Planul României de a menține 854 MW de capacitate pe cărbune în funcțiune până în 2029, prin trei unități la Rovinari și două la Turcești, este costisitor, inflexibil și puternic poluant, având în vedere că centralele funcționează doar câteva ore pe an. 

Menținerea acestor capacități pe cărbune necesită cheltuieli continue care ajung să fie transferate consumatorilor, chiar și atunci când centralele nu produc electricitate: logistica combustibilului, personalul tehnic, sistemele de alimentare cu apă și alte costuri fixe operaționale.

România a amânat deja de două ori eliminarea treptată a cărbunelui: prima dată, de la o eliminare completă până în 2030, iar a doua oară, de la reperul intermediar din 2025 de retragere a aproximativ 1,76 GW de capacitate. Narațiunea a fost că trebuie să menținem cărbunele online până la sosirea înlocuitorilor pe gaz, dar aceasta nu mai este o măsură temporară, pe termen scurt.

A te baza în continuare pe cărbune pune în pericol accesul României la plățile rămase în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), întrucât Reperul 119 impune o eliminare completă a cărbunelui. Pe măsură ce Comisia Europeană devine tot mai puțin tolerantă față de întârzierile repetate, Răspunsul la cerere (Demand Side Response - DSR) ar putea fi cea mai bună opțiune de flexibilitate ce poate fi implementată suficient de rapid pentru a menține securitatea sistemului în timp ce centralele pe cărbune sunt eliminate treptat. Utilizarea soluțiilor DSR se poate dovedi de 4,3 ori mai accesibilă din punct de vedere financiar decât cărbunele, economisind aproximativ 150 milioane EUR în fiecare an.

Factorii de decizie din România au nevoie de date clare pentru a înțelege costul real al menținerii capacității pe cărbune și măsura în care DSR ar putea juca un rol în asigurarea furnizării de electricitate a României. Diferența mare dintre costurile estimate ale cărbunelui și cele ale DSR indică o problemă structurală mai amplă. În cei șase ani de la publicarea Planurilor de Tranziție Justă ale României, întârzierile continue în eliminarea treptată a cărbunelui au ignorat aceste fonduri destinate procesului de tranziție. Îndeplinirea țintelor de eliminare a cărbunelui necesită un plan realist de sprijinire a lucrătorilor și comunităților dependente de sectorul carbonifer pe termen imediat, chiar și în absența unor proiecte noi către care să se orienteze.

Specialiștii în politici energetice recomandă următoarele măsuri:

1. Includerea DSR în modelarea adecvanţei resurselor: Publicarea și utilizarea datelor referitoare la reducerea consumului industrial din august 2026, la recenta lansare a schemei DSR și la seturile de date proxy europene, pentru a reflecta cu acuratețe potențialul DSR de a gestiona deficitele sezoniere.
2. Evaluarea transparentă a costului total al cărbunelui pentru consumatori: Evaluarea costului unei soluții bazate pe cărbune prin combinarea costurilor fixe de exploatare și a costurilor certificatelor de carbon din cadrul sistemului ETS, alături de costul de oportunitate al blocării fondurilor PNRR.
3. Publicarea unui Plan de Tranziție Justă care să evalueze opțiunile pentru renunțarea la cărbune până în 2026: Asumarea faptului că un Plan de Tranziție Justă realist nu va putea susține moștenirea energetică din aceste regiuni la nivelul preconizat inițial. Crearea unui pachet diversificat de măsuri pentru sprijinirea lucrătorilor aflați în diferite etape ale vieții, prioritizând bunăstarea acestora și termenele accelerate de implementare în detrimentul unor soluții optimizate de trecere de la cărbune la gaze naturale.

Notă: Acest material se bazează pe un recent articol publicat inițial de către Energy Policy Group