Nivelul mării este în creștere aproape peste tot pe Pământ. Nu numai că nivelul mării crește, dar se întâmplă din ce în ce mai repede" declara Michael Oppenheimer, om de știință climatică și membru al panoului IPCC, atrăgând atenția la un prim exemplu chiar în Europa.

Datele istorice ne arată că orașul Veneția a fost fondat în martie 421, iar Republica Venețiană a luat naștere în anul 697 în zona de nord-est a Peninsulei Italiei, în regiunea Veneto. Veneția propriu-zisă, Padova și alte așezăminte lagunare au format una din cele mai formidabile republici ale mileniului trecut, care a rezistat până în 1797. Înainte de aceasta, spre sfârșitul prăbușirii imperiului Roman și în perioada tulbure ce a urmat, zona joasă din nord-estul peninsulei era frecvent amenințată de invadatori reprezentând un mare pericol pentru populațiile locale care și-au găsit adăpost în pletora de insule de-a lungul coastei venețiene.

De-a lungul timpului, orașul venețian a beneficiat de avantajele strategice aduse de urbanismul său aproape unic, unde, în loc de străzi, se găseau mici canale navigabile, iar portul său era unul din cele mai mari și dezvoltate ale mileniului trecut. În ciuda acestor avantaje, ne găsim în situația în care dacă autoritățile nu iau acțiuni rapide, atunci riscăm să pierdem treptat o comoară culturală care a depășit granițele Italiei și s-a deschis  întregii lumi. Generații de venețieni ar putea avea de făcut alegeri dificile în ceea ce privește o posibilă relocare către regiuni mai ferite.

Tabloul climatic al Veneției poate fi analizat prin numeroase  metode, de la analize bio-chimice, studiul inelelor copacilor, studiul nucleelor de gheață din ghețari, până la date privind nivelul  apelor și al temperaturilor.

Oamenii de știință au analizat marcajele mareice din numeroase picturi precum aceasta aparținând lui Canaletto și le-au comparat cu măsurători ale locațiilor respective din Veneția în prezent. (sursa)

Însă, avem și câteva metode mai creative. Operele de artă ale secolelor trecute pot oferi câteva indicii prețioase legate de evoluția climei. Spre exemplu, expertul climatic Dario Camuffo a folosit picturile artistului venețian Canaletto (1696-1768), dar și Veronese (1528-1588) și Bellotto (1722-1780) pentru a găsi indicii cu privire la creșterile nivelului mării în Veneția, măsurători oficiale datând abia din anul 1872. Cercetările sale au arătat că, de la mijlocului secolului 18 până în prezent, nivelul ar fi crescut cu ~61 cm, ținând cont că apele canalelor venețiene au, în prezent, o adâncime medie de aproximativ 1-1.5m (Grand Canal/Marele Canal principal 5m). 

Un alt indicator este prezența algelor, vizibile în multe picturi ale lui Canaletto. Acest detaliu i-a permis lui Camuffo să facă mai multe măsurători comparative: creșterea nivelului Mării Adriatice, rata de adaptare sub apă a clădirilor Venețiene și alți factori. Apoi, a comparat rezultatele cu nivelurile găsite pe aceleași clădiri din Veneția de astăzi.

Aqua alta reprezintă un fenomen natural specific zonei Veneției, caracterizat prin inundațiile sezoniere. Acesta a avut loc dintotdeauna, iar localnicii s-au obișnuit cu el. Totuși, pe măsură ce vedem efectul tot mai accentuat al schimbărilor climatice, acest fenomen poate contribui la apariția unor inundații și mai violente pe fondul furtunilor din ce în ce mai pronunțate, unde volumul de precipitații într-un interval scurt de timp poate duce la inundații puternice.

Astfel de inundații au avut loc în noiembrie 1927, decembrie 1933, martie 1964, februarie 1974, noiembrie 1996, noiembrie 2001, octombrie și noiembrie 2012.

În 2019, Veneția a suferit a doua cea mai catastrofală inundație din istoria sa recentă, nivelul apelor ajungând la 1,87 m. Costurile au fost enorme, iar autoritățile au putut oferi doar despăgubiri în valoare de 5000 euro pentru gospodării individuale și 20,000 pentru afaceri. Primarul Veneției de atunci, Luigi Brugnaro, declara o stare de dezastru, proferând „acestea sunt efectele schimbărilor climatice”.

