O clădire construită azi va sta în picioare cel puțin cinci decenii. În tot acest timp, va trăi într-o climă diferită de cea pentru care a fost proiectată. Temperatura medie anuală a orașelor reședință de județ din România este deja cu aproximativ 2°C mai ridicată decât în anii ’80. Două grade par puțin, până le punem față în față cu un metru de beton turnat azi, care le va simți pe tot parcusul ciclului său de existență.

Schimbările climatice influențează felul în care construim, de la regulile de urbanism până la dimensionarea instalațiilor. Pentru ca locuințele să rămână confortabile și sigure, avem nevoie să înțelegem mecanismele prin care clima afectează clădirile și să proiectăm pentru clima viitorului.

Climatologul Sorin Cheval arată ce s-a schimbat deja în orașe, iar urbanistul Matei Cocheci explică felul în care clima poate intra în planificarea urbană. Ultima parte coboară la nivelul clădirii și este prezentată de Theodor Bratosin, inginer, și urmărește cum răspunde construcția la noua climă și ce ar trebui schimbat în proiectare.

Cum s-a schimbat clima în orașe în ultimii 30 de ani

Orașele României s-au încălzit substanțial în ultimele decenii, iar această tendință devine deosebit de evidentă după 1990. Potrivit capitolului „Climatul urban în România” din Starea Climei 2026, temperatura medie anuală calculată pentru orașele reședință de județ a depășit 12°C în perioada 2021–2025, fiind cu aproximativ 2°C mai ridicată decât în anii ’80. Încălzirea este și mai pronunțată vara: temperatura medie a crescut de la 19,7°C în 1981–1990 la 22,9°C în 2021–2025, ultimul interval reprezentând doar cinci ani.

Bucureștiul ilustrează această transformare. Seriile de observații meteorologice de la stațiile Filaret și Băneasa indică o creștere evidentă a temperaturii medii anuale în perioada 1901–2025. Încălzirea se manifestă atât în interiorul orașului, cât și la periferie, iar evoluția diferențelor dintre stații sugerează inclusiv influența extinderii suprafețelor construite.

Valurile de căldură reprezintă una dintre cele mai importante manifestări ale încălzirii urbane. Episoadele de temperaturi extreme pot începe încă din aprilie și se pot prelungi până spre sfârșitul lunii septembrie. În iulie 2025, temperaturile maxime au depășit 40°C în mai multe orașe, inclusiv București. Persistența căldurii timp de mai multe zile crește stresul termic, consumul de energie pentru climatizare și riscurile pentru sănătate.

Nopțile tropicale, în care temperatura minimă nu coboară sub 20°C, constituie o problemă deosebită. Organismul și locuințele nu mai beneficiază de răcirea nocturnă necesară recuperării după zilele caniculare. Proiecțiile climatice indică pentru București o creștere suplimentară de aproximativ 10–20 de nopți tropicale anual până în 2050.

Și iernile au devenit, în general, mai blânde. Observațiile climatice indică o creștere a temperaturilor în toate anotimpurile, fără ca aceasta să elimine posibilitatea episoadelor de ger, ninsoare sau viscol. 

Peste încălzirea climatică generală se suprapune insula de căldură urbană, determinată de suprafețele asfaltate, beton, densitatea construcțiilor, reducerea vegetației și căldura generată de activitățile umane. În anumite condiții de vară, centrul Bucureștiului poate fi cu 3–8°C mai cald decât zonele rurale din jur. Aceste diferențe nu reprezintă o încălzire permanentă și uniformă, iar valorile temperaturii suprafeței trebuie diferențiate de cele ale aerului. Efectul urban este deosebit de important noaptea, când clădirile și infrastructura eliberează căldura acumulată în timpul zilei. Astfel, încălzirea globală și transformările urbane se amplifică reciproc, accentuând expunerea persoanelor vulnerabile.

Până în prezent, abordarea provocării schimbărilor climatice în planificarea urbană din România a fost mai degrabă formală. La nivel declarativ, localitățile din România și-au elaborat strategii de dezvoltare în care au propus măsuri precum eficientizarea energetică a fondului construit sau amenajarea de spații verzi pe terenurile degradate. Aceste măsuri au fost însă strâns legate de posibilitățile de finanțare prin fonduri nerambursabile. În cazul Planurilor Urbanistice Generale (PUG) ale localităților, acest tip de stimulente financiare a lipsit. Majoritatea localităților din România au PUG foarte vechi. Chiar și în cazul celor elaborate în ultimii zece ani, de când studiile privind impactul schimbărilor climatice au devenit obligatorii pentru PUG, este dificil de evaluat atât calitatea studiilor, cât și contribuția lor la schimbarea regulilor de construire.

Din 25 august 2026, noua legislație în domeniu (Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor – Legea nr. 169/2026) introduce schimbări importante, reziliența climatică fiind considerată un obiectiv al activităților de amenajare a teritoriului și urbanism. Astfel, regulile de construire stabilite prin PUG trebuie să fie fundamentate de studii privind schimbările climatice și îmbunătățirea performanței energetice la nivel urban. La nivelul Planurilor Urbanistice Zonale, care reglementează suprafețe restrânse din localități, devin obligatorii un studiu privind contribuția planului la tranziția către neutralitate climatică și un plan cu măsuri de reziliență climatică, reducerea insulelor de căldură și utilizarea energiei regenerabile.

