De la net zero înapoi de unde am plecat?
“Vrei să spui că hainele, periuța de dinți, pieptenele, anvelopele pentru biciclete și mingile noastre de fotbal sunt toate din petrol?” a întrebat Pete. „Ai mare dreptate Pete” (...) a spus doamna Rigwell. (...) „atunci, a nu avea petrol este ca un coșmar!” a spus Pete.”
Companiile de combustibili fosili sunt sub presiune: rezervele de petrol sunt în scădere, iar obiectivele de decarbonizare sunt din ce în ce mai ambițioase.
Pentru a depăși această problemă, companiile mari de petrol și gaze și-au extins activitățile în sectorul energiilor regenerabile.
Cu toate acestea, ele nu au încetat să exploateze combustibilii fosili, bazându-se în schimb pe tehnologiile de captare, utilizare și stocare a carbonului (CCUS).
Aceste tehnologii sunt doar o metodă de reciclare a carbonului, mai degrabă decât una de reducere.
Pe lângă noile industrii, companiile de combustibili fosili finanțează și proiecte de educație, arte și cultură. Unele dintre aceste proiecte își propun să convingă oamenii de importanța petrolului în viața noastră de zi cu zi și să descrie decarbonizarea ca fiind imposibilă fără industria combustibililor fosili.
Nevoia de noi zone de investiții pentru industria combustibililor fosili
Industria combustibililor fosili funcționează în prezent într-un context politic, economic, ecologic și geologic din ce în ce mai dinamic. În special în țările dezvoltate, industria se confruntă în prezent cu două probleme principale:
Discuții și contestații legate de diminuarea rezervelor de petrol (mai multe despre Peak Oil aici).
Obiectivele decarbonizării și recunoașterea accelerată a impactului pe care arderea combustibililor fosili o au asupra schimbărilor climatice. De exemplu, UE-27 și Marea Britanie au introdus politici de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) la zero până în 2050. Acest lucru a condus la o remodelare a politicilor, a modelelor de consum și a căutării (și investițiilor în) surse alternative de energie.
Drept răspuns, companiile de combustibili fosili recurg la diverse alternative. În special în țările dezvoltate, companiile se aventurează în industria regenerabilă. Totuși, în același timp, acestea caută noi puțuri de petrol în țări în curs de dezvoltare (de exemplu, țări de-a lungul coastelor Africii de Vest și de Est, Brazilia etc.), continuând și explorarea unor surse neconvenționale (nisipuri de gudron, foraje în marea adâncă sau în zona arctică, fracking și extracția gazelor de șist, etc.).
Cum își extind companiile cu combustibili fosili portofoliile?
Vedem companii de combustibili fosili transformându-și operațiunile din petrol și gaze în sectorul energetic mai larg, în special în producția de energie regenerabilă. Principalele companii petroliere (precum Shell, Total și BP) activează în prezent atât în proiectele tradiționale de petrol, cât și în proiecte emergente de energie cu emisii reduse de carbon. Aceste companii investesc în energie eoliană și solară, în tehnologii de captare, utilizare și stocare a carbonului (CCUS), precum și în hidrogen.
Un exemplu îl reprezintă investițiile regenerabile emergente ale BP, inclusiv deținerea parțială a Lightsource BP – cel mai mare dezvoltator de energie solară din Europa. Un alt exemplu este compania norvegiană Statoil, redenumită Equinor (în 2007), care este implicată în investiții în energie eoliană și solară în cadrul proiectelor petroliere tradiționale.
Companiile de combustibili fosili își propun, de asemenea, să utilizeze metanul din câmpurile petroliere pentru captarea, utilizarea și stocarea carbonului (CCUS), precum și pentru proiecte de energie cu hidrogen. În loc să ardă metan în atmosferă în timpul producției de petrol, tehnologiile CCUS sunt folosite pentru captarea și stocarea carbonului, pentru recuperarea îmbunătățită a petrolului, combustibili sintetici, producția de alimente și băuturi, etc. Cu toate acestea, CCUS este, în cel mai bun caz, o tehnologie cu emisii reduse de carbon (nicidecum 0), iar folosirea sa la scară largă este nedovedită. Totuși, industria și guvernele o etichetează uneori în mod convenabil ca o tehnologie net zero.
