5 puncte-cheie despre stocarea energiei

• Bateriile sunt doar o parte din soluție — pe lângă ele, mai există stocare prin apă (hidrocentrale cu pompaj), hidrogen sau căldură, fiecare cu avantaje diferite.
• România are deja infrastructură, dar nu suficient de bine folosită — din cele 281 MW de stocare prin pompaj, aproape 200 MW nu sunt exploatate profitabil; proiecte noi sunt planificate la Tarnița-Lăpuștești și Bicaz.
• Mașinile electrice ar putea ajuta rețeaua electrică — prin tehnologia V2G, bateriile lor ar putea fi folosite ca stocare suplimentară în perioadele în care stau parcate.
• Panourile solare + baterii, o combinație câștigătoare pentru consumatori — permite stocarea energiei ziua și folosirea ei noaptea, reducând considerabil factura la curent.
• Impactul de mediu al bateriilor există, dar poate fi redus — fabricarea lor generează emisii, însă comparabile cu alte tehnologii de stocare, iar reciclarea bateriilor din mașini electrice ar putea diminua și mai mult acest impact.

2026 se prefigurează a fi un an al unei policrize pe piața de energie. Războiul din Orientul Mijlociu blochează intermitent producția și transportul de hidrocarburi. La Cernavodă reactoarele au fost oprite datorită nivelului foarte scăzut al Dunării. România traversează în prezent o perioadă dificilă din punct de vedere energetic. Investițiile în tehnologia de stocare a energiei prin baterii ar putea reprezenta însă o soluție esențială pentru creșterea rezilienței sistemului energetic în viitor. 

Producția de energie regenerabilă eoliană și solară poate fi imprevizibilă, cu variații rapide, în timp ce consumul energetic rămâne relativ constant. Soluția acestei ecuații importante se află în infrastructura din spatele rețelei verzi: sistemele de stocare care pot transforma intermitența într-un avantaj al tranziției energetice.

Într-un sistem energetic în care energia regenerabilă are o pondere tot mai mare, stocarea energiei este o necesitate, iar una din cele mai accesibile tehnologii de stocare a energiei electrice sunt bateriile.

Deși nu produc emisii directe, capacitățile de producție a energiei din surse regenerabile sunt, inevitabil, variabile. Turbinele eoliene depind de intensitatea vântului, iar panourile solare depind de intensitatea radiației solare, elemente climatice care nu pot fi controlate. Pe de altă parte, consumul energetic este, pe termen scurt, relativ independent de elementele climatice aplicabile capacităților de producție. Această diferență des întâlnită între producție și consum devine o problemă din ce în ce mai presantă odată cu creșterea ponderii de energie regenerabilă în mixul energetic. 

Apare astfel necesitatea echilibrării între producția de energie regenerabilă  (asupra căreia există un grad mic de control) și consum. O baterie este un echipament electrochimic ce permite stocarea energiei electrice prin deplasarea sau acumularea de sarcini electrice. Ca urmare a scăderii masive a prețului per kW în ultimii ani, stocarea energiei este un domeniu în plină expansiune la nivel mondial, fiind corelată cu creșterea semnificativă a capacităților de producție regenerabile, în principal turbine eoliene și panouri fotovoltaice (atât în parcuri de mare capacitate, cât și în sisteme de acoperiș, pentru sectorul rezidențial).

În primul trimestru din 2026, conform datelor Transelectrica, producția de energie regenerabilă (eolian, solar și biomasă) a reprezentat 19% din producția totală de energie la nivel național, adică 2,6 TWh (fără a include energia produsă de prosumatori). Astfel, deși cu un anumit decalaj în raport cu multe țări europene, în România se resimte acut nevoia unor capacități de stocare a energiei. Această nevoie este potențată de reducerea capacităților de producție sincrone, în special nuclear și hidro, cauzate de o reducere substanțială a nivelurilor apelor, ca efect direct al temperaturilor caniculare și lipsei precipitațiilor. Astfel, prin reducerea acestor capacități clasice, ponderea energiei regenerabile în mixul de energie electrică, în special cea produsă de panouri fotovoltaice, crește. Situația este cu atât mai defavorabilă cu cât energia solară produsă în timpul zilei este excedentară (ducând la exporturi masive, exporturi ce au crescut cu 56% în trimestrul I din 2026 în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, conform Transelectrica) și la o lipsă de energie în perioadele de seară, când intensitatea radiaței solare scade. Astfel, într-un sistem energetic dominat de capacități de producție pe bază de energie solară, sistemele de stocare a energiei nu mai sunt doar un element opțional, ci devin esențiale.

