Reducerea emisiilor globale și noile ambiții ale României.
La nivel global, emisiile gazelor cu efect de seră au scăzut cu până la 7%.
Reducerea emisiilor poate fi și mai mare la nivelul UE (-11% venind din transport și înlocuirea cărbunelui).
România și-a asumat un țel relativ ambițios de creștere a generării energiei din surse regenerabile și reducerea poluării în cadrul strategiei Europene.
Acest țel este, însă, nefundamentat în strategiile naționale din domeniu.
România ar trebui să se concentreze pe o serie de măsuri ușor de implementat ce pot produce un efect benefic atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Anul 2020 a înregistrat o reducere record a emisiilor de gaze cu efect de seră de până la -7%, susținute în principal de restricțiile impuse în contextul COVID-19, conform raportului publicat de Global Carbon Budget. Aceast aspect devine cu atât mai interesant cu cât președintele Klaus Iohannis a anunțat că România se va alinia ambițiilor Uniunii Europene de atingere a neutralității emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050, în contextul în care o bună parte din fondurile Europene pentru redresarea economică post-Covid sunt destinate exclusiv proiectelor neutre din punct de vedere climatic.
Astfel, o serie de vești încurajatoare s-au adunat săptămâna trecută legate de angajamentele comunității internaționale, dar și ale României, în lupta împotriva schimbărilor climatice, în condițiile în care pandemia de COVID-19 ne-a arătat că suntem capabili de schimbare.
Ce se întâmplă la nivel global?
Emisiile de gaze cu efect de seră s-au menținut pe un trend ascendent de la semnarea acordul climatic de la Paris în 2015. La cinci ani după adoptarea acordului, anul 2020 este prefigurat să înregistreze cea mai accentuată scădere a emisiilor de carbon, de pana la 2,4 miliarde de tone de CO2. Deși este un rezultat îmbucurător, reducerea se datorează în principal măsurilor anti-COVID-19 aplicate la nivel internațional, și nu unor schimbări structurale. Cu toate acestea, măsurile temporare s-au suprapus, totuși, eforturilor de reducere a emisiilor în unele țări, în special reducerea consumul de cărbune. Vârful reducerilor a avut loc în luna aprilie a anului 2020, când emisiile au scăzut cu până la 17% comparativ cu aceeași perioadă a anul 2019. Printre contribuitorii scăderii se numără și sectorul transportului de suprafață (ce reprezinta 21% din totalul emisiilor globale de carbon) cu reduceri de până la 50% în țările unde s-au impus restricții împotriva pandemiei. Și emisiile din sectorul aviației au scăzut cu până la 75%, o reducere relativ mică având în vedere că numai 2,8% din totalul emisiilor globale provine din aviație.
Cu toate acestea, concentratia de CO2 din atmosferă rămâne pe un trend ascendent, fiind estimată să ajungă la 412 ppm în 2020. Această concentrație se va stabiliza doar atunci când emisiile totale vor fi aproape de zero. Până atunci vom continua sa adăugăm CO2 la buget, CO2 în excess, ce nu poate fi absorbit pe cale naturală (de exemplu de păduri sau de către oceane).
Dar la nivel European?
Reducerile totale de gaze cu efect de seră sunt și mai accentuate în cadrul țărilor Uniunii Europene, ajungând până la -11%. O mare parte din reduceri se datorează reducerii consumului de cărbune, dar și reducerii emisiilor din transport. Aceasta este o veste încurajatoare pentru țările Uniunii Europene, care tocmai s-au angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu -55% până în 2030, căzând de acord și în privința bugetului de redresare economică COVID-19.
Mai mult decât atât, acest buget de EUR 750 miliarde este prevăzut pentru proiecte ce combină dezideratele Pactului Ecologic European (European Green Deal) și Digitalizarea Europei. În alte cuvinte, recuperarea post-Covid trebuie să se axeze pe proiecte ce vor spori efortul de digitalizare a Europei și care vor contribui semnificativ la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Întrebarea deschisă este, însă, cât de multă flexibilitate va permite Comisia Europeană în negocierea acestor proiecte. Unele state membre pot prioritiza recuperarea economică, în pofida implementării unei strategii aliniate Pactului Ecologic European. Susținerea sectoarelor poluante poate oferi o cale mult mai rapidă spre redresarea economică pe termen scurt, însă poate periclita în același timp dezvoltarea sectoarelor economice sustenabile.
Ce se întâmplă în România?
Președintele Klaus Iohannis a anunțat în cadrul Reuniunii Consiliului European la Bruxelles de la finalul anului 2020 că România se angajează să se alinieze ambițiilor Uniunii Europene de reducere a emisiilor de carbon până în 2030 și atingerea neutralității emisiilor de carbon până în 2050. Iohannis a menționat, de asemenea, că se angajează să „sprijine măsurile și politicile care conduc spre un mediu mai curat” și a subliniat necesitatea unor strategii realiste, nu „făcute din pix și ținute la sertar”.
Printre aceste strategii „făcute din pix și ținute la sertar” se numără, probabil și Strategia Energetică a României și Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) publicate în Iunie și respectiv Aprilie 2020. Ambele sunt momentan incompatibile cu angajamentele menționate de președinte și cu noile ambiții ale României.