Captarea, utilizarea și stocarea carbonului în cel mai bun caz, este o tehnologie cu emisii reduse de carbon (nicidecum 0), iar folosirea sa la scară largă este nedovedită. (Foto: IEA)
Alte tehnologii de decarbonizare includ producerea diferitelor variante de hidrogen din surse de energie existente (mai multe informații despre hidrogen ca și sursă de energie găsiți aici).
Companiile de combustibili fosili nu sunt singurele care manifestă interes pentru aceste domenii. De exemplu, guvernul britanic intenționează să construiască așa numitele „Superlocuri industriale” – patru clustere industriale (estimate la 1 miliard de lire sterline în total) pentru ca diferite companii să producă surse regenerabile, CCUS și hidrogen.
Combustibili fosili, dincolo de business
Pe lângă înființarea instituțiilor de instruire în domeniul petrolului, observăm că industria combustibililor fosili încearcă să influențeze și domenii precum educația, arta și cultura. Un exemplu clasic este construirea de muzee ca tribut adus petrolului și gazului: Muzeul Petrolului din România (construit în 1961), Muzeul petrolierului din East Texas (1979), Muzeul Norvegian al Petrolului (1999), etc. Industria și-a lăsat amprenta și prin printarea de timbre în Daqing – China, sau hărți rutiere tipărite de Shell și Mobil în Olanda. În ultima perioadă, diverse galerii de artă au asistat la proteste și boicotări publice pentru că au primit sponsorizări de la companii petroliere (de exemplu, Muzeul de Știință din Londra, Muzeul Luvru din Paris și Muzeul Van Gogh din Amsterdam).
Industria petrolieră nu se oprește aici, însă. Aceasta sponsorizează și programe educaționale, spre exemplu, prin instruirea profesorilor de școală primară în predarea matematicii și științei prin lecții și laboratoare centrate pe petrol (de exemplu, exerciții de calculare a kilometrajului camioanelor cisternă sau a înclinației conductelor). Un alt exemplu controversat este introducerea unei cărți de povești pentru copii – „Petro Pete” – pentru elevii din clasa întâi din Pryor (Oklahoma).
„Vrei să spui că hainele, periuța de dinți, pieptenele, anvelopele pentru biciclete și mingile noastre de fotbal sunt toate din petrol?”, a întrebat Pete.
„Ai mare dreptate Pete” (...), a spus doamna Rigwell. (...)
„atunci, a nu avea petrol este ca un coșmar!”, A spus Pete.
(Foto extras Petro Pete).
În sectorul surselor regenerabile, de exemplu, universități precum Aberdeen organizează gratuit cursuri introductive de o săptămână pentru studenți pe tema tranziției energetice, cu sponsorizare de la Total. Aceste tendințe recente în educație nu sunt încă la fel de dominante. Însă, pe măsură ce companiile fosile se repoziționează și își diversifică tehnologiile cu emisii reduse de carbon, va fi interesant să vedem unde conduc astfel de influențe în cultură și expertiză, în special pe măsură ce activismul climatic delegitimează din punct de vedere cultural industria.
Ce se va întâmpla în viitor?
În primul rând, pe măsură ce apar economiile de scară și costul producției scade, sursele și tehnologiile alternative de energie ar putea deveni omniprezente, în special în nordul global. Alte minerale, cum ar fi litiul, sunt în prezent exploatate intens pentru vehicule electrice și foarte solicitate în țări precum Norvegia. Între 2011-2020, UE și-a extins lista de materii prime critice pentru a include minerale precum litiu pentru viitoarea piață a vehiculelor electrice (minerale care vor fi potențial importate din țări precum Guineea și Chile).
