Ziua Mondială a Mediului este cea mai importantă zi internațională dedicată protecției mediului înconjurător. Organizată sub egida Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (PNUM/UNEP) și celebrată anual începând din 1973, aceasta a devenit cea mai amplă platformă globală de sensibilizare ecologică, reunind în fiecare an milioane de oameni din întreaga lume. Totodată este o zi ce ne reamintește că planeta nu negociază — ea trimite semnale clare: nivel al mărilor în creștere, incendii devastatoare, glacieri în topire. În contextul accelerării crizei climatice, specialiștii atrag atenția asupra importanței cruciale a protejării mediului. Astfel prezentăm cinci idei relevante pe data de 5 iunie legate de aceasta temă.

În capitolul dedicat biodiversității din Raportul Starea Climei România 2025 specialiștii pun în lumină următoarele date:

+2 °C

Creșterea temperaturii medii anuale în România din anii 1950 până azi, depășind media globală și indicând o vulnerabilitate climatică regională pronunțată

10– 15 zile (până la +30 zile)

un episod tipic în SE Europa durează ~10–15 zile, iar durata cumulată pe parcursul verii poate depăși 30 de zile în anii extremi, cu efecte majore asupra sănătății publice, agriculturii și ecosistemelor

17km/deceniu spre poli și 11m/ deceniu în altitudine

Deplasarea arealelor speciilor terestre ca răspuns la încălzirea globală

Între 2-9%

din suprafața ariilor protejate din România -până la jumătatea sau sfârșitul secolului (≈2050–2080), ar putea deveni neadecvate pentru speciile de interes actuale, ca urmare a schimbărilor climatice

~ 4.2 mld.tone CO2e

sunt stocate în pădurile României , în timp ce zonele umede naturale și restaurate rețin între 500 și 1000 t CO2e/ha. Împreună, ele formează o infrastructură climatică complementară: pădurile absorb rapid și dinamic carbonul, iar zonele umede îl păstrează stabil timp de mii de ani.

Biodiversitatea este deja afectată de schimbările climatice

- Efectele schimbărilor climatice asupra biodiversității sunt tot mai evidente – speciile își modifică arealele de distribuție, perioadele de activitate biologică se schimbă, iar ecosistemele montane, umede și de stepă prezintă o vulnerabilitate crescândă.

Ecosistemele naturale funcționează ca o infrastructură vitală pentru societate și climă

- Pădurile, pajiștile și zonele umede reglează temperatura, resursele de apă și fluxurile de carbon, constituind baza stabilității economice și a bunăstării umane.

În contextul schimbărilor climatice, ariile protejate necesită o abordare‍

- este esențială crearea de refugii climatice si creșterea conectivității ecologice, precum și aplicarea unui management adaptativ pentru a conserva funcțiile și serviciile ecosistemice esențiale furnizate societății.

Turbăriile joacă un rol esențial în menținerea biodiversității și reglarea climei (fiind rezervoare de carbon). Totuși, aceste ecosisteme fragile sunt vulnerabile la drenajul antropic și natural al apei, precum și la schimbările climatice, elemente care duc la pierderea unor specii unice. Proiectele de restaurare, precum cele din cadrul programului „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice şi Ecosisteme”, au demonstrat că soluții precum barajele ecologice pot revitaliza aceste zone prin asigurarea unui stoc minimal de apă, necesar funcționării ecosistemului. Cercetările recente arată că volumele de apă din turbării variază semnificativ, existând, totuși, nivele diferite de vulnerabilitate, în funcție de localizarea lor. Deși intervențiile ecologice de restaurare reduc riscul secării și al scurgerilor rapide, eficiența lor depinde de specificul fiecărui sit. Protejarea acestor ecosisteme în România este esențială pentru sănătatea naturii și a noastră. 

Recunoscută ca Rezervație a Biosferei UNESCO, Delta Dunării este un sanctuar al biodiversității și o destinație ideală pentru turismul lent și responsabil. De aceea, merită toată atenția noastră pentru a o înțelege și proteja.

O Deltă Sub Presiune: Amenințările Actuale

În ciuda aparențelor, Delta Dunării se confruntă cu provocări majore, accentuate în era schimbărilor climatice:

Creșterea Nivelului Mării Negre: Nivelul mării a crescut deja cu aproximativ 20 cm în ultimele decenii, iar prognozele indică o creștere suplimentară de 0.5 - 1 metru până în 2100. Aceasta este o amenințare existențială, având în vedere că înălțimea medie a Deltei este de doar 60 cm, iar peste 80% din teritoriu se află sub cota de 1 metru. Riscăm inundarea permanentă a unor suprafețe vaste și salinizarea terenurilor și apelor dulci. Într-un articol anterior am detaliat cauzele aici.