Actuala versiune a Strategiei Energetice a României este destul de sumară, și deși stabilește niște investiții prioritare, acestea se referă în special la Complexul Energetic Oltenia. Pentru acesta se propune înlocuirea a 1260 MW în centrale pe cărbune cu 1400 MW pe gaz natural și 300 MW fotovoltaice, creșterea capacității transfrontaliere de transport a energiei electrice și creșterea capacității centralei nucleare de la Cernavodă.
În schimb, raportul PNIESC pare puțin mai detaliat și prezintă o creștere a ponderii energiei regenerabile până la 30% din consumul final brut de energie până în 2030, de la 24% în 2020. Acestea ar proveni în mare parte din capacități noi de energie eoliană, solară și hidro. Același raport propune strategii de renovare a imobilelor, vehicule electrice, reînnoirea parcului auto, reducerea consumului de energie în sectorul industrial, precum și soluții de cogenerare, menționând ocazional soluții pentru sectorul energiei termice.
Cum va implementa România aceste planuri?
În acest moment nu este clar cum vor fi implementate aceste strategii, sau dacă sunt cele potrivite în noul context de reducere accelerată a emisiilor. De asemenea, nu este clar de ce sectorul energetic se referă în special la energia electrică, când de departe cel mai mare consumator este sectorul energiei termice, cu 63% din totalul energiei consumate (ținând cont că media europeană este de 50%). În orice caz, creșterea totală a ponderii energiei regenerabile cu 6% până în 2030 și reducerea emisiilor cu 9-10% este foarte modestă, în condițiile în care schimbările climatice reprezintă o urgență.
Nu e necesar să ne concentrăm din start pe soluții înalt tehnologice sau pe investiții majore pentru a avea țeluri (și livrabile) mult mai ambițioase. Putem sugera o serie de măsuri concrete ce pot fi numite „low hanging fruits”, adică măsuri cu efecte imediate și practice pentru reducerea emisiilor de carbon până în 2030 în perspectiva anului 2050, și anume:
Și atunci ce-i de făcut?
Limitarea investițiilor în proiecte pe gaze naturale, acestea fiind incompatibile cu noile ambiții energetice ale României.
Extinderea mult mai ambițioasă a capacității eoliene și solare, dat fiind prețul redus pe kWh de energie, mai ieftin decât cel oferit de energia nucleara.
Limitarea extinderii capacităților nucleare, acestea fiind incompatibile cu integrarea surselor de energie intermitentă.
Întreținerea, modernizarea și extinderea, după caz, a sistemelor de termoficare, o infrastructură urbană esențială pentru reducerea consumului de combustibil și integrarea surselor de energie regenerabila.
Încurajarea și extinderea finanțării pentru achiziționarea de vehicule cu emisii zero, în special electrice, concomitent cu extinderea infrastructurii de încărcare.
O strategie pe termen scurt, mediu și lung privitor la implementarea economiei circulare atât la nivel național cât și la nivel local.
Asumarea unei strategii de management a deșeurilor la nivel național, astfel încât să creștem drastic rata de reciclare (aceasta strategie trebuie să fie integrată în strategia pentru economie circulară).
Promovarea parteneriatelor sociale pentru mediu, ce ar presupune o interacțiune mai strânsă între societatea civilă și autoritățile publice, atât la nivelul de implementare a politicilor publice, cât și pe partea de dezvoltare a acestor politici. Un astfel de parteneriat ar putea fi făcut pentru stoparea tăierilor ilegale, prin implementarea sistemului SUMAL 2.0 susținut de către Greenpeace. Acest sistem poate oferi transparență prin imagini satelitare, prin urmărirea transporturilor de lemn prin GPS, precum și prin instalarea camerelor video pe drumuri forestiere și la depozite.
Implementarea unui set de reguli pentru achiziții publice sustenabile, ce ar fi aplicate tuturor proiectelor de achiziții publice, respectiv, promovarea sustenabilității la toate nivelurile (de la achiziții ale primăriilor locale până la construcții de autostrăzi).
Pandemia ne-a arătat că reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră este posibilă. De asemenea ne-a reconfirmat că suntem capabili de schimbare în situații extreme. Direcția asumată de Uniunea Europeană este promițatoare, dar rămane de vazut cum va decurge implementarea noii țeluri.
Pentru România, noua strategie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră va trebui să fie mult mai concretă si cuprinzătoare. România are nevoie de inovație, iar realizarea noilor ambiții are nevoie de profesioniști. Ramâne de văzut cât vom reusi să îmbunătațim atât planificarea cât și implementarea noii strategii.
Dr. Andrei David Korberg
Andrei este student doctorand în grupul de planificare sustenabilă al energiei la Universitatea Aalborg, din Danemarca. Proiectul lui constă în modelarea și analiza sistemelor energetice regenerabile, axat pe rolul combustibililor regenerabili în transport dar și ca parte a întregului sistem energetic. Andrei este absolvent al masterului Orașe Sustenabile din cadrul aceleași universități și a lucrat ca stagiar la Asociația Europeană a Pompelor de Căldură.