Linia de business principală asociată stocării energiei reprezintă un tip de arbitraj energetic – operatorii de baterii cumpără energia în exces, în perioade de maxim de producție, când prețul este mic și o vând în perioade de deficit energetic (când cererea este mai mare decât oferta) la un preț, în general, mai mare. De asemenea, bateriile pot fi utilizate și de către:

• producătorii de energie regenerabilă, pentru a stoca supraproducția și a o vinde în piață atunci când cererea crește; 
• consumatori, pentru a-și ajusta consumul energetic la condițiile pieței.
• operatorii sistemelor de transport și distribuție a energiei electrice, pentru servicii de sistem (echilibrare, reglajul tensiunii și al frecvenței, etc).

Într-un sistem energetic în care capacitățile solare sunt din ce în ce mai importante, serviciile de sistem devin elemente critice pentru asigurarea bunei funcționări a sistemului. După cum se poate observa, luna august 2026 aduce o serie de provocări în ceea ce privește funcționarea capacităților nucleare și hidroenergetice, provocări ocazionate de lipsa apei. Astfel, în plus față de o reducere a volumului de energie disponibil pe piață, diminuarea (sau eliminarea) acestor capacități duc sistemul energetic într-o zonă de potențial pericol cauzat de reducerea inerției totale. Inerția este o mărime fizică corelată cu timpul de răspuns al sistemului la un stimul extern - de exemplu o creștere sau scădere bruscă a consumului sau producției (cea din urmă este mult mai probabilă prin deconectarea automată a unei capacități de producție). O inerție mică scade considerabil timpul de răspuns al sistemului pentru un stimul dat. Dacă, în mod normal, pentru un nivel optim al inerției, timpul de răspuns al sistemului este de ordinul secundelor sau chiar zecilor de secunde, acesta poate ajunge la nivel de milisecunde atunci când inerția scade. Două soluții pot fi propuse pentru rezolvarea aceastei probleme, ambele bazându-se, în mare măsură, pe baterii: 

• introducerea în sistem a inerției sintetice - un sistem de baterii echipat cu un invertor de tip ”grid forming” poate simula inerția sistemului, printr-o componentă de software. Cu alte cuvinte, eliberarea în rețea a energiei din baterii urmează o traiectorie predefinită care simulează, în mare măsură, comportamentul rotorulului unui generator sincron.
• dezvoltarea de capacități de reglaj tensiune/frecvență cu un timp de răspuns foarte scurt - aceste capacități, complet automatizate, poartă denumirea de fast frequency response (FFR). FFR nu este un serviciu standardizat la nivel European, însă necesitatea sa este din ce în ce mai evidentă.

Este important de menționat faptul că o inerție mică a sistemului a reprezentat unul dintre factorii care au contribuit la black-out-ul generalizat din Spania, din aprilie 2025. Împreună cu alți factori, de ordin uman și de reglementare, inerția scăzută a dus la o variație rapidă a tensiunii din sistem care, în lipsa unui răspuns rapid, a dus la deconectarea în lanț a unui număr mare de capacități de producție, ceea ce a dus la agravarea situației și, în cele din urmă, la black-out. 

Prin urmare reducerea inerției totale a sistemului prin reducerea sau dezactivarea capacităților sincrone de producțieneste un efect secundar puțin dezbătut în spațiul public, dar care poate pune probleme semnificative dacă nu este adresat la timp și într-un mod eficient. Așadar, necesitatea unui sistem de stocare a energiei capătă alte valențe atunci când evoluția sistemului energetic național migrează (voluntar sau nu) către sisteme de producție regenerabile.

