Președintele și riscurile climatice: e nevoie de o voce dedicată?
Peste 70 de cercetători, antreprenori, experți, tineri și membri ai societății civile reprezentând organizații active în domeniile dezvoltării economice, politicilor publice și sustenabilității au semnat o scrisoare deschisă către Președintele ales al României cu încurajarea de a stabili o funcție de înalt nivel în cadrul Administrației Prezidențiale (Consilier Prezidențial sau Consilier de Stat) cu atribuții privind combaterea, transformarea, reziliența și adaptarea în contextul schimbărilor climatice și tranziției către o economie sustenabilă.
Categorii de articole
The Lancet Planetary Health: Milioane de vieți salvate anual dacă cerințele tratatului climatic de la Paris vor fi respectate până în 2040.
Conform unui studiu al celor de la The Lancet Planetary Health Journal, respectarea măsurilor cerute prin tratatul climatic de la Paris va duce la salvarea a 6.4 milioane de vieți anual în 9 state ce au jumătate din populația lumii și sunt responsabile pentru…