Justiția climatică – ce înseamnă, ce implică și de ce e relevantă pentru România?
Justiția climatică recunoaște vulnerabilitatea crescută a persoanelor deja dezavantajate (precum femeile sau comunitățile indigene) din punct de vedere economic, politic și/sau social în fața schimbărilor climatice. Aceste grupuri sunt, de obicei, cel mai puțin responsabile pentru acțiuni care duc la schimbări climatice.
Pentru o tranziție justă către neutralitate și dezvoltare durabilă, este nevoie de strategii pe termen lung care reduc dezavantajele grupurilor vulnerabile.
Un exemplu de inegalitate provocată indirect de schimbările climatice este sărăcia energetică. În 2019, în România, 13,7% dintre gospodării au avut dificultăți financiare în a-și plăti la timp facturile de utilități, proporție dublă față de media europeană (6,2%).
Valea Jiului este una dintre zonele românești afectate de decarbonizare. Următorii ani ar putea fi definitorii pentru dezvoltarea regiunii prin activități nepoluante care sprijină tranziția echitabilă către neutralitate.
Deși schimbările climatice sunt studiate, în principal, prin perspectiva mediului înconjurător, ele se încadrează și în categoria chestiunilor politice și etice. Justiția climatică – conceptul care reflectă această perspectivă – recunoaște că membrii cei mai vulnerabili ai societății sunt, deseori, cel mai puternic afectați de schimbările climatice. Impactul negativ crescut este nedrept mai ales pentru că aceste grupuri dezavantajate sunt cel mai puțin responsabile pentru acțiunile care duc la criza climatică.
Cum și pe cine afectează schimbările climatice?
Există multiple feluri de a caracteriza inegalitățile sociale provocate de schimbările climatice. Cercetările în domeniu susțin că nedreptatea socială este o problemă multidimensională ce e determinată de:
caracteristici demografice, cum ar fi sexul, rasa, etnia, religia și vârsta;
bunurile deținute și veniturile;
luarea deciziilor publice (puterea politică) și accesul la resursele publice, cum ar fi sănătatea, educația, locuința, finanțarea și alte servicii.
Astfel, inegalitatea de gen capătă încă o dimensiune, întrucât femeile sunt afectate disproporționat de schimbările climatice. În foarte multe țări, femeile sunt responsabile cu producerea hranei, în mare parte din agricultură, colectarea apei și aprovizionarea cu combustibil pentru încălzire și gătit. Odată cu schimbările climatice, aceste sarcini devin din ce în ce mai dificile. Evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi seceta și inundațiile, au un impact mai mare asupra celor mai săraci și mai vulnerabili, iar 70% dintre cei afectați de sărăcie în lume sunt femei. În plus, femeile continuă să fie subreprezentate în funcții politice și de decizie întrucât împărțirea tradițională a rolurilor de gen în gospodării reduce posibilitățile lor de a se implica activ în procese decizionale care le afectează viața și mediul înconjurător. Cu toate acestea, există tot mai multe inițiative de a studia și mitiga impacturile negative asupra femeilor, precum și de a crea egalitate de gen în forumuri decizionale pentru acțiune climatică.
Populațiile indigene sunt un alt grup deosebit de vulnerabil, dar ca și în cazul femeilor, capacitatea lor de a-și cere drepturile și puterea lor politică este în continuă evoluție. În ultimii 10 ani, reprezentanții comunităților indigene s-au angajat activ în negocierile interguvernamentale privind schimbările climatice. Această implicare le conferă putere de decizie în cadrul Organizației Națiunilor Unite, atât la nivel local, cât și nivel global. Unele dintre acțiunile populațiilor indigene încearcă să prevină incursiunile pe teritoriul lor pentru extragerea combustibililor fosili sau pentru alte procese de modernizare și dezvoltare. Deseori, popoarele indigene cer să se respecte dreptul lor de a nu se dezvolta și de a putea alege nivelul integrării lor în economia și politica globală. În plus, multe dintre acțiunile comunităților indigene ajută la protejarea pădurilor tropicale și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, având contribuții pozitive la nivel global.
