COP 29 organizat anul trecut la Baku s-a încheiat cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Sloganul de început „În solidaritate pentru o lume verde” a arătat ceva diferit. Finanțarea adaptării și atenuării efectelor schimbărilor climatice, unul dintre punctele cheie ale conferinței, a rămas fragmentată și departe de nivelul necesar pentru a face față realității climatice tot mai severe la nivel global.

Contextul actual este deosebit de relevant și totodată critic. Anul 2024 a fost, potrivit datelor, cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice la nivel global. Schimbările climatice reprezintă deja o realitate care influențează economiile, ecosistemele și viețile a milioane de oameni, iar timpul rămas pentru acțiuni coordonate și decisive se reduce vizibil. Întâlnirile anuale din cadrul procesului COP ar trebui să funcționeze ca un punct de convergență al acestei mobilizări globale, capabile să transforme angajamentele în politici concrete.

Ediția din acest an va avea loc în Brazilia, țară care găzduiește pădurea amazoniană, unul dintre principalii „plămâni” ai planetei și un element esențial al echilibrului climatic mondial. Alegerea orașului Belém, situat la marginea Amazonului, are o semnificație profundă într-un moment în care contextul geopolitic global este tot mai instabil și marcat de crize suprapuse. Realegerea lui Luiz Inácio Lula da Silva ca președinte al Braziliei a redeschis speranța pentru o politică externă climatică mai activă, după anii de regres sub administrația Bolsonaro.

La Glasgow, în 2021, părea că lumea intră într-o nouă etapă a cooperării climatice. Acordul de la Paris căpăta din nou forță, iar statele și-au reafirmat angajamentul de a menține încălzirea globală sub pragul de 1,5°C. S-au făcut promisiuni ferme privind reducerea emisiilor, eliminarea treptată a cărbunelui și creșterea finanțării pentru tranziția energetică. Pentru o scurtă perioadă, direcția globală părea limpede, însă entuziasmul de la Glasgow s-a estompat rapid, pe măsură ce prioritățile economice, energetice și politice au revenit în prim-plan.

În anii care au urmat, procesul climatic a fost marcat de o succesiune de compromisuri. COP27, desfășurată la Sharm El-Sheikh, a adus progrese importante în planul echității, prin înființarea fondului pentru pierderi și daune (loss & damage), destinat țărilor vulnerabile. În schimb, negocierile privind eliminarea combustibililor fosili au stagnat, iar diferențele dintre statele dezvoltate și cele în curs de dezvoltare s-au adâncit.

Deşi COP26 a marcat un moment important unde apăreau semnale clare de schimbare, acţiunea concretă trebuie accelerată şi extinsă. Altfel, obiectivele climatice majore vor rămâne neîndeplinite. Conferinţa putea reprezenta un moment istoric, dacă angajamentele se transformă în implementare reală şi dacă ritmul de schimbare creşte semnificativ. Însă următoarele conferințe COP au dat alte semnale, în primul rand de optică unde COP 27, 28 și 29 au avut loc în țări ale căror economii depind în mare măsură de industrii axate pe exploatarea și procesarea hidrocarburilor: Emiratele Arabe Unite, Egipt, Azerbaidjan. În ultimii 3 ani am înregistrat progres însă foarte multe politici ce necesită o cooperare globală și unitară, ce au nevoie de un context geopolitic favorabil. În schimb la nivel global există presiuni crescânde, conflictele militare escaladează iar democrațiile (un factor esențial cand vine vorba despre implementarea și maximizarea politicilor climatice) sunt în declin.

COP 27 - Sharm El-Sheikh

• S-a convenit asupra înfiinţării unui fond pentru “pierderi şi daune” (loss & damage), destinat ţărilor vulnerabile afectate de schimbările climatice.
• Au fost stabilite aranjamente instituţionale pentru a opera reţeaua Santiago Network for Loss and Damage, care să ofere asistenţă tehnică ţărilor în dezvoltare vulnerabile.
• În domeniul adaptării: s-au făcut angajamente noi de finanţare (ex: peste 230 mil. USD pentru Adaptation Fund) şi s-a lansat Agenda de Adaptare de la Sharm-el-Sheikh.
• Au fost definite şi extinse programe pentru tehnologie, tranziţie justă, şi pentru scalarea acţiunilor de atenuare (mitigare), inclusiv programul de lucru pentru “mitigation” până în 2026
• Deşi obiectivul de menţinere a încălzirii sub 1,5 °C rămânea oficial reafirmat, angajamentele actuale rămân insuficiente pentru a atinge acest ţel, fapt confirmat și în recentele știri legate de pragul de 1.5 Celsius și depasirea acestuia in 2024
  
