursele sunt adesea limitate, această capacitate de adaptare și inovare poate face diferența între stagnare și dezvoltare.

Deținerea și gestionarea proiectelor energetice poate consolida capacitatea de negociere a comunităților și influența lor în relația cu actorii regionali sau naționali. Interacțiunea directă cu sectorul energetic poate stimula mobilizarea locală și o implicare mai activă în formularea politicilor publice.

Energia devine, așadar, un instrument prin care comunitățile pot revendica un rol mai puternic în spațiul economic și politic. În loc să fie un factor extern care „livrează” dezvoltare, tehnologia devine un mijloc prin care dezvoltarea este construită din interior.

România a înregistrat o creștere semnificativă a producției de energie regenerabilă în ultimul deceniu, în contextul obiectivelor europene privind decarbonizarea. Totuși, direcția viitoare a tranziției energetice va depinde de gradul de implicare a comunităților în acest proces, nu doar de capacitatea instalată.

Experiențele din Europa Occidentală arată că acolo unde proiectele comunitare au fost susținute de inițiative locale și de politici publice favorabile, cetățenii și administrațiile locale au devenit actori centrali ai tranziției energetice.

Pentru România, sprijinirea proiectelor deținute local poate însemna:

• consolidarea capacității administrative în mediul rural;
• crearea unor economii locale mai reziliente;
• stimularea participării civice;
• reducerea vulnerabilității asociate poziției periferice.

Tranziția energetică nu este doar o chestiune de tehnologie sau de atingere a unor ținte climatice. Este, în egală măsură, o chestiune de guvernanță, distribuție a resurselor și capacitate locală.

Datele empirice și literatura de specialitate arată că atunci când comunitățile devin proprietari și co-decidenți, energia poate funcționa ca un catalizator al dezvoltării locale. Beneficiile nu se limitează la câștiguri economice imediate, ci includ învățare instituțională, inovare și consolidarea autonomiei locale.

În acest sens, energia care rămâne în comunitate devine, din electricitate produsă local, un motor pentru competență, coeziune și posibilitatea reală de a construi dezvoltare din interior.

Notă: Acest articol se bazează pe cercetarea mea doctorală dedicată relației dintre energie regenerabilă și dezvoltare regională, precum și pe rezultatele publicate în reviste științifice internaționale – inclusiv în Energy for Sustainable Development, Perspectives of Renewable Energy in the Danube Region, precum și în alte studii dedicate impactului proiectelor regenerabile asupra comunităților locale*