În Figura 2 este prezentată evoluția capacității de stocare în baterii la nivel național instalată între mai 2023 și august 2026. Aceste capacități de stocare includ doar capacitățile de tip ”utility scale” (proiecte comerciale cu capacitate instalată mai mare de 1 MW), nu și capacitățile prosumatorilor. Timpul mediu de stocare, în august 2026, calculat ca raportul dintre energia stocată și puterea instalată, este de 2 ore. 

Chiar și fără o analiză a necesarului de stocare a energiei, putem observa un deficit de stocare în sistemul energetic național. Acest deficit se traduce, printre altele, în apariția unor situații (din ce în ce mai frecvente) în care energia se comercializează la prețuri negative. Pentru a evita acest fenomen apare necesitatea limitării producției de energie eoliană și/sau solară, atunci când producția depășește consumul (curtailment). Deși nu este intuitiv, prețurile negative ale energiei se traduc prin creșteri în valoarea facturată clientului final. Prețurile negative nu sunt doar o caracteristică a României, ci se manifestă pe întreg teritoriul european, mai ales în regiunile cu pondere mare a surselor de energie regenerabilă. În 2024, în Europa s-au înregistrat 6.428 ore cu prețuri negative, numărul crescând la 7.841 ore în primele opt luni din 2025. În România s-au înregistrat 187 ore cu prețuri negative în 2025, în creștere cu aproape 100% față de 2024 (sursa). Pentru 2026 datele nu sunt disponibile, dar este de așteptat atât o creștere numărul de ore cu astfel de prețuri cât și o creștere a intensității efectului - producătorii trebuie să plătească din ce în ce mai mult pentru a le fi preluată energia.

Evaluarea necesarului de stocare necesită o analiză complexă care poate furniza valori diferite în funcție de obiectivul selecționat pentru dimensionare. Un obiectiv poate fi de a asigura suficientă capacitate de stocare pentru echilibrarea și reglajul sistemului, cu sau fără contribuția unor generatoare termice sau hidro. Un alt obiectiv poate fi asigurarea autonomiei energetice, astfel încât consumul să poată fi complet satisfăcut din producția domestică, fără a necesita importuri. Un obiectiv alternativ este minimizarea costului energiei electrice prin armonizarea profilului de producție cu profilul de consum.

Estimare oficială. În 2024, Transelectrica estima un necesar de stocare de 2-4 GW cu 10-20 GWh de energie stocată, permițând astfel o durată de funcționare a instalațiilor de stocare de 8-12 ore. 

Estimări internaționale. Thunder Said Energy, o companie de consultanță americană în domeniul energiei, estimează că necesarul de stocare este de 30 GWh pentru fiecare GW de energie regenerabilă (pentru Spania și UK), pentru a putea depăși perioade de minim solar și eolian fără a necesita capacități clasice de generare. Aceasta se traduce printr-o durată de funcționare de 30 de ore pentru sistemul de stocare. Pentru România, acest necesar de stocare s-ar traduce într-un intangibil 198 GWh de energie stocată, la nivelul lunii august 2026. 

Prin urmare, răspunsul la problematica necesarului de stocare este nuanțat, depinzând în mod fundamental de obiectivul stabilit. Cert este că într-un sistem energetic în care capacitățile regenerabile vor reprezenta o cotă din ce în ce mai mare, necesarul de stocare va crește.

În pofida atractivității pieței de stocare din România, aceasta încă se confruntă cu dificultăți  de finanțare. Bancabilitatea sistemelor de stocare încă este relativ redusă, având în vedere experiența operațională limitată și sistemul de reglementare care ar putea fi mult îmbunătățit. 