În plus, în economiile emergente precum China și India, petrolul și cărbunele vor fi, probabil, părți semnificative ale viitorului lor mix energetic. Am putea vedea, de asemenea, companiile petroliere din UE și Marea Britanie îmbrățișând proiecte net zero acasă, intensificând în același timp producția de petrol în străinătate (chiar și în „țările europene non-UE-27”), în timp ce își reciclează veniturile prin instituțiile financiare ale băncilor lor de origine. Acest lucru ridică problemele viitoarelor urme corporative globale și legătura cu țările de origine „decarbonizate”.
Ar trebui să facem ceva la nivel individual / de comunitate?
Un domeniu cheie de urmărit este modul în care aceste companii de combustibili fosili continuă să funcționeze în regiuni cu politici de decarbonizare mai puțin robuste (de multe ori, țări în curs de dezvoltare), și ce fac țările lor de origine pentru a le sprijini. De exemplu, țările cu politici de decarbonizare nu ar trebui să subvenționeze și să acorde credite de export pentru industriile lor de combustibili fosili în străinătate. Anul trecut, Marea Britanie a decis să nu mai ofere un astfel de sprijin financiar companiilor sale petroliere din străinătate, cu unele lacune: proiectele petroliere care sprijină îmbunătățirea sănătății și siguranței, dezafectarea sau acțiunile umanitare ar putea primi în continuare sprijin financiar sau promoțional.
Astfel, fiecare dintre noi ar putea pune presiuni asupra guvernelor naționale pentru ca activitățile companiilor de combustibili fosili să nu mai fie sprijinite prin impozite. Presiunea la scări superioare, cum ar fi UE, poate ajuta, de asemenea. Strategia „decarbonizării în țară, dar poluării în străinătate” pentru companiile de combustibili fosili trebuie abordată și poate fi reglementată prin „Mecanismul de tranziție justă” al UE.
Un al doilea domeniu este rolul finanțării și costul proceselor de capital (împrumut) în finanțarea proiectelor din industria combustibililor fosili. Aici, punerea presiunii asupra acționarilor instituțiilor financiare, modificarea pe criterii etice (și nu neapărat financiare) a preferințelor bancare și a investițiilor personale ar putea slăbi baza financiară a acestor companii de combustibili fosili.
Din păcate, acesta este doar începutul. De mulți ani, companiile mari de petrol și gaze au făcut lobby pentru a-și proteja și extinde operațiunile cu combustibili fosili, blocând efectiv acțiunile climatice și politicile de decarbonizare. Confruntându-se cu diverse probleme, industria combustibililor fosili încearcă acum să-și diversifice portofoliul, capturând noi piețe în industria regenerabilelor. Angajamentul lor față de acțiunile climatice este adesea ascuns sub retorică, deoarece continuă să investească și să valorifice combustibilii fosili.
La final de mai 2021, însă, Olanda a cerut companiei petroliere Shell să își reducă emisiile de carbon cu 45% față de 2019. Verdictul dat de tribunal spune că Shell este responsabilă pentru propriile sale emisii de CO2 și cele ale furnizorilor săi. Deși decizia se aplică numai în Olanda, aceasta ar putea avea efecte largi, la scară globală, și pentru toată industria combustibililor fosili.
Dr. Lorena Axinte și Dr. William Otchere-Darko
Articol scris pe baza unei conversații cu dr. William Otchere-Darko, cercetător post-doctoral la Universitatea Durham, Marea Britanie. William face parte dintr-un proiect de cercetare finanțat de UKRI „Fraying Ties”, care se concentrează pe transformările din sectorul petrolier din Marea Britanie, examinând normele în schimbare în ceea ce privește licențierea și expertiza energetică. Anterior, el a scris despre luptele funciare în petro-geografiile emergente din Africa, concentrându-se pe Ghana și Tanzania. Interesele sale de cercetare conectează geografiile urbane și ale resurselor.