„Populațiile marginalizate nu sunt victime pasive ale schimbării care modelează viața pe Pământ, ci mai degrabă sunt agenți activi de luare a deciziilor care se străduiesc să limiteze consecințele dure ale încălzirii planetare”. (Merrill Singer)
De ce avem nevoie de o tranziție justă?
Justiția climatică atrage atenția și asupra faptului că tranziția către neutralitate trebuie să fie justă. Astfel, avem nevoie de politici economice, comerciale, de sănătate și securitate, și de mediu care să sprijine dezvoltarea echitabilă, ajutând mai ales comunitățile defavorizate și pe cele afectate de decarbonizarea economiei. Acest lucru presupune implicarea tuturor părților interesate din societate, precum și eforturi active de a reduce diversele fațete ale inegalității sociale.
Printre soluțiile găsite pentru finanțarea tranziție juste se află un sistem de principii care propune „diferite instrumente de reglementare în funcție de venituri”. În cadrul unui astfel de sistem de măsuri, taxele pe consum ale grupurilor sociale bogate ar putea fi principala sursă de fonduri pentru atenuarea și adaptarea la schimbările climatice la nivel local și mondial. În acest fel, sistemul de monitorizare al emisiilor ar contabiliza consumul (și nu numai producția), și ar impune o impozitare progresivă pentru cei mai mari poluanți.
Schimbările climatice și inegalitatea socială
Inegalitatea este o problemă persistentă în discuțiile despre schimbările climatice, deoarece este exacerbată de schimbările climatice nu numai în țările sărace, ci și în cele bogate. Organizația Națiunilor Unite prezintă dovezi că „această relație se caracterizează printr-un cerc vicios, prin care inegalitatea inițială face ca grupurile defavorizate să sufere pierderi disproporționate ale veniturilor și bunurilor lor, rezultând o inegalitate ulterioară mai mare”.
Astfel, inegalitatea exercită efecte disproporționate prin trei canale:
creșterea expunerii la efectele negative ale schimbărilor climatice – spre exemplu, o familie defavorizată care trăiește în mijlocul Bucureștiului nu își poate permite o instalație de aer condiționat, fiind expusă caniculei și efectului de insulă de căldură urbană;
creșterea sensibilității lor la daunele cauzate de schimbările climatice – aceeași familie poate suferi din cauza stresului termic, o problemă care duce la deshidratare și/sau pierderea puterii de concentrare;
scăderea capacității lor de a face față și de a-și reveni după daunele suferite – continuând exemplul anterior, stresul termic poate duce la extenuare sau chiar deces.
Inegalitatea cauzata de schimbările climatice poate fi resimțită chiar și în mijlocul orașelor mari.
Justiția climatică în contextul României
Sărăcia energetică
Sărăcia energetică este definită ca „situația în care, din cauza combinației între veniturile mici, costurile ridicate la energie și eficiența energetică scăzută a locuinței, o persoană sau o gospodărie nu își permite servicii energetice de bază – încălzire, răcire, iluminat, mobilitate și alimentare cu energie electrică”. (CER).
Pentru ca tranziția spre decarbonizare să fie echitabilă, sărăcia energetică trebuie identificată și eliminată, întrucât „generează obstacole în parcursul educațional și socio-economic al indivizilor, fiind un factor de adâncire a sărăciei și excluziunii în sens mai larg” (CSD). Astfel, sărăcia energetică este o mare provocare societală care afectează aproximativ 54 de milioane de cetățeni europeni. Comitetul European al Regiunilor declară că prețurile ridicate ale energiei, veniturile mici și locuințele izolate necorespunzător, umede și nesănătoase, sunt cauze ale ratei crescute de sărăcie energetică. Din păcate, majoritatea țărilor din UE nu au încă indicatori pentru identificarea sau cuantificarea consumatorilor vulnerabili de energie, și nu direcționează în mod corespunzător măsurile împotriva sărăciei energetice. Deși dificil de estimat exact, o indicație a acestei probleme o reprezintă „restanțele la facturile de utilități”.
