Cum se adaptează animalele sălbatice schimbărilor climatice?
La nivel global, printre cele mai mari amenințări la adresa faunei sălbatice și asupra ecosistemelor sunt schimbările climatice, care au loc într-un ritm alarmant de rapid. Asta pentru că biodiversitate, care este în strânsă legătură cu clima rămâne sursa de bază a planetei și bunăstării oamenilor.
Schimbările climatice pot amenința biodiversitatea vitală?
Ne uităm la o primă vedere în locul unde animalele locuiesc. Habitatul este spațiul în care fiecare specie își desfășoară întreaga viață. O schimbare va declanșa o nouă schimbare, care în cele din urmă se vor reflecta în viața fiecărui animal.
Cum este posibil acest lucru? Gândiți-vă doar la temperatura care poate afecta vegetația, o sursă importantă de hrană, accesul la apă și multe altele.
Spre exemplu, în Africa, elefanții (elefantul African de savană, Loxodonta africana și elefantul African de pădure, Loxodonta cyclotis) sunt foarte sensibili la aceste creșteri de temperatură, și sunt expuși, în consecință, la noi boli. Iar apa, care este tot mai rară din cauza secetei și a deșertificării, este, în același timp, indispensabilă în viațile lor, fiind necesară în cantități mari.
Astfel, anumite ecosisteme devin din ce în ce mai greu de locuit pentru anumite animale, forțând astfel o parte din acestea să-și depășească limitele trecând într-un alt habitat pentru a supraviețui. Astfel, se întâmplă selecția naturală și învățarea de a se adapta la situații noi de viață.
Efectul acestor schimbări climatice se resimt și direct și indirect asupra faunei sălbatice. Ce se întâmplă când temperatura oscilează cu 1°C? Vedeți voi, dimensiunea corpului animalelor este corelată cu habitatul în care se află. Spre exemplu, animalele care trăiesc la polul nord — păsările, mamiferele polare — și-au dezvoltat o serie de adaptări anatomice, fiziologice și comportamentale pentru a face față temperaturilor scăzute și ratelor mari de pierdere de căldură. Să aruncăm o privire mai detaliată asupra câtorva exemple:
Ursul polar și relația cu gheața care se micșorează
Protagonistul schimbărilor climatice este chiar ursul polar, deoarece cea mai pronunțată activitate a fost înregistrată la nivelul cercului polar – Arctica. Specia încadrată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) ca fiind una vulnerabilă. Urșii polari au capacitatea să cucerească noi teritorii, sugerând astfel că ar putea avea capacitatea de a se adapta la schimbările care au loc azi în Arctica. Cu toate acestea în momentul de față ei sunt foarte dependenți de gheață, lucru care-i face vulnerabili la schimbările climatice.
De ce este atât de importantă gheața în viața acestora? Aceștia se folosesc de gheață pentru a călători, pentru a vâna, pentru a se odihni, pentru a se împerechea și chiar în unele zone sunt făcute adăposturi materne. Urșii polari se află într-o strânsă legătură cu prada care este dependentă de gheață (focile).
Fiind un mamifer de dimensiuni mari, își controlează izolarea și răcirea periferică a corpului foarte bine. La nivelul căilor respiratorii are loc schimbul de căldură, iar pierderile de apă sunt minimizate; aceste adaptări fiziologice sunt în strânsă legătură cu nivelul lor de activitate. Spre deosebire de alte specii de urși care petrec în general lunile de iarnă într-o stare de activitate metabolică redusă, ursul polar rămâne activ pe tot parcursul anului. O dată cu activitatea sa, inevitabil apar pierderile de căldură.
Dar ce a făcut ca să-și mențină homeotermia într-un astfel de mediu? Postura acestora este corelată cu temperatura actuală, blana ursului are un nivel de conductivitate termică ridicată (pierde căldura rapid), mușchii striați foarte bine vascularizați (sursă de căldură). De remarcat este faptul că părul unui urs polar se poate încălzi sau să ajute la răcire folosind lumina de la Soare. Asta datorită asimetriei: în funcție de poziția de contact a luminii UV cu firele de păr, acestea pot produce căldură suficientă sau doar parțială. Dacă un urs polar este fotografiat în lumină UV, el va apărea negru din cauza acestui efect.
Ursul panda gigantic și relația lui cu bambusul
Un alt exemplu cunoscut — totodată imagine a organizației WWF — este ursul panda gigantic (Ailuropoda melanoleuca). Este o specie emblematică în discuția despre schimbări climatice, datorită hrănirii sale aproape exclusive cu bambus. Este de asemenea o specie vulnerabilă încadrată de IUCN. Înțelegând modul în care schimbările climatice afectează bambusul se vor putea crea programe de conservare și de salvare a ursului panda gigantic.
