Iarna 2025–2026 a adus frig local în România, dar la nivel global s-a numărat printre cele mai calde din istorie. Decembrie, ianuarie și februarie au înregistrat temperaturi peste medie, cu contraste puternice: frig în Europa și căldură extremă în emisfera sudică. Fenomenele extreme (incendii, inundații) evidențiază variabilitatea climatică accentuată. Concluzia: încălzirea globală persistă și amplifică diferențele regionale, fără a elimina episoadele de iarnă.

Decembrie 2025 a fost a cincea cea mai caldă lună decembrie la nivel global din 1850 până în prezent, conform raportului lunar al Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S). Temperatura medie globală a fost cu mult peste media perioadei preindustriale, continuând tendința de încălzire din ultimii ani, perioadă în care recordurile de temperatură lunare și anuale au fost depășite în mod repetat. 

Datele ERA5 (pe care se bazează raportul Copernicus) indică o temperatură medie globală de 13,15°C pentru decembrie 2025, cu 0,49°C peste media perioadei de referință 1991–2020. La nivel european, luna s-a clasat ca a patra cea mai caldă lună decembrie (la egalitate cu decembrie 2011), cu o diferență de +1,99°C față de medie. Cele mai pronunțate anomalii pozitive au fost înregistrate în Norvegia, Suedia și în Islanda, unde ziua de Ajun temperatura înregistrată la o stație meteorologică din estul insulei a fost de 19,8°C, stabilind un record absolut pentru această dată. Temperatura medie a suprafeței oceanelor (60°S–60°N) a fost de 20,5°C, a patra cea mai ridicată valoare înregistrată vreodată pentru luna decembrie. 

Pe scurt, raportul Copernicus conturează o realitate climatică în accelerare, în care anii recenți se situează la extreme fără precedent, iar decembrie 2025 se înscrie clar în această tendință de încălzire globală persistentă.

Ianuarie 2026 a fost una dintre cele mai calde luni înregistrate la nivel global, cu valuri de frig  în emisfera nordică și căldură extremă, incendii și inundații în emisfera sudică. Samantha Burgess, coordonator strategic pentru climă la ECMWF, declara: „Ianuarie 2026 a oferit un memento clar că sistemul climatic poate produce simultan vreme foarte rece într-o regiune și căldură extremă în alta. În timp ce activitățile umane continuă să determine încălzirea pe termen lung, aceste evenimente recente arată că reziliența și adaptarea la extreme tot mai frecvente sunt esențiale pentru pregătirea societății în fața riscurilor climatice viitoare.” 

Raportul Copernicus plasează ianuarie 2026 pe locul cinci în clasamentul celor mai calde luni ianuarie din istoria înregistrărilor, cu o temperatură medie globală de 12,95°C, cu 0,51°C peste media 1991–2020 și cu 1,47°C peste nivelul pre-industrial (1850–1900). Ultimele 12 luni (februarie 2025 – ianuarie 2026) au fost cu 0,63°C peste media de referință și cu 1,57°C peste nivelul pre-industrial. În Europa, temperatura medie a fost de -2,34°C, cu 1,63°C sub media 1991–2020, cel mai rece ianuarie începând cu 2010. În ciuda acestor episoade reci, temperaturile lunare din ianuarie au fost peste medie în alte regiuni ale globului, cum ar fi Arctica și vestul Americii de Nord. În emisfera sudică, căldura record a alimentat condiții extreme, inclusiv incendii de vegetație în a doua jumătate a lunii ianuarie. Acestea au provocat victime în Australia, Chile și Patagonia. Ploile abundente din sudul Africii, în ultima săptămână a lunii, au dus la inundații severe, în special în Mozambic, cu impact catastrofal asupra vieților și mijloacelor de trai. 

Contrastul dintre frigul din emisfera nordică și căldura din emisfera sudică ilustrează modul în care schimbările climatice globale pot amplifica variabilitatea regională, generând simultan extreme de frig și extreme de căldură.

La nivel global, conform raportului Copernicus, februarie 2026 a fost a cincea cea mai caldă lună februarie din istoria măsurătorilor, cu o temperatură medie de 13,26°C, cu 0,53°C peste media 1991–2020 și cu 1,49°C peste nivelul pre-industrial. Luna a fost cu 0,44°C mai rece decât februarie 2024, cea mai caldă înregistrată vreodată. Iarna boreală în ansamblu (decembrie 2025 – februarie 2026) s-a clasat pe locul cinci în clasamentul celor mai calde ierni din istorie, cu o anomalie de +0,51°C față de media 1991–2020 și +1,45°C față de nivelul pre-industrial. 

La nivel european, februarie 2026 a fost marcat de un contrast puternic între vest și est. Europa de Vest și Peninsula Iberică, inclusiv Franța, Spania, Portugalia și nordul Marocului, au înregistrat temperaturi mult peste medie și precipitații excepționale, Franța raportând un februarie excepțional de ploios. Cauza principală: o serie de “râuri atmosferice” (atmospheric rivers) care au alimentat furtuni succesive care au provocat inundații severe și pagube extinse. În schimb, Fennoscandia, Statele Baltice și nord-vestul Rusiei au trecut printr-o lună rece și uscată, cu temperaturi sub medie.

În România, iarna 2025–2026 a debutat relativ blând, urmată apoi de episoade de iarnă autentică în anumite regiuni, dar la nivel global, toate cele trei luni (decembrie, ianuarie, februarie) s-au numărat printre cele mai calde cinci luni din istoria măsurătorilor pentru luna respectivă. Acest aparent paradox reflectă esența schimbărilor climatice: încălzirea globală nu elimină iarna, dar modifică distribuția extremelor la nivel planetar. Contrastele regionale tot mai accentuate, frig în Europa de Est, inundații în Franța și Spania, caniculă și incendii în emisfera sudică, reprezintă exact tiparul de variabilitate pe care climatologii îl asociază cu o planetă aflată în continuă încălzire.