Multe orașe europene se confruntă cu dificultăți din ce în ce mai mari în privința gestionării numărului de turiști ce le trec pragul. Barcelona, Florența, Edinburgh, Bruges sunt câteva exemple unde autoritățile locale au fost nevoite să ia măsuri precum introducerea unor taxe la hoteluri și de turism în general.

Una din concluziile secțiunii dedicate Veneției a unui recent raport UNESCO preciza că:

„[Comitetul] regretă faptul că realizările raportate în ceea ce privește punerea în aplicare a deciziilor anterioare ale Comitetului și a recomandărilor misiunii nu reflectă un nivel semnificativ de progres în abordarea problemelor persistente și complexe legate, în special, de turismul în masă, de proiectele de dezvoltare și de schimbările climatice, care cauzează deteriorarea și pagube structurilor clădirilor și a zonelor urbane, degradând identitatea culturală și socială a locației și amenințând integritatea atributelor și a valorilor sale culturale, de mediu și peisagistice; consideră, prin urmare, că locația continuă să se confrunte cu un pericol constatat și potențial din cauza amenințărilor individuale și a impactului cumulativ al acestora care, împreună, au efecte dăunătoare asupra caracteristicilor inerente ale Veneției”

Veneția este unul din cele mai vizitate orașe ale Europei – între 2017 și 2019 a fost vizitată, anual, de peste 5 milioane de oameni. Turismul este una dintre principalele surse de venit, însă acesta vine cu un cost. Infrastructura orașului este una veche, iar suprafața totală (maritimă și terestră) de ~410 km2 este relativ mică. Drept urmare, an de an, Veneția trebuie să acomodeze valuri de turiști într-un oraș care a atins deja o densitate semnificativă a populației (~630 locuitori/km2). Una din marile probleme cu care Veneția s-a confruntat de-a lungul anilor a fost acomodarea supervaselor de croazieră, a aglomerării și a poluării cauzate de acestea. Răspunsul comunităților locale a fost o campanie intitulată “no grande navi” („nu vaselor mari/fără vase mari”), care a devenit realitate pentru câțiva ani. În vara lui 2021, însă, vasele de croazieră s-au întors.

Printre principalele argumente împotriva acestor vase de croazieră se numără:

• Pericolul derivat din tranzitul navelor – care deplasează mii de tone de apă pe măsură ce trec – asupra unor țesături urbane străvechi, fragile și delicate și asupra lagunelor;
• Riscurile, în general subestimate, pentru sănătatea publică: Traficul de croazieră este cea mai mare sursă de poluare a aerului din Veneția (date Arpav): conținutul de sulf al combustibilului folosit în timpul navigației, de exemplu, este de 1,5 %. Ca o comparație, cel din motorina mașinilor noastre este de 1.500 de ori mai mic.
• Poluarea electromagnetică cauzată de radarele care sunt aprinse constant (plus vibrațiile constante cauzate de nave);
• Poluare fonică;
• Poluare asociată cu potențiale scurgeri de combustibili, incendii ș.a.m.d.

Datele ne arată că nivelul Mării Adriatice ar putea crește cu aproximativ 17 cm până în 2050, iar unele scenarii pesimiste indică posibilitatea că în 2100 această creștere să continue până la 120 cm, o situație catastrofală pentru regiune. Reducerea traficului maritim este văzută ca o măsură imediată de mitigare și adaptare, una care ar putea avea consecințe economice pe termen scurt și mediu.

Pe de altă parte, implementarea unor bariere mecanice pentru protejarea Veneției și a zonei lagunare ar putea avea efecte pe termen lung asupra habitatelor naturale, a florei și a faunei. Cert este că Veneția, un oraș care nu ar fi existat și nu ar putea trăi fără apă, este constant amenințat de această sursă inițială a bogăției și a unicității sale.

Cel mai mare vas de croazieră construit vreodată, Icon of the Seas, a avut acum 2 ani călătoria inaugurală. Acesta este de cinci ori mai mare decât Titanicul și poate găzdui 7,600 de pasageri și 2,000 de membri ai echipajului. Compania ce deține acest vas declara că este cea mai sustenabilă ambarcațiune de acest tip, în timp ce numeroase orașe europene încearcă deja să reducă numărul anual al vizitelor vaselor de croazieră. Așadar, aceste vase sunt o problemă la nivel global unde, soluții eficiente nu trebuie să mai întârzie. Veneția și acțiunile factorilor de decizie locali ne pot oferi câteva indicii în această direcție.

