
România s-a încălzit cu 1,9°C între 1901 și 2025, iar numai din 1961 încoace creșterea a fost de 2,4°C, arată Atlasul extremelor climatice din România, realizat de dr. Monica Ionița și dr. Viorica Nagavciuc. Lucrarea adună date de la peste 150 de stații meteorologice, o grilă de un kilometru pentru întreaga țară și debitele Dunării din 1838 până astăzi, pentru a arăta nu doar cum s-a schimbat clima medie, ci mai ales cum s-au schimbat extremele: valurile de căldură, seceta, ploile torențiale și apele mici ale Dunării. Anul 2024 a fost cel mai cald din ultimul secol, iar șase dintre cei mai călduroși ani ai seriei s-au produs din 2019 încoace. Atlasul oferă fișe pentru fiecare județ, regiune și stație, utile oricui are nevoie de date verificate despre clima locală, de la jurnaliști la fermieri și autorități locale.
Atlasul extremelor climatice din România, semnat de dr. Monica Ioniță și dr. Viorica Nagavciuc, combină patru seturi de date care se completează reciproc: o grilă zilnică de aproximativ un kilometru pentru perioada 1961–2025, cu temperaturi maxime și minime și precipitații; 155 de stații cu date lunare începând din 1901; 160 de stații cu date zilnice, dintre care 48 au serii care încep înainte de 1901; și debitele zilnice ale Dunării, înregistrate din 1838 până în 2026. Pe aceste serii lungi sunt construite 12 capitole și patru anexe, care acoperă climatologia lunară și anuală, evoluția pe decenii și pe regiuni, valurile de căldură și de frig, recordurile, seceta, evenimentele compuse în care căldura și seceta apar în aceeași lună, presiunea atmosferică și vântul, Dunărea și expunerea populației la extreme.
Spre deosebire de atlasele climatice obișnuite, care descriu valorile medii pe perioade de 30 de ani, acest atlas se concentrează pe cozile distribuțiilor statistice, adică pe locul în care se află riscurile reale. Autoarele explică faptul că media anuală crește lent, dar efectele resimțite de oameni vin din episoadele extreme: câteva săptămâni de caniculă, o secetă care ține din primăvară până toamna, o ploaie care aduce în câteva ore cantitatea unei luni întregi sau un nivel scăzut al Dunării care afectează navigația și alimentarea cu apă.
Între 1901 și 2025, temperatura medie anuală a României a crescut cu 1,9°C. Numai din 1961 încoace, creșterea a fost de 2,4°C, iar vara temperatura maximă a urcat cu aproximativ 4°C în 65 de ani. Cei mai călduroși șase ani din seria de 125 de ani analizată s-au produs toți din 2019 încoace: 2024, 2019, 2023, 2020, 2025 și 2022. Anul 2024 a fost cel mai cald din toată seria, cu 3,0°C peste media de referință 1971–2000, iar vara acelui an a depășit această medie cu 4,3°C.
Tendința se vede și la nivel de stație. Din 1961 încoace, numărul mediu de zile tropicale, cu temperaturi maxime de cel puțin 30°C, a crescut de la 16 la 33 pe an, comparativ cu anii 1960 față de intervalul 2011-2020. În același interval, numărul zilelor de îngheț a scăzut cu 26 pe an, iar sezonul de vegetație s-a prelungit cu 38 de zile.
Recordul absolut de temperatură din serie a fost înregistrat în iulie 2007: 44,3°C la Calafat și 44,2°C la Bechet, pe 24 iulie. Verile lui 2012 și 2024 au fost cele mai extreme din 1961 încoace, cu o medie națională de peste 45 de zile în valuri de căldură în fiecare dintre cei doi ani. În 2024, media zilelor tropicale la nivel de țară a ajuns la 53.


Precipitațiile anuale din România nu arată, în ansamblu, o tendință clară de scădere. Dar atmosfera cere tot mai multă apă pe măsură ce temperatura crește, așa că seceta se accentuează și acolo unde ploile nu au scăzut. Potrivit indicelui de secetă SPEI-12, proporția lunilor aflate în secetă a urcat de la 7%, în perioada 1961–1990, la 40%, în 2021–2025. Lunile în care căldura și seceta apar împreună s-au înmulțit, în medie pe fiecare stație, cu aproximativ două luni pe an față de anii 1960.
Cei mai secetoși ani din întreaga serie, care începe în 1901, sunt 2000, când 97% dintre stații se aflau în secetă, urmat de 1946, 1917, 1990 și 1950. Dintre anii recenți, 2024 și 2022 se detașează ca fiind cei mai secetoși. Consecințele sunt concrete: în unii ani secetoși, producția de grâu de toamnă și de porumb a scăzut cu 40–60%, mai ales în sudul Câmpiei Române.
La polul opus, cea mai mare cantitate de precipitații căzută într-o singură zi la stațiile cuprinse în atlas a fost de 234,7 mm, înregistrată la Mangalia pe 30 august 2024, când în cinci zile au căzut 328,7 mm. Seriile de debite ale Dunării, care merg până în 1838, arată că apele foarte mici din 2003, 2022 și 2024 nu au echivalent în trecutul recent și sunt legate direct de secetele care le-au însoțit, cu efecte asupra navigației, alimentării cu apă și producției de energie.
Costul economic și uman
Potrivit datelor Agenției Europene de Mediu, citate în atlas, fenomenele extreme legate de vreme și climă au produs în România, între 1980 și 2022, pierderi economice de aproximativ 17,5 miliarde de euro, adică 816 euro pe locuitor, și 1.438 de decese. Cifrele plasează extremele climatice printre riscurile cu impact direct asupra sănătății publice, agriculturii, resurselor de apă, transportului și producției de energie.
Autoarele subliniază că atlasul nu susține că fiecare an viitor va fi mai cald decât precedentul. Variabilitatea naturală a climei rămâne mare, iar oscilații precum cea multidecenală a Atlanticului sau cea nord-atlantică pot masca sau amplifica temporar semnalul încălzirii. De aceea, tendințele din atlas sunt calculate pe serii lungi, nu pe ani izolați, iar semnificația lor statistică este verificată separat.
Dincolo de cifrele naționale, atlasul oferă fișe separate pentru România, pentru cele opt regiuni de dezvoltare și pentru fiecare dintre stațiile incluse, plus tabele pe regiuni și județe și indicatori aplicați în viticultură, energie și agricultură. Un capitol dedicat arată, pe județe și pe grupe de vârstă, cât de expusă este populația la extreme. Fișele stațiilor sunt disponibile în format electronic, astfel încât oricine poate verifica ce s-a întâmplat, de-a lungul timpului, în propria localitate.
Lucrarea poate fi folosită fie ca o carte de referință, fie ca un instrument de verificare rapidă: cât de neobișnuit a fost un episod recent, cât de repede s-au schimbat lucrurile la o anumită stație sau ce înseamnă, concret, încălzirea măsurată în ultimul secol pentru o anumită regiune a țării. Pentru un domeniu în care informația stă adesea în serii de date greu accesibile cuiva din afara specialității, atlasul mută discuția de la medii abstracte la întrebarea pe care oamenii o pun de fapt: ce se schimbă, exact, acolo unde trăiesc.

Programul de formare jurnalistică de 12 luni pentru reporteri curioși și curajoși. Mentorat, workshopuri, bursă lunară de 400 EUR și acces la o rețea de experți.
Aplică acumX