Sfârșitul lunii iunie a adus deja temperaturi foarte ridicate. Vara anului trecut a fost una cu extreme de temperaturi cu valuri de căldură persistente. Odată cu aceste temperaturi intervine un factor important: stresul termic, deoarece acesta poate avea impact semnificativ asupra sănătății, productivității, economiei și afectează mai puternic persoanele vulnerabile din punct de vedere socio-economic.

Stresul termic apare atunci când corpul uman nu mai reușește să își mențină temperatura internă normală din cauza căldurii excesive din mediu. În asemenea condiții, organismul se suprasolicită pentru a se răcori (de exemplu, prin transpirație, dilatarea vaselor de sânge), ceea ce poate duce la probleme de sănătate de la disconfort și epuizare, până la afecțiuni grave sau chiar deces. Cu cât expunerea la căldură extremă este mai lungă, cu atât riscurile cresc, mai ales pentru persoanele vulnerabile (vârstnici, copii mici, persoane cu boli cronice sau care lucrează în aer liber). Stresul termic generat de căldură a devenit o preocupare tot mai mare pe fondul verilor cu temperaturi tot mai ridicate. Valurile de căldură din ultimii ani, tot mai frecvente, mai intense și de durată mai mare, expun tot mai mulți oameni la aceste riscuri.

‍

Temperatura aerului, de una singură, nu descrie complet cât de greu resimțim căldura. Umiditatea ridicată îngreunează evaporarea transpirației, vântul ajută la răcire, iar radiația solară sau suprafețele urbane încinse (de exemplu, asfalt, beton) amplifică senzația de cald. Pentru a cuantifica disconfortul termic resimțit de oameni, cercetătorii folosesc indici biometeorologici ce îmbină toți acești factori. Unul dintre cei mai utilizați este UTCI – Universal Thermal Climate Index (Indicele Universal al Climatului Termic). UTCI estimează temperatura „resimțită” de corpul uman, ținând cont simultan de temperatura aerului, umiditatea relativă, viteza vântului și radiația solară. Practic, acest indice calculează care ar fi temperatura aerului într-un mediu de referință care ar provoca același răspuns fiziologic al organismului ca în condițiile reale observate. Astfel, UTCI oferă o măsură unificată a stresului termic, fiind folosit pe scară largă în studiile climatologice și de sănătate pentru a compara condițiile din diferite regiuni și perioade.

Indicele UTCI este exprimat în °C echivalente și este însoțit de o scară standardizată a confortului termic. De exemplu, valori moderate (între aproximativ 9°C și 26°C) indică lipsa stresului termic, condiții confortabile pentru majoritatea oamenilor. La valori mai mari, apar treptat diferite grade de stres termic cauzat de căldură:

• stres termic moderat (UTCI 26–32°C),
• stres termic intens (32–38°C),
• foarte intens (38–46°C) și
• extrem (peste 46°C)

În oglindă, la valori UTCI sub 0°C apar categorii de stres termic datorat frigului, însă în analiza de față ne concentrăm doar pe căldură. În contextul acestei analize, este important de menționat că pragul de 32°C a fost folosit pentru a defini orele cu stres termic generat de căldură, adică am numărat orele în care indicele UTCI atinge cel puțin 32°C, acestea corespunzând categoriilor de stres termic intens, foarte intens sau extrem. La asemenea niveluri, căldura devine dificil de suportat și pot apărea efecte fiziologice semnificative (de exemplu, deshidratare, insolație, epuizare termică), motiv pentru care aceste intervale de timp prezintă interes deosebit pentru sănătatea publică.

‍

Cu ajutorul indicelui UTCI și al datelor meteo, au fost generate trei hărți care ilustrează distribuția și evoluția stresului termic din România:

• Harta 1 – Numărul mediu anual de ore cu stres termic (1990–2024): prezintă, pentru fiecare județ, câte ore pe an, în medie, se înregistrează condiții de stres termic (UTCI ≥ 32°C). Această hartă evidențiază zonele cele mai călduroase din țară, unde populația a resimțit cel mai mult disconfort termic în ultimele decenii. Se observă un contrast puternic între regiunile joase din sud și vest, care înregistrează cele mai multe ore de căldură sufocantă, și zonele montane sau deluroase, unde astfel de ore sunt mult mai puține. Cu alte cuvinte, în județele din Câmpia Română și partea de sud-vest (Oltenia, Banat) oamenii îndură anual mult mai multe ore de disconfort termic decât în restul țării.
• Harta 2 – Evoluția pe termen lung a orelor cu stres termic (1940–2024): indică modul în care a evoluat frecvența orelor de stres termic de-a lungul ultimelor ~8 decenii. Valorile sunt exprimate ca ore pe deceniu și arată creșterea (nu există scădere pentru nici un județ) numărului anual de ore cu UTCI ≥ 32°C la fiecare 10 ani. Culorile închise (roșu-maroniu) indică o tendință de creștere, sugerând că respectivele regiuni au din ce în ce mai multe ore de căldură periculoasă față de trecut. De exemplu, în unele județe din sud, harta arată o creștere de peste 15–20 ore per deceniu ceea ce înseamnă că, față de anii ’40, în prezent aceste zone au cu peste 150 de ore în plus de stres termic pe an. Acest lucru reflectă încălzirea semnificativă a climei României de-a lungul secolului XX și începutul secolului XXI.
• Harta 3 – Diferența față de media națională (1990–2024): această hartă compară județele între ele, arătând unde stresul termic este peste sau sub media țării. Abaterile sunt exprimate în unități de deviație standard (σ), evidențiind astfel cât de mult diferă fiecare județ față de valoarea medie națională. Zonele colorate în roșu au mai multe ore cu stres termic decât media (abatere pozitivă), iar zonele albastre au mai puține ore decât media (abatere negativă). Cu alte cuvinte, harta scoate în evidență ”punctele fierbinți” din țară: județele din sudul extrem și sud-vest (de exemplu Dolj, Teleorman, Giurgiu) sunt cu mult peste media națională, în timp ce județele din zona montană (precum cele din Carpații Meridionali și Orientali) sunt mult sub medie, având foarte puține ore caniculare. Această reprezentare ajută la identificarea celor mai vulnerabile regiuni din țară din punct de vedere al expunerii la căldură extremă, fără a fi nevoie de cunoașterea valorilor absolute.

Stresul termic de căldură nu mai este doar o situație excepțională, ci o realitate tot mai frecventă în România. Analiza pe baza indicelui UTCI arată clar că:

• Severitatea căldurii s-a intensificat în ultimele opt decenii, iar sudul și sud-vestul țării suportă cea mai mare povară — cu sute de ore caniculare pe an și o creștere de peste 15–20 ore pe deceniu.

• Distribuția geografică este inegală: zonele montane rămân relativ protejate, însă vaste regiuni de câmpie se confruntă cu un risc termic tot mai mare.
• Diferențele față de media națională evidențiază “puncte fierbinți” unde populația este expusă constant unui stres termic peste medie.

Aceste rezultate confirmă nevoia de măsuri rapide și țintite:

1. Sănătate publică: sisteme de alertă, spații de răcorire și campanii de educare în județele cele mai afectate.
2. Planificare urbană: extinderea zonelor verzi, materiale de construcție care reflectă căldura și crearea de coridoare de ventilație, mai ales în orașele din sud și vest.
3. Adaptare climatică: strategii locale bazate pe date — pentru agricultură, apă, energie și infrastructură — menite să reducă vulnerabilitatea comunităților la valurile de căldură.