Soluția tipică este acordarea de fonduri publice, europene și naționale, pentru dezvoltarea sectorului. În 2024, Ministerul Energiei a publicat un apel de proiecte cu o valoare a cofinanțării de 79 milioane euro, finanțat din PNRR. 11 contracte au fost semnate în cadrul acestui apel. Investiția totală facilitată prin această acțiune este de 603 milioane euro, iar stocarea totală ce urmează a fi dezvoltată este de 1.546 GWh. Un al doilea apel de proiecte a fost lansat de Ministerul Energiei între noiembrie 2024 și ianuarie 2025, finanțat din Fondul pentru Modernizare și având ca scop dezvoltarea de sisteme de stocare a energiei pe bază de baterii conectate la instalațiile existente de producere a energiei din surse regenerabile, inclusiv centrale hidroelectrice. Valoarea ajutorului de stat este de 150 milioane euro, selecția proiectelor este competitivă, însă capacitatea totală a fi dezvoltată nu este specificată.

Un al treilea apel de proiecte, în valoare de 150 milioane euro, finanțat din Fondul de Modernizare, a fost deschis pentru dezvoltarea a 2.174 MWh baterii standalone. Schema se derulează în perioada 2026–2028, iar primele proiecte vor începe implementarea încă din 2026 (sursa).

În plus față de proiectele bazate pe finanțări nerambursabile, există o serie de proiecte bazate pe investiții private. Câteva exemple de astfel de proiecte:

• Hidroelectrica (sursa)
  
  • 36 MW/72 MWh, Crucea Nord, 16 milioane euro
  • 64 MW/ 256 MWh, Porțile de Fier II, 61 milioane euro (propus)
• Electrica (sursa) - 15 sisteme de baterii cu capacitate totală de stocare 1 GWh
• R.Power și Eiffel Investment Group (sursa) - 127MW/254MWh, Scornicești, 44 milioane euro oferite de EBRD

În ceea ce privește capacitatea de stocare, relevantă este raportarea acestei capacități (în unități de putere) la capacitatea totală de producție regenerabilă (eolian + solar). Utilizând datele din baza de date JRC Europa (Centrul Comun de Cercetare - serviciul științific intern al Comisiei Europene) pentru capacitățile de stocare a energiei în statele membre ale Uniunii Europene și datele disponibile pe platforma ENTSO-E (rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică) pentru capacitățile instalate de energie regenerabilă pentru anul 2026, putem estima raportul dintre capacitatea de stocare a energiei în baterii și capacitățile de producție regenerabilă. În Figura 3 este reprezentat acest raport pentru o parte dintre statele membre UE. În calculul acestui raport s-au considerat doar capacitățile operaționale de baterii. 

Prin urmare, putem observa că, prin prisma acestui parametru, România se regăsește într-o poziție foarte favorabilă printre statele europene - aproximativ 15% din capacitatea de producție de energie regenerabilă poate fi stocată pentru aproximativ 2 ore. Cu alte cuvinte, deși capacitățile de baterii operaționale în România sunt reduse, în valoare absolută, raportul dintre aceste capacități și capacitatea de producție regenerabilă este unul dintre cele mai mari la nivel de UE. De asemenea, acest grafic oferă și un element de răspuns la ”paradoxul” asociat importurilor de energie din Bulgaria, facilitat de aproximativ 1,5 GW baterii instalate recent de țara vecină.

Totuși, pentru a avea o imagine completă a capacității de stocare necesare, putem repeta același exercițiu, dar raportând capacitatea totală de stocare (baterii + acumulare prin pompaj + aer comprimat + stocare termică + stocare chimică, etc.) la capacitatea de producție în regenerabile. Acest raport este reprezentat în Figura 4 pentru aceleași state europene. Chiar și prin prisma acestui raport, România se clasează în primele șase state europene, cu un raport de aproximativ 16%, peste media UE de 10,5%. Italia se situează pe primul loc, cu un raport de 36,6%.

