O nouă analiză susține că retehnologizarea hidrocentralelor românești ar trebui tratată drept o prioritate națională, nu ca o simplă reparație. Modernizarea acestor centrale poate aduce până la 1.100 GWh de energie suplimentară pe an, la un cost cu 50-70% mai mic decât construcția unor centrale noi. În plus, infrastructura de racordare deja existentă la hidrocentrale ar putea prelua 1,8 din cele 10,4 GW de proiecte eoliene și fotovoltaice planificate în România, echivalentul a 17,3% din total. Acest lucru ar debloca investiții regenerabile care, în prezent, sunt blocate de lipsa capacității de racordare la rețea.

1. Reparații și upgrade-uri rapide și ieftine: verificarea stării fiecărei hidrocentrale, montarea de senzori și sisteme moderne de monitorizare și control, repararea conductelor prin care circulă apa și programarea mai inteligentă a porniri și a opriri centralelor. 
2. Modernizări însemnate: înlocuirea pieselor esențiale cu unele noi sau mai performante, alături de măsuri care protejează mediul, integrate direct în lucrări, nu adăugate ulterior. 
3. Combinarea hidrocentralelor cu alte surse de energie curată și cu baterii: panouri solare puse pe suprafața lacurilor sau pe terenuri deja folosite, turbine eoliene acolo unde condițiile permit, alături de baterii.

România nu are neapărat nevoie de baraje noi pentru a produce mai multă energie curată. Are nevoie, în schimb, să repare, să modernizeze și să conecteze mai inteligent infrastructura pe care o are deja. La această concluzie ajunge un document de poziție, realizat pro-bono pentru Declic și semnat de doi ingineri specializați în hidroenergie, dr. ing. Cornel Ilinca și dr. ing. Albert Constantin. Documentul se bazează pe un studiu realizat pentru WWF România, precum și pe o analiză recentă privind potențialul de hibridizare a hidrocentralelor. 

O bună parte dintre centralele hidroelectrice ale țării funcționează de zeci de ani cu echipamente uzate, conducte degradate și sisteme de control depășite. Potrivit autorilor documentului, modernizarea acestora nu ar trebui tratată ca o simplă mentenanță, ci privită drept o investiție strategică. Aplicată corect, aceasta ar putea aduce simultan mai multă energie produsă, o stabilitate mai mare pentru sistemul electric și spațiu suplimentar pentru proiecte solare și eoliene noi.

Documentul propune un program în trei etape, gândit să înceapă cu ce e mai simplu, rapid și ieftin de făcut.

Primul pas sunt așa-numitele intervenții „no-regret", adică fără regrete: verificarea stării fiecărei hidrocentrale, montarea de senzori și sisteme moderne de monitorizare, repararea conductelor prin care circulă apa și o programare mai inteligentă a pornirii și opririi centralelor. Sunt măsuri care nu costă mult, se implementează rapid și nu au niciun dezavantaj,motiv pentru care pot începe imediat, fără să aștepte finanțări sau decizii complicate.

Al doilea pas presupune modernizări importante: înlocuirea pieselor esențiale (turbine, generatoare, transformatoare, porțile prin care se controlează apa) cu unele noi și mai performante. Aici intră și măsurile de protecție a mediului (căi de trecere pentru pești, gestionarea sedimentelor, respectarea debitului ecologic), care trebuie incluse direct în proiectul de modernizare, nu adăugate ulterior, ca o corecție.

Al treilea pas este cel care schimbă cu adevărat regulile jocului: combinarea hidrocentralelor cu alte surse de energie curată și cu baterii. Practic, pe lângă turbinele hidro, aceleași puncte de racordare la rețea ar putea găzdui panouri solare. Panourile ar putea fi montate pe suprafața lacurilor de acumulare sau pe terenuri deja folosite, inclusiv pe pășuni, cu panourile ridicate suficient de sus cât animalele să poată paște pe sub ele. Turbine eoliene ar trebui să fie găzduite, acolo unde condițiile permit. Bateriile ar completa tabloul, înmagazinând energia atunci când e produsă în exces și eliberând-o atunci când sistemul are nevoie de ea.

Cifrele din document arată o oportunitate greu de ignorat. Intervenții țintite pentru reparații și modernizare ar putea adăuga 500-600 GWh de energie pe an, iar un program mai ambițios, cu turbine și generatoare noi, control digital și reducerea pierderilor din conducte, ar putea urca această cifră la 800-1.100 GWh anual. Toată această energie suplimentară ar veni doar din folosirea mai bună a ceea ce există deja, la un cost cu 50-70% mai mic decât o hidrocentrală construită de la zero. 

Poate cel mai important argument ține de rețea. O analiză Ember, citată în document, arată că infrastructura de racordare a hidrocentralelor din România ar putea prelua aproximativ 1,8 din cele 10,4 GW de proiecte eoliene și solare aflate în prezent în așteptare. Asta înseamnă 17,3% din total, un procent care plasează România pe locul al treilea între cele șapte state europene analizate. 

De ce e posibil acest lucru? Pentru că racordurile hidrocentralelor sunt astăzi departe de a fi folosite la capacitate maximă: în medie, gradul lor de utilizare e de doar 19%. Situația se schimbă dacă acestor racorduri li se adaugă proiecte solare sau eoliene: utilizarea ar putea ajunge la 36% în cazul solarului și la 31% în cazul eolianului.

 Cu alte cuvinte, o parte semnificativă dintre proiectele regenerabile blocate azi în cozile de racordare ar putea fi puse în funcțiune mai repede, fără investiții noi, doar valorificând o infrastructură deja construită și plătită.

Retehnologizarea hidrocentralelor nu este doar un subiect tehnic sau economic. Ea ține direct de capacitatea României de a-și reduce emisiile de gaze cu efect de seră și de a se adapta la o climă din ce în ce mai instabilă. Odată modernizate, hidrocentralele pot furniza energie controlabilă exact atunci când soarele nu strălucește și vântul nu bate, reducând nevoia de a apela la centrale pe combustibili fosili în momentele de vârf. Bateriile asociate lor pot prelua surplusul de energie regenerabilă în loc să-l irosească, iar hibridizarea cu solar și eolian face posibilă instalarea mai rapidă a unor capacități regenerabile suplimentare, fără presiune imediată asupra rețelei electrice. Astfel, România ar putea să își atingă țintele climatice fără să mai construiască noi baraje sau centrale pe gaz.

Documentul insistă, însă, asupra unei condiții esențiale: orice modernizare trebuie să respecte debitul ecologic și sănătatea râurilor și a ecosistemelor din jurul lor. Beneficiul climatic al retehnologizării nu are valoare dacă vine cu prețul deteriorării stării ecologice a apelor. Din acest motiv, autorii recomandă ca protecția mediului să fie parte din proiect încă de la început, nu tratată ca o anexă adăugată ulterior. 

Document elaborat pe baza „Studiului privind potențialul de retehnologizare a hidrocentralelor din România" (WWF România, 2025) și a analizei Ember/Economedia din 22 iulie 2026.