La nivel global, modelul economic bazat pe producție și aruncare pierde anual 25,4 trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul mondial, potrivit Circularity Gap Report 2026 (Circle Economy, în colaborare cu Deloitte). Sunt bani care s-ar putea întoarce în economie prin reutilizare și reciclare. Uniunea Europeană a decis să schimbe regulile jocului: până în 2030, modul în care sunt proiectate și vândute produsele de zi cu zi va fi obligat să țină cont de ce se întâmplă cu materialele lor după folosire. Publicat de Ziua Sustenabilității, pe 27 octombrie, articolul explică ce se schimbă.

De fiecare dată când aruncăm un ambalaj la gunoi, o haină purtată de câteva ori sau un electrocasnic stricat, pierdem materie primă pe care România ajunge să o importe din nou, la prețuri mai mari decât dacă ar fi fost recuperată acasă. Economiștii numesc această pierdere „decalaj de valoare” (value gap), diferența dintre cât valorează un material înainte să devină deșeu și cât se recuperează efectiv din el după.

Potrivit Eurostat, doar 1,3% din materialele folosite în economia românească provin din reciclare, în timp ce Țările de Jos, lider european la acest capitol, ajung la 32,7%.

Figura 1. Rata de utilizare circulară a materialelor în statele membre UE, reflectând ponderea materialelor reciclate în totalul materialelor folosite în economie, în 2024.

Regulamentul european privind ambalajele și deșeurile de ambalaj interzice, de la 1 ianuarie 2030, introducerea pe piață a ambalajelor care nu se încadrează în clase stricte de reciclabilitate, calculate în funcție de ce pot procesa efectiv fabricile europene existente.

Concret, pachetele cumpărate online nu vor mai putea conține spațiu gol care depășește jumătate din volumul cutiei, o practică des întâlnită în comerțul electronic. Substanțele chimice persistente, precum compușii PFAS folosiți pentru rezistența la grăsime, și bisfenolul A din ambalajele alimentare vor fi eliminate complet, întrucât contaminează fluxurile de reciclare.

Ce putem face, concret: să evităm ambalajele supradimensionate și să alegem produsele cu etichete simple, din materiale unice, mai ușor de reciclat decât amestecurile.

Până acum, costul reciclării unui ambalaj era suportat colectiv, indiferent cât de greu de reciclat era materialul folosit. Noile reguli impun principiul „poluatorul plătește diferențiat”: un ambalaj ușor de reciclat, precum cartonul simplu, va genera o taxă de mediu mult mai mică decât un plastic mixt, dificil de separat. Acest mecanism, numit eco-modulare, mută presiunea economică direct asupra deciziei de design, iar efectul ar trebui resimțit, pe termen mediu, chiar la raft, prin prețuri mai mici pentru produsele ambalate responsabil.

Hainele nevândute nu mai pot fi arse sau îngropate

Din 1 ianuarie 2025, colectarea separată a textilelor a devenit obligatorie la nivel european, în baza directivei-cadru a UE privind deșeurile, transformând această categorie într-o fracție oficială de deșeuri.

Din 2026, marile companii din industria modei nu mai au voie să ardă sau să îngroape stocurile de haine noi nevândute sau returnate de clienți, sub regulamentul european privind proiectarea ecologică a produselor durabile. Acestea trebuie reparate sau direcționate către circuite industriale de reutilizare, punând capăt unei practici larg răspândite, dar invizibile pentru consumatori, prin care supraproducția din modă ajungea direct la groapa de gunoi.

În România, legea interzice deja aruncarea textilelor la gunoiul menajer, iar persoanele fizice care nu le colectează separat riscă amenzi, conform legislației în vigoare în România. Hainele vechi, dar încă purtabile, trebuie duse la containere speciale sau donate direct către organizații caritabile. În anii următori, schemele naționale de răspundere extinsă a producătorului pentru textile vor deveni obligatorii, iar companiile din domeniu vor trebui să finanțeze infrastructura de colectare și sortare a hainelor.

În prezent, pentru o fabrică este adesea mai ieftin să cumpere plastic nou, virgin, din petrol, decât să folosească plastic reciclat, care necesită spălare și sortare suplimentară. Pentru PET-ul reciclat de calitate alimentară, agențiile specializate de prețuri raportează o primă față de materia virgină semnificativ mai mare decât pentru celelalte categorii de plastic reciclat, din cauza costurilor suplimentare de procesare impuse de standardele de siguranță alimentară. Această asimetrie rămâne principalul obstacol pentru investițiile pe termen lung în economia circulară: reduce viabilitatea economică a preluării materiilor prime secundare în producția de masă și descurajează trecerea furnizorilor spre materiale reciclate. 

În paralel, pentru a opri concurența neloială, platformele internaționale de comerț electronic care livrează în România vor fi obligate să plătească aceleași taxe de mediu ca producătorii locali pentru ambalajele pe care le trimit în țară.

Colectarea separată la nivelul gospodăriilor rămâne încă deficitară, iar această lipsă compromite de la bun început calitatea materialelor colectate.

Există, totuși, dovezi că sistemul poate funcționa atunci când este aplicat riguros. Un proiect pilot derulat într-un cartier din Oradea a introdus ciparea pubelelor de deșeuri reziduale și monitorizare video la platformele de colectare, pe principiul „plătești pentru cât arunci”. Rezultatul: gradul de puritate al materialelor reciclabile colectate a crescut de la 40% la peste 82% în mai puțin de doi ani. Exemplul arată că aplicarea consecventă, la scară locală, face diferența.

Ce putem face noi, de fapt

Dincolo de legislație, tranziția spre o economie circulară depinde de decizii mici, repetate zilnic, în fiecare casă. Repararea unui electrocasnic înainte de a cumpăra altul nou și sortarea corectă a deșeurilor sunt gesturi care, luate separat, par neglijabile, dar care, la scara unei întregi populații, determină direct cantitatea și calitatea materialelor care pot reintra în circuitul economic.

România rămâne, pentru moment, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la rata de utilizare circulară a materialelor. Exemplele locale de bună practică arată, totuși, că distanța până la o schimbare reală este una de implementare. Întrebarea pentru anii care vin este cât de repede va alege România să aplice regulile europene deja adoptate și cât din cei 25,4 trilioane de euro pierduți anual la nivel global vor continua să dispară, în loc să se întoarcă în propria noastră economie.

Acest articol prezintă câteva din concluziile articolului Economia circulară: de la reglementare la rezistență industrială, publicat în cadrul celei de-a treia ediții a raportului Starea Climei - România 2026. Lansat în 14 octombrie 2026. Raportul Starea Climei 2026 este realizat în parteneriat științific cu Consiliul Consultativ Științific pentru Schimbări Climatice și poate fi citit aici.