Concret, planurile urbanistice ar putea stabili reguli privind modul de dezvoltare a infrastructurii verzi-albastre la nivelul localităților, suprafețe minime de spații verzi inclusiv pe proprietățile private, densitatea construcțiilor și limitarea suprafețelor artificiale, precum și materialele utilizate, în special în amenajarea spațiilor publice. Pentru a evita abordările formale din trecut, ar fi nevoie însă de acces mai ușor al specialiștilor la date climatice, colaborare interdisciplinară reală în elaborarea planurilor urbanistice, evaluarea calității studiilor în procesele de avizare, precum și monitorizarea implementării măsurilor planurilor de către autoritățile publice locale.

În noiembrie 2024, Paris a aprobat primul plan urbanistic bioclimatic (PLUb) al capitalei, având printre obiective adaptarea orașului la schimbările climatice. Printre măsurile propuse se numără desigilarea a 40% din spațiul public până în 2050 și inventarierea și protejarea a 100.000 de arbori stradali. Planul urbanistic bioclimatic introduce criterii de performanță pentru noile construcții sau renovări majore, precum procentele de spațiu liber și de spațiu verde, performanța energetică a clădirii sau gradul de reutilizare a apei pluviale. Această abordare poate reprezenta un model pentru orașele mari din România: noile planuri urbanistice generale ar putea stabili reguli care să reducă insulele de căldură urbană și vulnerabilitatea la fenomene climatice extreme.

O clădire răspunde la climă în fiecare zi. În România, aproape nouă din zece locuințe au fost construite înainte de 1990, pentru ierni lungi și geroase, într-o vreme în care căldura verii nu părea o problemă. Iarna, o clădire neizolată pierde căldură prin pereți, ferestre și acoperiș, dar și prin fisurile și rosturile clădirii. O clădire bine izolată, dar neetanșă, își pierde o bună parte din avantaj, pentru ca aerul cald iese pe la rosturi și ocolește izolația. Vara, lucrurile se inversează. Blocurile vechi din beton și cărămidă au masă termică mare și ar trebui să țină răcoarea. Asta funcționează însă doar dacă se pot răci noaptea, iar cu nopți tot mai calde, aceeași masă ajunge să adune căldura în loc să o țină afară. Clădirile noi, mai ușoare și cu multă sticlă, se încălzesc și mai repede. Nici materialele nu mai îmbătrânesc cum s-a prevăzut: înghețul le afectează mai rar acum, dar căldura, soarele și ploile torențiale le uzează mai repede. Problema: Proiectăm pentru clima de ieri și prea rar ne gândim la cea în care clădirea va trăi următorii 50 de ani.

Și felul în care construim s-a schimbat. Prima etapă a fost izolarea blocurilor pentru iarnă, ca să scadă factura la încălzire. A adus comfort, dar economiile reale au fost adesea sub cele promise. A urmat nZEB: clădirile noi autorizate după 31 decembrie 2020 trebuie să consume aproape zero energie. Acum e nevoie de o viziune holistică, care să țină cont și de vară. O clădire renovată nu e automat pregătită pentru căldură: izolația și ferestrele etanșe reduc pierderile iarna, dar fără umbrire și ventilare țin căldura înăuntru vara.

Alte țări europene au început deja să abordeze problema. În Marea Britanie, riscul de supraîncălzire trebuie evaluat încă din faza de proiectare, iar prioritate au umbrirea, ventilarea și masa termică, înaintea aerului condiționat. Irlanda oferă un model mai ușor de preluat: evaluarea supraîncălzirii se face prin calculul energetic existent, nu printr-o reglementare separată.

Clima s-a încălzit vizibil: din 2012, fiecare an a fost cu peste 1 °C mai cald decât media 1971–2000. Iernile devin mai blânde, iar verile tot mai lungi și mai fierbinți.

 Toate acestea pornesc de la hărțile și datele climatice folosite la proiectare. Doar că harta zonelor climatice după care proiectăm azi se bazează pe date de acum câteva decenii. Hărțile și datele climatice pot decide mărimea instalației, câtă izolație punem, dacă ne gândim la răcire și ce clădiri se califică pentru finanțare. Cu date vechi, instalațiile ies supradimensionate iarna, iar supraîncălzirea rămâne neevaluată vara. De aceea, o hartă actualizată a zonelor climatice nu e un detaliu tehnic. O propunere de hartă nouă, aflată în consultare, va fi discutată cu specialiștii la workshopul din 17 noiembrie.

Două grade par puțin. Pentru o clădire, ele înseamnă zeci de ani într-o climă pe care proiectul nu a luat-o în calcul.

Datele arată că orașele României s-au încălzit deja, iar valurile de căldură și nopțile tropicale devin tot mai frecvente. Noua legislație de urbanism deschide drumul spre reguli fundamentate pe date climatice, cu condiția ca studiile să fie aplicate dincolo de formalitate. La nivelul clădirii, provocarea rămâne dublă: să construim atât pentru iernile mai blânde, cât și pentru verile tot mai fierbinți.

Toate acestea pornesc de la datele climatice folosite la proiectare. De aceea, pe 17 noiembrie, la București, propunerea de hartă actualizată a zonelor climatice va fi discutată cu specialiștii în cadrul panelului și atelierului de lucru „Schimbările climatice și sectorul clădirilor. Impact, adaptare și date climatice actuale”, organizat în parteneriat cu Energy Policy Group (EPG) și Consiliul Consultativ Științific pentru Schimbările Climatice (CCSSC). În acest spirit, invităm arhitecții, inginerii, urbaniștii și autoritățile interesate să se alăture consultării.

Construim azi pentru clima de mâine.