Jurnalism și știința - cooperare regională pentru calitatea informației

Cu susținerea European Climate Initiative (EUKI), InfoClima este parte din consorțiu regional de inițiative din Bulgaria, Ungaria, România și Serbia. Acest consorțiu își propune să crească calitatea și cantitatea informațiilor științifice despre schimbările climatice printr-o cooperare mai bună între jurnaliști și cercetători. 

Ne confruntăm cu mult mai multe probleme majore la momentul actual pe lângă schimbările climatice - să ne gândim doar la pandemia de Covid-19 sau la razboiul din Ucraina, totuși criza de mediu nu face decât să accentuieze și să exacerbeze toate celelalte criză cu care ne confruntăm. Argumentele științifice sunt clare în legătură cu faptul că sistemul nostru economic și social nu sunt sustenabile pe termen lung. Acțiunile noastre din prezent pun în pericol numeroase ecosisteme și chiar societatea umană. 

Cu toate că o serie de măsuri importante au fost luate în direcția potrivită, implementarea acestora este încă insuficientă față de riscurile cu care ne confruntăm. E nevoie să sporim eforturile de informare și implicare socială pentru a reduce impactul schimbărilor climatice și a implementa soluțiile pe care le avem la îndemână într-un mod eficient. 

În acest sens informarea corectă și încrederea în calitatea argumentelor este crucială, acesta fiind și scopul principal al proiectul Jurnalismul și Știința, susținut de European Climate Initiative (EUKI). 

În cadrul acestui proiect ne propunem să organizăm cercetătorii și jurnaliștii în cadrul unei rețele de cooperare ce poate spori calitatea argumentelor și crește acoperirea socială a acestora. 

Cum văd cercetătorii și jurnaliștii comunicarea științei. 

Pentru a avea un impact vizibil asupra interacțiunii dintre cercetători și jurnaliști am ales să trimitem un chestionar jurnaliștilor și cercetătorilor, întrebându-i cum văd ei interacțiunea dintre știință și jurnalism. 

Jurnaliștii au evidențiat:

  • Accesul dificil la cercetătorii din România, 

  • Dificultatea de a identifica profilul cercetătorului potrivit, 

  • Limbajul mult prea specializat al cercetătorilor. 

Pentru a crește vizibilitatea argumentelor științifice, jurnaliștii sugerează: 

  • O contextualizarea mai bună a subiectelor științifice pentru a le face mai atractive publicului larg. 

  • Să prezentăm exemple cu impact direct asupra bunăstării individuale.

  • Să implicăm cercetătorii care pot comunica clar și interesant.

La rândul lor, cercetătorii au sesizat și ei o lipsă a prezenței argumentelor științifice în spațiu public, printre cele mai des întâlnite fiind menționate: 

  • Lipsa experienței în comunicare a cercetătorilor, 

  • Dezinteresului din partea mass media, 

  • Interes scăzut a publicului față de subiectele cercetării,

  • Lipsa timpului deoarece cercetătorii sunt implicați în multiple alte activități.

Pentru a contribui la rezolvarea acestor probleme, cercetătorii au sugerat: 

  • Implementarea cursurilor pentru comunicare publică în cadrul institutelor de cercetare, 

  • Implicarea cercetătorilor în dezbaterea proiectelor de politici publice ce vizează domeniul lor de competență, 

  • Identificarea subiectelor mari, cu rezonanță socială și adaptarea limbajului tehnic pentru a explica mai bine aceste subiecte, 

  • Încurajarea, chiar prin fișa postului, să disemineze rezultate cercetărilor pe care le fac. 

Pentru a contribui într-un mode eficient la rezolvarea problemelor menționate mai sus organizăm în data de 12 Aprilie un curs pentru cercetători pentru comunicarea publică a argumentelor științifice. Training-ul își propune să le ofere cercetătorilor instrumentele și abordările necesare pentru îmbunătățirea vizibilității rezultatelor cercetării.

În 13 Aprilie vom desfășura un curs de mediu pentru jurnaliști, în cadrul acestuia Cercetători și experți vor prezenta cele mai recente studii publicate în domeniu și vor analiza principalele probleme cu care se confruntă România, iar participanții vor avea ocazia să vină și cu întrebări pe fiecare temă.

Aceste două evenimente vor constitui fundația pe care ne propunem să construim un grup de interacțiune între cercetători și jurnaliști. În acest sens for facilita organizarea evenimentelor comune și vom susține scrierea și publicarea articolelor în cooperare, cercetători și jurnaliști. 



Previous
Previous

Ce ne spun copacii despre trecutul (și viitorul) climatic

Next
Next

Raportul IPCC - azi decidem scenariul climatic pentru următorul secol.