
Pragul de 1,5°C pare scăpat din mână, dar COP31 a pus pe masă o țintă pe care economia o poate înțelege: 35% din consumul global de energie să fie electricitate până în 2035, față de 23% în 2025. Dependența de combustibilii fosili a devenit o problemă nu doar de climă ci și de securitate.
Neliniștită, fragmentată și încăpățânată. Așa mi s-a părut lumea văzută din Antalya.
Zilele acestea am ajuns la prima mea Conferință a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP) și am găsit reflexia acestei lumi împărțite între cei care mai nutresc o speranță pentru binele comun al omenirii și cei care văd doar propriul interes, prin dependențe, exporturi și influență, cu orice preț.
Prima zi a conferinței, 9 noiembrie, a scos la iveala această ruptură. În timp ce delegațiile a peste 190 de state se adunau la Antalya, vicepreședintele american JD Vance anunța pe rețelele de socializare că „energia americană a revenit prin Drill, baby, drill”, lăudând recordurile la exporturile de gaz natural lichefiat. Nici gazda nu a făcut excepție, întrucât, după un discurs emoționant despre natură și schimbările climatice, președintele Erdoğan a anunțat descoperirea a două noi câmpuri petroliere în regiunea Gabar, de aproximativ 135 de milioane de barili.
Atmosfera a fost marcată de pesimism având în vedere că pragul de 1,5°C, promis la COP Paris în 2015, este imposibil de atins din cauza ritmului lent de implementare al politicilor publice privind schimbările climatice. În loc de scuze sau cu rol de argumente ni s-a transmis că am trecut printr-o pandemie, prin războaie și prin crize energetice care au fragmentat economia globală și au mutat finanțarea către sănătate, apărare sau scheme de sprijin pentru temperarea inflației.
Pentru mulți dintre noi, „schimbările climatice” rămân o sintagmă abstractă care pălește lângă prețul alimentelor, al carburanților sau al chiriei, dar impactul este aici. Pentru unii acestea vin sezonier în valuri de caniculă, incendii și ierni tot mai scurte, în timp ce pentru alții vin brutal, prin prăbușirea ghețarului din Nepal de anul acesta, care a costat numeroase vieți.
De aceea, vocile ferme de la COP sunt ale celor care plătesc deja prețul impactului schimbărilor climatice și ale societăților care au decis să ia măsuri acum pentru lumea generațiilor viitoare, iar absențele au vorbit la fel de apăsat. Din cele mai puternice state ale lumii, G7, doar Marea Britanie și-a trimis premierul, pe Andy Burnham.
Totuși, există o speranță vagă cu oarecare priză la realitate în faptul că dependența de combustibilii fosili devine o problemă de securitate, iar răspunsul COP31 este electrificarea. Ținta propusă este 35% din consumul de energie global să fie electricitate până în 2035, față de 23% în 2025. În viața de zi cu zi, înseamnă mașini electrice, pompe de căldură și procese industriale electrificate, unde se poate. Potrivit Agenției Internaționale a Energiei, China a trecut deja de 30%, Europa și America de Nord sunt sub 25%, iar Africa în jurul a 10%, conform Figurii 1. Principala critică adusă acestei ținte privește sursele de producere a electricității, deoarece nu reducem emisiile de gaze cu efect de seră dacă electricitatea vine din combustili fosili.

Figura 1. Ponderea electricității în consumul final de energie, la nivel de regiuni (Sursa: International Energy Agency, Electrification Special Report, 2026)
Potrivit lui Simon Stiell, secretarul executiv al UNFCCC, investițiile în energie regenerabilă sunt deja de peste două ori mai mari decât cele în combustibili fosili. Unii spun că este meritul exclusiv al mâinii invizibile, respectiv al pieței, numai că, timp de ani buni, mâna aceea a fost ținută de stat, prin subvenții, scheme de sprijin și fonduri publice care au redus costurile până când investiția a devenit profitabilă.
Uniunea Europeană a venit la Antalya cu sloganul „It’s electrifying” purtat de Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene și Comisarul pentru energie și locuințe, Dan Jørgensen, în spatele căruia este Planul de acțiune pentru electrificare, publicat în iulie 2026. Planul propune ca electricitatea să ajungă la 32% din consumul final de energie al UE până în 2030 și la 46% până în 2040, de la aproximativ 23% în 2025. Cu toate acestea, mesajul UE se lovește de o problemă de credibilitate, având în vedere prețurile mari la energie și competitivitatea în scădere. Cumva, Europa cere lumii să se electrifice, în timp ce propriul ei model de creștere este pus la îndoială.
România este în jurul a 16% electrificare din total consum de energie, iar la Antalya am fost aproape invizibili. În ultimii zece ani, președintele României a participat la patru COP-uri: Paris (2015), Glasgow (2021), Sharm el-Sheikh (2022) și Dubai (2023), iar în ceilalți ani am fost reprezentați de vicepremier, ministru sau un secretar de stat, așa cum remarcăm în Figura 2. Anul trecut, la Belém, am trimis un mesaj online, din cauza costurilor deplasării într-un moment de ajustare fiscală. Anul acesta, după o criză politică și peste șase luni de guvern interimar, am căutat informații despre delegația oficială a României și nu le-am găsit. Vocea României s-a auzit prin Energy Policy Group, care a organizat un eveniment împreună cu Massachusetts Institute of Technology, Corina Murafa a fost prezentă din partea Comitetului Economic și Social European (CESE) și Elena Miron, prin Conferința Locală a Tinerilor pentru Schimbările Climatice (LCOY), care au scris despre participarea lor la COP31.

Figura 2. Reprezentarea României la COP, 2015 – 2025
Poate cea mai importantă lecție pentru noi vine de acasă, deoarece pe 8 noiembrie, cu o zi înainte de deschiderea COP, locuitorii din Rășinari, județul Sibiu, au respins prin referendum, cu peste 98% din voturi, deschiderea unei exploatări de magneziu, ceea ce arată un semnal că oamenii vor să fie întrebați, informați și convinși și că au un cuvânt important de spus. Climate Protest Tracker, realizat de Carnegie Endowment for International Peace, urmărește astfel de mișcări în întreaga lume și arată relevanța deciziilor populației în comunități.
Am plecat din Antalya cu o speranță vagă ancorată în electrificarea globală. Pentru România, poate deveni concretă doar dacă o construim acasă cu o țintă asumată, cu o voce prezentă la masa negocierilor europene și internaționale și cu oamenii care vor să fie întrebați și informați.

Programul de formare jurnalistică de 12 luni pentru reporteri curioși și curajoși. Mentorat, workshopuri, bursă lunară de 400 EUR și acces la o rețea de experți.
Aplică acumX