Putem observa deja impactul major pe care schimbările climatice îl au asupra producției agricole, mai ales în zona de sud a României. Mai mult, modelările efectuate în cadrul studiilor publicate în ultimii ani prezintă un tablou îngrijorător pentru producția agricolă din România pentru viitor.  Dacă e să ne uităm la impactul prezent, datele prezentate de curând într-o analiză WWF România indică evoluții îngrijorătoare pentru sectorul agricol din România, astfel observăm că:

• Mai mult de 11 milioane de hectare riscă aridizarea și circa 7,5 milioane deșertificarea în Dobrogea, sudul Câmpiei Române și Moldova.
• Între 70% și 100% din culturile de grâu, orzoaică, ovăz și rapiță însămânțate în toamna anului 2023 au fost compromise
• Circa 2 milioane de hectare de porumb și floarea soarelui, însămânțate în primăvara anului 2024 au fost compromise
• În anii cu secetă extremă observăm o scădere de 15-25% a producției de grâu și de 20-30% a producției de fructe și legume

Această tendință negativă se va agrava mai mult în viitor din cauza creșterii temperaturilor, a incidenței mai mari a fenomenelor meteo extreme și a schimbării structurii precipitațiilor. Astfel modelările recente indică o scădere a producției de porumb cu peste 10-13% până în 2050 și peste 15% până în 2070 în cazul scenariului extrem RCP8.5, în medie multianuală (30 ani), scăderile în ani secetoși putând fi mult mai mari.

Cauzele acestei scăderi în producție sunt reducerea perioadelor de umplere a bobului și stresul termic și hidric din timpul încărcării știuleților. Regiunile sudice ale României, în special Oltenia și Muntenia, sunt cele mai afectate, cu reduceri ale producției care depășesc 15% cauzate de în cadrul datorită creșterii frecvenței și intensității secetei. Aceleași evoluții pot fi așteptate și pentru culturi precum grâul sau floarea soarelui. Studiile efectuate pentru regiunea mai largă indică dinamici similare date fiind riscurile generale pentru sectorul agricol precum secetele, evotranspirația sau fenomenele meteo extreme.

Scăderea producției agricole poate avea un impact economic masiv, atât prin reducerea veniturilor din exportul de porumb și grâu  cât și prin creșterea costurilor pentru irigații și practicile de conservare a solului.

‍

‍

Aceste evoluții sunt cauzate în special de creșterea temperaturii medii și de schimbarea structurii precipitațiilor.  Studiile recente arată că temperatura medie anuală în România a crescut cu 0,5°C până la 1°C începând cu anii 1980.

‍

Sub scenariul extrem (în care panta de creștere a emisiilor s-ar menține la nivelul actual fără măsuri semnificative de reducere) RCP8.5, temperaturile medii anuale ar putea crește cu până la 4,5°C până în 2070, cu cele mai mari impacturi în zonele sudice.

‍

Implicațiile acestei încălziri sunt profunde. Temperaturile maxime diurne mai ridicate accelerează evapotranspirația, reducând umiditatea solului și crescând cererea de irigații. Pe de altă parte, temperaturile nocturne mai ridicate—caracterizate prin creșterea numărului de nopți tropicale, în care temperaturile minime depășesc 20°C—perturbă procesele metabolice ale plantelor și limitează perioadele de recuperare, agravând stresul asupra culturilor.

‍

‍

‍

‍

‍

‍

‍

Variabilitatea precipitațiilor reprezintă o altă provocare majoră pentru agricultură. Istoric, modelele anuale de precipitații au prezentat fluctuații semnificative, cu o scădere notabilă a cantității totale de precipitații în câmpiile agricole din sud, indeosebi vara. Schimbările sezoniere, caracterizate prin ierni mai umede și veri mai uscate, au devenit de asemenea din ce în ce mai evidente.

Proiecțiile viitoare indică faptul că aceste tendințe se vor intensifica, cu reduceri ale precipitațiilor estivale de până la 20% în zonele agricole cheie.

Această scădere a precipitațiilor coincide cu o creștere proiectată a frecvenței și intensității evenimentelor cu precipitații intense. Astfel de extreme nu doar că amplifică riscul de eroziune a solului și pierdere a nutrienților, dar duc și la stagnarea apei, afectând negativ dezvoltarea și creșterea plantelor.

Secetele, deja un fenomen recurent în România, sunt proiectate să crească în frecvență și severitate. Combinația dintre reducerea precipitațiilor estivale și creșterea temperaturilor agravează deficitul de apă, în special în regiuni precum Oltenia și Muntenia.

‍

Porumbul, o cultură de bază în România, este extrem de sensibil la stresul termic și hidric. Modelul DSSAT pentru porumb, combinat cu opt modele climatice a fost prima proiecție realizată pentru porumb în sud-estul Europei, incluzând România, și a examinat efectele datelor de semănat, fertilizării și stresurilor climatice asupra producțiilor de porumb.

Datele acestei modelări indică scăderi ale producției în toate scenariile, astfel:

• În cadrul RCP4.5, producția de porumb este proiectată să scadă cu 8-10% până în 2050, scadere ce ajunge la 10-12% până în 2070.
• În cadrul RCP8.5, aceste scăderi sunt mai accentuate, ajungând la 10-13% până în 2050 și 15% până în 2070, in medie multianuală (30 ani), scăderile in ani secetoși putând fi mult mai importante.
• Scurtarea sezonului de umplere este asociată cu date de anteza și maturitate ce apar mai devreme cu 6-10 zile în medie (orizontul 2050) in ambele scenarii climatice. In plus, la temperaturi crescute simulările efectuate cat și alte studii științifice pentru regiuni climatice similare indica o scadere a eficientei fertilizării pentru sisteme neirigate.

Reducerea perioadelor de umplere a bobului și stresul termic și hidric din timpul încărcării știuleților sunt identificate drept cauze principale ale pierderilor de producție.

Regiunile sudice ale României, în special Oltenia și Muntenia, sunt cele mai afectate, cu reduceri ale producției care depășesc 15% în cadrul scenariului pesimist datorită creșterii frecvenței și intensității secetei.

Regiunile nordice prezintă o reziliență relativ mai mare, beneficiind de temperaturi mai blânde și de o creștere a precipitațiilor de iarnă.

‍

‍