  
• Nu s-a realizat o reformă radicală sau un plan clarificat pentru eliminarea rapidă a combustibililor fosili (ex: cărbune, petrol, gaze),  formularea a rămas ambivalentă.
• Finanţarea globală pentru acţiunile climatice (mitigare + adaptare) rămâne sub necesităţi şi obiectivul ca ţările dezvoltate să mobilizeze 100 miliarde USD/an a fost reamintit ca neîndeplinit.

COP 28 Dubai

COP28 de la Dubai a marcat o timidă schimbare de paradigmă: din discuţii despre “limitarea folosirii” şi “reducerea” combustibililor fosili, spre “tranziţie de la” aceştia. Mai mult, au fost stabilite obiective clare pentru regenerabile şi eficienţă. Cu toate acestea, succesul final depindea de implementare şi anume de cât de rapid se vor transforma angajamentele în acţiuni concrete, întrebări ce planează și in ziua de azi. 

COP 29 Baku

COP29 de la Baku a reprezentat un pas important în direcţia finanţării climatice globale, consolidând angajamente financiare şi mecanisme de piaţă. În acelaşi timp, însă, rămân semnificative provocări mai ales în ce priveşte ambiţia în reducerea emisiilor şi tranziţia reală de la combustibilii fosili. Tările dezvoltate s-au angajat să mobilizeze cel puţin 300 miliarde USD/an până în 2035 pentru ţările în dezvoltare, considerat de acestea ca insuficient unde au solicitat sume mult mai mari,, s-au finalizat negocieri de lungă durată privind mecanismele de piaţă de carbon sub Acordul de la Paris (Articolul 6), creând un cadru mai clar pentru pieţele transfrontaliere de carbon, iar fondul pentru pierderi şi daune (Loss & Damage Fund) a fost treptat pus în funcţiune. Însă nu se ajunsese la un angajament clar şi ambiţios privind eliminarea rapidă a combustibililor fosili. Aşadar, COP29 de la Baku a reprezentat un pas important în direcţia finanţării climatice globale, consolidând angajamente financiare şi mecanisme de piaţă. Însă implementarea practică, în sensul „cine plăteşte, când, cum”, rămâne vagă iar speranța este ca la COP 30 din Brazilia să vină răspunsuri concrete în această direcție critică.

Luiz Inácio Lula da Silva a readus în prim-plan politica climatică a Braziliei, după anii de regres sub administrația Bolsonaro. Între 2018 și 2021, defrișările din Amazon au depășit 34.000 km², în timp ce instituțiile de mediu au fost slăbite, iar Fondul Amazonian a fost suspendat. Revenirea lui Lula a schimbat direcția. Defrișările din Amazonia s-au redus la circa 5.800 km² în intervalul august 2024 - iulie 2025, atingând cel mai mic nivel din ultimul deceniu.

Guvernul a reactivat Fondul Amazon, a restabilit cooperarea internațională cu parteneri precum Norvegia și Germania și și-a reafirmat obiectivul pentru „zero defrișare ilegală” până în 2030. Totuși, unele decizii interne ridică semne de întrebare. În 2025, autoritățile locale au aprobat extinderea unei artere rutiere, Avenida Liberdade, pentru a facilita infrastructura necesară găzduirii COP 30. Proiectul a implicat tăieri de vegetație și defrișări suplimentare la marginea Belémului, fiind criticat de organizațiile de mediu drept un exemplu al contradicțiilor dintre discursul climatic și realitatea de pe teren.

Belém, orașul care va găzdui COP 30, devine astfel un simbol al paradoxului brazilian: locul unde lumea discută despre protejarea pădurilor, în timp ce ele continuă să fie afectate chiar pentru a face loc summitului. Pentru Brazilia, provocarea este să arate că poate conduce prin acțiune concretă, nu prin simboluri. Amazonul nu mai poate fi doar un subiect de discurs diplomatic, ci un test real al coerenței politice și al credibilității climatice pe care Lula o revendică pe scena globală.

