Nechifor Madalina

Doctorand la ”Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată”, Universitatea Tehnica ”Gheorghe Asachi” din Iași. Principalul obiect de studiu îl reprezintă energia regenerabilă solară. Astfel proiectul dezvoltat de Mădălina - "Acoperișul tău Solar" este o inițiativă care dorește să crească conștientizarea publică a efectelor benefice utilizării de panouri solare, și a energiei regenerabile în general. Cred în acțiuni imediate, focusate, pentru a sensibiliza publicul cu privire la unele dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă societatea actuală.
Analizând rapoartele Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) și concluziile summit-urilor recente, se observă un interes tot mai mare pentru dezvoltarea energiei solare la nivel global. În special, raportul EMBER indică o creștere semnificativă a ponderii energiei solare în mixtul energetic global, susținută de investiții record și subvenții guvernamentale. Summit-urile internaționale, precum Forumul Economic Mondial de la Davos și COP29, au pus un accent deosebit pe accelerarea tranziției energetice, iar numeroase țări și-au anunțat noi planuri de investiții în energie regenerabilă. Cu o combinație de politici de sprijin, avansuri tehnologice și cerere crescută, sectorul energiei solare este pregătit să joace un rol esențial în tranziția energetică globală, iar acest an poate fi unul determinant.
Panourile solare N-type se remarcă cu o evoluție semnificativă în domeniul fotovoltaic, de la o cotă de piață de 20% pentru anul 2022 și prognozată pentru 70% în 2032, deoarece oferă o serie de avantaje majore comparativ cu panourile P-type tradiționale. Pe măsură ce costurile scad și producția crește, panourile N-type sunt așteptate să devină o opțiune tot mai populară pentru cei care doresc un sistem solar mai eficient, durabil și productiv.
Pe măsură ce iarna se instalează și zăpada începe să acopere peisajul, mulți proprietari cu panouri solare recent instalate se întreabă dacă sistemul lor va continua să producă electricitate. O întrebare care predomină este: funcționează panourile solare atunci când sunt acoperite cu zăpadă?
În Europa observăm o creștere a capacității de generare de energie regenerabilă, în timp ce încălzirea și transportul rămân neschimbate.
Germania adaugă 7,55 GW capacitate solară în prima jumătate a anului 2024, în vreme ce Portugalia și Spania stabilesc noi recorduri de generare a Energiei Solare. Până în 2024, România a înregistrat progrese notabile în domeniul energiei solare, însă ritmul de creștere rămâne sub potențialul țării.
Plecând de la premisa bine stabilită că agricultura este o mare sursă de emisii în ansamblul său, totuși, acest lucru nu ne împiedică să adoptăm măsuri active pentru adaptare și eficientizarea acestui sector crucial la nivel global.
În anul 2023 China a implementat o capacitate solară de 216.9 gigawați (GW), depășind astfel întreaga capacitate de 175.2 GW instalată până în prezent în Statele Unite. Această realizare reprezintă un moment semnificativ și subliniază o mare discrepanță în adoptarea energiei solare între cele mai importante economii ale planetei.
India, a cincea economie a lumii dar totodată unul din cei mai mari emițători de GES, caută noi modalități de a își maximiza potențialul energetic în paralel cu o accelerare a tranziției sale energetice. Astfel răsare întrebarea -- putem combina potențialul canalelor de irigație cu cel al panourilor solare? Iar România, țară unde teoretic sunt planificate reconstrucții extensive ale sistemului sau de irigații, ar putea lua exemplu?
Decizia de a se alătura Alianței Solare, în cadrul conferinței internaționale COP 28, reprezintă un moment de cotitură în modalitatea în care țara noastră generează și consumă energie. Angajamentul României este de a instala o capacitate de energie solară de peste 8 Gigawați până în 2030, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile.
ESMAP (Global Photovoltaic Power Potential by Country) pentru România ne furnizează o valoare de 3,574 kWh/m2 pe zi, iar acest lucru ne plasează pe locul 182 din 210 țări analizate. Totodată Germania, deși este pe locul 197 ESMAP, este una dintre țările lider în ceea ce privește producția de energie solară per capita.
Conform unui nou raport, anul 2022 va rămâne în istoria recentă ca fiind anul în care energia solară a cunoscut cel mai mare adaos de capacitate energetică, determinată de creșterea prețurilor la energie, de stabilizarea lanțului de aprovizionare și de programele de redresare post-pandemică.
Instalând panouri fotovoltaice, o gospodărie mediae din Iași ar reuși să economisească anual 3.085 ron/an, in timp ce în în Constanța - 3.464 ron/an.
În prezent, în România sunt circa 7.5 milioane de locuințe individuale, dintre care 3.4 ar fi potrivite pentru instalarea de sisteme fotovoltaice, din păcate în Mai 2020 în România erau doar 514 prosumatori (455 persoane fizice, 59 persoane juridice) care își instalase capacități de generare a energiei.