Tot în Figura 4 este reprezentat raportul dintre capacitatea totală în baterii din proiecte anunțate (în plus față de bateriile operaționale) și puterea totală instalată în regenerabile. Astfel, conform acestei analize, România nu numai că poate recupera decalajul în raport cu țări precum Italia, Portugalia sau Austria, dar chiar poate deveni un lider în UE în ceea ce privește capacitățile de stocare, cu condiția ca o mare parte dintre proiectele anunțate de dezvoltare de capacități de stocare în baterii să se materializeze. Acest lucru sugerează că există apetit din partea investitorilor pentru a dezvolta astfel de capacități de stocare, dar succesul implementării proiectelor depinde, în mare măsură, de existența unui context de reglementare favorabil, care să încurajeze investițiile. 

Există multe alte sisteme de stocare a energiei în afară de cele bazate pe baterii (care sunt sisteme electrochimice): electrice (capacitori, stocare magnetică), chimice (hidrogen, amoniac, hidrocarburi sintetice), termice (stocare de căldură), mecanice (aer presurizat, acumulare prin pompaj hidraulic, pompaj de căldură, stocare gravitațională). Cei mai importanți indicatori pe baza cărora o anumită tehnologie de stocare poate fi evaluată sunt puterea maximă, capacitatea energetică, timpul de descărcare (care variază de la câteva secunde la câteva luni), timpul de răspuns, eficiența, durata de viață, costul investițional, costul operațional, etc. 

Stocarea prin acumulare prin pompaj hidraulic este cea mai veche tehnologie de stocare a energiei și cea mai răspândită la nivel european. În România există 281 MW de stocare prin pompaj, însă mare parte (aproximativ 200 MW) nu poate fi utilizată în condiții de profitabilitate din cauza caracteristicilor constructive (cum ar fi cazul Hidroelectrica). În prezent, sunt planuri pentru dezvoltarea a opt hidrocentrale de acumulare prin pompaj. Cele mai discutate proiecte sunt cel de la Tarnița-Lăpuștești (aproximativ 1.000 MW - 33,7 GWh) și cel de la Bicaz (aproximativ 300 MW). 

O altă tehnologie promițătoare pentru stocarea energiei este V2G (vehicle-to-grid). Aceasta presupune utilizarea bateriilor vehiculelor electrice din parcul auto național pentru stocare. Având în vedere că o mare parte din timp vehiculele sunt staționare, bateriile acestora pot fi valorificate prin conectarea bidirecțională la rețeaua electrică. Astfel, întregul parc auto electric devine o baterie de mari dimensiuni care poate fi utilizată de operatorul de transport al energiei electrice întocmai ca un sistem de stocare dedicat. Proiecte pilot au fost implementate la nivel european, demonstrând fezabilitatea tehnologiei (sursa1, sursa2, sursa3). Totuși, numeroase probleme de ordin logistic și operațional trebuie rezolvate pentru a permite utilizarea tehnologiei pe scară largă.

Cuplarea unei baterii la sistemul fotovoltaic al prosumatorilor aduce avantaje

Una dintre aplicațiile pentru care bateriile reprezintă un avantaj net este producția de energie în regim de prosumator. Dimensiunile reduse, complexitatea scăzută și prețul extrem de accesibil oferă posibilitatea oricărui prosumator (persoană fizică sau juridică) să maximizeze eficiența sistemelor fotovoltaice proprii. O dimensionare corespunzătoare a ansamblului sistem PV – baterie permite încărcarea acesteia din urmă pe timpul zilei, iar energia stocată poate asigura integral consumul pe parcursul nopții, reducând foarte mult sau chiar complet consumul energiei din rețea. Astfel, cuplarea unei baterii la sistemul fotovoltaic al prosumatorilor oferă un dublu avantaj: reducerea cantității de energie injectate de prosumator în rețea, reducând astfel presiunea asupra sistemului energetic la orele de producție maximă și asigurarea unui procent mai mare din consumul propriu (de până la 100%) cu energia produsă de sistemul fotovoltaic, reducând astfel considerabil costurile lunare cu energia. 