În 2019, în România, 13,7% dintre gospodării au avut dificultăți financiare în a-și plăti la timp facturile de utilități, proporție dublă față de media europeană (6,2%). Un alt calcul realizat de CSD estimează ca în jur de 19% din români sunt afectați de sărăcia energetică, și numai 5% primesc ajutoare de încălzire de la bugetul central.
Sărăcia energetică este o problemă importantă atât la nivel European cât și în România.
Un studiu realizat de ICCV sugerează că România traversează un amplu proces de reformă a sistemului energetic şi de creare a unei pieţe funcţionale a energiei. Este posibil însă ca această reformă să contribuie la creșterea sărăciei energetice în România, contrar aşteptării UE. Prin alinierea preţurilor energiei la nivel european, în România, ca şi în alte ţări, preţurile energiei sunt într-un proces de creştere continuă. Astfel, sărăcia energetică în contextul României actuale reprezintă combinaţia a patru factori:
nivelul scăzut al veniturilor populaţiei;
creşterea preţului energiei;
accesul problematic la resursele energetice;
caracteristicile energetice neeficient ale locuinţei şi ale sistemului de furnizare a energiei.
În aceste condiții, politica de reducere a sărăciei energetice trebuie să includă un complex de acţiuni pentru a sprijini o tranziție justă în acest domeniu:
oferirea suportului pentru persoanele care nu dispun de veniturile minime necesare obţinerii unor servicii energetice;
stabilirea unor măsuri de eficientizare a consumului de energie la consumatori;
reducerea preţului energiei la consumatorii finali;
îmbunătăţirea locuinţelor pentru a reduce consumul de energie;
permiterea accesului general la toate resursele energetice.
Un studiu realizat de Comisia Europeană a constatat că:
intervențiile financiare sunt un mijloc crucial pentru protecția pe termen scurt a consumatorilor vulnerabili (în principiu comunitățile sărace și femeile);
pe termen lung, măsurile de eficiență energetică axate pe modernizarea clădirilor sunt o parte esențială a abordării sărăciei energetice;
sunt necesare stimulente puternice pentru a încuraja gospodăriile cu venituri reduse să pună în aplicare măsuri de eficiență energetică, precum și pentru a crește gradul de conștientizare;
consumatorii au nevoie de facturare transparentă și informații despre comparațiile de preț pentru a face alegeri energetice mai bune.
Tranziția justă în regiunea minieră Valea Jiului
În 2019, Uniunea Europeană s-a angajat să atingă neutralitatea din punct de vedere climatic până în anul 2050, într-o manieră eficace și echitabilă. Pentru a atinge acest scop, UE a creat un „Fond pentru o tranziție justă” menit să ajute regiunile cele mai afectate de tranziție precum cele dependente de combustibili fosili, așa cum este cărbunele.
În România, Valea Jiului este una dintre cele mai afectate regiuni, suferind din cauza dezindustrializării rapide. Întrucât acest fenomen nu a fost însoțit de strategii și politici de dezvoltare, prăbușirea mono-industriei bazate pe minerit a avut efecte socio-economice negative deosebit de puternice. Valea Jiului este momentan afectată de depopulare, reducerea masivă a numărului de instituții de învățământ, precum și o rată a șomajului de peste 25%. Având în vedere că exploatarea cărbunelui nu va mai fi rentabilă începând cu anul 2030, Valea Jiului nu poate conta pe industria mineritului pentru a-și susține populația și economia, având nevoie de scenarii realistice diferite.
Centrul Român de Politici Economice, împreună cu Greenpeace, a realizat un studiu prin care identifică alternative viabile de dezvoltare a regiunii, încercând să extindă profilul monoindustrial către activități compatibile cu decarbonizarea. Printre acestea, studiul propune dezvoltarea:
sectorului primar prin crearea microfermelor de familie, precum și prin cultivarea arbuștilor fructiferi;
sectorului secundar prin valorificarea potențialului economic al surselor regenerabile de energie, creșterea eficienței energetice a clădirilor, și dezvoltarea altor sectoare industriale (alimentația, industria textilă, prelucrarea sustenabilă a lemnului);
sectorului terțiar prin dezvoltarea agroturismului și ecoturismului, și prin stimularea antreprenoriatului și a inovării.