O alternativă găsită de autoritățile locale a fost crearea și dezvoltarea unui alt port menit să preia aceste vase împreună cu cele de transport de mărfuri. Redirecționarea către porturile aflate în vecinătate din Ravenna și Trieste d a fost o altă soluție propusă, iar pentru vasele de croazieră de dimensiuni mai mici, portul Marghera (zona industrială) a fost găsit ca alternativă mai aproape de Veneția. Concret, măsura reduce nivelul poluării în zona lagunară a Veneției, dar și riscurile de pagube materiale asociate.

O altă soluție propusă și în alte mari orașe turistice ar fi o promovare mai mare a călătoritului în luni în care nu se înregistrează volume mari de turiști, pentru a preveni supra-aglomerările pe care le putem observa mai ales în timpul verii.

MOSE – Scutul împotriva mareelor și al inundațiilor

Încă din anii ’80 autoritățile italiene au dorit crearea unui sistem de bariere retractabile pentru a proteja Veneția și zona aferentă de efectele mareelor și ale furtunilor. Proiectul a fost denumit MOSE (Modulo Sperimentale Elettromeccanico) și a fost construit pe parcursul a câtorva decenii,  fiind finalizat și testat în 2020. Pe 3 octombrie fusese prognozat un nivel mareic foarte ridicat, de aproximativ 135 cm peste nivelul obișnuit, iar sistemul MOSE a reușit atunci să protejeze cu succes Laguna Venețiană de efectele acestuia. Totuși, la doar două luni distanță, din cauza unei prognoze eronate, barierele nu au mai fost ridicate, iar orașul a fost expus unei furtuni puternice, care a provocat pagube semnificative. În primii patru ani, barajele MOSE au fost activate de 100 de ori, la un cost total de 20 de milioane de euro.

Un recent studiu oferă o privire de ansamblu asupra bazinului mediteranean, concentrându-se pe Veneția, oraș vulnerabil la inundații marine din cauza creșterii nivelului mării și a subsidenței terenului. Sunt prezentate tendințele actuale și viitoare ale nivelului mării, precum și scenarii de inundații în lipsa sistemului MOSE, care protejează orașul din 2020.

Principalele griji legate de sistemul MOSE vizează impactul său pe termen lung asupra habitatelor naturale, deoarece separarea, chiar și temporară, dintre laguna venețiană și Marea Adriatică poate afecta echilibrul ecologic al zonei. Între comercianți și autoritățile locale au izbucnit dispute. Apoi, există și teama că gradul de creștere al nivelului mărilor ar putea întrece cu mult capacitățile tehnologice și economice existente, în cazul în care efectele schimbărilor climatice nu sunt diminuate conform prevederilor tratatului de la Paris.

Alte măsuri luate:

• Mai multe proiecte de regenerare urbană, conservare de patrimoniu și coeziune socială sunt în desfășurare.

• A fost construită o barieră specifică pentru a proteja Bazilica San Marco, iar „ridicarea întregii insule San Marco" este planificată.
• Interzicerea accesului navelor mari pe canalul Bazinul San Marco - Giudecca este încă în vigoare. În zona Marghera au fost construite trei debarcadere temporare pentru navele mari de pasageri, iar în Chioggia este în curs de amenajare un debarcader suplimentar.
• Autoritatea portuară a lansat o competiție deschisă pentru propuneri și proiecte legate de construcția și gestionarea punctelor de acostare în afara lagunei, care pot fi utilizate de navele de pasageri de peste 40.000 de tone brute și de navele de containere utilizate pentru transportul transoceanic.
• Continuă intervențiile de redresare după mareea excepțională din noiembrie 2019. În timp ce sistemul de prevenire a riscurilor se îmbunătățește, au fost înregistrate evenimente de maree maree înaltă mai frecvente și cu magnitudine mai mare (la 22 noiembrie 2022, s-a înregistrat cel mai înalt nivel al Mării Adriatice din istorie)
• Un „Plan de acțiune pentru energie durabilă și climă" pentru orașul Veneția este în curs de finalizare și va fi trimis Centrului Patrimoniului Mondial înainte de finalizare.
• Ca urmare a interzicerii construirii de noi instalații de depozitare a gazului petrolier lichefiat (GPL), au fost emise reglementări legale pentru a oferi compensații pentru proiectele deja autorizate.