Unul dintre avantajele majore ale bateriilor pentru această aplicație este posibilitatea de a particulariza fiecare sistem pentru nevoile fiecărui prosumator. Numărul de module care compun o baterie poate fi modificat conform profilului de consum sau producție al fiecărui prosumator.

Amprenta de carbon a bateriilor

În contrapondere cu beneficiile sistemelor de stocare pe bază de baterii, care oferă un avantaj comercial evident în raport cu alte tehnologii (preț scăzut, modularitate, simplitate, siguranță în exploatare), există și neajunsuri. 

Un exemplu este tehnologia Li-ion, o tehnologie de baterie reîncărcabilă, ce oferă un avantaj considerabil în raport cu alte tipuri de baterii, prin capacitatea de a stoca o cantitate relativ mare de energie electrică pe unitatea de masă (energie specifică mare) și pe unitatea de volum (densitate de energie mare). Astfel, bateriile Li-ion sunt adoptate pe scară largă atât pentru aplicații mobile (unelte, aparate electronice, vehicule, etc.) cât și pentru stocarea de energie. 

Producția de baterii Li-ion necesită cantități foarte mari de minerale precum litiu, cobalt, nichel, mangan, grafit, etc., minerale cu o distribuție neomogenă pe suprafața planetei. Astfel, dezvoltarea de baterii Li-ion este, în multe situații, dependentă de importuri de materii prime. Mai mult, extracția acestor minerale și procesarea lor presupune eliberarea unor cantități semnificative de emisii cu efect de seră. 

Un studiu publicat în 2024, relevă faptul că emisiile produse în procesul de fabricație a bateriilor Li-ion, exprimate în grame CO2 echivalent, sunt între 37 și 92 kg CO2/kWh la nivel de celulă, în funcție de tipul de chimie al bateriei. Exprimând această amprentă carbon pe unitatea de energie stocată de baterie pe durata întregii sale vieți operaționale (aproximativ 10.000 cicluri), obținem o valoare între 3,7 și 9,2 gCO2e/kWh. Această amprentă de carbon este similară cu cea asociată construcției unei hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, cu o valoare de aproximativ 5,84 gCO2e/kWh, conform unui studiu publicat în 2023. 

O posibilitate de reducere a amprentei de carbon a bateriilor poate fi reprezentată de reutilizarea bateriilor vehiculelor electrice ajunse la finalul vieții. În domeniul automobilelor electrice, se consideră că o baterie a ajuns la finalul vieții atunci când capacitatea de stocare scade la 80% din capacitatea de stocare a bateriei noi, reducând astfel semnificativ performanțele vehiculului. Totuși, pentru stocarea energiei, această reducere a capacității de stocare se traduce doar prin necesitatea creșterii masei totale a bateriei, ceea ce nu reprezintă o problemă fundamentală pentru aceste sisteme, amplasate pe sol.

Sistemele de stocare a energiei sunt imperios necesare pentru rețelele energetice ale viitorului

Sistemele de stocare a energiei sunt imperios necesare pentru rețelele energetice ale viitorului, dominate de surse de energie regenerabilă. Bateriile, deși esențiale pentru dezvoltarea capacității de stocare, nu reprezintă o soluție unică, dimpotrivă, implementarea unui mix de soluții tehnologice este de preferat. Deși capacitățile de stocare la nivel European au avut o dezvoltare semnificativă în ultimii ani, se poate considera că aceștia sunt doar primii pași spre realizarea unor sisteme energetice complet decarbonizate. Deși sectorul stocării energiei în baterii plasează România pe o poziție favorabilă în UE, raportând capacitatea bateriilor la capacitatea de producție regenerabilă, aceasta are mult de recuperat în ceea ce privește capacitatea totală de stocare. Decalajul poate fi recuperat prin dezvoltarea de sisteme de stocare pe bază de baterii sau alte tehnologii. 

În ceea ce privește bateriile, piața națională de stocare se dezvoltă într-un ritm asemănător piețelor din alte state UE, dar este necesară intensificarea ritmului de instalare de sisteme noi, date fiind particularitățile sistemului energetic românesc.