De ce bambusul este atât de important pentru ursul panda gigantic? Pentru că reprezintă aproximativ 90% din alimentația lor — totodată are o rată scăzută de răspândire pentru că este o specie asexuată (totul se întâmplă în același individ având atât flori feminine, cât și flori bărbătești). Asta ne arată că bambusul nu are capacitatea de a ține pasul cu ursul panda gigantic pentru a utiliza alte zone cu altitudini și/sau latitudini mai mari. În natură, în habitatul lor natural, se poate observa o fragmentare și izolare a populațiilor de panda gigantic, mai mare decât în ultimii 30 de ani.
Unde trăiește ursul panda gigantic? Îl putem întâlni în pădurile temperate înalte din munții din sud-vestul Chinei. Poate puțini dintre noi știu că diversitatea biologică a habitatului ursului panda gigantic este în competiție cu cea a ecosistemelor tropicale, încadrându-l ca o specie umbrelă care oferă protecție multor specii (fazanii multicolori; maimuța aurie, ibisul cu creastă, takinul, etc.) în care acesta trăiește.
Pinguinii păstrează căldura în grup
Pinguinii sunt o altă categorie de vertebrate polare. Trăiesc în emisfera sudică, cel mai frecvent în Antarctica, dar se pot observa chiar și în vârful Africii. Există 17 specii de pinguini, care sunt considerate specii acvatice și slab zburătoare. O excepție este pinguinul din Galapagos (Spheniscus mendiculus) care este întâlnit în zona Ecuadorului, singurul care trăiește în afara ghețarilor. Apele reci ale curenților Humboldt și Cromwell îl sprijină în supraviețuire, în acest mediu tropical al insulelor din Galapagos.
Ca strategii de supraviețuire, pinguinii s-au adaptat la temperaturile scăzute, astfel:
Pene suprapuse – oferă protecție față de apa și vântul rece;
Pinguinii își măresc temperatura corpului absorbind lumina de la soare folosind penele de culoare închisă care se regăsesc pe spate;
Economisesc căldura tremurând, similar cu oamenii; dezavantajul tremurului este că pierd, astfel, din energie.
Pinguinii sunt, de asemenea, cunoscuți pentru că se strâng în grupuri pentru a păstra căldura;
Poziția verticală a picioarelor — un alt mecanism de a nu pierde căldura.
Vulpea Fennec vânează noaptea, ca să evite canicula zilnică
Legat de speciile din savană, acestea se află în opoziție cu speciile din zona Arctică, adaptându-se astfel încât să evită supraîncălzirea corporală. Un bun exemplu este vulpea Fennec (Vulpes zerda) care trăiește în deșertul Sahara și în Africa de Nord. La aceasta remarcăm următoarele adaptări:
Datorită căldurii arzătoare de peste zi ea vânează noaptea — făcând astfel față căldurii;
Urechile sunt asemănătoare liliecilor pentru a oferi o suprafață de răcire corporală, prin radierea căldurii;
Părul este lung și gros, oferind o dublă protecție în timpul nopților reci (izolează) și în timpul zilei când soarele este foarte puternic;
Membrele sunt acoperite de blană oferind protecție în timpul deplasărilor pe nisipul fierbinte.
Cum se resimt aceste schimbări în viața animalelor?
Majoritatea mamiferelor terestre mari cât și cele acvatice nu se pot bucura de luxul unei micro-evoluții rapide sau al unor schimbări rapide ca strategii de adaptare la aceste schimbări climatice. Rata acestor schimbări este mult prea rapidă pentru ca adaptarea genetică, adică tiparul interior al speciilor, să apară la mamiferele mari.
Când vorbim despre aceste schimbări — care, după cum v-am spus mai sus, se resimt de la sursa de hrană până la modul în care animalele trăiesc — trebuie să aruncăm o privire și asupra viețuitoarelor parazite – patogenii; deoarece unii dintre aceștia pot să își crească eficiența odată cu schimbările climatice.
Totuși, putem observa câteva schimbări la nivelul comportamentului, reproducerii, migrării, hibernării sau chiar la nivelul activităților post-hibernării. Aceste schimbări vor aduce beneficii anumitor specii și le va dezavantaja pe altele ducând la crearea unui nou ecosistem.
Este biolog cu o dorință activă de a descoperi, de a înțelege și de a cunoaște în general viul. În prezent este doctorandă la Facultatea de Medicină Veterinară, Cluj-Napoca la departamentul de Parazitologie și Boli Parazitare.
Carla își derulează activitatea științifică în Insulele din Galapagos reprezentând subiectul tezei sale de doctorat în această zonă. Prin acest proiect își propune împreună cu profesorul coordonator și colaboratorii din Galapagos să intervină în procesul de salvare a unei specii endemice, leul de mare din Galapagos.
Tot ea a făcut ilustrațiile minunate de care te-ai bucurat în articolul de mai sus.