De asemenea, în octombrie 2020, Ministerul Fondurilor Europene a lansat Strategia pentru tranziția de la cărbune în Valea Jiului, document încearcă să ofere noi direcții regiunii. Strategia identifică proiecte de dezvoltare și surse de finanțare, asigurate în principal de fonduri europene și naționale dedicate tranziției spre o economie neutră din punct de vedere climatic. Este mult prea devreme pentru a analiza succesul acestor măsuri, însă acesta este un prim pas către redefinirea unei zone românești cu potențial cultural și natural semnificativ, și către o tranziție justă pentru locuitorii ei.
În majoritatea statelor UE este implementat deja un plan de eliminare a cărbunelui din circuitul energetic, iar acest lucru determină și închiderea zonelor miniere din Europa.
Sărăcia energetică și tranziția comunităților carbonifere sunt exemple care demonstrează relevanța conceptului de justiție climatică în România. Există, însă, cercetări care arată că în Europa Centrală și de Est membrii minorităților etnice, persoanele cu profil socio-economic scăzut, precum și cele mai puțin educate sunt victime ale injustiție climatice. Acești oameni sunt expuși pericolelor din cauza apropierii lor de situri poluate cu deșeuri toxice, incineratoare, fabrici și zone industriale, etc., dar și pentru ca nu au acces la beneficii precum apă potabilă, canalizare și alte resurse. De aceea, pentru o tranziție justă, România are nevoie de politici de decarbonizare care reduc în același timp inegalitatea socială, astfel încât comunitățile vulnerabile să nu devină și mai dezavantajate în viitor.
O oportunitate majoră în acest moment o reprezintă Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) creat de UE pentru a sprijini redresarea socio-economică post-COVID prin proiecte care susțin tranziția verde și digitalizarea. România poate beneficia de 30,5 miliarde €, din care 13,8 miliarde € sub formă de granturi și 16,7 miliarde € sub formă de împrumuturi. Pentru a accesa acești bani, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene trebuie să finalizeze Planul de Redresare și Reziliență (PNRR) până la 31 aprilie 2021, iar UE trebuie să îl aprobe. Acest document strategic „stabilește domeniile prioritare de investiții în scopul ieșirii din criză, relansării economice și creșterii capacității de reziliență”. În februarie 2021, MIPE organizează o serie de consultări publice care pot fi urmărite online pe pagina de Facebook a ministerului. Dezbaterile includ subiecte precum mediul înconjurător și schimbările climatice, reducerea decalajului dintre zonele rurale și cele urbane, precum și soluții anti-sărăcie.
Dr. Lorena Axinte
Lorena deține un doctorat în Planificare Urbană și Regională, obținut în urma cercetării realizate la Institutul de Cercetare pentru Locuri Sustenabile, Universitatea din Cardiff, UK. Proiectul ei analizează politicile și procesele care pot duce la practici de dezvoltare regională regenerativă, precum și moduri de includere a tinerilor în deciziile care le vor afecta viitorul. Lorena a lucrat, de asemenea, ca și cercetător Marie Curie în SUSPLACE ITN, și a beneficiat de un Master Erasmus Mundus in Studii Urbane.
Daniela Militaru
Daniela (Master Computer Science, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca), care locuiește la Londra din 2015, este membră a Extinction Rebellion, o mișcare globală de mediu cu scopul declarat de a folosi nesupunerea civilă nonviolentă pentru a constrânge acțiunile guvernamentale pentru a evita riscul colapsului social și ecologic datorită schimbării climatice și pierderii biodiversității. Daniela este interesată de acțiuni care pot îmbunătăți (sau chiar repara) injustiția climatica dar și de modalități de a ne adapta unei noi realități produse de schimbările climatice.