La aproape un deceniu de la Acordul de la Paris, procesul climatic global traversează o perioadă de incertitudine. După succesiunea de summituri dominate de promisiuni parțial respectate, așteptările pentru COP 30 sunt mai degrabă prudente decât entuziaste.

2025 este primul an de după Global Stocktake:  evaluarea colectivă a progreselor realizate în implementarea Acordului de la Paris care a confirmat ceea ce comunitatea științifică avertiza de ani întregi: angajamentele actuale nu sunt suficiente pentru a menține creșterea temperaturii globale sub 1,5°C. COP30 va fi, așadar, prima conferință care se desfășoară în urma acestei evaluări și va trebui să transforme concluziile ei în direcții concrete de acțiune.

În centrul agendei din Belém se află trei teme majore:

• Actualizarea contribuțiilor naționale determinate (NDCs) pentru orizontul 2035. Până la începutul lunii noiembrie 2025, doar 64 de țări își depuseseră noile planuri climatice, acoperind mai puțin de o treime din emisiile globale.
  
  
• Finanțarea climatică internațională. Ținta de 100 miliarde USD anual, stabilită la COP15 Copenhaga în 2009, a fost atinsă pentru prima dată în 2022, conform datelor UNFCCC (2024). Cu toate acestea, două treimi din sumă provin din împrumuturi, iar accesul țărilor cu venituri reduse rămâne limitat. La COP29, statele au convenit asupra unui nou obiectiv colectiv cuantificat privind finanțarea climatică (NCQG) de cel puțin 300 miliarde USD anual până în 2035, dar fără mecanisme clare de implementare, cu promisiunea de a mobiliza până la 1,3 trilioane USD pe an din surse publice și private
  
  
• Eliminarea treptată a combustibililor fosili. După ani de formule ambigue, presiunea publică crește pentru stabilirea unui calendar global de renunțare la petrol, gaze și cărbune. Totuși, dependența economică a multor state de aceste industrii face improbabil un acord ferm la Belém.

În lumina evoluțiilor recente, așteptările pentru COP 30 rămân moderate și pot fi sintetizate astfel:

• Este puțin probabil ca Belém să aducă o schimbare diplomatică majoră, însă pot fi realizate unele progrese tehnice privind transparența fluxurilor financiare și raportarea angajamentelor stabilite prin Global Stocktake.
• Multe economii mari vor evita să își asume noi ținte de reducere a emisiilor și se vor concentra pe actualizarea formală a contribuțiilor naționale (NDC) și pe extinderea mecanismelor de piață, precum creditele de carbon. Din cele peste 190 de părți semnatare ale Acordului de la Paris, doar 64 și-au transmis până la începutul lunii noiembrie 2025 noile planuri climatice, acoperind mai puțin de o treime din emisiile globale.
• Țările din Sudul Global cer ca noul obiectiv financiar global (NCQG) să includă granturi nerambursabile și condiții de acces echitabile, nu doar împrumuturi. Pozițiile exprimate de grupul G77 și statele africane indică o presiune tot mai mare pentru reformarea arhitecturii financiare climatice, astfel încât aceasta să nu amplifice datoriile țărilor vulnerabile.
• Pentru Uniunea Europeană, summitul de la Belém este un test al coerenței dintre retorica climatică și realitatea internă, marcată de costuri economice ridicate, presiuni sociale și tensiuni geopolitice care complică tranziția verde.
• Pentru Brazilia, provocarea este să arate că angajamentele privind Amazonul și tranziția energetică se traduc în politici consecvente. Deși defrișările s-au redus semnificativ sub administrația Lula, planurile de explorare petrolieră în regiunea amazoniană și investițiile în infrastructura COP 30 arată că balanța dintre creșterea economică și protecția mediului rămâne instabilă.

COP 30 ar putea fi mai degrabă o etapă de clarificare decât un moment de entuziasm. Miza reală ține de recâștigarea încrederii într-un proces climatic global care are nevoie, mai mult ca oricând, de consecvență, echitate și rezultate măsurabile.

Belém ar putea rămâne în istorie fie ca un moment de clarificare, fie ca o nouă rundă de promisiuni fără consecințe.