Reducerea Aportului de Sedimente: Barajele de pe Dunăre (în special Porțile de Fier I și II), deși esențiale pentru energia României, au redus drastic aportul de sedimente către Deltă – cu până la de trei ori. Aceste sedimente sunt vitale pentru înălțarea naturală a Deltei, contracarând tasarea solului și creșterea nivelului mării. Lipsa lor accelerează eroziunea costieră, problemă agravată de dragajele pentru navigație (ex. Sulina) care elimină sedimentele din sistemul litoral. În interiorul Deltei, decolmatarea canalelor, deși vitală pentru menținerea circulației apei și oxigenării, are un efect secundar: sedimentele rezultate pot grăbi colmatarea lacurilor, pentru că apa aduce cu ea sedimente care se decantează în apele liniștite ale lacurilor. Această realitate ne indică faptul că sedimentele reprezintă o resursă importantă, a cărei gestionare inteligentă este crucială.

Conform rapoartelor IPCC, la nivel global frecvența de apariție, durata și intensitatea valurilor de căldură a crescut comparativ cu perioada preindustrială. Proiecțiile climatice arată că această modificare a caracteristicilor valurilor de căldură va continua odată cu creșterea temperaturii medii globale. 

Există însă și valurile de căldură care se produc în mări sau oceane, numite valuri de căldură marine. În cazul unui val de căldură marin temperatura la suprafața oceanului sau a mării este mare — comparativ cu climatologia pentru o anumită regiune și pentru o anumită perioadă din timpul anului —pentru o perioadă lungă de timp (cel puțin 5 zile consecutive).

Un factor notabil legat de temperaturile mărilor și oceanelor este este cel al valurilor de caldură marine. În Marea Neagră durata medie a valurilor de căldură marine a fost între 13 și 19 zile. Pentru intervalul de timp analizat (1895-2022) a fost observată o creștere a frecvenței de apariție a valurilor de căldură marine între 0.75 și 2.25 cazuri pe 10 ani în special în regiunea de est a Mării Negre. Așadar nu numai că aceste valuri de căldură există și în Marea Neagră dar a crescut atât numărul cât și durata lor începând cu 1985.

Recentul raport Copernicus - State of European Climate 2025 atrage atenția că: “Schimbările climatice reprezintă una dintre principalele amenințări la adresa biodiversității marine și costiere. Valurile de căldură marină sunt asociate cu evenimente de mortalitate în masă, modificări ale distribuției speciilor și ale ritmurilor sezoniere, precum și cu perturbarea ecosistemelor. Dacă în trecut astfel de fenomene erau ocazionale, în prezent ele au devenit Evenimente anuale. În fiecare dintre ultimii trei ani — 2023, 2024 și 2025 — întreaga Mare Mediterană a fost afectată de condiții de val de căldură marină de cel puțin intensitate „puternică".”

În fața unei crize climatice accelerate, cu fenomene meteorologice extreme din ce în ce mai frecvente și severe, de la incendii devastatoare, până la inundații și valuri de căldură fără precedent, Uniunea Europeană și-a revizuit abordarea privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice.

Prin adaptare înțelegem capacitatea sistemelor naturale și antropice de a reacționa și de a se ajusta la efectele actuale sau anticipate ale schimbărilor climatice, inclusiv la variabilitatea climei și la fenomenele meteorologice extreme. Scopul său este dublu: pe de o parte, reducerea potențialelor pagubelor cauzate de aceste efecte, iar pe de alta, valorificarea eventualelor oportunități care pot apărea în anumite contexte climatice sau economice.

La nivel internațional, adaptarea la schimbările climatice este recunoscută ca o provocare globală, dar care are nevoie de răspunsuri locale și naționale bine articulate. Părțile semnatare ale Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC) și ale Acordului de la Paris subliniază că:

Adaptarea este o componentă fundamentală a reacției colective la criza climatică, esențială pentru protejarea oamenilor, mijloacelor de trai și a ecosistemelor.

Comunitățile vulnerabile, grupurile marginalizate și ecosistemele fragile trebuie incluse activ în luarea deciziilor, întrucât ele sunt adesea cele mai afectate de impactul schimbărilor climatice.

În plus, abordarea globală a adaptării valorifică atât cele mai bune cunoștințe științifice disponibile, cât și experiențele tradiționale, locale sau indigene, integrate în politici și acțiuni relevante din punct de vedere socio-economic și de mediu. Fuziunea între expertiza științifică și înțelepciunea comunitară este esențială pentru crearea unor răspunsuri viabile și durabile în fața riscurilor climatice tot mai mari.